Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 20 septembrie 2022.#Procedură penală împotriva VD și SR.#Trimitere preliminară – Piața unică a serviciilor financiare – Abuz de piață – Utilizări abuzive ale informațiilor privilegiate – Directiva 2003/6/CE – Articolul 12 alineatul (2) literele (a) și (d) – Regulamentul (UE) nr. 596/2014 – Articolul 23 alineatul (2) literele (g) și (h) – Competențe de supraveghere și de investigare ale Autorité des marchés financiers (AMF) – Obiectiv de interes general care urmărește protejarea integrității piețelor financiare ale Uniunii Europene și a încrederii publicului în instrumentele financiare – Posibilitatea AMF de a solicita înregistrări ale datelor de transfer deținute de un operator de servicii de comunicații electronice – Prelucrarea datelor cu caracter personal în sectorul comunicațiilor electronice – Directiva 2002/58/CE – Articolul 15 alineatul (1) – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolele 7, 8 și 11, precum și articolul 52 alineatul (1) – Confidențialitatea comunicațiilor – Restrângeri – Legislație care prevede păstrarea generalizată și nediferențiată a datelor de transfer de către operatorii de servicii de comunicații electronice – Posibilitatea unei instanțe naționale de a limita efectele în timp ale unei declarații de nevaliditate privind dispoziții legislative naționale incompatibile cu dreptul Uniunii – Excludere.#Cauzele conexate C-339/20 și C-397/20.

Cauzele conexate C‑339/20 și C‑397/20

VDșiSR

împotriva

Procureur général près la Cour de cassation

[cereri de decizie preliminară formulate de Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța)]

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 20 septembrie 2022

„Trimitere preliminară – Piața unică a serviciilor financiare – Abuz de piață – Utilizări abuzive ale informațiilor privilegiate – Directiva 2003/6/CE – Articolul 12 alineatul (2) literele (a) și (d) – Regulamentul (UE) nr. 596/2014 – Articolul 23 alineatul (2) literele (g) și (h) – Competențe de supraveghere și de investigare ale Autorité des marchés financiers (AMF) – Obiectiv de interes general care urmărește protejarea integrității piețelor financiare ale Uniunii Europene și a încrederii publicului în instrumentele financiare – Posibilitatea AMF de a solicita înregistrări ale datelor de transfer deținute de un operator de servicii de comunicații electronice – Prelucrarea datelor cu caracter personal în sectorul comunicațiilor electronice – Directiva 2002/58/CE – Articolul 15 alineatul (1) – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolele 7, 8 și 11, precum și articolul 52 alineatul (1) – Confidențialitatea comunicațiilor – Restrângeri – Legislație care prevede păstrarea generalizată și nediferențiată a datelor de transfer de către operatorii de servicii de comunicații electronice – Posibilitatea unei instanțe naționale de a limita efectele în timp ale unei declarații de nevaliditate privind dispoziții legislative naționale incompatibile cu dreptul Uniunii – Excludere”

Apropierea legislațiilor – Utilizări abuzive ale informațiilor confidențiale și manipulări ale pieței (abuz de piață) – Competențe de supraveghere și de investigare ale Autorité des marchés financiers (AMF) – Posibilitatea AMF de a solicita înregistrările datelor de transfer deținute de un operator de servicii de comunicații electronice – Prelucrarea datelor cu caracter personal și protejarea vieții private în sectorul comunicațiilor electronice – Posibilitatea statelor membre de a limita întinderea anumitor drepturi și obligații – Măsuri naționale care impun operatorilor de servicii de comunicații electronice păstrarea temporară, dar generalizată și nediferențiată a datelor de transfer – Obiectiv de combatere a infracțiunilor de abuz de piață, inclusiv utilizările abuzive ale informațiilor privilegiate – Inadmisibilitate

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7, 8, 11 și art. 52 alin. (1); Regulamentul nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentele (2), (24) și (62) și art. 1, art. 8 alin. (1), art. 22 și art. 23 alin. (2) lit. (g) și (h) și alin. (3); Directiva 2002/58 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136, art. 15 alin. (1), și Directiva 2003/6 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentele (2) și (12), art. 2 alin. (1), art. 11 și art. 12 alin. (1) și (2) lit. (a) și (d)]

(a se vedea punctele 66, 68-70, 72, 73, 76-79, 82, 85 și 95 și dispozitiv 1)

Apropierea legislațiilor – Utilizări abuzive ale informațiilor confidențiale și manipulări ale pieței (abuz de piață) – Competențe de supraveghere și de investigare ale Autorité des marchés financiers (AMF) – Posibilitatea AMF de a solicita înregistrările datelor de transfer deținute de un operator de servicii de comunicații electronice – Prelucrarea datelor cu caracter personal și protejarea vieții private în sectorul comunicațiilor electronice – Posibilitatea statelor membre de a limita întinderea anumitor drepturi și obligații – Măsuri naționale incompatibile cu dreptul Uniunii – Posibilitatea instanței naționale de a limita în timp efectele unei declarații de nevaliditate față de aceste măsuri – Excludere

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 7, 8, 11 și art. 52 alin. (1); Regulamentul nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului, considerentele (2), (24) și (62) și art. 1, art. 8 alin. (1), art. 22 și art. 23 alin. (2) lit. (g) și (h) și alin. (3); Directiva 2002/58 a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136, art. 15 alin. (1), și Directiva 2003/6 a Parlamentului European și a Consiliului, considerentele (2) și (12), art. 2 alin. (1), art. 11 și art. 12 alin. (1) și (2) lit. (a) și (d)]

(a se vedea punctele 97-107 și dispozitiv 2)

Rezumat

În urma unei investigații efectuate de Autorité des marchés financiers [Autoritatea Piețelor Financiare (AMF), Franța] ( 1 ) au fost inițiate proceduri penale împotriva lui VD și a lui SR, două persoane fizice acuzate de săvârșirea unor utilizări abuzive a informațiilor privilegiate, de tăinuire a unor utilizări abuzive ale informațiilor privilegiate, de complicitate, de corupție și de spălare de bani. În cadrul acestei investigații, AMF utilizase date cu caracter personal provenite din apeluri telefonice efectuate de VD și de SR, generate în temeiul Code des postes et des communications électroniques (Codul serviciilor poștale și al comunicațiilor electronice) ( 2 ), în cadrul furnizării de servicii de comunicații electronice.

În măsura în care trimiterea lor în judecată era întemeiată pe datele de transfer furnizate de AMF, VD și SR au sesizat fiecare cu o acțiune cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris, Franța), invocând printre altele un motiv bazat pe încălcarea articolului 15 alineatul (1) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice ( 3 ), interpretat în lumina articolelor 7, 8 și 11, precum și a articolului 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). Mai precis, întemeindu‑se pe jurisprudența rezultată din Hotărârea Tele2 Sverige și Watson și alții ( 4 ), VD și SR contestau faptul că AMF a utilizat ca temei juridic pentru a colecta datele menționate dispozițiile naționale în cauză, în condițiile în care, în opinia lor, aceste dispoziții, pe de o parte, nu erau conforme cu dreptul Uniunii, în măsura în care prevedeau o păstrare generalizată și nediferențiată a datelor de conectare, și, pe de altă parte, nu stabileau nicio limită competenței investigatorilor AMF de a obține comunicarea datelor păstrate.

Prin două hotărâri, din 20 decembrie 2018 și din 7 martie 2019, cour d’appel de Paris (Curtea de Apel din Paris) a respins acțiunile formulate de VD și de SR. Pentru a înlătura motivul sus‑menționat, instanța de fond s‑a întemeiat în special pe faptul că Regulamentul privind abuzul de piață ( 5 ) autorizează autoritățile competente să solicite, în măsura în care dreptul intern permite acest lucru, înregistrările existente ale datelor de transfer deținute de operatorii de servicii de comunicații electronice dacă există bănuieli rezonabile privind o încălcare a interdicției vizând utilizarea abuzivă a informațiilor privilegiate și dacă aceste înregistrări ar putea fi concludente pentru investigarea încălcării respective.

VD și SR au formulat recurs la Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța), instanța de trimitere în prezentele cauze.

În acest context, instanța menționată ridică problema concilierii articolului 15 alineatul (1) din Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice, citit în lumina cartei, cu cerințele care reies din articolul 12 alineatul (2) literele (a) și (d) din Directiva privind abuzul de piață ( 6 ) și din articolul 23 alineatul (2) literele (g) și (h) din Regulamentul privind abuzul de piață. Această întrebare își are originea în măsurile legislative în discuție în litigiile principale, care prevăd cu titlu preventiv, în sarcina operatorilor de servicii de comunicații electronice, o păstrare generalizată și nediferențiată a datelor de transfer un an de la data înregistrării, în vederea combaterii infracțiunilor de abuz de piață, dintre care fac parte utilizările abuzive ale informațiilor confidențiale. În ipoteza în care Curtea ar trebui să considere că legislația privind păstrarea datelor de conectare în discuție în litigiile principale nu este conformă cu dreptul Uniunii, instanța de trimitere ridică problema menținerii provizorii a efectelor acestei legislații în vederea evitării unei insecurități juridice și pentru a permite ca datele colectate și păstrate anterior să fie utilizate în scopul detectării și al urmăririi penale a utilizărilor abuzive ale informațiilor confidențiale.

Prin hotărârea sa, Curtea, reunită în Marea Cameră, consideră că păstrarea generalizată și nediferențiată a datelor de transfer un an de la data înregistrării de către operatorii de servicii de comunicații electronice nu este autorizată cu titlu preventiv în vederea combaterii infracțiunilor de abuz de piață. Pe de altă parte, ea își confirmă jurisprudența potrivit căreia dreptul Uniunii se opune ca o instanță națională să limiteze în timp efectele unei declarații de nevaliditate care îi revine în privința unor dispoziții legislative naționale incompatibile cu dreptul Uniunii.

Aprecierea Curții

Curtea amintește mai întâi că, pentru a interpreta o dispoziție de drept al Uniunii, trebuie să se facă referire nu numai la termenii acesteia, ci și să se țină seama de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție.

În ceea ce privește modul de redactare a dispozițiilor vizate de întrebările preliminare, Curtea constată că, în timp ce articolul 12 alineatul (2) litera (d) din Directiva privind abuzul de piață se referă la prerogativa AMF „de a cere înregistrările telefonice și schimburile de date existente”, articolul 23 alineatul (2) literele (g) și (h) din Regulamentul privind abuzul de piață face trimitere la competența acestei autorități de a solicita, pe de o parte, „înregistrări […] ale datelor de transfer deținute de societățile de investiții, instituțiile de creditare sau instituțiile financiare” și, pe de altă parte, „în măsura în care dreptul intern permite acest lucru, înregistrări existente ale datelor de transfer deținute de operatorii de telecomunicații”. Potrivit Curții, reiese fără ambiguitate din modul de redactare a acestor dispoziții că ele se limitează să încadreze competența AMF de „a cere” sau de „a solicita” datele de care dispun acești operatori, ceea ce corespunde unui acces la aceste date. În plus, referirea la înregistrările „existente”, astfel cum sunt „deținute” de operatorii menționați, lasă să se înțeleagă că legiuitorul Uniunii nu a intenționat să reglementeze posibilitatea legiuitorului național de a institui o obligație de păstrare a unor asemenea înregistrări. Potrivit Curții, această interpretare ar fi de altfel confirmată atât de contextul în care se înscriu dispozițiile menționate, cât și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte aceleași dispoziții.

În ceea ce privește contextul în care se înscriu dispozițiile vizate de întrebările preliminare, Curtea observă că, deși, potrivit dispozițiilor relevante ale Directivei privind abuzul de piață ( 7 ) și ale Regulamentului privind abuzul de piață ( 8 ), legiuitorul Uniunii a intenționat să impună statelor membre obligația de a lua măsurile necesare pentru ca autoritățile competente în materie financiară să dispună de un ansamblu de instrumente, de competențe și de resurse adecvate, precum și de competențele de supraveghere și de anchetă necesare pentru a asigura eficacitatea sarcinilor lor, aceste dispoziții nu se pronunță nici cu privire la eventuala posibilitate a statelor membre de a institui în acest scop în sarcina operatorilor de servicii de comunicații electronice o obligație de păstrare generalizată și nediferențiată a datelor de transfer, nici cu privire la condițiile în care aceste date trebuie să fie păstrate de operatorii menționați în vederea transmiterii lor, dacă este cazul, către autoritățile competente.

În ceea ce privește obiectivele urmărite de reglementarea în cauză, Curtea arată că reiese atât din Directiva privind abuzul de piață ( 9 ), cât și din Regulamentul privind abuzul de piață ( 10 ) că aceste instrumente au ca finalitate asigurarea integrității piețelor financiare ale Uniunii și consolidarea încrederii investitorilor în aceste piețe, încredere care se întemeiază, printre altele, pe faptul că vor fi plasați pe picior de egalitate și vor fi protejați împotriva utilizării ilicite a informațiilor privilegiate. Interdicția utilizărilor abuzive ale informațiilor privilegiate enunțată de respectivele instrumente ( 11 ) urmărește astfel să asigure egalitatea dintre cocontractanți în cadrul unei tranzacții bursiere, evitând ca unul dintre aceștia, care deține o informație privilegiată și se plasează, datorită acestui fapt, într‑o poziție avantajoasă în raport cu ceilalți investitori să profite de această informație în detrimentul celor care nu o cunosc. Deși, potrivit Regulamentului privind abuzul de piață ( 12 ), înregistrările datelor de conectare reprezintă probe cruciale, uneori chiar singurele probe, care ajută la detectarea și dovedirea existenței unei utilizări abuzive a informațiilor privilegiate sau a unei manipulări a pieței, nu este mai puțin adevărat că acest regulament se referă numai la înregistrările „deținute” de operatorii de servicii de comunicații electronice, precum și la prerogativa autorității competente în materie financiară de a „cere” de la acești operatori comunicarea datelor „existente”. Astfel, din acest regulament nu reiese nicidecum că legiuitorul Uniunii a intenționat prin intermediul său să recunoască statelor membre competența de a impune operatorilor de servicii de comunicații electronice o obligație generală de păstrare a datelor. Rezultă că nici Directiva privind abuzul de piață, nici Regulamentul privind abuzul de piață nu pot constitui temeiul juridic al unei obligații generale de păstrare a înregistrărilor de date de transfer deținute de operatorii de servicii de comunicații electronice în scopul exercitării competențelor conferite autorității competente în materie financiară în temeiul acestor acte.

În continuare, Curtea amintește că Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice constituie actul de referință în materie de păstrare și, în mod mai general, de prelucrare a datelor cu caracter personal în sectorul comunicațiilor electronice, așa încât interpretarea dată de Curte în raport cu această directivă reglementează și înregistrările datelor de transfer deținute de operatorii de servicii de comunicații electronice, pe care autoritățile competente în materie financiară, în sensul Directivei privind abuzul de piață ( 13 ) și al Regulamentului privind abuzul de piață ( 14 ), le pot solicita de la aceștia. Aprecierea legalității prelucrării înregistrărilor deținute de operatorii de servicii de comunicații electronice ( 15 ) trebuie, prin urmare, să se efectueze în lumina condițiilor prevăzute de Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice, precum și a interpretării acestei directive de către Curte în jurisprudența sa.

Astfel, Curtea statuează că Directiva privind abuzul de piață și Regulamentul privind abuzul de piață, interpretate în coroborare cu Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice și în lumina cartei, se opun unor măsuri legislative care prevăd, cu titlu preventiv, în vederea combaterii infracțiunilor de abuz de piață, dintre care fac parte utilizările abuzive ale informațiilor privilegiate, o păstrare temporară, dar generalizată și nediferențiată de către operatorii de comunicații electronice a datelor de transfer un an de la data înregistrării.

În sfârșit, Curtea își confirmă jurisprudența potrivit căreia dreptul Uniunii se opune ca o instanță națională să limiteze în timp efectele unei declarații de nevaliditate pe care are obligația să o efectueze în temeiul dreptului național în privința dispozițiilor naționale care, pe de o parte, impun operatorilor de servicii de comunicații electronice o păstrare generalizată și nediferențiată a datelor de transfer și, pe de altă parte, permit comunicarea unor asemenea date autorității competente în materie financiară fără autorizarea prealabilă a unei instanțe sau a unei autorități administrative independente, ca urmare a incompatibilității acestor dispoziții cu Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice, interpretată în lumina Cartei. Curtea amintește însă că admisibilitatea elementelor de probă obținute prin intermediul unei asemenea păstrări intră în sfera de aplicare a dreptului național, în conformitate cu principiul autonomiei procedurale a statelor membre, sub rezerva respectării printre altele a principiilor echivalenței și efectivității. Acest din urmă principiu impune instanței penale naționale să înlăture informațiile și elementele de probă care au fost obținute prin intermediul unei păstrări generalizate și nediferențiate, incompatibilă cu dreptul Uniunii, în cazul în care persoanele respective nu sunt în măsură să prezinte în mod eficient observații cu privire la aceste informații și elemente de probă, care provin dintr‑un domeniu care nu este cunoscut de judecători și care pot influența în mod preponderent aprecierea faptelor.

( 1 ) Investigație desfășurată în temeiul articolului L.621‑10 din code monétaire et financier (Codul monetar și financiar) în versiunea aplicabilă litigiilor principale.

( 2 ) Mai precis, în temeiul articolului L.34‑1 din Codul serviciilor poștale și al comunicațiilor electronice, în versiunea aplicabilă litigiilor principale.

( 3 ) Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor [electronice] (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (JO 2002, L 201, p. 37, Ediție specială, 13/vol. 36, p. 63), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/136/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 (JO 2009, L 337, p. 11).

( 4 ) Hotărârea din 21 decembrie 2016, Tele2 Sverige și Watson și alții (C‑293/15 și C‑594/15, EU:C:2016:970).

( 5 ) Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață (regulamentul privind abuzul de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6 și a Directivelor 2003/124/CE, 2003/125/CE și 2004/72/CE ale Comisiei (JO 2014, L 173, p. 1).

( 6 ) Directiva 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind utilizările abuzive ale informațiilor confidențiale și manipulările pieței (abuzul de piață) (JO 2003, L 96, p. 16, Ediție specială, 06/vol. 05, p. 210).

( 7 ) Articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2003/6.

( 8 ) Articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul nr. 596/2014, interpretat în lumina considerentului (62) al acestui regulament.

( 9 ) Considerentele (2) și (12) ale Directivei 2003/6.

( 10 ) Articolul 1 din Regulamentul nr. 596/2014, interpretat în lumina considerentelor (2) și (24) ale acestuia.

( 11 ) Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2003/6 și articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 596/2014.

( 12 ) Considerentul (62) al Regulamentului nr. 596/2014.

( 13 ) Articolul 11 din Directiva 2003/6.

( 14 ) Articolul 22 din Regulamentul nr. 596/2014.

( 15 ) În sensul articolului 12 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2003/6 și al articolului 23 alineatul (2) literele (g) și (h) din Regulamentul nr. 596/2014.