Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea extinsă) din 6 noiembrie 2024.#Crédit agricole SA și alții împotriva Comisiei Europene.#Concurență – Înțelegeri – Sectorul obligațiunilor suprasuverane, al obligațiunilor suverane și al obligațiunilor unor agenții denominate în dolari americani – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE – Coordonarea prețurilor și a activităților de tranzacționare de obligațiuni – Schimburi de informații comerciale sensibile – Încălcare unică și continuă – Restrângere a concurenței prin obiect – Calculul cuantumului amenzii – Cuantumul de bază – Valoarea de înlocuire a valorii vânzărilor – Acțiune în anulare – Competență de fond.#Cauzele T-386/21 și T-406/21.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamantele din cauza T‑386/21, Crédit agricole SA și Crédit agricole Corporate and Investment Bank (denumite în continuare, împreună, „Crédit agricole”), solicită, pe de o parte, anularea Deciziei C(2021) 2871 final a Comisiei din 28 aprilie 2021 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul AT.40346. – Obligațiuni SSA) (denumită în continuare „decizia atacată”), în măsura în care le privește, și, pe de altă parte, reducerea cuantumului amenzii care le‑a fost aplicată prin decizia menționată.

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamantele din cauza T‑406/21, UBS Group AG, succesoare în drepturi ale Credit Suisse Group AG, și Credit Suisse Securities (Europe) Ltd (denumite în continuare împreună „Credit Suisse”), solicită în esență anularea deciziei atacate în măsura în care le privește.

Comportamentele în cauză privesc obligațiuni suprasuverane (supra‑sovereign bonds), obligațiuni suverane (sovereign bonds) și obligațiuni ale unor agenții [agency (sub‑sovereign) bonds], redactate în dolari americani (denumite în continuare „OSSA”). OSSA constituie titluri de creanță care permit emitentului lor să obțină fonduri pentru a finanța anumite cheltuieli sau anumite investiții.

Emitentul acestora poate astfel să emită o obligațiune pentru a împrumuta bani (valoarea noțională) de la un investitor (deținătorul) pentru o perioadă determinată, care poate fi scurtă (de exemplu 2 ani) sau lungă (de exemplu 10 sau 30 ani) și la o rată a dobânzii predefinită, fixă sau variabilă. Deținătorul obligațiunii percepe dobânzi (cuponul) din partea emitentului la intervale regulate, precum și rambursarea valorii noționale la scadența convenită.

OSSA sunt clasificate în funcție de identitatea emitentului lor. Obligațiunile suprasuverane sunt emise de instituții supranaționale, cum ar fi Banca Europeană de Investiții (BEI) sau Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD). Obligațiunile suverane sunt emise de administrațiile centrale și pot fi denominate în moneda lor națională și pot fi supuse dreptului lor național sau pot fi denominate într‑o altă monedă decât moneda lor națională și supuse unui alt drept decât dreptul lor național. În sfârșit, obligațiunile unor agenții sunt emise de colectivități infrastatale sau de instituții sprijinite implicit sau explicit de autorități publice, precum Caisse d’amortissement de la dette sociale (Casa de Amortizare a Datoriei Sociale, CADES, Franța) sau Kreditanstalt für Wiederaufbau (KfW, Institutul de Credit pentru Reconstrucție, Germania). Aceste obligațiuni pot fi emise fie în monedă națională, fie în monedă străină.

OSSA sunt oferite spre vânzare pentru prima dată de către sau în numele emitentului lor pe piața primară. Acestea sunt apoi schimbate „direct” (over‑the‑counter) între investitori de pe piața secundară, fără bursă centrală.

Comportamentele imputate în decizia atacată nu privesc piața primară, ci numai operațiunile ulterioare efectuate pe piața secundară.

Funcționarea acestei din urmă piețe, descrisă în considerentele (10)-(64) ale deciziei atacate, este prezentată pe scurt în continuare, în scopul prezentei hotărâri.

După emiterea obligațiunii pe piața primară, aceasta este apoi schimbată între investitori pe piața secundară. Între momentul emiterii și scadența acestei obligațiuni, prețul acesteia din urmă evoluează și se poate îndepărta de prețul său de emisie, ținând seama de diverși factori, cum ar fi evoluția mediului economic (de exemplu evoluția generală a ratelor dobânzii pe piețe) sau de factorii specifici emitentului (de exemplu riscul perceput, lichiditatea sau disponibilitatea unor emisii mai recente).

În general, o obligațiune este tranzacționată în raport cu randamentul său la scadență (yield), stabilit ca procent din valoarea sa noțională. Acest randament este cel pe care un investitor îl poate obține dacă cumpără această obligațiune în prezent la un preț determinat și o păstrează până la scadență și depinde, așadar, de cuponul și de orice câștig realizat cu ocazia unei achiziții inițiale sub valoarea noțională sau de orice pierdere realizată cu ocazia unei achiziții inițiale peste valoarea noțională.

Pe piața secundară, prețul unei obligațiuni este în general determinat prin referire la randament și influențat de diverși factori, cum ar fi volumele disponibile și prețul, precum și disponibilitatea obligațiunilor comparabile. O modificare a ratei dobânzii de pe piață sau o modificare a ratingului emitentului poate avea de asemenea un impact asupra prețului la care o obligațiune se tranzacționează pe piață.

Un „formator de piață” („market maker”) este o instituție sau o persoană fizică dispusă să cumpere sau să vândă produse financiare pe piață, în general și continuu, mai degrabă decât tranzacție cu tranzacție, la prețuri pe care le stabilește ea însăși.

Rolul unui formator de piață este de a furniza o cotație continuă pe obligațiuni, cotând prețuri bidirecționale – și anume un „curs de cumpărare” (bid price) și un „curs de vânzare” (ask price) –, indiferent de starea pieței, pentru a facilita schimburile de astfel de obligațiuni. Prin punerea la dispoziție a volumelor de obligațiuni și prin cotația continuă a acestora, formatorul de piață favorizează lichiditatea pieței, și anume posibilitatea oferită investitorilor de a cumpăra sau de a vinde rapid obligațiuni.

Deși nu există formatori oficiali de piață pe piața OSSA, anumite instituții financiare – precum reclamantele din prezenta cauză – aleg să își asume funcția de formator de piață, în sensul că acestea cotează prețuri bidirecționale.

Atunci când băncile acționează pe piața secundară, acestea încearcă să genereze venituri prin atragerea diferenței dintre cursul de cumpărare și cursul de vânzare. Diferența dintre aceste două cursuri este denumită „diferența” (spread), care constituie venitul băncii, atunci când o operațiune de cumpărare și de revânzare este considerată în întregime (denumită în continuare „întreaga operațiune de cumpărare‑revânzare”). În cadrul unei astfel de operațiuni, „prețul median” (mid price sau mid), care reprezintă punctul median între cursul de cumpărare și cursul la vânzare și care este exprimat în cenți (cu două zecimale), este un punct de referință important, întrucât cunoașterea sa permite în general traderilor și investitorilor să deducă cursurile de cumpărare și de vânzare. Prețurile mediane nu sunt afișate pe ecranele brokerilor (brokers) și nici nu sunt comunicate investitorilor și altor contrapărți.

În sfârșit, traderii își întemeiază deciziile în materie de prețuri, precum și alte decizii strategice pe diferite surse de informații. Cursul de cumpărare și cursul de vânzare practicate efectiv de o bancă pot fi astfel influențate de identitatea celeilalte părți (de exemplu un investitor important pentru bancă) sau de volumul vizat de operațiunea de cumpărare sau de vânzare.

După o operațiune de achiziționare a unei obligațiuni, un trader se află într‑o „poziție lungă” (long position), în sensul că deține obligațiunea în portofoliul său, până când „încheie” această poziție, cu alte cuvinte revinde obligațiunea, dacă este posibil, la un preț mai mare decât cel la care a cumpărat‑o. Traderul poate decide să păstreze poziția lungă pentru o anumită perioadă, ceea ce reprezintă un risc (sau o „expunere”). Astfel, dacă valoarea obligațiunii scade, traderul va deține o obligațiune în portofoliul său a cărui valoare este mai mică decât prețul la care a dobândit‑o.

În schimb, după o operațiune de vânzare a unei obligațiuni, un trader se poate afla într‑o „poziție scurtă” (short position) dacă a vândut o obligațiune pe care nu o deținea, de regulă atunci când a vândut un volum de obligațiuni mai mare decât cel pe care îl deținea. În acest caz, el trebuie să își procure această obligațiune de la un alt trader pentru a‑și încheia poziția. O astfel de poziție scurtă implică un câștig potențial dacă prețul de cumpărare pentru a‑și procura obligațiunea menționată este mai mic decât prețul de vânzare obținut de trader, dar poate conduce la o pierdere potențială dacă acest preț de cumpărare este mai mare decât prețul de vânzare menționat. Un trader poate decide să adopte o poziție scurtă, în special pentru că se așteaptă ca prețul obligațiunii să scadă (și astfel să obțină un profit egal cu diferența dintre prețul său de vânzare și prețul său de cumpărare) sau pentru a răspunde unei cereri care provine de la un client important.

Prin urmare, un trader poate avea o poziție lungă sau o poziție scurtă referitoare la o anumită obligațiune. Un trader poate decide să păstreze această poziție, sub rezerva „limitelor de risc” (risk limits) impuse de angajatorul său. Alternativ, traderul poate cumpăra sau revinde obligațiuni unor investitori finali sau prin intermediul unui broker pentru a‑și limita sau compensa expunerea. Un astfel de mod de reducere a riscului este o formă de „acoperire” (hedging) a riscului care poate fi efectuată prin cumpărarea sau vânzarea fie a acelorași obligațiuni, fie a altor obligațiuni foarte lichide, cum ar fi obligațiunile Trezoreriei amercicane, care au un cupon sau o scadență similară.

Brokerii sunt intermediari financiari care facilitează operațiunile între bănci și sunt remunerați în general printr‑un comision, care este un procent din operațiunea de cumpărare sau de vânzare.

Brokerii gestionează platforme electronice, care afișează în timp real ofertele de cumpărare și de vânzare ale băncilor. Astfel de platforme indică denumirea, cuponul și data scadenței unei obligațiuni, volumul (adică valoarea noțională, exprimată în general în milioane de monedă) al ofertelor de cumpărare sau de vânzare și, uneori, diferența de randament în raport cu o obligațiune de referință. Cursurile de cumpărare și de vânzare afișate la un moment dat sunt cele mai bune cursuri disponibile, și anume cele mai competitive, în respectivul moment.

Traderul unei bănci care vede o ofertă de cumpărare (bid) sau de vânzare (ask sau offer) pe o platformă a unui broker poate decide să „preia” (hit) oferta de cumpărare (vânzând astfel obligațiuni) sau, respectiv, să „ridice” (lift) oferta de vânzare (cumpărând astfel obligațiuni), caz în care acceptă operațiunea în condițiile afișate pe platformă. Pe principalele platforme de brokeraj, în cazul în care acest lucru se întâmplă, cursul de cumpărare sau de vânzare acceptat pentru operațiunea respectivă este vizibil pentru toți traderii, dar identitatea contrapărților nu este divulgată.

Un trader interesat de o ofertă care figurează pe o platformă a unui broker poate apela brokerul pentru a obține informații suplimentare, cum ar fi disponibilitatea unor volume suplimentare. Traderii au adesea discuții online continue (chats) cu mai mulți brokeri pe Bloomberg sau pe alte platforme de mesagerie instantanee.

În cazul în care traderul este interesat, va avea loc o scurtă tranzacționare în afara platformei (prin telefon sau prin discuții online), în cursul căreia brokerul va acționa în calitate de intermediar între cele două părți pentru a ajunge la un acord cu privire la prețul și la volumul final al operațiunii.

Brokerii nu dezvăluie identitatea traderilor implicați într‑o anumită operațiune, garantând anonimatul traderilor și îi împiedică să obțină informații privind poziția sau intențiile unui trader, precum și să utilizeze aceste informații în avantajul lor. Recurgerea la un broker garantează de asemenea o executare fiabilă a operațiunilor. Se admite în general că avantajele pentru traderi ale recurgerii la un broker depășesc cheltuielile de brokeraj.

În urma unei cereri prezentate la 4 august 2015, Comisia Europeană a acordat Deutsche Bank AG, la 4 decembrie 2015, imunitate condiționată în temeiul punctului 8 litera (a) din Comunicarea Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2006, C 298, p. 17, Ediție specială, 08/vol. 5, p. 3). Această bancă a continuat să coopereze și, pe tot parcursul investigației, a furnizat Comisiei informații și elemente de probă suplimentare privind încălcarea în litigiu.

La 4 decembrie 2015, 6 septembrie 2016, 15 martie 2017 și 12 noiembrie 2019, Comisia a trimis, în temeiul articolului 18 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101 și 102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167), cereri de informații către Bank of America Corporation și Merrill Lynch International (denumite împreună „BofA”), Crédit agricole, Credit Suisse și alte bănci.

Între 21 și 24 noiembrie 2016, Comisia a efectuat inspecții anunțate în incintele BofA și Credit Suisse din Londra (Regatul Unit).

La 20 și la 21 decembrie 2018, Comisia, pe de o parte, a inițiat procedura în vederea adoptării unei decizii în temeiul capitolului III din Regulamentul nr. 1/2003, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) și cu articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor [101 și 102 TFUE] (JO 2004, L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242), și, pe de altă parte, a adresat Deutsche Bank, Credit Suisse, Crédit agricole și BofA o comunicare privind obiecțiunile (denumită în continuare „comunicarea privind obiecțiunile”).

Tuturor destinatarilor comunicării privind obiecțiunile li s‑a acordat acces la dosarul investigației Comisiei. În conformitate cu articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 773/2004, toți au prezentat observații scrise cu privire la această comunicare. De asemenea, aceștia și‑au prezentat argumentele în cadrul unei audieri care a avut loc între 10 și 11 iulie 2019.

La 6 noiembrie 2020, Comisia a trimis fiecăruia dintre destinatarii comunicării privind obiecțiunile o scrisoare care conținea clarificări suplimentare cu privire la metoda propusă de Comisie pentru stabilirea valorii de înlocuire a valorii vânzărilor (proxy for the value of sales) în vederea calculării cuantumului amenzii lor (denumită în continuare „scrisoarea privind amenzile”). În răspuns, Deutsche Bank și‑a prezentat observațiile la 4 decembrie 2020, iar Crédit agricole, Credit Suisse, precum și BofA, la 8 ianuarie 2021.

În decizia atacată, Comisia a menționat numeroase discuții între traderii băncilor în cauză prin intermediul unor forumuri de discuții permanente sau nepermanente pe internet, precum și prin discuții bilaterale pe cale electronică sau prin telefon, intervenite într‑o perioadă cuprinsă între 19 ianuarie 2010 și 24 martie 2015 [considerentele (90)-(92) ale deciziei atacate].

În acest context, Comisia a considerat că obiectivul general al colaborării dintre traderii în cauză era obținerea unui avantaj concurențial față de clienții și de concurenții lor, coordonându‑se cu privire la prețurile și la activitățile lor de tranzacționare, precum și prin schimbul de informații de piață comerciale sensibile referitoare la activitățile lor de tranzacționare, la prețuri și la strategiile de tranzacționare și de stabilire a prețurilor, în sectorul OSSA [considerentele (102) și (638) ale deciziei atacate].

Comisia a dedus de aici că băncile în cauză au înlocuit cu bună știință riscurile concurenței cu o cooperare practică între ele, în detrimentul celorlalți actori de pe piață și al clienților lor. Potrivit acestei instituții, seriile de discuții în cauză pot fi regrupate în cinci categorii de acorduri sau de practici concertate, categorii care sunt strâns legate și se suprapun parțial [considerentele (613), (638), (643) și (758) ale deciziei atacate].

Astfel cum reiese din considerentele (103) și (613) ale deciziei atacate, aceste cinci categorii constau, respectiv: – primo, într‑o coordonare a prețurilor propuse unor contrapărți (denumită în continuare „categoria 1”); – secundo, într‑o coordonare a prețurilor comunicate pieței în general (denumită în continuare „categoria 2”); – tertio, în schimburi de informații comerciale sensibile, actuale sau prospective, cu privire la activitățile lor de tranzacționare și la fluxurile schimburilor comerciale pe piața secundară (denumită în continuare „categoria 3”); – quarto, în schimburi, confirmări și alinieri ale strategiilor lor de tranzacționare și de stabilire a prețurilor (denumite în continuare „categoria 4”); – quinto, într‑o coordonare a activităților lor de tranzacționare (denumită în continuare „categoria 5”).

În ceea ce privește calificarea juridică a comportamentelor în cauză, Comisia a concluzionat că acestea erau contrare articolului 101 alineatul (1) TFUE pentru motivul că constau în acorduri sau în practici concertate având ca obiect restrângerea sau denaturarea concurenței în sectorul OSSA în Spațiul Economic European (SEE), astfel cum reiese din articolul 1 din decizia atacată.

Pentru a ajunge la această concluzie, în primul rând, Comisia a ales să considere că toate comportamentele în cauză prezentau toate caracteristicile unor acorduri sau ale unor practici concertate în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE [a se vedea secțiunea 5.2.1 și în special considerentele (620) și (621) ale deciziei atacate].

În al doilea rând, Comisia a apreciat că, având în vedere conținutul, obiectivele, precum și contextul economic sau juridic în care aveau loc, comportamentele menționate aveau ca obiect restrângerea sau denaturarea concurenței printr‑o concertare cu privire la prețuri, o împărțire a clientelei, o împărțire a piețelor și printr‑un schimb de informații comerciale sensibile care reduceau incertitudinea existentă pe piață. În această privință, Comisia a considerat de asemenea că aceleași comportamente denaturaseră de asemenea concurența, creând o asimetrie de informare între actorii de pe piață, conferind băncilor în cauză un avantaj concurențial cu atât mai semnificativ cu cât privea o piață directă caracterizată printr‑o incertitudine semnificativă [a se vedea secțiunea 5.2.2 și în special considerentele (739), (741) și (742) ale deciziei atacate].

În al treilea rând, Comisia a considerat că comportamentele în cauză constituiau o încălcare unică și continuă, întrucât făceau parte dintr‑un plan global care urmărea același obiectiv anticoncurențial. În această privință, Comisia a arătat în special că aceste comportamente priveau un produs omogen și tranzacționat în mod similar, că mecanismul instituit era același, că băncile în cauză rămăseseră în general aceleași și nu se schimbau decât atunci când unul dintre traderii care participa la comportamentele în cauză trecea de la o bancă la alta [a se vedea secțiunea 5.2.3.2 și în special considerentele (757)-(763) ale deciziei atacate].

În al patrulea rând, comportamentele în cauză priveau OSSA emise de autorități și instituții stabilite în SEE și făceau obiectul unui volum semnificativ de tranzacții între state membre, precum și între Uniunea Europeană și țările care fac parte din SEE. Prin urmare, aceste comportamente erau, potrivit Comisiei, susceptibile să afecteze comerțul dintre statele membre, precum și dintre părțile contractante la Acordul privind SEE (JO 1994, L 1, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 53, p. 4) (a se vedea secțiunea 5.2.4.2 din decizia atacată).

În al cincilea rând, Comisia a considerat că articolul 101 alineatul (3) TFUE și articolul 53 alineatul (3) din Acordul privind SEE nu se aplicau în speță (a se vedea secțiunea 5.3 din decizia atacată).

Comisia a arătat că a stabilit cuantumul amenzilor aplicate în conformitate cu Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264; denumite în continuare „orientările”) (a se vedea secțiunea 8.2 din decizia atacată). Cu toate acestea, ținând seama de particularitățile sectorului financiar și în special de faptul că produse financiare precum OSSA nu generează vânzări în sensul obișnuit al termenului, Comisia, mai degrabă decât să utilizeze „valoarea vânzărilor” legată de tranzacționarea OSSA pentru a determina punctul de plecare al calculului amenzii, a considerat oportun să stabilească o valoare de înlocuire a valorii vânzărilor (denumită în continuare „valoarea de înlocuire”), întemeiată, pe de o parte, pe valoarea noțională a OSSA schimbate în perioadele respective de participare a băncilor în cauză la încălcarea în litigiu și, pe de altă parte, pe diferențele dintre cursurile de cumpărare și de vânzare ale acestor OSSA (a se vedea secțiunea 8.2.3 din decizia atacată).

În rest, Comisia a stabilit cuantumul amenzii aplicate fiecărei bănci în cauză prin stabilirea unui cuantum de bază, calculat în funcție de gravitatea și de durata încălcării, și prin ajustarea acestui cuantum de bază în funcție de parametrii specifici fiecărei bănci.

Dispozitivul deciziei atacate are următorul cuprins: „Articolul 1 Următoarele întreprinderi au încălcat articolul 101 [TFUE] și articolul 53 din Acordul privind SEE prin participarea, în perioadele indicate, la o încălcare unică și continuă privind [OSSA] care acoperea întregul teritoriu al SEE, care consta în acorduri și/sau practici concertate având ca obiect restrângerea și/sau denaturarea concurenței în sectorul [OSSA]: (a) DB Group Services (UK) Ltd și Deutsche Bank AG au participat între 19 ianuarie 2010 și 28 martie 2014; în această perioadă, Deutsche Securities Inc. a participat între 22 martie 2010 și 25 februarie 2013. (b) [BofA] [a] participat pentru prima dată de la 19 ianuarie 2010 până la 23 octombrie 2012 și din nou de la 22 iulie 2014 până la 27 ianuarie 2015; (c) [Crédit agricole] [a] participat de la 10 ianuarie 2013 până la 24 martie 2015; (d) [Credit Suisse] [a] participat de la 21 iunie 2010 la 24 martie 2015; Articolul 2 Se impun următoarele amenzi pentru încălcarea prevăzută la articolul 1: (a) [Deutsche Bank]: 0 EUR (b) [BofA]: 12642000 EUR (c) [Crédit agricole]: 3993000 EUR (d) [Credit Suisse]: 11859000 EUR […] Articolul 3 Întreprinderile enumerate la articolul 1 pun imediat capăt încălcărilor menționate la articolul respectiv, în măsura în care nu au făcut deja acest lucru. Acestea se abțin să repete orice act sau comportament menționat la articolul 1, precum și orice act sau comportament care are un obiect sau un efect similar. […]”

În cauza T‑386/21, Crédit agricole solicită Tribunalului: – anularea deciziei atacate, în special a articolului 1 din această decizie sau, cu titlu subsidiar, anularea anumitor părți din decizia menționată, în temeiul articolului 263 TFUE; – anularea amenzii sau, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului amenzii, în special reducerea amenzii la zero, în temeiul articolului 261 TFUE; – obligarea Comisiei să ia măsurile necesare pentru a se conforma hotărârii Tribunalului conform articolului 266 TFUE; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată;

În cauza T‑406/21, Credit Suisse solicită Tribunalului: – anularea în tot sau în parte a articolului 1 litera (d) din decizia atacată; – cu titlu subsidiar, anularea în parte a articolului 1 litera (d) din această decizie, în măsura în care se declară că comunicările privind stabilirea prețurilor restrâng concurența prin obiect sau că Credit Suisse a participat la o încălcare unică și continuă pe toată durata indicată la acest articol; – anularea articolului 2 litera (d) din aceeași decizie; – cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 litera (d) din decizia atacată; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată sau, cu titlu subsidiar, la o parte adecvată din acestea.

În cauza T‑386/21 și în cauza T‑406/21, Comisia solicită Tribunalului: – respingerea în totalitate a acțiunii; – obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

După ascultarea părților, Tribunalul decide conexarea cauzelor T‑386/21 și T‑406/21 în vederea pronunțării prezentei hotărâri, conform articolului 68 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

În cursul procedurii, Crédit agricole, Credit Suisse și Comisia au solicitat în esență ca anumite date să fie omise față de public în prezenta hotărâre în temeiul articolelor 66 și 66a din Regulamentul de procedură.

În această privință, trebuie amintit că, pentru a reconcilia publicitatea hotărârilor judecătorești cu dreptul la protecția datelor cu caracter personal și a secretului de afaceri, instanța trebuie să caute, în împrejurările fiecărei spețe, justul echilibru, având în vedere și dreptul publicului de a avea acces, în conformitate cu principiile prevăzute la articolul 15 TFUE, la hotărârile judecătorești (a se vedea Hotărârea din 27 aprilie 2022, Sieć Badawcza Łukasiewicz – Port Polski Ośrodek Rozwoju Technologii/Comisia, T‑4/20, EU:T:2022:242, punctul 29 și jurisprudența citată).

Pe de altă parte, confidențialitatea unui element nu este justificată în cazul de exemplu al unor informații care sunt deja publice sau la care publicul larg sau anumite grupuri specializate pot avea acces, în cazul unor informații care figurează și în alte pasaje sau înscrisuri din dosar pentru care partea care dorește să păstreze caracterul confidențial al informației în discuție a omis să formuleze o cerere în acest sens, a unor informații care nu sunt suficient de specifice sau de precise pentru a dezvălui date confidențiale sau chiar a unor informații care reies în sens larg sau se deduc în mod licit din alte informații accesibile persoanelor interesate (a se vedea Ordonanța din 14 martie 2022, Bulgarian Energy Holding și alții/Comisia, T‑136/19, EU:T:2022:149, punctul 9 și jurisprudența citată).

În plus, trebuie să se considere, în principiu, că informațiile care au fost secrete sau confidențiale, dar care datează de cinci ani sau mai mult, din cauza trecerii timpului, și‑au pierdut caracterul secret sau confidențial, cu excepția cazului în care, în mod excepțional, partea care se prevalează de acest caracter demonstrează că, în pofida vechimii lor, aceste informații constituie încă elemente esențiale ale poziției sale comerciale sau ale celor ale terților în cauză (a se vedea Hotărârea din 19 iunie 2018, Baumeister, C‑15/16, EU:C:2018:464, punctul 54 și jurisprudența citată).

În lumina celor ce precedă, Tribunalul decide în speță în ceea ce privește versiunea publică a prezentei hotărâri, să procedeze la anonimizarea numelor persoanelor fizice menționate în decizia atacată. Tribunalul decide de asemenea să omită anumite date privind factorul de ajustare reținut de Comisie împotriva Crédit agricole și Credit Suisse în cadrul calculului cuantumului amenzilor care le‑au fost aplicate și pe care Comisia l‑a ocultat în decizia atacată atât în privința băncilor care au participat la încălcarea în litigiu, cât și în privința publicului.

În schimb, inteligibilitatea motivării prezentei hotărâri, trecerea timpului, motivarea stereotipă a cererilor de omitere a anumitor date, informațiile deja accesibile publicului, precum și schimbările importante intervenite după luna martie 2015 în activitatea Crédit agricole și Credit Suisse legată de sectorul OSSA justifică divulgarea către public de către Tribunal a anumitor date referitoare la criticile acestor bănci și în special la metodologia reținută de Comisie pentru calculul amenzilor aplicate acestor bănci.

Astfel, pe de o parte, Tribunalul decide în special să nu oculteze, în versiunea publică a prezentei hotărâri, informațiile cuprinse în tabelele 2-4 din anexa la decizia atacată comunicate Crédit agricole, precum și anumite informații din tabelul 5 din această anexă.

Pe de altă parte, în ceea ce privește Credit Suisse, Tribunalul decide în special să nu oculteze, în versiunea publică a prezentei hotărâri, informațiile cuprinse în tabelul 5 din anexa la decizia atacată comunicat acestei bănci, termenul mediu care separă operațiunile sale zilnice de cumpărare și de vânzare a operațiunilor „parțial echilibrate”, procentul pe care îl reprezintă operațiunile „parțial echilibrate” sau operațiunile „pe deplin echilibrate” în raport cu numărul total de operațiuni efectuate de această bancă și procentul pe care îl reprezintă operațiunile de cumpărare de lichidități în raport cu numărul total de operațiuni efectuate de această bancă.

Mai întâi, trebuie amintit că o decizie adoptată în temeiul articolului 101 TFUE în privința mai multor întreprinderi, deși redactată și publicată sub forma unei singure decizii, trebuie analizată ca o serie de decizii individuale prin care se constată, în privința fiecăreia dintre întreprinderile destinatare, încălcarea sau încălcările reținute în sarcina sa și prin care i se aplică, dacă este cazul, o amendă (Hotărârea din 16 septembrie 2013, Galp Energia España și alții/Comisia, T‑462/07, nepublicată, EU:T:2013:459, punctul 90).

Rezultă că, prin introducerea unei acțiuni în anulare împotriva unei astfel de decizii, fiecare destinatar al acesteia poate sesiza instanța Uniunii doar cu elementele din decizie care îl vizează, în timp ce elementele care vizau alți destinatari nu pot, în principiu, să intre în domeniul obiectului litigiului pe care instanța Uniunii este chemată să îl soluționeze (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2015, Emesa‑Trefilería și Industrias Galycas/Comisia, T‑406/10, EU:T:2015:499, punctul 117).

Totuși, această jurisprudență nu privează toți destinatarii unei asemenea decizii de posibilitatea de a contesta, în cadrul acțiunilor lor respective, ansamblul elementelor de fapt pe care s‑a întemeiat Comisia în special pentru a concluziona că comportamentele în cauză trebuiau calificate drept „încălcare unică și continuă” sau drept „restrângere prin obiect”, în pofida faptului că destinatarul care le contestă nu a luat parte la acestea.

În consecință, nu este admisibil ca Crédit agricole să solicite anularea în totalitate a articolelor 1 și 2 din decizia atacată. Aceasta poate cel mult să solicite anularea părților din aceste articole care o privesc.

Prin urmare, cererea de anulare a articolului 1 din decizia atacată sau cererea de anulare a amenzii trebuie înțeleasă în sensul că vizează numai articolul 1 litera (c) și articolul 2 litera (c) din decizia menționată.

În continuare, prin intermediul primului și al celui de al doilea capăt de cerere, astfel cum au fost interpretate la punctul anterior, Crédit agricole solicită în esență Tribunalului anularea articolului 1 litera (c) și a articolului 2 litera (c) din decizia atacată și, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului amenzii prevăzute la acest din urmă articol.

Prin urmare, este necesar ca Tribunalul, în temeiul articolului 263 TFUE, să aprecieze legalitatea deciziei atacate în ceea ce privește Crédit agricole – referitor, pe de o parte, la constatarea încălcării efectuate în privința sa la articolul 1 litera (c) din decizia atacată și, pe de altă parte, la amenda care i‑a fost aplicată la articolul 2 litera (c) din această decizie –, precum și să exercite competența de fond care îi este recunoscută în temeiul articolului 261 TFUE și al articolului 31 din Regulamentul nr. 1/2003, în ceea ce privește cuantumul amenzii care a fost aplicată acestei bănci.

În sfârșit, prin intermediul celui de al treilea capăt de cerere, Crédit agricole solicită de asemenea Tribunalului să oblige Comisia să ia măsurile necesare pentru a se conforma hotărârii viitoare a Tribunalului, Potrivit articolului 266 TFUE.

Or, în cadrul controlului de legalitate întemeiat pe articolul 263 TFUE, Tribunalul nu are competența de a emite somații împotriva instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, nici chiar atunci când acestea au legătură cu modalitățile de executare a hotărârilor sale (Ordonanța din 22 septembrie 2016, Gaki/Comisia, C‑130/16 P, nepublicată, EU:C:2016:731, punctul 14, și Ordonanța din 19 iulie 2016, Trajektna luka Split/Comisia, T‑169/16, nepublicată, EU:T:2016:441, punctul 13). Situația este aceeași în cadrul exercitării de către Tribunal a competenței sale de fond.

Rezultă că este necesar ca, din acest moment, să se respingă pentru necompetență al treilea capăt de cerere formulat de Crédit agricole.

Prin intermediul primului și al celui de al doilea, al celui de al treilea și al celui de al patrulea capăt de cerere, formulate numai în temeiul articolului 263 TFUE, Credit Suisse solicită în esență anularea în tot sau în parte a articolului 1 litera (d) din decizia atacată, precum și „anularea” în tot sau, cu titlu subsidiar, în parte a amenzii care i‑a fost aplicată la articolul 2 litera (d) din această decizie.

Ca răspuns la o măsură de organizare a procedurii, Credit Suisse a confirmat în mod expres că nu solicita Tribunalului să își exercite competența de fond prevăzută la articolul 261 TFUE și la articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003 și că, în ceea ce privește amenda care i‑a fost aplicată, se limita să solicite Tribunalului, în temeiul articolului 263 TFUE, să controleze legalitatea anumitor elemente ale acesteia, precum și metoda de calcul care îi era subiacentă.

În consecință, în ceea ce privește Credit Suisse, Tribunalul trebuie să aprecieze numai legalitatea deciziei atacate în temeiul articolului 263 TFUE, inclusiv în ceea ce privește amenda aplicată de aceasta.

În cadrul primului și al celui de al doilea motiv, întemeiate pe erori în calificarea comportamentelor în cauză drept „restrângere prin obiect” și, respectiv, drept „încălcare unică și continuă”, Crédit agricole arată în mai multe rânduri că, prin articolul 1 din decizia atacată, Comisia a constatat o încălcare unică și continuă compusă din cinci încălcări „autonome”, care corespund celor cinci categorii de comportamente menționate în considerentele (103) și (613) ale acestei decizii (a se vedea punctul 35 de mai sus).

Crédit agricole deduce de aici că, în decizia atacată, Comisia trebuia să stabilească faptul că „fiecare dintre cele cinci categorii de comportamente invocate constituie o încălcare prin obiect” și că „dacă una dintre cele cinci categorii de comportamente nu este dovedită [în privința sa], încălcarea unică și continuă definită de Comisie trebuie înlăturată”.

Comisia contestă această interpretare a deciziei atacate, pentru motivul, în esență, că a constatat în aceasta o singură „încălcare unică și continuă”, fără a identifica în prealabil sau concomitent încălcări distincte corespunzătoare comportamentelor care intră în una sau în cealaltă dintre cele cinci categorii menționate în considerentele (103) și (613) ale acestei decizii.

Trebuie arătat că stabilirea exactă a întinderii și a numărului de încălcări constatate în decizia atacată este esențială pentru aprecierea legalității acestei decizii. Aceasta este situația și pentru a stabili caracterul operant al anumitor argumente invocate de Crédit agricole, în special cele întemeiate pe erori de clasificare a anumitor comportamente în una sau în cealaltă dintre categoriile vizate în considerentele (103) și (613) ale deciziei menționate sau, mai mult, pe erori în calificarea drept încălcare unică și continuă și în participarea acestei bănci la încălcare, precum și pe erori de calificare a uneia sau a altei dintre aceste cinci categorii ca „restrângere prin obiect”.

În această privință, Curtea a statuat că, deși un ansamblu de comportamente poate fi calificat drept „încălcare unică și continuă”, nu se poate deduce de aici că fiecare dintre aceste comportamente trebuie, în sine și privit izolat, să fie în mod necesar calificat drept încălcare distinctă. Aceasta poate fi situația numai dacă, în decizia în cauză, Comisia a ales să identifice și să califice ca atare fiecare dintre comportamentele menționate și să facă ulterior dovada implicării întreprinderii în cauză căreia îi sunt imputate acestea (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2022, Sony Corporation și Sony Electronics/Comisia, C‑697/19 P, EU:C:2022:478, punctul 67).

În plus, în interpretarea deciziei în cauză, Tribunalul trebuie să se asigure că noțiunea de „comportament” nu este confundată cu cea de „încălcare”, în caz contrar săvârșind o eroare de drept (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2022, Sony Corporation și Sony Electronics/Comisia, C‑697/19 P, EU:C:2022:478, punctul 78).

În speță, trebuie, așadar, să se stabilească dacă, în decizia atacată, Comisia a constatat existența unei singure încălcări unice și continue având un obiect anticoncurențial sau, dimpotrivă și astfel cum susține Crédit agricole, existența unei încălcări unice și continue, compusă din cinci încălcări distincte și autonome care au fiecare un asemenea obiect.

În această privință, este adevărat că, în decizia atacată, Comisia a apreciat, într‑o primă etapă, obiectul anticoncurențial al comportamentelor în cauză sau al categoriilor de comportamente în cauză identificate în considerentele (103) și (613) [considerentele (622)-(749)], pentru a constata, numai într‑o a doua etapă, existența unei încălcări unice și continue [considerentele (750)-(828)].

Procedând astfel, prin aprecierea de la bun început a obiectului anticoncurențial al comportamentelor în cauză sau al categoriilor de comportamente în cauză, Comisia a definit regimul probatoriu al încălcării [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctele 63 și 104] chiar înainte de a fi definit limitele acestei încălcări.

O asemenea structurare a deciziei atacate poate lăsa impresia că Comisia a intenționat să aprecieze în prealabil și separat nocivitatea pentru concurență a fiecăruia dintre comportamentele în cauză sau a fiecăreia dintre categoriile de comportamente în cauză și, prin urmare, să constate existența a tot atâtea restrângeri prin obiect cu comportamente sau categorii identificate, chiar înainte de a constata existența unei încălcări unice și continue.

Cu toate acestea, o interpretare de ansamblu a deciziei atacate nu poate susține o astfel de concluzie.

Astfel, pe de o parte, articolul 1 din decizia atacată se limitează să constate, în ceea ce privește Crédit agricole, că această bancă a „încălcat articolul 101 [TFUE] și articolul 53 din Acordul privind SEE prin participarea, în perioadele indicate, la o încălcare unică și continuă privind [OSSA] care acoperea întregul teritoriu al SEE, care consta în acorduri și/sau în practici concertate având ca obiect restrângerea și/sau denaturarea concurenței în sectorul [OSSA]”.

Astfel, spre deosebire de articolul 1 din decizia în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 16 iunie 2022, Sony Corporation și Sony Electronics/Comisia (C‑697/19 P, EU:C:2022:478), și care menționa o încălcare unică și continuă compusă din mai multe încălcări distincte, articolul 1 din decizia atacată nu menționează nicio altă încălcare susceptibilă să corespundă comportamentelor identificate în cele cinci categorii de comportamente menționate în considerentele (103) și (613) ale acestei decizii și menționate la punctul 35 de mai sus.

Pe de altă parte, această interpretare a modului de redactare a articolului 1 din decizia atacată este confirmată de motivele acestei decizii, în lumina cărora trebuie interpretat dispozitivul său, dacă este necesar (Hotărârea din 15 mai 1997, TWD/Comisia, C‑355/95 P, EU:C:1997:241, punctul 21).

Astfel, considerentul (827) al deciziei atacate enunță numai că „toate comportamentele coluzorii dintre părți constituie o încălcare unică și continuă a articolului 101 alineatul (1) [TFUE], pentru care fiecare parte este considerată răspunzătoare”.

În consecință, acest considerent nu are în vedere ca comportamentele care intră într‑una sau în alta dintre cele cinci categorii menționate în considerentele (103) și (613) ale deciziei atacate să poată fi calificate de asemenea, în mod separat și autonom, drept încălcări ale articolului 101 alineatul (1) TFUE, fapt confirmat de altfel de considerentele (757)-(827) ale acestei decizii.

În plus, în considerentul (104) al deciziei atacate, Comisia a indicat în mod expres că diferitele categorii de comportamente pe care le‑a reținut erau descrise în scopuri analitice și că erau legate și se suprapuneau adesea.

Astfel, argumentul Crédit agricole întemeiat pe faptul că Comisia ar fi constatat existența a cinci încălcări „autonome” care corespund celor cinci categorii de comportamente menționate în considerentele (103) și (613) ale deciziei atacate și care au calificarea drept „restrângere prin obiect” provine dintr‑o interpretare eronată a acestei decizii. Așadar, acesta trebuie respins.

Situația este aceeași în ceea ce privește critica Crédit agricole întemeiată pe faptul că, în cadrul prezentei acțiuni, Comisia ar fi încercat să reinterpreteze decizia sa pentru a se constata de către Tribunal că ea nu apreciase în mod autonom cele cinci categorii de comportamente vizate în considerentele (103) și (613) ale deciziei atacate.

Rezultă de asemenea din această interpretare eronată a deciziei atacate că criticile formulate de Crédit agricole și întemeiate pe erori de clasificare a comportamentelor în cauză în una sau în alta dintre cele cinci categorii de comportamente menționate în considerentele (103) și (613) ale deciziei atacate și pe consecințele lor asupra calificării comportamentelor în cauză drept „încălcare unică și continuă”, precum și „restrângere prin obiect” sau întemeiate pe erori de calificare a uneia sau a alteia dintre aceste cinci categorii de comportamente drept „restrângere prin obiect” sunt inoperante și, prin urmare, trebuie înlăturate.

Cu toate acestea, argumentele formulate de Crédit agricole împotriva unor discuții specifice vor fi luate în considerare ulterior pentru a stabili dacă Comisia a putut, fără a săvârși o eroare, să califice discuțiile în cauză, privite în ansamblu, drept încălcare unică și continuă având un obiect anticoncurențial.

În secțiunea 4.2 din decizia atacată și, mai precis, în considerentele (112)-(577) ale acesteia, Comisia a efectuat o prezentare cronologică a evenimentelor pe baza elementelor de probă pe care le deținea. Această prezentare a luat forma unei analize și a unei interpretări a transcrierii a peste 120 de discuții care au avut loc între traderii băncilor în cauză între lunile ianuarie 2010 și martie 2015, în principal pe forumuri de discuții ale platformei Bloomberg. Pe baza acestei analize și a acestei interpretări, Comisia a apreciat ulterior existența unor acorduri sau a unor practici concertate, existența unei restrângeri a concurenței și existența unei încălcări unice și continue, precum și obiectul anticoncurențial al acesteia.

În speță, Comisia susține în esență că anumite critici formulate de Crédit agricole și, respectiv, de Credit Suisse sunt inadmisibile întrucât aceste critici nu se referă la interpretarea sa cu privire la conținutul unor discuții precise menționate în decizia atacată, ci la discuții care sunt avute în vedere în mod general și care nu fac obiectul niciunei critici specifice. De asemenea, criticile îndreptate împotriva discuțiilor identificate sau abordate în anexele la memoriile depuse de aceste două bănci ar fi inadmisibile. În sfârșit, ar trebui să se considere ca fiind stabilite elementele de fapt și elementele de probă care nu sunt contestate sau nu sunt contestate în mod valabil de aceste două bănci.

În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și al articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, cererea introductivă trebuie să cuprindă obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate.

Potrivit unei jurisprudențe consacrate, aceste mențiuni trebuie să fie suficient de clare și de precise pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii (a se vedea Hotărârea din 25 ianuarie 2018, BSCA/Comisia, T‑818/14, EU:T:2018:33, punctul 95 și jurisprudența citată).

Astfel, pentru ca o acțiune, un motiv, o critică sau un argument prezentat Tribunalului să fie admisibile, elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază reclamantul trebuie să reiasă, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din însuși textul cererii introductive. Deși este adevărat că textul acesteia poate fi susținut și completat, cu privire la aspecte specifice, prin trimiteri la anumite pasaje din înscrisurile anexate, o trimitere globală la alte înscrisuri, chiar anexate la cererea introductivă, nu poate suplini absența elementelor esențiale ale argumentării în drept, care, în temeiul dispozițiilor amintite la punctul 93 de mai sus, trebuie să figureze în cererea introductivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iunie 2013, Versalis/Comisia, C‑511/11 P, EU:C:2013:386, punctul 115).

Anexele nu pot fi, așadar, luate în considerare decât în măsura în care susțin sau completează motive, critici sau argumente invocate expres de reclamantă în cuprinsul înscrisurilor sale și atunci când este posibil să se determine cu precizie care sunt elementele conținute de acestea care susțin sau completează motivele, criticile sau argumentele respective (a se vedea Hotărârea din 9 septembrie 2015, Samsung SDI și alții/Comisia, T‑84/13, nepublicată, EU:T:2015:611, punctul 33 și jurisprudența citată). În plus, nu intră în competența Tribunalului să cerceteze și să identifice în anexe motivele, criticile și argumentele care ar putea fi considerate temei al acțiunii, anexele având o funcție pur probatorie și instrumentală (a se vedea Hotărârea din 17 septembrie 2007, Microsoft/Comisia, T‑201/04, EU:T:2007:289, punctul 94 și jurisprudența citată).

Principiile amintite la punctele 93-96 de mai sus exclud, așadar, ca, în cadrul unei acțiuni îndreptate împotriva unei decizii a Comisiei adoptate în temeiul articolului 101 TFUE și cu ocazia căreia această instituție reproșează unor întreprinderi un număr determinat de comportamente precise și identificate, acestea din urmă să se limiteze să nu conteste în mod specific și susținut decât unele dintre ele în cuprinsul înscrisurilor lor și, pentru celelalte, fie să lase Tribunalul să deducă din concluziile sale referitoare la aceste prime comportamente soluția care urmează să fie rezervată acestor alte comportamente, chiar dacă ele ar fi identificate sau evocate într‑o anexă, fie să facă trimitere la o anexă în cadrul căreia criticile lor sunt dezvoltate pentru prima dată.

Astfel, criticile formulate exclusiv într‑o anexă și care privesc comportamente nici vizate, nici a fortiori criticate în cuprinsul înscrisurilor unei reclamante nu pot fi considerate argumente invocate de partea respectivă în cuprinsul acelorași înscrisuri.

În lumina acestor considerații trebuie analizate cauzele de inadmisibilitate invocate de Comisie în ceea ce privește criticile formulate de Crédit agricole și, respectiv, de Credit Suisse.

În cadrul primului motiv, privind calificarea comportamentelor în cauză drept „restrângere prin obiect”, Crédit agricole arată că contestă obiectul anticoncurențial al tuturor discuțiilor repertoriate în cele cinci categorii vizate la punctul 35 de mai sus. În acest scop, Crédit agricole are în vedere 11 discuții diferite cu titlu de „exemple”, și anume o discuție pentru categoria 1 (cea din 12 martie 2015), patru discuții pentru categoria 2 (cele din 31 ianuarie 2013, din 15 februarie 2013, din 21 martie 2013 și din 10 iulie 2013), trei discuții pentru categoria 3 (cele din 19 martie 2013, din 24 mai 2013 și din 25 iulie 2013), trei discuții pentru categoria 4 (cele din 19 martie 2013 și din 3 iunie 2013 și cea din 6 august 2014) și trei discuții pentru categoria 5 (cele din 18 ianuarie 2013 și din 10 iulie 2013 și cea din 12 martie 2015).

În cadrul celui de al treilea motiv, Crédit agricole reproșează de asemenea Comisiei că a prezumat în mod eronat că avea cunoștință despre informațiile schimbate pe forumurile de discuții în cauză, în vederea calificării comportamentelor în cauză drept „încălcare unică și continuă”. În susținerea argumentației sale, această bancă invocă, cu titlu de „exemple”, trei discuții – și anume cele din 10 și din 31 ianuarie, precum și cea din 11 octombrie 2013.

Comisia apreciază că Crédit agricole nu a contestat majoritatea celorlalte discuții care îi sunt reproșate, ceea ce această bancă respinge în replică. În acest scop, banca menționată face trimitere la răspunsul său la comunicarea privind obiecțiunile, anexat la cererea introductivă. Comisia obiectează că această trimitere globală este inadmisibilă.

În această privință, în ceea ce privește primul și al treilea motiv invocate de Crédit agricole, din considerațiile enunțate la punctele 93-98 de mai sus rezultă că, în lipsa unor critici specifice și susținute formulate chiar sumar în cererea introductivă, criticile pe care această bancă le‑a formulat împotriva altor discuții decât cele menționate la punctele 100 și 101 de mai sus și conținute în cuprinsul înscrisurilor sale trebuie declarate inadmisibile. Pe de altă parte, acest viciu al cererii introductive nu poate fi remediat prin trimiterea globală efectuată de Crédit agricole în replică la răspunsul său la comunicarea privind obiecțiunile anexat la cererea introductivă.

Contrar celor susținute de Crédit agricole, o asemenea apreciere nu încalcă dreptul acestei bănci la o cale de atac jurisdicțională efectivă garantat de articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în esență pentru motivul că aceasta ar fi fost obligată să nu conteste decât unele dintre discuțiile în cauză ca urmare a cerințelor volumelor aplicabile înscrisurilor sale prezentate Tribunalului.

Astfel, reiese, desigur, din cuprinsul punctului 105 din Dispozițiile practice de punere în aplicare a Regulamentului de procedură că, în acțiunile directe introduse în temeiul articolului 263 TFUE, numărul maxim de pagini al memoriilor este stabilit la 50 de pagini pentru cererea introductivă și la 25 de pagini pentru replică. Cu toate acestea, trebuie să se constate că cererea introductivă a Crédit agricole are mai puțin de 43 de pagini și că această bancă nu a solicitat nicidecum depășirea acestor plafoane maxime, ceea ce punctul 106 din Dispozițiile practice de punere în aplicare a Regulamentului de procedură permite totuși.

Rezultă din cele ce precedă că aprecierile efectuate de Comisie în decizia atacată în ceea ce privește discuțiile contestate de Crédit agricole pe baza unor considerații generale și nesusținute sau a unor discuții contestate de această bancă pe baza unei trimiteri la răspunsul său la comunicarea privind obiecțiunile trebuie considerate dovedite și, prin urmare, definitive (a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Campine și Campine Recycling/Comisia, T‑240/17, nepublicată, EU:T:2019:778, punctul 105).

În schimb, criticile suficient de specifice și susținute formulate împotriva discuțiilor menționate la punctele 100 și 101 de mai sus sunt admisibile și vor fi analizate pe baza marcajului temporal care figurează în transcrierile acestor discuții prezentate de Crédit agricole sau de Comisie.

În cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, Credit Suisse apreciază că Comisia a încălcat articolul 101 TFUE atunci când a concluzionat că „comunicările privind stabilirea prețurilor” restrângeau concurența prin obiect. În acest cadru, ea se limitează să indice că această expresie se referă la „comunicații care conțin informații despre (i) valoarea justă a unei obligațiuni, (ii) strategiile de tranzacționare ale contrapărților, (iii) pozițiile de inventar ale formatorilor de piață și (iv) fluxurile de ordine”.

Ca răspuns la o cauză de inadmisibilitate prin care Comisia arăta că imprecizia termenilor „comunicări privind stabilirea prețurilor” trebuia să determine inadmisibilitatea celui de al doilea aspect al primului motiv al Credit Suisse, această bancă a comunicat, în anexa la replică, un tabel care enumera cele 25 de discuții care intrau sub incidența a ceea ce ea califică drept „comunicări privind stabilirea prețurilor”. Acest tabel precizează data fiecăreia dintre aceste discuții, considerentul deciziei atacate în care se face trimitere la aceasta și referința sa în dosarul Comisiei.

În această privință, din considerațiile enunțate la punctele 93-98 de mai sus rezultă că, în lipsa unor critici susținute și specifice formulate chiar sumar în cererea introductivă sau chiar în replică și în anexa la aceasta, criticile pe care această bancă consideră că le‑a formulat împotriva interpretării efectuate de Comisie cu privire la conținutul celor 25 de discuții menționate la punctul 109 de mai sus trebuie declarate inadmisibile.

Rezultă din cele ce precedă că aprecierile efectuate de Comisie în decizia atacată în ceea ce privește discuțiile contestate de Credit Suisse pe baza unor considerații generale și nesusținute sau a unor discuții contestate de această bancă pe baza unei trimiteri la răspunsul său la comunicarea privind obiecțiunile trebuie considerate dovedite și, prin urmare, definitive (a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Campine și Campine Recycling/Comisia, T‑240/17, nepublicată, EU:T:2019:778, punctul 105).

În schimb, criticile suficient de specifice și susținute formulate în cadrul altor aspecte ale motivelor sau al altor motive și îndreptate împotriva interpretărilor Comisiei cu privire la conținutul discuțiilor analizate în decizia atacată sunt admisibile și vor fi analizate pe baza marcajului temporal care figurează în transcrierile acestor discuții prezentate de Credit Suisse sau de Comisie.

Aceasta este situația criticilor care privesc caracterul anticoncurențial al anumitor discuții și, mai precis, al criticilor îndreptate împotriva interpretării conținutului discuțiilor din 28 septembrie 2010, din 8 februarie 2012 și din 10 ianuarie 2013, menționate pe scurt în cadrul primului aspect al primului motiv, și împotriva interpretării conținutului discuțiilor din 12 martie 2015 și al e‑mailului din 24 martie 2015, menționate în cadrul celui de al patrulea aspect al celui de al doilea motiv. Această situație se regăsește și în cazul criticilor formulate în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, care nu privesc caracterul anticoncurențial al anumitor discuții, ci sunt îndreptate împotriva aprecierilor efectuate în considerentul (808) al deciziei atacate în legătură cu întinderea cunoașterii comportamentelor anticoncurențiale de către Credit Suisse, pe baza conținutului discuțiilor din 25 iulie și din 22 octombrie 2013 și din 9 ianuarie 2014.

În susținerea acțiunii formulate, reclamantele invocă motive care se suprapun în mare măsură și care trebuie analizate împreună, asigurându‑se în același timp că se răspunde la argumentele specifice invocate de fiecare dintre ele.

În esență, motivele lor sunt structurate în jurul a trei categorii de critici care trebuie examinate succesiv și care sunt întemeiate, primo, pe erori în calificarea comportamentelor în cauză drept „încălcare unică și continuă”, precum și pe întinderea participării lor la această încălcare (al doilea motiv invocat de Crédit agricole și de Credit Suisse), secundo, pe erori în calificarea încălcării unice și continue menționate drept „restrângere prin obiect” (primul motiv invocat de Crédit agricole și de Credit Suisse) și, tertio, pe erori în stabilirea cuantumului amenzii lor respective (al patrulea motiv invocat de Crédit agricole și al treilea motiv al Credit Suisse).

Cu toate acestea, în prealabil, trebuie să se examineze al treilea motiv invocat de Crédit agricole, întemeiat pe încălcarea principiului prezumției de nevinovăție, întrucât Comisia ar fi prezumat în mod eronat că traderii băncilor în cauză aveau cunoștință despre informațiile care erau schimbate pe forumurile de discuții pentru simplul fapt că erau conectați la acestea.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, Crédit agricole reproșează Comisiei că a prezumat, în vederea calificării comportamentelor în cauză în temeiul articolului 101 alineatul (1) TFUE, că „traderii [implicați și în special al său] aveau cunoștință de toate informațiile schimbate într‑un forum de discuții atunci când traderul în cauză nu a participat la grupul de discuții sau la schimburi”.

În susținerea acestui motiv, Crédit agricole se prevalează de Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Eturas și alții (C‑74/14, EU:C:2016:42, punctele 45 și 50), potrivit căreia „prezumția de nevinovăție s‑ar opune ca simpla transmitere a unui mesaj să poată constitui o probă suficientă pentru a stabili că destinatarii săi trebuiau în mod necesar să aibă cunoștință de conținutul acestuia” și potrivit căreia, deși nu se poate stabili că o întreprindere a avut cunoștință de un mesaj, trebuie să existe „alte indicii obiective și concordante că a acceptat în mod tacit o acțiune anticoncurențială”. În plus, această bancă arată că jurisprudența referitoare la schimburile de informații în cadrul unor reuniuni prezente nu poate fi transpusă schimburilor de informații în cadrul forurilor de discuții.

Prin urmare, în speță Comisia nu ar fi putut aprecia în mod valabil că comunicarea de informații unor „participanți inactivi” pe un forum de discuții era suficientă pentru a considera că aceștia din urmă o primiseră și aveau cunoștință de ea, în special pentru motivul, reținut în considerentul (587) al deciziei atacate, că aveau posibilitatea de a se afla în discuțiile din trecut. Acest lucru s‑ar datora și faptului că traderul Crédit agricole era membru a mai mult de 100 de forumuri de discuții și se informa prin intermediul unui număr foarte mare de alte surse care apăreau în fața sa pe șase până la opt ecrane.

În special, Comisia nu ar putea considera ca fiind direct incriminatoare discuțiile din 10 și din 31 ianuarie 2013, precum și din 11 octombrie 2013, pentru motivul că traderul Crédit agricole nu s‑ar fi conectat la forumul de discuții în cauză decât după schimbul de informații reținut de Comisie și, în cazul ultimelor, pentru acestea din urmă, deși conectat la forumul de discuții în cauză, el nu ar fi participat în mod activ la schimburile incriminate.

În plus, Comisia nu ar fi demonstrat că traderul Crédit agricole ar fi avut un interes să caute informațiile în cauză sau ar fi acționat pe baza acestor informații. În plus, necunoașterea acestor informații l‑ar fi împiedicat pe traderul Crédit agricole să se distanțeze de ele în mod public.

Comisia apreciază că argumentele Crédit agricole sunt lipsite de temei și că criticile îndreptate împotriva discuțiilor din 10 și din 31 ianuarie 2013, precum și din 11 octombrie 2013 sunt inoperante, întrucât această bancă nu a contestat celelalte discuții care îi sunt reproșate.

De la bun început, trebuie înlăturată susținerea Comisiei privind caracterul inoperant al criticilor îndreptate împotriva discuțiilor din 10 și din 31 ianuarie 2013, precum și din 11 octombrie 2013.

Astfel, deși, după cum s‑a arătat la punctul 103 de mai sus, nu se poate considera că Crédit agricole a criticat în mod admisibil, în cadrul celui de al treilea motiv, alte discuții decât aceste trei discuții, nu este mai puțin adevărat că lipsa unei contestări admisibile a majorității comportamentelor incriminate de Comisie nu poate conduce la a se statua, în mod automat și fără o analiză individuală a discuțiilor contestate, că comportamentele constatate de Comisie, privite în ansamblu, au fost calificate în mod întemeiat drept încălcare unică și continuă având un obiect anticoncurențial.

Cu privire la fond, trebuie arătat că criticile formulate de Crédit agricole ridică două probleme distincte.

În ceea ce privește, în primul rând, problema dacă Comisia poate reține drept dovadă a unui comportament anticoncurențial discuții intervenite în cadrul unui forum de discuții la care întreprinderea în cauză era conectată, dar la care aceasta nu a participat în mod activ, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, modurile pasive de participare la o încălcare, precum prezența unei întreprinderi la reuniuni în cursul cărora au fost încheiate acorduri care au o natură anticoncurențială, fără să se fi opus în mod vădit, reflectă o complicitate care este de natură să angajeze răspunderea sa în cadrul articolului 101 alineatul (1) TFUE, din moment ce aprobarea tacită a unei inițiative nelegale, fără a se distanța în mod public de conținutul acesteia sau fără a o denunța entităților administrative, are ca efect să încurajeze continuarea încălcării și să compromită descoperirea acesteia (a se vedea Hotărârea din 22 octombrie 2015, AC‑Treuhand/Comisia, C‑194/14 P, EU:C:2015:717, punctul 31 și jurisprudența citată).

Desigur, această jurisprudență a fost dezvoltată în legătură cu reuniunile desfășurate în prezența reprezentanților întreprinderilor în cauză. Cu toate acestea, nimic nu permite să se aprecieze că aceasta nu trebuie aplicată, prin analogie, unor discuții care au avut loc în cadrul forumurilor de discuții pe internet la care o întreprindere este conectată.

O asemenea concluzie nu poate fi repusă în discuție de punctele 45 și 50 din Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Eturas și alții (C‑74/14, EU:C:2016:42), evocate de Crédit agricole.

Astfel, Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Eturas și alții (C‑74/14, EU:C:2016:42), nu privea, precum în speță, un forum de discuții permanente în care mesajele participanților sunt emise în timp real tuturor persoanelor conectate la acestea și care iau sau, cel puțin, pot lua cunoștință de acestea în mod instantaneu. Astfel cum reiese în mod expres din cuprinsul punctului 7 din hotărârea menționată, aceasta din urmă privea un sistem care funcționa în același mod ca un e‑mail, ale cărui mesaje erau emise ca e‑mailuri și presupuneau, pentru a fi citite, să fie în prealabil deschise de destinatarul lor, căruia îi revenea, așadar, în mod necesar sarcina de a efectua un demers activ pentru a lua cunoștință efectiv de conținutul mesajului care îi era adresat.

Prin urmare, faptul că Curtea a statuat în esență, în contextul Hotărârii din 21 ianuarie 2016, Eturas și alții (C‑74/14, EU:C:2016:42), că cunoașterea conținutului unui mesaj trimis prin intermediul unui instrument similar unui e‑mail nu putea fi dedusă din simplul fapt că acest mesaj a fost trimis nu poate implica faptul că, în contextul mesajelor trimise într‑un forum de discuții permanent și care sunt emise în timp real tuturor persoanelor conectate la acesta, Comisia trebuie să demonstreze că mesajul opus unei întreprinderi a fost efectiv citit de angajatul acestei întreprinderi.

Astfel, în speță Comisia era îndreptățită să aprecieze că Crédit agricole avusese cunoștință de discuțiile purtate pe forumurile de discuții permanente la care era conectat traderul său, chiar dacă acesta nu ar fi participat activ la aceste discuții sau chiar dacă ar fi avut la dispoziție numeroase alte surse concomitente de informații.

Situația nu ar fi putut fi diferită decât în cazul în care Crédit agricole ar fi demonstrat, prin intermediul unor elemente de probă certe și având un marcaj temporal precis, că traderul său nu luase efectiv cunoștință de mesajul sau de mesajele incriminate.

Or, o asemenea probă nu a fost prezentată de Crédit agricole, în ceea ce privește în special discuția intervenită la 31 ianuarie 2013 între ora 11, 2 minute și 8 secunde și ora 11, 5 minute și 38 de secunde pe forumul de discuții PCHAT‑0x2000001313671, la care traderul acestei bănci era conectat de la ora 7, 16 minute în aceeași zi. Pe de altă parte, se poate arăta că același trader, deși nu a participat în mod activ la discuție, a reacționat la discuția în cauză la ora 11, 29 de minute și 8 secunde într‑un mesaj care apărea la patru rânduri după cel de la ora 11, 5 minute și 38 de secunde.

Același lucru este valabil și pentru discuția care a avut loc la 11 octombrie 2013 între ora 9, 18 minute 25 de secunde și ora 9, 19 minute și 15 secunde pe forumul de discuții CHAT‑fs: 5257AB6D 02E00121, la care traderul acestei bănci era conectat de la ora 8, 44 de minute și 58 de secunde în aceeași zi.

În ceea ce privește, în al doilea rând, problema distinctă dacă Comisia putea reține, ca probă a unui comportament anticoncurențial al Crédit agricole care marchează începutul participării sale la încălcarea în litigiu, discuția din 10 ianuarie 2013, intervenită în cadrul unui forum de discuții permanente într‑un moment în care traderul acestei bănci nu se conectase niciodată la acesta cu identificatorii băncii respective, Comisia a indicat, în cadrul observațiilor depuse în urma unei măsuri de organizare a procedurii, că ea nu se întemeia pe faptul că, după intrarea sa pe forum, traderul aceleiași bănci avusese cunoștință sau putuse lua cunoștință de discuția anticoncurențială intervenită mai devreme în aceeași zi, din nou istoricul discuției.

În această privință, Comisia a precizat că: „Credit agricole este considerată răspunzătoare pentru întreaga încălcare unică și continuă pentru întreaga sa perioadă de implicare, întrucât a participat activ la toate comportamentele cuprinse în încălcarea unică și continuă […] Chiar dacă Comisia trebuia să demonstreze cunoașterea de către Crédit agricole (quod non), ea nu este obligată să demonstreze că [această bancă] a avut cunoștință de fiecare informație schimbată și nici că traderul său a citit efectiv întregul schimb din forumul de discuții. Este suficient ca Comisia să demonstreze că Crédit agricole avea cunoștință de comportamentul ilicit planificat sau pus în aplicare de ceilalți participanți la înțelegere în urmărirea obiectivului comun sau că îl putea prevedea în mod rezonabil și că era pregătită să își asume riscul aferent.”

Or, în lipsa unor schimburi de corespondență care să prezinte un caracter anticoncurențial, intervenite în aceeași zi și ulterior primei conexiuni a traderului Crédit agricole la forumul de discuții în cauză, această primă conexiune nu este suficientă, singură, pentru a stabili punctul de plecare al participării acestei bănci la încălcarea în litigiu la 10 ianuarie 2013, chiar dacă, din cauza raportului său de muncă anterior cu BofA, traderul respectiv ar fi avut cunoștință de faptul că schimburile intervenite pe acesta erau susceptibile să prezinte un caracter anticoncurențial.

Astfel, pe de o parte, reiese în special din considerentele (43) și (662) ale deciziei atacate că crearea de forumuri de discuții și participarea la acestea nu este, ca atare, anticoncurențială. În acest sens, Comisia nu a reținut împotriva participanților discuțiile intervenite cu privire la astfel de forumuri care aveau finalități sociale sau care aveau ca obiect să studieze posibilitatea unor tranzacții bilaterale sau chiar să schimbe cu privire la culoarea pieței deja cunoscută de toți, deși aceste discuții au avut loc în perioada încălcării.

Astfel, caracterul anticoncurențial al discuțiilor reproșate de Comisie este legat numai de obiectul acestora, iar nu de cadrul în care au intervenit.

Pe de altă parte, discuția din 10 ianuarie 2013 constituie prima discuție anticoncurențială reținută împotriva Crédit agricole și marchează, pentru Comisie, începutul participării acestei bănci la încălcarea în litigiu.

Or, pentru a reține data de 10 ianuarie 2013 ca dată de începere a participării Crédit agricole la încălcarea în litigiu, Comisia nu se putea prevala numai de faptul că această bancă – prin intermediul traderului său – s‑a conectat la forumul de discuții în cauză, cunoscând pe deplin faptul că discuțiile anticoncurențiale au intervenit cu privire la acest forum în trecut și cu intenția de a continua să participe la astfel de discuții, astfel cum lasă să se înțeleagă la nota de subsol 891 din decizia atacată.

Revenea în plus acestei instituții sarcina de a demonstra că, la 10 ianuarie 2013 după prima conectare a traderului Crédit agricole la forumul în litigiu, această bancă a participat în mod activ sau cel puțin a asistat pasiv la o discuție anticoncurențială, astfel încât a putut să transmită sau să obțină informații comerciale sensibile, de natură fie să influențeze comportamentul pe piață al unui concurent actual sau potențial, fie să dezvăluie unui astfel de concurent comportamentul pe care Crédit agricole a decis să îl adopte pe piață sau pe care Crédit agricole intenționa să îl adopte pe piață (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Duravit și alții/Comisia, C‑609/13 P, EU:C:2017:46, punctul 72).

Or, în speță nu reiese nici din decizia atacată, nici din dosarul aflat la dispoziția Tribunalului că au fost schimbate pe forumul de discuții în cauză mesaje de natură anticoncurențială la 10 ianuarie 2013, după prima conectare a traderului Crédit agricole la acest forum.

Prin urmare, Comisia nu putea, fără a săvârși o eroare și în special fără a încălca principiul prezumției de nevinovăție aplicabil procedurilor de punere în aplicare a articolului 101 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Eturas și alții, C‑74/14, EU:C:2016:42, punctul 38 și jurisprudența citată), să aprecieze că, la 10 ianuarie 2013, Crédit agricole luase parte la un comportament anticoncurențial prin simpla sa conectare la forumul de discuții în cauză și să considere că punctul de plecare al participării acestei bănci la încălcare trebuia stabilit la această dată.

Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se admită al treilea motiv invocat de Crédit agricole în măsura în care privește discuția din 10 ianuarie 2013 și, în rest, acesta să fie respins ca neîntemeiat.

Cu toate acestea, implicațiile asupra legalității deciziei atacate ale erorii Comisiei referitoare la această discuție din 10 ianuarie 2013 vor fi examinate la punctele 550 și 551, precum și la punctele 981-986 de mai jos, în cadrul duratei încălcării imputate Crédit agricole și în cadrul calculului amenzii aplicate acestei bănci.

În cazul unui litigiu privind existența unei încălcări a normelor de concurență, revine Comisiei obligația de a face dovada încălcărilor pe care le constată și de a demonstra corespunzător cerințelor legale, printr‑o serie de indicii serioase, precise și concordante, existența faptelor constitutive ale unei încălcări (a se vedea în acest sens Hotărârea din 31 martie 1993, Ahlström Osakeyhtiö și alții/Comisia, C‑89/85, C‑104/85, C‑114/85, C‑116/85, C‑117/85 și C‑125/85-C‑129/85, EU:C:1993:120, punctele 126 și 127, Hotărârea din 17 decembrie 1998, Baustahlgewebe/Comisia, C‑185/95 P, EU:C:1998:608, punctul 58, și Hotărârea din 6 ianuarie 2004, BAI și Comisia/Bayer, C‑2/01 P și C‑3/01 P, EU:C:2004:2, punctul 62).

Potrivit unei jurisprudențe constante, o încălcare a articolului 101 alineatul (1) TFUE poate rezulta nu numai dintr‑un act izolat, ci și dintr‑o serie de acte sau dintr‑un comportament continuu, chiar și în cazul în care unul sau mai multe elemente ale acestei serii de acte sau ale acestui comportament continuu ar putea constitui de asemenea, ele însele și privite izolat, o încălcare a dispoziției menționate. Astfel, în ipoteza în care diferitele acțiuni se înscriu într‑un plan de ansamblu, în considerarea obiectului identic al acestora care constă în denaturarea concurenței în cadrul pieței interne, Comisia are dreptul să stabilească răspunderea pentru aceste acțiuni în funcție de participarea la încălcare, privită în ansamblul său (a se vedea Hotărârea din 6 decembrie 2012, Comisia/Verhuizingen Coppens, C‑441/11 P, EU:C:2012:778, punctul 41 și jurisprudența citată).

Răspunderea unei întreprinderi care a participat la o asemenea încălcare unică și continuă prin comportamente proprii, care intrau în sfera de aplicare a noțiunii de acord sau de practică concertată în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, și care aveau drept scop să contribuie la realizarea încălcării în ansamblul său, poate fi de asemenea reținută, pentru toată perioada participării sale la încălcarea menționată, pentru comportamentele altor întreprinderi în cadrul aceleiași încălcări. Această situație se regăsește în cazul în care se stabilește că întreprinderea în cauză intenționa să contribuie prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de toți participanții și că avea cunoștință de comportamentele ilicite preconizate sau puse în aplicare de alte întreprinderi pentru atingerea acelorași obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și că era pregătită să accepte riscul care decurge din acestea (a se vedea Hotărârea din 6 decembrie 2012, Comisia/Verhuizingen Coppens, C‑441/11 P, EU:C:2012:778, punctul 42 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2011, Team Relocations și alții/Comisia, T‑204/08 și T‑212/08, EU:T:2011:286, punctele 36 și 37).

Astfel, o întreprindere poate să fi participat în mod direct la toate comportamentele anticoncurențiale care compun încălcarea unică și continuă, caz în care Comisia are dreptul să stabilească în sarcina sa răspunderea pentru toate aceste comportamente și, prin urmare, pentru încălcarea menționată în totalitate. De asemenea, este posibil ca o întreprindere să nu fi participat în mod direct decât la o parte dintre comportamentele anticoncurențiale care compun încălcarea unică și continuă, dar să fi cunoscut toate celelalte comportamente ilicite preconizate sau puse în aplicare de ceilalți participanți la înțelegere pentru atingerea acelorași obiective sau să fi putut să le prevadă în mod rezonabil și să fi fost pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea. Într‑un asemenea caz, Comisia are deopotrivă dreptul să stabilească în sarcina acestei întreprinderi răspunderea pentru toate comportamentele anticoncurențiale care compun o asemenea încălcare și, prin urmare, pentru aceasta în totalitate (Hotărârea din 6 decembrie 2012, Comisia/Verhuizingen Coppens, C‑441/11 P, EU:C:2012:778, punctul 43, și Hotărârea din 24 iunie 2015, Fresh Del Monte Produce/Comisia și Comisia/Fresh Del Monte Produce, C‑293/13 P și C‑294/13 P, EU:C:2015:416, punctul 158).

În schimb, dacă o întreprindere a participat în mod direct la unul sau la mai multe dintre comportamentele anticoncurențiale care compun o încălcare unică și continuă, dar nu s‑a stabilit că, prin propriul comportament, aceasta intenționa să contribuie la ansamblul obiectivelor comune urmărite de ceilalți participanți la înțelegere și că avea cunoștință despre toate celelalte comportamente ilicite preconizate sau puse în aplicare de acești participanți pentru atingerea acelorași obiective sau că putea să le prevadă în mod rezonabil și era pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea, Comisia nu are dreptul să stabilească în sarcina sa răspunderea decât pentru comportamentele la care a participat în mod direct și pentru comportamentele preconizate sau puse în aplicare de ceilalți participanți pentru atingerea acelorași obiective cu cele pe care ea le urmărea și cu privire la care s‑a dovedit că le cunoștea sau putea să le prevadă în mod rezonabil și era pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea (a se vedea Hotărârea din 6 decembrie 2012, Comisia/Verhuizingen Coppens, C‑441/11 P, EU:C:2012:778, punctul 44, și Hotărârea din 24 iunie 2015, Fresh Del Monte Produce/Comisia și Comisia/Fresh Del Monte Produce, C‑293/13 P și C‑294/13 P, EU:C:2015:416, punctul 159).

Rezultă că constatarea existenței unei încălcări unice și continue este distinctă de problema dacă răspunderea pentru această încălcare în ansamblul său este imputabilă unei întreprinderi (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 septembrie 2018, Infineon Technologies/Comisia, C‑99/17 P, EU:C:2018:773, punctul 174).

Astfel cum reiese din jurisprudența citată la punctele 148-151 de mai sus, trei elemente sunt determinante pentru a concluziona în sensul participării unei întreprinderi la o încălcare unică și continuă. Primul aspect privește însăși existența încălcării unice și continue, și anume că diferitele comportamente în cauză trebuie să intre sub incidența unui „plan de ansamblu” care urmărește un obiectiv anticoncurențial unic. Al doilea și al treilea element se referă la imputabilitatea încălcării unice și continue unei întreprinderi. În această privință, pe de o parte, această întreprindere trebuie să fi avut intenția de a contribui prin propriul comportament la obiectivele comune urmărite de toți participanții. Pe de altă parte, aceasta trebuie să fi avut cunoștință de comportamentele ilicite preconizate sau puse în aplicare de alte întreprinderi în urmărirea acelorași obiective sau trebuia să fi putut prevedea în mod rezonabil și să fie pregătită să accepte riscul aferent.

În speță, prin intermediul celui de al doilea motiv, Crédit agricole susține că Comisia „nu a furnizat probe sau motivări adecvate care să demonstreze că a participat la o încălcare unică și continuă”. Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, aceasta susține că „nu a contribuit la un plan de ansamblu”. Prin intermediul celui de al doilea aspect al acestui motiv, Crédit agricole se prevalează de lipsa caracterului continuu al încălcării constatate.

În această privință, pe de o parte, în măsura în care Crédit agricole, numai în titlul celui de al doilea motiv, reproșează Comisiei că nu a furnizat o motivare „adecvată”, trebuie subliniat că analiza considerentelor (750)-(828) ale deciziei atacate, care sunt consacrate demonstrării existenței unei încălcări unice și continue la care această bancă ar fi participat și care cuprind printre altele trimiteri la alte considerente ale deciziei menționate, precum și răspunsuri la argumentele băncilor implicate, a permis băncii menționate să cunoască justificările măsurii luate pentru a‑și apăra drepturile și a oferit Tribunalului posibilitatea de a‑și exercita controlul asupra legalității deciziei atacate. Pe de altă parte, exactitatea motivării care figurează în decizia atacată va fi examinată în cadrul răspunsului la diferitele argumente invocate de această bancă și care urmăresc să repună în discuție temeinicia aprecierilor Comisiei.

Pe de altă parte, din modul de redactare a primului aspect al celui de al doilea motiv invocat de Crédit agricole rezultă că, în cadrul acestui aspect și astfel cum a arătat Comisia în ședință, Crédit agricole nu contestă existența unui plan de ansamblu care urmărește un obiectiv anticoncurențial unic, ci numai participarea sa la acest plan de ansamblu și, prin urmare, participarea sa la încălcarea unică și continuă constatată.

În ceea ce privește Credit Suisse, această bancă contestă, prin intermediul primului și al celui de al treilea aspect ale celui de al doilea motiv, existența unei încălcări unice și continue. În plus, prin intermediul celui de al doilea și al celui de al patrulea aspect ale aceluiași motiv, banca respectivă contestă răspunderea sa pentru această încălcare pe durata reținută în decizia atacată.

În lumina considerațiilor care figurează la punctele 148-153 de mai sus, trebuie să se examineze argumentele Crédit agricole și Credit Suisse distingând, pe de o parte, între cele îndreptate împotriva constatării existenței unei încălcări unice și continue și, pe de altă parte, cele îndreptate împotriva constatării potrivit căreia răspunderea pentru această încălcare le este imputabilă pentru o anumită durată.

Cu toate acestea, trebuie arătat că, în cadrul acțiunilor lor respective, Crédit agricole și Credit Suisse stabilesc legături între aspectele invocate prin intermediul celui de al doilea motiv și argumentele pe care le prezintă în cadrul primelor lor motive, întemeiate în esență pe o încălcare a articolului 101 TFUE săvârșită de Comisie atunci când a concluzionat în sensul existenței unei restrângeri „prin obiect”.

În consecință, anterior examinării argumentelor menționate la punctul 158 de mai sus, este necesar să se analizeze anumite constatări de fapt și anumite aprecieri ale Comisiei legate de existența unor acorduri și/sau a unor practici concertate care prezintă un caracter anticoncurențial care figurează în considerentele (593)-(621) ale deciziei atacate. Astfel, aceste constatări și aprecieri pot avea o incidență asupra temeiniciei concluziilor Comisiei referitoare, pe de o parte, la existența unei încălcări unice și continue și, pe de altă parte, la imputabilitatea răspunderii pentru încălcarea menționată în sarcina Crédit agricole și Credit Suisse.

În cadrul aprecierii sale cu privire la caracterul anticoncurențial al comportamentelor pe care le‑a constatat, Comisia a prezentat și a interpretat conținutul a mai mult de 100 de discuții. Cu toate acestea, Credit Suisse și Crédit agricole nu au contestat în mod valabil decât anumite discuții care le privesc, ceea ce implică faptul că discuțiile necontestate în mod valabil trebuie considerate ca fiind stabilite și, prin urmare, definitive, precum și interpretarea dată acestora de Comisie (a se vedea punctele 91-113 de mai sus).

Astfel, în ceea ce privește Crédit agricole, trebuie să se constate, în lumina criticilor specifice, precise și susținute cuprinse în primul său motiv, că această bancă poate contesta numai caracterul anticoncurențial al discuțiilor din 18 și 31 ianuarie 2013, din 15 februarie 2013, din 19 și din 21 martie 2013, din 24 mai 2013, din 3 iunie 2013, din 10 și din 25 iulie 2013, din 6 august 2014 și din 12 martie 2015 (a se vedea punctul 103 de mai sus).

În ceea ce privește Credit Suisse, trebuie să se constate, în lumina criticilor specifice, precise și susținute cuprinse în primul aspect al primului său motiv și în cadrul celui de al patrulea aspect al celui de al doilea motiv, că această bancă poate contesta numai caracterul anticoncurențial al discuțiilor din 28 septembrie 2010, din 8 februarie 2012, din 10 ianuarie 2013 și din 12 martie 2015, precum și cel al e‑mailului trimis de traderul său traderului Crédit agricole la 24 martie 2015 (a se vedea punctele 112 și 113 de mai sus).

Dat fiind că trebuie să se țină seama de caracterul anticoncurențial al comportamentelor constatate de Comisie și, mai precis, de interpretarea conținutului discuțiilor analizate în decizia atacată pentru a examina existența unei încălcări unice și continue, precum și existența unei restrângeri prin obiect, trebuie, într‑o primă etapă, să se amintească conținutul discuțiilor al căror caracter anticoncurențial este stabilit definitiv și, într‑o a doua etapă, să se aprecieze caracterul anticoncurențial al discuțiilor pe care Crédit agricole și Credit Suisse sunt îndreptățite să le conteste, știind că aceste două bănci nu contestă nici existența discuțiilor analizate în decizia atacată, nici conținutul acestor discuții și în special limbajul utilizat de traderi.

În considerentul (613) al deciziei atacate, Comisia a identificat, în scopuri analitice, cele cinci categorii de comportamente amintite la punctul 35 de mai sus și a ilustrat comportamentele vizate în special în considerentele (614)-(616) ale acestei decizii.

În considerentul (614) al deciziei atacate, Comisia a menționat numeroase discuții în care participanții s‑au exprimat după cum urmează în legătură cu prețurile lor: „gonna show the same.. fck him” [discuția din 1 februarie 2010 menționată în considerentul (127)]; „ok i will [s]how [him] the same” [discuțiile din 8 februarie 2010 și din 23 februarie 2012 menționate în considerentele (129) și, respectiv, (377)]; „yeah cool…I am going 28/25 in libl” [discuția din 24 februarie 2010 menționată în considerentul (131)]; „lets both bid same level” [discuția din 10 martie 2010 menționată în considerentul (143)]; „where shall we show[?]” [discuția din 11 martie 2010 menționată în considerentul (148)]; „I will bid the same” [discuțiile din 25 martie 2010, din 1 și din 14 iunie 2011 menționate în considerentele (157), (298) și, respectiv, (301)]; „where you want to bid/show? [discuțiile din 6 aprilie 2010 și din 25 aprilie 2012 menționate în considerentele (169) și (403)]; „lets both bid 41?... and split the trade?” [discuția din 6 aprilie 2010 menționată în considerentul (173)]; „being asked to offer 20mm… you might see it in a sec so lets sh[]ow at the same level… 50?” [discuția din 19 aprilie 2010 menționată în considerentul (174)]; „ok cool will show same level… and wont improve” [discuția din 2 iunie 2010 menționată în considerentul (190)]; „just seen the same effing enquiry I’ll bid 44 tooo” [discuția din 12 august 2010 menționată în considerentul (215)]; „Let’s just keep that price up because I am not going to improve from there. Because they are just going to try and play one place against another” [discuția din 13 octombrie 2010, menționată în considerentul (236)]; „140 is fine man... will show that” [discuția din 25 ianuarie 2011 menționată în considerentul (271)]; „will offer to miss” [discuția din 11 februarie 2011 menționată în considerentul (277)]; „shall we switch prices etc at the same level? [discuția din 9 martie 2011 menționată în considerentul (283)]; „in case he comes to [you].. maybe worth showing same level.. so we can max the dough” [discuția din 19 mai 2011 menționată în considerentul (294)]; „tell him you see them like 20/17 or something” [discuția din 15 iulie 2011 menționată în considerentul (309)]; „perfect... I’ll show the same” [discuția din 6 octombrie 2011 menționată în considerentul (337)]; „will show a worse price” [discuția din 25 aprilie 2012 menționată în considerentul (403)]; „lets leave it up there for 100mm?”, „then move it back a bps after that” [discuția din 31 mai 2012 menționată în considerentul (418)].

Alte considerente ale deciziei atacate evidențiază de asemenea faptul că participanții s‑au exprimat în următorii termeni cu privire la prețurile lor: „show them cheaper or whatever” [discuția telefonică din 25 septembrie 2013 menționată în considerentul (528)]; „hey mate... I’m showing some 7-10yr ideas out to someone so was just that up. Where u wanna show out? 39 your level?” [discuția din 5 februarie 2014 menționată în considerentul (539)].

În considerentul (615) al deciziei atacate, Comisia a menționat numeroase discuții în care participanții au schimbat informații după cum urmează: „just got an order from custy to sell 100 mm germs... where do you see correct bidside”, „what the right bidside”, „where [you] got them marked?” [discuțiile din 19 ianuarie 2010 menționate în considerentele (116), (121) și (124)]; „where u buy cades 10/14.. i was aske thoose” [discuția din 24 februarie 2010 menționată în considerentul (131)]; „being asked to offer 20 mm eib 2.75 15... where are these things at?” [discuția din 6 aprilie 2010 menționată în considerentul (165)]; „where you show? i have those as well” [discuția din 19 mai 2010 menționată în considerentul (185)]; „that’s what client is telling me they’ve seen away” [discuția din 27 august 2010 menționată în considerentul (222)]; „where u gonna be bidding kfw 20’s if asked? ” [discuția din 31 august 2010 menționată în considerentul (228)]; „where you bidding the spain? seeing ti now as well” [discuția din 7 iulie 2011 menționată în considerentul (304)]; „i think they must be sellers” (discuția din 18 ianuarie 2012 menționată în considerentul (351); „is he the one that hit you[?]” [discuția din 7 martie 2012 menționată în considerentul (388)]; „where [you] guys marking these now?” [discuția din 25 aprilie 2012 menționată în considerentul (400)]; „oh yeah that scumbag” (discuția din 25 aprilie 2012 menționată în considerentul 400)]; „oh yeah…that scumbag. Cool, thks for headsup” [discuția din 28 august 2012 menționată în considerentul (434)]; „where would u bid that just out of interest” [discuția din 12 iulie 2013 menționată în considerentul (507)]; „i showed 70, scop he’s looking for 71” [discuția din 14 martie 2014 menționată în considerentul (547)].

Alte considerente ale deciziei atacate evidențiază de asemenea faptul că participanții au schimbat informații după cum urmează: „what level these pups trading at [?]” [discuția din 11 ianuarie 2013 menționată în considerentul (452) al deciziei atacate]; „where you marking cades 04/17?”, „i am close to buying 200mm eib 06/18…got a buyer already in the wings… and they were trading at lib+5 a short while back… still only at lib+18… can easily come in another 5-7 bps… guy wants 33.5… for 275mm…hes also thinking about selling me 250mm eib 03/18… but wants 23.5 for them”, „that my bid in the cades 01/18… in icap… and cantors… so going cheaper offer aint gonna help!”, „i just sold 73mm eib 03/20 in cantors… on a no post at 44.5”, „i just traded eib 03/20 at 44.5… now they going up at 44… and guy might even pay 43.5… must have been a retail bu[y]er i guess” [discuția din 2 iulie 2013 menționată în considerentul (495) al deciziei atacate]; „we showed that switch out to them earlier...can’t believe they’re comping us..lol”, „i bid +12 and getting chiselled…showd nibs out at-1” [discuția din 9 august 2013 menționată în considerentul (515) al deciziei atacate].

În sfârșit, în considerentul (616) al deciziei atacate, Comisia a menționat numeroase discuții în care participanții s‑au exprimat după cum urmează cu privire la activitățile lor de tranzacționare: „I’ll remove my offer” [discuția din 24 februarie 2010 menționată în considerentul (131)]; „i’m gonna show this 215 bid a 200 offer if that doesn’t get in the way of what you’re doing” [discuția din 12 august 2010 menționată în considerentul (211)]; „you want me to kill the bid? [discuția din 26 august 2010 menționată în considerentul (216)]; „ok I will show the same” [discuția din 8 februarie 2010 menționată în considerentul (129)]; „where you want me to show” [discuția din 8 martie 2010 menționată în considerentul (139)]; „shall i kill me 144 offer” [discuția din 24 septembrie 2010 menționată în considerentul (230)]; „take it out for now man…don’t want [to] have to pay 15!” [discuția din 20 octombrie 2010 menționată în considerentul (243)]; „can i lift them first and cover my short?”, „no worries…let me know when you’re done” [discuția din 9 noiembrie 2010 menționată în considerentul (248)]; „i’ll stay out of it for a while until u’re done” [discuția din 30 noiembrie 2010 menționată în considerentul (260)]; „don’t worry man i#ll look after your posis while away” [discuția din 13 decembrie 2010 menționată în considerentul (262)]; „can show them tighter if it helps” [discuția din 21 septembrie 2011 menționată în considerentul (322)]; „i can kill it if u want” [discuția din 2 noiembrie 2011 menționată în considerentul (341)]; „want me to show cheaper?” [discuția din 19 ianuarie 2012 menționată în considerentul (356)]; „can u do me a favour and kill the bid if possible” [discuția din 12 martie 2012 menționată la considerentul (392)]; „i told him I’d sell once you’re out the way” [discuția din 17 iulie 2012 menționată în considerentul (430)]; „can [you] kill that bid in the 08/15 pls” [discuția din 28 august 2012 menționată în considerentul (434)]; „kill it for now if you can… just while i get the bid in” [discuția din 15 octombrie 2012 menționată în considerentul (440)]; „can you just stay out of it for the moment…as in don’t bid them up…and i will add your 5mm wherever i get mine back?...cool?” [discuția din 23 ianuarie 2013 menționată în considerentul (461)]; „get yours down to a manageable position and then i’ll worry about mine” [discuția din 13 martie 2013 menționată în considerentul (475)]; „i can kill the offer if u like” [discuția din 14 august 2013 menționată în considerentul (519)]; „let me kill offer” [discuția din 4 martie 2014 menționată în considerentul (541)].

Alte considerente ale deciziei atacate evidențiază de asemenea faptul că participanții s‑au exprimat în următorii termeni cu privire la activitățile lor de tranzacționare: „[yo]u short kfw 10/22? i am short as well. but told icap to give you all of them as i am not that keen to [co]ver them” [discuția din 11 ianuarie 2013 menționată în considerentul (452)]; „sorry I didnt realised kbn 19 in tullets was you… i went better bid… can kill it if you wanty… we are short 10mm” [discuția din 22 iulie 2014 menționată în considerentul (558)].

În speță, în primul rând, Crédit agricole și Credit Suisse nu contestă concluzia Comisiei potrivit căreia aceste discuții stabileau existența unor practici care prezentau toate caracteristicile unui acord și/sau ale unei practici concertate în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE.

În al doilea rând, potrivit unei jurisprudențe constante, este inerent dispozițiilor din tratat referitoare la concurență ca orice operator economic să stabilească în mod autonom politica pe care intenționează să o urmeze pe piața internă (a se vedea Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Asnef‑Equifax și Administración del Estado, C‑238/05, EU:C:2006:734, punctul 52 și jurisprudența citată).

Deși această cerință a autonomiei nu exclude dreptul operatorilor economici de a se adapta în mod inteligent la comportamentul constatat sau așteptat al concurenților lor, aceasta se opune totuși în mod riguros oricărui contact direct sau indirect între acești operatori, de natură fie să influențeze comportamentul pe piață al unui concurent actual sau potențial, fie să dezvăluie unui astfel de concurent comportamentul pe care el a decis sau a preconizat să îl adopte pe piață, atunci când aceste contacte au drept obiect sau drept efect realizarea unor condiții de concurență care nu ar corespunde condițiilor normale de pe piața în discuție, ținând seama de natura produselor sau a prestațiilor furnizate, de importanța și de numărul întreprinderilor, precum și de volumul respectivei piețe (a se vedea Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 120 și jurisprudența citată).

Or, pe de o parte, conținutul discuțiilor care au avut loc între traderii băncilor în cauză arată că aceștia din urmă și‑au coordonat prețurile (a se vedea punctele 166 și 167 de mai sus). Astfel, după cum reiese din citate precum „gonna show the same”; „ok I will [s]how the same” sau „lets both bid same level”, participanții au convenit asupra prețurilor ofertelor lor unor clienți specifici, precum și asupra prețurilor comunicate pe piață pentru o anumită OSSA.

Conținutul discuțiilor care au avut loc între traderii băncilor în cauză arată de asemenea că aceștia din urmă și‑au coordonat activitățile de tranzacționare (a se vedea punctele 170 și 171 de mai sus). În special, astfel cum reiese din citate precum „I’ll remove my offer”; „I’ll stay out for a while” sau „i can kill it if u want”, traderii s‑au pus de acord să nu liciteze, să facă o ofertă sau chiar să retragă o ofertă de pe piață și în special de pe o platformă a unui broker, atunci când o astfel de ofertă ar fi dăunat unuia sau altuia dintre participanții menționați. Acest comportament putea conduce apoi la o repartizare (split) a obligațiunilor în cauză între traderi.

Coordonarea prețurilor practicate față de clienți specifici sau față de piață, precum și coordonarea cu privire la activitățile de tranzacționare au împiedicat, așadar, traderii băncilor în cauză să stabilească în mod autonom politica pe care intenționau să o urmeze pe piață. În special în lumina acestor considerații, Comisia a considerat în mod întemeiat că cooperarea dintre traderii în cauză și respectul pe care îl acordau intereselor celorlalți erau, în anumite momente, atât de strânse încât acționau ca și cum aceștia tranzacționau același portofoliu de obligațiuni în numele uneia și aceleiași întreprinderi.

Pe de altă parte, din extrasele reproduse la punctele 168 și 169 de mai sus, precum și din alte discuții examinate cronologic în secțiunea 4 din decizia atacată reiese că, în cadrul discuțiilor lor, traderii au divulgat, spontan sau la cerere, informații comerciale sensibile care puteau fi utilizate de ceilalți traderi pentru a‑și desfășura activitățile de tranzacționare sau pentru a‑și defini strategia de tranzacționare sau de stabilire a prețurilor.

Mai precis, participanții au schimbat informații cu privire la activitățile lor de tranzacționare sau cu privire la strategia lor viitoare, cum ar fi, în primul rând, operațiunile pe care tocmai le realizau, pe care le realizau sau pe care intenționau să le realizeze, în al doilea rând, cotarea personală a prețului unei obligațiuni („where do you see correct bidside”, „where [you] got them marked?”, „where you show?”), în al treilea rând, poziția lor de tranzacționare, în al patrulea rând, stadiul inventarului lor, precum și, în al cincilea rând, numele clienților care îi abordau, cererile formulate de aceștia din urmă și prețurile oferite acestora din urmă. Prin urmare, informațiile schimbate erau specifice băncilor implicate, inaccesibile publicului și identificau în mod clar ceea ce le făcea sensibile. Caracterul sensibil al informațiilor menționate este confirmat în special de o discuție din 15 noiembrie 2011, menționată în considerentul (343) al deciziei atacate, între cei trei traderi principali implicați, și anume, la acea dată, traderul Deutsche Bank, traderul BofA și traderul Credit Suisse. Într‑adevăr, în cursul acestei discuții, unul dintre aceștia a explicat: „this has to stay between us”.

Pe de altă parte, aceste schimburi de informații aveau loc numai în cadrul unui cerc restrâns de traderi care se cunoșteau. Aceste schimburi permiteau traderilor în discuție să își coordoneze, în mod oportunist, comportamentele în ceea ce privește prețul și condițiile de tranzacționare și să evite să vândă mai ieftin sau să formuleze o ofertă mai bună decât ceilalți traderi implicați. Aceste schimburi ar genera astfel o asimetrie de informare favorabilă, crescând transparența între traderii în cauză și reducând în mod semnificativ, în beneficiul acestora, incertitudinile normale inerente pieței, cu consecința obținerii unui avantaj față de clienții lor și de traderii concurenți. Aceste schimburi prezentau, așadar, o dimensiune discriminatorie.

În plus, ținând seama de obiectul lor, informațiile schimbate între participanți permiteau fiecăruia dintre aceștia să aibă o cunoaștere precisă a activităților de tranzacționare și a strategiilor tarifare sau de tranzacționare ale concurenților lor în ceea ce privește un anumit client sau o obligațiune specifică.

În sfârșit, schimburile constatate de Comisie priveau informații recente, actuale sau viitoare, precum tranzacții care tocmai aveau loc, care erau în curs sau care erau avute în vedere pe termen scurt.

Schimburile de informații constatate de Comisie în speță nu erau, așadar, comparabile cu cele care erau în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Asnef‑Equifax și Administración del Estado (C‑238/05, EU:C:2006:734), care a determinat Curtea să considere că un sistem de schimb de informații între instituții financiare, precum un fișier de informații privind solvabilitatea clienților care conținea informații anonimizate și accesibile în mod nediscriminatoriu tuturor operatorilor activi pe piață, nu avea, în principiu, ca efect restrângerea concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE.

Astfel, schimburile de informații în discuție în speță au sporit transparența doar între participanții la încălcarea în litigiu. În consecință, aceste schimburi au redus incertitudinea care exista pe piață, ceea ce Credit Suisse a recunoscut în ședință, susținând în același timp că, în contextul atipic al pieței OSSA, astfel de schimburi nu aveau efectele tipice ale schimburilor de informații comerciale sensibile actuale. De reducerea incertitudinii provocate de schimburile de informații constatate de Comisie au beneficiat băncile în cauză, în special prin faptul că acestea puteau prevedea comportamentul celorlalți participanți, în special în detrimentul clienților lor și al altor traderi concurenți.

În consecință, caracterul anticoncurențial al discuțiilor a căror interpretare este definitivă și stabilită trebuie luat în considerare în vederea examinării celui de al doilea motiv invocat de Crédit agricole și de Credit Suisse, legate de existența unei încălcări unice și continue, precum și în scopul examinării primelor motive invocate de aceste bănci, legate de existența unei restrângeri prin obiect.

Reiese din jurisprudență că, atunci când Comisia se întemeiază, în cadrul demonstrării unei încălcări a articolului 101 TFUE, pe elemente de probă scrise, întreprinderilor în cauză le revine sarcina nu numai să prezinte o alternativă plauzibilă la teza Comisiei, ci și să invoce insuficiența probelor reținute în decizia atacată pentru a stabili existența încălcării. De asemenea, atunci când Comisia se întemeiază pe elemente de probă directe, întreprinderilor în cauză le revine sarcina de a demonstra că aceste elemente de probă sunt insuficiente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2016, Goldfish și alții/Comisia, T‑54/14, EU:T:2016:455, punctul 91 și jurisprudența citată).

În lumina acestor considerații trebuie examinate succesiv discuțiile pe care Crédit agricole și Credit Suisse le pot contesta în mod admisibil.

În ceea ce privește discuția din 18 ianuarie 2013, clasificată în categoriile 3, 4 și 5 și menționată în considerentele (456)-(460), apoi în considerentele (674), (678), (686) și (746) ale deciziei atacate, Crédit agricole nu prezintă niciun argument concret și precis legat de conținutul, precum și de caracterul anticoncurențial al acestei discuții. În schimb, Crédit agricole arată că nu ar fi adus decât o contribuție fără legătură cu schimburile incriminate.

În această privință, din transcrierea discuției în cauză, la care au participat traderii Deutsche Bank, Crédit agricole și Credit Suisse, reiese că, între orele 8, 10 minute și 6 secunde și ora 8, 11 minute și 1 secundă, traderul Credit Suisse a dezvăluit anumite operațiuni pe care le realizase sau le ratase în noaptea precedentă și, mai precis, obligațiunile și volumele pe care le tranzacționase („saw some biz last night.seller of 50 mm BNG 17s, 25 mm bng 23s and bought 50 mm Kfw 19s and sold 25 mm missed the BNG 17s”). Pe de altă parte, ca răspuns la o întrebare a traderului Crédit agricole („nice what kind of a/c.. all US?”) traderul Credit Suisse a dezvăluit originea clienților („US seller of bng, Asian buyer of kfw”). Traderul Crédit agricole a transmis atunci mulțumirile sale.

Astfel, traderul Crédit agricole, care a intrat pe Forumul de discuții la ora 7, 12 minute și 8 secunde, a primit, între orele 8, 10 minute și 6 secunde și ora 8, 11 minute și 1 secundă, informații din partea traderului Credit Suisse referitoare la operațiuni recente aferente unor OSSA determinate, volumul lor și originea geografică a clienților săi.

Prin urmare, Crédit agricole nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat, în considerentele (456)-(460) și (746) ale deciziei atacate, că discuția din 18 ianuarie 2013 a permis traderilor Deutsche Bank, Crédit agricole și Credit Suisse să facă schimb de informații cu privire la operațiuni și la clienți și, prin urmare, era anticoncurențială.

Câteva minute mai târziu, între ora 8, 18 minute și 16 secunde și ora 8, 46 de minute și 58 de secunde, traderul Credit Suisse și traderul Deutsche Bank au schimbat informații în special cu privire la ofertele pe care le formulaseră pentru o obligațiune specifică (BNG 17s). Ulterior, Credit Suisse l‑a lăsat pe traderul Deutsche Bank să vândă obligațiuni în locul său („you wanna hit the bid?”, „nah, crack on man”).

În această privință, faptul că traderul Crédit agricole nu a participat activ la acest schimb nu este de natură să înlăture caracterul anticoncurențial al acestuia, care de altfel nu este contestat de banca respectivă.

Pe de altă parte, Crédit agricole nu susține și nu reiese din niciun element din dosar că traderul său ar fi părăsit forumul de discuții cu ocazia schimbului dintre traderul Credit Suisse și traderul Deutsche Bank, că nu ar fi fost prezent în cadrul discuțiilor intervenite între acești alți doi traderi sau că le‑ar fi indicat celorlalți traderi că participa la discuție cu o optică diferită de a lor. În lumina jurisprudenței amintite la punctul 126 de mai sus, prezența traderului Crédit agricole la cea de a doua parte a discuției din 18 ianuarie 2013 reflectă, așadar, o complicitate care este de natură să îi angajeze răspunderea în cadrul articolului 101 alineatul (1) TFUE.

În consecință, Crédit agricole nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat, în considerentele (456)-(460), ulterior (674), (678), (686) și (746) ale deciziei atacate, că discuția din 18 ianuarie 2013 a condus la comportamente anticoncurențiale din partea băncilor care au participat la aceasta.

În ceea ce privește discuția din 31 ianuarie 2013, clasificată în categoriile 2, 3 și 4 și menționată în considerentele (464)-(467), ulterior (655), (674) și (678) ale deciziei atacate, Crédit agricole nu prezintă niciun argument concret și precis legat de conținutul schimburilor intervenite între traderul Credit Suisse și traderul Deutsche Bank, precum și de caracterul anticoncurențial al acestor schimburi. În schimb, Crédit agricole arată că nu a participat la aceasta.

În această privință, din transcrierea discuției în cauză reiese că, între ora 11, 2 minute și 8 secunde și ora 11, 5 minute și 38 de secunde, traderii Deutsche Bank și Credit Suisse au schimbat informații privind prețurile și și‑au coordonat prețurile în legătură cu o obligațiune specifică (eib 09/20) afișată pe ecranul unui broker („i just went 41 offered EIB 09/20 i am still short but these look too tight i think Icap told me you were about to stick up a 41 offer aswell”, „i just pt it up at the same time i’m flat, but same thing... i think they look wrong”, „they gone 47 bid will go 42 offered I am still short but just see whats out there”, „cool... would offer there too... lets see what they say”).

În plus, din transcrierea discuției în cauză reiese că traderul Crédit agricole, intrat pe forumul de discuții la ora 7 și 16 minute, era prezent pe acesta la momentul schimburilor incriminate și a putut lua cunoștință de informațiile schimbate. De altfel, traderul Crédit agricole a reacționat la acest schimb de informații la ora 11, 29 de minute și 8 secunde, și anume, astfel cum a arătat Comisia în considerentul (467) al deciziei atacate, la mai puțin de două minute după ultimele afirmații făcute de traderul Deutsche Bank cu privire la obligațiunile care au dat naștere comportamentelor incriminate.

În plus, argumentul Crédit agricole potrivit căruia Comisia ar fi prezumat că această bancă avusese cunoștință de informațiile schimbate în cadrul discuției din 31 ianuarie 2013 trebuie respins pentru aceleași motive ca cele enunțate la punctul 133 de mai sus.

În consecință, Crédit agricole nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat, în considerentele (464)-(467), ulterior (655), (674) și (678) ale deciziei atacate, că discuția din 31 ianuarie 2013 a permis traderilor Deutsche Bank și Credit Suisse să facă schimb de informații comerciale sensibile și să își coordoneze prețurile cu privire la obligațiunile EIB 09/20, în prezența traderului Crédit agricole și, prin urmare, că această discuție avea un caracter anticoncurențial

În ceea ce privește discuția din 15 februarie 2013, clasificată în categoriile 2, 3 și 4 și menționată în considerentele (468)-(472), apoi în considerentele (655), (678), (674) și (746) ale deciziei atacate, Crédit agricole arată că nu a condus la o coordonare, în măsura în care a privit o achiziție de obligațiuni CADES 01/18 de către Deutsche Bank, care i‑a revândut ulterior jumătate din acestea.

În această privință, din transcrierea discuției în cauză reiese că, într‑o primă etapă, traderul Deutsche Bank l‑a întrebat pe traderul Crédit agricole dacă acesta din urmă dorea să îi vândă obligațiuni CADES 01/18 („you wann sell any cades 01/18?”). Traderul Crédit agricole s‑a arătat deschis spre vânzare, dar, alternativ, a propus coordonarea unei achiziții comune („u want me to sell mine?.. or go with you on the buyside?”), care consta în faptul că traderul Deutsche Bank efectuează o primă tranzacție, apoi revinde, în consecință, o parte din volumul cumpărat de la traderul Crédit agricole („i’ll take whatever u don’t want”). Fiind de acord cu principiul, cei doi traderi s‑au înțeles ulterior, în scris și în cadrul unei conversații telefonice, cu privire la preț („ok do it”; „ok lifted 65”), volum („50 mm each yeah?”) și cel mai bun moment („lets wit a bit”; „[o]k”; „like 10mins or so”) pentru achiziționarea obligațiunilor în cauză.

În primul rând, astfel cum susține Crédit agricole, o operațiune a intervenit, desigur, între traderii Deutsche Bank și Crédit agricole în urma discuției din 15 februarie 2013. Totuși, această operațiune urmează, astfel cum a constatat Comisia în considerentul (471) al deciziei atacate și după cum a confirmat în esență Crédit agricole, unei coordonări de achiziții între cele două bănci, conducând ca cei doi traderi să se asiste unul pe celălalt în activitățile lor și să împartă rezultatul între ei. Ca urmare a discuției în cauză, traderul Crédit agricole nu a depus o ofertă concurentă, iar cei doi traderi au acționat astfel ca un trader unic pentru a cumpăra obligațiuni la un preț convenit între ei.

Or, deși o astfel de operațiune se poate dovedi a fi în interesul celor două bănci vizate, nu este mai puțin adevărat că aceasta nu poate fi conformă cu cerința potrivit căreia orice operator economic trebuie să stabilească în mod autonom politica pe care intenționează să o urmeze pe piața internă [a se vedea Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 78 și jurisprudența citată], astfel cum a arătat în esență Comisia în considerentul (472) al deciziei atacate.

În al doilea rând, în măsura în care Crédit agricole se prevalează de o discuție similară din 23 mai 2013 care nu ar fi fost reținută împotriva unei bănci terțe, acest argument nu poate fi admis.

Astfel, pe de o parte, atunci când o întreprindere a încălcat, prin comportamentul său, articolul 101 TFUE, aceasta nu poate repune în discuție constatarea unei asemenea încălcări invocând împrejurarea că un alt operator economic nu a fost destinatarul unei decizii prin care se constată aceeași încălcare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 martie 2021, Xellia Pharmaceuticals și Alpharma/Comisia, C‑611/16 P, EU:C:2021:245, punctul 166 și jurisprudența citată).

Pe de altă parte, cu excepția unei discuții din 23 mai 2013 și a unei discuții din 30 mai 2013 (a se vedea punctul 242 de mai jos), Crédit agricole nu invocă niciun alt element de probă susceptibil să demonstreze că situația sa era comparabilă cu cea a băncii terțe menționate la punctul 205 de mai sus, în raport cu încălcarea unică și continuă în litigiu.

În consecință, Crédit agricole nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat, în considerentele (468)-(472), apoi (655), (674), (678) și (746) ale deciziei atacate, că discuția din 15 februarie 2013 permisese traderilor Deutsche Bank și Crédit agricole să își coordoneze strategia de tranzacționare, inclusiv nivelul prețurilor lor și momentul ofertelor lor, și, prin urmare, că această discuție prezenta un caracter anticoncurențial.

În ceea ce privește discuția din 19 martie 2013, clasificată în categoriile 3 și 4 și vizată în considerentele (477)-(479), apoi în considerentele (674) și (678) ale deciziei atacate, din transcrierea acesteia reiese că, în câteva ore, traderul Crédit agricole și traderul Credit Suisse au discutat despre mai multe obligațiuni.

Acest schimb a vizat, în primul rând, obligațiunea kbn/03/18s („just bid on kbn 03/18 25-50 mm bid + 38 and missed”; „I just got hit in 10 mm at 38 on the system... and then got hit at 38.5 in gfi”), în al doilea rând, obligațiunea eib 04/16s („I covered up some shorts today... was short 100 mm of these eib 04/16... bought most back got some at 19 just now”) și, în al treilea rând, obligațiunea KFW 16s („decent purchase. I covered some kfw 16s…smallish at 17”).

În cursul aceluiași schimb, traderii au divulgat de asemenea prețul la care evaluau obligațiunea Netherlands 09/15 („getting checked nther 09/15... seller”; „where u marking 8/4?”; „i had them marked at 6”; „ok i showed 8/4 2 way indiction to the guy... not come back [yet]”) și obligațiunea COE 04/17 („got hit in a few COE bits btw.. coe 04/17 and coe 02/15... in case u short”; „small long 4/17s... where u got them marked?.. i like that bond… have them +53 bid here”; „got them 51 middle.. so yeah same area”).

Schimburile care au avut loc la 19 martie 2013 arată astfel că traderii au schimbat informații cu privire la prețurile ofertelor lor de cumpărare pentru anumite obligațiuni, la volumele în cauză, la poziția lor de inventar și la prețurile la care evaluau o obligațiune.

Informațiile schimbate se refereau la operațiuni realizate recent și la prețuri recente sau la o comparație între evaluările personale și actuale ale prețului unei obligațiuni, care nu erau accesibile publicului.

Nu există niciun indiciu că traderii au explorat posibilitatea de a încheia împreună o tranzacție. De altfel, în ceea ce privește un tip de obligațiuni în special (COE 04/17), traderii au schimbat informații cu privire la prețurile acestor obligațiuni („have them + 53 bid here”; „got them 51 middle”) în pofida faptului că știau că o tranzacție între ei nu putea fi avută în vedere pentru motivul că fiecare se afla pe poziție lungă și, prin urmare, deținea deja astfel de obligațiuni („got hit in a few COE bits btw.. coe 04/17 and coe 02/15... in case u short”; „small long 4/17s”).

Rezultă că aceste schimburi au avut ca obiect informații comerciale sensibile și au contribuit la o creștere a transparenței între traderi și la o reducere a incertitudinii existente pe piață. Aceste schimburi au permis, așadar, participanților să își ajusteze strategiile proprii.

În consecință, Crédit agricole nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat, în considerentele (477)-(479), apoi (674) și (678) ale deciziei atacate, că discuția din 19 martie 2013 era anticoncurențială pentru motivul că a permis traderilor Deutsche Bank și Crédit agricole să facă schimb de informații comerciale sensibile, actuale sau prospective, cu privire la activitățile lor de tranzacționare și de schimb de informații privind strategiile lor de tranzacționare și de stabilire a prețurilor.

În ceea ce privește discuția din 21 martie 2013, clasificată în categoriile 2, 3 și 4 și menționată în considerentele (480)-(487), apoi în considerentele (674) și (678) ale deciziei atacate, Comisia a identificat patru schimburi intervenite în momente diferite ale zilei (între ora 8, 8 minute și 22 de secunde și ora 8, 18 minute și 40 de secunde, între ora 11, 29 de minute și 22 de secunde și ora 12, 26 de minute și 4 secunde, între ora 14, 43 de minute și 55 de secunde și 14, 51 de minute și 28 de secunde și între ora 15, 25 de minute și 38 de secunde și ora 15, 34 de minute și 26 de secunde).

Crédit agricole susține că informațiile schimbate în cursul acestei discuții erau legitime. Pe de altă parte, reclamanta contestă clasarea de către Comisie a discuției din 21 martie 2013 în categoria 2. Cu privire la acest aspect, ea vizează mai precis, cu titlu de exemplu, primul și al patrulea schimb.

În această privință, în primul rând, trebuie subliniat că, contrar celor sugerate de argumentația Crédit agricole, din decizia atacată nu reiese că Comisia a considerat că primul, al treilea și al patrulea schimb, menționate în considerentele (480), (484) și (485) ale deciziei atacate, constituiau dovada unei coordonări. Astfel, reiese din considerentele (674) și (678) ale deciziei atacate că Comisia a apreciat că aceste trei schimburi constituiau schimburi de informații care aveau un caracter anticoncurențial.

În al doilea rând, în ceea ce privește al doilea schimb, intervenit la 21 martie 2013 și prezentat în considerentul (482) al deciziei atacate, din considerentul (655) al aceleiași decizii reiese că Comisia a clasat acest schimb printre cazurile de coordonare a prețurilor pe piață în general.

În cadrul acestui schimb, traderul Crédit agricole l‑a întrebat pe traderul Deutsche Bank dacă un document primit în alt mod constituie lista de interese („axe sheet”) a traderului Deutsche Bank („is that [your] axe sheet?”), și anume lista prin care traderul respectiv furniza informații cu privire la prețurile și la cantitățile de obligațiuni pe care era dispus să le tranzacționeze. Traderul Deutsche Bank a răspuns că această listă de interese era într‑adevăr a sa. Ulterior, cei doi traderi au discutat despre modul în care Crédit agricole obținuse acest document. Traderul Crédit agricole a evocat o trimitere din greșeală și a menționat îngrijorarea supervizorului său și dezordinea care fusese provocată de aceasta („he sent the sheet by mistake […] what a mess”). Traderul Deutsche Bank a răspuns că urma să discute situația respectivă la biroul său de vânzări („will speak to my sales”). Ulterior, traderii au evocat persoana care ar fi săvârșit eroarea în discuție, iar traderul Crédit agricole a explicat, râzând, că „el” nu ar fi trebuit să își bată capul, în măsura în care, oricum, cunoștea interesele traderului Deutsche Bank („he shouldnt have bothered as i know your axes any[way]lol”), acesta din urmă a răspuns râzând că tocmai așa este („lol…yeah exactly”).

În această privință, este adevărat că acest schimb nu reflectă o coordonare cu privire la prețurile comunicate pe piață în general care intră în categoria 2, contrar celor indicate în considerentul (655) al deciziei atacate. Astfel, din acest schimb reiese că trimiterea listei de interese a traderului Deutsche Bank către Crédit agricole își are originea într‑o eroare săvârșită de un angajat al Deutsche Bank.

Nu este mai puțin adevărat că al doilea schimb intervenit în cursul discuției din 21 martie 2013 demonstrează că un angajat al Deutsche Bank a trimis lista de interese a unuia dintre traderii acestei bănci unei alte bănci, și anume Crédit agricole. Pe de altă parte, acest al doilea schimb arată că traderii în cauză realizau schimburi de informații sensibile, cu consecința că traderul Crédit agricole cunoștea, „în orice caz”, dobânzile traderului Deutsche Bank. Rezultă că acest al doilea schimb susține aprecierea Comisiei potrivit căreia discuția din 21 martie 2013 avea un caracter anticoncurențial.

În al treilea rând, eroarea de apreciere săvârșită de Comisie în ceea ce privește clasificarea discuției din 21 martie 2013 în categoria 2 nu poate repune în discuție constatarea potrivit căreia această discuție, privită în ansamblu, avea un caracter anticoncurențial, iar traderul Crédit agricole a participat la aceasta.

Astfel, cu ocazia primului schimb din 21 martie 2013, cei doi traderi au schimbat informații cu privire la prețurile tranzacțiilor pe care tocmai le realizau în ceea ce privește o obligațiune KFW („just bought 35mm kfw 04/16 and sold 100 mm kfw 01/14”, „i am showing them at + 2”, „sold them... 100.89”, „i sold at 100.9125”) și cu privire la identitatea unui client („this is a [central bank] u delaing with right”). În cadrul celui de al treilea schimb care a avut loc în aceeași zi, traderii în discuție au schimbat de asemenea informații cu privire la o obligațiune EIB 03/20, cu privire la poziția lor („long 75mm”), prețuri („where u marking”, „38/35”, „i bid 41”) și cu privire la clientul traderului Crédit agricole („[Central bank] seller?”„no [Asset Manager]”). Al patrulea schimb de informații privea, la rândul său, o obligațiune CDC 09/13, iar traderii au schimbat informații cu privire la poziția lor de tranzacționare („you need any cdc 09/13?... got 3 mm”, „nah scrappy long myself”) și la prețuri („where you marking these cdc?”„100.40/50, perfect… sold my cdc… at 100.40…in canotrs… made a 100.40”).

Astfel, în lumina conținutului primului, al celui de al treilea și al celui de al patrulea schimb de corespondență intervenite la 21 martie 2013, Comisia a concluzionat în mod întemeiat, în considerentul (487) al deciziei atacate, că, în cadrul acestei discuții, traderul Crédit agricole și traderul Deutsche Bank au schimbat informații cu privire la tranzacții recente, identitatea anumitor clienți, pozițiile lor actuale și prețul actual al obligațiunilor, informații care îi puteau ajuta pe traderi să reducă incertitudinea pe piață și să evalueze intențiile lor în materie de stabilire a prețurilor pentru diferitele obligațiuni.

În consecință, Crédit agricole nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat, în considerentele (480)-(487), apoi (674) și (678) ale deciziei atacate, că discuția din 21 martie 2013 era anticoncurențială pentru motivul că a permis traderilor Deutsche Bank și Crédit agricole să facă schimb de informații comerciale sensibile, actuale sau prospective, cu privire la activitățile lor de tranzacționare și să facă schimb de informații privind strategiile lor de tranzacționare și de stabilire a prețurilor.

În ceea ce privește discuția din 24 mai 2013, clasificată în categoria 3 și menționată în considerentele (488)-(491), apoi (674) ale deciziei atacate, Crédit agricole susține în esență că nu este anticoncurențială ținând seama de rapiditatea pieței.

Transcrierea acestei discuții arată însă că traderul Crédit agricole și traderul Credit Suisse au schimbat informații comerciale sensibile referitoare la ofertele (bid) pe care le formulaseră cu câteva minute înainte în privința unui client denumit „the sprayer” pentru obligațiunea EIB 08/16 („just bid eib 08/16…50mm… sprayer”; „ditto… i bid 99.80”; „s[a]me… he got .82 away”).

Prin urmare, Comisia a considerat în mod întemeiat că traderii nu își coordonaseră ofertele (bid) inițiale, ci schimbaseră informații recente sau în curs cu privire la prețurile lor în contextul interacțiunilor fiecăruia dintre ei cu același client pentru aceeași obligațiune. Acest schimb a contribuit la creșterea transparenței și, prin urmare, la reducerea incertitudinii dintre traderi, cu consecința că aceștia din urmă ar putea lua în considerare informațiile schimbate în cazul în care clientul în cauză ar trebui să li se adreseze pe termen scurt.

De altfel, în considerentele (659) și (716) ale deciziei atacate, Comisia a explicat motivele pentru care informațiile cu privire la tranzacții recente puteau fi relevante pentru traderi, iar această apreciere este confirmată de explicațiile furnizate de Crédit agricole la punctul 2.15 din cererea sa introductivă, potrivit cărora, „pentru a fi competitiv, traderul trebuie […] să înțeleagă modul în care prețurile au evoluat în trecut, pentru a ști ce trebuie să facă pentru a câștiga contracte”.

În consecință, Crédit agricole nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat, în considerentele (488)-(491) și ulterior (674) ale deciziei atacate, că discuția din 24 mai 2013 a condus la un schimb de informații comerciale sensibile și, prin urmare, că această discuție avea un caracter anticoncurențial.

În ceea ce privește discuția din 3 iunie 2013, clasificată în categoria 4 și vizată în considerentele (492)-(494) și apoi (678) ale deciziei atacate, Crédit agricole susține în esență că Comisia a înlăturat în mod eronat interpretarea sa potrivit căreia traderul Deutsche Bank l‑a întrebat pe traderul Crédit agricole care era evaluarea sa cu privire la o obligațiune posibil în perspectiva instituirii unui „back‑to‑back negociation”, și anume o tranzacționare prin care unul dintre cei doi traderi acceptă să achiziționeze obligațiuni de la un terț înainte de a revinde o parte dintre obligațiunile menționate celuilalt trader. Astfel, Comisia ar fi înlăturat în mod eronat posibilitatea ca Deutsche Bank să fi încercat să își procure lichidități.

În această privință, trebuie subliniat că interpretarea avută în vedere de Crédit agricole este prezentată de această bancă însăși ca o simplă „posibilitate”. Pe de altă parte, din transcrierea discuției în cauză reiese că, la inițiativa traderului Deutsche Bank („where you marking kfw 08/21?”), acesta din urmă și traderul Crédit agricole au schimbat evaluarea personală a prețului unei obligațiuni și au constatat cu satisfacție similitudinea acesteia („sec...ct10-1/-5”, „yeah per[f]ect…i quoted +1/-4”). În sfârșit, din această discuție reiese că traderul Deutsche Bank era în curs de tranzacționare cu un terț atunci când a solicitat evaluarea traderului Crédit agricole („not a regular guy”). În această discuție nu este prevăzută nicio tranzacție ulterioară cu traderul Crédit agricole. În schimb, traderul Crédit agricole a primit o informație cu privire la evaluarea traderului Deutsche Bank de care se putea folosi în cazul în care terțul în discuție decidea să i se adreseze.

În consecință, Crédit agricole nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat, în considerentele (492)-(494) și ulterior (678) ale deciziei atacate, că discuția din 3 iunie 2013 a condus la un schimb de informații comerciale sensibile referitoare la stabilirea prețurilor traderilor în cadrul unei tranzacționări în curs, ceea ce conducea la creșterea transparenței și la reducerea incertitudinii pe piață, și, prin urmare, că această discuție avea un caracter anticoncurențial.

În ceea ce privește discuția din 10 iulie 2013, clasificată în categoriile 2, 3, 4 și 5 și menționată în considerentele (501)-(506), apoi (655), (674), (678), (686) și (715) ale deciziei atacate, Crédit agricole arată că această discuție l‑a determinat, desigur, pe traderul său să indice traderului Deutsche Bank că urma să facă o ofertă la același preț cu cel pe care i‑l comunicase în prealabil cu privire la o obligațiune ASIA 10/18. Cu toate acestea, traderul Deutsche Bank nu ar fi menținut această ofertă și ar fi scăzut oferta sa, ceea ce ar exclude orice coordonare. În plus, această discuție ar demonstra că Crédit agricole este un actor mic al pieței, ale cărui comportamente nu pot avea un impact asupra acesteia.

Astfel, Crédit agricole critică numai prima parte a discuției menționate în considerentele (501)-(503) ale deciziei atacate (între orele 10, 30 de minute și 22 de secunde și 10, 36 de minute și 35 de secunde), iar nu a doua parte vizată în considerentele (504)-(506) (între orele 10, 52 de minute și 39 de secunde și 10, 58 de minute și 13 secunde).

În ceea ce privește partea din discuție criticată, este necesar să se arate că, înainte de a afla că traderul Deutsche Bank a scăzut prețul ofertei sale, traderul Crédit agricole l‑a întrebat pe traderul Deutsche Bank dacă prețul ofertei pe care intenționa să o formuleze pe baza informațiilor pe care tocmai le primea din partea aceluiași trader îl deranja („gonna go 23 offered? do u mind..dont want to do in your face”). Traderul Deutsche Bank a răspuns negativ („nah its cool… i am 24 offered in cantors”).

Această discuție arată că traderul Crédit agricole a solicitat și a obținut autorizația traderului Deutsche Bank de a formula o ofertă la un preț specific pentru o anumită obligațiune. Astfel, traderul Crédit agricole nu a luat decizia de a propune un preț în urma unei aprecieri individuale și autonome. Cei doi traderi au stabilit în comun prețul ofertei formulate de unul dintre ei. Această discuție evidențiază, în consecință, o coordonare a comportamentelor traderilor cu privire la un subiect care ar fi trebuit să dea naștere unei aprecieri individuale.

Pe de altă parte și în orice caz, în ceea ce privește argumentul Crédit agricole întemeiat pe faptul că traderul Deutsche Bank a redus în cele din urmă prețul ofertei sale, Tribunalul a avut deja ocazia să statueze că cazurile sporadice și izolate de eludare sau de neaplicare a înțelegerii de către un anumit participant, în special atunci când acestea privesc o înțelegere de lungă durată, nu pot demonstra, în sine, lipsa punerii în aplicare a înțelegerii de către acest participant sau adoptarea de către acesta a unui comportament concurențial (Hotărârea din 13 septembrie 2013, Total Raffinage Marketing/Comisia, T‑566/08, EU:T:2013:423, punctul 254).

În plus, faptul că Crédit agricole nu ar fi decât un mic actor pe piața OSSA nu poate repune în discuție natura anticoncurențială a discuției în cauză.

În sfârșit, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe faptul că Comisia nu ar fi tratat în mod similar o bancă terță în lumina unei discuții din 30 mai 2013 la care aceasta din urmă a participat, acesta trebuie respins pentru motivele adoptate la punctele 206 și 207 de mai sus.

În consecință, Crédit agricole nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat, în considerentele (501)-(506), ulterior (655), (674), (678), (686) și (715) ale deciziei atacate, că discuția din 10 iulie 2013 a condus la un schimb de informații comerciale sensibile și la o coordonare a prețurilor și, prin urmare, că această discuție avea un caracter anticoncurențial, în pofida faptului că traderul Deutsche Bank a scăzut în cele din urmă oferta sa.

În ceea ce privește discuția din 25 iulie 2013, clasificată în categoriile 3 și 4 și vizată în considerentele (510)-(514), apoi (674) și (678) ale deciziei atacate, Crédit agricole susține că aceasta nu privește informații prospective.

În acest sens, din transcrierea discuției menționate reiese clar că, în cadrul acesteia, traderii Crédit agricole și Deutsche Bank au dezvăluit volumul tranzacțiilor pe care le efectuaseră în legătură cu o nouă emisiune a unei obligațiuni KFW în acea dimineață. Astfel, traderul Crédit agricole a indicat că oferta sa de vânzare a acestor obligațiuni fusese depusă pentru un volum de 50 de milioane („got lifted in the new one this morn… 50 mm”). Traderul Deutsche Bank a răspuns că a vândut aceleași obligațiuni pentru un volum de 500 de milioane („i sold 500 mm of them this morning”). Pe de altă parte, traderul Deutsche Bank a dezvăluit tipul de cumpărător căruia îi vânduse obligațiunile respective în valoare de 500 de milioane („asia”), prețul de vânzare menționat („+10”). Traderii Crédit agricole și Deutsche Bank au schimbat de asemenea informații cu privire la poziția lor actuală. În această privință, traderul Crédit agricole a arătat: „had 100 on the book”; „still got 50”. La rândul său, traderul Deutsche Bank a explicat că, de la vânzarea efectuată în acea dimineață, a reușit să își reacopere poziția scurtă după ce a răscumpărat obligațiuni din diferite surse la un preț unic („i had zero… on the book”; „i lifted 14.5 everywhere… i got 150mm in creditex… on a no post… 100mm in icao… about 50mm in cantors… and rest in house”).

Câteva minute mai târziu, în aceeași zi, traderul Deutsche Bank l‑a întrebat pe traderul Crédit agricole la ce nivel ar evalua prețul obligațiunilor CADES 18 („where are those cades 18?... seen anything in them?”). În continuare, cei doi traderi și‑au dezvăluit poziția actuală, și anume că erau „flat”, și anume în poziție neutră sau zero. În sfârșit, ca răspuns la o nouă solicitare a traderului Deutsche Bank („but i am mean where are they now”), traderul Crédit agricole a transmis evaluarea sa actuală privind prețul acestei obligațiuni („50/48 probs”).

Astfel, cu ocazia discuției din 25 iulie 2013, traderul Crédit agricole și traderul Deutsche Bank au efectuat un schimb de informații privind volumul, prețul și originea unui client în ceea ce privește o tranzacție recentă. Pe de altă parte, traderii menționați au schimbat, în două rânduri, informații cu privire la poziția lor de inventar în legătură cu obligațiuni specifice. În sfârșit, respectivii traderi au comunicat cu privire la evaluarea actuală de către unul dintre ei a prețului unei obligațiuni, și anume obligațiunea CADES 18.

În consecință, Crédit agricole nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat, în considerentele (510)-(514), ulterior (674) și (678) ale deciziei atacate, că discuția din 25 iulie 2013 a condus la un schimb de informații comerciale sensibile referitoare la activități de tranzacționare recente, precum și la prețurile și la pozițiile actuale ale participanților și, prin urmare, că această discuție avea un caracter anticoncurențial.

În ceea ce privește discuția din 6 august 2014, clasificată în categoria 4 și vizată în considerentele (563) și (564), apoi (678) ale deciziei atacate, Crédit agricole susține în esență că Comisia a respins în mod eronat ideea că poate fi vorba despre o cerere de preț legitimă în cadrul unei căutări de lichidități.

În această privință, din transcrierea conversației menționate reiese că, în cadrul acesteia, traderul BofA a solicitat traderului Crédit agricole să evalueze obligația KBN 03/18 („where [you] marking kbn 03.18?”). Acesta din urmă a indicat „48-45” la care traderul BofA a răspuns: „sounds about right”.

Astfel, în cadrul discuției din 6 august 2014, traderii au schimbat informații precise cu privire la propria evaluare actuală a prețului unei obligațiuni, ceea ce era de natură să le reducă incertitudinea.

Interpretarea Crédit agricole potrivit căreia în esență este vorba despre o cerere de preț legitimă în cadrul unei căutări de lichidități nu este plauzibilă, iar această bancă nu demonstrează că elementele de probă directe de care dispunea Comisia în legătură cu discuția din 6 august 2014 erau insuficiente.

Astfel, mai întâi, nimic în discuția care a avut loc pe parcursul zilei de 6 august 2014, între ora 6, 53 de minute și 53 de secunde și ora 16, 30 de minute și 5 secunde, nu indică faptul că cererea traderului BofA ar fi fost motivată de o dorință de a încheia o tranzacție cu traderul Crédit agricole.

În continuare, dacă traderul BofA ar fi avut în vedere o tranzacție cu traderul Crédit agricole, acesta nu ar fi solicitat o cotație nediferențiată („where [you] marking kbn 03.18?”), ci ar fi precizat că cererea sa privea un preț de licitație sau un preț de ofertă de vânzare.

În sfârșit, astfel cum reiese din discuțiile menționate în considerentul (723) al deciziei atacate, discuția din 6 august 2014 a fost precedată de alte discuții de același tip, necontestate în mod valabil de Crédit agricole, care arată că acest tip de discuții intervenea în cadrul unei tranzacționări între unul dintre traderi și un terț și urmărea să verifice dacă evaluarea avută în vedere în cadrul acestei tranzacționări era corectă.

În consecință, Crédit agricole nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat, în considerentele (563) și (564), apoi (678) ale deciziei atacate, că discuția din 6 august 2014 a condus la un schimb de informații privind strategia în materie de prețuri și, prin urmare, că această discuție avea un caracter anticoncurențial.

În ceea ce privește discuția din 12 martie 2015, clasificată în categoriile 1, 3, 4 și 5 și menționată în considerentele (573)-(575), apoi (674), (678), (686), (715), (746) și (848) ale deciziei atacate, Crédit agricole admite un schimb de informații, însă exclude ca această discuție să fi putut intra în categoriile 1 și 5, această discuție fiind „probabil” destinată să verifice dacă traderul Crédit agricole putea achiziționa obligațiuni BNG 23 de la traderul Credit Suisse. Întrucât o astfel de interpretare este plauzibilă, Comisia nu ar fi putut, așadar, să califice discuția din 12 martie 2015 drept coluzorie și, prin urmare, drept „restrângere prin obiect”.

Potrivit transcrierii acestei discuții, traderul Crédit agricole l‑a întrebat pe traderul Credit Suisse dacă avea în continuare obligațiuni BNG 23 („u still got bng 23”). Traderul Credit Suisse a răspuns pozitiv, dar a precizat că i s‑a solicitat să formuleze o ofertă („yeah…but being asked to price up too”). Traderul Credit Suisse a precizat că credea că era vorba despre același client („same guy i think”). În același timp, el i‑a trimis traderului Crédit agricole un extras din schimbul pe care tocmai îl avea cu acest client și care conținea volumul și prețul propuse acestuia din urmă („14:14:36 50mm BNG 2.5 JAN23 @ ct7 +34.5”). Traderul Crédit agricole a reacționat arătând că clientul se învârtește („man this dude gets arou[nd] lol”). El a adăugat că nu era nicio problemă și că lăsa clientul traderului Credit Suisse („[no problem] man u crack on”). Patruzeci de minute mai târziu, traderul Crédit agricole l‑a întrebat pe traderul Credit Suisse dacă a efectuat tranzacția („u get lifted?”).

Astfel, în primul rând, această discuție evidențiază în mod clar un schimb de informații foarte precise și actuale cu privire la prețul și la volumul unei oferte propuse unui client identificat în cadrul unei tranzacționări în curs cu acest client. Prin urmare, această discuție a dus la un schimb de informații comerciale sensibile și la un schimb privind o strategie de tranzacționare și de stabilire a prețurilor. Aceste schimburi au sporit transparența dintre traderi și au redus incertitudinea acestora.

În al doilea rând, această discuție arată de asemenea că, în urma acestui schimb de informații, traderul Crédit agricole s‑a abținut să depună o ofertă clientului care îl contactase și care contactase de asemenea traderul Credit Suisse („[no problem] man u crack on”).

Volumul și prețul propuse în final de traderul Credit Suisse clientului în discuție, precum și faptul că numai acest trader a formulat o propunere clientului în discuție nu rezultă, așadar, dintr‑o alegere autonomă a celor doi traderi, ci dintr‑o coordonare care a fost posibilă prin discuția în cauză. Astfel, această discuție a condus la stabilirea în comun a traderului, care urma să facă o ofertă în discuție la un preț cunoscut de participanți. Astfel, traderul Crédit agricole a renunțat să adreseze o ofertă unui client specific și i‑a lăsat clientul traderului Credit Suisse. Această interpretare este confirmată de împrejurarea că traderul Crédit agricole a întrebat interlocutorul Crédit agricole, mai multe zeci de minute mai târziu, dacă a efectuat tranzacția.

Această interpretare, reținută de Comisie, nu este infirmată de cea propusă de Crédit agricole, potrivit căreia această discuție ar constitui în realitate o tentativă de schimb legitim care a eșuat.

Potrivit chiar modului de redactare a argumentației Crédit agricole, discuția din 12 martie 2015 nu ar fi decât „probabil” destinată să verifice dacă traderul Crédit agricole putea achiziționa OSSA în cauză pentru a dispune de un stoc suficient pentru a revinde ulterior aceste OSSA unui terț, ceea ce putea face numai dacă era în măsură să cumpere OSSA menționate. Astfel, argumentația Crédit agricole demonstrează că nici măcar această bancă nu este în măsură să determine cu certitudine veridicitatea interpretării alternative pe care o propune.

În plus, schimbul dintre traderi a depășit cu mult ceea ce era necesar pentru a aprecia dacă traderul Credit Suisse dispunea de lichidități și dacă putea avea loc o presupusă tranzacție între cei doi traderi. Astfel, traderul Credit Suisse a precizat că era vorba despre același client și a furnizat volumul și prețul ofertei pe care o adresase acestui client în cadrul unei tranzacționări în curs.

În sfârșit, ținând seama de conținutul schimburilor care îl precedă, mesajul „[no problem] man u crack on” nu poate fi înțeles în mod rezonabil ca fiind expresia unei imposibilități a traderului Crédit agricole de a prezenta o ofertă sau de a propune un preț mai bun decât traderul Credit Suisse, preț despre care nu era de altfel prezumat a fi avut cunoștință. Renunțarea traderului Crédit agricole la formularea unei oferte a intervenit numai după ce traderul Credit Suisse i‑a divulgat oferta sa clientului în cauză. Traderul Crédit agricole nu a încercat, așadar, astfel cum ar fi fost cazul în condiții normale de concurență, să găsească o soluție alternativă pentru a fi în măsură să adreseze o ofertă clientului în cauză. În schimb, 40 de minute mai târziu, acesta a întrebat traderul Credit Suisse dacă a efectuat tranzacția.

Astfel, interpretarea propusă de Crédit agricole nu se dovedește plauzibilă și, în orice caz, nu îndeplinește nivelul probatoriu necesar pentru a repune în discuție interpretarea Comisiei, astfel cum impune jurisprudența amintită la punctul 186 de mai sus.

În consecință, Crédit agricole nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat, în considerentele (573)-(575), apoi (674), (678), (686), (715), (746) și (848) ale deciziei atacate, că discuția din 12 martie 2015 a condus la un schimb de informații comerciale sensibile, precum și la o coordonare a prețurilor și a activităților de tranzacționare și, prin urmare, că această discuție avea un caracter anticoncurențial.

Rezultă că argumentele invocate de Crédit agricole pentru a demonstra lipsa caracterului anticoncurențial al discuțiilor din 18 și 31 ianuarie 2013, din 15 februarie 2013, din 19 și 21 martie 2013, din 24 mai 2013, din 3 iunie 2013, din 10 și 25 iulie 2013, din 6 august 2014 și din 12 martie 2015 sunt respinse.

În ceea ce privește discuția din 28 septembrie 2010, clasificată în categoriile 3, 4 și 5 și menționată în considerentele (232)-(235), apoi (674), (678), (686) și (746) ale deciziei atacate, Credit Suisse susține că, în cadrul acestei discuții, traderul său a propus retragerea unui preț afișat pe ecranul unui broker pentru a efectua, în schimb, o tranzacție cu traderul Deutsche Bank la același preț ca cel afișat pe ecranul brokerului.

În această privință, trebuie arătat că Credit Suisse contestă numai prima parte a discuției din 28 septembrie 2010, și anume schimburile intervenite între ora 5, 46 de minute și 31 de secunde și ora 5, 48 de minute și 17 secunde. Astfel, ea nu contestă a doua parte a acestei discuții, care a avut loc între ora 11, 23 de minute și 57 secunde și ora 11, 29 de minute și 54 de secunde, și care, potrivit Comisiei, consta într‑o punere în comun (pooling) a unor informații cu privire la piață (market intelligence) cu privire la preferințele de tranzacționări și la activitatea viitoare a unui client specific cunoscut al participanților.

În cursul primei părți a acestei discuții, astfel cum a arătat Comisia în considerentul (233) al deciziei atacate, traderul Deutsche Bank l‑a întrebat „probabil” pe traderul Credit Suisse dacă era cumpărător sau vânzător de obligațiuni italiene (09/13) („[…] wahts you better way ITALY 09/13”). În acest cadru, traderul Deutsche Bank a precizat că încerca să tranzacționeze cu un terț („trying to get a block out”). Ca răspuns, traderul Credit Suisse a explicat că tocmai afișase un preț bidirecțional pe ecranul brokerului BGC și l‑a întrebat pe traderul Deutsche Bank dacă ar trebui să retragă acest preț („cool…I’ve just gone 146/143 in bgc…shall i kill it?”). Traderul Credit Suisse a precizat că era în curs de a lucra pe un „switch trade” cu „știa el cine” („i’m working [on] an order to sell Italy 13s to buy Spain 12s with u know who”). Întrucât nu a obținut un răspuns din partea traderului Deutsche Bank, traderul Credit Suisse l‑a întrebat din nou pe interlocutorul său dacă trebuia să își retragă prețul („so will need to buy at 146ish to print it…shall i kill price?”). Traderul Deutsche Bank a răspuns atunci în esență că acest lucru nu era necesar, că nu era sigur că clientul său potențial vine sau nu și că își încearcă șansa („nah its cool…not sure if this guy will sell or not...but trying him now”).

Astfel, pe de o parte, din transcrierea discuției în cauză reiese că, în cadrul acestei discuții, traderul Credit Suisse a propus retragerea prețului său de pe piață după ce a aflat că traderul Deutsche Bank tranzacționa cu un terț. Această propunere ar fi condus la a nu îl concura pe traderul Deutsche Bank și ar fi crescut astfel șansele ca terțul să tranzacționeze cu traderul Deutsche Bank.

Pe de altă parte, nimic din afirmațiile schimbate nu permite să se susțină, astfel cum procedează Credit Suisse, că traderul său a propus retragerea unui preț afișat pe ecranul unui broker pentru a efectua, în schimb, o tranzacție cu traderul Deutsche Bank la același preț ca cel afișat pe ecranul brokerului.

În această privință, nu este plauzibilă interpretarea Credit Suisse potrivit căreia traderul Deutsche Bank urmărea să obțină lichidități de la traderul Credit Suisse pentru a executa ulterior un ordin mai important al unui client privind această obligațiune. Pe de altă parte, această bancă nu demonstrează că elementele de probă directe de care dispunea Comisia în legătură cu discuția din 28 septembrie 2010 erau insuficiente.

Astfel, traderul Credit Suisse i‑a comunicat traderului Deutsche Bank prețul bidirecțional pe care tocmai îl afișa pe ecranul brokerului BGC și i‑a anunțat de asemenea că era în curs să negocieze o tranzacție de vânzare, către un terț identificat, a obligațiunilor italiene în cauză („i’m working [on] an order to sell Italy 13s to buy Spain 12s with u know who”).

Întrucât traderul Credit Suisse era deja pe cale să negocieze o vânzare de obligațiuni italiene către un terț, este puțin plauzibil ca propunerea traderului Credit Suisse de a‑și retrage prețul de pe ecranul brokerului să fi fost motivată de intenția de a încheia o tranzacție cu traderul Deutsche Bank.

Interpretarea cea mai plauzibilă este că traderul Credit Suisse a propus retragerea prețului de pe ecranul brokerului BGC pentru a limita amploarea concurenței posibile și pentru a evita orice risc ca acest preț să interfereze cu dorința traderului Deutsche Bank de a efectua o vânzare în bloc către un terț. Această interpretare este de altfel confirmată de o discuție necontestată în mod specific de Credit Suisse care a avut loc cu câteva zile mai devreme, și anume la24 septembrie 2010, în cadrul căreia traderul Deutsche Bank a propus retragerea ofertei sale de pe ecranul brokerului Tullets pentru a nu interveni în strategia de tranzacționare a traderului Credit Suisse [a se vedea considerentul (230) al deciziei atacate].

În consecință, Credit Suisse nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat, în considerentele (232)-(235), apoi (674), (678), (686) și (746) ale deciziei atacate, că discuția din 28 septembrie 2010 a condus la un schimb de informații comerciale sensibile, la schimburi referitoare la strategii de tranzacționare și de stabilire a prețurilor, precum și la o coordonare a activităților de tranzacționare și, prin urmare, că această discuție avea un caracter anticoncurențial.

Credit Suisse susține că schimbul de informații privind pozițiile de inventar ale formatorilor de piață permite găsirea cu mai multă ușurință a posibilităților de tranzacționare între traderi. Cu titlu de exemplu, aceasta menționează discuția din 8 februarie 2012, clasificată în categoriile 3 și 4 și menționată în considerentele (367)-(376), apoi în considerentele (674) și (678) ale deciziei atacate.

În această privință, trebuie subliniat că Credit Suisse se referă numai la prima parte a discuției intervenite între traderii Deutsche Bank și BofA din 8 februarie 2012 între ora 2, 58 de minute și 5 secunde și ora 3, 10 minute și 51 de secunde. Astfel, Credit Suisse nu prezintă niciun argument specific împotriva celorlalte părți ale acestei discuții, care au intervenit mai târziu în cursul zilei și care, potrivit Comisiei, au condus la schimburi cu privire la cererile clienților și la operațiunile în curs.

În ceea ce privește prima parte a discuției care a avut loc la 8 februarie 2012, transcrierea acestei discuții arată că traderul Deustche Bank și traderul BofA au discutat succesiv despre tranzacții pe care erau în curs să le efectueze sau pe care intenționau să le efectueze cu același client cu privire la mai multe obligațiuni.

În cadrul acestor schimburi, traderii au discutat despre tranzacționările în curs în ceea ce privește obligațiunile BNG 10/16 („just about to lose 50 mm bng 10/16”; „getting [check]ed on that too”; „just sold them… 50mm”). Traderul BofA a dezvăluit ulterior prețul pe care îl arătase clientului pentru obligațiunile BNG 10/16 („showed +127 fyi”), iar traderul Deutsche Bank i‑a răspuns că era prețul la care tocmai încheiase o tranzacție cu acest client („same thats where i have been lifted”).

Pe de altă parte, traderii au făcut schimb de informații cu privire la comportamentul clientului în ceea ce privește alte obligațiuni („same guy checking me on 100 mm new neds”; „anyone got any ned 06/16”; „flat”; „i have some but about to get lifted”; „same guy?”; „y[ea]h”; „hes lifting all the cheap names… think he [might] lift me in 100mm coe17”).

Astfel, prima parte a discuției din 8 februarie 2012 nu constă numai într‑un schimb de informații privind pozițiile de inventare ale traderilor. Traderii au schimbat informații care nu erau publice și care priveau volumele de obligațiuni specifice pe care le vânduseră sau pe care intenționau să le vândă unuia și aceluiași client identificat. Pe de altă parte, în ceea ce privește un tip de obligațiuni în special, traderii au schimbat informații cu privire la prețul la care vânduseră sau intenționau să vândă respectiva obligațiune. Discuția în cauză reflectă, așadar, comentarii în timp real cu privire la activitățile traderilor care au condus la un schimb de informații comerciale sensibile.

Prin urmare, Credit Suisse nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a considerat că prima parte a discuției din 8 februarie 2012 constituia o punere în comun de informații care permitea traderilor să analizeze intențiile unui client identificat și tranzacționări actuale și, în consecință, să acționeze pe piață cu o incertitudine mai redusă.

În consecință, Credit Suisse nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat, în considerentele (367)-(376), apoi (674) și (678) ale deciziei atacate, că discuția din 28 septembrie 2010 a condus la un schimb de informații comerciale sensibile și la schimburi referitoare la strategii de tranzacționare și de stabilire a prețurilor și, prin urmare, că această discuție avea un caracter anticoncurențial.

În cadrul discuției din 10 ianuarie 2013, clasificată în categoriile 3, 4 și 5 și menționată în considerentele (446)-(450), apoi (674), (678) și (686) ale deciziei atacate, traderul Credit Suisse a întrebat dacă oferta de cumpărare pe care o vedea (probabil pe ecranul unuia sau mai multor brokeri) cu privire la obligațiunile KFW era cea a traderului Deutsche Bank („is that your bid in KFW 4.375 18?”), la care acesta din urmă a răspuns afirmativ. Traderul Credit Suisse a explicat apoi că tranzacționa cu un terț pentru un „switch trade” prin care va cumpăra aceste KFW și, în același timp, va vinde un alt tip de obligațiuni („I’m being checked on these vs the kommun”). Traderul Deutsche Bank a replicat în continuare că se afla într‑o poziție scurtă, că avea nevoie de aceste obligațiuni și că era dispus să plătească orice preț („i am short 50mm… badly need them… will pay whatever”). Ulterior, el l‑a întrebat pe traderul Credit Suisse, în primul rând, dacă acesta din urmă dorea să îi retragă oferta (bid) vizibilă pe ecranul brokerului („you want me to kill the bid?”) și, în al doilea rând, dacă acesta din urmă putea obține obligațiunile pentru el („if you can get these for me will pay whatever man”). Traderul Credit Suisse a răspuns negativ, precizând că va face tot posibilul, dar că acest lucru ar putea fi o pierdere de timp („nah, thats cool... i’ll do my best, but could just be time wasting”). Același trader a subliniat de asemenea că nu făcea multe afaceri cu acest client și că nu era cu adevărat sigur că încheie tranzacția („guy who we dont do anything with, so not really sure”). Traderul Deutsche Bank a propus încă o dată retragerea ofertei sale de pe ecranul brokerului („you want me to kill the bid?”), la care traderul Credit Suisse a răspuns că clientul nu căuta cea mai bună ofertă („not shopping it around”).

Credit Suisse susține că, în cadrul acestei discuții, traderul Deutsche Bank a propus „uciderea” ofertei sale, întrucât spera că traderul Credit Suisse va tranzacționa pentru el și că, prin urmare, nu trebuia să își acopere poziția scurtă pe ecranul brokerului. Răspunsul traderului Credit Suisse, și anume „nu, este în regulă... voi proceda cum pot mai bine, dar ar putea fi o pierdere de timp”, ar însemna că traderul Deutsche Bank nu trebuia să își anuleze oferta, întrucât negocierea tranzacției cu terțul nu era suficient de avansată pentru a‑i permite să se întemeieze pe aceasta din urmă și să abandoneze căutarea obligațiunilor pe ecranul brokerului.

Cu toate acestea, interpretarea Credit Suisse nu este plauzibilă în raport cu afirmațiile schimbate în cadrul discuției din 10 ianuarie 2013, iar această bancă nu demonstrează că elementele de probă directe de care dispunea Comisia în legătură cu această discuție erau insuficiente.

Astfel, împrejurarea că traderul Credit Suisse nu a solicitat retragerea ofertei traderului Deutsche Bank, pentru motivul că nu credea că clientul „căuta cea mai bună ofertă”, arată că propunerea de retragere a ofertei a fost interpretată de traderul Credit Suisse ca o dorință a traderului Deutsche Bank de a nu afișa o ofertă de cumpărare concurentă și, astfel, de a nu interfera cu tranzacționările în curs ale traderului Credit Suisse. Pe de altă parte, un concurent autonom care, precum traderul Deutsche Bank, avea nevoie de obligațiuni astfel încât era pregătit să plătească orice preț ar fi încercat să își maximizeze șansele de a găsi un vânzător prin multiple canale diferite și, prin urmare, nu ar fi propus să își retragă oferta de cumpărare pe ecranul brokerului.

Singura explicație plauzibilă a propunerii formulate de traderul Deutsche Bank de a‑și retrage oferta de cumpărare este, prin urmare, dorința de a‑l ajuta pe traderul Credit Suisse în tranzacționările sale cu terțul.

În orice caz, trebuie subliniat că, deși traderul Deutsche Bank nu și‑a retras în cele din urmă oferta, cei doi traderi și‑au manifestat voința comună de a‑și coordona comportamentul și apoi au decis în comun că oferta Deutsche Bank putea fi menținută pe ecranul brokerului.

Or, astfel cum arată Comisia, faptul că traderul Deutsche Bank este potențial interesat de o tranzacție ulterioară cu traderul Credit Suisse în cazul în care încheie tranzacția cu terțul nu justifică o astfel de concertare între concurenți, fiecare dintre ei trebuind să propună o ofertă concurentă independentă pentru a încheia cu un terț.

Pe de altă parte, discuția din 10 ianuarie 2013 a condus la un schimb de informații comerciale sensibile cu privire la o tranzacție potențială care putea interesa cei doi traderi și în special cu privire la comportamentul unui client. Traderul Deutsche Bank a furnizat de asemenea informații cu privire la situația sa. Această informație a întărit încrederea traderului Credit Suisse că ar avea un cumpărător care ar fi dispus să plătească orice sumă pentru obligațiunile pe care le‑ar cumpăra de la clientul său, element pe care traderul Credit Suisse îl putea lua în considerare pentru a‑și formula prețul față de client.

În consecință, Credit Suisse nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat, în considerentele (446)-(450), apoi (674), (678) și (686) ale deciziei atacate, că discuția din 10 ianuarie 2013 a condus la un schimb de informații comerciale sensibile, la schimburi referitoare la strategii de tranzacționare și de stabilire a prețurilor, precum și la o coordonare a activităților de tranzacționare și, prin urmare, că această discuție avea un caracter anticoncurențial.

În ceea ce privește discuția bilaterală intervenită între traderul Credit Suisse și traderul Crédit agricole la 12 martie 2015, de asemenea contestată fără succes de Crédit agricole și menționată la punctele 257-267 de mai sus, argumentele invocate de Credit Suisse nu sunt de natură să repună în discuție aprecierea potrivit căreia discuția menționată avea un caracter anticoncurențial.

Astfel, pe de o parte, discuția care a avut loc la 12 martie 2015 nu evidențiază numai un schimb de informații foarte precise și actuale cu privire la o ofertă propusă unui client în cadrul unei tranzacționări în curs. Această discuție evidențiază de asemenea o coordonare a comportamentului care l‑a determinat pe traderul Crédit agricole să nu adreseze o ofertă unui client potențial care l‑a contactat, după ce s‑a pus de acord cu traderul Credit Suisse (a se vedea punctele 259-261 de mai sus).

Pe de altă parte, alternativa prezentată de Credit Suisse potrivit căreia traderul Crédit agricole încerca să își procure lichidități de la traderul Credit Suisse nu este plauzibilă, iar această bancă nu demonstrează că elementele de probă directe de care dispunea Comisia erau insuficiente în sensul jurisprudenței citate la punctul 186 de mai sus.

Astfel, dacă, după cum susține Credit Suisse, traderul Crédit agricole încerca să își procure lichidități, nu ar fi fost util ca cei doi traderi să facă schimb de informații comerciale sensibile cu privire la strategia clientului, la identitatea clientului menționat și la oferta de preț propusă de Credit Suisse clientului menționat. Astfel, ar fi fost suficient ca traderul Credit Suisse să explice de la bun început traderului Crédit agricole că nu putea tranzacționa obligațiunea cu el sau chiar să îi furnizeze o cotație.

În consecință, Credit Suisse nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat, în considerentele (573)-(575), apoi (674), (678), (686), (715), (746) și (848) ale deciziei atacate, că discuția din 12 martie 2015 a condus la un schimb de informații comerciale sensibile, precum și la o coordonare a prețurilor și a activităților de tranzacționare și, prin urmare, că această discuție avea un caracter anticoncurențial.

În ceea ce privește e‑mailul traderului Credit Suisse din 24 martie 2015 al cărui destinatar a fost traderul Crédit agricole, clasificat în categoria 4 și menționat în considerentele (576) și (577), apoi (678) ale deciziei atacate, Credit Suisse susține că acesta facilitează identificarea posibilităților de tranzacționare între traderi, ceea ce este deosebit de important la sfârșitul lunii și al trimestrului atunci când se presupune că formatorii de piață își uniformizează portofoliul.

În această privință, trebuie subliniat că e‑mailul în discuție a fost trimis de traderul Credit Suisse traderului Crédit agricole, în copie ascunsă, și era intitulat „CS US$ SSA BID AXES –end: offer side bids”. Acest e‑mail conținea o listă de interese, și anume o listă prin care traderul respectiv furniza informații cu privire la prețurile și la cantitățile de obligațiuni pe care era dispus să le tranzacționeze.

Din considerentul (53) al deciziei atacate reiese că o listă de interese demonstrează interesul unui trader al unei bănci de a cumpăra sau de a vinde pe piață anumite obligațiuni și este destinată biroului de vânzări al băncii respective sau unui broker.

Astfel, prin faptul că a trimis o asemenea listă în mod direct unui trader concurent, traderul Credit Suisse a informat un trader concurent, și anume pe traderul Crédit agricole, cu privire la prețurile pe care le propunea clienților săi pentru o serie de obligațiuni.

Or, o astfel de informație constituie o informație comercială sensibilă. Acest caracter sensibil din punct de vedere comercial nu este repus în discuție de faptul că lista nu ar fi privit decât un număr limitat de obligațiuni sau că prețurile nu ar fi fost decât indicative.

Pe de altă parte, Credit Suisse nu prezintă niciun element de probă de natură să demonstreze că traderul său ar fi încercat să utilizeze lista de interese astfel comunicată pentru a încheia o tranzacție cu traderul Crédit agricole și astfel pentru „uniformizarea portofoliului său”. Credit Suisse nu prezintă mai multe elemente de natură să demonstreze că traderul Crédit agricole a încercat să se aprovizioneze cu lichidități de la Credit Suisse pentru una dintre cele 21 de obligațiuni menționate în lista în discuție.

Faptul că o astfel de listă nu este destinată să fie adresată unui trader concurent este confirmat de discuția din 21 martie 2013 dintre traderul Crédit agricole și traderul Deutsche Bank, examinată la punctele 220-223 de mai sus. Astfel, din această discuție reiese, pe de o parte, că trimiterea unei liste de interese de către un membru al Deutsche Bank către traderii Crédit agricole este calificată drept eroare și, pe de altă parte, că o asemenea trimitere a provocat „dezordine” în cadrul Crédit agricole.

În consecință, Credit Suisse nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a apreciat, în considerentele (576) și (577), apoi (678) ale deciziei atacate, că e‑mailul din 24 martie 2015 avea un caracter anticoncurențial.

Rezultă că argumentele invocate de Credit Suisse pentru a demonstra lipsa caracterului anticoncurențial al discuțiilor din 28 septembrie 2010, 8 februarie 2012, 10 ianuarie 2013 și 12 martie 2015, precum și al e‑mailului din 24 martie 2015 sunt respinse.

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că Crédit agricole și Credit Suisse nu au demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a considerat că discuțiile pe care le‑a analizat demonstrau existența unor acorduri și/sau a unor practici concertate în sensul articolului 101 TFUE care prezintă un caracter anticoncurențial și, mai precis, existența, pe de o parte, a unei coordonări anticoncurențiale a prețurilor și a activităților de tranzacționare și, pe de altă parte, a schimburilor de informații comerciale sensibile.

Concluzia care figurează la punctul 310 de mai sus nu aduce însă atingere răspunsului care trebuie dat la primele motive invocate de Crédit agricole și, respectiv, de Credit Suisse și întemeiate în esență pe faptul că Comisia a încălcat articolul 101 TFUE atunci când a concluzionat că acordurile sau practicile concertate constatate restrângeau concurența „prin obiect”. Astfel, caracterul anticoncurențial al acestor comportamente nu are în mod necesar drept consecință faptul că aceste comportamente ar constitui în mod automat o restrângere „prin obiect”.

Pentru a intra sub incidența unei restrângeri a concurenței „prin obiect”, restrângerea nu trebuie să prezinte numai o natură anticoncurențială, ci trebuie să prezinte un grad suficient de nocivitate pentru concurență [a se vedea Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 67 și jurisprudența citată].

Argumentele Crédit agricole și Credit Suisse prin care se urmărește contestarea existenței unei restrângeri „prin obiect” vor fi, așadar, examinate ulterior în cadrul răspunsului la primele lor motive.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, Crédit agricole contestă caracterul continuu al încălcării constatate de Comisie.

La rândul său, în cadrul celui de al doilea motiv, Credit Suisse invocă în esență lipsa probelor și motivarea insuficientă, pe de o parte, a caracterului unic al încălcării constatate de Comisie (primul aspect) și, pe de altă parte, a caracterului continuu al aceleiași încălcări (al treilea aspect). Astfel cum s‑a constatat în procesul‑verbal al ședinței de audiere a pledoariilor, Credit Suisse a renunțat la afirmația sa întemeiată pe insuficiența motivării caracterului unic și continuu al încălcării în litigiu, invocată inițial în cadrul celui de al doilea motiv.

Trebuie să se examineze argumentele Crédit agricole și ale Credit Suisse prin diferențierea, pe de o parte, între cele care pun în discuție caracterul unic al încălcării constatate de Comisie (primul aspect al celui de al doilea motiv al Credit Suisse) și, pe de altă parte, cele care pun în discuție caracterul continuu al acesteia (al doilea aspect al celui de al doilea motiv invocat de Crédit agricole și al treilea aspect al celui de al doilea motiv al Credit Suisse).

În considerentele (757) și (758) ale deciziei atacate, Comisia a considerat că seriile de acorduri și/sau de practici concertate pe care le identificase în prealabil făceau parte dintr‑un plan de ansamblu care urmărea un obiectiv anticoncurențial comun. Acest obiectiv ar fi fost, pentru băncile în cauză, de a‑și maximiza veniturile, limitând în același timp pierderile care puteau rezulta din incertitudinea legată de comportamentele celorlalți traderi, și aceasta printr‑o coordonare a prețurilor și a activităților de tranzacționare și prin schimbul de informații comerciale sensibile în legătură cu OSSA tranzacționate pe piața secundară. Băncile în cauză ar fi încercat astfel să restrângă sau să denatureze concurența, înlocuind concurența cu o asistență reciprocă în scopul ameliorării veniturilor lor obținute din tranzacționările de OSSA pe această piață, astfel încât, în anumite momente, situația ar fi fost de așa natură încât traderii băncilor în cauză ar fi putut părea că tranzacționează mai degrabă în numele unei singure întreprinderi decât în calitate de concurenți.

În plus, în considerentele (759)-(764) ale deciziei atacate, Comisia a prezentat în esență patru „elemente obiective” care, în opinia sa, confirmau că comportamentele coluzorii în cauză fuseseră „de natură legată și complementară”.

În primul rând, produsele în cauză, și anume OSSA, ar fi fost omogene și tranzacționate în același mod [considerentul (760)]. În al doilea rând, mecanismul utilizat de traderi ar fi fost același, și anume utilizarea unor comunicări constante în forumuri de discuții care le erau rezervate [considerentul (761)]. În al treilea rând, întreprinderile în cauză ar fi fost aceleași, și anume Deutsche Bank, BofA, Credit Suisse și Crédit agricole, iar o schimbare ar fi fost constatată numai atunci când unul dintre traderii implicați (care formau un grup sudat compus din aceleași persoane de‑a lungul timpului) își schimba angajatorul [considerentul (762)]. În al patrulea rând, comportamentele în cauză ar fi urmat aceeași „schemă”. În special, traderii băncilor în cauză ar fi fost, în anumite perioade, în contact zilnic și ar fi menținut canale de comunicare deschise pe toată durata unei zile. Aceștia ar fi schimbat reciproc informații cu privire la activitățile lor de tranzacționare în curs în mod liber sub forma unui comentariu în timp real cu privire la evenimente în curs de a se produce, ceea ce le‑ar fi permis să identifice și să exploateze oportunități de coordonare a comportamentelor lor [considerentele (763) și (764)].

Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, Credit Suisse susține că Comisia nu a dovedit existența unui plan de ansamblu care să urmărească un obiectiv anticoncurențial unic care să facă legătura între comportamentele anterioare și ulterioare lunii februarie 2013.

Fără a fi necesar să se ridice problema întinderii exacte a contestației formulate de Credit Suisse și, mai precis, a aspectului dacă această bancă a contestat existența unui plan de ansamblu care urmărea un obiectiv anticoncurențial unic pe toată perioada acoperită de încălcarea constatată de Comisie și, mai precis, înainte de luna februarie 2013 și în cursul acesteia, ceea ce nu reiese în mod clar din cererea introductivă, este necesar să se aprecieze dacă Comisia a demonstrat, în primul rând, existența unui astfel de plan de ansamblu înainte de luna februarie 2013 și în cursul acesteia și, în al doilea rând, continuarea acestui plan de ansamblu după luna februarie 2013.

Astfel cum reiese din discuțiile intervenite înainte de luna februarie 2013 și în cursul acesteia, menționate la punctele 166, 168-171, 188-208 și 269-295 de mai sus, constatările efectuate de Comisie în speță au permis să se demonstreze că, în această perioadă, obiectivul urmărit de comportamentele adoptate de participanți, și anume un schimb de informații comerciale sensibile, precum și o coordonare a prețurilor și a activităților lor de tranzacționare, era anticoncurențial.

Mai precis, din constatările efectuate de Comisie reiese că practicile puse în aplicare de traderii băncilor în cauză aveau ca scop schimbul de informații comerciale sensibile și obținerea unui profit ca urmare a unor oportunități de coordonare a comportamentelor atunci când se ivea ocazia și în special atunci când participanții manifestau un interes comun pentru una sau mai multe OSSA specifice sau atunci când erau contactați de același client privind aceeași OSSA. Aceste comportamente, care constau în înlocuirea unor condiții normale de concurență cu o asistență reciprocă, conduceau la o creștere a transparenței și, prin urmare, la o reducere a incertitudinii și a riscului și, uneori, la gestionarea portofoliilor respective ale participanților ca și cum ar fi fost vorba despre un portofoliu unic. Astfel, participanții au putut profita de comportamentele lor anticoncurențiale față de clienți și față de concurenți.

Astfel, Comisia a considerat în mod întemeiat că obiectivul anticoncurențial unic urmărit de comportamentele adoptate de băncile în cauză era de a‑și maximiza veniturile, limitându‑și în același timp pierderile.

De altfel, acest obiectiv este reflectat în special de anumite afirmații explicite făcute în cadrul discuțiilor menționate la punctele 166, 168 și 170 de mai sus, precum „ok cool will show same level… and wont improve” [discuția din 2 iunie 2010 menționată în considerentul (190)]; „where u gonna be bidding kfw 20’s if asked?” [discuția din 31 august 2010 menționată în considerentul (228)]; „Let’s just keep that price up because I am not going to improve from there. Because they are just going to try and play one place against another” [discuția din 13 octombrie 2010, menționată la considerentul (236)]; „take it out for now man…don’t want [to] have to pay 15!” [discuția din 20 octombrie 2010 menționată în considerentul (243)]; „in case he comes to [you]... maybe worth showing same level... so we can max the dough” [discuția din 19 mai 2011 menționată în considerentul (294)].

Pe de altă parte, discuțiile care au avut loc înainte de luna februarie 2013 și în cursul acesteia, menționate la punctele 166, 168-170, 188-208 și 269-295 de mai sus, susțin aprecierile efectuate în decizia atacată potrivit cărora, înainte de luna februarie 2013 și în cursul acesteia, alte elemente obiective confirmau că comportamentele anticoncurențiale adoptate de participanți erau legate între ele și complementare prin natura lor și că, interacționând, aceste comportamente contribuiau la planul de ansamblu care urmărea obiectivul anticoncurențial descris de Comisie.

Astfel, în primul rând, comportamentele anticoncurențiale identificate de Comisie priveau toate OSSA care, în pofida varietății lor, erau tranzacționate în același mod și de aceiași traderi în cadrul acelorași birouri de tranzacționare ale băncilor în cauză. Această apreciere este ilustrată de mai multe discuții analizate de Comisie în decizia atacată, din care reiese că, în cursul aceleiași zile, aceiași traderi au efectuat schimburi de informații sau și‑au coordonat comportamentele cu privire la diferite OSSA (a se vedea de exemplu discuția din 8 februarie 2012 menționată la punctele 279-286 de mai sus, precum și discuția din 18 ianuarie 2013 menționată la punctele 188-195 de mai sus).

În al doilea rând, comportamentele în cauză urmau același mecanism, și anume, de la începutul anului 2010, discuții regulate în cadrul forumurilor de discuții multilaterale permanente completate de discuții bilaterale. Aceste discuții aveau loc în cadrul unui mic grup sudat de traderi care schimbau informații de‑a lungul zilei cu privire la diverse OSSA (a se vedea de exemplu discuția din 28 septembrie 2010 menționată la punctele 269-278 de mai sus, precum și discuția din 31 ianuarie 2013 menționată la punctele 196-200 de mai sus).

În al treilea rând, aceste comportamente implicau un grup stabil de întreprinderi, și anume Deutsche Bank, BofA și Credit Suisse. Acest grup de întreprinderi s‑a schimbat numai atunci când, în luna ianuarie 2013, traderul BofA și‑a schimbat angajatorul și și‑a preluat atribuțiile în cadrul Crédit agricole, conducând la implicarea acestei din urmă bănci.

În al patrulea rând, comportamentele în cauză urmau aceeași schemă sub forma unei puneri în comun de informații sau de discuții sincere cu privire la comportamentele recente, actuale sau viitoare care permiteau traderilor băncilor în cauză să profite de oportunitățile de coordonare sau de schimburi de informații și, astfel, să urmărească obiectivul anticoncurențial unic menționat la punctul 317 de mai sus.

Existența unui plan de ansamblu care urmărește un obiectiv anticoncurențial unic înainte de luna februarie 2013 și în cursul acesteia este de altfel confirmată de alte elemente din dosar colectate de Comisie.

Astfel, în cadrul unei discuții din 2 iunie 2010, menționată în considerentul (190) al deciziei atacate, traderul BofA a informat traderul Deutsche Bank cu privire la prețul la care vânduse obligațiuni unui anumit client. Ulterior, traderul Deutsche Bank a propus același preț aceluiași client și a indicat traderului BofA că vânduse aceleași obligațiuni și că aceasta funcționase ca în vis („worked out a dream”).

De asemenea, în considerentul (810) al deciziei atacate, Comisia a menționat discuții din care reiese că fiecare dintre cei trei traderi implicați în principal recunoșteau ei înșiși un „club” discret („telling you man just like you, me and [Credit Suisse’s trader] have a chatroom all these accounts mst be in one chatroom as well”; „we should defo include him in the club….”).

În sfârșit, după încetarea funcțiilor sale în cadrul BofA și intrarea sa în funcție în cadrul Crédit agricole, unul dintre traderii implicați în comportamentele în cauză examinate de Comisie a solicitat, la 10 ianuarie 2013, să fie reintegrat în casă („to be added back in the house!”), și anume forumul permanent ai cărui membri erau traderul Deutsche Bank și traderul Credit Suisse.

Astfel, în măsura în care dispunea de suficiente elemente pentru a concluziona în sensul existenței unui plan de ansamblu care urmărea un obiectiv anticoncurențial unic înainte de luna februarie 2013 și în cursul acesteia, nu era necesar, contrar celor susținute de Credit Suisse, ca Comisia să dovedească faptul că participanții subscriseseră în mod explicit și în prealabil la un acord global care își definea acțiunea pe piață sau, mai general, că își formalizaseră în prealabil intenția de a adopta comportamente anticoncurențiale.

Ținând seama de cele ce precedă și presupunând că aceasta a intenționat să conteste existența unui plan de ansamblu între luna ianuarie 2010 și luna februarie 2013, Credit Suisse nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a considerat că comportamentele adoptate de traderii băncilor în cauză în această perioadă se înscriau în planul de ansamblu care urmărea un obiectiv anticoncurențial unic, astfel cum a fost definit în termenii amintiți în esență la punctul 317 de mai sus.

Astfel cum reiese din considerentele (94), (766), (767), (822), (823) și (847) ale deciziei atacate, la sfârșitul lunii februarie 2013, Deutsche Bank a interzis traderilor săi să utilizeze forumuri de discuții multilaterale permanente („persistent multilateral chatrooms”).

Credit Suisse susține că această interdicție constituie un „fapt fundamental” care a făcut imposibile discuțiile cu privire la astfel de foruri de discuții, cu consecința că discuțiile dintre traderii băncilor în cauză ar fi devenit mai puțin frecvente, chiar sporadice. Ca urmare a acestei schimbări a circumstanțelor, comportamentele puse în aplicare de traderi după luna februarie 2013 nu s‑ar mai fi întemeiat pe același „mecanism” și nu ar mai fi urmat aceeași „schemă”. În aceste condiții, după luna februarie 2013 nu ar mai fi fost posibil să se realizeze obiectivul anticoncurențial unic definit de Comisie.

Comisia admite o scădere relativă a frecvenței discuțiilor anticoncurențiale legate de interdicția menționată la punctul 337 de mai sus, respingând în același timp afirmația Credit Suisse potrivit căreia această scădere ar fi fost semnificativă și neașteptată.

În speță, trebuie subliniat că interdicția adresată de Deutsche Bank traderilor săi de a utiliza forumuri de discuții multilaterale permanente nu este susceptibilă să repună în discuție constatările Comisiei referitoare la existența unui plan de ansamblu care urmărește un obiectiv anticoncurențial unic.

Astfel, în primul rând, trebuie arătat că Credit Suisse nu contestă elementele obiective care sunt amintite la punctul 319 de mai sus și care sunt legate, pe de o parte, de caracterul omogen al produselor în cauză, și anume OSSA, și, pe de altă parte, de faptul că aceleași bănci în cauză erau implicate, cu excepția cazului în care unul dintre traderii participanți schimba banca.

În al doilea rând, interdicția menționată la punctul 337 de mai sus a provocat o reacție a traderilor Deutsche Bank, care este ilustrată de o discuție intervenită între doi traderi ai acestei bănci la 25 februarie 2013 și menționată în considerentele (473) și (761) ale deciziei atacate.

Cu ocazia acestei discuții, un trader al Deutsche Bank, implicat în încălcarea în litigiu, a afirmat către unul dintre colegii săi din cadrul aceleiași bănci că interdicția menționată urma să îi incomodeze („that’s gonna really hinder us”), în măsura în care aceștia nu ar mai fi la curent cu schimburile de informații dintre traderii Crédit agricole și Credit Suisse („we not gonna know what flows are going on with [Crédit agricole’s trader] and [Credit Suisse’s trader]”).

Celălalt trader al Deutsche Bank a explicat în acest caz: „what i do with [another trader] is we open a new room every day.. as long as its not permanent chat, its ok”, la care interlocutorul său, implicat în încălcarea în litigiu, a răspuns: „ah ok.. gonna have to do that then”.

Astfel, în urma interdicției adresate traderilor Deutsche Bank de a utiliza forumuri de discuții multilaterale permanente, traderii băncilor în cauză în încălcarea în litigiu și‑au înlocuit discuțiile în cadrul forumurilor de discuții multilaterale permanente cu forumuri de discuții bilaterale nepermanente.

În această privință, pe de o parte, nu se contestă că, până în luna august a anului 2013, traderii Credit Suisse și ai Crédit agricole au continuat să discute în mod bilateral cu privire la același forum multilateral permanent ca cel care fusese utilizat cu traderul Deutsche Bank înainte de luna februarie 2013 și în cursul acesteia, și anume forum PCHAT‑0x2000001313671 denumit „DB/CA/CS $ CHAT”. Pe de altă parte, astfel cum reiese în mod expres din discuția din 25 februarie 2013, citată la punctul 344 de mai sus, interzicerea forumurilor de discuții multilaterale permanente nu împiedica traderii Deutsche Bank să utilizeze forumuri de discuții bilaterale nepermanente.

De altfel, traderii băncilor în cauză erau obișnuiți să aibă discuții deopotrivă bilaterale, întrucât avuseseră astfel de discuții înainte de luna februarie 2013 și în cursul acesteia, în completarea utilizării forumurilor respective de discuții multilaterale, aspect care nu este contestat.

Prin urmare, traderii băncilor în cauză au încercat să remedieze interdicția privind utilizarea forumurilor de discuții multilaterale impusă traderilor Deutsche Bank prin intermediul unei rețele de discuții bilaterale. Această împrejurare tinde să demonstreze o intenție de a continua, după luna februarie 2013, obiectivul anticoncurențial care era urmărit din luna ianuarie 2010.

În al treilea rând, discuțiile dintre traderii băncilor în cauză au continuat efectiv după luna februarie 2013. O examinare a discuțiilor ulterioare lunii februarie 2013 arată că discuțiile respective aveau un conținut anticoncurențial asemănător discuțiilor anterioare celor din luna februarie 2013.

Astfel, mai întâi, traderii au continuat să își coordoneze prețurile, astfel cum ilustrează de exemplu extrasele din discuțiile bilaterale ulterioare lunii februarie 2013 menționate la punctul 167 de mai sus, discuțiile bilaterale din 10 iulie 2013 (a se vedea punctele 236-243 de mai sus) și din 12 martie 2015 (a se vedea punctele 257-267 și ulterior 296-300 de mai sus), precum și e‑mailul din 24 martie 2015 (a se vedea punctele 301-308 de mai sus).

În continuare, traderii au continuat să divulge, spontan sau la cerere, informații care puteau fi utilizate de ceilalți traderi pentru a‑și desfășura activitățile de tranzacționare sau pentru a‑și defini strategia de tranzacționare sau de stabilire a prețurilor, astfel cum ilustrează de exemplu extrasele din discuțiile bilaterale ulterioare lunii februarie 2013 menționate la punctul 168 de mai sus, precum și discuțiile bilaterale din 19 și din 21 martie 2013 (a se vedea punctele 209-216 și 217-227 de mai sus), din 24 mai 2013 (a se vedea punctele 228-232 de mai sus), din 25 iulie 2013 (a se vedea punctele 244-248 de mai sus) și din 12 martie 2015 (a se vedea punctele 257-267 și 296-300 de mai sus).

În sfârșit, traderii au continuat să își coordoneze activitățile de tranzacționare, astfel cum ilustrează de exemplu extrasele din discuțiile bilaterale ulterioare lunii februarie 2013, menționate la punctele 170 și 171 de mai sus, precum și discuția bilaterală din 10 iulie 2013 (a se vedea punctele 236-243 de mai sus) și cea din 12 martie 2015 (a se vedea punctele 257-268 și 296-300 de mai sus).

Prin urmare, după luna februarie 2013, traderii băncilor în cauză au fost implicați în aceleași tipuri de coordonare, au schimbat același tip de informații comerciale sensibile și au urmărit un obiectiv anticoncurențial identic cu cel urmărit înainte de această dată.

În al patrulea rând, argumentația Credit Suisse întemeiată pe faptul că interdicția adresată traderilor Deutsche Bank de a utiliza forumuri de discuții multilaterale permanente a condus la o schimbare drastică în „mecanismul” și în „schema” încălcării unice invocate nu permite repunerea în discuție a constatării potrivit căreia obiectivul anticoncurențial urmărit de planul de ansamblu a fost menținut după luna februarie 2013.

Astfel, caracterul unic al unei încălcări rezultă din unicitatea obiectivului urmărit de participanții la înțelegere, iar nu din modalitățile de aplicare a acestei înțelegeri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 martie 2000, Cimenteries CBR și alții/Comisia, T‑25/95, T‑26/95, T‑30/95-T‑32/95, T‑34/95-T‑39/95, T‑42/95-T‑46/95, T‑48/95, T‑50/95-T‑65/95, T‑68/95-T‑71/95, T‑87/95, T‑88/95, T‑103/95 și T‑104/95, EU:T:2000:77, punctul 4127, și Hotărârea din 8 iulie 2008, Lafarge/Comisia, T‑54/03, nepublicată, EU:T:2008:255, punctul 482).

S‑a statuat de asemenea că, din moment ce obiectivul practicilor anticoncurențiale rămânea același, faptul că anumite caracteristici sau intensitatea acestor practici s‑au schimbat nu era concludent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 martie 2011, Aalberts Industries și alții/Comisia, T‑385/06, EU:T:2011:114, punctul 105).

În plus, obiectivul anticoncurențial unic constatat în decizia atacată nu depindea, contrar celor sugerate de Credit Suisse, de organizarea unor discuții zilnice. Astfel, după cum reiese din considerentele (607)-(611) și (763) ale deciziei atacate, traderii băncilor în cauză urmăreau acest obiectiv prin schimbul liber de informații cu privire la activitățile lor de tranzacționare în curs. Aceste schimburi luau forma unui comentariu în timp real al evenimentelor în timp real, în timp ce aveau loc, ceea ce le permitea să identifice și să exploateze oportunități de coordonare. Astfel, acești traderi urmăreau atingerea acestui obiectiv în cadrul unor discuții anticoncurențiale referitoare la anumite tranzacționări sau, cel mult, referitoare la informații relevante pentru anumite perioade. Prin urmare, nu era necesar să aibă discuții permanente sau cotidiene pentru a urmări obiectivul anticoncurențial în cauză.

De altfel, chiar și în perioada anterioară lunii februarie 2013, discuțiile anticoncurențiale nu erau în mod necesar cotidiene, astfel cum reiese din cronologia evenimentelor prezentată în secțiunea 4.2 din decizia atacată.

În sfârșit, este adevărat că interzicerea forumurilor de discuții multilaterale permanente a putut face mai dificilă identificarea oportunităților pentru traderii băncilor în cauză de a se coordona sau de a face schimb de informații comerciale sensibile, în special în măsura în care a fost mai dificil pentru aceștia să mențină un „comentariu în timp real”.

Cu toate acestea, Credit Suisse nu contestă faptul că forumurile de discuții bilaterale nepermanente funcționează la fel ca forumurile de discuții multilaterale permanente. La fel ca forumurile de discuții multilaterale permanente, forumurile de discuții bilaterale nepermanente au permis traderilor conectați să facă schimb de mesaje instantanee prin trimiterea de mesaje instantanee. Pe de altă parte, astfel cum forumurile pentru discuții multilaterale permanente, forumurile nepermanente permiteau traderilor conectați să comenteze, de‑a lungul unei zile și în timp real, evenimentele care aveau loc. În realitate, diferența dintre aceste două tipuri de forumuri consta în principal în numărul de participanți și în necesitatea sau nu de a deschide un nou forum în fiecare zi.

În consecință, fără a fi necesar să se aprecieze celelalte justificări invocate de Comisie în decizia atacată ca răspuns la argumentele băncilor implicate pentru a explica o scădere relativă a frecvenței discuțiilor anticoncurențiale, argumentația Credit Suisse întemeiată pe faptul că, după luna februarie 2013, nu a mai fost posibilă realizarea obiectivului anticoncurențial unic definit în decizia atacată, nu poate fi primită.

Prin urmare, primul aspect al celui de al doilea motiv invocat de Credit Suisse este respins.

În măsura în care, la rândul său, Crédit agricole repune în discuție, în mod incident și dispersat, caracterul unic al încălcării în litigiu, afirmațiile acestei bănci trebuie de asemenea respinse.

Pe de o parte, Crédit agricole nu poate susține în mod întemeiat, la finalul primului său motiv și în partea introductivă a celui de al doilea motiv, că calificarea drept „încălcare unică și continuă” ar fi incorectă în ipoteza în care Tribunalul ar constata că Comisia a calificat în mod eronat unul dintre cele cinci acorduri sau practici concertate distincte drept încălcare „prin obiect”. Astfel, această argumentație se întemeiază pe premisa eronată potrivit căreia Comisia ar fi identificat cinci încălcări distincte în decizia atacată (a se vedea punctele 70-89 de mai sus).

Pe de altă parte, Crédit agricole nu este îndreptățită nici să sugereze, în cadrul primului aspect al celui de al doilea motiv, întemeiat pe lipsa contribuției la un plan de ansamblu, că obiectivul anticoncurențial unic identificat de Comisie pentru încălcarea unică și continuă în cauză ar fi fost definit într‑un mod prea general, întrucât orice bancă ar urmări să își reducă pierderile. Astfel, deși este adevărat că obiectivul anticoncurențial unic prezentat de Comisie include obiectivul de maximizare a veniturilor și de reducere a pierderilor prin participarea la încălcarea în litigiu, reiese din cuprinsul punctului 317 de mai sus că aceasta din urmă a precizat de asemenea că băncile în cauză încercaseră să realizeze acest obiectiv prin coordonarea comportamentelor lor în ceea ce privește prețurile și în ceea ce privește activitățile lor de tranzacționare, precum și prin schimbul de informații comerciale sensibile referitoare la OSSA tranzacționate pe piața secundară. Astfel, băncile implicate au urmărit, printr‑o asistență reciprocă și, așadar, prin intermediul unor practici care nu țineau de condițiile de concurență normale, să își maximizeze mai mult veniturile și să atenueze mai mult pierderile lor decât băncile care nu erau implicate în comportamentele în cauză.

În considerentul (789) al deciziei atacate, sub titlul „Natura continuă a încălcării”, Comisia a considerat că comportamentele pe care le descrisese în secțiunea 4 din decizia sa făceau parte dintr‑un proces continuu potrivit unui plan comun și că aceste comportamente nu constituiau evenimente izolate sau sporadice. Potrivit Comisiei, diferitele elemente ale încălcării, care urmăreau același obiectiv anticoncurențial, fuseseră elaborate în contextul unor discuții multiple și frecvente între traderii băncilor în cauză.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, Crédit agricole invocă „inexistența unei încălcări continue”. Ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal în ședință, Crédit agricole a arătat că, în cadrul punctelor 3.16-3.31 din acest aspect, contesta caracterul continuu al participării sale la încălcare, dar că întreruperea participării sale și a celei a celorlalte bănci ar trebui să aibă de asemenea consecințe asupra caracterului continuu al încălcării în litigiu în ansamblul său.

Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv, Credit Suisse susține că Comisia nu a dovedit caracterul continuu al încălcării în litigiu după luna februarie 2013.

Trebuie să se examineze succesiv al treilea aspect al celui de al doilea motiv invocat de Credit Suisse și al doilea aspect al celui de al doilea motiv invocat de Crédit agricole, în măsura în care acest al doilea aspect urmărește să demonstreze lipsa caracterului continuu al încălcării în litigiu.

Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al doilea motiv, Credit Suisse susține că Comisia nu a demonstrat că încălcarea în litigiu era continuă după luna februarie 2013, moment de la care această încălcare ar fi suferit o modificare semnificativă.

Cu titlu introductiv, Credit Suisse susține că, în speță canalul de comunicare existent între traderii în cauză nu era clandestin și că schimburile erau perfect repertoriate, astfel încât lipsa unor probe privind comunicarea pentru o anumită perioadă constituie o dovadă efectivă a întreruperii comportamentului în această perioadă. Astfel, Comisia ar încerca în mod eronat să susțină că insuficiența demonstrației sale s‑ar datora unor elemente de probă fragmentare și incomplete.

Potrivit Credit Suisse, ținând seama de dinamica pieței relevante și de cronologia faptelor ulterioare lunii februarie 2013, Comisia ar fi trebuit să prezinte elemente de probă referitoare la fapte suficient de apropiate în timp. Or, după luna februarie 2013, ar fi existat numeroase pauze de lungă durată, inclusiv pauze care variază între 49 și 82 de zile. Ținând seama de discuțiile bilaterale dintre alți traderi decât cel al Credit Suisse, ar fi existat zece perioade de inactivitate de 28 de zile sau mai mult.

În acest context, mai întâi, Credit Suisse susține că faptul că comportamentele adoptate de băncile în cauză urmăreau un obiectiv comun nu este suficient pentru a demonstra o încălcare continuă în prezența unor probe sau indicii care să demonstreze o întrerupere a acestei încălcări. Aceste argumente ar permite cel mult să se susțină existența unei încălcări unice și „repetate”. De asemenea, Comisia ar fi operat pur și simplu deducții întemeiate pe o serie de probe privite în ansamblu, ceea ce nu ar demonstra corespunzător cerințelor legale o încălcare continuă.

În continuare, Credit Suisse subliniază că Comisia nu a explicat modul în care pauzele menționate la punctul 372 de mai sus ar putea fi legate, având în vedere că informațiile schimbate deveneau rapid caduce, iar această instituție a încercat să prelungească efectele câtorva discuții sporadice, identificate după luna februarie 2013.

În sfârșit, potrivit Credit Suisse, circumstanțele cauzei și funcționarea pieței ar fi necesitat, în realitate, „măsuri pozitive” și discuții care au loc cu o anumită regularitate și în intervale de timp relativ apropiate. Comisia nu ar fi reușit să respingă acest argument.

În această privință, cu titlu introductiv, trebuie respins argumentul Credit Suisse potrivit căruia canalul de comunicare existent între traderii băncilor în cauză nu era clandestin și schimburile sunt perfect repertoriate, astfel încât lipsa dovezii comunicării pentru o anumită perioadă constituie o dovadă efectivă a întreruperii comportamentului în această perioadă.

Pe de o parte, acest argument este contrazis de anumite explicații care figurează în decizia atacată. Astfel, în considerentul (777) al acestei decizii, Comisia a arătat că, în urma interzicerii utilizării forumurilor de discuții multilaterale permanente de către Deutsche Bank, era normal ca elementele de probă ale discuțiilor bilaterale să fie mai dispersate odată ce traderii au știut că trebuiau să înceteze utilizarea forumurilor de discuții multilaterale și, prin urmare, că era nevoie „să își ascundă discuțiile privind controlul intern al conformității”. Pe de altă parte, în considerentele (82) și (778) ale aceleiași decizii, Comisia a explicat că, în cursul investigației, fusese informată cu privire la faptul că înregistrările audio ale conversațiilor telefonice ale traderului BofA pentru perioada cuprinsă între 29 noiembrie 2014 și 3 septembrie 2015 fuseseră eliminate și că singura informație de care dispunea, și anume un repertoriu al apelurilor efectuate, demonstra că, între lunile noiembrie 2014 și martie 2015, au avut loc 14 apeluri între traderul BofA și traderul Crédit agricole. Comisia a adăugat că doar unul dintre aceste apeluri era înregistrat în sistemul Crédit agricole, și anume un apel din 10 decembrie 2014.

Pe de altă parte, lipsa manifestării încălcării în litigiu pentru o anumită perioadă nu poate fi interpretată automat ca o întrerupere a acestei încălcări în aceeași perioadă.

Astfel, chiar dacă manifestările înțelegerii sunt separate prin intervale de timp mai mult sau mai puțin lungi, Comisia poate, în cadrul aprecierii caracterului continuu al unei încălcări care se întinde pe mai mulți ani, să considere că această încălcare nu a fost întreruptă, pe de o parte, atunci când acțiunile diferite care fac parte din încălcarea respectivă urmăresc o singură finalitate și sunt susceptibile să se înscrie în cadrul unei încălcări cu caracter unic și, pe de altă parte, atunci când niciun indiciu sau element de probă nu demonstrează că încălcarea nu a continuat în aceste perioade (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 martie 2021, Pometon/Comisia, C‑440/19 P, EU:C:2021:214, punctele 112 și 114, și Hotărârea din 17 mai 2013, Trelleborg Industrie și Trelleborg/Comisia, T‑147/09 și T‑148/09, EU:T:2013:259, punctele 61 și 63).

Principiul securității juridice impune însă Comisiei să invoce cel puțin elemente de probă care se raportează la fapte suficient de apropiate în timp, astfel încât să se poată admite în mod rezonabil că această încălcare s‑a desfășurat fără întrerupere între două date precise [a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 septembrie 2021, Nichicon Corporation/Comisia, T‑342/18, EU:T:2021:635, punctul 365 (nepublicat și jurisprudența citată].

Deși perioada care separă două manifestări ale unui comportament ilicit este un criteriu pertinent pentru a stabili caracterul continuu al unei încălcări, nu este mai puțin adevărat că problema dacă respectiva perioadă este sau nu este suficient de lungă pentru a constitui o întrerupere a încălcării nu poate fi examinată în abstract. Dimpotrivă, aceasta trebuie apreciată în contextul funcționării înțelegerii în cauză [a se vedea Hotărârea din 29 septembrie 2021, Nichicon Corporation/Comisia, T‑342/18, EU:T:2021:635, punctul 366 (nepublicat) și jurisprudența citată].

În speță, în primul rând, din cuprinsul punctelor 317-362 de mai sus reiese că, pe parcursul întregii perioade a încălcării, comportamentele participanților se înscriau în cadrul unui plan de ansamblu care urmărea un obiectiv anticoncurențial unic.

Rezultă că Comisia putea considera că încălcarea în litigiu fusese continuă pe întreaga perioadă a încălcării reținute în decizia atacată, cu excepția cazului în care trebuia să se constate o întrerupere a încălcării menționate (a se vedea punctele 379-381 de mai sus).

În al doilea rând, obiectivul anticoncurențial avut în vedere urmărea maximizarea veniturilor băncilor în cauză, limitând în același timp pierderile acestora care puteau surveni ca urmare a incertitudinii aferente modului în care s‑ar comporta ceilalți traderi. Comportamentele puse în aplicare priveau diverse OSSA și nu constau numai într‑o coordonare a prețurilor sau în schimburi de informații cu privire la prețuri. Astfel, aceste comportamente priveau, mai larg, activitățile de tranzacționare ale băncilor în cauză.

Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 323 și 357 de mai sus, urmărirea obiectivului anticoncurențial unic constatat în decizia atacată nu depindea, contrar celor sugerate de Credit Suisse, de organizarea unor discuții zilnice. Astfel, discuțiile dintre traderii în cauză urmăreau identificarea și exploatarea oportunităților de coordonare sau de schimb de informații comerciale sensibile.

Pe de altă parte și ținând seama de cele de mai sus, o participare foarte frecventă la contacte coluzive nu era necesară pentru funcționarea încălcării în litigiu, dat fiind că tranzacționările de OSSA erau independente. Astfel, eventualul succes al unui anumit contact coluziv nu depindea de o participare la o serie de contacte referitoare la alte tranzacționări.

În sfârșit, discuțiile care au avut loc după luna februarie 2013 au implicat aceiași traderi ca cei care se aflau la originea instituirii forumurilor de discuții multilaterale permanente în 2010. Acești traderi se întâlneau frecvent în timpul unor evenimente sociale și formau un grup foarte sudat binecunoscut printre traderii pieței financiare (City) din Londra.

În al treilea rând, Comisia s‑a întemeiat pe elemente de probă care se raportează la fapte suficient de apropiate în timp și la pauzele invocate de Credit Suisse între două manifestări ale încălcării sau între două discuții cu privire la care Comisia este în măsură să facă dovada, nu permit să se considere că încălcarea menționată ar fi fost întreruptă în perioada ulterioară lunii februarie 2013.

În această privință, primo, este necesar să se sublinieze că Credit Suisse nu invocă o întrerupere a încălcării înainte de luna februarie 2013, deși mai multe pauze mai mari de o lună între anumite discuții pot fi constatate înainte de această dată și, mai precis, în anul 2012.

Secundo, în considerentul (534) al deciziei atacate, Comisia a menționat mai multe documente din care reiese că, în cursul anilor 2014 și 2015, traderii au perceput piața OSSA ca devenind din ce în ce mai dificilă și mai puțin profitabilă („no money in SSA anymore”, „no flows in SSA”, „no money in SSA”, „SSA is dead”). Acest fenomen explica faptul că traderii în cauză tranzacționau din ce în ce mai mult alte instrumente financiare pentru a compensa reducerea activității pe această piață. Această reducere a activității, independentă de voința participanților la încălcarea unică, a contribuit la diminuarea oportunităților de coordonare sau de schimb de informații comerciale sensibile.

Tertio, reiese dintr‑o examinare, pe de o parte, a discuțiilor care au precedat pauzele invocate de Credit Suisse și, pe de altă parte, a discuțiilor care au urmat diferențele respective, că aceste discuții nu conțin niciun element de natură să demonstreze că traderii băncilor în cauză și‑ar fi manifestat, într‑o primă etapă, voința de a pune capăt încălcării unice și, într‑o a doua etapă, o voință de a o pune din nou în aplicare. Dimpotrivă, tonul utilizat de traderi este deosebit de liber, iar discuțiile sunt spontane. În special, discuțiile anticoncurențiale care succedă pauzelor invocate de Credit Suisse nu cuprind nicio declarație introductivă care ar dovedi necesitatea de a restabili un contact, chiar o încredere, care ar fi fost ruptă în prealabil între participanți. Aceste discuții stabilesc astfel o voință persistentă și constantă din partea traderilor participanți de a adopta comportamente care contribuiau la planul de ansamblu care urmărea un obiectiv anticoncurențial unic, astfel cum a fost definit de Comisie în decizia atacată.

Mai precis, în ceea ce privește pauza de 64 de zile care separă, pe de o parte, discuția din 21 martie 2013 dintre traderul Crédit agricole și traderul Deutsche Bank și, pe de altă parte, discuția din 24 mai 2013 dintre traderul Crédit agricole și traderul Credit Suisse, trebuie arătat că, deși obligațiunile vizate de aceste discuții erau diferite, conținutul discuțiilor era același. Astfel, traderii în cauză au schimbat informații comerciale sensibile cu privire la activitățile de tranzacționare în curs sau care tocmai aveau loc și în special cu privire la prețurile și la clienții lor (a se vedea punctele 217-227 și 228-232 de mai sus). Pe de altă parte, afirmațiile făcute în cadrul acestor discuții sunt deosebit de libere, iar comportamentul traderilor este natural. Aceste discuții nu menționează niciun element care ar sugera că voința traderilor de a pune în aplicare încălcarea ar fi încetat între aceste două manifestări ale acesteia.

În ceea ce privește pauza de 60 de zile dintre cele două discuții din 11 octombrie 2013 și din 10 decembrie 2013 dintre traderul Credit Suisse și traderul Deutsche Bank, ar trebui să se constate că aceste două discuții se refereau la obligațiuni diferite, dar că conținutul discuțiilor respective era similar. În cursul primei discuții, traderul Credit Suisse a retras un ordin de vânzare de pe platforma unui broker („killed it”) după ce traderul Deutsche Bank a sugerat această retragere din cauza poziției sale lungi („i am long bro…if ok to scarp it that would be better”). Cu ocazia celei de a doua discuții, traderul Deutsche Bank a sugerat retragerea ofertei sale de cumpărare („ah sorry bro…will kill it”) după ce a aflat poziția scurtă a traderului Credit Suisse („i’m small short”). Faptul că traderul Deutsche Bank a renunțat în cele din urmă să își retragă oferta după ce a obținut opinia traderului Credit Suisse nu repune în discuție aprecierea potrivit căreia discuțiile menționate dovedesc o continuitate în ceea ce privește conținutul lor și o formă de reciprocitate care să se înscrie în timp în ceea ce privește retragerea și o propunere de retragere a unei oferte care ar putea afecta un alt participant la înțelegere. Pe de altă parte, aceste discuții nu menționează niciun element care ar sugera că voința traderilor de a pune în aplicare încălcarea ar fi încetat între aceste două manifestări ale încălcării. Prima dintre aceste discuții, și anume cea din 11 octombrie 2013, în cadrul căreia erau prezenți traderii celor trei bănci implicate, arată de altfel o voință de a programa o întâlnire cu caracter social în cursul unei călătorii de afaceri la New York (Statele Unite ale Americii) în săptămâna următoare.

În ceea ce privește pauza de 55 de zile dintre cele două discuții din 10 decembrie 2013 și din 3 februarie 2014 dintre traderul Credit Suisse și traderul Deutsche Bank, este necesar să se arate că aceste două discuții priveau obligațiuni diferite, dar că conținutul discuțiilor respective era asemănător. Cu ocazia primei discuții, traderul Deutsche Bank a sugerat retragerea ofertei sale (bid) după ce a aflat poziția scurtă a traderului Credit Suisse (a se vedea punctul 393 de mai sus). Cu ocazia celei de a doua dintre aceste discuții, traderul Deutsche Bank s‑a abținut să admită o ofertă (bid) depusă de Credit Suisse pe platforma unui broker și, prin urmare, să îi vândă o obligațiune în urma unui schimb între cei doi traderi. Cele două discuții sunt directe și spontane și nu menționează niciun element care ar sugera că voința celor doi traderi de a contribui la încălcarea în litigiu ar fi încetat între aceste două manifestări ale încălcării.

În ceea ce privește pauza de 82 de zile care separă, pe de o parte, o discuție de la 1 mai 2014 între traderul Crédit agricole și traderul Credit Suisse și, pe de altă parte, o discuție din 22 iulie 2014 între traderul Credit Suisse și traderul societății BofA, trebuie subliniat că, în cadrul primei dintre aceste discuții, traderul Crédit agricole și traderul Credit Suisse au discutat despre prețul unei anumite obligațiuni (KFW 5 1/8 03/16). Astfel, traderul Crédit agricole a întrebat „where u ma[rk]ing that sh1t [?]”. Traderul Credit Suisse a explicat „got them marked + 2 on the bid (2/-2)”, la care traderul Crédit agricole a răspuns „perfect”. Acest schimb a permis astfel traderului Crédit agricole să verifice prețurile sale cu traderul Credit Suisse. Cu ocazia celei de a doua dintre aceste discuții, traderul BofA, care participase anterior la discuțiile cu ceilalți traderi atunci când lucra pentru Deutsche Bank, a propus traderului Credit Suisse să își retragă oferta (bid) pentru o altă obligațiune. Traderul BofA a menționat de asemenea poziția sa de tranzacționare („sorry I didn’t realised kbn 19 in tullets was you… i went better bid… can kill it if you wanty… we are short 10mm…”).

În această pauză de 82 de zile, fostul trader al Deutsche Bank era în concediu de la 1 aprilie, așteptând să părăsească această bancă în luna iunie 2014 și să se alăture BofA. Acest eveniment nu a avut drept consecință întreruperea încălcării, întrucât, la 1 mai 2014, traderul Crédit agricole și traderul Credit Suisse au discutat despre prețul unei obligațiuni (a se vedea punctul 395 de mai sus). În schimb, concediul traderului Deutsche Bank, prealabil schimbării angajatorului, a contribuit la o reducere temporară a oportunităților de coordonare sau de schimburi de informații comerciale sensibile între cei trei traderi implicați în principal.

Fostul trader al Deutsche Bank și‑a preluat apoi funcția la BofA, la 16 iulie 2014. Faptul că traderul menționat a avut, șase zile mai târziu, și anume la 22 iulie 2014, o discuție bilaterală cu traderul Credit Suisse pentru a propune retragerea unei oferte („can kill it if you wanty”) și pentru a‑și expune poziția de tranzacționare („we are short 10 mm”) demonstrează o voință neîntreruptă de a adopta comportamente care țin de planul de ansamblu care urmărește un obiectiv anticoncurențial unic definit de Comisie. Această voință continuă este ilustrată și de tonul direct utilizat de cei doi participanți și de spontaneitatea schimbului.

În ceea ce privește pauza de 67 de zile invocată de Credit Suisse între o pretinsă discuție din 24 august 2014 și o discuție din 29 octombrie 2014, trebuie subliniat că argumentul pe care încearcă să îl deducă din aceasta Credit Suisse nu este întemeiat în măsura în care nu a fost identificată nicio discuție bilaterală la 24 august 2014. Discuția vizată de Credit Suisse datează în realitate din 24 septembrie 2014, iar pauza invocată este, așadar, de 37 de zile. În orice caz, aceste discuții nu dovedesc nicio întrerupere a încălcării și, dimpotrivă, arată că, în aceste două ocazii, traderul Crédit agricole și traderul BofA au continuat să schimbe informații cu privire la strategia lor tarifară și și‑au manifestat astfel voința persistentă și constantă de a se înscrie în cadrul încălcării unice reținute de Comisie în decizia atacată.

În ceea ce privește diferența de 70 de zile care separă, pe de o parte, o discuție din 29 octombrie 2014 între traderul Crédit agricole și traderul BofA și, pe de altă parte, o discuție din 7 ianuarie 2015 între traderul Crédit agricole și traderul Credit Suisse, niciun element din conținutul primeia dintre aceste discuții nu sugerează voința participanților de a întrerupe încălcarea în litigiu, în timp ce nimic din conținutul celei de a doua dintre aceste discuții nu dovedește voința de a pune din nou în aplicare o încălcare care ar fi fost întreruptă. Ambele discuții arată un schimb de informații privind prețurile. Aceste discuții ilustrează, așadar, o voință comună și persistentă de a continua să pună în aplicare planul de ansamblu definit de Comisie în decizia atacată.

În sfârșit, în ceea ce privește pauza de 45 de zile care separă, pe de o parte, o discuție din 27 ianuarie 2015 între traderul BofA și traderul Crédit agricole și, pe de altă parte, o discuție din 12 martie 2015 între traderul Crédit agricole și traderul Credit Suisse, trebuie arătat că conținutul discuției din 27 ianuarie 2015 dovedește un schimb de informații cu privire la prețurile unei anumite obligațiuni. Cu ocazia acestei discuții, traderul BofA a solicitat interlocutorului său modul în care evalua obligațiunea menționată, iar traderul Crédit agricole a răspuns la aceasta. Această discuție nu conține nicio indicație care să demonstreze că traderii societăților BofA și Crédit agricole au intenționat să pună capăt comportamentului lor respectiv în viitor.

În această privință, faptul că discuția din 27 ianuarie 2015 este ultima discuție anticoncurențială reținută în privința BofA și că marchează încetarea participării acestei bănci la încălcarea în litigiu nu poate fi interpretată ca o întrerupere a încălcării unice puse în aplicare de ceilalți doi traderi participanți, și anume traderul Crédit agricole și traderul Credit Suisse. Astfel, conținutul discuției din 12 martie 2015 dintre traderul Crédit agricole și traderul Credit Suisse dovedește un schimb de informații foarte precise și actuale cu privire la o ofertă propusă unui client, dar și o coordonare a prețurilor și a activităților de tranzacționare a traderilor (a se vedea punctele 257-267 și 296-300 de mai sus). Acest schimb de informații și această coordonare nu sunt precedate de nicio declarație introductivă care ar sugera că încălcarea unică ar fi fost întreruptă anterior. Dimpotrivă, schimbul de informații și coordonarea au avut loc la câteva secunde după intrarea participanților în forumul de discuții nepermanente.

Aprecierile care figurează la punctul 391 de mai sus se aplică și celorlalte pauze care au fost identificate de Credit Suisse și care separă celelalte discuții intervenite ulterior lunii februarie 2013.

Din cele de mai sus reiese că contextul funcționării înțelegerii constatate, care a durat aproximativ cinci ani și două luni, între 19 ianuarie 2010 și 24 martie 2015, permite susținerea concluziei potrivit căreia încălcarea unică era continuă în pofida diferențelor invocate de Credit Suisse.

Astfel, pe de o parte, traderii băncilor în cauză urmăreau obiectivul anticoncurențial constatat de Comisie în decizia atacată prin schimbul liber de informații cu privire la activitățile lor de tranzacționare în curs. Aceste schimburi luau forma unei descrieri continue și în timp real a evenimentelor în timp ce se desfășurau, ceea ce le permitea să identifice și să exploateze oportunități de coordonare și de schimb de informații comerciale sensibile atunci când se ivea ocazia și în special atunci când acești traderi participanți manifestau un interes comun pentru una sau mai multe OSSA specifice. Astfel, respectivii traderi urmăreau atingerea obiectivului anticoncurențial menționat în cadrul unor schimburi anticoncurențiale referitoare la anumite tranzacționări, care erau independente una de cealaltă, sau chiar în cadrul unor schimburi anticoncurențiale referitoare la informații pertinente pentru anumite perioade. Prin urmare, nu era necesar să aibă discuții permanente sau cotidiene pentru a urmări obiectivul anticoncurențial în cauză.

Pe de altă parte, mai multe evenimente intervenite începând cu luna februarie 2013 ar fi putut afecta voința tuturor traderilor participanți de a adera la planul de ansamblu care urmărea un obiectiv anticoncurențial unic, și anume, în primul rând, interdicția impusă traderilor Deutsche Bank de a utiliza forumuri de discuții multilaterale permanente într‑un context de supraveghere sporită în sectorul băncilor de investiții, în al doilea rând, concediul de mai multe luni al traderului Deutsche Bank prealabil intrării sale în funcție în cadrul BofA sau, în al treilea rând, scăderea activității pe piața OSSA.

Cu toate acestea, în pofida acestor evenimente, discuțiile identificate de Comisie nu evidențiază nicio repunere în discuție a înțelegerii și în special nicio întrebare din partea traderilor participanți în ceea ce privește voința lor de a continua să adopte comportamentele anticoncurențiale. Astfel, traderii băncilor în cauză au continuat, desigur într‑un mod mai puțin frecvent, dar recurent, discuțiile lor cu caracter anticoncurențial referitoare la anumite tranzacționări, independente unele de altele.

Reacția acestor traderi se explică prin faptul că obiectivul anticoncurențial pe care îl urmăreau se întemeia pe înțelegerea lor comună că se ajutau reciproc pentru a obține un beneficiu reciproc în timp. Astfel, pe această bază, un trader se putea abține să acționeze în cadrul unei tranzacții specifice sau să împartă o tranzacție cu un alt trader și, prin urmare, să renunțe la un beneficiu imediat. Un trader putea de asemenea să facă schimb de informații cu ceilalți traderi, și anume concurenții săi, și să renunțe astfel să profite singur și imediat de informațiile respective. Astfel, un trader renunța să acționeze, împărtășea o tranzacție sau schimba informații comerciale sensibile pentru motivul că se aștepta ca ceilalți traderi să se comporte în același mod în viitor. În contextul funcționării înțelegerii în cauză, comportamentele constatate de Comisie și, mai general, planul de ansamblu în cadrul căruia se înscriau aceste comportamente erau, așadar, întemeiate pe așteptări reciproce care erau alimentate de fiecare discuție anticoncurențială și al căror scop era obținerea unui avantaj durabil față de clienți și de traderii concurenți și, în final, maximizarea veniturilor traderilor participanți, limitând în același timp pierderile lor [a se vedea în acest sens considerentele (643), (744), (746), (781) și (810) ale deciziei atacate].

În aceste condiții, durata scurtă a termenelor în care informațiile schimbate deveneau caduce, invocată de Credit Suisse, nu impunea Comisiei să explice modul în care au fost acoperite diferențele constatate între două manifestări ale încălcării. Pe de altă parte, această concizie nu poate repune în discuție concluzia Comisiei potrivit căreia încălcarea unică în cauză prezenta un caracter continuu.

Ținând seama de cele ce precedă, argumentele Credit Suisse întemeiate în esență pe faptul că Comisia nu a făcut dovada unor fapte suficient de apropiate în timp pentru a concluziona în sensul existenței unei încălcări continue nu pot fi admise.

Această concluzie nu este repusă în discuție de Hotărârea din 10 noiembrie 2017, Icap și alții/Comisia (T‑180/15, EU:T:2017:795), invocată de Credit Suisse.

Astfel, mai întâi, trebuie să se sublinieze că, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 10 noiembrie 2017, Icap și alții/Comisia (T‑180/15, EU:T:2017:795), Tribunalul a apreciat caracterul continuu al participării unei întreprinderi în special, iar nu caracterul continuu al încălcării în ansamblul său.

Apoi, obiectul înțelegerii și funcționarea acesteia erau diferite de cele ale încălcării în litigiu. Astfel, în Hotărârea din 10 noiembrie 2017, Icap și alții/Comisia (T‑180/15, EU:T:2017:795), Tribunalul a luat în considerare, în contextul funcționării încălcărilor în cauză, caracterul zilnic al stabilirii ratelor JPY LIBOR, și anume un ansamblu de rate ale dobânzii de referință care era utilizat pentru numeroase produse financiare denominate în yeni japonezi. Acesta este contextul în care Tribunalul a considerat că Comisia trebuia să evidențieze măsuri pozitive adoptate pe o bază, dacă nu zilnică, cel puțin suficient de limitată în timp.

Prin comparație, în speță, ținând seama de contextul funcționării înțelegerii și, mai precis, ținând seama de faptul că această înțelegere se baza pe o colaborare recurentă în legătură cu OSSA specifice, nu era necesar ca Comisia să evidențieze „măsuri pozitive” adoptate de participanții la înțelegere într‑un mod la fel de frecvent ca în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 10 noiembrie 2017, Icap și alții/Comisia (T‑180/15, EU:T:2017:795).

În orice caz, trebuie să se rețină că situația participanților la încălcarea în litigiu nu poate fi comparată cu cea a Icap în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 10 noiembrie 2017, Icap și alții/Comisia (T‑180/15, EU:T:2017:795). Astfel, Icap avusese un rol de „facilitator” al unei înțelegeri între bănci și activitatea sa economică nu era aceeași cu cea a băncilor respective. În special, Tribunalul a arătat că Comisia s‑a întemeiat pe punerea în aplicare de către Icap a unor încălcări decise de fiecare dată între două bănci și că funcționarea înțelegerii făcea mai dificilă demonstrarea de către Comisie a faptului că Icap ar fi trebuit să deducă în mod rezonabil că solicitările pe care i le adresase o bancă se înscriau în cadrul unei coluziuni cu o altă bancă. În speță, Comisia a constatat că băncile implicate participaseră direct cel puțin la anumite aspecte ale încălcării unice constatate.

În același mod, ținând seama de diferențele care caracterizează contextul funcționării încălcării în litigiu și contextul funcționării înțelegerii care era în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Campine și Campine Recycling/Comisia (T‑240/17, nepublicată, EU:T:2019:778), în special în ceea ce privește produsul în cauză și importanța factorului preț, aprecierile efectuate de Tribunal în această din urmă hotărâre nu pot fi transpuse în speță.

În sfârșit, în măsura în care Credit Suisse invocă Hotărârea din 14 ianuarie 2021, Kilpailu- ja kuluttajavirasto (C‑450/19, EU:C:2021:10), precum și Concluziile avocatului general Pitruzzella prezentate în cauza Kilpailu- ja kuluttajavirasto (C‑450/19, EU:C:2020:698), trebuie subliniat că hotărârea menționată urmărea să stabilească data încetării unei încălcări unice și continue pentru a permite instanței naționale sesizate în litigiul principal să stabilească momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție. Cauza în care s‑a pronunțat aceeași hotărâre nu privea, așadar, identificarea unei eventuale întreruperi provizorii a unei încălcări unice și aprecierea caracterului continuu al încălcării menționate. Pe de altă parte, nu reiese din jurisprudența menționată la punctele 379-381 de mai sus, care face referire în special la contextul funcționării înțelegerii, că interesul juridic protejat ar trebui, astfel cum susține Credit Suisse în temeiul Hotărârii din 14 ianuarie 2021, Kilpailu- ja kuluttajavirasto (C‑450/19, EU:C:2021:10), să fie luat în considerare pentru a aprecia existența unei întreruperi provizorii a unei încălcări unice.

Prin urmare, al treilea aspect al celui de al doilea motiv invocat de Credit Suisse este respins.

Crédit agricole susține că Comisia nu a ținut seama în mod adecvat de evoluția naturii și a frecvenței discuțiilor spre sfârșitul anului 2013 și începutul anului 2014. Comisia ar fi încercat să o explice evocând diminuarea rentabilității pieței OSSA și înlocuirea forumurilor de discuții multilaterale permanente cu discuții bilaterale, ceea ce ar explica motivul pentru care existau mai puține elemente de probă disponibile. Cu toate acestea, potrivit Crédit agricole, această înlocuire ar fi trebuit probabil să conducă la mai multe elemente de probă, dat fiind că un singur forum de discuții multilaterale ar fi fost înlocuit cu mai multe foruri de discuții bilaterale. În plus, băncile în cauză, altele decât solicitantul imunității în speță, ar fi furnizat de asemenea mijloace de probă scrise contemporane, astfel încât scăderea volumului de probe ar reflecta pur și simplu o reducere netă a numărului de discuții începând cu luna octombrie 2013. Această reducere ar rezulta în special dintr‑o perioadă lungă de absență a traderului Deutsche Bank, după care ar fi existat un singur caz de „coordonare”, la 12 martie 2015, caz care ar constitui, pe de altă parte, o interpretare greșită de către Comisie a unui schimb care implica Credit Suisse.

Cu titlu introductiv, pentru motivele expuse la punctele 376-381 de mai sus, trebuie respins argumentul Crédit agricole întemeiat pe faptul că pauzele dintre discuțiile anticoncurențiale constituie perioade în care comportamentul în cauză nu a avut loc.

În primul rând, în ceea ce privește caracterul continuu al încălcării, este necesar să se arate că, cu excepția eventuală a argumentelor respinse la punctele 363 și 364 de mai sus, Crédit agricole nu a contestat constatările Comisiei referitoare la existența unui plan de ansamblu care urmărea un obiectiv anticoncurențial unic.

În plus, Crédit agricole a arătat, desigur, că discuțiile anticoncurențiale ar fi fost și mai puțin frecvente după luna octombrie 2013, în special pentru motivul că utilizarea forumurilor de discuții multilaterale permanente fusese interzisă de Deutsche Bank. Crédit agricole nu susține însă că această împrejurare ar fi justificat repunerea în discuție a planului de ansamblu în discuție sau a elementelor obiective care susțin existența acestui plan.

În orice caz, mecanismul și schema comune discuțiilor anticoncurențiale care țin de încălcarea în litigiu nu au fost repuse în discuție de această interdicție și de trecerea la o rețea de discuții bilaterale (a se vedea punctele 357-360 de mai sus).

Mai general, Comisia nu a săvârșit erori referitoare la existența unui plan de ansamblu care urmărește un obiectiv anticoncurențial unic până în martie 2015, iar identificarea a cinci categorii de comportamente nu poate repune în discuție existența acestui plan de ansamblu (a se vedea punctele 70-89 și 364 de mai sus).

Rezultă că Comisia putea considera că încălcarea în litigiu fusese continuă pe întreaga perioadă a încălcării reținute în decizia atacată, cu excepția cazului în care trebuia să se constate o întrerupere a încălcării menționate (a se vedea punctele 379-381 de mai sus).

În al doilea rând, în ceea ce privește celelalte elemente dezbătute între părți, este necesar să se arate că, deși Crédit agricole a evocat motivul Comisiei întemeiat pe scăderea rentabilității pieței OSSA, expus în special în considerentul (534) al deciziei atacate, pentru a contesta relevanța acesteia, banca respectivă nu a contestat realitatea acestei împrejurări. În plus, deși Crédit agricole evocă participarea redusă a traderului Deutsche Bank pentru o anumită perioadă, ea nu contestă că aceasta ar fi rezultat din „garden leave” a sa, și anume din perioada în care, înainte de a se alătura BofA, acest trader era încă angajat de Deutsche Bank, dar nu lucra. Crédit agricole nu a contestat nici faptul că traderul respectiv a reînceput să participe la discuții anticoncurențiale la puțin timp după ce s‑a alăturat BofA [a se vedea punctele 396 și 397 de mai sus, precum și considerentele (534), (557) și (558) ale deciziei atacate].

Având în vedere cele ce precedă și în lipsa unor elemente de probă sau indicii în sens contrar, dacă este posibil ca încălcarea în litigiu să fi avut o intensitate mai redusă, elementele invocate de Crédit agricole nu sunt de natură să afecteze caracterul continuu al acestei încălcări și, prin urmare, nu permit să se concluzioneze în sensul existenței unei întreruperi în realizarea încălcării în litigiu.

Acest lucru nu este repus în discuție de considerațiile care figurează în decizia atacată și referitoare la „comunicări constante” [considerentele (95), (96) și (761)]. Astfel, pe de o parte, nu se contestă că traderii băncilor în cauză erau relativ apropiați, pe plan personal, și că aceștia conversau frecvent, independent de natura anticoncurențială sau neanticoncurențială a acestor discuții. Pe de altă parte, Crédit agricole nu contestă că, cel puțin în anumite perioade anterioare lunii octombrie 2013, discuțiile anticoncurențiale fuseseră frecvente.

În al treilea rând, celelalte argumente invocate de Crédit agricole nu sunt susceptibile să repună în discuție caracterul continuu al încălcării unice constatate de Comisie.

Astfel, pe de o parte, restul argumentației dezvoltate de Crédit agricole este întemeiat pe situația sa personală. Mai precis, restul argumentației acestei bănci se întemeiază pe lungimea perioadelor care separă discuțiile la care a participat și pe care Comisia le‑a considerat anticoncurențiale sau pe care Crédit agricole le recunoaște, pentru scopul propriu acestui aspect al argumentației sale, că sunt anticoncurențiale.

Astfel, argumentația dezvoltată de Crédit agricole face abstracție, într‑o foarte mare măsură, de discuțiile care, potrivit Comisiei, țin de încălcarea unică și care implicau traderii celorlalte două bănci în cauză. În special, pauzele invocate de Crédit agricole între două manifestări ale încălcării nu țin seama de comportamentul celorlalți participanți.

Pe de altă parte, Crédit agricole nu a demonstrat că lipsa participării sale la încălcarea unică în anumite perioade poate repune în discuție caracterul continuu al încălcării menționate în ansamblul său.

Prin urmare, argumentația Crédit agricole, în măsura în care se întemeiază pe lungimea perioadelor care separă singurele discuții la care a participat, nu este susceptibilă să repună în discuție concluzia Comisiei potrivit căreia încălcarea unică identificată în decizia atacată prezenta un caracter continuu. În schimb, aceeași argumentație este susceptibilă să demonstreze o întrerupere a „participării” Crédit agricole la această încălcare unică și, prin urmare, argumentația menționată va fi examinată ulterior în acest cadru.

Al doilea aspect al celui de al doilea motiv invocat de Crédit agricole este, așadar, respins în măsura în care urmărește să demonstreze lipsa caracterului continuu al încălcării unice constatate de Comisie.

Trebuie amintit că constatarea existenței unei încălcări unice și continue este distinctă de problema dacă răspunderea pentru această încălcare în ansamblul său este imputabilă unei întreprinderi. Pe de altă parte, imputabilitatea în sarcina unei întreprinderi a răspunderii pentru încălcarea unică și continuă în ansamblu trebuie apreciată în raport cu două elemente, și anume, în primul rând, contribuția intenționată a întreprinderii menționate la obiectivele comune urmărite de toți participanții și, în al doilea rând, cunoașterea de către aceasta a comportamentelor ilicite preconizate sau puse în aplicare de alte întreprinderi pentru atingerea acelorași obiective sau faptul că aceasta putuse în mod rezonabil să le prevadă și fusese pregătită să accepte riscul care decurge din acestea (a se vedea punctele 148-153 de mai sus).

În considerentele (780)-(787) ale deciziei atacate, Comisia a expus motivele pentru care considera că băncile în cauză au contribuit în mod intenționat la planul de ansamblu. În special, aceasta a explicat că reieșea cu claritate din elementele de probă prezentate în secțiunea 4.2 din decizia atacată, consacrată prezentării cronologice a unei selecții de peste 200 de discuții intervenite între 19 ianuarie 2010 și 12 martie 2015, că fiecare dintre băncile în cauză a contribuit în mod intenționat la realizarea planului de ansamblu care urmărea un obiectiv anticoncurențial unic prin intermediul acțiunilor angajaților lor într‑una sau în mai multe perioade date.

În considerentele (807)-(826) ale deciziei atacate, Comisia a prezentat motivele pentru care considera că fiecare dintre băncile în cauză avea cunoștință despre comportamentele anticoncurențiale ale celorlalte. În ceea ce privește în special perioada ulterioară lunii februarie 2013, și anume după ce Deutsche Bank a interzis traderilor săi să utilizeze forumuri de discuții multilaterale permanente, Comisia a observat în esență că traderii băncilor în cauză continuaseră să se informeze prin recurgerea la o rețea de forumuri bilaterale prin care, în cadrul unor discuții bilaterale date, doi traderi ai băncilor în cauză prezenți comunicau informațiile obținute de la al treilea trader care era absent. Comisia a adăugat că informațiile menționate priveau aceleași tipuri de elemente ca și cele schimbate în cursul discuțiilor în forumurile de discuții multilaterale.

Primul aspect al celui de al doilea motiv invocat de Crédit agricole este întemeiat în mod formal pe lipsa unei contribuții din partea sa la un plan de ansamblu.

La rândul său, Credit Suisse susține, în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, că Comisia nu stabilește participarea sa directă la discuțiile bilaterale dintre celelalte bănci după luna februarie 2013, nici că avea cunoștință sau ar fi putut să le prevadă în mod rezonabil.

Primul aspect al celui de al doilea motiv invocat de Crédit agricole este întemeiat în mod formal pe lipsa unei contribuții din partea sa la un plan de ansamblu. Totuși, în cadrul acestui aspect, reclamanta invocă de asemenea necunoașterea anumitor comportamente puse în aplicare de celelalte bănci în cauză.

Trebuie analizate argumentele Crédit agricole distingând, pe de o parte, contribuția sa intenționată la un plan de ansamblu și, pe de altă parte, cunoașterea de către aceasta a tuturor comportamentelor puse în aplicare sau avute în vedere de celelalte bănci în cauză.

Primo, Crédit agricole contestă că a avut intenția de a contribui la un plan de ansamblu care urmărește un obiectiv comun, întrucât nu ar fi încercat să își maximizeze veniturile, ci mai degrabă să stabilească o reputație pe piața secundară a OSSA.

Secundo, Crédit agricole susține că, întrucât nu a participat la anumite categorii de comportamente, care constituie încălcarea unică și continuă în cauză, Comisia ar fi fost obligată să demonstreze că a avut cunoștință sau că trebuia să fi avut cunoștință că participarea sa la celelalte categorii se înscria într‑un plan mai vast. Potrivit Crédit agricole, discuțiile reținute în privința sa de Comisie demonstrează în realitate tentative legitime de a găsi lichidități, de a căuta prețuri și de a efectua tranzacții. Cu privire la acest aspect, Crédit agricole face trimitere la argumentele pe care le‑a invocat în primul său motiv. Crédit agricole adaugă că, chiar acceptând calificarea drept „discuție de coordonare”, Comisia nu a demonstrat că a participat la prima categorie de coordonare, și anume coordonarea prețurilor propuse unor clienți specifici.

În această privință, în primul rând, trebuie să se observe că Crédit agricole nu a explicat în ce consta obiectivul său de a stabili „reputația” sa pe piața secundară a OSSA și nici în ce mod acest obiectiv ar fi fost incompatibil cu obiectivul celorlalți traderi ai băncilor în cauză de a reduce incertitudinile cu privire la comportamentele pe care urmau să le adopte în tranzacționări date, prin intermediul coordonărilor și al schimburilor de informații [considerentul (757) al deciziei atacate].

În plus, trebuie să se constate că Crédit agricole nu a contestat constatările efectuate în considerentele (780) și (781) ale deciziei atacate și referitoare la intenția băncilor în cauză de a contribui la planul de ansamblu, în special constatările referitoare la participarea activă a traderilor acestor bănci la forumurile de discuții multilaterale și bilaterale. Crédit agricole nu a contestat nici faptul că traderul său s‑a alăturat forumului de discuții multilaterale la puțin timp după sosirea sa în cadrul acestei bănci, ca urmare a încetării activității sale în cadrul BofA [considerentul (784) al deciziei atacate și nota de subsol 891 din aceasta].

În al doilea rând, argumentația Crédit agricole este mai întâi inoperantă în măsura în care ar urmări să conteste contribuția sa intenționată pe baza premisei eronate potrivit căreia Comisia ar fi constatat cinci încălcări distincte care corespund celor cinci categorii de comportamente identificate de Comisie în decizia atacată (a se vedea punctele 87-89 de mai sus).

În continuare, Comisia era îndreptățită să aprecieze că Crédit agricole avusese cunoștință de discuțiile din 31 ianuarie și din 11 octombrie 2013 care s‑au desfășurat în prezența sa și la care a participat așadar (a se vedea punctele 133-134, precum și 196-200 de mai sus). În schimb, Comisia nu putea reține în mod valabil discuția din 10 ianuarie 2013 cu privire la această bancă (a se vedea punctul 145 de mai sus).

În sfârșit, reiese, pe de o parte, din discuțiile pe care Crédit agricole nu le poate contesta și, pe de altă parte, din discuțiile pe care această bancă este îndreptățită să le conteste și care sunt examinate la punctele 188-268 de mai sus că traderul său a contribuit la aproximativ 30 de discuții anticoncurențiale între 11 ianuarie 2013 și 24 martie 2015 și în special la discuția din 12 martie 2015 care stabilește existența unui comportament care face parte din categoria 1, și anume o coordonare referitoare la prețuri comunicate unor contraprestații specifice.

În al treilea rând, contribuția traderului Crédit agricole la obiectivul anticoncurențial urmărit de toți participanții prezenta un caracter intenționat. Astfel, comportamentele anticoncurențiale la care a participat traderul Crédit agricole au luat forma unei coordonări a prețurilor și a activităților de tranzacționare. În acest cadru, el a oferit asistență traderilor concurenți sau a beneficiat de asistență din partea traderilor în cauză în interesul comun al tuturor participanților.

Pe de altă parte, traderul Crédit agricole a participat la schimburi de informații anticoncurențiale. În această privință, traderul Crédit agricole era în mod necesar conștient de faptul că, în cadrul tranzacțiilor comerciale normale, divulgarea către traderii concurenți a unor informații cu privire la prețurile sale, la clienții săi sau cu privire la tranzacționările în curs ar fi putut să îi slăbească poziția. Cu toate acestea, în speță traderul menționat avea asigurarea că informațiile pe care le comunica celorlalți traderi nu vor fi utilizate în detrimentul său și că schimburile de informații la care participa i‑ar conferi un avantaj și i‑ar permite să își coordoneze activitățile cu ceilalți traderi.

În consecință, Crédit agricole nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a considerat că traderul acestei bănci a contribuit în mod intenționat la realizarea obiectivului anticoncurențial unic urmărit de toți participanții și că discuțiile respective acopereau toate categoriile de comportamente identificate de Comisie.

Crédit agricole susține că nu a putut avea cunoștință despre comportamentele din categoria 1. Astfel, pentru a demonstra cunoașterea comportamentelor aferente acestei categorii, Comisia s‑ar fi limitat să prezinte afirmații vagi potrivit cărora traderii băncilor în cauză se cunoșteau și trebuiau, așadar, să aibă cunoștință de aceste comportamente.

Pe de altă parte, anumite pasaje disparate din înscrisurile Crédit agricole sugerează că aceasta contestă, mai general, cunoașterea de către ea a comportamentelor adoptate de celelalte bănci în cauză și faptul că a putut să le prevadă în mod rezonabil, în special după abandonarea utilizării forumurilor de discuții multilaterale permanente de către traderii Deutsche Bank în luna februarie 2013.

În această privință, în primul rând, în măsura în care Crédit agricole arată că nu ar fi avut cunoștință de existența comportamentelor din categoria 1 pentru motivul că aceste comportamente s‑ar distinge de celelalte comportamente în cauză, este suficient să se amintească faptul că Comisia nu a constatat cinci încălcări distincte corespunzătoare fiecăreia dintre cele cinci categorii de comportamente identificate în decizia atacată (a se vedea punctele 70-89 de mai sus).

Prin urmare, Comisia nu trebuia să dovedească cunoașterea precisă de către Crédit agricole a fiecăreia dintre cele cinci categorii de comportamente, luate separat.

În orice caz, din cuprinsul punctelor 257-268 de mai sus reiese că traderul Crédit agricole a participat în mod direct la discuția din 12 martie 2015 care stabilește existența unui comportament din categoria 1, și anume o coordonare referitoare la prețuri comunicate unor contrapărți specifice.

În al doilea rând, presupunând că, prin argumentele sale, Crédit agricole a contestat că a avut cunoștință sau că ar fi putut să prevadă în mod rezonabil ansamblul comportamentelor celorlalte bănci în cauză, care fac parte în special din categoria 1, este necesar să se efectueze constatările care urmează.

Primo, în cadrul funcțiilor sale în cadrul Crédit agricole, traderul acestei bănci a participat în mod direct la discuții anticoncurențiale care au avut loc între doi sau trei traderi în cadrul forurilor de discuții multilaterale permanente la 11, 18, 23 și 31 ianuarie 2013, precum și la 15 februarie 2013. Aceste discuții au condus la comportamente care, potrivit Comisiei, se încadrau în categoriile 2, 3, 4 și 5. Or, criticile îndreptate de Crédit agricole împotriva aprecierilor efectuate de Comisie cu privire la discuțiile din 18 și 31 ianuarie 2013, precum și la discuția din 15 februarie 2013 au fost respinse la punctele 188-208 de mai sus. Pe de altă parte, aprecierile Comisiei potrivit cărora Crédit agricole a participat la mai multe alte discuții anticoncurențiale trebuie considerate definitive în măsura în care aceste discuții nu au fost contestate în mod legal de această bancă.

Secundo, Crédit agricole nu contestă că avea cunoștință de faptul că abandonarea utilizării forumurilor de discuții multilaterale permanente de către traderii Deutsche Bank rezulta dintr‑o interdicție care le‑a fost impusă de angajatorul lor în luna februarie 2013.

Tertio, Crédit agricole a participat în mod direct la schimburi bilaterale anticoncurențiale după luna februarie 2013 cu celelalte bănci în cauză. Aceste schimburi acopereau ansamblul comportamentelor identificate de Comisie și în special al comportamentelor de categoria 1.

Astfel, pe de o parte, traderul Crédit agricole a participat la discuții bilaterale anticoncurențiale cu traderul Deutsche Bank și ulterior al BofA la 21 martie 2013, la 3 iunie 2013, la 2, 10, 12 și 25 iulie și la 4 septembrie 2013, la 6 august 2014, la 24 septembrie 2014 și la 29 octombrie 2014, precum și la 7 și 27 ianuarie 2015.

Pe de altă parte, traderul Crédit agricole a participat la discuții bilaterale anticoncurențiale cu traderul Credit Suisse la 19 martie, la 24 mai 2013, la 9 și 14 august 2013, la 4, 7 și 14 martie 2014, la 1 mai 2014 și la 4 august 2014, precum și la 12 și 24 martie 2015. Până în luna august 2013, traderii Crédit agricole și Credit Suisse au continuat să utilizeze forumul multilateral permanent care fusese utilizat înainte de luna februarie 2013 și în cursul acesteia de toate băncile în cauză. În sfârșit, la 24 martie 2015, traderul Crédit agricole a fost destinatarul unei liste de interese a traderului Credit Suisse.

În al patrulea rând, la 11 octombrie 2013, traderul Deutsche Bank l‑a invitat pe traderul Crédit agricole într‑un forum de discuții la care participau acest trader al Deutsche Bank și traderul Credit Suisse. Cu ocazia unui schimb în cursul căruia era prezent traderul Crédit agricole, traderul Credit Suisse a retras o ofertă de vânzare (sale order) depusă la un broker, după ce traderul Deutsche Bank i‑a sugerat („i am long bro…if ok to scarp it that would be better”).

Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 134 de mai sus, Crédit agricole nu a demonstrat că traderul său nu a luat cunoștință de discuțiile anticoncurențiale în cauză care au avut loc la 11 octombrie 2013 între ora 9, 18 minute și 25 de secunde și ora 9, 19 minute și 15 secunde pe forumul de discuții CHAT‑fs:5257AB6D 02E00121, la care traderul acestei bănci era conectat de la ora 8, 44 de minute și 58 de secunde în aceeași zi.

Quinto, alte discuții menționate de Comisie în decizia atacată demonstrează că traderul Crédit agricole avea cunoștință de existența unor discuții între traderul Deutsche Bank și traderul Credit Suisse și de faptul că aceste discuții priveau în special activitățile de tranzacționare ale fiecăruia.

Astfel, în cadrul unei discuții din 10 iulie 2013, traderul Deutsche Bank l‑a informat pe traderul Crédit agricole cu privire la situația traderului Credit Suisse („[Credit Suisse’s trader] also been hit”) [considerentul (501) al deciziei atacate].

De asemenea, în cadrul unei discuții din 22 octombrie 2013, menționată în considerentul (823) al deciziei atacate, traderul Crédit agricole a întrebat traderul Deutsche Bank dacă mai avea obligațiuni „ifc 18” („u got any ifc 18 left”). Traderul Deutsche Bank a răspuns negativ și a precizat că vânduse ultima parte traderului Credit Suisse, care trebuia încă să le vândă („nope… all sold…sold last piece to [Credit Suisse’s trader]…he might still have them”). În aceste condiții, traderul Crédit agricole a răspuns că urma să îi solicite („ok will ask him”).

Astfel, ca urmare a participării sale la forumurile de discuții multilaterale permanente înainte de 25 februarie 2013, Crédit agricole știa că, anterior acestei date, traderii Deutsche Bank și Credit Suisse se înțelegeau. Pe de altă parte, dat fiind că, după această dată, traderul Crédit agricole a participat la discuții bilaterale anticoncurențiale cu fiecare dintre acești doi traderi și că Comisia dispunea de elemente de natură să demonstreze existența, după 25 februarie 2013, a unei rețele de discuții bilaterale în cadrul căreia cei trei traderi au continuat să discute despre activitățile lor de tranzacționare, este necesar să se considere că traderul menționat al Crédit agricole putea cel puțin să prevadă în mod rezonabil că ceilalți doi traderi conduceau la discuții bilaterale care prezentau un caracter anticoncurențial.

Constatarea potrivit căreia Crédit agricole putea cel puțin să prevadă în mod rezonabil toate comportamentele celorlalte bănci și în special coordonările privind prețurile comunicate anumitor contrapărți este confirmată și de alte elemente.

Primo, pe de o parte, trebuie amintit că un angajat își îndeplinește funcțiile în beneficiul și sub îndrumarea întreprinderii pentru care lucrează și se consideră, astfel, că se integrează în unitatea economică constituită de această întreprindere (a se vedea Hotărârea din 21 iulie 2016, VM Remonts și alții, C‑542/14, EU:C:2016:578, punctul 23 și jurisprudența citată).

Cunoștințele dobândite de un angajat anterior sosirii sale în serviciul unei noi întreprinderi și pe care el le pune de fapt la dispoziția acestui nou angajator pot fi considerate, așadar, cunoștințe împărtășite de noul său angajator.

Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante, Comisia se poate întemeia pe contacte anterioare sau ulterioare perioadei încălcării pentru a construi o imagine globală și pentru a evidenția etapele pregătitoare ale înțelegerii, precum și pentru a corobora interpretarea anumitor elemente de probă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 iulie 2008, Lafarge/Comisia, T‑54/03, nepublicată, EU:T:2008:255, punctul 428, Hotărârea din 2 februarie 2012, Denki Kagaku Kogyo și Denka Chemicals/Comisia, T‑83/08, nepublicată, EU:T:2012:48, punctul 188, și Hotărârea din 27 iunie 2012, Coats Holdings/Comisia, T‑439/07, EU:T:2012:320, punctul 60).

Prin urmare, Comisia are dreptul să utilizeze cunoștințele dobândite de un angajat anterior sosirii sale în serviciul unei noi întreprinderi și pe care acesta le pune de fapt la dispoziția acestui nou angajator atunci când respectivele cunoștințe confirmă alte elemente de care dispune.

În speță, înainte de a‑și prelua funcția la Crédit agricole, traderul acestei bănci a participat în mod direct, în calitate de trader al BofA, la comportamentele care s‑au desfășurat în cadrul forumurilor de discuții multilaterale permanente și în cursul discuțiilor bilaterale. Pe de altă parte, comportamentele adoptate de traderul Crédit agricole în cadrul funcțiilor sale precedente făceau parte din ansamblul categoriilor identificate de Comisie și în special din categoria 1, referitoare la coordonarea prețurilor comunicate anumitor contrapărți.

Cunoștințele dobândite de traderul Crédit agricole în cadrul funcțiilor sale precedente sunt, așadar, susceptibile să confirme celelalte elemente reținute de Comisie pentru a concluziona că Crédit agricole putea cel puțin să prevadă în mod rezonabil ansamblul comportamentelor celorlalte bănci.

Secundo, Comisia a constatat că traderul Crédit agricole făcea parte din cercul restrâns de traderi implicați în mod deosebit în încălcarea în litigiu. Acești traderi erau frecvent în contact din punct de vedere profesional și personal și fuseseră vizați, în calitate de grup [a se vedea considerentele (425), (807), (809) și (810) ale deciziei atacate].

Tertio, astfel cum a arătat Comisia în considerentul (809) și în nota de subsol 931 din decizia atacată, din două discuții paralele din 23 mai 2013, prezentate de Comisie în executarea unei măsuri de cercetare judecătorească și intervenite între, pe de o parte, traderul Crédit agricole și traderul Credit Suisse și, pe de altă parte, traderul Credit Suisse și traderul Deutsche Bank, reiese că traderii băncilor în cauză erau considerați un „gang”, inclusiv după luna februarie 2013.

Astfel, în cadrul discuției sale cu traderul Crédit agricole, traderul Credit Suisse a adăugat că s‑a întâlnit cu o persoană care l‑a întrebat dacă făcea parte din „gang”, aspect la care i‑a răspuns în mod ironic că nu denunța nimic traderilor Deutsche Bank și ai Crédit agricole („met that […] girl last night…told her we should chat/help each other out etc. She turned around and said «but your part of the „gang”, can I trust you?» she says, everyone talks about [our tight‑knit group] …lol…I told her, I don’t tell [Deutsche Bank’s trader] or [Crédit agricole’s trader] anything…trust me!!”). Traderul Crédit agricole a răspuns printr-un emoticon simbolizând o față care râde.

Câteva minute mai târziu, în cadrul discuției sale paralele cu traderul Deutsche Bank, traderul Credit Suisse a explicat că tocmai vorbea cu traderul Crédit agricole și a reprodus conținutul mesajului pe care îl trimisese acestuia din urmă cu privire la întâlnirea sa din ziua anterioară. Traderul Crédit agricole a răspuns printr-un emoticon simbolizând o față care râde.

Astfel, Comisia a considerat în mod întemeiat că Crédit agricole putea cel puțin să prevadă în mod rezonabil toate comportamentele puse în aplicare sau avute în vedere de celelalte bănci în cauză și în special faptul că aceste comportamente priveau toate categoriile de comportamente descrise de Comisie în decizia atacată. În special, Comisia a considerat în mod întemeiat că Crédit agricole putea cel puțin să prevadă în mod rezonabil discuțiile bilaterale din 25 septembrie 2013 și din 5 februarie 2014 care implicau alte bănci decât Crédit Agricole, și anume Credit Suisse și Deutsche Bank, care fac parte din categoria 1 [a se vedea considerentele (528) și (529), precum și (539) și (540) ale deciziei atacate].

În consecință, Crédit agricole nu este îndreptățită să susțină că nu putea să prevadă în mod rezonabil toate comportamentele celorlalți traderi.

Prin urmare, primul aspect al celui de al doilea motiv invocat de Crédit agricole este respins.

Credit Suisse contestă constatarea răspunderii sale făcută de Comisie, în măsura în care această răspundere s‑ar întemeia, pe de o parte, pe participarea directă a acestei bănci la toate comportamentele care compun încălcarea în litigiu și, pe de altă parte, pe faptul că banca menționată a avut cunoștință de discuțiile bilaterale care implicau traderii altor bănci sau că aceasta putuse să le prevadă în mod rezonabil și fusese pregătită să accepte riscul ce decurge din acestea. Astfel, aceste două premise ar fi eronate.

În primul rând, Credit Suisse arată că, chiar presupunând că s‑a demonstrat că participase la fiecare „tip” de comportamente, acest lucru nu poate fi suficient pentru a stabili participarea sa la fiecare discuție anticoncurențială, nici pentru a reține răspunderea sa pentru discuțiile în care nu ar fi fost direct implicată.

În al doilea rând, ținând seama de faptul că discuțiile bilaterale ulterioare lunii februarie 2013 nu ar fi putut, potrivit Credit Suisse, să urmărească același obiectiv comun ca discuțiile anterioare acestei date, ar fi eronat să se considere că această bancă ar fi putut fi conștientă sau ar fi putut să prevadă în mod rezonabil continuarea „aceleiași” încălcări de către celelalte bănci în cauză. De altfel, aceasta ar fi situația și în cazul în care ar trebui să se considere că aceste discuții ulterioare făceau parte din același plan de ansamblu și din același obiectiv comun precum discuțiile anterioare menționate.

Potrivit Credit Suisse, motivele invocate de Comisie în decizia atacată ar permite, desigur, să se stabilească faptul că traderul său avea cunoștință de faptul că ceilalți traderi implicați, a căror apropiere personală era notorie, își continuaseră discuțiile. În schimb, motivele menționate nu ar demonstra nicidecum că Credit Suisse putea să fi avut cunoștință de natura sau de obiectul anticoncurențial al discuțiilor bilaterale dintre ceilalți traderi ai băncilor în cauză.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că argumentele Credit Suisse întemeiate pe lipsa unui plan de ansamblu care să urmărească un obiectiv anticoncurențial unic au fost respinse la punctele 322-362 de mai sus. Prin urmare, argumentația Credit Suisse nu poate fi admisă în măsura în care se întemeiază pe lipsa unui plan de ansamblu, în special după luna februarie 2013.

În ceea ce privește restul argumentației Credit Suisse, primo, este necesar să se arate că această bancă nu contestă că a participat în mod direct la numeroase discuții examinate de Comisie în decizia atacată și care au avut loc în forumurile unor discuții multilaterale permanente între luna iunie 2010 și luna februarie 2013.

Secundo, pe de o parte, din cuprinsul punctului 110 de mai sus reiese că criticile pe care Credit Suisse consideră că le‑a formulat împotriva celor 25 de discuții menționate în tabelul prezentat în anexa la replică sunt inadmisibile în ceea ce privește al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 101 TFUE săvârșită de Comisie atunci când a considerat că „comunicările privind stabilirea prețurilor” constituiau o „restrângere prin obiect”.

Pe de altă parte, argumentele Credit Suisse care urmăreau să demonstreze lipsa caracterului anticoncurențial al discuțiilor din 28 septembrie 2010, din 8 februarie 2012 și din 10 ianuarie 2013 au fost respinse la punctele 269-295 de mai sus.

Tertio, s‑a stabilit că Credit Suisse a participat direct sau, cel puțin, avea cunoștință de existența, înainte de luna februarie 2013, a unor schimburi bilaterale anticoncurențiale. Astfel, Comisia a menționat discuții bilaterale anticoncurențiale în cadrul forumurilor nepermanente dintre traderul Credit Suisse și un trader al Deutsche Bank la 19 și 20 mai 2011 [considerentele (294) și (297)], precum și la 17 decembrie 2012 [considerentul (444)], al căror conținut nu este contestat de Credit Suisse.

Quarto, Credit Suisse nu contestă că avea cunoștință de faptul că abandonarea utilizării forumurilor de discuții multilaterale permanente de către traderii Deutsche Bank rezulta din interdicția impusă de angajatorul lor, în luna februarie 2013, de a utiliza astfel de forumuri, iar nu din vreo intenție a traderilor Deutsche Bank de a înceta participarea la încălcare [a se vedea în special considerentele (94), (766), (767), (822), (823) și (847)].

Quinto, Credit Suisse a participat în mod direct la schimburi bilaterale anticoncurențiale după luna februarie 2013 cu celelalte bănci în cauză.

Astfel, mai întâi, traderul Credit Suisse a participat la discuții bilaterale anticoncurențiale cu traderul Deutsche Bank și ulterior al BofA la 13 martie, la 27 august, la 25 septembrie și la 10 decembrie 2013, precum și la 3 și 5 februarie, la 28 martie și la 22 iulie 2014.

În continuare, traderul Credit Suisse a participat la discuții bilaterale anticoncurențiale cu traderul Crédit agricole la 19 martie, la 24 mai 2013, la 9 și 14 august 2013, precum și la 4, 7 și 14 martie 2014, la 1 mai 2014 și la 4 august 2014. Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 296-308 de mai sus, traderul Credit Suisse a participat de asemenea la schimburi anticoncurențiale cu traderul Crédit agricole la 12 și la 24 martie 2015. Până în luna august 2013, traderii Credit Suisse și Crédit agricole au continuat să utilizeze, pentru discuțiile lor, forumul de discuții multilaterale permanente care fusese utilizat de toți participanții înainte de luna februarie 2013.

În sfârșit, examinarea discuțiilor bilaterale intervenite după luna februarie 2013 între traderul Credit Suisse și traderii celorlalte bănci în cauză arată că această bancă a participat la diferitele tipuri de comportamente care compun încălcarea unică și continuă.

Sexto, astfel cum a confirmat Credit Suisse în ședință, această bancă nu contestă că traderul său avea cunoștință și era conștient de existența unor discuții paralele între traderii Deutsche Bank și Crédit agricole. În schimb, Credit Suisse contestă cunoașterea de către traderul său a caracterului anticoncurențial al discuțiilor dintre ceilalți doi traderi.

În această privință, în ceea ce privește discuțiile din 25 iulie 2013 și din 22 octombrie 2013, precum și din 9 ianuarie 2014, menționate în considerentele (808) și (823) ale deciziei atacate, este adevărat că, astfel cum susține Credit Suisse, aceste discuții nu permit prin ele însele să se demonstreze că ea avea cunoștință, prin intermediul traderului său, de caracterul anticoncurențial al schimburilor bilaterale dintre traderul Crédit agricole și traderul Deutsche Bank, ulterior al BofA.

Totuși, aceste discuții vin în susținerea aprecierii care figurează în considerentul (808) al deciziei atacate, potrivit căreia, în contextul interdicției adresate traderilor Deutsche Bank de a utiliza forumuri de discuții multilaterale permanente, traderii au continuat să se informeze reciproc prin intermediul unei rețele de forumuri de discuții bilaterale și au continuat să divulge, în mod bilateral, informațiile obținute de la al treilea trader în ceea ce privește anumite aspecte care erau acoperite în mod obișnuit în forumurile de discuții multilaterale.

Astfel, în cadrul discuției bilaterale din 25 iulie 2013, traderul Credit Suisse l‑a informat pe traderul Deutsche Bank că traderul Crédit agricole „got lifted this am too”. Astfel, traderul Credit Suisse a dezvăluit, în cadrul discuției sale bilaterale cu traderul Deutsche Bank, informații pe care le obținuse în cadrul unei discuții bilaterale distincte cu traderul Crédit agricole cu privire la activitatea de tranzacționare a acestuia din urmă. Această dezvăluire a avut loc în cadrul unei discuții în cadrul căreia traderul Deutsche Bank a indicat: „i sold some KfW 09/15 aswell” și ulterior „thats me lifting 14.5 and 15 this morning” și „still looking for those if you see any”. La rândul său, traderul Credit Suisse a explicat traderului Deutsche Bank: „i shorted those KfW 15s this am to my syndicate actually. probably a bit stupid for a short date, but should be ok”, apoi a dezvăluit operațiunea realizată de traderul Crédit agricole. Caracterul spontan, natural și sincer al acestei conversații arată că era normal, atât pentru traderul Credit Suisse, cât și pentru traderul Deutsche Bank, să facă schimb de informații precise și recente nu numai în privința lor, ci și cu privire la traderul Crédit agricole. Comportamentul traderului Credit Suisse în cadrul discuției din 25 iulie 2013 atestă climatul de încredere reciprocă dintre traderii Deutsche Bank, Crédit agricole și Credit Suisse. Acest comportament constituie, așadar, un element care vine în susținerea aprecierii care figurează în considerentul (808) al deciziei atacate cu privire la existența unei rețele de discuții bilaterale în cadrul căreia cei trei traderi discutau despre activitățile lor de tranzacționare și, prin urmare, pentru susținerea faptului că traderul Credit Suisse putea avea în mod rezonabil în vedere că ceilalți doi traderi schimbau informații sensibile, în special cu privire la activitățile lor de tranzacționare respective.

Pe de altă parte, faptul că traderul Deutsche Bank a primit o informație identică din partea traderului Crédit agricole însuși cu ocazia unei discuții bilaterale ulterioare din aceeași zi, și anume la 25 iulie 2013, nu repune în discuție această apreciere și confirmă constatarea potrivit căreia traderii băncilor în cauză schimbau aceleași obligațiuni și aceleași subiecte în cadrul unor discuții bilaterale paralele.

În ceea ce privește discuția din 9 ianuarie 2014, în cadrul căreia traderul Credit Suisse l‑a informat pe traderul Crédit agricole că tocmai discutase cu traderul Deutsche Bank („[was] just chatting to [Deutsche Bank’s trader]”), aceasta nu evocă efectiv discuții bilaterale referitoare la activități de tranzacționare și nici, a fortiori, discuții referitoare la informații comerciale sensibile sau, mai general, la natura anticoncurențială a unor astfel de discuții. Cu toate acestea, ea confirmă că traderul Credit Suisse nu avea nicio ezitare de a divulga unuia dintre traderi existența contactelor pe care le avea cu cel de al treilea dintre ei.

În ceea ce privește discuția bilaterală dintre traderul Crédit agricole și traderul Deutsche Bank din 22 octombrie 2013, menționată la punctul 466 de mai sus, este adevărat că nicio probă nu demonstrează că traderul Crédit agricole s‑a adresat traderului Credit Suisse în urma acestei discuții. Cu toate acestea, în urma discuției sale cu traderul Deutsche Bank, traderul Crédit agricole a scris: „ok will ask him”. Discuția din 22 octombrie 2013 arată, așadar, că divulgarea de informații referitoare la un al treilea trader, în speță traderul Credit Suisse, era la fel de naturală între acești doi traderi precum era între traderul Credit Suisse și cel al Deutsche Bank, astfel cum s‑a arătat la punctul 499 de mai sus. Această discuție vine, așadar, în susținerea aprecierii care figurează în considerentul (808) al deciziei atacate cu privire la existența unei rețele de discuții bilaterale.

Septimo, trebuie arătat că, la 11 octombrie 2013, Credit Suisse a avut o discuție anticoncurențială cu traderul Deutsche Bank, în cadrul căreia traderul Crédit agricole era „prezent” (a se vedea punctele 462-463 de mai sus). Această discuție, calificată de Credit Suisse drept „multilaterală” și în cursul căreia ceilalți doi traderi erau prezenți, constituie un indiciu suplimentar de natură să demonstreze că traderul Credit Suisse putea concepe existența unor discuții bilaterale anticoncurențiale între ceilalți doi traderi.

Astfel, ca urmare a participării sale la forumurile de discuții multilaterale permanente înainte de 25 februarie 2013, Credit Suisse știa că, înainte de această dată, traderii Deutsche Bank și Crédit agricole se puneau de acord. Pe de altă parte, dat fiind că, înainte și după această dată, traderul Credit Suisse a participat la discuții bilaterale anticoncurențiale cu fiecare dintre acești doi traderi și că Comisia dispunea de elemente de natură să demonstreze existența, după 25 februarie 2013, a unei rețele de discuții bilaterale în cadrul căreia cei trei traderi au continuat să discute despre activitățile lor de tranzacționare, este necesar să se considere că traderul Credit Suisse putea cel puțin să prevadă în mod rezonabil că ceilalți doi traderi desfășurau discuții bilaterale care prezentau un caracter anticoncurențial.

În această privință, nici faptul că Credit Suisse nu cunoștea în detaliu discuțiile la care nu participase traderul său, nici faptul că nu cunoștea existența unora dintre aceste discuții nu sunt de natură să infirme constatarea Comisiei potrivit căreia aceasta a participat la încălcarea unică și poate fi considerată răspunzătoare pentru întreaga încălcare (a se vedea prin analogie Hotărârea din 14 decembrie 2006, Raiffeisen Zentralbank Österreich și alții/Comisia, T‑259/02-T‑264/02 și T‑271/02, EU:T:2006:396, punctul 193).

Constatarea potrivit căreia Credit Suisse putea cel puțin să prevadă în mod rezonabil toate comportamentele celorlalte bănci este confirmată și de alte elemente.

Astfel, mai întâi, Comisia a constatat că traderul Credit Suisse făcea parte din cercul restrâns de traderi deosebit de implicați în încălcarea în litigiu. Acești traderi se frecventau din punct de vedere profesional și personal, inclusiv după luna februarie 2013, și fuseseră vizați în calitate de grup [a se vedea considerentele (425), (807), (809) și (810) ale deciziei atacate].

În această privință, o discuție bilaterală între traderul Crédit agricole și traderul Credit Suisse din 8 martie 2013, a cărui existență și conținut nu sunt contestate de Credit Suisse, demonstrează că traderii menționați și traderul Deutsche Bank continuau să întrețină contacte regulate și organizau întâlniri de natură socială.

În mod similar, o discuție din 23 mai 2013 între traderul Credit Suisse și traderul Deutsche Bank arată că traderii băncilor în cauză în încălcare erau percepuți drept un „gang” de alți traderi (a se vedea punctul 478 de mai sus).

În sfârșit, o discuție între traderul Credit Suisse și traderul Deutsche Bank din 11 octombrie 2013 [considerentul (530)], în cadrul căreia era prezent traderul Crédit agricole, demonstrează că cei trei traderi prevăzuseră să se întâlnească în timpul călătoriilor de afaceri la New York în săptămâna următoare (a se vedea punctul 393 de mai sus).

În cadrul unei analize a ansamblului elementelor de probă, această împrejurare este relevantă pentru a stabili dacă Credit Suisse știa sau putea să prevadă în mod rezonabil conținutul anticoncurențial al discuțiilor bilaterale care au avut loc după luna februarie 2013 și până la data încetării participării sale la încălcarea în litigiu, și anume 24 martie 2015.

Ținând seama de ansamblul elementelor care precedă, Credit Suisse nu poate susține în mod întemeiat că „probele colectate de Comisie sunt insuficiente pentru a deduce că vreunul dintre traderi [ar fi avut] o cunoaștere suficientă a conținutului comunicărilor la care nu a participat [și,] în subsidiar, că aceasta nu poate fi considerată responsabilă pentru discuțiile bilaterale dintre ceilalți doi traderi după luna februarie 2013”.

Prin urmare, al doilea aspect al celui de al doilea motiv al Credit Suisse este respins.

În cadrul celui de al doilea aspect al celui de al doilea motiv, Crédit agricole contestă caracterul continuu al participării sale la încălcarea unică în litigiu (a se vedea punctele 428-432 de mai sus).

Prin intermediul celui de al patrulea aspect al celui de al doilea motiv, Credit Suisse invocă erori referitoare la participarea sa la încălcare după luna august 2014.

În considerentul (790) al deciziei atacate, Comisia a considerat că băncile în cauză trebuiau să fie considerate răspunzătoare pentru întreaga încălcare unică și continuă pentru perioadele lor de implicare în aceasta. În considerentul (842) al acestei decizii, Comisia a apreciat că Crédit agricole participase la încălcare de la 10 ianuarie 2013 până la 24 martie 2015, și anume o perioadă de 804 zile sau de 2,20 ani.

Crédit agricole susține că Comisia se întemeiază numai pe 31 de discuții care o implică pentru a dovedi o încălcare continuă pe o perioadă de 26 de luni, și anume între lunile ianuarie 2013 și martie 2015, dat fiind că două treimi din aceste discuții ar fi avut loc în primele zece luni ale acestei perioade, și anume între lunile ianuarie și octombrie 2013. Aceste împrejurări ar repune în discuție constatările potrivit cărora, pe de o parte, discuțiile dintre traderul Crédit agricole și traderii celorlalte bănci în cauză fuseseră „constante” și, pe de altă parte, această bancă participase la o încălcare continuă, cel puțin în ceea ce privește perioada ulterioară lunii octombrie 2013.

Mai precis, în primul rând, Crédit agricole subliniază că o singură discuție susține afirmația potrivit căreia a participat la comportamente care aparțin categoriei 1. Potrivit respectivei bănci, această unică discuție nu poate fi suficientă pentru a stabili o coordonare referitoare la prețurile propuse unor contrapărți specifice pe o perioadă mai mare de doi ani. În mod similar, în ceea ce privește comportamentele din categoria 2, Comisia s‑ar întemeia numai pe patru discuții pentru a demonstra existența unei încălcări care a durat mai mult de doi ani.

În al doilea rând, pretinsa participare a Crédit agricole ar prezenta diferențe importante în timp, chiar dacă s‑ar ține seama de ansamblul celor 31 de discuții identificate de Comisie.

Ținând seama de utilizarea forumurilor de discuții pe platforma Bloomberg și, prin urmare, de disponibilitatea unor elemente de probă, aceste pauze ar reprezenta în mod necesar pauze fără comportamente ilicite, mai degrabă decât perioade pentru care Comisia nu ar dispune de elemente de probă.

De asemenea, pe de o parte, Comisia ar fi urmărit să răstoarne sarcina probei, întemeindu‑se pe faptul că Crédit agricole nu se distanțase public de comportamentele în cauză. Pe de altă parte, Comisia s‑ar fi prevalat în mod eronat de cunoașterea de către această bancă a comportamentelor celorlalte bănci în cauză, aspect pe care banca menționată îl contestă printr‑un alt mijloc.

În această privință, reiese din argumentația Crédit agricole că principalul element pe care îl prezintă pentru a‑și susține afirmația constă în durata diferențelor dintre discuțiile la care a participat traderul său, în special dacă nu ar trebui să se țină seama de unele dintre aceste discuții.

În primul rând, mai întâi, trebuie arătat că Comisia nu a săvârșit o eroare referitoare la existența unui plan de ansamblu care urmărește un obiectiv anticoncurențial unic. Pe de altă parte, identificarea a cinci categorii de comportamente în decizia atacată nu poate repune în discuție existența acestui plan de ansamblu (a se vedea punctul 364 de mai sus).

Prin urmare, nu se poate admite afirmația Crédit agricole atunci când, pentru a constata o pretinsă întrerupere a participării sale la încălcarea în litigiu, aceasta distinge categoriile de comportamente identificate de Comisie în decizia atacată și alege să nu țină seama de anumite discuții.

Cu alte cuvinte, caracterul continuu al participării Crédit agricole la încălcarea unică în litigiu nu poate fi apreciat prin examinarea, pe categorii, a comportamentelor reținute în privința sa de Comisie. Acest caracter continuu trebuie apreciat în raport cu ansamblul comportamentelor în cauză la care a participat traderul băncii respective, despre care avea cunoștință sau pe care le putea prevedea în mod rezonabil, indiferent de categoria în care se încadrează aceste comportamente. Astfel, presupunând că ar fi dovedite, ceea ce nu este cazul, lipsa participării continue a Crédit agricole la comportamente care fac doar parte din categoriile 1 sau 2 sau necunoașterea comportamentelor altor participanți care fac parte din aceste categorii nu sunt susceptibile, în sine, să repună în discuție constatările Comisiei cu privire la participarea sa continuă la încălcare.

În continuare, Crédit agricole nu este îndreptățită să invoce pauze pentru motivul că al treilea motiv al său ar trebui admis. Astfel, al treilea motiv invocat de Crédit agricole a fost admis numai în ceea ce privește discuția din 10 ianuarie 2013, și anume, cronologic, prima discuție reținută în privința sa de Comisie.

În sfârșit, în măsura în care Crédit agricole arată că, pentru a calcula diferențele care separă două manifestări ale încălcării în litigiu, ar trebui să nu se țină seama de discuțiile care se încadrează în unele dintre cele cinci categorii de comportamente pentru motivul că aceste categorii nu ar intra sub incidența unei „restrângeri prin obiect” sau pentru că anumite discuții ar fi constituit activități „legitime”, din cuprinsul punctelor 165-268 de mai sus reiese că, fără a aduce atingere aspectului dacă acestea constituie restrângeri prin obiect, ansamblul comportamentelor clasificate în cinci categorii de Comisie la care a participat Crédit agricole, inclusiv schimburile de informații, prezentau o natură anticoncurențială. În special, criticile îndreptate în mod valabil de Crédit agricole împotriva anumitor discuții la care a participat și care se încadrau în cele cinci categorii identificate de Comisie au fost respinse la punctele 188-268 de mai sus.

Rezultă că, pentru a aprecia dacă diferențele care separă două manifestări ale comportamentului ilicit al Crédit agricole sunt susceptibile să demonstreze o întrerupere a participării acestei bănci la încălcare, niciuna dintre discuțiile reținute împotriva sa și la care a participat în mod direct nu poate fi exclusă, cu excepția discuției din 10 ianuarie 2013.

În al doilea rând, în măsura în care Crédit agricole invocă o pauză de cinci luni în probe între lunile septembrie 2013 și martie 2014, trebuie subliniat că această pauză nu ține seama de prezența traderului său în cadrul unei discuții din 11 octombrie 2013 și, prin urmare, de participarea sa la aceasta (a se vedea punctul 134 de mai sus).

Astfel, după cum recunoaște Comisia, pauza maximă care separă două participări directe ale traderului Crédit agricole la încălcarea în litigiu este de aproximativ patru luni și jumătate și a intervenit între 11 octombrie 2013 și 4 martie 2014.

În această privință, în primul rând, trebuie amintit că problema dacă durata acestor pauze este sau nu este suficient de lungă pentru a constitui o întrerupere trebuie apreciată în contextul funcționării încălcării în litigiu (a se vedea punctul 381 de mai sus).

Or, în speță o participare foarte frecventă la contacte coluzive nu era necesară pentru funcționarea încălcării în litigiu, dat fiind că tranzacționările OSSA erau independente. Eventualul succes al unui contact coluziv dat nu depindea de o participare la o serie de contacte referitoare la alte tranzacționări (a se vedea punctele 384-386 de mai sus).

În al doilea rând, anii 2014 și 2015 au fost caracterizați printr‑o reducere a activității pe piața OSSA, independentă de voința participanților la încălcarea unică în litigiu, care a contribuit la diminuarea oportunităților de a se coordona sau de a schimba informații comerciale sensibile (a se vedea punctul 390 de mai sus).

În al treilea rând, reiese dintr‑o examinare a discuției din 11 octombrie 2013 și a discuției din 4 martie 2014 că acestea nu conțin niciun element de natură să demonstreze că traderul Crédit agricole ar fi manifestat, într‑o primă etapă, voința de a pune capăt participării sale la încălcarea unică și continuă și, într‑o a doua etapă, voința de a participa din nou la această încălcare. În special, tonul și spontaneitatea discuției din 4 martie 2014 arată o voință persistentă din partea traderului Crédit agricole de a continua să adopte comportamente care contribuie la planul de ansamblu care urmărește un obiectiv anticoncurențial unic, astfel cum a fost definit de Comisie în decizia atacată.

O apreciere similară poate fi realizată în legătură cu discuțiile care precedă fiecare dintre diferențele în ceea ce privește participarea traderului Crédit agricole și cu privire la discuțiile care succedă acestor diferențe.

În al patrulea rând, schimbarea angajatorului unuia dintre cei trei traderi principali implicați în încălcare a putut contribui de asemenea la anumite pauze între două manifestări la participarea traderului Crédit agricole la încălcarea în litigiu (a se vedea punctul 396 de mai sus).

În al cincilea rând, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 451-481 de mai sus, traderul Crédit agricole putea cel puțin să prevadă în mod rezonabil existența unor discuții anticoncurențiale între ceilalți doi traderi chiar în lipsa participării directe din partea sa la aceste discuții.

Astfel, mai întâi, pauzele dintre două manifestări ale participării Crédit agricole la încălcarea în litigiu nu permit să se concluzioneze în sensul unei întreruperi a participării menționate.

În continuare, Crédit agricole nu contestă că nu s‑a distanțat public de înțelegere.

În sfârșit, Crédit agricole nu invocă alte împrejurări care ar fi susceptibile să demonstreze o întrerupere a participării sale la încălcarea în litigiu, precum de exemplu încetarea funcțiilor traderului care a participat la comportamentul anticoncurențial care a precedat o pauză între două manifestări ale participării acestei bănci la această încălcare și asumarea funcției unui nou trader care ar fi contribuit din nou la încălcare într‑o perioadă care succedă acestei pauze.

În consecință, ținând seama, primo, de durata totală a participării Crédit agricole, mai mare de doi ani, secundo, de elementele de care această bancă dispunea în legătură cu contextul funcționării înțelegerii și de pauzele care separau două manifestări ale participării traderului Crédit agricole la încălcarea constatată, tertio, de lipsa distanțării publice din partea Crédit agricole și, quarto, de lipsa altor împrejurări invocate de această bancă pentru a demonstra o întrerupere a participării sale la încălcarea în litigiu, fără a răsturna sarcina probei, Comisia a constatat în mod întemeiat că participarea Crédit agricole nu fusese întreruptă între 11 ianuarie 2013 – zi aferentă unei discuții care nu este contestată în mod regulat de această bancă – și 24 martie 2015 (punctele 144 și 447 de mai sus).

Al doilea aspect al celui de al doilea motiv invocat de Crédit agricole este, așadar, respins în măsura în care urmărește să demonstreze lipsa caracterului continuu al participării sale la încălcarea unică constatată.

În considerentul (842) al deciziei atacate, Comisia a considerat că Credit Suisse participase la încălcarea unică și continuă în litigiu în perioada cuprinsă între 21 iunie 2010 și 24 martie 2015, și anume o perioadă de 1738 de zile sau de 4,75 ani. Pe de altă parte, în considerentele (846)-(849) ale deciziei atacate, Comisia a respins argumentul invocat de Credit Suisse și întemeiat pe faptul că nu dovedise participarea acestei bănci la încălcare între luna august 2014 și luna martie 2015.

Prin intermediul celui de al patrulea aspect al celui de al doilea motiv, Credit Suisse susține că Comisia nu a demonstrat participarea sa la încălcarea în litigiu după luna august 2014. În această privință, decizia atacată nu ar menționa decât șase discuții după această dată și le‑ar utiliza pentru a prelungi această participare până la 24 martie 2015. Or, Credit Suisse nu ar fi participat la primele patru discuții, iar această bancă contestă natura anticoncurențială a ultimelor două, și anume discuția din 12 martie 2015 dintre traderul său și traderul Crédit agricole și e‑mailul adresat de traderul său traderului Crédit agricole la 24 martie 2015.

În această privință, pe de o parte, argumentația Credit Suisse prin care această bancă a contestat cunoașterea sa sau faptul că a putut să prevadă în mod rezonabil discuțiile bilaterale anticoncurențiale care implicau alte bănci după luna februarie 2013 și până la sfârșitul perioadei participării sale la încălcarea reținută în decizia atacată a fost respinsă la punctele 482- 513 de mai sus.

Pe de altă parte și mai ales, din cuprinsul punctelor 296-308 de mai sus reiese că Credit Suisse nu a demonstrat existența unei erori săvârșite de Comisie atunci când aceasta din urmă a considerat că discuția din 12 martie 2015 și e‑mailul din 24 martie 2015 aveau un caracter anticoncurențial.

Prin urmare, Credit Suisse nu poate susține în mod întemeiat că Comisia nu a demonstrat participarea sa la încălcarea în litigiu după luna august 2014.

Prin urmare, al patrulea aspect al celui de al doilea motiv invocat de Credit Suisse este respins.

Ținând seama de cele ce precedă, al doilea motiv invocat de Credit Suisse este respins.

În ceea ce privește Crédit agricole, din examinarea celui de al doilea motiv invocat de această bancă reiese că aceasta din urmă nu a demonstrat că Comisia a săvârșit o eroare de apreciere atunci când a considerat că ea participase la o încălcare unică și continuă până la 24 martie 2015. În schimb, trebuie amintit că Comisia nu putea reține în mod valabil împotriva Crédit agricole discuția din 10 ianuarie 2013, intervenită înainte de prima conectare a traderului său la forumul de discuții în cauză.

Rezultă că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a considerat, la articolul 1 litera (c) din decizia atacată, că Crédit agricole participase la o încălcare unică și continuă începând cu 10 ianuarie 2013, iar nu începând cu 11 ianuarie 2013. Prin urmare, al doilea motiv invocat de această bancă trebuie admis numai în această măsură.

În considerentele (739)-(749) ale deciziei atacate, Comisia a concluzionat în sensul obiectului anticoncurențial al comportamentelor în cauză, subliniind în special următoarele: „(747) Prin ansamblul practicilor menționate mai sus, traderii participanți au înlocuit cu bună știință jocul normal al concurenței printr‑o coluziune, în măsura în care au acționat uneori ca și cum tranzacționau aceleași poziții sau același «portofoliu». Cu toate acestea, indiferent de forma pe care coluziunea ar fi putut să o ia într‑un caz particular, obiectivul lor primordial era creșterea propriilor venituri. Traderii au încercat să atingă acest obiectiv prin coordonarea prețurilor, prin schimbul de informații sensibile cu privire la activitățile de tranzacționare, prin alinierea strategiilor lor de tranzacționare și de stabilire a prețurilor, precum și prin coordonarea activităților lor de tranzacționare. Procedând astfel, aceștia au redus incertitudinea și riscul, au efectuat tranzacții în condiții care le erau avantajoase, au împărțit piețe și clienți, precum și au menținut un avantaj concurențial față de clienți și față de ceilalți actori de pe piață. (748) Traderii participanți au acționat pe o piață (piața [OSSA]) care, la fel ca alte piețe sofisticate ale datoriei, trebuia să fie caracterizată în mod normal de prețuri competitive și de alte condiții de tranzacționare. Băncile participante au fost actori consacrați ai pieței într‑un sector conceput pentru a facilita emiterea și tranzacționarea eficace și concurențiale ale capitalului de împrumut. (749) În consecință, se concluzionează că acordurile și/sau practicile concertate descrise în secțiunea 4.2 au ca obiect restrângerea și/sau denaturarea concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1) [TFUE] și al articolului 53 alineatul (1) din Acordul privind SEE.”

În cadrul primului motiv, Crédit agricole și Credit Suisse reproșează Comisiei că a calificat în mod eronat comportamentele în cauză drept „restrângere prin obiect”.

În cadrul primului motiv, împărțit în două aspecte, Crédit agricole arată că Comisia nu a furnizat probe și o motivare suficientă a participării sale la o restrângere prin obiect.

În cadrul primului aspect, Crédit agricole invocă „erori de drept și de fapt în constatarea faptului că categoriile referitoare la schimburi de informații constituie restrângeri prin obiect susceptibile să facă parte din încălcarea unică și continuă [constatată]”.

În acest scop, ea arată, în primul rând, că schimburile de informații vizate de categoria 3 („Schimburi de informații comerciale sensibile, actuale sau prospective, privind activitățile lor de tranzacționare și fluxurile de schimburi comerciale pe piața secundară”) nu prezentau un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a fi calificate drept „restrângere prin obiect” și, în al doilea rând, că comportamentele vizate de categoria 4 („Schimburi; confirmări și armonizări ale strategiilor de tranzacționare și de stabilire a prețurilor”) nu constituiau schimburi, confirmări și alinieri ale strategiilor de tranzacționare și de preț, ci, în realitate, schimburi de informații care nu prezentau nici ele un asemenea grad suficient de nocivitate.

În cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, Crédit agricole reproșează Comisiei „nerealizarea analizei necesare pentru a susține constatarea unei restrângeri prin obiect în legătură cu oricare dintre categoriile de comportamente de coordonare [constatate]”, și anume categoriile 1 („Coordonarea prețurilor comunicate anumitor contraprestații”), 2 („Coordonarea prețurilor comunicate pe piață în general”) și 5 („Coordonarea activităților de tranzacționare”).

De la bun început, trebuie arătat că argumentația Crédit agricole referitoare la inexistența unei încălcări unice și continue, precum și la neparticiparea sa la aceasta a fost înlăturată la punctul 550 de mai sus, sub rezerva datei de începere a acesteia, și, prin urmare, nu este necesară examinarea sa în cadrul prezentului motiv.

Trebuie arătat de asemenea că, prin argumentația rezumată la punctele 555 și 557 de mai sus, Crédit agricole critică Comisia pentru că a constatat că fiecare dintre cele cinci categorii vizate în considerentul (613) al deciziei atacate trebuia calificată drept „restrângere prin obiect”, deși comportamentele din categoriile 3 și 4 nu ar fi suficient de nocive pentru concurență și deși, în ceea ce privește comportamentele din categoriile 1, 2 și 5, aceasta nu ar fi efectuat analiza necesară.

Or, s‑a constatat deja la punctul 87 de mai sus că această argumentație provine dintr‑o interpretare eronată a deciziei atacate și, din acest motiv, trebuie înlăturată ca neîntemeiată.

În plus, s‑a constatat la punctele 106 și 107 de mai sus că, în cadrul primului său motiv, Crédit agricole a contestat în mod specific, precis și susținut numai discuțiile din 18 și 31 ianuarie, din 15 februarie, din 19 și din 21 martie, din 24 mai, din 3 iunie și din 10 și 25 iulie 2013, precum și din 6 august 2014 și din 12 martie 2015 și că, prin urmare, aprecierile efectuate de Comisie cu privire la alte discuții decât acestea sunt stabilite în prezent în mod definitiv.

Cu toate acestea, ținând seama de faptul că Tribunalul nu se poate limita la examinarea argumentelor invocate de părți numai în cadrul motivului, al aspectului sau al criticii în susținerea căreia au fost invocate în mod formal, ci trebuie să le aprecieze și în susținerea unui alt motiv, a unui alt aspect sau a unei alte critici atunci când aceste argumente sunt de asemenea pertinente în susținerea lor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 septembrie 2023, Fachverband Spielhallen și LM/Comisia, C‑831/21 P, EU:C:2023:686, punctele 46-49), este necesar să se interpreteze primul motiv invocat de Crédit agricole în sensul că, pe de o parte, Comisia nu ar fi efectuat o apreciere a contextului economic al încălcării în litigiu în ansamblul său sau ar fi efectuat o apreciere eronată a acestuia și, pe de altă parte, Comisia ar fi concluzionat în mod eronat că cele 11 discuții menționate la punctul 561 de mai sus erau în măsură să susțină concluzia potrivit căreia încălcarea unică și continuă constatată de această instituție avea un obiect anticoncurențial.

În cadrul primului motiv, împărțit în trei aspecte, Credit Suisse arată că „Comisia a încălcat articolul 101 TFUE și a motivat insuficient concluzia sa potrivit căreia această bancă adoptase un comportament având ca obiect restrângerea sau denaturarea concurenței”.

În cadrul primului aspect al primului motiv, prezentat cu titlu principal și compus din patru puncte, Credit Suisse critică Comisia pentru motivul că, în vederea aprecierii ansamblului discuțiilor, această instituție nu a „ținut seama în mod suficient de contextul factual și juridic al pieței OSSA și [nu și‑a îndeplinit] sarcina care îi revenea de a dovedi că comportamentele în cauză restrângeau concurența prin obiect”.

În cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, prezentat cu titlu subsidiar și compus din 24 de puncte, Credit Suisse critică Comisia pentru că a „concluzionat […] că comunicările privind stabilirea prețurilor restrângeau concurența prin obiect”, în esență pentru motivul că astfel de comunicări „[puteau] fi favorabile concurenței”.

În cadrul celui de al treilea aspect al primului motiv, Credit Suisse susține că, la examinarea efectelor proconcurențiale ale acestor comunicări referitoare la stabilirea prețurilor, Comisia a încălcat normele privind probele și dreptul său la apărare prin faptul că nu a aplicat comportamentelor în cauză normele aplicabile probei obiectului anticoncurențial al unui comportament, ci pe cele aplicabile probei caracterului accesoriu al unei restricții, în sensul punctului 89 din Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard și alții/Comisia (C‑382/12 P, EU:C:2014:2201).

Având în vedere această argumentație, trebuie amintit, primo, că, în considerentul (749) al deciziei atacate, Comisia a constatat că comportamentele în cauză descrise în secțiunea 4.2 din această decizie trebuiau calificate drept „restrângere prin obiect”, după ce a constatat, în considerentul (104), că diferitele categorii de comportament pe care le‑a reținut erau descrise numai în scopuri analitice și că erau legate și se suprapuneau adesea.

Astfel, această calificare nu a fost reținută nici în privința fiecăreia dintre categoriile vizate, nici în privința fiecăruia dintre comportamentele în cauză. Prin urmare, ea nu este necesară în privința celor 25 de discuții regrupate în cadrul categoriei identificate de Credit Suisse sub titlul „Comunicări privind stabilirea prețurilor” și ale căror date au fost menționate în anexa C.1 la replica acestei bănci.

Secundo, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 110 de mai sus, întrucât nu au fost formulate nici măcar sumar în cererea introductivă sau în replică, criticile care vizează în mod specific cele 25 de discuții regrupate de Credit Suisse în această categorie intitulată „comunicări privind stabilirea prețurilor” sunt inadmisibile.

Rezultă că al doilea aspect al primului motiv al Credit Suisse, întemeiat pe calificarea eronată a comunicărilor referitoare la stabilirea prețurilor drept „restrângere prin obiect”, trebuie respins.

Cu toate acestea, este necesar să se examineze argumentele invocate de Credit Suisse în susținerea celui de al doilea aspect al primului motiv și care privesc pretinsul efect proconcurențial al discuțiilor referitoare la stabilirea prețurilor în cadrul primului aspect al primului motiv, în măsura în care acestea vin în susținerea criticilor sale întemeiate pe erori săvârșite de Comisie în calificarea comportamentelor în cauză, privite în ansamblu, drept „restrângere prin obiect”, în special din cauza insuficienței luării în considerare a contextului juridic și economic al încălcării în litigiu.

Procedând astfel, trebuie să se țină seama de argumente susceptibile să repună în discuție calificarea drept „restrângere prin obiect” a comportamentelor în cauză, deși acestea au fost, desigur, prezentate în mod formal în susținerea celui de al doilea aspect al primului motiv, care a fost respins, însă se dovedesc a fi la fel de pertinente pentru aprecierea primului aspect al acestui motiv (a se vedea prin analogie Hotărârea din 21 septembrie 2023, Fachverband Spielhallen și LM/Comisia, C‑831/21 P, EU:C:2023:686, punctul 48).

Trebuie amintit că, pentru a intra sub incidența interdicției de principiu enunțate la articolul 101 alineatul (1) TFUE, o practică coluzorie trebuie să aibă „ca obiect sau efect” împiedicarea, restrângerea sau denaturarea semnificativă a concurenței în cadrul pieței interne [Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 62].

Rezultă că această dispoziție, astfel cum a fost interpretată de Curte, efectuează o distincție netă între noțiunea de „restrângere prin obiect” și cea de „restrângere prin efect”, fiecare fiind supusă unui regim probatoriu diferit [Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 63].

Astfel, în ceea ce privește practicile calificate drept „restrângere prin obiect”, nu este necesar să se cerceteze nici, a fortiori, să se demonstreze efectele acestora asupra concurenței pentru a le califica drept „restrângere a concurenței”, în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE, întrucât experiența arată că astfel de comportamente atrag scăderi ale producției și creșteri de prețuri, conducând la o alocare necorespunzătoare a resurselor, în special în detrimentul consumatorilor. În ceea ce le privește, se impune numai demonstrarea faptului că acestea țin efectiv de calificarea drept „restrângere prin obiect”, simple afirmații nesusținute nefiind însă suficiente în acest scop [Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctele 64 și 65].

În schimb, în cazul în care obiectul anticoncurențial al unui acord, al unei decizii a unei asocieri de întreprinderi sau al unei practici concertate nu este dovedit, trebuie să se examineze efectele acestuia pentru a se face dovada că, în fapt, concurența a fost împiedicată, restrânsă sau denaturată în mod semnificativ [a se vedea Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 66 și jurisprudența citată].

Reiese de asemenea din jurisprudența Curții, amintită în esență în considerentele (623)-(626) ale deciziei atacate, că noțiunea de „restrângere prin obiect” trebuie să fie interpretată în mod strict și nu poate fi aplicată decât anumitor practici coluzorii între întreprinderi, care prezintă, în sine și ținând seama de cuprinsul lor, de obiectivele pe care le urmăresc, precum și de contextul economic și juridic în care se înscriu, un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a se putea considera că examinarea efectelor lor nu este necesară, din moment ce anumite forme de coordonare între întreprinderi pot fi considerate, prin însăși natura lor, dăunătoare pentru funcționarea normală a concurenței. În cadrul aprecierii respectivului context, trebuie să se țină seama de natura bunurilor sau a serviciilor afectate, precum și de condițiile reale de funcționare și de structura pieței sau a piețelor relevante [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctele 67 și 68 și jurisprudența citată].

Crédit agricole apreciază că jurisprudența stabilește un „prag extrem de ridicat” pentru a concluziona că un schimb de informații poate fi calificat drept „restrângere prin obiect”, ceea ce ar fi confirmat de punctele 72-74 din Orientările privind aplicabilitatea articolului 101 [TFUE] în cazul acordurilor de cooperare orizontală (JO 2011, C 11, p. 1), precum și de Hotărârea din 24 septembrie 2019, HSBC Holdings și alții/Comisia (T‑105/17, EU:T:2019:675, punctul 184).

Credit Suisse sugerează de asemenea că o calificare drept „restrângere prin obiect” a unui comportament poate fi reținută numai atunci când experiența dobândită și teoria economică arată „în mod clar” că acest comportament este dăunător concurenței.

În această privință, din cuprinsul punctelor 573-577 de mai sus rezultă că, în vederea calificării comportamentelor în cauză drept „restrângere prin obiect”, revenea Comisiei sarcina de a demonstra că aceste comportamente – indiferent dacă este vorba despre schimburi de informații sau despre alte tipuri de comportamente anticoncurențiale – nu prezentau un „prag extrem de ridicat” de nocivitate pentru concurență, astfel cum arată Crédit agricole, ci numai un grad suficient de nocivitate pentru aceasta, astfel cum a amintit Curtea în Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings și alții/Comisia (C‑883/19 P, EU:C:2023:11, punctul 106).

Această concluzie cu privire la faptul că Comisia nu trebuie să stabilească un „prag extrem de ridicat” de nocivitate pentru concurență pentru a califica comportamente drept „restrângere prin obiect” nu poate fi infirmată de punctele 72-74 din Orientările privind aplicabilitatea articolului 101 [TFUE] în cazul acordurilor de cooperare orizontală.

Faptul că aceste orientări prevăd că „este mai puțin probabil ca schimbul de informații privind intențiile viitoare să fie realizat din motive favorabile concurenței, prin comparație cu schimbul de informații existente” ar putea, desigur, să demonstreze că schimburile de informații referitoare la comportamente viitoare sunt a priori mai problematice decât schimburile de informații referitoare la informații existente. Cu toate acestea, orientările menționate nu pot în niciun caz să permită să se concluzioneze că schimburile de informații existente nu pot fi calificate drept „restrângere prin obiect” sau că o astfel de calificare necesită un nivel de probă a nocivității lor pentru concurență superior celui reținut de jurisprudența amintită la punctul 580 de mai sus.

De asemenea, Credit Suisse arată în mod eronat că experiența dobândită și teoria economică ar trebui „în mod clar” să stabilească nocivitatea pentru concurență și, prin urmare, caracterul intrinsec anticoncurențial al comportamentelor pe care Comisia le califică drept „restrângere prin obiect”.

Pe de o parte, în pofida punctului 76 din Hotărârea din 2 aprilie 2020, Budapest Bank și alții (C‑228/18, EU:C:2020:265), evocat de această bancă, Curtea a statuat în mod expres, ulterior acestei hotărâri, că nu era nicidecum necesar ca același tip de comportament precum cel care trebuia calificat de Comisie într‑o anumită cauză să fi fost deja sancționat în prealabil de aceasta pentru ca el să poată fi considerat că restrânge concurența prin obiect (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 martie 2021, Xellia Pharmaceuticals și Alpharma/Comisia, C‑611/16 P, EU:C:2021:245, punctul 119).

Pe de altă parte, în ceea ce privește argumentul întemeiat pe teoria economică, trebuie să se constate că Credit Suisse nu aduce niciun element în susținerea acestuia și nici nu definește domeniul său de aplicare precis. În plus, în replica sa, aceasta a arătat că nu susține că afirmațiile din literatura economică erau determinante la momentul stabilirii aspectului dacă un comportament avea un obiect anticoncurențial și nici că încearcă să impună Comisiei sarcina de a obține literatura economică ce permitea să se concluzioneze că un comportament restrângea concurența prin obiect.

Pe de altă parte, nu reiese nicidecum din jurisprudență că, astfel cum arată Crédit agricole, gradul suficient de nocivitate a unui comportament în privința concurenței care să permită calificarea sa drept „restrângere prin obiect” ar trebui apreciat în mod individual și separat pentru fiecare întreprindere care participă la acest comportament.

Dimpotrivă, această apreciere, care condiționează regimul probatoriu aplicabil comportamentului în cauză în ansamblul său [a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții, C‑307/18, EU:C:2020:52, punctul 63], trebuie să fie efectuată având în vedere caracteristicile obiective ale acestui comportament și fără a ține seama de situația specifică a fiecărei întreprinderi care a participat la respectivul comportament.

Astfel, după cum a admis Crédit agricole în ședință, rolul minor al unei întreprinderi în cadrul unei înțelegeri nu este de natură să influențeze calificarea acestei înțelegeri drept „restrângere prin obiect” în privința tuturor întreprinderilor care au participat la aceasta.

Pentru aceleași motive, Crédit agricole nu se poate prevala în mod util, pentru a contesta calificarea comportamentelor în cauză drept „restrângere prin obiect”, de faptul că nu a participat la anumite discuții, precum cele din 18 sau din 31 ianuarie 2013, sau de faptul că Comisia nu ar fi invocat în privința sa decât un singur exemplu de discuții din categoria 1.

Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 554-557 și 563-566 de mai sus, Crédit agricole și Credit Suisse reproșează în esență Comisiei erori în aprecierea contextului economic al comportamentelor în cauză, în aprecierea nocivității lor pentru concurență, precum și în aprecierea caracterului lor în esență „justificat”.

În cadrul criticilor lor întemeiate pe calificarea eronată a comportamentelor în cauză drept „restrângere prin obiect”, Crédit agricole și Credit Suisse reproșează Comisiei, împreună sau separat, atât lipsa motivării, cât și motivarea eronată a deciziei atacate în ceea ce privește luarea în considerare a contextului economic al încălcării în litigiu.

Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, Crédit agricole reproșează Comisiei în special „nerealizarea analizei necesare pentru a susține constatarea unei încălcări prin obiect”.

Această argumentație, care trebuie înțeleasă ca reproșând Comisiei o încălcare a obligației sale de motivare în ceea ce privește contextul economic al încălcării în litigiu, este lipsită de temei.

Astfel, din considerentele (3)-(65) ale deciziei atacate reiese că Comisia a avut grijă să prezinte în mod detaliat produsele în cauză, actorii și funcționarea pieței secundare a OSSA, precum și practicile de tranzacționare pe această piață. În special, aceasta a expus rolul specific al formatorilor de piață, ale căror funcții le‑a amintit, în considerentul (19) al acestei decizii.

În plus, ca răspuns la argumentele prezentate de băncile în cauză în cursul procedurii administrative, Comisia a furnizat, în considerentele (690)-(734) ale deciziei atacate, motivele pentru care nici funcția de formator de piață exercitată pe bază voluntară de aceste bănci, nici utilitatea unei descoperiri a prețurilor (price discovery) nu repuneau în discuție aprecierea sa cu privire la obiectul anticoncurențial al comportamentelor în cauză.

În acest cadru, Comisia a arătat, în considerentele (690)-(703) ale deciziei atacate, că băncile în cauză aveau o funcție importantă de organizare a pieței, ceea ce justificase că nu le reproșează discuțiile destinate exclusiv tranzacționării și executării tranzacțiilor bilaterale și compensării riscurilor pe piața internegociatoare, astfel cum indicase în considerentul (662) al acestei decizii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 24 septembrie 2019, HSBC Holdings și alții/Comisia, T‑105/17, EU:T:2019:675, punctul 152).

Cu toate acestea, Comisia a înlăturat în mod motivat argumentele întemeiate pe exercitarea acestei funcții de formator de piață, arătând, în considerentul (695) al deciziei atacate, că era evident că rolul băncilor în cauză de facilitator al tranzacției nu consta pur și simplu în „promovarea lichidității în vederea susținerii clienților lor care doreau să tranzacționeze OSSA”, astfel cum susținuseră reclamantele în cursul procedurii administrative. De asemenea în mod motivat, Comisia a arătat că discuțiile în cauză depășeau căutarea legitimă de lichidități în scopul atenuării riscurilor, în special în măsura în care acestea conduceau la concertarea traderilor fără știrea clienților lor, ceea ce reducea posibilitățile acestora din urmă de a beneficia de prețuri definite în mod autonom și concurențial. De asemenea, traderii colaborau, împărtășind între ei cunoașterea abordării clienților lor, pentru a realiza cu aceștia din urmă operațiuni care corespundeau intereselor lor reciproce [considerentul (703) al deciziei atacate].

În considerentele (704)-(713) ale deciziei atacate, Comisia a explicat de asemenea motivele pentru care argumentele întemeiate pe necesitatea unei descoperiri a prețurilor, care decurgeau dintr‑o asimetrie de informare în favoarea anumitor investitori și în defavoarea băncilor în cauză, trebuiau înlăturate. Comisia a arătat astfel, în considerentul (709) al deciziei atacate, că traderii OSSA erau specializați într‑o categorie de titluri și că era de așteptat ca aceștia să fie bine informați cu privire la evenimentele externe relevante. Ea a arătat de asemenea, în considerentul (710) al acestei decizii, că traderii în cauză nu s‑au mulțumit să facă schimb de informații pentru a descuraja clienții „avizați” (smart‑money client), ci au schimbat informații sensibile din punct de vedere comercial cu privire la toate tipurile de clienți. Pe de altă parte, Comisia a explicat motivele pentru care refuzase să admită afirmația întemeiată pe efectele favorabile concurenței ale schimburilor de informații în cauză [considerentul (713) al deciziei atacate].

În considerentele (714)-(719) ale deciziei atacate, Comisia a respins în sfârșit argumentul Crédit agricole întemeiat pe caracterul public sau rapid caduc al datelor schimbate, arătând în special utilitatea informațiilor referitoare la operațiuni recente pentru evaluarea tendințelor pieței și a oportunităților de tranzacționare viitoare.

Având în vedere cele ce precedă, Crédit agricole nu poate susține în mod valabil că Comisia nu și‑a îndeplinit obligația de motivare în ceea ce privește descrierea contextului economic al încălcării în litigiu.

Prin urmare, al doilea aspect al primului său motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

În cadrul primului aspect al primului motiv, Crédit agricole și, respectiv, Credit Suisse, în primul rând, Crédit agricole și Credit Suisse reproșează Comisiei că a luat în considerare în mod insuficient caracteristicile pieței OSSA. În special, Comisia nu ar fi examinat caracterul de oligopol sau, dimpotrivă, atomistic al acestei piețe, deși concentrarea pieței relevante constituie un element pertinent pentru aprecierea nocivității schimburilor de informații pentru concurență.

În al doilea rând, Comisia ar fi apreciat în mod eronat funcționarea pieței secundare a OSSA, în esență întrucât nu ar fi ținut seama în mod corespunzător de funcția de formator de piață exercitată de băncile în cauză, ceea ce ar fi determinat‑o, în mod eronat, să considere că anumite comportamente în cauză puteau fi considerate ca confirmând obiectul anticoncurențial al încălcării unice și continue în litigiu.

Astfel, Comisia nu ar fi ținut seama în mod corect de faptul că furnizarea de servicii imediate de către formatorii de piață presupunea ca aceștia să tranzacționeze între ei și să urmărească în permanență și în mod aprofundat prețurile („culoarea pieței”) și sursele de lichidități, dar și de faptul că între aceștia existau un anumit grad de cooperare, precum și fluxuri regulate de informații comerciale sensibile. În această privință, Crédit agricole arată că „[t]raderii [t]rebuie să înțeleagă cum au evoluat prețurile în trecut pentru a ști ce [t]rebuie să facă pentru a câștiga contracte”.

În al treilea rând, potrivit Credit Suisse, Comisia nu și‑a îndeplinit obligația de a demonstra că circumstanțe speciale nu puteau da naștere unor îndoieli cu privire la nocivitatea prezumată a acordului în cauză, astfel cum ar impune punctul 48 din Concluziile avocatului general Bobek prezentate în cauza Budapest Bank și alții (C‑228/18, EU:C:2019:678).

În ceea ce privește, primo, critica întemeiată pe luarea insuficientă în considerare a caracteristicilor pieței OSSA, Comisia arată că Curtea a avut deja ocazia să statueze că, în cazul acordurilor care constituie încălcări deosebit de grave ale concurenței, analiza contextului economic și juridic în care se încadrează practica se poate limita la ceea ce este strict necesar pentru a concluziona în sensul existenței unei restrângeri a concurenței prin obiect (a se vedea Hotărârea din 27 aprilie 2017, FSL și alții/Comisia, C‑469/15 P, EU:C:2017:308, punctul 107 și jurisprudența citată).

Cu toate acestea, luarea în considerare a tuturor elementelor menționate la punctul 577 de mai sus trebuie, în orice caz, să evidențieze motivele exacte pentru care comportamentul în cauză prezintă un grad suficient de nocivitate pentru concurență, care justifică să se considere că are ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2014, CB/Comisia, C‑67/13 P, EU:C:2014:2204, punctul 69, și Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 168).

În plus, într‑un context precum cel al pieței OSSA, Comisia nu se poate prevala de jurisprudența amintită la punctul 606 de mai sus.

Aceasta se datorează în special faptului că, pe o piață complexă precum în speță, caracterizată printr‑un flux constant și important de informații între diferiții actori implicați, stabilirea gradului suficient de nocivitate a comportamentelor în cauză presupune o analiză detaliată a discuțiilor intervenite între traderii băncilor în cauză. În această privință, Comisia însăși a recunoscut, în considerentele (46) și (662) ale deciziei atacate, că anumite discuții – în scopuri sociale sau care au ca obiect studierea posibilității unor tranzacții bilaterale sau chiar schimbul de informații cu privire la culoarea pieței deja cunoscute de toți – nu erau vizate de această decizie.

Cu toate acestea, trebuie să se constate, astfel cum s‑a arătat la punctele 594-599 de mai sus, că Comisia a luat în considerare printre altele natura produselor în cauză, precum și funcțiile exercitate de băncile în cauză.

Din acest motiv, contrar celor susținute de Credit Suisse, această instituție nu s‑a limitat să presupună, făcând referire la schimbul de informații pe alte piețe sau pe alte piețe financiare decât cea a OSSA, că comportamentele în cauză reduceau considerabil incertitudinile normale ale pieței OSSA în favoarea băncilor vizate și în detrimentul celorlalți operatori de pe piață.

Deși este adevărat că, în decizia atacată, Comisia nu a ținut seama în mod expres de concentrarea pieței OSSA, o astfel de omisiune nu îi poate fi reproșată în mod valabil.

Astfel, pe lângă faptul că reclamantele nu arată că au invocat, în cadrul procedurii administrative, necesitatea de a ține seama de acest element în vederea calificării comportamentelor în cauză drept „restrângere prin obiect”, criticile întemeiate pe această lipsă a analizei concentrării pieței OSSA se bazează în esență pe trimiteri generale la jurisprudențe anterioare și, astfel, nu evidențiază importanța pe care ar fi avut‑o o asemenea analiză în speță.

Astfel, reclamantele nu au demonstrat în ce măsură această analiză ar fi fost relevantă în ceea ce privește comportamentele care le‑au fost imputate, și anume coordonări ale prețurilor, împărțiri ale pieței sau ale clientelei ori schimburi de informații comerciale sensibile.

În ceea ce privește aceste din urmă comportamente, trebuie arătat, pe de altă parte, că, deși Curtea a putut inițial să ia în considerare caracterul de oligopol al pieței pe care au intervenit schimburile de informații comerciale sensibile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 mai 1998, Deere/Comisia, C‑7/95 P, EU:C:1998:256, punctele 75 și 88-90), reiese în special din Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia (C‑286/13 P, EU:C:2015:184), că instanța Uniunii a putut recunoaște obiectul anticoncurențial al unor astfel de schimburi fără a lua în considerare caracterul de oligopol al pieței produselor pe care au intervenit [a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 septembrie 2021, Nichicon Corporation/Comisia, T‑342/18, EU:T:2021:635, punctele 112-105 (nepublicate)] sau chiar în lipsa unei astfel de concentrări a pieței (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 martie 2013, Dole Food și Dole Germany/Comisia, T‑588/08, EU:T:2013:130, punctul 334).

În ceea ce privește, în al doilea rând, critica întemeiată pe aprecierea eronată a funcționării pieței OSSA, pe de o parte, trebuie arătat că argumentele invocate de Crédit agricole și Credit Suisse nu permit să se repună în discuție constatările efectuate de Comisie în considerentele (19), precum și (690)-(697) ale deciziei atacate, potrivit cărora, băncile în cauză exercitau funcția de formator de piață în mod voluntar, fără să fie ținute de obligațiile proprii formatorilor de piață desemnați, și, pe de altă parte, că rolul lor nu consta numai în promovarea lichidității pentru a‑și susține clienții care doreau să tranzacționeze OSSA.

Astfel, din cele șase discuții vizate de Comisie în susținerea acestor constatări [considerentele (693) și (696) ale deciziei atacate] și necontestate de reclamante reiese că, deși aceste bănci exercitau în mod cert o funcție de formator de piață, activitatea lor tranzacționare nu se limita doar la această funcție și urmărea de asemenea să maximizeze profiturile lor.

Pe de altă parte, în pofida lipsei funcției de formator de piață încredințate oficial băncilor vizate, Comisia a avut totuși grijă să țină seama, în decizia atacată, de exercitarea acestei funcții.

Astfel, Comisia a făcut distincție între activitățile de tranzacționare care intervin între formatorii de piață și investitorii finali (end‑investors) și cele care intervin între formatori de piață, în special în scopul căutării de lichidități (liquidity sourcing).

În acest sens, Comisia a indicat, în considerentele (42) și (43) ale deciziei atacate, că prezenta cauză nu privea discuțiile dintre operatorii în cauză în cursul normal al activităților lor, privind aspecte precum furnizarea de informații necesare și destinate explorării posibilităților de tranzacționare între aceștia în calitate de contrapărți potențiale sau în calitate de clienți potențiali, sau comentarii cu privire la culoarea pieței, ceea ce a confirmat în considerentele (661)-(663) și (699) ale deciziei atacate, arătând că aceasta nu a pus în discuție informațiile schimbate în cadrul tranzacționărilor contractuale dintre traderii băncilor în cauză.

Prin urmare, în mod întemeiat, în special în considerentele (649) și (650) ale deciziei atacate, Comisia a putut considera că Crédit agricole și Credit Suisse nu se puteau prevala în mod util de funcția lor de formator de piață, din moment ce comportamentele lor depășeau ceea ce se aștepta în mod normal de la astfel de formatori de piață.

În ceea ce privește, în al treilea rând, critica întemeiată pe punctul 48 din Concluziile avocatului general Bobek prezentate în cauza Budapest Bank și alții (C‑228/18, EU:C:2019:678), trebuie să se constate că, astfel cum rezultă în special din cuprinsul punctelor 616-621 de mai sus, Comisia a respins, în mod întemeiat și în orice caz, argumentele reclamantelor întemeiate pe împrejurări speciale caracteristice pieței OSSA și în special funcțiilor de formatori de piață ai băncilor în cauză.

În consecință, argumentele Crédit agricole și Credit Suisse bazate pe aprecierea eronată a pieței OSSA – și în special pe funcția lor de formatori de piață – trebuie respinse ca neîntemeiate.

Cu toate acestea, în pofida faptului că, în decizia atacată, Comisia nu a constatat tot atâtea încălcări câte categorii sunt menționate în considerentele (103) și (613) ale deciziei atacate (punctele 87, 364 și 445 de mai sus), această concluzie nu aduce atingere faptului că, pentru fiecare tip de comportament în cauză sau chiar pentru fiecare discuție criticată, Comisia a putut efectua o apreciere eronată a caracterului lor suficient de nociv pentru concurență pentru a contribui la calificarea drept „restrângere prin obiect” a comportamentelor în cauză, în ansamblul lor, ceea ce trebuie examinat în continuare.

În cadrul criticilor lor întemeiate pe calificarea eronată a comportamentelor în cauză drept „restrângere prin obiect”, Crédit agricole și Credit Suisse reproșează Comisiei că a considerat în mod eronat că acestea prezentau o nocivitate suficientă pentru concurență pentru a fi calificate drept „restrângere prin obiect”.

Potrivit Crédit agricole, schimburile de informații clasificate în categoriile 3 și 4 nu ar privi prețuri viitoare sau informații prospective, ci prețuri anterioare, tranzacții potențiale sau preocupări care nu au legătură cu prețurile care privesc clienți specifici. În plus, acestea nu s‑ar înscrie în cadrul unor schimburi sistematice. Astfel de schimburi de informații – precum cele din 19 martie, din 24 mai și din 25 iulie 2013, clasificate în categoria 3, și cele din 19 martie și din 3 iunie 2013, precum și din 6 august 2014, clasificate în categoria 4 – nu ar putea fi, așadar, luate în considerare în vederea calificării comportamentelor în cauză drept „restrângere prin obiect”, în măsura în care „există o altă interpretare a acestora, în mod evident plauzibilă, decât cea a Comisiei”. În plus, faptul reținut de Comisie că schimburile de informații în cauză ar genera o asimetrie de informare în beneficiul băncilor vizate nu ar fi pertinent, întrucât piața OSSA ar suferi prin natura sa de o asimetrie de informare. În sfârșit, Comisia nu ar fi examinat dacă schimburile de informații permiseseră atenuarea sau eliminarea gradului de incertitudine cu privire la funcționarea pieței OSSA.

Comportamentele clasificate în categoriile 1, 2 și 5 nu ar putea fi considerate nici ca prezentând o nocivitate suficientă pentru concurență pentru a fi luate în considerare în vederea calificării comportamentelor în cauză drept „restrângere prin obiect”, în măsura în care discuțiile din 18 și 31 ianuarie, din 15 februarie, din 21 martie și din 10 iulie 2013, precum și din 12 martie 2015 nu ar indica o coordonare între băncile în cauză.

Potrivit Credit Suisse, nu ar fi criticabil pentru formatorii de piață să „elimine un preț” afișat pe ecranul unui broker pentru a realiza operațiuni direct între ei, precum în cadrul discuțiilor din 28 septembrie 2010 și din 10 ianuarie 2013. Astfel cum ar reieși din cuprinsul punctului 178 din Hotărârea din 24 septembrie 2019, HSBC Holdings și alții/Comisia (T‑105/17, EU:T:2019:675), nu ar fi criticabil nici schimbul de informații dintre formatori de piață cu privire la pozițiile lor de inventar (lungi sau scurte), în măsura în care aceasta ar permite să se identifice mai ușor posibilități de tranzacționare între traderi.

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că Tribunalul a constatat deja, la punctele 185-310 de mai sus, că Comisia constatase în mod întemeiat că aceste comportamente prezentau un caracter anticoncurențial.

În consecință, în contextul examinării criticilor reclamantelor menționate la punctele 626-628 de mai sus, este necesar doar să se evalueze dacă aceste comportamente prezintă un grad suficient de nocivitate pentru concurență astfel încât, luate în ansamblu, să poată fi calificate drept „restricție prin obiect”.

În acest scop, trebuie amintit, primo, că Comisia a reproșat băncilor în cauză o încălcare unică și continuă compusă din peste 200 de discuții, menționate în anexa 1 la comunicarea privind obiecțiunile, la care face trimitere nota de subsol 118 din decizia atacată, dintre care peste 120 sunt analizate în cuprinsul acestei decizii și dintre care, în cadrul primului motiv, numai 11 au fost contestate în mod legal de Crédit agricole (a se vedea punctele 100-107, 625 și 627 de mai sus) și 3 de Credit Suisse (a se vedea punctele 108-113 și 628 de mai sus).

În al doilea rând, Comisia a calificat drept „restrângere prin obiect” aceste discuții, privite în ansamblu, fără a reține această calificare nici pentru fiecare dintre aceste discuții, nici pentru fiecare dintre cele cinci categorii în care au fost clasificate.

În considerentele (614)-(616) ale deciziei atacate, Comisia a apreciat totuși, în scopuri ilustrative, că discuțiile clasificate în categoriile 1 și 2 dezvăluiau „coordonăr[i] de prețuri” între băncile în cauză, că discuțiile clasificate în categoriile 3 și 4 dezvăluiau „informații sensibile, din propria inițiativă a traderilor sau la cerere, pentru ca alți traderi să le poată utiliza ca informații cu privire la activitățile de tranzacționare, precum și cu privire la strategiile de tranzacționare și de stabilire a prețurilor”, și că discuțiile clasificate în categoria 5 dezvăluiau „coordonăr[i] ale activităților de tranzacționare”.

Rezultă că trebuie să se stabilească dacă criticile formulate de Crédit agricole și de Credit Suisse, examinate împreună cu cele 14 discuții criticate în mod valabil de acestea, sunt de natură să repună în discuție calificarea drept „restrângere prin obiect” reținută de Comisie, care este deja susținută de aprecierile referitoare la cele mai mult de 120 de discuții care nu au fost contestate sau care nu au fost contestate în mod legal de aceste bănci și care, ca urmare a acestui fapt, trebuie considerate ca fiind stabilite definitiv, la fel cum a ajuns Comisia să facă.

De la bun început, trebuie subliniat, astfel cum s‑a arătat deja la punctul 186 de mai sus, că, atunci când Comisia se întemeiază, în cadrul stabilirii unei încălcări a articolului 101 TFUE, pe elemente de probă scrise, revine întreprinderilor în cauză nu numai sarcina de a prezenta o alternativă plauzibilă la teza Comisiei, ci și sarcina de a invoca insuficiența probelor reținute în decizia atacată pentru a stabili existența încălcării.

În ceea ce privește, într‑o primă etapă, comportamentele de coordonare a prețurilor – indiferent dacă au fost executate în privința unor contraprestații specifice sau a pieței în general –, precum și comportamentele de coordonare a activităților de tranzacționare, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că acestea prezintă un grad de nocivitate suficient pentru concurență pentru a fi considerate, prin însăși natura lor, ca fiind dăunătoare pentru buna funcționare a concurenței.

Primele comportamente menționate la punctul anterior se analizează ca fixări orizontale ale prețurilor între concurenți care pot fi considerate ca fiind într‑o asemenea măsură susceptibile de a avea efecte negative, în special asupra prețului, a cantității sau a calității produselor și serviciilor, încât se poate considera inutil, în vederea aplicării articolului 101 alineatul (1) TFUE, să se demonstreze că acestea au efecte reale asupra pieței (a se vedea Hotărârea din 2 aprilie 2020, Budapest Bank și alții, C‑228/18, EU:C:2020:265, punctul 36 și jurisprudența citată).

Astfel cum a arătat în mod întemeiat Comisia în considerentele (645), (648) și (653) ale deciziei atacate, băncile în cauză au convenit astfel asupra prețurilor pe care fiecare dintre ele le‑ar oferi unui client, fie stabilind prețuri identice pentru acest client, fie convenind că una dintre ele ar propune un preț mai competitiv decât cealaltă. Acestea au discutat de asemenea și au formulat împreună prețurile lor pentru obligațiunile pe care le‑ar prezenta pe piață prin intermediul birourilor lor de vânzări sau al brokerilor, ceea ce a luat forma prezentării unor oferte de cumpărare sau de vânzare către brokeri la prețuri coordonate sau a unei trimiteri de liste de interese sau de liste de comparare („comps lists”), și anume liste întocmite de un trader în cadrul unei noi emisiuni de obligațiuni, care arată prețurile unor obligațiuni similare având caracteristici comparabile (scadență, randament) cu cele ale noii emisiuni [considerentul (54) al deciziei atacate], către birourile lor de vânzări cu prețuri coordonate.

A doua serie de comportamente menționate la punctul 636 de mai sus se analizează ca comportamente de împărțire a pieței sau a clientelei care au în sine un obiect de restrângere a concurenței (Hotărârea din 19 decembrie 2013, Siemens și alții/Comisia, C‑239/11 P, C‑489/11 P și C‑498/11 P, nepublicată, EU:C:2013:866, punctul 218), astfel cum a arătat în esență Comisia în considerentele (646) și (681) ale deciziei atacate.

Astfel de comportamente au determinat băncile vizate să se abțină de la a face oferte de cumpărare sau de vânzare, să retragă (kill) oferte de cumpărare sau de vânzare de pe piață atunci când riscau să intre în concurență sau să interfereze unele cu celelalte sau chiar să își împartă tranzacțiile și să fuzioneze sau să își reducă pozițiile pentru a răspunde cererii unui client specific (astfel cum dezvăluiau între ele), ceea ce, printre altele, a limitat puterea de tranzacționare a clienților acestor bănci, astfel cum a arătat în esență Comisia în considerentul (703) al deciziei atacate.

În plus, Crédit agricole și Credit Suisse nu pot susține în mod valabil că discuțiile din 28 septembrie 2010, din 10, din 18 și din 31 ianuarie 2013, din 15 februarie 2013, din 21 martie 2013 și din 10 iulie 2013, precum și din 12 martie 2015, au fost luate în considerare în mod eronat în vederea calificării comportamentelor în cauză, în ansamblul lor, drept „restrângere prin obiect”.

În ceea ce privește discuțiile din 18 și 31 ianuarie 2013, s‑a arătat deja, la punctele 188-200, că Comisia nu a săvârșit nicio eroare cu privire la caracterul anticoncurențial al acestor schimburi. În plus, argumentele invocate de Crédit agricole nu privesc în esență aprecierea nocivității deosebite a comportamentelor în cauză în privința concurenței.

În ceea ce privește discuțiile din 28 septembrie 2010, precum și din 10 ianuarie 2013 și astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 269-278 și 287-295 de mai sus, acestea indică cel puțin o coordonare a activităților de tranzacționare ale traderilor Credit Suisse și ai Deutsche Bank – în măsura în care unul a propus celuilalt să își retragă prețul afișat pe ecranul unui broker în condițiile în care acesta din urmă era în tranzacționare cu un terț – și fără ca aceste bănci să fie în măsură să demonstreze că elementele de probă prezentate de Comisie cu privire la natura anticoncurențială a acestor discuții erau insuficiente.

În ceea ce privește discuția din 15 februarie 2013 și astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 201-208 de mai sus, aceasta evidențiază cel puțin o coordonare cu privire la prețuri, prin care Crédit agricole și Deutsche Bank au discutat și și‑au formulat împreună prețurile pentru obligațiuni pe care le‑ar prezenta unui client, în pofida faptului că o discuție, pe care Crédit agricole o apreciază ca fiind similară, nu ar fi fost reproșată unei bănci terțe.

În ceea ce privește discuția din 21 martie 2013 și astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 217-227 de mai sus, nu se poate considera, desigur, că aceasta reflectă o coordonare cu privire la prețuri. Cu toate acestea, trebuie să se constate că Crédit agricole nu se prevalează și nici, a fortiori, nu demonstrează că schimburile intervenite în cursul acestei discuții ar fi fost considerate în mod eronat ca reprezentând schimburi de informații comerciale sensibile care prezintă un grad de nocivitate suficient pentru concurență pentru a contribui la calificarea drept „restrângere prin obiect” a comportamentelor în cauză (a se vedea prin analogie Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings și alții/Comisia, C‑883/19 P, EU:C:2023:11, punctul 151).

În ceea ce privește discuția din 10 iulie 2013 și astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 236-243 de mai sus, aceasta evidențiază cel puțin o coordonare cu privire la prețuri, precum și o coordonare a activităților de tranzacționare ale Crédit agricole și Deutsche Bank, care au determinat traderul acestei prime bănci să indice traderului celei de a doua bănci că urma să facă o ofertă la același preț cu cel pe care acesta din urmă i‑l comunicase în prealabil.

În sfârșit, în ceea ce privește discuția din 12 martie 2015 și astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 257-267 de mai sus, aceasta evidențiază cel puțin un comportament de împărțire a pieței, în măsura în care traderul Crédit agricole s‑a abținut să depună o ofertă unui client care îl contactase și care contactase de asemenea traderul Credit Suisse. În plus, această constatare nu poate fi repusă în discuție de argumentul Crédit agricole întemeiat pe faptul că această discuție inițiată de traderul Credit Suisse era „probabil motivată de faptul că același client solicitase deja anterior traderului [Crédit agricole] prețul obligațiunilor”, astfel cum reiese din jurisprudența amintită la punctul 186 de mai sus.

În ceea ce privește, într‑o a doua etapă, schimburile de informații în cauză, primo, trebuie să se constate că acestea privesc informații care, pe de o parte, nu sunt accesibile publicului și, pe de altă parte, sunt sensibile din punct de vedere comercial, contrar celor afirmate de Crédit agricole în mod punctual și nesusținut.

Caracterul neaccesibil publicului al acestor informații a fost stabilit corespunzător cerințelor legale de către Comisie în considerentele (714)-(719) ale deciziei atacate, potrivit cărora numai unele dintre informațiile menționate puteau fi determinate parțial (discernible) prin intermediul ecranelor traderilor sau al platformelor de brokeri, dar, în orice caz, nu permiteau să se stabilească identitatea contrapărților finale.

Potrivit Crédit agricole, traderii „caută în permanență și aprofundat prețurile și sursele de lichiditate [pentru a] ști unde pot cumpăra și vinde obligațiuni și la ce preț”, ceea ce justifică schimburile comerciale în cauză. Or, pe de o parte, astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat în considerentele (43) și (663) ale deciziei atacate, informațiile schimbate între părți cu privire la prețurile oferite în prezent sau preconizate depășesc cu mult ceea ce era necesar pentru descoperirea prețurilor în vederea negocierii unor tranzacții bilaterale și, pe de altă parte, dacă informațiile schimbate erau efectiv accesibile publicului, schimbul lor ar fi inutil.

În această privință, în ceea ce privește discuția din 10 iulie 2013 evocată de Crédit agricole, trebuie să se arate că această bancă nu furnizează niciun element – altul decât o simplă afirmație – de natură să infirme constatarea că informațiile schimbate în cadrul acestei discuții – cu ocazia căreia traderul Crédit agricole a indicat traderului Deutsche Bank că urma să facă o ofertă cu privire la o obligațiune la același preț cu cel pe care acest din urmă trader i‑l comunicase în prealabil – nu erau publice.

Caracterul sensibil din punct de vedere comercial al informațiilor schimbate a fost de asemenea stabilit corespunzător cerințelor legale de către Comisie atât în ceea ce privește informațiile referitoare la tranzacționările actuale și viitoare, cât și cele referitoare la tranzacționările recente. În această privință, Comisia a arătat în special în considerentele (658) și (663) ale deciziei atacate că informațiile schimbate priveau activitățile clienților activi pe piață într‑o anumită zi, interesele și preferințele acestora în materie de tranzacționare, astfel cum erau exprimate la fiecare dintre băncile în cauză, inclusiv obligațiunile pe care clientul putea să le dețină sau să le caute și dimensiunea lor (volumul), problema dacă clientul putea continua să cumpere sau să vândă și nivelurile de preț la care dorea să execute sau la care încheiase tranzacții recente.

În ceea ce privește informațiile referitoare la tranzacționările recente, Comisia a arătat de asemenea, în considerentul (716) al deciziei atacate, că acestea puteau fi utile pentru evaluarea tendințelor pieței și a oportunităților comerciale viitoare, întrucât cunoașterea rezultatelor din trecut constituia o informație foarte relevantă pentru traderi, atât în scopuri de supraveghere, cât și în perspectiva unor contracte viitoare, vizând punctul 127 (nepublicat) din Hotărârea din 12 iulie 2019, Sony și Sony Electronics/Comisia (T‑762/15, EU:T:2019:515).

Deși, ținând seama de specificitatea sectorului OSSA, trimiterea la o cauză intervenită într‑un sector care îi este total străin se dovedește puțin relevantă, nu este mai puțin adevărat că Comisia a evidențiat pe deplin în decizia atacată, în special în considerentul (659) al acesteia, că informațiile referitoare la tranzacționările recente prezentau un caracter sensibil din punct de vedere comercial, contrar celor susținute de Crédit agricole.

În plus, acest caracter sensibil din punct de vedere comercial este confirmat atât de raportul Compass Lexecon din 29 martie 2019, intitulat „The Economic Context of Price Discussions and the Exchange of «Sensitive Commercial Information» between Market Makers in SSA Bonds” (Cadrul economic al discuțiilor privind prețurile și schimbul de „informații comerciale sensibile” între formatorii de piață în obligațiunile SSA, denumit în continuare „primul raport Compass Lexecon”), prezentat de Credit Suisse și menționat în considerentul (705) al deciziei atacate, cât și de Crédit agricole în înscrisurile sale. În această privință, această din urmă bancă arată în mod expres că, „pentru a fi competitiv, traderul trebuie […] să înțeleagă modul în care prețurile au evoluat în trecut, pentru a ști ce trebuie să facă pentru a câștiga contracte”.

În această privință, Credit Suisse nu se poate prevala în mod util de punctele 185-191 din Hotărârea din 24 septembrie 2019, HSBC Holdings și alții/Comisia (T‑105/17, EU:T:2019:675), prin care Tribunalul a negat calificarea drept „restrângere prin obiect” a unei discuții intervenite între doi traderi activi pe piața instrumentelor financiare derivate pe rata dobânzii în euro și privind pozițiile de tranzacționare.

Astfel, reiese cu claritate din cuprinsul acestor puncte că motivul pentru care Tribunalul a refuzat să recunoască un obiect anticoncurențial unei discuții referitoare la pozițiile de tranzacționare nu este că o asemenea discuție nu are, în principiu, un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a fi calificată drept „restrângere prin obiect”, ci că, în această cauză, Comisia nu demonstrase corespunzător cerințelor legale că discuția respectivă a conferit traderilor un avantaj în materie de informații care le putea permite să își ajusteze în consecință strategiile de tranzacționare.

Or, în speță, din cuprinsul punctelor 653-655 de mai sus reiese că, în decizia atacată, Comisia a prezentat o asemenea probă.

Pe de altă parte, trebuie arătat că, în considerentul (665) al deciziei atacate, Comisia a avut grijă să distingă schimburile privind informații referitoare la tranzacționările recente de cele, „cu valoare mai mică”, referitoare la informații mai istorice.

În al doilea rând, nu se contestă nici de către Crédit agricole, nici de către Credit Suisse că schimburile de informații în cauză au intervenit între un număr redus de operatori de pe piața OSSA.

În această privință, Credit Suisse a indicat de altfel în înscrisurile sale că întregul avantaj al comportamentelor în cauză pentru băncile în cauză era că acestea interveneau în cadrul unui „grup închis”, permițând acestor bănci „să își propună diferențe inferioare celor pe care le‑ar propune altor formatori de piață, anticipând reciprocitatea din partea contrapărții de încredere”.

Prin urmare, astfel cum a arătat în mod întemeiat Comisia în special în considerentele (658), (659), (668)-(670), (672), (680) și (740)-(742) ale deciziei atacate, schimburile de informații în cauză au condus la o reducere a incertitudinii pieței în favoarea băncilor vizate și, prin urmare, la o asimetrie de informare, permițând acestora să beneficieze de „mult mai multe informații [decât cele] pe care ar fi putut să și le procure în mod normal”.

Or, potrivit unei jurisprudențe constante, prezintă un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a considera că nu este necesar să se examineze efectele acestora schimburile de informații susceptibile să atenueze sau să elimine incertitudini ale persoanelor interesate în privința datei, a amplorii și a modalităților de adaptare a comportamentului pe piață pe care întreprinderile în cauză îl vor pune în aplicare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings și alții/Comisia, C‑883/19 P, EU:C:2023:11, punctele 115 și 116 și jurisprudența citată).

În această privință, reiese din cuprinsul punctelor 279-286, 209-216, 228-232, 233-235, 244-248 și 249-256 de mai sus că discuții precum cele din 8 februarie 2012, din 19 martie 2013, din 24 mai 2013, din 3 iunie 2013 și din 25 iulie 2013, precum și din 6 august 2014 prezintă astfel de caracteristici.

În plus, Curtea a statuat că un schimb de informații care poate elimina incertitudini ale persoanelor interesate în privința datei, a amplorii și a modalităților de adaptare a comportamentului pe piață pe care întreprinderile în cauză îl vor pune în aplicare trebuie considerat ca prezentând un grad suficient de nocivitate pentru concurență, independent de efectele directe asupra prețurilor achitate de consumatorii finali (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings și alții/Comisia, C‑883/19 P, EU:C:2023:11, punctele 203 și 204).

În consecință, Comisia a apreciat în mod întemeiat că, pe piața OSSA, schimburile de informații comerciale sensibile intervenite între băncile în cauză prezentau un caracter suficient de nociv pentru concurență pentru a contribui la calificarea comportamentelor în cauză, în ansamblul lor, drept „restrângere prin obiect”.

O asemenea concluzie este valabilă în special în măsura în care, în considerentul (661) și în nota de subsol 740 din decizia atacată, Comisia a evidențiat că piața OSSA era o piață pe care gestionarea riscului și a incertitudinii era unul dintre parametrii esențiali ai concurenței, aspect care nu este contestat de reclamante, și s‑a prevalat în mod întemeiat de faptul că schimburile dintre concurenți cu privire la o informație pertinentă pentru stabilirea prețurilor și care nu avea caracter public aveau un caracter cu atât mai sensibil din punctul de vedere al concurenței atunci când se desfășurau între traderi care acționau în calitate de „formatori de piață” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 septembrie 2019, HSBC Holdings și alții/Comisia, T‑105/17, EU:T:2019:675, punctul 145).

Pe de altă parte, contrar celor susținute de Crédit agricole, constatarea caracterului suficient de nociv în privința concurenței al schimburilor de informații comerciale sensibile nu este condiționată de caracterul său „sistematic”, astfel cum reiese din jurisprudența amintită la punctul 663 de mai sus.

De asemenea, afirmația Crédit agricole întemeiată în esență pe faptul că piața OSSA ar fi o piață care cunoaște o asimetrie de informare importantă între formatorii de piață, ceea ce implică faptul că creșterea acestei asimetrii preexistente ca urmare a schimburilor de informații în cauză nu ar prezenta o nocivitate suficientă pentru concurență, nu poate fi admisă.

Astfel, opacitatea relativă a pieței OSSA, care conduce la posibilitatea ca formatorii de piață să se confrunte cu dificultăți în stabilirea prețului corect al unei obligațiuni, nu înseamnă că între acești formatori de piață există o asimetrie de informare, din moment ce toți se confruntă cu această opacitate. În orice caz, presupunând că această asimetrie de informare există, argumentația Crédit agricole contravine efectului util care trebuie garantat noțiunii de „restrângere prin obiect” și, în sens mai larg, articolului 101 TFUE, în măsura în care conduce la relativizarea gravității obiective a unui comportament, chiar dacă acesta intervine pe o piață care se dovedește deosebit de sensibilă față de comportamentele unor întreprinderi care nu ar determina în mod autonom politica pe care intenționează să o urmeze pe piață.

În sfârșit, Credit Suisse nu se poate prevala în mod util de Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Asnef‑Equifax și Administración del Estado (C‑238/05, EU:C:2006:734), pentru a priva Comisia de posibilitatea de a ține seama de schimburile de informații comerciale sensibile în cauză pentru a contribui la calificarea comportamentelor în cauză, în ansamblul lor, drept „restrângere prin obiect”.

Astfel, după cum s‑a arătat deja la punctul 183 de mai sus, schimburile de informații care au condus la pronunțarea Hotărârii din 23 noiembrie 2006, Asnef‑Equifax și Administración del Estado (C‑238/05, EU:C:2006:734), erau net diferite de cele care au fost constatate și sancționate în decizia atacată, în special în măsura în care priveau informații anonimizate și accesibile în mod nediscriminatoriu tuturor operatorilor activi pe piață.

Având în vedere cele ce precedă, Crédit agricole și Credit Suisse reproșează în mod eronat Comisiei că a apreciat în mod incorect nocivitatea comportamentelor în cauză pentru a concluziona că acestea erau susceptibile să contribuie la calificarea drept „restrângere prin obiect” a comportamentelor în cauză, în ansamblul lor.

Din cele ce precedă rezultă că comportamentele în cauză, privite în ansamblu, prezintă un grad suficient de nocivitate pentru concurență, permițând Comisiei să le califice drept „restrângere prin obiect”.

Cu toate acestea, trebuie să se examineze dacă această constatare poate fi repusă în discuție de argumentele Crédit agricole și Credit Suisse întemeiate pe caracterul „justificat” al comportamentelor în cauză.

În această privință, trebuie arătat că Crédit agricole a susținut, în mod nediferențiat, că discuțiile care îi erau reproșate erau „necesare”, „legitime”, „proconcurențiale” sau chiar „inerente și esențiale pentru buna funcționare a pieței și pentru serviciul mai larg către clienți”.

La rândul său, în susținerea afirmației sale privind aprecierea eronată a contextului economic al încălcării în litigiu, Credit Suisse a susținut, în mod nediferențiat, că discuțiile în cauză erau „legitime” sau „proconcurențiale”.

Ținând seama de formulările ambigue reținute de aceste două bănci, Tribunalul le‑a invitat, în cadrul unei măsuri de organizare a procedurii, să precizeze dacă argumentația lor se întemeia pe punctul 103 din Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții (C‑307/18, EU:C:2020:52), și, în caz contrar, să precizeze temeiul conceptual sau jurisprudențial al argumentației lor.

În răspunsul său, Crédit agricole a arătat că „argumentația sa principală nu se întemeiază pe [acest] punct [103]”, întrucât „neîndeplinirea obligațiilor de către Comisie depășește neluarea în considerare a unor efecte proconcurențiale”. Cu toate acestea, „comportamentele traderului său […] [ar] prezenta efecte pozitive, inclusiv proconcurențiale, ceea ce Comisia ar fi trebuit să ia în considerare”.

În răspunsul său, Credit Suisse a arătat că argumentul său întemeiat pe faptul că discuțiile în cauză nu prezentau un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a fi calificate drept „restrângere prin obiect” era „confirmat de considerațiile Curții efectuate la punctul 103 [menționat], fără a fi însă întemeiat pe acesta”. Cu toate acestea, în ședință, ca răspuns la o întrebare a Tribunalului, Credit Suisse a arătat că se întemeia efectiv pe punctul 103 menționat.

În acest context, argumentația Crédit agricole și a Credit Suisse trebuie înțeleasă ca fiind întemeiată în esență pe caracterul proconcurențial al comportamentelor în cauză și, cu titlu accesoriu, pe caracterul „necesar”, „legitim”, „pozitiv” sau „inerent și esențial” al acestora.

În cadrul criticii sale întemeiate pe efectele proconcurențiale ale comportamentelor în cauză, Credit Suisse arată că relațiile privilegiate dintre traderii băncilor care au participat la încălcarea în litigiu le permiteau nu numai să amelioreze calitatea informațiilor schimbate între ei, ci și, atât lor, cât și clienților lor, să își procure lichidități la prețuri mai bune.

În susținerea argumentației sale, Credit Suisse invocă primul raport Compass Lexecon, potrivit căruia comunicările privind stabilirea prețurilor consolidează concurența dintre formatorii de piață și traderi, încurajându‑i să afișeze prețuri mai bune pentru a atrage fluxurile de ordine și, ulterior, pentru a reduce costurile de tranzacționare și diferențele de cotație.

De aici ar rezulta că, în considerentele (155), (376), (381), (603), (619), (658), (659) și (660) ale deciziei atacate, Comisia nu ar fi putut să aprecieze în mod valabil că comunicările privind stabilirea prețurilor au permis băncilor vizate să aprecieze competitivitatea propriilor prețuri sau chiar să aprecieze corecta lor interpretare a pieței ca urmare a creșterii transparenței pieței și a reducerii incertitudinii cu privire la aceasta. Comisia nu ar fi putut nici să aprecieze în mod valabil că aceste comunicări le permiseseră, în avantajul lor, să își ajusteze și să își stabilească strategia cu privire la piață și la alți traderi, precum și să creeze o asimetrie a pieței.

În consecință, potrivit Credit Suisse, Comisia nu putea concluziona că comunicările privind stabilirea prețurilor erau intrinsec și puternic anticoncurențiale și nici, in fine, că comportamentele în cauză intrau sub incidența calificării drept „restrângere prin obiect”, în special în măsura în care băncile în cauză dețineau cote de piață scăzute cumulate, iar piața OSSA era foarte concurențială.

Crédit agricole s‑a prevalat de asemenea de efectul proconcurențial al comportamentelor în cauză. În această privință, reclamanta s‑a limitat să indice, la punctul 2.16 din cererea sa introductivă, că „Comisia nu a recunoscut […] că tipul de informații transmise între traderi prezenta o serie de avantaje facilitând operațiunile cu partenerii, furnizarea de lichidități și permițând stabilirea unor prețuri mai bune (mai competitive), în special în beneficiul clienților”.

În ceea ce privește luarea în considerare a pretinselor efecte proconcurențiale ale unui comportament, reiese din Hotărârea din 30 iunie 1966, LTM (56/65, EU:C:1966:38, pagina 359), și din Hotărârea din 26 noiembrie 2015, Maxima Latvija (C‑345/14, EU:C:2015:784, punctele 16 și 17), că, în aprecierea contextului economic și juridic în care se înscrie comportamentul în cauză, nu este nicidecum necesar să se examineze și, cu atât mai mult, să se demonstreze efectele acestui comportament asupra concurenței, indiferent dacă sunt reale sau potențiale și negative sau pozitive (Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 166).

Rezultă de aici că efectele proconcurențiale invocate de reclamante nu trebuie, ca atare, să fie luate în considerare în stadiul calificării comportamentelor în cauză drept „restrângere prin obiect”.

În orice caz, presupunând că pretinsele implicații „favorabile” ale acestor comportamente pot sau trebuie să fie luate în considerare, într‑un temei sau în altul, pentru a fi calificate drept „restrângere prin obiect”, trebuie arătate următoarele.

Prin faptul că s‑a limitat să invoce argumentul enunțat la punctul 686 de mai sus, fără alte precizări, Crédit agricole nu se poate opune calificării drept „restrângere prin obiect” a comportamentelor în cauză.

De asemenea, Credit Suisse nu poate susține în mod valabil, pe de o parte, că se putea limita la stabilirea „plauzibilității la prima vedere” a implicațiilor „favorabile” ale comportamentelor sale și, pe de altă parte, că Comisia i‑ar fi încălcat dreptul la apărare prin faptul că i‑a aplicat norme privind proba inadecvate.

În ceea ce privește importanța implicațiilor „favorabile” invocate de Credit Suisse, este necesar să se constate că această bancă se prevalează de implicațiile „favorabile” aferente, exclusiv sau în esență, celor 25 de discuții referitoare la stabilirea prețurilor, cu privire la care s‑a amintit deja, la punctele 110 și 569 de mai sus, că contestația nu era susținută și, prin urmare, admisibilă.

În consecință, trebuie să se examineze dacă, presupunând că sunt dovedite, implicațiile „favorabile” ale unor astfel de discuții sunt de natură să se opună calificării drept „restrângere prin obiect” a tuturor comportamentelor în cauză, cu privire la care reiese din decizia atacată că au forma unor schimburi de informații comerciale sensibile, dar și de coordonare a prețurilor, precum și de coordonare a activităților de tranzacționare [considerentele (614) și (616) ale deciziei atacate].

În această privință, argumentația Credit Suisse care se întemeiază în esență pe primul raport Compass Lexecon, prezentat de această bancă în cursul procedurii administrative, nu poate fi primită.

În primul rând, trebuie arătat că, potrivit punctului 96 din Hotărârea din 14 septembrie 2022, Google și Alphabet/Comisia (Google Android) (T‑604/18, în prezent în recurs, EU:T:2022:541), valoarea probatorie a declarațiilor sau a rapoartelor prezentate la cererea unei părți pentru a‑și susține afirmațiile de către un terț care invocă calitatea de expert se apreciază în mai multe privințe. Pe de o parte, autorul acestora trebuie să se asigure că își prezintă calificările și experiența și că explică modul în care acestea sunt relevante pentru a emite un aviz cu privire la problema examinată. Pe de altă parte, conținutul avizului respectiv trebuie să prezinte motivele pentru care merită să fie luat în considerare, indiferent că este vorba de fiabilitatea metodologiei utilizate sau de relevanța răspunsului dat acestei probleme pentru necesitățile prezentei cauze. Tribunalul a analizat aceste documente în prezenta cauză în funcție de aceste principii și de observațiile prezentate în această privință de părți.

Or, în ceea ce privește a doua dintre aceste condiții, trebuie să se constate că, în pofida unei invitații adresate de Tribunal către Credit Suisse de a indica motivele pentru care primul raport Compass Lecon merita să fie luat în considerare, această bancă nu a adus precizări.

În plus, se poate arăta că descrierea sectorului OSSA efectuată la punctele 3.4-3.24 din acest raport nu este însoțită de aproape nicio referire la documente de natură să susțină temeinicia acestei descrieri. De asemenea, în ceea ce privește descrierea rolului de formator de piață, punctele 3.32 și 3.33 din respectivul raport menționează rolul central al acestora luând ca exemplu piața obligațiunilor de întreprindere (corporate bonds) și vizând un text al Comisiei care insistă în mod expres asupra diferenței existente între piața obligațiunilor de întreprindere și cea a OSSA.

În al doilea rând, concluziile la care ajunge primul raport Compass Lexecon nu sunt în măsură să demonstreze implicațiile „favorabile” dovedite ale comunicărilor privind stabilirea prețurilor și, a fortiori, implicațiile „favorabile” dovedite ale tuturor comportamentelor în cauză, care nu se reduc la astfel de comunicări.

Astfel, acest raport nu concluzionează nicidecum că comunicările referitoare la stabilirea prețurilor ar prezenta implicații „favorabile” dovedite.

Dimpotrivă, din cuprinsul punctelor 4.1 și 4.4 din raportul menționat reiese că, deși constată că aceste comunicări sunt în măsură să conducă la o coordonare a prețurilor, acesta se limitează să indice că, „permițând formatorilor de piață să stabilească prețul obligațiunii mai eficiente, discuțiile privind prețurile și schimbul de «informații comerciale sensibile» între formatorii de piață pot fi neutre din punctul de vedere al concurenței sau chiar favorabile concurenței”.

În plus, punctele 4.27 și 4.47 din primul raport Compass Lexecon, precum și punctul A.39 din acest raport condiționează posibilele implicații neutre sau „favorabile” ale comunicărilor referitoare la stabilirea prețurilor de faptul că „actorii pieței au un acces comparabil la informațiile privind condițiile reale ale pieței” sau că „există o proporție suficientă de operatori informați pe piață”.

În esență, primul raport Compass Lexecon menționează posibile implicații neutre sau „favorabile” ale comunicărilor privind stabilirea prețurilor (diferite de cele care vizează coordonarea comportamentelor) numai atunci când aceste comunicări fac piața transparentă sau mai transparentă cel puțin pentru un număr suficient de operatori de pe piața OSSA.

Or, în speță, astfel cum Comisia a arătat în mod întemeiat în considerentul (742) al deciziei atacate, comportamentele în cauză au generat o asimetrie de informare importantă între, pe de o parte, cele patru bănci implicate în încălcarea în litigiu și, pe de altă parte, celelalte bănci care își desfășoară activitatea pe piața OSSA. Comisia a constatat astfel o asimetrie creată de faptul că fiecare dintre băncile vizate de încălcarea în litigiu avea cunoștință despre prețurile pe care celelalte bănci în cauză le‑ar afișa, precum și despre fluxurile comerciale și despre preferințele specifice ale clienților, despre care băncile concurente ale acestora, care nu erau vizate de încălcarea în litigiu, nu aveau deloc cunoștință.

Această constatare, care implică lipsa unor implicații „favorabile” dovedite ale comunicărilor referitoare la stabilirea prețurilor, este, în definitiv, confirmată și de Crédit agricole și Credit Suisse înseși.

Astfel, prevalându‑se de faptul că băncile implicate în încălcarea în litigiu nu reprezentau decât o proporție redusă a formatorilor de piață activi pe piața OSSA, acestea admit implicit că condițiile impuse de primul raport Compass Lecon pentru ca comunicările referitoare la stabilirea prețurilor să poată genera eventual implicații neutre sau „favorabile” nu sunt îndeplinite în speță.

Întrucât implicațiile „favorabile” ale acestor comunicări nu sunt dovedite, situația este aceeași în ceea ce privește implicațiile „favorabile” ale celorlalte comportamente în cauză, cu privire la care Crédit agricole și Credit Suisse nu au susținut în mod argumentat și, prin urmare, nu au demonstrat că aveau asemenea implicații.

În aceste condiții, este necesar să se constate că Credit Suisse – și a fortiori Crédit agricole – nu au demonstrat că comportamentele în cauză, privite în ansamblu – și nici cele în legătură exclusiv cu „comunicări privind stabilirea prețurilor” – aveau implicații „favorabile”, astfel cum ar repune în discuție calificarea drept „restrângere prin obiect”.

Prin urmare, în considerentul (713) al deciziei atacate, Comisia a respins în mod întemeiat argumentația întemeiată pe efectele favorabile concurenței sau benefice ale comportamentelor în cauză.

Astfel cum s‑a arătat la punctul 678 de mai sus, Crédit agricole și Credit Suisse au fost invitate, printr‑o măsură de organizare a procedurii, să precizeze temeiul conceptual sau jurisprudențial al afirmațiilor lor întemeiate în special pe caracterul „necesar”, „legitim”, „pozitiv” sau „inerent și esențial” al comportamentelor în cauză.

Nici răspunsurile la aceste măsuri de organizare a procedurii și nici ședințele de judecată nu au permis Tribunalului să determine cu precizie temeiurile exacte ale acestor critici.

În acest context este necesar să se examineze argumentele Crédit agricole și Credit Suisse în ipoteza în care acestea ar permite repunerea în discuție a calificării comportamentelor în discuție drept „restrângere prin obiect”.

În măsura în care Crédit agricole și Credit Suisse se prevalează de caracterul „necesar” al comportamentelor în cauză și, prin urmare, după toate probabilitățile, de excepția restricțiilor accesorii (ancillary restraints) unei operațiuni principale, trebuie amintit că, dacă o operațiune sau o activitate determinată nu intră sub incidența principiului interdicției prevăzut la articolul 101 alineatul (1) TFUE, având în vedere caracterul său neutru sau efectul său pozitiv în ceea ce privește concurența, nici restrângerea autonomiei comerciale a unuia sau mai multor participanți la această operațiune sau la această activitate nu intră sub incidența principiului interdicției dacă această restricție este necesară în mod obiectiv pentru punerea în aplicare a operațiunii sau a activității menționate și proporțională cu obiectivele uneia sau ale celeilalte (a se vedea Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard și alții/Comisia, C‑382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 89 și jurisprudența citată).

Astfel, trebuie să se verifice înainte de toate dacă realizarea activității în cauză ar fi imposibilă în lipsa restricției în discuție (Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard și alții/Comisia, C‑382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 91).

Or, în speță Crédit agricole și Credit Suisse nu au demonstrat nicidecum că activitatea de tranzacționare de OSSA sau chiar cea de formator de piață OSSA ar fi fost imposibilă în lipsa comportamentelor în cauză (a se vedea prin analogie Hotărârea din 24 septembrie 2019, HSBC Holdings și alții/Comisia, T‑105/17, EU:T:2019:675, punctul 155).

Simplul fapt invocat de Credit Suisse că, din cauza caracterului nelichid și opac al pieței OSSA, furnizarea de servicii de proximitate implică un anumit grad de cooperare, precum și fluxuri regulate de informații comerciale sensibile între formatori de piață nu poate repune în discuție această constatare.

Dimpotrivă, pe de o parte, Credit Suisse admite ea însăși că, printre altele, schimbul de informații cu privire la pozițiile de inventar al formatorilor de piață permite să se găsească „mai ușor” posibilități de tranzacție între traderi, ceea ce tinde să demonstreze că, cel puțin pentru acest tip de comportamente, schimburile de informații nu erau necesare în mod obiectiv exercitării activității băncilor în sectorul OSSA.

În această privință, trebuie amintit de asemenea că nu se poate considera că faptul că o activitate este doar mai dificil de realizat sau mai puțin profitabilă în lipsa restricției în cauză conferă acestei restricții caracterul „necesar în mod obiectiv” prevăzut pentru a putea fi calificată drept accesorie (Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard și alții/Comisia, C‑382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 91).

Pe de altă parte, astfel cum s‑a arătat deja la punctele 703-705 de mai sus, comportamentele în cauză erau rezultatul unui număr limitat de bănci active în sectorul OSSA, ceea ce permite să se deducă cu suficientă certitudine că ansamblul băncilor active în acest sector erau în măsură să își exercite activitatea fără a recurge la asemenea comportamente.

În măsura în care Crédit agricole și Credit Suisse se prevalează de caracterul „legitim”, „pozitiv” sau „inerent și esențial bunei funcționări a pieței și serviciului mai larg al clienților”, este necesar să se arate că, presupunând că această argumentație se distinge de cea întemeiată pe implicațiile „favorabile” sau necesare ale tuturor sau ale unei părți din comportamentele în cauză, ea pare să poată fi înțeleasă ca referindu‑se la soluția stabilită de Curte în Hotărârea din 19 februarie 2002, Wouters și alții (C‑309/99, EU:C:2002:98, punctul 97).

Or, Crédit agricole nu furnizează elemente de natură să stabilească faptul că raționamentul dezvoltat în hotărârea menționată ar trebui să fie transpus în prezenta cauză [a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 februarie 2020, Comisia/Belgia (Contabili), C‑384/18, EU:C:2020:124, punctul 49].

În această privință, faptul, evocat de Credit Suisse și respins de Comisie în considerentele (707)-(713) ale deciziei atacate, că, pe piața nelichidă și opacă a OSSA, băncile în cauză erau dezavantajate în mod sistematic pe plan informațional în raport cu contrapărțile care nu asigurau o prezență permanentă pe piață (smart money clients) și că, pentru acest motiv, ele trebuiau să compenseze acest deficit de informații căutând informații din diverse surse, în special de la traderii altor bănci, nu poate împiedica calificarea drept „restrângere prin obiect”, chiar presupunând că ar fi dovedit.

Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctelor 124, 127 și 128 din Hotărârea din 25 martie 2021, Lundbeck/Comisia (C‑591/16 P, EU:C:2021:243), și s‑a arătat în esență în considerentul (737) al deciziei atacate, nu se poate accepta ca întreprinderile să încerce să atenueze efectele unor situații de fapt pe care le consideră excesiv de defavorabile, precum eventualele asimetrii ale riscurilor existente între operatorii de pe o piață, prin practici coluzorii având ca obiect corectarea acestor dezavantaje. Astfel, asemenea situații de fapt nu pot legitima o încălcare a articolului 101 TFUE și cu atât mai puțin un comportament cu privire la care s‑a constatat că prezintă gradul suficient de nocivitate pentru concurență pentru a fi calificat drept „restrângere prin obiect”.

Aceasta trebuie să fie situația în speță cu atât mai mult cu cât, în primul rând, comportamentele în cauză au intervenit în detrimentul tuturor tipurilor de clienți ai băncilor în cauză, iar nu numai în detrimentul clienților „avizați” (smart money clients), astfel cum reiese din considerentul (710) al deciziei atacate, și nu este contestat de Credit Suisse.

În al doilea rând, astfel cum arată Comisia la punctul 709 din decizia atacată, fără ca Credit Suisse să conteste acest lucru, factorii externi care influențează prețul OSSA sunt evenimente politice și economice care afectează riscurile de credit referitoare la o țară, la o regiune sau la un sector, precum și probabilitatea unei noi emisiuni de obligațiuni de către același emitent. În plus, nu există niciun motiv pentru care, la momentul actual al informației instantanee și al comunicațiilor electronice, un grup specific de investitori să aibă un acces mai bun la aceste informații. În cele din urmă, marea majoritate a investitorilor gestionează o gamă de active care cuprinde acțiuni, obligațiuni și devize, în timp ce traderii de OSSA se specializează într‑o categorie de titluri și se consideră că sunt bine informați cu privire la evenimentele externe relevante.

În al treilea rând, băncile vizate nu acționau pe piața OSSA numai în calitate de formatori de piață și era clar că rolul lor de facilitator al tranzacțiilor nu consta numai în „promovarea lichidității pentru a‑și susține clienții care doreau să tranzacționeze OSSA”, astfel cum a reținut în mod întemeiat Comisia în considerentele (690)-(697) ale deciziei atacate.

Acest din urmă motiv, considerat împreună cu faptul, constatat în considerentul (19) al deciziei atacate, că piața OSSA nu cunoștea formatori de piață desemnați oficial și, prin urmare, că băncile în cauză exercitau această activitate în mod voluntar fără a fi supuse obligațiilor de a cota prețuri bidirecționale și de a tranzacționa cu contrapărți, justifică de asemenea ca băncile în cauză să nu se poată prevala de rolul lor de formator de piață și de riscul care ar fi asociat acestuia, pentru a împiedica calificarea drept „restrângere prin obiect”, astfel cum a reținut în mod întemeiat Comisia în considerentele (712) și (713) ale deciziei atacate.

Pe de altă parte, jurisprudența menționată la punctul 719 de mai sus nu se aplică în cazul unor comportamente care, departe de a se limita să aibă ca „efect” inerent restrângerea, cel puțin potențial, a concurenței prin limitarea libertății de acțiune a anumitor întreprinderi, prezintă, în privința acestei concurențe, un grad de nocivitate care justifică să se considere că ele au ca „obiect” însuși împiedicarea, restrângerea sau denaturarea acesteia. Astfel, numai dacă se dovedește, la finalul examinării comportamentului care este în discuție într‑un anumit caz, că acest comportament nu are ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței, este necesar să se stabilească, în continuare, dacă acesta poate intra sub incidența jurisprudenței menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 februarie 2013, Ordem dos Técnicos Oficiais de Contas, C‑1/12, EU:C:2013:127, punctul 69, Hotărârea din 4 septembrie 2014, API și alții, C‑184/13-C‑187/13, C‑194/13, C‑195/13 și C‑208/13, EU:C:2014:2147, punctul 49, Hotărârea din 23 noiembrie 2017, CHEZ Elektro Bulgaria și FrontEx International, C‑427/16 și C‑428/16, EU:C:2017:890, punctele 51, 53, 56 și 57, și Hotărârea din 21 decembrie 2023, European Superleague Company, C‑333/21, EU:C:2023:1011, punctul 186).

Această constatare nu poate fi repusă în discuție de trimiterea efectuată de Credit Suisse, fără alte explicații, la ansamblul Hotărârii din 31 martie 1993, Ahlström Osakeyhtiö și alții/Comisia (C‑89/85, C‑104/85, C‑114/85, C‑116/85, C‑117/85 și C‑125/85-C‑129/85, EU:C:1993:120), sau la punctul 137 din Hotărârea din 12 decembrie 2014, Eni/Comisia (T‑558/08, EU:T:2014:1080).

Prin urmare, Credit Suisse nu se poate prevala în mod util de faptul că comportamentele în cauză ar fi avut ca obiectiv să permită celor patru bănci destinatare ale deciziei atacate, precum și clienților lor să își procure lichidități la un preț mai bun.

În această privință, trebuie amintit de asemenea că articolul 101 TFUE urmărește, asemenea altor norme de concurență prevăzute de tratat, să protejeze nu numai interesele directe ale consumatorilor, ci și pe cele ale concurenților, precum și structura pieței și, prin aceasta, concurența în sine (a se vedea prin analogie Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 125 și jurisprudența citată).

Or, în speță și astfel cum a arătat Comisia în esență în considerentul (742) al deciziei atacate, nu există nicio îndoială că, deși cele patru bănci destinatare ale deciziei atacate și, prin intermediul acestora, clienții lor aveau un interes bine înțeles în comportamentele în cauză, acestea aduceau prejudicii nu numai concurenților băncilor în cauză de pe piața OSSA și clienților acestora, ci și concurenței în sine.

Prin urmare, în mod întemeiat, în considerentele (704)-(713), precum și (735)-(737) ale deciziei atacate, Comisia a înlăturat argumentele formulate de Crédit agricole și de Credit Suisse întemeiate pe caracterul „necesar”, „legitim”, „pozitiv” sau „inerent și esențial” al comportamentelor în cauză pentru a împiedica calificarea lor drept „restrângere prin obiect”.

După ce a apreciat comportamentele în cauză ținând seama în mod corespunzător de conținutul lor, de obiectivele pe care le urmăreau și de contextul economic în care s‑au inserat, Comisia a constatat în mod întemeiat, în considerentul (749) al deciziei atacate, că acordurile și/sau practicile concertate descrise în secțiunea 4.2 din decizia atacată trebuiau calificate drept „restrângere prin obiect” și că nu era, așadar, de competența sa să demonstreze efectele anticoncurențiale, în special cele privind gradul de incertitudine existent pe piața Ossa și care decurgea din schimburile de informații comerciale sensibile în cauză.

În consecință, primul motiv invocat de Crédit agricole și primul motiv invocat de Credit Suisse trebuie respinse ca fiind în parte inadmisibile și în parte neîntemeiate.

În cadrul stabilirii cuantumului amenzilor aplicate fiecăreia dintre băncile în cauză, Comisia a arătat, într‑o primă etapă, că aceste bănci au încălcat articolul 101 TFUE în mod intenționat sau cel puțin din neglijență, ceea ce autoriza această instituție să le aplice o amendă în temeiul articolului 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 [considerentele (874)-(886) ale deciziei atacate].

Într‑o a doua etapă, în cadrul punerii în aplicare a orientărilor și în special al stabilirii valorii vânzărilor care servește drept punct de plecare pentru calculul cuantumului de bază al amenzilor (punctele 13-18 din orientări), Comisia a constatat, fără a fi contrazisă cu privire la acest aspect de reclamante, că produsele financiare precum OSSA nu generau vânzări în sensul obișnuit al termenului și că, în consecință, în speță era adecvat să se calculeze o valoare de înlocuire a valorii vânzărilor [considerentele (889) și (890) ale deciziei atacate].

Într‑o a treia etapă, Comisia a calculat, pentru fiecare dintre băncile în cauză, cuantumul de bază al amenzii acestora, mai întâi, reținând 16 % din valoarea de înlocuire a fiecăreia în temeiul gravității încălcării în litigiu (denumit în continuare „coeficientul multiplicator de gravitate”) (punctele 1-23 din orientări) (secțiunea 8.2.4.1; considerentele (939)-(949) ale deciziei atacate], apoi multiplicând‑o cu un coeficient pentru durată propriu fiecăreia dintre ele (denumit în continuare „coeficientul multiplicator pentru durată”) (punctul 24 din orientări) (secțiunea 8.2.4.2; considerentele (950) și (951) și, în sfârșit, prin adăugarea unui cuantum suplimentar de 16 % cu titlu disuasiv (punctul 24 din orientări) (secțiunea 8.2.4.3; considerentele (952)-(954)].

Într‑o a patra etapă, Comisia a efectuat ajustarea cuantumului de bază calculat pentru fiecare dintre băncile în cauză (punctele 27-35 din orientări). În acest sens, Comisia nu a reținut circumstanțe agravante sau circumstanțe atenuante în privința niciuneia dintre aceste bănci. În schimb, Comisia a multiplicat cuantumul de bază al BofA și al Crédit agricole cu un coeficient specific de descurajare de 1,3 și, respectiv, de 1,2 (denumit în continuare „coeficientul de descurajare specific”) [punctele 30 și 31 din orientări] [considerentele (955)-(966) ale deciziei atacate].

În cadrul primului, al celui de al treilea, al celui de al patrulea și al celui de al cincilea aspect ale celui de al patrulea motiv invocat de Crédit agricole, precum și în cadrul celui de al treilea motiv, compus din patru aspecte, al Credit Suisse, reclamantele contestă cuantumul de bază al amenzilor care le‑au fost aplicate, invocând în esență cinci temeiuri.

Primo, în cadrul primului aspect al celui de al treilea motiv, Credit Suisse reproșează Comisiei că și‑a încălcat obligația de motivare în ceea ce privește datele utilizate pentru calcularea valorii de înlocuire.

Secundo, în cadrul celui de al treilea aspect al celui de al patrulea motiv invocat de Crédit agricole și în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv invocat de Credit Suisse, reclamantele reproșează Comisiei o încălcare a orientărilor în ceea ce privește modalitățile de stabilire a valorii de înlocuire.

Tertio, în cadrul primului aspect al celui de al patrulea motiv, Crédit agricole reproșează Comisiei o încălcare a punctului 13 din orientări, a principiului bunei administrări, precum și a obligației sale de motivare, ca urmare a alegerii de a nu reține anul 2014 – ultimul an complet de participare a acestei bănci la încălcarea în litigiu – ca perioadă de referință pentru calcularea valorii de înlocuire.

Quarto, în cadrul celui de al patrulea aspect al celui de al patrulea motiv invocat de Crédit agricole și în cadrul celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv invocat de Credit Suisse, reclamantele reproșează Comisiei că a săvârșit erori de apreciere în stabilirea coeficientului multiplicator de gravitate.

Quinto, în cadrul celui de al cincilea aspect al celui de al patrulea motiv invocat de Crédit agricole și în cadrul celui de al patrulea aspect al celui de al treilea motiv invocat de Credit Suisse, reclamantele reproșează Comisiei că a săvârșit erori de apreciere în stabilirea coeficientului multiplicator pentru durată.

Pe de altă parte, în cadrul celui de al doilea și al celui de al patrulea aspect ale celui de al patrulea motiv, Crédit agricole contestă ajustările efectuate de Comisie cu privire la cuantumul de bază al amenzii care i‑a fost aplicată.

Mai precis, reclamanta reproșează Comisiei că a săvârșit, pe de o parte, o încălcare a principiului egalității de tratament în stabilirea coeficientului de descurajare specific și, pe de altă parte, erori de apreciere în examinarea circumstanțelor atenuante de care ar fi trebuit să beneficieze.

Aceste critici vor fi examinate succesiv și în ordinea, enunțată la punctele 739-746 de mai sus, care urmează metodologia definită în orientări. Astfel, vor fi examinate, într‑o primă etapă, stabilirea cuantumului de bază al amenzii și, într‑o a doua etapă, ajustările acestuia.

Astfel cum s‑a amintit la punctul 736 de mai sus, Comisia a apreciat că, în vederea stabilirii cuantumului amenzii pentru fiecare dintre băncile în cauză, era adecvat să se calculeze o valoare de înlocuire.

Ținând seama de natura specifică a OSSA, Comisia a indicat, în considerentul (892) al deciziei atacate, că trebuia să se rețină ca punct de plecare al calculului valorii de înlocuire volumul și valoarea noționale (denumite în continuare „valorile noționale”) ale OSSA pe care băncile în cauză le‑au schimbat în perioada lor individuală de participare la încălcarea în litigiu.

În acest scop, Comisia a reținut valorile noționale anualizate ale OSSA tranzacționate de fiecare bancă în cauză cu contrapărți situate în SEE în perioada sa de participare la încălcarea în litigiu, potrivit următoarei metode: „[C]uantumurile noționale tranzacționate în perioada de participare individuală la înțelegere sunt anualizate printr‑un factor calculat în funcție de durata participării individuale, împărțind cuantumul lor total la numărul de luni întregi de participare și înmulțind ulterior această medie lunară cu 12”. Comisia a decis astfel să nu rețină valorile noționale aferente ultimului an complet de participare a fiecărei bănci în cauză la încălcarea în litigiu și s‑a îndepărtat de punctul 13 din orientări [considerentele (893) și (894) ale deciziei atacate].

În considerentul (896) al deciziei atacate, Comisia a arătat în continuare că OSSA erau schimbate pe piața secundară la un preț care era exprimat ca procent din valoarea lor noțională. Ea a dedus de aici că venitul din aceste tranzacții era reflectat în diferența dintre prețul de cumpărare și prețul de vânzare a fiecărei OSSA achiziționate, apoi revândute de traderi (bid‑ask spread) și că era necesar să se ia în considerare această diferență în vederea calculării valorii de înlocuire.

În acest scop, Comisia a apreciat că era necesar să se multiplice sumele noționale anualizate reținute pentru fiecare bancă vizată cu un factor bazat pe această diferență de cotație (denumit în continuare „factorul de ajustare”), și anume o diferență medie de cotație proprie fiecărei bănci și redusă la jumătate, pentru a ține seama de faptul că fiecare operațiune de cumpărare sau de vânzare efectuată de o bancă nu reprezenta decât jumătate dintr‑o întreagă operațiune de vânzare‑revânzare a unei OSSA [considerentele (897)-(899) ale deciziei atacate].

Pentru a construi factorul de ajustare propriu fiecărei bănci, în primul rând, Comisia a ales să utilizeze 33 de categorii de OSSA reprezentative, provenind de la opt emitenți și repartizate în cinci tranșe scadente (de la 0 la 3 ani, de la 3 la 5 ani, de la 5 la 7 de ani, de la 7 la 10 de ani și mai mult de 10 de ani), ținând seama de observațiile efectuate de băncile în cauză în urma scrisorii referitoare la amenzi [considerentele (902) și (931) ale deciziei atacate].

În al doilea rând, pentru fiecare bancă și pentru fiecare zi de participare a acesteia la încălcare, Comisia a reconstituit o diferență de cotație zilnică, potrivit metodei indicate în considerentul (901) al deciziei atacate, după cum urmează:

Această diferență de cotație zilnică consta, așadar, pentru fiecare bancă vizată, într‑o medie a diferenței de cotație zilnică a fiecăreia dintre cele 33 de categorii de OSSA reținute, ponderată în funcție de valorile noționale tranzacționate de această bancă în funcție de emitent și în funcție de scadență.

În vederea stabilirii diferenței de cotație a fiecărei categorii de OSSA reprezentative, Comisia a utilizat date publice provenite de pe platforma Bloomberg, pe care le‑a considerat adecvate și verificabile [considerentele (903), (926) și (927) ale deciziei atacate].

Această platformă permite cunoașterea, pentru fiecare dintre categoriile de OSSA reprezentative, a diferenței de cotație medie a pieței la sfârșitul fiecărei zile (end‑of‑day spread), calculată pornind de la „Bloomberg BGN composite price source” (denumite în continuare „datele BGN”), bazată pe cotațiile executabile și indicative ale mai multor brokeri [considerentul (903) al deciziei atacate și nota de subsol 1060 din aceasta].

În al treilea rând, Comisia a calculat, pentru fiecare bancă în cauză, diferența de cotație finală prin efectuarea mediei simple a diferențelor de cotație zilnice, corespunzătoare zilelor sale de participare la încălcarea în litigiu (804 zile, respectiv 574 de zile lucrătoare pentru Crédit agricole și 1738 de zile, respectiv 1242 de zile lucrătoare pentru Credit Suisse), potrivit metodei indicate în considerentul (900) al deciziei atacate, după cum urmează:

În considerentele (904) și (905) ale deciziei atacate, Comisia a reținut astfel, în cazul Crédit agricole, o diferență de cotație finală de [0,138 %/CONFIDENȚIAL – [0,120 %-0,140 %] și, prin urmare, un factor de ajustare de [0,068 %/CONFIDENȚIAL – [0,060 %-0,070 %] (cuantum redus la jumătate)], rotunjit la a treia zecimală inferioară, corespunzând unei valori de înlocuire de 6501321 de euro. Pentru Credit Suisse, aceasta a reținut o diferență de cotație finală de [0,201 %/CONFIDENȚIAL [0,190 %-0,210 %] și, prin urmare, un factor de ajustare de [0,100 %/CONFIDENȚIAL [0,095 %-0,105 %] (cuantum redus la jumătate)], rotunjit la a treia zecimală inferioară, corespunzând unei valori de înlocuire de 12890852 de euro.

Detaliile acestor calcule sunt prezentate într‑o anexă confidențială la decizia atacată, specifică fiecărei bănci în cauză și notificate numai acesteia.

În acest context, pe de o parte, Credit Suisse reproșează Comisiei că și‑a încălcat obligația de motivare prin faptul că nu i‑a furnizat elementele care să îi permită să evalueze dacă metoda de calcul al amenzii era afectată de eroare și, pe de altă parte, Crédit agricole și Credit Suisse reproșează în esență Comisiei că a încălcat orientările, pentru motivul că datele reținute de această instituție nu constituiau „cele mai bune date disponibile” în sensul punctului 15 din orientări și nu reflectau, așadar, importanța economică a încălcării în litigiu.

În cadrul primului aspect al celui de al treilea motiv, Credit Suisse reproșează Comisiei că și‑a încălcat obligația de motivare, întrucât „decizia atacată nu [îi] furnizează suficiente informații pentru a reproduce calculul factorului de ajustare”.

Comisia ar fi omis, pe de o parte, să îi transmită datele BGN referitoare la OSSA reprezentative reținute și, pe de altă parte, să actualizeze referințele International Securities Identification Number (ISIN) ale acestor OSSA, care au fost modificate ulterior trimiterii scrisorii referitoare la amenzi.

Pe de altă parte, Credit Suisse arată că a încercat să reproducă calculele Comisiei și a stabilit un factor de ajustare nu de [0,100 %/CONFIDENȚIAL [0,095 %‑0,105 %]], astfel cum a reținut Comisia, ci de [0,099 %/CONFIDENȚIAL [0,095 %-0,105 %]] [diferență de o miime de punct procentual în minus].

În esență, prin intermediul primului aspect, Credit Suisse reproșează Comisiei că nu a furnizat datele necesare pentru a‑i permite să verifice dacă decizia atacată – și în special partea din aceasta referitoare la calculul factorului de ajustare – era afectată de un viciu de natură să compromită validitatea calculului amenzii care i‑a fost aplicată.

În ceea ce privește, în primul rând, afirmația Credit Suisse întemeiată pe lipsa menționării referințelor ISIN actualizate în decizia atacată, trebuie arătat de la bun început că Comisia nu poate susține în mod valabil că „jurisprudența – [și anume] Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB (C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 105) – nu impune ca decizia atacată să conțină informații care să permită Credit Suisse să reproducă calculele [sale]”.

Astfel, pe lângă faptul că punctul 105 din Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB (C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601), este mai nuanțat decât ceea ce tinde să sugereze Comisia, Curtea a statuat în mod repetat că, deși această instituție nu este obligată să indice toate datele cifrice referitoare la fiecare dintre etapele intermediare ale modului de calcul al amenzii aplicate în temeiul articolului 101 TFUE, îi revine totuși sarcina de a explica ponderarea și evaluarea pe care le‑a realizat cu privire la elementele luate în considerare (a se vedea Hotărârea din 10 iulie 2019, Comisia/Icap și alții, C‑39/18 P, EU:C:2019:584, punctul 31 și jurisprudența citată).

În acest sens, într‑un context similar celui din prezenta cauză, Tribunalul a statuat că era esențial ca motivarea deciziei atacate să permită reclamantei să verifice dacă valoarea de înlocuire aleasă de Comisie era, eventual, afectată de un viciu care permitea contestarea validității sale (Hotărârea din 24 septembrie 2019, HSBC Holdings și alții/Comisia, T‑105/17, EU:T:2019:675, punctul 346).

Cu toate acestea, trebuie să se constate că, în decizia atacată și în special în anexa la aceasta, Comisia a permis Credit Suisse să identifice cu precizie OSSA reprezentative luate în considerare pentru calculul factorului de ajustare, chiar dacă nu ar fi vizat referințele ISIN actualizate ale acestor OSSA.

Astfel, reiese cu claritate din anexa la decizia atacată, intitulată „Annex to Decision AT.40346 SSA bonds (Credit Suisse) (confidential data)”, că Comisia a acordat Credit Suisse posibilitatea de a verifica temeinicia calculelor sale, indicând, pe lângă valoarea noțională anualizată a tranzacțiilor acestei bănci (tabelul 1), elementele constitutive ale factorului de ajustare, și anume ponderea pe emitent (tabelul 2), ponderea pe scadență (tabelul 3), precum și matricea de ponderare (tabelul 4).

În plus, în ceea ce privește identificarea obligațiunilor reprezentative reținute pentru calculul factorului de ajustare al Credit Suisse, Comisia a furnizat un tabel pentru fiecare dintre cele 33 de categorii de OSSA vizate (tabelele 5-12), prezentat sub următoarea formă:

Pentru fiecare dintre aceste 33 categorii de OSSA, Comisia a identificat în respectivul tabel mai multe OSSA specifice care acopereau diferitele perioade ale încălcării în litigiu, ceea ce a determinat‑o să identifice 88 de OSSA specifice, precum a arătat Credit Suisse.

După cum a arătat în mod întemeiat Comisia, o asemenea prezentare permite să se identifice cu suficientă precizie emitentul OSSA în cauză, rata cuponului și data scadenței, pentru fiecare perioadă a încălcării în litigiu identificată odată cu data începerii și cu data încetării sale, ceea ce, de altfel, a admis în mod expres Credit Suisse la punctul 82 din replică.

Prin urmare, nu se poate reproșa în mod valabil Comisiei că nu și‑a îndeplinit obligația de motivare prin faptul că nu a menționat sau nu a actualizat, în decizia atacată, referințele ISIN ale OSSA reprezentative reținute pentru calculul factorului de ajustare.

Pe de altă parte, se poate arăta că raportul Compass Lexecon din 7 iulie 2021, anexat la cererea formulată de Credit Suisse și intitulat „Economic report on the calculation of Credit Suisse’s bid‑ask spread adjust factor” (Raport economic privind calculul factorului de ajustare a diferenței de cotație a Credit Suisse), arată că, prin decizia atacată și prin anexa la aceasta sau prin scrisoarea referitoare la amenzi, această bancă a fost în măsură să identifice cu certitudine referința ISIN a 85 dintre cele 88 de OSSA reprezentative reținute pentru calculul factorului de ajustare.

În ceea ce privește restul de trei OSSA reprezentative, Credit Suisse indică în același raport că fiecare dintre ele putea primi doi identificatori ISIN. Aceasta arată totuși că, „pentru fiecare dintre ele, exista doar o referință ISIN care corespundea unei obligațiuni pentru care datele referitoare la prețurile de cumpărare și de vânzare erau disponibile pe BGN”.

Rezultă de aici că Credit Suisse putea înțelege fără dificultăți că Comisia, care indicase că a extras datele reținute pentru calculele factorului de ajustare a datelor BGN, utilizase OSSA pentru care datele erau disponibile.

În plus, din raportul Compass Lexecon din 11 februarie 2022, intitulat „The inability to replicate the calculation of Credit Suisse’s bid‑ask spread adjustment factor” („Imposibilitatea de a reproduce calculul factorului de ajustare a diferenței de cotație a Credit Suisse), reiese că, „oricare ar fi combinația de ISIN de mai jos utilizate pentru aceste obligațiuni reprezentative, diferența de cotație medie globală pe care o calculăm este întotdeauna [aceeași]”.

În consecință, în pofida unor eventuale imprecizii ale deciziei atacate și ale anexei la aceasta sau ale scrisorii referitoare la amenzile cu privire la care Credit Suisse admite ea însăși că nu modifică rezultatul calculului său, această bancă a fost în măsură să identifice totalitatea OSSA reprezentative reținute de Comisie pentru calculul factorului de ajustare și să verifice exactitatea acestora, precum și temeinicia lor.

În ceea ce privește, în al doilea rând, afirmația Credit Suisse întemeiată pe lipsa din decizia atacată a datelor luate în considerare la calcularea factorului de ajustare – și anume datele BGN ale OSSA reprezentative reținute pentru calculul acestui factor –, nici acest fapt nu permite să se caracterizeze o neîndeplinire de către Comisie a obligației sale de motivare a deciziei atacate.

În această privință, trebuie amintit că nu este obligatoriu ca motivarea unui act al Uniunii să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care, pe de o parte, caracterul suficient al unei motivări trebuie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă și, pe de altă parte, faptul că actul cauzator de prejudiciu a intervenit într‑un context cunoscut de destinatarul său trebuie luat în considerare în mod corespunzător (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB, C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 104 și jurisprudența citată).

Or, în speță s‑a constatat deja la punctul 774 de mai sus că decizia atacată a identificat cu suficientă precizie OSSA reprezentative luate în considerare pentru calculul factorului de ajustare.

În plus, astfel cum reiese din considerentul (927) al deciziei atacate și nu a fost contestat de Credit Suisse, datele BGN constituie date publice și, prin urmare, accesibile pentru Credit Suisse.

În consecință, Comisia nu trebuia să menționeze, în decizia atacată, toate datele BGN zilnice ale tuturor OSSA reprezentative reținute pentru calculul factorului de ajustare.

Pe de altă parte, faptul că Credit Suisse nu a fost în măsură să reproducă calculul Comisiei referitor la factorul de ajustare nu poate în speță să stabilească faptul că decizia atacată este insuficient motivată cu privire la acest aspect.

Astfel, în duplica sa și fără a fi contrazisă de Credit Suisse în ședință, Comisia a indicat, în mod foarte detaliat, că rezultatul diferit obținut de această bancă își avea originea în două erori de calcul ale acesteia din urmă, legate de aplicarea eronată a tabelelor 5 și 8 din anexa la decizia atacată, referitoare la categoriile OSSA emise de BEI și, respectiv, de BNG.

În sfârșit, presupunând că, contrar atât titlului, cât și formulării primului aspect al celui de al treilea motiv, Credit Suisse se prevalează de faptul că Comisia nu i‑a transmis în cursul procedurii administrative datele BGN reprezentative reținute pentru calculul factorului de ajustare, precum și referințele ISIN actualizate ale acestora, o asemenea critică nu are legătură cu nemotivarea deciziei atacate, invocată în cadrul prezentului aspect.

Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se respingă ca neîntemeiat primul aspect al celui de al treilea motiv invocat de Credit Suisse.

În cadrul criticilor formulate de Crédit agricole și de Credit Suisse întemeiate pe încălcări ale orientărilor în stabilirea valorii de înlocuire, aceste două bănci, considerate împreună sau izolat, reproșează Comisiei, mai întâi, faptul că s‑a întemeiat pe un joc al OSSA reprezentative și astfel că nu a recurs la o metodologie de calcul al diferenței de cotație întemeiată pe datele propriilor lor tranzacții (al doilea argument al celui de al treilea aspect al celui de al patrulea motiv invocat de Crédit agricole și al doilea argument al celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv al Credit Suisse); în continuare, faptul că a efectuat o ponderare fixă a OSSA reținute pentru întreaga perioadă a încălcării și pentru toate băncile în cauză în scopul calculării diferenței de cotație finală a fiecăreia dintre aceste bănci (primul argument al celui de al treilea aspect al celui de al patrulea motiv invocat de Crédit agricole) și, în sfârșit, faptul că a reținut datele BGN, care ar supraestima diferențele dintre cotațiile OSSA (al treilea argument al celui de al treilea aspect al celui de al patrulea motiv invocat de Crédit agricole și primul argument al celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv al Credit Suisse). Cu titlu subsidiar, Credit Suisse reproșează Comisiei că i‑a atribuit valori noționale ale altor bănci (al treilea argument al celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv).

Aceste patru critici vor fi examinate succesiv.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit, astfel cum s‑a arătat deja la punctele 748-760 de mai sus, că, în decizia atacată, Comisia a considerat oportun, în vederea stabilirii cuantumului de bază al amenzii, să recurgă la o valoare de înlocuire, determinată prin înmulțirea valorilor noționale anualizate ale OSSA schimbate de fiecare bancă în cauză în perioada sa de participare la încălcarea în litigiu, cu un factor de ajustare, calculat reținând 50 % dintr‑o diferență de cotație finală proprie fiecăreia dintre aceste bănci, calculat prin efectuarea mediei simple a diferenței de cotație zilnică ponderată pentru 33 de categorii de OSSA reprezentative schimbate în perioada de participare a acesteia la încălcarea respectivă.

Reiese din considerentul (902) al deciziei atacate coroborat cu punctele 18-22 din scrisorile referitoare la amenzi adresate Crédit agricole, precum și Credit Suisse și la care face trimitere acest considerent că Comisia a reținut un eșantion de 33 de categorii de OSSA emise de opt emitenți, care figurează printre primii zece emitenți prin valori noționale tranzacționate pentru cel puțin trei bănci și repartizate în cinci tranșe de scadențe. Comisia explică această alegere pentru motive întemeiate pe numărul semnificativ de emitenți de OSSA pe piață, dintre care importanța anumitor emitenți este foarte limitată, și întemeiate pe motive practice, arătând în același timp că, pentru fiecare zi din perioada încălcării, OSSA reprezentative selectate sunt aceleași pentru toate băncile și provin din defalcarea valorilor noționale tranzacționate în funcție scadență și pe emitent furnizată de bănci.

În considerentele (930) și (931) ale deciziei atacate, Comisia a indicat de asemenea că a adaptat ponderarea emitenților și a ratelor reținute în eșantionul său în raport cu cea reținută inițial în fiecare scrisoare referitoare la amenzi, pentru a ține seama de observațiile formulate de BofA, Crédit agricole și Credit Suisse cu privire la aceste scrisori.

În această privință, în ceea ce privește Crédit agricole, Comisia a arătat că a ținut seama de repartizarea în funcție de emitenți și de rate a OSSA deținute de această bancă, astfel cum a fost comunicată de aceasta. Această defalcare este prezentată în tabelele 2 și 3 din anexa la decizia atacată comunicate nu de această bancă în anexa la cererea introductivă, ci de Comisie în anexa la memoriul său în apărare. Aceste două tabele, intitulate „Weight per issuer (Crédit agricole)” și „Weight per maturity (Crédit agricole)”, se prezintă după cum urmează:

Datele cuprinse în aceste tabele 2 și 3 au fost încrucișate de Comisie pentru a stabili matricea sa de calcul al factorului de ajustare, prezentată în tabelul 4 din anexa la decizia atacată și căreia i‑au fost aplicate datele BGN pentru fiecare zi de participare a Crédit agricole la încălcarea în litigiu.

Pe de altă parte, Comisia a arătat, în anexa la decizia în litigiu, că nu a reținut în eșantion OSSA emise de Agence Française de Développement, care este prezent numai în primii 10 emitenți ai Crédit agricole, iar nu în cel al celorlalte părți.

În ceea ce privește Credit Suisse, Comisia a adus precizări similare celor menționate la punctele 794 și 795 de mai sus, fără însă ca această bancă să le conteste în cadrul acțiunii sale.

În cadrul celui de al doilea argument al celui de al treilea aspect al celui de al patrulea motiv, Crédit agricole susține că Comisia s‑a îndepărtat de la punctul 15 din orientări, întrucât nu a utilizat „cele mai bune date disponibile” recurgând la un eșantion de 33 de categorii de OSSA, pe care le consideră reprezentative, dar al căror caracter efectiv reprezentativ al OSSA tranzacționate de această bancă nu îl explică.

Astfel, potrivit Crédit agricole, aproape 99 % din OSSA reținute de Comisie „nu au fost tranzacționate de [această bancă] în niciun moment în perioada participării la pretinsa încălcare sau nu au fost tranzacționate în ziua în care se presupune că sunt reprezentative”, astfel încât OSSA luate în considerare în privința sa nu ar reflecta activitatea sa de tranzacționare reală.

În consecință, Comisia ar fi trebuit să utilizeze OSSA efectiv tranzacționate de Crédit agricole în perioada sa de participare la încălcarea în litigiu, cu atât mai mult cu cât ar fi dispus de detaliile acesteia și cu cât un astfel de demers nu ar fi necesitat mult mai multe calcule. Alternativ, Comisia ar fi putut doar să selecteze obligațiunile cele mai frecvent tranzacționate de Crédit agricole în perioada sa de participare la încălcarea în litigiu, ceea ce ar fi reprezentat de asemenea relativ puține lucrări suplimentare și ar fi condus la un rezultat mult mai reprezentativ.

În același sens, în cadrul celui de al doilea argument al celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, Credit Suisse susține că Comisia ar fi trebuit să își bazeze calculul diferenței de cotație finală pe datele propriilor tranzacții, potrivit metodologiei alternative cuprinse în raportul Compass Lexecon din 8 ianuarie 2021, intitulat „Economic response to the EC’s Letter” (Răspunsul economic la scrisoarea Comisiei, denumit în continuare „al doilea raport Compass Lexecon”), prezentat de această bancă în cursul procedurii administrative și în anexa la cererea sa introductivă.

Această metodologie, pe care Comisia a respins‑o în considerentele (923) și (924) ale deciziei atacate, ar reflecta natura directă a pieței OSSA, precum și faptul că diferențele de cotare ale Credit Suisse ar fi mai strânse decât cele provenite din datele BGN.

Astfel, metodologia alternativă propusă de Credit Suisse s‑ar baza pe datele operațiunilor acestei bănci care, într‑o anumită perioadă, au făcut obiectul cel puțin unei achiziții și vânzări, și anume fie operațiuni „perfect echilibrate” atunci când valorile teoretice ale operațiunilor de cumpărare și de vânzare erau aceleași, fie operațiuni „parțial echilibrate” atunci când aceste sume erau diferite. Prin intermediul acestor date, Credit Suisse a calculat, pentru fiecare OSSA și pentru fiecare orizont de timp, un preț mediu de achiziție și un preț mediu de vânzare bazat pe media ponderată a prețurilor tuturor tranzacțiilor echilibrate integral sau parțial. În plus, aceasta a luat în considerare diferența dintre prețurile medii de cumpărare și de vânzare pentru a estima diferența de cotație pe care ar fi putut să o obțină în mod efectiv.

Pe de altă parte, potrivit Credit Suisse, metodologia sa alternativă nu prezenta deficiențele evocate de Comisie în considerentele (923) și (924) ale deciziei atacate. În primul rând, intervalul mediu de 107 minute dintre operațiunile zilnice de cumpărare și de vânzare a operațiunilor „parțial echilibrate” nu ar fi suficient pentru a face metodologia sa de calcul mai puțin adecvată decât cea a Comisiei. În al doilea rând, faptul că operațiunile „parțial echilibrate” nu privesc aceleași sume nu ar conduce la o măsură denaturată. Astfel, diferențele dintre operațiunile „echilibrate” și „parțial echilibrate” ar fi foarte similare, ceea ce ar conduce la o denaturare redusă. În al treilea rând, afirmația Comisiei potrivit căreia „tranzacțiile echilibrate” nu constituie un eșantion reprezentativ ar fi inexactă, ținând seama de similitudinea diferențelor de cotație evocate în fraza precedentă și nu ar fi relevantă din cauza faptului că „prețurile mediane provenite din datele BGN sunt foarte apropiate de prețurile mediane provenite din datele privind tranzacțiile reale ale Credit Suisse”. În al patrulea rând, în practica sa decizională anterioară, Comisia ar fi recurs deja la datele referitoare la vânzările reale, preferându‑le unor date disponibile public.

Prin ansamblul argumentelor prezentate la punctele 798-804 de mai sus, Crédit agricole și Credit Suisse reproșează în esență Comisiei principiul recurgerii la un eșantion de OSSA ca referință în vederea calculării factorului de ajustare a amenzilor aplicate în decizia atacată, precum și, în ceea ce privește Crédit agricole, caracterul nemotivat și inadecvat al eșantionului de 33 de categorii de OSSA reținute de această instituție.

În această privință, trebuie arătat de la bun început că punctul 15 din orientări impune Comisiei utilizarea „celor mai bune date disponibile” pentru a determina valoarea vânzărilor unei întreprinderi, astfel cum este definită la punctul 13 din aceste orientări, și sub rezerva punctului 16 din orientările menționate.

Prin urmare, în contextul speței în care Comisia a ales să se îndepărteze de punctul 13 din orientări și, prin urmare, a renunțat să determine cuantumul de bază al amenzii utilizând valoarea vânzărilor de bunuri sau servicii realizate de întreprindere care au legătură directă sau indirectă cu încălcarea, punctul 15 din aceste orientări nu poate fi direct aplicabil.

În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, Comisia beneficiază de o largă putere de apreciere în ceea ce privește metoda de calcul al amenzilor în cazul încălcării normelor Uniunii în materie de concurență (Hotărârea din 10 iulie 2019, Comisia/Icap și alții, C‑39/18 P, EU:C:2019:584, punctul 25).

Deși, desigur, Comisia s‑a autolimitat în exercitarea acestei puteri de apreciere prin adoptarea orientărilor, ea dispune de posibilitatea de a se îndepărta de la acestea, cu condiția de a prezenta motivele pentru care a procedat astfel (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2019, Comisia/Icap și alții, C‑39/18 P, EU:C:2019:584, punctul 29 și jurisprudența citată).

În această privință, Curtea a statuat că metoda descrisă în orientări și care se bazează pe luarea în considerare a valorii vânzărilor produselor în cauză în legătură cu încălcarea pentru stabilirea cuantumului de bază al amenzilor care urmează să fie aplicate se poate dovedi uneori neadaptată împrejurărilor specifice ale unei cauze și că, într‑o situație de acest tip, Comisia este îndreptățită să recurgă la o altă metodă de calcul decât cea descrisă în orientări (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2019, Comisia/Icap și alții, C‑39/18 P, EU:C:2019:584, punctul 27).

Rezultă că, cu condiția de a motiva, dar și de a justifica corespunzător cerințelor legale alegerea sa, Comisia nu poate fi privată de posibilitatea, în vederea stabilirii cuantumului de bază al unei amenzi, de a recurge la o metodă care ia în considerare eșantioane reprezentative ale activității întreprinderilor în cauză.

Faptul că datele provenite din aceste eșantioane reprezentative nu sunt identice cu datele rezultate din analiza propriilor lor tranzacții este inerent metodei reținute și nu poate împiedica recurgerea de către Comisie la o astfel de metodă de calcul, din moment ce eșantioanele luate în considerare se dovedesc a fi efectiv reprezentative.

În această privință, trebuie să se arate că jurisprudența admite că valoarea vânzărilor prevăzute la punctul 13 din orientări nici nu este, nici nu trebuie să constituie o imagine perfect exactă a importanței încălcării în cauză, ceea ce este valabil în același mod pentru o valoare de înlocuire a valorii vânzărilor.

Astfel, validând metodologia stabilită de Comisie la punctul 13 din orientări, Curtea recunoaște, pe de o parte, că partea din cifra de afaceri care provine din mărfurile sau din serviciile care fac obiectul încălcării, vizată de acest punct, este doar de natură să furnizeze o indicație a amplorii acesteia și să reflecte importanța economică a acestei încălcări și, pe de altă parte, că nu trebuie să îi acorde o importanță disproporționată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 martie 2009, Archer Daniels Midland/Comisia, C‑510/06 P, EU:C:2009:166, punctele 74 și 76 și jurisprudența citată).

În același sens, Tribunalul a statuat că stabilirea unei amenzi în temeiul articolului 101 TFUE nu este un exercițiu aritmetic precis (Hotărârea din 5 octombrie 2011, Romana Tabacchi/Comisia, T‑11/06, EU:T:2011:560, punctul 266, și Hotărârea din 15 iulie 2015, SLM și Ori Martin/Comisia, T‑389/10 și T‑419/10, EU:T:2015:513, punctul 436).

Totuși, atunci când, în exercitarea largii sale puteri de apreciere a metodologiei de calcul al unei amenzi, Comisia a ales să se îndepărteze de orientări nu în ansamblul lor – astfel cum îi permite punctul 37 din acestea –, ci numai, precum în speță, de la punctul 13, aceasta nu poate să se îndepărteze de principiile directoare și nici de logica subiacentă a orientărilor menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 septembrie 2019, HSBC Holdings și alții/Comisia, T‑105/17, EU:T:2019:675, punctele 324 și 345) și în special a principiului exprimat la punctul 15 din acestea.

Astfel, la punerea în aplicare a metodologiei pe care o definește, îi revine în special sarcina de a asigura luarea în considerare a celor mai bune date disponibile, sub controlul aprofundat, atât în drept, cât și în fapt, al instanței Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 decembrie 2011, Chalkor/Comisia, C‑386/10 P, EU:C:2011:815, punctul 62, și Hotărârea din 24 septembrie 2019, HSBC Holdings și alții/Comisia, T‑105/17, EU:T:2019:675, punctul 348).

În acest context trebuie să se aprecieze dacă Comisia a motivat și a justificat corespunzător cerințelor legale faptul de a fi înlăturat metodologia prevăzută la punctul 13 din orientări pentru a o înlocui cu o metodologie care să o conducă la calcularea unei valori de înlocuire prin înmulțirea valorilor noționale anualizate ale fiecăreia dintre băncile vizate cu un factor de ajustare, calculat pe baza eșantionului de 33 de categorii de OSSA descris în considerentul (902) al deciziei atacate.

În această privință, în primul rând, trebuie să se constate că, în considerentele (887)-(890) ale deciziei atacate, Comisia a explicat, fără ca acest lucru să fie contestat de reclamante, motivele pentru care a recurs la o valoare de înlocuire ca punct de plecare pentru stabilirea cuantumului de bază al amenzii.

În ceea ce privește recurgerea la un eșantion de 33 de categorii de OSSA emise de cei opt emitenți menționați în considerentul (902) al deciziei atacate, reiese din cuprinsul punctelor 792-796 de mai sus că Comisia și‑a îndeplinit obligația de motivare în ceea ce privește motivele pentru care a reținut cei opt emitenți de OSSA și a înlăturat anumiți alți emitenți, în special pe cei care figurau între primii 10 al Crédit agricole, dar și motivele pentru care a reținut scadențele OSSA emise de acești opt emitenți.

În ceea ce privește, în al doilea rând, temeinicia alegerii celor 33 de categorii de OSSA reținute de Comisie și pornind de la reprezentativitatea acestora, trebuie arătat că Credit Suisse nu le contestă. La rândul său, Crédit agricole nu repune în discuție reprezentativitatea acestui eșantion în privința tuturor băncilor implicate în încălcarea în litigiu, dar susține că acest eșantion nu este reprezentativ pentru propria activitate.

Or, primo, reiese din coloana „Selected Issuers” din tabelul 2 din anexa la decizia atacată, reprodus la punctul 794 de mai sus și necontestat de Crédit agricole, că emitenții reținuți de Comisie corespund cu 78,8 % din emitenții de OSSA prezenți în portofoliul acestei bănci.

Secundo, trebuie arătat că tabelele 3 și 4 din anexa la decizia atacată, reproduse la punctele 794 și 795 de mai sus și pe care Crédit agricole nu le contestă, evidențiază că matricea de calcul reținută de Comisie a determinat‑o să aplice celor opt emitenți de OSSA reținuți în privința tuturor băncilor în cauză o ponderare a scadențelor proprie fiecăreia dintre aceste bănci și definită în funcție de datele transmise de băncile menționate în cursul procedurii administrative.

Prin urmare, eșantionul de 33 de categorii de OSSA, reținut de Comisie, prezintă un caracter suficient de reprezentativ printre altele al activității Crédit agricole, cu atât mai mult cu cât, în alte stadii ale calculului amenzii, Comisia a individualizat și mai mult valoarea de înlocuire reținută pentru fiecare bancă.

Astfel, factorul de ajustare reținut pentru fiecare bancă se înmulțește cu valorile noționale anualizate proprii fiecărei bănci, care cuprind totalitatea OSSA pe care le‑au schimbat, iar nu numai valorile noționale ale celor 33 de categorii de OSSA reprezentative reținute de Comisie pentru calcularea factorului de ajustare.

În plus, constatarea caracterului suficient de reprezentativ al celor 33 de categorii de OSSA reținute de Comisie nu este repusă în discuție de afirmația Crédit agricole potrivit căreia aproape 99 % din aceste OSSA „nu au fost tranzacționate de [această bancă] în niciun moment în perioada sa de participare la pretinsa încălcare sau nu au fost tranzacționate în ziua în care se presupune că sunt reprezentative”.

Astfel, trebuie să se constate că această afirmație nu este susținută de niciun element de probă, în special cuantificat, care să permită Tribunalului să îi aprecieze temeinicia.

Deși, prin acest argument, Crédit agricole se prevalează de faptul, nedemonstrat, că nu a tranzacționat sau a tranzacționat puțin fiecare dintre cele 86 – iar nu, în ceea ce o privește, 88 – de OSSA specifice luate în considerare în cadrul fiecăreia dintre cele 33 de categorii de OSSA reprezentative, astfel cum sunt prezentate la punctele 771 și 772 de mai sus, trebuie arătat că această bancă nu demonstrează în ce mod prețurile de cumpărare sau de vânzare ale diferitor OSSA specifice reținute pentru fiecare dintre aceste 33 de categorii de OSSA reprezentative ar fi diferite de prețul de cumpărare sau de vânzare al altor OSSA emise de același emitent și având aceeași scadență, precum și aceeași maturitate precum cele reținute de fiecare dintre aceste 33 de categorii.

În plus, ținând seama de elementele aflate la dispoziția Tribunalului și în special de tabelele 2-4 din anexa la decizia atacată, care au fost stabilite pe baza cifrelor comunicate chiar de Crédit agricole în cursul procedurii administrative și pe care această bancă nu le contestă, temeinicia criticii Crédit agricole este cu atât mai puțin dovedită cu cât caracterul reprezentativ al unei OSSA implică faptul că o bancă a putut tranzacționa alte OSSA fără ca metodologia urmată de Comisie să poată fi criticată.

În ceea ce privește, în al treilea rând, metodologiile de calcul alternative propuse de Crédit agricole și Credit Suisse, este necesar să se constate că aceste două bănci critică Comisia pentru că nu a reținut o metodologie de calcul al factorului de ajustare întemeiată pe propriile lor tranzacții și că, cu titlu subsidiar, Crédit agricole reproșează acestei instituții că nu a reținut o metodologie întemeiată pe OSSA cele mai frecvent tranzacționate de această bancă în perioada sa de participare la încălcarea în litigiu.

În primul rând, o metodologie întemeiată pe tranzacțiile Crédit agricole și Credit Suisse ar determina Comisia, astfel cum a arătat în mod întemeiat în considerentul (923) al deciziei atacate, să calculeze o diferență medie de cotație prin recurgerea la operațiuni de cumpărare‑vânzare și/sau de vânzare‑cumpărare care nu sunt comparabile, cel puțin pentru două temeiuri.

Astfel, din cuprinsul punctelor 2.10 și 2.12 din al doilea raport Compass Lexecon reiese că metodologia alternativă propusă de Credit Suisse se bazează în esență pe operațiuni parțial echilibrate (partially balanced trades) care sunt definite ca operațiuni privind obligațiuni care, într‑o anumită perioadă (o zi, o săptămână sau o lună), au fost în același timp cumpărate și vândute de traderii Credit Suisse.

Or, pe de o parte, chiar din mărturisirea Credit Suisse în cadrul argumentației sale referitoare la utilizarea de către Comisie a datelor BGN ar fi important să se țină seama de volumele tranzacționate, care pot avea o influență asupra diferenței de cotație a OSSA tranzacționate.

Prin urmare, compararea operațiunilor de vânzare‑cumpărare în cuantumuri diferite poate să denatureze calculul diferenței de cotație, viciu de care nu suferă metodologia Comisiei în aplicarea căreia compară cuantumuri agregate de platforma Bloomberg, astfel cum reiese din nota de subsol 1084 din decizia atacată.

Pe de altă parte, astfel cum arată în esență Comisia în considerentul (923) al deciziei atacate, ținând seama de volatilitatea cursurilor OSSA, admisă de Credit Suisse, compararea cursurilor OSSA care pot fi separate „de o zi, de o săptămână sau de o lună” (potrivit definiției date a operațiunilor parțial echilibrate prin al doilea raport Compass Lexecon) este de natură să denatureze calculul diferenței de cotație.

În această privință, faptul subliniat de Credit Suisse că intervalul mediu dintre tranzacțiile de cumpărare și de vânzare în tranzacțiile zilnice parțial echilibrate ar fi de 107 minute nu este suficient pentru a compensa această deficiență.

Astfel, acesta nu permite să se determine care este intervalul mediu pentru tranzacțiile săptămânale sau lunare luate de asemenea în considerare în tranzacțiile parțial echilibrate, nici care este proporția tranzacțiilor zilnice parțial echilibrate în raport cu tranzacțiile săptămânale și lunare parțial echilibrate.

Or, metodologia Comisiei nu este afectată nici de acest viciu. Astfel, aceasta conduce la compararea sumelor referitoare la prețurile de cumpărare și de vânzare ale OSSA, agregate de platforma Bloomberg, și calculate în același moment, și anume la sfârșitul zilei, după cum reiese din considerentul (921) al deciziei atacate și nu este contestat de Credit Suisse.

În al doilea rând, metodologia întemeiată pe propriile tranzacții, propusă de Crédit agricole și Credit Suisse, ar determina Comisia să se bazeze pe un eșantion de operațiuni a căror reprezentativitate nu este demonstrată.

Astfel, din afirmațiile Crédit agricole, prezentate în considerentul (926) al deciziei atacate, reiese că această bancă nu ar fi în măsură să dispună de toate prețurile tranzacțiilor sale. În cursul procedurii administrative, aceasta s‑a prevalat astfel de faptul că, „în lipsa unor prețuri reale de tranzacție care să permită calcularea diferenței de cotație, trebuie să se utilizeze diferențele indici de preț (precum BGN) care sunt în același timp specifice obligațiunii și specifice unei anumite perioade”.

De asemenea, din cuprinsul punctului 2.12 din al doilea raport Compass Lexecon reiese că, în funcție de perioade, operațiunile parțial echilibrate ale Credit Suisse, luate ca referință pentru elaborarea acestui raport, nu ar reprezenta decât 14,2-59,2 % din operațiunile acestei bănci, înțelegându‑se că operațiunile echilibrate în întregime nu ar reprezenta decât între 1 și 2 %.

Or, Credit Suisse nu se poate prevala în mod valabil de o metodologie de calcul alternativă care se întemeiază pe date care, în anumite momente ale participării sale la încălcarea în litigiu, privesc operațiuni care nu sunt reprezentative decât pentru aproximativ 15 % din ansamblul operațiunilor acestei bănci.

De asemenea, Credit Suisse nu poate concluziona în mod întemeiat că, în cazul în care tranzacțiile parțial echilibrate acoperă o parte semnificativă a tuturor operațiunilor (între 14,2 % și 59,2 %, conform punctului 2.27 din al doilea raport Compass Lexecon), aceasta poate presupune că toate tranzacțiile pentru care au fost calculate discrepanțele sunt reprezentative pentru toate tranzacțiile în cauză.

Cu privire la acest aspect, dimpotrivă, metodologia Comisiei nu este afectată de această deficiență, în măsura în care, astfel cum reiese din considerentul (903) al deciziei atacate, Comisia a reținut un eșantion de OSSA reprezentative pentru portofoliul fiecărei bănci, atât în ceea ce privește emitenții lor, cât și scadențele acestora. Astfel, această metodologie tinde să reprezinte întreaga activitate a băncilor sancționate, iar nu pur și simplu operațiunile lor parțial echilibrate.

Tertio, o metodologie întemeiată pe datele de tranzacție ale Crédit agricole și Credit Suisse ar priva Comisia de posibilitatea de a menține un factor de unitate de metoda sa de calcul al valorii de înlocuire între toate băncile în cauză – și anume eșantionul de 33 de categorii de OSSA reprezentative aplicabil fără distincție tuturor acestor bănci –, deși cuantumul de bază al unei amenzi urmărește nu numai să evidențieze importanța economică a încălcării în litigiu, ci și ponderea relativă a fiecărei întreprinderi participante la încălcarea în litigiu, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 6 din orientări.

Quarto, o metodologie întemeiată pe datele de tranzacție ale băncilor în cauză ar presupune de asemenea efectuarea unor calcule de o complexitate mult superioară celor deja complexe efectuate în speță, deși caracterul reprezentativ al OSSA reținute, constatat la punctul 824 de mai sus, garantează tocmai că datele luate în considerare păstrează un caracter pertinent pentru calculul amenzii și permit reflectarea importanței economice a încălcării în litigiu cu gradul de precizie impus de jurisprudența amintită la punctul 813 de mai sus.

Astfel, metodologia întemeiată pe datele privind tranzacțiile băncilor în cauză ar însemna să se impună Comisiei să identifice și să aplice în mod individual, pentru fiecare bancă vizată, o diferență de randament proprie fiecărei operațiuni identificate pentru fiecare zi de participare a acestei bănci la încălcarea în litigiu, după cum atestă propunerea Crédit agricole de a reține o „metodologie […] bazată pe datele tranzacțiilor [acestei bănci] referitoare la obligațiuni care, într‑o anumită perioadă, au făcut obiectul cel puțin al unei achiziții și al unei vânzări”.

În plus, aceasta ar impune Comisiei să identifice, pentru fiecare dintre băncile în cauză și pentru fiecare operațiune, tranzacții corespunzătoare de cumpărare și de vânzare în măsură să îi permită să calculeze o diferență de cotație reprezentativă, într‑un context în care, astfel cum s‑a arătat la punctele 833 și 835 de mai sus, cuantumul operațiunilor are un impact asupra prețului acestora și în care volatilitatea intrajurnalieră a prețului OSSA face dificilă sau chiar imposibilă orice corespondență între operațiuni care intervin în momente diferite.

Or, o astfel de metodologie – dacă nu ar face excesiv de dificilă, dacă nu imposibilă, calcularea factorului de ajustare – ar impune Comisiei o sarcină administrativă disproporționată (a se vedea prin analogie Concluziile avocatei generale Kokott prezentate în cauza Pilkington Group și alții/Comisia, C‑101/15 P, EU:C:2016:258, punctul 37).

Quinto, faptul că, în cauza în care a fost adoptată Decizia C(2016) 8530 final din 7 decembrie 2016 referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 101 [TFUE] și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul AT.39914) – Euro Interest Rate Derivatives), Comisia a putut utiliza datele băncilor vizate nu îi putea impune să recurgă la acestea în decizia atacată. Pe lângă diferențele existente între cele două cazuri, menționate de Comisie în considerentul (924) al deciziei atacate, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că această instituție nu este ținută de practica sa administrativă anterioară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 martie 2009, Archer Daniels Midland/Comisia, C‑510/06 P, EU:C:2009:166, punctul 82 și jurisprudența citată).

În ceea ce privește metoda subsidiară propusă de Crédit agricole, trebuie arătat că aceasta se sprijină pe o selecție de OSSA, ceea ce, chiar în opinia Crédit agricole, ar încălca punctul 15 din orientări. În plus, pe lângă faptul că Crédit agricole nu identifică OSSA pe care le‑ar considera reprezentative, această metodă ar suferi de aceleași deficiențe precum cele evocate la punctele 831-850 de mai sus.

În consecință, prin reținerea eșantionului de 33 de categorii de OSSA reprezentative, menționat în considerentul (902) al deciziei atacate, pentru a determina valoarea de înlocuire care servește drept bază pentru calculul amenzilor aplicate băncilor în cauză, Comisia nu a depășit marja de apreciere care îi era recunoscută în vederea definirii metodei de calcul al amenzilor, într‑un context în care, aspect care nu este contestat de reclamante, valoarea vânzărilor nu constituia un indicator adecvat pentru calculul cuantumului de bază menționat.

Astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat în considerentul (933) al deciziei atacate, metodologia descrisă în considerentele (889)-(905) ale deciziei atacate este clară și coerentă, permite o determinare transparentă și realizabilă a valorii de înlocuire, care poate fi aplicată în mod coerent tuturor părților, iar nivelul de detaliu inerent fiecărui element este adecvat pentru un calcul eficace, credibil și comprehensibil al valorii de înlocuire.

În plus, astfel cum a reținut de asemenea în mod valabil în considerentul (936) al deciziei atacate, metodologiile alternative propuse de Crédit agricole și de Credit Suisse nu pot fi mai adecvate decât cea reținută de Comisie în decizia atacată.

Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se respingă al doilea argument al celui de al treilea aspect al celui de al patrulea motiv invocat de Crédit agricole și al doilea argument al celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv al Credit Suisse ca neîntemeiate.

În cadrul primului argument al celui de al treilea aspect al celui de al patrulea motiv, astfel cum reiese din cererea sa introductivă, Crédit agricole reproșează Comisiei că „a calculat diferența de cotație [finală] utilizând ponderări fixe pe toate perioadele relevante pentru toate băncile, nu numai pentru perioada relevantă care se aplică [Crédit agricole]” și, „[p]rin urmare, că nu a ținut seama de variațiile modelului de tranzacție, atât în general, cât și în ceea ce privește tranzacțiile [Crédit agricole] înseși”.

Această critică formulată de Crédit agricole, îndreptată în esență împotriva considerentului (933) al deciziei atacate, provine dintr‑o înțelegere greșită a metodologiei reținute și aplicate de Comisie, astfel cum reiese în special din considerentele (902) și (903) ale deciziei atacate.

Astfel cum reiese din considerentul (903) al deciziei atacate, este, desigur, adevărat că Comisia a reținut același eșantion compus din 33 de categorii de OSSA reprezentative în vederea calculării valorii de înlocuire pentru toate băncile în cauză și că defalcarea OSSA în funcție de emitent și de scadență pentru o aceeași bancă rămânea aceeași pentru întreaga sa perioadă de participare la încălcarea în litigiu. Cu toate acestea, din același considerent (903) reiese că, pentru fiecare parte și pentru fiecare zi lucrătoare din perioada încălcării respective, Comisia a calculat o diferență zilnică de cotație pornind de la o medie ponderată a acestor 33 de categorii de OSSA reprezentative.

În ceea ce privește în special Crédit agricole, această constatare reiese de asemenea în mod clar din coloana „Rescaled weights” din tabelul 2 din anexa la decizia atacată coroborată cu tabelele 3 și 4 din aceeași anexă, reproduse la punctele 794 și 795 de mai sus.

Aceste tabele evidențiază faptul că, deși OSSA de referință erau aceleași pentru toate băncile în cauză pe întreaga perioadă a încălcării și deși defalcarea OSSA în funcție de emitent și de scadență pentru aceeași bancă rămânea aceeași pentru întreaga sa perioadă de participare la încălcarea în litigiu, această repartizare era proprie fiecărei bănci și a condus la determinarea unei diferențe de cotație zilnică care îi era, așadar, de asemenea proprie și care, pentru acest motiv, ținea seama de particularitățile activității sale de tranzacționare.

Pe de altă parte, în măsura în care, în replica sa, Crédit agricole arată că argumentația sa urmărea să critice neluarea în considerare de către Comisie a „ponderării intrajurnaliere”, trebuie să se constate că acest argument – presupunând că poate fi considerat admisibil în pofida prezentării sale tardive – nu poate fi primit.

Astfel, în cadrul acestei argumentații, Crédit agricole se limitează, pe baza unui exemplu – potrivit propriilor termeni ai acestei bănci – „ipotetic”, să indice că, în cazul unei variații importante a intensității de tranzacționare a unei bănci de la o zi la alta, metoda reținută de Comisie ar avea tendința de a supraevalua activitatea băncilor. Or, banca menționată nu furnizează niciun element de natură să demonstreze că activitatea sa a prezentat astfel de caracteristici în perioada sa de participare la încălcarea în litigiu.

Având în vedere cele ce precedă, primul argument al celui de al treilea aspect al celui de al patrulea motiv invocat de Crédit agricole trebuie respins ca neîntemeiat.

În considerentul (903) al deciziei atacate și la nota de subsol 1060 la care acesta face trimitere, Comisia a arătat că „datele privind diferențele de cotație […] pentru cele 33 de [categorii de] obligațiuni reprezentative au fost colectate din sursa de preț compozit Bloomberg BGN [descrisă ca] un preț compozit în timp real pentru obligațiunile corporative și de stat”.

În considerentul (918) al deciziei atacate, Comisia a justificat recurgerea la datele BGN după cum urmează: „În ceea ce privește sursa de informații privind diferențele [de cotație], scrisoarea [privind amenzile] explică faptul că, după analiză […] «[d]atele conținute în dosar nu constituie un eșantion care ar fi suficient în sine pentru a garanta că toate scadențele și toți emitenții relevanți declarați de părți în răspunsurile lor la solicitările de informații ale Comisiei sunt reprezentați proporțional» și că, prin urmare, Comisia a colectat date privind diferențele dintre cursurile de cumpărare și cele de vânzare de la sursa de preț compozit Bloomberg BGN, pe o bază zilnică, pentru obligațiunile reprezentative. Cu alte cuvinte, întrucât a prevăzut în mod provizoriu utilizarea atât a datelor din dosar, cât și a datelor publice și a stabilit că datele din dosar nu erau suficient de reprezentative, Comisia a ales cea mai adecvată sursă de date pentru a calcula diferențele de cotație aplicabile.”

La nota de subsol 1084 de la considerentul (921) al deciziei atacate, Comisia a arătat că, „deși, pentru prețurile actuale, prețurile Bloomberg BGN sunt prețuri în timp real și sunt calculate în cadrul unei zile pe măsură ce ajung noi cotații […], pentru prețurile istorice, numai prețul de achiziție și prețul de vânzare de la sfârșitul zilei sunt disponibile”.

La nota de subsol 1085 de la același considerent al deciziei atacate, Comisia a adăugat următoarele: „Comisia a utilizat numai cursurile de cumpărare și de vânzare ale Bloomberg BGN pentru a calcula diferențele de cotație zilnice. Cursurile de cumpărare și de vânzare ale Bloomberg BGN sunt estimate în același moment (sfârșitul zilei). În consecință, calculul unei diferențe de cotație realizat prin scăderea cursului de cumpărare al Bloomberg BGN din cursul de vânzare al Bloomberg BGN nu suferă de un decalaj temporal care ar putea denatura rezultatul. Cu toate acestea, diferența de cotație de la sfârșitul zilei nu poate fi aplicată prețurilor intrajurnaliere […]. În schimb, abordarea Comisiei constă în utilizarea diferenței de cotație medie de sfârșit de zi a unei obligațiuni reprezentative specifice pe întreaga perioadă de participare la încălcare și în aplicarea acesteia la valorile noționale tranzacționate.”

În cadrul celui de al treilea argument al celui de al treilea aspect al celui de al patrulea motiv invocat de Crédit agricole și în cadrul primului argument al celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv al Credit Suisse, reclamantele reproșează Comisiei că a reținut datele BGN, care ar fi inadecvate în vederea calculării valorii de înlocuire. Aceste date ar crește prețul la care tranzacțiile au fost efectiv executate de băncile în cauză și, prin urmare, factorul de ajustare calculat pe baza acestora.

În această privință, Crédit agricole arată în special că, pe un „eșantion limitat” de operațiuni, diferențele de cotație obținute efectiv sunt de aproximativ patru ori mai mici decât diferențele de cotație de la sfârșitul zilei rezultate din datele BGN. Aceasta ar constitui dovada că respectivele diferențe de cotație ar fi mai ridicate în mod artificial decât diferențele de cotație efective. În aceste condiții, Comisia ar fi trebuit să țină seama de aceste „cele mai bune date disponibile”, chiar dacă nu puteau fi utilizate decât cu titlu indicativ, în special „prin reducerea diferenței de cotație finală potrivit unui factor adecvat”.

La rândul său, Credit Suisse critică Comisia pentru că a utilizat datele BGN, care s‑ar întemeia pe o „metodologie exclusivă” neprecizată și opacă. În plus, aceste date ar părea să reflecte cotațiile inițiale și estimările de preț mai degrabă decât diferențele dintre operațiunile efectuate, ceea ce ar permite doar să se furnizeze diferențe maxime pe care această bancă se poate aștepta să le obțină atunci când tranzacționează cu clienții, astfel cum ar reieși din al doilea raport Compass Lexecon. Datele BGN ar fi de asemenea incomplete în măsura în care nu ar lua în considerare volumele de tranzacții potențiale care pot avea un impact asupra diferențelor de cotație. În plus, acestea ar supraestima diferențele obținute atunci când Credit Suisse efectuează tranzacții cu alți formatori de piață, astfel cum ar reieși și din al doilea raport Compass Lexecon. Pe de altă parte, Credit Suisse consideră că Comisia nu poate exclude sursa de date cea mai adecvată pentru motivul că o altă parte la înțelegere nu poate prezenta aceleași date.

Astfel cum s‑a arătat la punctul 807 de mai sus, punctul 15 din orientări nu este direct aplicabil în speță, întrucât Comisia s‑a îndepărtat de metoda de calcul al amenzilor prevăzută la punctul 13 din aceste orientări.

Totuși, atunci când Comisia, în exercitarea largii sale puteri de apreciere a metodei de calcul al unei amenzi, a definit în speță în mod întemeiat o metodă de calcul al amenzilor alternativă la cea prevăzută la punctul 13 din aceste orientări, îi revine totuși, pentru punerea în aplicare a acestei metodologii, sarcina de a asigura luarea în considerare a celor mai bune date disponibile.

Prin urmare, trebuie să se stabilească dacă datele BGN utilizate de Comisie pentru a determina diferența de cotație finală constituiau cele mai bune date disponibile în punerea în aplicare a metodologiei definite de aceasta.

În acest context și ținând seama de motivarea dezvoltată de Comisie în decizia atacată [considerentele (903) și (918)] și în special de cea prin care aceasta a respins argumentele de care s‑au prevalat băncile în cauză în cursul procedurii administrative [considerentele (919)-(929)], acestea din urmă nu se pot limita să susțină că datele utilizate de Comisie sunt afectate de una sau de mai multe insuficiențe, ci, dimpotrivă, trebuie să demonstreze că, în cadrul metodologiei pe care această instituție a stabilit‑o în mod legal, există efectiv date mai bune decât cele reținute de ea și că acestea sunt efectiv disponibile (a se vedea prin analogie Hotărârea din 24 septembrie 2019, HSBC Holdings și alții/Comisia, T‑105/17, EU:T:2019:675, punctul 324).

În această privință, trebuie arătat că Crédit agricole susține în esență că, în lumina unui studiu pe care nu îl prezintă în fața Tribunalului și în legătură cu care admite ea însăși că privește un „eșantion limitat” de operațiuni, Comisia nu ar fi trebuit să privilegieze datele BGN, ci diferențele reale la care au fost executate tranzacțiile de această bancă și care ar fi trebuit să fie calculate „cu titlu indicativ” pe „eșantionul limitat” menționat mai sus, pentru a determina un factor de reducere a diferenței de cotație „adecvat”.

Or, astfel de elemente imprecise și insuficient susținute nu sunt în măsură să demonstreze că era disponibil un set de date complete și coerente, altul decât cel compus din datele BGN utilizate de Comisie, nici, a fortiori, că era mai bun decât acesta.

Dimpotrivă, faptul că Crédit agricole și‑a întemeiat critica numai pe un „eșantion limitat” de date tinde să demonstreze că aceasta – și a fortiori Comisia – nu era în măsură să identifice și să documenteze cu precizie operațiunile pe care le‑a realizat ea însăși.

În această privință, Tribunalul nu poate să nu arate, astfel cum reiese din considerentul (926) al deciziei atacate, că, în cursul procedurii administrative, Crédit agricole a indicat de altfel că, „în lipsa unor prețuri de tranzacție reale care să permită calcularea diferenței de cotație, trebuie utilizate diferențele de prețuri ale indicelui (precum BGN) care sunt în același timp specifice obligațiunii și specifice unei perioade determinate”, că „[o] sursă adecvată pentru aceste date este furnizorul de date Bloomberg, care oferă, pentru fiecare obligațiune și pentru fiecare zi, cursul de cumpărare și cursul de vânzare de la sfârșitul zilei”, și că „[d]iferența dintre aceste cursuri de vânzare și de cumpărare oferă, pentru fiecare obligațiune și pentru fiecare zi, o diferență de cotație la sfârșitul zilei care este proprie fiecărei obligațiuni”, ceea ce această bancă nu contestă.

În plus, deși studiul la care se referă Crédit agricole coincide cu argumentele invocate de această bancă în cursul procedurii administrative, reiese din considerentul (925) al deciziei atacate că Comisia le‑a respins în mod întemeiat, pentru motivul în esență că, în cadrul metodologiei propuse de această bancă, din cauza volatilității prețurilor intrajurnaliere, prețul de cumpărare al unei obligațiuni nu poate fi comparat cu prețul de cumpărare al unei operațiuni inverse executate în aceeași zi.

În sfârșit, deși Crédit agricole a intenționat să își întemeieze argumentația pe studiul economic prezentat în anexa A.10 la cererea sa introductivă, îi revenea sarcina de a viza punctele precise din aceasta care veneau în susținerea prezentei argumentații, iar nu de a se limita să semnaleze existența sa în introducerea la cererea sa introductivă sub titlul „Contextul cererii introductive” și să o vizeze în replică în cadrul criticii sale întemeiate pe o eroare a Comisiei în ceea ce privește perioada de referință luată în considerare pentru calculul amenzii care i‑a fost aplicată (primul aspect al celui de al patrulea motiv).

Asemenea Crédit agricole, Credit Suisse arată că, în vederea stabilirii factorului său de ajustare, Comisia nu ar fi trebuit să utilizeze datele BGN, ci diferențele reale la care au fost executate tranzacțiile de către această bancă.

În susținerea afirmației sale, Credit Suisse invocă diverse critici cu privire la datele BGN, care trebuie examinate succesiv.

De la bun început, trebuie respinsă critica întemeiată pe faptul că Comisia ar fi înlăturat diferențele reale la care au fost executate tranzacțiile de această bancă în favoarea datelor BGN, pentru motivul că o altă parte la înțelegere nu putea prezenta aceleași date.

Această critică provine dintr‑o interpretare eronată a considerentului (918) al deciziei atacate. Acest considerent prevede că utilizarea datelor BGN este justificată de faptul că datele cuprinse în dosarul Comisiei nu furnizează un eșantion care ar fi fost suficient în sine pentru a garanta că toate scadențele și toți emitenții relevanți declarați de părți în răspunsurile lor la solicitările de informații ale Comisiei erau reprezentați proporțional.

Trebuie de asemenea respinsă critica formulată de Credit Suisse întemeiată pe caracterul necunoscut al modului de elaborare a datelor BGN, făcând incertă întinderea care trebuie să le fie conferită acestora.

Desigur, astfel cum arată Credit Suisse și după cum reiese din documentele elaborate de platforma Bloomberg, este adevărat că modul de elaborare a datelor BGN este parțial necunoscut. Cu toate acestea, un astfel de element nu poate priva Comisia de posibilitatea de a recurge la aceste date în speță.

Astfel, pe de o parte, după cum reiese din considerentele (33), (220) sau (725) ale deciziei atacate, datele furnizate de această platformă constituie date cărora traderii le acordă o importanță majoră, întrucât, astfel cum arată Credit Suisse, platformele precum Bloomberg colectează informații de piață pentru a le transmite ulterior tuturor actorilor de pe piață.

Pe de altă parte, astfel cum reiese din nota de subsol 1060 din decizia atacată, care vizează un document elaborat de platforma Bloomberg, datele BGN constituie o sursă care se bazează pe prețuri executabile și indicative ale mai multor operatori, care indică prețurile disponibile pentru a ajunge la un consens și care, astfel cum arată Comisia, este elaborat de un terț față de procedură.

Prin urmare, nu se poate susține în mod valabil că, pentru motivul caracterului parțial necunoscut al modului lor de elaborare, datele de referință reprezentate de datele BGN nu pot fi utilizate de Comisie, în special în ipoteza în care Credit Suisse nu a menționat nicidecum platforme de piață care furnizează informații mai exacte sau mai relevante decât platforma Bloomberg.

De asemenea, trebuie respinsă critica formulată de Credit Suisse care se întemeiază pe termenii punctului 1.8 din al doilea raport Compass Lexecon și potrivit căreia datele BGN „ar părea să reflecte cotațiile inițiale și estimările de preț mai mult decât diferențele de cotație ale tranzacțiilor”.

Astfel, nu reiese din acest raport cu o certitudine suficientă că obiectul real al datelor BGN ar fi cel evocat de autorii acestui raport, în special fără referire bibliografică și împotriva definiției reținute de Comisie în legătură cu un document elaborat de platforma Bloomberg.

În plus, trebuie arătat că afirmația preluată de Credit Suisse din raportul menționat este însoțită de următoarea precauție redacțională: „as such, we understand that”, limitând în mod considerabil valoarea probatorie a acestei afirmații, care nu este susținută altfel.

În sfârșit, în ceea ce privește criticile întemeiate pe faptul că datele BGN nu ar lua în considerare impactul volumelor schimbate asupra prețurilor OSSA sau chiar ar supraestima diferențele obținute de Credit Suisse atunci când efectuează tranzacții cu alți formatori de piață, trebuie să se constate că acestea nu par lipsite de fundament.

Totuși, în speță această constatare nu poate priva Comisia de posibilitatea de a recurge la datele BGN și, prin urmare, nu poate invalida cuantumul factorului de ajustare calculat utilizându‑le.

Astfel, pe de o parte, Comisiei nu i se poate opune faptul de a fi utilizat date care nu reflectă exact diferențele reale la care tranzacțiile au fost efectuate de Credit Suisse, atunci când această instituție nu dispunea de date exacte suficient de reprezentative, astfel cum reiese din considerentul (918) al deciziei atacate, necontestat de Credit Suisse, și, în consecință, a fost obligată să recurgă la o metodologie bazată pe date alternative în mod necesar mai puțin precise pentru a reconstitui o valoare de înlocuire.

De altfel, acesta este sensul în care punctul 16 din orientări prevede că, „[a]tunci când datele puse la dispoziție de o întreprindere sunt incomplete sau nu sunt fiabile, Comisia poate determina valoarea vânzărilor acelei întreprinderi pe baza datelor parțiale obținute și/sau a oricăror alte informații pe care le consideră pertinente sau adecvate”.

Pe de altă parte, din cuprinsul punctelor 831-850, precum și al punctului 854 de mai sus reiese că o metodologie întemeiată pe datele de tranzacție ale băncilor în cauză nu se poate dovedi mai adecvată decât cea reținută de Comisie în decizia atacată.

Prin urmare, în cadrul metodologiei stabilite de Comisie și a cărei legalitate a fost confirmată la punctul 852 de mai sus, datele BGN trebuie considerate cele mai bune date disponibile, în special în lumina declarațiilor Crédit agricole cu privire la fiabilitatea acestor date în vederea calculării factorului de ajustare, vizate în considerentul (926) al deciziei atacate și amintite la punctul 878 de mai sus.

În consecință, al treilea argument al celui de al treilea aspect al celui de al patrulea motiv invocat de Crédit agricole și primul argument al celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv invocat de Credit Suisse trebuie respinse.

În cadrul celui de al treilea argument al celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, dezvoltat cu titlu subsidiar în ipoteza în care Tribunalul ar trebui să considere că Comisia avea dreptul să utilizeze datele BGN, Credit Suisse reproșează Comisiei că a supraestimat valorile noționale care au fost reținute în privința sa, atribuindu‑i în mod eronat sume tranzacționate de alte bănci, și ar fi respins argumentele sale cu privire la acest aspect în considerentele (928) și (929) ale deciziei atacate.

Includerea în valorile noționale ale Credit Suisse a operațiunilor prin care această bancă achiziționează lichidități (liquidity sourcing) (prin plata prețului către un alt formator de piață) ar conduce la a se atribui acestuia tranzacții pentru care nu putea obține venituri. Astfel, un formator de piață nu ar percepe o marjă decât pentru tranzacția cu un client. În această privință, Credit Suisse indică faptul că prețul plătit de un comerciant furnizorului său nu se adaugă la calculul valorii vânzărilor.

În plus, această luare în considerare în valorile noționale a operațiunilor de cumpărare de lichidități, care ar reprezenta 37,8-41 % din totalul operațiunilor Credit Suisse, ar conduce la contabilizarea de două ori a aceleiași tranzacții atunci când operațiunile sunt efectuate între două bănci care au luat parte la încălcarea în litigiu.

Prin intermediul prezentului argument, Credit Suisse reproșează în esență Comisiei că a inclus în valorile noționale (iar nu în calculul factorului de ajustare), care au fost reținute în privința sa, operațiunile referitoare la cumpărarea de lichidități, care ar constitui, în opinia sa, operațiuni de aprovizionare care nu trebuiau luate în considerare la calcularea valorii vânzărilor.

Deși este adevărat că, în cadrul stabilirii unei „valori a vânzărilor” în sensul punctului 13 din orientări, în vederea stabilirii cuantumului de bază al amenzii, trebuie luată în considerare numai valoarea vânzărilor întreprinderii în cauză și, prin urmare, prețul total pe care această întreprindere l‑a facturat clienților săi pe piața respectivă de bunuri sau servicii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 februarie 2018, Kühne + Nagel International și alții/Comisia, C‑261/16 P, nepublicată, EU:C:2018:56, punctele 66 și 67), această situație nu se poate regăsi totuși în speță, ținând seama de metodologia reținută de Comisie în vederea stabilirii factorului de ajustare.

Astfel, în cadrul metodologiei reținute de Comisie, amintită la punctele 748-759 de mai sus, această instituție a determinat un factor de ajustare care corespunde unei jumătăți din diferența medie de cotație proprie fiecărei bănci, pentru a ține seama de faptul că fiecare operațiune de cumpărare sau de vânzare efectuată de o bancă nu reprezenta decât jumătate dintr‑o operațiune integrală de vânzare‑revânzare a unei OSSA [considerentele (897)-(899) ale deciziei atacate].

Rezultă de aici, astfel cum reiese în special din cuprinsul punctului 11 din scrisoarea referitoare la amenzi și din nota de subsol 1054 din decizia atacată, că, din cauza particularităților tranzacționării OSSA, Comisia a intenționat să determine valoarea de înlocuire nu prin reținerea în privința vânzătorului a întregii diferențe de cotație a fiecărei operațiuni de vânzare a OSSA – ceea ce i‑ar fi interzis să includă în valorile noționale ale băncilor în cauză operațiunile referitoare la achizițiile OSSA –, ci prin reținerea unei jumătăți din diferența de cotație a operațiunii în privința vânzătorului și a unei jumătăți din diferența de cotație a operațiunii în privința cumpărătorului.

Prin urmare, în aplicarea unei astfel de metodologii a cărei validitate a fost constatată la punctul 852 de mai sus, Comisia nu avea altă opțiune decât să includă în valorile noționale ale fiecărei bănci în cauză nu numai operațiunile sale de vânzare, ci și operațiunile sale de cumpărare, inclusiv pe cele care vizează achiziții de lichidități care, de altfel, în esență dacă nu în totalitate, vor conduce la o operațiune de vânzare ulterioară.

În plus, pe plan contabil, reținerea de către Comisie a unei jumătăți din diferența medie de cotație aplicată valorii totale a operațiunii echivalează cu reținerea unei diferențe de cotație medie aplicate unei jumătăți din valoarea operațiunii, ceea ce exclude orice dublă contabilizare a valorii noționale a acestei operațiuni, pe de o parte, în privința cumpărătorului și, pe de altă parte, în privința vânzătorului.

În sfârșit, în măsura în care Credit Suisse arată că operațiunile de achiziționare de lichidități efectuate cu băncile care au participat la încălcarea în litigiu nu ar fi trebuit să fie luate în considerare în valorile sale noționale, trebuie amintit că, în cadrul orientărilor, noțiunea de „valoare de înlocuire”, la fel ca noțiunea de „valoare a vânzărilor”, urmărește să rețină ca punct de plecare pentru calculul amenzii aplicate unei întreprinderi un cuantum care reflectă importanța economică a încălcării în litigiu și ponderea întreprinderii respective în cadrul acesteia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iulie 2015, InnoLux/Comisia, C‑231/14 P, EU:C:2015:451, punctul 50 și jurisprudența citată).

Rezultă de aici că stabilirea valorii de înlocuire implică luarea în considerare a tuturor operațiunilor realizate pe piața vizată de încălcare, în mod similar cu ceea ce prevalează pentru stabilirea valorii vânzărilor [a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 februarie 2018, Panalpina World Transport (Holding) și alții/Comisia, C‑271/16 P, nepublicată, EU:C:2018:59, punctul 30 și jurisprudența citată], și aceasta pentru fiecare dintre întreprinderile care au participat la încălcarea în litigiu, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 10 din orientări.

Or, ținând seama de metodologia reținută de Comisie, amintită la punctele 748-759 de mai sus și în temeiul căreia a stabilit pentru fiecare bancă în cauză valoarea de înlocuire prin înmulțirea valorilor sale noționale cu factorul său de ajustare determinat pe baza unei jumătăți din diferența medie de cotație a acesteia, este logic ca, pentru o operațiune de cumpărare de lichidități efectuată de o bancă care a luat parte la încălcarea în litigiu de la o altă bancă care a luat parte de asemenea la această încălcare, Comisia să fi luat în considerare valorile noționale corespunzătoare acestei operațiuni pentru fiecare dintre aceste bănci, astfel cum a procedat pentru orice operațiune de achiziționare de lichidități efectuată de o bancă ce a participat la încălcarea în litigiu de la o altă bancă care a luat parte la încălcarea în litigiu.

Această metodologie conduce, desigur, la luarea în considerare a valorii noționale schimbate pe o anumită operațiune de cumpărare de lichidități atât pentru vânzătorul OSSA în cauză, cât și pentru cumpărătorul său.

Totuși, această dublă luare în considerare decurge din înseși principiile care guvernează stabilirea amenzilor în temeiul orientărilor și în special din cuprinsul punctului 10 din acestea, aplicat contextului specific al speței în care Comisia a stabilit valoarea de înlocuire nu numai în raport cu operațiunile de vânzare, ci și cu operațiunile de cumpărare.

În plus, excluderea din calculul valorii de înlocuire a unei părți a operațiunilor care intră în mod indiscutabil în domeniul de aplicare al înțelegerii imputate ar avea drept consecință minimizarea artificială a importanței economice a încălcării în litigiu, aducând astfel atingere obiectivului de urmărire și de sancționare eficace a încălcărilor articolului 101 TFUE (a se vedea prin analogie Hotărârea din 11 iulie 2013, Team Relocations și alții/Comisia, C‑444/11 P, nepublicată, EU:C:2013:464, punctul 77).

Prin urmare, în mod întemeiat, în considerentul (929) al deciziei atacate, Comisia a apreciat că, în cadrul metodologiei pe care a definit‑o în mod legal și care urmărea să determine o valoare de înlocuire reprezentativă pentru întreaga activitate a băncilor în cauză și în special pentru cea a Credit Suisse, ea trebuia să integreze în valorile noționale reținute în privința acestei bănci operațiunile referitoare la achiziții de lichidități, inclusiv pe cele efectuate între băncile care au participat la încălcarea în litigiu.

În consecință, al treilea argument al celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv invocat de Credit Suisse trebuie respins ca neîntemeiat.

În temeiul punctului 13 din orientări, „[p]entru a determina cuantumul de bază al amenzii care urmează să fie aplicată, Comisia […] utilizează în mod normal vânzările realizate de întreprindere în cursul ultimului an complet de participare a sa la încălcare”.

În considerentele (894) și (935) ale deciziei atacate, Comisia a decis totuși, în vederea calculării valorii de înlocuire, să se abată de la punctul 13 din orientări.

În acest sens, Comisia a arătat „că [era] mai adecvat să se bazeze valoarea de înlocuire anualizată pe valoarea vânzărilor efectiv realizate de [băncile în cauză] în lunile corespunzătoare participării lor la încălcare” și că, „[a]stfel, valorile noționale schimbate în perioada participării lor individuale la înțelegere [au fost] anualizate în funcție de durata participării fiecăreia, împărțind totalitatea [valorilor noționale schimbate de o bancă în perioada participării sale la încălcarea în litigiu] la numărul de luni complete de participare la aceasta și înmulțind ulterior această medie lunară cu 12”.

Comisia a justificat această alegere prin trei motive, și anume dimensiunea variabilă a pieței OSSA redactate în dolari americani și puternica volatilitate a diferențelor de cotație în perioada încălcării, precum și perioadele diferite în care băncile în cauză au fost implicate în încălcarea în litigiu.

În plus, în considerentul (895) al deciziei atacate, Comisia a arătat că valorile noționale anualizate schimbate reflectau importanța economică a încălcării în litigiu și ponderea relativă a fiecărei întreprinderi în această încălcare, independent de perioada participării individuale a acestora.

În cadrul primului aspect al celui de al patrulea motiv, Crédit agricole susține că, prin reținerea unei medii anualizate a valorilor noționale ale OSSA schimbate de această bancă în perioada sa de participare la încălcarea în litigiu, iar nu doar a valorilor noționale schimbate de banca menționată în anul 2014 – ultimul an complet de participare a aceleiași bănci la încălcarea în litigiu –, Comisia a încălcat punctul 13 din orientări, principiul bunei administrări, precum și obligația sa de motivare.

În susținerea acestui aspect, Crédit agricole arată în cererea sa introductivă că, în decizia atacată, Comisia nu a precizat nici natura, nici amploarea volatilității ridicate a diferențelor de cotație. Aceasta nu ar fi explicat nici modul în care recurgerea la o medie anualizată a valorilor noționale ale OSSA schimbate era necesară în speță, în special în ceea ce privește participarea sa care a început după perioada de volatilitate puternică a anului 2011. În plus, Crédit agricole apreciază că volatilitatea ridicată a diferențelor de cotare, evocată de Comisie, nu justifica abaterea de la punctul 13 din orientări. Aceasta ar fi trebuit să fie cu atât mai puțin situația cu cât, în ceea ce privește Crédit agricole, diferența dintre valorile noționale anualizate, pe de o parte, și valorile noționale schimbate în anul 2014, pe de altă parte, nu ar fi fost decât de 10 %.

În replica sa, Crédit agricole adaugă că justificarea Comisiei întemeiată pe diferitele perioade de participare la încălcarea în litigiu a diferitor bănci în cauză este absurdă și contrară practicii decizionale a acestei instituții.

În ceea ce privește, mai întâi, argumentul întemeiat pe nemotivarea deciziei atacate în ceea ce privește alegerea Comisiei de a se îndepărta de punctul 13 din orientări, trebuie să se constate că considerentele (894) și (935) ale deciziei atacate, a căror esență este amintită la punctele 918-921 de mai sus, evidențiază în mod clar și neechivoc motivele acestei alegeri, permițând astfel băncilor în cauză să cunoască justificările acestei alegeri, iar Tribunalului să își exercite controlul (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 noiembrie 2021, Consiliul/Hamas, C‑833/19 P, EU:C:2021:950, punctul 74 și jurisprudența citată).

Desigur, este adevărat, astfel cum arată Crédit agricole, că în decizia atacată Comisia nu a susținut natura și amploarea volatilității ridicate a diferențelor de cotare de care se prevalează.

Cu toate acestea, ar fi excesiv să se impună o motivare specifică pentru fiecare element cantitativ pe care se întemeiază raționamentul Comisiei, din moment ce acesta din urmă se dovedește, astfel cum s‑a constatat la punctele 765-788 de mai sus, clar și neechivoc (a se vedea prin analogie Hotărârea din 1 iulie 2008, Chronopost și La Poste/UFEX și alții, C‑341/06 P și C‑342/06 P, EU:C:2008:375, punctele 108 și 111 și jurisprudența citată).

Acest lucru este cu atât mai adevărat în speță cu cât, pe de o parte, Crédit agricole a invocat în fața Tribunalului diverse argumente care pun în discuție volatilitatea ridicată a diferențelor de cotație pe care s‑a întemeiat Comisia, iar aceasta din urmă a fost în măsură să se justifice în cadrul cercetării din prezenta cauză (a se vedea prin analogie Hotărârea din 1 iulie 2008, Chronopost și La Poste/UFEX și alții, C‑341/06 P și C‑342/06 P, EU:C:2008:375, punctul 110).

Pe de altă parte, nu se poate considera în mod rezonabil că lipsa unor precizări referitoare la natura și la amploarea variabilității diferențelor de cotație ale OSSA a privat Crédit agricole, actor pe piața OSSA, de posibilitatea de a aprecia ea însăși dacă constatarea obiectivă, efectuată în considerentele (894), (899) și (935) ale deciziei atacate și referitoare la volatilitatea ridicată a pieței OSSA în perioada încălcării era dovedită sau, dimpotrivă, eronată.

Prin urmare, Crédit agricole nu se poate prevala în mod valabil de nemotivarea deciziei atacate în ceea ce privește motivele care au justificat alegerea Comisiei de a se îndepărta de punctul 13 din orientări și de a reține nu valorile noționale schimbate de această bancă în anul 2014, ci o medie anualizată a valorilor noționale schimbate de banca menționată în întreaga sa perioadă de participare la încălcarea în litigiu.

În ceea ce privește, în continuare, temeinicia alegerii efectuate de Comisie, trebuie amintit că punctul 13 din orientări autorizează Comisia să deroge de la regula privind luarea în considerare, în vederea calculării cuantumului amenzii, a vânzărilor realizate de întreprinderea în cauză în cursul ultimului an complet de participare a sa la încălcarea în litigiu, cu condiția ca această instituție să justifice corespunzător cerințelor legale această derogare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 decembrie 2014, Pilkington Group și alții/Comisia, T‑72/09, nepublicată, EU:T:2014:1094, punctele 212 și 213 și jurisprudența citată).

În speță, în considerentele (894) și (935) ale deciziei atacate, Comisia și‑a justificat alegerea de a deroga de la norma stabilită la punctul 13 din orientări prin trei motive, amintite la punctul 920 de mai sus.

Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 923 de mai sus, pentru a contesta caracterul justificat al derogării de la punctul 13 din orientările Comisiei, Crédit agricole s‑a limitat, în cererea sa introductivă, să conteste al doilea motiv reținut de Comisie, și anume cel întemeiat pe volatilitatea ridicată a diferențelor de cotare ale OSSA în perioada încălcării.

Rezultă de aici că primul și al treilea motiv, întemeiate pe variația dimensiunii pieței OSSA în perioada încălcării și pe diferitele perioade de participare la încălcare a băncilor în cauză, trebuie considerate ca fiind stabilite definitiv și pertinente pentru a justifica în speță derogarea de la punctul 13 din orientări.

În această privință, este necesar să se arate că Crédit agricole, în replica sa, a contestat, desigur, al treilea motiv invocat de Comisie.

Cu toate acestea, întrucât nu a fost prezentată în cadrul cererii introductive, o astfel de argumentație, care prezintă un caracter nou, care nu se întemeiază pe elemente de fapt sau de drept care au apărut în cursul procedurii și care nu poate fi înțeleasă ca reprezentând dezvoltarea argumentației sale referitoare la volatilitatea ridicată a diferențelor de cotație ale OSSA, este tardivă și, prin urmare, inadmisibilă, în temeiul articolului 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 mai 2019, Commune de Fessenheim și alții/Comisia, T‑751/17, EU:T:2019:330, punctul 60).

Odată precizate aceste elemente, este necesar să se constate că din elementele de probă transmise de Comisie în urma unei măsuri de organizare a procedurii și care privesc un eșantion de OSSA (BEI și CADES) la termen cuprins între 0 și 3 de ani și cu scadența de la 7 la 10 de ani reiese că, în perioada încălcării, aceste OSSA au cunoscut efectiv diferențe puternice de cotare, în special între sfârșitul anului 2011 și sfârșitul anului 2013.

Această împrejurare coroborată cu faptul, necontestat, că dimensiunea pieței OSSA a variat în perioada încălcării pune în evidență faptul că anualizarea valorilor noționale – care a condus la luarea în considerare, în vederea calculării cuantumului de bază al amenzii, a întregii perioade în care a avut loc încălcarea de către fiecare bancă vizată – era necesară pentru a reflecta importanța economică a acestei încălcări, astfel cum arată Comisia în considerentul (895) al deciziei atacate.

Astfel, reținerea numai a ultimului an de participare a fiecărei bănci la încălcarea în litigiu ar fi determinat Comisia să subevalueze importanța economică a acestei încălcări, neținând seama deloc de anii 2012 și 2013, în cursul cărora impactul acestei încălcări a fost cel mai important din cauza, printre altele, a volatilității ridicate a diferențelor de cotație.

O asemenea concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentul Crédit agricole întemeiat în esență pe faptul că participarea sa la încălcare – care a început la 11 ianuarie 2013 și s‑a încheiat la 24 martie 2015 – a intervenit într‑o perioadă supusă unei volatilități mai reduse a diferențelor de cotație, ceea ce ar fi trebuit să determine Comisia să nu deroge de la punctul 13 din orientări, care o vizează.

Astfel, faptul de a nu supune Crédit agricole anualizării valorilor sale noționale ar fi determinat Comisia să nu rețină aceeași perioadă de referință pentru calculul cuantumului de bază al amenzii sale precum cea reținută pentru celelalte bănci în cauză, ceea ce ar fi împiedicat‑o să impună amenzi care să reflecte ponderea relativă a fiecăreia dintre băncile în cauză în încălcarea în litigiu, astfel cum reiese în esență din considerentul (895) al deciziei atacate.

În plus, ținând seama de faptul că anul 2013 sau chiar începutul anului 2014 au fost marcate de o volatilitate a diferențelor de cotație, desigur, net mai redusă decât cea din anii 2012 și 2013, dar mai puternică decât cea din perioada scursă de la începutul anului 2014, calcularea cuantumului de bază al amenzii aplicate Crédit agricole pe baza valorilor noționale schimbate de aceasta numai în cursul anului 2014 ar fi determinat o încălcare a principiului egalității de tratament, în detrimentul celorlalte bănci care au participat la încălcarea în litigiu.

Într‑o asemenea ipoteză, Crédit agricole ar fi fost singura bancă al cărei cuantum de bază al amenzii ar fi fost calculat pe baza unui an supus unei volatilități reduse a diferențelor de cotație, iar aceasta deși a participat la încălcarea în litigiu și în cursul anului 2013, care a fost marcat de o volatilitate deloc neglijabilă a diferențelor de cotație ale OSSA.

În sfârșit, Crédit agricole nu furnizează niciun element de natură să stabilească faptul că valorile noționale anualizate nu constituie, pentru motive care îi sunt proprii, o indicație a dimensiunii sale veritabile și a puterii sale economice și nici a amplorii încălcării pe care a săvârșit‑o (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2014, Esso și alții/Comisia, T‑540/08, EU:T:2014:630, punctul 96 și jurisprudența citată).

În această privință, faptul, subliniat de Crédit agricole, că valoarea de înlocuire anualizată reținută în privința sa nu diferă decât cu 10 % în raport cu valorile noționale schimbate de această bancă în cursul anului 2014 nu poate fi suficient.

În consecință, fără a săvârși o eroare, Comisia a putut să deroge în speță de la punctul 13 din Orientările privind calcularea cuantumului de bază al amenzilor aplicate băncilor în cauză și în special Crédit agricole.

În ceea ce privește, în sfârșit, încălcarea principiului bunei administrări invocată de Crédit agricole, trebuie să se constate că aceasta nu este susținută de argumente autonome față de cele invocate pentru a critica alegerea Comisiei de a nu reține anul 2014 ca perioadă de referință pentru calculul valorii de înlocuire, astfel încât trebuie înlăturată, pentru aceleași motive ca cele reținute la punctele 931-946 de mai sus.

Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se respingă primul aspect al celui de al patrulea motiv invocat de Crédit agricole.

În considerentele (940) și (941) ale deciziei atacate, Comisia a reținut un coeficient multiplicator de gravitate a încălcării care se ridica la 16 %.

Comisia a justificat acest coeficient multiplicator de gravitate în esență prin faptul că încălcarea în litigiu a acoperit întregul SEE și a luat forma unor acorduri de stabilire a prețurilor, a unor schimburi coluzorii de informații, a unor împărțiri ale pieței și a unor repartizări ale clientelei, comportamente care se numără printre restrângerile cele mai grave ale concurenței.

În cadrul celui de al patrulea aspect al celui de al patrulea motiv invocat de Crédit agricole și în cadrul celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv invocat de Credit Suisse, reclamantele contestă coeficientul multiplicator de gravitate de 16 % reținut de Comisie.

În primul rând, în ceea ce privește Crédit agricole, această bancă arată că Comisia nu avea dreptul să rețină un coeficient de gravitate comun tuturor băncilor care au participat la încălcarea în litigiu și ar fi trebuit, în privința sa, să rețină un coeficient multiplicator de gravitate „mai adecvat”.

Potrivit Crédit agricole, se impunea un coeficient multiplicator de gravitate individualizat și inferior pentru a respecta principiul egalității de tratament, precum și pentru a se conforma Hotărârii din 7 iunie 1983, Musique Diffusion française și alții/Comisia (100/80-103/80, EU:C:1983:158, punctul 129), și Hotărârii din 8 iulie 1999, Comisia/Anic Partecipazioni (C‑49/92 P, EU:C:1999:356, punctul 90). Potrivit acestor hotărâri, Comisia ar fi obligată, cu ocazia stabilirii coeficientului multiplicator de gravitate, să țină seama de durata încălcării în litigiu, de comportamentul – eventual minor – al întreprinderilor în cauză, de rolul lor în stabilirea acestei încălcări, de profitul realizat de acestea și de dimensiunea fiecăreia.

Or, Crédit agricole ar fi participat la încălcare mai puțin timp decât celelalte bănci și nu ar fi contribuit la instituirea acesteia. În plus, traderul său ar fi fost mai puțin activ decât cel al altor bănci. În sfârșit, Crédit agricole nu ar fi decât un „actor foarte mic” pe piața OSSA pe care această bancă nu ar fi intrat decât în cursul anului 2012/2013.

În această privință, trebuie arătat de la bun început că Crédit agricole nu se poate prevala în mod util de Hotărârea din 7 iunie 1983, Musique Diffusion française și alții/Comisia (100/80-103/80, EU:C:1983:158, punctul 129), și de Hotărârea din 8 iulie 1999, Comisia/Anic Partecipazioni (C‑49/92 P, EU:C:1999:356, punctul 90), întrucât acestea nu au fost pronunțate în cadrul unor acțiuni îndreptate împotriva unor decizii adoptate într‑o perioadă în care calculul amenzilor aplicate în temeiul articolului 101 TFUE era guvernat de orientări prin care Comisia s‑a autolimitat în exercitarea puterii sale de apreciere.

Astfel, după cum reiese în mod expres din Hotărârea din 7 iunie 1983, Musique Diffusion française și alții/Comisia (100/80-103/80, EU:C:1983:158), și din Hotărârea din 8 iulie 1999, Comisia/Anic Partecipazioni (C‑49/92 P, EU:C:1999:356), acestea privesc calculul amenzilor în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17: Primul regulament de aplicare a articolelor [101] și [102 TFUE] (JO 1962, 13, p. 204) – preluat în esență la articolul 23 din Regulamentul 1/2003 –, iar nu în temeiul orientărilor, în special al alineatelor (20)-(23) ale acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2011, Team Relocations și alții/Comisia, T‑204/08 și T‑212/08, EU:T:2011:286, punctul 87).

Rezultă că Hotărârea din 7 iunie 1983, Musique Diffusion française și alții/Comisia (100/80-103/80, EU:C:1983:158), și Hotărârea din 8 iulie 1999, Comisia/Anic Partecipazioni (C‑49/92 P, EU:C:1999:356) nu pot impune Comisiei, în stadiul stabilirii coeficientului multiplicator de gravitate (punctele 20-23 din orientări), să ia în considerare alte elemente decât gravitatea intrinsecă a încălcării în litigiu, care, în orice caz și astfel cum prevede jurisprudența (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2011, Team Relocations și alții/Comisia, T‑204/08 și T‑212/08, EU:T:2011:286, punctul 87), au fost luate în considerare în mod corespunzător de Comisie în alte etape ale calculului amenzii aplicate acestei bănci.

În plus, trebuie amintit că, deși, în cadrul calculului amenzilor impuse în temeiul articolului 101 TFUE, Comisia nu poate să se sustragă de la respectarea principiului egalității de tratament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 mai 1998, BPB de Eendracht/Comisia, T‑311/94, EU:T:1998:93, punctul 309), reiese atât din cuprinsul punctului 22 din orientări, cât și din jurisprudență că coeficientul multiplicator de gravitate reflectă, în principiu, gravitatea încălcării în litigiu, iar nu gravitatea relativă a participării la această încălcare a fiecăreia dintre întreprinderile în cauză [a se vedea în acest sens, sub reglementarea Liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) [CO] (JO 1998, C 9, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 69), Hotărârea din 12 noiembrie 2009, Carbone‑Lorraine/Comisia, C‑554/08 P, nepublicată, EU:C:2009:702, punctele 27 și 29; sub reglementarea orientărilor, Hotărârea din 12 decembrie 2012, Novácke chemické závody/Comisia, T‑352/09, EU:T:2012:673, punctul 58, și Hotărârea din 14 mai 2014, Reagens/Comisia, T‑30/10, nepublicată, EU:T:2014:253, punctul 240].

Astfel, aprecierea circumstanțelor individuale este efectuată, în principiu, nu în cadrul aprecierii gravității încălcării, și anume la stabilirea cuantumului de bază al amenzii, ci în cadrul ajustării cuantumului de bază în funcție de circumstanțe atenuante și agravante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2013, Team Relocations și alții/Comisia, C‑444/11 P, nepublicată, EU:C:2013:464, punctul 103).

De altfel, acesta este sensul în care punctele 19-22 din orientări au în vedere stabilirea coeficientului multiplicator de gravitate pentru încălcarea în cauză, iar nu pentru fiecare întreprindere care a participat la aceasta.

În speță, un coeficient multiplicator de gravitate de 16 % pentru o încălcare precum cea constatată în decizia atacată nu poate fi considerat inadecvat sau disproporționat.

Astfel, după cum Comisia a arătat în mod întemeiat în considerentele (939)-(941) ale deciziei atacate, încălcarea în litigiu a acoperit întregul SEE și a luat forma unor acorduri de stabilire a prețurilor, a unor schimburi coluzive de informații, a împărțirii pieței și a unor repartizări ale clientelei, comportamente care se numără printre restrângerile cele mai grave ale concurenței.

În plus, un coeficient multiplicator de gravitate de 16 % este semnificativ mai mic decât limita superioară a intervalului menționat la punctele 21 și 23 din orientări pentru restrângerile concurenței care iau o astfel de formă.

Astfel, Comisia a indicat la punctele 21 și 23 din orientări că va reține în general o proporție de până la 30 % din valoarea vânzărilor, dar că, pentru încălcări precum acordurile orizontale de stabilire a prețurilor și de împărțire a pieței – calificare reținută în decizia în litigiu –, proporția reținută va fi în general „la limita superioară a intervalului”.

În plus și contrar celor susținute de Crédit agricole, coeficientul multiplicator de gravitate reținut în privința sa nu evidențiază nicio încălcare a principiului egalității de tratament.

Astfel, caracteristicile specifice ale acestei bănci, precum și caracteristicile relevante ale participării sale la încălcarea în litigiu au fost luate în considerare în mod corespunzător în alte etape ale calculului amenzii, în conformitate cu obligația Comisiei de a ține seama de comportamentul individual adoptat de întreprinderea în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2013, Team Relocations și alții/Comisia, C‑444/11 P, nepublicată, EU:C:2013:464, punctele 99, 100, 105 și 106).

Astfel, durata mai scurtă a participării Crédit agricole la încălcarea în litigiu, precum și faptul că aceasta nu a luat parte la stabilirea sa – element care este strâns legat de durata participării sale la această încălcare – au determinat Comisia să rețină în privința sa un coeficient de durată de 2,20 ani, în timp ce acesta a fost de 3,28 ani pentru BofA, de 4,75 ani pentru Credit Suisse și de 4,18 ani pentru Deutsche Bank, după cum reiese din considerentul (951) al deciziei atacate.

De asemenea, dimensiunea mai mică a acestei bănci a fost luată în considerare în ceea ce privește valoarea de înlocuire, care, ca urmare a volumului mai redus al valorilor noționale schimbate de banca respectivă, s‑a dovedit a fi mult mai mică decât cea a celorlalte bănci, astfel cum reiese din considerentul (905) al deciziei atacate.

În sfârșit, faptul că, în cursul încălcării în litigiu, traderul Crédit agricole ar fi fost mai puțin activ decât traderii celorlalte bănci nu trebuia în speță să fie luat în considerare de Comisie.

Astfel, pe lângă faptul că Crédit agricole nu susține și nici a fortiori nu demonstrează că a îndeplinit condițiile prevăzute la punctul 29 a treia liniuță din orientări, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că modurile pasive de participare la o încălcare, precum prezența unei întreprinderi la reuniuni în cursul cărora au fost încheiate acorduri având un obiect anticoncurențial, fără să se fi opus în mod vădit, reflectă o complicitate care este de natură să angajeze răspunderea sa în cadrul articolului 101 TFUE, având în vedere că aprobarea tacită a unei inițiative nelegale, fără a se distanța în mod public de conținutul acesteia sau fără a o denunța entităților administrative, are drept efect să încurajeze continuarea încălcării și să compromită descoperirea sa (a se vedea Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Eturas și alții, C‑74/14, EU:C:2016:42, punctul 28 și jurisprudența citată).

În consecință, Comisia a putut reține fără a săvârși o eroare în special împotriva Crédit agricole un coeficient multiplicator de gravitate care se ridică la 16 %.

Această concluzie este valabilă și pentru Credit Suisse și nu este repusă în discuție de argumentul acestei bănci prin care ea se limitează să susțină, la un singur punct din cererea sa introductivă, că „amenda [care i‑a fost] aplicată […] supraestimează în mod considerabil gravitatea încălcării [pentru motivul că] Comisia nu a demonstrat că comunicările referitoare la stabilirea prețurilor sunt anticoncurențiale prin obiect (al doilea aspect al primului motiv)”, „[că] nu exista un plan de ansamblu care să urmărească același obiectiv comun înainte și după luna februarie 2013 (primul aspect al celui de al doilea motiv)”, „[că] nu avea cunoștință – și nu ar fi putut să prevadă în mod rezonabil – comunicările bilaterale pretins anticoncurențiale pe care le‑au efectuat alte bănci după luna februarie 2013 (al doilea aspect al celui de al doilea motiv) și „[că] Comisia nu a dovedit corespunzător cerințelor legale că comportamentul ulterior lunii februarie 2013 era continuu (al treilea aspect al celui de al doilea motiv)”.

Astfel, aceste patru critici corespund exact celor formulate de Credit Suisse și respinse de Tribunal în cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, precum și în cadrul primului, al celui de al doilea și al celui de al treilea aspect ale celui de al doilea motiv, la care această bancă face de altfel trimitere în mod expres.

Rezultă că al patrulea aspect al celui de al patrulea motiv invocat de Crédit agricole și al treilea aspect al celui de al treilea motiv invocat de Credit Suisse trebuie respinse ca neîntemeiate.

În considerentele (950) și (951) ale deciziei atacate, Comisia a arătat că a calculat coeficientul multiplicator pentru durată, prevăzut la punctul 24 din liniile directoare, pe baza numărului de zile de participare a fiecărei bănci în cauză la încălcarea în litigiu, astfel cum a fost stabilit în considerentul (842) al acestei decizii.

Comisia a reținut astfel un coeficient multiplicator pentru durată de 2,20 ani în privința Crédit agricole ca urmare a unei durate a participării acesteia la încălcarea în litigiu de 804 zile și un coeficient multiplicator pentru durată de 4,75 ani față de Credit Suisse ca urmare a unei durate a participării acesteia la încălcarea în litigiu de 1738 de zile.

În cadrul celui de al cincilea aspect al celui de al patrulea motiv invocat de Crédit agricole și în cadrul celui de al patrulea aspect al celui de al treilea motiv invocat de Credit Suisse, reclamantele contestă coeficientul multiplicator pentru durată reținut în privința lor.

Prin intermediul celui de al cincilea aspect al celui de al patrulea motiv, Crédit agricole reproșează Comisiei că a reținut un coeficient multiplicator pentru durată de 2,20 de ani pentru motivul că această bancă ar fi participat la încălcarea în litigiu de la 10 ianuarie 2013 până la 24 martie 2015.

Or, astfel cum ar fi demonstrat în cadrul primului și al celui de al doilea motiv, participarea sa la încălcarea în litigiu după sfârșitul anului 2013 sau cel târziu după începutul anului 2014 nu ar fi dovedită.

Astfel, Comisia ar fi ignorat sau ar fi neglijat mai multe elemente determinante referitoare la durata încălcării. În primul rând, diminuarea numărului de probe disponibile începând cu sfârșitul lunii octombrie 2013 ar demonstra încetarea încălcării în litigiu cu mult înainte de data reținută de Comisie, ceea ce ar fi confirmat de lipsa unor discuții între traderul Crédit agricole și traderul BofA, după trecerea de la Deutsche Bank la BofA în cursul primului semestru al anului 2014. În al doilea rând, comportamentele imputate – sau cel puțin schimburile de informații – nu ar fi avut un obiect anticoncurențial și ar fi fost prea decalate în cursul anului 2013 și la începutul anului 2014.

În această privință, trebuie arătat de la bun început că coeficientul multiplicator pentru durată utilizat pentru stabilirea cuantumului unei amenzi aplicate în temeiul articolului 101 TFUE nu are legătură cu gravitatea și, așadar, cu caracterul anticoncurențial prin obiect sau prin efect al încălcării care justifică aplicarea acestei amenzi.

În consecință, argumentul Crédit agricole întemeiat pe lipsa unui obiect anticoncurențial al comportamentelor în cauză – de altfel respins mai sus – trebuie înlăturat.

În rest, trebuie să se constate că argumentele Crédit agricole întemeiate pe lipsa caracterului continuu al încălcării în litigiu, precum și pe o eroare a Comisiei în ceea ce privește data încetării participării acestei bănci la încălcarea menționată au fost deja respinse în cadrul răspunsului la al doilea motiv.

Cu toate acestea, s‑a constatat la punctul 145 de mai sus că Comisia nu se putea întemeia în mod valabil pe discuția din 10 ianuarie 2013 și că, pentru acest motiv, începutul participării Crédit agricole la încălcarea în litigiu trebuia amânat până la 11 ianuarie 2013.

Or, ținând seama de faptul că calculul coeficientului multiplicator pentru durată efectuat de Comisie a condus la o rotunjire la a doua zecimală inferioară (în special pentru Credit Suisse și Deutsche Bank) și că reducerea cu o zi a duratei participării Crédit agricole la încălcarea în litigiu – de la 804 la 803 zile – implică o reducere a acestuia de la 2,20 la 2,19, trebuie să se constate o eroare în calculul coeficientului multiplicator pentru durată aplicat acestei bănci.

Prin urmare, al cincilea aspect al celui de al patrulea motiv invocat de Crédit agricole trebuie admis.

Prin intermediul celui de al patrulea aspect al celui de al treilea motiv, Credit Suisse reproșează Comisiei că a reținut un coeficient multiplicator pentru durată de 4,75 ani, pentru motivul că această bancă ar fi participat la încălcarea în litigiu de la 21 iunie 2010 până la 24 martie 2015. Or, astfel cum ar fi demonstrat în cadrul celui de al patrulea aspect al celui de al doilea motiv, participarea sa la încălcare după luna august 2014 nu ar fi dovedită.

Întrucât al patrulea aspect al celui de al doilea motiv al Credit Suisse a fost respins, situația trebuie să fie aceeași în ceea ce privește al patrulea aspect al celui de al treilea motiv.

În ceea ce privește ajustarea cuantumului de bază al amenzii aplicate Crédit agricole, efectuată de Comisie în temeiul secțiunii 2 din orientări, această bancă reproșează Comisiei, în cadrul unei părți a celui de al patrulea aspect al celui de al patrulea motiv și, respectiv, al celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, că, pe de o parte, a săvârșit erori de apreciere în examinarea circumstanțelor atenuante și, pe de altă parte, a încălcat principiul egalității de tratament atunci când a stabilit coeficientul de descurajare specific care i‑a fost aplicat (punctul 30 din orientări).

Cu toate acestea, trebuie să se constate că, în cadrul celui de al patrulea aspect al celui de al patrulea motiv, Crédit agricole nu dezvoltă niciun argument în susținerea afirmației privind erori de apreciere în examinarea circumstanțelor atenuante și se limitează să critice aprecierea efectuată de Comisie cu privire la coeficientul multiplicator de gravitate a încălcării în litigiu, reținut în considerentul (941) al acestei decizii.

În consecință, conform articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, acest argument întemeiat pe erori de apreciere în examinarea circumstanțelor atenuante, dezvoltat în cadrul celui de al patrulea aspect al celui de al patrulea motiv, trebuie respins ca inadmisibil.

În consecință, în cadrul contestării ajustărilor cuantumului de bază al amenzii, vor fi examinate numai criticile Crédit agricole referitoare la ajustarea efectuată în temeiul coeficientului de descurajare specific (punctul 30 din orientări) și întemeiate pe încălcarea principiului egalității de tratament.

În susținerea afirmației sale, Crédit agricole arată că, în considerentul (964) al deciziei atacate, Comisia nu putea, fără a încălca principiul egalității de tratament, să îi aplice ei, precum și societății BofA un coeficient de descurajare specific în temeiul punctului 30 din orientări – de 1,2 și, respectiv, de 1,3 miliarde de euro – având în vedere importanța cifrei lor de afaceri – de aproximativ 55 și, respectiv, de 73 de miliarde de euro în anul 2020 –, renunțând totodată la aceasta în ceea ce privește Credit Suisse, care, pentru același an, realiza totuși o cifră de afaceri semnificativă de aproximativ 21 de miliarde de euro.

În această privință, Curtea a statuat deja că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 30 din orientări, a cărui nelegalitate nu este de altfel invocată de Crédit agricole, împrejurarea că cifra de afaceri a unei întreprinderi este deosebit de ridicată în raport cu cea a altor întreprinderi care au participat la înțelegere justifică, pentru a asigura efectul descurajator al amenzii, o majorare a acesteia în funcție de puterea economică a întreprinderii în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 iunie 2010, Lafarge/Comisia, C‑413/08 P, EU:C:2010:346, punctul 102, și Ordonanța din 2 februarie 2012, Elf Aquitaine/Comisia, C‑404/11 P, nepublicată, EU:C:2012:56, punctul 86 și jurisprudența citată).

În plus, dacă, într‑o anumită decizie, Comisia nu poate încălca principiul egalității de tratament la stabilirea coeficienților multiplicatori de descurajare specifici (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 2012, Versalis și Eni/Comisia, T‑103/08, nepublicată, EU:T:2012:686, punctul 324), întreprinderile în cauză nu pot critica totuși stabilirea acestor coeficienți din cauza lipsei unei proporționalități exacte între aceștia și cifra de afaceri a diferitor întreprinderi în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, Dow Chemical și alții/Comisia, C‑499/11 P, EU:C:2013:482, punctele 88 și 91, și Hotărârea din 19 decembrie 2013, Siemens și alții/Comisia, C‑239/11 P, C‑489/11 P și C‑498/11 P, nepublicată, EU:C:2013:866, punctele 302 și 303).

În speță, reiese în mod expres din considerentul (964) al deciziei atacate că coeficienții multiplicatori de descurajare specifici reținuți de Comisie în privința BofA și Crédit agricole au fost determinați în funcție de importanța relativă a cifrelor de afaceri ale acestor întreprinderi.

În plus, Crédit agricole nu contestă că, în anul 2020, cifra de afaceri a Credit Suisse, desigur neevocată în considerentul (964) menționat, dar pe care Crédit agricole a comunicat‑o în cererea sa introductivă, era net inferioară celei a Credit agricole, precum și celei a BofA.

Astfel, cifra de afaceri a Credit Suisse era de 3,38 de ori mai mică decât cea a BofA și de 2,62 de ori mai mică decât cea a Crédit agricole, ceea ce implică faptul că, printre băncile care au participat la încălcarea în litigiu, Credit Suisse dispunea de o putere economică net inferioară.

Rezultă că, pentru a asigura efectul disuasiv al amenzii în privința BofA și Crédit agricole, Comisia putea în mod întemeiat să le aplice un coeficient de descurajare specific și, fără a încălca principiul egalității de tratament, să nu aplice un astfel de coeficient în privința Credit Suisse.

În consecință, al doilea aspect al celui de al patrulea motiv invocat de Crédit agricole trebuie respins ca neîntemeiat.

Având în vedere cele ce precedă, al patrulea motiv invocat de Crédit agricole și al treilea motiv invocat de Credit Suisse sunt respinse ca fiind în parte inadmisibile și în parte neîntemeiate.

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că primul motiv de anulare invocat de Crédit agricole în cauza T‑386/21, precum și toate motivele de anulare invocate de Credit Suisse în cauza T‑406/21 sunt respinse.

În consecință, în cauza T‑406/21, primul și al doilea capăt de cerere formulate de Credit Suisse și care urmăresc în esență anularea în tot sau în parte a articolului 1 litera (d) din decizia atacată, precum și anularea în tot sau, cu titlu subsidiar, anularea în parte a amenzii care i‑a fost aplicată la articolul 2 litera (d) din această decizie trebuie respinse.

În măsura în care Credit Suisse nu solicită Tribunalului să își exercite competența de fond prevăzută la articolul 261 TFUE și la articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003 (a se vedea punctele 46 și 67-69 de mai sus), acțiunea introdusă de această bancă în cauza T‑406/21 trebuie respinsă în totalitate.

În schimb, din examinarea celui de al doilea și a celui de al treilea motiv invocate de Crédit agricole rezultă că participarea sa la încălcarea unică și continuă constatată în decizia atacată este dovedită numai începând cu 11 ianuarie 2013 și că Comisia a săvârșit, așadar, o eroare atunci când a considerat, la articolul 1 litera (c) din decizia menționată, că această întreprindere a participat la o încălcare unică și continuă începând cu 10 ianuarie 2013.

În consecință și astfel cum reiese din examinarea celui de al patrulea motiv, Comisia a încălcat articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003 atunci când a considerat, în vederea calculării cuantumului amenzii aplicate la articolul 2 litera (c) din decizia atacată, că încălcarea săvârșită de Crédit agricole a durat 2,20 ani.

Rezultă că primul și al doilea capăt de cerere formulate de Crédit agricole trebuie admise în parte și că, pe de o parte, articolul 1 litera (c) din decizia atacată trebuie anulat în măsura în care, în această dispoziție, Comisia constată că Crédit agricole a participat la o încălcare unică și continuă începând cu 10 ianuarie 2013 și, pe de altă parte, articolul 2 litera (c) din aceeași decizie trebuie anulat în măsura în care stabilește cuantumul amenzii la care este obligată Crédit agricole la 3993000 de euro.

În măsura în care nelegalitățile constatate în cauza T‑386/21 au incidență asupra stabilirii cuantumului amenzii și în măsura în care Crédit agricole solicită, în cadrul celui de al doilea capăt de cerere, reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată, consecințele care trebuie deduse din nelegalitățile menționate trebuie examinate de Tribunal în temeiul competenței sale de fond.

În cadrul celui de al doilea capăt de cerere prezentat cu titlu subsidiar, Crédit agricole solicită Tribunalului să își exercite competența de fond pentru a reduce cuantumul amenzii care i‑a fost aplicată.

Atunci când își exercită competența de fond prevăzută la articolul 261 TFUE și la articolul 31 din Regulamentul nr. 1/2003, instanța Uniunii este abilitată, dincolo de simplul control al legalității sancțiunii, să substituie, pentru stabilirea cuantumului acestei sancțiuni, aprecierea Comisiei, autoare a actului în care acest cuantum a fost inițial stabilit, cu propria apreciere (a se vedea Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Galp Energía España și alții/Comisia, C‑603/13 P, EU:C:2016:38, punctul 75 și jurisprudența citată) și, în consecință, să anuleze, să reducă sau să majoreze cuantumul amenzii aplicate.

Pentru a stabili cuantumul amenzii aplicate unei întreprinderi în temeiul competenței sale de fond, revine instanței Uniunii sarcina de a aprecia ea însăși împrejurările speței și tipul de încălcare în cauză. Acest exercițiu presupune, în temeiul articolului 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1/2003, luarea în considerare, pentru fiecare întreprindere sancționată, a gravității încălcării în cauză, precum și a duratei acesteia, cu respectarea principiilor, printre altele, ale motivării, proporționalității, individualizării sancțiunilor și egalității de tratament, fără ca normele indicative definite de Comisie în liniile sale directoare să creeze obligații pentru instanța Uniunii, chiar dacă acestea pot ghida Comisia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Galp Energía España și alții/Comisia, C‑603/13 P, EU:C:2016:38, punctele 89 și 90).

În acest scop, trebuie arătat că Tribunalul a constatat, la punctele 145, 551, 984 și 1005 de mai sus, că Comisia a reținut în mod eronat 10 ianuarie 2013 ca dată de începere a participării Crédit agricole la încălcarea în litigiu, ceea ce implica faptul că această dată trebuia amânată până la 11 ianuarie 2013. Cu toate acestea, sub rezerva implicațiilor acestei constatări asupra duratei participării băncii respective la încălcarea în litigiu, precum și asupra coeficientului multiplicator pentru durată aplicat acesteia, Tribunalul a respins ca neîntemeiate criticile invocate de banca menționată și îndreptate împotriva celorlalte elemente referitoare la stabilirea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată, în special a celor referitoare la gravitatea încălcării în litigiu.

În acest context, Tribunalul apreciază că, în cadrul exercitării competenței sale de fond, își poate însuși aprecierile întemeiate din punct de vedere legal efectuate de Comisie în considerentele (868)-(949) și (952)-(971) ale deciziei atacate.

Cu toate acestea, îi revine sarcina de a stabili dacă, ținând seama de metodologia de calcul al valorii de înlocuire, reducerea duratei de participare a Crédit agricole la încălcarea în litigiu de la 574 de zile lucrătoare la 573 de zile lucrătoare necesită modificarea cuantumului amenzii aplicate acestei bănci.

Astfel, această reducere implică nu numai o reducere a valorilor noționale anualizate reținute de Comisie, ci și aprecierea consecințelor eliminării datelor referitoare la 10 ianuarie 2013 asupra calculului diferenței de cotație finală a acestei bănci, de care depinde în mod direct factorul de ajustare reținut în privința sa.

Revine de asemenea Tribunalului sarcina de a examina dacă coeficientul multiplicator pentru durată aplicat Crédit agricole, astfel cum este avut în vedere la punctul 985 de mai sus, necesită modificarea cuantumului amenzii aplicate acestei bănci.

Cu toate acestea, ținând seama în special de regula rotunjirii la cea de a treia zecimală inferioară reținută de Comisie pentru calcularea factorului de ajustare (a se vedea punctul 759 de mai sus), dar și a duratei – chiar ușor reduse – a participării Crédit agricole la încălcarea în litigiu și a gravității acesteia din urmă, Tribunalul apreciază că nu este necesar să modifice cuantumul amenzii aplicate acestei bănci pentru încălcarea unică și continuă prevăzută la articolul 1 din această decizie pentru perioada cuprinsă între 11 ianuarie 2013 și 24 martie 2015.

În consecință, cuantumul amenzii aplicate Crédit agricole trebuie stabilit la 3993000 de euro.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât Crédit agricole a căzut în pretenții în cvasitotalitatea lor, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cauza T‑386/21, conform concluziilor Comisiei.

Întrucât Credit Suisse a căzut în pretenții în totalitate, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cauza T‑406/21, conform concluziilor Comisiei.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea extinsă)

6 noiembrie 2024 ( *1 )

Hotărâre

Cuprins