Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 30 aprilie 2024.#Proces penal împotriva Autori necunoscuți.#Trimitere preliminară – Prelucrarea datelor personale în sectorul comunicațiilor electronice – Confidențialitatea comunicațiilor – Furnizori de servicii de comunicații electronice – Directiva 2002/58/CE – Articolul 15 alineatul (1) – Articolele 7, 8 și 11, precum și articolul 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Accesul la aceste date solicitat de o autoritate națională competentă în scopul urmăririi penale a unor infracțiuni de furt cu circumstanțe agravante – Definiția noțiunii de «infracțiune gravă» a cărei urmărire penală poate justifica o ingerință gravă în drepturile fundamentale – Competența statelor membre – Principiul proporționalității – Întinderea controlului prealabil al instanței asupra cererilor de acces la datele păstrate de furnizorii de servicii de comunicații electronice.#Cauza C-178/22.

Cauza C‑178/22

Autori necunoscuți

(cerere de decizie preliminarăformulată de Tribunale di Bolzano/Landesgericht Bozen)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 30 aprilie 2024

„Trimitere preliminară – Prelucrarea datelor personale în sectorul comunicațiilor electronice – Confidențialitatea comunicațiilor – Furnizori de servicii de comunicații electronice – Directiva 2002/58/CE – Articolul 15 alineatul (1) – Articolele 7, 8 și 11, precum și articolul 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Accesul la aceste date solicitat de o autoritate națională competentă în scopul urmăririi penale a unor infracțiuni de furt cu circumstanțe agravante – Definiția noțiunii de «infracțiune gravă» a cărei urmărire penală poate justifica o ingerință gravă în drepturile fundamentale – Competența statelor membre – Principiul proporționalității – Întinderea controlului prealabil al instanței asupra cererilor de acces la datele păstrate de furnizorii de servicii de comunicații electronice”

Apropierea legislațiilor – Sectorul telecomunicațiilor – Prelucrarea datelor cu caracter personal și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor electronice – Directiva 2002/58 – Posibilitatea statelor membre de a limita întinderea anumitor drepturi și obligații – Reglementare națională care permite autorităților naționale să aibă acces la datele de transfer și de localizare în scopul combaterii infracționalității grave – Acces la aceste date în scopul urmăririi penale a unor infracțiuni de furt cu circumstanțe agravante – Existența unei ingerințe grave în drepturile la respectarea vieții private și la protecția datelor cu caracter personal – Criterii de apreciere – Perioadă de acces la date – Cerere de acces la datele utilizatorilor de servicii de comunicații electronice care nu au calitatea de abonat la aceste servicii – Lipsă de relevanță

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7 și 8; Directiva 2002/58 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136, art. 2 lit. (a), art. 5 alin. (1) și art. 15 alin. (1)]

(a se vedea punctele 36 și 39-41)

Apropierea legislațiilor – Sectorul telecomunicațiilor – Prelucrarea datelor cu caracter personal și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor electronice – Directiva 2002/58 – Posibilitatea statelor membre de a limita întinderea anumitor drepturi și obligații – Reglementare națională care permite autorităților naționale să aibă acces la datele de transfer și de localizare în scopul combaterii infracționalității grave – Acces la aceste date în scopul urmăririi penale a unor infracțiuni de furt cu circumstanțe agravante – Noțiunea de infracțiune gravă – Competența statelor membre de a defini această noțiune – Limite – Respectarea principiului proporționalității – Verificare în cadrul controlului prealabil efectuat de o instanță sau de o entitate administrativă independentă – Întinderea controlului menționat

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7, 8, 11 și art. 52 alin. (1); Directiva 2002/58 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136, art. 15 alin. (1)]

(a se vedea punctele 44-51 și 54-63 și dispozitivul)

Rezumat

Sesizată cu titlu preliminar de Giudice delle indagini preliminari presso il Tribunale di Bolzano (judecătorul delegat cu efectuarea anchetelor prealabile din cadrul Tribunalului din Bolzano, Italia), Marea Cameră a Curții precizează cui îi revine obligația de a defini noțiunea de „infracțiune gravă”, în vederea aplicării articolului 15 alineatul (1) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice ( 1 ). În plus, aceasta se pronunță cu privire la întinderea controlului prealabil al instanței naționale asupra cererilor de acces la datele păstrate de furnizorii de servicii de comunicații electronice.

În urma a două furturi de telefon mobil, Procura della Repubblica presso il Tribunale di Bolzano (Parchetul de pe lângă Tribunalul din Bolzano, Italia) a inițiat două proceduri penale împotriva unor autori necunoscuți pentru infracțiuni de furt cu circumstanțe agravante. Pentru a identifica autorii acestor furturi, parchetul menționat a solicitat instanței de trimitere, în temeiul unei dispoziții de drept național ( 2 ), autorizația de a colecta de la companii telefonice înregistrările convorbirilor telefonice ale telefoanelor furate.

Având îndoieli cu privire la compatibilitatea acestei dispoziții naționale, care prevede că pedeapsa maximă de închisoare de cel puțin trei ani cu care se pedepsește o infracțiune poate justifica comunicarea înregistrărilor convorbirilor telefonice către autoritățile publice, cu Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice, interpretată în lumina Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), instanța de trimitere a solicitat Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea acestei directive.

Aprecierea Curții

În primul rând, în ceea ce privește natura ingerinței în drepturile fundamentale la respectarea vieții private și la protecția datelor cu caracter personal ( 3 ), cauzată de accesul la înregistrările convorbirilor telefonice, Curtea apreciază că această ingerință poate fi calificată drept gravă și că, în consecință, un astfel de acces nu poate fi acordat decât în contextul combaterii infracționalității grave. Curtea observă că, pentru a aprecia existența unei ingerințe grave în aceste drepturi fundamentale, împrejurarea că datele la care s‑a solicitat accesul nu ar fi cele ale proprietarilor telefoanelor mobile în cauză, ci cele ale persoanelor care au utilizat respectivele telefoane după furturile prezumate ale acestora este lipsită de pertinență. Astfel, din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice ( 4 ) reiese că obligația de principiu de a garanta confidențialitatea comunicațiilor electronice, precum și confidențialitatea datelor de transfer aferente vizează comunicațiile efectuate de utilizatorii rețelei de comunicații publice. Or, directiva menționată definește noțiunea de „utilizator” ca fiind orice persoană fizică ce folosește un serviciu public de comunicații electronice, fără a fi în mod necesar abonat la serviciul respectiv.

În al doilea rând, în ceea ce privește definiția noțiunii de „infracțiune gravă”, Curtea amintește că, în măsura în care Uniunea nu a legiferat în materie, legislația penală și normele de procedură penală sunt de competența statelor membre. Totuși, ele trebuie să exercite această competență cu respectarea dreptului Uniunii.

În această privință, Curtea observă că definiția infracțiunilor, a circumstanțelor atenuante și agravante și a sancțiunilor reflectă atât realitățile sociale, cât și tradițiile juridice care variază nu numai între statele membre, ci și în timp. Or, aceste realități și tradiții au o importanță certă pentru a determina infracțiunile grave.

Prin urmare, ținând seama de repartizarea competențelor între Uniune și statele membre și de diferențele importante dintre sistemele juridice naționale în domeniul penal, revine statelor membre sarcina de a defini „infracțiunile grave”.

Cu toate acestea, Curtea subliniază că respectiva definiție a „infracțiunilor grave” trebuie să respecte cerințele care decurg din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice ( 5 ), interpretată în lumina cartei ( 6 ). Rezultă că statele membre nu pot denatura noțiunea de „infracțiune gravă” și, prin extensie, noțiunea de „infracționalitate gravă”, incluzând în aceasta infracțiuni care nu sunt în mod vădit grave, având în vedere condițiile societale care prevalează în statul membru în cauză. În special în vederea verificării lipsei unei astfel de denaturări, este esențial ca, în prezența unui risc de ingerință gravă în drepturile fundamentale, accesul autorităților naționale la datele păstrate să fie condiționat de un control prealabil efectuat fie de o instanță, fie de o entitate administrativă independentă.

În al treilea și ultimul rând, pentru a aprecia dacă definiția „infracțiunilor grave” care rezultă din dispoziția națională nu este prea largă, Curtea arată, primo, că o definiție potrivit căreia „infracțiunile grave”, pentru urmărirea cărora poate fi acordat accesul, sunt cele pentru care pedeapsa cu închisoarea maximă este cel puțin egală cu o durată stabilită de lege se întemeiază pe un criteriu obiectiv.

Secundo, aceasta subliniază totuși că definiția dată în dreptul național „infracțiunilor grave” nu trebuie să fie atât de largă încât accesul la aceste date să devină mai degrabă regula decât excepția. Astfel, aceasta nu poate acoperi marea majoritate a infracțiunilor, ceea ce ar fi cazul dacă pragul ar fi stabilit la un nivel excesiv de scăzut. Or, un prag stabilit prin referire la o pedeapsă maximă cu închisoarea de trei ani nu este, în această privință, excesiv de scăzut.

În aceste condiții, din moment ce definiția „infracțiunilor grave” nu este stabilită prin referire la o pedeapsă minimă, ci la o pedeapsă maximă, Curtea nu exclude ca un acces la date, care constituie o ingerință gravă în drepturile fundamentale, să poată fi solicitat în vederea urmăririi penale a unor infracțiuni care nu intră, în realitate, în sfera infracționalității grave.

Cu toate acestea, stabilirea unui prag de la care pedeapsa maximă cu închisoarea cu care se sancționează infracțiunea justifică calificarea acesteia drept infracțiune gravă nu este în mod necesar contrară principiului proporționalității.

Pe de o parte, aceasta pare să fie situația dispoziției naționale în cauză, întrucât pare să acopere în special cazuri în care accesul nu poate fi calificat drept ingerință gravă, întrucât nu vizează un ansamblu de date care să permită deducerea unor concluzii precise cu privire la viața privată a persoanelor vizate.

Pe de altă parte, instanța judecătorească sau entitatea administrativă independentă care intervine în cadrul unui control prealabil trebuie să fie abilitată să respingă sau să restrângă acest acces atunci când constată că ingerința în drepturile fundamentale este gravă, în condițiile în care este evident că infracțiunea în cauză nu se încadrează efectiv în sfera infracționalității grave

Astfel, instanța sau entitatea însărcinată cu acest control trebuie să fie în măsură să asigure un just echilibru între, pe de o parte, interesele legitime legate de nevoile anchetei penale și, pe de altă parte, drepturile la respectarea vieții private și la protecția datelor cu caracter personal.

În special, această instanță sau această entitate trebuie să fie în măsură să excludă un asemenea acces atunci când acesta din urmă este solicitat în cadrul urmăririi penale pentru o infracțiune care nu este în mod vădit gravă.

Curtea concluzionează că Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice, interpretată în lumina cartei, nu se opune unei dispoziții naționale care impune instanței naționale să autorizeze accesul la un ansamblu de date de transfer sau de date de localizare în cazul în care acesta este solicitat în scopul cercetării unor infracțiuni sancționate cu o pedeapsă maximă cu închisoarea de cel puțin trei ani, cu condiția însă ca această instanță să aibă dreptul să refuze accesul menționat dacă acesta din urmă este solicitat în cadrul unei anchete privind o infracțiune care nu este în mod vădit gravă, având în vedere condițiile societale care prevalează în statul membru în cauză.

( 1 ) Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor electronice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO 2002, L 201, p. 37, Ediție specială, 13/vol. 36, p. 63), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 (JO 2009, L 337, p. 11) (denumită în continuare „Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice).

( 2 ) Și anume articolul 132 alineatul 3 din decreto legislativo n. 196 – Codice in materia di protezione dei dati personali, recante disposizioni per l’adeguamento dell’ordinamento nazionale al regolamento (UE) n. 2016/679 del Parlamento Lingo e del Consiglio, del 27 aprile 2016, relativo alla protezione delle persone fisiche con riguardo al trattamento dei dati personali, nonché alla era circolazione di tali dati e che abroga la direttiva 95/46/CE [Decretul legislativ nr. 196 – Codul privind protecția datelor cu caracter personal, de instituire a unor dispoziții de adaptare a dreptului național la Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE] din 30 iunie 2003 (supliment ordinar la GURI nr. 174 din 29 iulie 2003), în versiunea aplicabilă litigiului principal.

( 3 ) Garantate la articolele 7 și 8 din cartă.

( 4 ) Articolul 5 alineatul (1) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice.

( 5 ) Articolul 15 alineatul (1) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice.

( 6 ) Articolele 7, 8, 11, precum și articolul 52 alineatul (1) din cartă.