Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea extinsă) din 26 martie 2025 (Extras).#UBS Group AG ș.a. împotriva Comisiei Europene.#Concurență – Înțelegeri – Sectorul obligațiunilor de stat europene – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE – Coordonarea prețurilor și a activităților de tranzacționare de obligațiuni – Schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial – Încălcare unică și continuă – Restrângere a concurenței prin obiect – Interes legitim de a efectua constatarea încălcărilor – Calcularea cuantumului amenzii – Cuantumul de bază – Valoarea de înlocuire a valorii vânzărilor – Competență de fond.#Cauzele T-441/21, T-449/21, T-453/21, T-455/21, T-456/21 și T-462/21.

Cauzele T‑441/21, T‑449/21, T‑453/21, T‑455/21, T‑456/21 și T‑462/21

(publicare în extras)

UBS Group AG ș.a.

împotriva

Comisiei Europene

Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea extinsă) din 26 martie 2025

„Concurență – Înțelegeri – Sectorul obligațiunilor de stat europene – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE – Coordonarea prețurilor și a activităților de tranzacționare de obligațiuni – Schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial – Încălcare unică și continuă – Restrângere a concurenței prin obiect – Interes legitim de a efectua constatarea încălcărilor – Calcularea cuantumului amenzii – Cuantumul de bază – Valoarea de înlocuire a valorii vânzărilor – Competență de fond”

Procedură jurisdicțională – Publicare a deciziilor – Obligația instanței Uniunii de a asigura un just echilibru între publicarea deciziilor și dreptul la protecția datelor cu caracter personal și a secretului comercial – Cerere de omitere a anumitor date față de public – Criterii de apreciere

(art. 15 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 66 și 66a)

(a se vedea punctele 68-78)

Concurență – Procedură administrativă – Comunicarea privind obiecțiunile – Conținut necesar – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Decizie care nu este identică cu comunicarea privind obiecțiunile – Reducerea întinderii materiale a participării unei întreprinderi la încălcarea constatată – Reducere care nu conduce la o încălcare distinctă de cea expusă în comunicarea privind obiecțiunile – Încălcarea dreptului la apărare – Inexistență

[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (1)]

(a se vedea punctele 116-140 și 1637)

Concurență – Procedură administrativă – Comunicarea privind obiecțiunile – Conținut necesar – Respectarea dreptului la apărare – Indicarea principalelor elemente de fapt și de drept care pot determina o amendă – Indicare suficientă în raport cu dreptul de a fi ascultat

[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (1)]

(a se vedea punctele 162-187, 219-242 și 1663-1675)

Concurență – Procedură administrativă – Respectarea dreptului la apărare – Comunicarea privind obiecțiunile – Prezentarea unor probe suplimentare după trimiterea comunicării privind obiecțiunile – Trimiterea unei scrisori de expunere a faptelor – Admisibilitate – Condiții

(Regulamentul nr. 773/2004 al Comisiei, art. 10-12; Comunicarea 2011/C 308/06 a Comisiei, pct. 111)

(a se vedea punctele 196-216)

Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Decizie de aplicare a normelor de concurență – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări și de aplicare a unei amenzi

[art. 101 alin. (1) și art. 296 al doilea paragraf TFUE]

(a se vedea punctele 248-288, 299-302 și 2085-2089)

Înțelegeri – Interzicere – Încălcări – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Stabilirea răspunderii în sarcina unei întreprinderi pentru întreaga încălcare – Condiții – Cunoașterea comportamentelor ilicite sau capacitatea de a le prevedea – Cunoștințe dobândite de un angajat anterior sosirii sale în serviciul întreprinderii în cauză – Element de apreciere relevant

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 303-329, 1294 și 1295)

Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Întinderea sarcinii probei – Încălcare unică și continuă – Caracterul unic al încălcării – Existența unui plan de ansamblu care urmărește un obiectiv anticoncurențial unic

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 332, 1044, 1127, 1128 și 1132-1141)

Înțelegeri – Interzicere – Încălcări – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Stabilirea răspunderii în sarcina unei întreprinderi pentru întreaga încălcare – Condiții – Practici și acte ilicite care se înscriu într‑un plan de ansamblu – Intenția de a contribui la obiectivele comune urmărite de toate întreprinderile în cauză – Cunoașterea comportamentelor ilicite sau capacitatea de a le prevedea – Elemente de apreciere

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 333-338, 936-945, 983, 984, 992, 995, 1013, 1090-1097, 1161, 1244, 1245, 1247, 1289 și 1293)

Acțiune în anulare – Decizie de constatare a unei încălcări a normelor de concurență – Decizie adoptată în privința mai multor întreprinderi – Decizie care trebuie analizată ca o serie de decizii individuale – Consecințe

(art. 101 și 263 TFUE)

(a se vedea punctele 355-358)

Concurență – Procedură administrativă – Decizie de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Întinderea sarcinii probei – Coordonare și cooperare incompatibile cu obligația fiecărei întreprinderi de a‑și stabili în mod autonom comportamentul pe piață – Coordonare a prețurilor și a activităților de tranzacționare de obligațiuni de către traderi ai unor instituții financiare – Schimburi de informații comerciale sensibile

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 381, 382, 408, 429-431, 498, 499, 506-511, 537, 554, 557-568, 593, 598, 599, 614, 619, 620, 642, 643, 647, 648, 653, 654, 663, 664, 669, 670, 676, 688, 692, 693, 709, 710, 736, 737, 749, 754, 760, 780, 789, 796, 798-803, 818, 827, 832, 852, 862, 871, 883, 894, 899, 905, 907 și 921)

Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare – Cerințe de formă – Identificarea obiectului litigiului – Expunere sumară a motivelor invocate – Înscrisuri anexate la cererea introductivă – Admisibilitate – Condiții

[Statutul Curții de Justiție, art. 21; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 76 lit. (d)]

(a se vedea punctele 624-627)

Înțelegeri – Interzicere – Încălcări – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Stabilirea răspunderii în sarcina unei întreprinderi pentru întreaga încălcare – Condiții – Practici și acte ilicite care se înscriu într‑un plan de ansamblu – Apreciere – Criterii – Contribuție la obiectivul unic al încălcării – Necesitatea unei legături de complementaritate între practicile imputate – Inexistență

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 922-926)

Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Obligația Comisiei de a face dovada încălcării și a duratei acesteia – Întinderea sarcinii probei – Încălcare unică și continuă – Caracterul continuu al încălcării – Elemente de apreciere – Lipsa oricărei probe privind anumite perioade determinate din perioada globală avută în vedere – Lipsa incidenței

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 1169-1171, 1188-1190, 1217, 1218, 1340 și 1372)

Concurență – Amenzi – Apreciere în funcție de comportamentul individual al întreprinderii – Efectul nesancționării unui alt operator economic – Inexistență

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctul 1304)

Înțelegeri – Interzicere – Încălcări – Acorduri și practici concertate care constituie o încălcare unică – Stabilirea răspunderii în sarcina unei întreprinderi pentru întreaga încălcare – Condiții – Practici și acte ilicite care se înscriu într‑un plan de ansamblu – Apreciere – Criterii – Contribuție la obiectivul unic al încălcării – Cunoașterea sau previzibilitatea planului global al înțelegerii și a elementelor sale principale – Prezumția unei astfel de cunoașteri în cazul participării la reuniuni care au ca obiect încheierea unor acorduri de natură anticoncurențială – Sarcină a răsturnării acestei prezumții care incumbă întreprinderii în cauză

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 1357-1362)

Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Distincție între restrângeri prin obiect și prin efect – Restrângere prin obiect – Grad suficient de nocivitate – Apreciere – Comportamente care se înscriu pe o piață complexă – Conținutul analizei contextului economic și juridic al comportamentelor menționate

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 1405-1417)

Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Distincție între restrângeri prin obiect și prin efect – Restrângere prin obiect – Grad suficient de nocivitate – Apreciere având în vedere caracteristicile obiective ale comportamentelor în cauză și fără a ține seama de situația specifică a fiecărei întreprinderi care a participat la acestea

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 1440-1442)

Înțelegeri – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere – Distincție între restrângeri prin obiect și prin efect – Restrângere prin obiect – Grad suficient de nocivitate – Apreciere – Schimburi de informații comerciale sensibile între traderi ai unor instituții financiare – Schimburi care vizează coordonarea prețurilor, divulgarea de informații sensibile, precum și coordonarea unor activități de tranzacționare – Schimburi care constituie o restrângere a concurenței prin obiect – Pretinse efecte proconcurențiale ale schimburilor de informații – Lipsă de relevanță

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 1506-1515, 1539, 1540, 1545 și 1546)

Înțelegeri – Definirea pieței – Obiect – Determinarea afectării comerțului dintre statele membre – Obligația de a defini piața relevantă – Conținut

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 1555 și 1556)

Concurență – Procedură administrativă – Competențele Comisiei – Competența de a adopta o decizie de constatare a unei încălcări după prescrierea competenței de a impune amenzi în sensul Regulamentului nr. 1/2003 – Condiție – Existența unui interes legitim de a efectua o asemenea constatare

[art. 101 alin. (1) TFUE]

(a se vedea punctele 1573, 1580, 1593-1608 și 1620-1631)

Concurență – Amenzi – Decizie de aplicare a unor amenzi – Obligația de motivare – Conținut – Posibilitatea Comisiei de a se abate de la orientările privind calcularea amenzilor – Cerințe de motivare cu atât mai stricte

[art. 101 și 296 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (2); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 37]

(a se vedea punctele 1685-1689)

Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Stabilirea cuantumului de bază – Stabilirea valorii vânzărilor – Utilizarea unei valori de înlocuire – Obligațiile Comisiei – Obligația de a justifica utilizarea unei valori de înlocuire corespunzător cerințelor legale – Obligația de a lua în considerare cele mai bune date disponibile pentru calcularea valorii de înlocuire – Control jurisdicțional – Întindere

[art. 101 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 13]

(a se vedea punctele 1777-1785, 1810-1816 și 1941-1959)

Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Stabilirea cuantumului de bază – Stabilirea valorii vânzărilor – Utilizarea unei valori de înlocuire – Obligația Comisiei de a lua în considerare cele mai bune date disponibile – Sarcina probei respectării acestei obligații

[art. 101 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 13]

(a se vedea punctele 1843 și 1844)

Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Stabilirea cuantumului de bază – Stabilirea valorii vânzărilor – Utilizarea unei valori de înlocuire – Valoare care trebuie să reflecte importanța economică a încălcării și ponderea întreprinderii în cauză în cadrul acesteia

[art. 101 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 13]

(a se vedea punctele 1908-1921)

Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Stabilirea cuantumului de bază – Stabilirea valorii vânzărilor – Utilizarea unei valori de înlocuire – Perioadă de referință pentru calcularea valorii de înlocuire

[art. 101 alin. (1) TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 13]

(a se vedea punctele 1922-1928)

Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Stabilirea cuantumului de bază – Gravitatea încălcării – Criterii de apreciere

[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3)]

(a se vedea punctele 1969-1972 și 1979-1981)

Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Stabilirea cuantumului de bază – Gravitatea încălcării – Taxă de intrare – Încălcare foarte gravă – Includerea unui cuantum suplimentar în temeiul Orientărilor privind calcularea amenzilor – Admisibilitate

[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 25]

(a se vedea punctele 2008-2027)

Concurență – Procedură administrativă – Încetarea încălcărilor – Competența Comisiei – Somații adresate întreprinderilor – Limite

[art. 101 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 23 alin. (3); Comunicarea 2006/C 210/02 a Comisiei, pct. 25]

(a se vedea punctele 2098-2102)

Concurență – Amenzi – Cuantum – Stabilire – Control jurisdicțional – Competența de fond a instanței Uniunii – Conținut – Stabilirea cuantumului amenzii aplicate – Criterii de apreciere

(art. 101, 261 și 263 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 31)

(a se vedea punctele 2114 și 2115)

Rezumat

Tribunalul, reunit în cameră extinsă, confirmă decizia Comisiei Europene ( 1 ) prin care se constată că băncile UBS Group AG și UBS AG (denumite în continuare „UBS”), NatWest Group plc, NatWest Markets plc și NatWest Markets NV. (denumite în continuare „Natwest”), Natixis, UniCredit SpA și UniCredit Bank AG (denumite în continuare „UniCredit”), Nomura International plc și Nomura Holdings, Inc. (denumite în continuare „Nomura”), Bank of America N. A. și Bank of America Corporation (denumite în continuare „BofA”), precum și Portigon AG au participat la un cartel în sectorul obligațiunilor de stat europene (denumite în continuare „EGB”). Cu toate acestea, ca urmare a unor erori săvârșite de Comisie în stabilirea duratei participării UniCredit la această încălcare, precum și în calcularea amenzii care trebuie plătită de Nomura, Tribunalul reduce cuantumul amenzilor aplicate acestor bănci.

În anul 2015, în urma unei cereri de clemență formulate de The Royal Bank of Scotland Group plc și de The Royal Bank of Scotland plc (denumite în continuare „RBS”), devenite NatWest, Comisia a deschis o investigație în vederea examinării existenței unui cartel pe piața EGB. EGB constituie titluri de creanță care permit statelor membre din zona euro să obțină fonduri pentru a finanța anumite cheltuieli sau anumite investiții, în special pentru a refinanța o datorie existentă. Ele sunt oferite spre vânzare pentru prima dată de către sau în numele emitentului lor pe piața primară și sunt tranzacționate ulterior pe piața secundară.

Pe această piață secundară, băncile încearcă să genereze venituri prin valorificarea marjei dintre cursul de cumpărare și cursul de vânzare al EGB.

La finalul investigației sale, Comisia a considerat că traderii mai multor bănci, printre care figurează UBS, Natixis, UniCredit, Nomura, BofA și Portigon (denumite în continuare „reclamantele”), au colaborat și au schimbat informații pentru a obține avantaje concurențiale în cadrul emiterii, al plasării sau al tranzacționării EGB. Apreciind, în plus, că aceste comportamente făceau parte dintr‑un plan de ansamblu care urmărea un obiectiv anticoncurențial unic, Comisia a constatat că băncile în cauză au săvârșit o încălcare unică și continuă a articolului 101 alineatul (1) TFUE prin încheierea unor acorduri sau prin punerea în aplicare a unor practici concertate care au avut ca obiect restrângerea sau denaturarea concurenței în sectorul EGB în Spațiul Economic European (SEE).

În ceea ce privește amenzile, Comisia a constatat că competența sa de a aplica amenzi în ceea ce privește BofA și Natixis era prescrisă, întrucât participările lor respective la încălcarea constatată s‑au încheiat cu mai mult de cinci ani înainte de deschiderea investigației. În schimb, băncilor Nomura, UBS și UniCredit li s‑au aplicat amenzi în cuantum de 129573000 de euro, de 172378000 de euro și, respectiv, de 69442000 de euro. Cuantumul amenzii aplicate Portigon a fost în schimb plafonat la zero euro, în temeiul pragului maxim de 10 % din cifra de afaceri totală realizată în cursul anului financiar precedent, ținând seama de faptul că această bancă își înceta treptat activitatea și că cifra de afaceri netă realizată de Portigon în anul 2020 era negativă.

Reclamantele au sesizat Tribunalul cu șase acțiuni în anularea deciziei Comisiei în măsura în care le privește. UBS, UniCredit și Nomura au solicitat de asemenea Tribunalului reducerea cuantumului amenzii care le‑a fost aplicată, în cadrul exercitării competenței sale de fond prevăzute la articolul 261 TFUE și la articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003 ( 2 ).

Aprecierea Tribunalului

Cu titlu introductiv, Tribunalul examinează cererile de omitere a anumitor date față de public introduse de UniCredit, de Nomura, de BofA și de Comisie. Aceste cereri priveau printre altele numele angajaților implicați în comportamentele incriminate, discuțiile dintre traderii în cauză, extrase din discuțiile nemenționate în decizia atacată, precum și extrase din documente cuprinse în dosarul de procedură al Tribunalului.

În această privință, Tribunalul amintește că confidențialitatea unui element nu este justificată în cazul unor informații care sunt deja publice sau la care publicul larg sau anumite medii specializate pot avea acces. În plus, trebuie să se considere că informațiile care au fost secrete sau confidențiale, dar care datează de cinci ani sau mai mult, din cauza trecerii timpului, sunt perimate și și‑au pierdut caracterul secret sau confidențial, cu excepția cazului în care partea care se prevalează de acest caracter demonstrează că aceste informații constituie încă elemente esențiale ale poziției sale comerciale sau ale celor ale terților în cauză.

Având în vedere aceste principii, Tribunalul decide să procedeze la anonimizarea numelor persoanelor fizice menționate în decizia atacată, precum și ale experților la care au recurs băncile în cauză, la fel ca și ale societăților în care sunt angajați aceștia.

În schimb, conținutul discuțiilor dintre traderii băncilor în cauză nu poate fi ocultat, din moment ce aceste discuții constituie cvasitotalitatea elementelor de probă pe care se întemeiază decizia atacată, iar mesajele cuprinse în acestea evidențiază, în opinia Comisiei, caracterul anticoncurențial al comportamentelor băncilor respective. În plus, cvasitotalitatea acestor mesaje apare în versiunea publică a deciziei atacate și, prin urmare, nu se justifică nicio protecție. Același lucru este valabil și pentru numele emitenților de obligațiuni a căror omitere este solicitată de Nomura.

Tribunalul respinge de asemenea cererea de asigurare a confidențialității anumitor extrase din discuțiile care nu sunt menționate în decizia atacată, precum și a anumitor extrase din documente cuprinse în dosarul de procedură, în măsura în care aceasta privește elemente a căror menționare este justificată de cerința de a furniza un răspuns inteligibil la argumentele invocate de reclamante.

După ce a statuat astfel cu privire la cererile de omitere a anumitor date față de public, Tribunalul precizează că motivele în anulare invocate de reclamante, care se suprapun în mare măsură, sunt întemeiate în special pe:

încălcarea dreptului lor la apărare;

erori săvârșite de Comisie prin reținerea răspunderii reclamantelor pentru comportamentele traderilor lor;

erori săvârșite de Comisie în calificarea comportamentelor în discuție drept încălcare unică și continuă imputabilă reclamantelor;

erori săvârșite de Comisie în calificarea acestei încălcări drept restrângere prin obiect;

erori săvârșite de Comisie prin faptul că a afirmat existența unui interes legitim de a constata încălcarea în privința băncilor cărora nu li s‑a aplicat o amendă și

erori în stabilirea cuantumului amenzilor aplicate.

1. Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la apărare al reclamantelor

În susținerea acțiunii formulate, BofA a invocat printre altele încălcarea dreptului său la apărare pentru motivul că elementele reținute împotriva sa în decizia atacată nu ar fi identice cu cele enumerate în comunicarea privind obiecțiunile.

În această privință, Tribunalul constată totuși că întinderea materială a participării BofA la încălcarea reținută în decizia atacată a fost redusă în raport cu cea avută în vedere în comunicarea privind obiecțiunile. Or, din moment ce o asemenea reducere a întinderii participării sale este favorabilă BofA, aceasta nu poate, în principiu, să aducă atingere intereselor sale.

În plus, de asemenea, această reducere a întinderii materiale a participării BofA la încălcare nu a determinat Comisia să constate în privința sa, în decizia atacată, o încălcare atât de distinctă de cea expusă în comunicarea privind obiecțiunile încât să trebuiască să fie asimilată unei noi obiecțiuni, cu privire la care această bancă să fi trebuit să își poată prezenta observațiile scrise și orale, pentru a se asigura respectarea dreptului său la apărare.

Tribunalul respinge și critica formulată de Portigon potrivit căreia Comisia i‑ar fi încălcat dreptul la apărare prin modificarea comunicării privind obiecțiunile trimițând o simplă „scrisoare de expunere a faptelor” în locul unei comunicări suplimentare privind obiecțiunile.

Cu privire la acest aspect, Tribunalul arată că, atunci când, în cursul procedurii administrative, Comisia decide să adauge noi obiecțiuni la cele formulate inițial împotriva unor întreprinderi sau atunci când intenționează să modifice semnificativ elementele de probă ale încălcărilor urmărite, aceasta este obligată să trimită întreprinderilor în cauză o comunicare suplimentară privind obiecțiunile. Totuși, atunci când această instituție dorește numai să se bazeze pe probe noi care coroborează obiecțiunile deja susținute în comunicarea privind obiecțiunile, ea se poate limita să informeze întreprinderile în cauză cu privire la acest lucru printr‑o scrisoare de expunere a faptelor, întreprinderile respective putând prezenta observații scrise ca răspuns la aceasta într‑un termen stabilit.

În speță, din decizia atacată reiese că, la 12 noiembrie 2020, Comisia a adresat Portigon o scrisoare de expunere a faptelor prin care, în urma răspunsurilor băncilor în cauză la comunicarea privind obiecțiunile din 31 ianuarie 2019, a efectuat „adăugări și corecții factuale privind anumite discuții care fuseseră prezentate în comunicarea privind obiecțiunile (inclusiv în anexa la aceasta) în susținerea obiecțiunilor”. În continuare, Comisia a invitat Portigon să își prezinte observațiile scrise, care au fost transmise la 8 ianuarie 2021.

Având în vedere aceste precizări, Tribunalul constată că corecțiile factuale și modificările aduse de Comisie în scrisoarea sa de expunere a faptelor nici nu au modificat în mod semnificativ elementele de probă ale încălcării urmărite, nici nu au determinat Comisia să extindă limitele materiale, temporale sau geografice ale încălcării care era imputată, printre altele Portigon, în cadrul comunicării privind obiecțiunile. În consecință, niciuna dintre corecțiile sau modificările aduse de Comisie cu ocazia scrisorii de expunere a faptelor nu justifica obligația Comisiei de a adresa Portigon o comunicare suplimentară privind obiecțiunile.

2. Cu privire la răspunderea reclamantelor pentru comportamentele traderilor lor

În ceea ce privește motivele întemeiate pe erori săvârșite de Comisie pentru că a reținut răspunderea UniCredit, a Nomura și a Portigon pentru comportamentele traderilor lor, Tribunalul amintește că se consideră că un angajat care își îndeplinește funcțiile în beneficiul și sub îndrumarea întreprinderii pentru care lucrează se integrează în unitatea economică constituită de această întreprindere.

Rezultă că, în scopul constatării încălcărilor dreptului concurenței al Uniunii, eventualele acțiuni anticoncurențiale ale unui angajat pot fi atribuite întreprinderii din care face parte. Prin urmare, Comisia putea în mod valabil să considere Portigon, UniCredit și Nomura răspunzătoare pentru comportamentul traderilor lor.

În acest context, băncile respective nu pot reproșa Comisiei că a ținut seama de cunoașterea comportamentelor ilicite de către traderii lor anterior intrării acestora în funcție în serviciul lor, pentru a califica aceste comportamente drept încălcare unică și continuă care prezintă un obiect anticoncurențial.

Astfel, atunci când un angajat pune asemenea cunoștințe la dispoziția noului angajator, acestea pot fi considerate cunoștințe împărtășite de noul său angajator. În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, Comisia se poate întemeia pe contacte anterioare sau ulterioare perioadei încălcării pentru a construi o imagine globală și pentru a evidenția etapele pregătitoare ale înțelegerii, precum și pentru a corobora interpretarea anumitor elemente de probă.

Pe de altă parte, concluzia Comisiei cu privire la răspunderea reclamantelor pentru comportamentul traderilor lor este cu atât mai justificată cu cât aceste bănci nu au depus plângere și nici nu au inițiat demersuri împotriva traderilor lor, în pofida faptului că aceste bănci apreciază că au fost implicate fără știrea lor în comportamentele în cauză.

3. Cu privire la calificarea comportamentelor în cauză drept încălcare unică și continuă imputabilă reclamantelor

După ce a confirmat caracterul anticoncurențial al cvasitotalității discuțiilor traderilor intervenite între ianuarie 2007 și noiembrie 2011, Tribunalul examinează motivele prin care se contestă calificarea lor drept încălcare unică și continuă imputabilă reclamantelor.

Într‑o primă etapă, Tribunalul amintește că numai comportamentele ce fac parte dintr‑un „plan de ansamblu” care urmărește un obiectiv anticoncurențial unic pot fi calificate drept încălcare unică și continuă.

În ceea ce privește caracterul unic al încălcării, Tribunalul apreciază că Comisia a considerat în mod corect că obiectivul anticoncurențial unic urmărit de traderii băncilor în cauză era de a se înțelege sau de a‑și coordona strategiile de achiziționare a EGB pe piața primară sau de tranzacționare pe piața secundară și de a crește veniturile.

Întrucât Comisia a demonstrat corespunzător cerințelor legale că comportamentele adoptate de traderi în cadrul a două forumuri de discuții se înscriau într‑un plan de ansamblu care urmărea acest obiectiv anticoncurențial unic, Tribunalul precizează că nici împrejurarea că traderul BofA ar fi fost exclus în mod deliberat din unul dintre cele două forumuri de discuții și că BofA ar fi fost lezată de comportamentele puse în aplicare, nici lipsa unei dovezi privind schimburile dintre traderul BofA și alți traderi în afara forumurilor de discuții nu pot repune în discuție această concluzie. În plus, mai multe elemente obiective confirmă că aceste forumuri erau, prin natura lor, legate și complementare și urmăreau atingerea obiectivelor urmărite de planul de ansamblu constatat de Comisie.

În ceea ce privește caracterul continuu al încălcării, Tribunalul confirmă concluzia Comisiei potrivit căreia încălcarea unică a prezentat un caracter continuu între lunile ianuarie 2007 și noiembrie 2011. Astfel, deși au putut fi constatate pauze între manifestările încălcării, nu este mai puțin adevărat că traderii și‑au continuat în mod regulat discuțiile cu caracter anticoncurențial.

În ceea ce privește stabilirea în sarcina reclamantelor a răspunderii pentru încălcarea unică și continuă deja constată, Tribunalul amintește, într‑o a doua etapă, că această imputabilitate trebuie apreciată în raport cu două elemente, și anume, în primul rând, contribuția intenționată a reclamantelor la obiectivele comune urmărite de toate băncile în cauză și, în al doilea rând, cunoașterea de către acestea a comportamentelor ilicite preconizate sau puse în aplicare de băncile respective pentru atingerea acelorași obiective sau faptul că ele au putut să le prevadă în mod rezonabil și au fost pregătite să accepte riscul ce decurge din acestea.

Odată făcută această precizare, Tribunalul înlătură cvasitotalitatea argumentelor prezentate de reclamante pentru a contesta atât contribuția lor intenționată la obiectivele comune, cât și cunoașterea de către acestea a tuturor comportamentelor ilicite în cauză sau, dacă este cazul, capacitatea lor de a le prevedea.

Însă, în ceea ce privește începutul participării UniCredit la încălcarea unică și continuă, Tribunalul constată că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a stabilit ca punct de plecare prima conexiune a traderului UniCredit la forumul de discuții în litigiu cu datele de identificare ale acestei bănci, intervenită la 9 septembrie 2011, în condițiile în care între 6 septembrie și 26 septembrie 2011 nu a avut loc nicio discuție de natură anticoncurențială. În această privință, Tribunalul precizează că eventuala cunoaștere pe care ar fi avut‑o acest trader cu privire la faptul că schimburile intervenite pe acest forum erau susceptibile să prezinte un caracter anticoncurențial nu permite în sine să se considere că UniCredit a început să participe la încălcarea unică și continuă la data acestei prime conexiuni.

4. Cu privire la calificarea comportamentelor în cauză drept „restrângere prin obiect”

Cu titlu introductiv, Tribunalul arată că, în stadiul aprecierii obiectului anticoncurențial al unei încălcări unice și continue, nu numai caracterul anticoncurențial al acesteia și elementele care o compun, ci și existența unui „plan comun” sau a unui „plan de ansamblu” sunt stabilite. În acest stadiu, este important, așadar, numai aspectul dacă această încălcare prezintă un grad suficient de nocivitate pentru concurență, care să justifice faptul că Comisia nu trebuie să cerceteze și nici a fortiori să demonstreze efectele acesteia asupra concurenței.

În această privință, rezultă din jurisprudență că aprecierea gradului de nocivitate a unei încălcări unice și continue trebuie să fie efectuată având în vedere caracteristicile obiective ale acesteia și fără a ține seama de situația specifică a fiecărei întreprinderi care a participat la respectiva încălcare. Astfel, trebuie înlăturate criticile formulate de reclamante care pornesc de la presupunerea că numai discuțiile intervenite în perioadele lor de participare la încălcarea în litigiu trebuiau luate în considerare pentru stabilirea obiectului anticoncurențial al perioadelor menționate.

În ceea ce privește aprecierea nocivității comportamentelor în cauză, Tribunalul constată, în plus, că Comisia a evidențiat în mod întemeiat că discuțiile intervenite între traderii băncilor în cauză luau forma nu numai a unor schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial, ci și a unor practici de stabilire a prețurilor și de împărțire a clientelei atât pe piața primară, cât și pe piața secundară a EGB. Din moment ce aceste practici prezintă un grad deosebit de ridicat de nocivitate pentru concurență, Comisia a reținut fără a săvârși o eroare calificarea drept „restrângere prin obiect”.

5. Cu privire la interesul legitim al Comisiei de a constata încălcarea în litigiu în privința băncilor cărora nu li s‑a aplicat o amendă

Tribunalul respinge motivele care pun în discuție interesul legitim al Comisiei de a constata încălcarea în litigiu în privința Natixis și a BofA, față de care competența Comisiei de a aplica o amendă era prescrisă.

În această privință, Tribunalul subliniază că constatarea încălcării în litigiu în privința Natixis și a BofA era relevantă pentru demonstrarea frecvenței discuțiilor coluzive dintre traderii fiecărei bănci, a naturii relațiilor lor și a caracterului continuu al acestei încălcări. Astfel, Natixis și BofA nu pot susține în mod valabil că identificarea lor în decizia atacată nu a contribuit în mod substanțial la stabilirea încălcării în litigiu sau la explicarea întinderii comportamentelor ilicite.

Desigur, Comisia ar fi putut utiliza elementele referitoare la participarea acestor bănci, păstrând în același timp anonimatul lor sau abținându‑se să constate încălcarea în litigiu în privința lor. Cu toate acestea, existența unei astfel de posibilități nu poate exclude interesul legitim al Comisiei de a constata această încălcare, cu atât mai mult cu cât comportamentele băncilor respective erau de o gravitate deosebită în raport cu sectorul în cauză și cu contextul de criză financiară în care au intervenit acestea.

În acest cadru, Tribunalul respinge de asemenea argumentația BofA potrivit căreia, având în vedere timpul scurs între încetarea participării sale la încălcarea în litigiu la sfârșitul anului 2008 și adoptarea deciziei atacate în luna mai 2021, Comisia ar fi trebuit să concluzioneze în sensul lipsei unui interes legitim de a constata încălcarea în privința sa, în caz contrar existând riscul încălcării principiilor securității juridice și respectării dreptului său la apărare.

Astfel, deși constatarea existenței unui interes legitim de a constata încălcarea în litigiu trebuie efectuată cu respectarea principiilor generale ale dreptului Uniunii și, în special, nu permite Comisiei să întârzie la nesfârșit exercitarea competențelor sale, nu este mai puțin adevărat că între introducerea cererii formale de imunitate la amendă de către RBS și trimiterea solicitării de informații privind această încălcare către BofA s‑a scurs o perioadă de numai cinci luni.

În ceea ce privește timpul scurs de la primirea acestei cereri de către BofA, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că revine oricărei întreprinderi sarcina de a asigura păstrarea corespunzătoare a elementelor de probă care permit reconstituirea activității sale pentru a dispune de probele necesare în cazul unor acțiuni judiciare și administrative. Or, BofA nu a indicat împrejurările care ar fi împiedicat‑o să se conformeze obligației de diligență sau care ar fi crescut gradul de complexitate în ceea ce privește colectarea de elemente de probă dezincriminatoare.

De asemenea, întrucât BofA nu a prezentat niciun element de probă de natură să demonstreze că trecerea timpului a crescut gradul de complexitate în ceea ce privește apărarea sa, Comisia a putut, fără a săvârși erori, să constate încălcarea în litigiu în privința sa.

6. Cu privire la stabilirea cuantumului amenzilor aplicate reclamantelor

Pentru a stabili cuantumul amenzilor aplicate reclamantelor, Comisia a aplicat în esență metoda prevăzută de Orientările din 2006 ( 3 ). Cu toate acestea, în ceea ce privește calculul cuantumurilor de bază, Comisia a decis să utilizeze o valoare de înlocuire în locul valorii vânzărilor prevăzute la punctul 13 din orientările menționate. Ca punct de plecare al calculului acestei valori de înlocuire, Comisia a reținut volumele și valorile noționale anualizate ale EGB (denumite în continuare „valorile noționale anualizate”) pe care băncile în cauză le‑au tranzacționat pe piața secundară în perioada lor individuală de participare la încălcarea în litigiu. Aceste valori noționale anualizate au fost ulterior înmulțite cu un factor de ajustare pe care Comisia l‑a construit prin utilizarea a 32 de categorii de EGB reprezentative, emise de opt emitenți.

După ce a respins motivele invocate de UBS și de Nomura întemeiate pe încălcarea dreptului lor la apărare în cursul procedurii administrative întrucât s‑ar fi aflat în imposibilitatea de a înțelege metodologia utilizată de Comisie pentru a stabili valoarea de înlocuire, Tribunalul examinează diferitele motive întemeiate pe erori săvârșite în stabilirea acestei valori.

Tribunalul respinge mai întâi criticile formulate de UBS, de UniCredit și de Nomura potrivit cărora valorile de înlocuire reținute în privința lor nu ar avea legătură cu activitatea lor economică, din moment ce valorile noționale anualizate ale EGB luate în considerare de Comisie constituiau un indicator de volum, iar nu un indicator de preț. În această privință, Tribunalul apreciază că modalitățile de calcul al factorului de ajustare aplicate la valorile noționale ale fiecărei bănci în cauză au permis Comisiei să rețină, cu titlu de valoare de înlocuire, un cuantum care reflectă activitatea băncilor în cauză.

Nomura arată de asemenea în mod eronat că Comisia ar fi reținut în privința sa valori noționale care depășeau sfera participării sale la încălcarea în litigiu și, ca urmare a acestui fapt, ar fi disociat valoarea de înlocuire reținută în privința sa de activitatea sa economică. Astfel, valoarea de înlocuire – asemenea valorii vânzărilor – nu poate fi calculată numai pe baza operațiunilor în legătură cu care s‑a stabilit că au fost afectate în mod real de această înțelegere, ci poate fi calculată, precum în speță, pe baza tuturor operațiunilor care intră în sfera înțelegerii menționate.

Contrar celor susținute de UBS, nici Directiva 86/635 ( 4 ) nu se opune recurgerii la valorile noționale în speță, din moment ce această directivă nu are nicidecum ca obiect să impună o metodologie specifică pentru stabilirea valorii vânzărilor în cadrul calculului amenzilor aplicate pentru încălcarea normelor de concurență ale Uniunii.

În ceea ce privește metodologia de calcul al valorii de înlocuire, Tribunalul amintește în continuare că, atunci când Comisia se îndepărtează de Orientările din 2006 nu în ansamblul lor – astfel cum îi permite punctul 37 din acestea –, ci numai, precum în speță, de punctul 13 din acestea, ea nu poate să se îndepărteze de principiile directoare și nici de logica subiacentă a acestor orientări. Astfel, la punerea în aplicare a metodologiei pe care o definește, îi revine în special sarcina de a asigura luarea în considerare a celor mai bune date disponibile, sub controlul aprofundat, atât în drept, cât și în fapt, al instanței Uniunii.

În lumina acestor precizări, Tribunalul arată că, în decizia atacată, Comisia și‑a motivat și justificat corespunzător cerințelor legale alegerea de a înlătura metodologia prevăzută la punctul 13 din Orientările din 2006 și de a‑și întemeia calculul cuantumului de bază pe valoarea de înlocuire reținută în speță.

În acest cadru, Tribunalul respinge argumentele potrivit cărora Comisia ar fi trebuit să rețină o metodologie întemeiată pe datele tranzacțiilor proprii ale băncilor, calculate pe baza „valorii nete a operațiunilor” sau, cu titlu subsidiar, pe „valoarea netă ajustată a operațiunilor”. Astfel, aceste metodologii nu sunt reprezentative pentru activitatea economică a băncilor în cauză în legătură cu încălcarea în litigiu și, prin urmare, nu sunt adecvate în scopul punerii în aplicare a Orientărilor din 2006 în speță.

Tribunalul respinge de asemenea criticile formulate de reclamante privind recurgerea de către Comisie la o selecție de 32 de categorii de EGB, precum și utilizarea datelor publice provenite de pe platforma Bloomberg pentru calcularea factorului de ajustare.

Potrivit Tribunalului, UniCredit și Nomura nu pot reproșa Comisiei nici faptul că a anualizat valorile noționale tranzacționate de UniCredit și de Nomura în perioadele lor de participare la încălcare, care erau mai mici de un an.

În această privință, Tribunalul constată, pe de o parte, că această anualizare era impusă de principiile care guvernează calcularea amenzilor în temeiul Orientărilor din 2006, întrucât acestea din urmă impun stabilirea unei valori de înlocuire care prezintă o bază anuală. Pe de altă parte, anualizarea valorilor noționale a determinat Comisia să rețină o valoare direct proporțională cu activitatea reală a acestor bănci în perioada lor de participare la încălcarea în litigiu, garantând astfel respectarea ponderii relative a fiecărei bănci în această încălcare și amploarea implicării lor respective.

În schimb, în ceea ce privește stabilirea factorului de ajustare a valorilor noționale anualizate stabilite în privința Nomura, Tribunalul constată că Comisia a săvârșit o eroare prin faptul că a refuzat să utilizeze datele exacte pe care această bancă i le furnizase în acest scop.

După ce a amintit că revenea Comisiei sarcina de a asigura luarea în considerare a celor mai bune date disponibile, Tribunalul menționează că datele furnizate de Nomura constituiau cifre complete și fiabile referitoare la repartizarea activității sale de tranzacționare între cele 32 de categorii de EGB reprezentative reținute de Comisie pentru a construi factorul de ajustare. Or, în măsura în care, cel puțin pentru anumite categorii de EGB reprezentative care constituie o parte importantă a activității Nomura, ponderarea celor 32 de categorii de EGB reținută de Comisie în privința Nomura era semnificativ diferită de cea calculată pe baza activității de tranzacționare realizate efectiv de această bancă, ponderarea utilizată de Comisie nu putea constitui „cele mai bune date disponibile” pentru calcularea valorii de înlocuire pentru Nomura.

În plus, utilizarea de către Comisie a datelor furnizate de Nomura nici nu ar fi repus în discuție metodologia elaborată pentru stabilirea valorii de înlocuire, nici nu ar fi încălcat principiul egalității de tratament, din moment ce Nomura era singura bancă ce a furnizat Comisiei, din proprie inițiativă și voluntar, date exacte referitoare la ponderarea celor 32 de categorii de EGB reprezentative reținute de această instituție.

După ce a admis astfel critica formulată de Nomura întemeiată pe o eroare de apreciere în cadrul stabilirii valorii de înlocuire în privința sa, Tribunalul respinge, în schimb, critica formulată de UniCredit întemeiată pe încălcarea principiului individualizării pedepselor și a sancțiunilor săvârșită de Comisie prin stabilirea la 17 % (și 59522445 de euro) a ratei cuantumului suplimentar reținut pentru această bancă.

Cu privire la acest aspect, Tribunalul amintește că, în conformitate cu punctul 25 din Orientările din 2006, suma suplimentară este calculată independent de durata participării unei întreprinderi la încălcare, în special pentru a descuraja întreprinderile să încalce dreptul concurenței, chiar și numai pentru o perioadă scurtă. Prin urmare, Comisia nu trebuia să țină seama de perioada scurtă de participare a UniCredit la încălcare, care era mai mică de trei luni.

În plus, dat fiind că Comisia a aplicat în privința UniCredit un cuantum suplimentar specific de 17 % din valoarea de înlocuire, iar nu de 18 % ca în privința tuturor celorlalte bănci în cauză, pentru a ține seama de faptul că „traderii [UniCredit] erau activi numai pe piața secundară”, această bancă nu putea reproșa Comisiei că nu a ținut seama de situația sa specifică și, prin urmare, că a încălcat principiul individualizării pedepselor și a sancțiunilor.

Pe de altă parte, de asemenea, UniCredit invocă în mod eronat încălcarea principiului proporționalității, având în vedere rata specifică de 17 % reținută în privința sa pentru calcularea cuantumului suplimentar.

În lumina a tot ceea ce precedă, Tribunalul respinge acțiunile formulate de Natixis, de BofA, de Portigon și de UBS în totalitate. În schimb, Tribunalul anulează decizia atacată în privința UniCredit în măsura în care prin aceasta se constată că banca respectivă a participat la încălcarea în litigiu de la 9 septembrie până la 28 noiembrie 2011, iar nu de la 26 septembrie până la 28 noiembrie 2011, și stabilește cuantumul amenzii aplicate acestei bănci la 69442000 de euro. În exercitarea competenței sale de fond, Tribunalul stabilește cuantumul amenzii aplicate UniCredit la 65000000 de euro.

Tribunalul anulează de asemenea decizia atacată în măsura în care prin aceasta se stabilește cuantumul amenzii aplicate Nomura la 129573000 de euro. Din moment ce utilizarea datelor exacte privind ponderarea celor 32 de categorii de EGB referitoare la Nomura determină o reducere a valorii de înlocuire reținute în privința sa, Tribunalul stabilește cuantumul amenzii aplicate acestei bănci la 125646000 de euro.

( 1 ) Decizia C(2021) 3489 final a Comisiei din 20 mai 2021 referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul AT.40324 – Obligațiuni de stat europene) (denumită în continuare „decizia atacată”).

( 2 ) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101 și 102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167, rectificare în Ediție specială, 08/vol. 4, p. 269).

( 3 ) Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264, denumite în continuare „Orientările din 2006”)

( 4 ) Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (JO 1986, L 372, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 156).