Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea) din 3 februarie 2021.#Oleksandr Viktorovych Klymenko împotriva Consiliului Uniunii Europene.#Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Înghețarea fondurilor – Lista persoanelor, a entităților și a organismelor cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice – Menținerea numelui reclamantului pe listă – Obligația Consiliului să verifice că decizia unei autorități a unui stat terț a fost luată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă.#Cauza T-258/20.

Cauza T‑258/20

Oleksandr Viktorovych Klymenko

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea) din 3 februarie 2021

„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Înghețarea fondurilor – Lista persoanelor, a entităților și a organismelor cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice – Menținerea numelui reclamantului pe listă – Obligația Consiliului să verifice că decizia unei autorități a unui stat terț a fost luată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă”

Uniunea Europeană – Controlul jurisdicțional al legalității actelor instituțiilor – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Înghețarea fondurilor persoanelor implicate în deturnări de fonduri publice și ale persoanelor fizice sau juridice, ale entităților sau ale organismelor care le sunt asociate – Întinderea controlului

[art. 275 al doilea paragraf TFUE; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și 48; Decizia (PESC) 2020/373 a Consiliului; Regulamentul 2020/370 al Consiliului]

(a se vedea punctele 64 și 65)

Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Decizie de înghețare a fondurilor – Adoptare sau menținere pe baza unei proceduri judiciare desfășurate de autoritățile unui stat terț în materie de deturnare de fonduri publice sau de abuz de putere săvârșit de titularul unei funcții publice – Admisibilitate – Condiție – Decizie națională adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă – Obligație de verificare ce revine Consiliului – Obligația de motivare – Conținut – Stat terț care a aderat la Convenția europeană a drepturilor omului – Lipsa incidenței

[Decizia 2014/119/PESC, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2020/373, anexă; Regulamentul nr. 208/2014 al Consiliului, anexa I, și Regulamentul 2020/370 al Consiliului]

(a se vedea punctele 67-71)

Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Normă fundamentală de procedură, distinctă de temeinicia deciziei

(art. 296 TFUE)

(a se vedea punctul 74)

Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Decizie de înghețare a fondurilor – Adoptare sau menținere pe baza unei proceduri judiciare desfășurate de autoritățile unui stat terț în materie de deturnare de fonduri publice sau de abuz de putere săvârșit de titularul unei funcții publice – Condiții – Decizie națională adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă – Obligația autorității competente a Uniunii de a stabili, în caz de contestare, temeinicia motivelor reținute împotriva persoanelor sau a entităților vizate – Obligația Consiliului de verificare a respectării drepturilor menționate – Încălcare

[Decizia 2014/119/PESC, astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2020/373, anexă; Regulamentul nr. 208/2014 al Consiliului, anexa I, și Regulamentul 2020/370 al Consiliului]

(a se vedea punctele 76-86, 88, 89, 91, 93-95, 97 și 105)

Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Respectarea unui termen rezonabil – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Procedură judiciară într‑o țară terță care servește drept temei pentru decizia de adoptare a măsurilor restrictive – Obligația de verificare a Consiliului – Conținut

(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47)

(a se vedea punctele 98-102)

Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Efecte – Limitare de către Curte – Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina – Anulare, la două momente diferite, a două acte care cuprind măsuri restrictive identice – Risc de atingere serioasă adusă securității juridice – Menținerea efectelor primului dintre aceste acte până când anularea celui de al doilea începe să producă efecte

[art. 264 al doilea paragraf TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 60; Decizia (PESC) 2020/373 a Consiliului; Regulamentul 2020/370 al Consiliului]

(a se vedea punctele 108-112)

Rezumat

În urma reprimării manifestațiilor din Piața Independenței din Kiev (Ucraina) în luna februarie a anului 2014, Consiliul Uniunii Europene a adoptat la 5 martie 2014 Decizia 2014/119/PESC ( 1 ) și Regulamentul nr. 208/2014 ( 2 ) privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina. Printre altele, aceste acte au ca obiect înghețarea fondurilor persoanelor identificate ca fiind responsabile pentru deturnarea de fonduri publice. La 14 aprilie 2014, reclamantul a fost inclus în lista persoanelor și a entităților vizate de aceste măsuri pentru motivul că făcea obiectul unor proceduri de cercetare penală în Ucraina pentru infracțiuni legate de deturnare de fonduri publice și de transferul lor ilegal în afara Ucrainei. Ulterior, Consiliul a prelungit această includere în mai multe rânduri ( 3 ), pentru motivul că reclamantul făcea obiectul unor proceduri penale desfășurate de autoritățile ucrainene pentru deturnarea de fonduri sau active publice.

În urma adoptării Deciziei 2020/373 ( 4 ) și a Regulamentului 2020/370 ( 5 ), prin care Consiliul a prelungit includerea numelui său în lista în litigiu, menținând aceleași motive împotriva sa, reclamantul a introdus o acțiune în anulare împotriva acestor acte.

Tribunalul anulează aceste două acte în măsura în care îl privesc pe reclamant și amintește obligația Consiliului, atunci când întemeiază măsuri restrictive pe decizii ale unui stat terț, de a se asigura de respectarea, cu ocazia adoptării deciziilor menționate de autoritățile statului terț în discuție, a drepturilor fundamentale recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

Aprecierea Tribunalului

Tribunalul amintește mai întâi că instanțele Uniunii Europene trebuie să controleze legalitatea tuturor actelor Uniunii din perspectiva drepturilor fundamentale. Instanțele Uniunii trebuie să se asigure în special că actul atacat se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă. În această privință, deși Consiliul poate să întemeieze adoptarea sau menținerea unor măsuri restrictive pe decizia unui stat terț, trebuie să verifice că această decizie a fost adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă. Pe de altă parte, Tribunalul precizează că, deși împrejurarea că statul terț a aderat la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare „CEDO”) implică un control din partea Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Curtea EDO”) cu privire la drepturile fundamentale garantate de CEDO, o asemenea împrejurare nu poate totuși să facă superfluă cerința de verificare ce revine Consiliului.

În speță, deși Consiliul a menționat, în temeiul obligației sale de motivare, motivele pentru care a considerat că decizia autorităților ucrainene de a iniția și de a desfășura o procedură penală pentru deturnare de fonduri a fost adoptată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, Tribunalul amintește totuși că obligația de motivare se distinge de examinarea temeiniciei motivării, care ține de legalitatea pe fond a actelor atacate și al cărei control este asigurat de Tribunal.

Cu privire la acest aspect, Tribunalul observă, în primul rând, că Consiliul nu demonstrează în ce măsură deciziile judecătorești menționate în actele atacate atestau respectarea, în cursul procedurilor penale, a dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului. În ceea ce privește, mai întâi, decizia judecătorului de instrucție din 19 august 2019, Tribunalul arată că Consiliul ar fi trebuit să solicite lămuriri din partea autorităților ucrainene referitoare la informațiile pe care s‑a întemeiat judecătorul de instrucție pentru a considera că reclamantul era inclus într‑o „listă internațională a persoanelor căutate”, în conformitate cu Codul de procedură penală ucrainean. Pe de altă parte, în ceea ce privește deciziile judecătorului de instrucție din 1 martie 2017 și din 5 octombrie 2018, precum și decizia judecătorului de instrucție din 8 februarie 2017, Tribunalul le înlătură și arată că acestea au fost, printre altele, adoptate înainte de adoptarea actelor atacate. În sfârșit și în orice caz, Tribunalul arată că nicio decizie menționată nu este susceptibilă, în mod individual, să demonstreze că decizia autorităților ucrainene de a desfășura procedurile penale pe care se întemeiază menținerea măsurilor restrictive a fost luată cu respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă. Astfel, toate deciziile judecătorești menționate de Consiliu, care se înscriu în cadrul procedurilor penale care au justificat includerea și menținerea numelui reclamantului pe listă, prezintă doar un caracter incidental în raport cu acestea, întrucât au o natură procedurală.

Tribunalul apreciază, în al doilea rând, că Consiliul nu demonstrează în ce măsură informațiile de care dispunea în ceea ce privește printre altele procesul de familiarizare a apărării în procedurile penale și deciziile judecătorești aferente acestora i‑au permis să considere că protecția drepturilor în discuție a fost garantată, în condițiile în care procedurile penale ucrainene se aflau încă în stadiul cercetării penale, iar cauzele în discuție, care priveau fapte pretins săvârșite între anii 2011 și 2014, nu fuseseră încă supuse unei instanțe ucrainene pentru soluționare pe fond. În această privință, Tribunalul face trimitere la CEDO ( 6 ) și la cartă ( 7 ), din care rezultă că principiul dreptului la protecție jurisdicțională efectivă include și dreptul de a fi judecat într‑un termen rezonabil. Tribunalul arată că Curtea EDO a considerat deja că încălcarea acestui principiu poate fi constatată și atunci când etapa de cercetare a unei proceduri penale se caracterizează printr‑un anumit număr de etape de inactivitate imputabile autorităților competente pentru această cercetare. Cu privire la acest aspect, Tribunalul amintește că, atunci când o persoană face obiectul unor măsuri restrictive de mai mulți ani, iar aceasta din cauza existenței în esență a aceleiași proceduri de urmărire penală desfășurate în statul terț în cauză, Consiliul are obligația să aprofundeze problema posibilei încălcări a drepturilor fundamentale ale acelei persoane de către autorități. Prin urmare, Consiliul ar fi trebuit cel puțin să precizeze motivele pentru care putea să considere că aceste drepturi fuseseră respectate în ceea ce privește aspectul dacă judecarea cauzei sale s‑a realizat într‑un termen rezonabil.

În consecință, Tribunalul concluzionează că nu s‑a demonstrat că Consiliul s‑a asigurat că autoritățile ucrainene au respectat dreptul la apărare și dreptul la protecție jurisdicțională efectivă ale reclamantului în cadrul procedurilor penale pe care s‑a întemeiat. Din această observație Tribunalul deduce că, prin faptul că a decis să mențină numele reclamantului pe lista în litigiu, Consiliul a săvârșit o eroare de apreciere, de natură să determine anularea Deciziei 2020/373 și a Regulamentului 2020/370.

Cu toate acestea, Tribunalul decide, în raport cu dispozițiile articolului 60 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și ale articolului 264 TFUE, să mențină efectele Deciziei 2020/373 în privința reclamantului până când va deveni efectivă anularea Regulamentului de punere în aplicare 2020/370. Întrucât prin aceste două acte reclamantului i se aplică măsuri identice, existența unei diferențe între data de la care produce efecte anularea regulamentului de punere în aplicare și cea a deciziei ar risca, în caz contrar, să aducă o atingere gravă securității juridice.

( 1 ) Decizia 2014/119/PESC a Consiliului din 5 martie 2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2014, L 66, p. 26)

( 2 ) Regulamentul (UE) nr. 208/2014 al Consiliului din 5 martie 2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2014, L 66, p. 1).

( 3 ) A se vedea Ordonanța din 10 iunie 2016, Klymenko/Consiliul (T‑494/14, EU:T:2016:360), Hotărârea din 8 noiembrie 2017, Klymenko/Consiliul (T‑245/15, nepublicată, EU:T:2017:792), Hotărârea din 11 iulie 2019, Klymenko/Consiliul (T‑274/18, EU:T:2019:509), Hotărârea din 26 septembrie 2019, Klymenko/Consiliul (C‑11/18 P, nepublicată, EU:C:2019:786), și Hotărârea din 25 iunie 2020, Klymenko/Consiliul (T‑295/19, EU:T:2020:287).

( 4 ) Decizia (PESC) 2020/373 a Consiliului din 5 martie 2020 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2020, L 71, p. 10).

( 5 ) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/370 al Consiliului din 5 martie 2020 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2020, L 71, p. 1).

( 6 ) Articolul 6 paragraful 1 din CEDO.

( 7 ) Articolul 47 din cartă.