Hotărârea Curții (Camera a patra) din 9 noiembrie 2023.#Global Silicones Council ș.a. împotriva Agenţiei Europene pentru Produse Chimice (ECHA).#Recurs – Întocmirea unei liste a substanțelor candidate la o eventuală includere în anexa XIV la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (Regulamentul REACH) – Includerea substanțelor octametilciclotetrasiloxan (D4), decametilciclopentasiloxan (D5) și dodecametilciclohexasiloxan (D6) în această listă – Substanțe persistente, bioacumulabile și toxice – Substanțe foarte persistente și foarte bioacumulabile – Bioacumulare – Factor de bioconcentrare – Substanțe organometalice.#Cauza C-559/21 P.

Prin recursul formulat, Global Silicones Council, Dow Silicones UK Ltd, Elkem Silicones France SAS, Evonik Operations GmbH, Momentive Performance Materials GmbH, Shin‑Etsu Silicones Europe BV și Wacker Chemie AG (denumite în continuare, împreună, „recurentele”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 30 iunie 2021, Global Silicones Council și alții/ECHA (T‑519/18, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2021:404), prin care s‑a respins acțiunea având ca obiect anularea în tot sau în parte a Deciziei Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) din 27 iunie 2018 de înscriere a substanțelor octametilciclotetrasiloxan (D4), decametilciclopentasiloxan (D5) și dodecametilciclohexasiloxan (D6) pe lista substanțelor candidate la o eventuală includere în anexa XIV la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO 2006, L 396, p. 1, rectificare în JO 2007, L 136, p. 3, Ediție specială, 13/vol. 60, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2018/589 al Comisiei din 18 aprilie 2018 (JO 2018, L 99, p. 7) (denumit în continuare „Regulamentul REACH”).

Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul REACH prevede: „Scopul prezentului regulament este de a se asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, inclusiv promovarea unor metode alternative pentru evaluarea pericolelor pe care le prezintă substanțele, precum și libera circulație a substanțelor pe piața internă, asigurând totodată sporirea competitivității și a inovației.”

Articolul 13 alineatul (3) din acest regulament prevede: „Atunci când este necesară testarea substanțelor pentru a obține informații privind proprietățile intrinseci ale substanțelor, testele se efectuează în conformitate cu metodele de testare stabilite într‑un regulament al Comisiei [Europene] sau în conformitate cu alte metode internaționale de testare recunoscute ca fiind corespunzătoare de către Comisie sau de către [ECHA]. Comisia adoptă regulamentul în cauză, care vizează modificarea elementelor neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, în conformitate cu procedura menționată la articolul 133 alineatul (4). Informațiile privind proprietățile intrinseci ale substanțelor pot fi obținute și în conformitate cu alte metode de testare, cu condiția să fie îndeplinite condițiile specificate în anexa XI.”

Potrivit articolului 57 literele (d) și (e) din regulamentul menționat: „În anexa XIV pot fi incluse următoarele substanțe în conformitate cu procedura stabilită la articolul 58: […] (d) substanțele care sunt persistente, bioacumulative și toxice, în conformitate cu criteriile formulate în anexa XIII la prezentul regulament; (e) substanțele care sunt foarte persistente și foarte bioacumulative, în conformitate cu criteriile formulate în anexa XIII la prezentul regulament”.

Anexa XIII la același regulament (denumită în continuare „anexa XIII”), intitulată „Criterii de identificare a substanțelor persistente, bioacumulabile și toxice și a substanțelor foarte persistente și foarte bioacumulabile”, stabilește criteriile de identificare a substanțelor persistente, bioacumulabile și toxice (denumite în continuare „substanțele PBT”) și a substanțelor foarte persistente și foarte bioacumulabile (denumite în continuare „substanțele vPvB”), precum și informațiile care trebuie luate în considerare în vederea evaluării proprietății P (persistentă), B (bioacumulabilă) și T (toxică) a unei substanțe.

La 15 martie 2011, Comisia a adoptat Regulamentul (UE) nr. 253/2011 de modificare a Regulamentului nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) în ceea ce privește anexa XIII (JO 2011, L 69, p. 7).

Considerentele (5) și (6) ale Regulamentului nr. 253/2011 au următorul cuprins: „(5) Experiența demonstrează că, pentru o identificare corespunzătoare a substanțelor PBT și vPvB, toate informațiile relevante trebuie utilizate într‑o manieră integrată și prin aplicarea unei abordări bazate pe forța probatorie a datelor, prin compararea informațiilor cu criteriile stabilite în secțiunea 1 a anexei XIII. (6) Determinarea prin forța probatorie a datelor este foarte relevantă în cazurile în care aplicarea criteriilor stabilite în secțiunea 1 a anexei XIII la informațiile disponibile nu este concludentă.”

Anexa XIII, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul nr. 253/2011, prevede în preambul: „Prezenta anexă stabilește criteriile de identificare a substanțelor [PBT] și a substanțelor [vPvB], precum și informațiile de care trebuie să se țină seama în evaluarea proprietăților P, B și T ale unei substanțe. Pentru identificarea substanțelor PBT și vPvB, se aplică o determinare bazată pe forța probatorie a datelor, fondată pe opinii ale experților, prin compararea tuturor informațiilor relevante și disponibile din secțiunea 3.2 cu criteriile stabilite în secțiunea 1. Aceasta se aplică în special atunci când criteriile stabilite în secțiunea 1 nu pot fi aplicate direct informațiilor disponibile. Evaluarea forței probatorii a datelor înseamnă că toate informațiile disponibile în legătură cu determinarea unei substanțe PBT sau vPvB sunt analizate împreună, cum ar fi, de exemplu, rezultatele monitorizării și modelării, testele in vitro corespunzătoare, date relevante provenite din testele pe animale, informații provenind din aplicarea abordării pe categorii (grupare, citire încrucișată), rezultate (Q) SAR [(relația calitativă sau cantitativă structură‑activitate)], din datele existente privind efectele asupra oamenilor, cum ar fi datele ce provin din domeniul medicinei ocupaționale și datele provenite din baze de date referitoare la accidente, studii epidemiologice și clinice, precum și studii de caz și observații bine documentate. Se acordă importanța cuvenită calității și coerenței datelor. Rezultatele disponibile, indiferent de concluziile lor individuale, se reunesc și se iau în considerare pentru a determina forța probatorie a datelor. Informațiile utilizate în scopul evaluării proprietăților PBT și vPvB trebuie să se bazeze pe datele obținute în condiții corespunzătoare. Printre altele, identificarea trebuie să țină cont de proprietățile PBT/vPvB ale componentelor relevante ale unei substanțe și de produșii de transformare și/sau degradare. Prezenta anexă se aplică tuturor substanțelor organice, inclusiv compușilor organometalici.”

Punctele 1.1.2 și 1.2.2 din anexa XIII, astfel cum au fost modificate prin Regulamentul nr. 253/2011, au următorul cuprins: „1.1.2. Bioacumulare O substanță îndeplinește criteriul de bioacumulare (B) în cazul în care factorul de bioconcentrare la speciile acvatice este mai mare de 2000. […] 1.2.2. Bioacumulare O substanță întrunește criteriile pentru a fi clasificată drept «foarte bioacumulabilă» (vB) în cazul în care factorul de bioconcentrare la speciile acvatice este mai mare de 5000.”

Potrivit punctelor 3.2 și 3.2.2 din anexa XIII, astfel cum au fost modificate prin Regulamentul nr. 253/2011: „3.2. Informații pentru evaluare Următoarele informații trebuie luate în considerare la evaluarea proprietăților P, vP, [(foarte persistente)] B, vB și T, prin intermediul abordării axate pe forța probatoare a dovezilor: […] 3.2.2. Evaluarea proprietăților B sau vB: (a) rezultatele studiilor de bioconcentrare sau bioacumulare în speciile acvatice; (b) alte informații referitoare la potențialul de bioacumulare, cu condiția ca acestea să aibă un grad de adecvare și fiabilitate care poate fi demonstrat rezonabil […] […] (c) informații despre capacitatea de biomagnificare a substanței în lanțul trofic, exprimată, acolo unde este posibil, prin factori de biomagnificare sau factori de magnificare trofică.”

La 30 mai 2008, Comisia a adoptat, în temeiul articolului 13 alineatul (3) din Regulamentul REACH, Regulamentul (CE) nr. 440/2008 de stabilire a metodelor de testare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH) (JO 2008, L 142, p. 1).

Secțiunea C.13 din anexa la Regulamentul nr. 440/2008, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (UE) 2017/735 al Comisiei din 14 februarie 2017 (JO 2017, L 112, p. 402), se referă la „[b]ioacumularea la pești: expunerea prin apă și prin alimentație”.

Primul paragraf din introducerea acestei secțiuni C.13 are următorul cuprins: „Această metodă de testare (MT) este echivalentă cu Orientarea [Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)] privind testarea (TG) nr. 305 (2012). Obiectivul major al actualei revizuiri a metodei de testare privește două aspecte. În primul rând, aceasta este destinată să includă un test de bioacumulare alimentară (1) adecvat pentru a determina potențialul de bioacumulare al substanțelor cu solubilitate foarte scăzută în apă. […]”

Istoricul litigiului este prezentat la punctele 7-21 din hotărârea atacată după cum urmează: „7 […] Global Silicones Council este o societate fără capital social, cu sediul în Statele Unite, care reprezintă societăți care produc și vând produse din silicon în întreaga lume. Celelalte reclamante […] sunt societăți care produc, vând și furnizează substanțele chimice octametilciclotetrasiloxan (denumit în continuare «D4»), decametilciclopentasiloxan (denumit în continuare «D5») și dodecametilciclohexasiloxan (denumit în continuare «D6») ca atare sau conținute într‑un amestec. 8 La 14 octombrie 2014, directorul executiv al [ECHA] a solicitat Comitetului statelor membre al ECHA (denumit în continuare «MSC») să emită un aviz privind persistența și bioacumularea D4 și D5 în raport cu criteriile stabilite în anexa XIII. 9 La 17 aprilie 2015, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a prezentat ECHA un dosar pe baza anexei XV la Regulamentul [REACH] (denumită în continuare «anexa XV»), propunând o restricție privind limitarea utilizării D4 și D5 în produsele cosmetice care erau eliminate prin clătire în condiții normale de utilizare. Propunerea de restricție se întemeia pe proprietățile prezumate [P, B, T, vP și vB] ale D4 și pe proprietățile prezumate vP [și] vB ale D5. 10 La 22 aprilie 2015, MSC a adoptat un aviz potrivit căruia atât D4, cât și D5 îndeplineau criteriile prevăzute în anexa XIII în ceea ce privește identificarea [proprietăților] vP și vB. 11 La 10 martie 2016, Comitetul pentru evaluarea riscurilor din cadrul ECHA (denumit în continuare «CER») a adoptat un aviz pe baza unei examinări a propunerii de restricție a Regatului Unit și a avizului MSC. CER, făcând trimitere la avizul MSC din 22 aprilie 2015, a arătat că nu reevaluase proprietățile vP și vB ale D4 și ale D5, ci examinase proprietatea T a acestor substanțe. CER a conchis că D4 îndeplinea criteriile de identificare a substanțelor PBT și vPvB prevăzute în anexa XIII și că D5 îndeplinea criteriile de identificare a substanțelor vPvB, dar că, pe baza elementelor de probă disponibile, D5 nu îndeplinea criteriile prevăzute în anexa XIII privind toxicitatea. 12 O restricție privind D4 și D5 a fost adoptată de Comisie la 10 ianuarie 2018 [Regulamentul (UE) 2018/35 de modificare a anexei XVII la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), în ceea ce privește substanțele octametilciclotetrasiloxan («D4») și decametilciclopentasiloxan («D5») (JO 2018, L 6, p. 45)]. Prin cererea introductivă primită la grefa Tribunalului la 2 aprilie 2018, majoritatea reclamantelor din prezenta cauză au introdus o acțiune având ca obiect anularea acestei restricții. ECHA a intervenit în susținerea Comisiei în această din urmă cauză. 13 La 1 martie 2017, autoritatea competentă a Republicii Federale Germania a prezentat, în temeiul articolului 59 alineatul (3) din Regulamentul [REACH], dosare conforme cu anexa XV, propunând ca D4 și D5 să fie identificate ca substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită din cauza proprietăților lor [P, B, T, vP și vB]. La 21 decembrie 2017, Comisia a solicitat ECHA, în conformitate cu articolul 59 alineatul (2) din acest regulament, să întocmească un dosar în conformitate cu anexa XV în vederea identificării D6 drept substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită. ECHA a conchis în acest dosar că D6 îndeplinea criteriile [P, B, T, vP și vB]. 14 La 8 martie 2018, ECHA a publicat cele trei dosare întocmite în conformitate cu anexa XV referitoare la D4, la D5 și, respectiv, la D6 […]. În aceeași zi, ECHA a invitat toate părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la aceste dosare, în conformitate cu articolul 59 alineatul (4) din Regulamentul [REACH]. ECHA a primit observații, printre care, la 23 aprilie 2018, pe cele ale reclamantelor. 15 Ulterior, autoritatea germană competentă și ECHA au pregătit trei documente […] care poartă data de 12 iunie 2018 și care conțin răspunsurile acestor autorități la toate observațiile primite de ECHA în cadrul consultării publice. 16 Întrucât au fost primite observații cu privire la identificarea celor trei substanțe în cauză, ECHA a transmis dosarele MSC, conform articolului 59 alineatul (7) din Regulamentul [REACH]. În conformitate cu procedurile de lucru ale MSC privind identificarea substanțelor care prezintă motive de îngrijorare deosebită, MSC a primit un dosar întocmit în conformitate cu anexa XV, un proiect de acord al MSC și un proiect de document de sprijin pentru fiecare dintre cele trei substanțe. 17 În cadrul celei de a 60-a reuniuni care a avut loc între 12 și 14 iunie 2018, MSC a ajuns la acorduri unanime privind identificarea D4, a D5 și a D6 drept substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită, pe baza faptului că aceste substanțe îndeplineau criteriile de identificare ca substanțe PBT și vPvB, în conformitate cu articolul 57 literele (d) și (e) din Regulamentul [REACH]. Motivele acestor acorduri sunt prezentate în documentele de fundamentare respective. 18 Documentele de fundamentare referitoare la D4 și la D5 fac trimitere în mai multe rânduri, inclusiv în rezumatele privind persistența și bioacumularea celor două substanțe, la avizul MSC din 22 aprilie 2015 privind D4 și D5 și, în ceea ce privește toxicitatea D4, la avizul CER din 10 martie 2016. Datele sunt completate în documentele de fundamentare referitoare la D4 și la D5 cu trimiteri la studii noi publicate în urma acestor avize. Documentul de fundamentare referitor la D4 conchide că D4 are proprietățile [P, B, T, vP și vB] în conformitate cu anexa XIII. Cel referitor la D5 nu evaluează date privind toxicitatea acestei substanțe pentru sănătatea umană sau pentru mediu. Acest document conchide că D5 este o substanță vPvB și că, atunci când conține D4 într‑o concentrație mai mare sau egală cu 0,1 % din greutate, acesta este de asemenea PBT. 19 Documentul de fundamentare referitor la D6 prezintă în special evaluări privind degradarea și distribuirea acestei substanțe și face trimitere la datele furnizate în documentele de fundamentare referitoare la D4 și la D5. Acest document nu evaluează toxicitatea D6 pentru mediu și sănătatea umană. Acesta conchide că D6 este o substanță vPvB și constată că îndeplinește de asemenea criteriile substanțelor PBT atunci când conține D4 într‑o concentrație mai mare sau egală cu 0,1 % din greutate. În plus, având în vedere că D4 și D5 au fost identificate ca impurități în D6, s‑a conchis, făcând trimitere la avizul MSC din 22 aprilie 2015 și la avizul CER din 10 martie 2016, că D6 îndeplinește de asemenea criteriile pentru substanțele vPvB atunci când conține D4 sau D5 într‑o concentrație mai mare sau egală cu 0,1 % din greutate. 20 La 27 iunie 2018, în conformitate cu articolul 59 alineatul (8) din Regulamentul [REACH], ECHA a adoptat Decizia ED/61/2018 de înscriere a D4, D5 și D6 pe lista substanțelor candidate la o eventuală includere în anexa XIV la Regulamentul [REACH], astfel cum este prevăzută la articolul 59 alineatul (1) din regulamentul menționat (denumită în continuare«lista substanțelor candidate») pentru motivul că fuseseră identificate ca fiind substanțe PBT și vPvB, în sensul articolului 57 literele (d) și (e) din Regulamentul [REACH] [(denumită în continuare «decizia în litigiu»)], publicată în aceeași zi pe site‑ul internet al ECHA. 21 În aceeași zi, lista substanțelor candidate publicată pe site‑ul internet al ECHA, în conformitate cu articolul 59 alineatul (10) din acest regulament, a fost actualizată pentru a include intrările referitoare la D4, la D5 și la D6. Mențiunile referitoare la intrările respective în lista substanțelor candidate arată că D5 îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 57 litera (d) din Regulamentul [REACH] ca substanță PBT atunci când conține o cantitate de D4 mai mare sau egală cu 0,1 % din greutate. În ceea ce privește D6, se arată că această substanță îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 57 litera (d) din Regulamentul [REACH] ca substanță PBT atunci când conține o cantitate de D4 mai mare sau egală cu 0,1 % din greutate. În ceea ce privește D6, se arată, în plus, că, pe lângă proprietățile sale intrinsece, această substanță îndeplinește de asemenea criteriile prevăzute la articolul 57 litera (e) din Regulamentul [REACH] ca substanță vPvB atunci când conține o cantitate de D4 sau de D5 mai mare sau egală cu 0,1 % din greutate.”

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 3 septembrie 2018, reclamantele au introdus o acțiune având ca obiect anularea în tot sau în parte a deciziei în litigiu.

Prin Decizia din 10 ianuarie 2019, președintele Camerei a cincea a Tribunalului a admis cererea de intervenție a Republicii Federale Germania în susținerea concluziilor ECHA.

Prin Ordonanța din 1 februarie 2019, președintele Camerei a cincea a Tribunalului a admis cererea de intervenție a Comisiei în susținerea concluziilor ECHA.

Prin Ordonanța din 8 aprilie 2019, președintele Camerei a cincea a Tribunalului a admis cererea de intervenție a American Chemistry Council Inc. (ACC) în susținerea concluziilor reclamantelor.

În susținerea acțiunii, reclamantele au invocat două motive.

Primul motiv era întemeiat pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de ECHA în cadrul evaluării proprietății B a D4, a D5 și a D6, precum și în cadrul evaluării proprietății T a D5 și a D6, pe depășirea cadrului competențelor sale și pe o încălcare a articolului 59 din Regulamentul REACH. Acest motiv era împărțit în opt aspecte, întemeiate, primul, pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de ECHA întrucât ar fi ținut seama de avizele MSC și CER fără a efectua propria apreciere a informațiilor de care dispunea și ar fi „importat” astfel erorile care ar afecta aceste avize, al doilea, pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de ECHA în măsura în care a conchis că D4, D5 și D6 îndeplineau criteriile pentru a fi identificate ca substanțe PBT și vPvB, care sunt enunțate în anexa XIII, deși proprietățile P și B nu ar fi fost dovedite pentru același mediu, al treilea, pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de ECHA întrucât nu ar fi ținut seama de natura hibridă a D4, a D5 și a D6, al patrulea, pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de ECHA în măsura în care și‑ar fi întemeiat concluziile privind bioacumularea D4 și a D5 pe elemente de probă care nu ar putea să susțină asemenea concluzii, al cincilea, pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de ECHA în măsura în care a omis să evalueze noile elemente de probă referitoare la bioacumulare (proprietățile B și vB) pentru D4 și D5 de care dispunea ulterior adoptării avizelor MSC și CER, al șaselea, pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de ECHA prin faptul că a omis să țină seama de toate informațiile relevante în vederea evaluării privind bioacumularea D6 și, al șaptelea și al optulea, pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de ECHA întrucât nu a luat în considerare informațiile referitoare la toxicitatea D5 și a D6 ca atare și întrucât a identificat aceste substanțe ca fiind substanțe PBT ca urmare a prezenței D4 în respectivele substanțe drept impuritate, fără a ține seama de limitele specifice referitoare la cantitatea de D4 definite de MSC.

Al doilea motiv era întemeiat pe o încălcare a principiului proporționalității.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a înlăturat fiecare dintre motivele invocate și, pe cale de consecință, a respins acțiunea în totalitate.

Prin recursul formulat, recurentele, susținute de ACC, solicită Curții: – anularea hotărârii atacate; – anularea deciziei în litigiu; – cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe asupra acțiunii în anulare și – obligarea ECHA la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor aferente procedurii în fața Tribunalului, precum și a celor efectuate de interveniente.

ECHA, susținută de Republica Federală Germania și de Comisie, solicită Curții: – respingerea recursului și – obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea recursului, recurentele invocă patru motive, întemeiate: – primul, pe o interpretare eronată a anexei XIII și a Regulamentului nr. 253/2011, în măsura în care Tribunalul a considerat că, în cadrul evaluării proprietăților B/vB ale unei substanțe, datele referitoare la factorul de bioconcentrare (denumit în continuare „FBC”) erau „prioritare” sau aveau o „valoare probantă mai mare” decât celelalte informații disponibile; – al doilea, pe o interpretare eronată a anexei XIII, întrucât Tribunalul a considerat că ECHA nu săvârșise o eroare vădită prin neluarea în considerare a naturii hibride a D4, a D5 și a D6, pe o denaturare a motivelor și a elementelor de probă, precum și pe o încălcare a dreptului de a fi ascultat; – al treilea, pe o interpretare eronată a anexei XIII, în măsura în care Tribunalul a considerat că ECHA nu săvârșise o eroare vădită prin neluarea în considerare a datelor obținute în condiții relevante, pe o denaturare a motivelor și a elementelor de probă, precum și pe o încălcare a dreptului de a fi ascultat; – al patrulea, pe o inexactitate materială a constatărilor Tribunalului și pe o denaturare a elementelor de probă.

Recurentele, susținute de ACC, arată că „determinare bazată pe forța probatorie a datelor”, în sensul Regulamentului REACH, înseamnă că, în cadrul examinării aspectului dacă o substanță îndeplinește criteriile B și vB, nu pot fi luate în considerare numai datele privind FBC, prevăzute în secțiunea 3.2.2 litera (a) din anexa XIII, ci trebuie luate în considerare și alte informații precum factorul de bioamplificare (denumit în continuare „FBA”) sau factorul de amplificare trofică (denumit în continuare „FAT”), menționate în mod expres la litera (c) a aceleiași secțiuni. Toate datele referitoare la substanțele examinate ar trebui astfel evaluate împreună în raport cu criteriile enunțate în secțiunea 1 din anexa menționată și nicio dată specială, precum cele privind FBC, nu ar prevala asupra celorlalte date relevante disponibile, precum cele privind FBA și FAT, astfel cum ar rezulta în special dintr‑o interpretare textuală a secțiunii 3.2.2 din anexa XIII, a considerentelor (5) și (6) ale Regulamentului nr. 253/2011, precum și a „Ghidului cerințelor privind informațiile și evaluarea securității chimice” al ECHA.

În primul rând, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, la punctul 71 din hotărârea atacată, că legiuitorul Uniunii Europene a ales să acorde prioritate rezultatelor din studiile fiabile privind FBC ale căror valori ar avea o forță probatorie mai importantă decât cea a celorlalte date disponibile și atunci când a constatat, la punctul 68 din această hotărâre, că prioritatea acordată datelor cu privire la FBC este confirmată de secțiunile 1.1.2 și 1.2.2 din anexa XIII, care stabilesc criteriile de identificare a proprietăților B și vB ale unei substanțe în raport cu FBC-ul acesteia la speciile acvatice, și, la punctele 69 și 70 din hotărârea menționată, că determinarea bazată pe forța probatorie a datelor nu se aplică în cazul în care datele privind FBC pot fi aplicate „direct” criteriilor prevăzute în secțiunea 1 din această anexă.

A accepta ca unei anumite categorii de date să i se acorde o „prioritate”, o „forță probatorie mai importantă” (punctul 71 din hotărârea atacată) sau o anumită „importanță” (punctul 72 din această hotărâre) în raport cu alte date ar contrazice însăși noțiunea de „forță probatorie”, astfel cum este definită în anexa XIII, care impune ca toate rezultatele disponibile să fie reunite „[i]ndiferent de concluziile lor individuale” și ar priva această noțiune de efectul său util.

În opinia recurentelor, afirmând că datele prevăzute în secțiunea 3.2.2 din anexa XIII devin mai importante atunci când datele privind FBC nu pot fi aplicate direct informațiilor disponibile, Tribunalul ar fi considerat, în realitate, că nu trebuie să se acorde nicio relevanță sau niciun efect special datelor prevăzute la literele (b) și (c) ale acestei secțiuni atunci când sunt disponibile rezultate, în sensul literei (a) a secțiunii menționate.

Totuși, această apreciere a Tribunalului nu ar fi susținută nici de al doilea paragraf din preambulul anexei XIII, nici de considerentele (5) și (6) ale Regulamentului nr. 253/2011, care nu ar indica faptul că determinarea bazată pe forța probatorie a datelor se dovedește pertinentă atunci când aplicarea directă a criteriilor B/vB datelor privind FBC nu este posibilă, dar care ar enunța că această evaluare este pertinentă în special atunci când aplicarea directă a criteriilor B/vB tuturor informațiilor disponibile nu este posibilă. O astfel de interpretare ar fi de asemenea în acord cu al treilea paragraf din preambulul acestei anexe, care insistă asupra necesității de a lua în considerare toate informațiile disponibile, indiferent de concluziile lor individuale. Or, hotărârea atacată ar acorda prioritate în mod eronat datelor privind FBC tocmai ca urmare a posibilității de a le aplica numeric criteriilor prevăzute în secțiunea 1 din anexa menționată. Cu toate acestea, în speță ar fi trebuit utilizată o abordare bazată pe forța probatorie pentru a evalua proprietățile B și vB ale substanțelor în cauză, indiferent de faptul că Tribunalul a considerat că datele privind FBC puteau fi aplicate în mod direct/numeric criteriilor prevăzute în această secțiune.

Potrivit recurentelor, anexa XIII impune luarea în considerare a datelor privind FBC, precum și a celor referitoare la FBA și/sau la FAT, fără o ordine de prioritate. Atunci când sunt disponibile rezultate provenite din aceste date, dar sunt contradictorii, cum ar fi cazul în speță, și atunci când proprietățile substanței examinate indică faptul că o categorie de date nu se dovedește relevantă, cum ar fi și în cazul FBC, ar fi conform cu coerența internă a acestei anexe ca o determinare bazată pe forța probatorie a datelor, care examinează alte date decât cele referitoare la FBC și care au același nivel de importanță, să primească, din principiu, o importanță deosebită.

Cu toate acestea, hotărârea atacată ar lăsa să se înțeleagă că rezultatele referitoare la FBC ar fi suficiente în sine pentru a stabili o prezumție de „preocupare” privind proprietățile B/vB, care nu ar putea fi răsturnată decât dacă alte date „resp[ing]” (punctul 73 din hotărârea atacată), „invalid[ează]” (punctul 74 din această hotărâre), „contrazic[…]” (punctele 83 și 130 din hotărârea menționată) sau „disip[ează]” (punctele 129 și 155 din aceeași hotărâre) aceste rezultate.

În al doilea rând, recurentele susțin că, la punctul 74 din hotărârea atacată, Tribunalul a răsturnat sarcina probei, considerând că lipsa de bioamplificare a unei substanțe într‑un lanț trofic nu dovedește lipsa de bioamplificare a acestei substanțe în alte lanțuri trofice. În aceste condiții, Tribunalul ar fi ignorat faptul că Regulamentul REACH nu impune să se facă dovada lipsei de bioamplificare în toate lanțurile trofice posibile, ci impune în schimb ECHA să demonstreze că o substanță îndeplinește criteriile pentru a fi identificată ca fiind o substanță care prezintă proprietatea B sau proprietatea vB, ceea ce ECHA nu ar fi făcut în speță.

În al treilea rând, Tribunalul ar fi săvârșit de asemenea o eroare de apreciere, la punctele 76 și 77 din hotărârea atacată, prin faptul că nu și‑a exercitat controlul asupra procesului care a condus la adoptarea deciziei în litigiu, din moment ce, pe de o parte, a respins în mod eronat rezultatele unui studiu privind FBA realizat în laborator în cadrul căruia peștii erau expuși prin alimentație și care demonstra un FBA foarte scăzut, reținând, fără un temei valabil, explicațiile MSC potrivit cărora aceste rezultate nu puteau fi comparate cu ceea ce se întâmplă în mediul real în care peștii sunt expuși atât prin alimentație, cât și prin apă, și că, pe de altă parte, acesta nu ar fi cenzurat abordarea ECHA care a calificat drept relevante date privind alte substanțe cu un FBA scăzut și un FBC ridicat fără a efectua o comparație între proprietățile acestor substanțe și cele ale substanțelor vizate în speță.

Potrivit ECHA, susținută de Republica Federală Germania, abordarea întemeiată pe forța probatorie în temeiul anexei XIII nu exclude posibilitatea de a conferi o pondere distinctă unor date diferite, astfel încât critica privind interpretarea eronată a acestei anexe și a Regulamentului nr. 253/2011 ar trebui respinsă ca nefondată. În ceea ce privește celelalte erori pretins săvârșite de Tribunal, ECHA arată că argumentația recurentelor este, cu titlu principal, inadmisibilă, acestea urmărind obținerea unei noi aprecieri a situației de fapt. Această argumentație ar fi, în orice caz, nefondată.

Republica Federală Germania adaugă că nu numai că trebuie să se acorde FBC o „anumită prioritate”, dar s‑ar fi putut considera, în plus, că FBC era determinant, în măsura în care, în speță, concentrația de D4, de D5 și de D6 la pești era de 5000 de ori mai ridicată decât în apa înconjurătoare.

În ceea ce privește în special punctul 71 din hotărârea atacată, Comisia adaugă că, în măsura în care recurentele contestă aprecierile Tribunalului privind forța probatorie a FBC, argumentația lor urmărește în realitate efectuarea unei noi aprecieri a faptelor și, prin urmare, trebuie respinsă ca inadmisibilă. În schimb, în măsura în care argumentația recurentelor privește eroarea de interpretare pe care ar fi săvârșit‑o Tribunalul acordând prioritate rezultatelor unor studii fiabile privind FBC, aceasta ar fi inoperantă. Astfel, chiar dacă Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept acordând prioritate de principiu acestor rezultate, quod non, aprecierea sa nu poate fi repusă în discuție din moment ce, în speță, MSC a considerat, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, că valorile FBC aveau o forță probatorie mai importantă decât cea a altor date la care fac referire recurentele.

În cadrul primului motiv, recurentele, susținute de ACC, arată în esență că punctele 68-72, 74, 76 și 77 din hotărârea atacată sunt afectate de mai multe erori de drept întemeiate, în primul rând, pe o interpretare eronată a anexei XIII în ceea ce privește prioritatea acordată datelor privind FBC, în al doilea rând, pe o răsturnare a sarcinii probei și, în al treilea rând, pe nerespectarea de către Tribunal a limitelor controlului său.

În ceea ce privește, în primul rând, prioritatea acordată de Tribunal, la punctele 68-72 din hotărârea atacată, rezultatelor obținute din studiile fiabile privind FBC‑ul unei substanțe la speciile acvatice, din economia anexei XIII, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul nr. 253/2011, rezultă că evaluarea forței probatorii a datelor presupune ca toate informațiile disponibile în legătură cu determinarea unei substanțe PBT sau vPvB să fie analizate împreună, indiferent de concluziile lor individuale, trebuind să se acorde importanța cuvenită calității și coerenței datelor.

Potrivit celui de al doilea paragraf din preambulul acestei anexe, în vederea identificării substanțelor PBT și vPvB în cadrul determinării bazate pe forța probatorie, se procedează la compararea tuturor informațiilor relevante și disponibile din secțiunea 3.2 din anexa menționată, și anume în special datele relevante și disponibile cu privire la FBC, la FBA și la FAT, cu criteriile stabilite în secțiunea 1 din aceasta.

Potrivit secțiunii 1 din anexa XIII privind criteriile de identificare a substanțelor PBT și vPvB, bioacumularea este definită în raport cu FBC la speciile acvatice. Astfel, o substanță este „bioacumulabilă” (B) atunci când FBC-ul acestei substanțe este mai mare de 2000 și „foarte bioacumulabilă” (vB) atunci când FBC-ul acesteia este mai mare de 5000.

Din al doilea paragraf din preambulul acestei anexe reiese că determinarea bazată pe forță probatorie se aplică în special atunci când criteriile din secțiunea 1 din aceasta, printre care în special FBC, nu pot fi aplicate direct informațiilor disponibile. Acest lucru rezultă de asemenea din considerentul (6) al Regulamentului nr. 253/2011, potrivit căruia determinarea prin forța probatorie a datelor este foarte relevantă în cazurile în care aplicarea criteriilor stabilite în această secțiune 1 la informațiile disponibile nu este concludentă.

Astfel cum a arătat de asemenea doamna avocată generală la punctele 44-50 din concluzii, din lectura acestui preambul și a acestui considerent (6) reiese că determinarea bazată pe forță probatorie trebuie să clarifice mai întâi, ținând seama de toate informațiile disponibile enumerate în secțiunea 3.2 din anexa XIII, aspectul dacă studiile disponibile au determinat în mod pertinent și fiabil FBC. În acest caz, datele relevante și fiabile referitoare la FBC beneficiază de o poziție privilegiată în economia anexei XIII, în măsura în care bioacumularea se referă în mod direct la aceste date. Această interpretare nu poate fi repusă în discuție de integrarea efectuată de Regulamentul 2017/735, care a modificat Regulamentul nr. 440/2008, a metodei de testare prin alimentație, și anume prin bioamplificare sau prin magnificare trofică, care este adaptată la substanțele foarte puțin solubile în apă, ca metodă utilizată pentru determinarea bioacumulării la pești, precum expunerea prin apă.

În consecință, Tribunalul a putut conchide, fără a săvârși o eroare de drept, la punctele 71 și 72 din hotărârea atacată, că legiuitorul Uniunii a acordat prioritate rezultatelor obținute din studiile fiabile privind FBC-ul unei substanțe la speciile acvatice. Astfel cum a afirmat în mod întemeiat Tribunalul la punctele 68-71 din această hotărâre, această prioritate nu aduce atingere aplicării determinării bazate pe forța probatorie. În acest context, Tribunalul a constatat că MSC nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a considerat că datele privind FBC aveau o forță probatorie mai importantă decât cea a altor date la care au făcut referire recurentele, și anume cele referitoare la FAT și la FBA. În consecință, argumentația recurentelor potrivit căreia ar reieși din hotărârea atacată că nu ar trebui să se acorde nicio relevanță sau niciun efect special datelor menționate în secțiunea 3.2.2 literele (b) și (c) din anexa XIII atunci când sunt disponibile rezultate privind bioconcentrarea dovedește o interpretare eronată a acestei hotărâri și trebuie, prin urmare, să fie înlăturată ca fiind nefondată.

Pe de altă parte, în măsura în care primul motiv, întrucât se întemeiază pe o interpretare eronată a anexei XIII, privește aprecierea Tribunalului cu privire la modul concret în care a fost aplicată determinarea bazată pe forța probatorie în speță, precum și cu privire la valoarea probatorie recunoscută datelor referitoare la FBC cu ocazia ponderării diferitor elemente de probă, acest motiv trebuie respins, în lipsa oricărei susțineri privind denaturarea, ca inadmisibil.

În ceea ce privește, în al doilea rând, pretinsa răsturnare a sarcinii probei efectuată de Tribunal la punctul 74 din hotărârea atacată, în măsura în care acesta ar fi considerat în mod implicit că recurentele trebuiau să facă dovada lipsei de bioamplificare în toate lanțurile trofice, trebuie să se observe că Tribunalul a reținut la acest punct că „datele rezultate din studiile de teren care indică faptul că nu exista o amplificare trofică în anumite rețele alimentare [fuseseră] luate în considerare” de MSC, care a apreciat că „aceste date nu invalidau [totuși] celelalte elemente de probă care susțin concluzia privind bioacumularea”. În acest context, Tribunalul a arătat, pe de o parte, că lipsa bioacumulării prin bioamplificare nu excludea posibilitatea de bioacumulare prin bioconcentrare și, pe de altă parte, că lipsa de bioamplificare a unei substanțe într‑un lanț trofic nu dovedea lipsa de bioamplificare a acestei substanțe în alte lanțuri trofice.

O răsturnare a sarcinii probei ar fi presupus ca, în lipsa unei probe privind bioacumularea unei substanțe, reclamantele să fie obligate să demonstreze lipsa de bioacumulare, situație care nu s‑a regăsit în speță. În schimb, astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctul 91 din concluzii, partea care critică analiza insuficientă a elementelor relevante de către organismul Uniunii în cauză sau erori vădite de apreciere săvârșite de acesta este ținută să indice elementele care pot da naștere plauzibilității unei astfel de insuficiențe sau unor astfel de erori, dacă este cazul, acest organism trebuind să înlăture această plauzibilitate, fără ca aceasta să constituie o răsturnare a sarcinii probei.

În ceea ce privește, în al treilea rând, controlul pretins insuficient exercitat de Tribunal la punctele 76 și 77 din hotărârea atacată asupra anumitor constatări ale MSC și ale ECHA, trebuie amintit de la bun început, astfel cum a arătat Tribunalul la punctele 51 și 52 din hotărârea atacată, că, într‑un cadru tehnic complex cu caracter evolutiv precum cel din prezenta cauză, autoritățile competente ale Uniunii dispun de o largă putere de apreciere, controlul instanței Uniunii trebuind să se limiteze la a examina dacă exercitarea unei asemenea puteri nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori dacă aceste autorități nu au depășit în mod vădit limitele puterii lor de apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iulie 2011, Etimine, C‑15/10, EU:C:2011:504, punctul 60, și Hotărârea din 9 martie 2023, PlasticsEurope/ECHA, C‑119/21 P, EU:C:2023:180, punctul 46).

Or, din argumentația recurentelor nu reiese că Tribunalul nu ar fi respectat limitele controlului său. În schimb, recurentele par să repună în discuție, fără a invoca nici cea mai mică denaturare, aprecierea de către Tribunal a rezultatelor testului prin alimentație pe care le menționaseră și a trimiterii efectuate de MSC la alte substanțe pentru a ilustra că nu era neobișnuit ca o substanță care deține un FBA mai mic de 1 care rezultă dintr‑un test prin alimentație să poată avea un FBC care să îndeplinească criteriul de identificare a proprietăților B sau vB.

Procedând astfel, recurentele urmăresc, în realitate, să obțină o reexaminare de către Curte a elementelor de probă prezentate în fața Tribunalului. Or, în conformitate cu articolul 256 alineatul (1) TFUE și cu articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, recursul se limitează la chestiuni de drept. Tribunalul este singurul competent să constate și să aprecieze faptele pertinente, precum și să aprecieze elementele de probă. Rezultă că, în cadrul unui recurs, Curtea nu este competentă să se pronunțe asupra situației de fapt și nici, în principiu, să examineze probele pe care Tribunalul le‑a reținut în susținerea acesteia (Hotărârea din 9 martie 2023, PlasticsEurope/ECHA, C‑119/21 P, EU:C:2023:180, punctul 84).

Prin urmare, primul motiv trebuie respins ca fiind în parte nefondat și în parte inadmisibil.

Recurentele, susținute de ACC, arată că anexa XIII se aplică substanțelor organice, inclusiv substanțelor organometalice, iar nu substanțelor anorganice. O substanță ar fi organică dacă conține numai carbon, hidrogen și oxigen și, eventual, azot. D4, D5 și D6 ar avea proprietăți unice datorită naturii lor hibride, care s‑ar traduce prin proprietăți diferite de solubilitate și de repartizare între mediile care le influențează distribuția și evoluția în mediu. Recurentele precizează că D4, D5 și D6 se biodiluează, că concentrația lor scade odată cu creșterea nivelului trofic și că se metabolizează atunci când sunt absorbite de organisme prin alimentație, cu alte cuvinte nu se acumulează în lanțul trofic.

Rezultă, potrivit recurentelor, că datele cu privire la FBC nu sunt direct relevante pentru evaluarea proprietăților B și vB ale acestor substanțe, studiile privind bioconcentrația fiind realizate în condiții artificiale în care nu numai că substanțele sunt împiedicate să se răspândească în aer sau în sedimente, ci și concentrația substanțelor în apă este menținută constantă. Rezultatele acestor studii nu ar reflecta, așadar, comportamentul substanțelor în mediu în „condiții corespunzătoare”, în sensul celui de al patrulea paragraf din preambulul anexei XIII. În schimb, FBA și FAT ar constitui parametri pertinenți.

În acest context, recurentele susțin, în primul rând, că Tribunalul nu a răspuns la argumentele pe care ele le prezentaseră în primă instanță cu privire la consecințele care decurg din natura hibridă a substanțelor în cauză în scopul aplicării criteriilor prevăzute în anexa XIII. În schimb, Tribunalul s‑ar fi limitat să statueze, la punctele 140, 141 și 150 din hotărârea atacată, că o substanță care are o structură hibridă organică/anorganică nu ar fi exclusă din domeniul de aplicare al acestei anexe.

În al doilea rând, la punctul 151 din hotărârea atacată, Tribunalul, pe de o parte, ar fi răsturnat sarcina probei considerând că recurentele nu au prezentat niciun element de probă susceptibil să demonstreze că ECHA ar fi omis să ia în considerare proprietățile specifice ale unei substanțe și, pe de altă parte, ar fi ignorat probele pe care acestea le‑au furnizat pentru a dovedi această omisiune. În opinia recurentelor, ECHA nu a demonstrat că a luat în considerare natura hibridă a substanțelor în cauză cu ocazia evaluării lor în temeiul acestei anexe, iar Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că această omisiune nu constituia o eroare vădită de apreciere.

La punctul 156 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi răsturnat din nou sarcina probei considerând că recurentele nu demonstraseră că ECHA a săvârșit o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește luarea în considerare de către aceasta a expunerii prin alimentație prin intermediul lanțului trofic. Or, recurentele pretind că au prezentat observații detaliate care demonstrează că ECHA nu a ținut seama de proprietățile specifice ale D4, ale D5 și ale D6 care decurg din natura lor hibridă, care justifică utilizarea datelor privind FBA în scopul evaluării proprietăților lor B și vB, astfel încât revenea ECHA sarcina de a demonstra că a luat efectiv în considerare aceste proprietăți specifice cu ocazia adoptării deciziei în litigiu.

În al treilea rând, recurentele contestă aprecierile Tribunalului prezentate la punctele 117, 126, 152, 153 și 155 din hotărârea atacată în măsura în care s‑ar întemeia în esență pe o denaturare a faptelor.

Astfel, în primul rând, în ceea ce privește punctele 117 și 152 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi afirmat în acestea în mod eronat că, potrivit reclamantelor, D4, D5 și D6 nu se regăseau nici în apă, nici în mediu. Or, recurentele contestă că ar fi făcut afirmații atât de absolute în această privință și fac trimitere, cu titlu ilustrativ, la memoriul în replică, precum și la răspunsul lor la întrebările adresate de Tribunal pentru a stabili că ele au susținut și au demonstrat că proprietățile hibride ale D4, ale D5 și ale D6 le influențează comportamentul și evoluția în mediu la un asemenea nivel încât s-ar impune o concluzie diferită de cea a Tribunalului în ceea ce privește proprietățile lor B/vB.

În al doilea rând, în ceea ce privește metabolizarea D4, a D5 și a D6, Tribunalul ar fi reținut mai întâi, la punctul 126 din hotărârea atacată, în mod eronat lipsa unor probe suficient de concrete și tangibile privind afirmația recurentelor potrivit căreia D4, D5 și D6 sunt metabolizate de organisme. Cu toate acestea, recurentele afirmă că au prezentat, în cererea introductivă în primă instanță, dovezi științifice în acest sens, cum ar fi în special studiile „Domoradzki et al. (2017)” și „Gobas et al. (2015)” privind metabolizarea la pești.

La punctul 153 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi considerat în continuare în mod eronat că afirmațiile recurentelor cu privire la metabolizarea substanțelor în speciile bentice, pelagice și terestre nu erau susținute. Potrivit recurentelor, deși Tribunalul a ținut desigur seama, la punctul 128 din această hotărâre, de studiul „Selck et al. (2018)” pe care l‑au invocat, el a ignorat totuși concluzia principală a acestui studiu potrivit căreia substanțele în cauză se metabolizează chiar și în organismele care trăiesc în sedimente care au astfel de niveluri încât nu se poate produce nicio bioacumulare.

În sfârșit, la punctul 155 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi efectuat constatări eronate. Astfel, recurentele afirmă că nu au susținut că substanțele în cauză sunt integral metabolizate și consideră că concluzia la care a ajuns Tribunalul la punctul 127 din această hotărâre, potrivit căreia, „[c]hiar dacă o asemenea metabolizare s‑ar produce, ea nu ar fi suficient de puternică pentru a exclude orice bioacumulare prin bioconcentrare”, este lipsită de temei. De asemenea, afirmația Tribunalului enunțată la același punct 155, potrivit căreia concluzia ECHA privind proprietatea vB a D4, a D5 și a D6 ar fi confirmată de datele privind bioamplificarea rezultate din studii alimentare, ar fi infirmată de studiul „Gobas (2018)”.

ECHA, susținută de Comisie, arată că al doilea motiv trebuie respins ca inadmisibil sau, în orice caz, ca nefondat.

În memoriul în replică, recurentele adaugă, în ceea ce privește încălcarea dreptului de a fi ascultat, că simplul fapt că argumentele lor au fost deformate și nu au fost abordate de Tribunal constituie o asemenea încălcare.

Al doilea motiv privește aprecierea de către Tribunal a consecințelor care decurg din proprietățile intrinsece ale D4, ale D5 și ale D6 care rezultă din natura lor hibridă în raport cu criteriile de evaluare prevăzute în anexa XIII.

În primul rând, recurentele critică punctele 140, 141 și 150 din hotărârea atacată, în cadrul cărora Tribunalul ar fi denaturat argumentația lor. Recurentele afirmă că nu au susținut că D4, D5 și D6 ar trebui excluse din domeniul de aplicare al Regulamentului REACH din cauza naturii lor hibride, ci că proprietățile intrinsece ale acestor substanțe ar fi de natură să influențeze aplicarea criteriilor prevăzute în anexa XIII în vederea identificării lor ca substanțe PBT sau vPvB.

În această privință, trebuie să se observe, astfel cum a arătat și doamna avocată generală la punctele 77-81 din concluzii, că, deși din cererea introductivă în primă instanță reiese că recurentele au criticat „modul în care trebuie aplicate criteriile enunțate în anexa XIII la Regulamentul REACH”, constatarea Tribunalului privind aplicarea acestei anexe substanțelor în cauză nu aduce atingere intereselor acestora.

Astfel, în economia acestei hotărâri, constatarea respectivă constituie o etapă prealabilă analizei proprietăților intrinseci ale D4, ale D5 și ale D6 care decurg din natura lor hibridă și din influența lor asupra evaluării proprietăților P, B, T, vP sau vB ale acestor substanțe. Or, astfel cum arată ECHA, fără a fi contrazisă de recurente, Tribunalul nu s‑a limitat să constate că D4, D5 și D6 intră în domeniul de aplicare al Regulamentului REACH, ci a analizat și obiecțiile recurentelor întemeiate pe influența naturii hibride a substanțelor menționate în raport cu aplicarea anexei XIII. Prin urmare, critica punctelor 140, 141 și 150 din hotărârea atacată trebuie înlăturată ca inoperantă.

În ceea ce privește, în al doilea rând, critica întemeiată pe o răsturnare a sarcinii probei efectuată de Tribunal, în măsura în care acesta a afirmat, la punctele 151 și 156 din hotărârea atacată, că recurentele nu prezentaseră elemente de probă susceptibile să demonstreze că ECHA a omis să ia în considerare informațiile privind natura hibridă a D4, a D5 și a D6 și că aceasta săvârșise o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește expunerea prin alimentație prin intermediul lanțului trofic, aceasta trebuie respinsă ca nefondată. Astfel, după cum s‑a menționat la punctul 47 din prezenta hotărâre, Tribunalul nu a făcut decât să constate, în mod întemeiat, că revine recurentelor sarcina de a prezenta în fața sa elemente susceptibile să justifice plauzibilitatea insuficiențelor sau a erorilor vădite pe care acestea le invocă.

În ceea ce privește, în al treilea rând, consecințele care decurg din proprietățile specifice ale D4, ale D5 și ale D6, este necesar să se observe, astfel cum arată de asemenea ECHA și astfel cum reiese din cuprinsul punctului 151 din hotărârea atacată, că Tribunalul nu a considerat că asemenea proprietăți nu pot fi calificate drept informații relevante, în sensul secțiunii 3.2 din anexa XIII, care pot fi reținute în cadrul determinării bazate pe forța probatorie. În schimb, Tribunalul a conchis că, în speță, elementele invocate de reclamante nu erau susceptibile să demonstreze că ECHA a omis să ia în considerare aceste proprietăți și că o astfel de omisiune a avut un efect asupra identificării D4, D5 și D6 ca substanțe PBT sau vPvB.

Recurentele contestă această concluzie a Tribunalului, afirmând că constatările care figurează la punctele 117, 126, 152, 153 și 155 din hotărârea atacată se întemeiază pe o denaturare a argumentației lor și a elementelor de probă prezentate în susținerea acesteia.

În ceea ce privește, mai întâi, denaturarea argumentației lor, recurentele susțin, pe de o parte, că nu au prezentat afirmații atât de absolute potrivit cărora „D4, D5 și D6 nu se regăsesc în apă” și, pe de altă parte, că nu au afirmat că aceste substanțe erau integral metabolizate în anumite organisme.

În primul rând, trebuie arătat că recurentele nu contestă că înscrisurile lor puteau fi interpretate de Tribunal în sensul că D4, D5 și D6 nu se regăseau în apă. Or, o denaturare ar trebui să reiasă în mod vădit din hotărârea atacată, ceea ce nu este cazul în speță. De altfel, la punctul 118 din hotărârea atacată, Tribunalul a evocat și ipoteza în care substanțele în cauză nu ar trece „din sedimente în apă peste nivelul solubilității” și a observat că nici măcar o hidrosolubilitate scăzută nu înseamnă „că nu există bioconcentrare în speciile acvatice”.

În al doilea rând, este necesar să se constate că recurentele nu susțin afirmația privind denaturarea argumentației lor în ceea ce privește metabolizarea D4, a D5 și a D6 în anumite organisme. Pe de altă parte, punctul 155 din hotărârea atacată, contestat de recurente, se înscrie în cadrul raționamentului Tribunalului expus la punctele 153-155 din această hotărâre. Astfel, după ce a prezentat în mod corect teza recurentelor la punctul 153 din hotărârea menționată, Tribunalul a constatat, pe de o parte, că metabolismul substanțelor în cauză în pești și în organismele care trăiesc în sedimente a fost examinat în cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv și, pe de altă parte, că argumentația privind metabolismul acestor substanțe în alte organisme nu era susținută. Numai cu titlu subsidiar Tribunalul a examinat, la punctul 155 din aceeași hotărâre, ipoteza în care „substanțele în cauză [sunt] integral metabolizate în anumite organisme” pentru a conchide că „acest lucru nu ar repune în discuție concluzia ECHA privind [proprietatea] vB a D4, a D5 și a D6 bazată pe valorile FBC ridicate și susținută de surse multiple de date privind bioamplificarea extrase din studii alimentare”.

În ceea ce privește, în continuare, denaturarea elementelor de probă, în măsura în care Tribunalul ar fi omis să ia în considerare studii pe care recurentele le‑au prezentat privind în special metabolizarea D4, D5 și D6 la pești, trebuie să se observe că această critică se întemeiază pe o lectură selectivă a hotărârii atacate, din moment ce, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 170-172 din această hotărâre, studiile „Domoradzki et al. (2017)” și „Gobas et al. (2015)”, la care recurentele fac referire în cererea de recurs, fuseseră examinate în documentele de fundamentare referitoare la D4 și la D5 și luate în considerare în procesul decizional.

Reiese din cele de mai sus că criticile recurentelor întemeiate pe o denaturare a argumentelor și a elementelor de probă urmăresc în realitate să obțină din partea Curții o altă interpretare a acestora decât cea invocată de Tribunal în hotărârea atacată și, prin urmare, trebuie respinse ca inadmisibile.

În ceea ce privește, în al patrulea rând, încălcarea dreptului de a fi ascultat, trebuie amintit că acest drept presupune ca persoanei interesate să i se fi oferit posibilitatea să își prezinte în mod util punctul de vedere cu privire la elementele pe care administrația competentă înțelege să își întemeieze decizia. Cu toate acestea, criticile recurentelor vizează respingerea de către Tribunal a criticilor formulate împotriva deciziei în litigiu. Pe de altă parte, respectarea dreptului de a fi ascultat în cadrul unei proceduri jurisdicționale nu implică faptul că instanța trebuie să includă integral în decizia sa toate susținerile formulate de fiecare dintre părți, ci că, după ce a ascultat susținerile părților și a examinat elementele de probă, trebuie să se pronunțe cu privire la concluziile acțiunii și să își motiveze decizia (Hotărârea din 11 ianuarie 2007, Technische Glaswerke Ilmenau/Comisia, C‑404/04 P, EU:C:2007:6, punctul 125).

Rezultă că al doilea motiv trebuie respins ca fiind în parte inoperant, în parte nefondat și în parte inadmisibil.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurentele, susținute de ACC, contestă în special punctele 88-90 și 116-119 din hotărârea atacată și susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare prin aplicarea unei distincții prea formaliste între evaluarea riscurilor și evaluarea pericolelor.

Astfel, recurentele susțin că din al patrulea paragraf din preambulul anexei XIII rezultă că informațiile utilizate în scopul evaluării proprietăților PBT și vPvB ale unei substanțe „trebuie să se bazeze pe datele obținute în condiții corespunzătoare”. Acestea citează de asemenea punctul 114 din decizia Camerei de recurs a ECHA din 7 decembrie 2016 (cauza A-013-2014), potrivit căruia, deși „condițiile corespunzătoare” nu corespund în mod necesar „condițiilor de viață reală”, al patrulea paragraf din preambulul anexei XIII impune totuși ca ECHA să țină seama de proprietățile intrinsece ale substanței în cauză pentru a permite o estimare corectă a comportamentului său în mediu.

Cu toate acestea, la punctul 88 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi respins în mod eronat argumentele acestora referitoare la evoluția și la comportamentul substanțelor în mediu pentru motivul că ar fi lipsite de relevanță, întrucât s‑ar raporta mai degrabă la evaluarea riscurilor decât la evaluarea pericolelor. Or, această distincție între evaluarea riscurilor și evaluarea pericolelor nu ar putea conduce la respingerea considerațiilor referitoare la condițiile de mediu efectiv aplicabile, cu alte cuvinte la „condițiile corespunzătoare”, în sensul celui de al patrulea paragraf din preambulul anexei XIII, pentru motivul că ar fi vorba despre o apreciere cu privire la expunerea la aceste substanțe pe care ECHA nu ar fi obligată să o examineze în cadrul unei evaluări a pericolului. Potrivit recurentelor, a evalua dacă o substanță îndeplinește criteriile P, B, T, vP sau vB în „condiții corespunzătoare” implică în mod necesar examinarea comportamentului acestei substanțe în mediu, ținând seama de proprietățile sale intrinsece.

Prin urmare, Tribunalul ar fi interpretat în mod eronat al patrulea paragraf din anexa XIII și, prin respingerea acestor argumente, ar fi încălcat dreptul recurentelor de a fi ascultate.

ECHA susține că al treilea motiv trebuie respins ca nefondat. Ea arată în această privință că interpretarea, astfel cum a fost prezentată de recurente, a celui de al patrulea paragraf din preambulul anexei XIII nu ar fi susținută nici de decizia Camerei de recurs a ECHA din 7 decembrie 2016 (cauza A-013-2014), nici de Orientarea 305 a OCDE, care prevede metoda standardizată de testare pentru măsurarea bioconcentrației unei substanțe.

Potrivit Comisiei, al treilea motiv ar constitui un motiv nou, în măsura în care, în primă instanță, recurentele ar fi susținut că „condițiile corespunzătoare” impun ca fiecare proprietate (P, B și T) să fie evaluată în același mediu înconjurător. Invocarea acestui motiv în stadiul recursului ar fi, prin urmare, inadmisibilă. În orice caz, Comisia apreciază că motivul menționat este lipsit de temei, întrucât s‑ar întemeia pe o înțelegere eronată a identificării pericolelor unui produs chimic.

Cu titlu introductiv, este necesar să se constate că, prin intermediul celui de al treilea motiv, recurentele critică distincția efectuată de Tribunal între evaluarea riscurilor și evaluarea pericolelor, precum și consecințele care decurg din aceasta în ceea ce privește identificarea unei substanțe ca prezentând motive de îngrijorare deosebită, în sensul articolelor 57 și 59 din Regulamentul REACH. Prin urmare, acest motiv nu poate fi considerat ca fiind nou în stadiul recursului.

Mai precis, recurentele contestă punctele 88-90 și 116-119 din hotărârea atacată, care privesc în esență noțiunea de „condiții corespunzătoare”, în sensul celui de al patrulea paragraf din preambulul anexei XIII, care prevede că „[i]nformațiile utilizate în scopul evaluării proprietăților PBT și vPvB trebuie să se bazeze pe datele obținute în condiții corespunzătoare”.

În această privință, este necesar să se arate că Curtea a reținut deja în mai multe rânduri, în contextul Regulamentului REACH, distincția dintre evaluarea pericolelor și evaluarea riscurilor. Astfel, aceasta a statuat că criteriile prevăzute în anexa XIII se întemeiază pe evaluarea pericolelor prezentate de substanțele PBT și vPvB, care sunt menționate la articolul 57 literele (d) și (e) din acest regulament, și nu impun ca în privința substanțelor în cauză să se efectueze o evaluare a riscurilor analogă celei impuse, în cadrul procedurii de evaluare, în secțiunea 6 din anexa I la regulamentul menționat ori, în cadrul procedurii de autorizare, la articolul 64 alineatul (4) din același regulament menționat sau, în ceea ce privește procedura de restricționare, la articolul 70 din Regulamentul REACH (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 martie 2017, Polynt/ECHA, C‑323/15 P, EU:C:2017:207, punctele 24 și 25).

Rezultă că Tribunalul a statuat în mod întemeiat, la punctul 89 din hotărârea atacată, întemeindu‑se pe distincția dintre evaluarea riscurilor și evaluarea pericolelor, că modul în care o substanță se comportă în mediu ține mai degrabă de evaluarea riscurilor. În contextul anexei XIII, noțiunea de „condiții corespunzătoare” nu se raportează, așadar, la modul în care substanța în cauză se comportă în mediu, ci la aspectul dacă metodele de testare sunt apte să identifice proprietățile intrinsece periculoase ale acesteia.

Prin urmare, astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctul 68 din concluzii, hotărârea atacată nu este viciată de o eroare de drept datorată faptului că Tribunalul nu a fost de acord cu interpretarea noțiunii de „condiții corespunzătoare” în sensul că metodele de testare pentru evaluarea bioacumulării trebuie să corespundă ocurenței reale în mediu a respectivelor substanțe.

În ceea ce privește denaturarea motivelor și a elementelor de probă de care se prevalează de asemenea recurentele în susținerea celui de al treilea motiv, trebuie să se observe că acestea se limitează să o invoce în mod formal, fără a o susține prin elemente care să permită să se identifice ce motiv sau element de probă ar fi denaturat Tribunalul.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului de a fi ascultat, argumentația recurentelor nu poate fi primită pentru aceleași motive precum cele expuse la punctul 76 din prezenta hotărâre.

Al treilea motiv trebuie, așadar, respins ca inadmisibil.

Al patrulea motiv este împărțit în trei aspecte privind, primul, luarea în considerare de către Tribunal a informațiilor privind toxicitatea D5 și a D6 pe baza prezenței D4, ca impuritate, al doilea, elementele de probă privind bioacumularea D4 și a D5 ulterioare avizelor MSC și CER și, al treilea, luarea în considerare a tuturor informațiilor relevante în cadrul evaluării bioacumulării D6.

Recurentele, susținute de ACC, arată că ECHA a identificat D5 și D6 ca fiind substanțe PBT, pentru motivul că D5 și D6 conțin D4 ca impuritate și că D4 ar prezenta proprietățile P, B și T. În raport cu datele disponibile referitoare la aceste substanțe, ECHA nu ar fi ținut însă seama de faptul că nici D5, nici D6 nu ar prezenta, ca atare, proprietatea T.

Recurentele nu contestă că D4 este prezent ca impuritate în D5 și în D6. Cu toate acestea, ele susțin că, atunci când sunt testate direct, nici D5, nici D6 nu prezintă toxicitate pentru mediu. Deși al cincilea paragraf din preambulul anexei XIII prevede că trebuie să se țină cont de informațiile referitoare la impurități/componente, identificarea unei substanțe ar trebui să se bazeze pe informațiile referitoare la substanța însăși, precum și, „printre altele”, pe componentele relevante ale acestei substanțe.

În primul rând, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare, la punctul 256 din hotărârea atacată, atunci când a conchis că „sintagma «printre altele» nu indică faptul că ECHA ar fi trebuit să evalueze toxicitatea D5 și a D6 ca atare”.

În al doilea rând, la punctul 270 din această hotărâre, Tribunalul ar fi statuat că explicațiile furnizate de ECHA referitoare la toxicitatea D5 și a D6 erau „plauzibile”, în timp ce, la punctul 271 din hotărârea menționată, acesta ar fi afirmat că argumentul reclamantelor, întemeiat pe faptul că D4, în măsura în care este eliberat în mediu ca impuritate a D5 sau a D6, nu atinge niciodată nivelul de toxicitate din cauza solubilității sale reduse în apă și a coeficientului său de partajare octanol‑apă ridicat, „nu poate convinge”. Potrivit recurentelor, Tribunalul nu ar fi dovedit această afirmație și le‑ar fi privat astfel de dreptul lor de a fi ascultate.

În al treilea rând, la punctul 272 din aceeași hotărâre, Tribunalul ar fi denaturat argumentele reclamantelor atunci când a constatat că D4 nu este evacuat în mediu. În realitate, în cererea introductivă formulată în primă instanță, precum și în memoriul în replică depus la Tribunal, recurentele ar fi arătat că, în măsura în care D4 este evacuat sub formă de impurități provenind din D5 sau din D6, evacuările de D4 nu ar atinge niveluri toxice din cauza proprietăților sale intrinseci.

Astfel, potrivit recurentelor, Tribunalul ar fi efectuat o apreciere cu privire la toxicitatea D5 și a D6 fără a furniza nici cel mai mic temei pentru susținerea acestei aprecieri, cu încălcarea limitelor puterii sale de control.

ECHA susține că al patrulea motiv este inadmisibil întrucât, prin argumentația lor, recurentele urmăresc în realitate să obțină din partea Curții o nouă evaluare a elementelor de probă și a faptelor examinate deja de Tribunal.

Potrivit ECHA, primul aspect al acestui motiv ar trebui respins ca inoperant, în măsura în care toxicitatea D5 și a D6 nu ar avea nicio incidență asupra evaluării proprietăților vP și vB ale acestor substanțe și nu ar infirma concluzia potrivit căreia D5 și D6 sunt clasificate ca substanțe care prezintă motive de îngrijorare deosebită în raport cu proprietățile lor vP și vB.

În orice caz, argumentația recurentelor prezentată în cadrul acestui aspect ar fi de asemenea nefondată.

Potrivit Comisiei, din al cincilea paragraf din preambulul anexei XIII reiese că identificarea unei substanțe PBT sau vPvB se poate baza și pe prezența proprietăților P, B, T, vP sau vB în oricare dintre componente, inclusiv în impuritățile sale sau în produșii de transformare sau de degradare ale acestei substanțe.

În primul rând, recurentele contestă interpretarea de către Tribunal a celui de al cincilea paragraf din preambulul anexei XIII, potrivit căruia identificarea unei substanțe PBT sau vPvB trebuie să țină cont printre altele de proprietățile P, B, T, vP sau vB ale componentelor relevante ale unei substanțe și de produșii de transformare și/sau degradare ai acesteia.

În această privință, este necesar să se arate că, la punctul 256 din hotărârea atacată, contestat de recurente, Tribunalul a statuat că locuțiunea adverbială „printre altele” nu indică faptul că ECHA ar fi trebuit să evalueze toxicitatea D5 și a D6 ca atare, în condițiile în care cunoștea că datele nu erau complete în această privință sau că toxicitatea acestor două substanțe rezulta deja din alte date disponibile, în special cele referitoare la D4 prezent ca impuritate în D5 și în D6. Or, recurentele nu demonstrează că această afirmație este eronată. În plus, punctul 256 din hotărârea atacată este conform cu obiectivul urmărit de Regulamentul REACH, astfel cum reiese din articolul 1 din acesta și astfel cum a fost amintit de Tribunal la punctul 257 din această hotărâre, și anume acela de a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului.

În al doilea rând, recurentele susțin că Tribunalul nu și‑a susținut aprecierile privind valoarea probatorie a explicațiilor furnizate de ECHA și de ele însele și s‑a limitat să le califice, la punctele 270 și 271 din hotărârea menționată, ca fiind „plauzibile” și, respectiv, în esență ca nefiind convingătoare. Deși recurentele invocă în mod formal o denaturare a elementelor de probă, din argumentația lor reiese că acestea invocă în realitate o încălcare de către Tribunal a obligației sale de motivare. Or, punctele 270 și 271 din hotărârea atacată trebuie interpretate în contextul punctelor 267-271 din această hotărâre, care expun motivele pentru care ECHA nu a ținut seama de datele referitoare la toxicitate rezultate din testele realizate cu D5 și cu D6, considerate ca atare. În plus, pentru aceleași motive precum cele expuse la punctul 76 din prezenta hotărâre, constatările Tribunalului expuse la punctele 270 și 271 din hotărârea atacată nu relevă nicio încălcare a dreptului de a fi ascultat.

În al treilea rând, în ceea ce privește critica recurentelor referitoare la punctul 272 din hotărârea atacată, este necesar să se constate că Tribunalul nu a ignorat sau denaturat probele furnizate de reclamante, ci le‑a calificat drept probe neesențiale. Recurentele contestă acest aspect, afirmând că nu susținuseră că D4 nu era evacuat în mediu, ci că evacuările acestei substanțe nu ar atinge nivelurile care stabilesc toxicitatea sa ca urmare a proprietăților sale intrinsece. Or, este necesar să se observe că acest argument al recurentelor a fost examinat și respins de Tribunal la punctul 271 din această hotărâre, punctul 272 din aceasta fiind expus cu titlu suplimentar, ceea ce este atestat de utilizarea locuțiunii „în plus”. Critica îndreptată împotriva punctului 272 din hotărârea atacată trebuie, așadar, respinsă ca inoperantă.

Prin urmare, primul aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins ca fiind în parte nefondat și în parte inoperant.

Potrivit recurentelor, susținute de ACC, ECHA nu ar fi examinat noile informații referitoare la D4 și la D5 care au devenit disponibile, desigur, după adoptarea avizului MSC, dar înainte de adoptarea deciziei în litigiu. Cu toate acestea, Tribunalul ar fi conchis, în primul rând, în mod eronat, la punctele 170, 171, 175 și 177 din hotărârea atacată, că studiile erau „tratate” de ECHA și examinate cu un „ochi critic”, fără a motiva raționamentul care l‑a condus la această afirmație.

În al doilea rând, la punctele 178 și 180 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de apreciere, pe de o parte, prin faptul că a considerat că reclamantele nu menționaseră niciun exemplu concret de date pentru care le fusese imposibil să știe cum au fost apreciate și, pe de altă parte, prin faptul că a reținut că reclamantele furnizaseră mai multe exemple care ar demonstra, în opinia lor, că ECHA nu examinase cu atenție noi informații.

În al treilea rând, în ceea ce privește corecțiile de creștere aplicate valorilor FBC, Tribunalul ar fi reținut în mod eronat, la punctul 200 din hotărârea atacată, că studiul „Gobas et coll. (2015)” a fost utilizat pentru a stabili dacă a fost efectuată o corecție de creștere. Or, potrivit recurentelor, acest studiu nu ar indica faptul că o corecție de creștere a fost aplicată valorilor FBA. În schimb, studiul „Gobas (2018)” ar fi evidențiat probleme legate de corecția de creștere aplicată de ECHA.

În al patrulea rând, la punctul 208 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare în aprecierea faptelor și a argumentelor invocate de reclamante. Potrivit recurentelor, ECHA nu ar fi obligată să evalueze pentru fiecare studiu dacă eșantioanele au fost eventual contaminate. Cu toate acestea, atunci când este identificată o problemă de contaminare, astfel cum a fost cazul în speță, aceasta ar trebui, în cadrul determinării bazate pe forța probatorie, să țină seama de aceasta.

ECHA afirmă că, prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, recurentele urmăresc în realitate să obțină o nouă apreciere a faptelor în speță și că, prin urmare, argumentația lor trebuie respinsă ca inadmisibilă. Această argumentație ar fi de asemenea lipsită de temei.

Prin intermediul primei critici prezentate în susținerea celui de al doilea aspect al celui de al patrulea motiv, recurentele reproșează în esență Tribunalului că a considerat, fără explicații suficiente, că ECHA a ținut seama în mod corespunzător de studii noi privind bioacumularea D4 și a D5, ulterioare avizelor MSC și CER.

Astfel, această critică este întemeiată în esență pe încălcarea de către Tribunal a obligației sale de motivare. În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, obligația de motivare a hotărârilor, care revine Tribunalului în temeiul articolului 36 și al articolului 53 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, nu îi impune să prezinte o expunere care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate raționamentele formulate de părțile în litigiu. Prin urmare, motivarea poate fi implicită, cu condiția de a permite persoanelor interesate să cunoască motivele pentru care Tribunalul nu a admis argumentele acestora, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul (Hotărârea din 2 septembrie 2021, Ja zum Nürburgring/Comisia, C‑647/19 P, EU:C:2021:666, punctul 36 și jurisprudența citată).

Având în vedere această jurisprudență, trebuie constatat că punctele 170, 171, 175 și 177 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a constatat în esență că diferite studii științifice erau examinate în mod critic în cadrul procesului decizional, nu sunt afectate de nicio lipsă de motivare, aceste puncte trebuind să fie interpretate în contextul hotărârii atacate. Or, astfel cum a arătat și doamna avocată generală la punctele 97 și 98 din concluzii, Tribunalul a examinat, în special la punctele 185-188 din hotărârea atacată, modalitățile prin care ECHA și MSC au luat în considerare unele dintre aceste studii.

În ceea ce privește a doua critică prezentată în susținerea acestui aspect al celui de al patrulea motiv, întemeiată în esență pe o pretinsă contradicție între punctele 178 și 180 din hotărârea atacată, este necesar să se considere că această critică se întemeiază pe o lectură eronată a acestor puncte. Astfel, la punctul 178 din această hotărâre, după ce a prezentat teza reclamantelor potrivit căreia simpla citare a studiilor nu este suficientă pentru a demonstra că ECHA a ținut seama de informații noi, Tribunalul a constatat că reclamantele nu au menționat date pentru care le era imposibil să știe modul în care au fost apreciate. În schimb, punctul 180 din aceeași hotărâre răspunde unui alt argument, întemeiat pe pretinse erori vădite de apreciere săvârșite de ECHA în cadrul aprecierii anumitor studii. În această privință, Tribunalul a constatat că reclamantele furnizaseră exemple care erau destinate să demonstreze că ECHA nu examinase cu atenție noile informații aflate la dispoziția sa, care au fost înlăturate de Tribunal la punctele care urmează punctului 180 menționat.

În ceea ce privește a treia critică întemeiată pe denaturarea de care ar fi afectat punctul 200 din hotărârea atacată, reiese din actele de procedură că problema corecției de creștere aplicate valorilor FBC ale D4 și ale D5 nu a fost abordată de reclamante în cadrul celui de al cincilea aspect al primului motiv invocat în primă instanță. Numai în replica depusă la Tribunal, în special în partea referitoare la bioacumularea D6, astfel cum se arată la punctul 201 din hotărârea atacată, reclamantele au reproșat ECHA că a aplicat un FBC corectat în funcție de creștere în cadrul evaluării D4, a D5 și a D6.

În consecință, la punctul 200 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins în mod întemeiat ca tardiv argumentul reclamantelor referitor la o pretinsă corecție de creștere a valorilor FBC, deși acest argument a fost invocat în replică, iar nu numai în ședință. Astfel, după cum reiese din alineatul (2) al articolului 84 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, invocarea de motive noi este permisă în replică numai dacă este îndeplinită condiția prevăzută la alineatul (1) al acestui articol, și anume dacă aceste motive se bazează pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii, ceea ce reclamantele nu au invocat în speță.

În ceea ce privește a patra critică, întemeiată pe o eroare în aprecierea faptelor și a argumentelor reclamantelor cu privire la contaminarea potențială a eșantioanelor examinată la punctul 208 din hotărârea atacată, este necesar să se constate, în lipsa oricărei susțineri privind denaturarea, că această critică este inadmisibilă, Tribunalul fiind, astfel cum s‑a amintit la punctul 50 din prezenta hotărâre, singurul competent să constate și să aprecieze faptele pertinente, precum și să aprecieze elementele de probă.

Rezultă că al doilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie înlăturat ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

Recurentele, susținute de ACC, arată, în primul rând, că, la punctele 96 și 225 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑a îndepărtat în mod eronat de jurisprudența sa atunci când a statuat că secțiunea 1.1.1.3 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 (JO 2008, L 353, p. 1) nu este relevantă în vederea identificării substanțelor PBT și vPvB. Or, în Hotărârea din 7 martie 2013, Bilbaína de Alquitranes și alții/ECHA (T‑93/10, EU:T:2013:106), Tribunalul ar fi admis aplicabilitatea anumitor dispoziții ale Regulamentului nr. 1272/2008 în cazul procedurii de identificare a unei substanțe ca prezentând motive de îngrijorare deosebită.

În al doilea rând, la punctul 226 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de apreciere în ceea ce privește legătura dintre datele referitoare la FAT și la FBA, precum și în ceea ce privește importanța mai ridicată acordată valorilor FBC. Recurentele reiterează astfel în esență, în ceea ce privește în special D6, teza lor susținută în cadrul primului motiv întemeiat pe eroarea de interpretare a anexei XIII în măsura în care Tribunalul ar fi acordat prioritate datelor privind FBC.

În al treilea rând, la punctele 231, 234 și 237 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi respins în mod eronat ca inadmisibile, pentru motivul că ar fi fost invocate numai în ședință, obiecțiile pe care reclamantele le formulaseră în ceea ce privește corecțiile creșterii aplicate în cadrul studiului „CERI (2010)”. În realitate, aceste obiecții ar fi fost invocate în memoriul în replică. Recurentele invocă de asemenea o denaturare a argumentației lor la punctul 234 din hotărârea atacată, în sensul că nu ar fi contestat validitatea metodologiei prezentate în Orientarea 305 a OCDE în ceea ce privește corecția de creștere aplicată de ECHA, ci aplicarea de către ECHA a opțiunilor prevăzute în această orientare pentru standardizarea creșterii.

În al patrulea rând, la punctul 241 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi reținut în mod eronat că reclamantele au afirmat că ECHA trebuia să efectueze o analiză statistică a diferitor studii privind datele referitoare la FBC ca practică generală. Recurentele afirmă că au susținut că ECHA trebuia, în cadrul determinării bazate pe forța probatorie a datelor, să ia în considerare aceste informații atunci când sunt disponibile, ceea ce ar fi fost cazul în speță, și să le acorde importanța pe care o impun.

ECHA, susținută de Comisie, solicită respingerea celui de al treilea aspect al celui de al patrulea motiv. În ceea ce privește în special aplicarea Regulamentului nr. 1272/2008, Comisia apreciază că, în orice caz, argumentația recurentelor este inoperantă în măsura în care determinarea bazată pe forță probatorie a datelor ar fi fost efectuată de ECHA în conformitate cu anexa XIII.

În ceea ce privește, în primul rând, punctele 96 și 225 din hotărârea atacată, în cadrul cărora Tribunalul a respins aplicarea prin analogie a secțiunii 1.1.1.3 din anexa I la Regulamentul nr. 1272/2008, care cuprinde o explicație a determinării bazate pe forța probatorie analogă celei care figurează la al doilea și la al treilea paragraf din preambulul anexei XIII, este necesar să se constate că recurentele nu demonstrează în ce mod o interpretare coroborată a Regulamentului REACH și a Regulamentului nr. 1272/2008 ar fi putut conduce la o altă concluzie decât cea a deciziei în litigiu, astfel cum a arătat și doamna avocată generală la punctele 71 și 72 din concluzii. Prin urmare, această critică trebuie respinsă ca inoperantă.

În ceea ce privește, în al doilea rând, prioritatea acordată datelor privind FBC în raport cu datele referitoare la FBA și la FAT cu ocazia identificării D6 ca substanță bioacumulabilă, trebuie să se considere că Tribunalul nu a săvârșit o eroare de interpretare atunci când a constatat, la punctul 226 din hotărârea atacată, „importanța acordată valorilor FBC mai ridicate”. În consecință, critica recurentelor în această privință trebuie respinsă ca nefondată. În ceea ce privește celelalte aspecte referitoare la legătura dintre datele referitoare la FAT și la FBA, este necesar să se observe că recurentele se limitează să susțină o interpretare diferită a acestei legături decât cea reținută de Tribunal fără a stabili existența unei denaturări.

În ceea ce privește critica privind corecția de creștere aplicată în cadrul studiului „CERI (2010)”, deși este adevărat că această critică a fost în esență invocată în replică în fața Tribunalului, iar nu numai în ședință, nu este mai puțin adevărat că respingerea acesteia ca inadmisibilă din cauza tardivității, la punctul 231 din hotărârea atacată, nu este afectată de o eroare de drept, pentru aceleași motive precum cele expuse la punctele 117 și 118 din prezenta hotărâre.

În ceea ce privește celelalte critici invocate de recurente cu privire la punctele 234, 237 și 241 din hotărârea atacată, este necesar să se constate că, prin argumentația lor, recurentele se limitează să conteste ponderarea probelor în cadrul determinării bazate pe forța probatorie a bioacumulării D6 fără a demonstra existența denaturărilor invocate. Ele urmăresc astfel în realitate să obțină o simplă reexaminare a elementelor de probă prezentate în fața Tribunalului, ceea ce, pentru motivele expuse la punctul 50 din prezenta hotărâre, nu este de competența Curții.

Prin urmare, al treilea aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins ca fiind în parte nefondat, în parte inoperant și în parte inadmisibil.

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că recursul trebuie respins în totalitate.

În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Articolul 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, prevede că partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Articolul 184 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Curții prevede că, în cazul în care un intervenient în primă instanță nu a formulat el însuși recurs, acesta nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în procedura de recurs decât dacă a participat la faza scrisă sau orală a procedurii în fața Curții. În cazul în care un asemenea intervenient participă la procedură, Curtea poate decide ca acesta să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Potrivit articolului 140 alineatul (1) din acest regulament, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.

Întrucât ECHA a solicitat obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, iar acestea au căzut în pretenții, se impune obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.

Republica Federală Germania și Comisia, interveniente în primă instanță, suportă propriile cheltuieli de judecată.

ACC, intervenientă în primă instanță, care a participat la faza scrisă a procedurii în fața Curții, suportă propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

9 noiembrie 2023 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Regulamentul REACH

Regulamentul (UE) nr. 253/2011

Regulamentul (CE) nr. 440/2008

Istoricul litigiului

Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

Concluziile părților în fața Curții

Cu privire la recurs

Cu privire la primul motiv

Argumentele părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al doilea motiv

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al treilea motiv

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al patrulea motiv

Cu privire la primul aspect

Cu privire la al doilea aspect

Cu privire la al treilea aspect

Cu privire la cheltuielile de judecată