Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 6 martie 2025.#D. K. ș.a.#Trimitere preliminară – Stat de drept – Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Principiul inamovibilității și al independenței judecătorilor – Rezoluție a colegiului unei instanțe de înlăturare a unui judecător de la examinarea tuturor cauzele sale – Lipsa unor criterii obiective pentru luarea unei decizii de înlăturare – Lipsa obligației de motivare a unei asemenea decizii – Supremația dreptului Uniunii – Obligația de a lăsa neaplicată o astfel de decizie de înlăturare.#Cauzele conexate C-647/21 și C-648/21.

Cauzele conexate C‑647/21 și C‑648/21

Proceduri penale

împotriva

D. K. ș.a.

(cerere de decizie preliminară formulată de Sąd Okręgowy w Słupsku)

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 6 martie 2025

„Trimitere preliminară – Stat de drept – Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Principiul inamovibilității și al independenței judecătorilor – Rezoluție a colegiului unei instanțe de înlăturare a unui judecător de la examinarea tuturor cauzele sale – Lipsa unor criterii obiective pentru luarea unei decizii de înlăturare – Lipsa obligației de motivare a unei asemenea decizii – Supremația dreptului Uniunii – Obligația de a lăsa neaplicată o astfel de decizie de înlăturare”

Întrebări preliminare – Competența Curții – Limite – Obligația statelor membre de a stabili căile de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Întrebări privind norme naționale referitoare la adoptarea deciziilor de numire a judecătorilor și la controlul jurisdicțional aplicabil într‑un asemenea context – Includere

[art. 19 alin. (1) TUE; art. 267 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47]

(a se vedea punctele 42-44)

State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Respectarea principiului independenței judecătorilor – Dreptul la o instanță judecătorească independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege – Reglementare națională care autorizează un organ al unei instanțe să înlăture un judecător al acesteia de la examinarea tuturor cauzelor care îi sunt atribuite sau a unei părți dintre acestea – Reglementare care nu prevede criteriile unei decizii de înlăturare a unui judecător de la examinarea unei cauze și nu impune obligația de motivare a unei asemenea decizii – Inadmisibilitate

[art. 2 și art. 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 al doilea paragraf și art. 52 alin. (3)]

(a se vedea punctele 62-86 și dispozitiv 1)

State membre – Obligații – Stabilirea căilor de atac necesare pentru asigurarea unei protecții jurisdicționale efective – Respectarea principiului independenței judecătorilor – Supremația și efectul direct ale dreptului Uniunii – Obligațiile instanțelor naționale – Obligația de a lăsa neaplicată, din oficiu, orice reglementare sau practică națională contrară unei dispoziții de drept al Uniunii care are efect direct – Rezoluție adoptată de un colegiu al unei instanțe privind înlăturarea unui judecător al instanței menționate de la examinarea cauzelor sale și reatribuirea acestora din urmă – Încălcarea articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Obligația instanței naționale menționate de a lăsa neaplicată această rezoluție și de a elimina consecințele ilicite ale încălcării dreptului Uniunii – Obligația organelor judiciare care stabilesc compunerea acestui complet de judecată de a înlătura aplicarea unei asemenea rezoluții

[art. 19 alin. (1) TUE; art. 267 TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47]

(a se vedea punctele 88-97 și dispozitiv 2)

Rezumat

Sesizată în cadrul a două cauze penale de la a căror examinare judecătoarea care a transmis prezentele două trimiteri preliminare a fost ulterior înlăturată, Curtea furnizează precizări cu privire la domeniul de aplicare și la aplicarea practică a noțiunii de „independență «internă» a judecătorilor”, astfel cum este recunoscută la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE.

În ceea ce privește cauza C‑647/21, Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk, Polonia), care este instanța de trimitere, judecând în complet de judecător unic, a fost sesizat în apel cu o acțiune formulată de D. K. împotriva unei decizii prin care a fost condamnat, în primă instanță, la o pedeapsă cu închisoarea.

În ceea ce privește cauza C‑648/21, M. C. și M. F. au fost condamnați în primă instanță. Instanța de al doilea grad de jurisdicție sesizată cu apelul formulat de aceștia l‑a achitat pe M. C. și a confirmat condamnarea lui M. F. Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia), sesizată cu un recurs împotriva deciziei instanței de al doilea grad cu privire la M. C., a anulat această decizie și a trimis cauza spre rejudecare instanței de trimitere. În această cauză, completul de judecată se întrunește în cameră de trei judecători, care este compusă din președinta completului, președintele instanței de trimitere și un al treilea judecător. Cererea de decizie preliminară a fost formulată doar de președinta completului, care este aceeași judecătoare ca în cauza C‑647/21.

În luna septembrie 2021, într‑o procedură fără legătură cu cauzele principale, judecătoarea care a transmis prezentele două trimiteri preliminare a solicitat președintelui secției de apel al instanței de trimitere să înlocuiască, în completul de judecată din această procedură, președintele aceleiași instanțe cu un alt judecător. Ea apreciază astfel că, întrucât acest judecător a fost numit pe baza unei rezoluții a Krajowa Rada Sądownictwa (Consiliul Național al Magistraturii, Polonia, denumit în continuare „KRS”) în noua sa compunere, dreptul la o instanță judecătorească constituită în prealabil prin lege, în special în sensul articolului 19 alineatul (1) TUE, ar fi încălcat. Această cerere a fost respinsă.

În luna octombrie 2021, într‑o altă cauză, aceeași judecătoare a anulat o hotărâre a unei instanțe de prim grad pronunțată de o persoană care a fost de asemenea numită pe baza unei rezoluții a KRS în noua sa compunere.

În aceeași lună, colegiul instanței de trimitere a adoptat o rezoluție prin care a solicitat înlăturarea judecătoarei menționate de la examinarea a aproximativ 70 de cauze, printre care cauzele principale. Potrivit acestei judecătoare, rezoluția respectivă nu i‑a fost notificată și nu a avut cunoștință de motivele sale. Președintele instanței menționate a adoptat de asemenea o ordonanță prin care judecătoarea în discuție a fost transferată de la secția de apel a instanței respective la secția care examinează cauze în primă instanță a acesteia. Ordonanța amintită, care a intrat în vigoare la câteva zile după adoptarea sa, se limitează să menționeze necesitatea de a asigura buna funcționare a acestor două secții.

În aceste condiții, instanța de trimitere, ridicând problema conformității actelor citate anterior cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, solicită în esență Curții să precizeze dacă judecătoarea care a transmis prezentele două cereri de decizie preliminară poate continua să facă parte din completul care examinează aceste două cauze. Instanța menționată întreabă de asemenea dacă este obligată să ignore rezoluția colegiului și celelalte acte subsecvente.

Aprecierea Curții

În primul rând, Curtea arată că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia un organ al unei instanțe naționale poate înlătura un judecător al instanței respective de la examinarea tuturor cauzelor care îi sunt atribuite sau a unei părți dintre acestea fără ca reglementarea menționată să prevadă criteriile care trebuie să orienteze organul respectiv atunci când ia o astfel de decizie de înlăturare și să impună motivarea deciziei amintite.

Pentru a ajunge la această concluzie, ea precizează că normele de atribuire și de reatribuire a cauzelor fac parte din noțiunea de instanță judecătorească „constituită în prealabil prin lege”, aceasta impunând nu numai un temei juridic al existenței înseși a instanței judecătorești, ci și respectarea compunerii completului de judecată în fiecare cauză.

În speță, rezultă că reglementarea în cauză prevede că modificarea compunerii unei instanțe este admisă atunci când există un „obstacol de durată care împiedică instanța să examineze cauza în compunerea sa actuală”, fără altă precizare. Or, deși reglementarea menționată prevede în esență că un judecător continuă să fie sesizat cu cauzele care i‑au fost atribuite în pofida transferului său într‑un alt loc sau a detașării sale la o altă instanță, până la soluționarea cauzelor respective, rezultă că acestuia îi pot fi retrase cauzele prin decizia colegiului instanței în discuție fără a se prevedea criterii în acest scop. În plus, potrivit aceleiași reglementări, colegiul instanței poate de asemenea să înlăture un judecător de la examinarea unor cauze în cazul transferului celui din urmă la o altă secție, această posibilitate nefiind totuși însoțită, nici în acest caz, de niciun criteriu precis. Prin urmare, trebuie să se constate că o astfel de reglementare nu numai că nu prevede criterii obiective care să încadreze posibilitatea de a înlătura un judecător de la examinarea uneia sau a mai multe dintre cauzele sale, ci permite de asemenea colegiului instanței în cauză să înlăture un judecător de la examinarea cauzelor sale fără ca o asemenea decizie să fie motivată. În plus, rezoluția colegiului prin care judecătorul în cauză a fost înlăturat de la examinarea cauzelor principale nu poate fi justificată prin ordonanța de transfer, motivată în mod laconic, prin care președintele instanței de trimitere a decis, în octombrie 2021, transferul judecătoarei în cauză la o altă secție a aceleiași instanțe.

Pe de altă parte, înlăturarea unui judecător de la examinarea cauzelor care îi sunt atribuite, fără ca reglementarea națională în cauză să stabilească criterii obiective care să permită încadrarea unei astfel de posibilități de înlăturare și fără chiar ca o decizie de a proceda la o asemenea înlăturare să trebuiască să fie motivată, nu permite să se excludă că respectiva înlăturare este arbitrară sau constituie chiar o sancțiune disciplinară deghizată. Astfel, măsurile organizatorice de înlăturare precum cele în discuție în litigiile principale, a căror punere în aplicare nu este încadrată de criterii suficient de precise și nu este supusă unei obligații de motivare suficientă, pot genera întrebări cu privire la eventualitatea ca înlăturarea de la examinarea unor cauze, urmată de un transfer, să fi intervenit ca răspuns la acte anterioare ale judecătorului în cauză. Prin urmare, pentru a se evita să se lase loc arbitrarului care ar putea decurge dintr‑o procedură netransparentă, susceptibilă să aducă atingere principiilor independenței și inamovibilității judecătorilor, trebuie ca normele naționale care reglementează înlăturarea de la examinarea unor cauze să prevadă criterii obiective clar enunțate pe baza cărora un judecător poate fi înlăturat de la examinarea cauzelor sale, precum și obligația de motivare a deciziilor de înlăturare, în special în cazul unor înlăturări efectuate fără acordul judecătorului în cauză.

În al doilea rând, Curtea declară că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și principiul supremației dreptului Uniunii impun unei instanțe naționale să lase neaplicate o rezoluție a colegiului acestei instanțe de înlăturare a unui judecător al instanței menționate de la examinarea cauzelor care îi sunt atribuite, precum și alte acte subsecvente, cum sunt deciziile referitoare la reatribuirea acestor cauze, atunci când rezoluția respectivă a fost adoptată cu încălcarea articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE. Organele judiciare competente în materie de stabilire și de modificare a compunerii acestui complet de judecată trebuie să înlăture aplicarea unei astfel de rezoluții.

Mai precis, într‑o situație de constatare a incompatibilității reglementării naționale care reglementează înlăturarea de la examinarea cauzelor cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, un complet de judecată trebuie să fie abilitat să continue, în aceeași compunere, examinarea procedurilor principale fără ca organele judiciare competente în materie de determinare și de modificare a compunerii completelor de judecată ale instanței naționale să poată împiedica acest lucru.