Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 5 septembrie 2023.#X împotriva Udlændinge- og Integrationsministeriet.#Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii Europene – Articolul 20 TFUE – Articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Cetățean care are cetățenia unui stat membru și cetățenia unei țări terțe – Pierderea de plin drept a cetățeniei statului membru la împlinirea vârstei de 22 de ani din cauza lipsei unei legături efective cu acest stat membru, în lipsa unei cereri de păstrare a cetățeniei înainte de data la care se împlinește această vârstă – Pierderea statutului de cetățean al Uniunii – Examinarea proporționalității consecințelor acestei pierderi din perspectiva dreptului Uniunii – Termen de decădere.#Cauza C-689/21.

Cauza C‑689/21

împotriva

Udlændinge- og Integrationsministeriet

(cerere de decizie preliminară formulată de Østre Landsret)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 5 septembrie 2023

„Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii Europene – Articolul 20 TFUE – Articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Cetățean care are cetățenia unui stat membru și cetățenia unei țări terțe – Pierderea de plin drept a cetățeniei statului membru la împlinirea vârstei de 22 de ani din cauza lipsei unei legături efective cu acest stat membru, în lipsa unei cereri de păstrare a cetățeniei înainte de data la care se împlinește această vârstă – Pierderea statutului de cetățean al Uniunii – Examinarea proporționalității consecințelor acestei pierderi din perspectiva dreptului Uniunii – Termen de decădere”

Cetățenia Uniunii – Dispoziții ale tratatului – Domeniu de aplicare personal – Cetățean al Uniunii care deține cetățenia doar a unui singur stat membru și care a pierdut această cetățenie de plin drept – Includere

(art. 20 TFUE)

(a se vedea punctul 30)

Cetățenia Uniunii – Dispoziții ale tratatului – Cetățenia unui stat membru – Pierdere de plin drept a acestei cetățenii din cauza absenței unei legături efective cu acest stat membru – Pierdere care intervine la o vârstă determinată în lipsa unei cereri de păstrare a acestei cetățenii, formulată înaintea acestei vârste – Pierdere a cetățeniei Uniunii – Admisibilitate – Condiții – Posibilitatea autorităților și a instanțelor naționale de a examina proporționalitatea consecințelor acestei pierderi a cetățeniei și de a asigura persoanei în cauză redobândirea ei ex tunc – Respectarea unui termen rezonabil pentru formularea unei cereri de păstrare sau de redobândire a cetățeniei – Termen care începe să curgă de la data informării persoanei

(art. 20 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7)

(a se vedea punctele 35, 40, 41, 43, 48, 50-52, 56, 57 și 59 și dispozitivul)

Rezumat

X, născută în Statele Unite ale Americii dintr‑o mamă daneză și un tată american, deținea de la naștere cetățeniile daneză și americană. După împlinirea vârstei de 22 ani, ea a formulat, la Udlændinge- og Integrationsministeriet (Ministerul Imigrației și al Integrării, Danemarca) o cerere de păstrare a cetățeniei sale daneze.

Prin decizia din 31 ianuarie 2017, Ministerul Imigrării și al Integrării a informat‑o pe X că pierduse cetățenia daneză la vârsta de 22 de ani și că nu putea autoriza păstrarea cetățeniei sale, întrucât ea a formulat cererea după împlinirea acestei vârste. În lipsa unei cereri de păstrare a cetățeniei înainte de împlinirea vârstei menționate, reglementarea daneză prevede astfel pierderea de plin drept a cetățeniei de către resortisanții danezi născuți în afara teritoriului danez și care nu au locuit niciodată pe acest teritoriu și nici nu au avut reședința acolo în condiții care să demonstreze o legătură efectivă cu Danemarca. Prin urmare, X și‑a pierdut cetățenia daneză și, implicit, statutul de cetățean al Uniunii, fără ca autoritățile daneze să fi efectuat, din perspectiva dreptului Uniunii, un control al proporționalității consecințelor acestei pierderi asupra situației sale.

La 9 februarie 2018, X a sesizat instanțele daneze cu o acțiune având ca obiect anularea deciziei menționate. În acest context, instanța de trimitere, Østre Landsret (Curtea de Apel a Regiunii de Est, Danemarca), a ridicat problema dacă o reglementare națională precum reglementarea daneză privind cetățenia este conformă cu articolul 20 TFUE coroborat cu articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Curtea, întrunită în Marea Cameră, statuează că o asemenea reglementare națională este conformă cu dreptul Uniunii cu condiția ca persoana în cauză să fi avut posibilitatea de a depune, în limitele unui termen rezonabil, o cerere de păstrare sau de redobândire a cetățeniei care să permită o examinare a proporționalității pierderii cetățeniei din perspectiva dreptului Uniunii și, dacă este cazul, să obțină păstrarea sau redobândirea ex tunc a acestei cetățenii, un asemenea termen neputând curge decât din momentul în care autoritățile competente au informat‑o în mod corespunzător cu privire la această pierdere sau la iminența acestui lucru, precum și cu privire la dreptul său de a solicita, în acest termen, păstrarea sau redobândirea cetățeniei respective.

Aprecierea Curții

Curtea arată, mai întâi, că dreptul Uniunii nu se opune nici ca un stat membru să prevadă, în cadrul definirii condițiilor de dobândire și de pierdere a cetățeniei, că aprecierea existenței sau a lipsei unei legături efective cu acesta se întemeiază pe luarea în considerare a unor criterii precum locul de naștere și de reședință al persoanei în cauză și condițiile de ședere a acesteia pe teritoriul național, nici ca acest stat membru să limiteze această apreciere la perioada până în ziua în care persoana respectivă a împlinit vârsta de 22 de ani.

Cu toate acestea, Curtea subliniază că, atunci când pierderea cetățeniei unui stat membru intervine de plin drept la o anumită vârstă și determină pierderea statutului de cetățean al Uniunii și a drepturilor aferente acestuia, autoritățile și instanțele naționale competente trebuie să fie în măsură să examineze consecințele acestei pierderi a cetățeniei din perspectiva dreptului Uniunii și, dacă este cazul, să permită acestei persoane să își păstreze cetățenia sau să o redobândească ex tunc.

În ceea ce privește mai precis termenul pentru introducerea unei cereri având ca obiect o astfel de examinare în vederea păstrării sau a redobândirii cetățeniei, fiecărui stat membru îi revine, în lipsa unui termen precis stabilit de dreptul Uniunii în acest scop, sarcina de a reglementa modalitățile procedurale destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii, cu condiția ca aceste modalități să respecte, printre altele, principiul efectivității, în sensul să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii. În această privință, statele membre pot impune, în numele principiului securității juridice, ca o astfel de cerere să fie depusă la autoritățile competente în limitele unui termen rezonabil.

Cu toate acestea, având în vedere consecințele grave generate de pierderea cetățeniei unui stat membru, atunci când aceasta determină pierderea statutului de cetățean al Uniunii, pentru exercitarea efectivă a drepturilor conferite acestuia din urmă în temeiul articolului 20 TFUE, normele sau practicile naționale care pot avea ca efect împiedicarea persoanei în cauză să solicite examinarea caracterului proporțional al acestor consecințe în raport cu dreptul Uniunii nu pot fi considerate conforme cu principiul efectivității. Astfel, atunci când această persoană nu a fost informată în mod corespunzător cu privire la dreptul de a solicita o asemenea examinare și cu privire la termenul în care trebuia să formuleze o astfel de cerere, cererea sa nu poate fi considerată inadmisibilă pentru motivul că acest termen a expirat.

În speță, dat fiind că, în cadrul examinării proporționalității consecințelor pierderii cetățeniei daneze din perspectiva dreptului Uniunii, o persoană în cauză precum X ar trebui să fie în măsură să se prevaleze de ansamblul elementelor relevante care au putut apărea până la cea de a douăzeci și doua aniversare a sa, Curtea consideră că termenul trebuie să fie extins, pentru o perioadă rezonabilă, după data la care această persoană împlinește vârsta respectivă. Pe de altă parte, acest termen rezonabil nu poate începe să curgă decât cu condiția ca autoritățile competente să o fi informat în mod corespunzător cu privire la pierderea cetățeniei sale sau la iminența acestui lucru, precum și cu privire la dreptul său de a solicita, în acest termen, păstrarea sau redobândirea acestei cetățenii. În caz contrar, autoritățile și instanțele naționale competente trebuie să fie în măsură să efectueze o examinare a proporționalității consecințelor pierderii cetățeniei, pe cale incidentă, cu ocazia solicitării de către persoana în cauză a unui document de călătorie sau a oricărui alt document care atestă cetățenia sa.

Data relevantă care trebuie luată în considerare în vederea unei astfel de examinări corespunde în mod necesar zilei în care persoana în cauză a împlinit vârsta de 22 de ani, din moment ce data respectivă face parte integrantă din criteriile legitime pe care statul membru le‑a stabilit și de care depinde păstrarea sau pierderea cetățeniei sale.

În sfârșit, Curtea subliniază că lipsa posibilității oferite de dreptul național, în condiții conforme cu dreptul Uniunii, de a obține de la autoritățile naționale și, eventual, de la instanțele naționale o examinare privind caracterul proporțional al consecințelor pierderii cetățeniei statului membru în cauză din perspectiva dreptului Uniunii și care poate conduce, dacă este cazul, la redobândirea ex tunc a acestei cetățenii nu poate fi compensată de posibilitatea naturalizării, indiferent care ar fi condițiile, eventual favorabile, în care aceasta poate fi obținută.