Concluziile avocatului general J. Kokott prezentate la 28 aprilie 2022.#ABLV Bank AS, în lichidare, împotriva Comitetului unic de rezoluție (SRB).#Recurs – Politică economică și monetară – Uniunea bancară – Regulamentul (UE) nr. 806/2014 – Mecanismul unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții – Fondul unic de rezoluție – Contribuții anuale – Lichidare a unei instituții de credit – Rambursare a contribuțiilor plătite – Prorata temporis.#Cauza C-202/21 P.

CONCLUZIILE AVOCATEI GENERALE

DOAMNA JULIANE KOKOTT

prezentate la 28 aprilie 2022(1)

Cauza C‑202/21 P

ABLV Bank AS, în lichidare

împotriva

Comitetului Unic de Rezoluție (SRB)

„Recurs – Uniunea bancară – Mecanismul unic de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții (MUR) – Regulamentul (UE) nr. 806/2014 (Regulamentul MUR) – Fondul unic de rezoluție (FUR) – Contribuții ex ante la FUR ale unei instituții de credit, percepute în perioada inițială – Retragerea autorizației unei instituții de credit în cursul unui an de contribuție – Regulamentul delegat (UE) 2015/63 al Comisiei – Refuzul rambursării pro rata a contribuțiilor ex ante – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/81 al Consiliului”

I. Introducere

1. Pentru a atinge unul dintre obiectivele uniunii bancare – acela de a nu mai salva băncile pe cheltuiala contribuabililor –, în cazul falimentului unei bănci sunt necesare mecanisme de finanțare alternative, pe lângă participarea la pierderi a investitorilor, pentru a gestiona, dacă este necesar, rezoluția ordonată a acesteia(2).

2. De aceea, la 1 ianuarie 2016, prin Regulamentul MUR(3) a fost creat un Fond unic de rezoluție (FUR) pentru finanțarea procedurilor de rezoluție, ale cărui resurse provin din sectorul bancar din statele membre ale Uniunii bancare(4). În paralel, Directiva RRB obligă deja, de la 1 ianuarie 2015, toate statele membre să instituie mecanisme naționale de finanțare, cu obiective și finanțare adecvate(5).

3. Asigurarea unui nivel efectiv și suficient de finanțare a fondului este de o importanță deosebită pentru credibilitatea MUR(6). Potrivit legiuitorului, acest lucru presupune acumularea de fonduri care să corespundă unui nivel de cel puțin 1 % din cuantumul depozitelor garantate(7) ale tuturor instituțiilor de credit autorizate în statele membre participante (așa‑numitul „nivel‑țintă”). O sumă atât de mare – estimată între 55 și 70 de miliarde de euro – nu poate fi însă suportată dintr‑o dată de sectorul bancar. Prin urmare, s‑a stabilit că fondul va fi alimentat treptat prin contribuții ale băncilor percepute ex ante pentru o perioadă inițială de opt ani (2016-2023), astfel încât nivelul‑țintă va fi complet disponibil abia în anul 2024.

4. Mai exact, în această perioadă va fi colectată anual 1/8 din cuantumul (estimat) pentru anul 2024 al nivelului‑țintă al FUR. Acesta este cazul băncilor autorizate în fiecare stat membru participant la data de 1 ianuarie a anului de contribuție, a căror obligație individuală de contribuție este ponderată în funcție de mărime și de profilul de risc.

5. În plus, pentru a se asigura că FUR este operațional încă de la început, contribuțiile percepute în anul 2015 – așadar înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului MUR – de statele membre ale Uniunii bancare, pe baza exclusivă a Directivei RRB, au fost deja transferate către FUR la 31 ianuarie 2016, cu titlul de „capital inițial”. Aceste contribuții vor fi compensate cu contribuțiile anuale ale băncilor la FUR, percepute ex ante în perioada inițială(8): în fiecare an, 1/8 din contribuția din anul 2015 se deduce din valoarea calculată a contribuției percepute ex ante pentru anul respectiv.

6. În cursul anului 2018, Banca Centrală Europeană (BCE) a retras reclamantei în primă instanță și recurentei în prezenta procedură autorizația de instituție de credit. Până la momentul respectiv, ea își achitase deja contribuția ex ante la FUR pentru anul 2018. De aceea, ea consideră că această contribuție, precum și partea din contribuția sa din anul 2015 care nu a fost încă compensată cu contribuțiile viitoare, ar trebui să îi fie rambursate pro rata. Ea nu a avut câștig de cauză în instanță în această privință.

7. Desigur, Curtea de Justiție a abordat deja diferite aspecte ale perceperii contribuțiilor ex ante la FUR(9). Cu toate acestea, pentru soluționarea prezentului recurs, este necesar să se clarifice într‑un mod mai aprofundat funcționarea sistemului de contribuții percepute ex ante pentru constituirea FUR și, prin urmare, natura acestor contribuții.

II. Cadrul juridic

A. Acordul privind transferul contribuțiilor către FUR

8. Acordul interguvernamental privind transferul și mutualizarea contribuțiilor la Fondul unic de rezoluție (denumit în continuare „IGA”, de la Intergovernmental Agreement) din 14 mai 2014 prevede printre altele în considerentele sale:

„(7) Regulamentul MUR instituie în special fondul, precum și modalitățile de utilizare a acestuia. Directiva RRB și Regulamentul MUR stabilesc criterii generale pentru a determina fixarea și calcularea contribuțiilor […] necesare pentru finanțarea fondului, precum și obligația statelor membre de a le percepe la nivel național. Cu toate acestea, statele membre participante care colectează contribuțiile aplicate instituțiilor situate pe teritoriile lor în conformitate cu Directiva RRB și cu Regulamentul MUR își mențin competența de a transfera contribuțiile respective către fond. Obligația de a transfera contribuțiile colectate la nivel național către fond nu decurge din dreptul Uniunii. O astfel de obligație va fi instituită prin prezentul acord, care prevede condițiile în care părțile contractante, în conformitate cu cerințele lor constituționale specifice, decid de comun acord să transfere către fond contribuțiile pe care le colectează la nivel național.

[…]

(12) Actele cu putere de lege și normele administrative naționale de punere în aplicare a Directivei RRB […] se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2015. Dispozițiile referitoare la instituirea fondului în temeiul Regulamentului MUR vor fi aplicabile, în principiu, începând cu data de 1 ianuarie 2016. În consecință, părțile contractante vor colecta contribuțiile alocate pentru mecanismul național de finanțare a rezoluției pe care acestea urmează să îl instituie până la data aplicării Regulamentului MUR, dată la care vor începe colectarea contribuțiilor alocate pentru fond. Pentru a consolida capacitatea financiară a fondului încă de la început, părțile contractante se angajează să transfere către fond contribuțiile pe care le‑au colectat în temeiul Directivei RRB până la data aplicării Regulamentului MUR.”

9. Articolul 1 alineatul (1) din IGA prevede:

„Prin prezentul acord, părțile contractante se angajează:

(a) să transfere contribuțiile colectate la nivel național în conformitate cu Directiva RRB și cu Regulamentul MUR către Fondul unic de rezoluție […] instituit de regulamentul respectiv și

(b) să aloce, pe parcursul unei perioade de tranziție […] care se încheie la data la care fondul își atinge nivelul‑țintă stabilit la articolul 68 din Regulamentul MUR, dar nu mai târziu de 8 ani de la data aplicării prezentului acord (perioada de tranziție), contribuțiile pe care le colectează la nivel național în conformitate cu Regulamentul MUR sau cu Directiva RRB către diferitele compartimente aferente fiecărei părți contractante. Utilizarea compartimentelor face obiectul unei mutualizări progresive, în așa fel încât acestea să înceteze să existe la sfârșitul perioadei de tranziție

sprijinind astfel funcționarea eficace a fondului.”

10. Articolul 3 din IGA prevede:

„(1) Părțile contractante se angajează solidar să transfere irevocabil către fond contribuțiile colectate de la instituțiile autorizate pe teritoriul fiecăreia dintre ele în temeiul articolelor 69 și 70 din Regulamentul MUR și în conformitate cu criteriile prevăzute în acesta, precum și în actele delegate și de punere în aplicare la care fac trimitere acestea. Transferul contribuțiilor se desfășoară în conformitate cu condițiile prevăzute la articolele 4-10 din prezentul acord.

[…]

(3) Contribuțiile colectate de către părțile contractante în conformitate cu articolele 103 și 104 din Directiva RRB înainte de data aplicării prezentului acord sunt transferate către fond la 31 ianuarie 2016 cel târziu sau, în cazul în care acordul nu a intrat în vigoare până la data respectivă, în termen de o lună de la data intrării în vigoare a acestuia.

[…]”

B. Dreptul Uniunii

1. Regulamentul MUR

11. Articolul 67 alineatul (1) din Regulamentul MUR(10) instituie Fondul unic de rezoluție (FUR). Potrivit acestei dispoziții, FUR va fi alimentat în conformitate cu normele privind transferul de fonduri colectate la nivel național către fond în conformitate cu IGA. În conformitate cu alineatul (3) al acestui articol, proprietarul fondului este Comitetul unic de rezoluție (denumit în continuare „SRB”).

12. Articolul 69 din Regulamentul MUR prevede următoarele:

„(1) Până la sfârșitul unei perioade inițiale de opt ani de la data de 1 ianuarie 2016 […] mijloacele financiare disponibile ale fondului ajung la cel puțin 1 % din cuantumul depozitelor garantate ale tuturor instituțiilor de credit autorizate în toate statele membre participante.

(2) Pe parcursul perioadei inițiale menționate la alineatul (1), contribuțiile la fond calculate în conformitate cu articolul 70 și percepute în conformitate cu articolul 67 alineatul (4) se repartizează cât mai uniform posibil în timp, până la atingerea nivelului‑țintă, dar ținându‑se seama în mod corespunzător de etapa ciclului de activitate și de impactul pe care contribuțiile prociclice îl pot avea asupra poziției financiare a instituțiilor care contribuie.

[…]

(4) În cazul în care, după încheierea perioadei inițiale menționate la alineatul (1), mijloacele financiare disponibile scad sub nivelul‑țintă prevăzut la alineatul respectiv, contribuțiile obișnuite, calculate în conformitate cu articolul 70, se ridică până la atingerea nivelului‑țintă. După atingerea nivelului‑țintă pentru prima dată și atunci când mijloacele financiare disponibile au fost reduse ulterior la mai puțin de două treimi din nivelul‑țintă, contribuțiile obișnuite respective se stabilesc la un nivel care să permită atingerea nivelului‑țintă în termen de șase ani. […]”

13. Articolul 70 din Regulamentul MUR are următorul cuprins:

„(1) Contribuția individuală a fiecărei instituții se percepe cel puțin anual și se calculează proporțional cu cuantumul total al pasivelor sale, cu excepția fondurilor proprii și a depozitelor garantate, raportată la pasivele agregate ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul tuturor statelor membre participante, cu excepția fondurilor proprii și a depozitelor garantate.

(2) Comitetul calculează în fiecare an, după consultarea BCE sau a autorității naționale competente și în strânsă cooperare cu autoritățile naționale de rezoluție, contribuțiile individuale, pentru a se asigura că contribuțiile datorate de toate instituțiile autorizate de pe teritoriul tuturor statelor membre participante nu depășesc 12,5 % din nivelul‑țintă. […]

(3) Mijloacele financiare disponibile pentru a fi luate în considerare în scopul atingerii nivelului‑țintă menționat la articolul 69 pot include angajamente irevocabile de plată care sunt garantate în întregime prin active cu risc scăzut negrevate de drepturi ale unor terți, aflate la dispoziția comitetului și alocate pentru uzul exclusiv al acestuia în scopurile menționate la articolul 76 alineatul (1). Cota‑parte a acestor angajamente de plată irevocabile nu depășește 30 % din cuantumul total al contribuțiilor percepute în conformitate cu prezentul articol.

(4) Contribuțiile primite în mod corespunzător de la fiecare entitate menționată la articolul 2 nu se rambursează acestor entități.

[…]

(6) Se aplică actele delegate în care se detaliază noțiunea de ajustare a contribuțiilor la profilul de risc al instituțiilor, adoptate de Comisie în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva [RRB].

[…]”

2. Directiva RRB

14. În conformitate cu articolul 100 alineatul (1) din Directiva RRB(11), statele membre instituie mecanisme naționale de finanțare, al căror nivel‑țintă, în conformitate cu articolul 102 alineatul (1) din Directiva RRB, se ridică la cel puțin 1 % din suma depozitelor acoperite ale tuturor instituțiilor autorizate pe propriul teritoriu.

15. Articolul 103 alineatele (1) și (2) din Directiva RRB are următorul cuprins:

„(1) Pentru a atinge nivelul‑țintă menționat la articolul 102, statele membre se asigură că respectivele contribuții sunt percepute cel puțin anual de la instituțiile autorizate pe teritoriul lor, inclusiv de la sucursalele din Uniune.

(2) Contribuția fiecărei instituții se determină ca raport între valoarea pasivelor sale (cu excepția fondurilor proprii) minus depozitele acoperite, și valoarea pasivelor agregate (cu excepția fondurilor proprii), minus depozitele acoperite, ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul statului membru.

Aceste contribuții se ajustează proporțional cu profilul de risc al instituțiilor conform criteriilor adoptate în temeiul alineatului (7) din prezentul articol.”

16. În conformitate cu articolul 103 alineatul (7) din Directiva RRB, factorii de risc includ printre altele expunerea la risc a instituției, inclusiv importanța activităților sale de tranzacționare, expunerile sale extrabilanțiere și gradul său de îndatorare, stabilitatea și diversitatea surselor de finanțare ale societății și ale activelor foarte lichide, negrevate, situația financiară, probabilitatea ca instituția să fie supusă unei proceduri de rezoluție, complexitatea structurii instituției și posibilitățile de soluționare ale acesteia, precum și importanța instituției pentru stabilitatea sistemului financiar sau a economiei unuia sau mai multor state membre sau a Uniunii.

3. Regulamentul de punere în aplicare 2015/81

17. Considerentul (6) al Regulamentului de punere în aplicare 2015/81(12) menționează printre altele următoarele:

„Contribuțiile colectate de către statele membre participante în conformitate cu [articolele 103 și 104 din Directiva RRB] și transferate la fond în temeiul articolului 3 alineatul (3) din [IGA] ar trebui să fie integrate în calculul contribuțiilor individuale și, prin urmare, să fie deduse din cuantumul datorat de fiecare instituție. […]”

18. Considerentul (11) al acestui regulament are următorul cuprins:

„În cadrul unui fond unic de rezoluție cu un nivel‑țintă la scară europeană, contribuțiile anuale individuale ale instituțiilor autorizate pe teritoriile tuturor statelor membre participante depinde de contribuțiile tuturor instituțiilor care fac obiectul MUR. Condiția pentru o funcționare eficace a MUR și un proces uniform de consolidare a fondului este aceea ca toate instituțiile să își plătească integral și la timp contribuțiile anuale la fond.”

19. Articolul 4 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 prevede:

„Pentru fiecare perioadă de contribuție, după consultarea BCE sau a autorităților naționale competente și în strânsă cooperare cu autoritățile naționale de rezoluție, comitetul calculează contribuția anuală datorată de fiecare instituție pe baza nivelului‑țintă anual al fondului. Nivelul‑țintă anual se stabilește prin raportare la nivelul‑țintă al fondului menționat la articolul 69 alineatul (1) și la articolul 70 din [Regulamentul MUR] și în conformitate cu metodologia prevăzută în Regulamentul delegat (UE) 2015/63.”

20. Articolul 7 alineatul (3) din acest regulament prevede:

„Angajamentele de plată irevocabile ale unei instituții care nu se mai încadrează în domeniul de aplicare al Regulamentului [MUR] sunt anulate, iar garanțiile aferente acestor angajamente se returnează.”

21. Articolul 8 alineatul (2) din același regulament prevede:

„În perioada inițială, atunci când se calculează contribuțiile individuale ale fiecărei instituții, comitetul ține cont de contribuțiile percepute de către statele membre participante în conformitate cu articolele 103 și 104 din [Directiva RRB] și transferate către fond în temeiul articolului 3 alineatul (3) din [IGA], prin deducerea acestora din cuantumul datorat de fiecare instituție.”

4. Regulamentul delegat 2015/63

22. Regulamentul delegat (UE) 2015/63 al Comisiei din 21 octombrie 2014 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește contribuțiile ex ante la mecanismele de finanțare a rezoluției (denumit în continuare „Regulamentul delegat 2015/63”)(13) a fost adoptat printre altele în temeiul articolului 103 alineatul (7) din Directiva RRB. La articolul 3, acesta definește următoarele:

„[…]

5. «contribuție anuală» înseamnă suma menționată la articolul 103 din [Directiva RRB], percepută de autoritatea de rezoluție, în cursul perioadei de contribuție, de la fiecare dintre instituțiile menționate la articolul 2 din prezentul regulament, pentru mecanismul de finanțare național;

6. «perioadă de contribuție» înseamnă un an calendaristic;

[…]”

23. Articolul 4 din acest regulament prevede:

„(1) Autoritățile de rezoluție stabilesc contribuțiile anuale care trebuie plătite de fiecare instituție în funcție de profilul său de risc, pe baza informațiilor furnizate de instituție în conformitate cu articolul 14 și prin aplicarea metodologiei prevăzute în prezenta secțiune.

(2) Autoritatea de rezoluție stabilește cuantumul contribuției anuale menționate la alineatul (1) pe baza nivelului‑țintă anual al mecanismului de finanțare a rezoluției, având în vedere nivelul‑țintă ce trebuie atins până la 31 decembrie 2024, în conformitate cu articolul 102 alineatul (1) din [Directiva RRB], precum și pe baza cuantumului mediu, calculat trimestrial, al depozitelor acoperite în anul anterior ale tuturor instituțiilor autorizate pe teritoriul său.”

24. Articolul 12 din Regulamentul delegat 2015/63 prevede:

„(1) În cazul în care o instituție este o instituție nou-supravegheată numai în cursul unei părți a unei perioade de contribuție, contribuția parțială se stabilește aplicând metodologia stabilită în secțiunea 3 la valoarea contribuției sale anuale calculată în cursul următoarei perioade de contribuție, ținând cont de numărul de luni întregi ale perioadei de contribuție în care instituția este supravegheată.

(2) O modificare a statutului unei instituții, inclusiv a unei instituții de dimensiuni mici, în cursul perioadei de contribuție nu are efecte asupra contribuției anuale care trebuie plătită în anul respectiv.”

25. Articolul 13 din acest regulament prevede următoarele:

„(1) Autoritatea de rezoluție notifică în fiecare an fiecărei instituții menționate la articolul 2 decizia de stabilire a contribuției anuale datorate de fiecare instituție cel târziu până la data de 1 mai.

[…]

(5) În cazul în care o instituție este o instituție nou-supravegheată numai în cursul unei părți a unei perioade de contribuție, contribuția sa anuală parțială se colectează împreună cu contribuția anuală datorată pentru următoarea perioadă de contribuție.”

26. Articolul 14 din același regulament prevede:

„(1) Instituțiile trebuie să transmită autorității de rezoluție cele mai recente situații financiare anuale aprobate disponibile înainte de data de 31 decembrie a anului care precedă perioada de contribuție, împreună cu avizul transmis de auditorul statutar sau de firma de audit, în conformitate cu articolul 32 din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului.

[…]

(4) Informațiile prevăzute la alineatele (1), (2) și (3) sunt furnizate până cel târziu la data de 31 ianuarie a fiecărui an pentru exercițiul care se încheie la data de 31 decembrie a anului anterior sau pentru exercițiul financiar relevant aplicabil. Dacă 31 ianuarie nu este o zi lucrătoare, informațiile sunt furnizate în ziua lucrătoare următoare.

[…]”

27. În conformitate cu articolul 17 alineatele (3) și (4) din Regulamentul delegat 2015/63:

„(3) În cazul în care informațiile transmise de către instituții autorității de rezoluție fac obiectul unor retratări sau revizuiri, autoritatea de rezoluție ajustează contribuția anuală în conformitate cu informațiile actualizate, cu ocazia calculării contribuției anuale a instituției respective pentru următoarea perioadă de contribuție.

(4) Orice diferență dintre cotizația anuală calculată și plătită pe baza informațiilor care fac obiectul retratărilor sau revizuirilor, pe de o parte, și contribuția anuală care ar fi trebuit plătită după ajustarea contribuției anuale, pe de altă parte, se include în valoarea contribuției anuale datorate pentru următoarea perioadă de contribuție. Ajustarea respectivă se efectuează prin reducerea sau majorarea contribuțiilor pentru următoarea perioadă de contribuție.”

5. Regulamentul delegat 2017/2361

28. Regulamentul delegat (UE) 2017/2361 din 14 septembrie 2017 cu privire la sistemul definitiv al contribuțiilor la cheltuielile administrative ale comitetului unic de rezoluție (denumit în continuare „Regulamentul delegat 2017/2361”)(14) prevede la articolul 7 alineatul (1):

„În cazul în care o entitate sau un grup intră în sub incidența articolului 2 din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 doar pentru o parte a exercițiului financiar, contribuția sa anuală individuală corespunzătoare exercițiului financiar respectiv se calculează în funcție de numărul de luni întregi în care intră sub incidența articolului menționat.”

III. Situația de fapt și procedura în primă instanță în fața Tribunalului

29. ABLV Bank AS, reclamantă în primă instanță și recurentă (denumită în continuare „recurenta”), era o instituție de credit stabilită în Letonia care, în calitate de „entitate semnificativă” în sensul Regulamentului privind MUS(15), era supusă supravegherii BCE până la retragerea autorizației sale, în anul 2018.

30. În luna decembrie 2015, ea a primit din partea comisiei competente Finanšu un kapitāla tirgus komisija (Comisia pentru Piețe Financiare și de Capital, Letonia, denumită în continuare „FKMK”) un aviz cu privire la contribuția percepută ex ante pentru anul 2015 la mecanismul național de finanțare, stabilită în conformitate cu articolul 103 alineatul (1) din Directiva RRB. Suma plătită de recurentă ca urmare a acestui aviz a fost transferată către FUR în conformitate cu articolul 3 alineatul (3) din IGA.

31. La 23 februarie 2018, BCE a concluzionat că recurenta se afla sau era susceptibilă de a se afla în dificultate în sensul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul MUR. În aceeași zi, SRB a decis că, în lipsa unui interes public în ceea ce privește rezoluția suverană, nu ar trebui adoptată nicio măsură de rezoluție în temeiul Regulamentului MUR(16).

32. Prin urmare, la 26 februarie 2018, acționarii recurentei au inițiat o procedură de rezoluție a acesteia și au adresat FKMK o cerere de aprobare a planului ei de lichidare voluntară.

33. Prin decizia din 12 aprilie 2018 privind calcularea contribuțiilor percepute ex ante pentru 2018, SRB a stabilit contribuțiile anuale respective la FUR(17). La 27 aprilie 2018, recurenta a primit de la FKMK avizul de contribuție corespunzător pentru anul 2018. Recurenta a achitat creanța menționată în acesta la 3 iulie 2018.

34. Prin decizia BCE din 11 iulie 2018, recurentei i‑a fost retrasă autorizația de instituție de credit.

35. Prin scrisoarea din 17 septembrie 2018, recurenta a solicitat SRB să îi plătească „soldul rămas” al contribuției percepute ex ante pentru anul 2015, precum și să îi recalculeze și să îi ramburseze pro rata contribuția pentru anul 2018, având în vedere retragerea sa din MUS în cursul anului de contribuție.

36. SRB a respins această cerere prin scrisoarea din 17 octombrie 2018 (denumită în continuare „decizia atacată”). În motivare, acesta a arătat că articolul 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR nu prevede o recalculare a contribuției percepute ex ante pentru anul 2018 și prevede în mod expres că contribuțiile primite în mod corespunzător nu se rambursează. În opinia SRB, retragerea autorizației reprezintă o modificare a statutului în sensul articolului 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63, care, potrivit acestei dispoziții, nu afectează cuantumul contribuției datorate în anul respectiv. Nici contribuția percepută ex ante pentru anul 2015 nu ar putea fi rambursată pro rata în cazul retragerii autorizației unei instituții de credit înainte de sfârșitul perioadei inițiale. În această privință, în lumina articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR, aceeași regulă s‑ar aplica tuturor contribuțiilor primite în mod corespunzător.

37. La 21 decembrie 2018, recurenta a formulat o acțiune la Tribunal împotriva acestei decizii.

38. În susținerea cererii sale, ea a arătat în esență că, odată cu pierderea calității sale de instituție de credit în cursul anului 2018, nu a mai putut beneficia de acoperirea oferită de FUR pentru întregul an. Pe de altă parte, prin dispariția concomitentă a riscului pe care recurenta, în calitate de instituție de credit, îl reprezenta pentru stabilitatea sistemului financiar, nevoile de finanțare ale FUR au fost reduse în mod proporțional. Așadar, în această privință, contribuția a fost plătită fără temei juridic și, prin urmare, nu „în mod corespunzător”, în sensul articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR și, prin urmare, trebuie să fie rambursată pro rata. Prin urmare, în cazul unei ieșiri din sistem nu se poate vorbi nici despre o „modificare a statutului” în sensul articolului 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63, deoarece statutul de instituție de credit și, prin urmare, obligația de a plăti contribuții încetează complet. Articolul 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR nu ar fi aplicabil contribuției din anul 2015, care a fost percepută exclusiv în temeiul Directivei RRB. Această contribuție ar reprezenta un fel de „avans” pentru FUR. În această privință, din articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 rezultă că contribuția pentru anul 2015 a unei bănci trebuie rambursată cel târziu până la sfârșitul perioadei inițiale.

39. Prin Decizia din 30 aprilie 2019, a fost admisă cererea de intervenție a Comisiei în susținerea concluziilor SRB.

40. Prin Hotărârea din 20 ianuarie 2021, ABLV Bank/SRB (T‑758/18, EU:T:2021:28) (denumită în continuare „hotărârea atacată”), Tribunalul a respins acțiunea și a hotărât că, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, recurenta trebuie să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de SRB, iar Comisia trebuie să suporte propriile cheltuieli de judecată.

IV. Recursul în fața Curții

41. Prin recursul introdus la 30 martie 2021, recurenta solicită Curții:

– anularea hotărârii atacate;

– anularea deciziei atacate;

– obligarea SRB la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă și a cheltuielilor de judecată aferente recursului;

– în măsura în care cauza nu este în stare judecată, trimiterea acesteia spre rejudecare Tribunalului.

42. SRB și Comisia solicită Curții:

– respingerea recursului și

– obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

43. Recurenta, SRB și Comisia au formulat observații în cursul procedurii scrise în fața Curții. După prezentarea concluziilor avocatului general, Curtea a decis, în temeiul articolului 76 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, să se pronunțe asupra recursului fără o ședință de audiere a pledoariilor.

V. Apreciere juridică

44. Hotărârea atacată confirmă decizia SRB prin care se refuză, pe de o parte, rambursarea pro rata a contribuției ABLV Bank percepute ex ante pentru anul 2018 și, pe de altă parte, rambursarea „soldului rămas” din contribuția plătită pentru anul 2015 care nu a fost încă compensat cu contribuțiile viitoare.

A. Hotărârea atacată

45. La punctul 130 din hotărârea atacată, Tribunalul și‑a motivat decizia prin faptul că articolul 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR se opune rambursării de către FUR a tuturor contribuțiilor primite în mod corespunzător, chiar și în cazul retragerii autorizației unei instituții de credit supuse obligației de a contribui, în cursul unui an de contribuție, în perioada inițială.

46. În ceea ce privește contribuția din anul 2018, acesta a considerat în esență că contribuțiile colectate în avans, deși percepute anual, nu au fost plătite în schimbul acoperirii sau al utilizării FUR într‑un anumit an și, prin urmare, în temeiul articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR, nu ar putea fi rambursate în cazul în care posibilitatea utilizării FUR a încetat în cursul unui an din cauza ieșirii din sistem a unei instituții de credit. Dimpotrivă, perceperea anuală în temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul MUR ar avea ca scop doar repartizarea în timp cât mai uniform posibil a cuantumului total al nivelului‑țintă, care trebuie să fie atins până la sfârșitul perioadei inițiale, în anul 2024. Pentru a putea stabili în mod fiabil și sigur din punct de vedere juridic contribuția care urmează să fie percepută anual pentru toate instituțiile de credit, cuantumul acesteia trebuie să fie stabilit la un moment determinat din anul respectiv(18). Prin urmare, articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 prevede că contribuția nu poate fi recalculată și rambursată pro rata în cazul în care există o modificare a statutului în cursul anului de contribuție, inclusiv în cazul retragerii autorizației de instituție de credit(19). Tribunalul a respins toate normele și argumentele invocate de recurentă în primă instanță din care, în opinia ei, ar rezulta că o recalculare și o rambursare sunt posibile în cazul retragerii autorizației în cursul unui an de contribuție(20).

47. În ceea ce privește contribuția pentru anul 2015, Tribunalul a precizat că articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 nu impune nicio obligație de rambursare în cazul în care o instituție de credit iese din sistem în perioada inițială. Dimpotrivă, conform IGA, contribuțiile pentru anul 2015 au fost transferate definitiv către FUR, devenind astfel parte integrantă a nivelului‑țintă care trebuie să fie atins până în anul 2024. În această privință, norma de compensare prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din regulamentul de punere în aplicare menționat garantează doar că transferul contribuțiilor pentru anul 2015 către FUR nu conduce la dezechilibre între băncile în cauză în ceea ce privește repartizarea sarcinii financiare. Astfel, având în vedere articolul 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR, contribuțiile pentru anul 2015 nu fac obiectul unui alt regim decât contribuțiile percepute în anii următori(21).

B. Cu privire la recurs

48. Recurenta contestă această decizie a Tribunalului prin intermediul unui număr total de 13 motive referitoare, în primul rând, la caracterul rambursabil pro rata al contribuției din anul 2018 (a se vedea punctul 1 de mai jos), în al doilea rând, la posibilitatea rambursării „soldului rămas” din contribuția din anul 2015 (a se vedea punctul 2 de mai jos) și, în al treilea rând, la legalitatea formală a deciziei SRB (a se vedea punctul 3 de mai jos).

1. Cu privire la caracterul rambursabil pro rata al contribuției din anul 2018

49. Prin intermediul primelor patru motive de recurs invocate, precum și al celui de al șaptelea și al celui de al optulea motiv de recurs, recurenta contestă, mai întâi, element cu element, raționamentul juridic pe care Tribunalul și‑a întemeiat interpretarea articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR și a articolului 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63, potrivit căreia aceste dispoziții se opun unei rambursări a contribuției din anul 2018 ca urmare a retragerii autorizației. În continuare, prin intermediul motivelor de recurs al cincilea, al zecelea, al unsprezecelea și al doisprezecelea, ea reproșează că interpretarea acestor dispoziții de către Tribunal ar fi contrară principiilor de rang superior. Prin urmare, aceste motive de recurs trebuie să fie examinate împreună.

a) Cu privire la primul, al doilea și al patrulea motiv de recurs

50. Recurenta susține în esență, în cadrul primului motiv de recurs, că Tribunalul nu a ținut seama de faptul că FUR asigură băncile contribuabile împotriva riscului de intrare într‑o situație de dificultate. Astfel, contribuția percepută ex ante pentru 2018 ar trebui considerată un fel de primă de asigurare pentru acoperirea prin FUR în anul respectiv. Prin urmare, garantarea acestei acoperiri a riscului prin asigurare, respectiv creșterea riscului pentru stabilitatea financiară care rezultă din activitatea în calitate de instituție de credit constituie temeiul juridic al obligației de plată a contribuțiilor. Or, odată cu ieșirea ei din sistem, ambele vor înceta să mai existe. Prin urmare, în ceea ce privește perioada ulterioară retragerii autorizației sale la 11 iulie 2018, contribuția pentru anul 2018 nu a fost primită „în mod corespunzător” în sensul articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR și, în consecință, ar trebui să îi fie restituită. Potrivit celui de al patrulea motiv de recurs, la aceeași concluzie ar fi trebuit să ajungă Tribunalul aplicând principiile îmbogățirii fără justă cauză, întrucât contribuția a fost, în această privință, plătită fără un temei legitim(22). În consecință, interpretarea dată de Tribunal articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR, potrivit căreia acesta se opune unei rambursări pro rata a contribuției pentru anul 2018, este afectată de o eroare de drept(23).

51. Dimpotrivă, existența articolului 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 arată că trebuie să existe cazuri în care o contribuție percepută ex ante este ajustată ulterior. Astfel, această dispoziție prevede doar că o modificare de statut în perioada de contribuție nu are efecte asupra cuantumului contribuției care trebuie plătită. Acest lucru sugerează că este posibil ca și alte modificări să trebuiască a fi luate în considerare. Cu toate acestea, ieșirea unei instituții din sistem ca urmare a retragerii autorizației nu trebuie considerată o „modificare de statut” în sensul articolului 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63. Prin urmare, în cadrul celui de al doilea motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a considerat în mod eronat că articolul 12 alineatul (2) din regulamentul delegat este relevant în speță(24).

52. Întrucât Tribunalul și‑a întemeiat opinia de la punctele 61, 62, precum și 68-72 din hotărârea atacată în principal pe modul de funcționare și obiectivele sistemului de percepere a contribuțiilor în perioada inițială, este necesar ca acestea să fie examinate într‑o primă etapă (a se vedea, cu privire la acest aspect, punctul 1). Astfel, pe această bază, se poate demonstra, într‑o a doua etapă, că primul, al doilea și al patrulea motiv de recurs se bazează pe o înțelegere greșită a dispozițiilor relevante și a naturii contribuțiilor percepute ex ante (a se vedea, cu privire la acest aspect, punctul 2).

1) Cu privire la modul de funcționare și la obiectivul sistemului de percepere a contribuțiilor în perioada inițială

53. Obiectivul perceperii contribuțiilor în temeiul articolelor 69 și 70 din Regulamentul MUR este atingerea unei sume determinate, a nivelului‑țintă, care însă, din cauza dimensiunii sale semnificative, nu poate fi colectat dintr‑o dată. Prin urmare, potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul MUR, contribuțiile sunt percepute cât mai uniform posibil – și anume, cel puțin anual(25) – pe parcursul perioadei inițiale, pentru a atinge, la sfârșitul acestei perioade, nivelul‑țintă de 1 % din cuantumul depozitelor garantate în toate statele membre participante. Odată atins nivelul‑țintă, într‑o primă fază, nu se mai percep contribuții(26).

54. În conformitate cu articolul 70 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul MUR, pentru a se asigura o repartizare uniformă posibil a contribuțiilor nu se poate colecta în mod agregat, într‑un an, de la băncile supuse obligației de plată a contribuției mai mult de 1/8 din nivelul‑țintă din anul 2024. Trebuie remarcat, în acest context, că nivelul‑țintă în anul 2024 poate fi doar estimat, deoarece în prezent nu se știe cât de mari vor fi depozitele garantate în anul 2024. Prin urmare, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63(27), în termeni simplificați, SRB se orientează pe baza cuantumului mediu al depozitelor acoperite în anul anterior ale tuturor instituțiilor de credit autorizate în statele membre participante și colectează puțin peste 1 % din acesta, întrucât depozitele garantate tind să crească(28).

55. Contribuțiile individuale ale fiecărei bănci la obiectivul anual astfel stabilit sunt apoi calculate în conformitate cu articolul 70 alineatul (1) și alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul MUR, în funcție de mărimea și de profilul de risc al acestora. Baza pentru calculul acestora o constituie datele instituțiilor de credit care, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul delegat 2015/63, trebuie transmise către SRB până la finalul anului precedent(29).

56. Contribuția astfel stabilită pe baza datelor din anul precedent este, în cele din urmă, percepută și plătită în cursul acelui an de către băncile autorizate, la data de 1 ianuarie a anului următor, pe teritoriul statelor membre participante. Articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 prevede că modificările statutului în perioada de contribuție nu afectează cuantumul contribuției datorate în anul respectiv.

57. Băncile nu trebuie însă neapărat să plătească contribuția în numerar; în schimb, în conformitate cu articolul 70 alineatul (3) din Regulamentul MUR, până la 30 % din suma totală necesară într‑un an de contribuție poate fi plătită prin intermediul așa‑numitelor angajamente de plată irevocabile, care trebuie depuse cu o garanție în numerar.

58. Potrivit articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR, contribuțiile primite în mod corespunzător nu se rambursează.

2) Cu privire la consecințele asupra caracterului rambursabil al contribuției din anul 2018

59. Modul de funcționare descris și obiectivul perceperii contribuțiilor arată, în primul rând, că, de exemplu, contribuția din anul 2018 nu „se referă” la anul 2018 – contrar celor susținute de recurentă în cadrul primului său motiv de recurs –, ci este numai percepută în anul 2018.

60. Pe de o parte, perceperea în ritm anual are ca scop doar repartizarea uniformă în timp prevăzută la articolul 69 alineatul (2) din Regulamentul MUR. Desigur, aceasta ar fi putut fi organizată și la intervale mai scurte, de exemplu trimestrial. Acest lucru ar implica însă o sarcină administrativă – într‑o repartizare neuniformă – mai mare și eventual disproporționată. Astfel, nu există indicii că împărțirea în opt contribuții anuale, în comparație cu 32 de contribuții trimestriale corespunzător mai mici, determină o sarcină economică excesivă pentru băncile supuse obligației de plată a contribuției. Or evitarea unei astfel de sarcini este tocmai scopul repartizării(30). Prin urmare, decizia de a percepe o contribuție anuală se încadrează fără probleme în marja largă de apreciere care revine legiuitorului Uniunii în acest domeniu(31).

61. Pe de altă parte, 1 ianuarie este, în acest context, numai data de referință pentru determinarea grupului de bănci supuse obligației de plată a contribuției(32). Această dată nu spune nimic în ceea ce privește atribuirea contribuției anului respectiv. Legiuitorul ar fi putut la fel de bine să se refere la instituțiile de credit autorizate pe teritoriul statelor membre participante la data de 31 decembrie a anului precedent. Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât contribuțiile datorate într‑un anumit an sunt calculate pe baza datelor din anul precedent(33).

62. Fie și numai pentru acest motiv, contribuția percepută în anul 2018 nu poate fi recalculată sau rambursată pe baza unor modificări care apar numai în acel an. Prin urmare, concluzia Tribunalului de la punctul 69 din hotărârea atacată nu este afectată de nicio eroare de drept.

63. În al doilea rând, din modul de funcționare și din obiectivul sistemului rezultă că contribuțiile percepute ex ante nu sunt comparabile cu primele de asigurare, astfel cum a reținut în mod corect Tribunalul la punctul 73 din hotărârea atacată.

64. Aceasta, pe de o parte, deoarece, prin plata contribuțiilor, o instituție de credit nu dobândește un drept de utilizare a FUR. Astfel cum a precizat Tribunalul, fără a săvârși o eroare de drept, la punctul 70 din hotărârea atacată, FUR are ca scop garantarea stabilității financiare a Uniunii bancare ca atare și nu poate fi considerat un fond de salvare pentru bănci individuale(34). În conformitate cu articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul MUR, rezoluția se efectuează numai în interes public. În acest sens, FUR urmărește să asigure credibilitatea și viabilitatea mecanismului unic de rezoluție(35): legiuitorul se așteaptă ca existența acestuia să stabilizeze sectorul bancar, deoarece prin existența unor astfel de structuri pot fi limitate efectele sistemice ale unor situații dificile ale instituțiilor individuale(36).

65. Pe de altă parte, deși la calcularea contribuțiilor individuale ale unei bănci are loc o ponderare a riscului, într‑o logică de ordin asiguratoriu, cuantumul acestora nu rezultă din aplicarea unei anumite rate la o bază de impozitare(37). În schimb, cuantumul contribuțiilor depinde, în definitiv, de nivelul‑țintă, care trebuie atins de sumele tuturor contribuțiilor percepute înainte de sfârșitul anului 2023.

66. Contribuțiile percepute ex ante într‑un anumit an ale unei bănci reprezintă, așadar, în primul rând, o fracțiune din suma nivelului‑țintă și numai „în subsidiar” reflectă profilul de risc al băncii în cauză. Sau, altfel spus: chiar dacă toate băncile ar avea, brusc, la un nivel constant al depozitelor, un profil de risc care ar trebui evaluat ca fiind scăzut, nu s‑ar colecta totuși – contrar celor sugerate de argumentația recurentei – un cuantum total al contribuțiilor percepute ex ante mai mic pentru anul respectiv. Dimpotrivă, se va percepe întotdeauna o sumă totală echivalentă cu 1/8 din puțin peste 1 % din depozitele acoperite din anul precedent, pentru a se ajunge la o sumă totală echivalentă cu cel puțin 1 % din toate depozitele acoperite în anul 2024, la sfârșitul perioadei inițiale(38).

67. Acest lucru înseamnă totodată că contribuția individuală a unei bănci depinde întotdeauna în mod decisiv de numărul și de contribuțiile individuale ale celorlalte bănci supuse obligației de plată a contribuției în anul respectiv, cu alte cuvinte la data de referință relevantă(39). Prin urmare, ajustarea contribuției unei bănci ar necesita întotdeauna o corecție a contribuțiilor celorlalte bănci. Rezultă că, dacă contribuțiile ar fi ajustate în mod continuu în cursul unui an de contribuție, ar fi imposibil să se determine contribuțiile individuale ale tuturor băncilor într‑un mod sigur din punct de vedere juridic(40). Acesta este motivul pentru care articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 prevede că o modificare a statutului în perioada de contribuție nu are efecte asupra contribuției care trebuie plătită. Și, pe cale de consecință, articolul 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR exclude, în principiu, o rambursare a contribuțiilor deja primite, deoarece, în caz contrar, deficitul ar trebui să fie colectat de la celelalte bănci. După cum Curtea de Justiție a statuat deja, noțiunea de „modificare a statutului” trebuie înțeleasă în mod extensiv(41), deoarece, din această perspectivă, trebuie să cuprindă toate cazurile care ar putea avea un impact asupra sarcinii contributive a altor bănci, în special, prin urmare, și ieșirea din sistem a unei bănci supuse obligației de plată a contribuției.

68. Astfel, contribuția anuală la FUR percepută ex ante nu cuantifică riscul pe care îl reprezintă, în mod continuu în cursul unui an, o bancă supravegheată pentru stabilitatea financiară sau pentru utilizarea resurselor FUR. Pentru acest motiv, perioada în care o bancă supusă obligației de plată a contribuției intră în domeniul de aplicare al Regulamentului MUR în anul de percepere a contribuției este, în principiu, irelevantă pentru cuantumul sumei datorate.

69. Rezultă de aici că o contribuție anuală nu trebuie să fie considerată „primită în mod corespunzător” în sensul articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR numai în cazul în care o bancă rămâne în domeniul de aplicare al acestui regulament pe întreaga durată a anului de percepere a contribuției. Contrar celor susținute de recurentă în cadrul celui de al patrulea motiv de recurs, această împrejurare nu reprezintă temeiul juridic al obligației de plată a contribuției. Determinant pentru obligația de plată a contribuției este, mai degrabă, faptul că o instituție de credit este autorizată pe teritoriul statelor membre participante la data de referință relevantă. Acest lucru reflectă principiul conform căruia finanțarea se face de către sectorul bancar în ansamblul său, în interes public, iar nu în interesul băncilor individuale(42).

70. Astfel, o bancă va contribui la nivelul‑țintă al FUR într‑o măsură mai mare sau mai mică în funcție de momentul din perioada inițială a FUR la care aceasta obține autorizația. Este posibil chiar, în anumite împrejurări, ca băncile care aderă după perioada inițială să nu trebuiască (într‑o primă fază) să plătească nicio contribuție. La prima vedere, acest lucru poate părea nedrept. Cu toate acestea, nu există altă opțiune decât să se perceapă contribuțiile de la operatorii aflați pe piață în prezent. Și, desigur, numărul acestora fluctuează.

71. În acest context, articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 confirmă principiul enunțat la articolul 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR, conform căruia contribuțiile percepute ex ante sunt calculate potrivit principiului datei de referință, deoarece, în caz contrar, calculul și perceperea în mod fiabil a contribuțiilor ar fi imposibile(43).

72. Această clarificare este necesară, deoarece articolul 12 alineatul (1) prevede o excepție de la principiul datei de referință. Potrivit acestuia, în cazul în care o instituție este o instituție nou-supravegheată numai pe o parte a unei perioade de contribuție, contribuția parțială se stabilește în funcție de numărul de luni întregi ale primei perioade de contribuție în care instituția este supravegheată. Articolul 13 alineatul (5) din Regulamentul delegat 2015/63 prevede că contribuția anuală parțială a unei astfel de instituții se colectează împreună cu contribuția anuală datorată pentru următoarea perioadă de contribuție. Cu alte cuvinte, pentru instituțiile nou-intrate în sistem, în primul an de contribuție se percepe o contribuție parțială suplimentară „pentru anul precedent”. Tribunalul a indicat în mod corect acest lucru la punctul 144 din hotărârea atacată.

73. În schimb, recurentei nu i se va mai percepe nicio contribuție începând cu anul 2019, chiar dacă și‑a desfășurat în continuare activitățile în cursul unei părți a anului 2018 și a contribuit astfel, în special, la cuantumul depozitelor garantate care servește drept bază pentru calcularea cifrei‑țintă anuale pentru anul 2019. Într‑adevăr, la data de referință relevantă, 1 ianuarie 2019, ea nu mai făcea parte din grupul băncilor supuse contribuției. Acest lucru confirmă faptul că nu este relevant, în primul rând, riscul concret pe care îl prezintă o bancă în cursul unui an.

74. Astfel, contrar celor susținute de recurentă în cadrul celui de al doilea motiv de recurs, articolul 12 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/63 nu arată că toate modificările intervenite în cursul unui an de contribuție, care nu sunt modificări de statut, trebuie să conducă la o ajustare (ex post) a contribuțiilor. Dimpotrivă, această dispoziție nu face decât să confirme principiul datei de referință de la care se derogă prin alineatul (1) al acestui articol.

75. Numai din motive de exhaustivitate ar trebui clarificat în acest punct că articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2015/63 nu conduce, de altfel, la un tratament nefavorabil nejustificat al băncilor nou intrate în sistem.

76. Sistemul prevăzut la articolele 69 și 70 din Regulamentul MUR și dezvoltat în continuare prin Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 și prin Regulamentul delegat 2015/63 asigură că, în cadrul sectorului bancar, sarcina este repartizată cât mai echitabil posibil, chiar dacă nu în mod egal(44). La acest lucru contribuie printre altele reglementarea de la articolul 12 din Regulamentul delegat 2015/63, potrivit căreia o bancă nou-intrată în sistem trebuie să plătească „pentru trecut”, dar o bancă care părăsește sistemul nu mai este taxată în viitor. Astfel, este probabil ca o bancă nou-intrată în sistem să rămână mai mult timp în sectorul bancar, a cărui stabilizare constituie scopul abstract al mecanismului unic de supraveghere. Prin urmare, și alegerea acestui model este acoperită de puterea discreționară largă a legiuitorului în acest domeniu(45).

3) Concluzie intermediară

77. Din considerațiile anterioare rezultă că contribuția pentru anul 2018 nu poate fi recalculată și restituită în mod proporțional ca urmare a retragerii autorizației recurentei în cursul anului 2018. Astfel, primul, al doilea și al patrulea motiv trebuie să fie respinse.

b) Cu privire la al treilea, al șaptelea și al optulea motiv de recurs

78. Această concluzie nu este repusă în discuție de celelalte dispoziții invocate de recurentă în susținerea opiniei sale juridice în primă instanță și a căror interpretare, respectiv aplicare eronată de către Tribunal o critică aceasta în cadrul celui de al treilea, al șaptelea și al optulea motiv de recurs.

79. Astfel, articolul 7 din Regulamentul delegat 2017/2361 prevede în mod expres doar o obligație de plată parțială a contribuțiilor la cheltuielile administrative ale SRB în cazul în care o instituție de credit intră în domeniul de aplicare al Regulamentului MUR doar pentru o parte a exercițiului financiar. În cadrul celui de al treilea motiv de recurs, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că aceste contribuții nu sunt comparabile cu contribuțiile la FUR percepute ex ante și, prin urmare, se opune aplicării prin analogie a articolului 7 din Regulamentul delegat 2017/2361 în cazul acestora din urmă(46).

80. Cu toate acestea, la punctul 86 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat, fără nicio eroare de drept, că, spre deosebire de contribuțiile la FUR, contribuțiile administrative la SRB sunt plătite în schimbul activităților administrative ale SRB în cursul unui an. Prin urmare, acestea corespund unui efort măsurat în funcție de intervalul de timp. În această privință, aceste contribuții „se referă” într‑adevăr la un an determinat. În schimb, contribuțiile la FUR percepute ex ante au ca scop atingerea în mod treptat, în perioada inițială, a nivelului‑țintă stabilit la articolul 69 alineatul (1) din Regulamentul MUR și ulterior, în pofida trecerii timpului, nu mai sunt datorate (cel puțin într‑o primă fază)(47). În consecință, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a negat caracterul comparabil al acestor două tipuri de contribuții.

81. În aceste condiții, al treilea motiv de recurs trebuie respins.

82. În acest context, Tribunalul a concluzionat de asemenea în mod întemeiat la punctul 109 din hotărârea atacată că din articolul 17 alineatele (3) și (4) din Regulamentul delegat 2015/63 nu rezultă nicio obligație de recalculare a contribuției pentru anul 2018 într‑un caz precum cel din speță.

83. Articolul 17 alineatele (3) și (4) din regulamentul delegat prevede o recalculare a contribuției în anumite circumstanțe, în cazul în care datele care trebuie prezentate de instituțiile de credit, în conformitate cu articolul 14 alineatele (1)-(3) din acest regulament, până la data de 31 decembrie a anului precedent trebuie modificate ulterior. Cu toate acestea, în măsura în care recurenta invocă această dispoziție în cadrul celui de al șaptelea motiv de recurs ca dovadă a posibilității (abstracte) a unei recalculări ulterioare a contribuțiilor, argumentele sale sunt inoperante. Astfel, singurul aspect determinant pentru admiterea recursului este dacă Tribunalul a respins în mod neîntemeiat posibilitatea rambursării pro rata a contribuției pentru anul 2018.

84. În orice caz, recurenta nu prezintă măsura în care retragerea licenței în anul 2018 face necesară o modificare sau o revizuire a datelor pe care trebuia să le transmită SRB până la 31 decembrie 2017. În plus, împrejurarea că articolul 17 din Regulamentul delegat 2015/63 nu prevede nicio recalculare în cazul unei modificări a datelor în anul următor se datorează pur și simplu faptului că contribuția anuală nu este calculată pe baza datelor anului de percepere a respectivei contribuții(48).

85. Prin urmare, al șaptelea motiv de recurs trebuie de asemenea respins.

86. În sfârșit, prin intermediul celui de al optulea motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a refuzat în mod eronat o aplicare prin analogie a articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 la situația sa(49). Potrivit acestei dispoziții, obligațiile de plată irevocabile sunt anulate în cazul în care o instituție de credit părăsește sistemul. Întrucât, în conformitate cu articolul 70 alineatul (3) din Regulamentul MUR, în locul achitării în numerar a contribuției, ar putea fi oferite angajamente de plată irevocabile, în cazul ieșirii din sistem, contribuțiile percepute ex ante ar trebui să aibă „aceeași soartă” ca obligațiile de plată irevocabile: așadar, în speță, dacă acestea din urmă ar fi anulate, contribuțiile plătite în numerar ar trebui să fie restituite.

87. Or, articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul delegat 2015/81 prevede doar anularea obligațiilor de plată irevocabile și returnarea garanțiilor aferente acestora. Totuși, acest lucru nu poate însemna că suma pentru care există obligația de plată irevocabilă de plată este luată din FUR. Astfel, în conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul delegat 2015/81, recurgerea la obligații de plată irevocabile nu trebuie să compromită în niciun fel capacitatea financiară sau lichiditatea fondului. Unicul scop al acestui instrument este de a impune ca suma să fie plătită numai la cerere, iar nu imediat. Din articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul delegat 2015/81 rezultă că anularea unei obligații de plată irevocabile și restituirea garanției se face întotdeauna numai în schimbul primirii contribuției. Prin urmare, același lucru trebuie să se aplice și în cazul retragerii din sistem în temeiul alineatului (3), deoarece, în caz contrar, obligațiile de plată irevocabile nu și‑ar putea atinge niciodată obiectivul. Prin urmare, anularea obligației irevocabile de plată și returnarea garanției nu înseamnă că nu trebuie să mai fie furnizată contribuția pentru care este valabil acest instrument. Dimpotrivă, ieșirea din sistem trebuie să aibă ca rezultat stingerea obligației irevocabile de plată, fapt confirmat și de SRB în cadrul procedurii de recurs.

88. Astfel, articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 nu poate justifica, în ceea ce privește necesitatea unui tratament egal al obligațiilor de plată irevocabile și al contribuțiilor efectuate în numerar, o rambursare (pro rata) a acestora din urmă în cazul în care o instituție de credit părăsește sistemul.

89. În consecință, al optulea motiv de recurs trebuie de asemenea respins.

c) Cu privire la al zecelea motiv de recurs

90. Având în vedere cele de mai sus, trebuie de asemenea respins al zecelea motiv de recurs, prin care recurenta reproșează Tribunalului că a considerat în mod eronat, la punctul 136 din hotărârea atacată, că dispoziția articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR este neechivocă și că nu a respectat, astfel, cerințele principiului securității juridice.

91. După cum s‑a arătat anterior, sensul articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR rezultă din modul de funcționare și din obiectivele sistemului de percepere a contribuțiilor la FUR.

92. Prin urmare, al zecelea motiv de recurs se întemeiază pe o înțelegere eronată a cerinței de claritate a legislației, care decurge din principiul securității juridice(50). Astfel, faptul că o dispoziție este supusă interpretării și trebuie privită în interacțiune cu alte norme nu înseamnă că ea încalcă această cerință(51).

93. În consecință, al zecelea motiv de recurs trebuie de asemenea respins.

d) Cu privire la al cincilea și al unsprezecelea motiv de recurs

94. Prin intermediul celui de al unsprezecelea motiv, recurenta reproșează Tribunalului că nu a ținut seama de importanța principiului proporționalității în interpretarea normelor de drept.

95. Argumentația prezentată în acest context se bazează, în definitiv, pe o interpretare eronată a hotărârii, potrivit căreia Tribunalul ar fi statuat că o rambursare în temeiul articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR este întotdeauna și în toate circumstanțele exclusă, ceea ce, din punctul de vedere al recurentei, ar fi disproporționat. Cu toate acestea, o astfel de constatare ar depăși în mod evident obiectul litigiului și nu a fost efectuată de Tribunal în hotărârea atacată.

96. În schimb, recurenta nu a explicat motivul pentru care aplicarea articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR ar conduce, în cazul său, la un rezultat disproporționat, dar a oferit exemple ipotetice ale unui astfel de rezultat.

97. Într‑adevăr, al doisprezecelea motiv de recurs, împreună cu al cincilea motiv de recurs, prin care recurenta critică faptul că Tribunalul nu a ținut seama, la punctul 147, de excepția de nelegalitate a articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR invocată de ea, poate fi interpretat în sensul că recurenta susține că această dispoziție nu este valabilă întrucât, în exemplele menționate, conduce la rezultate disproporționate. Recurenta nu a explicat însă nici motivul pentru care se întâmplă acest lucru și în special motivul pentru care, în exemplele menționate, nu ar fi posibilă o interpretare proporțională a articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR(52). Acest lucru se datorează, la rândul său, faptului că recurenta presupune în mod eronat că Tribunalul a statuat că o restituire în temeiul articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR a contribuțiilor percepute ex ante este exclusă în toate cazurile posibile.

98. Astfel, al cincilea și al unsprezecelea motiv de recurs trebuie de asemenea să fie respinse.

e) Cu privire la al doisprezecelea motiv de recurs

99. În cadrul celui de al doisprezecelea motiv de recurs, recurenta reproșează Tribunalului că a interpretat în mod eronat principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Acesta ar fi considerat în mod eronat, la punctul 172 din hotărârea atacată, că pretinsa nelegalitate a deciziei adoptate la 23 februarie 2018 de SRB în temeiul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul MUR, potrivit căreia recurenta era (probabil) într‑o situație de dificultate, dar nu erau necesare măsuri de rezoluție, nu are niciun impact în ceea ce privește legalitatea deciziei atacate. Potrivit recurentei, decizia adoptată de SRB în temeiul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul MUR a fost cea care a determinat de fapt retragerea autorizației sale bancare la 11 iulie 2018. Cu toate acestea, întrucât această decizie a SRB ar fi fost nelegală, acesta nu se putea baza pe ea pentru a‑i refuza ulterior recurentei, ca urmare a retragerii autorizației, „protecția” prin intermediul FUR, fără a‑i restitui, în același timp, contribuțiile percepute ex ante.

100. Cu toate acestea, din observațiile de mai sus rezultă, pe de o parte, că argumentul potrivit căruia recurenta ar fi împiedicată să utilizeze FUR ca urmare a retragerii autorizației, deși ar fi „plătit” pentru aceasta, este incorect din punct de vedere material(53). Pe de altă parte, actele instituțiilor Uniunii sunt prezumate a fi legale și, prin urmare, valabile până la anularea lor(54). Prin urmare, Tribunalul a arătat în mod întemeiat, la punctul 171 din hotărârea atacată, că pretinsa nelegalitate a deciziei SRB, întemeiată pe articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul MUR, nu are niciun efect cu privire la prezenta procedură, întrucât aceasta nu face obiectul prezentei acțiuni.

101. În consecință, și al doisprezecelea motiv de recurs trebuie să fie respins.

f) Concluzie

102. Prin urmare, concluzia Tribunalului de la punctul 130 din hotărârea atacată, potrivit căreia o rambursare proporțională a contribuției pentru anul 2018 ca urmare a retragerii autorizației recurentei în cursul acestui an este exclusă, nu este afectată de nicio eroare de drept.

2. Cu privire la posibilitatea plății „soldului rămas” al contribuției pentru anul 2015 (al șaselea și al nouălea motiv de recurs)

103. Prin intermediul celui de al șaselea și al celui de al nouălea motiv de recurs, recurenta contestă în esență interpretarea dată de Tribunal articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR în ceea ce privește contribuția pentru anul 2015. În opinia Tribunalului, în pofida normei de compensare prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, această dispoziție se opune unei plăți a „soldului rămas” al contribuției pentru anul 2015.

104. Trebuie să reamintim că, de la 1 ianuarie 2015, Directiva RRB obligă toate statele membre să instituie mecanisme naționale de finanțare a rezoluției, care, la rândul lor, sunt alimentate prin contribuții percepute ex ante de la bănci până la atingerea unui anumit nivel‑țintă, în conformitate cu articolele 102 și 103 din această directivă. Cu toate acestea, pentru statele membre ale Uniunii bancare, relevanța practică a acestei obligații este redusă, întrucât, începând de la 1 ianuarie 2016, pentru toate instituțiile care fac obiectul Regulamentului MUR, FUR a înlocuit mecanismele naționale de finanțare(55). Astfel, pentru a consolida capacitatea financiară a FUR încă de la început, statele membre ale Uniunii bancare s‑au angajat, în cadrul IGA, să transfere integral către FUR contribuțiile percepute de la aceste instituții în anul 2015, în conformitate cu articolul 103 din Directiva RRB(56). Începând de la 1 ianuarie 2016, contribuțiile acestor instituții sunt calculate, în principiu(57), în conformitate cu articolele 69 și 70 din Regulamentul MUR. În conformitate cu articolul 67 alineatul (4) din Regulamentul MUR, acestea vor continua să fie colectate de autoritățile statelor membre și transferate către FUR în conformitate cu IGA.

105. Articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 prevede că, în timpul perioadei inițiale a FUR. contribuția plătită de bănci în anul 2015 va fi compensată treptat cu contribuțiile colectate în temeiul articolelor 69 și 70 din Regulamentul MUR. În practică, din contribuția individuală a unei bănci calculată anual în conformitate cu articolul 70 din Regulamentul MUR coroborat cu Regulamentul delegat 2015/63, se deduce 1/8 din contribuția plătită de această instituție de credit în anul 2015(58).

106. Potrivit recurentei, Tribunalul nu a ținut seama de faptul că din acest mecanism rezultă că contribuția pentru anul 2015 constituie doar un „avans” pentru FUR, care trebuie, în cele din urmă, rambursat băncilor care l‑au plătit. Întrucât, în cazul unei bănci care a ieșit din sistem înainte de încheierea perioadei inițiale, acest lucru nu a putut fi realizat printr‑o compensare cu contribuțiile viitoare, soldul rămas ar trebui să îi fie plătit la momentul ieșirii. Decizia SRB/ES/SRF/2018/03 privind stabilirea contribuțiilor percepute ex ante pentru anul 2018 ar demonstra că o astfel de plată este posibilă(59). Conform acestei decizii, băncilor în cazul cărora compensarea contribuției anuale pentru 2018 cu partea din contribuția lor pentru anul 2015 are ca rezultat o sumă negativă li se va plăti diferența. Prin urmare, concluzia Tribunalului potrivit căreia o rambursare a „soldului rămas” al contribuției pentru anul 2015 este exclusă în temeiul articolului 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR este afectată de o eroare de drept.

107. Este adevărat că contribuția pentru anul 2015 se compensează cu contribuțiile anuale percepute ex ante ale băncilor care au plătit‑o și, prin urmare, nu este „suplimentară” față de acestea. În schimb, potrivit articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, o bancă care era deja autorizată într‑un stat membru al Uniunii bancare la 1 ianuarie 2015 și care a plătit contribuția pentru anul 2015 va fi plătit, la sfârșitul perioadei inițiale, aceeași sumă ca o bancă comparabilă ca mărime și profil de risc care și‑a început activitatea abia la 1 ianuarie 2016 și care rămâne obligată să plătească contribuții pe întreaga durată a perioadei inițiale.

108. Cu toate acestea, din aceasta nu decurge nici că contribuția pentru anul 2015 reprezintă un „avans” care trebuie rambursat. Aceasta nu înseamnă nici că „soldul rămas” al contribuției pentru anul 2015 – încă necompensat cu contribuții viitoare – al unei bănci care iese din MUS înainte de sfârșitul perioadei inițiale și care, prin urmare, nu mai plătește alte contribuții, poate fi rambursat.

109. Într‑adevăr, astfel cum a arătat în mod corect Tribunalul la punctul 117 din hotărârea atacată, contribuțiile pentru anul 2015, odată transferate către FUR în conformitate cu IGA, fac parte integrantă din resursele acestuia. Acestea sunt tratate exact în același mod ca toate celelalte contribuții, care sunt în continuare colectate la nivel național, dar sunt transferate către FUR în conformitate cu IGA(60). Acest lucru este de asemenea justificat, din moment ce mecanismele naționale de finanțare pentru statele membre ale Uniunii bancare sunt, oricum, înlocuite de FUR(61).

110. Astfel, suma tuturor contribuțiilor colectate în anul 2015 este inclusă încă de la început în calculul sumei totale care trebuie colectată pentru a atinge nivelul‑țintă al FUR estimat pentru anul 2024. Așadar, acești bani ar lipsi dacă fiecărei bănci care iese din sistem înainte de sfârșitul perioadei inițiale i s‑ar restitui un sold rămas din plata pentru anul 2015. Prin urmare, și în ceea ce privește contribuțiile pentru anul 2015 trebuie să se aplice principiul consacrat la articolul 70 alineatul (4) din Regulamentul MUR, conform căruia contribuțiile primite în mod corespunzător nu pot fi rambursate(62).

111. Nici împrejurarea – subliniată în cadrul celui de al cincilea motiv de recurs – că compensarea contribuțiilor în temeiul articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81 poate conduce, în cazuri individuale, la o sumă negativă, care este, ulterior, plătită băncii respective, nu înseamnă că contribuțiile pentru anul 2015 pot fi retrase din FUR.

112. Această plată are, mai degrabă, la origine două motive sistemice: în primul rând, în conformitate cu articolul 70 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul MUR, nu se poate percepe mai mult de 1/8 din nivelul‑țintă pe an, astfel cum a indicat, de asemenea, Tribunalul la punctul 100 din hotărârea atacată. Această dispoziție este menită să asigure că contribuțiile sunt distribuite uniform și, astfel, nu determină o sarcină economică excesivă asupra sectorului bancar, ceea ce ar putea avea un efect destabilizator. Dacă însă suma negativă, care rezultă, eventual, în urma unei compensări, nu este plătită băncii respective, suma percepută în acest an ar depăși 1/8 din nivelul‑țintă. Astfel, contribuțiile pentru anul 2015 au constituit o parte integrantă din resursele FUR încă de la transferul lor către FUR în temeiul IGA(63).

113. În al doilea rând, sectorul bancar în ansamblul său trebuie să furnizeze, pe parcursul unei perioade de opt ani, cel puțin 1 % din cuantumul tuturor depozitelor garantate din statele membre participante. Cu toate acestea, o bancă individuală trebuie să contribuie la această sumă cu o cotă maximă care se compune, în principiu, din opt contribuții anuale. Desigur, legiuitorul ar fi putut de asemenea să stabilească o altă contribuție maximă individuală; nu există însă nicio dovadă că limita superioară astfel stabilită este afectată de o eroare de apreciere(64).

114. Cu toate acestea, pentru ca FUR să dispună de resurse suficiente încă din primul an de existență, a fost necesar să se furnizeze capital de pornire încă din acest an, sub forma contribuției pentru anul 2015. Acest lucru nu a determinat însă nici creșterea nivelului‑țintă, nici scurtarea duratei perioadei inițiale.

115. Fără compensarea prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81, o bancă ce era, respectiv este obligată să plătească contribuții încă înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului MUR și până la sfârșitul perioadei inițiale ar plăti însă o contribuție mai mare decât contribuția maximă stabilită. Prin urmare, astfel cum a reținut în mod corect Tribunalul la punctul 124 din hotărârea atacată, prin norma de compensare se asigură că transferul contribuțiilor pentru anul 2015 către FUR nu creează dezechilibre între băncile în cauză în ceea ce privește împărțirea sarcinii financiare.

116. În cazul de față, recurenta, întrucât nu mai este obligată să plătească contribuția începând cu anul 2019, rămâne, în orice caz, sub nivelul contribuției maxime, deși nu i se plătește „soldul rămas”. Astfel, ea a plătit, în cele din urmă, mai mult decât o bancă de referință ipotetică de aceeași mărime și cu același profil de risc, care și‑a început activitatea abia la 1 ianuarie 2016 și care a ieșit apoi din sistem la același moment ca și recurenta.

117. Cu toate acestea, după cum s‑a explicat deja, diferențele în ceea ce privește sarcina individuală a contribuției în funcție de momentul în care o bancă își începe activitatea în perioada inițială sunt inerente sistemului și nu pot fi complet evitate(65). Acest lucru se datorează, în cele din urmă, împrejurării că nivelul‑țintă nu poate fi obținut de sectorul bancar dintr‑o dată, ci doar pe parcursul unei perioade mai lungi, iar compunerea sectorului bancar se modifică în această perioadă. Aceasta nu poate totuși conduce la necesitatea de a începe „de la zero” la fiecare modificare. În caz contrar, realizarea obiectivului de atingere a nivelului‑țintă până în anul 2024 ar fi grav periclitată(66).

118. În consecință, Tribunalul a statuat, tot fără a săvârși o eroare de drept, că, în cazul ieșirii din sistem a unei bănci în perioada inițială, „soldul rămas” al contribuției pentru anul 2015 nu poate fi plătit acesteia.

119. Prin urmare, al șaselea și al nouălea motiv de recurs trebuie să fie respinse.

3. Cu privire la legalitatea de formă a deciziei atacate (al treisprezecelea motiv de recurs)

120. În ceea ce privește legalitatea de formă a deciziei atacate, Tribunalul a statuat, la punctele 174-180 din hotărârea atacată, că decizia SRB îndeplinea cerința de motivare prevăzută la articolul 296 TFUE. Astfel, din aceasta pot fi deduse elementele de fapt esențiale, precum și interpretarea de către SRB a legislației relevante, pe care acesta și‑a întemeiat respingerea cererii recurentei.

121. Prin intermediul celui de al treisprezecelea motiv de recurs, recurenta critică în esență faptul că Tribunalul ar fi aplicat, în această privință, un criteriu eronat, întrucât confirmarea deciziei SRB impunea utilizarea unor considerente juridice suplimentare în hotărârea atacată și, prin urmare, aceasta din urmă nu poate fi considerată suficient motivată. În plus, întrebările și discuțiile din faza orală a procedurii în fața Tribunalului ar fi arătat că motivarea SRB nu era suficientă.

122. Acest raționament pierde, în mod evident, din vedere sensul și finalitatea cerinței de motivare. Potrivit unei jurisprudențe constante, aceasta are scop să permită persoanelor vizate să decidă, în deplină cunoștință de cauză, dacă doresc să introducă o cale de atac împotriva deciziei, iar instanței competente să își exercite controlul. Prin urmare, nu ar fi necesar ca motivarea să menționeze toate elementele de fapt și de drept pertinente(67). Trebuie să se facă distincție între respectarea cerinței de motivare și corectitudinea materială a motivării(68). Prin urmare, chiar și o motivare incorectă din punct de vedere material poate fi suficientă în raport cu articolul 296 TFUE(69).

123. În consecință, nici împrejurarea că, atunci când a confirmat interpretarea juridică a SRB, Tribunalul a luat în considerare alte elemente de drept, nici faptul că anumite aspecte erau controversate nu sunt de natură să demonstreze o eroare de drept în constatarea Tribunalului potrivit căreia decizia atacată a fost suficient motivată.

124. Așadar, al treisprezecelea motiv de recurs trebuie de asemenea să fie respins.

C. Cu privire la cheltuielile de judecată

125. Din considerațiile care precedă rezultă că recursul trebuie să fie respins în întregime. Așadar, Curtea trebuie să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât SRB a formulat o cerere în acest sens, recurenta trebuie să suporte atât propriile cheltuieli de judecată, cât și cheltuielile de judecată aferente procedurii de recurs și pe cele ale SRB.

126. În temeiul articolului 140 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, care este de asemenea aplicabil procedurii de recurs, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Pe de altă parte, potrivit articolului 184 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, în cazul în care un intervenient în primă instanță, deși nu a formulat el însuși recurs, a participat la faza scrisă sau orală a procedurii în fața Curții, aceasta din urmă poate decide ca el să suporte propriile cheltuieli de judecată. Prin urmare, trebuie să se decidă că Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.

VI. Concluzie

127. Rezumând, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează:

1. Respinge recursul.

2. ABLV Bank AS, în lichidare, suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele aferente recursului și pe cele efectuate de SRB.

3. Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.

1 Limba originală: germana.

2 A se vedea considerentele (3) și (19) ale Regulamentului MUR (a se vedea referința din nota de subsol 3) și considerentele (5), (76) și (104) ale Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (denumită în continuare „Directiva RRB”, JO 2014, L 173, p. 190).

3 Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (denumit în continuare „Regulamentul MUR”) (JO 2014, L 225, p. 1).

4 Așadar de către băncile comerciale autorizate într‑un stat membru, care participă la Mecanismul unic de supraveghere (MUS). Acestea sunt, toate, statele membre ale zonei euro, precum și, de la 1 octombrie 2020, Croația și Bulgaria.

5 A se vedea articolul 100 din Directiva RRB. Pentru statele membre ale Uniunii bancare, această obligație a fost practic înlocuită, începând din anul 2016, cu participarea acestora la crearea FUR.

6 A se vedea considerentul (107) al Regulamentului MUR.

7 În temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor (JO 2014, L 173, p. 149), statele membre se asigură că depozitele aceluiași deponent sunt garantate până la un cuantum de 100 000 de euro.

8 A se vedea articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/81 al Consiliului din 19 decembrie 2014 de stabilire a condițiilor uniforme de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește contribuțiile ex ante la Fondul unic de rezoluție (JO 2015, L 15, p. 1) (denumit în continuare „Regulamentul de punere în aplicare 2015/81”).

9 A se vedea în special Hotărârea din 14 noiembrie 2019, State Street Bank International (C‑255/18, EU:C:2019:967), Hotărârea din 3 decembrie 2019, Iccrea Banca (C‑414/18, EU:C:2019:1036), și Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB (C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601).

10 A se vedea referința de la nota de subsol 3.

11 A se vedea referința de la nota de subsol 2.

12 A se vedea referința de la nota de subsol 8.

13 JO 2015, L 11, p. 44.

14 JO 2017, L 337, p. 6.

15 A se vedea articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (denumit în continuare „Regulamentul privind MUS”) (JO 2013, L 287, p. 63).

16 Decizia SRB/EES/2018/09 din 23 februarie 2018.

17 SRB/ES/SRF/2018/03.

18 Punctele 65-76 din hotărârea atacată.

19 Punctele 77-90 și în special punctul 84 din hotărârea atacată.

20 Punctele 77-111 din hotărârea atacată.

21 A se vedea în special punctele 120-129 din hotărârea atacată.

22 A se vedea în această privință punctele 92-96 din hotărârea atacată.

23 A se vedea în această privință punctele 65-76 din hotărârea atacată.

24 A se vedea în special punctele 80-89 din hotărârea atacată.

25 A se vedea articolul 70 alineatul (1) din Regulamentul MUR.

26 În orice caz, atât timp cât mijloacele financiare disponibile nu se reduc sub două treimi din suma reprezentând 1 % din toate depozitele garantate la momentul respectiv, fie prin utilizarea fondului, fie printr‑o nouă creștere a depozitelor garantate [a se vedea articolul 69 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul MUR].

27 Desigur, acest regulament se aplică în mod direct perceperii contribuțiilor la mecanismele naționale de finanțare. Cu toate acestea, odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului MUR, pentru statele membre ale Uniunii bancare, FUR a înlocuit mecanismele de finanțare menționate pentru toate instituțiile care intră sub incidența acestuia. Prin urmare, Regulamentul delegat 2015/63 se aplică, mutatis mutandis, la calcularea contribuțiilor la FUR percepute ex ante [a se vedea articolul 70 alineatul (6) din Regulamentul MUR].

28 De fapt, se ia ca bază o combinație între cuantumul mediu al depozitelor garantate din statul membru respectiv și cuantumul total al depozitelor garantate din toate statele membre participante în anul anterior, [a se vedea articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81]. Acest lucru nu este însă decisiv pentru înțelegerea modului de funcționare a perceperii contribuțiilor. În anii precedenți, SRB a stabilit câte o contribuție anuală totală care corespundea unui nivel de 1/8 dintr‑o sumă reprezentând între 1,05 % și 1,35 % din cuantumul mediu astfel calculat al depozitelor garantate în anul precedent (a se vedea https://www.srb.europa.eu/en/content/2020-srf‑levies‑ex‑ante‑contributions).

29 A se vedea articolul 4 alineatul (1) și articolul 14 alineatele (1)-(4) din Regulamentul delegat 2015/63 și Hotărârea din 14 noiembrie 2019, State Street Bank International (C‑255/18, EU:C:2019:967, punctul 42).

30 A se vedea Propunerea de regulament MUR a Comisiei din 10 iulie 2013, COM(2013) 520 final, p. 16 și 17.

31 A se vedea cu privire la acest aspect Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB (C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 117).

32 Sau momentul unei „imagini fixe”, astfel cum este formulat în Concluziile avocatului general Campos Sánchez‑Bordona prezentate în cauza State Street Bank International (C‑255/18, EU:C:2019:539, punctul 71).

33 A se vedea în special punctele 54 și 55 din prezentele concluzii.

34 A se vedea Propunerea de regulament MUR a Comisiei din 10 iulie 2013, COM(2013) 520 final, p. 15.

35 A se vedea considerentul (107) al Regulamentului MUR.

36 A se vedea de asemenea în această privință Concluziile noastre prezentate în cauzele Aeris Invest/SRB și Algebris (UK) și Anchorage Capital Group/SRB (C‑874/19 P și C‑934/19 P, EU:C:2021:563, punctul 104). A se vedea de asemenea Propunerea de regulament MUR a Comisiei din 10 iulie 2013, COM(2013) 520 final, p. 15.

37 Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB (C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 113).

38 A se vedea punctul 54 din prezentele concluzii.

39 A se vedea considerentul (11) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81.

40 A se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2019, State Street Bank International (C‑255/18, EU:C:2019:967, punctul 43).

41 Hotărârea din 14 noiembrie 2019, State Street Bank International (C‑255/18, EU:C:2019:967, punctul 44).

42 A se vedea considerentele (20) și (102) ale Regulamentului MUR.

43 A se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2019, State Street Bank International (C‑255/18, EU:C:2019:967, punctul 43).

44 A se vedea în acest sens punctul 69 din prezentele concluzii.

45 A se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB (C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctul 117).

46 A se vedea în această privință în special punctul 86 din hotărârea atacată.

47 Contribuțiile pot fi percepute din nou în cazul în care, prin utilizarea fondurilor, nivelul‑țintă scade sub 2/3 din cuantumul de 1 % din depozitele garantate [a se vedea articolul 69 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul MUR și punctul 53 din prezentele concluzii].

48 A se vedea în acest sens punctele 54-56 din prezentele concluzii.

49 A se vedea punctele 110 și 111 din hotărârea atacată.

50 A se vedea de exemplu Hotărârea din 9 iulie 2015, Cabinet Medical Veterinar Dr. Tomoiagă Andrei (C‑144/14, EU:C:2015:452, punctele 34 și 35).

51 A se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia (C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P‑C‑208/02 P și C‑213/02 P, EU:C:2005:408, punctele 217 și 218), și Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft (C‑72/15, EU:C:2017:236, punctul 167).

52 Astfel, o dispoziție trebuie să fie considerată nevalidă numai atunci când nu este posibilă nicio interpretare compatibilă cu principiile sau normele de drept superioare [a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 1995, Spania/Comisia (C‑135/93, EU:C:1995:201, punctul 37), Hotărârea din 4 octombrie 2001, Italia/Comisia (C‑403/99, EU:C:2001:507, punctul 28 și 37), și Hotărârea din 26 iunie 2007, Ordre des barreaux francophones et germanophone și alții (C‑305/05, EU:C:2007:383, punctul 28)].

53 A se vedea în special punctele 64-69 din prezentele concluzii.

54 A se vedea Hotărârea din 2 octombrie 2014, Strack/Comisia (C‑127/13 P, EU:C:2014:2250, punctul 78), Hotărârea din 28 ianuarie 2016, Éditions Odile Jacob/Comisia (C‑514/14 P, nepublicată, EU:C:2016:55, punctul 40), și Hotărârea din 10 septembrie 2019, HTTS/Consiliul (C‑123/18 P, EU:C:2019:694, punctul 100).

55 În statele membre ale Uniunii bancare, contribuțiile la mecanismul național de finanțare sunt acum percepute doar de la întreprinderile care nu intră sub incidența Regulamentului MUR.

56 A se vedea considerentul (12) și articolul 3 alineatul (3) din IGA.

57 Pentru detalii, a se vedea articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare 2015/81.

58 A se vedea punctul 100 din hotărârea atacată.

59 A se vedea punctul 33 din prezentele concluzii.

60 A se vedea articolul 67 alineatul (4) din Regulamentul MUR și articolul 1 alineatul (1) și articolul 3 alineatul (1) din IGA.

61 A se vedea considerentul (9) din IGA.

62 A se vedea în această privință punctul 67 din prezentele concluzii.

63 A se vedea punctul 108 de mai sus din prezentele concluzii.

64 În ceea ce privește marja largă de apreciere a legiuitorului în acest domeniu, a se vedea mai sus punctele 60 și 76 din prezentele concluzii.

65 A se vedea în această privință punctele 69 și 76 din prezentele concluzii.

66 A se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2019, State Street Bank International (C‑255/18, EU:C:2019:967, punctul 43).

67 A se vedea Hotărârea din 15 iulie 2021, Comisia/Landesbank Baden‑Württemberg și SRB (C‑584/20 P și C‑621/20 P, EU:C:2021:601, punctele 103 și 104).

68 A se vedea Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala (C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 181), Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Consiliul/Bamba (C‑417/11 P, EU:C:2012:718, punctul 60), și Hotărârea din 22 aprilie 2021, Consiliul/PKK (C‑46/19 P, EU:C:2021:316, punctele 55 și 56).

69 Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala (C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 181).