Ordonanța Tribunalului (Camera a doua) din 22 aprilie 2021.#Katjes Fassin GmbH & Co. KG împotriva Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.#Procedură – Cerere de revizuire – Marcă a Uniunii Europene – Procedură de opoziție – Acțiune împotriva unei decizii a EUIPO de respingere în parte a înregistrării unei mărci – Retragere a opoziției intervenită înainte de notificarea ordonanței de respingere a acțiunii – Fapt necunoscut reclamantului și Tribunalului – Termen de introducere a cererii – Interesul de a acționa – Admisibilitate.#Cauza T-616/19 REV.

La 18 ianuarie 2017, revizuenta, Katjes Fassin GmbH & Co. KG, a depus o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1)].

Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul verbal WONDERLAND, această cerere vizând produse din clasa 30 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare.

Cererea de înregistrare a mărcii a fost publicată în Buletinul mărcilor Uniunii Europene nr. 2017/017 din 26 ianuarie 2017.

La 22 martie 2017, Haribo The Netherlands & Belgium BV a formulat opoziție, în temeiul articolului 41 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenit articolul 46 din Regulamentul 2017/1001), la înregistrarea mărcii WONDERLAND pentru toate produsele menționate în cererea de înregistrare.

Opoziția s‑a întemeiat în special pe marca Benelux verbală anterioară WONDERMIX, înregistrată la 1 iulie 2015 sub numărul 974248 și care desemnează produse din clasa 30.

Motivul invocat în susținerea opoziției a fost cel prevăzut la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2017/1001].

La 7 septembrie 2018, divizia de opoziție a admis opoziția pentru motivul existenței unui risc de confuzie cu marca Benelux anterioară pentru toate produsele menționate în cererea de înregistrare a mărcii WONDERLAND.

La 6 noiembrie 2018, revizuenta a formulat o cale de atac la EUIPO, în temeiul articolelor 66-71 din Regulamentul 2017/1001, împotriva deciziei diviziei de opoziție.

Prin decizia din 8 iulie 2019 (cauza R 2164/2018-4), Camera a patra de recurs a EUIPO a anulat în parte decizia diviziei de opoziție în măsura în care prin aceasta s‑a concluzionat în sensul existenței unui risc de confuzie pentru unele dintre produsele desemnate de marca solicitată și a confirmat decizia diviziei de opoziție în măsura în care, pentru celelalte produse, prin aceasta s‑a constatat existența unui risc de confuzie.

La 12 septembrie 2019, revizuenta a introdus la Tribunal o acțiune împotriva deciziei Camerei a patra de recurs în măsura în care prin aceasta s‑a concluzionat în sensul existenței unui risc de confuzie pentru o parte dintre produsele contestate.

Prin Ordonanța din 10 iulie 2020, Katjes Fassin/EUIPO – Haribo The Netherlands & Belgium (WONDERLAND) (T‑616/19, nepublicată, EU:T:2020:334), Tribunalul a respins acțiunea revizuentei.

Prin scrisoarea din 27 iulie 2020, revizuenta a solicitat EUIPO clarificări cu privire la motivele pentru care nu fusese informată că, prin faxul din 25 iunie 2020, persoana care a formulat opoziția, intervenientă în fața Tribunalului în cauza T‑616/19, și‑a retras opoziția la înregistrarea mărcii WONDERLAND.

Prin actul depus la grefa Tribunalului la 18 septembrie 2020, revizuenta a introdus o cerere de revizuire în temeiul articolului 169 din Regulamentul de procedură al Tribunalului coroborat cu articolul 44 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin actul depus la grefa Curții la 21 septembrie 2020, revizuenta a declarat recurs în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene împotriva Ordonanței din 10 iulie 2020, WONDERLAND (T‑616/19, nepublicată, EU:T:2020:334).

Prin Ordonanța din 12 noiembrie 2020, Katjes Fassin/EUIPO (C‑446/20 P, nepublicată, EU:C:2020:910), Curtea a respins în principiu recursul.

Revizuenta solicită Tribunalului: – reluarea procedurii în cauza T‑616/19; – modificarea Ordonanței din 10 iulie 2020, WONDERLAND (T‑616/19, nepublicată, EU:T:2020:334); – obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

EUIPO solicită Tribunalului: – respingerea cererii de revizuire; – obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii sale de revizuire, revizuenta invocă elementul de fapt reprezentat de retragerea opoziției intervenientei în cauza T‑616/19 la înregistrarea mărcii WONDERLAND. Ea arată că acest element de fapt îi era necunoscut ei înșiși și Tribunalului la momentul notificării Ordonanței din 10 iulie 2020, WONDERLAND (T‑616/19, nepublicată, EU:T:2020:334). Ea susține că acest nou element ar fi putut determina Tribunalul să rețină o soluție diferită de cea pronunțată în litigiu dacă ar fi putut să îl ia în considerare.

Mai întâi, trebuie amintit că articolul 169 alineatul (1) din Regulamentul de procedură prevede că, în conformitate cu articolul 44 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, revizuirea unei decizii a Tribunalului poate fi cerută numai în urma descoperirii unui fapt de natură să aibă o influență decisivă și care, înainte de pronunțarea hotărârii sau de notificarea ordonanței, era necunoscut Tribunalului și părții care solicită revizuirea.

În continuare, reiese dintr‑o jurisprudență constantă că revizuirea nu constituie o formă de apel, ci o cale de atac extraordinară, care permite să fie pusă în discuție autoritatea de lucru judecat pe care o are o decizie judecătorească definitivă ca urmare a constatărilor de fapt pe care s‑a întemeiat instanța. Revizuirea presupune descoperirea unor elemente de fapt anterioare pronunțării sau notificării deciziei judecătorești, necunoscute până atunci instanței care a luat această decizie și părții care solicită revizuirea și care, dacă ar fi putut fi luate în considerare de instanța menționată, ar fi putut conduce la adoptarea unei soluții diferite de cea reținută în speță (a se vedea în acest sens Ordonanța din4 decembrie 2014, JAS/Comisia, T‑573/11 REV, nepublicată, EU:T:2014:1124, punctul 23 și jurisprudența citată, și Ordonanța din 28 noiembrie 2017, Staelen/Ombudsmanul, T‑217/11 REV, nepublicată, EU:T:2017:861, punctul 23 și jurisprudența citată).

Pe de altă parte, potrivit articolului 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, fără a aduce atingere termenului de 10 ani prevăzut la articolul 44 al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, revizuirea se solicită în termen de cel mult trei luni de la data la care solicitantul a luat cunoștință de faptul pe care se întemeiază cererea de revizuire. Conform articolului 169 alineatul (3) litera (d) din regulamentul menționat, cererea de revizuire trebuie să indice mijloacele de probă prin care se urmărește să se demonstreze că există fapte care justifică revizuirea și că termenele prevăzute la alineatul (2) al acestui articol au fost respectate.

În plus, având în vedere caracterul extraordinar al procedurii de revizuire, condițiile de admisibilitate a unei cereri de revizuire a unei hotărâri sunt de strictă interpretare (Ordonanța din 16 aprilie 2012, de Brito Sequeira Carvalho/Comisia, T‑40/07 P‑REV și T‑62/07 P‑REV, nepublicată, EU:T:2012:182, punctul 12; a se vedea de asemenea Ordonanța din 4 decembrie 2014, JAS/Comisia, T‑573/11 REV, nepublicată, EU:T:2014:1124, punctul 23 și jurisprudența citată).

În sfârșit, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 44 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, procedura de revizuire este deschisă printr‑o decizie care constată în mod expres existența unui fapt nou, recunoaște că acesta este de natură să conducă la deschiderea revizuirii și declară cererea ca fiind admisibilă din acest motiv. Articolul 169 alineatul (5) din Regulamentul de procedură prevede că, după ce a acordat părților posibilitatea de a‑și prezenta observațiile, fără a prejudeca fondul, Tribunalul se pronunță prin ordonanță asupra admisibilității cererii.

Această articulare a procedurii în două faze, prima privind admisibilitatea și cea de a doua fondul, se explică prin severitatea condițiilor de deschidere a revizuirii, ea însăși comprehensibilă prin faptul că această cale de atac afectează autoritatea de lucru judecat (a se vedea Hotărârea din 8 iulie 1999, DMS/Comisia, C‑5/93 P, EU:C:1999:364, punctul 66 și jurisprudența citată).

Admisibilitatea cererii de revizuire trebuie apreciată în lumina considerațiilor care figurează la punctele 19-24 de mai sus.

În primul rând, EUIPO a confirmat în observațiile sale referitoare la cererea de revizuire că, prin faxul din 25 iunie 2020, intervenienta în cauza T‑616/19 a informat‑o că își retrage opoziția formulată împotriva înregistrării mărcii WONDERLAND, solicitată de revizuentă.

În al doilea rând, afirmația revizuentei potrivit căreia acest element de fapt îi era necunoscut nu este contestată de EUIPO. Nici intervenienta în cauza T‑616/19 nu a contestat această afirmație, dat fiind că nu a prezentat observații cu privire la cererea de revizuire.

Este necesar să se sublinieze că, în cazul retragerii unei opoziții la înregistrarea unei mărci, directivele referitoare la examinarea efectuată la EUIPO cu privire la mărcile Uniunii Europene și la desenele sau modelele industriale comunitare înregistrate prevăd, în componenta lor referitoare la mărci, partea C secțiunea 1 punctul 6.2.2.3, că „[o] confirmare a retragerii este adresată părților” și că „[b]aza de date a [EUIPO] este actualizată în consecință, pentru a reflecta retragerea opoziției”. În această privință, EUIPO nu contestă că, la data notificării Ordonanței din 10 iulie 2020, WONDERLAND (T‑616/19, nepublicată, EU:T:2020:334), datele referitoare la cererea de înregistrare a mărcii WONDERLAND nu fuseseră actualizate în baza de date vizată și că, prin urmare, mențiunea privind retragerea opoziției nu figura în aceasta. Așadar, astfel cum susține revizuenta, ea nu putea ști dacă și, eventual, la ce moment intervenienta în cauza T‑616/19 va anunța în mod efectiv EUIPO că își retrage opoziția.

În consecință, este necesar să se considere că, întrucât nu a fost informată cu privire la retragerea efectivă a opoziției înainte de notificarea Ordonanței din 10 iulie 2020, WONDERLAND (T‑616/19, nepublicată, EU:T:2020:334), revizuenta nu era în măsură să cunoască acest element de fapt la data notificării menționate.

În al treilea rând, ținând seama de faptul constatat la punctul 29 de mai sus, necontestat de altfel de EUIPO, este necesar să se considere că data la care revizuenta a luat cunoștință de faptul pe care se întemeiază cererea de revizuire este ulterioară notificării Ordonanței din 10 iulie 2020, WONDERLAND (T‑616/19, nepublicată, EU:T:2020:334), astfel încât cererea de revizuire din 18 septembrie 2020 a fost introdusă în termenul de trei luni calculat de la această dată, așa cum se prevede la articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

În al patrulea rând, EUIPO și intervenienta nu au avertizat nici Tribunalul cu privire la retragerea opoziției, astfel încât acest element de fapt îi era necunoscut atunci când a dat Ordonanța din 10 iulie 2020, WONDERLAND (T‑616/19, nepublicată, EU:T:2020:334).

În al cincilea rând, faptul de natură să aibă o influență decisivă, invocat de revizuentă, este retragerea opoziției formulate de intervenienta în cauza T‑616/19 împotriva înregistrării mărcii WONDERLAND.

Potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când opoziția este retrasă în cursul procedurii în fața camerei de recurs având ca obiect o decizie prin care se soluționează opoziția sau în cursul procedurii în fața instanței Uniunii Europene având ca obiect o decizie prin care se soluționează o cale de atac introdusă la EUIPO împotriva deciziei prin care se soluționează opoziția, temeiul procedurii dispare, aceasta rămânând astfel fără obiect [Ordonanța din 9 februarie 2004, Synopharm/OAPI – Pentafarma (DERMASYN), T‑120/03, EU:T:2004:33, punctul 20; a se vedea de asemenea Ordonanța din 2 aprilie 2020, Thai World Import Export/EUIPO – Elvir (Yaco), T‑3/19, nepublicată, EU:T:2020:150, punctul 4 și jurisprudența citată].

Prin urmare, retragerea opoziției constituie un fapt de natură să aibă o influență decisivă în sensul articolului 169 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, întrucât continuarea procedurii depinde de aceasta.

Astfel, după cum subliniază în mod întemeiat revizuenta, retragerea unei opoziții întemeiate pe articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001 are ca efect faptul că motivul relativ de refuz prevăzut de această dispoziție, pe care camera de recurs și‑a întemeiat decizia, dispare în mod retroactiv. Prin urmare, dacă retragerea opoziției formulate împotriva înregistrării mărcii WONDERLAND ar fi fost cunoscută de Tribunal înainte să fie dată Ordonanța din 10 iulie 2020, WONDERLAND (T‑616/19, nepublicată, EU:T:2020:334), nu se poate exclude ca acesta să fi fost determinat să nu adopte respectiva ordonanță.

Rezultă că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute la articolul 169 din Regulamentul de procedură pentru ca cererea de revizuire să poată fi declarată admisibilă.

În aceste condiții, trebuie examinată cauza de inadmisibilitate invocată de EUIPO, întemeiată pe lipsa interesului de a acționa al revizuentei. EUIPO susține că, în cazul în care cererea de revizuire este admisă, ea nu va aduce niciun beneficiu acesteia. Astfel, el arată că, din cauza retragerii opoziției la înregistrarea mărcii WONDERLAND, Ordonanța din 10 iulie 2020, WONDERLAND (T‑616/19, nepublicată, EU:T:2020:334), este lipsită de efect și că, în temeiul articolului 51 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001, nu mai există un obstacol în calea respectivei înregistrări.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, în raport cu obiectul acțiunii, interesul reclamantului de a exercita acțiunea trebuie să existe la momentul introducerii acesteia, sub sancțiunea inadmisibilității. Acest obiect al acțiunii trebuie să existe în continuare, la fel ca interesul de a exercita acțiunea, până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea constatării lipsei necesității de a se pronunța asupra fondului cauzei, ceea ce presupune ca acțiunea să fie susceptibilă, prin rezultatul său, de a aduce un beneficiu părții care a formulat‑o (a se vedea Hotărârea din 7 iunie 2007, Wunenburger/Comisia,C‑362/05 P, EU:C:2007:322, punctul 42 și jurisprudența citată).

În speță, nu se poate exclude ca revizuenta să aibă un interes de a acționa în cadrul cererii de revizuire în pofida dispariției obiectului acțiunii în anulare ca urmare a retragerii opoziției la înregistrarea mărcii WONDERLAND.

Astfel, după cum s‑a amintit la punctul 20 de mai sus, revizuirea nu constituie o formă de apel, ci o cale de atac extraordinară.

În plus, așa cum s‑a subliniat la punctul 38 de mai sus, interesul unui reclamant de a exercita acțiunea se stabilește în funcție de obiectul acțiunii în discuție. În această privință, trebuie să se constate că obiectul acestei căi de atac extraordinare reprezentate de revizuire este diferit de cel al unei acțiuni în anulare sau al unui apel, întrucât calea de atac extraordinară urmărește în mod specific să repună în discuție autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești. Or, repunerea în discuție a autorității de lucru judecat a unei hotărâri defavorabile persoanei care solicită revizuirea sa este suficientă pentru a‑i aduce acesteia un beneficiu care justifică interesul său de a acționa.

În speță, beneficiul pe care revizuenta urmărește să îl obțină ca urmare a procedurii de revizuire este de a repune în discuție autoritatea de lucru judecat a Ordonanței din 10 iulie 2020, WONDERLAND (T‑616/19, nepublicată, EU:T:2020:334), care face parte în prezent din ordinea juridică și care conține considerații de fapt și de drept care îi sunt defavorabile. Acest beneficiu este suficient pentru a stabili interesul pe care îl are revizuenta de a iniția procedura de revizuire. În plus, trebuie subliniat că, prin Ordonanța din 10 iulie 2020, WONDERLAND (T‑616/19, nepublicată, EU:T:2020:334), revizuenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată și că eventuala revizuire a ordonanței menționate i‑ar putea aduce de asemenea un beneficiu în ceea ce privește repartizarea cheltuielilor de judecată.

În consecință, este necesar să se respingă cauza de inadmisibilitate invocată de EUIPO, întemeiată pe lipsa interesului de a acționa al revizuentei ca urmare a pretinsei lipse de efect a Ordonanței din 10 iulie 2020, WONDERLAND (T‑616/19, nepublicată, EU:T:2020:334).

În acest context, Ordonanța din 30 aprilie 2020, Cipru/EUIPO (C‑608/18 P, C‑609/18 P și C‑767/18 P, nepublicată, EU:C:2020:347, punctele 31-33), de care se prevalează EUIPO în susținerea cauzei de inadmisibilitate întemeiate pe lipsa interesului de a acționa al revizuentei, confirmă, dimpotrivă, interesul revizuentei de a introduce o cerere de revizuire a Ordonanței din 10 iulie 2020, WONDERLAND (T‑616/19, nepublicată, EU:T:2020:334).

Astfel, în cauzele în care s‑a pronunțat ordonanța invocată de EUIPO – la fel ca, de altfel, în majoritatea cauzelor în care obiectul unei acțiuni în anulare împotriva unei decizii a EUIPO de admitere a opoziției la înregistrarea unei mărci dispare fie din cauza retragerii opoziției, fie din cauza anulării mărcii anterioare, atunci când procedura este încă pendinte în fața Tribunalului sau a Curții –, procedura s‑a încheiat printr‑o ordonanță de nepronunțare asupra fondului, și anume o decizie jurisdicțională care nu cuprinde considerații de fapt și de drept defavorabile uneia dintre părțile în cauză.

Or, dacă Tribunalului i s‑ar fi oferit posibilitatea să determine consecințele retragerii opoziției efectuate de intervenienta în cauza T‑616/19 atunci când procedura în fața sa era încă pendinte, acesta ar fi putut, dacă era cazul, să dea o ordonanță de nepronunțare asupra fondului în locul unei ordonanțe cuprinzând considerații de fapt și de drept defavorabile revizuentei. Întrucât nu aceasta este situația în speță, calea de atac extraordinară reprezentată de revizuire este chiar singura care permite revizuentei să solicite Tribunalului să pronunțe o decizie care, luând în considerare retragerea opoziției, nu cuprinde considerații de fapt și de drept defavorabile în privința sa.

Este necesar să se adauge că cererea de revizuire nu poate fi asimilată unei cereri de aviz sau unei probleme pur teoretice, în sensul Hotărârii din 19 iunie 2009, Socratec/Comisia (T‑269/03, nepublicată, EU:T:2009:211, punctul 38), pe care revizuenta ar adresa‑o Tribunalului. Astfel, aceasta solicită în mod concret Tribunalului să repună în discuție autoritatea de lucru judecat a Ordonanței din 10 iulie 2020, WONDERLAND (T‑616/19, nepublicată, EU:T:2020:334), printr‑o decizie de revizuire care ia în considerare un element de fapt potențial decisiv care nu le‑a fost adus la cunoștință. În această privință, trebuie amintit că ordonanța menționată cuprinde considerații de fapt și de drept defavorabile revizuentei, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată și că nu se poate exclude că aceste considerații și această obligare nu ar fi figurat într‑o decizie a Tribunalului dacă elementul de fapt reprezentat de retragerea opoziției ar fi fost adus în timp util la cunoștința acestuia.

Ținând seama de tot ceea ce precedă, este necesar să se considere că criteriile de admisibilitate prevăzute la articolul 169 alineatul (1) din Regulamentul de procedură sunt îndeplinite și că revizuenta are un interes de a solicita revizuirea Ordonanței din 10 iulie 2020, WONDERLAND (T‑616/19, nepublicată, EU:T:2020:334).

Prin urmare, cererea de revizuire trebuie declarată admisibilă.

Cererea privind cheltuielile de judecată se va soluționa odată cu fondul cererii de revizuire.

ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a doua)

22 aprilie 2021 ( *1 )

Ordonanță

Situația de fapt aflată la originea cererii

Concluziile părților

În drept

Cu privire la cheltuielile de judecată