Concluziile avocatului general P. Pikamäe prezentate la 20 octombrie 2022.#Procedură inițiată de Lufthansa Technik AERO Alzey GmbH.#Cerere de decizie preliminară formulată de Lietuvos Aukščiausiasis Teismas.#Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă și comercială – Regulamentul (CE) nr. 805/2004 – Titlu executoriu european pentru creanțele necontestate – Articolul 23 litera (c) – Suspendarea executării unei hotărâri judecătorești certificate ca titlu executoriu european – Cazuri excepționale – Noțiune.#Cauza C-393/21.

Procesul de elaborare a normei, indiferent dacă este național sau (mai ales) european, este adesea complex și laborios. De aceea, nu este neobișnuit să se constate, în textele adoptate în cele din urmă, prezența unor dispoziții a căror formulare vagă este menită să rezolve problemele de negociere a normei și lasă instanței sarcina de a tranșa acolo unde legiuitorul nu a reușit să facă acest lucru.

În prezenta cauză, Curtea va trebui astfel să interpreteze noțiunea „vagă” de „cazuri excepționale” cuprinsă la articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 ( 2 ) și care condiționează posibilitatea instanței judecătorești sau a autorității competente din statul membru de executare de a suspenda executarea unei hotărâri judecătorești certificate ca titlu executoriu european (denumit în continuare „TEE”) în statul membru de origine.

Sunt relevante în cadrul prezentei cauze articolele 6, 10, 11, 21 și 23 din Regulamentul nr. 805/2004.

La 14 iunie 2019, Amtsgericht Hünfeld (Tribunalul Districtual din Hünfeld, Germania) a comunicat Arik Air Ltd o somație de plată pentru suma de 2292993,32 euro plus dobânzi, în favoarea Lufthansa Technik AERO Alzey GmbH, apoi a emis, la 24 octombrie 2019, o hotărâre de executare parțială în temeiul căreia această instanță a adoptat și a furnizat, la 2 decembrie 2019, un certificat de TEE.

Un executor judecătoresc care își desfășoară activitatea în Lituania a fost sesizat cu o cerere de executare în conformitate cu acest certificat, iar la 24 ianuarie 2020, o aeronavă civilă care aparține Arik Air a făcut obiectul unui sechestru.

Arik Air a adresat Landgericht Frankfurt am Main (Tribunalul Regional din Frankfurt am Main, Germania), în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 805/2004, o cerere având ca obiect anularea certificatului de TEE și încetarea executării silite a creanței ( 3 ), invocând notificarea nelegală a actelor de procedură de către Amtsgericht Hünfeld (Tribunalul Districtual din Hünfeld), care a condus la nerespectarea termenului pentru formularea opoziției împotriva somației de plată emise de această instanță.

Societatea debitoare a sesizat de asemenea executorul judecătoresc învestit cu o cerere de suspendare a procedurii de executare până când instanța germană pronunță hotărârea definitivă cu privire la retragerea certificatului de TEE și la încetarea executării silite a creanței. Prin actul din 25 martie 2020, executorul judecătoresc a respins această cerere, considerând că reglementarea națională relevantă nu prevedea posibilitatea unei astfel de suspendări pentru motivul că instanța din statul membru de origine a fost sesizată cu o acțiune în anularea hotărârii judecătorești inițiale.

Prin ordonanța din 9 aprilie 2020, Landgericht Frankfurt am Main (Tribunalul Regional din Frankfurt am Main) a condiționat suspendarea executării silite a hotărârii judecătorești certificate ca TEE adoptate de Amtsgericht Hünfeld (Tribunalul Districtual din Hünfeld) de depunerea unei cauțiuni de 2000000 de euro ( 4 ) și a constatat că Arik Air nu demonstrase că titlul executoriu era afectat de neregularități și nici că termenele pentru formularea unei opoziții fuseseră depășite fără să fi existat vreo culpă din partea sa.

Arik Air a introdus o acțiune împotriva refuzului executorului judecătoresc de a suspenda procedura în fața Kauno apylinkės teismas (Tribunalul Districtual din Kaunas, Lituania) și a solicitat aplicarea măsurilor asigurătorii. Prin ordonanța din 11 iunie 2020, această instanță a respins acțiunea.

Pronunțându‑se cu privire la apelul formulat de Arik Air împotriva acestei ordonanțe, Kauno apygardos teismas (Tribunalul Regional din Kaunas, Lituania) a anulat, prin ordonanța din 25 septembrie 2020, hotărârea instanței de prim grad și a dispus suspendarea procedurii de executare în așteptarea hotărârii judecătorești definitive a instanței germane cu privire la cererile formulate de Arik Air. Instanța de apel a considerat că, ținând seama de riscul unui prejudiciu disproporționat care poate rezulta din procedura de executare, introducerea unei căi de atac împotriva certificatului de TEE în fața instanței din statul membru de origine constituia un temei suficient pentru suspendarea acestei proceduri. Ea a apreciat de asemenea, contrar instanței de prim grad, că, întrucât cauțiunea stabilită de instanța germană nu a fost achitată în acest stadiu al procedurii, nu exista niciun motiv pentru ca această instanță să fie abilitată să se pronunțe cu privire la temeinicia cererii de suspendare a actelor de executare.

Lufthansa Technik AERO Alzey a formulat recurs împotriva acestei ordonanțe în fața Lietuvos Aukščiausiasis Teismas (Curtea Supremă din Lituania), care a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Cum trebuie interpretată, având în vedere obiectivele Regulamentului nr. 805/2004, în special obiectivul referitor la accelerarea și simplificarea executării hotărârilor judecătorești ale statelor membre și asigurarea protecției efective a dreptului la un proces echitabil, noțiunea de «cazuri excepționale» care figurează la articolul 23 litera (c) din Regulamentul nr. 805/2004? Care este marja de apreciere de care dispun autoritățile competente din statul membru de executare pentru a interpreta noțiunea menționată […]? 2) Atunci când se ia o decizie cu privire la aplicarea articolului 23 litera (c) din Regulamentul nr. 805/2004, trebuie considerate a fi relevante împrejurări precum cele din speță, referitoare la o procedură jurisdicțională desfășurată în statul de origine prin care se soluționează un aspect legat de anularea hotărârii în temeiul căreia a fost emis un TEE? Potrivit căror criterii trebuie să se aprecieze procedura căii de atac din statul membru de origine și cât de cuprinzătoare trebuie să fie aprecierea efectuată de autoritățile competente din statul membru de executare în ceea ce privește procedura care are loc în statul membru de origine? 3) Care este obiectul aprecierii atunci când se decide cu privire la aplicarea noțiunii de «cazuri excepționale» de la articolul 23 din Regulamentul nr. 805/2004: este necesar să se analizeze impactul respectivelor împrejurări ale litigiului în cazul în care hotărârea emisă în statul de origine este contestată în statul de origine, este necesar să se analizeze eventualul beneficiu sau eventualul prejudiciu creat de măsura menționată la articolul 23 din acest regulament sau este necesar să se analizeze capacitatea economică a debitorului de a pune în aplicare hotărârea ori este necesară analizarea altor împrejurări? 4) În temeiul articolului 23 din Regulamentul nr. 805/2004, este posibilă aplicarea simultană a mai multor măsuri prevăzute la acest articol? În cazul unui răspuns afirmativ la această întrebare, care sunt criteriile pe care trebuie să se întemeieze autoritățile competente ale statului de executare atunci când se pronunță cu privire la temeinicia și la proporționalitatea aplicării mai multora dintre aceste măsuri? 5) Regimul juridic prevăzut la articolul 36 alineatul (1) din Regulamentul [(UE) nr. 1215/2012 ( 5 )] trebuie aplicat unei hotărâri emise în statul de origine cu privire la suspendarea (sau anularea) forței executorii sau este aplicabil un regim juridic similar celui prevăzut la articolul 44 alineatul (2) din acest regulament?”

Recurenta din litigiul principal, guvernul lituanian, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Părțile din litigiul principal, guvernul lituanian și Comisia au prezentat observații orale în ședința din 8 septembrie 2022.

Prin intermediul acestor patru întrebări, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la sensul și la domeniul de aplicare al articolului 23 din Regulamentul nr. 805/2004 în ceea ce privește atât înțelegerea noțiunii de „cazuri excepționale” care justifică suspendarea procedurii de executare și întinderea competenței, în această privință, a instanței de executare (prima, a doua și a treia întrebare), cât și posibilitatea de aplicare combinată a acestei măsuri cu o limitare a aceleiași proceduri (a patra întrebare).

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, rezultă atât din cerințele aplicării uniforme a dreptului Uniunii, cât și din cele ale principiului egalității că termenii unei dispoziții de drept al Uniunii care nu cuprinde nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare trebuie în mod normal să aibă, în întreaga Uniune, o interpretare autonomă și uniformă, care trebuie stabilită ținând seama nu numai de termenii acesteia, ci și de contextul dispoziției și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză ( 6 ).

Trebuie să se constate că articolul 23 din Regulamentul nr. 805/2004 nu cuprinde nicio trimitere la dreptul statelor membre. Faptul că articolul 20 alineatul (1) din același regulament menționează că procedurile de executare sunt reglementate de legislația statului membru de executare nu aduce atingere dispozițiilor capitolului IV din regulamentul menționat și în special articolului 23 care definește în mod expres condițiile unei posibile suspendări sau limitări a procedurii de executare în ipoteza specifică a unei căi de atac jurisdicționale formulate anterior de debitor în statul membru de origine ( 7 ).

În opinia noastră, trimiterea la dreptul statului membru de executare cuprinsă la articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul nr. 805/2004 nu privește elementele constitutive ale noțiunii de „cazuri excepționale”, care este o noțiune autonomă a dreptului Uniunii. Această trimitere nu privește nici problema legăturii dintre limitarea și suspendarea procedurii de executare.

Trebuie amintit că aplicarea uniformă a dreptului Uniunii este o cerință fundamentală a ordinii juridice europene ( 8 ) și condiționează, în cazul de față, realizarea obiectivului liberei circulații a hotărârilor judecătorești certificate ca TEE în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul nr. 805/2004. În consecință, această aplicare uniformă presupune ca suspendarea procedurii de executare a unei astfel de hotărâri, deși intră sub incidența normelor de procedură naționale în ceea ce privește, printre altele, forma actului de sesizare a instanței, organele implicate în procedură sau termenele aplicabile, să fie supusă în toate statele membre unor condiții de acordare care să fie uniforme.

O simplă interpretare literală a articolului 23 din Regulamentul nr. 805/2004 permite să se aducă mai multe clarificări cu privire la sensul și la domeniul de aplicare al acestei dispoziții.

În primul rând, suspendarea sau limitarea procedurii de executare, care țin exclusiv de o inițiativă a debitorului, sunt prevăzute într‑un caz particular, în sensul că sunt indisolubil legate de existența unei proceduri jurisdicționale, inițiate de același debitor în statul membru de origine, care vizează hotărârea judecătorească certificată ca TEE sau certificatul însuși în vederea obținerii rectificării sau a retragerii acestuia în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul nr. 805/2004. Este vorba despre o condiție prealabilă, necesară, dar nu suficientă.

În al doilea rând, articolul 23 din Regulamentul nr. 805/2004 prevede că instanța judecătorească sau autoritatea competentă din statul membru de executare „poate” să limiteze sau să suspende procedura de executare. Utilizarea acestui verb arată că este vorba despre o posibilitate a cărei punere în aplicare ține de marja largă de apreciere lăsată entității în cauză, simpla contestare a unei hotărâri judecătorești certificate ca TEE sau cerere de rectificare sau de retragere a certificatului de TEE formulată în statul membru de origine neputând, în sine și în mod necesar, să determine limitarea sau suspendarea procedurii de executare. Este adevărat că această putere de apreciere este limitată în ceea ce privește măsura de suspendare a cărei pronunțare este condiționată de constatarea existenței unor cazuri excepționale.

Deși formularea articolului 23 din Regulamentul nr. 805/2004 nu furnizează niciun element util pentru definirea noțiunii de „cazuri excepționale”, trebuie arătat că, în limbajul curent, adjectivul „excepțional” este sinonim cu „rar”. Condiția prealabilă privind existența unei situații cu caracter excepțional implică faptul că suspendarea a fost concepută ca o măsură de natură derogatorie ea însăși excepțională. Întrucât legiuitorul Uniunii a intenționat să limiteze suspendarea procedurii de executare la situații excepționale, articolul 23 din Regulamentul nr. 805/2004 trebuie în mod necesar să facă obiectul unei interpretări stricte ( 9 ).

În al treilea rând, mențiunile privind cele trei decizii ( 10 ) susceptibile să fie adoptate de instanța judecătorească sau de autoritatea competentă din statul membru de executare sunt separate prin conjuncția coordonatoare „sau”, care poate, din punct de vedere lingvistic, să aibă un sens alternativ sau cumulativ ( 11 ). Observăm de asemenea că articolul 23 din Regulamentul nr. 805/2004 este intitulat „Suspendarea sau limitarea executării” ( 12 ).

Din modul de redactare a articolului 1 din Regulamentul nr. 805/2004 rezultă că acesta urmărește să asigure, pentru creanțele necontestate, libera circulație a hotărârilor judecătorești în toate statele membre, fără a fi necesar să se recurgă la o procedură intermediară în statul membru de executare înainte de recunoaștere și executare. Principiul încrederii reciproce între statele membre, care are la bază în special încrederea reciprocă în administrarea justiției în aceste state, la care face referire considerentul (18) al acestui regulament, se traduce, în temeiul articolului 5 din regulamentul menționat, prin recunoașterea și executarea în celelalte state membre a hotărârilor care au fost certificate ca TEE în statul membru de origine ( 13 ).

Astfel, în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul nr. 805/2004, o hotărâre judecătorească ce a fost certificată ca TEE în statul membru de origine este recunoscută și executată în celelalte state membre, fără a fi necesară încuviințarea executării și fără a fi posibilă contestarea recunoașterii sale.

În acest context, articolul 23 din Regulamentul nr. 805/2004, în măsura în care constituie un obstacol în calea realizării obiectivului fundamental al acestui regulament potrivit termenilor considerentului (8) al regulamentului menționat, și anume accelerarea și simplificarea executării unei hotărâri judecătorești în alt stat membru decât cel în care a fost pronunțată, trebuie să primească o interpretare strictă, ceea ce confirmă interpretarea literală.

Interpretarea contextuală a articolului 23 din Regulamentul nr. 805/2004, care include geneza acestuia din urmă și a celorlalte dispoziții ale acestui regulament, dar și a altor instrumente juridice care intră în domeniul cooperării judiciare în materie civilă, este, în opinia noastră, esențială pentru a stabili sensul și domeniul de aplicare ale acestui articol.

În ceea ce privește economia generală a Regulamentului nr. 805/2004, aceasta este în mod incontestabil marcată de eliminarea oricărei proceduri intermediare în statul membru, înainte de recunoașterea și executarea în acest stat a hotărârii judecătorești referitoare la o creanță necontestată, altfel spus de eliminarea pur și simplu a procedurii de exequatur. În conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Regulamentul nr. 805/2004, o hotărâre judecătorească certificată ca TEE se execută în aceleași condiții ca și o hotărâre pronunțată în statul membru de executare ( 14 ). Deși acest nou sistem de executare directă a hotărârilor judecătorești este în mod evident favorabil creditorului urmăritor, el presupune totuși căutarea unui just echilibru între interesul acestuia din urmă și cel al debitorului, cel puțin prezumat astfel.

Pe de o parte, procedura judiciară în cadrul căreia a fost pronunțată hotărârea în statul membru de origine trebuie să îndeplinească standardele minime de procedură prevăzute în capitolul III din Regulamentul nr. 805/2004, care urmăresc să garanteze respectarea dreptului la apărare al debitorului ( 15 ). Pe de altă parte, Regulamentul nr. 805/2004 dă debitorului posibilitatea de a pune în aplicare un control ulterior al hotărârii inițiale și al certificatului de TEE care o însoțește repartizând, în această privință, competențele între organele statului membru de origine și cele ale statului membru de executare.

Deși acestea din urmă sunt astfel abilitate să soluționeze o cerere de refuz al executării sau o cerere de suspendare sau de limitare a procedurii de executare ( 16 ), articolul 21 alineatul (2) din Regulamentul nr. 805/2004 prevede în mod clar că „hotărârea judecătorească sau certificarea sa ca titlu executoriu european nu poate face, în nici un caz, obiectul unei revizuiri pe fond în statul membru de executare” ( 17 ). Nicio contestație a unui debitor cu privire la existența și la temeinicia creanței sau cu privire la respectarea condițiilor de certificare nu poate fi formulată și apreciată în acest stat.

Această precizare este esențială pentru a determina sensul noțiunii de „cazuri excepționale”, și anume faptul că, în opinia noastră, ea trebuie să excludă orice referire la o apreciere de către instanța judecătorească sau autoritatea competentă din statul membru de executare, chiar și prima facie, a temeiniciei acțiunilor introduse de debitor în statul membru de origine, astfel cum sunt prevăzute la articolul 23 din acest Regulament nr. 805/2004 ( 18 ).

Această repartizare clară a competențelor reprezintă corolarul faptului că creanța și titlul executoriu sunt stabilite în temeiul dreptului în vigoare în statul membru de origine ( 19 ). În plus, în cadrul procedurii care conduce la certificarea unei hotărâri judecătorești ca TEE, organul care efectuează această certificare va trebui să stabilească dacă procedura judiciară din statul membru de origine care a condus la adoptarea hotărârii inițiale a îndeplinit condițiile prevăzute în capitolul III din Regulamentul nr. 805/2004. Dincolo de controlul regularității acestei proceduri și al respectării normelor de competență, articolul 6 din acest regulament impune în special un control privind caracterul executoriu al hotărârii pronunțate și natura creanței ( 20 ).

Controlul hotărârii judecătorești care a pus capăt judecății prin soluționarea litigiului și al certificatului de TEE este încredințat unei instanțe din statul membru de origine, care este cea mai în măsură să se pronunțe cu privire la cadrul juridic al litigiului și să confirme, în ceea ce privește fondul, validitatea hotărârii sus‑menționate și a certificatului care o însoțește. De altfel, în ipoteza unei cereri de revizuire a hotărârii în sensul articolului 19 din Regulamentul nr. 805/2004 sau a unei cereri de rectificare sau de retragere a unui certificat de TEE prevăzute la articolul 10 din acest regulament, instanța competentă din statul membru de origine este aceeași care a adoptat cele două acte în cauză.

În aceste împrejurări, nu se poate accepta, în opinia noastră, ca noțiunea de „cazuri excepționale” să poată include constatarea necesară de către instanța judecătorească sau autoritatea competentă din statul membru de executare a unui fumus boni iuris al acțiunilor introduse de debitor, prevăzute la articolul 23 din Regulamentul nr. 805/2004. O astfel de concluzie răspunde necesității de a asigura executarea rapidă a hotărârilor, în măsura în care aprecierea acestui fumus ar fi sinonimă cu o creștere obiectivă a complexității procesului, menținând în același timp securitatea juridică pe care se întemeiază încrederea reciprocă în administrarea justiției în cadrul Uniunii la care face referire considerentul (18) al acestui regulament. Altfel spus, considerăm că nu este rezonabil, din punct de vedere juridic și practic, să se solicite organului competent din statul membru de executare să aprecieze dreptul statului membru de origine pentru a determina caracterul serios al motivelor invocate de debitor în susținerea acțiunilor sale introduse în acesta din urmă ( 21 ).

În plus, considerăm că această interpretare este confirmată de geneza articolului 23 din Regulamentul nr. 805/2004. Este necesar să se arate că această dispoziție, astfel cum a fost redactată în propunerea de regulament ( 22 ), menționa ca primă măsură posibilă suspendarea procedurii de executare, fără altă precizare. În expunerea de motive se preciza că „aprecierea perspectivelor de succes ale acțiunii introduse de debitor […] precum și probabilitatea ca un prejudiciu ireparabil să fie cauzat de o executare necondiționată” trebuiau să figureze printre elementele importante care trebuiau luate în considerare în cadrul aplicării dispoziției menționate.

Trebuie să se constate că nici articolul 23 din Regulamentul nr. 805/2004, nici preambulul acestui act nu cuprinde vreo referire la aceste două împrejurări și că, pe lângă o inversare a ordinii măsurilor posibile, pronunțarea unei suspendări este condiționată de constatarea unor „cazuri excepționale”. Această evoluție textuală reflectă, în opinia noastră, coerența urmărită de legiuitor, pe de o parte, cu limitarea strictă ( 23 ) a rolului organelor din statul membru de executare cuprinsă la articolul 21 alineatul (2) din acest regulament și, pe de altă parte, cu obiectivul de a asigura libera circulație a hotărârilor în toate statele membre, în speță prin limitarea puterii de apreciere a acestor organe în ceea ce privește măsura ce are cel mai mare impact ( 24 ).

Trebuie subliniat că termenul „certificat” trebuie utilizat cu precauție, întrucât nu mai puțin de trei certificate cu obiecte diferite sunt prevăzute de Regulamentul nr. 805/2004. Primul este cel prevăzut la articolul 6 alineatul (1) din acest regulament, care corespunde anexelor I-III, intitulate „Certificat de titlu executoriu european” ( 25 ). Pentru ca o hotărâre judecătorească să poată fi certificată, în conformitate cu articolul 6 menționat, ca TEE, aceasta trebuie să privească o creanță necontestată și să îndeplinească anumite condiții precizate în cuprinsul articolului respectiv. Una dintre condițiile acestei certificări este cea prevăzută la alineatul (1) litera (a) a articolului menționat, și anume ca hotărârea să fie executorie potrivit dreptului statului membru de origine ( 26 ). Prin urmare, o hotărâre neexecutorie nu poate servi drept temei pentru emiterea unui TEE și, completând această dispoziție, articolul 11 din Regulamentul nr. 805/2004 prevede că un certificat de TEE nu produce efecte juridice decât în limitele forței executorii a hotărârii.

Al doilea este cel menționat la articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul nr. 805/2004, care corespunde anexei IV, intitulată „Certificat care precizează că hotărârea nu mai este executorie sau că i‑a fost limitat caracterul executoriu”. În ipoteza în care hotărârea judecătorească inițială certificată ca TEE a încetat să mai fie executorie sau caracterul său executoriu a fost suspendat sau limitat de o instanță din statul membru de origine, debitorul poate obține acest certificat, pe bază de cerere adresată în orice moment instanței care a emis inițial titlul executoriu.

Al treilea este cel prevăzut la articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul nr. 805/2004, care corespunde anexei V, intitulată „Certificat de înlocuire a titlului executoriu european ca urmare a exercitării unei căi de atac”. Această dispoziție are ca obiect să permită creditorului să își actualizeze poziția obținând certificarea ca TEE și a hotărârii pronunțate ca urmare a unei căi de atac în statul membru de origine, care confirmă hotărârea inițială.

Arătăm că, în acest context, recurenta din litigiul principal susține că motivele de suspendare sau de limitare a executării unei hotărâri prevăzute la articolul 23 din Regulamentul nr. 805/2004 trebuie analizate în cadrul articolului 6 alineatul (2) și al articolului 11 din acest regulament. Potrivit acestei părți, numai prezentarea în fața instanței de executare a certificatului prevăzut la articolul 6 alineatul (2) din regulamentul menționat ar constitui un temei pentru o hotărâre a acestei instanțe de a suspenda sau de a limita executarea.

Această interpretare echivalează, în opinia noastră, cu a confunda două situații avute în vedere în mod distinct de Regulamentul nr. 805/2004. Articolul 23 din acesta din urmă privește o situație provizorie și incertă, în speță acțiunile introduse de debitor la instanța de origine împotriva hotărârii inițiale certificate sau a certificatului însuși, care continuă să își producă efectele depline în lipsa unor dispoziții care să prevadă un efect suspensiv al căilor de atac sus‑menționate. În așteptarea rezultatului acestor proceduri, prin definiție aleatoriu, instanța judecătorească sau autoritatea competentă din statul membru de executare poate, în exercitarea marjei sale de apreciere, să adopte măsuri de suspendare sau de limitare a procedurii de executare.

Această situație nu este cea prevăzută la articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul nr. 805/2004 coroborat cu articolul 11 din acest act, care privește o alterare dovedită a forței executorii a titlului care se traduce prin emiterea unui nou certificat corespunzător anexei IV la regulamentul menționat. Având în vedere legătura, exprimată în termeni imperativi de această a doua dispoziție, între forța executorie a hotărârii și TEE, orice alterare ulterioară a acestei forțe executorii (încetarea definitivă sau temporară ca urmare a unei suspendări, precum și limitarea întinderii acesteia) va afecta în mod necesar procedura de executare. După cum subliniază Comisia, va reveni instanței din statul membru de executare, destinatară a certificatului sus‑menționat, sarcina de a garanta în cadrul punerii în aplicare a dreptului său național aplicarea efectivă a articolului 11 din Regulamentul nr. 805/2004.

În aceste împrejurări, considerăm că limitarea pronunțării măsurilor de suspendare sau de limitare a procedurii de executare prevăzute la articolul 23 din Regulamentul nr. 805/2004 numai la cazul prezentării certificatului care indică faptul că hotărârea nu mai este executorie sau caracterul său executoriu a fost limitat ar echivala cu lipsirea de efect util a acestei dispoziții, ceea ce nu poate fi reținut.

Nu se poate reproșa legiuitorului Uniunii că nu a urmărit să faciliteze recuperarea transfrontalieră a creanțelor în materie civilă și comercială: TEE, somația europeană de plată ( 27 ) și procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă ( 28 ), tot atâtea instrumente juridice care au ca finalitate libera circulație a hotărârilor judecătorești în domeniile lor respective, la care trebuie să se adauge norma de drept comun reprezentată de Regulamentul nr. 1215/2012. Această producție normativă, substanțială sau chiar inflaționistă în opinia unora ( 29 ), ridică semne de întrebare cu privire la coerența generală a sistemului.

Același lucru este valabil în ceea ce privește posibilitatea debitorului de a pune în aplicare un control al hotărârii inițiale în stadiul executării sale de către organele statului membru de executare. Deși toate instrumentele menționate anterior prevăd proceduri atât de suspendare sau de limitare a procedurii de executare, cât și de refuz al executării, trebuie să se constate că condițiile de aplicare a acestor măsuri nu sunt omogene ( 30 ).

Articolul 21 din Regulamentul nr. 805/2004 prevede că executarea este refuzată de instanța competentă din statul membru de executare în cazul în care hotărârea certificată ca TEE este incompatibilă cu o hotărâre pronunțată anterior în orice stat membru sau într‑o țară terță. Este vorba despre singurul motiv de refuz prevăzut de acest regulament, în timp ce Regulamentul nr. 1215/2012 cuprinde nu mai puțin de cinci, printre care cel privind atingerea adusă ordinii publice a statului membru solicitat. Or, arătăm că guvernul lituanian susține că noțiunea de „cazuri excepționale” prevăzută la articolul 23 litera (c) din Regulamentul nr. 805/2004 ar trebui interpretată în sensul că include situațiile în care executarea unei hotărâri certificate ca TEE ar putea afecta ordinea publică procedurală a statului membru de executare.

În opinia noastră, această interpretare nu poate fi admisă, întrucât nu ține seama de repartizarea clară a competențelor între organele statului membru de origine și cele ale statului membru de executare analizate anterior. Aceste din urmă organe nu trebuie să se pronunțe, în niciun mod, cu privire la legalitatea hotărârii inițiale. Un risc de contrarietate jurisdicțională cu privire la acest aspect nu poate fi acceptat având în vedere principiul securității juridice.

În plus, examinarea lucrărilor pregătitoare arată că, în cadrul celei de a 2515‑a sesiuni a Consiliului „Justiție și afaceri interne” din 5 și 6 iunie 2003, dezbaterile au privit posibilitatea unui refuz al executării în statul membru de executare, inclusiv pe baza criteriului privind „ordinea publică”, în speță deja menționat în Regulamentul (CE) nr. 44/2001 ( 31 ) anterior din punct de vedere cronologic Regulamentului nr. 805/2004. Textul final al Regulamentului nr. 805/2004 arată că acest criteriu nu a fost reținut. Prin urmare, considerăm că este dificil să se admită că problema atingerii aduse ordinii publice a statului membru de executare poate fi reintrodusă prin intermediul unei interpretări a noțiunii de „cazuri excepționale” care justifică suspendarea procedurii de executare în temeiul articolului 23 din Regulamentul nr. 805/2004.

În sfârșit, apreciem că un motiv de suspendare întemeiat pe încălcarea ordinii publice a statului membru de executare, indiferent dacă este de fond sau de procedură, este incompatibil cu natura provizorie a măsurilor prevăzute la articolul sus‑menționat, care au în mod necesar ca unic orizont juridic și temporal hotărârea pronunțată în statul membru de origine cu privire la acțiunile introduse de debitor. O hotărâre de confirmare a validității hotărârii inițiale ar marca încetarea efectelor suspendării procedurii de executare, dar ar lăsa intactă problematica atingerii aduse ordinii publice a statului membru de executare ce a motivat adoptarea acestei măsuri. Or, această problematică nu ar putea fi soluționată în cadrul Regulamentului nr. 805/2004, în lipsa unor dispoziții adecvate, situație care de asemenea nu este acceptabilă având în vedere principiul securității juridice, care se numără printre principiile generale ale dreptului Uniunii.

În ceea ce privește problema menționată mai sus, trebuie să se ia în considerare evoluția redactării dispozițiilor Regulamentelor nr. 1896/2006, nr. 861/2007 și nr. 1215/2012 legate de posibilitatea de suspendare sau de limitare a procedurii de executare.

Astfel, deși formularea articolului 23 din Regulamentul nr. 1896/2006 este identică cu cea a articolului 23 din Regulamentul nr. 805/2004, cu o dublă utilizare a conjuncției „sau” între menționarea fiecăreia dintre măsurile posibile, ceea ce ar reflecta caracterul alternativ al acesteia, situația este diferită în ceea ce privește celelalte norme ulterioare de drept derivat sus‑menționate. Articolul 23 din Regulamentul nr. 861/2007 și articolul 44 din Regulamentul nr. 1215/2012 nu menționează conjuncția în cauză decât între a doua și a treia măsură posibilă, lăsând să se înțeleagă că prima și a doua măsură pot fi combinate.

Considerăm că această evoluție legislativă reflectă și confirmă singularitatea suspendării, cea mai riguroasă măsură de vreme ce implică lipsa oricărei puneri în aplicare a vreunui act de executare de către creditor. Arătăm în această privință că, spre deosebire de articolul 44 din Regulamentul nr. 1215/2012, articolul 23 din Regulamentul nr. 805/2004 nu prevede că procedura de executare poate fi suspendată „în totalitate sau în parte”. Simpla menționare a faptului că instanța judecătorească sau autoritatea competentă din statul membru de executare poate „să suspende” această procedură nu poate trimite, în opinia noastră, decât la ipoteza unei opriri complete a acesteia din urmă.

Cumularea măsurilor de limitare cu cea de suspendare, în sensul indicat, nu este posibilă, în opinia noastră, din punct de vedere logic și practic, concluzie care rezultă deja din titlul articolului 23 din Regulamentul nr. 805/2004 în care este utilizată conjuncția „sau” care marchează disjuncția ( 32 ). În schimb, este posibil din punct de vedere teoretic, chiar dacă este puțin probabil în mod concret, ca instanța judecătorească sau autoritatea competentă din statul membru de executare să poată impune creditorului urmăritor furnizarea unei garanții ca o condiție pentru punerea în aplicare a măsurilor de executare cu caracter exclusiv asiguratoriu. Această combinare s‑ar înscrie în marja largă de apreciere de care beneficiază aceste organe și trebuie să se efectueze luând în considerare circumstanțele particulare ale cauzei în discuție.

Apreciem că diferitele accepțiuni ale noțiunii de „cazuri excepționale” propuse de părțile interesate și analizate mai sus se îndepărtează în realitate de o interpretare logică și rezonabilă a articolului 23 din Regulamentul nr. 805/2004.

În măsura în care este vorba despre suspendarea actelor de executare, este clar că sunt vizate efectele acestei executări, „cazurile excepționale” fiind cele legate de prejudiciul ce ar putea fi cauzat debitorului de executarea imediată a hotărârii. Ținând seama de caracterul excepțional necesar, aceste cazuri trebuie să se caracterizeze prin gravitatea și prin caracterul ireparabil al prejudiciului care rezultă din această executare în contextul unei situații provizorii și incerte determinate de procedurile inițiate de debitor în statul membru de origine. Astfel, aceste elemente trebuie să reflecte o situație de urgență care să justifice necesitatea de a statua în mod provizoriu pentru a evita ca un asemenea prejudiciu să fie cauzat părții care solicită măsura de suspendare ( 33 ).

În ceea ce privește interpretarea prejudiciului sus‑menționat, este posibil să ne inspirăm din jurisprudența Curții referitoare la acordarea suspendării executării unui act, prevăzută la articolul 278 TFUE.

Conform acestei jurisprudențe, revine întotdeauna părții care solicită adoptarea unei măsuri provizorii și, prin urmare, în speță debitorului sarcina de a expune și de a dovedi producerea probabilă a unui prejudiciu grav și ireparabil ( 34 ). Deși este adevărat că, pentru a stabili existența prejudiciului respectiv, nu este necesar să se impună ca producerea și iminența acestuia să fie stabilite cu o certitudine absolută și că este suficient ca prejudiciul menționat să fie previzibil cu un grad suficient de probabilitate, reclamantul trebuie totuși să dovedească faptele pe care se presupune că se întemeiază perspectiva unui astfel de prejudiciu ( 35 ).

În ceea ce privește natura prejudiciului, Curtea a statuat în mod repetat că, în principiu sau în afara unor împrejurări excepționale, un prejudiciu pur pecuniar nu poate fi considerat ireparabil, o compensație pecuniară fiind, ca regulă generală, suficientă pentru a repune persoana prejudiciată în situația anterioară producerii prejudiciului, dacă este cazul, prin intermediul unei acțiuni în despăgubire ( 36 ). Organul competent din statul membru de executare va trebui să aprecieze elementele care permit să se stabilească dacă executarea imediată a hotărârii care face obiectul cererii de suspendare ar fi de natură să determine pentru debitor prejudicii ireversibile care nu ar putea fi reparate dacă această hotărâre ar urma să fie declarată, în statul membru de origine, nevalidă sau dacă certificatul de TEE, care condiționează posibilitatea unei executări directe în alt stat, ar urma să fie retras.

Trebuie arătat că, având în vedere domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 805/2004, sunt vizate atât creanțele civile, cât și cele comerciale și, prin urmare, debitorii pot fi persoane fizice sau juridice. În ceea ce privește operatorii economici, este cert că perspectiva unei situații care le‑ar putea periclita viabilitatea financiară înaintea finalizării procedurilor pe fond îndreptate împotriva hotărârii inițiale sau a certificatului ar fi de natură să caracterizeze prejudiciul necesar ( 37 ). Dacă debitorul este o persoană fizică, trebuie să se stabilească dacă executarea hotărârii ar determina un sechestru, parțial sau integral, al patrimoniului său de natură să deterioreze grav condițiile materiale de existență ale persoanei interesate și ale familiei sale, precum vânzarea silită a locuinței familiale ( 38 ).

În ipoteza în care elementele prezentate de debitor ar permite caracterizarea unor dificultăți de ordin economic sau social, care nu acoperă caracterul de gravitate și de ireversibilitate, organul competent din statul membru de executare ar avea atunci posibilitatea de a pune în aplicare măsurile de limitare prevăzute la articolul 23 literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 805/2004, cu condiția ca beneficiul acestora să fie solicitat, dacă este cazul cu titlu subsidiar, de debitor. Trebuie subliniat, în această privință, că aplicarea acestui articol respectă principiul disponibilității potrivit căruia părțile definesc obiectul litigiului.

Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii trebuie de asemenea să evalueze comparativ interesele prezente în cauză atunci când celelalte două condiții ( 39 ) pentru suspendarea executării sunt îndeplinite ( 40 ). Apreciem că această soluție trebuie transpusă în prezenta cauză, având în vedere marja largă de apreciere a organului competent din statul membru de executare prevăzută la articolul 23 din Regulamentul nr. 805/2004, care urmărește să găsească un echilibru între interesul creditorului, care este de a se asigura o executare rapidă a hotărârii, și interesul debitorului, care este de a evita prejudicii potențial grave și ireparabile dacă pierderea cauzată de executarea imediată nu poate fi recuperată. În cadrul acestei evaluări comparative a intereselor, pârâta creditoare va putea susține că faptul de a fi privată de posibilitatea de a obține executarea imediată a hotărârii și, prin urmare, de a primi fără întârziere sumele în cauză o poate priva definitiv de beneficiul drepturilor sale în ipoteza în care acțiunile debitorului ar fi respinse ulterior.

Prin urmare, revine instanței de trimitere, în cadrul examinării cererii de suspendare a procedurii de executare formulate de societatea debitoare, sarcina de a aprecia, în raport cu toate circumstanțele relevante din cauza principală, dacă un prejudiciu grav și ireparabil, în sensul indicat, poate fi suferit de aceasta în cazul în care hotărârea inițială ar fi executată imediat și, în cazul unui răspuns afirmativ, de a efectua o evaluare comparativă a intereselor prezente în cauză ( 41 ).

Prin intermediul celei de a cincea întrebări, instanța de trimitere urmărește să afle dacă, în cazul suspendării în statul membru de origine a forței executorii a hotărârii certificate ca TEE, procedura de executare inițiată în statul membru de executare este suspendată automat, în acord cu regimul juridic definit la articolul 36 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012, sau dacă o hotărâre specifică, ce corespunde celei prevăzute la articolul 44 alineatul (2) din acest regulament, trebuie să fie adoptată de organul competent din acest stat.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul normativ și factual pe care îl definește sub propria răspundere și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență. Procedura instituită la articolul 267 TFUE constituie un instrument de cooperare între Curte și instanțele naționale cu ajutorul căruia Curtea furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluționarea litigiilor asupra cărora urmează să se pronunțe. Justificarea trimiterii preliminare nu este formularea unor opinii consultative cu privire la probleme generale sau ipotetice, ci nevoia inerentă soluționării efective a unui litigiu. Astfel cum reiese din însuși modul de redactare a articolului 267 TFUE, decizia preliminară solicitată trebuie să fie „necesară” pentru a permite instanței de trimitere să „pronunțe o hotărâre” în cauza cu care este sesizată ( 42 ).

În speță, este cert că, la data la care instanța de trimitere a sesizat Curtea cu prezenta cerere de decizie preliminară, era efectiv pendinte un litigiu, aceasta fiind chemată să adopte în cadrul său o hotărâre susceptibilă să ia în considerare hotărârea care urma să fie pronunțată cu titlu preliminar ( 43 ), observându‑se că, deși nicio hotărâre de încetare sau de suspendare temporară a forței executorii a hotărârii inițiale nu fusese pronunțată în statul membru de origine la acea dată ( 44 ), un astfel de eveniment era și este încă susceptibil să se producă în cadrul căii de atac tot pendinte, introdusă de debitor în acest stat, și să genereze o nouă cerere a acestuia.

Trebuie amintit de asemenea că, deși sintagma „a pronunța o hotărâre” în sensul articolului 267 al doilea paragraf TFUE înglobează întreaga procedură care conduce la hotărârea instanței de trimitere, această sintagmă trebuie să facă obiectul unei interpretări largi pentru a evita ca numeroase întrebări procedurale să fie considerate inadmisibile și să nu poată face obiectul unei interpretări de către Curte și ca aceasta din urmă să nu poată să interpreteze toate dispozițiile dreptului Uniunii pe care instanța de trimitere este obligată să le aplice ( 45 ).

Contrar a ceea ce s‑ar putea deduce dintr‑o redactare, este adevărat, echivocă, a celei de a cincea întrebări preliminare, instanța de trimitere nu are în vedere posibilitatea de a pune în aplicare dispoziții ale Regulamentului nr. 1215/2012 într‑o procedură de executare care intră, precum în speță, în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 805/2004 ( 46 ). Ea ridică problema consecințelor juridice asupra acestei proceduri pe care le poate avea o hotărâre dată în statul membru de origine prin care se suspendă forța executorie a hotărârii inițiale, pornind de la constatarea potrivit căreia Regulamentul nr. 805/2004 nu reglementează în mod explicit acest aspect, spre deosebire de Regulamentul nr. 1215/2012, indiferent dacă este vorba despre articolul 36 alineatul (1) sau despre articolul 44 alineatul (2) din acesta ( 47 ).

În opinia noastră, această premisă este eronată întrucât articolul 6 și în special alineatele (1) și (2) ale acestuia, precum și articolul 11 din Regulamentul nr. 805/2004 constituie cadrul juridic relevant, deja expus în prezentele concluzii ( 48 ). Rezultă că, odată ce certificatul prevăzut la articolul 6 alineatul (2) din acest regulament este emis de instanța de origine și ulterior este comunicat autorităților competente din statul membru de executare de partea împotriva căreia se solicită executarea, în mod logic, aceste autorități trebuie, potrivit articolului 11 din Regulamentul nr. 805/2004 care exclud orice marjă de apreciere, să deducă din aceasta toate consecințele corelative în ceea ce privește desfășurarea procedurii de executare.

Astfel, indicarea în certificatul sus‑menționat a unei suspendări a forței executorii a hotărârii certificate inițial ca TEE nu poate decât să conducă la o măsură identică în statul membru de executare. Declararea nevalidității și anularea subsecventă a acestei hotărâri în statul membru de origine, sinonimă cu dispariția forței executorii, ar avea în mod necesar drept consecință încetarea procedurii de executare. După cum subliniază în mod întemeiat Comisia, întrucât aspectele procedurale ale punerii în aplicare a articolului 11 nu sunt stabilite în Regulamentul nr. 805/2004, acestea sunt guvernate de dreptul statului membru de executare, care trebuie aplicat astfel încât să garanteze deplina efectivitate a acestei dispoziții.

În lumina considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă Lietuvos Aukščiausiasis Teismas (Curtea Supremă din Lituania) după cum urmează: 1) Articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate trebuie interpretat în sensul că expresia „cazuri excepționale”, prevăzută la această dispoziție, acoperă prejudiciul grav și ireparabil care poate fi cauzat debitorului de executarea imediată a hotărârii certificate ca titlu executoriu european, ce caracterizează o situație de urgență pe care debitorul trebuie să o dovedească. În caz afirmativ, revine instanței judecătorești sau autorității competente din statul membru de executare sarcina de a efectua o evaluare comparativă a intereselor prezente în cauză având în vedere ansamblul circumstanțelor relevante din speță. Numai măsurile de limitare a procedurii de executare prevăzute la articolul 23 literele (a) și (b) din acest regulament pot face obiectul unei aplicări combinate. 2) Articolele 6 și 11 din Regulamentul nr. 805/2004 trebuie interpretate în sensul că atunci când caracterul executoriu al hotărârii certificate ca titlu executoriu european a fost suspendat în statul membru de origine, iar certificatul prevăzut la articolul 6 alineatul (2) din acest regulament a fost transmis organului competent din statul membru de executare, acesta din urmă este obligat, în cadrul punerii în aplicare a normelor naționale aplicabile, să asigure efectul deplin al articolului 11 din regulamentul menționat prin suspendarea procedurii de executare.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL PRIIT PIKAMÄE

prezentate la 20 octombrie 2022 ( 1 )