Concluziile avocatului general L. Medina prezentate la 2 martie 2023.###

Ediție provizorie

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOAMNA LAILA MEDINA

prezentate la 2 martie 2023(1)

Cauza C‑723/21

Stadt Frankfurt (Oder),

FWA Frankfurter Wasser- und Abwassergesellschaft mbH

împotriva

Landesamt für Bergbau, Geologie und Rohstoffe,

cealaltă parte în procedură:

Lausitz Energie Bergbau AG

[cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgericht Cottbus (Tribunalul Administrativ din Cottbus, Germania)]

„Trimitere preliminară – Admisibilitate – Mediu – Politica Uniunii Europene în domeniul apei – Directiva 2000/60/CE – Acces la justiție în probleme de mediu – Procedură de autorizare a proiectului – Articolul 7 – Interdicție de deteriorare a calității apei – Proiect de amenajare a unui lac artificial – Sulfat – Obligația statelor membre de a nu autoriza un proiect care ar putea cauza o deteriorare a calității apei utilizate pentru producerea apei potabile”

1. Prezenta cerere de decizie preliminară oferă Curții posibilitatea de a interpreta pentru prima dată articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2000/60/CE (Directiva‑cadru privind apa, denumită în continuare „Directiva‑cadru privind apa”)(2). Acțiunea din procedura principală a fost introdusă de Stadt Frankfurt (Oder) [orașul Frankfurt (Oder)] și de FWA Frankfurter Wasser- und Abwassergesellschaft mbH, Frankfurt (Oder) (denumită în continuare „FWA”) împotriva președintelui Landesamt für Bergbau, Geologie und Rohstoffe (Oficiul Regional pentru Minerit, Geologie și Materii Prime), Cottbus (Germania) (denumit în continuare „Oficiul”). Acțiunea are ca obiect o decizie de autorizare a amenajării(3) prin care Oficiul autorizează crearea de către Lausitz Energie Bergbau AG, Cottbus (intervenientă în litigiul principal, denumită în continuare „Lausitz”), a celui mai mare lac artificial din Germania (cu o suprafață de 1 900 de hectare, și anume, aproximativ 2 660 de terenuri de fotbal).

I. Situația de fapt aflată la originea litigiului principal și întrebările preliminare

2. Orașul Frankfurt (Oder) este responsabil de alimentarea cu apă potabilă a 57 000 de locuitori. Acesta recurge la serviciile FWA în vederea îndeplinirii acestei sarcini legale. FWA exploatează o stație de tratare a apei în temeiul permisului care i‑a fost acordat în conformitate cu legislația privind apa.

3. Stația de tratare a apei produce apă potabilă din apele subterane și din apa din râul Spree (denumit în continuare „Spree”), într‑o secțiune situată în afara unei zone protejate în sensul articolului 7 alineatul (3) a doua teză din Directiva cadru privind apa.

4. Apa din Spree prezintă o concentrație mare de sulfat. Sulfatul provine din exploatațiile miniere de suprafață închise din bazinul hidrografic al râului Spree. Acesta se formează prin oxidarea rocii de pirită, care este depozitată în sol în absența aerului până când este excavată. Concentrația de sulfat din apa potabilă introdusă în conductele de alimentare nu trebuie să depășească o anumită valoare – o cerință care a fost cu greu respectată până în prezent de stația de tratare a apei.

5. După încetarea operațiunilor în mina de suprafață în cauză, Lausitz va inunda cavitatea reziduală formată prin extragerea lignitului. Lacul creat ca urmare a inundării va avea un deversor. Apa care se scurge prin deversor se va vărsa în Spree și va avea o concentrație de sulfat semnificativ mai mare decât apa aflată deja în Spree. Orașul Frankfurt (Oder) și FWA se tem că, din cauza afluxului în apele râului Spree, concentrația de sulfat din apa acestuia, care este deja la un nivel critic în ceea ce privește producția de apă potabilă, va depăși limita admisă, astfel încât vor trebui să oprească producția de apă potabilă sau să o modifice în mod fundamental din punct de vedere tehnic.

6. Oficiul a autorizat construcția lacului, inclusiv a deversorului, prin intermediul unei decizii de autorizare a amenajării, după ce a stabilit, pe baza unei expertize, că apele râului Spree nu se vor deteriora în sensul articolului 4 din Directiva‑cadru privind apa. Nu s‑au efectuat evaluări ale efectelor asupra concentrației de sulfat, în temeiul articolului 7 din această directivă, la punctul de captare a apei și, după caz, nici asupra stației de tratare a apei. Orașul Frankfurt (Oder) și FWA au introdus prezenta acțiune împotriva deciziei menționate de autorizare a amenajării.

7. În cadrul acestei acțiuni, Verwaltungsgericht Cottbus (Tribunalul Administrativ din Cottbus, Germania) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„(1)

(a) Articolul 7 alineatul (3) din [Directiva‑cadru privind apa] trebuie interpretat în sensul că toți membrii publicului vizat în mod direct de un proiect sunt autorizați să invoce pe cale judiciară încălcări ale obligației

(a) de a preveni deteriorarea calității corpurilor de apă utilizate pentru producerea apei potabile;

(b) de a reduce nivelul tratamentului necesar pentru producerea apei potabile,

în temeiul protecției terților în contextul interdicției de deteriorare a apelor subterane (a se vedea [Hotărârea din 28 mai 2020, Land Nordrhein‑Westfalen (C‑535/18, EU:C:2020:391, punctul 132 și următoarele) (denumită în continuare „Hotărârea pronunțată în cauza Land Nordrhein‑Westfalen”)], și [Hotărârea din 3 octombrie 2019, Wasserleitungsverband Nördliches Burgenland și alții (C‑197/18, EU:C:2019:824, punctele 40 și 42)])?

(b) În cazul unui răspuns negativ la întrebarea (a):

În orice caz, reclamanții cărora li s‑a încredințat producția și tratamentul de purificare ale apei potabile sunt îndreptățiți să invoce încălcări ale obligațiilor și cerințelor prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa?

(2) Articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa conține, pe lângă cerința planificării pe termen mai lung în cadrul planurilor de gestionare și al programelor de măsuri, o obligație, similară celei prevăzute la articolul 4 din aceasta, de a refuza autorizarea unor proiecte specifice pentru motivul încălcării interdicției de deteriorare și în ceea ce privește corpurile de apă care nu fac parte din zonele de protecție în sensul articolului 7 alineatul (3) a doua teză din această directivă (a se vedea [Hotărârea pronunțată în cauza Land Nordrhein‑Westfalen, punctul 75])?

(3) Având în vedere că articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa – spre deosebire de anexa V la articolul 4 din aceasta – nu stabilește valori de referință proprii pentru controlul interdicției de deteriorare:

(a) În ce condiții se poate presupune că va avea loc o deteriorare a corpului de apă și, în consecință, o creștere a nivelului tratamentului de purificare necesar pentru producerea apei potabile?

(b) Punctul de referință relevant pentru creșterea nivelului tratamentului de purificare și, prin urmare, pentru interzicerea deteriorării prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa ar putea fi situat în valorile‑limită din anexa I la [Directiva 98/83/CE(4) (denumită în continuare „Directiva privind apa potabilă”) – astfel cum sugerează articolul 7 alineatul (2) ultima teză din Directiva‑cadru privind apa?

(c) În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea (b):

Poate exista o încălcare a interdicției de deteriorare prevăzută la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa în cazul în care singura valoare semnificativă nu este o valoare‑limită prevăzută în părțile A sau B din anexa I [la Directiva privind apa potabilă], ci un așa‑numit „parametru indicator” în conformitate cu partea C din anexa I?

(4) Când trebuie să se considere că există o încălcare a interdicției de deteriorare prevăzută la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa (a se vedea, cu privire la criteriul interdicției de deteriorare prevăzut la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa, [Hotărârea pronunțată în cauza Land Nordrhein‑Westfalen, punctul 119], și, anterior, [Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland (C‑461/13, EU:C:2015:433, punctul 52) (denumită în continuare „Hotărârea pronunțată în cauza Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland”)]?

(a) Pentru a se reține existența unei încălcări, este suficientă orice deteriorare

sau

(b) trebuie să existe probabilitatea ca parametrul indicator pentru sulfat de 250 mg/l să nu fie respectat

sau

(c) trebuie să existe riscul ca măsurile de remediere, în sensul articolului 8 alineatul (6) din Directiva privind apa potabilă, să sporească costul tratării pentru producerea apei potabile?

(5) Pe lângă criteriul controlului de legalitate pe fond, articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa conține și cerințe pentru procedura de autorizare oficială, astfel încât jurisprudența Curții privind articolul 4 din [această directivă] poate fi transpusă la domeniul de aplicare al articolului 7 alineatul (3) din aceasta (a se vedea [Hotărârea pronunțată în cauza Land Nordrhein‑Westfalen] – a doua întrebare preliminară)?

(6) O expertiză privind o posibilă încălcare a articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa trebuie de asemenea să fie efectuată de către dezvoltator de îndată ce proiectul este susceptibil de a încălca dispozițiile articolului 7 alineatul (3) [din directiva menționată])?

(7) În speță este necesar de asemenea să se considere că expertiza trebuie să fie disponibilă la momentul deciziei adoptate în conformitate cu legislația privind apa și, în consecință, o expertiză efectuată ulterior, în cursul procedurii judiciare, nu poate remedia nelegalitatea autorizației acordate în conformitate cu legislația privind apa (a se vedea [Hotărârea pronunțată în cauza Land Nordrhein‑Westfalen, punctul 76 și punctul 80 și următoarele])?

(8) Cerințele și interdicțiile prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa pot fi surmontate în cadrul evaluării efectuate cu ocazia autorizării, dându‑se prioritate obiectivului urmărit de proiect, de exemplu atunci când costul tratării este redus sau scopul proiectului este deosebit de important?

(9) Articolul 4 alineatul (7) din Directiva‑cadru privind apa se aplică în privința articolului 7 alineatul (3) din aceasta?

(10) Ce obligații, care depășesc articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa, pot fi deduse din articolul 7 alineatul (2) din aceasta, cu consecința că ele trebuie luate în considerare în cadrul unei proceduri de autorizare a unui proiect?”

II. Procedura în fața Curții

8. Au prezentat observații scrise Orașul Frankfurt (Oder) și FWA, Oficiul, Lausitz și Comisia Europeană.

III. Evaluare

A. Admisibilitate

9. În opinia noastră, în cazul în care corpul de apă utilizat de FWA pentru captarea apei brute nu ar fi un corp de apă în sensul articolului 7 alineatul (1) din Directiva‑cadru privind apa, articolul 7 alineatul (3) din această directivă nu ar fi aplicabil în litigiul principal.

10. Într‑adevăr, Oficiul susține în fața Curții că corpul de ape de suprafață ale râului Spree cu numărul de identificare DERW_DEBB582_1743 nu este un corp de apă care intră sub incidența articolului 7 alineatul (1) din Directiva‑cadru privind apa. A fost desemnată o zonă de protecție în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) a doua teză din Directiva‑cadru privind apa pentru corpul de apă subterană „Lower Spree 1” (număr de identificare DEGB_DEBB_HAV_US_3-1), determinată în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din această directivă.

11. În opinia noastră, aplicabilitatea articolului 7 alineatele (1) și (3) din Directiva‑cadru privind apa în prezenta cauză se bazează pe cel puțin două argumente.

12. În primul rând, există corpul de apă subterană „Lower Spree 1”, în care se infiltrează apa râului Spree. Situația de fapt prezentată de instanța de trimitere arată că acest corp de apă este (sau ar fi) afectat de proiectul în cauză, astfel încât Directiva‑cadru privind apa este aplicabilă.

13. În prezenta cerere de decizie preliminară, instanța de trimitere pleacă de la premisa că secțiunea relevantă a râului Spree este un corp de apă în sensul articolului 7 alineatul (1) din Directiva‑cadru privind apa. În plus, instanța de trimitere a constatat în mod clar, în ordonanța privind măsurile provizorii din 1 iunie 2021 (denumită în continuare „ordonanța din 1 iunie 2021”), că „secțiunea râului Spree în discuție în speță intră sub incidența [acestei dispoziții]". Într‑adevăr, FWA era autorizată, în temeiul legislației naționale privind apa, să capteze apa de suprafață din râul Spree (prin procesul de infiltrare) în scopul furnizării apei potabile.

14. În al doilea rând, Oficiul susține că articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa se aplică numai acelor corpuri de apă care au fost „identificate” în conformitate cu articolul 7 alineatele (1) și (2) din această directivă. Corpul de apă de suprafață al râului Spree (DERW_DEBB582_1743) nu a fost identificat pe această bază și, prin urmare, nu este un corp de apă care să intre sub incidența articolului 7 alineatul (1) din Directiva‑cadru privind apa. Acest corp de apă nu a fost desemnat nici în temeiul articolului 6 alineatul (2) din această directivă.

15. Este adevărat că acest corp de apă pare să nu fi fost desemnat sau identificat de autoritățile competente în temeiul articolelor 6 și 7 din Directiva‑cadru privind apa, în pofida faptului că este utilizat pentru producerea apei potabile, ceea ce ar putea constitui un indiciu că Germania nu și‑a îndeplinit obligațiile prevăzute la articolul 6 alineatele (1) și (3), de a actualiza registrul, precum și la articolul 7 din această directivă.

16. În definitiv, pentru a explica articolul 7 din Directiva‑cadru privind apa, considerentul (37) al acestei directive precizează că „[s]tatele membre trebuie să identifice apele utilizate pentru captarea apei potabile și să asigure respectarea dispozițiilor Directivei [Directivei‑cadru privind apa]”.

17. Acestea fiind spuse, nu considerăm că este posibilă aplicarea directă a articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa în cazul corpurilor de apă neidentificate, precum cel în cauză, întrucât acest lucru ar lipsi de sens regimul de identificare a corpurilor de apă în cauză și de păstrare a unui registru în conformitate cu aceste articole. Există, de asemenea, problema ambiguității cu privire la limitele exacte ale zonelor protejate care trebuie delimitate în temeiul articolului 6 alineatul (2) și al articolului 7 alineatul (1) din această directivă.

18. Având în vedere că articolul 7 alineatul (1) nu este direct aplicabil – acesta necesită măsuri de punere în aplicare – revine instanței de trimitere sarcina de a decide modul în care trebuie să procedeze în temeiul dreptului german pentru a asigura protecția acestor corpuri de apă [de exemplu, prin obligarea autorității competente să adopte măsuri de punere în aplicare relevante și să identifice corpurile de apă în cauză în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Directiva‑cadru privind apa].

19. În acest context, instanța de trimitere trebuie să mențină efectul util al Directivei‑cadru privind apa.

20. Astfel, trebuie amintit că articolul 7 alineatul (1) din Directiva‑cadru privind apa obligă statele membre să identifice tipuri specifice de corpuri de apă care trebuie protejate în temeiul articolului 7 alineatele (2) și (3) din această directivă. Statele membre nu ar trebui să fie în măsură să lipsească de protecție corpurile de apă destinate producerii apei potabile prin simplul fapt de a opta să nu le identifice (sau să nu le identifice în mod corespunzător) [articolul 7 alineatul (1) din Directiva‑cadru privind apa], atunci când aceste state membre autorizează în același timp, în temeiul legislației naționale privind apa, aceleași corpuri de apă să producă apă potabilă prin amestecarea acestora cu corpuri de apă care au fost identificate în mod corespunzător (astfel cum se prezintă situația în prezenta cauză). Acest lucru ar lipsi în mod vădit Directiva‑cadru privind apa, în special articolul 7 din aceasta, de efectul său util.

21. Este adevărat că în litigiul principal apele subterane par să fi fost protejate. Totuși, aceasta nu înseamnă că statele membre nu trebuie să protejeze și apele de suprafață utilizate pentru producerea apei potabile. Nu există niciun element în formularea articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa care să sugereze – și nici nu rezultă din spiritul și din scopul acestuia – că trebuie să se facă distincție între captarea directă și captarea indirectă a apei (și anume, cea obținută prin infiltrare).

22. Din considerațiile de mai sus rezultă că întrebările preliminare sunt admisibile.

B. Pe fond

1. Întrebarea 1

23. Instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa trebuie interpretat în sensul că toți membri publicului vizat în mod direct de un proiect (prima ipoteză) sau, în orice caz, persoanele cărora li s‑a încredințat producția și tratarea apei potabile (cea de a doua ipoteză) sunt îndreptățite să invoce încălcări ale cerințelor prevăzute de această dispoziție, inclusiv încălcări ale cerinței care vizează evitarea deteriorării calității corpurilor de apă utilizate pentru producerea apei potabile și ale celei care vizează reducerea nivelului tratamentului necesar pentru producerea apei potabile.

24. Este însă suficient să se sublinieze că, în prezenta cauză, nu este necesar ca Curtea să se pronunțe cu privire la prima ipoteză, având în vedere că reclamanții din litigiul principal nu sunt membri ai publicului, ci persoane juridice cărora li s‑a încredințat prin lege producția de apă potabilă și tratamentul de purificare a acesteia.

25. Curtea a statuat că, „în temeiul unei jurisprudențe constante a Curții, ar fi incompatibil cu efectul obligatoriu pe care articolul 288 TFUE îl atribuie unei directive să se excludă, în principiu, posibilitatea ca obligațiile pe care aceasta le impune să fie invocate de persoanele interesate” și „cel puțin persoanele fizice sau juridice afectate în mod direct de încălcarea dispozițiilor unei directive trebuie să poată solicita autorităților competente, dacă este cazul pe cale jurisdicțională, respectarea obligațiilor în cauză”(5).

26. Pentru a stabili dacă reclamanții din litigiul principal sunt afectați direct de o încălcare a obligațiilor prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, trebuie să se țină seama de finalitatea acestei directive și de conținutul dispoziției vizate(6).

27. Obiectul Directivei‑cadru privind apa, astfel cum este evidențiat de articolul 1 din aceasta, este de a proteja corpurile de apă, inclusiv cele utilizate pentru producerea apei potabile.

28. Articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa impune statelor membre anumite obligații în ceea ce privește protecția apelor utilizate pentru producerea apei potabile.

29. O persoană juridică autorizată să extragă și să utilizeze ape subterane (sau ape de suprafață) pentru producerea apei potabile utilizează în mod legitim astfel de ape subterane (sau ape de suprafață). În consecință, această persoană este afectată în mod direct de o încălcare a obligațiilor de îmbunătățire și de prevenire a deteriorării apelor subterane (sau a apelor de suprafață), această încălcare fiind susceptibilă să restrângă posibilitatea de care dispune persoana respectivă prin crearea unor obstacole în calea utilizării legitime a acestor ape(7).

30. Potrivit dreptului național, Orașul Frankfurt (Oder) este responsabil pentru aprovizionarea locuitorilor săi cu apă potabilă. În consecință, este în mod evident în interesul său să își îndeplinească această sarcină fără ingerințe nejustificate – iar o încălcare a articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa reprezintă o astfel de ingerință – și, în special, să prevină deteriorarea calității corpurilor de apă utilizate de orașul respectiv pentru producerea apei potabile. În caz contrar, acesta nu și‑ar putea îndeplini obligația de a furniza populației sale apă potabilă de calitate corespunzătoare.

31. Articolul 7 alineatul (3) din această directivă stabilește, de asemenea, anumite obiective în ceea ce privește tratamentul de purificare necesar pentru producerea apei potabile.

32. Este în interesul persoanelor juridice precum Stadt Frankfurt (Oder) și FWA să mențină un nivel redus al efortului necesar pentru tratamentul de purificare în contextul producerii apei potabile. Ambele sunt responsabile din punct de vedere juridic pentru furnizarea de apă conformă cu Directiva privind apa potabilă.

33. Într‑adevăr, tratamentul de purificare este necesar pentru a proteja sănătatea umană, iar cerințele de purificare sunt stabilite în Directiva privind apa potabilă, la care face referire în mod expres articolul 7 alineatul (2) din Directiva‑cadru privind apa. Directiva privind apa potabilă prevede un mecanism complex care concretizează ceea ce ar trebui să realizeze o astfel de purificare.

34. După cum vom vedea în continuare în prezentele concluzii, conformitatea cu articolul 7 din Directiva‑cadru privind apa este strâns legată de conformitatea cu Directiva privind apa potabilă. În cazul în care un stat membru încalcă articolul 7 din Directiva‑cadru privind apa într‑un bazin hidrografic, furnizorul de apă va fi afectat în mod negativ în ceea ce privește respectarea de către acesta a Directivei privind apa potabilă(8).

35. În consecință, Orașul Frankfurt (Oder) și FWA trebuie să fie în măsură să solicite ca o autoritate competentă, care este responsabilă pentru aprobarea unui proiect care ar putea afecta în mod negativ gradul de purificare a apei potabile, astfel cum prevede Directiva privind apa potabilă, să respecte obligațiile prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, dacă este necesar, prin introducerea unei acțiuni în fața unei instanțe competente.

36. Din considerațiile menționate anterior rezultă că articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, interpretat în lumina articolului 19 alineatul (1) TUE (potrivit căruia „[s]tatele membre stabilesc căile de atac necesare pentru a asigura o protecție jurisdicțională efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii”), trebuie interpretat în sensul că persoanele juridice însărcinate în temeiul dreptului național cu producerea și tratamentul de purificare a apei potabile sau persoanele cărora li s‑a încredințat o astfel de producție și un astfel de tratament de purificare au dreptul de a solicita ca o autoritate competentă, responsabilă cu aprobarea unui proiect care poate avea un impact negativ asupra gradului de purificare a apei potabile, astfel cum prevede Directiva privind apa potabilă, să respecte obligațiile prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa. Dacă este necesar, aceste persoane juridice pot face acest lucru prin introducerea unei acțiuni în fața unei instanțe competente.

2. Întrebarea 2

37. Instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa conține o obligație autonomă, similară celei prevăzute la articolul 4 din această directivă, de a refuza autorizarea unor proiecte individuale pentru motivul încălcării interdicției de deteriorare și în ceea ce privește corpurile de apă care nu fac parte din zonele de protecție în sensul articolului 7 alineatul (3) a doua teză din directiva menționată. În cadrul întrebării sale, instanța de trimitere menționează în mod expres Hotărârea pronunțată în cauza Land Nordrhein‑Westfalen, punctul 75.

38. În prima parte, vom analiza articolul 7 alineatul (3) prima teză din Directiva‑cadru privind apa, pentru a stabili concepția de ansamblu privind protecția corpurilor de apă utilizate pentru producerea apei potabile. În cea de a doua parte, vom evalua dacă teza a doua a acestei dispoziții, care permite statelor membre să stabilească zone de protecție, are vreo incidență în prezenta cauză.

a) Prima parte – articolul 7 alineatul (3) prima teză din Directiva‑cadru privind apa

39. Potrivit punctului 75 din Hotărârea pronunțată în cauza Land Nordrhein‑Westfalen, „atunci când un proiect poate produce efecte negative pentru apă, dezvoltarea acestuia nu poate fi aprobată decât dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (7) literele (a)-(d) din [Directiva‑cadru privind apa]. Revine autorităților naționale competente să aprobe dezvoltarea unui proiect sarcina de a controla dacă aceste condiții sunt îndeplinite înainte de a elibera o astfel de aprobare de dezvoltare, fără a aduce atingere unui eventual control jurisdicțional”.

40. Chiar dacă această jurisprudență privește articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa, interpretarea articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa ar trebui, în opinia noastră, să se inspire din această jurisprudență. Acest lucru se datorează nu în ultimul rând faptului că articolul 7 alineatul (3), la fel precum articolul 4, prevede anumite obligații pentru statele membre, diferența constând în faptul că această din urmă dispoziție prevede obligații pentru protecția apei în general, în timp ce prima dispoziție prevede obligații specifice pentru corpurile de apă care sunt utilizate pentru producerea apei potabile.

41. Potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție(9).

1) Modul de redactare a articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa

42. Modul de redactare a acestei dispoziții arată că legiuitorul Uniunii a formulat în cuprinsul acesteia o obligație pentru statele membre de a obține un anumit rezultat(10).

i) Semnificația termenului „asigură”

43. În Hotărârea pronunțată în cauza Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland (punctele 31-33), Curtea deduce că obligațiile prevăzute la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa au caracter obligatoriu ca urmare a faptului că această dispoziție conține o formulare care indică efectul său obligatoriu și relevanța sa în ceea ce privește autorizarea proiectelor individuale în cadrul regimului juridic care guvernează protecția apelor.

44. Într‑adevăr, la punctele respective din această hotărâre, Curtea explică faptul că expresia „pun în aplicare”, precum și formularea introductivă „[l]a punerea în aplicare a programelor de măsuri” atestă caracterul obligatoriu al acestei dispoziții, pe care autoritățile competente trebuie să o respecte atunci când aprobă proiecte individuale.

45. În mod similar cu articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa, faptul că articolul 7 alineatul (3) din această directivă prevede că statele membre „asigură protecția necesară în cazul corpurilor de apă” implică faptul că această obligație are un caracter obligatoriu și este relevantă în ceea ce privește aprobarea proiectelor individuale. Expresia „asigură protecția necesară” implică o obligație pentru statele membre de a acționa în acest sens, ceea ce presupune că acestea trebuie să înțeleagă procedura de autorizare a unui proiect individual ca o măsură de punere în aplicare pentru a asigura protecția necesară (punctul 32 din hotărârea menționată mai sus).

46. Faptul că articolul 4 și articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa cuprind formulări ușor diferite în această privință („statele membre pun în aplicare măsurile necesare pentru a preveni deteriorarea stării tuturor corpurilor de apă de suprafață” versus „[s]tatele membre asigură protecția necesară în cazul corpurilor de apă identificate pentru a preveni deteriorarea calității acestora, cu scopul de a reduce nivelul tratamentului de purificare necesar pentru producerea apei potabile”) nu este relevant în sensul prezentei evaluări. Este clar că termenul „asigură” implică faptul că statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a atinge obiectivele specifice ale Directivei‑cadru privind apa. Acest lucru este confirmat și prin examinarea câtorva alte versiuni lingvistice ale acestei formulări (de exemplu, versiunile în limbile germană, franceză, italiană, spaniolă și letonă).

ii) Semnificația expresiei „protecția necesară”

47. Utilizarea expresiei de mai sus la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa arată că legiuitorul Uniunii a optat pentru „abordarea bazată pe prevenire”, spre deosebire de „abordarea bazată pe tratare” (de la capătul circuitului) care era utilizată în trecut. Cu alte cuvinte, accentul nu mai este pus pe tratarea apei brute contaminate pentru a o face potabilă, ci mai degrabă pe protejarea surselor de apă utilizate.

48. După cum se explică în considerentul (11) al Directivei‑cadru privind apa, „politica [Uniunii] referitoare la mediu trebuie să contribuie la îndeplinirea obiectivelor de conservare, protecție și îmbunătățire a calității mediului, precum și de utilizare prudentă și rațională a resurselor naturale și trebuie să fie bazată pe principiile precauției și prevenirii […] (sublinierea noastră).

49. Expresia „protecția necesară” de la articolul 7 alineatul (3) indică faptul că, în lumina principiului prevenirii, înainte de a aproba un proiect individual, autoritatea competentă trebuie mai întâi să stabilească dacă proiectul respectiv nu va avea efecte negative asupra calității corpurilor de apă utilizate pentru producerea apei potabile.

iii) Semnificația expresiei „corpuri de apă identificate”

50. Formularea articolului 7 alineatul (3) indică faptul că măsurile de protecție prevăzute la acest articol se referă numai la corpurile de apă care au fost supuse procesului de identificare. Cu toate acestea, articolul 7 alineatul (3) nu conține nicio limitare bazată pe modul în care apa pătrunde în aceste corpuri de apă, și anume dacă acest lucru se întâmplă în mod natural sau prin infiltrare antropică (cum este cazul în litigiul principal). Prin urmare, trebuie asigurată protecția apei prezente în corpurile de apă identificate.

iv) Semnificația expresiei „a preveni deteriorarea calității acestora, cu scopul de a reduce nivelul tratamentului de purificare”

51. Această frază arată că scopul acțiunilor pe care trebuie să le întreprindă statele membre este de a reduce nivelul tratamentului de purificare necesar pentru producerea apei potabile, iar mijlocul pentru atingerea acestui scop este obligația ca statele membre să evite cel puțin deteriorarea calității corpurilor de apă.

52. Documentul de orientare explicativ nr. 16 (Guidance Document No 16)(11) al Comisiei susține interpretarea noastră cu privire la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa. Acest document de orientare, care reprezintă o poziție consensuală cu privire la cele mai bune practici convenite de Comisie, de toate statele membre și de alte părți interesate, explică articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa după cum urmează: „[î]n practică, evitarea deteriorării calității unui corp de apă subterană nu ar conduce ca atare în mod necesar la reducerea nivelului tratamentului de purificare necesar pentru producerea apei potabile. Ar fi necesară o îmbunătățire a calității pentru a reduce tratamentul. Cu toate acestea, este clar că există o intenție de a evita cel puțin deteriorarea calității apelor subterane. În mod ideal, protecția ar trebui să fie suficientă pentru ca, în timp, tratamentul de purificare să poată fi redus”.

53. Legătura intrinsecă dintre sursă (corpurile de apă subterană și cele de suprafață utilizate pentru producerea apei potabile) și produs (apa potabilă distribuită populației), prezentă în sintagma „cu scopul de a reduce nivelul tratamentului de purificare”, arată că gestionarea apei potabile de către statele membre trebuie să fie conformă cu Directiva privind apa potabilă și cu criteriile de calitate a apei stabilite în aceasta.

54. Rezultă că elementul de „prevenire a deteriorării” din formularea articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, coroborat cu cerința de a reduce nivelul tratamentului de purificare, înseamnă că interdicția de deteriorare prevăzută de această dispoziție urmărește să evite o situație în care nu sunt îndeplinite criteriile de calitate a apei stabilite în Directiva privind apa potabilă.

v) Semnificația expresiei „pentru producerea apei potabile”

55. Această frază clarifică faptul că corpurile de apă vizate sunt numai cele care sunt utilizate pentru producerea apei potabile și, în același timp, asigură legătura necesară între Directiva‑cadru privind apa și Directiva privind apa potabilă.

56. Astfel, formularea articolului 7 alineatul (3) implică o obligație pentru statele membre de a împiedica executarea proiectelor care ar putea crește nivelul tratamentului de purificare a corpurilor de apă identificate utilizate pentru producerea apei potabile în cazul în care, în lipsa unei astfel de creșteri a nivelului de purificare, proiectul ar putea avea un impact negativ asupra cerințelor de calitate a apei stabilite în Directiva privind apa potabilă.

2) Contextul articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa

i) Legătura dintre articolul 7 alineatul (3) și articolele 1 și 4 din Directiva‑cadru privind apa

57. Interpretarea pe care o dăm articolului 7 alineatul (3) este confirmată de analiza contextului acestui articol. În primul rând, sensul articolului 7 poate fi dedus din legăturile existente între acest articol și alte dispoziții ale Directivei‑cadru privind apa, în special articolele 1 și 4.

58. În primul rând, doctrina (de exemplu, Faßbender, într‑o analiză exhaustivă a Directivei‑cadru privind apa(12)) a evidențiat legătura strânsă și faptul că articolul 7 conține o consolidare substanțială legată de utilizarea apei a obiectivelor prevăzute la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa. Producerea apei potabile constituie o utilizare specifică a apei, care este acoperită de articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa ca dispoziție generală și, prin urmare, este necesar să se țină seama de anumite cerințe relevante pentru apa potabilă.

59. În această privință, considerațiile Marii Camere a Curții cu privire la sistemul instituit prin articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa, cuprinse în Hotărârea pronunțată în cauza Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland, trebuie să servească drept îndrumare și în scopul interpretării articolului 7 alineatul (3) din această directivă, o interpretare care este necesară în prezenta cauză.

60. Acest lucru este justificat de faptul că concepția sistematică a Directivei‑cadru privind apa, în calitate de directivă‑cadru, coordonează protecția tuturor corpurilor de apă, inclusiv a celor utilizate pentru producerea apei potabile(13).

61. În plus, această din urmă protecție, prevăzută la articolul 7 alineatul (3) prima teză din Directiva‑cadru privind apa, constituie o parte integrantă a protecției generale a corpurilor de apă, în temeiul articolului 1 din Directiva‑cadru privind apa, care este urmărită și de articolul 4 din această directivă(14). Prin urmare, sistemul general de protecție a apei instituit prin articolele 1 și 4 din Directiva‑cadru privind apa, astfel cum au fost interpretate de Curte, consolidează înțelegerea caracterului protector și imperativ al articolului 7 alineatul (3) din această directivă.

ii) Semnificația expresiei „corpuri de apă identificate”

62. Pentru a înțelege semnificația acestei expresii, este necesar să se ia în considerare următoarele două elemente ale Directivei‑cadru privind apa: (i) criteriile specifice prevăzute la articolul 7 alineatul (1) și (ii) obligația de a stabili un registru pentru corpurile de apă identificate în temeiul articolului 6, coroborat cu articolul 7. Directiva‑cadru privind apa lasă statelor membre sarcina de a adopta măsuri specifice de punere în aplicare pentru a asigura delimitarea corespunzătoare a zonelor protejate. În sfârșit, formularea articolului 7 alineatul (3), atunci când este coroborat cu articolul 7 alineatul (1), arată în mod clar că statele membre au obligația de a respecta articolul 7 alineatul (1) și de a identifica în mod corespunzător toate corpurile de apă în cauză, pentru a asigura protecția tuturor corpurilor de apă care necesită protecție (în special a celor utilizate pentru producerea apei potabile).

iii) Importanța Directivei privind apa potabilă în definirea calității apei în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa

63. În continuare, vom analiza impactul Directivei privind apa potabilă asupra înțelegerii „bunei calități a apei potabile” pe care articolul 7 alineatul (3) urmărește să o asigure. Articolul 7 alineatul (2) din DCA prevede că „[p]entru fiecare corp de apă identificat în aplicarea alineatului (1), statele membre se asigură de faptul că, pe lângă îndeplinirea obiectivelor prevăzute la articolul 4 în conformitate cu cerințele prezentei directive […] apa obținută îndeplinește cerințele [Directivei privind apa potabilă] pe baza regimului prevăzut pentru tratarea apelor și în conformitate cu legislația [Uniunii]”. (sublinierea noastră).

64. Articolul 7 alineatul (2) din Directiva‑cadru privind apa corelează în mod clar articolul 7 alineatul (3) din această directivă și obiectivele sale de protecție a apei brute cu standardele și procedurile existente (pentru asigurarea unei ape potabile de bună calitate) stabilite în Directiva privind apa potabilă. Astfel, standardele pentru apa potabilă din Directiva privind apa potabilă influențează în mod direct gestionarea bazinelor hidrografice prin definirea nivelului minim de calitate a apei care trebuie asigurat în timpul tratamentului apei și, în special, al purificării. Acest lucru arată că credibilitatea gestionării bazinelor hidrografice, care urmărește atingerea obiectivelor articolului 7 din Directiva‑cadru privind apa, va fi indisolubil legată de standardele pentru apa potabilă din Directiva privind apa potabilă(15).

65. Prin urmare, nu există niciun dubiu cu privire la legătura strânsă dintre directiva „mamă” (Directiva‑cadru privind apa, care este o directivă‑cadru pentru sistemul general de gestionare a apei) și directiva „fiică” (Directiva privind apa potabilă, care este o directivă specifică pentru apa potabilă și constituie o parte inerentă a acestui sistem). Într‑adevăr, articolul 7 din Directiva‑cadru privind apa nu numai că introduce norme din Directiva privind apa potabilă pentru protecția apei potabile prin intermediul acestei legături strânse, dar adaugă și o condiție suplimentară privind reducerea la minimum a purificării. Formularea articolului 7 alineatul (3) arată în mod clar că protecția în temeiul acestei dispoziții trebuie să fie realizată astfel încât să se obțină calitatea apei potabile cerută de Directiva privind apa potabilă, precum și să se reducă, în timp, nivelul tratamentului de purificare necesar pentru producerea apei potabile.

iv) Rolul parametrilor indicatori în identificarea deteriorării calității apei

66. În plus, este necesar să se clarifice mijloacele de detectare a unei deteriorări a calității apei. Pentru a înțelege semnificația în sensul prezentei cauze a cerinței de la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa care urmărește evitarea deteriorării, este necesar să se examineze partea C din anexa I la Directiva privind apa potabilă. Suntem de acord cu Comisia că parametrul indicator pentru sulfat de 250 mg/l, astfel cum este stabilit în partea C, este relevant în scopul de a restrânge un poluant precum sulfatul și de a determina dacă există o deteriorare în sensul articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa. Acest parametru indicator trebuie luat în considerare în contextul producerii apei potabile.

67. Rezultă că legătura dintre Directiva‑cadru privind apa și Directiva privind apa potabilă oferă de asemenea unul dintre elementele de identificare a deteriorării calității apei, iar legătura este utilă pentru a defini modul în care acest parametru indicator poate afecta procesul de autorizare a proiectelor individuale, aspect pe care îl vom aborda mai târziu în prezentele concluzii.

v) Principiul precauției și măsurile de remediere

68. În afară de anexa I la Directiva privind apa potabilă, articolul 8 din această directivă aduce o contribuție importantă la înțelegerea conținutului obligației de a asigura protecția apei potabile. Acest articol, intitulat „Măsurile de remediere și restricțiile de utilizare”, stabilește consecințele care rezultă atunci când statele membre nu respectă parametrii valorici stabiliți în conformitate cu articolul 5 din această directivă. Este important de menționat că articolul 8 alineatul (6) din Directiva privind apa potabilă prevede că „[î]n cazul nerespectării parametrilor valorici sau a specificațiilor prevăzute la anexa I partea C, statele membre analizează dacă nerespectarea vizată prezintă vreun risc pentru sănătatea umană. Statele membre întreprind măsuri de remediere pentru a restabili calitatea apei, dacă acest lucru este necesar pentru a proteja sănătatea umană”.

69. Astfel cum am menționat mai sus, considerentul (11) al Directivei‑cadru privind apa face referire la articolul 174 TCE (în prezent articolul 191 TFUE), care impune ca politica Uniunii în domeniul mediului – și anume, inclusiv gestionarea apei potabile – să se bazeze pe principiile precauției și acțiunii preventive. După cum se va explica ulterior în prezentele concluzii, posibilul impact al apei potabile contaminate cu sulfat asupra sănătății umane nu a fost încă explorat pe deplin. În consecință, necesitatea de a asigura protecția necesară, astfel cum este prevăzută la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, interpretată în lumina principiilor precauției și acțiunii preventive, înseamnă că statele membre trebuie să evalueze și să acționeze înainte ca un proiect cu un posibil efect negativ asupra mediului să fie aprobat. Rezultă că există o obligație ex ante de a evalua proiecte individuale precum cel în discuție în litigiul principal pentru a evita o situație în care este necesar să se recurgă la măsuri de remediere.

3) Obiectivul articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa

70. Această interpretare a articolului 7 alineatul (3) este susținută de importanța pe care dreptul primar al Uniunii o acordă protecției mediului. Articolul 191 alineatul (2) TFUE obligă Uniunea Europeană să asigure un nivel ridicat de protecție care, printre altele, necesită o politică de mediu ce „se bazează pe principiile precauției și acțiunii preventive”. Mai mult decât atât, articolul 37 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene stipulează că politicile Uniunii Europene trebuie să prevadă un nivel ridicat de protecție a mediului și de îmbunătățire a calității acestuia(16).

71. În plus, în conformitate cu Directiva‑cadru privind apa, unul dintre obiectivele asigurării unei stări bune a apelor este obiectivul de a asigura aprovizionarea populației cu apă potabilă [considerentul (24) al Directivei‑cadru privind apa].

72. Mai exact, astfel cum am explicat la punctul 53 din prezentele concluzii, există o legătură intrinsecă între sursă (corpurile de apă subterană și cele de suprafață utilizate pentru captarea apei potabile) și produs (apa potabilă distribuită populației), o legătură care se reflectă în spiritul și în obiectul articolului 7 alineatul (3). Prin urmare, un nivel ridicat de protecție a sursei este indispensabil pentru a produce apă potabilă de bună calitate într‑un mod durabil.

73. În Hotărârea pronunțată în cauza Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland (punctele 34-43), Curtea și‑a întemeiat interpretarea și pe obiectivul Directivei‑cadru privind apa: „[Directiva‑cadru privind apa] stabilește principii comune și un cadru global de acțiune pentru protecția apelor […] Este necesar ca principiile comune și cadrul global de acțiune stabilite de directivă să fie dezvoltate ulterior de statele membre prin intermediul adoptării unor măsuri specifice în termenele prevăzute de directivă”.

74. În special, articolul 1 din Directiva‑cadru privind apa prevede că obiectul acestei directive este de a contribui la „asigurarea unei aprovizionări suficiente cu apă de suprafață și subterană de bună calitate, aceasta fiind necesară pentru o utilizare durabilă, echilibrată și echitabilă a apei”.

75. Constatările de mai sus, făcute de Curte în Hotărârea pronunțată în cauza Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland, sunt în mod direct relevante în scopul interpretării teleologice a articolului 7 alineatul (3) din această directivă. Într‑adevăr, această dispoziție trebuie interpretată și în lumina obiectivului general al Directivei‑cadru privind apa, care include „promovarea utilizării durabile a apei pe baza unei protecții pe termen lung a resurselor de apă disponibile” [articolul 1 primul paragraf litera (b)], acesta fiind unul dintre obiectivele ce trebuie puse în practică de statele membre atunci când autorizează proiecte individuale.

76. În plus, constatările referitoare la obiectivele de mediu prevăzute la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa sunt de asemenea relevante, având în vedere că, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din această directivă, obiectivele prevăzute la articolul 4 din aceasta pentru corpurile de apă de suprafață se aplică și corpurilor de apă reglementate de articolul 7.

77. Din considerațiile menționate anterior rezultă că, pentru a asigura utilizarea durabilă a apei pentru producerea de apă potabilă și pentru a menține o bună calitate a apei, este indispensabil să se evite poluarea acestei ape și să se acționeze în mod preventiv. Cu alte cuvinte, este necesar să se evalueze ex ante proiectele individuale care ar putea avea efecte negative asupra calității apei utilizate pentru producerea apei potabile și care ar necesita, prin urmare, creșterea nivelului tratamentului de purificare, și nu reducerea acestuia, astfel cum prevede articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa.

4) Lucrările pregătitoare privind articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa

78. Interpretarea de mai sus și importanța articolului 7 alineatul (3) în cadrul sistemului instituit prin Directiva‑cadru privind apa sunt de asemenea confirmate dacă analizăm istoricul legislativ al acestei dispoziții.

79. Acest istoric arată că, la începutul procesului legislativ, Directiva‑cadru privind apa conținea numai ceea ce constituie în prezent articolul 7 alineatele (1) și (2) din Directiva‑cadru privind apa.

80. Actualul articol 7 alineatul (3) a fost adăugat într‑o etapă ulterioară, în timpul procesului de consultare între Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European(17). Procedând astfel, legiuitorul Uniunii urmărea să facă mai stricte dispozițiile articolului 7 și să stabilească în mod clar că, în cadrul noii abordări privind gestionarea apei, se acorda prioritate protecției ex ante a apei brute în raport cu creșterea ex post a nivelului tratamentului de purificare.

b) Partea a doua – articolul 7 alineatul (3) a doua teză din Directiva‑cadru privind apa

81. Instanța de trimitere menționează de asemenea, în cadrul celei de a doua întrebări, articolul 7 alineatul (3) teza a doua, potrivit căruia „[s]tatele membre pot stabili zone de protecție pentru corpurile de apă [menționate la articolul 7 alineatul (3) prima teză din Directiva‑cadru privind apa]”. Cu toate acestea, la fel ca și Comisia, considerăm că această posibilitate nu are niciun impact asupra obligațiilor prevăzute la articolul 7 alineatul (3) prima teză, în măsura în care aceste obligații sunt aplicabile și în afara unor astfel de zone de protecție.

82. Formularea articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa este clară. Stabilirea unor zone de protecție este o posibilitate, dar nu are niciun impact asupra unei cauze precum cea din litigiul principal. Stabilirea unor astfel de zone pentru a proteja apele subterane în cauză este doar o măsură printre altele. Acest lucru reiese în mod clar din expresia „[s]tatele membre asigură protecția necesară […]”, care este urmată de propoziția „[s]tatele membre pot stabili zone de protecție pentru corpurile de apă respective”.

83. După cum se explică în Documentul de orientare nr. 16, „articolul [7 alineatul (3)] a doua teză permite statelor membre, la alegerea lor, să stabilească zone de protecție în cadrul cărora se poate concentra protecția necesară. Într‑un număr de state membre, acestea sunt ceea ce se înțelege în mod obișnuit ca fiind „zone de protecție a apei potabile”. […] Scopul este acela de a preveni deteriorarea care rezultă din presiunile antropice în orice contaminant care ar putea necesita tratament suplimentar pentru a respecta standardele privind apa potabilă” (p. 13, sublinierea noastră).

84. În consecință, obligația generală de protecție, astfel cum a fost interpretată mai sus, se referă la toate corpurile de apă identificate în conformitate cu articolul 7 alineatul (1), dar stabilirea unei zone de protecție este doar o măsură adițională și opțională, care completează protecția generală în cazul în care un stat membru o consideră necesară(18).

c) Concluzie privind întrebarea 2

85. Din toate considerațiile menționate anterior rezultă că articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa face parte integrantă din sistemul de protecție a apei instituit prin articolul 4 din această directivă. Acesta include o interdicție privind deteriorarea calității apei în măsura în care autorizarea unui proiect individual care poate conduce la o astfel de deteriorare împiedică un stat membru să respecte obligația de a reduce nivelul tratamentului de purificare necesar pentru producerea apei potabile. Măsurile de protecție necesare includ o cerință obligatorie pentru statele membre de a evalua ex ante proiectele individuale care pot avea un impact negativ asupra calității corpurilor de apă identificate, utilizate pentru producerea apei potabile, indiferent de tipul de apă prezentă în aceste corpuri. Scopul este: (i) de a acționa preventiv și de a împiedica deteriorarea calității apei, (ii) de a reduce, în timp, nivelul tratamentului de purificare necesar pentru producerea apei potabile ca parte a obiectivului care vizează asigurarea unei utilizări durabile a resurselor de apă și (iii) de a evita o situație în care să fie necesară desfășurarea de acțiuni de remediere în temeiul Directivei privind apa potabilă. Această cerință se aplică indiferent dacă acest corp de apă se află în interiorul sau în afara zonelor de protecție în sensul articolului 7 alineatul (3) a doua teză din Directiva‑cadru privind apa.

3. Întrebările 3 și 4

a) Ce anume constituie o încălcare a interdicției de deteriorare în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa?

86. Considerăm că aceste întrebări trebuie tratate împreună, având în vedere că ambele se referă la criteriul pentru evaluarea unei încălcări a interdicției de deteriorare a calității apei în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa. Instanța de trimitere urmărește să afle în esență ce anume constituie o încălcare a interdicției de deteriorare în temeiul acestei dispoziții. Aceasta solicită în special să se stabilească dacă orice deteriorare este suficientă pentru a se constata o încălcare sau dacă trebuie să existe o depășire a parametrului indicator de 250 mg/l, indicat pentru sulfați în partea C din anexa I la Directiva privind apa potabilă, sau dacă trebuie să existe riscul întreprinderii unor măsuri de remediere în temeiul articolului 8 alineatul (6) din această directivă (o măsură care să crească efortul implicat de tratamentul de purificare necesar pentru producerea apei potabile).

87. După cum am menționat mai sus, articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa obligă statele membre să prevină deteriorarea calității corpurilor de apă utilizate pentru producerea apei potabile, pentru a reduce nivelul tratamentului de purificare necesar.

88. În ceea ce privește termenul „deteriorare”, Curtea a statuat deja, în legătură cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva‑cadru privind apa, care vizează „noțiunea „deteriorare a stării” unui corp de apă de suprafață”, că aceasta este „o noțiune cu întindere globală”, care trebuie determinată ținând seama de formularea sa, de context acesteia și de obiectivele urmărite de dispozițiile în cauză(19). Aceeași abordare este aplicabilă atunci când se analizează deteriorarea calității apei utilizate pentru producerea apei potabile.

89. În primul rând, în ceea ce privește formularea articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, există două elemente relevante în scopul definirii noțiunii de „deteriorare”. Primul element este acela că articolul respectiv se referă la calitatea apei, fără a o lega de starea apei sau de orice altă condiție. Al doilea element este faptul că acesta se referă în mod specific la calitatea apei potabile, limitându‑se astfel la corpurile de apă utilizate pentru producerea apei potabile. Astfel, formularea acestui articol implică faptul că „deteriorarea” cuprinde orice activitate care are un impact negativ asupra corpurilor de apă utilizate în mod specific pentru producerea apei potabile.

90. În al doilea rând, în ceea ce privește contextul articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, vom face următoarele observații.

91. Instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă parametrii microbiologici, chimici și indicatori prevăzuți în anexa I la Directiva privind apa potabilă pot constitui un punct de referință pentru o interdicție de deteriorare a calității apei în temeiul articolului 7 alineatul (3) prima teză din Directiva‑cadru privind apa.

92. În opinia noastră, răspunsul la această întrebare trebuie să fie afirmativ.

93. Acest lucru este valabil, în orice caz, în ceea ce privește sulfații. După cum vom vedea mai jos, în cazul în care există un risc pentru sănătatea umană, parametrul indicator constituie un punct de referință relevant pentru articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa.

94. În al treilea rând, în ceea ce privește obiectivele articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, această dispoziție trebuie interpretată și pe baza obiectivelor generale ale acestei directive, printre care se numără promovarea „utilizării durabile a apei pe baza unei protecții pe termen lung a resurselor de apă disponibile” [articolul 1 primul paragraf litera (b) din Directiva‑cadru privind apa]. O utilizare durabilă a unor astfel de resurse pentru producerea apei potabile include în mod necesar cel puțin evitarea oricărei poluări a acestor resurse în vederea atingerii obiectivului de reducere a nivelului de purificare a acestora.

95. După cum am arătat la punctul 76 din prezentele concluzii, argumentele referitoare la obiectivele de mediu prevăzute la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa sunt de asemenea relevante, având în vedere că, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din această directivă, obiectivele prevăzute la articolul 4 din aceasta pentru corpurile de apă de suprafață se aplică și corpurilor de apă reglementate de articolul 7. Astfel cum am explicat mai sus, interdicția de deteriorare a calității apei prevăzută la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa este strâns legată de tratamentul de purificare. La rândul său, tratamentul de purificare este legat de poluantul în cauză și, prin urmare, evaluarea interdicției de deteriorare a calității apei depinde în mod necesar de natura poluantului. În prezenta cauză, este vorba de sulfat, care este un parametru valoric de monitorizare și, astfel, consecințele juridice relevante derivă din articolul 8 alineatul (6) din Directiva privind apa potabilă.

96. Pe de o parte, în măsura în care Directiva privind apa potabilă pare să considere impactul sulfatului asupra producției de apă potabilă ca fiind, comparativ, mai puțin periculos (nota 1 din partea C a anexei I menționând în acest sens doar că „[a]pa nu trebuie să fie agresivă”), sulfatul ar trebui să fie tratat mai puțin strict decât, de exemplu, poluanții indicați în părțile A și B ale anexei respective.

97. Pe de altă parte, ar trebui avut în vedere și faptul că în literatura științifică recentă se susține că sulfatul poate, de fapt, să afecteze starea unui corp de apă și poate fi mai periculos pentru sănătatea umană decât s‑a acceptat până în prezent(20).

98. Pe baza analizei juridice, suntem de acord cu Comisia că parametrul indicator pentru sulfat de 250 mg/l, astfel cum este stabilit în partea C din anexa I la Directiva privind apa potabilă, este relevant pentru a determina dacă există o deteriorare a calității în sensul articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa. Acest parametru indicator trebuie luat în considerare într‑un context de producție de apă potabilă precum cel în discuție în litigiul principal.

99. Cu toate acestea, în timp ce o simplă depășire a acestui parametru indicator nu conduce automat la o astfel de deteriorare, nu este mai puțin adevărat că parametrul indicator este relevant, întrucât constituie un punct de referință. Articolul 7 alineatul (1) din Directiva privind apa potabilă obligă statele membre să monitorizeze calitatea apei potabile, în special în conformitate cu parametrii indicatori prevăzuți la articolul 5 din aceasta. În acest context, astfel cum prevede articolul 5 alineatul (2) a doua teză din directiva menționată, în ceea ce privește parametrii prevăzuți în partea C din anexa I, valorile trebuie să fie stabilite „doar în scopul monitorizării și pentru îndeplinirea obligațiilor impuse de articolul 8” (sublinierea noastră).

100. Din considerentul (11) al acestei directive rezultă că indicatorul valoric stabilit pentru sulfați nu constituie un parametru „cu relevanță directă pentru sănătate”. În consecință, în caz de depășire, spre deosebire de ceea ce este stabilit pentru parametrii indicatori prevăzuți în părțile A și B din anexa I [a se vedea articolul 8 alineatul (2) din Directiva privind apa potabilă], statele membre nu sunt neapărat obligate să adopte măsuri de remediere pentru a restabili calitatea apei. În conformitate cu articolul 8 alineatul (6) din Directiva privind apa potabilă, acestea trebuie să analizeze mai întâi „dacă nerespectarea vizată prezintă vreun risc pentru sănătatea umană” și trebuie să întreprindă măsuri de remediere numai „dacă acest lucru este necesar pentru a proteja sănătatea umană”.

101. Cu toate acestea, în cazul în care depășirea nivelurilor parametrilor indicatori stabilite pentru sulfați prezintă un risc pentru sănătatea umană și dacă statul membru în cauză nu ia măsurile de remediere necesare pentru a restabili calitatea apei, considerăm, la fel ca și Comisia, că acest lucru reprezintă nu numai o încălcare a articolului 8 alineatul (6) din Directiva privind apa potabilă, ci și a obligației de a preveni deteriorarea calității corpurilor de apă în cauză și de a reduce nivelul tratamentului de purificare necesar pentru producerea apei potabile, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa.

102. Rezultă că deteriorarea calității apei în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa apare în cazul în care un proiect este susceptibil să depășească parametrii stabiliți în conformitate cu Directiva privind apa potabilă. Totuși, într‑un caz care implică un poluant indicat în partea C din anexa I la Directiva privind apa potabilă, o astfel de depășire nu determină o deteriorare exclusiv pe baza nivelului stabilit al unui poluant precum sulfatul. Într‑un asemenea caz, pentru a se determina o deteriorare a calității apei în sensul articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, ar trebui să existe un risc pentru sănătatea umană și, în consecință, pentru a se evita un astfel de risc, ar trebui să fie necesară modificarea procesului de purificare.

103. În continuare, vom examina dacă, în pofida obligației de a monitoriza doar nivelul de sulfat (partea C din anexa I la Directiva privind apa potabilă) care ar putea indica faptul că evaluarea impactului proiectului individual asupra nivelului de sulfat ar putea fi efectuată și ex post în contextul monitorizării, articolul 7 alineatul (3) trebuie interpretat în sensul că impune o obligație ex ante de a evalua proiectele individuale precum cel în discuție în litigiul principal.

b) Examinarea deciziei de autorizare a amenajării

104. Dacă se analizează literatura științifică și chiar decizia de autorizare a amenajării în cauză în prezenta cauză, este clar că există îndoieli semnificative cu privire la influența apei potabile contaminate cu sulfat asupra sănătății umane. Prin urmare, articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, atunci când este interpretat în lumina principiilor precauției și prevenirii, impune efectuarea unei evaluări adecvate în temeiul acestei dispoziții înainte de adoptarea unei decizii de autorizare.

105. În decizia de autorizare a amenajării (p. 174), Oficiul afirmă că, în urma realizării proiectului în cauză, se așteaptă o ușoară creștere a concentrației de sulfat [a se vedea de asemenea pagina 46, punctul 1.3.3.13 din această decizie, unde se arată că Oficiul recunoaște riscurile: „pentru a evita înrăutățirea stării sau a potențialului ecologic al corpurilor de apă de suprafață din aval, a căror funcție este să asigure cu prioritate acceptabilitatea ecologică, emisiile de sulfat ale lacului trebuie gestionate astfel încât să se respecte valoarea superioară de evacuare pe termen lung de 620 mg/l pentru apa evacuată la punctul de control 1 (structura de deversare)”]. În pofida celor menționate anterior, în cadrul procedurii de aprobare, s‑a omis pur și simplu efectuarea oricărei verificări cu privire la faptul dacă proiectul în cauză (inclusiv revărsarea din Cottbuser Ostsee) era compatibil cu dispozițiile Directivei‑cadru privind apa în ceea ce privește articolul 7 din aceasta. Verificările care au fost efectuate de fapt se referă exclusiv la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa. Faptul că poluarea reală cu sulfați nu a fost încă investigată este recunoscut chiar de Oficiu, atunci când acesta afirmă, în decizia de autorizare a amenajării (p. 175), că „gradul real de diluare sau de reducere până la stația de tratare a apei din Briesen trebuie determinat în mod exact”. În măsura în care Oficiul apreciază că „proiectul nu împiedică protejarea aprovizionării cu apă potabilă” (decizia de autorizare a amenajării, p. 175), suntem de acord cu instanța de trimitere că nu a fost efectuată o investigație tehnică suficientă în această privință(21).

106. Atunci când se examinează decizia de autorizare a amenajării, documentul arată că impactul proiectului în cauză asupra nivelului de sulfat nu a fost analizat în detaliu. În special, nu a fost analizată interdependența dintre concentrația crescută în apele subterane în timpul inundațiilor și intrarea difuză preconizată a sulfatului în râul Spree (a se vedea pagina 173 din decizia de aprobare). Se așteaptă o creștere a concentrației de sulfat în corpul de apă subterană (paginile 171 și 174), în timp ce, pe termen lung, nu se așteaptă o expunere suplimentară (pagina 172). Însăși decizia de aprobare recunoaște în mod explicit că „gradul real de diluare sau de reducere până la stația de tratare a apei din Briesen trebuie determinat în mod concret” (pagina 175). Ulterior, decizia de aprobare afirmă că „creșterea concentrației de sulfat în corpul de apă subterană ca urmare a proiectului nu este cuantificabilă în practică”.

c) Literatura științifică privind pericolele poluării cu sulfat

107. Un studiu cuprinzător privind poluarea cu sulfat în ecosistemele de apă dulce(22) a concluzionat că „literatura de specialitate analizată demonstrează în mod clar că poluarea [cu sulfat] poate avea efecte toxice asupra plantelor acvatice și a organismelor animale, inclusiv, printre altele, peștii, nevertebratele și amfibienii, și poate avea de asemenea implicații negative pentru sănătatea umană”. Potrivit autorilor, „există o mare nevoie de acțiune pentru a reduce concentrațiile de sulfat în corpurile de apă. […] Prin intermediul studiului nostru, dorim să atragem atenția asupra problemei, să arătăm situația actuală în ceea ce privește reducerea poluării cu sulfat și, în același timp, să evidențiem numeroasele lacune în materie de cunoștințe care încă există”(23).

108. Același studiu abordează chiar problema poluării cu sulfat în discuție în litigiul principal (poluarea cu sulfat și râul Spree): „se cunosc puține despre impactul direct asupra sănătății al aportului ridicat de [sulfat], în special prin intermediul apei potabile” și „în prezent, nivelurile persistente și în creștere ale [sulfatului] în ecosistemele de apă dulce rezultă dintr‑o varietate de activități umane […] care amenință atât funcția ecosistemului, cât și aprovizionarea cu apă potabilă”. În special, „exemple notabile de ecosisteme acvatice cu ample cercetări [privind drenajul minier acid] includ […] râul Spree[(24)], […] [P]are puțin probabil ca concentrațiile de [sulfat] în aval să revină la nivelurile „naturale” în câțiva ani sau chiar decenii după ce activitățile miniere vor fi încetat. De exemplu, concentrațiile de [sulfat] în râul Spree […] au crescut în ultimele decenii ca urmare a abandonării exploatațiile miniere de suprafață de lignit și a restabilirii aferente a nivelului apelor subterane […] În consecință, au fost înregistrate concentrații ridicate de [sulfat] în lacurile din aval din sistemul Spree, care depășesc frecvent limitele pentru [sulfat] din apa potabilă de 250 mg L-1 în Germania […], ceea ce este extrem de problematic, întrucât aceste corpuri de apă sunt utilizate ca sursă de apă potabilă – de obicei, prin captarea apelor subterane prin filtrare la mal. Odată cu încetarea exploatării lignitului pentru producția de energie în multe țări, pare rezonabil să presupunem că exportul de [sulfat] din astfel de regiuni va continua să reprezinte o problemă de mediu”(25).

d) Concluzie privind utilizarea unui parametru valoric

109. Având în vedere importanța crescândă a principiilor precauției și prevenirii în dreptul mediului, în cazul unui poluant în legătură cu care există îndoieli cu privire la impactul negativ al acestuia asupra sănătății umane, articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa trebuie interpretat într‑un mod care să nu permită să se aștepte până când poluarea a avut deja loc. În consecință, în pofida faptului că un parametru valoric precum cel stabilit pentru sulfat are în primul rând un scop de monitorizare, considerăm că acesta este valabil și ca indicator în scopul unei evaluări preventive în stabilirea riscurilor de deteriorare a calității apei în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa.

4. Întrebările 5, 6 și 7

110. Aceste întrebări trebuie tratate împreună în măsura în care, prin intermediul lor, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă, în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, autoritatea competentă este obligată să efectueze o investigație sau să angajeze un expert care să investigheze o eventuală deteriorare a calității corpului de apă vizat de proiect înainte ca proiectul respectiv să fie autorizat sau, în lipsa acesteia, dacă o astfel de investigație poate fi efectuată ex post în cursul procedurii judiciare (pentru a remedia nelegalitatea autorizației acordate în temeiul legislației naționale privind apa).

111. După cum s‑a arătat mai sus, articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, interpretat în lumina principiilor precauției și prevenirii, impune evitarea unei situații în care să fie necesară luarea unor măsuri de remediere. Astfel cum am văzut în literatura științifică menționată anterior, faptul că pericolul și impactul negativ al sulfatului asupra apei utilizate în producerea apei potabile nu au fost încă suficient de bine evaluate și stabilite întărește, coroborat cu principiile precauției și prevenirii, interpretarea noastră potrivit căreia articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa necesită o evaluare ex ante a proiectelor individuale precum cel din litigiul principal.

112. Analiza noastră anterioară a semnificației articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa indică faptul că aprecierea ex ante de mai sus trebuie să conțină două linii principale de evaluare. Prima ar trebui să ia în considerare impactul asupra sănătății umane în cazul în care purificarea rămâne neschimbată, inclusiv ce măsuri de remediere ar fi necesare în temeiul Directivei privind apa potabilă, pe baza legăturii stabilite. Cea de a doua ar necesita o evaluare a impactului asupra nivelului tratamentului de purificare: dacă metodele existente pot produce în continuare același nivel de calitate a apei în cazul în care un proiect este aprobat și pus în aplicare.

113. În acest context, poate fi util să se stabilească tipul de măsuri ex ante care pot fi luate de autoritățile competente pentru a îndeplini obligațiile care le revin în temeiul articolului 7 alineatul (3).

114. Aceste măsuri sunt: (i) identificarea corpurilor de apă în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Directiva‑cadru privind apa, (ii) monitorizarea corpurilor de apă utilizate pentru producerea apei potabile și (iii) evaluarea proiectelor individuale pentru a stabili dacă acestea pot conduce la o deteriorare a calității corpurilor de apă la un nivel care să împiedice un stat membru să își îndeplinească obligația de a reduce nivelul tratamentului de purificare necesar pentru producerea apei potabile.

115. În contextul tipului de măsuri care trebuie luate în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, dorim să subliniem aici faptul că noua directivă reformată privind apa potabilă [Directiva (UE) 2020/2184(26)], care trebuia transpusă până la 12 ianuarie 2023, impune statelor membre, la articolul 8, obligația de a „se asigur[a] că se efectuează evaluarea riscurilor și gestionarea riscurilor care vizează bazinele hidrografice aferente punctelor de captare a apei destinate consumului uman”.

116. Prin urmare, considerăm că, în temeiul acestei noi dispoziții [care face referire expresă în două locuri la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa], la fel ca în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, este necesar ca statele membre să ia măsuri care privesc nu numai apa din paharele noastre, ci și corpurile de apă din care se extrage și se tratează apa în scopul producerii apei potabile.

117. Jurisprudența Curții arată în mod clar că, „în cursul procedurii de aprobare de dezvoltare a unui proiect și, prin urmare, înainte de adoptarea unei decizii, autoritățile competente sunt obligate, în temeiul articolului 4 din [Directiva‑cadru privind apa], să controleze dacă acest proiect poate avea efecte negative asupra apei care ar fi contrare obligațiilor de a preveni deteriorarea și de a îmbunătăți starea corpurilor de apă de suprafață și subterană. Această dispoziție se opune, în consecință, ca un astfel de control să nu intervină decât după acest moment”(27).

118. Având în vedere această jurisprudență și întrucât articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa face parte integrantă din sistemul de protecție a apei instituit prin articolul 4 din această directivă, impactul asupra corpurilor de apă utilizate pentru producerea apei potabile, care este o chestiune legată în mod direct de sănătatea umană, trebuie neapărat evaluat înainte de autorizarea unui proiect.

119. Observațiile de mai sus confirmă analiza noastră anterioară, potrivit căreia articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, interpretat în lumina principiilor precauției și prevenirii, trebuie interpretat în sensul că măsurile de protecție necesare includ o cerință obligatorie pentru statele membre de a evalua ex ante proiectele individuale care pot avea efecte negative asupra calității corpurilor de apă identificate, utilizate pentru producerea apei potabile.

120. Prin urmare, articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa obligă autoritatea competentă în cauză să nu aprobe un proiect înainte de efectuarea unei evaluări în temeiul articolului 7 din Directiva‑cadru privind apa, coroborat cu Directiva privind apa potabilă, în cazul în care acesta este susceptibil să provoace deteriorarea calității corpului de apă în cauză, astfel încât să crească nivelul tratamentului de purificare necesar pentru producerea apei potabile. Cu alte cuvinte, o astfel de evaluare constituie o etapă procedurală obligatorie înainte ca un astfel de proiect să poată fi luat în considerare pentru o eventuală aprobare.

121. Reiese în mod clar din decizia de trimitere, din documentele aflate la dispoziția Curții și din observațiile părților în ședință că o astfel de evaluare a lipsit cu desăvârșire în litigiul principal. Într‑adevăr, singura evaluare care a fost efectuată a fost cea referitoare la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa.

122. După cum au subliniat Orașul Frankfurt (Oder) și FWA, evaluarea proiectului în discuție în litigiul principal a fost efectuată în temeiul interdicției generale de deteriorare în conformitate cu articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa. Cu toate acestea, este evident că această evaluare nu îndeplinește cerințele articolului 7 alineatul (3) din directiva menționată, în măsura în care acesta urmărește „[să evite] deteriorarea calității [apei]” și „reduce[rea] nivelul[lui] tratamentului de purificare necesar pentru producerea apei potabile”. Nerespectarea acestor cerințe este susceptibilă să aibă un impact asupra asigurării protecției sănătății umane în cadrul procedurii de autorizare și asupra rezultatului acestei proceduri de autorizare, în privința căreia instanța de trimitere trebuie să se pronunțe în prezent.

123. Rezultă că autoritatea competentă este obligată, în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, să verifice, în timpul procedurii de aprobare a planificării – și, prin urmare, înainte de luarea deciziei de aprobare propriu‑zise – dacă proiectul în cauză este susceptibil să aibă un impact negativ asupra îndeplinirii obligațiilor prevăzute în acest articol. Această dispoziție se opune ca o astfel de verificare să aibă loc numai după ce a fost acordată aprobarea respectivă.

5. Întrebările 8 și 9

124. Aceste întrebări trebuie tratate împreună. Instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă o interdicție de deteriorare specifică apei potabile, prevăzută la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, poate fi depășită printr‑o evaluare comparativă a intereselor în raport cu obiectivul urmărit de proiect (de exemplu, atunci când efortul necesar pentru tratamentul de purificare necesar este redus sau când proiectul are o importanță deosebită), sau dacă articolul 4 alineatul (7) din această directivă este aplicabil în cazul articolului 7 alineatul (3).

125. În primul rând, după cum rezultă de la punctul 51 din prezentele concluzii, scopul acțiunilor pe care statele membre trebuie să le întreprindă în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa este acela de a reduce nivelul tratamentului de purificare a apei necesar pentru producerea apei potabile, iar mijlocul pentru atingerea acestui scop este obligația de a evita cel puțin deteriorarea calității corpurilor de apă.

126. În al doilea rând, interdicția de deteriorare a calității apei aplicabilă autorizării proiectelor individuale în temeiul acestei dispoziții urmărește să protejeze acest obiectiv.

127. În al treilea rând, cu toate acestea, după cum vom explica mai jos, anumite proiecte individuale pot fi totuși aprobate, cu condiția să îndeplinească anumite condiții, fie în temeiul articolului 4 alineatul (7) din Directiva‑cadru privind apa, fie prin aplicarea principiului proporționalității.

128. În Hotărârea Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland (punctele 44-47), în interpretarea articolului 4 din Directiva‑cadru privind apa, Curtea se bazează pe regimul derogărilor prevăzut la articolul 4 alineatul (7) din această directivă.

129. Formularea articolului 4 alineatul (7) din Directiva‑cadru privind apa este importantă pentru a arăta că aceasta se aplică dincolo de articolul 4, întrucât prevede în mod clar în introducere, într‑un mod general, că statele membre „nu încalcă dispozițiile prezentei directive” (sublinierea noastră) atunci când sunt îndeplinite cerințele acestei dispoziții. Acesta nu prevede că statele membre nu încalcă dispozițiile acestui articol.

130. În plus, faptul că există o referire la articolul 4 în articolul 7 din Directiva‑cadru privind apa arată că aceste dispoziții sunt interconectate și că obligațiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) și la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa sunt strâns legate.

131. Cu toate acestea, contrar afirmației Comisiei potrivit căreia articolul 4 alineatul (7) se aplică necondiționat articolului 7 alineatul (3), reiese în mod clar din cele două paragrafe de la începutul articolului 4 alineatul (7) că acesta este aplicabil numai activităților care pot afecta starea corpurilor de apă.

132. Prin urmare, articolul 4 alineatul (7) din Directiva‑cadru privind apa trebuie interpretat în sensul că este aplicabil procesului de autorizare a proiectelor individuale care afectează obligațiile prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din această directivă, dar numai în cazul în care aceste proiecte sunt susceptibile să afecteze starea corpurilor de apă. În asemenea situații, articolul 4 alineatul (7), astfel cum este interpretat de Curte, oferă autorităților competente din statele membre îndrumări cu privire la măsurile necesare pe care acestea trebuie să le ia în procesul de autorizare.

133. Totuși, în anumite cazuri, este posibil ca deteriorarea calității, interzisă în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, să nu afecteze starea corpurilor de apă. Pentru astfel de proiecte, care pot avea un impact negativ asupra obligațiilor prevăzute la articolul 7 alineatul (3) (dar nu și asupra stării corpurilor de apă), considerăm că, în procesul de autorizare a acestora, în locul articolului 4 alineatul (7), ar trebui să se aplice principiul proporționalității.

134. Construcția generală a Directivei‑cadru privind apa, astfel cum este exprimată în detaliu în articolul 4 din aceasta, arată că legiuitorul Uniunii a considerat că, în anumite condiții, pot fi permise derogări de la obligațiile impuse statelor membre prin această directivă. Cu toate acestea, articolul 7 nu conține în sine nicio referire la o posibilă derogare. În opinia noastră, interpretarea articolului 7 alineatul (3) în sensul în care acesta conține o obligație absolută de interzicere a deteriorării calității apei ar putea impune dificultăți insurmontabile statelor membre care încearcă să asigure o bună gestionare a resurselor lor de apă pe termen scurt. În asemenea situații, o interdicție a deteriorării în temeiul articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa în timpul procesului de autorizare a unui proiect individual trebuie interpretată în lumina principiului proporționalității și a evaluării comparative a intereselor, în special în raport cu obiectivul urmărit de proiectul respectiv. Faptul că considerentul (32) al Directivei‑cadru privind apa precizează în mod clar că aplicabilitatea derogărilor poate exista „din motive de interes public superior” militează în favoarea acestei interpretări.

135. În consecință, autoritatea competentă are obligația ca, în timpul procesului de autorizare a unui proiect individual care ar putea avea un impact negativ asupra obligațiilor prevăzute la articolul 7 alineatul (3), să evalueze necesitatea de a interzice un astfel de proiect în cazul în care autoritatea respectivă a stabilit că proiectul în cauză poate provoca deteriorarea calității apei și, prin urmare, poate împiedica statul membru să respecte obligația de a reduce nivelul tratamentului de purificare necesar pentru producerea apei potabile. Importanța elementului de „necesitate” în această privință este reflectată chiar în formularea articolului 7 alineatul (3), care prevede în mod clar că statele membre trebuie să asigure „protecția necesară în cazul corpurilor de apă identificate pentru a preveni deteriorarea calității acestora, cu scopul de a reduce nivelul tratamentului de purificare necesar pentru producerea apei potabile”.

136. Această cerință a necesității(28), interpretată în lumina principiului proporționalității, impune statelor membre să recurgă la măsuri care, pentru a proteja obiectivele articolului 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa, „să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în discuție […], fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare și că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate”(29).

137. Rezultă că instanța de trimitere trebuie să verifice, în contextul aplicării principiului proporționalității, dacă a fost realizată o evaluare comparativă a intereselor în cadrul autorizării unui proiect individual. O astfel de evaluare comparativă ar trebui să stabilească dacă interdicția deteriorării calității apei prevăzută la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa poate fi contrabalansată de obiectivul urmărit de proiect. Totuși, o astfel de contrabalansare ar fi posibilă numai pe termen scurt [cu condiția ca pe termen lung să se restabilească conformitatea cu articolul 7 alineatul (3)] și în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: (i) efortul necesar pentru tratamentul de purificare este redus și ar scădea în timp, (ii) proiectul este deosebit de important și prezintă un interes public superior, (iii) se iau toate măsurile necesare pentru a atenua, în timp, impactul negativ asupra obligațiilor prevăzute la articolul 7 alineatul (3) și (iv) proiectul nu provoacă statului membru dificultăți serioase în asigurarea de apă potabilă conformă cu Directiva privind apa potabilă.

6. Întrebarea 10

138. Instanța de trimitere solicită să se stabilească ce obligații, în afara celor prevăzute la articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa, pot fi deduse din articolul 7 alineatul (2) din această directivă, cu consecința că ele trebuie luate în considerare în cadrul unei proceduri de autorizare a unui proiect.

139. Articolul 4 din Directiva‑cadru privind apa impune statelor membre obligația „să refuze autorizarea unui proiect special atunci când acesta poate cauza o deteriorare a stării unui corp de apă de suprafață sau atunci când afectează obținerea unei stări bune a apelor de suprafață sau a unui potențial ecologic bun și a unei stări chimice bune a acestor ape la data prevăzută de directiva menționată”(30) (cu excepția cazului în care se acordă o derogare). Același lucru este valabil și pentru corpurile de apă subterană.

140. Rezultă că articolul 4 se aplică protecției corpurilor de apă ca atare.

141. Articolul 7 alineatul (2) din Directiva‑cadru privind apa depășește această obligație.

142. Articolul 7 alineatul (2) prevede că, „[p]entru fiecare corp de apă identificat în aplicarea alineatului (1), statele membre se asigură de faptul că, pe lângă îndeplinirea obiectivelor prevăzute la articolul 4 în conformitate cu cerințele prezentei directive pentru corpurile de apă de suprafață, inclusiv cu standardele de calitate stabilite la nivel comunitar în temeiul articolului 16, apa obținută îndeplinește cerințele [Directivei privind apa potabilă], pe baza regimului prevăzut pentru tratarea apelor și în conformitate cu legislația comunitară”.

143. Astfel, această dispoziție arată în mod clar că apa captată și tratată pentru consumul uman trebuie, în cele din urmă, să îndeplinească cerințele Directivei privind apa potabilă, și anume, trebuie să fie adecvată pentru consumul uman.

144. Considerăm, la fel ca și Comisia, că această cerință – în forma de la articolul 7 alineatul (3) din Directiva‑cadru privind apa – depășește obligațiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) sau la articolul 4 alineatul (1) litera (b) punctul (i) din această directivă. Cu alte cuvinte, articolul 7 alineatul (2) din Directiva‑cadru privind apa adaugă o dimensiune suplimentară la articolul 4 din directiva respectivă (și oferă o protecție extinsă comparativ cu articolul 4), care vizează, în special, sănătatea umană și se întemeiază pe Directiva privind apa potabilă. Prin urmare, nu există doar obligația de a proteja un corp de apă în temeiul articolului 4, astfel cum este reglementată în detaliu în articolul respectiv, ci și de a trata acel corp de apă în temeiul articolului 7 alineatul (2) pentru a îndeplini cerințele Directivei privind apa potabilă.

145. Astfel, contrar argumentelor invocate de Lausitz, articolul 7 alineatul (2) din Directiva‑cadru privind apa nu are doar un caracter declarativ și, prin urmare, articolul 7 alineatul (2) din Directiva‑cadru privind apa trebuie, de asemenea, luat în considerare în cursul procedurii de aprobare a planificării pentru a verifica dacă consecințele punerii în aplicare a proiectului în cauză pot afecta regimul tratamentului aplicat unui corp de apă în vederea atingerii obiectivelor Directivei privind apa potabilă.

146. Se poate sublinia că Documentul de orientare nr. 16 explică, în legătură cu articolul 7 alineatul (2) din Directiva‑cadru privind apa, că „obiectivele articolului 4 (și anume, starea, prevenirea sau limitarea, punerea în aplicare a inversării tendinței și alte obiective privind zonele protejate) trebuie îndeplinite independent de îndeplinirea obiectivului articolului [7 alineatul (2)]; și trebuie îndeplinite cerințele [Directivei privind apa potabilă]. Acest lucru include o cerință generală de a asigura faptul că apa este lipsită de contaminare care ar putea constitui un pericol pentru sănătatea umană și cerința de a respecta standardele oficiale ale Directivei privind apa potabilă la punctul de livrare către consumatori (și anume, la robinet)”.

147. În opinia noastră, articolul 7 alineatul (2) din Directiva‑cadru privind apa adaugă un punct suplimentar la evaluarea comparativă a intereselor în temeiul Directivei‑cadru privind apa, și anume, aprobarea unui proiect este posibilă numai în cazul în care punerea sa în aplicare nu afectează în mod negativ apa furnizată (la robinet) locuitorilor din zona afectată. Considerăm că acest lucru înseamnă că un proiect poate fi aprobat numai dacă include, după caz, un set de măsuri necesare pentru a se asigura faptul că respectarea Directivei privind apa potabilă nu este afectată în mod negativ.

148. Din considerațiile menționate anterior rezultă că articolul 7 alineatul (2) din Directiva‑cadru privind apa trebuie interpretat în sensul că această dispoziție, la fel ca articolul 7 alineatul (3) din această directivă, conține obligații care le depășesc pe cele menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) sau la articolul 4 alineatul (1) litera (b) punctul (i) din aceeași directivă, care trebuie luate în considerare în cadrul unei proceduri de aprobare a unui proiect. În special, un proiect poate fi aprobat numai dacă include un set de măsuri necesare pentru a se asigura faptul că respectarea Directivei privind apa potabilă nu este afectată în mod negativ.

IV. Concluzie

149. Propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Verwaltungsgericht Cottbus (Tribunalul Administrativ din Cottbus, Germania) după cum urmează:

Întrebarea 1

Articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei trebuie interpretat în sensul că persoanele juridice însărcinate, în temeiul dreptului național, cu producerea și tratamentul de purificare a apei potabile sau persoanele cărora li s‑a încredințat o astfel de producție și un astfel de tratament de purificare au dreptul de a solicita ca o autoritate competentă, responsabilă cu aprobarea unui proiect care poate avea un impact negativ asupra nivelului tratamentului de purificare a apei potabile, astfel cum prevede Directiva 98/83/CE a Consiliului din 3 noiembrie 1998 privind calitatea apei destinate consumului uman, să respecte obligațiile prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2000/60/CE. Dacă este necesar, persoanele juridice în cauză pot face acest lucru prin introducerea unei acțiuni în fața unei instanțe competente.

Întrebarea 2

Articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2000/60 include o interdicție privind deteriorarea calității apei în măsura în care autorizarea unui proiect individual care poate conduce la o astfel de deteriorare împiedică un stat membru să respecte obligația de a reduce nivelul tratamentului de purificare necesar pentru producerea apei potabile. Măsurile de protecție necesare includ o cerință obligatorie pentru statele membre de a evalua, ex ante, proiectele individuale care pot avea un impact negativ asupra calității corpurilor de apă identificate, utilizate pentru producerea apei potabile, indiferent de tipul de apă prezentă în aceste corpuri. Această cerință se aplică indiferent dacă acest corp de apă se află în interiorul sau în afara zonelor de protecție în sensul articolului 7 alineatul (3) a doua teză din Directiva 2000/60.

Întrebările 3 și 4

Deteriorarea calității apei în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2000/60 apare în cazul în care un proiect este susceptibil să depășească parametrii stabiliți în conformitate cu Directiva 98/83. Cu toate acestea, într‑un caz care implică un poluant indicat în partea C din anexa I la Directiva 98/83, o astfel de depășire nu determină o deteriorare exclusiv pe baza nivelului stabilit al unui poluant precum sulfatul. Într‑un asemenea caz, pentru a se determina o deteriorare a calității apei în sensul articolului 7 alineatul (3) din Directiva 2000/60, ar trebui să existe un risc pentru sănătatea umană și, în consecință, pentru a se evita un astfel de risc, ar trebui să fie necesară modificarea procesului de purificare.

În cazul unui poluant în legătură cu care există îndoieli cu privire la impactul negativ al acestuia asupra sănătății umane, parametrul valoric precum cel stabilit pentru sulfat poate servi ca indicator în scopul unei evaluări preventive în stabilirea riscurilor de deteriorare a calității apei în conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2000/60.

Întrebările 5, 6 și 7

Articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2000/60 trebuie interpretat în sensul că autoritatea competentă este obligată să verifice, în timpul procedurii de aprobare a planificării – și, prin urmare, înainte de luarea deciziei de aprobare propriu‑zise – dacă proiectul în cauză este susceptibil să aibă un impact negativ asupra îndeplinirii obligațiilor prevăzute în acest articol. Articolul 7 alineatul (3) se opune ca o astfel de verificare să aibă loc numai după ce a fost acordată aprobarea respectivă.

Întrebările 8 și 9

La primirea evaluării prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2000/60, o autoritate competentă este obligată să efectueze o evaluare comparativă a intereselor sub forma testului prevăzut la articolul 4 alineatul (7) din această directivă pentru a decide dacă aprobă sau nu proiectul, cu condiția să fie vorba de o situație referitoare la starea corpurilor de apă afectate de proiect.

În cazul altor proiecte care afectează obligațiile prevăzute la articolul 7 alineatul (3) din Directiva 2000/60, dar care nu afectează starea corpurilor de apă, această autoritate trebuie să efectueze o astfel de evaluare comparativă a intereselor în lumina principiului proporționalității, pentru a stabili dacă interdicția de deteriorare a calității apei prevăzută la articolul 7 alineatul (3) poate fi contrabalansată de obiectivul urmărit de proiect. Acest lucru este posibil numai pe termen scurt – cu condiția ca pe termen lung să se restabilească conformitatea cu articolul 7 alineatul (3) – și în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: (i) efortul necesar pentru tratamentul de purificare este redus și ar scădea în timp, (ii) proiectul este deosebit de important și prezintă un interes public superior, (iii) se iau toate măsurile necesare pentru a atenua, în timp, impactul negativ asupra obligațiilor prevăzute la articolul 7 alineatul (3) și (iv) proiectul nu provoacă statului membru dificultăți serioase în asigurarea de apă potabilă conformă cu Directiva 98/83.

Întrebarea 10

Articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2000/60 trebuie interpretat în sensul că această dispoziție, la fel precum articolul 7 alineatul (3) din această directivă, conține obligații care depășesc pe cele menționate la articolul 4 alineatul (1) litera (a) punctul (i) sau la articolul 4 alineatul (1) litera (b) punctul (i) din directiva respectivă, care trebuie luate în considerare în cadrul unei proceduri de aprobare a unui proiect. În special, un proiect poate fi aprobat numai dacă include un set de măsuri necesare pentru a se asigura faptul că respectarea Directivei privind apa potabilă nu este afectată în mod negativ.

1 Limba originală: engleza.

2 Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (JO 2000, L 327, p. 1, Ediție specială 15/vol. 6, p. 193).

3 A se vedea adresa electronică https://lbgr.brandenburg.de/sixcms/media.php/9/PFB_Endfassung%20schwarz%20gez.pdf.

4 Directiva 98/83/CE a Consiliului din 3 noiembrie 1998 privind calitatea apei destinate consumului uman (JO 1998, L 330, p. 32, Ediție specială 15/vol. 4, p. 255).

5 Hotărârea pronunțată în cauza Land Nordrhein‑Westfalen, punctele 121 și 123 și jurisprudența citată.

6 A se vedea în acest sens Hotărârea pronunțată în cauza Land Nordrhein‑Westfalen, punctul 125 și jurisprudența citată.

7 A se vedea prin analogie Hotărârea din 3 octombrie 2019, Wasserleitungsverband Nördliches Burgenland și alții (C‑197/18, EU:C:2019:824, punctele 40 și 42).

8 Această legătură clară a fost identificată în doctrină. A se vedea, de exemplu, Dolan, T., Water Framework Directive Article 7, The Drinking Water Directive and European Pesticide Regulation: Impacts On Diffuse Pesticide Pollution, Potable Water Decision Making and Catchment Management Strategy, Cranfield University, 2013.

9 A se vedea Hotărârea din 3 octombrie 2019, Wasserleitungsverband Nördliches Burgenland și alții (C‑197/18, EU:C:2019:824, punctul 48 și jurisprudența citată).

10 Conform Hotărârii din 30 noiembrie 2006, Comisia/Luxemburg (C‑32/05, EU:C:2006:749, punctul 75).

11 „Guidance on Groundwater in Drinking Water Protected Areas”, în Common Implementation Strategy for the Water Framework Directive (2000/60/EC), la adresa electronică https://circabc.europa.eu/sd/a/aef48d98-7715-4828-a7ee‑df82a6df4afb/Guidance%20No%2016 %20-%20Groundwater%20in%20DWPAs.pdf.

12 Faßbender, K., „Gemeinschaftsrechtliche Anforderungen an die normative Umsetzung der neuen EG‑Wasserrahmenrichtlinie” [Cerințe de drept comunitar pentru punerea în aplicare normativă a noii Directive‑cadru privind apa a CE], în Neue Zeitschrift für Verwaltungsrecht, vol. 3, 2001, p. 245 și următoarele.

13 A se vedea în această privință Hotărârea pronunțată în cauza Land Nordrhein‑Westfalen, punctul 70, în care Curtea s‑a bazat, în special, pe faptul că obiectivele Directivei‑cadru privind apa pentru apele de suprafață și pentru apele subterane erau similare.

14 A se vedea de asemenea Ordonanța din 1 iunie 2021, punctul 11.

15 A se vedea Dolan, T., op. cit., p. 108.

16 A se vedea de asemenea Concluziile prezentate de avocatul general Kokott în cauzele conexate BEI/ClientEarth și Comisia/BEI (C‑212/21 P și C‑223/21 P, EU:C:2022:1003, punctul 110).

17 Rumm, P., von Keitz, S., și Schmalholz, M., (editori), Handbuch der EU‑Wasserrahmenrichtlinie [Manualul Directivei‑cadru privind apa a Uniunii Europene], Erich Schmidt Verlag, Berlin, 2006, p. 432.

18 A se vedea de asemenea Documentul de orientare nr. 18 (Guidance Document No 18) al Comisiei, intitulat Guidance on groundwater status and trend assessment, secțiunea „4.4.6 Test: Meet the requirements of WFD Article 7(3) – Drinking Water Protected Areas”, la adresa electronică https://op.europa.eu/en/publication‑detail/-/publication/76543005-ce9e-4b3c-9191-3c3f97b90ab1.

19 Hotărârea pronunțată în cauza Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland, punctele 55 și 61.

20 Zak, D., Hupfer, M., Cabezas, A., Jurasinski, G., Audet, J., Kleeberg, A., McInnes, R., Munch Kristiansen, S., Jes Petersen, R., Liu, H. și Goldhammer, T., „Sulphate in freshwater ecosystems: A review of sources, biogeochemical cycles, ecotoxicological effects and bioremediation”, în Earth‑Science Reviews, vol. 212, 103446, 2021. A se vedea punctul 107 și următoarele din prezentele concluzii.

21 A se vedea Ordonanța din 1 iunie 2021, punctul 13.

22 Zak, D., și alții, op. cit., p. 1.

23 https://www.leibniz‑gemeinschaft.de/en/about‑us/whats‑new/news/forschungsnachrichten‑single/newsdetails/sulphate‑in‑water‑bodies.

24 A se vedea Grünewald, U., „Water resources management in river catchments influenced by lignite mining”, în Ecological Engineering, vol. 17, 2001, p. 143-152, și Graupner, B. J., Koch, C. și Prommer, H., „Prediction of diffuse sulfate emissions from a former mining district and associated groundwater discharges to surface waters”, în Journal of Hydrology, vol. 513, 2014, p. 169-178. https://doi.org/10.1016/j.jhydrol.2014.03.045.

25 Zak, D., și alții, op. cit., p. 2, 7 și 13 (sublinierea noastră).

26 Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2020 privind calitatea apei destinate consumului uman (reformare) (JO 2020, L 435, p. 1).

27 Hotărârea pronunțată în cauza Land Nordrhein‑Westfalen, punctul 76 (sublinierea noastră). A se vedea de asemenea Concluziile avocatului general Hogan prezentate în cauza Land Nordrhein‑Westfalen (C‑535/18, EU:C:2019:957, punctul 45), în care este menționat principiul precauției. Adăugăm că este relevant să menționăm în acest context și principiul prevenirii. Într‑adevăr, ambele principii sunt menționate în considerentul (11) al Directivei‑cadru privind apa.

28 A se vedea prin analogie Hotărârea din 7 iulie 2022, PH (Interzicerea regională a cultivării OMG‑urilor) (C‑24/21, EU:C:2022:526, punctul 49 și jurisprudența citată).

29 Hotărârea din 28 mai 2020, ECO‑WIND Construction (C‑727/17, EU:C:2020:393, punctul 81 și jurisprudența citată).

30 Hotărârea pronunțată în cauza Bund für Umwelt und Naturschutz Deutschland, punctul 1 din dispozitiv.