Hotărârea Curții (Camera a patra) din 13 iulie 2023.#Debregeas et associés Pharma (D & A Pharma) împotriva Agenției Europene pentru Medicamente (EMA).#Recurs – Medicamente de uz uman – Regulamentul (CE) nr. 726/2004 – Decizie a Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) de a nu reînnoi un grup științific consultativ – Acțiune în anulare introdusă de solicitantul unei autorizații de introducere pe piață – Admisibilitate – Interesul de a exercita acțiunea – Interes născut și actual care poate decurge dintr‑o altă acțiune în justiție – Condiții.#Cauza C-136/22 P.

Prin recursul formulat, Debrégeas et associés Pharma SAS (D & A Pharma) solicită anularea Ordonanței Tribunalului Uniunii Europene din 22 decembrie 2021, D & A Pharma/EMA (T‑381/21, denumită în continuare ordonanța atacată, EU:T:2021:960), prin care s‑a respins ca inadmisibilă acțiunea având ca obiect anularea deciziei Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) de a nu reînnoi grupul științific consultativ privind psihiatria al Comitetului pentru medicamente de uz uman (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

Articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea și supravegherea medicamentelor de uz uman și veterinar și de instituire a unei Agenții Europene pentru Medicamente (JO 2004, L 136, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 44, p. 83), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2019/5 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 (JO 2019, L 4, p. 24) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 726/2004”), prevede: „(1) Se înființează Comitetul pentru medicamente de uz uman. Comitetul face parte din [EMA]. (2) Fără să aducă atingere articolului 56 sau altor sarcini pe care i le poate conferi dreptul de la nivelul Uniunii, Comitetul pentru medicamente de uz uman răspunde de întocmirea avizului [EMA] privind orice aspect legat de admisibilitatea dosarelor înaintate în conformitate cu procedura centralizată, acordarea, modificarea, suspendarea sau revocarea autorizațiilor de introducere pe piață a unui medicament de uz uman în conformitate cu dispozițiile prezentului titlu, cât și de farmacovigilență. […] […]”

Articolul 9 din acest regulament prevede: „(1) [EMA] informează de îndată solicitantul în cazul în care avizul Comitetului pentru medicamente de uz uman susține că: (a) cererea nu îndeplinește criteriile de autorizare prevăzute de prezentul regulament; […] (2) În termen de 15 zile de la primirea avizului menționat la alineatul (1), solicitantul poate notifica în scris [EMA] intenția sa a solicita reexaminarea avizului. În acest caz, solicitantul transmite [EMA] motivele detaliate ale cererii în termen de 60 de zile de la primirea avizului. În termen de 60 de zile de la primirea motivelor cererii de reexaminare, comitetul menționat reexaminează avizul […] Motivația concluziei se anexează la avizul definitiv. (3) În termen de 15 zile de la adoptarea avizului definitiv al comitetului, [EMA] transmite acest aviz Comisiei [Europene], statelor membre și solicitantului, […] […]”

Articolul 10 alineatul (2) din regulamentul menționat prevedea: „Comisia, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, ia o decizie definitivă în termen de 15 zile de la obținerea avizului emis de Comitetul permanent pentru medicamente de uz uman. […]”

Potrivit articolului 56 din același regulament: „(1) [EMA] este alcătuită din: (a) Comitetul pentru medicamente de uz uman, care este responsabil de pregătirea avizului [EMA] privind toate aspectele referitoare la evaluarea medicamentelor de uz uman; […] (2) Fiecare dintre comitetele menționate la alineatul (1) literele (a), (aa), (c), (d), (da) și (e) de la prezentul articol poate institui grupuri de lucru permanente și temporare. Comitetul menționat la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol poate institui grupuri științifice consultative în legătură cu evaluarea tipurilor specifice de medicamente sau tratamente, cărora comitetul în cauză le poate delega anumite sarcini privind întocmirea avizelor științifice menționate la articolul 5. […]”

Istoricul litigiului a fost prezentat de Tribunal la punctele 1-12 din ordonanța atacată și, în scopul prezentei proceduri, poate fi rezumat după cum urmează.

Recurenta a depus la EMA o cerere de autorizație de introducere pe piață (denumită în continuare „AIP”) condiționată pentru medicamentul Hopveus – oxibat de sodiu (denumit în continuare „Hopveus”). Acest medicament urmărește să trateze dependența de alcool.

La 17 octombrie 2019, Comitetul pentru medicamente de uz uman (denumit în continuare „CHMP”) a emis un aviz nefavorabil cu privire la această cerere.

La 29 octombrie 2019, recurenta a solicitat, în temeiul articolului 9 alineatul (2) din Regulamentul nr. 726/2004, o reexaminare a acestui aviz.

În vederea acestei reexaminări, CHMP a convocat un grup de experți ad‑hoc, a cărui compunere a fost însă contestată de recurentă.

Prin e‑mailul din 24 februarie 2020, CHMP a informat‑o pe recurentă cu privire la decizia sa de a convoca un al doilea grup de experți ad‑hoc.

Ca răspuns la întrebările recurentei privind convocarea unui grup de experți ad‑hoc în locul grupului științific consultativ privind psihiatria (denumit în continuare „SAG Psihiatrie”), care figura printre grupurile științifice consultative (denumite în continuare „SAG”) instituite de CHMP în conformitate cu articolul 56 alineatul (2) din Regulamentul nr. 726/2004, EMA a precizat, prin e‑mailul din 6 martie 2020, că, atunci când problemele care fac obiectul unei reexaminări se raportează la un domeniu terapeutic pentru care nu a fost constituit niciun SAG, este organizat un grup de experți ad‑hoc și că, în speță, CHMP a considerat că un grup ad‑hoc era cel mai adecvat organ de experți.

EMA a adăugat totuși că membrii SAG Psihiatrie vor fi contactați pentru a participa, dacă este posibil, la reuniunea pe care grupul de experți ad‑hoc o va consacra Hopveus. Această reuniune era prevăzută pentru data de 6 aprilie 2020.

Recurenta a continuat să conteste legalitatea convocării unui grup ad‑hoc în locul SAG Psihiatrie.

La 6 aprilie 2020, aceasta a efectuat o prezentare a Hopveus în fața grupului de experți ad‑hoc.

În urma unui nou aviz nefavorabil al CHMP, întemeiat pe evaluarea efectuată de acest grup de experți, Comisia, printr‑o decizie de punere în aplicare adoptată la 6 iulie 2020, a respins cererea de AIP privind Hopveus (denumită în continuare „decizia de punere în aplicare”).

Recurenta a introdus la Tribunal o acțiune în anulare împotriva deciziei de punere în aplicare, care a fost înregistrată cu numărul T‑556/20. În susținerea acestei acțiuni, ea a arătat printre altele că această decizie este afectată de un viciu de procedură în măsura în care CHMP a omis să consulte SAG Psihiatrie.

La 5 mai 2021, EMA a publicat pe site‑ul său internet, în vederea reînnoirii mandatelor SAG, un document intitulat „Cerere publică de exprimare a interesului pentru experții care urmează să devină membri ai [SAG] ale [EMA]”, în care SAG Psihiatrie nu era menționat, precum și un comunicat de presă intitulat „A deveni membru al unuia dintre [SAG] al EMA”.

După ce a luat cunoștință de această cerere publică și de acest comunicat de presă, recurenta a solicitat EMA explicații cu privire la motivele pentru care SAG Psihiatrie nu era menționat în acesta. EMA a răspuns printr‑un e‑mail din 4 iunie 2021 după cum urmează: „Vă rugăm să rețineți că, în conformitate cu articolul 56 alineatul (2) din Regulamentul [nr. 726/2004], CHMP poate institui [SAG] în legătură cu evaluarea tipurilor specifice de medicamente sau tratamente. Prin urmare, CHMP are puterea discreționară de a nu reînnoi mandatul unui [SAG] existent. În consecință, se confirmă că mandatul [SAG Psihiatrie] nu va fi reînnoit. De asemenea, nici mandatul [SAG] privind diabetul/endocrinologia nu va fi reînnoit. Din acest motiv, cererea de exprimare a interesului […] nu cuprinde nicio referire la niciuna dintre cele două [SAG].”

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 5 iulie 2021, recurenta a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu. Ea a întemeiat această acțiune în special pe o încălcare a principiilor egalității de tratament și imparțialității.

Printr‑un înscris separat, EMA a ridicat o excepție de inadmisibilitate a acțiunii.

Prin ordonanța atacată, Tribunalul a respins acțiunea ca inadmisibilă pentru motivul că recurenta nu avea interesul de a exercita acțiunea împotriva deciziei în litigiu.

La punctul 26 din această ordonanță, Tribunalul a arătat că recurenta susținea că are un interes de a exercita acțiunea născut și actual în măsura în care eventuala anulare a deciziei de punere în aplicare în cauza T‑556/20, ca urmare a omisiunii CHMP de a consulta SAG Psihiatrie, ar avea ca efect repunerea sa în situația juridică pe care o avea înainte de adoptarea acestei decizii, și anume în stadiul cererii de reexaminare. Or, eliminarea SAG Psihiatrie prin decizia în litigiu ar fi susceptibilă să repună în discuție efectele unei astfel de anulări, întrucât ar priva‑o de beneficiul convocării acestui SAG.

Tribunalul a respins acest argument statuând, la punctele 27 și 28 din ordonanța menționată, că acest interes era viitor și ipotetic, întrucât se întemeia pe eventuala anulare a deciziei de punere în aplicare.

La punctele 29-31 din aceeași ordonanță, Tribunalul a adăugat că beneficiul de care se prevala recurenta era întemeiat pe premisa că Tribunalul ar dispune de posibilitatea de a adresa EMA o somație, în speță aceea de a convoca SAG Psihiatrie în ipoteza în care decizia de punere în aplicare ar trebui anulată. Or, Tribunalul nu ar avea competența de a pronunța somații în cadrul unui control de legalitate întemeiat pe articolul 263 din statut.

La punctul 34 din ordonanța atacată, Tribunalul a precizat că recurenta susținea de asemenea că, chiar dacă acțiunea sa în cauza T‑556/20 ar fi respinsă, aceasta ar avea interesul ca, în ipoteza unei noi proceduri de cerere de AIP privind Hopveus, procedurile de examinare și de reexaminare să presupună o consultare a SAG Psihiatrie.

Tribunalul a respins acest argument arătând, la punctele 35 și 36 din ordonanța menționată, că recurenta nu s‑ar putea prevala de un astfel de interes privind o situație juridică viitoare decât dacă atingerea ar fi deja certă. Or, în speță, nu era cert că recurenta depune o nouă cerere de AIP pentru Hopveus.

Întrucât recurenta a invocat de asemenea riscul ca nelegalitatea invocată de ea să se repete, Tribunalul a arătat, la punctele 37 și 38 din ordonanța menționată, că un astfel de element nici nu este susceptibil să confere un interes de a exercita acțiunea împotriva deciziei în litigiu, jurisprudența invocată de recurentă fiind dezvoltată în cazuri în care recurentul avea inițial un interes de a exercita acțiunea, însă se punea problema dacă acest interes dispăruse în cursul procedurii. Această jurisprudență nu este, așadar, relevantă în speță.

Prin recursul formulat, recurenta solicită Curții: – anularea ordonanței atacate; – trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului sau, în cazul în care Curtea ar decide că cauza este în stare de judecată, anularea deciziei în litigiu și – obligarea EMA la plata cheltuielilor de judecată.

EMA solicită Curții: – respingerea recursului; – obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată și – în subsidiar, în cazul în care ordonanța atacată ar trebui anulată, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului și soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.

În susținerea recursului formulat, recurenta invocă două motive. Prin intermediul acestor motive, ea critică punctele 27-38 din ordonanța atacată.

Recurenta arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, dublată de o eroare vădită de apreciere, considerând că o anulare a deciziei în litigiu nu i‑ar aduce niciun beneficiu cert.

Astfel, potrivit recurentei, anularea acestei decizii va avea un efect pozitiv asupra situației sale juridice, oferindu‑i garanția procedurală că, în cazul anulării deciziei de punere în aplicare, SAG Psihiatrie va putea fi consultat. O asemenea garanție trebuie, în opinia sa, să fie calificată drept beneficiu, în sensul jurisprudenței privind interesul de a exercita acțiunea.

În această privință, recurenta se referă în special la punctele 28, 39-41, 76 și 88 din Concluziile avocatului general Mengozzi prezentate în cauza Mory și alții/Comisia (C‑33/14 P, EU:C:2015:409), în care acesta a arătat că interesul de a exercita acțiunea nu trebuie să se caracterizeze în mod necesar în termeni de beneficiu economic, ci poate decurge și dintr‑o cerință de protecție juridică atunci când există o legătură între cauza în discuție și o altă acțiune în justiție.

Curtea ar fi urmat această abordare propusă de avocatul general Mengozzi, statuând, la punctul 76 din Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory și alții/Comisia (C‑33/14 P, EU:C:2015:609), că, atunci când există o legătură între cauza în discuție și o altă acțiune în justiție, existența unui interes de a exercita acțiunea în cauza în discuție nu depinde de probabilitatea temeiniciei acestei alte acțiuni.

În speță, acțiunea împotriva deciziei în litigiu ar prezenta o legătură cu acțiunea împotriva deciziei de punere în aplicare, aceasta fiind întemeiată pe omisiunea CHMP de a consulta SAG Psihiatrie. În cadrul reexaminării unei cereri de AIP, CHMP trebuie, potrivit recurentei, să consulte un SAG pentru a asigura independența experților și coerența avizelor sale. În opinia sa, solicitanții de AIP au dreptul la această garanție procedurală.

Dacă decizia în litigiu nu ar putea fi atacată în justiție, dispariția SAG Psihiatrie ar priva‑o pe recurentă de garanția menționată și ar obliga‑o să sesizeze din nou Tribunalul, cu ocazia unei viitoare proceduri în fața EMA, pentru a contesta lipsa convocării acestui SAG.

Pe de altă parte, întrucât existența SAG Psihiatrie este o garanție procedurală pentru toți solicitanții de AIP în domeniul patologilor psihiatrice, eliminarea acestui SAG a modificat, potrivit recurentei, nu numai propria sa situație juridică, ci și pe cea a oricărui alt solicitant al unei AIP în acest domeniu. Lipsa unui SAG în domeniul psihiatriei ar putea conduce la incoerențe și la inegalități de tratament între solicitanții de AIP.

Nelegalitatea invocată ar fi, în plus, susceptibilă de a se repeta. Astfel, întrucât SAG Psihiatrie a fost eliminat, CHMP ar putea în prezent, în cadrul procedurilor de reexaminare privind medicamentele cu scop psihiatric, să convoace în mod sistematic grupuri de experți ad‑hoc, ceea ce este, potrivit recurentei, nelegal.

Pe de altă parte, contrar celor statuate de Tribunal, prezenta acțiune nu ar echivala cu a solicita Tribunalului să adreseze EMA o somație. Această acțiune ar avea drept unic scop să asigure, prin anularea deciziei în litigiu, că eventuala anulare a deciziei de punere în aplicare poate avea un efect util.

În memoriul său în replică, recurenta a adăugat că faptul că, ulterior introducerii prezentului recurs, Tribunalul a respins, prin Hotărârea din 2 martie 2022, D & A Pharma/Comisia și EMA (T‑556/20, EU:T:2022:111), acțiunea împotriva deciziei de punere în aplicare nu ar infirma nicidecum existența unui interes de a exercita acțiunea împotriva deciziei în litigiu. Astfel, în această hotărâre, Tribunalul nu ar fi soluționat problema dacă există, așa cum susține recurenta în cadrul prezentei acțiuni, o obligație legală de a constitui un SAG în domeniul psihiatriei. În măsura în care Tribunalul a constatat, în hotărârea menționată, că CHMP nu era obligat, în speță, să consulte SAG Psihiatrie, recurenta subliniază că un recurs este pendinte la Curte (cauza C‑291/22 P).

Potrivit EMA, acest prim motiv este nefondat.

Potrivit unei jurisprudențe constante, orice acțiune în anulare formulată în temeiul articolului 263 TFUE de o persoană fizică sau juridică trebuie să se întemeieze pe un interes al acesteia de a exercita acțiunea. Existența unui astfel de interes presupune ca anularea actului atacat să fie susceptibilă, prin ea însăși, să aducă un beneficiu acestei persoane (Hotărârea din 21 ianuarie 2021, Germania/Esso Raffinage, C‑471/18 P, EU:C:2021:48, punctele 101 și 103, precum și jurisprudența citată).

Acest interes, care constituie condiția esențială și primordială a acțiunii, trebuie să fie născut și actual. Întrucât acesta nu poate privi o situație viitoare și ipotetică, el trebuie să existe la momentul introducerii acțiunii, sub sancțiunea inadmisibilității, și trebuie să existe în continuare, până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 martie 2019, Canadian Solar Emea și alții/Consiliul, C‑237/17 P, EU:C:2019:259, punctele 75 și 76, precum și jurisprudența citată).

Aspectul dacă, având în vedere faptele și elementele de probă apreciate de Tribunal, anularea solicitată a actului atacat este de natură să îi confere recurentei un beneficiu este o chestiune de drept care intră sub incidența controlului pe care Curtea îl exercită în cadrul unui recurs (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 noiembrie 2018, BPC Lux 2 și alții/Comisia, C‑544/17 P, EU:C:2018:880, punctul 31 și jurisprudența citată).

În speță, reiese din cuprinsul punctului 26 din ordonanța atacată, care nu este contestat în cadrul prezentului recurs, precum și din argumentația prezentată în susținerea primului motiv de recurs, că recurenta arată, în scopul stabilirii interesului său de a exercita acțiunea împotriva deciziei în litigiu, că decizia de punere în aplicare prin care cererea sa de AIP pentru Hopveus a fost respinsă fără consultarea prealabilă a SAG Psihiatrie face obiectul unei acțiuni în fața instanței Uniunii și ar putea fi anulată, ceea ce ar conduce la o reexaminare a acestei cereri, în cadrul căreia recurenta ar risca să fie privată de beneficiul unei consultări a SAG Psihiatrie, acesta fiind între timp eliminat prin decizia în litigiu. Anularea acestei din urmă decizii ar putea, așadar, să îi aducă un beneficiu, și anume garanția că reexaminarea cererii menționate dă naștere consultării acestui SAG.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 34 din ordonanța atacată, al cărui conținut este confirmat de argumentația care susține primul motiv de recurs, recurenta se întemeiază de asemenea pe posibilitatea ca aceasta să introducă, în viitor, o nouă cerere de AIP pentru Hopveus.

În ceea ce privește al doilea dintre cele două elemente astfel invocate, este suficient să se constate că recurenta nu se poate întemeia, în scopul stabilirii unui interes de a exercita acțiunea, pe simpla posibilitate ca aceasta să introducă în viitor o cerere de AIP privind un produs farmaceutic cu destinație psihiatrică, cerere care, potrivit recurentei, ar trebui să facă obiectul unei consultări a SAG Psihiatrie. Astfel, un interes născut și actual nu poate, în mod evident, să decurgă dintr‑o asemenea situație viitoare și ipotetică.

În ceea ce privește primul element invocat de recurentă, referitor la faptul că o cerere de AIP pentru Hopveus, produs a cărui evaluare impune, în opinia sa, consultarea SAG Psihiatrie, a condus la o decizie de punere în aplicare care face obiectul unui litigiu care nu este încă soluționat definitiv, este necesar să se examineze pertinența jurisprudenței pe care se întemeiază recurenta, referitoare la interesul de a exercita acțiunea care poate decurge dintr‑o legătură între cauza în discuție și o altă acțiune în justiție.

Potrivit acestei jurisprudențe, un interes de a exercita acțiunea poate să decurgă din orice acțiune în fața instanțelor naționale în cadrul căreia eventuala anulare a actului atacat în fața instanței Uniunii poate aduce un beneficiu reclamantului (Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory și alții/Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctul 81, precum și Hotărârea din 7 noiembrie 2018, BPC Lux 2 și alții/Comisia, C‑544/17 P, EU:C:2018:880, punctul 44).

În vederea examinării aspectului dacă există un astfel de interes de a exercita acțiunea, nu este necesar să se aprecieze probabilitatea temeiniciei celeilalte acțiuni în justiție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory și alții/Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctul 76).

Nici interesul de a exercita acțiunea care decurge dintr‑o altă acțiune în justiție nu presupune ca acțiunea în fața instanței Uniunii și cea în fața instanței naționale să aibă același obiect. În schimb, este necesar ca anularea solicitată a deciziei în litigiu să poată avea o incidență asupra acestei alte acțiuni (Hotărârea din 7 noiembrie 2018, BPC Lux 2 și alții/Comisia, C‑544/17 P, EU:C:2018:880, punctele 51, 52 și 55).

Aceste principii referitoare la interesul de a exercita acțiunea care pot decurge dintr‑o legătură între acțiunea în cauză și o altă acțiune pot fi transpuse în cazurile în care această altă acțiune nu este pendinte în fața unei instanțe naționale, ci în fața instanței Uniunii.

Cu toate acestea, în speță, contrar celor susținute de recurentă, anularea, în cadrul prezentei acțiuni, a deciziei în litigiu nu ar putea avea incidență asupra acțiunii introduse împotriva deciziei de punere în aplicare, pe care Tribunalul a respins‑o prin Hotărârea din 2 martie 2022, D & A Pharma/Comisia și EMA (T‑556/20, EU:T:2022:111), în prezent în recurs (cauza C‑291/22 P).

Astfel, în această altă acțiune, recurenta a solicitat anularea deciziei de punere în aplicare, adoptată în cursul anului 2020, pentru motivul că SAG Psihiatrie, care figura la acel moment printre SAG stabilite în cadrul EMA, nu fusese consultat. Or, pentru a examina dacă acest SAG ar fi trebuit să fie consultat, este lipsit de relevanță să se stabilească dacă EMA a putut, fără încălcarea dreptului Uniunii, să decidă în cursul anului 2021 să nu reînnoiască SAG menționat prin decizia în litigiu. Prin urmare, anularea acestei din urmă decizii nu ar putea avea incidență asupra litigiului privind legalitatea deciziei de punere în aplicare.

În măsura în care recurenta susține că un interes de a exercita acțiunea împotriva deciziei în litigiu trebuie totuși constatat pentru a menține efectul util al acțiunii sale împotriva deciziei de punere în aplicare, trebuie să se constate că această argumentație se întemeiază pe premisa potrivit căreia, în ipoteza în care decizia de punere în aplicare ar fi anulată pentru motivul că ar fi trebuit să fie adoptată după consultarea SAG Psihiatrie, astfel cum a susținut recurenta în acțiunea pe care a formulat‑o împotriva acestei decizii, EMA nu ar fi în măsură să respecte obligațiile care decurg dintr‑o astfel de anulare decât dacă SAG Psihiatrie ar fi fost deja restabilit ca urmare a anulării deciziei în litigiu.

Această premisă nu este însă corectă. În această privință, este suficient să se observe că obligația care ar decurge dintr‑o eventuală hotărâre de anulare a deciziei de punere în aplicare ar consta în reexaminarea cererii de AIP privind Hopveus. În vederea acestei reexaminări, CHMP, în calitatea sa de comitet competent al EMA, ar fi, în orice caz, în măsură, fără ca decizia de nereînnoire a SAG Psihiatrie să o împiedice, să restabilească SAG și să îl consulte cu privire la Hopveus.

Pe de altă parte, în ipoteza contrară, în care CHMP, după anularea deciziei de punere în aplicare, ar decide să nu restabilească SAG Psihiatrie și să reexamineze, în consecință, cererea de AIP pentru Hopveus cu asistența unui comitet ad‑hoc, recurenta nu ar fi totuși lipsită de protecție jurisdicțională efectivă. Astfel, aceasta ar avea posibilitatea, în cazul unei noi respingeri a cererii sale de AIP, să introducă o acțiune împotriva noii decizii de punere în aplicare, întemeindu‑se pe motivul invocat în cadrul prezentei cauze, potrivit căruia examinarea unei cereri de AIP pentru un produs precum Hopveus necesită întotdeauna consultarea unui SAG Psihiatrie.

Rezultă că introducerea acțiunii care a condus la ordonanța atacată nu era nicidecum necesară pentru a menține existența unor condiții care să permită EMA să se conformeze obligațiilor care ar decurge dintr‑o hotărâre favorabilă recurentei în cauza privind legalitatea deciziei de punere în aplicare.

Rezultă din cele ce precedă că Tribunalul a declarat în mod întemeiat inadmisibilă acțiunea introdusă de recurentă împotriva deciziei în litigiu, pentru lipsa interesului de a exercita acțiunea.

În aceste condiții, nu era necesar, astfel cum Tribunalul a constatat de asemenea în mod întemeiat, să se examineze dacă încălcarea dreptului Uniunii invocată de recurentă este susceptibilă să se repete, acest aspect neputând, așa cum a statuat Tribunalul la punctele 37 și 38 din ordonanța atacată, să fie pertinent decât în cazuri în care recurentul a dispus inițial de un interes de a exercita acțiunea și în care se ridică problema dacă acest interes a dispărut în cursul procedurii.

Prin urmare, primul motiv de recurs, care nu este fondat, trebuie respins.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a statuat că interesul de care se prevalează nu este actual și cert, ci doar viitor și ipotetic.

Aceasta observă că interesul referitor la o situație juridică viitoare poate fi actual și cert atunci când se stabilește că atingerea este deja certă. Ca urmare a legăturii, discutată în cadrul primului motiv, dintre acțiunea împotriva deciziei în litigiu și acțiunea împotriva deciziei de punere în aplicare, ar fi cert că anularea deciziei în litigiu i‑ar aduce un beneficiu în cadrul acțiunii îndreptate împotriva deciziei de punere în aplicare, și anume o garanție procedurală.

EMA apreciază că al doilea motiv este indisolubil legat de primul motiv și că este, asemenea acestuia, nefondat.

Astfel cum reiese din constatările efectuate cu ocazia examinării primului motiv de recurs, acțiunea împotriva deciziei în litigiu nu prezintă nicio legătură cu acțiunea împotriva deciziei de punere în aplicare care să poată stabili, în ceea ce o privește pe recurentă, un interes născut și actual în cadrul prezentei cauze.

În consecință, al doilea motiv de recurs este, la fel ca primul motiv, nefondat și trebuie înlăturat.

Rezultă că recursul trebuie respins în totalitate.

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Articolul 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul menționat, prevede că partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât EMA a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Comisie în cadrul recursului principal.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

13 iulie 2023 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Istoricul cauzei

Acțiunea în fața Tribunalului și ordonanța atacată

Concluziile părților

Cu privire la recurs

Cu privire la primul motiv

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al doilea motiv

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la cheltuielile de judecată