Concluziile avocatului general M. Szpunar prezentate la 13 iulie 2023.#Scuola europea di Varese împotriva lui PD și a lui LC.#Cerere de decizie preliminară formulată de Corte suprema di cassazione.#Trimitere preliminară – Convenția privind definirea statutului școlilor europene – Articolul 27 alineatul (2) – Regulamentul general al școlilor europene – Articolele 62, 66 și 67 – Contestarea deciziei consiliului clasei de a nu permite promovarea unui elev în anul următor de studiu din ciclul secundar – Lipsa competenței instanțelor naționale – Competența exclusivă a Camerei de recurs a școlilor europene – Protecție jurisdicțională efectivă.#Cauza C-431/22.

Reprezentanții celor șase state membre ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) s‑au reunit de mai multe ori în cursul anului 1954 pentru a discuta despre înființarea unei școli europene. În cadrul acestor reuniuni, s‑a decis ca reprezentanții menționați să formeze Consiliul de administrație, care își va asuma răspunderea pentru școala respectivă și va stabili principiile de organizare a acesteia. Astfel, prima școală europeană și‑a deschis porțile la 12 octombrie 1954 la Luxemburg ( 2 ). Ulterior au fost înființate și alte școli ( 3 ). În prezent, există 13 școli europene în care sunt înscriși aproximativ 28750 de elevi.

Una dintre particularitățile acestor școli este că ele constituie un sistem sui generis ancorat atât în dreptul Uniunii, cât și în dreptul internațional. Această dublă natură se află la originea, printre altele, a anumitor probleme privind repartizarea competențelor între instanțele naționale și Camera de recurs a școlilor europene (denumită în continuare „Camera de recurs”) instituită prin Convenția privind definirea statutului școlilor europene ( 4 ) (denumită în continuare „CSSE”). Prezenta cerere de decizie preliminară privește tocmai interpretarea articolului 27 alineatul (2) din această convenție.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Scuola europea di Varese (Școala Europeană din Varese, Italia), pe de o parte, și PD și LC, acționând în calitate de reprezentanți legali ai fiului lor minor NG (denumiți în continuare „părinții lui NG” sau „părinții”), pe de altă parte, în legătură cu competența instanțelor italiene de a soluționa o acțiune având ca obiect anularea unei decizii a consiliului clasei de a nu autoriza trecerea în clasa superioară a lui NG, în acel moment elev în ciclul secundar în cadrul acestei școli.

Prezenta trimitere oferă Curții ocazia de a se pronunța, pe de o parte, cu privire la întinderea controlului jurisdicțional al Camerei de recurs, care are calitatea de organ al unei organizații internaționale, în ceea ce privește aceste decizii, și, pe de altă parte, cu privire la obligația acestei camere de a aplica principiul protecției jurisdicționale efective în cadrul interpretării CSSE și a textelor de punere în aplicare la care face trimitere această convenție.

Articolul 1 din Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor ( 5 ) din 23 mai 1969 (denumită în continuare „Convenția de la Viena”), intitulat „Domeniul de aplicare al prezentei convenții”, prevede că aceasta se aplică tratatelor încheiate între state.

Articolul 3 din această convenție, intitulat „Acorduri internaționale care nu intră în cadrul prezentei convenții”, prevede: „Faptul că prezenta convenție nu se aplică nici acordurilor internaționale încheiate între state sau alte subiecte de drept internațional ori între aceste alte subiecte de drept internațional și nici acordurilor internaționale care nu au fost încheiate în forma scrisă nu aduce vreo atingere: […] b) aplicării la aceste acorduri a tuturor regulilor enunțate în prezenta convenție, cărora ar fi supuse în temeiul dreptului internațional independent de convenție; […]”

Potrivit articolului 31 din convenția menționată, intitulat „Regulă generală de interpretare”: „1. Un tratat trebuie să fie interpretat cu bună‑credință potrivit sensului obișnuit ce urmează a fi atribuit termenilor tratatului în contextul lor și în lumina obiectului și scopului său. […] 3. Se va ține seama, odată cu contextul: a) de orice acord ulterior intervenit între părți cu privire la interpretarea tratatului sau la aplicarea dispozițiilor sale; b) de orice practică urmată ulterior în aplicarea tratatului prin care este stabilit acordul părților în privința interpretării tratatului; c) de orice regulă pertinentă de drept internațional aplicabilă relațiilor dintre părți. […]”

Articolul 1 al doilea paragraf din CSSE prevede că „[o]biectivul școlilor europene este educarea în comun a copiilor personalului Comunităților Europene”.

Potrivit articolului 27 din CSSE: „(1) Prin prezenta se înființează o Cameră de recurs. (2) Camera de recurs este competentă exclusiv de a hotărî în primă și în ultimă instanță, după epuizarea căii administrative, cu privire la litigiu referitor la aplicarea prezentei convenții persoanelor prevăzute de aceasta, cu excepția personalului administrativ și auxiliar, precum și cu privire la legalitatea oricărui act contestat întemeiat pe convenție sau pe normele stabilite în temeiul acesteia și care vatămă aceste persoane, adoptat în ceea ce‑i privește de către Consiliul superior sau de către Consiliul de administrație al școlii în exercitarea atribuțiilor care le sunt conferite prin prezenta convenție. În cazul în care litigiile au caracter pecuniar, Camera de recurs are plenitudine de jurisdicție. Condițiile și normele de aplicare privitoare la aceste proceduri se stabilesc, după caz, prin statutul personalului didactic, prin regimul aplicabil profesorilor cu normă redusă sau prin regulamentul general al școlilor europene. (3) Camera de recurs este formată din personalități care oferă toate garanțiile de independență și care posedă competențe juridice recunoscute. Numai persoanele de pe lista întocmită de Curtea de Justiție a Comunităților Europene pot fi numite în calitate de membri ai Camerei de recurs. (4) Consiliul superior, hotărând în unanimitate, adoptă statutul Camerei de recurs. Statutul stabilește numărul membrilor Camerei de recurs, procedura de numire a acestora de către Consiliul superior, durata mandatului și regimul pecuniar aplicabil acestora. Statutul stabilește modul de funcționare a Camerei de recurs. (5) Camera de recurs își adoptă regulamentul de procedură, care conține toate măsurile necesare pentru aplicarea statutului. Regulamentul de procedură trebuie aprobat în unanimitate de către Consiliul superior. (6) Hotărârile Camerei de recurs sunt obligatorii pentru părți și, în caz de neexecutare, acestea sunt puse în executare de către autoritățile competente ale statelor membre, în conformitate cu legislațiile naționale respective. (7) Celelalte litigii în care școlile europene sunt parte sunt de competența instanțelor naționale. În special, competența acestora în materie de răspundere civilă și penală nu este afectată de prezentul articol.”

Articolul 61 alineatul (1) din Regulamentul general al școlilor europene, în versiunea nr. 2014-03-D-14-fr-11 aplicabilă situației de fapt din litigiul principal (denumit în continuare „RGSE din 2014”), prevede că, în ciclul secundar, deciziile pentru trecerea în clasa superioară sunt adoptate la sfârșitul anului școlar de consiliul clasei competent.

Potrivit articolului 62 din RGSE din 2014, intitulat „Căi de atac împotriva deciziilor de repetare a anului școlar”: „(1) Deciziile consiliilor claselor sunt supuse unor căi de atac din partea reprezentanților legali ai elevilor numai pentru vicii de formă sau pentru fapte noi, recunoscute ca atare de secretarul general pe baza dosarului furnizat de școală și de reprezentanții legali ai elevului. Prin viciu de formă trebuie să se înțeleagă orice încălcare a unei norme de drept referitoare la procedura care trebuie urmată pentru trecerea în clasa superioară, astfel încât, dacă nu ar fi fost săvârșită, decizia consiliului clasei ar fi fost diferită. Lipsa asistenței sub forma integrării elevului în programele de sprijin educativ nu constituie un viciu de formă, cu excepția cazului în care se demonstrează că elevul sau reprezentanții săi legali au solicitat această asistență, iar aceasta a fost refuzată în mod abuziv de școală. Modalitățile de organizare practică a examenelor sunt de competența școlilor și nu pot fi considerate un viciu de formă. Prin fapt nou trebuie să se înțeleagă orice element care nu ar fi fost adus la cunoștința consiliului clasei întrucât era necunoscut tuturor – profesori, părinți, elevi – la momentul deliberării sale și care ar fi putut influența sensul deciziei sale. Un fapt cunoscut de părinți, dar care nu a fost adus la cunoștința consiliului clasei, nu poate fi calificat drept element nou, în sensul prezentei dispoziții. Aprecierile privind abilitățile elevilor, atribuirea unei note pentru o compunere sau pentru o lucrare în cursul anului școlar și aprecierea circumstanțelor speciale menționate la articolul 61. B‑5 țin numai de puterea de apreciere a consiliului clasei. Acestea nu sunt supuse niciunei căi de atac. (2) Termenul stabilit pentru introducerea unei căi de atac la secretarul general este de șapte zile calendaristice de la încheierea anului școlar. […] […] Secretarul general (sau, prin delegare, secretarul general adjunct) trebuie să se pronunțe cu privire la această cale de atac înainte de 31 august. Se aplică articolele 66 și 67 din prezentul regulament. În cazul în care calea de atac este considerată admisibilă și întemeiată, consiliul clasei se pronunță din nou asupra cazului. Noua decizie este supusă, de asemenea, unei căi de atac administrative la secretarul general […]”

Articolul 66 din RGSE din 2014, intitulat „Căi de atac administrative”, prevede: „(1) Deciziile menționate [la articolul 62] pot face obiectul unei căi de atac administrative în condițiile prevăzute la [acest articol]. […] […] (5) Decizia secretarului general prin care se soluționează o cale de atac administrativă este notificată reclamantului (reclamanților) […]”

Articolul 67 din RGSE din 2014, intitulat „Căi de atac contencioase”, prevede: „(1) Deciziile administrative, explicite sau implicite, adoptate cu privire la căile de atac menționate la articolul precedent pot face obiectul unei căi de atac contencioase formulate de reprezentanții legali ai elevilor, vizați în mod direct de decizia în litigiu, în fața Camerei de recurs prevăzute la articolul 27 din [CSSE]. […] (4) Orice cale de atac contencioasă trebuie introdusă, sub sancțiunea inadmisibilității, în termen de două săptămâni de la notificarea sau de la publicarea deciziei atacate […] (5) Căile de atac prevăzute la prezentul articol sunt instrumentate și judecate în condițiile prevăzute de Regulamentul de procedură al Camerei de recurs. (6) Camera de recurs trebuie să se pronunțe în termen de șase luni de la primirea căii de atac, fără a aduce atingere aplicării articolelor 16, 34 și 35 din Regulamentul de procedură al Camerei de recurs a școlilor europene, care prevăd posibilitatea de a introduce o acțiune privind măsurile provizorii.”

Potrivit articolului 41 din codice di procedura civile (Codul de procedură civilă): „Atât timp cât cauza nu a fost judecată pe fond în primă instanță, orice parte poate solicita camerelor reunite ale Curții de Casație să soluționeze problemele de competență […]”

La 25 iunie 2020, părinții lui NG, care era la acel moment elev în ciclul secundar în cadrul Școlii europene din Varese, au fost notificați cu privire la decizia consiliului clasei competent de a nu autoriza trecerea lui NG în clasa superioară.

La 20 iulie 2020, părinții lui NG au sesizat Tribunale amministrativo regionale per la Lombardia (Tribunalul Administrativ Regional din Lombardia, Italia) cu o acțiune având ca obiect anularea acestei decizii.

Prin ordonanța din 9 septembrie 2020, această instanță s‑a declarat competentă să soluționeze acțiunea menționată, a admis cererea de măsuri provizorii cu care era sesizată „în vederea admiterii condiționate în clasa superioară” a lui NG și a amânat examinarea pe fond a cauzei pentru o ședință din 19 octombrie 2021.

La 13 octombrie 2021, Școala Europeană din Varese a formulat în fața camerelor reunite ale Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia), în temeiul articolului 41 din Codul de procedură civilă, o cerere de soluționare prealabilă a problemei competenței jurisdicționale în vederea constatării necompetenței instanțelor italiene de a soluționa litigiul în cauză. Astfel, potrivit acestei școli, Camera de recurs dispune de o competență exclusivă în această privință în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 27 din CSSE și ale articolului 67 alineatul (1) din RGSE din 2014.

Părinții și Ministerul Public consideră, în schimb, că instanțele italiene sunt competente să soluționeze litigiul în cauză, din moment ce, în special, potrivit articolului 27 din CSSE, competența jurisdicțională exclusivă a Camerei de recurs este limitată la actele care lezează emise de Consiliul superior al școlilor europene (denumit în continuare „Consiliul superior”) sau de Consiliul de administrație al școlii. În opinia lor, în aceste condiții, o extindere a competenței acestei camere la actele adoptate de consiliul clasei constituie o modificare a CSSE, care nu se poate efectua decât în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 31 alineatul (4) din această convenție. Aceștia consideră că posibilitatea de a introduce o cale de atac contencioasă în fața Camerei de recurs, prevăzută la articolul 67 alineatul (1) din RGSE din 2014, consacră așadar o simplă facultate a reprezentanților legali ai elevului de a opta pentru o cale de atac administrativă, care poate fi eventual urmată de o cale de atac jurisdicțională în fața acestei camere. Ei arată că competența acesteia din urmă nu are însă un caracter exclusiv, întrucât reprezentanții legali rămân de asemenea liberi să acționeze direct în fața instanțelor naționale în cauză.

Chemată să se pronunțe cu privire la problema prealabilă a competenței instanțelor italiene ridicată de Școala Europeană din Varese, Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) amintește, cu titlu introductiv, că reiese din jurisprudența Curții că aceasta din urmă este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea CSSE, precum și a actelor adoptate în temeiul acesteia ( 6 ).

Instanța de trimitere indică, pe de altă parte, că s‑a pronunțat deja, într‑o hotărâre din 15 martie 1999 ( 7 ), în favoarea competenței instanțelor italiene, în împrejurări similare celor care caracterizează litigiul aflat în prezent pe rolul Tribunale amministrativo regionale per la Lombardia (Tribunalul Administrativ Regional din Lombardia). Astfel, în această hotărâre, ea a statuat că dispozițiile coroborate ale articolului 6 al doilea paragraf și ale articolului 27 alineatele (1), (2) și (7) din CSSE prevăd competența Camerei de recurs în ceea ce privește nu actele adoptate de consiliul clasei, ci numai actele care lezează emise de Consiliul superior sau de Consiliul de administrație al unei școli europene.

Instanța de trimitere observă totuși că, atunci când a pronunțat hotărârea menționată, RGSE din 1996 ( 8 ) în vigoare la acel moment nu prevedea, la articolul 68a alineatul (3), decât o posibilitate limitată de cale de atac internă, de natură pur administrativă, împotriva deciziilor pronunțate de consiliul clasei și nu avea în niciun caz în vedere posibilitatea de a sesiza, cu titlu contencios, Camera de recurs.

Or, împrejurarea că posibilitatea unei astfel de căi de atac jurisdicționale a fost între timp consacrată de RGSE din 2005 ( 9 ) și ulterior confirmată la articolul 67 din RGSE din 2014 s‑ar putea dovedi de natură să justifice recunoașterea în prezent a competenței exclusive a Camerei de recurs de a soluționa acest tip de contencios.

Astfel, potrivit instanței de trimitere, o asemenea soluție pare să poată găsi un sprijin determinant în concluziile desprinse din Hotărârea Oberto și O’Leary ( 10 ), în care Curtea ar fi admis deja, întemeindu‑se pe normele Convenției de la Viena, că în mod valabil se putea conferi Camerei de recurs competența exclusivă de a soluționa căile de atac îndreptate împotriva unui act al directorului unei școli europene care îl leza pe un profesor al acesteia. Instanța de trimitere consideră, pe de altă parte, că același lucru este valabil și pentru Ordonanța Tribunalului Uniunii Europene JT/Secretarul general al școlilor europene și Camera de recurs a școlilor europene ( 11 ) în ceea ce privește căile de atac care pot fi introduse împotriva unor decizii de repetare a anului școlar emise de consiliul clasei.

Potrivit instanței de trimitere, se poate dovedi relevant, în acest context, și faptul că RGSE este adoptat de Consiliul superior și că secretarul general al școlilor europene (denumit în continuare „secretarul general”), care este chemat să se pronunțe cu privire la căile de atac administrative îndreptate împotriva deciziilor de repetare a anului școlar emise de consiliul clasei, este un organ comun tuturor acestor școli, care este abilitat printre altele să reprezinte Consiliul superior. Același lucru ar fi valabil în ceea ce privește diversele documente prezentate de Școala Europeană din Varese și, în special, „Raportul de activitate al Camerei de recurs pentru anul 2007”, care evocă noile căi de atac contencioase împotriva deciziilor privind trecerea în clasa superioară introduse de RGSE din 2005, precum și practica jurisdicțională rezultată din numeroase decizii ale Camerei de recurs, pronunțate în perioada cuprinsă între anii 2007 și 2017, prin care se soluționează căi de atac îndreptate împotriva unor astfel de decizii.

Instanța de trimitere arată totuși că Hotărârea Oberto și O’Leary ( 12 ) se referă la un act adoptat de directorul unei școli europene privind limitarea duratei raportului de muncă, care figurează în contractul de muncă încheiat între o școală europeană și un profesor cu normă redusă, și că, în această cauză, competența Camerei de recurs nu rezulta din RGSE, ci din Statutul profesorilor cu normă redusă. Reiese de aici, în opinia sa, că diferențele de ordin factual care există astfel între cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre și prezenta cauză nu permit să se considere că o interpretare a articolului 27 alineatul (2) primul paragraf din CSSE este atât de evidentă în speță încât nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile.

În aceste condiții, Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) a decis, prin decizia din 6 iunie 2022, primită de Curte la 28 iunie 2022, să suspende judecata și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolul 27 alineatul (2) primul paragraf prima teză din [CSSE] trebuie interpretat în sensul conform căruia Camera de recurs menționată la acest articol are competență exclusivă pentru a se pronunța în primă și în ultimă instanță, după epuizarea căii administrative prevăzute de [RGSE], cu privire la orice litigiu referitor la decizia de repetare a anului școlar adoptată de consiliul clasei în privința unui elev din ciclul secundar?”

PD și LC, Școala Europeană din Varese, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Observațiile orale ale acestor părți au fost ascultate în ședința care a avut loc la 4 mai 2023.

Înainte de a aborda întrebarea preliminară adresată de instanța de trimitere (secțiunea B), considerăm că este util să prezentăm pe scurt câteva considerații introductive cu privire la competența Curții (secțiunea A).

Părțile nu contestă competența Curții și este evident că aceasta nu dă naștere niciunei obiecțiuni din oficiu.

Acestea fiind precizate, trebuie să arătăm că, în ședință, părinții au exprimat îndoieli cu privire la competența Curții, referindu‑se la articolul 26 din CSSE și în special la faptul că litigiul principal nu se desfășoară între părțile contractante, astfel cum se prevede la această dispoziție, ci între școala europeană și părinți.

Amintim că, potrivit articolului 26 din CSSE, „Curtea […] are competența exclusivă de a hotărî în litigiile dintre părțile contractante cu privire la interpretarea și aplicarea prezentei convenții și care nu au putut fi soluționate de către Consiliul superior”. Astfel, această dispoziție prevede o clauză compromisorie în temeiul căreia Curtea poate fi sesizată cu o acțiune în interpretarea și/sau în aplicarea acestei convenții ( 13 ).

Desigur, articolul 26 din CSSE se referă la „litigiile dintre părțile contractante”, și anume statele membre și Uniunea Europeană. Cu toate acestea, contrar celor afirmate de părinți în ședință, nu se poate deduce din această dispoziție că Curtea este competentă să interpreteze această convenție numai în temeiul dispoziției menționate ( 14 ).

Este suficient să se amintească în această privință că, potrivit articolului 267 TFUE, Curtea este competentă să interpreteze actele adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii ( 15 ). Or, ea a statuat deja că un acord internațional precum CSSE, care a fost încheiat în temeiul articolului 235 CE (devenit articolul 308 CE, el însuși devenit articolul 352 TFUE) de Comunitățile Europene, care au fost abilitate în acest scop prin Decizia 94/557/CE ( 16 ), reprezintă, în ceea ce privește Uniunea, un act adoptat de o instituție a Uniunii, în sensul articolului 267 primul paragraf litera (b) TFUE, că dispozițiile acestei convenții constituie parte integrantă, începând cu intrarea în vigoare a acesteia, a ordinii juridice a Uniunii și că, în cadrul acestei ordini juridice, Curtea este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea convenției menționate, precum și a actelor adoptate în temeiul acesteia ( 17 ).

În consecință, nu există nicio îndoială că Curtea este competentă să răspundă la întrebarea adresată de instanța de trimitere.

Prin intermediul întrebării unice formulate, Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație) solicită în esență să se stabilească dacă articolul 27 alineatul (2) din CSSE coroborat cu articolele 61, 62, 66 și 67 din RGSE din 2014 trebuie interpretat în sensul că Camera de recurs dispune de o competență jurisdicțională exclusivă de a hotărî în primă și în ultimă instanță, după epuizarea căii administrative deschise în fața secretarului general, cu privire la orice litigiu referitor la decizia consiliului clasei dintr‑o școală europeană de a nu autoriza trecerea unui elev într‑o clasă superioară din ciclul secundar ( 18 ).

Părțile au puncte de vedere divergente cu privire la răspunsul care trebuie dat la întrebarea adresată de instanța de trimitere.

Școala Europeană din Varese și Comisia sunt de acord că Camera de recurs dispune de o competență exclusivă de a se pronunța cu privire la căile de atac îndreptate împotriva deciziilor de repetare a anului școlar adoptate de o școală europeană. Această poziție se întemeiază în special pe interpretarea articolului 27 alineatul (2) din CSSE și a articolelor 62, 66 și 67 din RGSE din 2014 în lumina normelor de interpretare prevăzute la articolul 31 din Convenția de la Viena, precum și a jurisprudenței Curții ( 19 ).

Părinții, în ceea ce îi privește, susțin teza contrară, și anume că dispozițiile în cauză sunt compatibile cu repartizarea competențelor prevăzută în mod expres la articolul 27 alineatele (2) și (7) din CSSE între Camera de recurs și instanțele naționale, astfel încât nici aceste dispoziții, nici deciziile Camerei de recurs nu ar fi de natură să poată stabili o practică interpretativă de modificare urmată de Înaltele Părți Contractante la CSSE, în sensul articolului 31 din Convenția de la Viena.

Pentru a răspunde în mod util la această întrebare, este necesar, mai întâi, să prezentăm câteva considerații generale cu privire la particularitățile sistemului școlilor europene și la mecanismul de soluționare a litigiilor instituit de CSSE (secțiunea 1), înainte de a examina, în continuare, întinderea competenței Camerei de recurs (secțiunea 2). În cazul în care s‑ar stabili caracterul exclusiv al competenței Camerei de recurs în materia deciziilor de repetare a anului școlar, vom aborda, în sfârșit, îndoielile exprimate de PD cu privire la întinderea controlului jurisdicțional conferit de RGSE din 2014 Camerei de recurs și obligația respectării principiului general al protecției jurisdicționale efective în cadrul interpretării CSSE și a actelor adoptate în aplicarea acestei convenții (secțiunea 3).

Din motive de concizie, ne vom limita în acest caz la a aminti elementele de interpretare care reies din jurisprudența Curții referitoare la natura sistemului școlilor europene și a CSSE ( 20 ).

Trebuie să se arate, mai întâi, că sistemul școlilor europene este un sistem sui generis care realizează, prin intermediul unui acord internațional, și anume CSSE, o formă de cooperare, pe de o parte, între statele membre și, pe de altă parte, între acestea și Uniune ( 21 ). Astfel, școlile europene constituie o organizație internațională formal distinctă de Uniune și de statele membre ( 22 ). Astfel cum am amintit deja, deși CSSE constituie, în ceea ce privește Uniunea, un act adoptat de o instituție a Uniunii, în sensul articolului 267 primul paragraf litera (b) TFUE, această convenție este de asemenea guvernată de dreptul internațional și în special, din punctul de vedere al interpretării sale, de dreptul internațional al tratatelor codificat, și anume, în esență, de Convenția de la Viena ( 23 ).

În continuare, trebuie amintit că regulile cuprinse în Convenția de la Viena se aplică unui acord încheiat între statele membre și o organizație internațională „în măsura în care aceste reguli reprezintă expresia dreptului internațional general de natură cutumiară” ( 24 ). Astfel cum a subliniat deja Curtea, „[î]n consecință, [CSSE] trebuie interpretată potrivit [regulilor menționate]” ( 25 ). Trebuie amintit că cea enunțată la articolul 31 din Convenția de la Viena, care exprimă dreptul cutumiar internațional, prevede că „un tratat trebuie să fie interpretat cu bună‑credință, potrivit sensului obișnuit ce se atribuie termenilor tratatului în contextul lor și în lumina obiectului și a scopului său” ( 26 ).

În sfârșit, trebuie să se sublinieze că, în conformitate cu articolul 31 alineatul 3 litera b) din Convenția de la Viena, „la interpretarea unui tratat trebuie să se țină seama de orice practică urmată ulterior în aplicarea tratatului prin care se stabilește acordul părților în privința interpretării tratatului” ( 27 ).

Vom reveni asupra acestor elemente importante de interpretare ( 28 ).

În prezenta cauză se ridică problema dacă acțiunea cu care părinții unui elev au sesizat, precum în speță, instanțele naționale în vederea obținerii anulării deciziei de repetare a anului școlar adoptate de consiliul clasei este de competența acestor instanțe sau dacă Camera de recurs are competența exclusivă de a soluționa acest tip de acțiune.

În ceea ce privește competența exclusivă a Camerei de recurs, din articolul 27 alineatul (2) primul paragraf din CSSE reiese că aceasta se extinde, în primă și în ultimă instanță și după epuizarea căii administrative, la „orice litigiu referitor la aplicarea [acestei] convenții persoanelor prevăzute de aceasta […], precum și cu privire la legalitatea oricărui act contestat întemeiat pe [convenția menționată] sau pe normele stabilite în temeiul acesteia și care vatămă aceste persoane, adoptat în ceea ce‑i privește de către Consiliul superior sau de către Consiliul de administrație al școlii în exercitarea atribuțiilor care le sunt conferite prin [aceeași] convenție”.

În ceea ce privește competența instanțelor naționale, din articolul 27 alineatul (7) din CSSE reiese că aceasta se extinde la „[c]elelalte litigii în care școlile europene sunt parte” ( 29 ). „Celelalte litigii” menționate sunt, așadar, cele care nu țin de competența exclusivă și strict definită a Camerei de recurs.

Din aceste dispoziții rezultă că soluționarea litigiilor dintre persoanele vizate de CSSE și școlile europene este încredințată unor două organisme diferite, și anume Camera de recurs și instanțele naționale. Pentru a înțelege mai bine acest mecanism de soluționare a litigiilor și partajarea competențelor între aceste două organisme, vom evoca pe scurt geneza sa în următoarele rânduri.

Trebuie să se arate de la bun început că Statutul din 1957 nu prevedea niciun mecanism specific de soluționare a litigiilor dintre persoanele aflate sub incidența sa și școlile europene ( 30 ). Astfel, până la intrarea în vigoare a CSSE, fosta Cameră de recurs era competentă numai pentru acțiunile formulate de personalul didactic ( 31 ). Această convenție este cea care a instituit, la articolul 27 alineatul (1), o nouă Cameră de recurs, conferindu‑i „competențe strict definite” pentru „[a] se asigur[a] protecție juridică adecvată împotriva actelor Consiliului superior sau ale consiliilor de administrație, atât pentru personalul didactic, cât și pentru alte persoane aflate sub incidența actelor respective” ( 32 ).

În ceea ce privește, în primul rând, domeniul de aplicare ratione personae al CSSE, amintim că articolul 27 alineatul (2) primul paragraf din această convenție a extins competența fostei Camere de recurs la acțiunile formulate de toate „persoanele prevăzute de aceasta, cu excepția personalului administrativ și auxiliar” (sublinierea noastră). Competența personală a noii Camere de recurs instituite de CSSE cuprinde astfel litigiile care implică, printre altele, părinții elevilor care acționează în calitate de reprezentanți legali ai unui elev minor, precum și elevii majori.

În ceea ce privește, în al doilea rând, competența ratione materiae, menționăm că articolul 27 alineatul (2) primul paragraf din CSSE arată că competența exclusivă a Camerei de recurs de a hotărî în primă și în ultimă instanță cu privire la litigiile referitoare la aplicarea acestei convenții privește „legalitatea oricărui act contestat întemeiat pe convenți[a menționată] sau pe normele stabilite în temeiul acesteia și care vatămă aceste persoane, adoptat […] de către Consiliul superior sau de către Consiliul de administrație al școlii în exercitarea atribuțiilor care le sunt conferite prin [aceeași] convenție” (sublinierea noastră).

Considerăm că este util să subliniem, în al treilea rând, că articolul 27 alineatul (2) al doilea paragraf din CSSE prevede că „[c]ondițiile și normele de aplicare privitoare la aceste proceduri se stabilesc, după caz, [printre altele] prin regulamentul general al școlilor europene” ( 33 ). Astfel cum vom explica, în scopul de a asigura o protecție jurisdicțională tuturor persoanelor vizate de CSSE, acest regulament a deschis progresiv noi căi de atac în fața Camerei de recurs pentru persoanele vizate.

Observăm, în primul rând, că extinderea domeniului de aplicare personal al competenței Camerei de recurs realizată de articolul 27 alineatul (2) primul paragraf din CSSE la căile de atac introduse printre altele de părinții elevilor care acționează în calitate de reprezentanți legali ai unui elev minor, cum este cazul în speță, a intervenit, în temeiul articolului 27 alineatul (2) al doilea paragraf din această convenție, în mod progresiv, în urma modificărilor aduse RGSE de Consiliul superior în versiunile succesive din anii 1996, 2005 și 2014.

În ceea ce privește căile de atac prevăzute în versiunile succesive ale RGSE, precizăm, în al doilea rând, că o primă modificare a fost introdusă de Consiliul Superior în RGSE din 1996. Acest regulament prevedea, în cazul unui aviz negativ al consiliului clasei în ceea ce privește promovarea elevului, numai o cale de atac administrativă internă la școala europeană în cauză împotriva deciziilor de repetare a anului școlar adoptate de consiliul clasei și nu avea în vedere posibilitatea de a sesiza, cu titlu contencios, Camera de recurs ( 34 ). Ulterior, Consiliul superior a introdus o nouă modificare prin RGSE din 2005. Acesta a instituit posibilitatea de a sesiza Camera de recurs cu o cale de atac jurisdicțională după respingerea de către secretarul general a căii de atac administrative deschise în fața sa împotriva unor astfel de decizii de repetare a anului școlar ( 35 ). În sfârșit, această posibilitate a fost confirmată de articolul 67 din RGSE din 2014.

După ce am prezentat evoluția căilor de atac în mecanismul de soluționare a litigiilor dintre persoanele vizate de CSSE și școlile europene, vom expune, din motive de claritate, regimul căilor de atac, astfel cum a fost stabilit prin RGSE din 2014, aplicabil litigiului principal.

Trebuie să se arate că articolul 61 alineatul (1) din RGSE din 2014 prevede că, în ciclul secundar, deciziile pentru trecerea în clasa superioară sunt adoptate la sfârșitul anului școlar de consiliul clasei competent. Dacă acesta adoptă o decizie de repetare a anului școlar, din articolul 62 alineatul (1) din regulamentul menționat reiese că această decizie este supusă unei căi de atac din partea reprezentanților legali ai elevilor numai în cazul unui viciu de formă sau al unui fapt nou ( 36 ). Potrivit articolului 62 alineatul (2) al patrulea și al cincilea paragraf din regulamentul menționat, „[s]ecretarul general […] trebuie să se pronunțe […] înainte de 31 august [a anului școlar]”. În cazul în care calea de atac împotriva deciziei de repetare a anului școlar„este considerată admisibilă și întemeiată [de către acesta], consiliul clasei se pronunță așadar din nou asupra cazului” iar „[n]oua decizie este supusă de asemenea unei căi de atac administrative în fața secretarului general” ( 37 ).

Posibilitatea de a introduce o cale de atac jurisdicțională a fost deschisă, printre altele, părinților unui elev, în calitate de reprezentanți legali ai acestuia, prin articolul 67 din RGSE din 2014. Potrivit acestei dispoziții, deciziile adoptate cu privire la căile de atac administrative menționate la articolul 66 din acest regulament pot face obiectul unei căi de atac contencioase formulate de reprezentanții legali ai elevilor, vizați în mod direct de decizia în litigiu, în fața Camerei de recurs prevăzute la articolul 27 din CSSE ( 38 ).

Acesta este, așadar, contextul evolutiv în care trebuie examinată întinderea competențelor exclusive ale Camerei de recurs.

Din cuprinsul punctelor precedente reiese că posibilitatea unei căi de atac jurisdicționale în fața Camerei de recurs pentru examinarea deciziilor secretarului general prin care se soluționează o cale de atac îndreptată împotriva deciziei de repetare a anului școlar adoptate de consiliul clasei a fost introdusă în procedura în fața Camerei de recurs prin versiunile succesive ale RGSE din 2005 și din 2014. Cu toate acestea, astfel cum am subliniat deja, modul de redactare a articolului 27 alineatul (2) primul paragraf din CSSE limitează această competență exclusivă la actele care lezează adoptate de Consiliul superior sau de Consiliul de administrație al unei școli.

În consecință, se ridică problema dacă aceste modificări s‑au limitat să precizeze „condițiile și normele” procedurilor care trebuie urmate în fața Camerei de recurs în cauzele care sunt deja de competența acestei camere, în conformitate cu articolul 27 alineatul (2) al doilea paragraf din CSSE, sau dacă, dimpotrivă, acestea au extins competențele sale jurisdicționale exclusive.

Suntem de acord să se considere că versiunile succesive ale RGSE din 2005 și din 2014 au extins cu siguranță competența exclusivă a Camerei de recurs în ceea ce privește căile de atac împotriva deciziilor de repetare a anului școlar. Cu toate acestea, trebuie să observăm că această extindere se întemeiază în mod corect pe CSSE, astfel cum a fost interpretată în temeiul normelor Convenției de la Viena, în măsura în care aceste norme reprezintă expresia dreptului internațional general de natură cutumiară. Amintim, în această privință, că Curtea a declarat că, în consecință, CSSE trebuie interpretată potrivit normelor menționate ( 39 ). Prin urmare, vom proceda, în rândurile care urmează, la o astfel de interpretare.

În primul rând, amintim că, întemeindu‑se pe normele Convenției de la Viena, Curtea a statuat deja, în Hotărârea Oberto și O’Leary, că un litigiu privind legalitatea unui acord de limitare a duratei raportului de muncă, care figurează în contractul de muncă încheiat între un profesor cu normă redusă și directorul unei școli europene, este de competența exclusivă a Camerei de recurs ( 40 ). În special, ea a declarat că simplul fapt că actele în litigiu în discuție, și anume„actele directorului” școlii în cauză, nu sunt menționate expres la articolul 27 alineatul (2) primul paragraf prima teză din CSSE nu poate avea ca efect excluderea acestora din domeniul de aplicare al respectivei dispoziții ( 41 ).

În al doilea rând, ținând seama de particularitățile sistemului școlilor europene ( 42 ), CSSE trebuie interpretată, în conformitate cu articolul 31 alineatul 1 din Convenția de la Viena, potrivit sensului obișnuit ce se atribuie termenilor acestei convenții în contextul lor și în lumina obiectului și a scopului său ( 43 ).

Prin urmare, pentru a stabili, în speță, domeniul de aplicare al termenilor„act […] adoptat […] de către Consiliul superior sau de către Consiliul de administrație al școlii”, care figurează la articolul 27 alineatul (2) primul paragraf prima teză din CSSE, trebuie să se facă referire la orice regulă pertinentă de drept internațional aplicabilă relațiilor dintre Înaltele Părți Contractante, la orice practică urmată ulterior în aplicarea acestei convenții ( 44 ), precum și la orice acord ulterior intervenit între aceste părți cu privire la aplicarea sa ( 45 ).

Primo, constatăm că, în speță, extinderea competențelor exclusive ale Camerei de recurs în raport cu decizia în litigiu adoptată de consiliul clasei de a nu autoriza trecerea unui elev în clasa superioară provine direct de la Consiliul superior care, în conformitate cu articolul 7 primul paragraf punctul 1 și cu articolul 8 alineatul (1) litera (a) din CSSE, este unul dintre organele comune tuturor școlilor europene, în cadrul căruia sunt reprezentate Înaltele Părți Contractante la această convenție. Mai precis, Consiliul superior este format, printre altele, din reprezentantul (reprezentanții) la nivel ministerial din fiecare stat membru și dintr‑un membru al Comisiei ( 46 ).

Secundo, această interpretare este susținută de contextul dispozițiilor relevante atât ale CSSE, cât și ale RGSE din 2014. În această privință, arătăm, pe de o parte, că articolul 11 primul paragraf punctul 3 din această convenție conferă Consiliului superior sarcina de a „[stabili] regulamentul de promovare a elevilor în anul următor de studiu sau în ciclul secundar”. Pe de altă parte, trebuie să se sublinieze de asemenea că, potrivit articolului 10 primul și al doilea paragraf din convenția menționată, acest consiliu veghează la punerea în aplicare a aceleiași convenții și stabilește RGSE ( 47 ). În această privință, trebuie să amintim că competența exclusivă a Camerei de recurs, care este strict limitată la litigiile menționate de CSSE și la persoanele prevăzute de aceasta, cu excepția personalului administrativ și auxiliar, trebuie exercitată în condițiile și potrivit normelor stabilite prin textele la care face trimitere această convenție, precum RGSE din 2014, care prevede, la articolele 66 și 67, diferitele căi de atac deschise acestor persoane.

Rezultă de aici, astfel cum subliniază în mod întemeiat Comisia în observațiile sale, că, în conformitate cu articolul 31 alineatul 3 litera a) din Convenția de la Viena, acordul ulterior al părților contractante cu privire la această aplicare a RGSE din 2014 și, prin urmare, cu privire la această extindere a competențelor jurisdicționale ale Camerei de recurs referitoare la noile căi de atac are un caracter explicit din moment ce aceste părți participă în mod direct, în cadrul Consiliului superior, la adoptarea RGSE ( 48 ).

Considerăm că această interpretare este confirmată și de jurisprudența Camerei de recurs potrivit căreia este posibilă introducerea unor căi de atac având ca obiect contestarea legalității deciziilor secretarului general privind deciziile de repetare a anului școlar adoptate de consiliile claselor începând cu anul 2005 ( 49 ).

Această jurisprudență este considerată de Curte o practică urmată ulterior în aplicarea articolului 27 alineatul (2) din CSSE, în sensul articolului 31 alineatul 3 litera b) din Convenția de la Viena, în măsura în care această practică nu a făcut niciodată obiectul unor contestații formulate de părțile la CSSE ( 50 ). Or, lipsa contestării de către aceste părți trebuie considerată că exprimă consimțământul lor tacit față de practica menționată ( 51 ).

În consecință și ținând seama de ceea ce tocmai am prezentat ( 52 ), jurisprudența Camerei de recurs referitoare la noile căi de atac împotriva deciziilor secretarului general privind deciziile de repetare a anului școlar adoptate de consiliile claselor, întemeiată pe articolele 61, 62, 66 și 67 din RGSE din 2014, deși nu intră în definiția „practicii ulterioare”, în sensul articolului 31 alineatul 3 litera b) din Convenția de la Viena, poate fi totuși considerată o conduită „relevantă în cadrul evaluării practicii ulterioare a părților” la CSSE cu privire la interpretarea articolului 27 alineatul (2) din CSSE. Rezultă că această jurisprudență a Camerei de recurs este susceptibilă să clarifice această din urmă dispoziție care, prin urmare, trebuie interpretată în sensul că nu se opune ca deciziile de repetare a anului școlar adoptate de consiliul clasei să fie considerate, în principiu, ca intrând în domeniul de aplicare al dispoziției menționate ( 53 ).

În al treilea rând, constatăm că, astfel cum au arătat Școala Europeană din Varese și Comisia, Tribunalul a validat recent competența exclusivă a Camerei de recurs în cauza în care s‑a pronunțat Ordonanța JT/Secretarul general al școlilor europene și Camera de recurs a școlilor europene ( 54 ), în care o elevă a unei școli europene contesta decizia comisiei de examinare pentru bacalaureatul european 2019 de a nu‑i acorda bacalaureatul. Deși a respins acțiunea pentru necompetență vădită, Tribunalul a statuat că contestarea primei decizii atacate putea fi formulată, după epuizarea căii administrative, numai în fața Camerei de recurs, această cameră fiind o instanță de prim și ultim grad de jurisdicție într‑un caz precum cel în discuție în această cauză, în conformitate cu articolul 27 alineatul (2) din CSSE ( 55 ).

În al patrulea și ultimul rând, arătăm că extinderea competenței exclusive a Camerei de recurs la căile de atac formulate împotriva deciziilor de repetare a anului școlar este confirmată de asemenea de obiectivul și de scopul urmărit de CSSE. Astfel, atât din preambul, cât și din articolul 1 din convenția menționată rezultă că aceasta vizează „educarea în comun a copiilor personalului Comunităților Europene” în vederea bunei funcționări a instituțiilor europene. În această privință, dorim să subliniem că, după cum susține Școala Europeană din Varese, pe de o parte, obiectivul unei educări în comun, uniforme și la același nivel ar putea fi atins numai prin încredințarea către un singur organ jurisdicțional a competenței exclusive de a se pronunța cu privire la litigiile în materie de decizii de repetare a anului școlar și că, pe de altă parte, o asemenea uniformitate educațională nu ar putea fi asigurată dacă astfel de litigii ar fi de competența instanțelor naționale.

În consecință, reiese în mod clar din cuprinsul punctelor precedente că toate argumentele converg spre a considera că, în temeiul articolului 27 alineatul (2) din CSSE, interpretat în lumina articolului 31 din Convenția de la Viena și în conformitate cu jurisprudența Curții, această primă dispoziție include deciziile secretarului general prin care se soluționează o cale de atac îndreptată împotriva deciziei de repetare a anului școlar adoptate de consiliul clasei. Cu alte cuvinte, este necesar să se constate că Camera de recurs dispune de o competență jurisdicțională exclusivă în ceea ce privește orice litigiu referitor la decizia de repetare a anului școlar în litigiu adoptată de consiliul clasei și că, în consecință, acest tip de litigiu nu este de competența instanțelor naționale, în temeiul articolului 27 alineatul (7) din CSSE.

Orice altă interpretare a articolului 27 alineatul (2) din CSSE ar fi contrară naturii sui generis a sistemului școlilor europene și, astfel cum au arătat Comisia și Școala Europeană din Varese, necesității de a garanta autonomia acestui sistem în calitate de organizație internațională, precum și coerenței deciziilor sale în materie de educație și de metodologie educațională.

Interpretarea pe care am dat‑o dispozițiilor relevante ale CSSE și ale RGSE din 2014, citite în lumina dispozițiilor Convenției de la Viena, ne permite să concluzionăm că Camera de recurs are competența exclusivă de a se pronunța cu privire la un litigiu precum cel principal.

Acestea fiind stabilite, părinții susțin, în observațiile lor scrise și orale, că recunoașterea unei asemenea competențe exclusive a Camerei de recurs ar fi de natură să reducă nivelul de protecție jurisdicțională asigurat până atunci elevilor și reprezentanților lor legali.

Îndoielile astfel exprimate de părinți, care se referă la marja controlului jurisdicțional încredințat Camerei de recurs prin RGSE din 2014, ne determină să examinăm, într‑o primă etapă, problema întinderii acestui control, înainte de a aborda, într‑o a doua etapă, aspectul privind măsura în care principiul protecției jurisdicționale efective își găsește aplicarea în contextul căii de atac jurisdicționale deschise în fața Camerei de recurs prin articolul 67 din RGSE din 2014 în ceea ce privește deciziile de repetare a anului școlar adoptate de consiliul clasei.

PD susține în observațiile sale scrise, printre altele, că o cale de atac în fața secretarului general și a Camerei de recurs poate fi formulată, astfel cum reiese din articolul 62 alineatul (1) din RGSE din 2014, numai pentru „vicii de formă sau pentru fapte noi, recunoscute ca atare de secretarul general”, în timp ce acțiunea în fața instanțelor administrative italiene ar oferi o gamă mai largă de motive de contestare, precum încălcarea legii, abuzul de putere și necompetența, în conformitate cu dreptul italian.

Amintim mai întâi că articolul 62 alineatul (1) din RGSE din 2014 prevede că deciziile consiliilor claselor sunt supuse unor căi de atac din partea reprezentanților legali ai elevilor numai pentru vicii de formă sau pentru fapte noi, recunoscute de secretarul general pe baza dosarului furnizat de școală și de reprezentanții legali ai elevului.

În această privință, contrar celor susținute de PD și astfel cum a arătat Comisia în ședință, pe de o parte, această dispoziție dă o definiție suficient de largă a termenilor „viciu de formă” și „fapt nou”. Potrivit dispoziției menționate, prin „viciu de formă” trebuie să se înțeleagă orice încălcare a unei norme de drept referitoare la procedura care trebuie urmată pentru trecerea în clasa superioară, astfel încât, dacă nu ar fi fost săvârșită, decizia consiliului clasei ar fi fost diferită, și prin „fapt nou” orice element care nu ar fi fost adus la cunoștința consiliului clasei întrucât era necunoscut tuturor – profesori, părinți, elevi – la momentul deliberării sale și care ar fi putut influența sensul deciziei sale ( 56 ).

Pe de altă parte, Comisia a precizat că Camera de recurs s‑a pronunțat deja cu privire la decizii afectate de vicii grave de motivare. Prin urmare, această cameră și‑a recunoscut competența de a controla deciziile consiliului clasei din perspectiva erorii vădite de apreciere, care limitează marja de manevră tehnică recunoscută de asemenea consiliului clasei ( 57 ). Camera menționată ar fi demonstrat că, atunci când examinează deciziile consiliului clasei, ea își poate exercita competența deplină asupra chestiunilor de fapt și de drept ( 58 ).

În continuare, considerăm că este important să amintim că din al patrulea considerent al CSSE reiese că Camera de recurs a fost instituită, prin articolul 27 alineatul (1) din această convenție, cu obiectivul de a asigura protecție juridică adecvată împotriva actelor Consiliului superior pentru persoanele vizate de convenția menționată și în special, precum în speță, pentru părinții unui elev, în calitate de persoane care exercită răspunderea părintească față de acesta.

În această privință, observăm că din anumite decizii ale Camerei de recurs rezultă că aceasta a interpretat al patrulea considerent al CSSE ca fiind expresia protecției jurisdicționale efective în cadrul acestei convenții ( 59 ).

Mai precis, din Decizia 10/02 din 22 iulie 2010 ( 60 ), pronunțată în ședință plenară, reiese că, deși competența sa, în sensul articolului 27 alineatul (2) din CSSE, trebuia în mod normal să se exercite în condițiile și potrivit normelor stabilite prin textele de punere în aplicare la care face trimitere această convenție, „în lipsa unor dispoziții prevăzute exact în acest scop, trebuie să se verifice dacă este posibil, pentru a respecta principiul general al dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, să se transpună prin analogie normele de procedură prevăzute pentru acțiuni comparabile” ( 61 ).

În jurisprudența sa ulterioară acestei decizii, Camera de recurs „admite că este necesar să se determine conținutul exact al deciziei atacate și să se verifice dacă necompetența sa de a anula această decizie din cauza lipsei căilor de atac prevăzute de textele de punere în aplicare a [CSSE] ar fi de natură să aducă atingere principiului dreptului la o cale de atac efectivă. Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă este admis nu numai de [această convenție], ci figurează și printre drepturile fundamentale recunoscute de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și printre principiile generale ale dreptului [Uniunii]” ( 62 ).

În consecință, rezultă că, în principiu, începând cu anul 2010, Camera de recurs exercită un control jurisdicțional aplicând principiul protecției jurisdicționale efective și, prin urmare, articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), care, astfel cum reiese dintr‑o jurisprudență constantă a Curții, constituie „o reafirmare a [acestui principiu]” ( 63 ).

În sfârșit, rezultă, în principiu, ținând seama de această interpretare a Camerei de recurs privind dispozițiile RGSE din 2014 în lumina articolului 47 din cartă, că această cameră pare să se considere competentă să exercite un control jurisdicțional efectiv și, prin urmare, principiul protecției jurisdicționale efective nu poate fi încălcat în principiu în situații comparabile cu cea în discuție în litigiul principal.

În aceste condiții, considerăm totuși relevant să examinăm pe scurt conținutul obligației Camerei de recurs de a interpreta CSSE și actele adoptate în aplicarea acestei convenții, în special RGSE din 2014, ținând seama de considerațiile noastre precedente ( 64 ).

Amintim de la bun început că natura Camerei de recurs instituite prin articolul 27 alineatul (1) din CSSE a fost deja clarificată de Curte în Hotărârea Miles și alții ( 65 ).

În această hotărâre, Curtea a statuat că Camera de recurs îndeplinește ansamblul de elemente care permit aprecierea caracterului de „instanță”, în sensul articolului 267 TFUE, în special originea legală a organismului, caracterul său permanent, caracterul obligatoriu al competenței sale, natura contradictorie a procedurii, aplicarea de către organism a normelor de drept, precum și independența acestuia, cu excepția apartenenței la unul dintre statele membre ( 66 ).

În consecință, chiar dacă această cameră trebuie calificată drept „instanță”, în sensul dreptului Uniunii, Curtea a statuat că, în măsura în care camera menționată nu ține de unul dintre statele membre, ci de școlile europene, în sensul articolului 267 TFUE, ea nu este competentă să răspundă la o cerere de decizie preliminară care provine de la aceeași cameră ( 67 ).

În această privință, adăugăm că, chiar dacă, astfel cum a observat Curtea însăși în jurisprudența sa, o reformă care să permită Camerei de recurs să solicite Curții să se pronunțe în temeiul articolului 267 TFUE ar fi cu siguranță de dorit ( 68 ), nu se poate afirma, în opinia noastră, că principiul protecției jurisdicționale efective și alte principii generale ale dreptului Uniunii nu sunt aplicabile în cadrul unei căi de atac formulate în fața acestei camere, pentru următoarele motive.

În primul rând, astfel cum am amintit în considerațiile noastre generale ( 69 ), Camera de recurs face parte din școlile europene, care constituie un sistem sui generis ce realizează, prin intermediul CSSE, care este un acord internațional, o formă de cooperare, pe de o parte, între statele membre și, pe de altă parte, între acestea și Uniune pentru a asigura, în vederea bunei funcționări a instituțiilor europene, educarea în comun a copiilor personalului acestor instituții ( 70 ).

Prin urmare, în măsura în care CSSE constituie, în ceea ce privește Uniunea, un act adoptat de o instituție a Uniunii, în sensul articolului 267 primul paragraf litera (b) TFUE, iar dispozițiile acestei convenții fac parte integrantă din ordinea juridică a acesteia ( 71 ), convenția menționată se înscrie în ierarhia normelor ordinii juridice a Uniunii, în vârful căreia se află tratatul, carta și principiile generale ale dreptului Uniunii ca izvoare ale acestui drept ( 72 ).

În consecință, în conformitate cu principiul ierarhiei normelor, dacă un acord internațional precum CSSE este contrar, mai precis, unui principiu general de drept al Uniunii, acest acord este incompatibil cu dreptul Uniunii ( 73 ). Convenția menționată și RGSE din 2014 trebuie, așadar, să fie compatibile cu tratatele, cu Carta și cu principiile generale ale dreptului Uniunii. Cu alte cuvinte, astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat în ședință, nu se poate concepe ca Uniunea și statele sale membre să poată încălca obligațiile impuse de dreptul primar și de principiile generale ale dreptului Uniunii prin încheierea unui acord internațional precum CSSE. Prin urmare, ele sunt obligate să respecte și să pună în aplicare aceste obligații cu respectarea, printre altele, a articolelor 2 și 21 TUE, precum și a principiilor generale ale dreptului Uniunii ( 74 ).

În al doilea rând, trebuie să adăugăm că articolul 31 alineatul 3 litera c) din Convenția de la Viena ( 75 ) prevede că, în cadrul interpretării unui acord internațional, trebuie să ne raportăm la „orice regulă pertinentă de drept internațional aplicabilă relațiilor dintre părți”. În consecință, ținând seama de specificitatea CSSE ca acord internațional în care părțile contractante sunt Uniunea și toate statele membre, această dispoziție permite să se considere principiile generale ale dreptului Uniunii ca fiind de asemenea norme de drept internațional aplicabile părților la această convenție și să se țină seama de acestea în cadrul interpretării convenției menționate „odată cu contextul” acesteia ( 76 ).

În al treilea rând, amintim că obligația Camerei de recurs de a aplica principiile generale ale dreptului Uniunii în cazul în care este sesizată cu un litigiu a fost confirmată deja de Curte în Hotărârea Miles și alții ( 77 ).

Rezultă că CSSE și RGSE din 2014 trebuie interpretate în sensul că obligă Camera de recurs să respecte și să aplice principiile generale ale dreptului Uniunii în cadrul regimului căii de atac prevăzut la articolul 27 alineatul (2) din această convenție, precum și, printre altele, la articolele 61, 62, 66 și 67 din acest regulament.

În special, în ceea ce privește, în al patrulea și ultimul rând, principiul protecției jurisdicționale efective, arătăm mai întâi că Curtea a amintit deja, în Hotărârea Oberto și O’Leary ( 78 ), că, în temeiul articolului 47 din cartă, principiul protecției jurisdicționale efective nu vizează dreptul de acces la un dublu grad de jurisdicție, ci numai la o instanță judecătorească.

Prin urmare, trebuie să se considere că obligația părinților, după epuizarea căii administrative deschise în fața secretarului general, de a deduce litigiul lor referitor la legalitatea deciziei consiliului clasei din Școala Europeană din Varese de a nu autoriza trecerea unui elev într‑o clasă superioară a ciclului secundar judecății Camerei de recurs, care se pronunță în primă și în ultimă instanță, nu aduce atingere dreptului lor la protecție jurisdicțională efectivă.

În consecință, astfel cum reiese din analiza noastră, articolul 27 alineatul (2) din CSSE, precum și articolele 61, 62, 66 și 67 din RGSE din 2014 trebuie interpretate în conformitate cu principiul protecției jurisdicționale efective prevăzut la articolul 47 din cartă ( 79 ).

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia) după cum urmează: Articolul 27 alineatul (2) primul paragraf prima teză din Convenția privind definirea statutului școlilor europene, încheiată la Luxemburg la 21 iunie 1994 între statele membre și Comunitățile Europene, coroborat cu articolele 61, 62, 66 și 67 din Regulamentul general al școlilor europene, în versiunea nr. 2014-03-D-14-fr-11, trebuie interpretat în sensul că Camera de recurs menționată la acest articol are competență exclusivă de a hotărî în primă și în ultimă instanță, după epuizarea căii administrative deschise în fața secretarului general al școlilor europene, prevăzute de Regulamentul general al școlilor europene, cu privire la orice litigiu referitor la decizia de repetare a anului școlar adoptată de consiliul clasei în privința unui elev din ciclul secundar.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MACIEJ SZPUNAR

prezentate la 13 iulie 2023 ( 1 )