Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 31 ianuarie 2023.#Proces penal împotriva Lluís Puig Gordi și alții.#Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Cooperare judiciară în materie penală – Mandat european de arestare – Decizia-cadru 2002/584/JAI – Proceduri de predare între statele membre – Condiții de executare – Competența autorității judiciare emitente – Articolul 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Drept de acces la o instanță judecătorească constituită în prealabil prin lege – Posibilitatea de a emite un nou mandat european de arestare vizând aceeași persoană.#Cauza C-158/21.

Cauza C-158/21

Procedură penală

împotriva

Lluís Puig Gordi și alții

(cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Supremo)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 31 ianuarie 2023

„Trimitere preliminară – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Cooperare judiciară în materie penală – Mandat european de arestare – Decizia-cadru 2002/584/JAI – Proceduri de predare între statele membre – Condiții de executare – Competența autorității judiciare emitente – Articolul 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Drept de acces la o instanță judecătorească constituită în prealabil prin lege – Posibilitatea de a emite un nou mandat european de arestare vizând aceeași persoană”

Întrebări preliminare – Procedură preliminară accelerată – Condiții – Împrejurări care justifică o examinare rapidă – Lipsă – Suspendarea procedurii aflate pe rolul instanței de trimitere în așteptarea răspunsului Curții – Persoane vizate de procedura penală principală care nu se află în prezent în detenție

[Statutul Curții de Justiție, art. 23a; Regulamentul de procedură al Curții, art. 105 alin. (1)]

(a se vedea punctele 26-30)

Cooperare judiciară în materie penală – Decizia-cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Întrebări preliminare – Admisibilitate – Întrebări referitoare la obligațiile autorității judiciare de executare a unui mandat european de arestare, adresate de autoritatea judiciară emitentă – Întrebări admisibile

(art. 267 TFUE; Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299)

(a se vedea punctele 53 și 54)

Întrebări preliminare – Admisibilitate – Condiții – Întrebări care au legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului – Probleme de interpretare a unor dispoziții din dreptul Uniunii care nu au efect direct – Lipsa incidenței

(art. 267 TFUE)

(a se vedea punctul 59)

Cooperare judiciară în materie penală – Decizia-cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Posibilitatea de a refuza executarea mandatului european de arestare – Refuz întemeiat pe un motiv care decurge exclusiv din dreptul statului membru de executare – Inadmisibilitate – Dispoziție națională care prevede refuzul executării în cazul încălcării unui drept fundamental consacrat în dreptul Uniunii – Posibilitatea autorității judiciare de executare de a aplica o astfel de dispoziție – Condiție

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 4 și 47; Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, art. 1, 3, 4, 4a, art. 6 alin. (1) și art. 8]

(a se vedea punctele 69-76 și 79 și dispozitiv 1)

Cooperare judiciară în materie penală – Decizia-cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Posibilitatea de a refuza executarea mandatului european de arestare – Refuzul executării întemeiat pe verificarea de către autoritatea judiciară de executare a competenței autorității judiciare emitente de a emite un astfel de mandat – Inadmisibilitate

[Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, considerentul (6) și art. 1 alin. (1) și (2) și art. 6 alin (1)]

(a se vedea punctele 84-89 și dispozitiv 2)

Cooperare judiciară în materie penală – Decizia-cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Predarea persoanelor condamnate sau bănuite către autoritățile judiciare emitente – Obligația de a respecta drepturile și principiile juridice fundamentale – Drept de acces la o instanță judecătorească independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege – Refuzul executării motivat de riscul ca persoana predată să fie judecată de o instanță lipsită de competență în acest scop – Inadmisibilitate – Excepție – Condiții – Deficiențe sistemice sau generalizate ale sistemului jurisdicțional din statul membru emitent sau deficiențe care afectează protecția jurisdicțională a unui grup identificabil în mod obiectiv de care aparține persoana în cauză – Lipsă vădită de competență a instanței sesizate cu procedura privind persoana menționată

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 al doilea paragraf; Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, art. 1 alin. (3)]

(a se vedea punctele 97, 98, 101-103, 105-111, 114, 115, 119 și 120 și dispozitiv 3)

Cooperare judiciară în materie penală – Decizia-cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Predarea persoanelor condamnate sau bănuite către autoritățile judiciare emitente – Obligația de a respecta drepturile și principiile juridice fundamentale – Drept de acces la o instanță judecătorească independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege – Refuzul executării motivat de riscul ca persoana predată să fie judecată de o instanță lipsită de competență în acest scop – Refuz justificat de existența unui raport al Grupului de lucru privind detenția arbitrară care nu are legătură directă cu situația persoanei în cauză – Inadmisibilitate – Evaluarea de către autoritatea judiciară de executare a deficiențelor sistemice sau generalizate ale sistemului jurisdicțional al statului membru emitent – Evaluarea de către aceeași autoritate a deficiențelor care afectează protecția jurisdicțională a unui grup identificabil în mod obiectiv de care aparține persoana în cauză – Raport susceptibil de a fi luat în considerare în cadrul acestor evaluări

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 al doilea paragraf; Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, art. 1 alin. (3)]

(a se vedea punctele 122-126 și dispozitiv 4)

Cooperare judiciară în materie penală – Decizia-cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Predarea persoanelor condamnate sau bănuite către autoritățile judiciare emitente – Obligația de a respecta drepturile și principiile juridice fundamentale – Drept de acces la o instanță judecătorească independentă și imparțială, constituită în prealabil prin lege – Refuzul executării motivat de riscul ca persoana predată să fie judecată de o instanță lipsită de competență în acest scop – Lipsa unei cereri prealabile de informații suplimentare adresate autorității judiciare emitente – Inadmisibilitate

[art. 4 alin. (3) primul paragraf TUE; Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, art. 8 alin. (1) și art. 15 alin. (2)]

(a se vedea punctele 131-136 și dispozitiv 5)

Cooperare judiciară în materie penală – Decizia-cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Predarea persoanelor condamnate sau bănuite către autoritățile judiciare emitente – Refuzul executării unui prim mandat european de arestare vizând o persoană căutată – Emiterea mai multor mandate europene de arestare succesive împotriva aceleiași persoane – Admisibilitate – Condiții

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 al doilea paragraf; Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, art. 1 alin. (3)]

(a se vedea punctele 140-146 și dispozitiv 6)

Rezumat

În urma adoptării legilor privind independența comunității autonome Catalonia (Spania) și a organizării unui referendum în acest sens, o procedură penală a fost inițiată împotriva mai multor persoane la Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania), instanța de trimitere. Astfel, în toamna anului 2019, această instanță a emis mai multe mandate europene de arestare. Procedurile de executare a mandatelor europene de arestare emise împotriva domnilor Puigdemont Casamajó și Comín Oliveres au fost suspendate după alegerea acestora ca deputați în Parlamentul European. În ceea ce privește mandatul european de arestare emis împotriva domnului Puig Gordi, Nederlandstalige rechtbank van eerste aanleg Brussel (Tribunalul de Primă Instanță neerlandofon din Bruxelles, Belgia) a refuzat executarea acestuia, printr-o ordonanță adoptată în august 2020, pentru motivul că, în opinia sa, instanța de trimitere nu era competentă să emită mandatul european de arestare în cauză. Prin hotărârea pronunțată în ianuarie 2021, cour d’appel de Bruxelles (Curtea de Apel din Bruxelles, Belgia) a respins apelul formulat împotriva acestei ordonanțe.

În acest context, instanța de trimitere adresează Curții o serie de întrebări prin care solicită în esență să se stabilească dacă o autoritate judiciară de executare poate refuza să execute un mandat european de arestare invocând lipsa de competență a autorității judiciare emitente de a emite mandatul în cauză sau de a judeca persoana urmărită penal și dacă decizia-cadru privind mandatul european de arestare ( 1 ) se opune emiterii unui nou mandat european de arestare după ce executarea unui prim astfel de mandat a fost refuzată.

Prin hotărârea sa, Curtea, reunită în Marea Cameră, precizează printre altele condițiile care îi permit autorității judiciare de executare să refuze să dea curs unui mandat european de arestare din cauza riscului de încălcare, în cazul predării persoanei căutate, a dreptului fundamental al acestei persoane la un proces echitabil ( 2 ), în legătură cu o astfel de lipsă de competență.

Aprecierea Curții

În primul rând, Curtea precizează că o autoritate judiciară de executare nu poate refuza executarea unui mandat european de arestare întemeindu-se pe un motiv de neexecutare care nu rezultă din Decizia-cadru 2002/584, ci exclusiv din dreptul statului membru de executare. În această privință, Curtea arată că toate motivele reținute în jurisprudența sa ca obligând la neexecutarea unui mandat european de arestare sau ca autorizând neexecutarea unui astfel de mandat rezultă din Decizia-cadru 2002/584. Pe de altă parte, a admite că un stat membru poate adăuga la motivele menționate alte motive, întemeiate pe dreptul național, care să permită neexecutarea unui mandat european de arestare ar împiedica buna funcționare a sistemului simplificat de predare a persoanelor instituit prin această decizie-cadru. Curtea adaugă totuși că un stat membru are dreptul, cu titlu excepțional, să invoce un motiv de neexecutare întemeiat pe obligația de a garanta respectarea drepturilor fundamentale ale persoanei vizate recunoscute de dreptul Uniunii ( 3 ), cu respectarea condițiilor stricte enunțate în jurisprudența Curții în această privință.

În al doilea rând, Curtea statuează că autoritatea judiciară de executare nu poate verifica dacă un mandat european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară care era competentă în acest scop și nu poate refuza executarea mandatului european de arestare respectiv atunci când apreciază că situația este diferită ( 4 ). În această privință, articolul 6 alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584 definește autoritatea judiciară emitentă drept autoritatea judiciară a statului membru emitent care este competentă să emită un mandat european de arestare în conformitate cu dreptul statului în cauză. Deși autoritatea judiciară de executare trebuie să se asigure, înainte de executarea unui mandat european de arestare, că acesta a fost într‑adevăr emis de o autoritate judiciară, ea nu poate, în schimb, să verifice dacă autoritatea în cauză este competentă, în raport cu normele dreptului statului membru emitent, să emită un astfel de mandat. În cadrul autonomiei procedurale care îi este recunoscută, revine astfel fiecărui stat membru sarcina de a desemna autoritățile judiciare competente să emită un mandat european de arestare, aceste autorități judiciare trebuind apoi să își aprecieze ele însele competența în acest scop în raport cu dreptul statului membru emitent.

În al treilea rând, Curtea precizează că autoritatea judiciară de executare chemată să decidă cu privire la predarea unei persoane care face obiectul unui mandat european de arestare nu poate refuza executarea acestuia din urmă pentru motivul că persoana respectivă este în pericol ca, în urma predării sale către statul membru emitent, să fie judecată de o instanță lipsită de competență în acest scop, cu excepția cazului în care,

- pe de o parte, această autoritate judiciară dispune de elemente obiective, fiabile, precise și actualizate în mod corespunzător care dovedesc existența unor deficiențe sistemice sau generalizate în ceea ce privește funcționarea sistemului jurisdicțional al statului membru emitent sau a unor deficiențe care afectează protecția jurisdicțională a unui grup de persoane identificabil în mod obiectiv din care ar face parte persoana în cauză, în raport cu cerința unei instanțe instituite prin lege, care implică faptul că justițiabilii în cauză sunt, în general, privați, în acest stat membru, de o cale de atac efectivă care să permită controlul competenței instanței penale chemate să îi judece, și

- pe de altă parte, autoritatea judiciară menționată constată că, în împrejurările specifice ale cauzei în discuție, există motive serioase și întemeiate de a crede că, ținând seama de elementele furnizate de persoana care face obiectul acestui mandat european de arestare, instanța sesizată cu procedura referitoare la această persoană este în mod vădit lipsită de competență în acest scop.

În special, Curtea amintește că competența unei instanțe de a soluționa o cauză implică cerința unei „instanț[e] […] instituit[e] prin lege”, care decurge din articolul 47 din cartă. În consecință, din moment ce o persoană care face obiectul unui mandat european de arestare susține că va fi expusă, în urma predării sale, la o încălcare a dreptului său la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești imparțiale, din cauza lipsei de competență a instanței chemate să o judece, revine autorității judiciare de executare sarcina de a aprecia temeinicia acestei afirmații în cadrul unei examinări în două etape. Atunci când autoritatea judiciară de executare consideră că elementele de care dispune nu urmăresc să demonstreze existența deficiențelor menționate anterior, ea nu poate refuza executarea mandatului european de arestare în cauză pentru acest motiv. Astfel, atunci când în statul membru emitent există căi de atac care permit controlul competenței instanței chemate să judece o astfel de persoană (sub forma unei examinări a propriei competențe de către această instanță sau sub forma unei căi de atac formulate în fața unei alte instanțe), riscul ca aceeași persoană să fie judecată de o instanță lipsită de competență în acest scop din statul membru în cauză poate fi, în principiu, evitat prin exercitarea de către persoana respectivă a acestor căi de atac. În lipsa unor elemente care să demonstreze existența deficiențelor menționate anterior, autoritatea judiciară de executare nu poate prezuma că nu există astfel de căi de atac, această autoritate fiind dimpotrivă obligată, în conformitate cu principiul încrederii reciproce, să își întemeieze analiza pe existența și eficacitatea căilor de atac menționate.

În al patrulea și ultimul rând, Curtea consideră că împotriva unei persoane căutate pot fi emise mai multe mandate europene de arestare succesive în vederea obținerii predării sale de către un stat membru după ce executarea unui prim mandat european de arestare care viza această persoană a fost refuzată de statul membru respectiv, în măsura în care executarea unui nou mandat european de arestare nu ar conduce la o încălcare a drepturilor și principiilor juridice fundamentale consacrate la articolul 6 TUE ( 5 ) și emiterea acestui din urmă mandat european de arestare ar avea un caracter proporțional. Astfel, emiterea unui nou mandat european de arestare se poate dovedi necesară, în special după ce elementele care au împiedicat executarea precedentului mandat european de arestare au fost înlăturate. În cadrul examinării caracterului proporțional al emiterii unui nou mandat european de arestare, autoritatea judiciară emitentă trebuie totuși să țină seama de natura și de gravitatea infracțiunii pentru care este urmărită persoana căutată, de consecințele asupra acestei persoane ale mandatului sau ale mandatelor europene de arestare emise anterior împotriva sa sau de perspectivele de executare a unui eventual nou mandat european de arestare.

( 1 ) Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (JO 2002, L 190, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 3), astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 (JO 2009, L 81, p. 24) (denumită în continuare „Decizia-cadru 2002/584”).

( 2 ) Acest drept este consacrat la articolul 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

( 3 ) Articolul 1 alineatul (3) din Decizia-cadru 2002/584.

( 4 ) Curtea se pronunță în temeiul articolului 1 alineatele (1) și (2) și al articolului 6 alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584.

( 5 ) Această obligație este prevăzută la articolul 1 alineatul (3) din Decizia-cadru 2002/584.