Paragraf
Ordonanța președintelui Tribunalului din 23 iulie 2020 – Wagenknecht/Consiliul European
Paragraf
(Cauza T‑715/19 R)
Paragraf
„Cerere de măsuri provizorii – Respingere a acțiunii principale – Nepronunțare asupra fondului”
Paragraf
Măsuri provizorii – Suspendarea executării – Acțiune principală respinsă – Cerere rămasă fără obiect – Nepronunțare asupra fondului
Paragraf
(art. 278 TFUE)
Paragraf
(a se vedea punctele 3-6)
Paragraf
Obiectul
Paragraf
Cerere formulată în temeiul articolului 279 TFUE în vederea obținerii, în privința Consiliului European, a unei măsuri provizorii care constă în includerea, în primele concluzii pe care Consiliul le va adopta după publicarea acestei măsuri provizorii, a unui text prin care se declară că se interzice oricărei persoane juridice – în raport cu care domnului Andrej Babiš, care, în calitate de prim-ministru al Republicii Cehe, este reprezentantul Republicii Cehe la Consiliul European, a fost beneficiar efectiv sau unul dintre beneficiarii efectivi sau, în ceea ce privește o astfel de persoană juridică, are relații de familie cu oricare beneficiar efectiv al acesteia sau orice altă legătură de ordin personal, profesional sau comercial cu un asemenea beneficiar efectiv, la 2 august 2018 sau la orice moment ulterior acestei date și în timpul mandatului său activ de prim-ministru al Republicii Cehe – să primească, în temeiul regulamentului de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2021-2027, fonduri din bugetul european actual și din cel viitor, în special sub forma unor ajutoare directe pentru agricultură sau a oricăror plăți, cheltuieli, garanții sau alte avantaje prevăzute în cadrul menționat
Paragraf
Dispozitivul
Paragraf
Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra cererii de măsuri provizorii.
Paragraf
Îl obligă pe domnul Lukáš Wagenknecht la plata cheltuielilor de judecată.