Concluziile avocatului general N. Emiliou prezentate la 7 iulie 2022.#Regionų apygardos administracinio teismo Kauno rūmai.#Cerere de decizie preliminară formulată de Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas.#Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie penală – Sistemul de Informații Schengen de a doua generație (SIS II) – Decizia 2007/533/JAI – Alertă privind un obiect căutat – Articolul 38 – Obiectivele alertei – Confiscare sau folosire ca probe în cursul procedurilor penale – Articolul 39 – Executarea acțiunii bazate pe o alertă – Măsuri adoptate în conformitate cu dreptul național al statelor membre – Reglementare națională care prevede obligația de a interzice înmatricularea vehiculelor care fac obiectul unor alerte în SIS II.#Cauza C-88/21.

La 14 iunie 1985, șefii de stat și de guvern ai mai multor state membre s‑au reunit într‑o mică comună din Luxemburg pentru a semna primul acord (Acordul Schengen) ( 2 ) care deschidea calea către un spațiu european fără controale la frontierele interne: spațiul Schengen.

În anii care au urmat, acest spațiu comun european a evoluat nu numai în ceea ce privește dimensiunea (din punct de vedere geografic, odată cu creșterea numărului de state membre contractante), ci și în ceea ce privește cadrul legal al Uniunii – cunoscut sub denumirea de acquis‑ul Schengen ( 3 ) – care garantează buna funcționare a spațiului Schengen și asigură cooperarea dintre statele membre.

Deși progresul către un spațiu fără frontiere interne a permis cetățenilor Uniunii să circule mai liber, aceste evoluții au venit în paralel cu responsabilitatea stabilirii și a menținerii unui nivel ridicat de securitate pe teritoriile statelor membre prin măsuri care, pe de o parte, previn și combat criminalitatea și, pe de altă parte, îmbunătățesc coordonarea și cooperarea între autoritățile polițienești și judiciare. Într‑adevăr, este evident că libera circulație poate în mod inevitabil să faciliteze de asemenea activitatea infracțională transfrontalieră.

Prezenta cauză privește unul dintre instrumentele‑cheie create în virtutea acestei responsabilități, și anume Sistemul de informații Schengen din a doua generație (denumit în continuare „SIS II”), care vizează tocmai menținerea unei astfel de securități și a gestionării frontierelor în Europa. În acest context, se solicită Curții să interpreteze unul dintre principalele instrumente care reglementează SIS II, și anume Decizia 2007/533/JAI a Consiliului privind înființarea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) ( 4 ) și, mai precis, articolul 39 din aceasta.

Prezenta cauză oferă Curții ocazia de a clarifica obligațiile ce revin autorităților competente ale statelor membre și marja lor de apreciere în cazul introducerii unei alerte în SIS II în scopul confiscării unui obiect sau al utilizării sale ca probă în cursul procedurilor penale, dar respectiva alertă nu mai este considerată relevantă.

Potrivit articolului 3 alineatul (1) din Decizia 2007/533, în sensul aceleiași decizii: „(a) «alertă» înseamnă o serie de date introduse în SIS II care le permite autorităților competente să identifice o persoană sau un obiect în vederea luării unor măsuri specifice în ceea o/îl privește; (b) «informații suplimentare» înseamnă acele informații care nu sunt stocate în SIS II, dar care sunt în legătură cu alertele introduse în SIS II și care urmează a fi transmise în cadrul schimbului de informații: […]”

Articolul 8 alineatul (1) din Decizia 2007/533 prevede că „schimbul de informații suplimentare se face în conformitate cu dispozițiile Manualului SIRENE și ale infrastructurii de comunicare. […]”.

Capitolul IX din Decizia 2007/533, intitulat „Alertele privind obiectele căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale”, cuprinde articolele 38 și 39. Articolul 38, intitulat „Obiective și condiții de emitere a alertelor”, prevede: „(1) Se introduc în SIS II datele cu privire la obiectele căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale. (2) Se introduc următoarele categorii de obiecte ușor identificabile: (a) autovehicule cu o capacitate cilindrică de peste 50 centimetri cubi, ambarcațiuni și aeronave; […]”

Potrivit articolului 39 din Decizia 2007/533, intitulat „Executarea acțiunii bazate pe o alertă”: „(1) Dacă o operațiune de căutare indică existența unei alerte în cazul unui obiect care a fost localizat, autoritatea care a coroborat cele două informații contactează autoritatea care a emis alerta pentru a se conveni măsurile care urmează să fie adoptate. […] (2) Informațiile menționate la alineatul (1) sunt comunicate prin intermediul schimbului de informații suplimentare. (3) Statul membru care a localizat obiectul ia măsuri în conformitate cu legislația națională.”

Articolul 45 din Decizia 2007/533, care se referă la perioada de păstrare a alertelor privind obiectele, prevede că: „(1) Alertele privind obiectele introduse în SIS II în temeiul [Deciziei 2007/533] sunt păstrate numai atât timp cât este necesar pentru realizarea scopurilor pentru care au fost introduse. […] (3) Alertele privind obiectele introduse în conformitate cu articolul 38 sunt păstrate maximum zece ani. […]”

Potrivit articolului 49 alineatul (2) din Decizia 2007/533: „Numai statul membru care a emis alerta este autorizat să modifice, să suplimenteze, să corecteze, să actualizeze sau să șteargă datele pe care le‑a introdus.”

Potrivit articolului 1 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 1986/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind accesul la Sistemul de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) al serviciilor competente, în statele membre, pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor ( 5 ): „(1) Fără a aduce atingere articolelor 38 și 40 și articolului 46 alineatul (1) din [Decizia 2007/533], serviciile competente, în statele membre, pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor, astfel cum sunt menționate în Directiva 1999/37/CE [a Consiliului din 29 aprilie 1999 privind documentele de înmatriculare pentru vehicule (JO 1999, L 138, p. 57, Ediție specială, 07/vol. 7, p. 74)], au acces la următoarele date introduse în SIS II în conformitate cu articolul 38 alineatul (2) literele (a), (b) și (f) din [Decizia 2007/533], exclusiv în scopul de a verifica dacă vehiculele care le sunt prezentate în vederea înmatriculării au fost furate, sustrase sau pierdute sau sunt căutate pentru a constitui probe într‑un proces penal: (a) datele privind autovehiculele cu o capacitate cilindrică mai mare de 50 cm3; […] (2) Serviciile menționate la alineatul (1) care sunt servicii publice au drept de acces direct la datele introduse în SIS II.”

În cadrul SIS II și în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/219 a Comisiei din 29 ianuarie 2015 de înlocuire a anexei la Decizia de punere în aplicare 2013/115/UE privind Manualul SIRENE și alte măsuri de punere în aplicare a Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) ( 6 ) și anexa la aceasta (denumită în continuare „Manualul SIRENE”), statele membre fac schimb de informații suplimentare referitoare la alertele introduse în SIS II. Pentru ca SIS II să funcționeze efectiv, schimbul de informații este efectuat de birourile SIRENE.

Manualul SIRENE a fost adoptat pentru a facilita activitatea birourilor SIRENE, pentru a reflecta mai bine nevoile operaționale ale utilizatorilor SIS II implicați în operațiunile SIRENE și pentru a îmbunătăți coerența procedurilor de lucru.

Considerentul (4) al Manualului SIRENE prevede printre altele că „o semnalare introdusă în SIS II se păstrează numai pe perioada necesară realizării scopurilor pentru care a fost introdusă”.

Punctul 8 din Manualul SIRENE vizează în mod specific „semnalările privind obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe (articolul 38 din [Decizia 2007/533])”. Punctul 8.4 din Manualul SIRENE, intitulat „Ștergerea semnalărilor privind obiectele căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale”, prevede că o semnalare se șterge: „(a) la confiscarea obiectului sau, în cazul unei măsuri echivalente, după efectuarea schimbului necesar ulterior de informații suplimentare între birourile SIRENE sau atunci când obiectul este vizat de o altă procedură judiciară sau administrativă (de exemplu, procedura judiciară privind cumpărarea cu bună‑credință, proprietatea disputată sau cooperarea judiciară cu privire la probe); (b) la încetarea valabilității semnalării sau (c) la adoptarea unei decizii în acest sens de către autoritatea competentă a statului membru semnalant.”

Potrivit punctului 2.2.2 din apendicele 2 la Manualul SIRENE, autoritățile statului membru care a localizat obiectul trebuie, în conformitate cu legislația națională, (i) să confiște obiectul sau să ia toate măsurile asiguratorii necesare, (ii) să identifice persoana care deține obiectul și (iii) să contacteze biroul SIRENE din statul membru emitent.

Punctul 3 din Lietuvos Respublikos vidaus reikalų ministro įsakymas Nr. 1V‑324 dėl Lietuvos nacionalinės antrosios kartos Šengeno informacinės sistemos nuostatų patvirtinimo (Ordinul ministrului de interne al Republicii Lituania nr. 1V‑324 privind aprobarea normelor privind Sistemul național de informații Schengen de a doua generație din Lituania) din 17 septembrie 2007 (denumit în continuare „Dispozițiile naționale privind SIS II”) prevede că SIS II național lituanian (denumit în continuare „N.SIS II”) este instituit și funcționează în temeiul dreptului Uniunii.

În conformitate cu punctul 25 din Dispozițiile naționale privind SIS II, întreprinderea de stat Regitra are acces la lista de date N.SIS II privind autovehiculele căutate și remorcile acestora, la registrul național de înmatriculare a vehiculelor și la documentele de înmatriculare a autovehiculelor căutate.

În temeiul punctelor 13-13.3 din Normele privind înmatricularea autovehiculelor și a remorcilor acestora, aprobate prin Ordinul ministrului de interne al Republicii Lituania nr. 260 din 25 mai 2001 (denumite în continuare „Normele privind înmatricularea”), întreprinderea de stat Regitra informează poliția atunci când, printre altele, solicitantul dorește să înmatriculeze un vehicul al cărui motor ori plăcuță de înmatriculare sau vehiculul însuși este înregistrat în registrul vehiculelor căutate, în N.SIS II al Lituaniei.

Punctul 14 din Normele privind înmatricularea prevede că, după informarea poliției în cazurile prevăzute la punctele 13.1-13.3 din Normele privind înmatricularea, vehiculele menționate la punctul 13.1.1 din aceste norme pot fi înmatriculate numai după ce au fost șterse din registrul vehiculelor căutate, adică din N.SIS II lituanian.

La 13 noiembrie 2015, D. R. a achiziționat un vehicul în Germania în temeiul unui contract încheiat cu societatea A. M. Transports. Acest vehicul a fost radiat o săptămână mai târziu din registrul german și transportat în Lituania, unde a fost revândut unei alte persoane.

La 22 februarie 2016, noul proprietar a încercat să înmatriculeze autovehiculul în Lituania, dar nu a putut face acest lucru deoarece în SIS II fusese introdusă o alertă pentru vehiculul respectiv, emisă în Bulgaria la 23 decembrie 2015, întrucât aparent fusese furat.

Autoritățile lituaniene au informat autoritățile bulgare că vehiculul a fost găsit și că a fost deschisă o anchetă penală cu privire la acesta. Totuși, prin decizia din 21 septembrie 2016 a Parchetului districtual din Marijampolė (Lituania), această anchetă a fost închisă, concluzionându‑se că nu a fost săvârșită nicio infracțiune în Lituania. Prin aceeași decizie, vehiculul în cauză a fost restituit lui D. R., iar proprietarul vehiculului la momentul pretinsului furt, și anume NABKO HOLDING GRUP (Bulgaria), a fost informat și i s‑au comunicat datele lui D. R.

Cu toate acestea, timp de peste trei ani, autoritățile competente din Bulgaria nu au luat nicio măsură pentru a șterge din SIS II alerta referitoare la vehicul.

La 20 februarie 2019, D. R. a solicitat camerei regionale a VĮ Regitra (denumită în continuare „Regitra”) înmatricularea vehiculului în Lituania. Această cameră regională i‑a respins însă cererea. Deși reclamantul a contestat decizia, Regitra a menținut această decizie în temeiul punctului 14 din Normele privind înmatricularea, dat fiind că datele referitoare la căutarea vehiculului în Bulgaria fuseseră introduse în SIS II și continuau să apară în sistem.

Reclamantul a introdus o acțiune împotriva deciziei Regitra la Regionų apygardos administracinio teismo Kauno rūmai (Tribunalul Administrativ Regional din Kaunas, Lituania). În opinia acestei instanțe, dispoziția națională invocată de Regitra pentru a‑și menține decizia inițială pare să restrângă în mod disproporționat dreptul de proprietate al proprietarului vehiculului și dreptul de a dispune de bunurile sale. Într‑adevăr, interdicția de înmatriculare a vehiculului se aplică pentru o perioadă de timp nedeterminată și nu poate fi adaptată în funcție de împrejurările specifice ale fiecărui caz în parte.

În acest context, instanța națională amintită a decis să trimită cauza la Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă a Lituaniei) pentru examinarea aspectelor menționate. Această instanță împărtășește îndoielile exprimate de Regionų apygardos administracinio teismo Kauno rūmai (Tribunalul Administrativ Regional din Kaunas). În special, având în vedere că anumite dispoziții ale Normelor privind înmatricularea au fost introduse pentru a garanta îndeplinirea obiectivelor acquis‑ului Schengen și pentru a contribui la funcționarea generală a SIS II, instanța de trimitere ridică problema compatibilității acestor norme cu dreptul Uniunii.

În aceste condiții, Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă a Lituaniei) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 39 din [Decizia 2007/533], în special articolul 39 alineatul (3) din aceasta, trebuie interpretat în sensul că impune obligația de a interzice înmatricularea obiectelor pentru care a fost emisă o alertă în Sistemul de informații Schengen, în pofida faptului că semnalarea nu mai este relevantă (vehiculul a fost localizat, procedura penală în statul membru în care a fost localizat vehiculul a încetat în lipsa unei infracțiuni săvârșite în statul membru respectiv, iar statul care a emis alerta a fost informat, însă omite să procedeze la eliminarea alertei din sistem? 2) Articolul 39 din [Decizia 2007/533], în special articolul 39 alineatul (3) din aceasta, trebuie interpretat în sensul că impune unui stat membru care a localizat un obiect pentru care a fost emisă o alertă în temeiul articolului 38 alineatul (1) din decizia menționată să adopte norme de drept intern prin care să se interzică orice acțiune în raport cu obiectul localizat, cu excepția acțiunilor care permit atingerea unui obiectiv prevăzut la articolul 38 (confiscarea sau folosirea ca probă în cursul procedurilor penale)? 3) Articolul 39 din [Decizia 2007/533], în special articolul 39 alineatul (3) din aceasta, trebuie interpretat în sensul că permite statelor membre să instituie un regim juridic care să prevadă derogări de la interdicția de înmatriculare a vehiculelor pentru care a fost introdusă o alertă în SIS în temeiul articolului 38 din decizia menționată, după ce autoritățile competente ale statului membru au luat măsuri pentru ca statul care a introdus alerta să fie informat cu privire la obiectul localizat?”

Guvernele leton, lituanian, neerlandez și portughez, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise.

Prin intermediul celor trei întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 39 din Decizia 2007/533, pe de o parte, impune statelor membre să interzică înmatricularea unui vehicul pentru care a fost introdusă o alertă în SIS II și, pe de altă parte, se opune unor derogări de la o astfel de interdicție în împrejurări în care se consideră că alerta nu mai este relevantă.

După ce vom aminti foarte pe scurt textul și funcția articolului 39 din Decizia 2007/533 (A), vom aborda prima problemă ridicată de instanța de trimitere: dacă această dispoziție impune statelor membre să interzică înmatricularea unui vehicul pentru care a fost introdusă o alertă în SIS II (B). Vom oferi apoi clarificări cu privire la momentul în care o astfel de alertă ar trebui să fie ștearsă, înainte de a reveni la a doua problemă ridicată de instanța de trimitere: dacă dreptul Uniunii se opune unei norme naționale care interzice înmatricularea unui vehicul în cazul în care o alertă nu mai este relevantă sau actualizată (C).

SIS II, care a intrat în funcțiune la 9 aprilie 2013, constituie un instrument esențial pentru garantarea unui grad sporit de securitate în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție al Uniunii Europene, precum și pentru asigurarea aplicării dispozițiilor acquis‑ului Schengen. Pentru realizarea acestor obiective, sistemul a fost conceput pentru a permite autorităților de securitate ale statelor membre să introducă informații specifice în SIS II și să facă schimb de informații suplimentare, astfel încât să poată fi întreprinse acțiuni specifice. În această privință, SIS II conține în special alerte referitoare la anumite obiecte, cum ar fi bancnotele, armele de foc și vehiculele care au fost furate, însușite ilegal sau pierdute.

În ceea ce privește astfel de obiecte, o alertă poate fi introdusă, printre altele, în scopul confiscării sau al folosirii ca probe în cadrul procedurilor penale potrivit articolului 38 din Decizia 2007/533. În acest context, articolul 39 din această decizie – dispoziție care se află în centrul prezentei cauze – privește acțiunea care trebuie întreprinsă de autoritățile statului membru care au localizat obiectul (denumit în continuare „statul membru de executare”) pentru care autoritățile unui alt stat membru (denumit în continuare „statul membru emitent”) au introdus o alertă în SIS II.

Articolul 39 alineatul (1) din Decizia 2007/533 impune autorităților statului membru de executare să contacteze autoritățile statului membru emitent „pentru a se conveni măsurile care urmează să fie adoptate”. La rândul său, alineatul (3) al acestei dispoziții impune statului membru de executare să „ia măsuri în conformitate cu legislația națională”.

Astfel cum a subliniat recent domnul avocat general Pikamäe, modul de redactare a acestei dispoziții nu este un exemplu de precizie. Cu toate acestea, punctul 2.2.2 din apendicele 2 la Manualul SIRENE – care este menit să ofere claritate în ceea ce privește acțiunea care trebuie întreprinsă de statul membru de executare – explică faptul că o astfel de acțiune se articulează în jurul următoarelor trei activități: în primul rând, confiscarea obiectului sau luarea tuturor măsurilor asigurătorii necesare, în al doilea rând, identificarea persoanei care deține obiectul și, în al treilea rând, contactarea biroului SIRENE din statul membru emitent pentru a se conveni cu privire la măsurile necesare ( 7 ).

Acestea fiind spuse, vom analiza în continuare prima problemă pe care o ridică întrebările preliminare, și anume dacă articolul 39 din Decizia 2007/533 impune statelor membre să interzică înmatricularea unui vehicul pentru care a fost introdusă o alertă în SIS II.

Pentru a aborda acest aspect, trebuie arătat de la bun început că diferitele observații prezentate în cadrul prezentei proceduri conțin opinii divergente cu privire la modul în care ar trebui soluționată această problemă. În timp ce guvernele leton și lituanian consideră că articolul 39 din Decizia 2007/533 impune statelor membre să introducă o normă în acest sens, guvernele neerlandez și portughez susțin contrariul. La rândul său, Comisia adoptă o poziție oarecum intermediară în raport cu celelalte două: articolul 39 din Decizia 2007/533 se opune, cel puțin într‑o primă etapă, înmatriculării vehiculului. Cu toate acestea, în opinia Comisiei, un stat membru nu ar mai fi obligat să interzică înmatricularea vehiculului atunci când scopul pentru care a fost introdusă alerta în SIS II este atins.

Pe scurt, deși aspectele invocate de guvernele leton și lituanian, precum și de Comisie dau naștere unor considerații pertinente, suntem în esență de acord cu guvernele neerlandez și portughez.

Pentru început, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, la interpretarea unei dispoziții a dreptului Uniunii trebuie să se țină seama nu numai de modul de formulare a acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție ( 8 ).

În speță, nu se contestă că articolul 39 din Decizia 2007/533 este formulat în termeni generali. Aceeași este situația în fapt și în cazul punctului 2.2.2 din apendicele 2 la Manualul SIRENE, care, astfel cum s‑a arătat la punctul 36 de mai sus, precizează măsurile exacte care trebuie adoptate de autoritățile statului membru de executare înainte de a contacta autoritățile statului membru emitent.

Niciuna dintre cele două dispoziții nu se referă în mod expres la o obligație a statelor membre de a interzice înmatricularea unui vehicul pentru care a fost introdusă o alertă în SIS II. În opinia noastră, o astfel de obligație nu poate fi interpretată nici în sensul că este prevăzută în mod implicit în aceste dispoziții.

Punctul 2.2.2 din apendicele 2 la Manualul SIRENE face referire la „toate măsurile asigurătorii necesare” ca alternativă la confiscarea obiectului localizat, în timp ce articolul 39 alineatul (1) din Decizia 2007/533 se referă numai la „măsurile care urmează să fie adoptate”, care trebuie convenite cu statul membru emitent. Prin urmare, măsurile asiguratorii care urmează să fie adoptate în mod unilateral de statul membru de executare sunt avute în vedere numai ca o alternativă la măsura (probabil mai eficientă) confiscării bunului în cauză, în timp ce măsurile care urmează să fie adoptate în urma schimbului de informații dintre autoritățile statului membru de executare și cele ale statului membru emitent sunt cele care au fost convenite de aceste autorități.

Existența unei marje de manevră semnificative pentru statul membru de executare în acest context este susținută și de articolul 39 alineatul (3) din Decizia 2007/533, potrivit căruia măsurile care trebuie luate trebuie să fie „în conformitate cu legislația națională”.

În consecință, nu putem identifica niciun element în textul articolului 39 din Decizia 2007/533 care să sugereze că statul membru de executare are, expres sau implicit, obligația de a adopta anumite măsuri specifice dincolo de eventuala confiscare a bunului (sau măsurile echivalente) și identificarea persoanei care deține bunul. În special, nimic nu indică existența unei obligații a statelor membre de a interzice înmatricularea vehiculelor pentru care a fost introdusă o alertă în SIS II ( 9 ).

Această constatare pare să fie confirmată de o interpretare sistematică a dispozițiilor relevante ale dreptului Uniunii și a actelor conexe din legislația Uniunii.

În primul rând, nicio dispoziție și niciun considerent al Deciziei 2007/533 nu oferă detalii suplimentare cu privire la modul în care statele membre trebuie (sau pot) să își îndeplinească obligația de a „[lua] măsuri în conformitate cu legislația națională” în temeiul articolului 39 din decizia menționată. În plus, astfel cum am arătat deja, Manualul SIRENE nu conține nicio mențiune în acest sens în afara celor prevăzute la punctul 2.2.2 din acesta ( 10 ).

În al doilea rând, astfel cum a sugerat guvernul neerlandez, este util să se țină seama de Regulamentul nr. 1986/2006 din moment ce acest regulament este cel care permite accesul serviciilor statelor membre competente pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor la datele stocate în SIS II. Articolul 1 alineatul (1) din regulamentul menționat coroborat cu considerentul (8) al acestuia precizează că acest acces este acordat serviciilor competente „în scopul [administrativ] de a verifica dacă vehiculele care le sunt prezentate în vederea înmatriculării au fost furate, sustrase sau pierdute sau sunt căutate pentru a constitui probe într‑un proces penal”. Prin urmare, dacă legiuitorul Uniunii ar fi dorit să împiedice aceste autorități să înmatriculeze un vehicul pentru care detectează o alertă în SIS II, acesta ar fi prevăzut în mod expres o dispoziție în acest sens în regulamentul menționat.

Prin urmare, considerăm că era vorba despre o alegere conștientă a legiuitorului Uniunii de a nu introduce nicio precizare cu privire la măsurile exacte pe care statele membre trebuie să le adopte în scopul executării unei alerte introduse în SIS II în temeiul articolului 38 din Decizia 2007/533. Legiuitorul a intenționat să lase o marjă largă de apreciere statelor membre în această privință.

În acest sens și în conformitate cu această marjă de apreciere, observăm că unele state membre de fapt permit sau cel puțin nu exclud în mod expres înmatricularea vehiculelor chiar și atunci când o alertă pentru un astfel de vehicul a fost introdusă în SIS II. În definitiv, înmatricularea este doar procesul formal de stabilire a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul, în mare parte în scopul impozitării sau al detectării unor încălcări ale legii.

Cu toate acestea, guvernele leton și lituanian susțin că o interpretare mai riguroasă a articolului 38 din Decizia 2007/533 ar fi mai coerentă cu obiectivele generale urmărite de această decizie și că interpretarea sugerată în prezentele concluzii ar lipsi parțial articolul 39 din Decizia 2007/533 de efectul său util.

În această privință, trebuie să se admită că o măsură națională care interzice înmatricularea vehiculelor pentru care a fost emisă o alertă pare să poată contribui la asigurarea „[unui] grad sporit de securitate în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție al Uniunii Europene”, acesta fiind obiectivul primordial al SIS II ( 11 ). În mod similar, o astfel de măsură pare de asemenea adecvată pentru a spori eficacitatea alertelor introduse în SIS II în temeiul articolului 38 din Decizia 2007/533.

Astfel, deși o reglementare națională care conține o interdicție absolută privind înmatricularea unui vehicul pentru care a fost introdusă o alertă în SIS II nu este o măsură care vizează în mod direct confiscarea vehiculului sau utilizarea sa ca probă în cadrul procedurilor penale, o astfel de măsură poate totuși să contribuie la prevenirea utilizării sau a vânzării vehiculului în cauză, reducând astfel la minimum riscul ca vehiculul respectiv să nu mai poată fi confiscat sau să nu poată fi utilizat ca probă în cadrul procedurilor penale. Pentru acest motiv, o reglementare națională precum cea în discuție în prezenta cauză poate ajuta de fapt autoritățile competente să ia măsurile necesare pentru executarea unei alerte și pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute la articolul 38 din Decizia 2007/533.

În orice caz, aceste argumente nu conduc neapărat la concluzia că, de fapt, este obligatoriu ca statele membre să introducă în dreptul lor național o reglementare precum cea în discuție.

În afară de elementele textuale menționate mai sus, nu trebuie să se piardă din vedere ceea ce este în esență SIS II și modul în care trebuie să funcționeze. SIS II este, după cum reiese fără echivoc din denumirea sa, un sistem de informații ( 12 ). Decizia 2007/533 urmărește să instituie și să reglementeze un sistem comun de informații ( 13 ) ce are ca obiectiv imediat „sprijinul cooperării operaționale dintre autoritățile polițienești și autoritățile judiciare în materie penală” ( 14 ).

În consecință, Decizia 2007/533 este în esență un instrument adoptat în scopul instituirii unui sistem de informații și de stabilire a normelor necesare pentru ca acest sistem să devină funcțional: cine urmează să administreze sistemul, ce informații ar trebui incluse și cum, când ar trebui adăugate și șterse informații și așa mai departe. Filozofia care stă la baza SIS II este simplă: autoritățile naționale ar trebui să facă schimb de informații și să coopereze.

În schimb, scopul Deciziei 2007/533 nu este acela de a stabili norme materiale cu privire la ceea ce trebuie să facă autoritățile naționale în afara a ceea ce este cuprins în mod expres în apendicele 2 la Manualul SIRENE, și anume (i) confiscarea obiectului (sau adoptarea de măsuri asiguratorii echivalente) și identificarea persoanei care se află în posesia obiectului respectiv și (ii) cooperarea cu autoritățile la nivelul adecvat stabilit.

Astfel de norme nu sunt armonizate de dreptul Uniunii, ci sunt reglementate în întregime de dreptul național ( 15 ). Aceasta este situația chiar și atunci când astfel de norme sunt de natură (i) să contribuie la obiectivul de a asigura un grad sporit de securitate în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție și/sau (ii) să sporească eficacitatea alertelor introduse în SIS II.

În ceea ce privește acest din urmă aspect, ne vom limita să adăugăm că, în sistemul Uniunii, principiul efectivității presupune, înainte de toate, ca interpretarea normelor Uniunii să asigure un minim de eficacitate pentru a evita reducerea existenței acestora la o simplă formalitate și pentru a exclude interpretările care conduc la rezultate absurde sau necorespunzătoare. Principiul efectivității nu ar trebui înțeles ca un mijloc de maximizare a domeniului de aplicare și a eficacității normelor Uniunii, în special atunci când acest lucru depășește intențiile clare ale legiuitorului Uniunii ( 16 ).

În concluzie, considerăm că articolul 39 din Decizia 2007/533 nu impune statelor membre să interzică înmatricularea unui vehicul pentru care a fost introdusă o alertă în SIS II.

Cu toate acestea, în opinia noastră, este la fel de clar că nicio dispoziție din Decizia 2007/533 nu se opune, cel puțin în principiu, ca statele membre să introducă o normă în acest sens. Astfel cum s‑a menționat la punctele 52 și 53 din prezentele concluzii, o astfel de măsură poate garanta într‑adevăr că obiectele indicate într‑o alertă, odată găsite, pot fi ulterior confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale, contribuind astfel la realizarea obiectivelor generale urmărite prin instituirea SIS II.

Cu toate acestea, ca orice altă normă sau măsură națională adoptată în vederea punerii în aplicare a dreptului Uniunii la nivel național, o astfel de normă trebuie să fie compatibilă cu celelalte norme și principii care decurg din dreptul Uniunii în sens mai larg, inclusiv din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

Acest din urmă aspect ne determină să discutăm dacă răspunsul de mai sus este valabil în cazul în care alerta introdusă în SIS II este considerată a nu mai fi relevantă în măsura în care scopul pentru care a fost introdusă alerta în cauză a fost realizat.

Trebuie amintit că numai instanța națională are competența de a aprecia și de a stabili împrejurările de fapt din prezenta cauză. Din decizia de trimitere reiese clar că instanța de trimitere consideră că alerta introdusă în SIS II pentru vehiculul în cauză nu mai este relevantă.

În cazul în care o astfel de premisă este corectă, instanța de trimitere arată că o reglementare națională care prevede o interdicție absolută privind înmatricularea unui vehicul pentru care a fost introdusă o alertă în SIS II și care nu poate fi adaptată la împrejurări specifice individuale, de exemplu, atunci când respectiva alertă nu mai este relevantă sau actualizată, dă naștere unor semne de întrebare cu privire la compatibilitatea reglementării naționale în cauză cu dreptul Uniunii, în special cu dreptul de proprietate și cu principiul proporționalității.

Pentru a oferi instanței naționale un răspuns cât mai util cu putință, vom examina mai întâi aspectul legat de momentul în care o alertă ar trebui ștearsă (1), înainte de a examina temeinicia acestor observații ale instanței de trimitere (2).

Articolul 45 din Decizia 2007/533 stabilește perioada de păstrare a alertelor privind obiectele. Din această dispoziție, interpretată în lumina considerentului (13) al deciziei menționate, rezultă că alertele nu pot fi păstrate decât pe perioada necesară îndeplinirii scopurilor în care au fost introduse. De îndată ce condițiile pentru menținerea unei alerte nu mai sunt îndeplinite, statul membru emitent trebuie să șteargă imediat alerta ( 17 ). Manualul SIRENE prevede o explicație cu privire la momentul în care se consideră că o alertă privind un obiect și‑a realizat scopul și ar trebui ștearsă ( 18 ).

Cu toate acestea, din articolul 39 din Decizia 2007/533 și, mai general, din Manualul SIRENE reiese în mod clar că această cooperare prin comunicare – în special sub forma (i) unui prim contact pentru a se conveni măsurile care urmează să fie adoptate și (ii) a unei comunicări suplimentare prin schimbul de informații suplimentare – este indispensabilă pentru executarea unei alerte și necesară pentru realizarea scopului pentru care a fost introdusă o alertă în SIS II.

Nu mai este nevoie să se sublinieze faptul că o comunicare privind localizarea obiectului cu statul membru emitent nu înseamnă ajungerea la un acord cu privire la măsurile care trebuie adoptate. Comunicarea unor astfel de informații nu constituie decât o etapă (prima) în procesul global. În această privință, este legitim ca autoritățile statului membru de executare să se aștepte ca, după contactare, autoritățile statului membru emitent să răspundă astfel încât să poată fi adoptate în continuare măsuri pentru realizarea scopului pentru care a fost introdusă alerta în SIS II în primul rând.

În cazul în care are loc o astfel de cooperare, este probabil ca obiectul în cauză să fie predat, după confiscarea sa inițială, autorităților statului membru emitent. În acest context, scopul alertei va fi considerat realizat și, ca atare, aceasta ar trebui să fie ștearsă.

Cu toate acestea, există în mod inevitabil situații în care autoritățile statului membru de executare inițiază cooperarea, adesea după ce au confiscat obiectul în cauză, prin contactarea autorităților statului membru emitent, dar acestea din urmă nu răspund sau nu iau nicio măsură.

De fapt, potrivit informațiilor furnizate de instanța de trimitere, se pare că acțiunea principală poate fi în fapt o exemplificare a unei asemenea situații ( 19 ). Astfel, după localizarea vehiculului în cauză, autoritățile lituaniene au contactat autoritățile bulgare pentru a stabili măsurile adecvate care trebuie adoptate. Cu toate acestea, înțelegem că, în pofida timpului semnificativ care a trecut, autoritățile bulgare nu au reacționat până în prezent.

În opinia noastră, în aceste condiții, o instanță națională poate foarte bine să aprecieze că obiectivul urmărit de o alertă introdusă în SIS II este atins, cel puțin parțial. Astfel, autoritățile statului membru de executare au reacționat la o alertă și au inițiat contactul cu omologii lor din statul membru emitent. Ca atare, cooperarea dintre administrațiile naționale respective a devenit posibilă.

Sistemul de alertă care se află în centrul SIS II se bazează pe principiul încrederii reciproce, care este piatra de temelie a spațiului de libertate, securitate și justiție ( 20 ). Această încredere reciprocă implică faptul că autoritățile statului membru emitent sunt, în principiu, cele care au competența de a decide dacă o alertă introdusă în SIS II este relevantă și actualizată. Autoritățile statului membru de executare trebuie, de regulă, să aibă încredere în această situație de fapt și, în principiu, nu o pot pune la îndoială ignorând o astfel de alertă.

Încrederea reciprocă nu poate deveni însă o formă de încredere oarbă ( 21 ). Prin urmare, atunci când autoritățile din statul membru de executare își contactează omologii, îndeplinindu‑și astfel obligația de cooperare sinceră, dar autoritățile statului membru emitent nu reacționează într‑un termen rezonabil – în cazul de față, trei ani – atunci autoritățile statului membru de executare ar trebui să poată considera că alerta în cauză nu mai este relevantă și să o ignore ( 22 ).

Cu toate acestea, potrivit articolului 49 alineatul (2) din Decizia 2007/533, numai statul membru care a emis alerta poate să o șteargă. Ca atare, autoritățile statului membru de executare nu pot face acest lucru ele însele și, atât timp cât alerta în cauză rămâne în sistem, ele sunt obligate să ia măsurile prevăzute de reglementarea Uniunii în materie.

Cu toate acestea, nimic nu împiedică autoritățile statului membru de executare să revizuiască și/sau să modifice, în funcție de împrejurările cauzei, măsurile adoptate în vederea executării unei alerte care nu sunt impuse de nicio dispoziție de drept al Uniunii. Aceasta este situația, astfel cum s‑a explicat mai sus, a unei reglementări naționale precum cea în cauză. Prin urmare, ar fi pe deplin posibil ca aceste autorități, după contactarea celor care au introdus alerta respectivă și în cazul în care acestea din urmă nu au răspuns într‑un termen rezonabil, să decidă că nu ar mai trebui aplicată interdicția de înmatriculare a unui vehicul pentru care a fost introdusă o alertă în SIS II dacă ajung la concluzia că alerta respectivă, deși încă în sistem, nu mai este relevantă ( 23 ).

În orice caz, instanța de trimitere ridică în esență problema dacă un stat membru este obligat să elimine interdicția privind înmatricularea unui vehicul pentru care a fost introdusă o alertă în SIS II atunci când ajunge la concluzia că alerta respectivă, deși încă în sistem, nu mai este relevantă. Cu alte cuvinte, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă dreptul Uniunii se opune unei reglementări naționale care interzice înmatricularea unui obiect, cum este un vehicul, pentru care a fost introdusă o alertă în SIS II, atunci când alerta nu mai este considerată relevantă.

În această privință, suntem de acord cu instanța de trimitere că o astfel de reglementare națională poate da efectiv naștere la o serie de preocupări cu privire la dreptul de proprietate consacrat la articolul 17 din cartă, potrivit căruia orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a utiliza și de a dispune de bunurile sale dobândite în mod legal. Prin urmare, ne vom apleca în continuare asupra acestui aspect.

În primul rând, trebuie reamintit că drepturile fundamentale consacrate de cartă sunt obligatorii pentru statele membre atunci când acționează în sfera dreptului Uniunii ( 24 ). Reglementarea națională în cauză, prin care înmatricularea unui vehicul este corelată cu o alertă introdusă în SIS II, în temeiul dispozițiilor specifice ale Deciziei 2007/533, precum și al normelor prevăzute în Manualul SIRENE, intră în mod firesc în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii. Ca atare, această reglementare trebuie să respecte drepturile fundamentale consacrate de cartă.

Nu avem însă nicio dificultate în a ajunge la concluzia că o reglementare națională precum cea în discuție constituie o restrângere a dreptului de proprietate. Astfel, ca urmare a unei asemenea reglementări, o persoană care deține un vehicul pentru care a fost introdusă o alertă în SIS II s‑ar putea afla în imposibilitatea de a‑l utiliza sau de a dispune de acesta în modul în care dorește ( 25 ).

Cu toate acestea, potrivit articolului 52 alineatul (1) din cartă, pot fi impuse restrângeri ale exercițiului unor drepturi consacrate de aceasta, în măsura în care respectivele restrângeri sunt prevăzute de lege, respectă substanța acestor drepturi și, cu respectarea principiului proporționalității, sunt necesare și răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți.

Astfel cum am arătat deja mai sus, o astfel de reglementare națională poate facilita executarea unei alerte în măsura în care interdicția pe care o prevede contribuie la reducerea riscului ca vehiculul în cauză să nu poată fi confiscat sau să nu poată fi folosit ca probă în cursul procedurilor penale.

Trebuie amintit că alertele introduse în SIS II în temeiul articolului 38 din Decizia 2007/533 se referă la obiecte care au fost adesea furate, însușite ilegal sau pierdute ori care pot fi chiar un pericol pentru societate în general, cum este cazul armelor de foc. Executarea unor astfel de alerte se realizează astfel încât un anumit obiect să poată fi confiscat sau folosit ca probă în cursul procedurilor penale, în interesul general al publicului. Într‑adevăr, confiscarea obiectelor periculoase reduce prezența acestora pe străzile din Europa, în timp ce confiscarea și folosirea ca probe în cursul procedurilor penale a obiectelor care au fost furate sau însușite ilegal ajută la asigurarea justiției pentru victimele infracțiunilor.

Prin urmare, neîndoielnic că o reglementare națională care împiedică înmatricularea unui vehicul până când alerta privind obiectul respectiv nu mai figurează în SIS II este adoptată în interesul colectivității și urmărește să contribuie la realizarea obiectivelor de interes general urmărite de Uniune, în special în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție.

În orice caz, considerăm că, din cauza anumitor caracteristici, o reglementare precum cea în cauză poate cauza ingerințe inutile și disproporționate în dreptul de proprietate al anumitor particulari.

Astfel, reglementarea națională în cauză se aplică ad infinitum. Cu alte cuvinte, restricția pe care o prevede cu privire la momentul în care este permisă înmatricularea unui vehicul poate fi impusă pentru o perioadă nedeterminată, deoarece, atât timp cât o alertă introdusă în SIS II pentru un anumit vehicul rămâne în sistem, pur și simplu nu se poate înmatricula vehiculul în cauză în Lituania.

În plus, această reglementare națională nu este susceptibilă de a fi adaptată în funcție de împrejurări individuale specifice, de exemplu când o alertă devine lipsită de relevanță. Prin urmare, aceasta nu acordă autorităților care decid cu privire la înmatricularea unui vehicul posibilitatea de a decide cu referire la aplicabilitatea acestei restricții.

În opinia noastră, o reglementare națională precum cea în discuție depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor de interes general urmărite și afectează în mod disproporționat dreptul de proprietate al persoanelor care se află într‑o situație precum cea din speță, și anume într‑o situație în care scopul pentru care a fost introdusă în SIS II o alertă privind un vehicul a fost realizat și, prin urmare, alerta ar fi trebuit să fie ștearsă de statul membru emitent, dar o astfel de acțiune nu a fost încă întreprinsă.

În cazul în care intervin astfel de împrejurări, devine dificil de acceptat că o astfel de restrângere a dreptului de proprietate, sub forma reglementării naționale în cauză sub aspectul său actual, continuă să fie necesară pentru executarea alertei în cauză sau, în sens mai larg, pentru realizarea obiectivelor SIS II și buna funcționare a acestuia.

În opinia noastră, imposibilitatea unui particular de a utiliza sau de a dispune de un vehicul în modul în care dorește, dat fiind că în SIS II apare în continuare o alertă pentru obiectul respectiv, aduce o atingere disproporționată dreptului de proprietate al particularului, în cazul în care motivul pentru care respectiva alertă rămâne în sistem se datorează faptului că autoritățile statului membru emitent nu au răspuns și nu au cooperat cu autoritățile statului membru care a localizat obiectul menționat.

Prin urmare, tragem concluzia că o reglementare națională care prevede o interdicție absolută și nelimitată privind înmatricularea unui vehicul depășește ceea ce este necesar și constituie o ingerință disproporționată în dreptul de proprietate prevăzut la articolul 17 din cartă în cazul în care o alertă introdusă în SIS II nu mai este în mod obiectiv relevantă, chiar dacă alerta rămâne în sistem.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Curtea Administrativă Supremă a Lituaniei) după cum urmează: – Articolul 39 din Decizia 2007/533/JAI a Consiliului privind înființarea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) nu impune statelor membre să interzică și nici nu se opune ca acestea să interzică înmatricularea unui obiect, cum ar fi un vehicul, pentru care a fost introdusă o alertă în SIS II. – Articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se opune unei reglementări naționale care prevede o interdicție absolută și nelimitată de înmatriculare a unui vehicul, inclusiv în cazul în care o alertă introdusă în SIS II rămâne în sistem în pofida faptului că nu mai este considerată relevantă.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL NICHOLAS EMILIOU

prezentate la 7 iulie 2022 ( 1 )

IV. Analiză