Hotărârea Tribunalului (Camera a doua) din 30 noiembrie 2022.#ADS L. Kowalik, B. Włodarczyk s.c. împotriva Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.#Desen sau model comunitar – Procedură de declarare a nulității – Desen sau model industrial comunitar înregistrat care reprezintă un accesoriu pentru telecomenzi fără fir – Motiv de nulitate – Caracteristici ale aspectului unui produs care sunt impuse exclusiv de funcția tehnică a acestuia – Articolul 8 alineatul (1) și articolul 25 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 – Fapte invocate sau dovezi furnizate pentru prima dată în fața camerei de recurs – Articolul 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002 – Obligația de motivare – Articolul 41 alineatul (1) și alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale.#Cauza T-611/21.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, ADS L. Kowalik, B. Włodarczyk s.c., solicită anularea Deciziei Camerei a treia de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 5 iulie 2021 (cauza R 1070/2020-3) (denumită în continuare „decizia atacată”).

La 7 decembrie 2017, reclamanta a depus la EUIPO o cerere de înregistrare a unui desen sau model industrial comunitar, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare (JO 2002, L 3, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 33, p. 70).

Desenul sau modelul industrial comunitar a cărui înregistrare a fost solicitată și care este contestat în speță este reprezentat în următoarea imagine:

Produsele cărora urmează să le fie aplicat desenul sau modelul industrial contestat fac parte din clasa 14.03 în sensul Aranjamentului de la Locarno din 8 octombrie 1968 privind clasificarea internațională a desenelor și modelelor industriale, cu modificările ulterioare, și corespund următoarei descrieri: „Telecomenzi [fără fir] (Accesorii pentru -)”.

Desenul sau modelul industrial contestat a fost înregistrat la 7 decembrie 2017 ca desen sau model industrial comunitar cu numărul 4539 302-0001 și a fost publicat în Buletinul desenelor sau modelelor industriale comunitare nr. 2018/044 din 5 martie 2018.

La 20 mai 2019, cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, ESSAtech, a introdus, în temeiul articolului 52 din Regulamentul nr. 6/2002, o cerere de declarare a nulității desenului sau modelului industrial contestat.

Motivul invocat în susținerea cererii de declarare a nulității era cel prevăzut la articolul 25 alineatul (1) litera (b) coroborat cu articolul 8 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 6/2002.

La 6 aprilie 2020, divizia de anulare a respins cererea de declarare a nulității.

La 27 mai 2020, cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO a formulat o cale de atac la EUIPO împotriva deciziei diviziei de anulare, în temeiul articolelor 55-60 din Regulamentul nr. 6/2002.

Prin decizia atacată, Camera a treia de recurs a EUIPO a admis calea de atac, a anulat decizia diviziei de anulare și a declarat nulitatea desenului sau modelului industrial contestat.

În această privință, camera de recurs a subliniat, în primul rând, că funcția tehnică a produsului în cauză, și anume un dispozitiv destinat să fie plasat pe bateria unei telecomenzi pentru dispozitive electrice cu baterii, era aceea de a permite întreruperea alimentării electrice prin baterie atunci când dispozitivul nu este utilizat. În al doilea rând, potrivit constatărilor sale, caracteristicile aspectului produsului în cauză erau următoarele: două plăci circulare de culoare aurie și maro, o bandă care leagă cele două plăci circulare și un circuit imprimat situat pe o parte a uneia dintre plăci, constituit din componente electronice. În al treilea rând, camera de recurs a considerat că toate caracteristicile menționate erau impuse exclusiv de funcția tehnică a produsului în cauză, astfel încât desenul sau modelul industrial contestat trebuia să fie declarat nul în temeiul articolului 25 alineatul (1) litera (b) coroborat cu articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002.

Reclamanta solicită în esență Tribunalului: – anularea deciziei atacate; – obligarea EUIPO și a celeilalte părți din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în fața EUIPO.

EUIPO solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta solicită Tribunalului să recunoască admisibilitatea capturilor de ecran de pe un site internet care figurează în anexele A.4-A.6 la cererea introductivă cu titlu de probă. În opinia sa, aceste documente dovedesc existența unor alternative la produsele acoperite de desenul sau modelul industrial în cauză, precum și restrângerea gravă a libertății de creație.

EUIPO contestă admisibilitatea anexelor A.4-A.6 la cererea introductivă pentru motivul că documentele care figurează în acestea au fost prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului.

Trebuie să se constate că, după cum reiese din dosar, documentele care figurează în anexele A.4-A.6 la cererea introductivă nu au fost prezentate în fața EUIPO, ci au fost prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului.

Or, din jurisprudență reiese că, având în vedere dispozițiile articolului 61 din Regulamentul nr. 6/2002, controlul de legalitate efectuat de Tribunal asupra unei decizii a camerei de recurs trebuie exercitat cu privire la aspectele de drept care au fost prezentate în fața camerei de recurs. Prin urmare, rolul Tribunalului nu este de a reexamina împrejurările de fapt în lumina probelor prezentate pentru prima dată în fața sa. Astfel, admiterea acestor probe ar fi contrară articolului 188 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, potrivit căruia memoriile depuse de părți în cadrul procedurii aflate pe rolul Tribunalului nu pot modifica obiectul litigiului care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs [a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 octombrie 2013, Viejo Valle/OAPI – Établissements Coquet (Ceașcă și farfuriuță cu striații și farfurie adâncă cu striații), T‑566/11 și T‑567/11, EU:T:2013:549, punctul 63 și jurisprudența citată].

Rezultă, așadar, că înscrisurile prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului trebuie înlăturate, fără a fi necesară examinarea forței lor probante [a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 martie 2010, Grupo Promer Mon Graphic/OAPI – PepsiCo (Reprezentarea unui suport promoțional circular), T‑9/07, EU:T:2010:96, punctul 24 și jurisprudența citată].

În consecință, documentele care figurează în anexele A.4-A.6 la cererea introductivă nu pot fi luate în considerare și, prin urmare, trebuie considerate inadmisibile.

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă în esență două motive. Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002 coroborat cu articolul 25 alineatul (1) litera (b) din același regulament, precum și pe încălcarea articolului 41 alineatul (2) litera (c) coroborat cu articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 63 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002 coroborat cu articolul 63 alineatul (2) din același regulament, precum și pe încălcarea articolului 41 alineatul (2) litera (c) coroborat cu articolul 41 alineatul (1) din cartă.

Este necesar ca examinarea acțiunii să înceapă cu analiza celui de al doilea motiv.

În cadrul celui de al doilea motiv, reclamanta reproșează camerei de recurs că nu a procedat corect la examinarea probelor și a argumentelor care au fost prezentate pentru prima dată în fața camerei de recurs de persoana care a solicitat declararea nulității, și anume anexele nr. 1-4 la memoriul de expunere a motivelor căii de atac introduse la această cameră.

În primul rând, potrivit reclamantei, camera de recurs a încălcat în esență articolul 63 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002 coroborat cu articolul 63 alineatul (2) din același regulament. În al doilea rând, reclamanta invocă încălcarea articolului 41 alineatul (2) litera (c) coroborat cu articolul 41 alineatul (1) din cartă.

EUIPO contestă argumentele reclamantei.

EUIPO susține, în primul rând, că camera de recurs și‑a exercitat în mod corect puterea discreționară de a admite elementele de probă prezentate de cealaltă parte din procedura în fața sa, întrucât condițiile stabilite la articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2018/625 al Comisiei din 5 martie 2018 de completare a Regulamentului 2017/1001 și de abrogare a Regulamentului delegat (UE) 2017/1430 (JO 2018, L 104, p. 1) sunt îndeplinite în speță. În al doilea rând, subliniază că, în măsura în care reclamanta nu contestase această admitere, camera menționată nu avea obligația de a o motiva în mod expres.

În speță, reiese din dosarul cauzei că, în cadrul căii de atac introduse la camera de recurs împotriva deciziei diviziei de anulare, persoana care a solicitat declararea nulității a depus un memoriu de expunere a motivelor căii sale de atac, precum și anexele nr. 1-4. Aceste anexe cuprindeau următoarele elemente de probă: – imagini ale unor circuite integrate de formă circulară și hiperlinkuri către sursele acestora (anexa nr. 1); – un hiperlink către un material video disponibil pe site‑ul internet YouTube, precum și imagini care ilustrează utilizarea produsului (anexa nr. 2); – imagini ale unor desene sau modele industriale anterioare și hiperlinkuri către sursele acestora (anexa nr. 3); – o descriere a produsului (anexa nr. 4).

Astfel cum reiese din dosar și după cum admit părțile, anexele nr. 1-4 la memoriul de expunere a motivelor căii de atac formulate în fața camerei de recurs conțin fapte invocate sau dovezi furnizate pentru prima dată în fața camerei respective. În acest memoriu, persoana care a solicitat declararea nulității a prezentat de asemenea, cu privire la acest aspect, o argumentație suplimentară care nu figura în cererea de declarare a nulității.

În această privință, trebuie arătat că, potrivit articolului 63 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002, „[î]n cursul procedurii, [EUIPO] procedează la examinarea din oficiu a faptelor”, dar că, „[c]u toate acestea, în cazul unei acțiuni în nulitate, examinarea este limitată la motivele invocate și la cererile introduse de părți”. În plus, articolul 63 alineatul (2) din regulamentul menționat prevede că „[EUIPO] poate să nu ia în considerare faptele pe care părțile nu le‑au invocat sau dovezile pe care nu le‑au furnizat la timp”.

Din modul de redactare a articolului 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002 rezultă că, de regulă și cu excepția unor dispoziții contrare, prezentarea faptelor și a dovezilor de către părți rămâne posibilă după expirarea termenelor prevăzute în acest sens în temeiul dispozițiilor Regulamentului nr. 6/2002 și că nu este interzis în niciun mod ca EUIPO să ia în considerare faptele și dovezile astfel invocate sau furnizate tardiv [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iulie 2017, Gamet/EUIPO – Metal‑Bud II Robert Gubała (Clanță), T‑306/16, nepublicată, EU:T:2017:466, punctul 15, a se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea din 13 martie 2007, OAPI/Kaul, C‑29/05 P, EU:C:2007:162, punctul 42].

Precizând că acesta din urmă „poate” decide, într‑o asemenea situație, să ia în considerare asemenea dovezi, dispoziția menționată învestește EUIPO cu o largă putere de apreciere în a hotărî, motivându‑și decizia sub acest aspect, dacă este sau nu necesar să ia în considerare aceste dovezi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iulie 2017, Clanță, T‑306/16, nepublicată, EU:T:2017:466, punctul 16 și jurisprudența citată).

În ceea ce privește exercitarea puterii de apreciere a camerei de recurs în vederea eventualei luări în considerare a faptelor invocate sau a dovezilor furnizate pentru prima dată în fața sa, trebuie arătat că o astfel de luare în considerare poate fi justificată atunci când sunt îndeplinite condițiile stabilite la articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625.

În special, articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625 prevede: „În conformitate cu articolul 95 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/1001, camera de recurs poate accepta fapte sau probe prezentate pentru prima dată în fața acesteia numai în cazul în care respectivele fapte sau probe îndeplinesc următoarele cerințe: (a) acestea sunt susceptibile, la prima vedere, să fie relevante pentru rezultatul cauzei și (b) acestea nu au fost prezentate în timp util din motive întemeiate, în special în cazul în care doar completează fapte sau probe relevante care au fost deja prezentate în timp util sau sunt depuse pentru a contesta constatările făcute sau examinate din proprie inițiativă de prima instanță în decizia care face obiectul căii de atac.”

Astfel, Regulamentul delegat 2018/625 este aplicabil în domeniul desenelor sau modelelor industriale comunitare, întrucât, în temeiul articolului 108 din Regulamentul nr. 6/2002, dispozițiile respectivului regulament delegat, referitoare la procedura în fața camerelor de recurs, sunt aplicabile și acțiunilor care vizează deciziile menționate la articolul 55 din acest regulament [Hotărârea din 24 martie 2021, Lego/EUIPO – Delta Sport Handelskontor (Bloc de construcție dintr‑un set joc de construcție), T‑515/19, nepublicată, EU:T:2021:155, punctul 44]. Acest din urmă articol vizează în special deciziile diviziilor de anulare, precum în speță.

Trebuie arătat de asemenea că conținutul articolului 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002 este identic cu cel al articolului 95 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001, care este vizat explicit la articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625.

În consecință, condițiile stabilite la articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625 se aplică mutatis mutandis în privința articolului 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002. Astfel, posibilitatea camerei de recurs de a lua în considerare faptele invocate sau dovezile furnizate pentru prima dată în fața sa, în temeiul articolului 63 alineatul (2) din regulamentul menționat, este încadrată la articolul 27 alineatul (4) din acest regulament delegat [a se vedea prin analogie Hotărârea din 6 octombrie 2021, Kondyterska korporatsiiaRoshen/EUIPO – Krasnyj octyabr (Reprezentarea unui homar), T‑254/20, nepublicată, EU:T:2021:650, punctele 55 și 56].

Conform jurisprudenței, este de competența Tribunalului să aprecieze dacă respectiva cameră de recurs și‑a exercitat în mod efectiv larga putere de apreciere de care dispune pentru a decide, motivat și ținând seama în mod corespunzător de ansamblul împrejurărilor relevante, dacă era sau nu era necesar să se ia în considerare faptele invocate sau dovezile furnizate pentru prima dată în fața sa pentru a adopta decizia pe care era chemată să o ia. În plus, acesteia îi revine sarcina de a controla utilizarea adecvată de către camera de recurs a puterii de apreciere pe care i‑o conferă articolul 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002 (a se vedea Hotărârea din 5 iulie 2017, Clanță, T‑306/16, nepublicată, EU:T:2017:466, punctul 18 și jurisprudența citată). Având în vedere punctul 35 de mai sus, această din urmă dispoziție trebuie aplicată în coroborare cu articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625.

Astfel cum reiese din jurisprudența referitoare la articolul 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002, citată la punctele 30 și 36 de mai sus, camera de recurs trebuie să își exercite puterea de apreciere prevăzută de dispoziția menționată pentru a decide, motivându‑și decizia în această privință, dacă este sau nu este necesar să ia în considerare faptele invocate sau dovezile furnizate pentru prima dată în fața sa. Această obligație este prevăzută și de jurisprudența referitoare la articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625, potrivit căreia, în eventualitatea în care camera menționată acceptă și se întemeiază pe asemenea elemente, ea trebuie în mod necesar să expună, în conformitate cu articolul 62 din regulamentul menționat, motivele care au determinat‑o să aprecieze că erau îndeplinite condițiile stabilite la articolul 27 alineatul (4) din acest regulament delegat [a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 30 iunie 2021, Skyliners/EUIPO – Bank/SRB (T‑15/20, nepublicată, EU:T:2021:401, punctul 80)].

În această privință, trebuie să se observe că obligația camerei de recurs de a‑și exercita puterea de apreciere prevăzută la articolul 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002 pentru a decide, motivându‑și decizia în această privință, dacă este sau nu este necesar să ia în considerare faptele invocate sau dovezile furnizate pentru prima dată în fața sa își are originea în obligația administrației de a‑și motiva deciziile.

În plus, examinarea de către camera de recurs a chestiunii admiterii faptelor invocate sau a dovezilor furnizate pentru prima dată în fața sa constituie o etapă prealabilă obligatorie pentru o eventuală analiză de către aceasta a elementelor respective în cadrul examinării temeiniciei căii de atac introduse în fața sa.

Prin urmare, în ceea ce privește atât analiza chestiunii admiterii faptelor invocate sau a dovezilor furnizate pentru prima dată în fața camerei de recurs, cât și examinarea chestiunilor de fond, decizia atacată trebuie să îndeplinească cerințele privind obligația de motivare care este prevăzută în special la articolul 41 din cartă, care se intitulează „Dreptul la bună administrare”, și, mai precis, la alineatul (1) și la alineatul (2) litera (c) ale articolului menționat, care, potrivit reclamantei, au fost de asemenea încălcate.

În această privință, trebuie arătat că articolul 41 alineatul (1) din cartă prevede că „[o]rice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într‑un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii”. Alineatul (2) litera (c) al articolului menționat precizează, la rândul său, că „[a]cest drept include în principal […] obligația administrației de a‑și motiva deciziile”.

Obligația de motivare, care decurge și din articolul 62 din Regulamentul nr. 6/2002, are, potrivit jurisprudenței, ca dublu obiectiv să dea posibilitatea, pe de o parte, persoanelor interesate să ia cunoștință de justificările măsurii luate pentru a‑și apăra drepturile și, pe de altă parte, instanței Uniunii Europene să își exercite controlul asupra legalității deciziei în cauză [Hotărârea din 16 februarie 2017, Antrax It/EUIPO – Vasco Group (Termosifoane pentru radiatoare), T‑828/14 și T‑829/14, EU:T:2017:87, punctul 82].

Problema dacă motivarea unei decizii îndeplinește aceste cerințe trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă [Hotărârea din 9 februarie 2017, Mast‑Jägermeister/EUIPO (Pahare), T‑16/16, EU:T:2017:68, punctul 58].

Trebuie subliniat că obligația de motivare urmărește să împiedice de asemenea adoptarea deciziilor cu caracter arbitrar. Aceasta presupune astfel un efect de autodisciplină în sensul că, întrucât este obligat să prezinte motivele unei decizii, autorul acesteia este de asemenea obligat să garanteze că aceste motive sunt relevante, coerente și suficient de precise.

Rezultă că, atunci când camera de recurs își exercită puterea de apreciere care i‑a fost conferită la articolul 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002, este obligată să își motiveze decizia în ceea ce privește admiterea faptelor invocate sau a dovezilor furnizate pentru prima dată în fața sa, indicând în special dacă, având în vedere condițiile stabilite la articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625, elementele menționate pot fi acceptate. Prin urmare, trebuie să se verifice în speță dacă această cameră a respectat obligația menționată.

În speță, deși camera de recurs nu a constatat în mod explicit, în decizia atacată, admiterea faptelor invocate sau a dovezilor furnizate în anexele nr. 1-4 la memoriul de expunere a motivelor căii de atac introduse la camera de recurs, trebuie să se rețină că elementele respective au fost luate în considerare implicit, dar în mod necesar, de camera menționată. Astfel, pe de o parte, nu numai că mai multe elemente de probă furnizate în anexele menționate au fost vizate în prezentarea motivelor și a argumentelor părților care figurează la punctul 15 din decizia atacată, dar luarea lor în considerare se deduce și din trimiterile din motivarea deciziei în cauză la ansamblul faptelor, argumentelor și probelor prezentate în fața acestei camere. Pe de altă parte, atât reclamanta, cât și EUIPO concordă în înscrisurile lor cu privire la o asemenea admitere.

Or, trebuie să se constate că motivarea deciziei atacate nu conține niciun element referitor la rațiunile pentru care camera de recurs a admis faptele invocate sau dovezile furnizate de persoana care a solicitat declararea nulității pentru prima dată în fața sa.

Astfel, Tribunalul nu este în măsură să examineze dacă articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul 2018/625 a fost aplicat de camera de recurs și dacă cele două cerințe prevăzute de această dispoziție erau îndeplinite înainte de admiterea faptelor sau a probelor prezentate pentru prima dată în fața sa. În special, acesta nu poate verifica dacă respectiva cameră a examinat, pe de o parte, relevanța elementelor menționate, la prima vedere, pentru litigiu și, pe de altă parte, eventualele motive întemeiate care au condus la prezentarea lor tardivă. Prin urmare, Tribunalului îi este imposibil să cunoască justificarea unei asemenea admiteri și să aprecieze temeinicia deciziei atacate cu privire la acest aspect.

De asemenea, având în vedere că decizia atacată omite să indice motivele admiterii faptelor invocate sau a dovezilor furnizate pentru prima dată în fața camerei de recurs, părțile se află în imposibilitatea de a cunoaște justificările acestei admiteri pentru a‑și apăra drepturile.

Prin urmare, este necesar să se constate că, în măsura în care decizia atacată este afectată de nemotivare în ceea ce privește admiterea faptelor invocate sau a dovezilor furnizate pentru prima dată în fața camerei de recurs, această cameră nu a respectat cerințele care decurg din articolul 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002 și din articolul 41 alineatul (2) litera (c) coroborat cu articolul 41 alineatul (1) din cartă.

Această concluzie nu poate fi repusă în discuție prin argumentele EUIPO.

În primul rând, este necesar să se înlăture argumentul EUIPO potrivit căruia, având în vedere că reclamanta nu a contestat în fața camerei de recurs admiterea faptelor invocate sau a dovezilor care fuseseră furnizate pentru prima dată în fața camerei menționate, aceasta din urmă nu era obligată să motiveze în mod expres admiterea lor.

Astfel, în primul rând, reiese din jurisprudență că motivarea poate fi implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care a fost adoptată decizia camerei de recurs, iar instanței competente să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul [Hotărârea din 25 aprilie 2013, Bell & Ross/OAPI – KIN (Carcasă de ceas de mână), T‑80/10, nepublicată, EU:T:2013:214, punctul 37]. Or, astfel cum s‑a constatat la punctele 48 și 49 de mai sus, nu aceasta este situația în speță.

În al doilea rând, așa cum s‑a arătat la punctul 45 de mai sus, atunci când camera de recurs își exercită puterea de apreciere care i‑a fost conferită la articolul 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002, este obligată să își motiveze decizia în ceea ce privește admiterea faptelor invocate sau a dovezilor furnizate pentru prima dată în fața sa, indicând în special dacă, având în vedere condițiile stabilite la articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625, elementele menționate pot fi acceptate.

În consecință, examinarea argumentului EUIPO menționat la punctul 52 de mai sus trebuie efectuată în lumina existenței unei obligații a camerei de recurs de a indica în special dacă, având în vedere condițiile stabilite la articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625, pot fi acceptate faptele sau probele prezentate pentru prima dată în fața sa.

Desigur, conform articolului 63 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002, examinarea faptelor efectuată de EUIPO este limitată, într‑o acțiune în declararea nulității, precum în speță, la motivele invocate și la cererile formulate de părți.

Cu toate acestea, articolul 63 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002 nu exonerează o cameră de recurs de obligația de a examina și de a motiva admiterea faptelor invocate sau a dovezilor furnizate pentru prima dată în fața camerei respective, în temeiul articolului 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625, pentru motivul că reclamanta nu a contestat admisibilitatea acestor elemente.

Astfel, conform articolului 27 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2018/625, camera de recurs trebuie să examineze din oficiu chestiunile de drept care nu au fost invocate de părți în cazul în care acestea se referă la cerințe procedurale esențiale sau în cazul în care este necesară soluționarea acestora pentru a asigura aplicarea corectă a Regulamentului nr. 6/2002 având în vedere faptele, probele și argumentele prezentate de către părți [a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 10 iunie 2020, L. Oliva Torras/EUIPO – Mecánica del Frío (Cuplaje pentru vehicule), T‑100/19, EU:T:2020:255, punctele 70-72, și Hotărârea din 13 octombrie 2021, Škoda Investment/EUIPO – Škoda Auto (Reprezentarea unei săgeți cu aripă), T‑712/20, EU:T:2021:700, punctul 24].

În speță, aspectul dacă faptele sau probele prezentate pentru prima dată în fața camerei de recurs pot fi admise în temeiul articolului 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625 constituie o chestiune care privește aplicarea corectă a Regulamentului nr. 6/2002, având în vedere faptele, probele și argumentele prezentate de părți în sensul alineatului (2) al articolului menționat. Prin urmare, camera menționată trebuie să examineze din oficiu această chestiune și să își motiveze răspunsul.

În consecință, contrar celor susținute de EUIPO, admiterea faptelor sau a probelor prezentate pentru prima dată în fața camerei de recurs în temeiul articolului 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625, precum și prezentarea motivelor în această privință în decizia atacată nu este sustrasă de la examinarea efectuată de respectiva cameră pentru simplul motiv că reclamanta nu a contestat o asemenea admitere în etapa procedurii în fața acestei camere.

În al treilea rând, această concluzie este confirmată de obiectivul urmărit prin articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625.

Astfel, articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625 urmărește în special să asigure buna desfășurare și eficacitatea procedurilor în fața EUIPO, stimulând părțile să respecte termenele care le sunt acordate [a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 ianuarie 2022, Masterbuilders, Heiermann, Schmidtmann/EUIPO – Cirillo (POMODORO), T‑76/21 nepublicată, EU:T:2022:16, punctul 37 și jurisprudența citată].

Articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625 urmărește, așadar, un obiectiv de interes general. În aceste condiții și având în vedere că dispoziția menționată nu se limitează să protejeze numai interesul părților în cauză, acestea din urmă nu pot dispune de examinarea respectării normelor care reglementează admiterea probelor.

Or, argumentul EUIPO vizat la punctul 52 de mai sus, prin faptul că face să depindă conținutul expunerii de motive a deciziei atacate în ceea ce privește examinarea în temeiul articolului 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625 de aspectul dacă admiterea faptelor sau a probelor prezentate pentru prima dată în fața camerei de recurs a fost sau nu a fost contestată în cadrul procedurii în fața camerei menționate, pune la dispoziția părților examinarea respectării normelor care reglementează admiterea probelor prevăzute de această dispoziție. Obligația acestei camere de a respecta legea, în special în cadrul controlului admiterii probelor în raport cu cerințele legale și privind motivarea, nu poate însă depinde de faptul că părțile îi solicită să exercite un astfel de control.

În al patrulea rând, trebuie arătat că, după cum reiese din jurisprudența referitoare la articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625, revine părții care prezintă probele sarcina de a expune motivele pentru care au fost introduse în această etapă a procedurii, precum și de a demonstra imposibilitatea unei astfel de prezentări în cursul procedurii în fața diviziei de anulare (a se vedea prin analogie Hotărârea din 6 octombrie 2021, Reprezentarea unui homar, T‑254/20, nepublicată, EU:T:2021:650, punctul 59 și jurisprudența citată).

Prin intermediul argumentului amintit la punctul 52 de mai sus, EUIPO încearcă să repună în discuție repartizarea sarcinii probei definită în jurisprudența citată la punctul 65 de mai sus, dorind să condiționeze conținutul deciziei atacate în ceea ce privește examinarea în temeiul articolului 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625 de aspectul dacă admiterea faptelor sau a probelor prezentate pentru prima dată în fața camerei de recurs a fost sau nu a fost contestată în cursul procedurii în fața camerei menționate. Obligația acestei camere de a respecta legea, în special în cadrul controlului admiterii probelor în raport cu cerințele legale și privind motivarea, nu poate însă depinde de faptul că părțile îi solicită să exercite un astfel de control.

În același mod, teza susținută de EUIPO ar echivala cu a constrânge părțile în fața camerei de recurs să asigure respectarea de către aceasta din urmă a obligațiilor sale procedurale în sensul articolului 27 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2018/625, care au caracter obligatoriu și sunt supuse unei examinări din oficiu.

În consecință, este necesar să se constate că, independent de faptul că reclamanta nu a contestat admiterea faptelor invocate sau a dovezilor furnizate pentru prima dată în fața camerei de recurs, aceasta din urmă era în orice caz obligată, conform articolului 63 alineatul (2) din Regulamentul nr. 6/2002 coroborat cu articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625, să examineze admiterea menționată și să expună motivele care au determinat‑o să admită elementele menționate.

În al doilea rând, nu pot fi primite nici argumentele EUIPO care au ca scop să demonstreze că cerințele stabilite la articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul delegat 2018/625 erau îndeplinite în speță.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, motivarea unei decizii trebuie să figureze în însuși cuprinsul acesteia și nu poate fi adusă prin explicații ulterioare furnizate de EUIPO, cu excepția unor împrejurări excepționale care, în lipsa oricărei urgențe, nu sunt întrunite. Prin urmare, decizia trebuie, în principiu, să fie suficientă în sine, iar motivarea sa nu poate rezulta din explicații scrise sau orale formulate ulterior, în condițiile în care decizia respectivă face deja obiectul unei acțiuni în fața instanței Uniunii [a se vedea Hotărârea din 12 decembrie 2017, Sony Computer Entertainment Europe/EUIPO – Vieta Audio (Vita), T‑35/16, nepublicată, EU:T:2017:886, punctul 57 și jurisprudența citată, a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 14 martie 2018, Gifi Diffusion/EUIPO – Crocs (Încălțăminte), T‑424/16, nepublicată, EU:T:2018:136, punctul 34 și jurisprudența citată].

În speță, în lipsa oricărei urgențe, nu sunt întrunite împrejurările excepționale care să permită EUIPO să furnizeze explicații ulterioare care să vizeze completarea motivării deciziei atacate. În orice caz, nu se poate considera că explicațiile furnizate în speță completează o motivare existentă, întrucât acestea constituie o motivare complet nouă.

În plus, potrivit jurisprudenței, viciile de motivare sunt suficiente în sine pentru a fundamenta anularea deciziei în litigiu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, EU:C:1998:154, punctul 78). Prin urmare, este necesar să se constate că eroarea săvârșită de camera de recurs, menționată la punctul 50 de mai sus, determină anularea deciziei atacate.

Pe de altă parte, această concluzie nu poate fi repusă în discuție de jurisprudența potrivit căreia un reclamant nu are niciun interes legitim să invoce o încălcare a obligației de motivare într‑o situație în care este deja sigur că, în urma anulării deciziei atacate, va trebui adoptată o decizie identică [Hotărârea din 29 septembrie 1976, Morello/Comisia, 9/76, EU:C:1976:129, punctul 11, și Hotărârea din 3 decembrie 2003, Audi/OAPI (TDI), T‑16/02, EU:T:2003:327, punctele 97 și 98].

Astfel, pe de o parte, nu se poate exclude posibilitatea ca examinarea de către camera de recurs a condițiilor stabilite la articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul 2018/625 să o determine să nu admită faptele sau probele prezentate pentru prima dată în fața sa. În această privință, nu este însă de competența Tribunalului să se substituie EUIPO în aprecierea elementelor în cauză [a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 septembrie 2016, European Food/EUIPO – Société des produits Nestlé (FITNESS), T‑476/15, EU:T:2016:568, punctul 68 și jurisprudența citată].

Pe de altă parte, nu se poate exclude nici posibilitatea ca, în cazul în care camera de recurs ar decide să nu admită faptele invocate sau dovezile furnizate pentru prima dată în fața sa, rezultatul deciziei atacate să fie diferit. În această privință, este necesar să se arate că EUIPO admite, în memoriul în răspuns, că aceste elemente au servit la susținerea concluziilor deduse de camera menționată cu privire la aprecierea funcției tehnice menționate a caracteristicilor aspectului produsului în cauză.

În consecință, trebuie să se constate că, în urma anulării deciziei atacate, nu va fi adoptată în mod necesar o decizie identică.

În consecință, trebuie să se admită al doilea motiv invocat de reclamantă, fără a fi necesar să se examineze celelalte argumente invocate în susținerea acestui motiv, în special cele referitoare la o încălcare a articolului 63 alineatul (1) din Regulamentul nr. 6/2002.

Având în vedere toate cele de mai sus, se impune admiterea acțiunii și, prin urmare, anularea deciziei atacate, fără a fi necesară examinarea primului motiv.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a solicitat obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurilor în fața Tribunalului, precum și în fața EUIPO.

Întrucât EUIPO a căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligat să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă aferente procedurii în fața Tribunalului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată aferente procedurii de declarare a nulității în fața diviziei de anulare și procedurii căii de atac în fața camerei de recurs, trebuie amintit că, în temeiul articolului 190 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, cheltuielile necesare efectuate de părți în legătură cu procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs sunt considerate cheltuieli de judecată recuperabile. Situația cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu procedura care s‑a aflat pe rolul diviziei de anulare este însă diferită.

În consecință, cererea reclamantei prin care solicită obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurilor desfășurate în fața diviziei de anulare și în fața camerei de recurs nu poate fi admisă decât în ceea ce privește cheltuielile necesare efectuate în legătură cu procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs. Prin urmare, EUIPO este obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul acestei din urmă proceduri, precum și a celor aferente procedurii în fața Tribunalului.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a doua)

30 noiembrie 2022 ( *1 )

Hotărâre

Istoricul cauzei

Concluziile părților

În drept

Cu privire la admisibilitate înscrisurilor prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului

Cu privire la temeinicia motivelor

Cu privire la cheltuielile de judecată