Ordonanța Tribunalului (Camera a zecea extinsă) din 8 iunie 2021.#Harry Shindler și alții împotriva Consiliului Uniunii Europene.#Acțiune în anulare – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Acordul privind retragerea Regatului Unit din Uniune și din Euratom – Decizia Consiliului referitoare la încheierea Acordului privind retragerea – Resortisanți ai Regatului Unit – Pierderea cetățeniei Uniunii – Lipsa afectării individuale – Act fără caracter normativ – Inadmisibilitate.#Cauza T-198/20.

Cauza T‑198/20

Harry Shindler și alții

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

Ordonanța Tribunalului (Camera a zecea extinsă) din 8 iunie 2021

„Acțiune în anulare – Spațiul de libertate, securitate și justiție – Acordul privind retragerea Regatului Unit din Uniune și din Euratom – Decizia Consiliului referitoare la încheierea Acordului privind retragerea – Resortisanți ai Regatului Unit – Pierderea cetățeniei Uniunii – Lipsa afectării individuale – Act fără caracter normativ – Inadmisibilitate”

Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Afectare individuală printr‑un act cu caracter general – Condiții – Decizie a Consiliului de aprobare a încheierii acordului care stabilește condițiile de retragere a Regatului Unit din Uniune – Acțiune formulată de resortisanții Regatului Unit – Pierderea cetățeniei Uniunii și a drepturilor aferente acesteia – Lipsa afectării individuale – Inadmisibilitate

[art. 263 al patrulea paragraf TFUE; Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului]

(a se vedea punctele 35, 37-41 și 47-57)

Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Noțiunea de act normativ în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE – Decizie a Consiliului de aprobare a încheierii acordului care stabilește condițiile de retragere a Regatului Unit din Uniune – Excludere

[art. 263 al patrulea paragraf TFUE; Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului]

(a se vedea punctele 58, 60, 61, 63, 64 și 71-83)

Rezumat

Decizia Consiliului de aprobare a acordului Brexit nu constituie un act normativ potrivit Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene

Acțiunile formulate de resortisanții britanici care au atacat această decizie sunt inadmisibile, întrucât aceștia nu au calitate procesuală activă

Reclamanții, domnul Harry Shindler și J. Silver, sunt resortisanți ai Regatului Unit care au reședința în Regatul Unit și în mai multe state membre ale Uniunii Europene.

În urma referendumului din 23 iunie 2016, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a notificat Consiliului European intenția sa de a se retrage din Uniune în aplicarea articolului 50 alineatul (2) TUE. La 24 ianuarie 2020, reprezentanții Uniunii și ai Regatului Unit au semnat Acordul de retragere ( 1 ) în urma căruia Consiliul Uniunii Europene a adoptat decizia atacată ( 2 ) prin care acest acord a fost aprobat în numele Uniunii și al Comunității Europene a Energiei Atomice. La 31 ianuarie 2020, Regatul Unit s‑a retras din Uniune și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice. La 1 februarie 2020, Acordul de retragere a intrat în vigoare.

În aceste împrejurări, reclamanții au formulat în fața Tribunalului două acțiuni în anulare în parte a deciziei atacate, întrucât acest act i‑ar priva de statutul lor de cetățeni ai Uniunii și de drepturile aferente acestuia ( 3 ).

În cele două ordonanțe, date în cameră extinsă, Tribunalul statuează pentru prima oară că o decizie de aprobare a încheierii unui acord internațional – în speță, decizia de aprobare a încheierii acordului care stabilește condițiile de retragere a Regatului Unit din Uniune – nu constituie un act normativ în sensul articolului 263 al patrulea paragraf al treilea segment de teză TFUE ( 4 ). În consecință, Tribunalul respinge cele două acțiuni ca inadmisibile, întrucât reclamanții nu au calitate procesuală activă pentru a introduce o acțiune împotriva unei asemenea decizii.

Aprecierea Tribunalului

Mai întâi, Tribunalul constată că reclamanții nu sunt destinatari nici ai Acordului de retragere, nici ai deciziei atacate și, așadar, nu dispun de un drept la acțiune în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf primul segment de teză TFUE. În aceste condiții, Tribunalul examinează dacă reclamanții ar putea dispune de un drept la acțiune în temeiul vreuneia dintre ipotezele prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf al doilea și al treilea segment de teză TFUE.

În ceea ce privește articolul 263 al patrulea paragraf al doilea segment de teză TFUE, Tribunalul amintește că condițiile afectării directe, pe de o parte, și ale afectării individuale, pe de altă parte, prevăzute de această dispoziție sunt cumulative. În împrejurările speței, Tribunalul examinează mai întâi dacă a doua condiție, referitoare la afectarea individuală, este îndeplinită. În această privință, constată că decizia atacată, care face ca Acordul de retragere să intre în ordinea juridică a Uniunii, este ea însăși un act cu aplicabilitate generală și, din acest motiv, îi afectează pe reclamanți ca urmare a calității lor obiective de resortisanți ai Regatului Unit. Împrejurările invocate de aceștia din urmă, întemeiate mai precis pe apartenența la categorii speciale de resortisanți ai Regatului Unit care și‑au exercitat dreptul de liberă circulație în cadrul Uniunii nu permit să se considere că reclamanții fac parte dintr‑un cerc restrâns de persoane vizate în mod individual de decizia atacată în momentul adoptării acesteia, în măsura în care statutul de cetățean al Uniunii și drepturile aferente acestuia nu pot fi calificate drept drepturi specifice sau exclusive a căror pierdere ar avea, pentru reclamanți, efecte concrete, diferite și importante care i‑ar individualiza în raport cu orice altă persoană, analog cu destinatarii deciziei atacate.

În consecință, Tribunalul consideră că decizia atacată nu îi privește în mod individual pe reclamanți și că, așadar, nu au calitate procesuală activă în raport cu articolul 263 al patrulea paragraf al doilea segment de teză TFUE.

În ceea ce privește articolul 263 al patrulea paragraf al treilea segment de teză TFUE, Tribunalul amintește că condițiile legate, primo, de natura normativă a actului contestat, secundo, de afectarea directă a reclamanților și, tertio, de lipsa măsurilor de executare prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf al treilea segment de teză TFUE sunt cumulative. În împrejurările speței, Tribunalul examinează mai întâi dacă decizia atacată constituie un „act normativ”. În această privință, amintește că noțiunea de „acte normative”, în sensul acestei dispoziții, are un domeniu de aplicare mai limitat decât noțiunea de „acte” utilizată la articolul 263 al patrulea paragraf primul și al doilea segment de teză TFUE, în măsura în care ea se raportează la o categorie mai restrânsă de acte cu aplicabilitate generală și nu include actele legislative.

În speță, Tribunalul constată, în primul rând, că decizia atacată este un act fără caracter legislativ cu aplicabilitate generală, întrucât a fost adoptată în temeiul articolului 50 alineatul (2) TUE. În această privință, Tribunalul subliniază că, deși această dispoziție precizează că acordul care stabilește condițiile de retragere a unui stat membru se încheie în numele Uniunii de către Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată, după aprobarea Parlamentului, ea nu se referă în mod expres nici la procedura legislativă ordinară, nici la procedura legislativă specială. Rezultă că decizia atacată nu poate fi calificată drept act legislativ.

În al doilea rând, Tribunalul arată că Curtea nu a avut încă ocazia să examineze dacă deciziile de aprobare a încheierii unui acord internațional, în special deciziile de aprobare a încheierii unui acord care stabilește condițiile de retragere a unui stat membru, trebuie să fie calificate drept acte normative în sensul articolului 263 al patrulea paragraf al treilea segment de teză TFUE. În aceste condiții, Tribunalul examinează dacă noțiunea „acte normative” acoperă și astfel de decizii. În această privință, Tribunalul arată în special că, la fel ca orice acord internațional încheiat de Uniune, un acord care stabilește condițiile de retragere a unui stat membru este obligatoriu pentru instituțiile Uniunii și prevalează asupra actelor cu aplicabilitate generală pe care acestea le emit, atât acte legislative, cât și acte normative. Rezultă că decizia atacată introduce în ordinea juridică a Uniunii norme, conținute în Acordul de retragere, care prevalează asupra actelor legislative și a actelor normative și care, prin urmare, nu pot avea ele însele un caracter normativ. Prin urmare, noțiunea de „acte normative” în sensul articolului 263 al patrulea paragraf al treilea segment de teză TFUE trebuie interpretată în sensul că nu include deciziile de aprobare a încheierii unui acord internațional cum sunt, între altele, deciziile de aprobare a încheierii unui acord care stabilește condițiile de retragere a unui stat membru.

În consecință, decizia atacată nu constituie un act normativ în sensul articolului 263 al patrulea paragraf al treilea segment de teză TFUE, iar reclamanții nu au calitate procesuală activă în raport cu această dispoziție ( 5 ).

( 1 ) Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (JO 2020, L 29, p. 7).

( 2 ) Decizia (UE) 2020/135 a Consiliului din 30 ianuarie 2020 referitoare la încheierea Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (JO 2020, L 29, p. 1, denumită în continuare „decizia atacată”).

( 3 ) Drepturi printre care figurează dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriile statelor membre și dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European și la alegerile locale în statul membru de reședință al acestora.

( 4 ) Articolul 263 al patrulea paragraf prevede: „Orice persoană fizică sau juridică poate formula, în condițiile prevăzute la primul și al doilea paragraf, o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare.”

( 5 ) Ordonanța Price/Consiliul (T‑231/20, nepublicată) privește aceeași problematică.