Hotărârea Curții (Camera întâi) din 7 septembrie 2023.#A. G. împotriva Lietuvos Respublikos generalinė prokuratūra.#Trimitere preliminară – Telecomunicații – Prelucrarea datelor cu caracter personal în sectorul comunicațiilor electronice – Directiva 2002/58/CE – Domeniu de aplicare – Articolul 15 alineatul (1) – Date reținute de furnizorii de servicii de comunicații electronice și puse la dispoziția autorităților însărcinate cu procedura penală – Utilizare ulterioară a datelor cu ocazia unei anchete privind o abatere de serviciu.#Cauza C-162/22.

Cauza C‑162/22

Procedură inițiată de A. G

(cerere de decizie preliminară formulată de Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas)

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 7 septembrie 2023

„Trimitere preliminară – Telecomunicații – Prelucrarea datelor cu caracter personal în sectorul comunicațiilor electronice – Directiva 2002/58/CE – Domeniu de aplicare – Articolul 15 alineatul (1) – Date reținute de furnizorii de servicii de comunicații electronice și puse la dispoziția autorităților însărcinate cu procedura penală – Utilizare ulterioară a datelor cu ocazia unei anchete privind o abatere de serviciu”

Apropierea legislațiilor – Sectorul telecomunicațiilor – Prelucrarea datelor cu caracter personal și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor electronice – Directiva 2002/58 – Posibilitatea statelor membre de a limita întinderea anumitor drepturi și obligații – Măsuri naționale care impun furnizorilor de servicii de comunicații electronice păstrarea generalizată și nediferențiată a datelor de transfer și de localizare – Date puse la dispoziția autorităților competente în scopul combaterii criminalității grave – Utilizare ulterioară a acestor date în cadrul unor anchete referitoare la abateri de serviciu legate de acte de corupție – Inadmisibilitate

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7, 8 și 11 și art. 52 alin. (1); Directiva 2002/58 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 15 alin. (1)]

(a se vedea punctele 30-43 și dispozitivul)

Rezumat

Lietuvos Respublikos generalinė prokuratūra (Parchetul General al Republicii Lituania) (denumit în continuare „Parchetul General”) a deschis o anchetă administrativă împotriva reclamantului din litigiul principal, care exercita atunci funcția de procuror în cadrul unui parchet lituanian, pentru motivul că existau indicii potrivit cărora acesta furnizase în mod nelegal, în cadrul unei cercetări penale pe care o conducea, informații relevante pentru această cercetare persoanei suspectate și avocatului său.

În raportul său privind această anchetă, comisia Parchetului General a constatat că reclamantul din litigiul principal săvârșise efectiv o abatere de serviciu. Potrivit acestui raport, abaterea de serviciu respectivă era demonstrată prin elementele obținute în cursul anchetei administrative. În special, informațiile obținute cu ocazia operațiunilor de colectare a datelor operative în materie penală și datele colectate cu ocazia a două cercetări penale ar fi confirmat existența unor comunicații telefonice între reclamantul din litigiul principal și avocatul suspectului în cadrul cercetării penale referitoare la acesta din urmă conduse de reclamantul din litigiul principal. În temeiul aceluiași raport, Parchetul General a adoptat două decrete prin care l‑a sancționat pe reclamantul din litigiul principal și l‑a revocat din funcție. Sesizat de acesta cu o acțiune având ca obiect anularea acestor două decrete, Vilniaus apygardos administracinis teismas (Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius, Lituania) a respins această acțiune, în special pentru motivul că operațiunile de colectare a datelor operative în materie penală efectuate în speță erau legale și că informațiile colectate în conformitate cu dispozițiile Legii privind colectarea datelor operative în materie penală ( 1 ) fuseseră utilizate în mod legal pentru a aprecia existența unei abateri de serviciu săvârșite eventual de reclamantul din litigiul principal.

Acesta din urmă a sesizat în apel Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă a Lituaniei), instanța de trimitere în prezenta cauză, susținând că accesul organelor însărcinate cu colectarea datelor operative în materie penală, în cadrul unei operațiuni de colectare a datelor operative în materie penală, la datele de transfer și la conținutul însuși al comunicațiilor electronice constituia o atingere adusă drepturilor fundamentale de o asemenea gravitate încât, ținând seama de dispozițiile Directivei „asupra confidențialității și comunicațiilor electronice” ( 2 ) și ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), acest acces nu putea fi acordat decât în scopul combaterii unor încălcări grave. Or, potrivit reclamantului din litigiul principal, Legea privind colectarea datelor operative în materie penală ( 3 ) prevede că astfel de date pot fi utilizate pentru anchetarea nu numai a unor încălcări grave, ci și a unor abateri disciplinare sau abateri de serviciu legate de acte de corupție.

Potrivit instanței de trimitere, întrebările adresate de reclamantul din litigiul principal privesc două elemente, și anume, pe de o parte, accesul la datele reținute de furnizorii de servicii de comunicații electronice în alte scopuri decât combaterea încălcărilor grave și prevenirea amenințărilor grave la adresa siguranței publice și, pe de altă parte, după obținerea acestui acces, utilizarea acestor date pentru anchetarea unor abateri de serviciu legate de corupție.

După ce a amintit concluziile desprinse din Hotărârea Privacy International ( 4 ) referitoare la domeniul de aplicare al Directivei „asupra confidențialității și comunicațiilor electronice” și pe cele desprinse din Hotărârea Prokuratuur (Condițiile de acces la datele privind comunicațiile electronice) ( 5 ) în ceea ce privește întinderea obiectivului de prevenire, investigare, detectare și urmărire penală a infracțiunilor, instanța de trimitere arată că Curtea nu s‑ar fi pronunțat încă cu privire la incidența utilizării ulterioare a datelor în discuție asupra ingerinței în drepturile fundamentale. În aceste împrejurări, instanța de trimitere ridică problema dacă trebuie să se considere că o astfel de utilizare ulterioară constituie de asemenea o ingerință de o asemenea gravitate în drepturile fundamentale consacrate de cartă ( 6 ), încât numai combaterea infracționalității grave și prevenirea amenințărilor grave la adresa siguranței publice sunt de natură să o justifice, ceea ce ar exclude posibilitatea de a utiliza aceste date în anchete privind abateri de serviciu legate de corupție.

Prin hotărârea sa, Curtea precizează conținutul jurisprudenței sale rezultate din Hotărârile La Quadrature du Net și alții ( 7 ) și Commissioner of An Garda Síochána și alții ( 8 ) declarând că articolul 15 alineatul (1) din Directiva „asupra confidențialității și comunicațiilor electronice”, citit în lumina cartei ( 9 ), se opune ca datele personale referitoare la comunicații electronice care au fost reținute, în aplicarea unei măsuri legislative adoptate în temeiul acestei dispoziții, de furnizorii de servicii de comunicații electronice și care au fost ulterior puse la dispoziția autorităților competente, în aplicarea aceleiași măsuri, în scopul combaterii criminalității grave, să poată fi utilizate în cadrul anchetelor referitoare la abateri de serviciu legate de corupție.

Aprecierea Curții

În ceea ce privește condițiile în care datele de transfer și datele de localizare aferente unor astfel de comunicații pot fi utilizate în cadrul unei proceduri administrative privind abateri de serviciu legate de corupție, Curtea amintește mai întâi că un acces la datele respective nu poate fi acordat, în aplicarea unei măsuri adoptate în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Directiva „asupra confidențialității și comunicațiilor electronice”, decât în condițiile în care aceste date au fost stocate de acești furnizori într‑o manieră conformă cu această dispoziție. În continuare, o utilizare ulterioară a acestor date nu este posibilă decât cu condiția, pe de o parte, ca reținerea acestor date de către furnizorii de servicii de comunicații electronice să fi fost conformă articolului 15 alineatul (1) din Directiva „asupra confidențialității și comunicațiilor electronice”, astfel cum a fost interpretat în jurisprudența Curții, și, pe de altă parte, ca accesul la aceleași date acordat autorităților competente să fi fost și el conform acestei dispoziții.

În ceea ce privește obiectivele care pot justifica utilizarea de către autoritățile publice a datelor păstrate de furnizorii de servicii de comunicații electronice în aplicarea unei măsuri conforme cu articolul 15 alineatul (1) din Directiva „asupra confidențialității și comunicațiilor electronice”, citit în lumina cartei, Curtea amintește că această dispoziție permite statelor membre să introducă excepții de la obligația de principiu de garantare a confidențialității datelor cu caracter personal, prevăzută la articolul 5 alineatul (1) din directiva menționată, precum și de la obligațiile corespunzătoare, menționate în special la articolele 6 și 9 din aceeași directivă, în cazul în care o astfel de restricție constituie o măsură necesară, corespunzătoare și proporțională în cadrul unei societăți democratice pentru a proteja securitatea națională, apărarea, siguranța publică sau pentru prevenirea, investigarea, detectarea și urmărirea penală a infracțiunilor sau a folosirii neautorizate a sistemelor de comunicații electronice. În acest scop, statele membre pot adopta, inter alia, măsuri legislative care să permită reținerea de date pe perioadă limitată atunci când acest lucru este justificat de unul dintre aceste motive.

Or, Curtea precizează că articolul 15 alineatul (1) din Directiva „asupra confidențialității și comunicațiilor electronice” nu poate să justifice ca derogarea de la obligația de principiu de a garanta confidențialitatea comunicațiilor electronice și a datelor aferente și în special de la interdicția de a stoca datele respective, prevăzută la articolul 5 din această directivă, să devină regula, fără a goli în mare măsură această din urmă dispoziție de conținutul său.

Referitor la obiectivele susceptibile să justifice o restrângere a drepturilor și a obligațiilor prevăzute printre altele la articolele 5, 6 și 9 din Directiva „asupra confidențialității și comunicațiilor electronice”, Curtea amintește că enumerarea obiectivelor care figurează la articolul 15 alineatul (1) prima teză din această directivă prezintă un caracter exhaustiv, așa încât o măsură legislativă adoptată în temeiul acestei dispoziții trebuie să urmărească în mod efectiv și strict unul dintre aceste obiective.

În ceea ce privește obiectivele de interes general care pot justifica o măsură adoptată în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Directiva „asupra confidențialității și comunicațiilor electronice”, Curtea amintește că reiese din jurisprudența sa, în special din Hotărârile La Quadrature du Net și alții și Commissioner of An Garda Síochána și alții, că, în conformitate cu principiul proporționalității, există o ierarhie între aceste obiective în funcție de importanța lor respectivă și că importanța obiectivului urmărit de o asemenea măsură trebuie să se raporteze la gravitatea ingerinței care rezultă din aceasta. În această privință, importanța obiectivului de apărare a securității naționale o depășește pe cea a celorlalte obiective prevăzute la articolul 15 alineatul (1) din Directiva „asupra confidențialității și comunicațiilor electronice”, în special a obiectivelor de combatere a criminalității în general, chiar grave, precum și de protejare a siguranței publice. Sub rezerva respectării celorlalte cerințe prevăzute la articolul 52 alineatul (1) din cartă, obiectivul de apărare a securității naționale poate justifica, așadar, măsuri care presupun ingerințe mai grave în drepturile fundamentale decât cele pe care le‑ar putea justifica celelalte obiective.

În ceea ce privește în mod special obiectivul de prevenire, investigare, detectare și urmărire penală a infracțiunilor, Curtea arată că, în conformitate cu principiul proporționalității, numai combaterea criminalității grave și prevenirea amenințărilor grave la adresa siguranței publice sunt de natură să justifice ingerințe grave în drepturile fundamentale consacrate la articolele 7 și 8 din cartă, precum cele pe care le implică păstrarea datelor de transfer și a datelor de localizare. Prin urmare, numai ingerințele în drepturile fundamentale menționate care nu au un caracter grav pot fi justificate de obiectivul de prevenire, investigare, detectare și urmărire penală a infracțiunilor în general.

Din această jurisprudență reiese că combaterea criminalității grave și prevenirea amenințărilor grave la adresa siguranței publice au o importanță mai redusă, în ierarhia obiectivelor de interes general, decât apărarea securității naționale, în schimb, importanța lor o depășește pe cea a combaterii infracțiunilor în general și a prevenirii unor amenințări care nu sunt grave la adresa siguranței publice. În acest context, Curtea amintește totuși că posibilitatea statelor membre de a justifica o restrângere a drepturilor și a obligațiilor prevăzute printre altele la articolele 5, 6 și 9 din Directiva „asupra confidențialității și comunicațiilor electronice” trebuie să fie apreciată măsurând gravitatea ingerinței pe care o implică o asemenea restrângere și verificând dacă importanța obiectivului de interes general urmărit prin restrângerea respectivă se raportează la această gravitate.

În plus, Curtea amintește că accesul la datele de transfer și la datele de localizare păstrate de furnizori în aplicarea unei măsuri adoptate în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Directiva „asupra confidențialității și comunicațiilor electronice”, care trebuie să aibă loc cu respectarea deplină a condițiilor care rezultă din jurisprudența de interpretare a acestei directive, nu poate fi justificat, în principiu, decât prin obiectivul de interes general în vederea căruia această păstrare a fost impusă furnizorilor respectivi. Situația este diferită numai dacă importanța obiectivului urmărit prin acces o depășește pe cea a obiectivului care a justificat păstrarea.

Or, potrivit Curții, aceste considerații se aplică mutatis mutandis unei utilizări ulterioare a datelor de transfer și a datelor de localizare păstrate de furnizorii de servicii de comunicații electronice în aplicarea unei măsuri adoptate în temeiul articolului 15 alineatul (1) din Directiva „asupra confidențialității și comunicațiilor electronice” în scopul combaterii criminalității grave. Astfel, asemenea date nu pot, după ce au fost păstrate și puse la dispoziția autorităților competente în scopul combaterii criminalității grave, să fie transmise altor autorități și utilizate pentru realizarea unor obiective, și anume, în speță, combaterea abaterilor de serviciu legate de corupție, care au o importanță mai redusă, în ierarhia obiectivelor de interes general, decât cel al combaterii criminalității grave și al prevenirii amenințărilor grave la adresa siguranței publice. Astfel, a autoriza, într‑o asemenea situație, accesul la datele păstrate și utilizarea lor ar contraveni acestei ierarhii a obiectivelor de interes general amintite anterior.

( 1 ) Lietuvos Respublikos kriminalinės žvalgybos Įstatymas (Legea Republicii Lituania privind colectarea datelor operative în materie penală) din 2 octombrie 2012 (Žin., 2012, nr. 122-6093), în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal (denumită în continuare „Legea privind colectarea datelor operative în materie penală”).

( 2 ) În special articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO 2002, L 201, p. 37, Ediție specială, 13/vol. 36, p. 63), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 (JO 2009, L 337, p. 11).

( 3 ) Articolul 19 alineatul (3) din Legea privind colectarea datelor operative în materie penală.

( 4 ) Hotărârea din 6 octombrie 2020, Privacy International (C‑623/17, EU:C:2020:790, punctul 39).

( 5 ) Hotărârea din 2 martie 2021, Prokuratuur (Condițiile de acces la datele privind comunicațiile electronice) (C‑746/18, EU:C:2021:152, punctele 33 și 35).

( 6 ) Articolele 7 și 8 din cartă.

( 7 ) Hotărârea din 6 octombrie 2020, La Quadrature du Net și alții (C‑511/18, C‑512/18 și C‑520/18, EU:C:2020:791).

( 8 ) Hotărârea din 5 aprilie 2022, Commissioner of An Garda Síochána și alții (C‑140/20, EU:C:2022:258).

( 9 ) Articolele 7, 8, 11 și articolul 52 alineatul (1) din cartă.