Concluziile avocatului general J. Kokott prezentate la 12 mai 2022.#Dansk Akvakultur împotriva Miljø- og Fødevareklagenævnet.#Cerere de decizie preliminară formulată de Østre Landsret.#Trimitere preliminară – Mediu – Directiva 92/43/CEE – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Articolul 6 alineatul (3) – Evaluarea unui proiect care ar putea afecta un sit protejat – Obligația de evaluare – Continuarea activității economice a unei exploatații deja autorizate în stadiul de proiect, în condiții neschimbate, în cazul în care autorizația a fost acordată în urma unei evaluări incomplete.#Cauza C-278/21.

Articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate ( 2 ) impune efectuarea unei evaluări prealabile privind efectele planurilor și proiectelor care ar putea afecta semnificativ ariile protejate. Totodată, o astfel de evaluare este necesară și dacă operarea în continuare a unei instalații aprobate necesită o nouă autorizație potrivit legislației naționale și autorizația inițială a fost acordată prin încălcarea obligației de evaluare? Aceasta este principala întrebare din cadrul prezentei cereri de decizie preliminară.

În cazul în care o astfel de evaluare este necesară, instanța de trimitere dorește să afle, în plus, ce importanță are în acest sens un plan de gestionare a bazinelor hidrografice și Programul Natura 2000 pentru aria protejată vizată.

Aprobarea unor planuri și a unor proiecte care ar putea avea efecte semnificative asupra unei arii protejate în conformitate cu Directiva habitate sau cu Directiva păsări ( 3 ) este reglementată la articolul 6 alineatele (2) și (3) din Directiva habitate, după cum urmează: „(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a evita, pe teritoriul ariilor speciale de conservare, deteriorarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și perturbarea speciilor pentru care au fost desemnate respectivele arii, în măsura în care perturbările respective ar putea fi relevante în sensul obiectivelor prezentei directive. (3) Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, trebuie supus unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia din urmă. În funcție de concluziile evaluării respective și în conformitate cu dispozițiile alineatului (4), autoritățile naționale competente aprobă planul sau proiectul doar după ce au constatat că nu are efecte negative asupra integrității sitului respectiv și, după caz, după ce au consultat opinia publică.”

Articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva EEM ( 4 ) definește noțiunea de „proiect” după cum urmează: „– executarea lucrărilor de construcții sau a altor instalații sau lucrări; – alte intervenții în mediul natural și asupra peisajului, inclusiv cele care implică exploatarea resurselor minerale”.

Articolul 33 din Legea privind protecția mediului (Miljøbeskyttelseslov) prevede că anumite exploatări sau instalații necesită autorizație. Potrivit cererii de decizie preliminară, această prevedere se aplică în special pentru fermele de acvacultură. Fermele de acvacultură existente care nu fuseseră autorizate în baza acestei prevederi trebuiau să depună, potrivit cererii de decizie preliminară, în temeiul unui regim tranzitoriu, o cerere de autorizare corespunzătoare ( 5 ), cel târziu până la 15 martie 2014.

Articolul 6 alineatele 1 și 2 din Decretul privind habitatele ( 6 ) pune în aplicare articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate: „§ 6. Înainte de adoptarea unei hotărâri în temeiul articolului 7, trebuie să se evalueze dacă proiectul per se sau în combinație cu alte planuri și proiecte ar putea avea efecte semnificative asupra unui sit Natura 2000. Obligația de evaluare se aplică pentru proiecte care nu au o legătură directă cu gestionarea sitului Natura 2000 sau nu sunt necesare pentru gestionarea sitului Natura 2000. Alineatul 2. Atunci când autoritatea consideră că un proiect ar putea afecta în mod semnificativ un sit Natura 2000, se va realiza o evaluare detaliată a efectelor proiectului asupra sitului Natura 2000 în funcție de obiectivul de conservare a sitului vizat. Dacă evaluarea efectelor indică faptul că proiectul ar afecta aria naturală protejată internațională, nu se poate acorda pentru cerere o autorizație, o autorizație excepțională sau o aprobare.”

Articolul 7 alineatul 7 punctul 6 din Decretul danez privind habitatele prevede în special că articolul 6 alineatele 1 și 2 se aplică pentru autorizațiile în temeiul articolului 33 din Legea privind protecția mediului. „Alineatul 7 Următoarele cazuri din Legea privind protecția mediului intră sub incidența articolului 6 Punctele 1)-5) […] 6) Autorizarea unor exploatații și altele în temeiul articolului 33 alineatul 1, al articolului 38 și al articolului 39 din Legea privind protecția mediului.”

Din Programul național Natura 2000 pentru anii 2016-2021 rezultă pentru situl Natura 2000 nr. 173, care este cel mai apropiat de ferma de acvacultură Onsevig Havbrug, că programul se concentrează pe acțiunile la nivel de arie și nu conține cerințe în ceea ce privește calitatea apei, care este garantată prin planificarea hidrologică; totodată, acesta nu stabilește vreo cerință specifică de reducere a depunerii de azot, care este de asemenea reglementată printr‑o legislație diferită.

Planul de gestionare a bazinelor hidrografice pentru perioada 2015-2021 pentru bazinul hidrografic Sjælland (Seeland, Danemarca), care a fost adoptat după o evaluare prealabilă a efectelor sale potrivit articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate și care viza printre altele siturile marine Natura 2000 nr. 173, nr. 170 și nr. 162, arată, prin aplicarea acordului politic din 22 noiembrie 2015, așa‑numitul „pachet de politici pentru agricultură și alimentație”, că este rezervată o cantitate de emisii de 43 de tone de azot pentru a garanta că fermele de acvacultură existente vizate de planurile de gestionare a bazinului hidrografic își pot utiliza autorizația actuală de deversare.

În total, există 19 ferme de acvacultură în apele daneze, iar unele dintre acestea sunt situate în interiorul sau în apropierea unui sit Natura 2000. Există litigii pe rol care vizează șapte dintre aceste ferme. În principal, aceste ferme produc păstrăvi‑curcubeu. Ele emit în special emisii de azot și fosfor, substanțe care ar putea afecta siturile Natura 2000 din apropiere.

Una dintre fermele care fac obiectul litigiilor este ferma de acvacultură Onsevig. Aceasta este deținută de AquaPri A/S, care este reprezentată în prezenta cauză de Dansk Akvakultur, o asociație profesională din industria piscicolă daneză. Ferma se află în apele Småland, la aproximativ 1,7 km nord de situl Natura 2000 nr. 173, la aproximativ 10,5 km sud de situl Natura 2000 nr. 170 și la aproximativ 12,4 km sud de situl Natura 2000 nr. 162. Temeiul pentru desemnarea celui mai apropiat sit Natura 2000, situl nr. 173, include habitatele naturale marine de tip bancuri de nisip (1110), terase nămoloase (1140), golfuri (1160), recife (1170) și habitate naturale prioritare specifice de tip lagune (1150). Temeiul pentru desemnarea diferitelor arii de conservare a păsărilor (nr. 82, 83, 85 și 86) în același sector îl constituie numărul mare de păsări care se reproduc și/sau se odihnesc.

La 15 februarie 1999, autoritatea locală de mediu competentă, Storstrøms Amt (comitatul Storstrøm), a acordat autorizația pentru mutarea fermei de acvacultură pe amplasamentul actual.

La 27 octombrie 2006, comitatul Storstrøm a acordat o autorizație revizuită pentru ferma de acvacultură care i‑a permis acesteia să își sporească deversarea de azot cu 0,87 tone, de la 15,6 tone la 16,47 tone, precum și să utilizeze și să deverseze cupru și trei tipuri de antibiotice. Comitatul Storstrøm a efectuat o verificare prealabilă privind evaluarea efectelor asupra mediului (EEM) și, pe baza acesteia, a apreciat că sporirea deversării de azot nu avea efecte semnificative asupra mediului prin raportare la situl vecin Natura 2000 nr. 173 și că, în consecință, proiectul nu necesita o evaluare a efectelor asupra mediului. Comitatul Storstrøm nu a făcut referire la normele referitoare la ariile naturale internaționale protejate.

Această decizie a făcut la momentul respectiv obiectul unei contestații în fața comisiei de soluționare a contestațiilor, și anume Naturklagenævnet (Comisia de Soluționare a Contestațiilor privind Protecția Naturii), cu referire la efectele asupra unui sit Natura 2000. Comisia de Soluționare a Contestațiilor privind Protecția Naturii a confirmat decizia comitatului Storstrøm. Aceasta a constatat că viciile care caracterizau decizia de verificare prealabilă (privind EEM) nu erau atât de importante încât să se impună anularea acesteia.

Potrivit deciziei din 27 octombrie 2006 a comitatului Storstrøm astfel menținute, o cerere de autorizație de mediu trebuia depusă la autoritatea de supraveghere cel târziu la 15 martie 2014.

AquaPri A/S a depus, așadar, o cerere de autorizație de mediu pentru ferma de acvacultură Onsevig, iar autoritatea centrală de mediu Miljøstyrelse, Agenția pentru Protecția Mediului, a aprobat cererea la 16 decembrie 2014. Potrivit evaluării tehnice de mediu cuprinse în decizie, Agenția pentru Protecția Mediului a considerat că ferma de acvacultură nu ar putea, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, să afecteze în mod semnificativ situl Natura 2000 nr. 173. Pentru a ajunge la această decizie, Agenția pentru Protecția Mediului a făcut trimitere printre altele la autorizația eliberată de comitatul Storstrøm la 27 octombrie 2006 și la faptul că nu au fost prezentate ulterior informații care să demonstreze că ferma de acvacultură afecta situl Natura 2000.

Autorizația de mediu emisă la 16 decembrie 2014 a făcut obiectul unei contestații formulate de o organizație pentru protecția naturii la Miljø- og Fødevareklagenævnet (Comisia de Soluționare a Contestațiilor privind Mediul și Alimentele, Danemarca), care a anulat autorizația de mediu prin decizia din 13 martie 2018. În decizia sa, Comisia de Soluționare a Contestațiilor a constatat că autorizația de mediu pentru Onsevig care permitea continuarea exploatării fermei de acvacultură într‑o situație în care nu fusese efectuată anterior nicio evaluare la nivel de habitat a activității în ansamblu trebuie să facă obiectul unei evaluări prealabile la nivel de habitat. În susținerea acestei concluzii, Comisia de Soluționare a Contestațiilor privind Mediul și Alimentele a arătat că nu fusese efectuată anterior nicio evaluare la nivel de habitat a activității în ansamblu pentru toate fermele de acvacultură din zonă, în conformitate cu dispozițiile daneze de transpunere a articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate. Încărcătura de nutrienți care provine din ferma de acvacultură, în combinație cu alte planuri și proiecte, poate afecta în mod semnificativ siturile Natura 2000 nr. 173, nr. 170 și nr. 162 și, prin urmare, riscul producerii de efecte negative la adresa temeiului de desemnare a sitului nu poate fi exclus a priori.

Acțiunea AquaPri împotriva acestei decizii din 13 martie 2018 este în prezent pendinte la Østre Landsret (Curtea de Apel a Regiunii de Est, Danemarca). Instanța adresează Curții de Justiție următoarele întrebări: „1) Articolul 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate trebuie interpretat în sensul că se aplică unei situații precum cea din speță, în care se solicită o autorizație pentru continuarea exploatării unei ferme de acvacultură existente, în situația în care activitatea acestei ferme de acvacultură, precum și deversarea de azot și de alte elemente nutritive rămân neschimbate în raport cu activitatea și cu deversarea autorizate în 2006, cu toate că nu s‑a realizat o evaluare a activității în ansamblu și a efectelor cumulative ale tuturor fermelor de acvacultură din zonă prin raportare la autorizația anterioară acordată fermei de acvacultură, în măsura în care autoritățile competente nu au efectuat decât o evaluare a deversării suplimentare totale de azot și alte substanțe provenite de la ferma de acvacultură vizată? 2) Pentru a răspunde la prima întrebare, este relevant faptul că Planul național de gestionare a bazinelor hidrografice pentru perioada 2015-2021 ține seama de prezența fermelor de acvacultură din zonă în măsura în care rezervă o cantitate specifică de azot pentru a garanta că fermele de acvacultură existente în zonă își pot utiliza autorizațiile actuale de deversare și că deversarea efectivă provenită din fermele de acvacultură se încadrează în limitele stabilite? 3) În cazul în care, într‑o situație precum cea din speță, trebuie efectuată o evaluare în temeiul articolului 6 alineatul (3) [prima teză] din Directiva habitate, autoritatea competentă este obligată, în cadrul acestei evaluări, să țină seama de limitele impuse deversării de azot rezervate în Planul de gestionare a bazinelor hidrografice pentru perioada 2015-2021 precum și de orice alte informații și evaluări relevante care ar putea rezulta din Planul de gestionare a bazinelor hidrografice sau din planul Natura 2000 al zonei?”

AquaPri A/S, Miljø- og Fødevareklagenævn (Comisia de Soluționare a Contestațiilor privind Mediul și Alimentele), precum și Comisia Europeană și‑au prezentat opiniile în scris, dar și în cadrul ședinței din 24 martie 2022.

Aspectul principal al acestei cauze îl reprezintă întrebarea în ce măsură se aplică prevederile articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate privind evaluarea efectelor (în acest sens, la punctul A) în legătură cu autorizarea continuării exploatării nemodificate a unei instalații. În cazul în care această prevedere este aplicabilă, instanța de trimitere dorește să afle, în plus, ce importanță are în acest sens un plan de gestionare a bazinelor hidrografice și Programul Natura 2000 pentru aria protejată vizată. Pe de o parte, întrebarea vizează semnificația constatărilor din planul de gestionare a bazinelor hidrografice privind emisiile de azot pentru studiul prealabil al necesității unei evaluări a efectelor (în acest sens, la punctul B), iar pe de altă parte, vizează semnificația ambelor documente pentru evaluarea concretă a efectelor (în acest sens, la punctul C).

Prin prima întrebare se urmărește să se clarifice dacă articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate nu impune o nouă evaluare a efectelor cu obiectivele de conservare stabilite pentru aria protejată în cauză la reautorizarea unui proiect, dacă, deși efectele proiectului rămân neschimbate, aceste efecte nu au fost analizate în detaliu în cazul unei autorizări anterioare și nu au fost luate în calcul efectele cumulate în combinație cu alte planuri și proiecte.

Această întrebare este formulată în special cu privire la o fermă de acvacultură exploatată pe mare, în apropierea insulei daneze Småland, pentru care în anul 2006 a fost acordată o autorizație pentru sporirea emisiilor de azot, fără a se lua în calcul emisiile de azot ale fermei deja aprobate anterior sau depunerile de azot din alte surse. Părțile implicate sunt de acord cu privire la aspectul că această evaluare din anul 2006 nu a îndeplinit cerințele articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate, deoarece ar fi trebuit să ia în calcul efectele cumulate ale proiectului respectiv. Însă legalitatea deciziei definitive din anul 2006 nu face obiectul prezentei acțiuni.

Pentru a răspunde la prima întrebare, vom arăta mai întâi că articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate nu justifică obligația de efectuare a unei (noi) evaluări a efectelor, dacă autorizația anterioară nu a îndeplinit cerințele acestei prevederi (a doua parte a primei întrebări, secțiunea 1 de mai jos). Vom demonstra însă în final că o autorizație nouă a unui proiect prevăzută de dreptul național impune totodată o nouă evaluare a efectelor (prima parte a primei întrebări, secțiunea 2 de mai jos).

Potrivit articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate, orice plan sau program care, în sensul directivei, ar putea afecta considerabil o arie specială de conservare, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, trebuie evaluate (cu mare atenție) ( 7 ) efectele potențiale asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia din urmă.

Faptul că proiectul nu se află în zonele Natura 2000 vizate, ci în afara acestora, nu exclude nicidecum în privința sa aplicabilitatea cerințelor enunțate la articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate ( 8 ).

Această evaluare are drept scop pregătirea autorizației proiectului. Căci, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) a doua teză din Directiva habitate, autoritățile naționale competente aprobă planul sau proiectul ținând cont de rezultatele evaluării efectelor și, sub rezerva dispozițiilor prevăzute la articolul 6 alineatul (4), doar după ce au constatat că nu are efecte negative asupra integrității sitului respectiv.

În acest scop, articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate prevede o procedură de evaluare prin care se urmărește garantarea, prin intermediul unui control prealabil, a faptului că planurile sau proiectele care ar putea avea efecte negative semnificative asupra sitului respectiv nu vor fi autorizate decât în măsura în care nu vor aduce atingere integrității sitului ( 9 ).

În schimb, articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate nu impune ca un proiect autorizat deja definitiv să fie supus încă o dată acestei evaluări, dacă evaluarea inițială a fost necorespunzătoare ( 10 ). De aceea, continuarea unei activități fără modificări nu necesită în general o nouă evaluare ( 11 ).

Aceasta nu înseamnă însă că astfel de erori și eventualele efecte asupra ariilor protejate trebuie acceptate. Dacă un proiect autorizat deja se dovedește ulterior ca fiind de natură să afecteze o arie protejată per se, deoarece determină deteriorarea sau perturbarea semnificativă, în aceste condiții, dispoziția privind interdicția deteriorării prevăzută de articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate permite să se îndeplinească obiectivul esențial, respectiv conservarea și protecția calității mediului, inclusiv conservarea habitatelor naturale, precum și a faunei și a florei sălbatice în sensul primului considerent al directivei ( 12 ). O activitate nu este conformă cu articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate decât în cazul în care se garantează că nu duce la apariția niciunei perturbări susceptibile să afecteze în mod semnificativ obiectivele acestei directive, în special obiectivele de conservare urmărite de aceasta. Însăși existența unei probabilități sau a unui risc ca o activitate pe un sit protejat să provoace perturbări semnificative este de natură să constituie o încălcare a dispoziției menționate ( 13 ).

AquaPri subliniază, de aceea, în mod just, faptul că obligația privind evaluarea autorizației sale nu rezultă în mod direct din articolul 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate, ci din articolul 6 alineatul (2) din aceasta. În funcție de modul în care dreptul național asigură aplicarea acestei prevederi, securitatea juridică și încrederea legitimă în existența autorizației acordate anterior ar putea avea un rol important, în special prin analogie cu procedura derogatorie prevăzută la articolul 6 alineatul (4) ( 14 ). Aceste puncte de vedere ar putea, așadar, să justifice și drepturile la despăgubire la care se așteaptă AquaPri în cazul unei noi evaluări a efectelor.

Decizia Comisiei de Soluționare a Contestațiilor care face obiectul prezentului litigiu nu vizează însă aplicarea articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate, ci a articolului 6 alineatul (3) din aceasta. Așadar, rămâne să se constate că această prevedere nu impune o nouă evaluare a efectelor dacă nu au fost analizate în detaliu efectele unei activități în cazul unei autorizări anterioare definitive și nu au fost luate în calcul efectele cumulate în combinație cu alte planuri și proiecte.

Așadar, rezultă totodată că articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate nu impune o nouă evaluare a efectelor cu obiectivele de conservare stabilite pentru aria protejată în cauză la reautorizarea unui astfel de proiect în temeiul dreptului național, dacă efectele proiectului rămân neschimbate? Acesta este obiectul primei părți a primei întrebări.

După cum s‑a arătat deja, articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate nu impune, în cazul operării în continuare fără modificări a unei activități, o nouă evaluare a efectelor și în concluzie nici o nouă autorizare a acestei activități.

Dacă însă un stat membru prevede în dreptul său o nouă autorizație, această autorizație poate include o aprobare a autorităților naționale competente cu privire la acest proiect, în sensul articolului 6 alineatul (3) a doua teză din Directiva habitate. Autoritățile competente pot acorda o astfel de aprobare doar în cazul în care constată, ținând seama de rezultatele evaluării efectelor asupra sitului, că integritatea sitului nu va fi afectată.

O aprobare în sensul articolului 6 alineatul (3) a doua teză din Directiva habitate presupune însă ca aprobarea să se refere la un proiect.

Deși Directiva habitate nu cuprinde o definiție a noțiunii „proiect”, Curtea a hotărât inițial că noțiunea de „proiect”, în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva EEM, este pertinentă în vederea identificării acestei noțiuni în sensul prevăzut de Directiva habitate ( 15 ). Potrivit acestuia, executarea lucrărilor de construcții sau a altor instalații, precum și alte intervenții în mediul natural și asupra peisajului, inclusiv cele care implică exploatarea resurselor minerale, sunt considerate proiecte.

Întrucât ferma de acvacultură ar trebui exploatată în continuare fără modificări, autorizația nu are ca obiect înființarea unei instalații. Cu toate acestea, nu se poate exclude faptul că depunerile de azot suplimentare asociate cu operarea în continuare a fermei de acvacultură vor fi considerate pe viitor în ariile protejate ca o altă intervenție în mediul natural în sensul definiției proiectului din Directiva EEM ( 16 ).

Dar chiar dacă depunerile de azot suplimentare viitoare nu ar fi privite ca o intervenție în conformitate cu Directiva EEM, acest aspect nu exclude acceptarea existenței unui proiect în sensul Directivei habitate, întrucât definiția noțiunii „proiect” din Directiva EEM este mai restrictivă decât definiția noțiunii „proiect” care rezultă din Directiva habitate ( 17 ). Pentru aplicarea Directivei habitate este relevant mai ales dacă activitatea în cauză este de natură să afecteze în mod semnificativ o arie protejată ( 18 ).

Acest aspect nu trebuie exclus a priori în cazul activităților care determină depuneri de azot suplimentare în habitate protejate ( 19 ), fapt care pare în plus a fi punctul de plecare al deciziei Comisiei de Soluționare a Contestațiilor care face obiectul prezentului litigiu.

Pe de altă parte, AquaPri face referire la Hotărârea Stadt Papenburg, potrivit căreia anumite activități, dacă sunt considerate o operațiune unică având în vedere în special caracterul lor recurent, natura sau condițiile de executare, acestea pot fi considerate ca fiind un singur și același proiect în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate, care, în conformitate cu această prevedere, este scutit de o nouă procedură de evaluare ( 20 ). Această jurisprudență vizează activitățile recurente care au fost autorizate o dată pe viitor, potrivit dreptului național. În Hotărârea Stadt Papenburg a fost vorba de autorizația de dragare regulată a unui râu, pentru a permite navigația cu nave care au un anumit pescaj ( 21 ).

Așa cum au afirmat Comisia și Comisia de Soluționare a Contestațiilor privind Mediul și Alimentele, în speță nu este vorba de un astfel de caz, deoarece autorizația din 27 octombrie 2006 nu permitea continuarea operării pe termen nedeterminat a fermei de acvacultură. În plus, s‑a indicat deja în aceasta necesitatea unei noi autorizări.

Răspunsul la prima parte a primei întrebări depinde, așadar, de faptul dacă cerința menționată în decizia din 27 octombrie 2006 de a depune la autoritatea de supraveghere o cerere de autorizare în temeiul articolului 33 din Legea privind protecția mediului cu privire la activități poluante cel târziu la 15 martie 2014 implică o nouă aprobare în sensul articolului 6 alineatul (3) a doua teză din Directiva habitate. O nouă astfel de autorizare cu privire la un proiect ar necesita o evaluare a efectelor ( 22 ).

În acest sens trebuie precizat inițial că această cerință privind cererea de decizie preliminară nu este o condiție a autorității de autorizare, ci doar o referire la o obligație care rezultă direct din dispozițiile daneze ( 23 ).

Conținutul acestor dispoziții daneze poate fi evaluat cu caracter obligatoriu doar de către instanțele naționale, fiind vorba de o chestiune de drept național. Curtea poate oferi însă instanței de trimitere orientări privind caracteristicile pe care trebuie să le prezinte cerința privind o nouă autorizare, pentru a determina aplicarea articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate.

Dacă autorizația solicitată reprezintă o simplă formalitate, așa cum afirmă AquaPri, nu este vorba de o aprobare în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate. S‑ar putea considera, de exemplu, acest lucru, dacă autorizația ar trebui acordată neapărat în baza autorizațiilor existente din anii 1999 și 2006.

Dacă însă autorizația nouă prevăzută de dreptul național este într‑adevăr decisivă cu privire la continuarea activității, ea reprezintă o aprobare în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate, care necesită o evaluare a efectelor. Astfel, în acest caz noua autorizație este decisivă cu privire la faptul dacă efectele activității asupra sitului vizat vor persista sau vor înceta.

Deși cererea de decizie preliminară nu conține informații privind funcția autorizației care urmează a fi obținută ulterior în temeiul articolului 33 din Legea privind protecția mediului, potrivit Comisiei de Soluționare a Contestațiilor privind Mediul și Alimentele, această autorizație necesită o evaluare detaliată a condițiilor de autorizare. Astfel pare să fie vorba de o autorizație în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (c) din Directiva EEM care trebuie să aibă la bază luarea în calcul a tuturor efectelor asupra mediului ale proiectului în cauză ( 24 ), dacă acesta necesită o astfel de evaluare a efectelor asupra mediului. Prima facie această evaluare include în special dispozițiile daneze privind transpunerea articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate ( 25 ).

Prin urmare, pare că autorizația în temeiul articolului 33 din Legea privind protecția mediului ar trebui considerată o aprobare în sensul articolului 6 alineatul (3) a doua teză din Directiva habitate și astfel prevede și o evaluare a efectelor în temeiul articolului 6 alineatul (3) prima teză.

Nici principiul securității juridice și nici principiul protecției încrederii legitime nu se opun considerațiilor anterioare. Dacă dreptul național impune o nouă autorizație pentru continuarea exploatării unei instalații, deținătorul autorizației existente nu se poate baza pe faptul că această nouă autorizație preia conținutul unei autorizații existente fără a‑l modifica.

Astfel, un stat membru poate exclude încrederea legitimă prin faptul că – așa cum pare, la prima vedere, să se fi întâmplat în cazul de față – prevede în mod explicit, încă de la momentul primei autorizații, o reevaluare la un moment ulterior.

În subsidiar, trebuie remarcat că, la aplicarea unei astfel de reglementări, drepturile la despăgubiri ale deținătorului autorizației evaluate, la care se așteaptă AquaPri în cazul aplicării articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate, nu pot fi bazate pe securitatea juridică și pe protecția încrederii legitime.

Prin urmare, la prima parte a primei întrebări trebuie să se răspundă în sensul că o autorizație nouă a unei activități continuate fără modificări prevăzută de dreptul național trebuie considerată ca fiind o aprobare în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate, care impune o evaluare a efectelor, dacă această autorizație este într‑adevăr decisivă cu privire la continuarea activității.

Cea de a doua întrebare ar trebui să clarifice importanța ce revine prevederilor planului danez de gestionare a bazinelor hidrografice 2015-2021 cu privire la deversările suplimentare de azot ale fermelor de acvacultură pentru evaluarea inițială și dacă trebuie efectuată o evaluare a efectelor în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate.

Pentru a răspunde la această întrebare vom presupune că acest plan poate fi, potrivit dreptului danez, relevant pentru legalitatea deciziei care face obiectul litigiului principal, chiar dacă acesta se pare că a fost adoptat doar după noua autorizare a fermei de acvacultură în anul 2014.

În acest caz, vom arăta mai întâi pe baza căror criterii trebuie efectuată evaluarea preliminară și în final vom analiza importanța autorizației din anul 2006 și a Planului de gestionare a bazinelor hidrografice 2015-2021 în acest context.

Potrivit articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate, se impune o evaluare corespunzătoare a efectelor potențiale asupra unei arii speciale de conservare, în funcție de obiectivele de conservare, dacă un plan sau un proiect ar putea afecta în mod semnificativ, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, această arie specială de conservare în sensul directivei.

Obligația de evaluare apare, așadar, atunci când există o probabilitate ca un plan sau un proiect să afecteze situl în mod semnificativ ( 26 ). Luând în considerare în special principiul precauției, care reprezintă unul dintre principiile de bază ale politicii unui nivel ridicat de protecție aplicată de Uniune în domeniul mediului în conformitate cu articolul 191 alineatul (2) TFUE și prin prisma căruia trebuie interpretată Directiva habitate, există un astfel de risc dacă, având în vedere circumstanțe obiective, nu se poate exclude că planul sau proiectul vizat afectează în mod semnificativ situl în cauză ( 27 ). Aprecierea unui astfel de risc trebuie realizată în lumina caracteristicilor și a condițiilor de mediu specifice ale sitului vizat de un astfel de plan sau proiect ( 28 ).

Dacă după această evaluare preliminară rămân îndoieli cu privire la lipsa unor efecte semnificative, trebuie efectuată în continuare evaluarea completă a efectelor prevăzută în articolul 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate ( 29 ).

Deficiențele evaluării inițiale efectuate în legătură cu autorizația din anul 2006 ilustrează aplicarea acestui principiu.

În principiu, această evaluare inițială a fermei de acvacultură operate în continuare fără modificări ar putea reprezenta o circumstanță obiectivă care exclude afectarea negativă ( 30 ), întrucât această evaluare inițială a concluzionat că ferma nu avea efecte semnificative asupra siturilor protejate.

Deși o astfel de utilizare a unei evaluări preliminare este utilă, aceasta presupune că evaluarea a analizat în mod detaliat și precis punctele de vedere relevante la momentul adoptării deciziei ulterioare. Dacă totuși la momentul adoptării deciziei ulterioare se dovedește că această evaluare anterioară prezenta lacune, aceasta nu poate exclude că planul sau proiectul vizat afectează în mod semnificativ situl în cauză.

În cazul de față, prima întrebare din cererea de decizie preliminară se referă la premisa potrivit căreia evaluarea inițială anterioară din anul 2006 nu a inclus toate activitățile și efectele cumulate ale tuturor fermelor de acvacultură în zonă, deoarece autoritățile competente au evaluat doar emisiile suplimentare de azot și de alte substanțe ale fermei de acvacultură vizate, care au făcut obiectul solicitării. Potrivit articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate, se pune problema dacă proiectul, în combinație cu alte planuri și proiecte, ar putea afecta în mod semnificativ un sit protejat. În concluzie, ar fi trebuit să fie luate în considerare efectele cumulate ale tuturor surselor de azot la care sunt expuse siturile protejate avute în vedere.

Totodată, în cadrul unei noi autorizări ar fi trebuit să fie luate în considerare și sursele de azot adăugate între timp.

Astfel, evaluarea inițială din anul 2006 este lacunară și nu poate exclude faptul că ferma de acvacultură care face obiectul litigiului împreună cu celelalte surse de depuneri de azot afectează în mod semnificativ siturile avute în vedere.

Inclusiv planul de gestionare a bazinelor hidrografice 2015-2021 poate reprezenta un factor obiectiv, care elimină nevoia unei evaluări separate a efectelor în ceea ce privește efectele incluse în plan.

Într‑adevăr, Curtea a recunoscut cu privire la depunerile de azot din diferite surse că o evaluare globală efectuată în avans permite analizarea potențialelor efecte cumulate în zonele vizate ( 31 ). Cu toate acestea, revine instanțelor naționale sarcina de a efectua o analiză aprofundată și completă a solidității științifice a „evaluării corespunzătoare”, în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate, care însoțește o abordare programatică și diferitele modalități de punere în aplicare a acesteia ( 32 ).

Și o astfel de evaluare globală trebuie să excludă faptul că efectele proiectului vizat incluse în această evaluare afectează semnificativ situl în cauză, pentru a se putea renunța la evaluarea individuală a acestor proiecte în temeiul articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate ( 33 ).

Un document care stabilește emisiile admise de azot ale fermelor de acvacultură, precum Planul de gestionare a bazinelor hidrografice 2015-2021, trebuie să asigure, din punct de vedere științific, faptul că depunerile de azot rezultate din aceste emisii nu ating, în siturile protejate, împreună cu depunerile de azot din toate celelalte surse, un nivel care să afecteze obiectivele de conservare ale siturilor.

În acest sens nu este suficient să se ia în calcul surse similare, cum ar fi în cazul de față alte ferme de acvacultură. Mai degrabă, trebuie luată în calcul poluarea cauzată de toate sursele de azot asupra fiecărei zone protejate, așadar inclusiv poluarea cauzată de agricultură, de apele uzate și de trafic ( 34 ). Astfel, prin natura efectelor negative ale azotului asupra tipurilor de habitate, aceste efecte depind de poluarea totală ( 35 ).

În plus, Curtea a decis că, la stabilirea emisiilor admise de azot, nu pot fi încă luate în calcul efectele măsurilor viitoare pentru reducerea depunerilor de azot în zonele protejate ( 36 ).

Conform cererii de decizie preliminară, Planul de gestionare a bazinelor hidrografice 2015-2021 a fost emis pe baza unei verificări a efectelor în temeiul articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate. Deși acesta este un indiciu pentru faptul că planul îndeplinește cerințele menționate, instanța de trimitere ar trebui să verifice de asemenea dacă această evaluare exclude într‑adevăr afectarea ariilor protejate de către emisiile de azot admise.

Totodată, există îndoieli cu privire la faptul că volumul de emisii de azot admis ar trebui să se bazeze pe un compromis politic și că a fost stabilit cu scopul de a permite operarea în continuare a fermelor de acvacultură existente ( 37 ). Astfel, s‑ar părea că această reglementare nu are ca scop prevenirea unor efecte negative semnificative asupra ariilor protejate în baza unor principii științifice.

În cele din urmă, sarcina evaluării solidității științifice a Planului de gestionare a bazinelor hidrografice 2015-2021 revine însă instanțelor naționale.

În funcție de rezultatul acestei evaluări, Planul de gestionare a bazinelor hidrografice 2015-2021 poate exclude orice îndoieli cu privire la faptul că emisiile de azot ale fermei care face obiectul litigiului ar putea afecta semnificativ ariile protejate. În acest caz nu ar fi nevoie, cel puțin nu din cauza acestor emisii, de o evaluare în temeiul articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate.

În cazul în care Planul de gestionare a bazinelor hidrografice 2015-2021 nu poate exclude aceste îndoieli, de exemplu datorită deficiențelor privind fundamentele sale științifice, acest lucru exclude renunțarea la o evaluare individuală a proiectelor vizate în temeiul articolului 6 alineatul (3) prima teză din Directiva habitate.

La cea de a doua întrebare ar trebui, așadar, să se răspundă în sensul că stabilirea nivelului efectelor admise al anumitor activități asupra mediului într‑un plan de gestionare a bazinelor hidrografice ar putea fi relevantă la evaluarea inițială a necesității unei evaluări a efectelor în temeiul articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate, dacă această reglementare exclude orice îndoială cu privire la faptul că efectele activităților avute în vedere incluse în plan afectează semnificativ situl în cauză.

Cea de a treia întrebare vizează luarea în considerare a Planului de gestionare a bazinelor hidrografice 2015-2021 și a Programului Natura 2000 pentru aria protejată vizată în cadrul unei evaluări a efectelor, care devine necesară dacă nu se reușește excluderea oricărei îndoieli cu privire la faptul că există efecte negative semnificative asupra ariilor protejate.

O astfel de evaluare a efectelor trebuie să conțină constatări complete, precise și definitive, care să fie de natură să elimine orice îndoială științifică rezonabilă cu privire la efectele proiectului care ar putea afecta negativ aria protejată în cauză ( 38 ).

Dacă Planul de gestionare a bazinelor hidrografice 2015-2021 ar conține astfel de reglementări, având în vedere considerațiile referitoare la cea de a doua întrebare, este foarte probabil să nu fie nevoie de evaluarea efectelor – cel puțin în ceea ce privește eventualele efecte negative ale depunerilor de azot.

Dacă însă s‑ar pune problema unei evaluări a efectelor, deoarece Planul de gestionare a bazinelor hidrografice 2015-2021 nu ar putea exclude toate îndoielile cu privire la depunerile de azot, s‑ar impune precauție și la luarea în considerare a planului în cadrul evaluării efectelor.

Dacă emisiile de azot din alte surse prevăzute în plan sunt fiabile, acestea ar putea fi luate în considerare cel puțin pentru a stabili efectele pe care le are ferma de acvacultură evaluată în combinație cu alte planuri și proiecte.

Faptul că aceste efecte cumulate nu afectează aria per se poate fi dedus din plan doar dacă acesta conține constatări complete, precise și definitive, de natură să elimine orice îndoială științifică rezonabilă cu privire la efectele negative ale emisiilor de azot asupra ariilor protejate.

Acest lucru este posibil doar dacă îndoielile rămase în urma evaluării inițiale și care justifică necesitatea unei evaluări complete a efectelor nu pot fi considerate îndoieli științifice rezonabile, cel puțin prin prisma acestei evaluări complete.

În plus, Programul Natura 2000 pentru aria protejată nu este relevant pentru evaluarea afectării ariei de către depunerile de azot. Astfel, acest program prevede în mod explicit faptul că nu conține cerințe de acțiune în ceea ce privește calitatea apei, care este garantată prin planificarea hidrologică, și nici nu stabilește vreo cerință specifică de reducere a depunerii de azot, care este de asemenea reglementată printr‑o legislație diferită.

Prin urmare, la a treia întrebare ar trebui să se răspundă în sensul că documente precum Planul de gestionare a bazinelor hidrografice 2015-2021 și Programul Natura 2000 al sitului protejat sunt relevante pentru evaluarea efectelor planurilor sau proiectelor asupra siturilor protejate în temeiul articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate în cazul în care conțin constatări precise și definitive, de natură să înlăture îndoielile științifice rezonabile privind efectele proiectului care ar putea afecta respectivul sit protejat.

Prin urmare, propunem Curții să dea următorul răspuns la cererea de decizie preliminară: 1) Articolul 6 alineatul (3) din Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică nu impune o nouă evaluare a efectelor dacă în cazul unei autorizări anterioare definitive efectele unei activități nu au fost analizate în detaliu și nu au fost luate în calcul efectele cumulate în combinație cu alte planuri și proiecte. O autorizație nouă a unei activități continuate fără modificări prevăzută de dreptul național trebuie considerată ca fiind o aprobare a acestei activități în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva 92/43 care impune o evaluare a efectelor, dacă această autorizație este într‑adevăr decisivă cu privire la continuarea activității. 2) Stabilirea nivelului efectelor admise al anumitor activități asupra mediului într‑un plan de gestionare a bazinelor hidrografice ar putea fi relevantă la evaluarea inițială a necesității unei evaluări a efectelor în temeiul articolului 6 alineatul (3) din Directiva 92/43, dacă această reglementare exclude orice îndoială cu privire la faptul că efectele activităților avute în vedere incluse în plan afectează semnificativ situl în cauză. 3) Documente precum Planul de gestionare a bazinelor hidrografice 2015-2021 și Programul Natura 2000 al sitului protejat sunt relevante pentru evaluarea efectelor planurilor sau proiectelor asupra siturilor protejate în temeiul articolului 6 alineatul (3) din Directiva 92/43 în cazul în care conțin constatări precise și definitive, de natură să înlăture îndoielile științifice rezonabile privind efectele proiectului care ar putea afecta respectivul sit protejat.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOAMNA JULIANE KOKOTT

prezentate la 12 mai 2022 ( 1 )