Concluziile avocatului general M. Szpunar prezentate la 20 octombrie 2022.#Procedură inițiată de Starkinvest SRL.#Cerere de decizie preliminară formulată de tribunal de première instance de Liège.#Trimitere preliminară – Cooperarea judiciară în materie civilă – Regulamentul (UE) nr. 655/2014 – Procedură pentru ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare – Condițiile pentru emiterea unei astfel de ordonanțe – Articolul 4 – Noțiunea de «hotărâre judecătorească» – Articolul 7 – Noțiunea de «hotărâre judecătorească care să oblige debitorul să plătească creanța» – Hotărâre judecătorească prin care un debitor este obligat la plata unei penalități cu titlu cominatoriu în cazul încălcării unui ordin de încetare – Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 – Articolul 55 – Domeniu de aplicare.#Cauza C-291/21.

Prezenta trimitere preliminară își are originea într‑o procedură în cadrul căreia societatea de drept belgian Starkinvest SRL solicită autorizarea unei indisponibilizări asigurătorii europene a unor conturi bancare pentru sumele care se află în mod potențial în contul bancar francez al unei societăți de drept irlandez.

Prin această procedură, reclamanta din litigiul principal urmărește să garanteze o creanță privind penalitățile cu titlu cominatoriu care ar fi datorate de această societate de drept irlandez în temeiul unei hotărâri judecătorești pronunțate în Belgia prin care este obligată, sub sancțiunea unei penalități cu titlu cominatoriu de 2500 de euro pentru fiecare încălcare, să înceteze anumite comportamente.

Astfel cum a precizat Curtea, Regulamentul (UE) nr. 655/2014 ( 2 ) prevede condiții diferite pentru emiterea unei ordonanțe asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare (denumită în continuare „OAEI”) după cum creditorul a obținut deja sau nu un titlu prin care debitorul a fost obligat să își plătească creanța în statul membru de origine. În primul caz, creditorul nu trebuie să demonstreze decât caracterul urgent al măsurii din cauza existenței unui pericol iminent, în timp ce, în al doilea caz, acesta trebuie de asemenea să convingă instanța de fumus boni iuris ( 3 ).

În prezenta cauză se ridică problema dacă creditorul, care a obținut o hotărâre judecătorească prin care debitorul este obligat la plata unei penalități cu titlu cominatoriu în cazul încălcării unui ordin de încetare impus prin această hotărâre, dispune de un titlu care îndeplinește condițiile prevăzute de Regulamentul nr. 655/2014 și dacă, în consecință, este scutit de obligația care este impusă în această a doua situație.

Potrivit articolului 4 punctele 5 și 8 din Regulamentul nr. 655/2014: „5. «creanță» înseamnă o creanță de plată a unei sume de bani specifice care a ajuns la scadență sau o creanță de plată a unei sume de bani determinabile care decurge dintr‑o tranzacție sau dintr‑un eveniment care a avut deja loc, cu condiția ca instanța să poată fi sesizată cu privire la acest drept; […] 8. «hotărâre judecătorească» înseamnă o hotărâre pronunțată de o instanță dintr‑un stat membru, indiferent de denumirea acestei hotărâri, inclusiv o hotărâre privind stabilirea costurilor sau cheltuielilor de către un executor judecătoresc;”

Articolul 5 din acest regulament, intitulat „Disponibilitate”, prevede: „Creditorul poate obține o [OAEI] în următoarele situații: (a) înainte de inițierea de către creditor a procedurii pe fond într‑un stat membru împotriva debitorului sau în orice moment pe durata procedurii până la pronunțarea hotărârii sau la aprobarea sau încheierea unei tranzacții judiciare; (b) după ce creditorul a obținut într‑un stat membru o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic care impune debitorului să plătească creanța creditorului.”

Articolul 7 din regulamentul menționat, care prevede condițiile pentru emiterea unei OAEI, prevede: „(1) Instanța emite [OAEI] atunci când creditorul a prezentat probe suficiente pentru a convinge instanța că se impune de urgență o măsură asigurătorie sub forma unei [OAEI], deoarece există un risc real ca, în lipsa unei astfel de măsuri, executarea ulterioară a creanței creditorului împotriva debitorului să fie împiedicată sau îngreunată în mod considerabil. (2) În cazul în care creditorul nu a obținut încă, într‑un stat membru, o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic care să oblige debitorul să plătească creanța creditorului, creditorul înaintează, de asemenea, suficiente probe pentru a convinge instanța că, în mod probabil, va avea câștig de cauză pe fond cu privire la creanța pe care o are împotriva debitorului.”

Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 ( 4 ) prevede, la articolul 55, că „hotărârea pronunțată într‑un stat membru prin care se dispune plata unor penalități este executorie în statul membru solicitat numai dacă suma a fost stabilită în mod definitiv de instanța de origine”.

În dreptul belgian, penalitatea cu titlu cominatoriu este reglementată de articolele 1385 bis-1385 nonies din code judiciaire (Codul judiciar) ( 5 ). Aceste dispoziții rezultă din Convenția Benelux din 1973 referitoare la Legea uniformă privind penalitățile cu titlu cominatoriu ( 6 ).

Potrivit articolului 1385 bis din acest cod: „La cererea unei părți, instanța poate obliga cealaltă parte la plata unei sume de bani, denumită penalitate cu titlu cominatoriu, în cazul în care aceasta nu își îndeplinește obligația principală, fără a aduce atingere despăgubirilor, în cazul în care acestea se impun. […]”

Potrivit articolului 1385 ter din codul menționat: „Instanța poate fixa penalitatea cu titlu cominatoriu fie sub forma unei sume unice, fie sub forma unei sume determinate în funcție de unități de timp sau de încălcare. În aceste din urmă două situații, instanța poate stabili de asemenea un cuantum dincolo de care obligarea la plata penalităților cu titlu cominatoriu nu va mai produce efecte.”

Conform articolului 1385 quater din același cod, întrucât titlul executoriu care permite recuperarea penalității cu titlu cominatoriu este reprezentat de hotărârea judecătorească prin care aceasta este pronunțată, beneficiarul nu trebuie să obțină, prealabil executării, stabilirea cuantumului final al penalității cu titlu cominatoriu.

Beneficiarului penalității cu titlu cominatoriu îi revine sarcina probei cu privire la îndeplinirea condițiilor de exigibilitate a acesteia. În cazul în care debitorul contestă, respectivul beneficiar trebuie să prezinte dovada pretinselor încălcări. În acest caz, revine instanței de executare sarcina de a aprecia dacă sunt îndeplinite condițiile penalității cu titlu cominatoriu.

Prin hotărârea din 3 septembrie 2013, pronunțată de tribunal de commerce de Liège (Tribunalul Comercial din Liège, Belgia) în cadrul unui litigiu între Starkinvest, pe de o parte, și două societăți, pe de altă parte (denumită în continuare „hotărârea din 3 septembrie 2013”), confirmată ulterior printr‑o hotărâre a cour d’appel de Liège (Curtea de Apel din Liège, Belgia) din6 ianuarie 2015 (denumită în continuare „hotărârea din 6 ianuarie 2015”) ( 7 ), s‑a dispus ca, sub sancțiunea unei penalități cu titlu cominatoriu de 2500 de euro pentru fiecare încălcare ( 8 ), aceste două societăți să înceteze printre altele orice comercializare pe teritoriul Benelux a produselor și serviciilor lor sub marca verbală SOFT PARIS.

La 27 aprilie 2021, Starkinvest a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată pentru suma de 86694,22 euro, din care 85000 de euro reprezentând penalități cu titlu cominatoriu pentru perioada cuprinsă între 24 martie și 27 aprilie 2021.

Prin cererea introductivă depusă la 3 mai 2021 la grefa tribunal de première instance de Liège (Tribunalul de Primă Instanță din Liège, Belgia), Starkinvest a solicitat autorizarea unei indisponibilizări asigurătorii europene a conturilor bancare, până la concurența sumei de 85000 de euro, asupra tuturor sumelor care se află în mod potențial în conturile bancare franceze ale uneia dintre societățile implicate în litigiu, al cărei sediu social se află în Irlanda.

Instanța de trimitere subliniază că hotărârea prin care se dispune plata unor penalități cu titlu cominatoriu în cazul încălcării unui ordin de încetare nu indică cuantumul exact al acestor penalități. Prin definiție, acest cuantum nu este, așadar, cunoscut la momentul adoptării hotărârii menționate.

Pe de altă parte, dreptul belgian prevede că nu este necesară stabilirea cuantumului final al penalităților cu titlu cominatoriu înainte de indisponibilizarea asigurătorie. Astfel cum rezultă din informațiile furnizate de persoanele interesate, încălcarea ordinului de încetare este constatată doar de un executor judecătoresc. Prin urmare, potrivit dreptului belgian, deși hotărârea de obligare este executorie și este notificată, instanța se pronunță printre altele numai în cadrul procedurii de opoziție la indisponibilizarea efectuată cu privire la aspectul dacă aceste penalități cu titlu cominatoriu sunt datorate în raport cu obligațiile impuse.

Sesizată cu o cerere de emitere a unei OAEI, instanța de trimitere este obligată să examineze dacă sunt îndeplinite condițiile și cerințele prevăzute de Regulamentul nr. 655/2014.

Instanța de trimitere recunoaște că, sub imperiul Regulamentului nr. 655/2014 ( 9 ), situația unui creditor care dispune de un titlu privind o creanță pe care acesta urmărește să o garanteze, precum o hotărâre judecătorească, o tranzacție judiciară sau un act autentic, este foarte diferită de cea a unui creditor care nu dispune de un asemenea titlu.

În acest context, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la interpretarea Regulamentului nr. 655/2014.

Mai precis, în primul rând, în măsura în care „creanța” este definită, la articolul 4 punctul 5 din Regulamentul nr. 655/2014, drept „o creanță de plată a unei sume de bani specifice care a ajuns la scadență sau o creanță de plată a unei sume de bani determinabile care decurge dintr‑o tranzacție sau dintr‑un eveniment care a avut deja loc, cu condiția ca instanța să poată fi sesizată cu privire la acest drept”, instanța de trimitere ridică problema dacă penalitatea cu titlu cominatoriu, ale cărei principiu și cuantum de bază sunt stabilite printr‑o hotărâre judecătorească, cuantumul exigibil variind însă în funcție de eventualele încălcări viitoare ale debitorului, poate fi considerată o „creanță”, în sensul acestei dispoziții.

Instanța de trimitere apreciază că, în cazul unui răspuns afirmativ, hotărârea prin care se stabilește o penalitate cu titlu cominatoriu ar putea fi considerată o hotărâre judecătorească „care să oblige debitorul să plătească creanța”, în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 655/2014. Ea observă că, dacă aceasta ar fi situația, instanța competentă în materie de indisponibilizări însărcinată cu autorizarea indisponibilizării asigurătorii europene a conturilor bancare ar fi atunci lipsită de orice competență în ceea ce privește controlul „aparenței” creanței în cauză. Or, potrivit acestei instanțe, un astfel de control permite instanței sesizate să verifice dacă penalitatea cu titlu cominatoriu solicitată este într‑adevăr datorată, dacă nu trebuie să se aplice o eventuală prescripție și dacă au fost respectate toate normele procedurale.

În al doilea rând, făcând trimitere la articolul 55 din Regulamentul nr. 1215/2012, instanța de trimitere pare să dorească să atragă atenția Curții asupra faptului că, în temeiul acestui regulament, deși o hotărâre prin care se dispune plata unei penalități cu titlu cominatoriu este executorie în statul membru de origine, aceasta este executorie în statul membru solicitat numai dacă suma a fost stabilită în mod definitiv de instanța de origine ( 10 ). Instanța menționată ridică problema dacă acest lucru trebuie să fie valabil și în ceea ce privește Regulamentul nr. 655/2014, astfel încât stabilirea cuantumului final al penalității cu titlu cominatoriu să fie necesară pentru ca o hotărâre prin care se dispune plata unei penalități cu titlu cominatoriu să poată fi calificată drept „hotărâre judecătorească” în sensul articolului 4 punctul 8 din acest regulament.

În aceste împrejurări, prin decizia din 6 mai 2021, primită de Curte la 7 mai 2021, tribunal de première instance de Liège (Tribunalul de Primă Instanță din Liège) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) O hotărâre judecătorească notificată prin care o parte este obligată la plata unei penalități cu titlu cominatoriu în cazul încălcării unui ordin de încetare constituie o hotărâre judecătorească care obligă debitorul să plătească creanța creditorului în sensul articolului 7 alineatul (2) din [Regulamentul nr. 655/2014]? 2) Intră în sfera noțiunii de «hotărâre judecătorească», în sensul articolului 4 din [Regulamentul nr. 655/2014], o hotărâre judecătorească prin care o parte este obligată la plata unei penalități cu titlu cominatoriu și care, deși este executorie în țara de origine, nu stabilește în mod definitiv suma, în conformitate cu articolul 55 din [Regulamentul nr. 1215/12]?”

Starkinvest, guvernele belgian și neerlandez, precum și Comisia au depus observații scrise. Starkinvest, guvernul belgian și Comisia au fost reprezentate în ședința care a avut loc la 16 iunie 2022.

Întrebările preliminare privesc, prima, aspectul dacă o hotărâre judecătorească prin care o parte este obligată la plata unei penalități cu titlu cominatoriu în cazul încălcării unui ordin de încetare constituie o „hotărâre judecătorească […] care să oblige debitorul să plătească creanța”, în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 655/2014, iar a doua, aspectul dacă această hotărâre judecătorească intră în sfera noțiunii de „hotărâre judecătorească”, astfel cum este definită la articolul 4 punctul 8 din acest regulament.

Pare mai adecvat fie ca ordinea întrebărilor preliminare să fie inversată, așa cum propune guvernul belgian, fie ca acestea să fie examinate împreună, așa cum propune guvernul neerlandez. Suntem în favoarea acestei a doua propuneri.

Astfel, răspunsul dat de Curte la întrebările preliminare va permite instanței de trimitere să stabilească întinderea examinării pe care trebuie să o efectueze pentru emiterea unei OAEI.

În această privință, din articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul nr. 655/2014 rezultă că o instanță sesizată cu o cerere de emitere a unei OAEI trebuie să examineze dacă sunt îndeplinite condițiile și cerințele prevăzute de acest regulament. Trebuie subliniat, în acest context, că cele două întrebări preliminare privesc același aspect al acestei examinări, și anume cel dacă o instanță națională sesizată cu o cerere de emitere a unei OAEI poate controla printre altele existența și cuantumul creanței pe care creditorul urmărește să o garanteze prin măsura asigurătorie.

Pe de altă parte, sub imperiul Regulamentului nr. 655/2014, faptul de a dispune de o „hotărâre judecătorească” în sensul articolului 4 punctul 8 din acest regulament, care este situația avută în vedere în a doua întrebare preliminară, nu schimbă în mod substanțial, în ceea ce privește acest aspect al examinării efectuate de o instanță sesizată, situația creditorului în raport cu situația unui creditor care nu ar dispune de nicio hotărâre judecătorească. Astfel, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din regulamentul menționat, situația unui creditor nu este diferită decât atunci când acesta a obținut o „hotărâre judecătorească […] care să oblige debitorul să plătească creanța”, care este situația avută în vedere în prima întrebare preliminară.

În consecință, trebuie să se considere că, prin intermediul celor două întrebări preliminare, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 655/2014 trebuie interpretat în sensul că o hotărâre judecătorească notificată prin care debitorul este obligat la plata unei penalități cu titlu cominatoriu în cazul încălcării unui ordin de încetare constituie o „hotărâre judecătorească […] care să oblige debitorul să plătească creanța”, în sensul acestei dispoziții, astfel încât instanța sesizată cu o cerere de emitere a unei OAEI prin care creditorul urmărește să garanteze plata creanței referitoare la această penalitate cu titlu cominatoriu nu poate verifica existența și cuantumul acestei creanțe.

Numai Starkinvest susține că trebuie să se răspundă afirmativ la cele două întrebări preliminare.

Din observațiile sale scrise referitoare la prima întrebare preliminară reiese că, potrivit Starkinvest, creanța reprezentată de penalitatea cu titlu cominatoriu este o „creanță” în sensul articolului 4 punctul 5 din Regulamentul nr. 655/2014. Aceasta arată că cuantumul penalității cu titlu cominatoriu este în mod clar determinabil și decurge dintr‑un eveniment care a avut deja loc, și anume nerespectarea ordinului de încetare pe o perioadă determinată, înțelegându‑se că acest cuantum este determinabil în urma hotărârii din 6 ianuarie 2015.

În ceea ce privește a doua întrebare preliminară, Starkinvest susține, în primul rând, că o OAEI nu constituie o măsură de executare, ci o măsură asigurătorie care este solicitată în vederea garantării unei executări efective ulterioare a hotărârii naționale pronunțate. În opinia sa, Regulamentul nr. 655/2014 se aplică într‑o etapă anterioară executării și nu poate fi interpretat în lumina Regulamentului nr. 1215/2012.

În al doilea rând, Starkinvest arată că este imposibil din punct de vedere material să se aplice articolul 55 din Regulamentul nr. 1215/2012 în etapa asigurătorie ca urmare a faptului că dreptul belgian nu prevede pentru creditor nicio acțiune sau cale de atac care să îi permită să solicite stabilirea cuantumului final al unei penalități cu titlu cominatoriu.

Guvernul neerlandez arată că, potrivit articolului 48 litera (b) din Regulamentul nr. 655/2014, această dispoziție nu aduce atingere Regulamentului nr. 1215/2012. Potrivit acestui guvern, indisponibilizarea asigurătorie europeană a conturilor bancare intră de asemenea în domeniul de aplicare al acestui din urmă regulament, acesta aplicându‑se în materie civilă și comercială. Astfel, guvernul menționat susține că, în măsura în care Regulamentul nr. 655/2014 face referire la o „hotărâre judecătorească […] care să oblige debitorul să plătească creanța”, această expresie trebuie interpretată ținând seama de articolul 55 din Regulamentul nr. 1215/2012. În opinia sa, din această interpretare rezultă că o hotărâre judecătorească prin care se dispune plata unei penalități cu titlu cominatoriu pentru eventuale încălcări viitoare ale unui ordin de încetare nu constituie o asemenea „hotărâre judecătorească […] care să oblige debitorul să plătească creanța”.

În observațiile sale scrise referitoare la a doua întrebare preliminară, guvernul belgian amintește că Curtea a precizat deja că un titlu trebuie să fie executoriu în statul membru de origine pentru ca creditorul care este titularul acestuia să se poată prevala de articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 655/2014 ( 11 ). Or, în opinia sa, această precizare ar trebui coroborată cu articolele 39 și 55 din Regulamentul nr. 1215/2012. Potrivit guvernului belgian, o hotărâre judecătorească prin care o parte este obligată la plata unor penalități cu titlu cominatoriu în cazul neexecutării obligației principale, în condițiile în care cuantumul final al acesteia nu a fost stabilit, nu constituie o „hotărâre judecătorească” în sensul articolului 4 punctul 8 din Regulamentul nr. 655/2014.

În ceea ce privește prima întrebare preliminară, guvernul belgian subliniază, cu titlu suplimentar, că penalitatea cu titlu cominatoriu constituie o penalitate accesorie impunerii unei obligații principale de a face sau de a nu face ce are ca obiectiv asigurarea executării acestei obligații principale. Neexecutarea obligației principale menționate este însă un eveniment care, prin definiție, nu a avut încă loc la momentul la care este pronunțată hotărârea prin care o parte este obligată la plata penalității cu titlu cominatoriu în cazul neexecutării obligației principale.

Pe de altă parte, potrivit acestui guvern, o hotărâre judecătorească prin care se dispune plata unei penalități cu titlu cominatoriu în cazul încălcării unui ordin de încetare nu constituie o hotărâre judecătorească prin care debitorul este obligat să plătească creanța, dat fiind că procedura care a condus la această hotărâre judecătorească nu poate fi considerată o „procedură care urmărește obținerea unui titlu executoriu privind creanța subiacentă”, în sensul considerentului (13) al Regulamentului nr. 655/2014. Astfel, guvernul menționat susține că obiectul principal al dispunerii unei obligații însoțite de o penalitate cu titlu cominatoriu nu este creanța privind penalitățile cu titlu cominatoriu în sine, ci obligația de a face sau de a nu face.

Fără a propune inversarea ordinii întrebărilor preliminare, Comisia arată că, deși o hotărâre prin care debitorul este obligat la plata unei penalități cu titlu cominatoriu, în cazul în care nu s‑ar îndeplini obligația principală dispusă, constituie o „hotărâre judecătorească”, în sensul articolului 4 punctul 8 din Regulamentul nr. 655/2014 (a doua întrebare preliminară), o astfel de hotărâre nu constituie însă o „hotărâre judecătorească […] care să oblige debitorul să plătească creanța”, în sensul articolului 7 alineatul (2) din acest regulament (prima întrebare preliminară).

Pentru ca creditorul să fie scutit de obligația de a convinge instanța sesizată cu o cerere de emitere a unei OAEI cu privire la fumus boni iuris, acest creditor trebuie, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 655/2014, să dispună de „o hotărâre judecătorească […] care să oblige debitorul să plătească creanța”. Articolul 5 litera (b) din acest regulament utilizează aceeași expresie.

În consecință, pentru a răspunde în mod util la întrebările preliminare, trebuie să se stabilească dacă creditorul dispune de o hotărâre judecătorească care să oblige debitorul să plătească „creanța” atunci când este în posesia unei hotărâri judecătorești prin care se stabilește un cuantum de bază al penalității cu titlu cominatoriu pentru fiecare încălcare a unui ordin de încetare impus prin această hotărâre.

Definiția noțiunii de „creanță” care figurează la articolul 4 punctul 5 din Regulamentul nr. 655/2014 pare a fi la originea îndoielilor instanței de trimitere ( 12 ).

Această definiție este compusă din două părți, care privesc ipoteze distincte, și anume cea privind o creanță care constituie „o creanță de plată a unei sume de bani specifice care a ajuns la scadență” (prima parte a definiției) și cea privind o creanță care constituie „o creanță de plată a unei sume de bani determinabile care decurge dintr‑o tranzacție sau dintr‑un eveniment care a avut deja loc, cu condiția ca instanța să poată fi sesizată cu privire la acest drept” (a doua parte a definiției).

Într‑o primă etapă și în ceea ce privește prima parte a acestei definiții, se ridică problema dacă o hotărâre judecătorească prin care se stabilește un cuantum de bază al penalității cu titlu cominatoriu pentru fiecare încălcare a unui ordin de încetare impus prin această hotărâre constituie o hotărâre judecătorească care să oblige debitorul să plătească o sumă de bani specifică, care a ajuns la scadență.

Considerăm că această situație nu se regăsește în speță.

O hotărâre judecătorească precum hotărârea din 3 septembrie 2013 sau hotărârea din 6 ianuarie 2015, prin care se stabilește un cuantum de bază al unei penalități cu titlu cominatoriu, nu stabilește cuantumul pe care debitorul trebuie să îl plătească creditorului. Acest din urmă cuantum nici măcar nu este cunoscut la momentul adoptării hotărârii judecătorești și depinde de evenimente ulterioare acesteia. În schimb, în dreptul belgian, cuantumul menționat este stabilit pe baza constatărilor făcute de un executor judecătoresc ( 13 ), ulterior adoptării oricărei hotărâri judecătorești.

Într‑o a doua etapă și în ceea ce privește a doua parte a definiției amintite, se ridică problema dacă, pentru a considera că creditorul dispune de o hotărâre judecătorească care să oblige debitorul să plătească creanța, este suficient ca cuantumul pe care creditorul urmărește să îl garanteze printr‑o OAEI să fie „determinabil”, în sensul celei de a doua părți a definiției date la articolul 4 punctul 5 din Regulamentul nr. 655/2014.

Or, punctul de plecare este aspectul dacă termenul „creanță”, utilizat în expresia „hotărâre judecătorească […] care să oblige debitorul să plătească creanța”, trebuie interpretat și în sensul celei de a doua părți a acestei definiții, potrivit căreia o creanță constituie „o creanță de plată a unei sume de bani determinabile care decurge dintr‑o tranzacție sau dintr‑un eveniment care a avut deja loc, cu condiția ca instanța să poată fi sesizată cu privire la acest drept”.

Întrebate cu privire la acest aspect în ședință, Starkinvest și Comisia au indicat că acest termen trebuie interpretat în sensul celei de a doua părți a definiției date la articolul 4 punctul 5 din Regulamentul nr. 655/2014 ( 14 ), în timp ce guvernul belgian a indicat că termenul menționat trebuie interpretat numai în sensul primei părți a acestei definiții.

Este necesar să se arate că termenul „creanță” este utilizat în mai multe rânduri în Regulamentul nr. 655/2014 și în contexte diferite.

În principiu, o noțiune trebuie să aibă aceeași semnificație în același text legislativ, indiferent de contextul în care apare în acel text. În această logică, identitatea de sens a acelorași noțiuni folosite în același act al Uniunii poate fi prezumată ( 15 ).

În această privință, pe de o parte, după cum rezultă din articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 655/2014, o OAEI permite să se împiedice punerea în pericol a executării ulterioare a unei „creanțe” ( 16 ). În consecință, o OAEI trebuie să privească întotdeauna o „creanță” în sensul articolului 4 punctul 5 din acest regulament, iar cele două părți ale definiției acestei noțiuni sunt perfect aplicabile în acest context.

Totuși, pe de altă parte, ținând seama de caracteristicile unei „creanțe”, așa cum este definită în a doua parte a definiției acestei noțiuni, pare îndoielnic ca această parte a definiției să fie pertinentă atunci când creditorul urmărește să se prevaleze de o hotărâre care stabilește un cuantum de bază al penalității cu titlu cominatoriu pentru a fi scutit de obligația de a convinge instanța sesizată cu o cerere de emitere a unei OAEI cu privire la fumus boni iuris.

Prin urmare, este necesar să se examineze aceste caracteristici în raport cu cerințele pe care le prevede Regulamentul nr. 655/2014 pentru situațiile în care creditorul este scutit de obligația de a convinge instanța cu privire la fumus boni iuris. Aceste cerințe privesc, pe de o parte, necesitatea de a se preciza, în hotărârea pe care acest creditor a obținut‑o, cuantumul creanței pe care creditorul respectiv urmărește să o garanteze printr‑o OAEI și, pe de altă parte, necesitatea de a obține această hotărâre în cadrul unei proceduri privind această creanță.

Pentru ca un creanță de plată să corespundă caracteristicilor prevăzute în a doua parte a definiției noțiunii de „creanță”, care figurează la articolul 4 punctul 5 din Regulamentul nr. 655/2014, este suficient ca această creanță să privească plata unei sume de bani „determinabile”.

Or, după cum a afirmat guvernul belgian în ședință, expresia „o hotărâre judecătorească […] care să oblige debitorul să plătească creanța”, care figurează atât la articolul 5 litera (b), cât și la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 655/2014, trebuie interpretată în coroborare cu articolul 8 alineatul (2) litera (g) punctul (ii) din acest regulament.

În continuarea acestui argument, din articolul 8 alineatul (2) litera (g) punctul (ii) din Regulamentul nr. 655/2014 ( 17 ), interpretat în lumina considerentului (12) al acestuia ( 18 ), reiese că creditorul poate solicita emiterea unei OAEI pentru „cuantumul creanței [sale] principale, astfel cum este specificat în hotărârea judecătorească” sau pentru „[o parte] a acesteia”. De asemenea, articolul 6 alineatul (3) din acest regulament prevede că, „[î]n cazul în care creditorul a obținut deja o hotărâre judecătorească […], competența de a emite o [OAEI] pentru creanța menționată în hotărârea judecătorească […] aparține instanțelor din statul membru în care a fost pronunțată hotărârea judecătorească […]” ( 19 ).

În această ordine de idei, în conformitate cu indicațiile care figurează în formularul care trebuie utilizat ( 20 ) în cadrul unei cereri de emitere a unei OAEI ( 21 ), creditorul care dispune de un titlu care să oblige debitorul să plătească creanța indică, potrivit secțiunii 8 din acest formular, pe lângă informațiile privind titlul, cuantumul care trebuie asigurat, care este fie cuantumul indicat în titlu, și anume „cuantumul principal acordat prin hotărârea judecătorească”, fie un cuantum mai mic ( 22 ). Pe de altă parte, formularul menționat precizează că „suma [pentru care se solicită o OAEI] ar trebui, în general, să fie cuantumul stabilit în hotărârea judecătorească”.

În speță, singurul cuantum care figurează în hotărârea judecătorească invocată de Starkinvest este cuantumul de bază pentru fiecare încălcare a ordinului de încetare ( 23 ). Prin urmare, cuantumul corespunzător unui multiplu al cuantumului de bază al unei penalități cu titlu cominatoriu pentru fiecare încălcare a ordinului de încetare pe care această societate urmărește să îl garanteze printr‑o OAEI este în mod necesar mai mare decât orice cuantum care poate fi considerat drept cel care a fost „specificat” în această hotărâre judecătorească. Or, Regulamentul nr. 655/2014 prevede că o OAEI poate fi emisă pentru cuantumul creanței principale astfel cum este specificat în hotărârea judecătorească sau pentru un cuantum mai mic.

Și mai important, deși teoretic este „determinabil”, cuantumul corespunzător unui multiplu al cuantumului de bază al unei penalități cu titlu cominatoriu pentru fiecare încălcare a ordinului de încetare nu este specificat în hotărârea judecătorească prin care se impune acest ordin. Acest cuantum nu este nici acordat prin această hotărâre judecătorească și nu este nici stabilit în aceasta.

Astfel, o hotărâre judecătorească de care creditorul intenționează să se prevaleze pentru a fi scutit, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 655/2014, de obligația de a convinge instanța sesizată cu o cerere de emitere a unei OAEI cu privire la fumus boni iuris nu trebuie să privească o creanță de plată a unei sume de bani determinabile, ci un cuantum specificat în această hotărâre judecătorească. Or, această situație nu se regăsește atunci când este vorba despre o hotărâre judecătorească prin care debitorul este obligat la plata unei penalități cu titlu cominatoriu în cazul încălcării unui ordin de încetare impus prin această hotărâre judecătorească.

Chiar dacă s‑ar dori să se înțeleagă termenul „creanță” din expresia „hotărâre judecătorească […] care să oblige debitorul să plătească creanța” în sensul celei de a doua părți a definiției care figurează la articolul 4 punctul 5 din Regulamentul nr. 655/2014, ar trebui să se țină seama de faptul că, potrivit acestei părți a definiției, creanța trebuie să decurgă dintr‑o „tranzacție” sau dintr‑un „eveniment care a avut deja loc”.

În ședință, guvernul belgian a arătat că a doua parte a acestei definiții a termenului „creanță” poate viza numai creanțele care rezultă din evenimente, precum „o tranzacție” sau „un eveniment care a avut deja loc”, care precedă adoptarea unei hotărâri judecătorești („instanța [putând] fi sesizată cu privire la acest drept”) de care creditorul înțelege să se prevaleze pentru a fi scutit de obligația de a convinge instanța sesizată cu o cerere de emitere a unei OAEI cu privire la fumus boni iuris.

În ceea ce privește doctrina, aceasta consideră că a doua parte a definiției menționate a „creanței” trebuie interpretată în sensul că termenul „tranzacție” se referă la contractele sau la activitățile comerciale care pot da naștere răspunderii contractuale, în timp ce, potrivit doctrinei, termenul „eveniment care a avut loc” se referă la fapte ilicite care dau naștere răspunderii extracontractuale ( 24 ). Această lectură este confirmată de considerentul (12) al Regulamentului nr. 655/2014, potrivit căruia „[OAEI ar trebui să poată fi solicitată] pentru creanțe care nu au devenit încă exigibile, atât timp cât creanțele respective decurg dintr‑o tranzacție sau dintr‑un eveniment care a avut deja loc și cuantumul lor poate fi determinat, inclusiv pentru creanțe legate de răspunderea delictuală și cvasidelictuală, precum și creanțe care decurg din acțiuni civile în despăgubire sau în restituire născute în urma unei fapte care face obiectul unor proceduri penale” ( 25 ).

În această privință, o penalitate cu titlu cominatoriu pentru nerespectarea unui ordin de încetare impus printr‑o hotărâre judecătorească nu precedă această hotărâre. Astfel, ordinul de încetare propriu‑zis este impus prin hotărârea menționată. În consecință, aceasta înseamnă că instanța care a pronunțat hotărârea judecătorească în discuție nu a examinat evenimentele pentru care se datorează această penalitate cu titlu cominatoriu.

Trebuie să observăm, în acest context, că, distingând situația unui creditor care trebuie să convingă instanța sesizată cu o cerere de emitere a unei OAEI cu privire la temeinicia cererii sale pe fond de cea a unui creditor care dispune de un titlu care îl liberează de această obligație, articolul 5 din Regulamentul nr. 655/2014 descrie prima situație ca fiind cea a unui creditor înainte de „inițierea de către [acesta] a procedurii pe fond într‑un stat membru împotriva debitorului” și „în orice moment pe durata procedurii până la pronunțarea hotărârii” ( 26 ). Rezultă că, pentru a se putea afla în a doua situație, creditorul trebuie să dispună de un titlu rezultat dintr‑o astfel de procedură pe fond.

Deși noțiunea de „procedură pe fond” are un sens larg ( 27 ), considerentul (13) al Regulamentului nr. 655/2014 precizează totuși că, pentru a se încadra în această noțiune, o procedură trebuie să urmărească obținerea unui titlu executoriu privind creanța subiacentă ( 28 ).

Prin urmare, trebuie să fie vorba despre o creanță care a făcut obiectul unei examinări în cursul unei proceduri pe fond și a cărei temeinicie a fost evaluată la finalul acesteia, cu alte cuvinte instanța a fost sesizată deja cu privire la aceasta. În consecință, nu este suficient să fie vorba despre o creanță cu privire la care, așa cum prevede a doua parte a definiției noțiunii de „creanță” care figurează la articolul 4 punctul 5 din Regulamentul nr. 655/2014, instanța să poată fi sesizată. Astfel, acesta este motivul pentru care, potrivit logicii articolului 7 alineatul (2) din acest regulament, nu mai este necesar, atunci când creditorul a obținut deja un titlu, să se examineze temeinicia creanței la care se referă acest titlu.

În această logică, făcând referire la precizarea care figurează în considerentul (13) al Regulamentului nr. 655/2014, doctrina a observat că procedurile care nu urmăresc obținerea unui titlu executoriu prin care debitorul să fie obligat la plata creanței pecuniare pe care OAEI ar trebui să o protejeze nu trebuie să se încadreze în noțiunea de „procedură pe fond”. Potrivit acestei interpretări doctrinare, „măsurile provizorii și asigurătorii prin care se urmărește obținerea de probe, hotărârile de înghețare a activelor și măsurile naționale echivalente, precum indisponibilizarea asigurătorie de drept francofon”, trebuie, așadar, să fie excluse din această noțiune ( 29 ).

De asemenea, o penalitate cu titlu cominatoriu impusă în cazul încălcării unui ordin de încetare nu constituie o creanță subiacentă la care se referă o hotărâre judecătorească prin care se impune acest ordin.

Astfel, în măsura în care o penalitate cu titlu cominatoriu este datorată pentru nerespectarea unui ordin de încetare, creanța nu există la momentul adoptării hotărârii judecătorești prin care aceasta este dispusă. A fortiori, instanța care a pronunțat această hotărâre judecătorească nu a examinat dacă și pentru ce încălcări este datorată penalitatea cu titlu cominatoriu. În consecință, o penalitate cu titlu cominatoriu impusă în cazul nerespectării unui ordin de încetare nu constituie o creanță subiacentă procedurii în care a fost pronunțată o hotărâre judecătorească prin care s‑a impus această penalitate cu titlu cominatoriu ( 30 ). Prin urmare, creditorul nu se poate prevala de această hotărâre judecătorească pentru a fi scutit, în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 655/2014, de obligația de a convinge instanța sesizată cu cererea de emitere a unei OAEI cu privire la fumus boni iuris a pretenției sale referitoare la penalitatea cu titlu cominatoriu.

Această lectură a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 655/2014 este confirmată de interpretarea sistemică și teleologică a acestui regulament, din care rezultă că acesta urmărește să stabilească un echilibru între interesul creditorului și cel al debitorului.

După cum confirmă considerentul (14) al Regulamentului nr. 655/2014, condițiile pentru emiterea OAEI ar trebui să garanteze un echilibru corespunzător între interesul creditorului de a obține o OAEI și cel al debitorului de a împiedica utilizarea abuzivă a acestei ordonanțe. Or, un atare echilibru ar fi repus în discuție dacă s‑ar urma interpretarea potrivit căreia o hotărâre judecătorească prin care debitorul este obligat la plata unei penalități cu titlu cominatoriu în cazul încălcării unui ordin de încetare constituie o „hotărâre judecătorească […] care să oblige debitorul să plătească creanța” în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 655/2014.

Astfel, după cum observă instanța de trimitere, a urma această interpretare ar implica faptul că instanța sesizată cu o cerere de emitere a unei OAEI prin care creditorul urmărește să garanteze creanța legată de această penalitate cu titlu cominatoriu ar fi lipsită de orice competență de a controla aparența creanței invocate. În cazul în care creditorul furnizează suficiente elemente de probă pentru a convinge o instanță sesizată cu cererea de emitere a unei OAEI că este urgent să adopte o măsură asigurătorie, această instanță are obligația de a emite OAEI solicitată de creditorul respectiv.

Pe de altă parte, într‑o asemenea situație, debitorul nu ar fi în măsură să provoace un control al „aparenței” creanței invocate.

Astfel, articolele 33 și 34 din Regulamentul nr. 655/2014 prevăd căi de atac împotriva OAEI și împotriva executării acestei ordonanțe. Aceste căi de atac au un caracter exhaustiv. Prin urmare, debitorul nu poate provoca revocarea unei OAEI nici printr‑o cale de atac întemeiată pe dispozițiile naționale, nici pentru alte motive decât cele prevăzute de acest regulament.

Regulamentul nr. 655/2014 nu prevede posibilitatea debitorului de a susține că cuantumul pe care creditorul urmărea să îl garanteze, printr‑o OAEI bazată pe o hotărâre prin care debitorul a fost obligat la plata acestei creanțe, nu era datorată.

În măsura în care nu există nicio hotărâre pe fond care să precizeze că creditorul are dreptul de a solicita un multiplu al cuantumului de bază al penalității cu titlu cominatoriu, debitorul nu poate provoca, în statul membru de origine, anularea unei asemenea hotărâri, pentru a se putea prevala ulterior de calea de atac prevăzută la articolul 33 alineatul (1) litera (g) din Regulamentul nr. 655/2014 ( 31 ).

În aceste condiții, cerința privind stabilirea cuantumului final al penalității cu titlu cominatoriu înainte de emiterea unei OAEI s‑ar putea justifica având în vedere respectarea echilibrului corespunzător care trebuie menținut între interesele creditorului și cele ale debitorului. Arătăm că Curtea a urmat această linie de raționament într‑un context diferit, referitor la un regulament care, la fel ca Regulamentul nr. 655/2014, nu prevede o dispoziție echivalentă cu articolul 55 din Regulamentul nr. 1215/2012 ( 32 ).

Din motive de exhaustivitate, precizăm că concluzia potrivit căreia o hotărâre judecătorească notificată prin care debitorul este obligat la plata unei penalități cu titlu cominatoriu în cazul încălcării unui ordin de încetare nu constituie o „hotărâre judecătorească […] care să oblige debitorul să plătească creanța” și nu îl dispensează pe creditor de obligația de a convinge instanța sesizată cu o cerere de emitere a unei OAEI cu privire la fumus boni iuris nu implică faptul că această hotărâre judecătorească este lipsită de orice relevanță pentru creditor.

Astfel, creditorul poate anexa la cererea sa de emitere a unei OAEI hotărârea judecătorească menționată, însoțită de documentele unui executor judecătoresc prin care acesta constată încălcările ordinului de încetare, pentru a încerca să convingă instanța sesizată cu cererea sa cu privire la temeinicia pretenției sale referitoare la penalitatea cu titlu cominatoriu.

În lumina considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de tribunal de première instance de Liège (Tribunalul de Primă Instanță din Liège, Belgia) după cum urmează: Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 655/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unei proceduri pentru ordonanța asigurătorie europeană de indisponibilizare a conturilor bancare în vederea facilitării recuperării transfrontaliere a datoriilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că o hotărâre judecătorească notificată prin care debitorul este obligat la plata unei penalități cu titlu cominatoriu în cazul încălcării unui ordin de încetare nu constituie o „hotărâre judecătorească […] care să oblige debitorul să plătească creanța” în sensul acestei dispoziții, astfel încât instanța sesizată cu o cerere de emitere a unei ordonanțe asigurătorii europene de indisponibilizare a conturilor bancare prin care creditorul urmărește să garanteze plata creanței referitoare la această penalitate cu titlu cominatoriu trebuie să examineze existența și cuantumul acestei creanțe.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL MACIEJ SZPUNAR

prezentate la 20 octombrie 2022 ( 1 )