Concluziile avocatului general J. Richard de la Tour prezentate la 1 iulie 2021.#Procedură inițiată de UM.#Cerere de decizie preliminară formulată de Oberster Gerichtshof.#Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă – Succesiuni – Regulamentul (UE) nr. 650/2012 – Articolul 3 alineatul (1) litera (b) – Noțiunea de «pact asupra unei succesiuni viitoare» – Domeniu de aplicare – Contract translativ de proprietate pentru cauză de moarte – Articolul 83 alineatul (2) – Alegerea legii aplicabile – Dispoziții tranzitorii.#Cauza C-277/20.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 alineatul (1) litera (b), precum și a articolului 83 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor ( 2 ).

Această cerere a fost formulată în cadrul contestării de către UM, resortisant german, a respingerii de către autoritățile austriece a cererii sale de înscriere în registrul funciar a dreptului de proprietate asupra unui bun imobil situat în Austria, pe care intenționează să îl valorifice în vederea unei proceduri succesorale deschise în Germania, întemeindu‑se pe un contract de donație pentru cauză de moarte.

Prin urmare, Curtea este invitată să se pronunțe cu privire la domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 650/2012, precum și cu privire la interpretarea dispozițiilor tranzitorii ale acestuia, în funcție de calificarea unui astfel de act inter vivos care poate fi reținută.

Vom prezenta motivele care ne determină să considerăm că un contract de donație pentru cauză de moarte poate fi calificat drept „pact asupra unei succesiuni viitoare” în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 650/2012, precum și consecințele care ar trebui deduse din acestea în ceea ce privește validitatea alegerii legii aplicabile de care depinde competența instanței sesizate.

Considerentele (9), (11), (14), (37) și (49) ale Regulamentului nr. 650/2012 enunță: „(9) Domeniul de aplicare al prezentului regulament ar trebui să includă toate aspectele de drept civil referitoare la patrimoniul unei persoane decedate, și anume la toate formele de transfer de bunuri, drepturi și obligații din cauză de deces, fie că este vorba de un act voluntar de transfer în temeiul unei dispoziții pentru cauză de moarte, fie de un transfer sub forma succesiunii ab intestat. […] (11) Prezentul regulament nu ar trebui să se aplice altor domenii de drept civil decât succesiunilor. Din motive de claritate, o serie de chestiuni care ar putea fi văzute ca având o legătură cu materia succesiunilor ar trebui excluse în mod explicit din domeniul de aplicare al prezentului regulament. […] (14) Drepturile de proprietate și bunurile constituite sau transferate altfel decât prin succesiune, de exemplu prin liberalități, ar trebui, de asemenea, să fie excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament. Cu toate acestea, legea specificată în prezentul regulament drept lege aplicabilă succesiunii este aceea care stabilește dacă liberalitățile sau alte forme de dispoziții inter vivos având ca efect constituirea unui drept real înaintea decesului ar trebui să facă obiectul unui raport sau al unei reducțiuni cu ocazia calculării cotelor‑părți din succesiune ale beneficiarilor, în conformitate cu legea aplicabilă succesiunii. […] (37) Pentru a permite cetățenilor să profite, în condiții de securitate juridică, de avantajele oferite de piața internă, prezentul regulament ar trebui să le permită cunoașterea din timp a legii aplicabile succesiunii lor. Ar trebui introduse norme armonizate privind conflictele de legi, pentru evitarea rezultatelor contradictorii. Regula principală ar trebui să asigure că succesiunea este reglementată de o lege previzibilă, cu care succesiunea are legături strânse. Din motive de securitate juridică și pentru a evita fragmentarea succesiunii, acea lege ar trebui să reglementeze succesiunea în ansamblul său, adică totalitatea bunurilor care fac parte din patrimoniul succesoral, indiferent de natura acestora și indiferent dacă ele sunt situate într‑un alt stat membru sau într‑un stat terț. […] (49) Un pact asupra unei succesiuni viitoare reprezintă un tip de dispoziție pentru cauză de moarte ale cărui admisibilitate și acceptare variază între statele membre. Pentru a facilita acceptarea în statele membre a drepturilor succesorale dobândite ca rezultat al unui pact asupra unei succesiuni viitoare, în prezentul regulament ar trebui să se precizeze care lege va reglementa admisibilitatea acestui tip de pact, condițiile de fond și caracterul obligatoriu între părți, inclusiv condițiile pentru desfacerea sa.”

Articolul 1 din Regulamentul nr. 650/2012, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (1) și la alineatul (2) litera (g): „(1) Prezentul regulament se aplică succesiunilor privind patrimoniile persoanelor decedate. […] (2) Sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentului regulament: […] (g) drepturile de proprietate și bunurile constituite sau transferate altfel decât prin succesiune, de exemplu prin liberalități, prin proprietatea comună căreia i se aplică dreptul partenerului supraviețuitor, prin planurile de pensii, prin contractele de asigurare și acordurile similare, fără a aduce atingere articolului 23 alineatul (2) litera (i);”

Articolul 3 din Regulamentul nr. 650/2012, intitulat „Definiții”, prevede la alineatul (1) literele (a), (b) și (d): „În sensul prezentului regulament: (a) «succesiune» înseamnă succesiunea privind patrimoniul unei persoane decedate și acoperă orice formă de transfer de bunuri, drepturi și obligații pentru cauză de moarte, fie că este vorba de un act voluntar de transfer, sub forma unei dispoziții pentru cauză de moarte, fie de un transfer sub forma succesiunii ab intestat; (b) «pact asupra unei succesiuni viitoare» înseamnă un acord, inclusiv un acord rezultat din testamente reciproce, care creează, modifică sau încetează, cu sau fără contraprestație, drepturi asupra patrimoniului sau patrimoniilor viitoare ale uneia sau mai multor persoane care sunt părți la acord; […] (d) «dispoziție pentru cauză de moarte» înseamnă un testament, un testament conjunctiv sau un pact asupra unei succesiuni viitoare;”

Potrivit articolului 21 din Regulamentul nr. 650/2012, intitulat „Norma generală”, inclus în capitolul III, referitor la „[l]egea aplicabilă”: „(1) Sub rezerva cazului în care prezentul regulament cuprinde dispoziții contrare, legea aplicabilă succesiunii în ansamblul său este cea a statului în care defunctul își avea reședința obișnuită în momentul decesului. (2) În cazul în care, cu titlu de excepție, toate circumstanțele cazului indică în mod clar că, în momentul decesului, defunctul avea în mod evident o legătură mai strânsă cu un alt stat decât statul a cărui lege ar fi aplicabilă în temeiul alineatului (1), legea aplicabilă succesiunii este legea acelui alt stat.”

Articolul 22 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 650/2012, intitulat „Alegerea legii”, are următorul cuprins: „(1) O persoană poate să aleagă ca legea care să se aplice succesiunii sale în ansamblul său să fie legea statului a cărui cetățenie o deține în momentul alegerii legii sau la data decesului. […] (2) Alegerea legii trebuie exprimată în mod explicit, printr‑o declarație sub forma unei dispoziții pentru cauză de moarte sau trebuie să rezulte din clauzele unei astfel de dispoziții.”

Articolul 23 din acest regulament, intitulat „Domeniul de aplicare al legii aplicabile”, prevede la alineatul (1) și la alineatul (2) litera (i): „(1) Legea stabilită în temeiul articolelor 21 sau 22 reglementează succesiunea în ansamblul său. (2) Această lege reglementează, în special: […] (i) obligațiile privind raportul sau reducțiunea liberalităților la calcularea cotelor‑părți din succesiune ale diverșilor beneficiari;”

Articolul 25 din regulamentul menționat, intitulat „Pactele asupra unei succesiuni viitoare”, prevede la alineatele (1) și (3): „(1) Un pact asupra unei succesiuni viitoare referitor la succesiunea unei persoane este reglementat, în privința admisibilității sale, a condițiilor de fond ale acestuia, a caracterului obligatoriu între părți și a condițiilor pentru desfacerea sa, de legea care, în temeiul prezentului regulament, ar fi fost aplicabilă succesiunii persoanei respective, în cazul în care aceasta ar fi decedat în ziua încheierii pactului. […] (3) Fără a aduce atingere alineatelor (1) și (2), părțile pot alege ca lege care să reglementeze pactul asupra unei succesiuni viitoare, în ceea ce privește admisibilitatea, condițiile de fond, caracterul obligatoriu între părți și condițiile pentru desfacerea sa, legea pe care persoana sau una dintre persoanele al căror patrimoniu este vizat ar fi putut să o aleagă în conformitate cu articolul 22, în condițiile stabilite de respectivul articol.”

Articolul 83 din Regulamentul nr. 650/2012, intitulat „Dispoziții tranzitorii”, prevede la alineatele (2)-(4): „(2) În cazul în care defunctul a ales legea aplicabilă succesiunii sale înainte de 17 august 2015, această alegere este valabilă dacă îndeplinește condițiile prevăzute în capitolul III sau dacă este valabilă în aplicarea normelor de drept internațional privat care erau în vigoare, la data efectuării alegerii, în statul în care defunctul își avea reședința obișnuită sau în oricare dintre statele a căror cetățenie o avea. (3) O dispoziție pentru cauză de moarte întocmită înainte de 17 august 2015 este admisibilă și valabilă pe fond și în privința formei dacă îndeplinește condițiile prevăzute în capitolul III sau dacă este admisibilă și valabilă pe fond și în privința formei în aplicarea normelor de drept internațional privat care erau în vigoare în momentul întocmirii dispoziției, în statul în care defunctul își avea reședința obișnuită sau în oricare dintre statele a căror cetățenie o avea sau în statul membru în care se află autoritatea care se ocupă de succesiune. (4) În cazul în care o dispoziție pentru cauză de moarte a fost făcută înainte de 17 august 2015 în conformitate cu legea pe care defunctul ar fi putut să o aleagă în conformitate cu prezentul regulament, se consideră că acea lege a fost aleasă ca lege aplicabilă succesiunii.”

Articolul 956 din Allgemeines Bürgerliches Gesetzbuch (Codul civil), în versiunea aplicabilă în speță, anterioară intrării în vigoare a Erbrechts-Änderungsgesetz 2015 (Legea din 2015 de modificare a dreptului succesoral) ( 3 ) din 30 iulie 2015, avea următorul cuprins: „O donație care urmează să fie executată numai după decesul donatorului este valabilă ca legat, dacă sunt respectate formalităților prevăzute. Aceasta nu poate fi considerată un contract decât dacă donatarul a acceptat‑o, donatorul a declarat expres că renunță la revocare și i‑a fost înmânat un act scris în acest sens donatarului.”

Articolul 1 alineatul (1) litera d) din Notariatsaktsgesetz (Legea privind actele notariale) ( 4 ) din 25 iulie 1871, în versiunea aplicabilă litigiului principal, condiționează validitatea unui contract de donație fără remiterea efectivă a bunului de întocmirea unui act notarial.

Articolul 26 din Allgemeines Grundbuchgesetz (Legea privind cartea funciară) ( 5 ) din 2 februarie 1955, în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevede: „(1) Înscrierile și mențiunile prealabile pot fi autorizate numai pe baza actelor întocmite în formele prevăzute pentru validitatea lor. (2) Aceste acte, dacă este vorba despre dobândirea sau despre modificarea unui drept real, trebuie să cuprindă un temei juridic valabil.”

Potrivit articolului 2 punctul 3 din Rechtspflegergesetz (Legea privind grefierii) ( 6 ) din 12 decembrie 1985, în versiunea aplicabilă litigiului principal: „Un funcționar al instanței poate fi desemnat grefier pentru unul sau mai multe dintre următoarele domenii de activitate: […] 3. Cauzele în materie de registru funciar și de registru al navelor maritime.”

Articolul 16 alineatul (2) punctul 6 din această lege prevede: „Rămân în competența judecătorului: […] 6. Hotărârile cărora li se aplică legea străină.”

ZL, un resortisant german cu reședința obișnuită în Germania la 13 mai 2018, data decesului său, a încheiat la 22 iulie 1975, cu fiul său, UM, resortisant german, și cu soția acestuia, XU, resortisantă austriacă, un contract care prevedea că, la data decesului său, le va fi transmis acestora un bun imobil situat în Austria, în proporție de jumătate fiecăruia. La încheierea acestui contract, toate părțile aveau reședința obișnuită în Germania.

Acest contract prevedea achiziționarea de către ZL a unui bun imobil, în următoarele condiții: „[…] b) ZL se angajează să construiască, pe acest bun imobil, al cărui proprietar va fi la momentul respectiv, o casă duplex în termen de zece ani de la încheierea contractului. Această obligație se transferă moștenitorilor săi, dacă nu o îndeplinește în timpul vieții sale. […] c) ZL transmite bunul imobil menționat, la decesul său, lui XU și lui UM, în proporție de jumătate fiecăruia, împreună cu tot ceea ce va fi legat de imobil la data decesului său, în special casa care se află pe acesta […] Transmiterea are loc la momentul decesului lui ZL, dar nu înainte de finalizarea casei. Transmiterea este supusă condiției ca, la data decesului lui ZL, căsătoria dintre [UM și XU] să nu fi fost desfăcută, iar XU să îi fi supraviețuit lui ZL. În cazul în care această condiție nu este îndeplinită, transmiterea se va considera efectuată la momentul decesului numai către UM, care este, și înainte de decesul lui ZL, moștenitorul legal al dreptului rezultat din contractul care urmează să fie încheiat. d) În măsura în care nu sunt convenite contraprestații în schimbul acestei transmiteri, transmiterea se efectuează, în caz de deces, prin intermediul unei donații, astfel cum ZL declară în mod expres. Acesta renunță la revocarea contractului. e) [UM și XU] sunt obligați să acorde, cu titlu de contraprestație parțială în schimbul acestei transmiteri, doamnei […], mama lui XU, dreptul de a locui în casa care urmează să fie construită […] f) Legea aplicabilă raporturilor juridice care decurg din contractele care urmează să fie încheiate este legea austriacă […] g) ZL se angajează să nu cesioneze și să nu greveze bunul imobil aflat în proprietatea sa fără acordul lui UM și al lui XU, astfel încât să se garanteze drepturile conferite de contract la momentul decesului […] h) ZL aprobă înscrierea în cartea funciară, în privința terenului care face obiectul contractului, a numărului de carte funciară care urmează să fie alocat în comuna cadastrală […] aa) […] bb) În temeiul acestui contract și al certificatului de deces oficial al lui ZL, înscrierea în propriul nume al dreptului de proprietate în temeiul unei cereri comune pentru cei doi beneficiari, [UM și XU] în proporție de jumătate pentru fiecare, sau înscrierea numai în propriul nume al lui UM al dreptului de proprietate în temeiul cererii sale, pe baza dovezii privind îndeplinirea condiției de transmitere a imobilului doar către acesta. […]”

La data decesului lui ZL, XU, divorțată de UM, decedase din data de 5 noiembrie 2005, iar casa nu fusese construită.

Procedura succesorală se desfășoară la Amtsgericht Köln (Tribunalul Districtual din Köln, Germania). În acest scop, susținând că, la data decesului tatălui său, era unicul beneficiar al actului de donație, UM a solicitat instanței competente, Bezirksgericht Hermagor (Tribunalul Districtual din Hermagor, Austria), înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate referitor la bunul imobil în discuție. Rechtspfleger (grefier, Austria) din cadrul acestei instanțe de prim grad de jurisdicție, responsabil cu controlul cererii lui UM, a considerat că legea aplicabilă era legea austriacă și a respins cererea menționată, în lipsa unor documente justificative care să dovedească îndeplinirea condițiilor impuse de contractul invocat de UM. Landesgerichts Klagenfurt (Tribunalul Regional din Klagenfurt, Austria) a confirmat această decizie, pentru motivul că Regulamentul nr. 650/2012 nu ar fi aplicabil având în vedere că legea aleasă în acest contract a fost legea austriacă, iar transmiterea bunului imobil în temeiul donației pentru cauză de moarte nu s‑ar putea produce fără dovada construcției casei, astfel cum este prevăzută în contractul menționat. Instanța de trimitere, Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria), este sesizată cu recursul împotriva acestei decizii.

Această instanță, care a arătat că documentele prezentate instanței competente în materie de registru funciar permit să se concluzioneze că, potrivit criteriilor legii austriece, a fost încheiat un contract de donație pentru cauză de moarte în favoarea lui UM, consideră că acest contract intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 650/2012 și ar putea fi calificat drept „pact asupra unei succesiuni viitoare” în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) sau (d) din acest regulament.

În ceea ce privește aplicarea legii austriece alese de părțile la contract, Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă) consideră că sunt aplicabile dispozițiile tranzitorii ale regulamentului menționat și are îndoieli asupra interpretării articolului 83 alineatul (2) din același regulament în ceea ce privește aplicabilitatea sa în privința legii aplicabile alese printr‑un pact asupra unei succesiuni viitoare.

În aceste condiții, Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 650/2012 trebuie să fie interpretat în sensul că un contract de donație încheiat între doi cetățeni germani cu reședința obișnuită în Germania cu privire la un bun imobil situat în Austria, potrivit căruia donatarul are, după decesul donatorului, în raport cu patrimoniul succesoral, un drept personal de a cere înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate, în temeiul acestui contract și al certificatului de deces al donatorului, așadar, fără intervenția autorității competente, constituie un pact asupra unei succesiuni viitoare în sensul acestei dispoziții? 2) În cazul în care se răspunde afirmativ la întrebarea anterioară: Articolul 83 alineatul (2) din Regulamentul nr. 650/2012 trebuie interpretat în sensul că reglementează de asemenea validitatea legii aplicabile alese înainte de data de 17 august 2015 pentru a califica un contract de donație drept pact asupra unei succesiuni viitoare în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 650/2012?”

UM, guvernul spaniol și Comisia Europeană au prezentat Curții observații scrise. Aceste părți, precum și guvernul german au răspuns la întrebările cu solicitare de răspuns scris în termenele stabilite.

În prealabil, ni se pare oportun să subliniem, având în vedere finalitatea Regulamentului nr. 650/2012, că cererea de decizie preliminară, care privește aplicabilitatea acestui regulament, este formulată cu ocazia unei proceduri naționale având ca obiect recunoașterea atribuirii de drepturi referitoare la un bun imobil situat în Austria care a făcut obiectul unei donații pentru cauză de moarte ( 7 ), în vederea înscrierii într‑un registru funciar. Procedura succesorală este deschisă într‑un alt stat membru. În consecință, în mod inedit, cererea de decizie preliminară se prezintă în cadrul mai general al verificării unui alt drept de proprietate decât cel succesoral, în măsura în care autoritatea sesizată de UM nu este responsabilă să ia o decizie sau să emită un act legat în mod direct de succesiune. În plus, instanța de trimitere a precizat că cererea sa urmărește să verifice competența autorității care a respins cererea formulată de UM, care depinde de aplicarea legii austriece ( 8 ).

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență Curții să stabilească dacă articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 650/2012 trebuie interpretat în sensul că intră sub incidența noțiunii de „pact asupra unei succesiuni viitoare” un contract de donație inter vivos în temeiul căruia transferul dreptului de proprietate asupra unui bun aparținând donatorului se produce numai la decesul acestuia.

În primul rând, trebuie precizat că problema referitoare la aplicabilitatea acestui regulament este justificată: – ratione temporis, în conformitate cu articolul 83 alineatul (1), întrucât litigiul principal are ca obiect succesiunea lui ZL, decedat după data de 17 august 2015; – având în vedere elementele de extraneitate ale succesiunii, pentru motivul că defunctul avea reședința obișnuită în Germania și că cauza principală privește un bun imobil care îi aparținea situat în Austria ( 9 ), și – în măsura în care litigiul are ca obiect condițiile în care un drept este dobândit în cadrul unei succesiuni, în vederea înscrierii sale într‑un registru funciar, iar nu modalitățile acesteia care nu intră sub incidența Regulamentului nr. 650/2012 ( 10 ).

În al doilea rând, trebuie arătat că, în lipsa unor dispoziții referitoare la donațiile pentru cauză de moarte în Regulamentul nr. 650/2012 ( 11 ), trebuie să se deducă din acesta diferite elemente pentru a se stabili dacă astfel de contracte pot fi calificate drept „pact asupra unei succesiuni viitoare” în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b), așa cum susțin instanța de trimitere, UM, guvernul german și Comisia, sau, dimpotrivă, dacă aceste acte trebuie considerate liberalități în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (g) din acest regulament, astfel cum susține guvernul spaniol.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, rezultă atât din cerința aplicării uniforme a dreptului Uniunii, cât și din cea a principiului egalității că termenii unei dispoziții de drept al Uniunii, care nu face nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare, trebuie, în mod normal, să primească în întreaga Uniune o interpretare autonomă și uniformă, care trebuie stabilită ținând seama nu doar de termenii acesteia, ci și de contextul prevederii și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză ( 12 ).

În scopul interpretării literale a dispozițiilor Regulamentului nr. 650/2012 aplicabile în speță, observăm, pe de o parte, că, potrivit articolului 1 alineatul (1) prima teză din acest regulament, acesta se aplică „succesiunilor privind patrimoniile persoanelor decedate”. La articolul 3 alineatul (1) litera (a) din regulamentul menționat se precizează că „succesiune” înseamnă succesiunea privind patrimoniul unei persoane decedate și că acest termen „acoperă orice formă de transfer de bunuri […] pentru cauză de moarte” ( 13 ). Această definiție reia conținutul considerentului (9) al aceluiași regulament, potrivit căruia acesta trebuie să se aplice „t[uturor] aspectel[or] de drept civil referitoare la patrimoniul unei persoane decedate” ( 14 ).

Sunt prevăzute în acesta două moduri de transfer de bunuri din cauză de deces, și anume un act voluntar în temeiul unei dispoziții pentru cauză de moarte și în cadrul unei succesiuni ab intestat.

La articolul 3 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 650/2012 se prevede că expresia „dispoziție pentru cauză de moarte” înseamnă „un testament, un testament conjunctiv sau un pact asupra unei succesiuni viitoare”. Acest pact este definit la acest articol litera (b) ca fiind în esență un acord care creează drepturi asupra patrimoniului sau patrimoniilor viitoare ale uneia sau mai multor persoane care sunt părți la acord.

Pe de altă parte, aceste definiții, care constituie noțiuni autonome ( 15 ), întrucât urmăresc să garanteze aplicarea uniformă a Regulamentului nr. 650/2012 independent de dreptul statelor membre, trebuie să fie comparate cu excluderea din domeniul de aplicare al acestui regulament a „drepturil[or] de proprietate și [a] bunuril[or] […] transferate altfel decât prin succesiune, de exemplu prin liberalități” ( 16 ), enunțată la articolul 1 alineatul (2) litera (g) din acesta ( 17 ).

Având în vedere noțiunea de „succesiune” ( 18 ) și în lipsa unei definiții atât a liberalităților, cât și a testamentului, se ridică problema care este criteriul ce ar permite să se distingă liberalitățile ( 19 ) de dispozițiile pentru cauză de moarte în vederea unei interpretări uniforme a acestor noțiuni.

Arătăm, în primul rând, că, în cuprinsul considerentului (14) al Regulamentului nr. 650/2012, în lumina căruia trebuie interpretat articolul 1 alineatul (2) litera (g) din acest regulament, este utilizată expresia „liberalitățile sau alte forme de dispoziții inter vivos având ca efect constituirea unui drept real înaintea decesului” ( 20 ).

Considerăm că trebuie să se deducă de aici, de asemenea printr‑o paralelă cu celelalte moduri de transfer de drepturi de proprietate și bunuri prevăzute la articolul 1 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul nr. 650/2012, și anume proprietatea comună căreia i se aplică dreptul partenerului supraviețuitor, planurile de pensii, contractele de asigurare și acordurile similare, că legiuitorul Uniunii a intenționat să excludă din domeniul de aplicare al acestui regulament actele inter vivos constitutive de drepturi înaintea decesului titularului lor sau care, în principiu, organizează transferul de bunuri în afara succesiunii.

În al doilea rând, precizăm că articolul 1 alineatul (2) litera (g) din Regulamentul nr. 650/2012 are drept sursă articolul 1 alineatul (2) litera (d) din Convenția privind dreptul aplicabil transmiterii prin succesiune a patrimoniului persoanelor decedate, semnată la Haga la 1 august 1989 ( 21 ), care nu a intrat niciodată în vigoare. În raportul explicativ al acestei convenții ( 22 ) se precizează că acest articol 1 alineatul (2) litera (d) are un domeniu foarte vast, care acoperă toate celelalte dispoziții în afara celor pentru cauză de moarte, și exclude tranzacțiile inter vivos, atunci când dreptul de proprietate ia naștere la deces.

În al treilea rând, subliniem că, în ceea ce privește o excludere din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 650/2012 care vizează reglementarea succesiunii în ansamblul său de o lege unică, articolul 1 alineatul (2) litera (g) din acest regulament trebuie interpretat în mod strict, chiar dacă liberalitățile nu se află în totalitate în afara domeniului de aplicare al legii privind succesiunea ( 23 ).

Prin urmare, nu pot fi calificate drept „liberalități” în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (g) donațiile pentru cauză de moarte, care prevăd crearea unui drept asupra unor bunuri care fac parte din patrimoniul defunctului numai la decesul acestuia, în favoarea donatarului, dacă acesta îi supraviețuiește, și organizează prin aceasta modalități de transmitere a succesiunii. Cu alte cuvinte, criteriul esențial este cel al stabilirii drepturilor donatarului în privința bunurilor care constituie masa succesorală în raport cu ceilalți moștenitori ( 24 ) pentru o succesiune nedeschisă.

Atunci când decesul donatorului trebuie să constituie o condiție a acestui transfer al unui drept, iar nu a executării sale concrete ( 25 ), și când donația rezultă dintr‑un acord irevocabil ( 26 ) între părți cu privire la drepturile de proprietate care iau naștere la deces asupra bunurilor care vor constitui la acea dată patrimoniul defunctului ( 27 ), donația pentru cauză de moarte (sau, altfel spus, orice acord privind transferul dreptului de proprietate mortis causa) poate fi calificată, în opinia noastră, drept „pact asupra unei succesiuni viitoare” în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 650/2012, ca noțiune autonomă ( 28 ), deși acest act nu ar privi universalitatea succesiunii ( 29 ) sau bunurile pe care donatorul nu le deținea deja la data acordului.

În consecință, trebuie abordată problema diversității regimurilor juridice ale donațiilor pentru cauză de moarte, precum și ale pactelor asupra unei succesiuni viitoare, evidențiată, pentru acestea din urmă, în considerentul (49) al Regulamentului nr. 650/2012 și subliniată atât de părți în observațiile lor scrise, cât și de doctrină ( 30 ), pentru a garanta o aplicare uniformă a regulamentului menționat.

În această privință, împărtășim opiniile exprimate de mai mulți autori în sensul că calificarea actului ar trebui să rezulte din aplicarea legii care reglementează pactele asupra unei succesiuni viitoare, astfel cum este prevăzută la articolul 25 din Regulamentul nr. 650/2012 ( 31 ).

O asemenea interpretare este conformă cu obiectivul urmărit de acest regulament, care este, pe de o parte, de a‑i ajuta pe moștenitori și pe legatari, pe celelalte persoane apropiate defunctului, precum și pe creditorii succesiunii să își valorifice drepturile în contextul unei succesiuni cu elemente de extraneitate, precum și să permită cetățenilor Uniunii să își pregătească succesiunea ( 32 ).

Pe de altă parte, pentru aceste motive de securitate juridică și pentru a evita fragmentarea succesiunii ( 33 ), Regulamentul nr. 650/2012 prevede, pentru totalitatea bunurilor care fac parte din patrimoniul succesoral, unitatea legii succesorale, care are incidență asupra competenței instanțelor de a se pronunța cu privire la succesiune în ansamblul său ( 34 ), prin raportare la legea statului membru în care defunctul avea reședința obișnuită în momentul decesului său, potrivit articolului 21 din regulamentul menționat, sau la legea statului a cărui cetățenie o are defunctul, aleasă de acesta în temeiul articolului 22 din același regulament.

În plus, pentru a garanta cea mai mare concordanță a acestor dispoziții cu finalitățile Regulamentului nr. 650/2012, legiuitorul Uniunii a prevăzut adaptări, în special ale principiului unității legii succesorale ( 35 ). Aceasta este situația, astfel cum subliniază guvernul german în răspunsurile sale la întrebările scrise adresate de Curte, în ceea ce privește articolul 25 din regulamentul menționat, care trebuie interpretat în lumina considerentului (49) al acestuia, care stabilește, în termeni similari celor de la articolul 24 din același regulament, referitor la celelalte dispoziții pentru cauză de moarte, că pactele asupra unei succesiuni viitoare sunt reglementate de legea aplicabilă succesiunii în ziua încheierii lor, pentru a menține organizarea succesiunii prevăzută în aceste acte.

În aceste condiții, considerăm, spre deosebire de guvernul spaniol, că calificarea unei donații pentru cauză de moarte drept „pact asupra unei succesiuni viitoare” nu este de natură să determine fragmentarea succesiunii, ci garantează părților implicate în transferul unui bun sau al bunurilor care constituie patrimoniul defunctului securitatea juridică urmărită în cazul unei succesiuni cu elemente de extraneitate.

O interpretare contrară ar avea ca efect să excludă din domeniul de aplicare alte acte întocmite în mod curent în vederea planificării transmiterii succesorale pentru care se ridică aceleași probleme, precum donațiile către ultimul supraviețuitor sau donațiile‑partaj ( 36 ).

Prin urmare, un mare număr de acte importante pentru organizarea succesiunii ar trebui reglementate, după caz, fie de Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I) ( 37 ), fie de normele naționale sau convenționale ale statului în cauză ( 38 ), ceea ce ar risca să afecteze în mod serios principiul unității legii succesorale.

În speță, cauza principală are ca obiect un acord care organizează transferul proprietății asupra unui bun imobil care urma să se producă la momentul decesului tatălui reclamantului, în anumite condiții ( 39 ). Deși, în opinia noastră, acest acord prezintă caracteristicile unui pact asupra unei succesiuni viitoare în sensul Regulamentului nr. 650/2012, această calificare ar trebui să depindă de legea succesorală aplicabilă, astfel cum am propus ( 40 ).

Pentru toate aceste motive, considerăm că articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 650/2012 trebuie interpretat în sensul că intră sub incidența noțiunii de „pact asupra unei succesiuni viitoare” un act de donație inter vivos în temeiul căruia transferul, în beneficiul donatarului, al proprietății unui bun sau a bunurilor care constituie, chiar parțial, patrimoniul succesoral al donatorului se produce numai la decesul acestuia.

Instanța de trimitere ridică problema validității alegerii legii austriece în cadrul acordului în discuție în cauza principală ( 41 ) în raport cu dispozițiile tranzitorii ale Regulamentului nr. 650/2012 și vizează articolul 83 alineatul (2) din acesta. Acesta face o trimitere la condițiile stabilite la articolul 22 din regulamentul menționat, intitulat „Alegerea legii”.

După cum a arătat Comisia, versiunea în limba germană a articolului 22 din Regulamentul nr. 650/2012, spre deosebire de alte versiuni lingvistice ( 42 ), nu precizează că alegerea legii trebuie să privească succesiunea în ansamblul său.

În această privință, trebuie arătat că Curtea a statuat, într‑o hotărâre pronunțată cu puțin timp după depunerea prezentei cereri de decizie preliminară, că o persoană poate să aleagă o lege „care să se aplice succesiunii sale în ansamblu” în temeiul acestui articol 22 și că articolul 83 alineatul (2) din regulamentul menționat vizează cazul în care defunctul a ales legea „aplicabilă succesiunii sale” înainte de data de 17 august 2015 ( 43 ).

În consecință, considerăm, asemenea Comisiei, că răspunsul Curții nu poate privi interpretarea acestei dispoziții, din moment ce din constatările instanței de trimitere rezultă că legea austriacă a fost aleasă de părți pentru a fi aplicată raporturilor juridice dintre ele, iar nu pentru a reglementa succesiunea în ansamblul său.

Totuși, având în vedere împrejurările în care este adresată această a doua întrebare preliminară, considerăm oportun să completăm analiza referitoare la dispozițiile tranzitorii arătând, pe de o parte, că, în ceea ce privește o dispoziție pentru cauză de moarte întocmită înainte de 17 august 2015 de un donator decedat după această dată, aceasta va fi valabilă, în conformitate cu articolul 83 alineatul (3) din Regulamentul nr. 650/2012, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile stabilite de legea desemnată potrivit dispozițiilor capitolului III, mai exact la articolul 25, aplicabil unui pact asupra unei succesiuni viitoare, sau, în caz contrar, în conformitate cu normele conflictuale anterioare intrării în vigoare a regulamentului menționat.

Pe de altă parte, după cum a arătat Comisia, în speță, consecințele asupra competenței instanței sesizate în ceea ce privește calificarea contractului în discuție ar trebui deduse din constatarea inaplicabilității articolului 83 alineatul (2) din Regulamentul nr. 650/2012, în lipsa alegerii legii care să reglementeze succesiunea în ansamblul său ( 44 ) și, prin urmare, în opinia noastră, a inaplicabilității alineatului (4) al acestui articol ( 45 ). Astfel, din moment ce, în temeiul regulamentului menționat, defunctul nu putea alege legea austriacă, nu se poate considera că aceasta a fost aleasă ca lege aplicabilă succesiunii ( 46 ).

În aceste condiții, considerăm că nu este necesar să se răspundă la cea de a doua întrebare preliminară.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria) după cum urmează: Articolul 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor trebuie interpretat în sensul că intră sub incidența noțiunii de „pact asupra unei succesiuni viitoare” actele de donație inter vivos în temeiul cărora transferul, în beneficiul donatarului, al proprietății unui bun sau a bunurilor care constituie, chiar parțial, patrimoniul succesoral al donatorului se produce numai la decesul acestuia.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL JEAN RICHARD DE LA TOUR

prezentate la 1 iulie 2021 ( 1 )