Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 14 decembrie 2021.#V.М.А. împotriva Stolichna obshtina, rayon „Pancharevo”.#Cerere de decizie preliminară formulată de Administrativen sad Sofia-grad.#Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii – Articolele 20 și 21 TFUE – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Copil născut în statul membru gazdă al părinților săi – Act de naștere eliberat de acest stat membru care menționează două mame pentru acest copil – Refuz al statului membru de origine al uneia dintre aceste două mame de a elibera un act de naștere al copilului respectiv în lipsa unor informații cu privire la identitatea mamei biologice a acestuia – Deținerea unui astfel de act care constituie condiția pentru eliberarea unei cărți de identitate sau a unui pașaport – Reglementare națională a acestui stat membru de origine care nu admite calitatea de părinte a persoanelor de același sex.#Cauza C-490/20.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 alineatul (2) TUE, a articolelor 20 și 21 TFUE, precum și a articolelor 7, 9, 24 și 45 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între V. M. A., pe de o parte, și Stolichna obshtina, rayon „Pancharevo” (municipalitatea Sofia, raionul Pancharevo, Bulgaria) (denumită în continuare „municipalitatea Sofia”), pe de altă parte, în legătură cu refuzul acesteia din urmă de a elibera un act de naștere al fiicei lui V. M. A. și a soției sale.

Articolul 2 din Convenția privind drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 (Recueil des traités des Nations unies, vol. 1577, p. 3), prevede: „1. Statele părți se angajează să respecte și să garanteze drepturile stabilite în prezenta convenție tuturor copiilor din jurisdicția lor, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naționalitate, apartenența etnică sau originea socială, de situația materială, incapacitatea fizică, de statutul la naștere sau de statutul dobândit al copilului ori al părinților sau al reprezentanților legali ai acestuia. 2. Statele părți vor lua toate măsurile de protejare a copilului împotriva oricărei forme de discriminare sau de sancționare pe considerente ținând de situația juridică, activitățile, opiniile declarate sau convingerile părinților, ale reprezentanților săi legali sau ale membrilor familiei sale.”

Articolul 7 din această convenție predeve: „1. Copilul se înregistrează imediat după nașterea sa și are, prin naștere, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetățenie și, în măsura posibiliului, dreptul de a‑și cunoaște părinții și de a fi îngrijit de aceștia. 2. Statele părți vor veghea ca aplicarea acestor drepturi să respecte legislația lor națională și obligațiile pe care acestea și le‑au asumat în temeiul instrumentelor internaționale aplicabile în materie, în special în cazul în care nerespectarea acestora ar avea ca efect declararea copilului ca apatrid.”

Articolul 4 alineatul (2) TUE prevede: „Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum și identitatea lor națională, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, inclusiv în ceea ce privește autonomia locală și regională. Aceasta respectă funcțiile esențiale ale statului și, în special, pe cele care au ca obiect asigurarea integrității sale teritoriale, menținerea ordinii publice și apărarea securității naționale. În special, securitatea națională rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru.”

Articolul 20 TFUE prevede: „(1) Se instituie cetățenia Uniunii. Este cetățean al Uniunii orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci se adaugă acesteia. (2) Cetățenii Uniunii au drepturile și obligațiile prevăzute în tratate. Aceștia se bucură, printre altele, de: (a) dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre; […] Aceste drepturi se exercită în condițiile și limitele definite prin tratate și prin măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestora.”

Articolul 21 alineatul (1) TFUE prevede: „Orice cetățean al Uniunii are dreptul de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de prezentul tratat și de dispozițiile de aplicare a acestuia.”

Articolul 7 din cartă, intitulat „Respectarea vieții private și de familie”, prevede: „Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a secretului comunicațiilor.”

Articolul 9 din cartă, intitulat „Dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie”, prevede: „Dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie sunt garantate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestor drepturi.”

Articolul 24 din cartă, intitulat „Drepturile copilului”, este redactat după cum urmează: „(1) Copiii au dreptul la protecția și îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor. Ei își pot exprima în mod liber opinia. Aceasta se ia în considerare în problemele care îi privesc, în funcție de vârsta și gradul lor de maturitate. (2) În toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități publice sau de instituții private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial. (3) Orice copil are dreptul de a întreține cu regularitate relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția cazului în care acestea sunt contrare interesului său.”

Articolul 45 din cartă, intitulat „Libertatea de circulație și de ședere”, prevede: „(1) Orice cetățean al Uniunii are dreptul de circulație și de ședere liberă pe teritoriul statelor membre. (2) Libertatea de circulație și de ședere poate fi acordată, în conformitate cu tratatele, resortisanților țărilor terțe stabiliți legal pe teritoriul unui stat membru.”

Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO 2004, L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56, rectificare în JO 2004, L 229, p. 35) prevede la articolul 2, intitulat „Definiții”: „În sensul prezentei directive: 1. prin «cetățean al Uniunii» se înțelege orice persoană având cetățenia unui stat membru; 2. prin «membru de familie» se înțelege: (a) soțul; (b) partenerul cu care cetățeanul Uniunii a contractat un parteneriat înregistrat, în temeiul legislației unui stat membru, dacă, potrivit legislației statului membru gazdă, parteneriatele înregistrate sunt considerate drept echivalente căsătoriei și în conformitate cu condițiile prevăzute de legislația relevantă a statului membru gazdă; (c) descendenții direcți în vârstă de cel mult 21 de ani sau care se află în întreținerea sa, precum și descendenții direcți ai soțului sau ai partenerului, conform definiției de la litera (b); (d) ascendenții direcți care se află în întreținere și cei ai soțului sau ai partenerului, conform definiției de la litera (b); 3. prin «stat membru gazdă» se înțelege statul membru în care se deplasează un cetățean al Uniunii în scopul de a‑și exercita dreptul la liberă circulație și ședere.”

Articolul 4 din această directivă, intitulat „Dreptul de ieșire”, prevede: „(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor privind documentele de călătorie aplicabile controalelor la frontierele naționale, toți cetățenii Uniunii care dețin cărți de identitate valabile sau pașapoarte valabile și membrii familiei acestora care nu au cetățenia unui stat membru și care dețin pașapoarte valabile au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa în alt stat membru. […] (3) Hotărând în conformitate cu legislația proprie, statele membre eliberează și reînnoiesc cetățenilor lor cărțile de identitate sau pașapoartele care le atestă cetățenia. (4) Pașaportul trebuie să fie valabil cel puțin pentru toate statele membre și pentru țările prin care titularul unui astfel de document trebuie să tranziteze direct atunci când călătorește între statele membre. În cazul în care legislația unui stat membru nu prevede eliberarea de cărți de identitate, perioada de valabilitate a unui pașaport eliberat sau reînnoit este de cel puțin cinci ani.”

Articolul 5 din directiva menționată, intitulat „Dreptul de intrare”, prevede: „(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor privind documentele de călătorie aplicabile controalelor la frontierele naționale, statele membre permit intrarea pe teritoriul lor a cetățenilor Uniunii care dețin cărți de identitate valabile sau pașapoarte valabile, precum și a membrilor familiilor acestora care nu au cetățenia unui stat membru și care dețin pașapoarte valabile. […] (4) În cazul în care un cetățean al Uniunii sau un membru al familiei acestuia care nu are cetățenia unui stat membru nu posedă documentele de călătorie necesare sau, după caz, viza necesară, statul membru în cauză acordă acestor persoane, înainte de a proceda la expulzarea acestora, toate mijloacele rezonabile pentru a le permite să obțină, într‑un termen rezonabil, documentele necesare sau pentru a confirma ori a dovedi prin alte mijloace că beneficiază de dreptul de liberă circulație și ședere. […]”

Potrivit articolului 25 alineatul 1 din Konstitutsia na Republika Bulgaria (Constituția Republicii Bulgaria), în versiunea aplicabilă litigiului principal (denumită în continuare „Constituția bulgară”): „Este cetățean bulgar orice persoană născută din cel puțin un părinte care deține cetățenia bulgară sau care este născută pe teritoriul bulgar, dacă nu dobândește o altă cetățenie prin filiație. Cetățenia bulgară poate fi dobândită și prin naturalizare.”

Potrivit articolului 8 din Zakon za balgarskoto grazhdanstvo (Legea privind cetățenia bulgară) din 5 noiembrie 1998 (DV nr. 136 din 18 noiembrie 1998, p. 1), „[e]ste cetățean bulgar prin filiație orice persoană născută din cel puțin un părinte care deține cetățenia bulgară”.

Semeen kodeks (Codul familiei) din 12 iunie 2009 (DV nr. 47 din 23 iunie 2009, p. 19) prevede la articolul 60, intitulat „Filiația față de mamă”: „(1) Filiația față de mamă este stabilită prin naștere. (2) Mama copilului este femeia care l‑a născut, inclusiv în cazul reproducerii asistate medical. […]”

V. M. A. este resortisantă bulgară, iar K. D. K. este resortisantă a Regatului Unit. Aceasta din urmă s‑a născut în Gibraltar, unde cele două femei s‑au căsătorit în anul 2018. Din anul 2015, ele locuiesc în Spania.

În luna decembrie 2019, V. M. A. și K. D. K. au avut o fiică, S. D. K. A., care s‑a născut și locuiește împreună cu ambii părinți în Spania. Actul de naștere al acestei fiice, eliberat de autoritățile spaniole, o menționează pe V. M. A. ca fiind „mama A”, iar pe K. D. K. ca fiind „mama” acesteia.

La 29 ianuarie 2020, V.М.А. a solicitat municipalității Sofia să îi elibereze un act de naștere al lui S. D. K. A., acesta fiind necesar în special pentru eliberarea unui document de identitate bulgar. În susținerea cererii, V. M. A. a prezentat o traducere în limba bulgară, legalizată și certificată pentru conformitate, a extrasului din registrul de stare civilă din Barcelona (Spania) referitor la actul de naștere al lui S. D. K. A.

Prin scrisoarea din 7 februarie 2020, municipalitatea Sofia i-a solicitat lui V. M. A. să prezinte, în termen de șapte zile, dovezi referitoare la filiația lui S. D. K. A., în ceea ce privește identitatea mamei sale biologice. Ea a precizat în această privință că modelul de act de naștere care figurează în modelele de acte de stare civilă în vigoare la nivel național nu prevăd decât o singură rubrică pentru „mamă” și o alta pentru „tată”, putând figura un singur nume în fiecare dintre aceste rubrici.

La 18 februarie 2020, V.М.А. a răspuns municipalității Sofia că, în temeiul legislației bulgare în vigoare, nu era obligată să furnizeze informația solicitată.

Prin urmare, prin decizia din 5 martie 2020, municipalitatea Sofia a respins cererea lui V. M. A. având ca obiect eliberarea unui act de naștere al lui S. D. K. A. Ea a motivat această decizie de respingere prin lipsa unor informații cu privire la identitatea mamei biologice a copilului respectiv și prin faptul că menționarea a doi părinți de sex feminin într‑un act de naștere era contrară ordinii publice a Republicii Bulgaria, care nu permite căsătoria dintre două persoane de același sex.

V. M. A. a formulat o acțiune împotriva acestei decizii de respingere la Administrativen sad Sofia‑grad (Tribunalul Administrativ din Sofia, Bulgaria), instanța de trimitere.

Această instanță arată că, în temeiul articolului 25 alineatul (1) din Constituția bulgară și al articolului 8 din Legea privind cetățenia bulgară, S. D. K. A. deține cetățenia bulgară, chiar dacă, în prezent, persoana interesată nu are un act de naștere eliberat de autoritățile bulgare. Astfel, refuzul acestor autorități de a‑i elibera acesteia un asemenea act nu ar însemna că i se refuză cetățenia bulgară.

Instanța menționată are, în schimb, îndoieli cu privire la aspectul dacă refuzul autorităților bulgare de a înregistra nașterea unui resortisant bulgar, care a avut loc în alt stat membru și care a fost atestată printr‑un act de naștere în care sunt menționate două mame, eliberat de autoritățile competente ale acestui din urmă stat membru, aduce atingere drepturilor pe care i le conferă unui astfel de resortisant articolele 20 și 21 TFUE, precum și articolele 7, 24 și 45 din cartă. Astfel, refuzul autorităților bulgare de a elibera un act de naștere – chiar dacă nu ar avea incidență juridică asupra cetățeniei bulgare a copilului în cauză și, în consecință, asupra cetățeniei Uniunii a acestuia din urmă – ar fi susceptibil să îngreuneze eliberarea unui document de identitate bulgar și, prin urmare, să împiedice exercitarea de către acest copil a dreptului de liberă circulație și, prin urmare, exercitarea deplină a drepturilor sale de cetățean al Uniunii.

În plus, în măsura în care cealaltă mamă a lui S. D. K. A., K. D. K., este resortisantă a Regatului Unit, aceeași instanță ridică problema dacă consecințele juridice care decurg din Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (JO 2020, L 29, p. 7, denumit în continuare „Acordul de retragere”) și în special faptul că acest copil nu mai poate beneficia de statutul de cetățean al Uniunii prin cetățenia lui K. D. K. sunt pertinente pentru aprecierea acestei chestiuni.

Pe de altă parte, Administrativen sad Sofia‑grad (Tribunalul Administrativ din Sofia) ridică problema dacă obligația impusă, dacă este cazul, autorităților bulgare, în cadrul întocmirii unui act de naștere, de a menționa în acest act două mame ca fiind părinții copilului în cauză poate aduce atingere ordinii publice și identității naționale a Republicii Bulgaria, întrucât acest stat membru nu a prevăzut posibilitatea de a menționa într‑un act de naștere doi părinți de același sex pentru acest copil. În această privință, instanța menționată arată că dispozițiile care reglementează filiația copilului respectiv prezintă o importanță fundamentală în tradiția constituțională bulgară, precum și în doctrina bulgară în materia dreptului familiei și a dreptului succesoral atât din punct de vedere pur juridic, cât și din punctul de vedere al valorilor, ținând seama de stadiul actual al evoluției societății în Bulgaria.

Astfel, Administrativen sad Sofia‑grad (Tribunalul Administrativ din Sofia) apreciază că este necesară găsirea unui echilibru între, pe de o parte, identitatea constituțională și națională a Republicii Bulgaria și, pe de altă parte, interesele copilului, în special dreptul la viață privată și dreptul de liberă circulație ale acestuia.

Această instanță ridică problema dacă în speță un astfel de echilibru ar putea fi atins în temeiul principiului proporționalității și în special dacă menționarea, la rubrica „Mamă”, a numelui uneia dintre cele două mame care figurează în actul de naștere întocmit de autoritățile spaniole, care poate să fie ori mama biologică a copilului, ori cea care ar fi devenit mama acestuia potrivit unei alte căi, de exemplu cea a adopției, fără a completa rubrica „Tată”, ar constitui un echilibru adecvat între aceste diferite interese legitime. Ea arată că, deși o astfel de soluție ar putea de asemenea să genereze anumite dificultăți, din cauza eventualelor diferențe între actul de naștere întocmit de autoritățile bulgare și cel întocmit de autoritățile spaniole, această soluție ar permite astfel eliberarea unui act de naștere de către autoritățile bulgare, înlăturând sau, cel puțin, atenuând eventuale obstacole în calea liberei circulații a copilului în cauză. Instanța menționată ridică însă problema dacă soluția menționată ar fi compatibilă cu dreptul la viața privată și de familie al acestui copil, consacrat la articolul 7 din cartă.

În sfârșit, în ipoteza în care Curtea ar concluziona că dreptul Uniunii impune menționarea celor două mame ale copilului în cauză în actul de naștere întocmit de autoritățile bulgare, instanța de trimitere ridică problema modalităților în care această cerință ar trebui pusă în aplicare, această instanță neputând înlocui modelul de act de naștere care figurează în modelele de acte de stare civilă în vigoare la nivel național.

În aceste condiții, Administrativen sad Sofia‑grad (Tribunalul Administrativ din Sofia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolele 20 și 21 TFUE, precum și articolele 7, 24 și 45 din [cartă] trebuie interpretate în sensul că nu permit autorităților administrative bulgare, sesizate cu o cerere de eliberare a unui certificat care să ateste nașterea unui copil resortisant bulgar într‑un alt stat membru al [Uniunii], care a fost certificată printr‑un act de naștere întocmit de autoritățile spaniole în care sunt înscrise ca mame două persoane de sex feminin, fără alte precizări cu privire la aspectul dacă una dintre acestea ar fi mama biologică a copilului și, în cazul unui răspuns afirmativ, care anume, să refuze eliberarea unui act de naștere bulgar pentru motivul că reclamanta ar refuza să indice care ar fi această mamă biologică? 2) Articolul 4 alineatul (2) TUE și articolul 9 din cartă trebuie interpretate în sensul că respectarea identității naționale și a identității constituționale a statelor membre ale [Uniunii] presupune ca acestea din urmă să dispună de o largă putere de apreciere în ceea ce privește normele de stabilire a filiației? Mai precis: Articolul 4 alineatul (2) TUE trebuie interpretat în sensul că permite statelor membre să solicite informații privind filiația biologică a copilului? Articolul 4 alineatul (2) TUE coroborat cu articolul 7 și cu articolul 24 alineatul (2) din cartă trebuie interpretat în sensul că este necesară căutarea unui echilibru între identitatea națională și identitatea constituțională a unui stat membru, pe de o parte, și interesul superior al copilului, pe de altă parte, având în vedere că nici în ceea ce privește valorile, nici din punct de vedere juridic nu există în prezent un consens cu privire la posibilitatea de a solicita menționarea într‑un act de naștere, în calitate de părinți, a unor persoane de același sex, fără alte precizări cu privire la aspectul dacă una dintre acestea este părintele biologic al copilului și, în caz afirmativ, care anume? În cazul unui răspuns afirmativ la această întrebare, cum ar putea fi realizat în mod concret acest echilibru al intereselor? 3) Răspunsul la prima întrebare este influențat de consecințele juridice ale [Acordului de retragere], în măsura în care o mamă, indicată în actul de naștere eliberat în alt stat membru, este resortisantă a Regatului Unit, iar cealaltă mamă este resortisantă a unui stat membru al [Uniunii], ținând seama în special de faptul că refuzul autorităților bulgare de a elibera copilului un act de naștere constituie un obstacol în calea eliberării de către un stat membru al [Uniunii] a unui document de identitate copilului și, eventual, îngreunează exercitarea deplină a drepturilor sale în calitate de cetățean al Uniunii? 4) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, dreptul Uniunii, în special principiul efectivității, impune autorităților naționale competente să deroge de la modelul de redactare a unui act de naștere [care figurează printre modelele de acte de stare civilă] în vigoare [la nivel național]?”

În cererea sa de decizie preliminară, instanța de trimitere solicită judecarea cauzei potrivit procedurii accelerate în temeiul articolului 105 din Regulamentul de procedură al Curții. Această instanță arată în special că refuzul autorităților bulgare de a‑i elibera lui S. D. K. A., care ar fi resortisantă bulgară, un act de naștere ar cauza acestui copil dificultăți serioase pentru obținerea unui document de identitate bulgar și, prin urmare, pentru exercitarea dreptului de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, garantat la articolul 21 TFUE.

Articolul 105 alineatul (1) din Regulamentul de procedură prevede că, la cererea instanței de trimitere sau, cu titlu excepțional, din oficiu, președintele Curții poate, după ascultarea judecătorului raportor și a avocatului general, în cazul în care natura cauzei impune examinarea acesteia în termen scurt, să decidă judecarea trimiterii preliminare potrivit procedurii accelerate.

În speță, la 19 octombrie 2020, președintele Curții a decis, după ascultarea judecătorului raportor și a avocatei generale, să admită cererea de procedură accelerată menționată la punctul 33 din prezenta hotărâre. Această decizie a fost motivată prin faptul că S. D. K. A., copil de vârstă mică, este în prezent lipsită de pașaport, în condițiile în care locuiește într‑un stat membru a cărui cetățenie nu o deține. Având în vedere că întrebările adresate urmăresc să se stabilească dacă autoritățile bulgare sunt obligate să elibereze un act de naștere pentru acest copil și că din cererea de decizie preliminară rezultă că un astfel de act este necesar, potrivit dreptului național, pentru a putea obține un pașaport bulgar, un răspuns al Curții care intervine în termen scurt este de natură să contribuie la asigurarea faptului că respectivul copil dispune mai rapid de un pașaport (a se vedea în acest sens Ordonanța președintelui Curții din 3 iulie 2015, Gogova, C‑215/15, nepublicată, EU:C:2015:466, punctele 12-14).

Prin intermediul întrebărilor formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dreptul Uniunii obligă un stat membru să elibereze un act de naștere, în vederea obținerii unui document de identitate potrivit reglementării acestuia, pentru un copil, resortisant al acestui stat membru, a cărui naștere în alt stat membru este atestată printr‑un act de naștere care a fost întocmit de autoritățile acestui alt stat membru, în conformitate cu dreptul său național, și care le desemnează ca mame ale acestui copil pe o resortisantă a primului dintre aceste state membre și pe soția sa, fără să specifice care dintre cele două femei a născut copilul respectiv. În cazul unui răspuns afirmativ, această instanță solicită să se stabilească dacă dreptul Uniunii impune ca un astfel de act să cuprindă, asemenea celui întocmit de autoritățile statului membru în care s‑a născut copilul, menționarea numelor acestor două femei în calitate de mame.

Instanța menționată dorește de asemenea să afle dacă faptul că cealaltă mamă a copilului în cauză este resortisantă a Regatului Unit, care nu mai este în prezent un stat membru, are vreo incidență asupra răspunsului care trebuie dat la această întrebare.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, pe de o parte, definirea condițiilor de dobândire și de pierdere a cetățeniei intră, în conformitate cu dreptul internațional, în competența fiecărui stat membru, și că, pe de altă parte, în situații care intră sub incidența dreptului Uniunii, normele naționale în cauză trebuie să respecte acest din urmă drept (Hotărârea din 2 martie 2010, Rottmann, C‑135/08, EU:C:2010:104, punctele 39 și 41, precum și Hotărârea din 12 martie 2019, Tjebbes și alții, C‑221/17, EU:C:2019:189, punctul 30).

Potrivit constatărilor efectuate de instanța de trimitere, singura competentă în această privință, S. D. K. A. are, prin naștere, cetățenia bulgară în temeiul articolului 25 alineatul (1) din Constituția bulgară.

Potrivit articolului 20 alineatul (1) TFUE, este cetățean al Uniunii orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Prin urmare, în calitate de resortisantă bulgară, S. D. K.A beneficiază, în temeiul acestei dispoziții, de statutul de cetățean al Uniunii.

În această privință, Curtea a arătat în repetate rânduri că statutul de cetățean al Uniunii are vocația de a fi statutul fundamental al resortisanților statelor membre [Hotărârea din 20 septembrie 2001, Grzelczyk, C‑184/99, EU:C:2001:458, punctul 31, și Hotărârea din 15 iulie 2021, A (Servicii publice de îngrijiri medicale), C‑535/19, EU:C:2021:595, punctul 41].

Astfel cum reiese din jurisprudența Curții, un resortisant al unui stat membru care, în calitatea sa de cetățean al Uniunii, și‑a exercitat libertatea de circulație și de ședere într‑un alt stat membru decât statul său membru de origine se poate prevala de drepturile aferente acestei calități, în special de cele prevăzute la articolul 21 alineatul (1) TFUE, inclusiv, dacă este cazul, față de statul său membru de origine (Hotărârea din 5 iunie 2018, Coman și alții, C‑673/16, EU:C:2018:385, punctul 31 și jurisprudența citată). De asemenea, se pot prevala de această dispoziție și de dispozițiile adoptate pentru aplicarea sa cetățenii Uniunii născuți în statul membru gazdă al părințiilor lor și care nu și‑au exercitat niciodată dreptul de liberă circulație (Hotărârea din 2 octombrie 2019, Bajratari, C‑93/18, EU:C:2019:809, punctul 26 și jurisprudența citată).

În temeiul articolului 21 alineatul (1) TFUE, orice cetățean al Uniunii are dreptul de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratate și de dispozițiile adoptate în vederea aplicării acestora. Pentru a le permite resortisanților lor să își exercite acest drept, articolul 4 alineatul (3) din Directiva 2004/38 impune statelor membre, care hotărăsc în conformitate cu propria legislație, să elibereze cetățenilor lor cărțile de identitate sau pașapoartele care le atestă cetățenia.

Prin urmare, în măsura în care S. D. K. A. este resortisantă bulgară, autoritățile bulgare sunt obligate să îi elibereze o carte de identitate sau un pașaport care îi atestă cetățenia, precum și numele de familie, astfel cum rezultă din actul de naștere întocmit de autoritățile spaniole, Curtea având deja ocazia să constate că articolul 21 TFUE se opune ca autoritățile unui stat membru, aplicând dreptul lor național, să refuze recunoașterea numelui de familie al unui copil, astfel cum acesta a fost stabilit și înregistrat într‑un alt stat membru, în care acest copil s‑a născut și locuiește de la naștere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 octombrie 2008, Grunkin și Paul, C‑353/06, EU:C:2008:559, punctul 39).

Mai trebuie precizat că articolul 4 alineatul (3) din Directiva 2004/38 impune autorităților bulgare să elibereze o carte de identitate sau un pașaport lui S. D. K. A. independent de întocmirea unui nou act de naștere pentru acest copil. Astfel, în măsura în care dreptul bulgar impune întocmirea unui act de naștere bulgar înainte de eliberarea unei cărți de identitate sau a unui pașaport bulgar, acest stat membru nu poate invoca dreptul său național pentru a refuza să întocmească, pentru S. D. K. A., o asemenea carte de identitate sau un asemenea pașaport.

Un astfel de document, singur sau asociat cu alte documente, dacă este cazul cu un document eliberat de statul membru gazdă al copilului în cauză, trebuie să permită unui copil, care se află într‑o situație precum cea a lui S. D. K. A., să își exercite dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, garantat la articolul 21 alineatul (1) TFUE, cu fiecare dintre cele două mame ale sale, al căror statut, în calitate de părinte al acestui copil, a fost stabilit de statul membru gazdă al acestora cu ocazia unei șederi conforme cu Directiva 2004/38.

Trebuie amintit că drepturile recunoscute resortisanților statelor membre la articolul 21 alineatul (1) TFUE îl includ pe cel de a duce o viață de familie normală atât în statul membru gazdă, cât și în statul membru a cărui cetățenie o dețin, cu ocazia întoarcerii în acest stat membru, beneficiind de prezența alături de ei, pe teritoriul statului membru respectiv, a membrilor familiei lor (Hotărârea din 5 iunie 2018, Coman și alții, C‑673/16, EU:C:2018:385, punctul 32 și jurisprudența citată).

Este cert că, în cauza principală, autoritățile spaniole au stabilit în mod legal existența unei legături de filiație biologică sau juridică între S. D. K. A. și cei doi părinți ai săi, V. M. A. și K. D. K., și au atestat‑o în actul de naștere eliberat pentru copilul acestora din urmă. Prin urmare, în temeiul articolului 21 TFUE și al Directivei 2004/38, lui V. M. A. și lui K. D. K., în calitate de părinți ai unui cetățean al Uniunii minor căruia îi asigură efectiv autoritatea părintească, trebuie să li se recunoască de către ansamblul statelor membre dreptul de a‑l însoți pe acesta din urmă în cadrul exercitării dreptului său de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre (a se vedea prin analogie Hotărârea din 13 septembrie 2016, Rendón Marín, C‑165/14, EU:C:2016:675, punctele 50-52 și jurisprudența citată).

Prin urmare, autoritățile bulgare, asemenea autorităților oricărui alt stat membru, sunt obligate să recunoască această legătură de filiație pentru a‑i permite lui S. D. K. A., întrucât a dobândit, potrivit instanței de trimitere, cetățenia bulgară, să exercite fără obstacol, împreună cu fiecare dintre cei doi părinți ai săi, dreptul său de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, garantat la articolul 21 alineatul (1) TFUE.

În plus, pentru a‑i permite în mod efectiv lui S. D. K. A. să își exercite dreptul de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre cu fiecare dintre părinții săi, este necesar ca V. M. A. și K. D. K. să poată dispune de un document care le menționează ca fiind persoane autorizate să călătorească cu acest copil. În speță, autoritățile statului membru gazdă sunt cele mai în măsură să întocmească un astfel de document, care poate consta în actul de naștere. Celelalte state membre au obligația de a recunoaște acest document.

Desigur, astfel cum a arătat instanța de trimitere, articolul 9 din cartă prevede că dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie sunt garantate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestor drepturi.

În această privință, în stadiul actual al dreptului Uniunii, starea civilă a persoanelor, care cuprinde normele referitoare la căsătorie și la filiație, este o materie care intră în competența statelor membre, iar dreptul Uniunii nu aduce atingere acestei competențe. Statele membre sunt astfel libere să prevadă sau nu, în dreptul lor național, căsătoria pentru persoane de același sex, precum și calitatea de părinte a acestora din urmă. Cu toate acestea, în exercitarea acestei competențe, fiecare stat membru trebuie să respecte dreptul Uniunii, în special dispozițiile Tratatului FUE referitoare la libertatea recunoscută oricărui cetățean al Uniunii de circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, recunoscând, în acest scop, starea persoanelor stabilite într‑un alt stat membru în conformitate cu dreptul acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2018, Coman și alții, C‑673/16, EU:C:2018:385, punctele 36-38, precum și jurisprudența citată).

În acest context, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la aspectul dacă articolul 4 alineatul (2) TUE ar putea justifica refuzul autorităților bulgare de a elibera un act de naștere al lui S. D. K. A. și, astfel, o carte de identitate sau un pașaport pentru acest copil. Această instanță arată printre altele că o eventuală obligație a acestor autorități de a întocmi un act de naștere care să menționeze, ca fiind părinții copilului respectiv, două persoane de sex feminin ar putea aduce atingere ordinii publice, precum și identității naționale a Republicii Bulgaria, în măsura în care Constituția bulgară și dreptul familiei bulgar nu ar prevedea calitatea de părinte a două persoane de același sex.

În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) TUE, Uniunea respectă identitatea națională a statelor membre, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale.

Pe de altă parte, Curtea a statuat în mod repetat că noțiunea de „ordine publică” drept justificare a unei derogări de la o libertate fundamentală trebuie interpretată în mod strict, astfel încât sfera ei să nu poată fi stabilită unilateral de fiecare stat membru fără exercitarea unui control din partea instituțiilor Uniunii. Din aceasta rezultă că ordinea publică nu poate fi invocată decât în caz de amenințare reală și suficient de gravă care afectează un interes fundamental al societății (Hotărârea din 5 iunie 2018, Coman și alții, C‑673/16, EU:C:2018:385, punctul 44 și jurisprudența citată).

Or, astfel cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctele 150 și 151 din concluzii, obligația unui stat membru, pe de o parte, de a‑i elibera unui copil resortisant al acestui stat membru, care s‑a născut într‑un alt stat membru și al cărui act de naștere eliberat de autoritățile acestui alt stat membru desemnează ca părinți două persoane de același sex, o carte de identitate sau un pașaport și, pe de altă parte, de a recunoaște legătura de filiație dintre acest copil și fiecare dintre aceste două persoane în cadrul exercitării de către el a drepturilor sale în temeiul articolului 21 TFUE și al actelor de drept derivat aferente acestora nu aduce atingere identității naționale și nici nu amenință ordinea publică a acestui stat membru.

Astfel, o asemenea obligație nu implică, pentru statul membru al cărui resortisant este copilul în cauză, să prevadă, în dreptul său național, calitatea de părinte a unor persoane de același sex sau să recunoască, în alte scopuri decât exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii acestui copil, legătura de filiație dintre respectivul copil și persoanele menționate ca fiind părinții acestuia în actul de naștere întocmit de autoritățile statului membru gazdă (a se vedea prin analogie Hotărârea din 5 iunie 2018, Coman și alții, C‑673/16, EU:C:2018:385, punctele 45 și 46).

Trebuie adăugat că o măsură națională care este de natură să împiedice exercitarea liberei circulații a persoanelor nu poate fi justificată decât dacă această măsură este conformă cu drepturile fundamentale care sunt garantate de cartă și a căror respectare este asigurată de Curte (Hotărârea din 5 iunie 2018, Coman și alții, C‑673/16, EU:C:2018:385, punctul 47).

În situația care face obiectul litigiului principal, dreptul la respectarea vieții private și de familie garantat la articolul 7 din cartă, precum și drepturile copilului garantate la articolul 24 din aceasta, în special dreptul la luarea în considerare a interesului superior al copilului ca considerație primordială în toate acțiunile referitoare la copii, precum și dreptul de a întreține cu regularitate relații personale și contacte directe cu ambii părinți, sunt fundamentale.

În această privință, astfel cum rezultă din Explicațiile cu privire la Carta drepturilor fundamentale (JO 2007, C 303, p. 17), în conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din cartă, drepturile garantate la articolul 7 din aceasta au același sens și același domeniu de aplicare precum cele garantate la articolul 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950.

Or, din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese că existența unei „vieți de familie” este o chestiune de fapt care depinde de realitatea practică a legăturilor personale strânse și că posibilitatea unui părinte și a copilului său de a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieții de familie (Curtea EDO, 12 iulie 2001, K. și T. împotriva Finlandei, CE:ECHR:2001:0712JUD 002570294, § 150 și 151). În plus, astfel cum Curtea a avut ocazia să constate, din această jurisprudență rezultă că relația pe care o are un cuplu homosexual este susceptibilă să intre sub incidența noțiunii de „viață privată”, precum și a noțiunii de „viață de familie” la fel ca cea a unui cuplu heterosexual care se află în aceeași situație (Hotărârea din 5 iunie 2018, Coman și alții, C‑673/16, EU:C:2018:385, punctul 50 și jurisprudența citată).

Prin urmare, astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctul 153 din concluzii, relația copilului în cauză cu fiecare dintre cele două persoane cu care duce o viață de familie efectivă în statul membru gazdă și care sunt menționate ca fiind părinții săi în actul de naștere întocmit de autoritățile acestuia este protejată la articolul 7 din cartă.

În plus, după cum s‑a amintit la punctul 59 din prezenta hotărâre, dreptul la respectarea vieții private și de familie, astfel cum a fost enunțat la articolul 7 din cartă trebuie coroborat cu obligația de a lua în considerare interesul superior al copilului, recunoscut la articolul 24 alineatul (2) din cartă. Or, întrucât articolul 24 din cartă constituie, astfel cum amintesc Explicațiile cu privire la Carta drepturilor fundamentale, o integrare în dreptul Uniunii a principalelor drepturi ale copilului consacrate în Convenția privind drepturile copilului, ratificată de toate statele membre, în interpretarea acestui articol trebuie să se țină seama în mod corespunzător de dispozițiile acestei convenții [a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2008, Dynamic Medien, C‑244/06, EU:C:2008:85, punctul 39, și Hotărârea din 11 martie 2021, Statul belgian (Returnarea părintelui unui minor), C‑112/20, EU:C:2021:197, punctul 37].

În special, articolul 2 din această convenție instituie, pentru copil, principiul nediscriminării, care impune ca drepturile prevăzute de convenția menționată, printre care figurează, la articolul 7 din aceasta, dreptul de a fi înregistrat imediat după nașterea sa, de a avea un nume și de a dobândi o cetățenie, să fie garantate acestui copil, fără ca el să sufere, în această privință, o discriminare, inclusiv o discriminare pe motive de orientare sexuală a părinților săi.

În aceste condiții, ar fi contrar drepturilor fundamentale pe care articolele 7 și 24 din cartă le garantează acestui copil ca el să fie privat de relația cu unul dintre părinții săi în cadrul exercitării dreptului său de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre sau ca exercitarea acestui drept să i se facă în fapt imposibilă sau excesiv de dificilă pentru motivul că părinții săi sunt de același sex.

În sfârșit, împrejurarea că unul dintre părinții copilului în cauză este resortisantă a Regatului Unit, care nu mai este în prezent un stat membru, este lipsită de relevanță în această privință.

Pe de altă parte, în ipoteza în care, după verificare, S. D. K. A. nu ar deține cetățenia bulgară, trebuie amintit că, indiferent de cetățenie și indiferent dacă au ele însele calitatea de cetățeni ai Uniunii, K. D. K. și S. D. K. A. trebuie considerate de toate statele membre ca fiind soția și, respectiv, descendenta directă în sensul articolului 2 punctul 2 literele (a) și (c) din Directiva 2004/38, și, în consecință, ca fiind membri de familie ai lui V. M. A. (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 iunie 2018, Coman și alții, C‑673/16, EU:C:2018:385, punctele 36 și 51).

Astfel, un copil minor a cărui calitate de cetățean al Uniunii nu este stabilită și al cărui act de naștere eliberat de autoritățile competente ale unui stat membru desemnează drept părinți ai acestuia două persoane de același sex, dintre care una este cetățean al Uniunii, trebuie considerat, de toate statele membre, ca descendent direct al acestui cetățean al Uniunii în sensul Directivei 2004/38, pentru nevoile exercitării drepturilor conferite de articolul 21 alineatul (1) TFUE și de actele de drept derivat aferente acestuia.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la întrebările adresate că articolul 4 alineatul (2) TUE, articolele 20 și 21 TFUE, precum și articolele 7, 24 și 45 din cartă coroborate cu articolul 4 alineatul (3) din Directiva 2004/38 trebuie interpretate în sensul că, în ceea ce privește un copil minor, cetățean al Uniunii al cărui act de naștere eliberat de autoritățile competente ale statului membru gazdă desemnează ca părinți ai acestuia două persoane de același sex, statul membru al cărui resortisant este acest copil este obligat, pe de o parte, să îi elibereze o carte de identitate sau un pașaport, fără să impună întocmirea prealabilă a unui act de naștere de către autoritățile sale naționale, precum și, pe de altă parte, să recunoască, asemenea oricărui alt stat membru, documentul ce provine de la statul membru gazdă care permite copilului respectiv să își exercite, împreună cu fiecare dintre aceste două persoane, dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Marea Cameră)

14 decembrie 2021 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul internațional

Dreptul Uniunii

Tratatul UE

Tratatul FUE

Carta

Directiva 2004/38/CE

Dreptul bulgar

Litigiul principal și întrebările preliminare

Procedura în fața Curții

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la cheltuielile de judecată