Hotărârea Curții (Camera întâi) din 26 septembrie 2024.#Proces penal împotriva MG.#Trimitere preliminară – Politica socială – Protecția securității și sănătății lucrătorilor – Directiva 89/391/CEE – Obligații de natură generală în materie de protecție a securității și sănătății – Proceduri naționale paralele – Hotărâre judecătorească a unei instanțe de contencios administrativ care are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale – Calificare a unui eveniment drept «accident de muncă» – Efectivitatea protecției drepturilor garantate de Directiva 89/391 – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul de a fi ascultat – Cercetări disciplinare împotriva unui judecător de drept comun în cazul nerespectării unei decizii a unei curți constituționale contrare dreptului Uniunii – Supremația dreptului Uniunii.#Cauza C-792/22.

Cauza C‑792/22

(cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Brașov)

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 26 septembrie 2024

„Trimitere preliminară – Politica socială – Protecția securității și sănătății lucrătorilor – Directiva 89/391/CEE – Obligații de natură generală în materie de protecție a securității și sănătății – Proceduri naționale paralele – Hotărâre judecătorească a unei instanțe de contencios administrativ care are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale – Calificare a unui eveniment drept «accident de muncă» – Efectivitatea protecției drepturilor garantate de Directiva 89/391 – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul de a fi ascultat – Cercetări disciplinare împotriva unui judecător de drept comun în cazul nerespectării unei decizii a unei curți constituționale contrare dreptului Uniunii – Supremația dreptului Uniunii”

Politica socială – Protecția securității și a sănătății lucrătorilor – Directiva 89/391 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă – Obligația angajatorului de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor sub toate aspectele referitoare la activitatea desfășurată – Proceduri aplicabile angajării răspunderii angajatorului – Principiul autonomiei procedurale – Limite – Respectarea dreptului la o cale de atac efectivă – Hotărâre judecătorească a unei instanțe de contencios administrativ privind calificarea unui eveniment drept accident de muncă – Reglementare națională care acordă autoritate de lucru judecat unei astfel de hotărâri în fața instanței penale – Reglementare care nu permite succesorilor în drepturi ai victimei să fie ascultați în niciuna dintre procedurile prin care se statuează asupra existenței unui astfel de accident de muncă – Inadmisibilitate

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Directiva 89/391 a Consiliului, art. 1 alin. (1) și (2) și art. 5 alin. (1)]

(a se vedea punctele 46-48, 50-56 și 58 și dispozitivul 1)

Dreptul Uniunii Europene – Efect direct – Supremație – Obligații ale instanțelor naționale – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Respectarea principiului independenței judecătorilor – Răspundere disciplinară a judecătorilor – Conținut – Reglementare națională care permite angajarea răspunderii disciplinare a unui judecător național în cazul nerespectării unei decizii a unei curți constituționale contrare dreptului Uniunii – Inadmisibilitate

(art. 267 TFUE)

(a se vedea punctele 63-66 și dispozitiv 2)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Curtea de Apel Brașov (România), Curtea apreciază că Directiva 89/391 ( 1 ) coroborată cu principiul efectivității și cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) se opune reglementării unui stat membru în temeiul căreia hotărârea judecătorească definitivă a unei instanțe de contencios administrativ privind calificarea unui eveniment drept „accident de muncă” are autoritate de lucru judecat în fața instanței penale, chemată să se pronunțe cu privire la răspunderea civilă ca urmare a faptelor care îi sunt reproșate persoanei acuzate, în cazul în care această reglementare nu permite succesorilor în drepturi ai lucrătorului victimă a acestui eveniment să fie ascultați în niciuna dintre procedurile în care se statuează asupra existenței unui astfel de accident de muncă.

În anul 2017, un electrician, salariat al SC Energotehnica SRL Sibiu (denumită în continuare „Energotehnica”), a decedat prin electrocutare în timpul unei intervenții asupra unui corp de iluminat exterior de la un stâlp de joasă tensiune. MG, de asemenea angajat al Energotehnica, era însărcinat cu organizarea lucrărilor, instruirea personalului și luarea măsurilor pentru asigurarea dispozitivelor de securitate a muncii și a echipamentelor de protecție.

În urma acestui deces au fost desfășurate două proceduri, și anume, pe de o parte, o procedură de cercetare administrativă efectuată de Inspecția Muncii (România) împotriva Energotehnica și, pe de altă parte, urmărirea penală inițiată împotriva lui MG pentru nerespectarea măsurilor legale de securitate în muncă și pentru ucidere din culpă. Succesorii în drepturi ai victimei s‑au constituit părți civile în cadrul acestei din urmă proceduri.

În urma primei proceduri, s‑a constatat prin hotărâre judecătorească definitivă că evenimentul în cauză nu constituia un accident de muncă în sensul reglementării naționale.

Instanța de trimitere, sesizată în apel în cadrul celei de a doua proceduri, observă că, în temeiul reglementării naționale, precum și al jurisprudenței Curții Constituționale (România), este ținută de concluziile instanței de contencios administrativ, care nu a calificat evenimentul în discuție în litigiul principal drept accident de muncă în sensul dreptului român.

Considerând că imposibilitatea de a statua cu privire la angajarea răspunderii penale sau civile, deși părțile ascultate în cadrul celor două proceduri nu sunt aceleași, ar aduce atingere principiului răspunderii angajatorului și celui al protecției lucrătorilor, consacrate la articolul 1 alineatele (1) și (2), precum și la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 89/391, interpretate în lumina cartei, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea acestor dispoziții.

Aprecierea Curții

Curtea arată, mai întâi, că Directiva 89/391 are ca obiect adoptarea de măsuri de prevenire prin care se urmărește promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă pentru a asigura un nivel mai mare de protecție.

În această privință, directiva menționată conține, așa cum se precizează la articolul 1 alineatul (2), principii generale privind prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securității și eliminarea factorilor de risc și de accident, precum și liniile directoare generale privind aplicarea acestor principii.

În plus, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Directiva 89/391 angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor sub toate aspectele referitoare la activitatea desfășurată. Această prevedere stabilește în sarcina angajatorului obligația de a le asigura lucrătorilor un mediu de lucru sigur, obligație al cărei conținut este precizat la articolele 6-12 din această directivă, precum și de mai multe directive speciale care prevăd măsurile de prevenire care trebuie adoptate în anumite sectoare de producție specifice. Dispoziția menționată se limitează totuși să consacre obligația generală de securitate care îi revine angajatorului, fără a se pronunța asupra vreunei forme de răspundere.

Curtea precizează că dreptul Uniunii nu armonizează procedurile aplicabile angajării răspunderii angajatorului în cazul nerespectării cerințelor articolului 4 alineatul (1) și ale articolului 5 alineatul (1) din Directiva 89/391. Pin urmare, aceste proceduri țin de ordinea juridică internă a statelor membre, în temeiul principiului autonomiei procedurale a acestora din urmă, cu condiția însă ca ele să nu fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor situații similare supuse dreptului intern (principiul echivalenței) și să nu facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii (principiul efectivității).

Atunci când statele membre definesc modalitățile procedurale aplicabile căilor de atac în justiție menite să asigure protecția drepturilor conferite de Directiva 89/391, ele trebuie să garanteze respectarea dreptului la o cale de atac efectivă și de acces la o instanță judecătorească imparțială, consacrat la articolul 47 din cartă, care constituie o reafirmare a principiului protecției jurisdicționale efective și care este constituit din diverse elemente, printre care figurează în special dreptul de a fi ascultat.

Or, atunci când o instanță penală este chemată să se pronunțe cu privire la răspunderea civilă pentru faptele care îi sunt reproșate persoanei acuzate, dreptul de a fi ascultat al părților care urmăresc angajarea acestei răspunderi ar fi încălcat dacă le‑ar fi imposibil să își exprime poziția cu privire la o condiție necesară pentru angajarea răspunderii menționate înainte ca această condiție să fie stabilită în mod definitiv.

Aceasta ar fi situația dacă soluția care trebuie reținută în ceea ce privește o astfel de condiție ar fi stabilită, printr‑o decizie obligatorie pentru instanța chemată să se pronunțe cu privire la această răspundere, de o altă instanță în fața căreia părțile nu au putut să compară și nu au avut cel puțin posibilitatea efectivă de a‑și prezenta argumentele. În schimb, în cazul în care părțile au avut un astfel de drept și în special au avut posibilitatea efectivă de a‑și prezenta argumentele, împrejurarea că ele nu au exercitat acest drept este lipsită de relevanță.

Prin urmare, revine instanței naționale sarcina de a verifica dacă succesorii în drepturi ai victimei, părți civile în cadrul procedurii din fața instanței penale, au avut dreptul de a fi ascultați în fața instanței de contencios administrativ în ceea ce privește în special calificarea cu caracter definitiv a evenimentului în discuție în litigiul principal drept „accident de muncă”.

( 1 ) Articolul 1 alineatele (1) și (2) și articolul 5 alineatul (1) din Directiva Consiliului 89/391/CEE din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă (JO 1989, L 183, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 2, p. 88).