Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 2 septembrie 2021.#O.D. și alții împotriva Istituto nazionale della previdenza sociale (INPS).#Trimitere preliminară – Directiva 2011/98/UE – Drepturi pentru lucrătorii din țări terțe care dețin un permis unic – Articolul 12 – Dreptul la egalitate de tratament – Securitate socială – Regulamentul (CE) nr. 883/2004 – Coordonarea sistemelor de securitate socială – Articolul 3 – Indemnizații de maternitate și de paternitate – Prestații familiale – Reglementare a unui stat membru care exclude resortisanții din țări terțe care dețin un permis unic de la beneficiul unei alocații de naștere și al unei alocații de maternitate.#Cauza C-350/20.

Cauza C‑350/20

O. D. și alții

împotriva

Istituto nazionale della previdenza sociale (INPS)

(cerere de decizie preliminară formulată de Corte costituzionale)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 2 septembrie 2021

„Trimitere preliminară – Directiva 2011/98/UE – Drepturi pentru lucrătorii din țări terțe care dețin un permis unic – Articolul 12 – Dreptul la egalitate de tratament – Securitate socială – Regulamentul (CE) nr. 883/2004 – Coordonarea sistemelor de securitate socială – Articolul 3 – Indemnizații de maternitate și de paternitate – Prestații familiale – Reglementare a unui stat membru care exclude resortisanții din țări terțe care dețin un permis unic de la beneficiul unei alocații de naștere și al unei alocații de maternitate”

Întrebări preliminare – Admisibilitate – Limite – Întrebări vădit lipsite de pertinență și întrebări ipotetice adresate într‑un context care exclude un răspuns util – Fapte anterioare expirării termenului de transpunere a directivei vizate în decizia de trimitere – Cerere provenită de la instanța care se pronunță asupra constituționalității unor dispoziții naționale în raport cu dreptul Uniunii – Efecte erga omnes ale deciziei acesteia – Admisibilitatea cererii

(art. 267 TFUE)

(a se vedea punctele 39, 40 și 42)

Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind imigrarea – Procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanții țărilor terțe în vederea șederii și ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre – Directiva 2011/98 – Domeniu de aplicare

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 34; Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului; Directiva 2011/98 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (31) și art. 12 alin. (1) lit. (e)]

(a se vedea punctele 44-47)

Controale la frontiere, azil și imigrare – Politica privind imigrarea – Procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanții țărilor terțe în vederea șederii și ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre – Directiva 2011/98 – Dreptul la egalitate de tratament – Reglementare națională care exclude resortisanții din țări terțe vizați de această directivă de la beneficiul alocațiilor de naștere și de maternitate – Inadmisibilitate

[Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 3 alin. (1); Directiva 2011/98 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentul (24), art. 3 alin. (1) lit. (b) și (c), și art. 12 alin. (1) lit. (e) și alin. (2) lit. (b)]

(a se vedea punctele 51 și 63-66 și dispozitivul)

Securitate socială – Lucrători migranți – Reglementare a Uniunii – Domeniu de aplicare material – Prestații familiale – Noțiune – Alocație de naștere – Includere

[Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 1 lit. (z), și art. 3 alin. (1) lit. (j)]

(a se vedea punctele 57-60)

Securitate socială – Lucrători migranți – Reglementare a Uniunii – Domeniu de aplicare material – Prestații de securitate socială – Noțiune – Alocație de maternitate – Includere

[Regulamentul nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 3 alin. (1) lit. (b)]

(a se vedea punctele 61 și 62)

Rezumat

Resortisanții din țări terțe care dețin un permis unic de muncă obținut în temeiul legislației italiene care transpune o directivă a Uniunii au dreptul să beneficieze de o alocație de naștere și de o alocație de maternitate, astfel cum sunt prevăzute de reglementarea italiană.

Autoritățile italiene au refuzat acordarea unei alocații de naștere și a unei alocații de maternitate mai multor resortisanți din țări terțe care au reședința legală în Italia și dețin un permis unic de muncă obținut în temeiul legislației italiene care transpune Directiva 2011/98 ( 1 ). Acest refuz a fost motivat de faptul că, în mod contrar cerințelor prevăzute de Legea nr. 190/2014 și de Decretul legislativ nr. 151/2001, persoanele respective nu dețin statutul de rezident pe termen lung.

Astfel, în temeiul Legii nr. 190/2014, care instituie o alocație de naștere pentru fiecare copil născut sau adoptat, alocația este plătită lunar resortisanților italieni, resortisanților altor state membre, precum și resortisanților din țări terțe care dețin un permis de ședere pentru rezidenți pe termen lung pentru a încuraja natalitatea și pentru a contribui la cheltuielile legate de susținerea acesteia. Decretul legislativ nr. 151/2001 acordă o alocație de maternitate pentru orice copil născut după 1 ianuarie 2001 sau pentru orice minor plasat în vederea adopției sau adoptat fără plasament, femeilor care au reședința în Italia și care sunt resortisante ale acestui stat membru sau ale unui alt stat membru al Uniunii ori care dețin un permis de ședere pentru rezidenți pe termen lung.

Resortisanții în cauză din țări terțe au contestat acest refuz în fața instanțelor italiene. În cadrul acestor litigii, Corte suprema di cassazione (Curtea de Casație, Italia), întrucât a considerat că regimul alocației de naștere încalcă mai multe dispoziții ale Constituției italiene, a sesizat Corte costituzionale (Curtea Constituțională, Italia) cu privire la aspecte de constituționalitate referitoare la Legea nr. 190/2014, în măsura în care aceasta subordonează acordarea alocației de naștere resortisanților din țări terțe condiției ca aceștia să dețină statutul de rezident pe termen lung. Pentru aceleași motive, această din urmă instanță a fost sesizată cu un aspect de constituționalitate privind Decretul legislativ nr. 151/2001, referitor la alocația de maternitate.

Considerând că interzicerea discriminărilor arbitrare și protecția maternității și a copilului, asigurate de Constituția italiană, trebuie interpretate în lumina indicațiilor obligatorii date de dreptul Uniunii, Curtea Constituțională a solicitat Curții să precizeze conținutul dreptului de acces la prestațiile sociale recunoscut prin articolul 34 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și al dreptului la egalitate de tratament în domeniul securității sociale, acordat prin articolul 12 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2011/98 lucrătorilor din țări terțe ( 2 ).

În hotărârea pronunțată în Marea Cameră, Curtea confirmă dreptul resortisanților din țări terțe care dețin un permis unic de a beneficia, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2011/98, de o alocație de naștere și de o alocație de maternitate, astfel cum sunt prevăzute de reglementarea italiană.

Aprecierea Curții

Într‑o primă etapă, Curtea precizează că, dat fiind că articolul 12 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2011/98 concretizează dreptul de acces la prestațiile de securitate socială prevăzut la articolul 34 alineatele (1) și (2) din cartă, chestiunea referitoare la conformitatea reglementării italiene cu dreptul Uniunii trebuie să fie examinată doar în raport cu această directivă.

Într‑o a doua etapă, întrucât domeniul de aplicare al acestei dispoziții a directivei, care face trimitere la Regulamentul nr. 883/2004 ( 3 ), este determinat de acesta din urmă, Curtea verifică dacă alocația de naștere și alocația de maternitate în cauză constituie prestații care fac parte din ramurile securității sociale enumerate la articolul 3 alineatul (1) din acest regulament.

În ceea ce privește alocația de naștere, Curtea reține că această alocație este acordată automat gospodăriilor care îndeplinesc anumite criterii obiective definite de lege, independent de orice apreciere individuală și discreționară a nevoilor personale ale solicitantului. Este vorba despre o prestație în numerar menită mai ales să reducă, prin intermediul unei contribuții publice la bugetul familial, cheltuielile legate de întreținerea unui copil nou‑născut ori adoptat. Curtea concluzionează, pe baza elementelor menționate, că această alocație constituie o prestație familială, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (j) din Regulamentul nr. 883/2004.

În ceea ce privește alocația de maternitate, Curtea arată că aceasta se acordă sau se refuză ținând seama, pe lângă lipsa unei indemnizații de maternitate în legătură cu un raport de muncă sau cu exercitarea unei profesii liberale, de resursele gospodăriei din care face parte mama, pe baza unui criteriu obiectiv și definit de lege, și anume indicatorul situației economice, fără ca autoritatea competentă să poată ține seama de alte circumstanțe personale. În plus, această alocație se raportează la ramura securității sociale prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 883/2004.

Curtea concluzionează că alocația de naștere și alocația de maternitate fac parte din ramurile securității sociale pentru care resortisanții din țări terțe menționați la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din Directiva 2011/98 beneficiază de dreptul la egalitate de tratament prevăzut la articolul 12 alineatul (1) litera (e) din această directivă.

Ținând seama de faptul că Italia nu a utilizat posibilitatea oferită de directivă statelor membre de a limita egalitatea de tratament ( 4 ), Curtea consideră că reglementarea națională care exclude acești resortisanți din țări terțe de la beneficiul unei alocații de naștere și al unei alocații de maternitate nu este conformă cu articolul 12 alineatul (1) litera (e) din această directivă.

( 1 ) Directiva 2011/98/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind o procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanții țărilor terțe în vederea șederii și ocupării unui loc de muncă pe teritoriul statelor membre și un set comun de drepturi pentru lucrătorii din țările terțe cu ședere legală pe teritoriul unui stat membru (JO 2011, L 343, p. 1).

( 2 ) Acești lucrători sunt cei prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) literele (b) și (c) din directiva menționată, și anume, în primul rând, resortisanții din țări terțe admiși într‑un stat membru în alt scop decât cel al ocupării unui loc de muncă, cărora li se permite să ocupe un loc de muncă și care dețin un permis de ședere în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1030/2002 al Consiliului din 13 iunie 2002 de instituire a unui model uniform de permis de ședere pentru resortisanții țărilor terțe (JO 2002, L 157, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 242), și, în al doilea rând, resortisanții din țări terțe admiși într‑un stat membru în scopul ocupării unui loc de muncă.

( 3 ) Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, rectificare în JO 2004, L 200, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82).

( 4 ) Această posibilitate este prevăzută la articolul 12 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2011/98.