Ordonanța Tribunalului (Camera a opta) din 20 mai 2020.#Nord Stream AG împotriva Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene.#Acțiune în anulare – Energie – Piața internă în sectorul gazelor naturale – Directiva (UE) 2019/692 – Adăugarea articolului 49a la Directiva 2009/73/CE cu privire la adoptarea de decizii de derogare de la anumite dispoziții ale directivei – Aplicarea Directivei 2009/73 în privința conductelor de gaz înspre sau dinspre țări terțe – Contestarea termenului stabilit la 24 mai 2020 pentru acordarea de derogări de la obligațiile Directivei 2009/73 – Lipsa afectării directe – Lipsa afectării individuale – Inadmisibilitate.#Cauza T-530/19.

Cauza T‑530/19

Nord Stream AG

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

Parlamentului European

Ordonanța Tribunalului (Camera a opta) din 20/05/2020

„Acțiune în anulare – Energie – Piața internă în sectorul gazelor naturale – Directiva (UE) 2019/692 – Adăugarea articolului 49a la Directiva 2009/73/CE cu privire la adoptarea de decizii de derogare de la anumite dispoziții ale directivei – Aplicarea Directivei 2009/73 în privința conductelor de gaz înspre sau dinspre țări terțe – Contestarea termenului stabilit la 24 mai 2020 pentru acordarea de derogări de la obligațiile Directivei 2009/73 – Lipsa afectării directe – Lipsa afectării individuale – Inadmisibilitate”

Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Afectare directă – Criterii – Directivă de modificare care supune potențial o parte dintre sistemele de transport al gazelor normelor aplicabile pieței interne în sectorul gazelor naturale – Acțiune a unui operator de conducte de gaze care poate fi vizat de extinderea domeniului de aplicare al normelor de drept al Uniunii – Directivă care necesită măsuri naționale de transpunere și care permite acordarea de derogări de către autoritățile naționale de reglementare – Lipsa afectării directe – Inadmisibilitate

[art. 263 al patrulea paragraf TFUE; Directiva 2009/73 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 9 alin. (8) și art. 36 și 49a, și Directiva 2019/692 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 1]

(a se vedea punctele 36-53)

Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Afectare individuală printr‑un act cu caracter general – Condiții – Directivă de modificare care supune potențial o parte dintre sistemele de transport al gazelor normelor aplicabile pieței interne în sectorul gazelor naturale – Acțiune a unui operator de conducte de gaze întemeiată pe apartenența la un cerc restrâns de operatori afectați – Lipsa afectării individuale dedusă din lipsa atingerii aduse unor drepturi specifice – Inadmisibilitate

[art. 263 al patrulea paragraf TFUE; Directiva 2009/73 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 49a alin. (1), și Directiva 2019/692 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 1 și 2]

(a se vedea punctele 58-64)

Rezumat

Prin Ordonanțele Nord Stream 2/Parlamentul și Consiliul (T‑526/19) și Nord Stream/Parlamentul și Consiliul (T‑530/19), adoptate la 20 mai 2020, Tribunalul a respins ca inadmisibile acțiunile introduse de Nord Stream 2 AG și, respectiv, Nord Stream AG, prin care se solicita anularea Directivei 2019/692 ( 1 ) ( 2 ).

Nord Stream AG este o societate de drept elvețian deținută în proporție de 51 % de societatea rusă PJSC Gazprom care deține și exploatează conducta „Nord Stream” (denumită în mod obișnuit „Nord Stream 1”, care asigură transportul gazelor între Vyborg (Rusia) și Lubmin (Germania), în apropiere de Greifswald (Germania). Construcția acestei conducte de gaze s‑a finalizat în anul 2012, exploatarea sa fiind prevăzută pentru o durată de 50 de ani.

Nord Stream 2 AG este o societate de drept elvețian deținută în totalitate de societatea publică pe acțiuni rusă Gazprom. Aceasta este responsabilă de planificarea, de construirea și de exploatarea conductei de gaze „Nord Stream 2”, care este paralelă cu conducta „Nord Stream 1”.

La 17 aprilie 2019, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au adoptat Directiva 2019/692 de modificare a Directivei 2009/73, privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale ( 3 ). Această directivă a intrat în vigoare la 23 mai 2019 și impunea statelor membre care corespundeau criteriilor vizate la articolul 2 din aceasta, printre care în special Republica Federală Germania, să adopte măsurile naționale necesare transpunerii sale cel târziu la 24 februarie 2020.

Începând de la intrarea în vigoare a directivei de modificare, pentru cei ce exploatează conducte de gaze, precum Nord Stream AG et Nord Stream 2 AG, o parte dintre liniile lor de transport al gazelor, în speță partea situată între un stat membru și un stat terț până la teritoriul statelor membre sau cea situată în marea teritorială a statului membru, este potențial supusă Directivei 2009/73 și dispozițiilor naționale de transpunere. Aceasta implică printre altele pentru cei care exploatează conductele de gaze obligația de a separa sistemele de transport și operatorii de transport și de sistem, precum și să instituie un sistem de acces nediscriminatoriu al terților la sistemele de transport și de distribuție a gazelor, pe baza unor tarife publicate.

Prin intermediul ordonanțelor, Tribunalul a admis excepțiile de inadmisibilitate ridicate de Parlament și de Consiliu, în temeiul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură, și, prin urmare, a respins acțiunile ca inadmisibile, lăsând astfel fără obiect cererile de intervenție prezentate de Estonia, de Letonia, de Lituania, de Polonia și de Comisia Europeană.

Tribunalul a hotărât, în primul rând, că directiva de modificare nu le privește în mod direct pe Nord Stream 2 AG și pe Nord Stream AG.

Tribunalul a precizat, în această privință, că numai prin intermediul măsurilor naționale de transpunere a acestei directive pe care statele membre trebuiau să le adopte cel târziu la 24 februarie 2020, operatorii, precum cei aflați la originea acțiunilor în discuție, vor fi sau sunt supuși obligațiilor prevăzute de Directiva 2009/73, în condițiile reținute de statele membre. Or, în speță, pe de o parte, în ceea ce privește Republica Federală Germania, pe teritoriul căreia se situau tronsoanele în discuție ale conductelor de gaze Nord Stream și Nord Stream 2, asemenea măsuri naționale de transpunere lipseau la data introducerii acțiunilor. Pe de altă parte, statele membre dispuneau de o putere de apreciere cu privire la punerea în aplicare a dispozițiilor directivei de modificare.

Astfel, directiva de modificare permite autorităților de reglementare naționale să acorde derogări de la anumite dispoziții ale Directivei 2009/73, astfel cum a fost modificată, pe de o parte, noilor infrastructuri de gaze naturale de mari dimensiuni și, pe de altă parte, liniilor de transport al gazelor, între statele membre și țările terțe, finalizate înainte de 23 mai 2019. Or, Tribunalul a observat că revine statelor membre sarcina de a adopta măsurile naționale care permit operatorilor în cauză să solicite să beneficieze de aceste derogări, stabilind exact condițiile de obținere a acestor derogări având în vedere criteriile generale prevăzute la articolul 49a din Directiva 2009/73, astfel cum a fost modificată, și reglementând procedura care permite autorităților lor de reglementare naționale să se pronunțe cu privire la astfel de cereri în termenele prevăzute de directiva atacată, respectiv până la 24 mai 2020. În plus, în scopul punerii în aplicare a acestor condiții, autoritățile naționale de reglementare dispun de o largă putere de apreciere în ceea ce privește acordarea unor asemenea derogări și eventualele cerințe speciale care pot condiționa aceste derogări.

Tribunalul a mai precizat că, în cazul în care, în prezent, activitățile reclamantelor erau reglementate parțial de dreptul Uniunii, în speță de Directiva 2009/73, astfel cum a fost modificată, această împrejurare nu este în orice caz decât consecința alegerii sale de a‑și dezvolta și de a‑și menține activitatea pe teritoriul Uniunii, în speță în marea teritorială a unuia dintre statele membre ale Uniunii. Totuși, directiva de modificare, ca atare și de la intrarea sa în vigoare, nu a produs efecte imediate și concrete asupra situației juridice a operatorilor, precum reclamantele, și, cu atât mai mult, nu înainte de expirarea termenului său de transpunere.

În cauza T‑530/19, Tribunalul a hotărât, în al doilea rând, că directiva de modificare nu o privește pe Nord Stream AG nici individual.

În această privință, Tribunalul a subliniat printre altele că Nord Stream AG nu dispunea de dreptul de a exploata și/sau de a continua să exploateze rețeaua de două conducte „Nord Stream”, fiind în același timp liberă de orice constrângere normativă a Uniunii, cel puțin în ceea ce privește partea din această linie de transport al gazului aflată pe teritoriul Uniunii, în speță în marea interioară a unui stat membru.

Tribunalul a dedus de aici că împrejurarea, evidențiată de Nord Stream AG, potrivit căreia, la adoptarea directivei de modificare, această societate făcea parte dintr‑un cerc restrâns, identificat sau identificabil, de operatori vizați de extinderea domeniului de aplicare teritorial și/sau material al Directivei 2009/73 nu permite să se considere că directiva de modificare o privește individual, din moment ce este cert că aplicarea sa se realizează în temeiul unor criterii obiective, definite de legiuitorul Uniunii, în special al aceluia că liniile de transport al gazelor, candidate la anumite derogări, au fost finalizate și se aflau în serviciu la 23 mai 2019, data intrării sale în vigoare.

În cauza T‑526/19, Tribunalul a mai precizat, ca răspuns la argumentația întemeiată pe încălcarea dreptului la o cale de atac jurisdicțională efectivă, că operatorul în discuție are posibilitatea de a solicita autorității de reglementare competente, în speță autorității germane, o derogare și, dacă este cazul, de a contesta decizia acestei autorități în fața unei instanțe germane, invocând nevaliditatea directivei atacate și determinând această instanță să solicite Curții, pe calea întrebărilor preliminare, să se pronunțe cu privire la acest aspect.

Tot în această cauză, Tribunalul a admis de asemenea excepția ridicată de Consiliu în temeiul articolului 130 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, precum și o cerere adițională a acestei instituții, care urmăreau retragerea din dosar a documentelor care au fost prezentate de Nord Stream 2 AG în cadrul acțiunii sale, fără autorizarea instituției respective, în calitate de autor sau de destinatar. Era vorba despre un aviz dat de serviciul juridic al Consiliului, de recomandări formulate de Comisie la adresa Consiliului în vederea adoptării unei decizii privind negocierile internaționale cu o țară terță, precum și, în ceea ce privește al doilea incident de procedură, despre comentarii ale Republicii Federale Germania transmise reprezentanților permanenți ai Consiliului în cadrul procedurii legislative de adoptare a directivei de modificare.

Statuând asupra acestor incidente de procedură, Tribunal a admis în speță cererile Consiliului, inspirându‑se din dispozițiile Regulamentului nr. 1049/2001 ( 4 ), din moment ce inaplicabilitatea lor nu exclude posibilitatea de a li se recunoaște o anumită valoare indicativă în conformitate cu jurisprudența recentă a Curții ( 5 ).

Tribunalul a constatat astfel, printre altele, în ceea ce privește documentele la care Consiliul a refuzat accesul solicitat de un angajat al Nord Stream 2, că în mod întemeiat s‑a prevalat Consiliul, pe de o parte, de protecția consultanței juridice și, pe de altă parte, că aprecia că divulgarea recomandărilor sus‑menționate ar aduce atingere, în mod concret și efectiv, interesului public în ceea ce privește relațiile internaționale ale Uniunii.

În ceea ce privește comentariile Republicii Federale Germania emise în cadrul procedurii legislative, Tribunal a subliniat că, deși reclamanta a sugerat că a primit aceste documente de la un reprezentant permanent al unui stat membru în cadrul Consiliului, aceasta nu a precizat însă despre ce reprezentant permanent era vorba și nici nu s‑a prevalat de acordul reprezentantului permanent al Republicii Federale Germania, în calitate de autor al documentelor respective. În sfârșit, nu a rezultat nici că, în sensul Regulamentului nr. 1049/2001, statul membru menționat și‑a dat în mod tacit sau explicit acordul ca acele comentarii să fie transmise reclamantei fie înainte, fie după respingerea parțială, de către Consiliu, a cererilor formulate de angajatul reclamantei.

( 1 ) Directiva (UE) 2019/692 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 de modificare a Directivei 2009/73/CE privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale (JO 2019, L 117, p. 1) (denumită în continuare „directiva de modificare”).

( 2 ) În cauza T‑526/19, acțiunea formulată de Nord Stream 2 AG viza anularea directivei de modificare în totalitate, în timp ce, în cauza T‑530/19, acțiunea formulată de Nord Stream AG viza anularea unei dispoziții din această directivă care impunea autorităților de reglementare naționale să statueze cu privire la anumite cereri de derogare până cel târziu la 24 mai 2020.

( 3 ) Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE (JO 2009, L 211, p. 94).

( 4 ) Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO 2001, L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76).

( 5 ) Hotărârea Curții din 31 ianuarie 2020, Slovenia/Croația (C‑457/18, EU:C:2020:65).