Hotărârea Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 11 septembrie 2024.#CQ împotriva Curții de Conturi Europene.#Drept instituțional – Membru al Curții de Conturi – Activitate incompatibilă cu atribuțiile de membru al Curții de Conturi – Cheltuieli considerate nejustificate – Decizie de recuperare – Decizie a Curții prin care s‑a pronunțat cu privire la încălcarea obligațiilor care decurg din funcția de membru al Curții de Conturi – Legalitatea investigației și a raportului final al OLAF – Obligația de motivare – Termen de prescripție – Articolul 98 alineatul (2) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 – Încredere legitimă – Eroare de apreciere – Răspundere extracontractuală – Prejudiciu moral.#Cauza T-386/19.

Prin acțiunea formulată, reclamantul, CQ, solicită, pe de o parte, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea deciziei Curții de Conturi Europene din 11 aprilie 2019 de constatare și recuperare a creanței care îl privește, prin care suma de 153407,58 euro a fost calificată drept plată primită în mod necuvenit pentru cheltuieli de misiune și indemnizații zilnice, pentru cheltuieli de reprezentare, precum și pentru utilizarea serviciilor unor șoferi și s‑a dispus recuperarea acesteia (denumită în continuare „decizia atacată”) și, pe de altă parte, în temeiul articolului 268 TFUE, repararea prejudiciului moral pe care l‑ar fi suferit.

Articolul 285 TFUE prevede următoarele: „Curtea de Conturi asigură controlul conturilor Uniunii. Curtea de Conturi este formată din câte un resortisant din fiecare stat membru. Membrii săi își exercită funcțiile în deplină independență, în interesul general al Uniunii.”

Articolul 286 alineatele (3) și (6) TFUE are următorul cuprins: „(3) În îndeplinirea îndatoririlor lor, membrii Curții de Conturi nu solicită și nici nu acceptă instrucțiuni de la niciun guvern și de la niciun alt organism. Aceștia se abțin de la orice act incompatibil cu funcțiile lor. […] (6) Membrii Curții de Conturi pot fi destituiți din funcțiile lor sau pot fi declarați decăzuți din dreptul la pensie sau la alte avantaje echivalente numai în cazul în care Curtea de Justiție constată, la cererea Curții de Conturi, că au încetat să corespundă condițiilor cerute sau să îndeplinească obligațiile care decurg din funcția lor.”

Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (JO 2013, L 248, p. 1) este redactat după cum urmează: „Pentru intensificarea combaterii fraudei, a corupției și a oricăror alte activități ilegale care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene și ale Comunității Europene a Energiei Atomice […] Oficiul European de Luptă Antifraudă […] exercită competențele de investigare conferite Comisiei […]”

Articolul 4 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 883/2013 prevede următoarele: „(1) În domeniile menționate la articolul 1, [Oficiul European de Luptă Antifraudă] efectuează investigații administrative în cadrul instituțiilor, organismelor, oficiilor și agențiilor […] Investigațiile interne se efectuează în conformitate cu condițiile stabilite în prezentul regulament și în deciziile adoptate de către instituția, organismul, oficiul sau agenția respective. (2) Cu condiția îndeplinirii dispozițiilor menționate la alineatul (1): (a) [Oficiul European de Luptă Antifraudă] are dreptul de acces imediat și inopinat la orice informații relevante, inclusiv informații din baze de date, deținute de instituții, organisme, oficii și agenții și la spațiile acestora […] [Oficiul European de Luptă Antifraudă] poate face copii și poate obține extrase după orice document sau conținuturile oricăror medii de stocare a datelor deținute de către instituții, organisme, oficii și agenții […]”

Articolul 5 alineatele (1)-(3) din Regulamentul nr. 883/2013 prevede următoarele: „(1) Directorul general poate începe o investigație atunci când există o suspiciune suficientă, care se poate baza și pe informații furnizate de orice parte terță sau pe informații anonime, privind existența unui act de fraudă, de corupție sau a oricărei alte activități ilegale care afectează interesele financiare ale Uniunii […] (2) […] Decizia de a începe o investigație internă se ia de către directorul general, care acționează din proprie inițiativă sau în urma unei cereri din partea instituției, organismului, oficiului sau agenției în cadrul căreia (căruia) urmează să se efectueze investigația sau din partea unui stat membru. (3) În timpul în care directorul general examinează posibilitatea de a începe o investigație internă în urma unei cereri astfel cum se menționează la alineatul (2) și/sau în timpul în care [Oficiul European de Luptă Antifraudă] efectuează o investigație internă, instituțiile, organismele, oficiile sau agențiile nu pot începe o investigație paralelă asupra acelorași fapte, cu excepția cazului în care există un acord în sens contrar cu [Oficiul European de Luptă Antifraudă].”

Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 883/2013 prevede următoarele: „Personalul [Oficiului European de Luptă Antifraudă] își îndeplinește sarcinile după prezentarea unei autorizații scrise care menționează identitatea și calitatea acestora. Directorul general eliberează respectiva autorizație, indicând obiectul și scopul investigației, temeiul juridic pentru desfășurarea investigației și competențele de investigație care decurg din acesta.”

Articolul 9 alineatul (4) din Regulamentul nr. 883/2013 precizează următoarele: „Fără a aduce atingere articolului 4 alineatul (6) și articolului 7 alineatul (6), după încheierea investigației și înainte de redactarea unor concluzii referitoare nominal la persoana vizată, acesteia i se oferă posibilitatea de a face observații privind faptele care o vizează.”

Articolul 11 alineatul (4) din Regulamentul nr. 883/2013 are următorul cuprins: „Rapoartele și recomandările redactate în urma unei investigații interne și orice informații conexe relevante sunt transmise instituției, organismului, oficiului sau agenției respective. Instituția, organismul, oficiul sau agenția respectivă ia acele măsuri, îndeosebi de natură disciplinară sau judiciară, pe care rezultatele investigației interne le reclamă și raportează aceste măsuri [Oficiului European de Luptă Antifraudă] în termenul stabilit în recomandările care însoțesc raportul și, în plus, la cererea [Oficiului European de Luptă Antifraudă].”

Articolul 1 din Decizia nr. 1‑2003 a Curții de Conturi din 16 ianuarie 2003 privind cheltuielile aferente misiunilor membrilor Curții de Conturi, aplicabilă la data faptelor vizate de prezenta acțiune (denumită în continuare „Decizia nr. 1‑2003”), preciza următoarele: „Angajamentele juridice (și anume ordinele de misiune) referitoare la cheltuielile aferente misiunii trebuie solicitate cât mai curând posibil. Ordonatorul de credite, pentru cheltuielile aferente misiunii membrilor, este președintele Curții [de Conturi] […]”

Articolul 3 din Decizia nr. 1‑2003 avea următorul cuprins: „În cursul misiunilor lor, membrii se pot deplasa cu mașina de serviciu, cu avionul, cu trenul sau cu vaporul.”

Articolul 5 din Decizia nr. 1‑2003 prevedea următoarele: „Rambursarea cheltuielilor aferente misiunii se solicită cât mai curând posibil după întoarcerea membrului. Cheltuielile aferente cazării (cu excepția mesei) sunt rambursabile.”

Articolul 6 din Decizia nr. 1‑2003 avea următorul cuprins: „Misiunile care durează mai puțin de 12 ore în aceeași zi determină plata a jumătate din indemnizația zilnică aferentă acesteia. În toate celelalte cazuri, indemnizația zilnică se plătește integral.”

Articolul 2 din Decizia nr. 7‑2004 a Curții de Conturi din 22 aprilie 2004 privind cheltuielile de reprezentare și de protocol ale membrilor săi, aplicabilă la data faptelor vizate de prezenta acțiune (denumită în continuare „Decizia nr. 7‑2004”), prevedea următoarele: „La începutul fiecărui exercițiu și după consultarea membrilor, fondurile sunt împărțite în două părți: […] O a doua parte, denumită B, va fi rezervată cheltuielilor de reprezentare și de protocol cu caracter general pe care membrii le suportă în calitatea lor de membru al unei instituții. Rambursarea acestor cheltuieli se efectuează la sfârșitul fiecărui trimestru pe baza declarațiilor aferente acestora, cărora le sunt anexate chitanțele sau alte justificări scrise considerate echivalente, care indică data invitației, numărul invitaților și calitatea invitatului principal […]”

Articolul 6 din Decizia nr. 7‑2004 prevedea următoarele: „Pentru recepțiile la domiciliu, Curtea [de Conturi] rambursează cheltuielile suportate până la concurența documentelor justificative prezentate.”

Decizia nr. 7‑2004 era însoțită de o notă în atenția membrilor Curții de Conturi din 22 aprilie 2004, care cuprindea „sugestii privind cheltuielile de reprezentare și de protocol” (denumită în continuare „nota din 22 aprilie 2004”). În această notă, se indicau printre altele următoarele: „Cheltuielile de reprezentare sunt, în esență, destinate să favorizeze relațiile externe ale Curții [de Conturi]. Membrii reprezintă Curtea [de Conturi] în special atunci când întrețin, în interesul Curții [de Conturi], relații profesionale cu persoane care exercită funcții în cadrul Uniunii […] al statelor membre sau al altor țări. […] Cheltuielile referitoare la fiecare eveniment trebuie efectuate în funcție de importanța acestuia și de calitatea participanților. Atunci când membrii reprezintă Curtea [de Conturi], soțul/partenerul lor poate de asemenea să fie determinat să participe la eveniment. Invitații pot de asemenea să fie însoțiți. Prietenii sau relațiile personale trebuie să facă obiectul unor invitații private. […] Orientările în materie sunt furnizate în anexa 1. Cheltuielile trebuie declarate în mod clar și succint prin intermediul anexei 2.”

Anexa 1 la nota din 22 aprilie 2004 preciza că „reprezentarea/recepțiile în afara Curții [de Conturi] trebui[au] să privească, ca regulă generală, persoane care exercită funcții de prim‑plan în cadrul Uniunii […] al statelor membre sau al altor țări”, iar costurile referitoare la cheltuielile de reprezentare‑protocol la reședința privată a membrului „nu trebui[au] să depășească ceea ce [era] necesar în acest scop, inclusiv aranjamentele florale”.

Această anexă enunța de asemenea că, „[î]n cazul în care lista invitaților, în afara persoanelor externe instituției, cuprinde[a] agenți ai Curții [de Conturi], e[ra] necesar să se mențină un just echilibru între cele două categorii” și că „prietenii personali și membrii familiei (cu excepția soților/partenerilor) trebui[au] să facă obiectul unor invitații private pe cheltuiala membrului”.

Articolul 1 din Decizia nr. 33‑2004 a Curții de Conturi din 15 iunie 2004 privind administrarea și utilizarea parcului de automobile al Curții de Conturi, aplicabilă la data faptelor vizate de prezenta acțiune până la intrarea în vigoare a Deciziei nr. 19‑2009 a Curții de Conturi din 20 aprilie 2009 privind administrarea și utilizarea parcului de automobile al Curții de Conturi (denumită în continuare „Decizia nr. 33‑2004”), prevedea următoarele: „Pentru deplasările membrilor și ale secretarului general al Curții [de Conturi] în cadrul atribuțiilor acestora sunt puse la dispoziția lor permanentă mașini de serviciu.”

Articolul 4 din Decizia nr. 33‑2004 avea următorul cuprins: „Curtea [de Conturi] suportă, pe lângă costul închirierii, cheltuielile ocazionate de utilizarea vehiculului de către membri și de către secretarul general în exercitarea atribuțiilor lor. Sunt considerate deplasări în exercitarea atribuțiilor: – deplasările pe baza unui ordin de misiune; – celelalte deplasări legate de exercitarea atribuțiilor evaluate forfetar la 15000 km/an.”

Articolul 5 din Decizia nr. 33‑2004 avea următorul cuprins: „În cazul în care membrii sau secretarul general utilizează mașina de serviciu pentru alte deplasări decât cele vizate la articolul 4, cheltuielile corespunzătoare (taxe de trecere, cheltuielile pentru carburant și costul suplimentar eventual al închirierii legate de o depășire globală a limitei de 45000 km/an prevăzută în contractul‑cadru) sunt suportate de aceștia.”

Articolul 6 din Decizia nr. 33‑2004 prevedea următoarele: „Șoferii beneficiază de rambursarea cheltuielilor de misiune […] atunci când îi conduc pe membri sau pe secretarul general în deplasările lor în exercitarea atribuțiilor.”

Decizia nr. 33‑2004 era însoțită de un document intitulat „Comentarii referitoare la Decizia nr. 33‑2004 privind administrarea și utilizarea parcului de automobile al Curții de Conturi” (denumite în continuare „comentariile referitoare la Decizia nr. 33‑2004”).

Potrivit comentariilor referitoare la Decizia nr. 33‑2004 privind articolul 4 din această decizie, se prevedeau următoarele: „Sunt considerate «alte deplasări legate de exercitarea atribuțiilor»: – traseele domiciliu (la locul de repartizare)/loc de muncă; – traseele loc de repartizare/reședință și aeroport; – obligațiile protocolare care intervin într‑un perimetru redus și neacoperite de un ordin de misiune; – cazurile de forță majoră (boală, controale medicale, imposibilitatea de a conduce etc.).”

Textul articolelor 1 și 4-6 din Decizia nr. 19‑2009 a Curții de Conturi din 20 aprilie 2009 privind administrarea și utilizarea parcului de automobile al Curții de Conturi îl prelua pe cel al articolelor corespunzătoare din Decizia nr. 33‑2004.

Articolul 7 din Decizia nr. 19‑2009 prevedea următoarele: „Prezenta decizie abrogă și înlocuiește Decizia nr. 33‑2004. Ea intră în vigoare la aceeași dată cu noul contract‑cadru interinstituțional care reglementează autovehiculele închiriate.”

Decizia nr. 19‑2009 era însoțită de un document intitulat „Comentarii referitoare la Decizia nr. 19‑2009 privind administrarea și utilizarea parcului de automobile al Curții de Conturi” (denumite în continuare „comentariile referitoare la Decizia nr. 19‑2009”).

Textul comentariilor referitoare la Decizia nr. 19‑2009 privind articolul 4 din această decizie îl prelua pe cel al comentariului referitor la articolul 4 din Decizia nr. 33‑2004 care figurează în comentariile referitoare la această din urmă decizie.

Articolul 2 alineatele (1), (2) și (4) din Codul de conduită aplicabil membrilor Curții de Conturi, adoptat de aceasta din urmă la 8 februarie 2012 (denumit în continuare „Codul de conduită din 2012”), avea următorul cuprins: „(1) Membrii trebuie să evite orice situație care ar putea crea un conflict de interese. Aceștia nu trebuie să trateze chestiuni în care dețin un interes personal, în special un interes familial sau financiar, care le‑ar putea compromite imparțialitatea […] (2) Membrii Curții [de Conturi] vor declara orice fel de interese financiare și de bunuri patrimoniale care ar putea crea un conflict de interese în exercitarea funcțiilor lor, indiferent dacă aceste interese se prezintă sub forma unor participații individuale la capitalul unei societăți, în special acțiuni, sau sub forma altor tipuri de participație precum obligațiunile convertibile sau certificatele de investiții […] Orice bun imobil deținut fie în mod direct, fie prin intermediul unei societăți imobiliare, trebuie declarat, cu excepția locuințelor rezervate exclusiv pentru uzul proprietarului sau al familiei sale. […] (4) La preluarea funcției, membrii vor prezenta președintelui Curții [de Conturi] declarația prevăzută la alineatele de mai sus, prin completarea formularului cuprins în anexă. […] Declarația trebuie revizuită în cazul unor modificări importante și o nouă declarație trebuie prezentată în consecință […]”

Articolul 4 din Codul de conduită din 2012 prevedea următoarele: „(1) Membrii Curții [de Conturi] se vor consacra îndeplinirii mandatului. Aceștia nu pot exercita nicio funcție politică. (2) Membrii se abțin de la orice activitate profesională externă și de la orice altă formă de activitate externă care este incompatibilă cu exercitarea atribuțiilor lor. […] (6) Membrii vor completa în declarația de interese prevăzută la articolul 2 toate activitățile lor externe, cu excepția activităților menționate la alineatul (4).”

Reclamantul a fost membru al Curții de Conturi, pe durata a două mandate, în perioada cuprinsă între 1 martie 2006 și 30 aprilie 2018. Înainte de a fi numit la Curtea de Conturi, el a ocupat diferite funcții politice în Regatul Belgiei începând cu anul 1980. Până în anul 2002, a fost membru al unui partid politic, iar ulterior, începând cu anul 2002, a făcut parte dintr‑un alt partid politic (denumit în continuare „partidul politic în cauză”).

În cursul mandatelor sale, el a fost repartizat la camera Curții de Conturi responsabilă cu auditul cheltuielilor Uniunii Europene în materie de relații externe, de extindere și de ajutor umanitar. Timp de aproximativ șapte ani, reclamantul a exercitat funcția de decan al acestei camere.

După un aviz favorabil al comitetului însărcinat cu aprecierea activităților externe ale membrilor Curții de Conturi, reclamantul a fost autorizat, prin Decizia din 30 aprilie 2015, să exercite funcția de președinte al unei fundații de mediu din regiunea sa de origine.

În calitate de membru al Curții de Conturi, reclamantul a beneficiat de rambursarea cheltuielilor de reprezentare și de protocol și a diverselor cheltuieli efectuate în cursul unor misiuni autorizate, la cererea sa, de președintele Curții de Conturi, precum și de plata unor indemnizații zilnice aferente acestor misiuni.

Reclamantul a dispus de o mașină de serviciu. Între anul 2006 și luna martie 2014, Curtea de Conturi a pus la dispoziția sa un șofer. Începând cu luna aprilie 2014, reclamantul a putut solicita punerea la dispoziție a unui șofer repartizat „corpului de șoferi” aflat sub responsabilitatea directorului financiar al Curții de Conturi.

În cursul anului 2016, Curții de Conturi i‑au parvenit informații privind mai multe nereguli grave imputate reclamantului. La 18 iulie 2016, secretarul general al acesteia l‑a informat verbal pe reclamant cu privire la denunțul intervenit la adresa sa.

Serviciile Curții de Conturi au efectuat, în vara anului 2016, o analiză a misiunilor reclamantului și a celor ale șoferilor Curții de Conturi pentru care acesta a întocmit ordine de misiune în vederea identificării unor eventuale nereguli. Ulterior, au fost schimbate mai multe scrisori între aceste servicii și reclamant în legătură cu pretinsa nelegalitate a anumitor misiuni ale acestuia sau ale șoferilor respectivi și cu cererea Curții de Conturi de rambursare a sumelor solicitate. Reclamantul a considerat nelegalitatea reproșată ca fiind neîntemeiată și a refuzat să ramburseze sumele solicitate de Curtea de Conturi.

În plus, la 26 iulie 2016, Curtea de Conturi a fost informată cu privire la acuzațiile referitoare la săvârșirea de către reclamant a unei fraude în materie de asigurări în cursul anului 2011, în urma unui accident între mașina sa de serviciu și mașina sa personală. La 1 septembrie 2016, secretarul general al Curții de Conturi i‑a comunicat aceste acuzații în mod verbal reclamantului. Printr‑o notă din aceeași zi, reclamantul a susținut că accidentul în cauză a rezultat dintr‑o coliziune între mașina sa de serviciu, condusă de șoferul repartizat cabinetului său, și mașina sa personală, condusă de fiul său.

La 14 octombrie 2016, secretarul general al Curții de Conturi, acționând în conformitate cu instrucțiunile primite din partea președintelui Curții de Conturi, a transmis către Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) un dosar privind activitățile reclamantului care au determinat cheltuieli posibil nejustificate din bugetul Uniunii. OLAF a luat decizia de a începe o investigație în această privință la 15 noiembrie 2016.

La 31 martie 2017, directorul general al OLAF i‑a notificat în mod oficial președintelui Curții de Conturi începerea unei investigații privind posibile nereguli în care era implicat reclamantul și care afectau interesele financiare ale Uniunii, referitoare la utilizarea activelor Curții de Conturi și la misiunile efectuate sau autorizate cu încălcarea normelor aplicabile.

La 22 septembrie 2017, reclamantul a fost informat de OLAF cu privire la începerea acestei investigații și la statutul său de „persoană vizată” în cadrul acesteia.

La 20 noiembrie 2017, OLAF a efectuat o inspecție în incinta cabinetului reclamantului și a ridicat cu această ocazie diverse documente. După o primă analiză a acestora, OLAF l‑a informat pe reclamant, la 15 decembrie 2017, că obiectul investigației a fost extins la posibile conflicte de interese și la alte încălcări ale articolelor 285 și 286 TFUE, precum și ale dispozițiilor Codului de conduită din 2012.

Reclamantul a fost audiat de investigatorii OLAF la 22 decembrie 2017. După ce i s‑a comunicat de către OLAF un rezumat al faptelor stabilite la finalul investigației, reclamantul a transmis OLAF, la 15 mai 2018, observații scrise.

La 2 iulie 2018, Curtea de Conturi a primit raportul final al OLAF de încheiere a investigației (denumit în continuare „raportul OLAF”). Acest raport a stabilit existența, în privința reclamantului, a unei utilizări abuzive a resurselor Curții de Conturi în cadrul unor activități străine funcției sale, a unei utilizări abuzive a cardurilor de carburant, a unui abuz privind contractul de asigurare auto al mașinii sale de serviciu, a unor absențe nejustificate, a unei nedeclarări a unor activități externe, a divulgării unor informații confidențiale, precum și a unor conflicte de interese.

Având în vedere constatările din raportul său, OLAF a recomandat Curții de Conturi să inițieze proceduri disciplinare împotriva reclamantului, să adopte măsurile corespunzătoare pentru a asigura recuperarea sumei de 472869,09 euro corespunzătoare cheltuielilor suportate în mod nejustificat de Curtea de Conturi și să aibă în vedere recuperarea sumei de 97954,52 euro corespunzătoare salariului plătit pentru perioadele de absențe nejustificate ale reclamantului.

Pe de altă parte, apreciind că o parte dintre faptele descoperite în cursul investigației ar putea constitui infracțiuni, OLAF a transmis informații și recomandările sale autorităților judiciare ale Marelui Ducat al Luxemburgului.

Având în vedere informațiile transmise de OLAF, procurorul de stat de pe lângă tribunal d’arrondissement de Luxembourg (Tribunalul Districtual din Luxemburg, Luxemburg) a solicitat Curții de Conturi, printr‑o scrisoare din 1 octombrie 2018, ridicarea imunității de jurisdicție a reclamantului. La 15 noiembrie 2018, aceasta din urmă a admis cererea respectivă.

La 3 iulie 2018, președintele Curții de Conturi a transmis membrilor Curții de Conturi o copie a raportului OLAF și a recomandărilor emise de acest organism.

La 5 octombrie 2018, președintele Curții de Conturi a trimis raportul preliminar membrilor Curții de Conturi. Acest raport recomanda să se solicite Curții de Justiție „să examineze faptele astfel cum au fost stabilite și să determine dacă [reclamantul] și‑a încălcat obligațiile care decurg din funcția sa”. Respectivul raport și raportul OLAF i‑au fost comunicate în aceeași zi reclamantului. În plus, anexele la raportul OLAF i‑au fost transmise acestuia la 17 octombrie 2018.

La 19 noiembrie 2018, reclamantul a transmis Curții de Conturi observații scrise. La 26 noiembrie 2018, el a fost audiat de membrii Curții de Conturi în cadrul unei ședințe închise.

La 29 noiembrie 2018, în cursul unei ședințe închise, Curtea de Conturi a decis să trimită cazul reclamantului la Curtea de Justiție a Uniunii Europene în temeiul articolului 286 alineatul (6) TFUE.

Prin acțiunea introdusă la 15 februarie 2019, Curtea de Conturi a solicitat Curții de Justiție a Uniunii Europene să constate că reclamantul a încetat să îndeplinească obligațiile care decurg din funcția sa și să pronunțe, în consecință, sancțiunea prevăzută la articolul 286 alineatul (6) TFUE.

Prin Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a statuat că reclamantul a încălcat obligațiile care decurg din funcția sa la Curtea de Conturi și a pronunțat decăderea din două treimi din dreptul la pensie al reclamantului începând de la data pronunțării hotărârii menționate.

Printr‑o scrisoare din 14 decembrie 2018 și o scrisoare de modificare din 23 ianuarie 2019, secretarul general al Curții de Conturi l‑a informat pe reclamant cu privire la intenția sa de a proceda la recuperarea sumei de 160839,89 euro în beneficiul Uniunii. Aceste scrisori cuprindeau în anexă un tabel cu cheltuielile considerate nejustificate (denumit în continuare „tabelul de recuperare”). Reclamantul a răspuns la aceste scrisori prezentând, la 4 februarie 2019, observații.

La 11 aprilie 2019, secretarul general al Curții de Conturi a adoptat decizia atacată. El a decis: – că suma de 33172,91 euro a fost plătită în mod nejustificat în favoarea reclamantului cu titlu de cheltuieli aferente misiunilor și indemnizații zilnice; – că suma de 49138,25 euro a fost plătită în mod nejustificat în favoarea reclamantului cu titlu de cheltuieli de reprezentare; – că suma totală de 71096,42 euro (30501,27 euro salarii plus 40595,15 euro cheltuieli de misiune și indemnizații zilnice) a fost pusă în mod nejustificat în sarcina bugetului Uniunii de către reclamant prin utilizarea abuzivă a serviciilor unor șoferi ai Curții de Conturi; – că, în cooperare cu contabila Curții de Conturi, se va proceda la recuperarea sumei totale de 153407,58 euro până la 31 mai 2019.

Prin scrisoarea din 4 iunie 2019, după ce a constatat neplata sumei totale de 153407,58 euro până la 31 mai 2019, contabila Curții de Conturi a solicitat plata sumei nejustificate, majorată cu dobânzi de întârziere de 3,5 %, și anume o sumă de 153584,10 euro.

Prin scrisoarea din 7 iunie 2019, contabila Curții de Conturi a constatat plata sumei de 153584,10 euro prin virament bancar. Ținând seama de data acestei plăți, ea a redus cuantumul dobânzilor datorate, rambursând suma de 88,26 euro, dat fiind că, la acea dată, creanța reclamantului se ridica la 153495,84 euro.

Reclamantul solicită Tribunalului: – anularea deciziei atacate; – dacă este necesar, anularea celor două decizii ale contabilei Curții de Conturi din 4 și din 7 iunie 2019; – obligarea Curții de Conturi la rambursarea sumei de 153495,84 euro (153407,58 euro majorată cu 88,26 euro cu titlu de dobânzi de întârziere care i‑au fost imputate) majorată cu dobânzi de întârziere de 3,5 % până la plata integrală; – obligarea Curții de Conturi la repararea prejudiciului moral suferit; – obligarea Curții de Conturi la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Conturi solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii ca fiind în parte inadmisibilă și în parte nefondată; – respingerea cererii de despăgubire ca inadmisibilă; – obligarea reclamantului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În susținerea concluziilor sale în anulare, reclamantul invocă șase motive, întemeiate, primul, pe nelegalitatea investigației OLAF și a raportului său, al doilea, pe neexercitarea de către Curtea de Conturi a puterii sale de apreciere, în special în calitate de ordonator de credite, pe încălcarea obligației sale de a dovedi acuzația și pe încălcarea obligației sale de motivare, al treilea, pe încălcarea termenului rezonabil, al patrulea, pe încălcarea principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, precum și pe existența unor „erori vădite”, al cincilea, pe încălcarea adagiului potrivit căruia penalul ține în loc administrativul și, al șaselea, pe încălcarea obligației de motivare în ceea ce privește utilizarea serviciilor unor șoferi și pe încălcarea articolului 75 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO 2012, L 298, p. 1) sau a articolului 94 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului nr. 966/2012 (JO 2018, L 193, p. 1).

Reclamantul susține că investigația OLAF și raportul său sunt nelegale pentru trei motive, și anume că OLAF ar fi extins în mod nelegal sfera investigației sale, că i‑ar fi încălcat dreptul la viață privată și că nu i‑ar fi respectat dreptul la apărare.

Curtea de Conturi contestă argumentele reclamantului.

Este necesar să se constate că argumentația reclamantului privind nelegalitatea investigației OLAF și a raportului său în scopul prezentei cauze se suprapune în esență cu cea prezentată în procedura prevăzută la articolul 286 alineatul (6) TFUE [punctele 126-134 din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782)], care a fost respinsă de Curte la punctele 140-175 din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782).

Astfel, mai întâi, Curtea a recunoscut că OLAF a decis să extindă obiectul investigației, începută inițial cu privire la eventuale nereguli care îl implică pe reclamant și care afectează interesele financiare ale Uniunii, privind utilizarea activelor Curții de Conturi și misiunile efectuate sau autorizate cu încălcarea normelor aplicabile, la posibile conflicte de interese și la alte încălcări ale articolelor 285 și 286 TFUE, precum și ale dispozițiilor Codului de conduită din 2012. La punctul 157 din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a concluzionat însă că faptul că o astfel de extindere se întemeia pe elemente descoperite cu ocazia inspecției desfășurate la 20 noiembrie 2017 nu putea implica nelegalitatea acestei decizii.

În continuare, la punctul 166 din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a statuat că argumentele prezentate de reclamant nu erau de natură să dovedească, în scopul procedurii prevăzute la articolul 286 alineatul (6) TFUE, că OLAF a adus atingere în mod ilicit dreptului său la respectarea vieții private.

În sfârșit, la punctul 174 din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a concluzionat că argumentele prezentate de reclamant nu erau susceptibile să demonstreze, în scopul procedurii prevăzute la articolul 286 alineatul (6) TFUE, că dreptul său la apărare a fost încălcat.

Rezultă că, în urma pronunțării Hotărârii din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), reclamantul contestă doar pertinența, pentru prezenta cauză, a concluziei Curții formulate la punctul 174 din această hotărâre.

Astfel cum amintește reclamantul, Curtea a statuat că, deși atât OLAF, cât și Curții de Conturi le revine sarcina de a se conforma obligațiilor pe care le au, respectarea dreptului de a fi ascultat al membrului sau al fostului membru vizat al Curții de Conturi trebuie, în scopul procedurii prevăzute la articolul 286 alineatul (6) TFUE, să fie apreciată în mod global (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 170).

Curtea s‑a întemeiat în susținerea aprecierii menționate și pe principiul că nu se poate exclude ca acestui membru sau acestui fost membru să i se fi oferit, de către Curtea de Conturi, o posibilitate suficientă de a fi ascultat cu privire la elemente pe care nu le‑ar fi putut comenta în mod efectiv înainte de adoptarea raportului OLAF (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 170). În această privință, în primul rând, Curtea a constatat că era cert că reclamantul a fost ascultat oral de OLAF la 22 decembrie 2017, că au avut loc mai multe schimburi scrise între OLAF și avocatul reclamantului și că acesta din urmă a putut, în urma comunicării unui rezumat al faptelor stabilite la finalul investigației, să transmită către OLAF un document scris destinat să combată afirmațiile enunțate în acest rezumat (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 171). În al doilea rând, Curtea a arătat că, la 5 octombrie 2018, reclamantului i s‑a comunicat raportul OLAF și raportul preliminar adresat membrilor Curții de Conturi de către președintele Curții de Conturi și că el a putut lua poziție cu privire la aceste rapoarte atât prin transmiterea de observații scrise, cât și în cadrul unei audieri în fața Curții de Conturi (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 172). În al treilea rând, Curtea a constatat că reclamantul nu a prezentat niciun argument care să demonstreze că nu a fost în măsură să se exprime în mod suficient, în fața Curții de Conturi, cu privire la anumite elemente reținute împotriva sa înainte de adoptarea raportului OLAF (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 172).

Concluzia de la punctul 174 din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), poate fi transpusă în prezenta cauză, dat fiind că, asemenea procedurii prevăzute la articolul 286 alineatul (6) TFUE, nu se poate exclude ca, în speță, reclamantului să i se fi oferit, de către Curtea de Conturi, o posibilitate suficientă de a fi ascultat cu privire la elemente pe care nu le‑ar fi putut comenta înainte de adoptarea raportului OLAF.

În prezenta procedură, reclamantul nu prezintă niciun element nou și concret care să demonstreze că nu a putut fi ascultat suficient de Curtea de Conturi cu privire la elemente pe care nu le‑ar fi putut comenta în mod efectiv înainte de adoptarea raportului OLAF. Or, el avea în continuare posibilitatea de a prezenta astfel de elemente în faza scrisă a acestei proceduri, în special în cadrul observațiilor sale cu privire la consecințele care trebuiau deduse din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), pentru prezenta cauză.

În consecință, primul motiv trebuie respins ca nefondat.

În cadrul acestui motiv, reclamantul susține în esență că Curtea de Conturi s‑a limitat să facă referire la raportul OLAF fără a‑l analiza și în special fără a indica cu precizie în ce mod fiecare dintre cheltuielile criticate ar fi nelegală. El invocă articolele 98, 100 și 101 din Regulamentul 2018/1046, din care ar reieși că ordonatorul de credite este obligat să aprecieze existența unei creanțe și să decidă ulterior cu privire la recuperarea acesteia. Astfel, ar reveni Curții de Conturi sarcina de a indica cu precizie motivul pentru care fiecare dintre cheltuielile criticate ar fi nelegală, ceea ce ar fi de asemenea necesar pentru a îndeplini obligația de motivare.

Curtea de Conturi contestă argumentele reclamantului.

Cu titlu introductiv, trebuie să se observe că, în prezenta procedură, în urma Hotărârii din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), reclamantul nu își mai menține critica întemeiată pe neexercitarea de către Curtea de Conturi a puterii sale de apreciere. Prin urmare, nu mai este necesară pronunțarea cu privire la aceasta.

În ceea ce privește criticile întemeiate pe încălcarea obligației Curții de Conturi de a dovedi acuzația și pe încălcarea obligației sale de motivare, la care reclamantul nu renunță în cadrul prezentei proceduri, acestea trebuie examinate împreună în măsura în care se suprapun. În plus, din dosar reiese că reclamantul nu susține, în fapt, decât lipsa motivării privind caracterul nejustificat al diferitelor sume reținute de Curtea de Conturi în raport în special cu tabelul de recuperare.

Dreptul la bună administrare, consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), prevede obligația instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii de a‑și motiva deciziile. Această obligație are același conținut precum cel care decurge din articolul 296 al doilea paragraf TFUE, care prevede că actele juridice se motivează. Obligația de motivare are ca obiectiv să dea posibilitatea, pe de o parte, persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate pentru a‑și apăra drepturile și, pe de altă parte, instanței Uniunii să își exercite controlul cu privire la legalitatea deciziei (a se vedea Hotărârea din 14 iulie 2021, BG/Parlamentul, T‑253/19, nepublicată, EU:T:2021:459, punctul 44 și jurisprudența citată). Trebuie amintit că obligația de motivare constituie o normă fundamentală de procedură care trebuie distinsă de aspectul temeiniciei motivelor, aspect care ține de legalitatea pe fond a actului în litigiu (a se vedea Hotărârea din 22 mai 2012, Internationaler Hilfsfonds/Comisia,T‑300/10, EU:T:2012:247, punctul 180 și jurisprudența citată). Astfel, motivarea unei decizii constă în exprimarea formală a motivelor pe care se întemeiază această decizie. Această motivare poate fi suficientă chiar dacă exprimă motive eronate (a se vedea Ordonanța din 12 iulie 2012, Dover/Parlamentul, C‑278/11 P, nepublicată, EU:C:2012:457, punctul 36 și jurisprudența citată).

Pe de altă parte, nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act este suficientă trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea din 14 iulie 2021, BG/Parlamentul, T‑253/19, nepublicată, EU:T:2021:459, punctul 45).

În speță, decizia atacată cuprinde trei părți: scrisoarea de însoțire prin care se notifică decizia atacată, anexa la aceasta (anexa 1), care conține decizia menționată, precum și nota de debit recapitulativă (anexa 2).

După ce a amintit, în decizia atacată, dispozițiile referitoare la cheltuielile de misiune și la indemnizațiile zilnice, la cheltuielile de reprezentare, precum și la utilizarea parcului de automobile al Curții de Conturi și la cheltuielile de misiune ale șoferilor utilizați de membri pe care reclamantul le‑ar fi încălcat, Curtea de Conturi a procedat la identificarea sumelor plătite în mod nejustificat cu privire la care se solicita recuperarea de la reclamant.

În această privință, Curtea de Conturi a arătat că analiza raportului OLAF și a anexelor sale și a documentelor aflate în posesia serviciilor sale administrative a permis să se constate că reclamantul a obținut în mod nejustificat rambursarea cheltuielilor pentru activități private sau străine de atribuțiile sale sau incompatibile cu acestea, deși știa sau ar fi trebuit să știe că aceste cheltuieli nu puteau fi angajate din resursele Curții de Conturi. Mai precis, decizia de constatare a creanței și de recuperare cuprinde un tabel de recuperare care indică, printre altele, pentru fiecare dintre activitățile puse în mod nejustificat în sarcina bugetului Uniunii: motivul invocat de reclamant în ordinele sale de misiune sau în cele ale șoferului ori în cererile sale de rambursare a cheltuielilor de reprezentare, natura reală a activității, trimiterea la elementele de probă care permit să se stabilească această natură reală, data și locul activității care a generat cheltuielile și costul suportat de Curtea de Conturi.

Rezultă că decizia atacată cuprinde o motivare conformă cu cerințele articolului 41 din cartă, în măsura în care această motivare permite reclamantului să înțeleagă motivele care stau la baza deciziei atacate, iar Tribunalului să își exercite controlul în această privință, fără a aduce atingere examinării temeiniciei sale, care va fi efectuată în cadrul celui de al patrulea motiv.

În ceea ce privește afirmația reclamantului potrivit căreia, în memoriul în apărare, în ceea ce privește al patrulea motiv, Curtea de Conturi invocă o motivare nouă sau motive noi, aceasta va fi examinată de la caz la caz în cadrul motivului menționat.

În consecință, al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.

Reclamantul susține că Curtea de Conturi a încălcat principiul respectării unui termen rezonabil, prevăzut la articolul 41 alineatul (1) din cartă, prin repunerea în discuție a legalității cererilor de rambursare pe care le‑a introdus începând cu anul 2006, în condițiile în care Curtea de Conturi a dispus, încă de la introducerea acestor cereri, de toate informațiile utile pentru a se asigura că cererile respective erau legitime sau pentru a decide să solicite clarificări. În opinia sa, activitatea de verificare a Curții de Conturi ar trebui restrânsă la o retroactivitate limitată la trei ani sau cel puțin la cinci ani începând de la 5 octombrie 2018, și anume data raportului său preliminar. Reclamantul apreciază, așadar, că intrările din tabelul de recuperare care sunt anterioare datei de 4 octombrie 2013, și anume liniile nr. 1-261 inclusiv, sunt prescrise, ceea ce conduce la suma de 85924,75 euro, astfel încât suma totală care poate fi calificată drept creanță pe care Curtea de Conturi ar deține‑o în privința sa ar fi de 67482,83 euro.

În această privință, reclamantul invocă Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO 2002, L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1995/2006 al Consiliului din 13 decembrie 2006 (JO 2006, L 390, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 7, p. 137), care, la articolul 73a, ar introduce principiul prescripției creanțelor Uniunii asupra terților într‑un termen de prescripție de cinci ani. În ceea ce privește termenul în care o notă de debit trebuie comunicată debitorului, reclamantul observă că nici „regulamentul financiar”, nici normele de aplicare a acestuia nu precizează un astfel de termen. Totuși, el amintește că din jurisprudența Curții reiese că comunicarea unei note de debit trebuie efectuată într‑un termen rezonabil și că Curtea consideră că o astfel de comunicare este nerezonabilă atunci când intervine după o perioadă de cinci ani din momentul în care instituția în cauză a fost în mod normal în măsură să își invoce creanța. În replică, reclamantul face trimitere și la articolul 98 alineatul (2) din Regulamentul 2018/1046.

În observațiile sale cu privire la consecințele care trebuie deduse din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), pentru prezenta cauză, reclamantul consideră că Curtea nu a luat poziție cu privire la prezentul motiv, în măsura în care a respins o altă critică întemeiată pe încălcarea termenului rezonabil care vizează acțiunea disciplinară a Curții de Conturi.

Curtea de Conturi contestă argumentele reclamantului, considerând în esență că numai la data raportului OLAF creanța sa putea fi considerată certă, lichidă și exigibilă, astfel cum ar impune articolul 78 alineatul (2) din Regulamentul nr. 966/2012 și articolul 81 litera (b) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului nr. 966/2012 (JO 2012, L 362, p. 1). În consecință, la data deciziei atacate, termenul de cinci ani nu s‑ar fi împlinit încă. În această privință, Curtea de Conturi amintește termenii articolului 85 al doilea paragraf din Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), în temeiul căruia cererea de restituire a plăților nedatorate trebuie întocmită în termen de cinci ani de la efectuarea plății sumei respective. Ea arată de asemenea că acest termen nu este opozabil atunci când se poate stabili că persoana în cauză a indus în eroare în mod deliberat administrația în vederea obținerii plății sumei în cauză, ceea ce ar constitui un principiu general al dreptului Uniunii.

Prin intermediul motivului întemeiat pe încălcarea termenului rezonabil, reclamantul invocă principiul prescripției creanțelor Uniunii asupra terților într‑un termen de prescripție de cinci ani. În această privință, pe de o parte, el citează în special articolul 73a din Regulamentul nr. 1605/2002, cu modificările ulterioare, în vigoare până la 31 decembrie 2013, precum și articolele 78 și 85b din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului nr. 1605/2002 (JO 2002, L 357, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 4, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 478/2007 al Comisiei din 23 aprilie 2007 (JO 2007, L 111, p. 13), în vigoare până la 31 decembrie 2012. Pe de altă parte, în replică, reclamantul menționează de asemenea articolul 98 alineatul (2) din Regulamentul 2018/1046. În ședință, ca răspuns la invitația Tribunalului de a preciza temeiul juridic al aplicării în speță a principiului prescripției creanțelor Uniunii asupra terților într‑un termen de cinci ani, reclamantul a afirmat că trebuia, astfel cum procedase în cadrul replicii, să se întemeieze pe articolul 98 alineatul (2) din Regulamentul 2018/1046, fără a fi contestat în această privință de Curtea de Conturi. Astfel, trebuie să se facă referire la această dispoziție, aplicabilă la data adoptării deciziei atacate.

Reclamantul arată în esență că Curtea de Conturi nu îi putea trimite o notă de debit pentru a‑și valorifica pretinsa creanță pentru cereri de plată calificate drept nelegale care datează de mai mult de cinci ani. Printr‑o astfel de afirmație, reclamantul consideră în esență că termenul de prescripție prevăzut la articolul 98 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2018/1046 este aplicabil fără excepție.

Articolul 98 alineatele (1) și (2) din Regulamentul 2018/1046 are următorul cuprins: „(1) În vederea constatării unei creanțe, ordonatorul de credite competent: (a) verifică existența datoriei; (b) determină sau verifică realitatea și cuantumul datoriei și (c) verifică îndeplinirea condițiilor de exigibilitate a creanței. Constatarea unei creanțe constituie recunoașterea dreptului Uniunii asupra unui debitor și stabilirea dreptului de a cere debitorului în cauză plata datoriei. (2) O creanță identificată ca fiind certă, lichidă și exigibilă se constată printr‑un ordin de recuperare prin care ordonatorul de credite competent îi dă dispoziție contabilului să recupereze cuantumul. Acesta este urmat de o notă de debit trimisă debitorului, cu excepția cazurilor în care se renunță imediat la recuperarea creanței, în conformitate cu alineatul (4) al doilea paragraf. Atât ordinul de recuperare, cât și nota de debit sunt întocmite de ordonatorul de credite competent. Ordonatorul de credite trimite nota de debit imediat după ce se constată creanța și cel mai târziu în termen de cinci ani din momentul în care instituția Uniunii a fost, în mod normal, în măsură să își invoce creanța. Acest termen nu se aplică atunci când ordonatorul de credite competent stabilește că, în ciuda eforturilor pe care le‑a depus instituția Uniunii, întârzierea acțiunii este imputabilă conduitei debitorului.”

În această privință, cu titlu introductiv, trebuie să se arate că regimul prescripției trebuie conceput astfel încât să stabilească un echilibru între, pe de o parte, obiectivele de securitate juridică și de examinare a cauzelor într‑un termen rezonabil ca principii generale ale dreptului Uniunii și, pe de altă parte, punerea în aplicare efectivă și eficientă a principiului bunei gestiuni financiare (a se vedea prin analogie Hotărârea din 21 ianuarie 2021, Whiteland Import Export, C‑308/19, EU:C:2021:47, punctul 49). În acest context special, iar nu printr‑o simplă aplicare a articolului 41 din cartă, astfel cum susține reclamantul, intervine principiul termenului rezonabil.

Mai precis, articolul 98 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2018/1046 prevede regimul prescripției trimiterii unei note de debit în interesul securității juridice care protejează atât debitorul în cauză, cât și instituția Uniunii care trimite nota de debit. Astfel, în ceea ce privește debitorul, principiul securității juridice se opune ca instituția Uniunii să acționeze fără nicio limită de timp, riscând, așadar, printre altele, să pună în pericol stabilitatea situațiilor juridice existente. În ceea ce privește instituția Uniunii, în cadrul sarcinii sale de recuperare a creanțelor Uniunii față de terți, în vederea respectării principiului bunei gestiuni financiare, ea trebuie să respecte un termen rezonabil care constituie un aspect al principiului bunei administrări și rezultă din cerința fundamentală de securitate juridică (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 noiembrie 2014, Nencini/Parlamentul, C‑447/13 P, EU:C:2014:2372, punctul 45, Hotărârea din 14 iunie 2016, Marchiani/Parlamentul, C‑566/14 P, EU:C:2016:437, punctul 101, și Hotărârea din 5 octombrie 2004, Sanders și alții/Comisia, T‑45/01, EU:T:2004:289, punctele 59 și 60 și jurisprudența citată).

Stabilirea unor termene de prescripție pentru constatarea creanțelor trebuie să fie de asemenea conformă cu principiul efectivității și nu trebuie să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă punerea în aplicare a dreptului Uniunii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 17 noiembrie 2016, Stadt Wiener Neustadt, C‑348/15, EU:C:2016:882, punctul 41, și Hotărârea din 21 ianuarie 2021, Whiteland Import Export, C‑308/19, EU:C:2021:47, punctele 48 și 65).

Desigur, ținând seama de articolul 98 alineatele (1) și (2) din Regulamentul 2018/1046, o instituție a Uniunii este în mod normal în măsură să își invoce creanța începând de la data la care ea dispune de documentele justificative care permit identificarea unei anumite creanțe ca certă, lichidă și exigibilă sau ar fi putut să dispună de astfel de documente justificative dacă ar fi acționat cu diligența necesară (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 14 iunie 2016, Marchiani/Parlamentul, C‑566/14 P, EU:C:2016:437, punctul 103).

Totuși, o asemenea constatare poate fi practic imposibilă în cazurile în care, în pofida diligențelor pe care le‑a întreprins, o instituție a Uniunii nu a fost în măsură să identifice o creanță din cauza comportamentului debitorului, în special a manevrelor sale dilatorii sau a relei‑credințe a acestuia.

O astfel de interpretare decurge din principiul că un regim de prescripție strict care, din motive inerente acestuia, se opune în mod sistemic protecției intereselor financiare ale Uniunii ar fi de natură să facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea normelor dreptului Uniunii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 21 ianuarie 2021, Whiteland Import Export, C‑308/19, EU:C:2021:47, punctul 53 și jurisprudența citată).

Interpretarea articolului 98 din Regulamentul 2018/1046, în măsura în care acesta prevede excepții de la momentul de la care începe să curgă termenul de constatare a creanțelor, este confirmată, prin analogie, de întreruperile termenului de prescripție prevăzut la articolul 105 din regulamentul menționat pentru recuperarea creanțelor.

Desigur, pentru creanțele Uniunii asupra terților, Regulamentul 2018/1046 nu prevede nicio suspendare sau întrerupere a termenului de prescripție printr‑un act emis printre altele de OLAF în legătură cu o investigație, spre deosebire de ceea ce prevede articolul 139 alineatul (2) al doilea paragraf din același regulament, care se aplică unei decizii de excludere a persoanelor sau a entităților menționate la articolul 135 alineatul (2) din acesta de la participarea la procedurile de atribuire reglementate de regulamentul menționat sau de la selectarea pentru execuția de fonduri ale Uniunii. Însă, o astfel de tăcere a unui text legislativ nu trebuie interpretată într‑un mod prea restrictiv și trebuie să țină seama de rolul specific și de competențele conferite OLAF prin dispozițiile dreptului Uniunii. O concluzie contrară ar face practic imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea normelor dreptului Uniunii și ar pune în discuție principiul efectivității dreptului Uniunii.

Rezultă că momentul de la care începe să curgă termenul de constatare a creanțelor, în temeiul articolului 98 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2018/1046, cu alte cuvinte momentul în care instituția în cauză este în mod normal în măsură să își invoce creanța, nu corespunde în mod necesar cu momentul în care o persoană precum reclamantul solicită unei instituții plata unei sume de bani. El poate corespunde, în anumite împrejurări, cu momentul în care OLAF transmite un raport acestei instituții (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 14 iunie 2016, Marchiani/Parlamentul, C‑566/14 P, EU:C:2016:437, punctul 107).

Având în vedere cele ce precedă, afirmația reclamantului potrivit căreia termenul de prescripție stabilit la articolul 98 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2018/1046 ar fi aplicabil fără excepție este neîntemeiată.

Prin urmare, este necesar să se examineze de la caz la caz momentul în care Curtea de Conturi a fost, în mod normal, în măsură să își invoce creanța, în sensul articolului 98 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2018/1046.

Reclamantul susține că, din cauza prescripției, Curtea de Conturi nu putea să constate creanțele și să le recupereze în ceea ce privește cererile sale de rambursare introduse în perioada cuprinsă între anul 2006 și 4 octombrie 2013, care corespund liniilor nr. 1-261 din tabelul de recuperare.

În speță, este cert că Curtea de Conturi a adresat reclamantului nota de debit abia la 11 aprilie 2019, după primirea de către aceasta din urmă a raportului OLAF la 2 iulie 2018, în temeiul căruia Curtea de Conturi a întocmit raportul său preliminar la 5 octombrie 2018. Din raportul său reiese că OLAF a efectuat o inspecție în incinta cabinetului reclamantului și a ridicat cu această ocazie diverse documente pentru a fi analizate digital și că l‑a audiat atât pe reclamant însuși, cât și alte persoane vizate (a se vedea de asemenea punctele 39-46 de mai sus). La finalul investigației sale, OLAF a stabilit că informațiile pe care reclamantul le‑a furnizat Curții de Conturi în ordinele sale de misiune și în declarațiile sale privind cheltuielile de reprezentare erau insuficiente pentru a permite președintelui Curții de Conturi să verifice în deplină cunoștință de cauză dacă activitatea în discuție era în interesul Curții de Conturi.

În această privință, pe de o parte, din articolul 11 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 883/2013, citit în lumina considerentelor (28) și (29) ale acestuia, reiese că investigația OLAF se încheie prin redactarea unui raport final al investigației, un element de probă admisibil în procedurile administrative sau judiciare, care prezintă, printre altele, concluziile investigației și recomandări ale directorului său general cu privire la întreprinderea sau nu a unei acțiuni. Potrivit articolului 11 alineatul (4) din regulamentul menționat, OLAF transmite acest raport instituției, organismului, oficiului sau agenției respective, care trebuie să ia acele măsuri, îndeosebi de natură disciplinară sau judiciară, pe care rezultatele investigației le reclamă și să raporteze OLAF aceste măsuri în termenul stabilit în recomandările care însoțesc raportul și, în plus, la cererea OLAF. În speță, tocmai în acest context, Curtea de Conturi a întocmit raportul său preliminar la 5 octombrie 2018 cu privire la raportul OLAF.

Pe de altă parte, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 1 alineatul (4) din Regulamentul nr. 883/2013, OLAF efectuează, în cadrul instituțiilor, organismelor, oficiilor și agențiilor înființate prin tratate sau în temeiul acestora, investigații administrative în scopul combaterii fraudei, a corupției și a altor activități ilegale care afectează interesele financiare ale Uniunii, denumite „investigații interne”. Din acest regulament reiese că, în cadrul unor astfel de investigații, OLAF are dreptul de acces imediat și inopinat la orice informații relevante, inclusiv informații din baze de date deținute de instituții, organisme, oficii și agenții și la spațiile acestora. El poate face copii și poate obține extrase după orice document sau conținuturile oricăror medii de stocare a datelor deținute de către instituții, organisme, oficii și agenții. De asemenea, OLAF poate solicita informații verbale, inclusiv prin audieri, precum și informații scrise de la ceilalți membri ai personalului. El poate efectua verificări și inspecții la fața locului în spațiile operatorilor economici pentru a obține accesul la informații relevante pentru faptele care fac obiectul unei investigații interne.

În schimb, o instituție a Uniunii precum Curtea de Conturi nu este învestită cu astfel de competențe de investigație, în special în vederea identificării și a constatării unei creanțe împotriva unuia dintre membrii săi.

Având în vedere observațiile introductive care figurează la punctele 89-107 de mai sus, trebuie să se examineze dacă, în ceea ce privește cererile de rambursare ale reclamantului corespunzătoare liniilor nr. 1-261 din tabelul de recuperare, Curtea de Conturi era în măsură să identifice și să își invoce creanța aferentă liniilor menționate începând de la introducerea acestor cereri, astfel cum apreciază reclamantul, sau începând cu data raportului OLAF, după cum susține Curtea de Conturi. În scopul acestei examinări, cererile respective trebuie împărțite în trei grupe.

Trebuie să se observe că, dintre cererile de rambursare ale reclamantului corespunzătoare liniilor nr. 1-261 din tabelul de recuperare, multe cuprindeau justificări a priori credibile care nu impuneau nicio verificare suplimentară din partea Curții de Conturi la momentul depunerii lor de către reclamant. Cu privire la aceste cereri, Curtea de Conturi nu avea informații care să îi permită să se opună acestora înainte de finalizarea investigației OLAF.

În primul rând, printre cererile de rambursare menționate se numără cele vizate la liniile nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 12, 14, 15, 16, 17, 19, 20, 23, 24, 29 (în parte), 31, 41, 43, 54, 57 (în parte), 59, 60, 61, 63 (în parte), 65, 66, 68, 69, 70, 81, 84, 85, 88, 89, 92, 94, 95, 96, 97, 111, 116, 118 (în parte), 120, 133, 150, 168, 169, 171, 175, 183, 184, 190, 194, 203, 204, 207, 208, 211, 215, 218, 221, 229 (în parte), 236, 238, 248, 258 și 260 din tabelul de recuperare, care se referă la întâlnirile reclamantului cu politicieni sau, în anumite cazuri limitate, cu membri ai cabinetelor lor ori la participarea reclamantului la activitățile partidului politic în cauză.

Trebuie să se observe că, pe de o parte, abia în cadrul investigației OLAF s‑a stabilit că, în cursul mandatului său, reclamantul s‑a întâlnit de cel puțin 188 de ori cu politicieni belgieni care erau în principal membrii partidului politic în cauză, din care făcea și el parte. Potrivit raportului OLAF, acest număr corespundea unui procent de 24 % din totalul întâlnirilor sau al prânzurilor reclamantului care ar făcut obiectul cererilor sale de rambursare. Este necesar să se constate că este vorba despre activitățile vizate la liniile nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 12, 14, 15, 16, 19, 20, 23, 24, 29 (în parte), 31, 41, 43, 54, 57 (în parte), 59, 63 (în parte), 65, 66, 70, 84, 88, 89, 92, 96, 97, 111, 116, 118 (în parte), 133, 150, 168, 169, 171, 183, 184, 190, 194, 203, 204, 208, 211, 215, 218, 236, 238 și 248 din tabelul de recuperare.

Pe de altă parte, tot OLAF este cel care a constatat o legătură între întâlnirile cu politicienii belgieni și reuniunile săptămânale ale consiliului de administrație al partidului politic în cauză. În această privință, din raportul OLAF reiese că acesta a ridicat, în cadrul investigației sale, procesele‑verbale a 44 de reuniuni care indicau prezența membrilor consiliului de administrație al partidului politic în cauză în perioada cuprinsă între 17 noiembrie 2008 și 29 aprilie 2010. OLAF a reținut prezența reclamantului la 28 de reuniuni. Trebuie să se constate că este vorba în această privință despre activitățile reclamantului vizate la liniile nr. 54, 60, 61, 68, 70, 81, 84, 85, 88 și 94 din tabelul de recuperare.

În ceea ce privește prezența reclamantului la celelalte reuniuni ale consiliului de administrație al partidului politic în cauză, OLAF a arătat că era clar că mandatul reclamantului în calitate de membru cu drept de vot impunea prezența sa regulată la reuniunile săptămânale ale acestui consiliu până în luna noiembrie 2008. Potrivit raportului OLAF, examinarea ordinelor de misiune a dezvăluit că, între luna martie 2006 și luna noiembrie 2008, reclamantul a efectuat 27 de misiuni în zilele de luni pentru a se întâlni cu membri ai partidului politic în cauză și că aceste misiuni i‑au permis reclamantului să participe la reuniunile săptămânale ale consiliului de administrație al acestui partid politic. Tribunalul constată că este vorba în această privință despre liniile nr. 1, 5, 7, 12, 17, 19, 23 și 24 din tabelul de recuperare. Mai precis, printre aceste activități, raportul OLAF menționează o reuniune din data de 7 aprilie 2008 care se raportează la linia nr. 19 din tabelul de recuperare.

În ceea ce privește prezența reclamantului la aceste reuniuni după luna aprilie 2010, OLAF a arătat că nu este posibil să se stabilească acest lucru în cadrul investigației sale, dar că statutul său de membru fără drept de vot impunea prezența sa cel puțin la reuniunile lunare care au avut loc în fiecare primă zi de luni a lunii. În această privință, din raportul OLAF reiese că analiza misiunilor reclamantului efectuate între luna aprilie 2010 și luna decembrie 2017 a dezvăluit existența a 17 misiuni la Bruxelles (Belgia) în prima zi de luni a lunii pentru a se întâlni cu lideri ai partidului politic în cauză care păreau a fi implicați în administrarea acestui partid. Tribunalul constată că activitățile reclamantului vizate la liniile nr. 171, 203 și 238 din tabelul de recuperare corespund acestei situații.

În plus, din mențiunile care figurează în agenda reclamantului reiese că misiunile vizate la liniile nr. 120, 175 și 221 priveau participarea la zilele parlamentare ale partidului politic în cauză, că misiunea menționată la linia nr. 207 și, în parte, cea citată la linia nr. 229 priveau participarea la recepțiile de „Anul Nou” ale partidului respectiv, că misiunea vizată la linia nr. 258 privea participarea la vizitarea unui oraș destinată membrilor partidului amintit sau că misiunile menționate la liniile nr. 69 și 260 priveau participarea la un congres și, respectiv, la o zi de studiu a aceluiași partid (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 451).

În al doilea rând, în ceea ce privește relațiile reclamantului cu organisme reprezentative și cu asociații, vizate la liniile nr. 32, 48, 83, 93, 118 (în parte), 131, 132, 134, 135, 137, 143, 154, 155, 170, 174 (în parte), 192, 209, 217, 219, 224, 227, 228, 242, 256 și 261 din tabelul de recuperare, OLAF a stabilit că majoritatea acestor relații priveau organisme locale, precum camera de comerț și industrie a regiunii de origine a reclamantului, un grup industrial din locul de origine al reclamantului și o asociație a angajatorilor locali, al căror domeniu de activitate se limita la locul de origine al reclamantului. Trebuie asimilate acestor activități și cele vizate la liniile nr. 39, 138 și 196 din tabelul de recuperare care se referă la invitațiile oficiale ale unui cerc având ca obiect consolidarea prezenței întreprinderilor flamande la Bruxelles. Astfel, în tabelul de recuperare se indică, făcându‑se trimitere la raportul OLAF, în special la paginile 5, 18, 29 și 37, că acest cerc având ca obiect consolidarea prezenței întreprinderilor flamande la Bruxelles organizează reuniuni pentru a permite antreprenorilor flamanzi să întâlnească diplomați belgieni cu posturi în străinătate și că aceste activități nu erau legate de funcția reclamantului de membru al Curții de Conturi. Prezența reclamantului reiese de asemenea din procesele‑verbale ale reuniunilor biroului partidului politic în cauză la data corespunzătoare celei a misiunii vizate la linia nr. 39.

În al treilea rând, în ceea ce privește cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile nr. 18, 29 (în parte), 100 (în parte), 114 și 239 care se referă la întâlnirile cu o persoană, care a fost desemnată printre altele în ordinele de misiune drept „CEO” (președinte‑director general), „CEO [al unui operator economic]” sau „CEO, președinte”, OLAF a constatat că, între anii 2008 și 2015, reclamantul s‑a întâlnit cu persoana respectivă de opt ori și că, la acea dată, aceasta din urmă era președintele consiliului de administrație al unui „holding” în care reclamantul era acționar, în conformitate cu declarația sa de interese din anul 2017. În plus, în cadrul audierii sale în cursul investigației OLAF, reclamantul a explicat că persoana întâlnită în cauză era un vechi prieten și o „mare sursă de inspirație”.

În al patrulea rând, în ceea ce privește cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile nr. 75 și 86, care priveau întâlnirile sale cu o persoană, desemnată drept „CEO [al unui operator economic]”, la 21 decembrie 2009 și la 15 martie 2010, OLAF a citat în mod expres aceste două întâlniri în raportul său, arătând că ele coincideau cu investigația Uniunii privind ajutorul de stat furnizat de guvernul belgian acestui operator economic. OLAF a stabilit de asemenea că reclamantul era în contact cu persoana întâlnită în legătură cu această investigație și că a facilitat contacte directe cu cabinetul unui membru al Comisiei Europene și cu o persoană, la momentul respectiv președinte al partidului politic în cauză. În plus, din procesele‑verbale ale reuniunilor biroului partidului politic în cauză reieșea că reclamantul a fost la o astfel de reuniune la data corespunzătoare celei a misiunii vizate la linia nr. 86.

În al cincilea rând, în ceea ce privește cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile nr. 45, 130, 199, 202, 230, 232, 253 și 257 (în parte), acestea se refereau la activități al căror caracter privat a fost stabilit de OLAF. Astfel, OLAF a constatat că aceste cereri aveau ca obiect un prânz cu președintele organizației belgiene de asigurări de sănătate, o întâlnire cu un partener de vânătoare, o întâlnire cu un responsabil al unei societăți de audit în legătură cu o ofertă de muncă în beneficiul fiului reclamantului, participarea reclamantului la căsătoria unui copil al unuia dintre prietenii săi, două întâlniri cu directorul unui operator economic, angajatorul unuia dintre copiii reclamantului, o întâlnire cu un politician belgian pentru o problemă privată și, respectiv, participarea reclamantului la un grătar organizat de un fost membru al partidului politic în cauză. Din procesele‑verbale ale reuniunilor biroului partidului politic în cauză reiese de asemenea că reclamantul a fost prezent la o astfel de reuniune la data corespunzătoare celei a misiunii vizate la linia nr. 45.

Cererile de rambursare vizate la liniile nr. 82, 115 și 121 trebuie asimilate activităților menționate la punctul 119 de mai sus. Astfel, activitatea vizată la linia nr. 115 privea prânzul cu directorul unui operator economic la 10 septembrie 2010. În ceea ce privește activitățile vizate la liniile nr. 82 și 121, având ca obiect „domnul […] CEO” și o „invitație oficială a […]”, OLAF a constatat că era vorba despre o întâlnire cu un dezvoltator imobiliar în scopuri private.

În al șaselea rând, raportul OLAF vizează de asemenea activitățile reclamantului care se referă la întâlniri cu un diplomat al Federației Ruse, cu doi membri ai Comisiei și cu directorul general al unei grupări de grupuri de presiune europene, precum și cu Regele Belgienilor. Aceste activități se raportează la liniile nr. 56, 57 (în parte), 108, 122 și 223 din tabelul de recuperare.

Mai întâi, în ceea ce privește întâlnirea cu un diplomat al Federației Ruse, vizată la linia nr. 56 din tabelul de recuperare, OLAF a reținut că reclamantul s‑a întâlnit cu acest diplomat pentru o problemă legată de adopția unui copil rus de către o familie belgiană. Potrivit raportului OLAF, o notă din calendarul digital al reclamantului făcea referire la dificultățile întâmpinate în dosarul de adopție, iar diplomatul în cauză era dispus să ofere asistență pentru îndeplinirea formalităților în vederea soluționării problemei. În plus, OLAF a arătat că reclamantul s‑a întâlnit cu același diplomat la 22 iunie și, din nou, la 6 iulie 2009 și că în ordinele de misiune figura mențiunea „întâlnire cu [diplomatul]”, fără să se menționeze obiectul real al acestor reuniuni. El a considerat că această întâlnire avea caracter privat. Astfel, referirea la această activitate a reclamantului figurează în partea din raport intitulată „Vizite de curtoazie la oameni de afaceri și la cunoștințe în scopuri private”.

În continuare, în ceea ce privește întâlnirile reclamantului cu membrii Comisiei vizate la liniile nr. 57 (în parte) și 108, din raportul OLAF reiese că, pe de o parte, reclamantul a intervenit direct pe lângă cabinetul unui membru al Comisiei în legătură cu o cerere de subvenție formulată de o organizație în cadrul finanțării pentru susținerea festivalurilor culturale europene. Pe de altă parte, OLAF a constatat că reclamantul a organizat o reuniune cu un membru al Comisiei și cu o altă persoană și a participat la aceasta pentru a discuta poziția unei grupări de grupuri de presiune cu privire la strategia Uniunii în materie de cercetare și de inovare. Potrivit raportului OLAF, această altă persoană s‑a întâlnit cu reclamantul la 18 octombrie 2010 pentru o reuniune de monitorizare, activitate vizată la linia nr. 122 din tabelul de recuperare.

În sfârșit, în ceea ce privește o întâlnire a reclamantului cu Regele Belgienilor, vizată la linia nr. 223 din tabelul de recuperare, OLAF a stabilit, pe baza agendei reclamantului, că acesta a fost invitat de familia regală belgiană să participe la „vânători regale” într‑un oraș din Belgia.

În al șaptelea rând, în ceea ce privește misiunea vizată la linia nr. 63 din tabelul de recuperare (în parte), care se referă la o „ceremonie de deschidere a unui an academic a unei instituții de studii europene”, în tabelul de recuperare se face trimitere la agenda reclamantului arătându‑se că el nu a participat la ceremonia respectivă întrucât nu era menționat pe lista personalităților europene prezente la aceasta.

În al optulea rând, în ceea ce privește misiunea vizată la linia nr. 74 din tabelul de recuperare, care se referă la o invitație din partea conducerii unui operator economic privat, din agenda reclamantului reiese că această întâlnire a avut ca obiect participarea la un concert.

În al nouălea rând, în ceea ce privește misiunea vizată la linia nr. 128 din tabelul de recuperare care se referă la participarea reclamantului la o conferință organizată de o organizație care reunește proprietarii și administratorii funciari europeni în Parlamentul European, din raportul OLAF reiese că participarea sa la evenimentele acestei organizații era legată de activitatea sa externă corespunzătoare postului de președinte al unei fundații de mediu din regiunea sa de origine, autorizată de Curtea de Conturi printr‑o decizie din 30 aprilie 2015 (a se vedea de asemenea punctul 33 de mai sus). OLAF a constatat de asemenea că cele două organizații își desfășurau activitatea în strânsă colaborare și își împărțeau serviciile administrative și personalul.

În al zecelea rând, în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 100 care se referă la o întâlnire cu un ministru de stat, în tabelul de recuperare se indică, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului, că persoana întâlnită era un om politic flamand care nu mai era ministru din anul 2003.

În al unsprezecelea rând, în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 173, care se referă la un prânz de lucru al reclamantului cu un parlamentar european german, în tabelul de recuperare se precizează, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului și la paginile 5, 18, 29 și 37 din raportul OLAF, că serviciile unui șofer au fost utilizate în scopuri private în măsura în care reclamantul a solicitat serviciile acestuia timp de trei zile pentru un singur prânz.

În al doisprezecelea rând, în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 187 și legată de „invitația oficială [a unei prințese]”, în tabelul de recuperare se precizează, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului, că vehiculul de serviciu a fost utilizat în scopuri private, ceea ce l‑a obligat pe șofer să se întoarcă cu trenul la Luxemburg.

În al treisprezecelea rând, în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 191 având ca obiect mențiunea „Committee of Foreign Affairs – SR No 1/2011 Devolution”, în tabelul de recuperare se indică, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului, că reclamantul a utilizat serviciile unui șofer în scopuri private după o misiune.

În al paisprezecelea rând, în ceea ce privește cererea de rambursare a cheltuielilor pentru șofer vizată la linia nr. 147 din tabelul de recuperare și care se referă la o reuniune a Comisiei pentru control bugetar a Parlamentului și la o conferință de prânz a unei asociații, în acest tabel se indică, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului, că este vorba despre o misiune „fără indemnizații” privind o programare medicală a reclamantului, în cadrul căreia șoferul trebuia să ia trenul de la Luxemburg la Bruxelles și să îl conducă pe reclamant cu vehiculul de serviciu la Luxemburg.

În al cincisprezecelea rând, în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 157 și legată de o întâlnire cu prim‑ministrul și cu un responsabil al unei societăți de audit, în tabelul de recuperare se menționează, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului, că întâlnirea de la ora 15.30 la ora 18.00 cu salariații acestei societăți la un cerc având ca obiect consolidarea prezenței întreprinderilor flamande la Bruxelles, care a avut ca efect dublarea indemnizațiilor de misiune ale reclamantului și ale șoferului și dublarea timpului de lucru al șoferului, era problematică, întrucât nu avea legătură cu activitățile Curții de Conturi. Pe de altă parte, în acest tabel se arată că șoferul a trebuit să se deplaseze la Bruxelles cu trenul, reclamantul păstrând vehiculul de serviciu.

În al șaisprezecelea rând, în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 229 (în parte) și care se referă la cheltuielile de misiune pentru o invitație oficială într‑un castel din Franța la o „[z]i a instituțiilor europene”, în tabelul de recuperare se arată, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului, că este vorba despre o activitate de divertisment, și anume participarea la o vânătoare în Franța cu două nopți de cazare la un hotel din zona respectivă.

În sfârșit, în al șaptesprezecelea rând, în ceea ce privește cererile de rambursare vizate la liniile nr. 13, 33, 47, 73, 76, 80, 103, 104, 161, 163, 164, 177, 210, 225, 237, 251 și 259 din tabelul de recuperare, care privesc întâlniri cu responsabili ai unor operatori economici privați, printre care responsabili ai unor cabinete internaționale de audit, în tabelul de recuperare se indică, făcându‑se trimitere la raportul OLAF, în special la paginile 5, 18, 29 și 37 din acesta, sau, în anumite cazuri, la agenda reclamantului, următoarele: în ceea ce privește cererea vizată la linia nr. 13, „prânz oferit unui operator economic («misiune fără indemnizație», recunoscută ulterior de [reclamant] ca fiind privată)”; în ceea ce privește cererea vizată la linia nr. 33, „recepție în onoarea [președintelui‑director general] al unui operator economic […] care este de asemenea membru al consiliului de administrație [al unui alt operator economic] (reclamantul fiind el însuși membru al acestuia până la 30 iunie 2006)”; în ceea ce privește cererile vizate la liniile nr. 47, 103, 161 și 210, potrivit descrierii invitației că „evenimentul organizat de [o societate de audit] și în beneficiul [acesteia] este incompatibil cu atribuțiile de membru al Curții de Conturi”; în ceea ce privește cererile vizate la liniile nr. 73 și 76, „întâlnire cu directorul unei societăți de experți contabili din locul de origine [al reclamantului]”; în ceea ce privește cererea vizată la linia nr. 80, „concert privat – divertisment”; în ceea ce privește cererea vizată la linia nr. 104, „întâlnire cu [președintele‑director general] al unui operator economic […]”; în ceea ce privește cererea vizată la linia nr. 163, „întâlnire cu directorul general [al unui operator economic]”; în ceea ce privește cererea vizată la linia nr. 164, „întâlnire cu un partener de vânătoare […] director [al unei societăți belgiene]”; în ceea ce privește cererea vizată la linia nr. 177, „întâlnire cu un administrator [al unei] societăți flamande de investiții”; în ceea ce privește cererea vizată la linia nr. 225, „activitate culturală privată (opera La Traviata la Monnaie, Bruxelles), la care [reclamantul] este invitat de un operator economic”; în ceea ce privește cererea vizată la linia nr. 237, „întâlnire într‑un hotel din Bruxelles cu un asociat [al unei] societăți de audit și de consultanță”; în ceea ce privește cererea vizată la linia nr. 251, „prânz oferit [președintelui‑director general] al unei societăți de experți contabili la Hasselt (Flandra) [(Belgia)] pe care [reclamantul] îl întâlnește din nou în ziua următoare, de această dată pe baza unui ordin de misiune”, și în ceea ce privește cererea vizată la linia nr. 259, „activitate de divertisment: participarea la festivalul de muzică Odegand la Gand [(Belgia)] într‑o sâmbătă”.

În consecință, în ceea ce privește cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 23, 24, 29, 31, 32, 33, 39, 41, 43, 45, 47, 48, 54, 56, 57, 59, 60, 61, 63, 65, 66, 68, 69, 70, 73, 74, 75, 76, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 88, 89, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 100, 103, 104, 108, 111, 114, 115, 116, 118 (în parte), 120, 121, 122, 128, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 137, 138, 143, 147, 150, 154, 155, 157, 161, 163, 164, 168, 169, 170, 171, 173, 174 (în parte), 175, 177, 183, 184, 187, 190, 191, 192, 194, 196, 199, 202, 203, 204, 207, 208, 209, 210, 211, 215, 217, 218, 219, 221, 223, 224, 225, 227, 228, 229, 230, 232, 236, 237, 238, 239, 242, 248, 251, 253, 256, 257 (în parte), 258, 259, 260 și 261 din tabelul de recuperare, abia după investigația OLAF Curtea de Conturi a fost, în mod normal, în măsură să își invoce creanța aferentă liniilor menționate, în sensul articolului 98 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2018/1046.

În măsura în care Curtea de Conturi a primit raportul OLAF abia la 2 iulie 2018, în condițiile în care ea a întocmit raportul său preliminar la 5 octombrie 2018 cu privire la cererile de rambursare vizate la liniile din tabelul de recuperare indicate la punctul 136 de mai sus, trebuie să se considere, având în vedere faptele prezentate la punctul 54 de mai sus, că ea a putut identifica și constata creanța sa ca fiind certă abia începând de la 2 iulie 2018 și că ea a informat astfel reclamantul cu privire la creanța sa cu respectarea termenului de cinci ani prevăzut în urma constatării creanței, în conformitate cu articolul 98 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2018/1046. În aceste împrejurări, cererile de rambursare vizate la liniile din tabelul de recuperare indicate la punctul 136 de mai sus nu sunt prescrise.

Trebuie să se constate că, dintre cererile de rambursare ale reclamantului corespunzătoare liniilor nr. 1-261 din tabelul de recuperare, unele cuprindeau informații lacunare sau suspecte și justificau verificările OLAF, astfel încât Curtea de Conturi a fost în măsură să constate creanța sa abia la finalul investigației OLAF.

Pe de o parte, este vorba despre cererile de rambursare ale reclamantului care cuprindeau sume a priori excesive.

Astfel, în primul rând, cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare vizate la liniile nr. 27, 90, 98, 152 și 257 (în parte) din tabelul de recuperare, care se refereau la întâlnirile reclamantului cu politicieni sau, în anumite cazuri limitate, cu membri ai cabinetelor lor, priveau sumele de 753 de euro pentru o cină cu trei persoane (linia nr. 27), de 1159 de euro pentru o cină cu cinci persoane (linia nr. 90), de 799 de euro pentru o cină cu două persoane (linia nr. 98), de 884 de euro pentru o cină cu patru persoane (linia nr. 152) și, respectiv, de 802 euro pentru o cină cu trei persoane (linia nr. 257).

În al doilea rând, cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare vizate la liniile nr. 22, 55, 110, 160, 216, 243 și 245 din tabelul de recuperare, care se refereau la recepțiile organizate la domiciliul reclamantului, priveau sumele de 2520,68 euro pentru 18 persoane (linia nr. 22), de 1976 de euro pentru 12 persoane (linia nr. 55), de 2271,36 euro pentru 11 persoane (linia nr. 110), de 3018,90 euro pentru 16 persoane (linia nr. 160), de 2340 de euro pentru 10 persoane (linia nr. 216), de 1897,28 euro pentru 9 persoane (linia nr. 243) și, respectiv, de 2069,76 euro pentru 10 persoane (linia nr. 245).

În al treilea rând, cererea de rambursare a cheltuielilor de reprezentare vizată la linia nr. 123 din tabelul de recuperare privea o cină cu 11 persoane, dintre care doi „CEO” ai unor operatori economici și președintele partidului politic în cauză, în valoare de 2352 de euro.

În sfârșit, în al patrulea rând, cererea de rambursare a cheltuielilor de misiune și a indemnizațiilor zilnice vizată la linia nr. 252 din tabelul de recuperare, care se referă la participarea reclamantului la un forum de vară în Elveția, privea suma de 3931,20 euro.

Pe de altă parte, Curtea de Conturi a autorizat anumite cereri de rambursare ale reclamantului care nu furnizau informații esențiale cu privire la activitățile pe care le vizau.

În primul rând, cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile nr. 42, 44, 49, 50, 51, 139, 178, 188, 205, 234, 235, 254 și 255 din tabelul de recuperare priveau întâlnirea cu o persoană identificată cu numele, dar fără nicio precizare privind calitatea sa.

În al doilea rând, cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile nr. 21, 28, 40 și 162 din tabelul de recuperare menționează întâlniri cu o persoană desemnată doar ca „director de studii”, „director general”, „director” și „conte”.

În al treilea rând, cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile nr. 46, 53, 67, 79, 99, 101, 113, 159 și 181 din tabelul de recuperare au fost justificate de reclamant prin referire la o „invitație oficială din partea [unui campus]” (liniile nr. 46 și 159), la „[o universitate]” (linia nr. 53), la o „invitație oficială” (liniile nr. 67 și 79), la o „invitație oficială [a unei universități]” (linia nr. 99), la o „invitație oficială [la garden‑party a unei orchestre]” (linia nr. 101), la „[un agent imobiliar]” (linia nr. 113) și, respectiv, la „prezentarea raportului anual 2010” (linia nr. 181).

În al patrulea rând, cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile nr. 38, 62, 64, 77, 78, 107, 109, 112, 124, 126, 127, 129, 136, 140, 141, 142, 144, 145, 146, 148, 149, 156, 158, 165, 166, 172, 176, 179, 180, 182, 189, 193, 195, 197, 198, 200, 206, 212, 213, 220, 222, 226, 231, 233, 240, 241, 244, 246, 247, 249 și 250 din tabelul de recuperare menționează cheltuieli pentru șofer care au drept justificare „luarea cu mașina a [reclamantului] de la Verbier”, „conducerea [reclamantului]”, „conducerea mașinii CD […] la Verbier (Elveția)”, „luarea cu mașina CD […]”, „conducerea mașinii oficiale”, „conducerea mașinii CD […]”, „conducerea CD […]”, „luarea cu mașina a [reclamantului]”, „aducerea [unor] documente” și „aducerea [unor] documente importante” sau care nu au nicio justificare.

Desigur, dacă Curtea de Conturi ar fi acționat cu diligența necesară, aceasta ar fi putut solicita reclamantului să prezinte justificări suplimentare cu privire la sumele a priori excesive menționate la punctele 140-143 de mai sus și cu privire la precizările care lipsesc în ceea ce privește cererile de rambursare ale reclamantului indicate la punctele 145-148 de mai sus. Această abordare i‑ar fi permis să reacționeze la momentul introducerii cererilor reclamantului și, dacă era cazul, să identifice și să constate creanța.

Cu toate acestea, din dosar reiese că investigația OLAF a adus precizări suplimentare cu privire la activitățile reclamantului la care se refereau toate cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile menționate la punctele 140-143 și 145-148 de mai sus și a adus precizări suplimentare pentru analiza activităților menționate. Aceste precizări nu erau cunoscute de Curtea de Conturi la momentul introducerii cererilor reclamantului, ceea ce a determinat‑o să le repună în discuție abia la finalizarea investigației OLAF.

În ceea ce privește cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile menționate la punctele 140 și 142 de mai sus, trebuie să se facă trimitere la punctele 110, 111, 117 și 118 de mai sus, care prezintă informațiile pe care OLAF le‑a precizat în cadrul investigației sale cu privire la activitățile reclamantului corespunzătoare cererilor menționate.

În ceea ce privește cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile menționate la punctul 141 de mai sus, și anume liniile nr. 22, 55, 110, 160, 216, 243 și 245 din tabelul de recuperare, acestea se referă la recepțiile organizate la domiciliul reclamantului. În raportul său, OLAF a precizat obiectivul și natura, precum și legătura reclamantului cu invitații la astfel de recepții. OLAF a constatat că, între anii 2006 și 2016, reclamantul a organizat treisprezece cine private și informale pentru un public ales la locul său de origine. Potrivit OLAF, printre invitați figurau întotdeauna unul sau doi politicieni belgieni, precum și câțiva prieteni care ocupau posturi înalte în sectorul privat și, potrivit exprimării utilizate de reclamant într‑o scrisoare de invitație, aceste evenimente erau organizate pentru a petrece o seară „agreabilă, destinsă și utilă în companie flamandă aleasă”. OLAF a considerat că toți invitații erau prieteni apropiați, având o obligație de discreție și de confidențialitate absolută în ceea ce privește conversațiile. În raportul OLAF se preciza de asemenea că 46 de persoane au participat la cinele private și că, pe lângă faptul că erau prieteni ai reclamantului, legăturile lor cu acesta din urmă puteau fi clasificate în general ca ținând de activități privind politica belgiană, vânătoarea, posturile de „CEO” și instituțiile Uniunii.

În ceea ce privește cererea de rambursare a reclamantului menționată la punctul 143 de mai sus, și anume cea vizată la linia nr. 252, privind misiunea reclamantului la un „forum de vară” în Elveția, mai întâi, în cadrul investigației sale, OLAF a precizat că acest eveniment de vară nu avea un program oficial și că din prezentarea sa reieșea că invitații au participat la excursii, într‑un context recreativ. În continuare, OLAF a citat nota reclamantului trimisă președintelui Curții de Conturi pentru a solicita rambursarea cheltuielilor corespunzătoare, în care reclamantul a prezentat acest forum de vară ca o adunare de reprezentanți eminenți ai guvernelor, ai diplomaților, ai organizațiilor internaționale, ai partidelor politice și ai parlamentelor pentru a discuta chestiuni de actualitate în politica internațională. În sfârșit, OLAF a concluzionat că, deși era conștient de adevărata natură a acestui eveniment, reclamantul a denaturat informațiile referitoare la acesta, prezentându‑l președintelui Curții de Conturi ca fiind un forum de discuții politice la nivel înalt, pentru a obține rambursarea cheltuielilor sale.

În ceea ce privește cererile de rambursare ale reclamantului menționate la punctele 145-148 de mai sus, pe de o parte, este vorba despre cererile cu privire la care OLAF aduce precizări în raportul său și care sunt următoarele: – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 44, intitulată „Cină – Invitație din partea […]”, OLAF a constatat că era vorba despre o cină cu un administrator al unui operator economic și că, în fapt, reclamantul a fost membru al consiliului de administrație al acestui operator până la 30 iunie 2006; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 49, intitulată „Prânz de lucru cu […]”, OLAF a legat în fapt această activitate de un festival de muzică; – în ceea ce privește cererile de rambursare vizate la liniile nr. 51 și 113, intitulate „Întâlnire cu […]” și, respectiv, „[un agent imobiliar]”, OLAF a constatat că aceste activități erau în fapt legate de proprietăți private ale reclamantului în Bruxelles; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 101, intitulată „Invitație oficială la [garden‑party al unei orchestre]”, OLAF a constatat în fapt caracterul privat al acestei activități; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 205, intitulată „Domnul […]”, OLAF a constatat că această persoană era în fapt un arhitect care îl consilia pe reclamant în cadrul achiziționării unui apartament în Bruxelles.

Pe de altă parte, printre cererile de rambursare ale reclamantului menționate la punctele 145-148 de mai sus se află cele pentru care în tabelul de recuperare se face trimitere la anumite pagini din raportul OLAF sau din agenda reclamantului, care face parte din acest raport, fără a se menționa în mod specific cererile respective în acesta din urmă, și care sunt următoarele: – în ceea ce privește cererile de rambursare vizate la liniile nr. 21 și 40, având ca obiect două prânzuri ale reclamantului cu un „director de studii”, în tabelul de recuperare se precizează că este vorba despre întâlniri cu un membru al partidului politic în cauză, aducându‑se ca dovezi constatările OLAF de la paginile 10, 11 și 12 din raportul său și, în ceea ce privește activitatea vizată la linia nr. 40, agenda reclamantului; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 28, intitulată „Domnul […] director general”, în tabelul de recuperare se face trimitere la paginile 15 și 16 și la anexa 16 la raportul OLAF, iar din pagina 16 din raportul menționat reiese că persoana întâlnită era director general al unui grup reprezentativ de interese al angajatorilor din întreprinderi private pe lângă Uniune; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 38, intitulată „Luarea cu mașina [a reclamantului] de la Verbier (Elveția)”, în tabelul de recuperare se precizează, făcându‑se trimitere la audierile șoferilor în cadrul investigației, că aceasta era legată în fapt de vacanțe la schi care au necesitat recurgerea la serviciile unui șofer, care l‑a luat pe reclamant cu mașina de la locul său de vacanță și l‑a condus până la locul său de origine; – în ceea ce privește cererile de rambursare vizate la liniile nr. 42, 46, 50, 52 și 53, intitulate „Prânz cu domnul […]”, „Invitație oficială [din partea unui campus]”, „Întâlnire cu domnul […]”, „Invitație [a unui responsabil al unui colegiu de muzică]” și, respectiv, „[O universitate]”, în tabelul de recuperare se precizează, făcându‑se trimitere la agendele reclamantului, că era vorba despre misiuni „fără indemnizații” în ceea ce privește cheltuielile de reprezentare care se raportau în fapt la o întâlnire cu un procuror al unui district care făcea parte din comuna de origine a reclamantului (linia nr. 42) și cheltuielile pentru șofer pentru o deplasare la un liceu în orașul de origine al reclamantului pentru un eveniment de seară (linia nr. 46), pentru a‑l conduce pe reclamant la o întâlnire privată (linia nr. 50), pentru o deplasare a șoferului, care a trebuit să îl conducă pe reclamant la locul său de origine după o seară de divertisment, să doarmă acolo la hotel și să se întoarcă cu trenul în ziua următoare la Luxemburg (linia nr. 52) și pentru festivitatea de absolvire a fiicei reclamantului (linia nr. 53); – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 62, intitulată „Conducerea [reclamantului]”, în tabelul de recuperare se indică, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului, că acesta trebuia să fie în misiune marți, 4 noiembrie 2009, într‑un oraș din Belgia de la ora 10.30 la ora 13.00 (ceremonia de deschidere a unui an academic a unei instituții de studii europene) și că, cu toate acestea, el i‑a solicitat unui șofer să vină să îl ia cu o zi înainte de la locul său de origine, iar nu de la Luxemburg, și să petreacă noaptea acolo la hotel. În același tabel se precizează de asemenea că reclamantul i‑a solicitat șoferului să îl conducă din nou la locul său de origine marți, 4 noiembrie 2009, și să petreacă o noapte acolo la același hotel înainte de a‑l conduce din nou la Luxemburg miercuri, 5 noiembrie 2009; – în ceea ce privește cererile de rambursare vizate la liniile nr. 64 și 78, intitulate „Conducerea [reclamantului]”, în tabelul de recuperare se indică, făcându‑se trimitere la raportul OLAF, că aceste activități se refereau în fapt la participarea reclamantului la reuniunea biroului partidului politic în cauză; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 67, intitulată „Invitație oficială”, în tabelul de recuperare se precizează, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului și la pagina 8 din raportul OLAF, că această activitate era legată de o partidă de vânătoare, reclamantul solicitându‑i unui al doilea șofer să vină într‑un oraș din Belgia unde era la o partidă de vânătoare, deși se afla deja acolo cu un șofer și cu vehiculul de serviciu; – în ceea ce privește cererile de rambursare vizate la liniile nr. 77, 107, 112, 195, 198, 212, 213 și 233, intitulate „Conducerea CD […]”, „Conducerea [reclamantului]” sau „Luarea [reclamantului]”, în tabelul de recuperare se arată, făcându‑se trimitere la agendele reclamantului sau la paginile 5, 18, 29 și 37 din raportul OLAF, că cheltuielile pentru șofer legate de deplasările în orașul de origine al reclamantului sau la Bruxelles au fost efectuate fără nicio misiune pentru reclamant; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 79, intitulată „Formal Invitation”, în tabelul de recuperare se indică, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului și la paginile 5, 18, 29 și 37 din raportul OLAF, că această activitate era legată de recepția de „Anul Nou” a unui cerc, având ca obiect consolidarea prezenței întreprinderilor flamande la Bruxelles, într‑un hotel; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 99, în tabelul de recuperare se precizează, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului, că misiunea având ca obiect invitația oficială din partea unei universități privea acordarea diplomelor de doctorat onorific unor artiști într‑o universitate din regiunea de origine a reclamantului și că această activitate a fost urmată de un concert; – în ceea ce privește cererile de rambursare vizate la liniile nr. 106, 151, 153, 167 și 214, intitulate „M.D. […] – Misiune fără indemnizație”, „Prof. M.D. […], [al unui spital universitar]”, „Prof. Dr. […]”, „Prof. Dr. […] [al unui spital universitar]” și, respectiv, „[…] Prof. Dr. […]”, în tabelul de recuperare se precizează, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului, că șoferul a fost în fapt utilizat în scopuri private pentru programări medicale; – în ceea ce privește cererile de rambursare vizate la liniile nr. 109, 126, 145, 146, 148, 156, 158, 165, 179, 180, 188, 200, 206, 220, 226, 231, 240, 241, 244 și 246, intitulate „Conducerea [reclamantului]” sau „conducerea CD […]”, în tabelul de recuperare se indică, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului, că serviciile șoferului au fost utilizate în scopuri private pentru a‑l conduce pe reclamant la locul său de origine sau pentru a pune la dispoziția sa mașina de serviciu, în condițiile în care șoferul a trebuit să petreacă noaptea la hotel în locul de origine al reclamantului și să se întoarcă cu trenul în ziua următoare. În plus, trebuie să se adauge la aceste cereri cea vizată la linia nr. 247, intitulată „Conducerea mașinii oficiale”, pentru care reiese din tabelul de recuperare, care face trimitere la agenda reclamantului, că șoferul a trebuit să conducă o mașină de serviciu pentru a o pune la dispoziția reclamantului la Bornem (Belgia); – în ceea ce privește cererile de rambursare vizate la liniile nr. 124, 176 și 181, primele două cereri fiind intitulate „Luarea [reclamantului]”, iar a treia „Prezentarea raportului anual 2010”, în tabelul de recuperare se precizează, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului, că serviciile șoferului au fost utilizate în scopuri private, și anume la sfârșitul unei misiuni, reclamantul întorcându‑se la locul său de origine, iar nu la Luxemburg; – în ceea ce privește cererile de rambursare vizate la liniile nr. 127, 140, 149, 166, 182, 189, 193, 234 și 235, intitulate „Conducerea mașinii oficiale” sau „Conducerea [reclamantului]”, în tabelul de recuperare se menționează, făcându‑se trimitere la agendele reclamantului, că serviciile șoferului au fost utilizate în scopuri private, în măsura în care reclamantul i‑a solicitat unui șofer să vină să îl ia de la locul său de origine sau de la Bruxelles și să îl aducă înapoi la Luxemburg; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 129, intitulată „Conducerea mașinii oficiale”, în tabelul de recuperare se menționează, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului, că serviciile șoferului au fost utilizate în scopuri private, din moment ce șoferul a mers să o ia pe soția reclamantului de la locul de origine al acestuia din urmă pentru a o conduce la o cină la care au asistat membri ai Curții de Conturi la Luxemburg; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 136, intitulată „Conducerea [reclamantului]”, în tabelul de recuperare se indică, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului, că serviciile șoferului au fost utilizate în scopuri private, din moment ce un șofer l‑a adus pe reclamant la locul său de origine vineri la sfârșitul după‑amiezii, i‑a lăsat mașina de serviciu și s‑a întors cu trenul la Luxemburg; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 139, intitulată „Întâlnire cu domnul […] și cu domnul […]”, în tabelul de recuperare se face trimitere la agenda reclamantului și la constatările OLAF de la paginile 10, 11 și 12 din raportul său; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 141, intitulată „Aducerea unor documente”, în tabelul de recuperare se indică, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului, că serviciile șoferului au fost utilizate în scopuri private, explicând următoarele: „[Reclamantul] era în misiune COCOBU [Comisia pentru control bugetar a Parlamentului] miercuri, 10 februarie, de la ora 9.00 la ora 12.00 și, potrivit ordinului său de misiune, s‑a întors la Luxemburg la ora 14.00, cu vehiculul de serviciu. Dacă acest lucru ar fi corespuns realității, [reclamantul] nu ar fi avut nevoie să solicite unui șofer să meargă să aducă «documente ale Curții [de Conturi]» de la Luxemburg la [locul său de origine] la 10 februarie, la ora 15.00. În realitate, [reclamantul] nu s‑a întors la Luxemburg. [Acesta] a avariat vehiculul de serviciu într‑un accident survenit la 2 februarie și i‑a solicitat [șoferului său] să îi aducă un vehicul de înlocuire la [locul său de origine] la 10 februarie, să petreacă noaptea acolo și să plece vineri cu trenul, lăsându‑i vehiculul de înlocuire. Prin urmare, nu era vorba «despre aducerea unor documente ale Curții [de Conturi]» la locul de origine al reclamantului, ci despre aducerea unui vehicul de înlocuire pentru ca acesta să poată pleca la schi cu această mașină.”; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 142, intitulată „Conducerea mașinii CD […] la Verbier (Elveția)”, în tabelul de recuperare se indică, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului și la audierea unui șofer realizată în cadrul investigației OLAF, că serviciile unui șofer au fost utilizate în scopuri private; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 144, intitulată „Conducerea [reclamantului]”, în tabelul de recuperare se precizează, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului și la paginile 5, 18, 29 și 37 din raportul OLAF, că această activitate era legată de o întâlnire cu directorul unei societăți flamande de fotogrammetrie; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 159, în tabelul de recuperare se precizează, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului, că misiunea având ca obiect o invitație oficială din partea unui campus era legată de un liceu situat în orașul de origine al reclamantului și că era vorba despre o misiune „fără indemnizații”; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 162, intitulată „Invitație oficială a unui conte”, în tabelul de recuperare se precizează că, în cadrul acestei activități, reclamantul a asistat la concursul muzical al unei capele, menționându‑se paginile 5, 18, 29 și 37 din raportul OLAF și agenda reclamantului; – în ceea ce privește cererile de rambursare vizate la liniile nr. 172, 222 și 249, intitulate „Aducerea unor documente importante”, în tabelul de recuperare se indică, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului, că serviciile unui șofer au fost utilizate în scopuri private pentru a aduce documente la locul de origine al reclamantului, șoferul fiind obligat să utilizeze un alt vehicul de serviciu sau să petreacă acolo o noapte și să se întoarcă la Luxemburg; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 178, intitulată „Domnul […]”, în tabelul de recuperare se arată că este vorba despre o întâlnire cu directorul unei societăți care vinde îmbrăcăminte sport, făcându‑se trimitere la constatările OLAF din anexa 10 la raportul său (și anume cele referitoare la partidele de vânătoare dintr‑un castel din Franța), fără a se menționa în mod specific activitatea vizată la această linie; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 197, intitulată „Luarea CD […]”, în tabelul de recuperare se indică, făcându‑se trimitere în special la audierile reclamantului și ale unui șofer, că serviciile șoferului au fost utilizate în scopuri private, în măsura în care șoferul a mers să ia vehiculul privat al reclamantului de la un service din Bruxelles pentru a‑l aduce înapoi în Luxemburg; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 250, intitulată „Conducerea CD […]”, în tabelul de recuperare se indică, făcându‑se trimitere la audierile reclamantului și ale unui șofer și la agenda reclamantului, că serviciile șoferului au fost utilizate în scopuri private, în măsura în care era vorba despre o livrare de șampanie pentru nunta fiicei reclamantului; – în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la liniile nr. 254 și 255, intitulată „Conducerea CD […]”, în tabelul de recuperare se indică, făcându‑se trimitere la agenda reclamantului, că serviciile șoferului au fost utilizate în scopuri private pentru a‑l conduce pe reclamant la o cină privată oferită într‑un restaurant cu stele Michelin.

Având în vedere cele ce precedă, în ceea ce privește cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile nr. 21, 22, 27, 28, 38, 40, 42, 44, 46, 49, 50, 51, 52, 53, 55, 62, 64, 67, 77, 78, 79, 90, 98, 99, 101, 106, 107, 109, 110, 112, 113, 123, 124, 126, 127, 129, 136, 139, 140, 141, 142, 144, 145, 146, 148, 149, 151, 152, 153, 156, 158, 159, 160, 162, 165, 166, 167, 172, 176, 178, 179, 180, 181, 182, 188, 189, 193, 195, 197, 198, 200, 205, 206, 212, 213, 214, 216, 220, 222, 226, 231, 233, 234, 235, 240, 241, 243, 244, 245, 246, 247, 249, 250, 252, 254, 255 și 257 (în parte) din tabelul de recuperare, abia după investigația efectuată de OLAF Curtea de Conturi a fost, în mod normal, în măsură să își invoce creanța aferentă liniilor menționate, să o constate și să trimită reclamantului o notă de debit în sensul articolului 98 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2018/1046.

În măsura în care Curtea de Conturi a primit raportul OLAF abia la 2 iulie 2018, în condițiile în care ea a întocmit raportul său preliminar la 5 octombrie 2018 cu privire la cererile de rambursare vizate la liniile din tabelul de recuperare indicate la punctul 156 de mai sus, se poate considera, având în vedere faptele prezentate la punctul 54 de mai sus, că ea l‑a informat pe reclamant cu privire la creanța sa în termenul de cinci ani prevăzut în urma constatării creanței, în conformitate cu articolul 98 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2018/1046. În aceste împrejurări, cererile de rambursare vizate la liniile din tabelul de recuperare indicate la punctul 156 de mai sus nu sunt prescrise.

Trebuie să se constate că, dintre cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile nr. 1-261 din tabelul de recuperare, unele permiteau Curții de Conturi să efectueze un control prealabil și să se opună, în cazul în care ar fi considerat adecvat, utilizării resurselor sale, preconizată de reclamant, sau i‑ar fi permis să facă acest lucru, dacă ar fi acționat cu diligența necesară, în măsura în care rezultatele investigației OLAF nu au adus nimic nou în privința lor.

În acest sens, pe de o parte, este vorba despre cereri de rambursare ale reclamantului în care nu s‑au adus precizări suficiente cu privire la activitățile vizate de cererile respective și care nu au făcut obiectul investigației OLAF: – în primul rând, cererea de rambursare vizată la linia nr. 37 din tabelul de recuperare, care privea o întâlnire cu o persoană, în privința căreia era menționat numai numele persoanei întâlnite, fără nicio precizare a calității sale; – în al doilea rând, cererile de rambursare vizate la liniile nr. 25 și 26 din tabelul de recuperare, care au fost justificate de reclamant doar prin referire la titlul „Cină oficială”.

Pe de altă parte, trebuie să se constate că investigația OLAF nu a privit următoarele cereri de rambursare ale reclamantului, care permiteau Curții de Conturi să le supună unui control și să se opună la plată, dacă era necesar, înaintea acestei investigații: – în primul rând, cererile de rambursare vizate la liniile nr. 30, 35, 117 și 201 din tabelul de recuperare, referitoare la întâlnirile reclamantului cu un ambasador, cu un rector, cu trei politicieni belgieni care reprezintă grupuri politice și cu un ministru de stat; – în al doilea rând, cererea de rambursare vizată la linia nr. 36 din tabelul de recuperare, care privea o întâlnire cu un operator economic privat; – în al treilea rând, cererea de rambursare vizată la linia nr. 102 din tabelul de recuperare, care privea participarea reclamantului la o conferință organizată de Comisie și de un institut neguvernamental.

În consecință, în ceea ce privește cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile nr. 25, 26, 30, 35, 36, 37, 102, 117 și 201 din tabelul de recuperare, încă de la momentul introducerii acestora, Curtea de Conturi era, în mod normal, în măsură să își invoce creanța aferentă liniilor menționate, să o constate și să trimită reclamantului o notă de debit în sensul articolului 98 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2018/1046 dacă ar fi acționat cu diligența necesară. În ceea ce privește activitățile reclamantului care se raportează la liniile menționate, Curtea de Conturi nu susține și, a fortiori, nu dovedește că întârzierea acțiunii era imputabilă conduitei reclamantului.

În măsura în care cererile de rambursare vizate la liniile din tabelul de recuperare indicate la punctul 161 de mai sus au fost introduse între 3 decembrie 2007 și 15 septembrie 2013, în condițiile în care Curtea de Conturi a întocmit raportul său preliminar la 5 octombrie 2018, Curtea de Conturi nu a respectat termenul de cinci ani prevăzut la articolul 98 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul 2018/1046, astfel încât acțiunea în recuperare privind cererile respective este prescrisă. Valoarea totală a acestor cereri de rambursare se ridică la 3170,19 euro.

Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se considere prescrise cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile menționate la punctul 161 de mai sus și să se respingă în rest al treilea motiv.

În cadrul celui de al patrulea motiv, reclamantul contestă în esență stabilirea de către Curtea de Conturi, în decizia atacată, a sumelor pe care le‑ar datora pentru un număr mare de activități în care resursele Curții de Conturi au fost, potrivit acesteia din urmă, angajate în mod abuziv la cererea sa și care corespund unor cheltuieli de misiune și indemnizații zilnice, unor cheltuieli de reprezentare și de protocol, precum și unor cheltuieli ocazionate de utilizarea mașinii de serviciu și de recurgerea la serviciile unui șofer.

În această privință, trebuie amintit că, în cadrul celui de al treilea motiv, întemeiat în esență pe nerespectarea termenului de prescripție, acțiunea în recuperare privind unele dintre aceste cereri de rambursare ale reclamantului trebuie considerată prescrisă, și anume cele vizate la liniile nr. 25, 26, 30, 35, 36, 37, 102, 117 și 201 din tabelul de recuperare (a se vedea punctul 161 de mai sus). Prin urmare, aceste cereri nu vor mai fi examinate în cadrul celui de al patrulea motiv, din moment ce nu mai este necesar să se examineze temeinicia argumentației referitoare la acestea, invocată în cadrul motivului menționat.

Trebuie să se constate de asemenea că neregulile invocate de Curtea de Conturi împotriva reclamantului în decizia atacată au făcut obiectul acțiunii pe care aceasta a formulat‑o în fața Curții în conformitate cu articolul 286 alineatul (6) TFUE, în cadrul căreia a solicitat Curții să constate că reclamantul nu și‑a îndeplinit obligațiile care decurg din funcția sa de membru al Curții de Conturi în temeiul articolelor 285 și 286 TFUE. Astfel, atât în această acțiune, cât și în prezenta acțiune, neregulile sunt identificate prin intermediul aceluiași tabel care figurează în anexă, întocmit pe baza raportului OLAF (a se vedea punctul 44 de mai sus). Dintre motivele invocate în susținerea acțiunii în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), primul era întemeiat pe utilizarea abuzivă de către reclamant a resurselor Curții de Conturi pentru finanțarea unor activități fără legătură sau incompatibile cu atribuțiile sale de membru al Curții de Conturi (denumit în continuare „primul motiv invocat de Curtea de Conturi”). Curtea s‑a pronunțat cu privire la acest motiv în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 359-799), considerând că reclamantul a încălcat obligațiile sale care decurg din funcția sa de membru al Curții de Conturi (a se vedea punctul 53 de mai sus).

Al patrulea motiv trebuie examinat având în vedere acest context. Este necesar să se examineze mai întâi admisibilitatea criticii întemeiate pe existența unor „erori vădite”.

În ședință, Curtea de Conturi a susținut că reclamantul nu a identificat erorile care ar afecta legalitatea deciziei atacate. Ea a arătat că, în cererea introductivă, reclamantul s‑a limitat să facă trimitere la o anexă în care ar fi invocat, înainte de adoptarea deciziei atacate, 69 de erori pe care le califica drept „vădite”, ceea ce, potrivit Curții de Conturi, era inadmisibil în cadrul prezentei proceduri, întrucât nu era de competența Tribunalului să cerceteze care erau erorile vădite de care ar fi fost afectată decizia atacată. Reclamantul nu a prezentat observații în această privință.

Trebuie să se observe că, la ultimul punct al celui de al patrulea motiv, reclamantul susține că Curtea de Conturi a săvârșit „un număr impresionant de erori nu numai de calificare în drept[,] ci și de fapt”. Este adevărat că, în cadrul acestui motiv, reclamantul nu menționează cuvântul „eroare” decât într‑un singur punct prealabil care face referire la anexa în cauză și trebuie să se constate că referirea la această anexă nu este menționată decât cu titlu subsidiar, și anume „în rest”.

Însă, din contextul argumentelor invocate de reclamant în cadrul celui de al patrulea motiv, atât în cererea introductivă, cât și în replică, reiese că acesta susține în esență că sunt eronate motivele, înscrise în tabelul de recuperare pentru fiecare dintre intrările sale, prin care Curtea de Conturi consideră că resursele Curții de Conturi au fost angajate în mod abuziv în ceea ce privește unele cheltuieli de misiune și indemnizații zilnice, unele cheltuieli de reprezentare și de protocol, precum și unele cheltuieli ocazionate de utilizarea mașinii de serviciu și de recurgerea la serviciile unui șofer. Această constatare trebuie interpretată și în raport cu precizările care figurează în cererea introductivă, prin care reclamantul subliniază că lipsa comentariilor la toate intrările din tabelul de recuperare, dincolo de ceea ce figurează în cererea introductivă și în anexele sale, nu implică nicidecum din partea sa vreo recunoaștere a caracterului întemeiat al pretențiilor Curții de Conturi.

În consecință, critica întemeiată pe existența unor „erori vădite” este suficient de susținută pentru a fi admisibilă. Prin urmare, trebuie să se examineze în continuare temeinicia criticilor întemeiate pe încălcarea principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime, precum și pe existența unor „erori vădite”.

În observațiile sale cu privire la consecințele care decurg din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), pentru prezenta cauză, reclamantul arată că, în ceea ce privește criticile întemeiate pe încălcarea principiului securității juridice și al protecției încrederii legitime, va trebui să se ia în considerare ceea ce Curtea a arătat la punctele 364-381 din această hotărâre.

Or, la punctul 364 din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a arătat că, deși reclamantul se prevala în mod formal de principiul securității juridice și de principiul protecției încrederii legitime, argumentația sa se raporta în realitate exclusiv la al doilea dintre aceste principii.

În prezenta procedură, trebuie să se constate că, în replica depusă după pronunțarea Hotărârii din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), argumentația reclamantului privind al patrulea motiv nu mai face nicio referire la principiul securității juridice. Prin urmare, al patrulea motiv va trebui examinat numai în raport cu principiul protecției încrederii legitime și cu eventualele „erori vădite”.

În primul rând, în ceea ce privește pretinsa încălcare a principiului protecției încrederii legitime, reclamantul arată că Curtea de Conturi a încălcat acest principiu în măsura în care el a primit, prin intermediul autorizațiilor acordate și al practicii Curții de Conturi, asigurări precise, necondiționate și concordante, emise de surse de încredere, timp de peste 10 ani, ce au creat așteptarea sa legitimă cu privire la faptul că plățile efectuate erau legale.

În al doilea rând, în ceea ce privește eventualele „erori vădite”, astfel cum s‑a constatat la punctul 170 de mai sus, reclamantul consideră în esență că sunt eronate motivele pe care se întemeiază Curtea de Conturi pentru a stabili care sunt sumele plătite în mod nejustificat.

În ceea ce privește criticile întemeiate pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime, reclamantul arată că nu le menține în ceea ce privește resursele angajate de Curtea de Conturi pentru cheltuieli de reprezentare și de protocol, precum și pentru utilizarea mașinii de serviciu și pentru recurgerea la serviciile unui șofer. El le menține însă în ceea ce privește ordinele de misiune.

În Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 365-374), Curtea a arătat următoarele: „365 Conform unei jurisprudențe constante a Curții, dreptul de a se prevala de principiul protecției încrederii legitime presupune că autoritățile competente ale Uniunii au furnizat persoanei interesate asigurări precise, necondiționate și concordante, emise de surse autorizate și de încredere (Hotărârea din 8 septembrie 2020, Comisia și Consiliul/Carreras Sequeros și alții, C‑119/19 P și C‑126/19 P, EU:C:2020:676, punctul 144, precum și jurisprudența citată). 366 Aplicabilitatea acestui principiu trebuie înlăturată de la bun început în ceea ce privește resursele angajate de Curtea de Conturi pentru cheltuielile de reprezentare și de protocol, precum și pentru utilizarea mașinii de serviciu și recurgerea la serviciile unui șofer. 367 Pe de o parte, conform jurisprudenței Curții, plăți precum cele efectuate cu titlu de cheltuieli de reprezentare și de protocol nu pot, în lipsa oricărui alt element pertinent și chiar atunci când între aceste plăți și repunerea în discuție a legalității lor s‑a scurs o perioadă lungă, să genereze o încredere legitimă a beneficiarului lor în faptul că plățile respective nu mai puteau fi repuse în discuție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2016, Marchiani/Parlamentul,C‑566/14 P, EU:C:2016:437, punctul 79). 368 Or, practica Curții de Conturi care constă în rambursarea cheltuielilor de reprezentare și de protocol, pe baza elementelor furnizate de [reclamant], fără a solicita alte informații și fără a contesta temeinicia cererilor sale de rambursare, nu poate fi suficientă pentru a dovedi că această instituție i‑a furnizat acestuia asigurări precise, necondiționate și concordante cu privire la legalitatea cererilor respective. 369 Pe de altă parte, utilizarea de către [reclamant] a mașinii sale de serviciu sau recurgerea la serviciile unui șofer nu a făcut obiectul niciunei decizii explicite a Curții de Conturi și nu s‑a menționat în fața Curții nicio altă formă de luare de poziție specifică a Curții de Conturi în ceea ce privește practica ce trebuia urmată de [reclamant] în această privință. 370 Prin urmare, presupunând că Curtea de Conturi a lăsat să persiste în materie, după cum susține [reclamantul], practici a căror existență ea nu o putea ignora, această împrejurare nu poate, în orice caz, să fie suficientă pentru a dovedi că instituția menționată i‑a furnizat acestuia asigurări precise, necondiționate și concordante în acest sens. 371 În schimb, ordinele de misiune emise în mod explicit, la cererea [reclamantului], de președintele Curții de Conturi constituie asigurări suficiente, […] pentru ca acesta să poată, în principiu, să invoce o încredere legitimă în legalitatea misiunilor în cauză. 372 În aceste condiții, trebuie să se arate mai întâi că reiese din jurisprudența Curții că un justițiabil nu poate să se prevaleze de încrederea legitimă în menținerea unei situații caracterizate printr‑o fraudă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2017, Santogal M‑Comércio e Reparação de Automóveis, C‑26/16, EU:C:2017:453, punctul 76 și jurisprudența citată). 373 În continuare, având în vedere obligația care revine membrilor Curții de Conturi […] de a respecta cu strictețe obligațiile de declarare prevăzute de normele adoptate de Curtea de Conturi în vederea asigurării unei informări complete a acestei instituții cu privire la cererile prin care se urmărește angajarea resurselor instituției respective, un ordin de misiune emis pe baza unei cereri care omite informații esențiale pentru a permite președintelui aceleiași instituții să aprecieze legalitatea misiunii în cauză nu poate întemeia, chiar în lipsa unei fraude, încrederea legitimă a membrului în cauză în respectiva legalitate. 374 În sfârșit, principiul protecției încrederii legitime nu poate fi invocat de o persoană care s‑a făcut vinovată de o încălcare vădită a reglementării în vigoare (Hotărârea din 16 mai 1991, Comisia/Țările de Jos, C‑96/89, EU:C:1991:213, punctul 30, precum și Hotărârea din 14 iulie 2005, ThyssenKrupp/Comisia, C‑65/02 P și C‑73/02 P, EU:C:2005:454, punctul 41 și jurisprudența citată).”

În consecință, în prezenta procedură nu este necesar să se examineze pretinsa încălcare a principiului protecției încrederii legitime în ceea ce privește resursele angajate de Curtea de Conturi pentru cheltuieli de reprezentare și de protocol, precum și pentru utilizarea mașinii de serviciu și pentru recurgerea la serviciile unui șofer.

În schimb, trebuie să se aprecieze dacă ordinele de misiune emise, la cererea reclamantului, de președintele Curții de Conturi erau de natură să întemeieze încrederea legitimă a acestuia în legalitatea cheltuielilor legate de misiunile în cauză.

După pronunțarea Hotărârii din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), reclamantul a arătat că își menține critica întemeiată pe existența unor „erori vădite” numai în ceea ce privește activitățile calificate drept nelegale de Curte în această hotărâre în cadrul examinării primului motiv invocat de Curtea de Conturi.

În această privință, din dosar reiese că, în cadrul acestei critici, Curtea a considerat nelegale sau vădit nelegale mai multe activități care fac parte din tabelul de recuperare. Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că nu mai este necesară pronunțarea nici cu privire la cererile de rambursare ale reclamantului legate de activitățile menționate, nici cu privire la aspectul dacă ordinele de misiune emise, după caz, în privința acestor cereri ar fi de natură să întemeieze încrederea legitimă a reclamantului în ceea ce privește legalitatea lor. Este vorba despre activitățile care se raportează la cererile de rambursare vizate la liniile nr. 13, 15, 16, 18, 20, 21, 25, 26, 29, 32, 33, 36, 37, 39, 40, 42, 44, 45, 46, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 60, 61, 62, 64, 67, 68, 69, 70, 73, 74, 75, 76, 77, 78, 79, 80, 81, 82, 83, 84, 85, 86, 88, 93, 94, 95, 99, 100, 101, 104, 107, 108, 109, 112, 113, 114, 115, 118 (în parte), 120, 121, 122, 123, 124, 126, 127, 129, 130, 131, 132, 133, 134, 135, 136, 139, 140, 141, 144, 145, 146, 148, 149, 152, 154, 155 (în parte), 156, 158, 159, 162, 163, 164, 165, 166, 170, 172, 173, 174, 175, 177, 178, 179, 180, 181, 182, 188, 189, 191, 192, 193, 195, 197, 198, 200, 201, 202, 205, 206, 207, 209, 212, 213, 217, 219, 220, 221, 222, 223, 224, 225, 226, 227, 228, 229, 230, 231, 232, 233, 234, 235, 239, 240, 241, 242, 244, 246, 249, 250, 251, 252, 253, 254, 255, 256, 258, 259, 260, 261, 262, 263, 264, 265, 266, 267, 268, 269, 270, 271, 272, 273, 274, 275, 278, 280, 283, 285, 286, 287, 288, 289, 291, 292, 295, 296 (în parte), 297, 298, 299, 300, 302, 304, 305, 306, 307, 308, 309, 310 (în parte), 311, 312, 315, 316, 318, 321, 322, 324, 325, 326 (în parte), 327, 328, 329, 333, 337, 340, 341, 342, 343, 344, 345, 348, 349, 351, 353, 356, 359, 360, 361, 362, 363, 364, 365, 366, 368, 369, 371, 372, 375, 376, 377, 378, 380, 383, 384, 385, 386, 387, 388, 389, 390, 392, 393, 394, 396, 397, 398, 399, 400, 401, 404, 405, 406, 409, 410, 413, 414 și 416 din tabelul de recuperare.

Aceeași concluzie se impune în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 34, în măsura în care, în cadrul unei măsuri de organizare a procedurii, reclamantul a indicat că nu își mai menține critica invocată în cadrul celui de al patrulea motiv în ceea ce privește această cerere, având în vedere punctul 636 din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782).

Prin urmare, ținând seama de acțiunea în recuperare privind cererile de rambursare pe care Tribunalul o consideră prescrisă (a se vedea punctul 165 de mai sus), este necesar să se examineze numai cererile vizate la liniile nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 12, 14, 17, 19, 22, 23, 24, 27, 28, 31, 38, 41, 43, 47, 55, 56, 57, 59, 63, 65, 66, 89, 90, 92, 96, 97, 98, 103, 106, 110, 111, 116, 118 (în parte), 128, 137, 138, 142, 143, 147, 150, 151, 153, 155 (în parte), 157, 160, 161, 167, 168, 169, 171, 176, 183, 184, 187, 190, 194, 196, 199, 203, 204, 208, 210, 211, 214, 215, 216, 218, 236, 237, 238, 243, 245, 247, 248, 257, 276, 277, 279, 281, 284, 290, 293, 294, 296 (în parte), 301, 303, 310 (în parte), 313, 314, 317, 319 și 320, 323, 326 (în parte), 330, 331, 334, 335, 336, 338, 339, 346, 347, 350, 352, 354, 355, 357, 358, 367, 370, 373, 374, 379, 381, 382, 391, 395, 402, 403, 408, 411 și 412 din tabelul de recuperare.

În cadrul acțiunii introduse de Curtea de Conturi și în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a precizat următoarele cu privire la primul motiv invocat de Curtea de Conturi.

Pe de o parte, Curtea a arătat că, în cadrul procedurii prevăzute la articolul 286 alineatul (6) TFUE, îi revenea sarcina de a se pronunța cu privire la acest motiv în temeiul elementelor de probă puse la dispoziția sa și în raport cu criteriile stabilite la articolul 286 alineatul (6) TFUE pentru a stabili dacă pretinsele nereguli erau susceptibile să fie calificate drept încălcări ale obligațiilor care decurg din funcția unui membru al Curții de Conturi în sensul acestei dispoziții (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 361).

Pe de altă parte, Curtea a precizat că, deși Curtea de Conturi i‑a adresat reclamantului decizia atacată, referitoare la neregulile care fac obiectul primului motiv pe care l‑a invocat în acțiunea în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), aprecierile sale cu privire la acest motiv, din hotărârea menționată, nu vizau stabilirea sumelor pe care reclamantul le‑ar datora eventual și, așadar, nu aduceau atingere aprecierii care va trebui să fie efectuată în privința respectivei decizii în cadrul acțiunii în anulare împotriva acesteia introduse de reclamant în fața Tribunalului, în conformitate cu articolul 263 al patrulea paragraf TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 362).

Procedura prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE constituie o cale procedurală de control al legalității actelor organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii care, în conformitate cu articolul 263 al doilea paragraf TFUE, poate conduce la anularea actului în cauză pentru motive de necompetență, de încălcare a unor norme fundamentale de procedură, de încălcare a tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia ori de abuz de putere. Rezultă că, în cadrul acestei proceduri, în speță, Tribunalul trebuie să aprecieze dacă unul dintre aceste motive justifică anularea deciziei atacate în cadrul controlului său de legalitate.

În cadrul acestui control de legalitate, instanța Uniunii exercită în principiu un control complet asupra legalității pe fond a actului, și anume un control care privește atât motivele de drept și de fapt ale actului, cât și conținutul acestuia. În acest caz, instanța Uniunii verifică printre altele validitatea aprecierilor de fapt efectuate de autorul actului (Hotărârea din 14 iulie 2021, Arnautu/Parlamentul, T‑740/20, nepublicată, EU:T:2021:444, punctul 87).

În această privință, el trebuie să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 februarie 2005, Comisia/Tetra Laval, C‑12/03 P, EU:C:2005:87, punctul 39, Hotărârea din 7 aprilie 2016, ArcelorMittal Tubular Products Ostrava și alții/Hubei Xinyegang Steel, C‑186/14 P și C‑193/14 P, EU:C:2016:209, punctul 36, și Hotărârea din 23 octombrie 2018, McCoy/Comitetul Regiunilor, T‑567/16, EU:T:2018:708, punctul 98). Din această perspectivă, aprecierea valorii probante a unui document este de asemenea obiectul unui control complet (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 septembrie 2004, Valmont/Comisia, T‑274/01, EU:T:2004:266, punctul 43). Astfel, chiar și aprecierile complexe sau delicate pe care le efectuează administrația trebuie să fie susținute de probe solide (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 februarie 2005, Comisia/Tetra Laval, C‑12/03 P, EU:C:2005:87, punctul 41, și Hotărârea din 7 aprilie 2016, Akhras/Consiliul, C‑193/15 P, EU:C:2016:219, punctul 56). Prin urmare, revine instanței sarcina de a efectua, chiar și în acest context, o examinare aprofundată a elementelor de probă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 146).

Articolul 264 TFUE prevede că, în cazul în care acțiunea este întemeiată, actul contestat este declarat nul și neavenit. Prin urmare, instanța Uniunii nu poate, în nicio împrejurare, să substituie motivarea emitentului actului atacat cu propria motivare (Hotărârea din 27 ianuarie 2000, DIR International Film și alții/Comisia, C‑164/98 P, EU:C:2000:48, punctul 38, Hotărârea din 22 decembrie 2008, British Aggregates/Comisia, C‑487/06 P, EU:C:2008:757, punctul 141, și Hotărârea din 28 februarie 2013, Portugalia/Comisia, C‑246/11 P, nepublicată, EU:C:2013:118, punctul 85). Emitentului actului atacat îi este totuși permis să își completeze motivarea dacă aceasta se înscrie în motivarea globală a acestui act și într‑un context cunoscut de destinatarul actului respectiv la momentul adoptării acestuia.

În plus, potrivit jurisprudenței, actele instituțiilor beneficiază în principiu de o prezumție de legalitate și, prin urmare, produc efecte juridice atât timp cât nu au fost anulate sau revocate (Hotărârea din 27 septembrie 2006, Roquette Frères/Comisia, T‑322/01, EU:T:2006:267, punctul 333).

Pe de altă parte, în speță, având în vedere prezumția de legalitate a deciziei atacate, amintită la punctul 192 de mai sus, în prezența unei îndoieli cu privire la legalitatea sumelor rambursate reclamantului, sarcina probei revine reclamantului pentru a demonstra, în ceea ce privește fiecare cerere de rambursare, că a suportat cheltuielile în cauză cu respectarea normelor aplicabile. În această privință, din jurisprudență reiese că revine reclamantului sarcina de a furniza elementele care permit să se repună în discuție o decizie privind recuperarea sumelor plătite în mod nejustificat (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 7 martie 2018, Le Pen/Parlamentul, T‑140/16, nepublicată, EU:T:2018:122, punctele 61-66, și Hotărârea din 19 iunie 2018, Le Pen/Parlamentul, T‑86/17, nepublicată, EU:T:2018:357, punctul 121 și următoarele). În general, el trebuie în special să poată prezenta înscrisuri care să justifice o utilizare a acestor sume conformă cu normele aplicabile (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 22 decembrie 2005, Gorostiaga Atxalandabaso/Parlamentul, T‑146/04, EU:T:2005:584, punctul 157).

Astfel cum s‑a amintit la punctul 166 de mai sus, neregulile reținute de Curtea de Conturi împotriva reclamantului în decizia atacată au făcut obiectul acțiunii introduse de aceasta din urmă în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782). Mai precis, dintre motivele invocate de Curtea de Conturi în susținerea acestei acțiuni în fața Curții, primul era întemeiat pe utilizarea abuzivă de către reclamant a resurselor Curții de Conturi pentru a finanța activități fără legătură sau incompatibile cu atribuțiile sale de membru al Curții de Conturi. Curtea s‑a pronunțat cu privire la acest motiv în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 359-799), considerând că reclamantul a încălcat obligațiile sale care decurg din funcția sa de membru al Curții de Conturi (a se vedea punctul 53 de mai sus).

În speță, în ceea ce privește al patrulea motiv, reclamantul susține că ceea ce figurează în cadrul acestui motiv a fost examinat de Curte la punctele 359-363 și 387-799 din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782). În plus, la punctele 392, 615-618 și 700 din aceeași hotărâre, Curtea ar fi definit când o misiune sau plata unor indemnizații zilnice, precum și a unor cheltuieli de reprezentare și, respectiv, de misiune a șoferului semnate de reclamant în calitatea sa de ordonator de credite ar fi trebuit considerate legale. El consideră că, deși trebuie să se țină seama de concluziile Curții care se dovedesc utile pentru prezenta procedură, astfel încât ar trebui să se aprecieze de fiecare dată această utilitate, în prezenta procedură nu se poate contesta ceea ce a reținut Curtea în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), în raport cu dosarul care i‑a fost prezentat și cu ceea ce a constatat în fapt și în drept.

În ceea ce privește Curtea de Conturi, aceasta susține că acțiunea în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), și prezenta acțiune sunt autonome, având, fiecare, propriile funcții, prima urmărind să garanteze buna funcționare a instituțiilor Uniunii, astfel cum arată Curtea la punctul 86 din această hotărâre, în timp ce a doua constituie o acțiune în anulare în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE împotriva deciziei de recuperare a Curții de Conturi. Potrivit Curții de Conturi, este de competența Tribunalului, în cadrul prezentei acțiuni, să aprecieze faptele pe care i le prezintă. Ea subliniază de asemenea că, în hotărârea menționată, Curtea nu a recunoscut nicio activitate ca fiind legală și că a constatat numai că anumite activități nu erau vădit nelegale în sensul procedurii prevăzute la articolul 286 alineatul (6) TFUE.

Având în vedere aceste argumente ale părților, trebuie să se examineze dacă și în ce măsură aprecierea Curții din procedura în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), poate fi reținută în prezenta procedură.

În această privință, mai întâi, trebuie amintit că obiectul acțiunii introduse în temeiul articolului 286 alineatul (6) TFUE, în cadrul căreia Curtea a adoptat poziția sa în ceea ce îl privește pe reclamant, este distinct de prezenta acțiune. Astfel, primul privește constatarea încălcării obligațiilor care decurg din funcția de membru al Curții de Conturi în sensul acestei dispoziții și eventuala pronunțare a unei sancțiuni. Potrivit jurisprudenței Curții, procedura prevăzută la articolul 286 alineatul (6) TFUE are o funcție proprie, în măsura în care urmărește să garanteze buna funcționare a instituțiilor Uniunii (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 86). În plus, în cadrul acestei proceduri, revine Curții în plenitudinea puterii sale de apreciere sarcina de a verifica dacă faptele reproșate membrului Curții de Conturi vizat constituie o neîndeplinire a obligațiilor care decurg din funcția sa (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 87).

În schimb, obiectul prezentei acțiuni introduse în conformitate cu articolul 263 al patrulea paragraf TFUE privește problema recuperării sumelor plătite în mod nejustificat și anularea deciziei atacate. Astfel cum s‑a precizat la punctul 188 de mai sus, procedura prevăzută în dispoziția menționată constituie o cale procedurală de control al legalității actelor organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii care, în conformitate cu al doilea paragraf al acesteia, poate conduce la anularea actului în cauză pentru motive de necompetență, de încălcare a unor norme fundamentale de procedură, de încălcare a tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia ori de abuz de putere. Rezultă că, în cadrul acestei proceduri, în speță, Tribunalul trebuie să aprecieze dacă unul dintre aceste motive justifică anularea deciziei atacate în cadrul controlului său de legalitate, astfel cum s‑a amintit la punctele 189-193 de mai sus.

În continuare, sarcina probei în prezenta procedură este diferită de cea aplicabilă în procedura în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782). În cadrul acelei acțiuni a Curții de Conturi, sarcina probei unei încălcări de către reclamant a obligațiilor sale în sensul articolului 286 alineatul (6) TFUE revenea Curții de Conturi, întrucât aceasta din urmă a introdus acțiunea menționată. Astfel, Curtea de Conturi trebuia să demonstreze că neregulile reținute erau suficient de grave și de vădite pentru a constitui o neîndeplinire de către reclamant a obligațiilor sale care decurg din funcția sa de membru al Curții de Conturi în sensul articolului 286 alineatul (6) TFUE.

În schimb, în prezenta acțiune, introdusă de reclamant în temeiul articolului 263 TFUE, sarcina probei revine reclamantului (a se vedea punctul 193 de mai sus).

În plus, trebuie să se observe că, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), constatând că primul motiv invocat de Curtea de Conturi era, în parte, fondat, Curtea a apreciat din punct de vedere juridic fiecare dintre activitățile reclamantului considerate de Curtea de Conturi ca fiind nelegale. În această privință, Curtea a constatat, în parte, legalitatea lor sau lipsa nelegalității lor vădite și, în parte, nelegalitatea lor sau nelegalitatea lor vădită (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 359-798).

De asemenea, trebuie să se arate că, în cadrul prezentei acțiuni, neregulile pe care Curtea de Conturi le‑a reținut împotriva reclamantului în decizia atacată și referitoare la plata cheltuielilor suportate în mod nejustificat din bugetul Uniunii sunt identice cu cele pe care aceasta le‑a indicat în susținerea acțiunii sale în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782). Astfel, în aceste două acțiuni, neregulile menționate sunt prezentate prin intermediul aceluiași tabel care figurează în anexa la cele două cereri introductive.

Totuși, având în vedere caracterul distinct al obiectului prezentei acțiuni în raport cu cea în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782) (a se vedea punctele 198 și 199 de mai sus), natura diferită a sarcinii probei (a se vedea punctul 199 de mai sus), precum și faptul că, în speță, memoriul în apărare, precum și replica și duplica au fost depuse abia după pronunțarea acestei hotărâri, părțile au putut prezenta în prezenta procedură clarificări, argumente și elemente de probă noi în susținerea demonstrării realității acestor nereguli în ceea ce privește Curtea de Conturi sau pentru a le respinge în ceea ce îl privește pe reclamant.

În consecință, numai în prezența acelorași fapte și elemente de probă invocate atât în acțiunea în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), cât și în prezenta acțiune, fără clarificări noi și în lipsa oricărei îndoieli, Tribunalul va trebui să împărtășească, în speță, aceeași apreciere precum cea reținută de Curte în această hotărâre.

Având în vedere cele ce precedă, în speță, va trebui să se aprecieze fiecare activitate a reclamantului legată de cererile de rambursare vizate la liniile din tabelul de recuperare menționate la punctul 184 de mai sus, în lumina argumentelor și a explicațiilor prezentate de părți în fața Tribunalului, pentru a stabili dacă trebuie sau nu să se rețină aceeași apreciere precum cea reținută de Curte în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782).

În speță, în măsura în care instanța Uniunii nu poate substitui motivarea emitentului actului cu propria motivare, astfel cum s‑a amintit la punctul 191 de mai sus, atunci când se examinează dacă reclamantul reușește să dovedească legalitatea cheltuielilor efectuate, trebuie să se țină seama de motivele furnizate de Curtea de Conturi în decizia atacată pentru care a considerat cheltuielile efectuate de reclamant ca fiind suportate în mod nejustificat din bugetul Uniunii. Numai în raport cu aceste motive trebuie să se examineze dacă reclamantul reușește să le combată și să le dovedească legalitatea.

Având în vedere observațiile prezentate la punctele 177-207 de mai sus, trebuie examinate criticile întemeiate pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime, precum și pe existența unor „erori vădite” în ceea ce privește activitățile reclamantului care se raportează la cererile de rambursare vizate la liniile din tabelul de recuperare menționate la punctul 184 de mai sus.

În măsura în care, în decizia atacată, atunci când califică valorile creanței, Curtea de Conturi face distincție între trei tipuri de cheltuieli, și anume între, în primul rând, cheltuielile de misiune și indemnizațiile zilnice, în al doilea rând, cheltuielile de reprezentare și, în al treilea rând, cheltuielile referitoare la utilizarea mașinii de serviciu și la recurgerea la serviciile unui șofer, trebuie să se urmeze aceeași abordare în ceea ce privește examinarea neregulilor pe care aceasta le‑a reținut împotriva reclamantului, limitate la activitățile acestuia care au făcut obiectul cererilor de rambursare vizate la liniile din tabelul de recuperare menționate la punctul 184 de mai sus.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în procedura în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), cu privire la principiul protecției încrederii legitime, Curtea a arătat că Curtea de Conturi nu poate reproșa în mod valabil reclamantului că a beneficiat de plata unor cheltuieli de misiune sau a unor indemnizații zilnice pentru o misiune autorizată de președintele Curții de Conturi, în temeiul unei cereri care nu avea un caracter fraudulos și care nu omitea informații esențiale, și a cărei nelegalitate nu rezulta în mod vădit (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 380). Curtea a concluzionat că problema dacă ordinele de misiune emise, la cererea reclamantului, de președintele Curții de Conturi erau de natură să întemeieze încrederea legitimă a persoanei interesate în legalitatea misiunilor în cauză trebuia să facă obiectul unei aprecieri de la caz la caz, întemeiată în special pe compararea motivului anunțat în cererea de autorizare cu obiectul real al misiunii, astfel cum rezulta din probele care i‑au fost prezentate.

Curtea a precizat de asemenea că o cerere privind rambursarea cheltuielilor de misiune sau plata indemnizațiilor zilnice trebuia considerată nelegală dacă se stabilea că activitatea desfășurată efectiv pe baza ordinului de misiune în cauză nu putea fi legată de exercitarea atribuțiilor reclamantului. Ea a precizat că această nelegalitate va putea fi luată în considerare în scopul procedurii prevăzute la articolul 286 alineatul (6) TFUE fie atunci când ordinul de misiune a fost obținut în mod fraudulos sau în temeiul unei cereri care omite o informație esențială, fie atunci când lipsa unei legături între această activitate și aceste atribuții prezenta un caracter vădit (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 392).

Considerațiile Curții, amintite la punctele 210 și 211 de mai sus, trebuie să se aplice mutatis mutandis în prezenta procedură. Totuși, aplicarea lor în speță, în raport cu procedura în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), trebuie să țină seama de noile argumente și elemente de probă prezentate de părți, luând în considerare în special sarcina probei diferită care revine părților și obiectul diferit al prezentei acțiuni, care privește problema recuperării sumelor plătite în mod nejustificat în conformitate cu Regulamentul 2018/1046 și anularea deciziei atacate în conformitate cu articolul 263 al patrulea paragraf TFUE.

Trebuie amintit de asemenea că, în speță, ordinele de misiune au fost emise, la cererea reclamantului, de președintele Curții de Conturi, ținând seama de informațiile pe care acesta le‑a furnizat, în timp ce decizia atacată a fost adoptată în temeiul raportului OLAF, care a stabilit că informațiile pe care reclamantul le‑a transmis Curții de Conturi în ordinele sale de misiune erau insuficiente pentru a permite președintelui acesteia să decidă dacă activitatea era sau nu în interesul Curții de Conturi (a se vedea punctul 104 de mai sus). Prin urmare, având în vedere lipsa unor competențe de investigație ale Curții de Conturi în raport cu cele ale OLAF, astfel cum s‑a constatat la punctul 107 de mai sus, trebuie să se țină seama de concluziile raportului OLAF atunci când se apreciază, în prezenta procedură, dacă un ordin de misiune emis, la cererea reclamantului, de președintele Curții de Conturi era de natură să întemeieze încrederea sa legitimă în legalitatea misiunii în cauză.

În scopul acestei aprecieri, va trebui să se examineze, având în vedere sarcina probei amintită la punctul 193 de mai sus, dacă reclamantul a reușit să dovedească, eventual pe baza unor noi elemente de probă susceptibile să repună în discuție constatările efectuate în raportul OLAF, că un ordin de misiune nu a fost obținut în mod fraudulos sau în temeiul unei cereri care omite o informație esențială sau că activitatea desfășurată efectiv pe baza ordinului de misiune în cauză putea fi legată de exercitarea atribuțiilor sale.

Dintre cererile de rambursare vizate la liniile din tabelul de recuperare menționate la punctul 184 de mai sus, un număr ridicat de cereri ale reclamantului care au fost autorizate de Curtea de Conturi și care au condus la rambursarea unor cheltuieli de misiune sau la plata unor indemnizații zilnice se referea la întâlniri cu politicieni. Este vorba despre cererile de rambursare vizate la liniile nr. 1, 7, 19, 41, 43, 59, 92, 97, 118 (în parte), 169, 171, 203, 204, 208, 211, 215, 238, 248, 296 (în parte), 301, 303, 313, 314, 319 și 320, 326 (în parte), 330 (în parte), 331 (în parte), 334 (în parte), 336, 339 (în parte), 346, 352, 355, 373, 374 (în parte), 381, 382 (în parte), 395 și 402 din tabelul de recuperare.

Din decizia atacată reiese că Curtea de Conturi contestă cheltuielile de misiune sau indemnizațiile zilnice angajate de reclamant în ceea ce privește activitățile sale vizate la liniile menționate, considerându‑le în esență ca nefiind legate de atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi sau de lucrările acesteia din urmă.

Reclamantul consideră că întâlnirile sale cu politicieni puteau fi legate de exercitarea atribuțiilor sale de membru al Curții de Conturi, astfel încât ele trebuie considerate ca fiind legale și de natură să întemeieze încrederea sa legitimă cu privire la această legalitate. El face trimitere în esență la aprecierea Curții din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), indicând printre altele că Curtea a considerat că exercitarea atribuțiilor de membru al Curții de Conturi poate cuprinde activități protocolare, care urmăresc în special să facă cunoscute și să promoveze lucrările acesteia, precum și să întrețină, în interesul acesteia, relații cu lideri de prim‑plan. În plus, reclamantul menționează că Curtea a precizat că asemenea activități protocolare pot privi mai frecvent lideri proveniți din același stat membru ca membrul în cauză al Curții de Conturi. Pe de altă parte, el apreciază că prezenta procedură nu poate permite Curții de Conturi să conteste ceea ce a reținut Curtea în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), în raport cu dosarul care i‑a fost prezentat și cu ceea ce a constatat în fapt și în drept.

În procedura în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a declarat că misiunile autorizate în mod transparent în vederea unor întâlniri cu politicieni nu pot fi considerate în mod general ca fiind, din cauza obiectului lor, vădit nelegale (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 438). Mai precis, în ceea ce privește întâlnirile reclamantului cu membrii partidului politic în cauză, Curtea a arătat, în cadrul aceleiași proceduri, că legăturile strânse constatate între reclamant și acest partid politic nu puteau fi suficiente, în cadrul acestei proceduri, pentru a stabili o prezumție care să permită să se deducă în mod sistematic caracterul vădit nelegal al unei misiuni prin care se urmărește să se întâlnească un politician pentru simplul fapt că acesta din urmă era un membru al partidului politic respectiv (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 464). Astfel, potrivit Curții, având în vedere în special rolul important jucat de partidul amintit în viața politică belgiană și relațiile pe care le‑ar putea avea în mod legitim reclamantul în cadrul acestuia ca urmare a activităților sale anterioare intrării în funcție, organizarea unui anumit număr de misiuni protocolare vizând politicieni care aparțin aceluiași partid nu poate fi privită ca fiind lipsită de plauzibilitate (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 465).

Curtea de Conturi arată în esență că o investigație a OLAF a identificat diferitele omisiuni care au permis disimularea adevăratului obiect cu caracter privat al activităților reclamantului. Ea reproșează reclamantului că a întreținut relații regulate și intense cu un cerc limitat de politicieni de nivel înalt care erau membri ai partidului politic în cauză, din care făcea parte reclamantul înainte de a fi numit la Curtea de Conturi, și pe care reclamantul îi cunoștea de mult timp. În opinia sa, astfel de relații se raportau la o activitate politică nedeclarată sau, în orice caz, nu erau legate de exercitarea atribuțiilor de membru al Curții de Conturi.

În măsura în care argumentele reclamantului din prezenta procedură se limitează doar să facă trimitere în esență la aprecierea efectuată de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), și ținând seama de observațiile Tribunalului care figurează la punctele 202-205 de mai sus, pentru a se stabili dacă ordinele de misiune legate de cererile de rambursare vizate la liniile menționate la punctul 215 de mai sus erau de natură să întemeieze o încredere legitimă a reclamantului în legalitatea misiunilor în cauză, este necesar mai întâi să se examineze dacă Curtea de Conturi invocă ea însăși argumente sau explicații noi în raport cu cele pe care le‑a invocat în fața Curții cu privire la cererile menționate și, în cazul unui răspuns afirmativ, să se aprecieze dacă, ținând seama de aceste elemente noi, cererile în cauză pot primi o apreciere a legalității lor diferită de cea reținută de Curte sau dacă Tribunalul trebuie să împărtășească, în cadrul prezentei proceduri, aceeași apreciere precum cea reținută de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782) (a se vedea punctul 205 de mai sus).

În această privință, prin argumentația sa prezentată în fața Tribunalului, Curtea de Conturi nu se întemeiază numai pe împrejurările că politicienii vizați în ordinele de misiune în cauză erau membri ai partidului politic în cauză și că erau cunoștințe ale reclamantului. Astfel, ea oferă explicații suplimentare specifice pentru a stabili că întâlnirile reclamantului cu politicienii în cauză, membri ai acestui partid politic, puteau fi separate de atribuțiile sale de membru al Curții de Conturi, ținând seama de frecvența lor și de cercul limitat și identic de persoane pe care le‑a întâlnit, după cum a dezvăluit investigația OLAF.

În primul rând, trebuie să se observe efectiv, fără ca acest lucru să fie contestat de reclamant, că, în cursul celor două mandate ale sale la Curtea de Conturi, acesta a avut relații frecvente cu politicieni, membri ai partidului politic în cauză.

Mai întâi, trebuie amintit, astfel cum s‑a constatat la punctele 111 și 112 de mai sus, că această frecvență a întâlnirilor reclamantului cu politicieni, membri ai partidului politic în cauză, a fost dezvăluită în cadrul investigației OLAF. Pe de o parte, OLAF a stabilit că, în cursul mandatului său, reclamantul s‑a întâlnit de cel puțin 188 de ori cu politicieni belgieni care erau în principal membri ai partidului politic în cauză. Potrivit raportului OLAF, acest număr corespundea unui procent de 24 % din totalul întâlnirilor sau al prânzurilor reclamantului care au făcut obiectul cererilor sale de rambursare. Este necesar să se constate că această apreciere privește toate liniile menționate la punctul 215 de mai sus, cu excepția liniilor nr. 314, 319 și 320 din tabelul de recuperare. Pe de altă parte, tot OLAF este cel care a constatat că există o legătură între întâlnirile cu politicieni belgieni și reuniunile săptămânale ale consiliului de administrație al partidului politic în cauză. În această privință, din raportul OLAF reiese că au fost ridicate, în cadrul investigației sale, procesele‑verbale a 44 de reuniuni care indicau prezența membrilor consiliului de administrație al acestui partid politic în perioada cuprinsă între 17 noiembrie 2008 și 29 aprilie 2010. OLAF a reținut prezența reclamantului la 28 de reuniuni.

În continuare, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a constatat că cele 42 de misiuni prezentate de reclamant ca având ca obiect întâlniri cu politicieni belgieni puteau fi direct legate de activitatea politică a reclamantului, incompatibilă cu atribuțiile sale, în măsura în care ele urmăreau, în realitate, să îi permită să participe la o reuniune a biroului partidului politic în cauză sau la activități ori la recepții organizate de acest partid politic (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 442-457). Trebuie de asemenea să se adauge cele zece cereri de rambursare referitoare la cheltuielile de reprezentare, considerate de Curte nelegale în măsura în care erau direct legate de activitatea politică exercitată de reclamant (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 633-637).

[Astfel cum a fost îndreptat prin Ordonanța din 24 iunie 2025] În sfârșit, în completarea întâlnirilor menționate la punctul 224 de mai sus și printre cele vizate la punctul 184 de mai sus, trebuie să se observe că reclamantul a participat la 64 de întâlniri suplimentare cu politicieni, tot membri ai partidului politic în cauză, în cadrul unei misiuni sau al unei cereri de rambursare a cheltuielilor de reprezentare (liniile nr. 19, 23, 24, 27, 41, 43, 57, 59, 65, 66, 89, 92, 96, 97, 111, 116, 118, 168, 169, 171, 183, 184, 190, 203, 204, 208, 211, 215, 218, 236, 238, 248, 257, 276, 281, 293, 294, 296, 303, 313, 314, 323, 326, 330, 331, 334, 336, 338, 339, 346, 350, 352, 354, 355, 357, 358, 367, 370, 381, 382, 395, 402 și 408 din tabelul de recuperare). La aceste întâlniri se adaugă cele care urmăreau întâlnirea cu un membru al unui cabinet al unui politician, și anume trei întâlniri vizate la liniile nr. 1, 7 și 301 din tabelul de recuperare.

În al doilea rând, din elementele de la dosar reiese că reclamantul a întâlnit un număr limitat de politicieni, toți membri ai partidului politic în cauză, atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii, marea majoritate a acestor întâlniri fiind organizate în locul de origine al reclamantului.

Este necesar să se considere că frecvența întâlnirilor reclamantului cu un număr limitat de politicieni belgieni, membri ai partidului politic în cauză în cursul celor două mandate ale sale la Curtea de Conturi, demonstrează contextul particular al acestor întâlniri, constituind astfel o informație esențială de care Curtea de Conturi nu a dispus la momentul aprobării fiecărei cereri de rambursare a cheltuielilor de misiune și a indemnizațiilor, introdusă separat de reclamant în urma unor asemenea întâlniri. Acest context specific nu putea fi înțeles decât după examinarea aprofundată a situației realizată de OLAF pe baza informațiilor suplimentare obținute ulterior aprobării acestor misiuni de către președintele Curții de Conturi. Prin urmare, ținând seama de lipsa acestei informații esențiale, reclamantul nu se poate prevala de o încredere legitimă în privința ordinelor de misiune legate de întâlnirile cu politicienii belgieni sau cu membrii cabinetelor lor, toți membri ai partidului politic în cauză, vizate la liniile nr. 1, 7, 19, 41, 43, 59, 92, 97, 118 (în parte), 169, 171, 203, 204, 208, 211, 215, 238, 248, 296 (în parte), 301, 303, 313, 326 (în parte), 330 (în parte), 331 (în parte), 334 (în parte), 336, 339 (în parte), 346, 352, 355, 373, 374 (în parte), 381, 382 (în parte), 395 și 402 din tabelul de recuperare.

Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentele reclamantului.

Pe de o parte, reclamantul consideră că faptul de a cunoaște de mult timp persoana întâlnită nu este în mod vădit suficient pentru a discredita această întâlnire ca neavând nicio legătură cu exercitarea atribuțiilor sale. Potrivit reclamantului, nimic nu interzice unui membru al Curții de Conturi să se întâlnească cu persoane cunoscute. Pe de altă parte, acesta arată în esență că cele șapte întâlniri în doisprezece ani cu un membru al cabinetului șefului unui grup politic din Parlament, în cadrul misiunilor vizate la liniile nr. 1, 7 și 301 din tabelul de recuperare, nu sunt în mod vădit de natură să demonstreze că orice întâlnire cu această persoană servea unor scopuri exclusiv politice și, prin urmare, nu intra în exercitarea atribuțiilor sale în calitate de membru al Curții de Conturi.

Desigur, simpla împrejurare că o întâlnire a avut loc cu o persoană cunoscută de reclamant nu poate demonstra în mod necesar că respectiva întâlnire nu era legată de exercitarea atribuțiilor reclamantului. Este de asemenea adevărat că numărul de întâlniri ale reclamantului cu o persoană în cursul mandatelor sale la Curtea de Conturi nu poate fi suficient ca atare pentru a stabili că fiecare întâlnire se raporta la activitatea politică nedeclarată a reclamantului sau nu prezenta nicio legătură cu atribuțiile sale de membru al Curții de Conturi.

Însă, cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile menționate la punctul 227 de mai sus trebuie apreciate în contextul lor specific.

Astfel, la punctele 222-226 de mai sus s‑a constatat că, în cursul mandatelor reclamantului la Curtea de Conturi, aceste întâlniri erau foarte frecvente și priveau un număr limitat de persoane. Această frecvență a întâlnirilor cu persoane în număr limitat trebuie interpretată în lumina constatării Curții potrivit căreia reclamantul a exercitat, în cea mai mare parte a duratei celor două mandate ale sale la Curtea de Conturi, o activitate politică activă, manifestată în special prin participarea directă și regulată la un organ de conducere al unui partid politic național, concluzionând că o atare activitate era în mod clar incompatibilă cu atribuțiile de membru al Curții de Conturi (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 267 și 270).

În aceste împrejurări, nu se poate considera că aceste întâlniri repetate ale reclamantului cu un număr foarte limitat de politicieni la nivel național, toți membri ai aceluiași partid politic, din care acesta făcea parte înainte de intrarea sa în funcție la Curtea de Conturi, erau în interesul Curții de Conturi în vederea asigurării promovării lucrărilor sale sau a schimburilor de opinii legate de atribuțiile sale. Astfel, un asemenea mod de exercitare a atribuțiilor de membru al Curții de Conturi compromite respectarea normelor de conduită care îi sunt impuse în calitate de persoană care ocupă o funcție înaltă în cadrul unei instituții a Uniunii. După cum a explicat domnul avocat general Hogan în Concluziile prezentate în cauza Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2020:1052), membrii Curții de Conturi trebuie să respecte obligațiile de independență, de onestitate și de prudență, astfel cum sunt prevăzute la articolele 285 și 286 TFUE, dar și cel mai înalt standard de imparțialitate și de obiectivitate. În ceea ce privește membrii Curții de Conturi, care reprezintă „conștiința financiară” a Uniunii, acest lucru implică neapărat o responsabilitate deplină în modul în care aceștia cheltuiesc fondurile publice și, prin urmare, un anumit grad de transparență în modul în care o fac (Concluziile avocatului general Hogan prezentate în cauza Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2020:1052, punctul 76).

Prin urmare, având în vedere acest context, trebuie să se constate lipsa unei legături a misiunilor referitoare la întâlnirile cu politicieni, membri ai partidului politic în cauză, vizate la liniile menționate la punctul 227 de mai sus, cu atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi, în absența unor explicații sau a unor elemente prezentate de reclamant care să dovedească contrariul.

Anumite reproșuri ale Curții de Conturi sau elemente care rezultă în mod vădit din dosar permit să se confirme lipsa unei astfel de legături.

Primo, este necesar să se constate că, dintre misiunile reclamantului vizate la punctul 227 de mai sus, cele menționate la liniile nr. 19, 41, 118, 171, 203, 211, 215, 238, 303, 326, 331, 334, 346, 352 și 402 din tabelul de recuperare și care au avut loc în ziua de luni sunt direct legate de activitatea politică nedeclarată a reclamantului și incompatibile cu atribuțiile sale. Astfel, OLAF a constatat în cadrul investigației sale că reuniunile săptămânale ale consiliului de administrație al partidului politic în cauză aveau loc în zilele de luni. OLAF a arătat de asemenea că era clar că mandatul reclamantului în calitate de membru cu drept de vot al partidului politic în cauză impunea prezența sa regulată la aceste reuniuni săptămânale până în luna noiembrie 2008. În plus, din raportul OLAF reiese că statutul de membru fără drept de vot al reclamantului în cadrul partidului politic în cauză, pe care l‑a exercitat începând cu luna aprilie 2010, impunea prezența sa cel puțin la reuniunile lunare organizate în fiecare primă zi de luni a lunii. Reclamantul nu prezintă elemente care să dovedească lipsa sa de la întâlnirile partidului politic în cauză în ziua de luni în cadrul misiunilor în cauză.

Secundo, în ceea ce privește misiunile vizate la liniile nr. 19 și 296 (în parte) din tabelul de recuperare, referitoare la întâlnirile reclamantului cu doi deputați în Parlament, Curtea de Conturi afirmă că aceștia erau membri ai Comisiei pentru dezvoltare sau ai Comisiei pentru transporturi și turism a Parlamentului. Ea consideră că atribuțiile acestor deputați nu aveau nicio legătură cu cele ale reclamantului, însărcinat, în cursul mandatelor sale la Curtea de Conturi, cu auditul cheltuielilor Uniunii în materie de relații externe, de extindere și de ajutor umanitar. În plus, în ceea ce privește unul dintre acești deputați, Curtea de Conturi arată că el a făcut parte anterior din același partid politic ca reclamantul până în anul 2002 și că a fost, împreună cu reclamantul, membru fondator al unui alt partid politic pentru o scurtă perioadă în anul 2002.

Tertio, din dosar reiese că reclamantul a introdus o cerere de rambursare a cheltuielilor de misiune sau a indemnizațiilor zilnice pentru misiunile care vizau întâlnirea în mai multe rânduri a aceleiași persoane într‑un timp relativ scurt. Astfel, în anul 2015, întâlnirile reclamantului s‑au intensificat, în special cu doi politicieni, membri ai partidului politic în cauză, acestea fiind vizate la liniile nr. 330 (în parte), 331 (în parte), 334 (în parte), 336, 346 și 355 din tabelul de recuperare. Invitat în ședință să explice frecvența întâlnirilor sale cu aceste două persoane, reclamantul nu a prezentat niciun motiv în această privință. Prin urmare, în lipsa unor explicații din partea sa cu privire la necesitatea mai multor misiuni protocolare cu aceeași persoană în cursul aceluiași an, cheltuielile corespunzătoare trebuie considerate vădit nelegale și astfel lipsite de legătură cu exercitarea atribuțiilor reclamantului.

În concluzie, având în vedere cele ce precedă și în contextul descris la punctul 232 de mai sus, trebuie să se considere că misiunile referitoare la întâlnirile cu politicieni, membri ai partidului politic în cauză, vizate la liniile menționate la punctul 227 de mai sus nu au legătură cu exercitarea atribuțiilor reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi. Rezultă că ordinele de misiune privind aceste întâlniri, emise, la cererea reclamantului, de președintele Curții de Conturi, nu erau de natură să întemeieze încrederea sa legitimă în legalitatea misiunilor în cauză. Prin urmare, al patrulea motiv trebuie respins în ceea ce privește aceste misiuni.

În schimb, în ceea ce privește misiunile reclamantului vizate la liniile nr. 314, 319 și 320 din tabelul de recuperare, trebuie să se arate următoarele.

În primul rând, în ceea ce privește misiunea vizată la linia nr. 314 din tabelul de recuperare, din tabelul de recuperare care face parte din decizia atacată reiese că reclamantul a primit o invitație oficială din partea unui partid politic european și că nu exista nicio dovadă a unei legături cu activitățile Curții de Conturi.

Reclamantul apreciază că prezenta procedură nu poate permite Curții de Conturi să conteste ceea ce a reținut Curtea în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), în raport cu dosarul care i‑a fost prezentat și cu ceea ce a constatat în fapt și în drept (a se vedea punctul 217 de mai sus). În această privință, trebuie să se considere că el face trimitere în esență la aprecierea Curții efectuată în această hotărâre cu privire la cheltuielile de reprezentare cu ocazia unei cine vizate la linia nr. 314 din tabelul de recuperare.

Trebuie să se observe că, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea s‑a exprimat numai cu privire la legalitatea cheltuielilor de reprezentare legate de misiunea vizată la linia nr. 314 din tabelul de recuperare, și anume o cină cu un deputat în Parlament care reprezintă un partid politic european. Astfel, ea a constatat că, în lipsa prezentării de către Curtea de Conturi a unor motive sau a unor probe privind nereguli suplimentare, trebuiau considerate ca fiind legale cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare efectuate în temeiul invitațiilor adresate unor membri ai Parlamentului (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 624).

În prezenta procedură, Curtea de Conturi consideră nelegale cheltuielile efectuate cu ocazia întâlnirii vizate la linia nr. 314 din tabelul de recuperare. În această privință, ea amintește că reclamantul a răspuns unei invitații din partea unui partid politic și că cealaltă parte a misiunii în cauză consta într‑o activitate recreativă de vânătoare în Belgia, considerată nelegală de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782). Prin urmare, în fața Tribunalului, Curtea de Conturi invocă argumente noi în raport cu cele care susțin aprecierea Curții din această hotărâre, amintită la punctul 243 de mai sus.

Tribunalul constată că din dosar reiese că persoana întâlnită era un deputat în Parlament și membru al Comisiei pentru control bugetar. Pe de o parte, în prezenta procedură, Curtea de Conturi nu susține că această persoană era membru al partidului politic în cauză sau că reclamantul ar fi răspuns la o invitație a partidului politic menționat. Pe de altă parte, în ceea ce privește afirmația Curții de Conturi potrivit căreia Curtea a considerat nelegală o activitate recreativă de vânătoare, trebuie să se observe că, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a recunoscut ca nelegale misiunile reclamantului referitoare la invitații de a participa la partide de vânătoare în Belgia, vizate la liniile nr. 315 și 371 din tabelul de recuperare. Or, aceste misiuni nu au nicio legătură cu cina reclamantului cu un deputat din Parlament, vizată la linia nr. 314 din tabelul de recuperare. Pe de o parte, din dosar reiese că această cină a avut loc la Bruxelles în aceeași zi cu cea a misiunii vizate la linia nr. 315, care privea o activitate de vânătoare în Belgia, și anume la 15 octombrie 2014. Însă, potrivit dosarului, misiunea vizată la linia nr. 315 a început abia la ora 23.00, cu plecare din Bruxelles, și astfel, după toate probabilitățile, nu a putut începe decât după cina în cauză, vizată la linia nr. 314. Așadar, Curtea de Conturi nu stabilește existența unei activități recreative de vânătoare în ziua întâlnirii vizate la linia nr. 314. Pe de altă parte, misiunea vizată la linia nr. 371 a avut loc la 16 noiembrie 2015, și anume la mai mult de un an de la cina vizată la linia nr. 314.

În aceste împrejurări, precizările Curții de Conturi menționate la punctul 244 de mai sus sunt insuficiente pentru ca misiunea vizată la linia nr. 314 din tabelul de recuperare să poată primi, în prezenta procedură, o apreciere diferită de cea reținută de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), amintită la punctul 243 de mai sus. Prin urmare, Tribunalul împărtășește aceeași apreciere în privința cheltuielilor de misiune și a indemnizațiilor zilnice, vizată la linia nr. 314 din tabelul de recuperare, în pofida faptului că ea nu se referea decât la cheltuielile de reprezentare legate de misiunea vizată la linia respectivă.

În consecință, în măsura în care, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a considerat în esență că cererea de rambursare a cheltuielilor de reprezentare legate de misiunea vizată la linia nr. 314 din tabelul de recuperare trebuia considerată ca fiind legală (a se vedea punctul 243 de mai sus), trebuie să se concluzioneze că ordinul de misiune emis, la cererea reclamantului, de președintele Curții de Conturi cu privire la misiunea respectivă era de natură să întemeieze încrederea sa legitimă în legalitatea acesteia. Prin urmare, decizia atacată trebuie anulată în ceea ce privește misiunea vizată la linia nr. 314 din tabelul de recuperare pentru suma de 96,60 euro.

În al doilea rând, în ceea ce privește întâlnirea cu un membru al cabinetului unui ministru belgian vizată la liniile nr. 319 și 320 din tabelul de recuperare, pentru a contesta nelegalitatea cheltuielilor legate de această misiune, reclamantul face trimitere în esență la aprecierea Curții din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782) (a se vedea punctul 217 de mai sus).

În susținerea caracterului nelegal al întâlnirii, Curtea de Conturi arată că este vorba despre o întâlnire cu ministrul federal al mobilității, care se dovedește fără legătură cu atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi însărcinat cu auditul cheltuielilor Uniunii în materie de relații externe, de extindere și de ajutor umanitar.

În Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a constatat că persoana întâlnită nu era descrisă de Curtea de Conturi ca aparținând partidului politic în cauză și că aceasta din urmă considera că misiunea respectivă trebuia să fie legată de o activitate politică sau privată, ca urmare a legăturii sale cu domeniul transporturilor. Curtea a considerat că acest element era insuficient pentru a demonstra caracterul vădit nelegal al respectivei misiuni (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 470).

Având în vedere ceea ce s‑a concluzionat la punctul 205 de mai sus, în prezența acelorași fapte și elemente de probă prezentate în procedura în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), și în prezenta procedură, trebuie preluată aprecierea Curții în ceea ce privește misiunea vizată la liniile nr. 319 și 320 din tabelul de recuperare. Prin urmare, în măsura în care caracterul vădit nelegal al misiunii menționate nu a fost demonstrat în fața Curții (a se vedea punctul 250 de mai sus) și în care Curtea de Conturi nu susține că aceasta avea un caracter fraudulos sau omitea o informație esențială, este necesar să se considere că ordinul de misiune emis în această privință, la cererea reclamantului, de președintele Curții de Conturi era de natură să întemeieze încrederea legitimă a reclamantului în legalitatea misiunii în cauză. În consecință, decizia atacată trebuie anulată în ceea ce privește misiunea vizată la liniile nr. 319 și 320 din tabelul de recuperare pentru suma de 96,60 euro.

Dintre cererile de rambursare vizate la liniile din tabelul de recuperare menționate la punctul 184 de mai sus, alte cereri care au condus la rambursarea unor cheltuieli de misiune sau la plata unor indemnizații zilnice pe care Curtea de Conturi le‑a considerat ca fiind fără legătură cu exercitarea atribuțiilor sale în calitate de membru al acesteia se refereau la activitățile reclamantului vizate la liniile nr. 47, 56, 57, 63, 103, 128, 137, 138, 143, 155 (în parte), 157, 161, 196, 199, 210, 237, 277, 284, 290, 293, 294, 310 (în parte), 330 (în parte), 331 (în parte), 334 (în parte), 335, 339 (în parte), 347, 373, 374 (în parte), 382, 391, 411 și 412 din tabelul de recuperare.

La fel ca în cazul misiunilor care vizau întâlnirile cu politicieni și cu membri ai cabinetelor lor (a se vedea punctul 216 de mai sus), din decizia atacată reiese că Curtea de Conturi contestă cheltuielile de misiune sau indemnizațiile zilnice angajate de reclamant în ceea ce privește cererile sale de rambursare vizate la liniile menționate la punctul 252 de mai sus, considerându‑le în esență ca fiind fără legătură cu atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi.

Reclamantul consideră că misiunile sale vizate la liniile menționate la punctul 252 de mai sus se raportează la atribuțiile sale în calitate de membru al Curții de Conturi. În această privință, el face trimitere în esență la aprecierea Curții din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), arătând că aceasta trebuie luată în considerare în prezenta procedură. El amintește că, în speță, Curtea de Conturi nu poate contesta ceea ce a reținut Curtea în această hotărâre în raport cu dosarul care i‑a fost prezentat și cu ceea ce a constatat în fapt și în drept.

În primul rând, în ceea ce privește, în parte, misiunile vizate la liniile nr. 330, 331 și 334 din tabelul de recuperare, trebuie să se constate că în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea nu s‑a exprimat cu privire la caracterul legal al participării reclamantului la o recepție de „anul nou” a unei asociații flamande cu vocație politică (linia nr. 330, în parte) și la o prezentare a unui document la Comisia pentru control bugetar a Parlamentului (COCOBU) (linia nr. 331, în parte), precum și al întâlnirii sale cu un ambasador belgian în Cuba (linia nr. 334, în parte).

În ceea ce privește activitățile vizate la liniile nr. 330 și 331, Curtea de Conturi precizează că participarea reclamantului la o recepție de „anul nou” a unei asociații flamande cu vocație politică și la prezentarea unui document la COCOBU a fost urmată de o întâlnire cu un membru al partidului politic în cauză. Referitor la activitatea vizată la linia nr. 334, Curtea de Conturi arată că în agenda reclamantului nu se menționează nicio întâlnire cu un ambasador belgian în Cuba în ziua respectivă și că, în orice caz, această eventuală întâlnire nu putea fi legată de atribuțiile sale de membru al Curții de Conturi, întrucât aceasta din urmă nu avea o misiune de audit programată în Cuba.

Reclamantul nu prezintă nicio observație în ceea ce privește aceste afirmații ale Curții de Conturi, deși îi revine, în prezenta procedură, sarcina de a demonstra (a se vedea punctul 193 de mai sus) că suportarea din bugetul Uniunii a cheltuielilor de misiune în cauză era justificată și că decizia atacată era nelegală întrucât în aceasta s‑a considerat că respectivele cheltuieli au fost plătite în mod nejustificat.

În aceste împrejurări, trebuie să se considere că misiunile vizate în parte la liniile nr. 330, 331 și 334 din tabelul de recuperare nu au legătură cu exercitarea atribuțiilor reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi. Rezultă că ordinele de misiune privind aceste misiuni, emise, la cererea reclamantului, de președintele Curții de Conturi, nu erau de natură să întemeieze încrederea sa legitimă în legalitatea misiunilor în cauză. Prin urmare, al patrulea motiv trebuie respins în ceea ce privește aceste misiuni.

În al doilea rând, în ceea ce privește misiunea vizată la liniile nr. 293 și 294 din tabelul de recuperare, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a considerat că criticile Curții de Conturi privind această misiune trebuiau înlăturate din moment ce se putea considera că nelegalitatea imputată reclamantului de Curtea de Conturi constituia o eroare scuzabilă a acestuia. Potrivit Curții, chiar dacă afirmația Curții de Conturi potrivit căreia această misiune ar fi fost menținută în pofida anulării întâlnirii care o justifica apărea întemeiată, ținând seama de o mențiune care figurează în agenda reclamantului, existența unei fraude în această privință nu era dovedită, din moment ce, la ora prevăzută inițial pentru desfășurarea misiunii menționate, a avut loc un prânz declarat Curții de Conturi (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 579).

În speță, Curtea de Conturi amintește că reuniunea legată de misiunea vizată la liniile nr. 293 și 294 din tabelul de recuperare a fost anulată și că, în locul acesteia, reclamantul a oferit un prânz pentru trei membri ai partidului politic în cauză.

Ținând seama de relațiile reclamantului cu politicieni, membri ai partidului politic în cauză, considerate de Tribunal ca fiind lipsite de legătură cu atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi (a se vedea punctele 232-234 și 239 de mai sus), în ceea ce privește misiunea vizată la liniile nr. 293 și 294 din tabelul de recuperare, trebuie să se aplice aceeași concluzie precum cea care figurează la punctul 227 de mai sus.

Prin urmare, este necesar să se considere că contextul relațiilor reclamantului cu membri ai partidului politic în cauză constituie o informație esențială, pe care președintele Curții de Conturi nu era în măsură să o cunoască la momentul aprobării cererii de rambursare a cheltuielilor de misiune și a indemnizațiilor în cauză. Ținând seama de lipsa unei astfel de informații esențiale, reclamantul nu se poate prevala de o încredere legitimă în privința ordinului de misiune, prevăzut pentru o reuniune anulată și înlocuită cu un prânz cu trei membri ai partidului politic în cauză. În consecință, al patrulea motiv trebuie respins în ceea ce privește misiunea vizată la liniile nr. 293 și 294 din tabelul de recuperare.

În al treilea rând, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a considerat în esență că marea majoritate a cererilor de rambursare vizate la liniile menționate la punctul 252 de mai sus, și anume la liniile nr. 56, 57, 63, 128, 137, 138, 143, 155 (în parte), 196, 199, 277, 284, 290, 310 (în parte), 335, 339 (în parte), 347, 373, 374 (în parte), 382, 391, 411 și 412 din tabelul de recuperare nu trebuiau considerate vădit nelegale în raport cu atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 498-501, 515, 534-536, 558, 559, 561-563, 567-576 și 579).

În speță, reclamantul face trimitere în esență la aprecierea Curții din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), în ceea ce privește aspectul dacă ordinele de misiune legate de cererile de rambursare vizate la liniile menționate la punctul 263 de mai sus erau de natură să întemeieze încrederea sa legitimă în legalitatea misiunilor în cauză. Astfel, trebuie să se aplice același raționament precum cel care figurează la punctul 220 de mai sus. Prin urmare, este necesar să se examineze dacă Curtea de Conturi prezintă precizări și argumente noi în raport cu cele pe care le‑a prezentat în fața Curții cu privire la aceste cereri și, în cazul unui răspuns afirmativ, să se aprecieze dacă, ținând seama de aceste elemente, cererile menționate trebuie, în speță, să primească sau nu o apreciere diferită de cea efectuată de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782) (a se vedea punctul 205 de mai sus).

În ceea ce privește ordinele de misiune privind întâlnirile reclamantului cu diplomați și cu antreprenori vizate la liniile nr. 56, 138, 196, 284 și 382 din tabelul de recuperare, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a considerat că Curtea de Conturi, căreia îi revenea sarcina probei, nu a dovedit corespunzător cerințelor legale că misiunile în cursul cărora fuseseră efectuate aceste cheltuieli prezentau un caracter privat. Potrivit Curții, aceste misiuni, legate de întâlniri cu diplomați și cu antreprenori, puteau în principiu să fie legate de atribuțiile de membru al Curții de Conturi care făcea parte din camera însărcinată cu relațiile externe ale Uniunii (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 569-575).

În ceea ce privește misiunile vizate la liniile nr. 138, 196 și 382 din tabelul de recuperare, care aveau ca obiect să permită antreprenorilor flamanzi să întâlnească diplomați belgieni cu posturi în străinătate, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a considerat că asemenea întâlniri erau susceptibile să constituie o ocazie de a efectua schimburi de opinii cu privire la subiecte care interesează Curtea de Conturi, precum și de a face cunoscute și de a promova lucrările acesteia în fața unor înalți responsabili naționali. Potrivit Curții, împrejurarea că întâlnirile menționate au fost organizate de un organism care are ca obiect promovarea intereselor flamande la Bruxelles nu era în sine suficientă pentru a stabili nelegalitatea misiunilor în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 573).

Astfel cum s‑a constatat la punctul 116 de mai sus, în tabelul de recuperare, care face parte din decizia atacată, se indică, făcându‑se trimitere la raportul OLAF, în special la paginile 5, 18, 29 și 37 din acesta, că cererile de rambursare vizate la liniile nr. 138 și 196 din tabelul de recuperare fac referire la invitațiile oficiale ale unui cerc care avea ca obiect consolidarea prezenței întreprinderilor flamande la Bruxelles și organiza întâlniri pentru a permite antreprenorilor flamanzi să întâlnească diplomați belgieni cu posturi în străinătate și că acestea nu erau legate de atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi. Aceeași constatare este efectuată în ceea ce privește cererea de rambursare vizată la linia nr. 382 din tabelul de recuperare.

În prezenta procedură, Curtea de Conturi amintește obiectul activităților vizate la liniile nr. 138, 196 și 382 din tabelul de recuperare, astfel cum a fost indicat la punctul 267 de mai sus. În plus, ea arată că concluzia Curții, precizată la punctul 266 de mai sus, și anume că asemenea activități ar fi susceptibile să constituie ocazii de a efectua schimburi de opinii cu privire la subiecte care interesează Curtea de Conturi, precum și de a face cunoscute și de a promova lucrările acesteia în fața unor înalți responsabili naționali, s‑ar aplica oricărei întâlniri a unui membru al Curții de Conturi cu o persoană din afara acesteia.

În această privință, un asemenea argument nu poate fi suficient în sine pentru a respinge ceea ce a constatat Curtea în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), și anume, pe de o parte, că nu se contesta că un „dineu diplomatic” care se ținea în fiecare an la Bruxelles reunea un număr mare de diplomați belgieni și, pe de altă parte, că unele întâlniri cu diplomați puteau în principiu să fie legate de atribuțiile de membru al Curții de Conturi care făcea parte din camera însărcinată cu relațiile externe ale Uniunii (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 569 și 573).

În consecință, în ceea ce privește misiunile vizate la liniile nr. 138, 196 și 382 din tabelul de recuperare, este necesar să se preia în speță aprecierea efectuată de Curte în această privință în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), amintită la punctele 265, 266 și 269 de mai sus, și să se considere că acestea nu sunt în principiu nelegale.

În schimb, acest lucru nu este valabil în ceea ce privește misiunile vizate la liniile nr. 56 și 284 din tabelul de recuperare.

În ceea ce privește misiunea vizată la linia nr. 56 din tabelul de recuperare privind un prânz de lucru la 6 iulie 2009 cu un diplomat al Federației Ruse, care, potrivit explicațiilor Curții de Conturi din tabelul de recuperare care face parte din decizia atacată, era legat de o intervenție efectuată în favoarea unor terți care doreau să adopte un copil în această țară, Curtea a considerat că înscrisurile prezentate de Curtea de Conturi, care erau ulterioare cu mai multe luni datei acestei misiuni și care nu se refereau nici la prânzul respectiv, nici la vreun fapt intervenit anterior, nu permiteau să se stabilească cu certitudine că ea ar fi avut un obiect independent de atribuțiile reclamantului (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 570 și 571).

În prezenta procedură, Curtea de Conturi se referă la dosarul care conține un extras din raportul OLAF privind această întâlnire cu un diplomat al Federației Ruse. Astfel cum s‑a constatat la punctul 122 de mai sus, în cadrul investigației sale, OLAF a considerat întâlnirea menționată ca fiind privată. El a stabilit că reclamantul s‑a întâlnit cu acest diplomat pentru o problemă legată de adopția unui copil rus de către o familie belgiană. Potrivit raportului OLAF, o notă din calendarul digital al reclamantului făcea referire la dificultățile întâmpinate în dosarul de adopție, iar consulul în cauză era dispus să ofere asistență pentru îndeplinirea formalităților necesare și pentru soluționarea problemei întâmpinate. În plus, OLAF a arătat că reclamantul s‑a întâlnit cu același diplomat la 22 iunie și din nou la 6 iulie 2009 și că în ordinele de misiune figura mențiunea „întâlnire cu [diplomatul]”, fără să se menționeze obiectul real al acestor întâlniri.

Curtea de Conturi susține de asemenea că obiectul acestei întâlniri era de a facilita o procedură de adopție a unui copil de cetățenie rusă pentru un cuplu de cetățenie belgiană, ceea ce ar demonstra caracterul său privat. Ea face trimitere la contextul misiunii respective, arătând că aceasta a fost precedată de o altă misiune „fără indemnizații” care s‑a desfășurat cu două săptămâni mai devreme, la 22 iunie 2009, și că acestea au fost urmate de un alt contact la 30 noiembrie 2009. Potrivit Curții de Conturi, faptul că, pentru aceste două contacte, reclamantul nu a solicitat un ordin de misiune cu indemnizații dovedește că acestea priveau viața privată și de familie a cuplului în discuție.

Trebuie să se considere că există îndoieli cu privire la legalitatea acestei misiuni în raport cu precizările aduse de Curtea de Conturi. Curtea de Conturi se întemeiază în special pe frecvența întâlnirilor dintre reclamant și același diplomat al Federației Ruse, într‑un timp foarte scurt, fără alte întâlniri în anii anteriori și ulteriori, asociată cu schimburile de e‑mailuri din aceeași perioadă aferentă unei proceduri speciale de adopție a unui copil în beneficiul unui cuplu de prieteni pentru a considera că există îndoieli cu privire la legalitatea misiunii în cauză.

În consecință, în prezența unor îndoieli cu privire la legalitatea sumelor rambursate reclamantului, sarcina probei revine reclamantului pentru a demonstra că el a efectuat cheltuielile în cauză cu respectarea normelor aplicabile (a se vedea punctul 193 de mai sus). Însă, reclamantul nu a prezentat în speță elemente noi de natură să combată aceste îndoieli.

În ceea ce privește misiunea vizată la linia nr. 284 din tabelul de recuperare, referitoare la un prânz cu ambasadorul Regatului Belgiei în Franța, există de asemenea îndoieli cu privire la legalitatea acestei misiuni, având în vedere precizările aduse de Curtea de Conturi. În ceea ce privește această misiune, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a constatat că caracterul privat al prânzului respectiv, în măsura în care Curtea de Conturi se prevala de o relație amicală între acest ambasador și reclamant și de identitatea celorlalți convivi, nu era demonstrat în lipsa oricărui element de probă susceptibil să informeze Curtea cu privire la obiectul prânzului respectiv și în condițiile în care simpla existență a unei asemenea relații nu era, în orice caz, suficientă pentru a exclude posibilitatea ca același prânz să fi avut o dimensiune profesională (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 575).

În prezenta procedură, reclamantul nu aduce niciun element nou. În ceea ce privește Curtea de Conturi, aceasta explică din nou, în termeni diferiți, că misiunea vizată la linia nr. 284 din tabelul de recuperare a avut un caracter privat. Ea precizează că a fost vorba despre o invitație din partea ambasadorului Regatului Belgiei în Franța, adresată unui număr de cinci persoane, printre care reclamantul și soția sa, pentru un weekend la reședința sa, la Paris, cu ocazia unei degustări de vinuri. Ea arată că, în cadrul acestei misiuni, reclamantul a plătit prânzul și a organizat livrarea unui buchet de flori în numele tuturor invitaților. Ea subliniază că unele elemente demonstrează că acesta a solicitat de asemenea și a primit de la Curtea de Conturi o cravată și o eșarfă drept cadouri oficiale pentru ambasador și pentru soția sa.

Curtea de Conturi justifică de asemenea caracterul privat al misiunii vizate la linia nr. 284 din tabelul de recuperare făcând referire la o activitate desfășurată anterior de reclamant împreună cu aceleași cinci persoane, considerată de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), ca fiind nelegală. În plus, Curtea de Conturi face trimitere la înscrisurile din dosar care conțin, printre altele, un extras din raportul OLAF care leagă această activitate a reclamantului de unele „[v]izite de curtoazie [la] oameni de afaceri și la cunoștințe în scopuri private”.

Precizările aduse de Curtea de Conturi se dovedesc plauzibile. Astfel, a fost vorba despre o întâlnire care, într‑un timp foarte scurt, a avut loc, pe baza unei invitații identice, cu aceleași persoane, o altă întâlnire cu acestea, care face obiectul liniei nr. 268 din tabelul de recuperare, fiind considerată de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), ca fiind nelegală, din moment ce se raporta la o cină organizată într‑un restaurant aflat în vecinătatea unui domeniu viticol și în condițiile în care mai multe e‑mailuri arătau că deplasarea reclamantului, precum și a invitatului său în regiune avea ca obiect vizitarea acestui domeniu viticol (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 659). Aceste împrejurări permit să se considere că există o îndoială cu privire la legalitatea misiunii vizate la linia nr. 284 din tabelul de recuperare.

În măsura în care reclamantul nu este în măsură să demonstreze, în speță, că misiunile vizate la liniile nr. 56 și 284 din tabelul de recuperare urmăreau scopuri profesionale, în prezența unei îndoieli care subzistă cu privire la legalitatea acestor misiuni, este necesar să se considere că întâlnirile vizate la liniile menționate nu au legătură cu exercitarea atribuțiilor reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi și, prin urmare, sunt nelegale. Rezultă că ordinele de misiune privind aceste întâlniri, emise, la cererea reclamantului, de președintele Curții de Conturi, nu erau de natură să întemeieze încrederea sa legitimă în legalitatea misiunilor în cauză. Prin urmare, al patrulea motiv trebuie respins în ceea ce privește cheltuielile aferente misiunilor vizate la liniile nr. 56 și 284.

În ceea ce privește ordinele de misiune privind întâlnirile reclamantului cu un membru al Comisiei vizate la liniile nr. 57 și 391 din tabelul de recuperare, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a considerat că probele prezentate de Curtea de Conturi erau insuficiente pentru a stabili nelegalitatea pe care o invoca aceasta în privința celor două misiuni. Curtea a constatat că nu se contesta că o atare reuniune putea în principiu să fie legată de exercitarea atribuțiilor de membru al Curții de Conturi (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 561).

În ceea ce privește misiunea vizată la linia nr. 57 din tabelul de recuperare, Curtea a arătat că nu era dovedită temeinicia afirmației Curții de Conturi potrivit căreia această misiune era legată în realitate de organizarea unui festival de muzică care îl interesa pe reclamant cu titlu privat. Curtea a explicat că această misiune a avut loc la 13 iulie 2009, în timp ce e‑mailurile referitoare la respectivul festival prezentate de Curtea de Conturi priveau o subvenție pentru anul 2011 și datau din lunile septembrie și octombrie 2011. În plus, potrivit Curții, raportul dintre misiunea menționată și această subvenție părea cu atât mai puțin plauzibil cu cât membrul în cauză al Comisiei nu a fost însărcinat cu cultura decât începând cu 10 februarie 2010 (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 562 și 563).

În prezenta procedură, Curtea de Conturi face trimitere la înscrisurile din dosar, care conține printre altele un extras din raportul OLAF din care reiese că întâlnirea cu un membru al Comisiei vizată la linia nr. 57 din tabelul de recuperare era legată de un festival european de muzică pentru tineret. Ea consideră că această relație i‑ar fi permis reclamantului, doi ani mai târziu, să intervină personal în vederea obținerii unei subvenții pentru o asociație care își desfășura activitatea în comuna care s‑a unit în anul 2019 cu comuna de origine a reclamantului, al cărei primar era, comună care organiza un festival european de muzică pentru tineret. Aceste elemente au fost deja examinate de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), astfel cum reiese din cuprinsul punctului 283 de mai sus.

În plus, Curtea de Conturi susține că misiunea vizată la linia nr. 57 din tabelul de recuperare este nelegală din moment ce nu există o legătură între sarcinile de audit exercitate de reclamant, pe de o parte, și cele ale membrului Comisiei în cauză, care deținea la data faptelor portofoliul sănătății, pe de altă parte.

Totuși, chiar dacă s‑ar putea considera că domeniile privind relațiile externe, extinderea și ajutorul umanitar, de care reclamantul era direct responsabil în cursul mandatelor sale (a se vedea punctul 32 de mai sus), nu puteau fi legate de cel al sănătății, nu este mai puțin adevărat că acest simplu fapt este insuficient ca atare, ținând seama de diferența în timp a faptelor în cauză și de lipsa unor elemente de probă concrete, pentru ca misiunea vizată la linia nr. 57 din tabelul de recuperare să poată primi, în prezenta procedură, o apreciere diferită de cea reținută de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), amintită la punctele 282 și 283 de mai sus, astfel încât trebuie să se considere că misiunea vizată la linia nr. 57 din tabelul de recuperare nu este nelegală.

În ceea ce privește misiunea vizată la linia nr. 391 din tabelul de recuperare, Curtea a considerat în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), că Curtea de Conturi nu a prezentat niciun înscris specific în susținerea afirmației potrivit căreia această misiune privea un „prânz privat”. Potrivit Curții, împrejurarea, de altfel nedovedită, că membrul în cauză al Comisiei ar fi un partener de vânătoare al reclamantului nu poate, ca atare, să permită să se stabilească caracterul privat al prânzului în cauză. În plus, nici faptul că un responsabil al unei organizații care reunește proprietarii și administratorii funciari europeni ar fi participat la prânzul respectiv nu era, potrivit Curții, de natură să demonstreze temeinicia poziției Curții de Conturi, cu atât mai mult cu cât nu se contesta că lista invitaților la prânzul respectiv, care a avut loc la sediul Comisiei, nu a fost întocmită de reclamant (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 564 și 565).

În speță, Curtea de Conturi se prevalează de o serie de indicii apte să demonstreze caracterul privat al întâlnirii vizate la linia nr. 391 din tabelul de recuperare, ținând seama de prezența a doi soți de natură să contravină confidențialității rezervate discuțiilor cu caracter profesional, de existența altor întâlniri cu aceleași cinci persoane, considerate de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), ca fiind de natură privată și de un interes comun demonstrat pentru vânătoare împărtășit de membrul Comisiei întâlnit și de reclamant.

Mai întâi, în ceea ce privește caracterul privat al întâlnirii în cauză, constatat de OLAF în raportul său, și împrejurarea că membrul Comisiei respectiv și reclamantul împărtășeau un interes pentru vânătoare, aceste afirmații au fost deja examinate de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), astfel cum reiese din cuprinsul punctului 287 de mai sus.

În continuare, în ceea ce privește prezența a doi soți, Curtea a amintit, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), că nota din 22 aprilie 2004 prevedea în mod explicit că soții și partenerii membrilor Curții de Conturi, precum și ai invitaților lor puteau fi puși în situația să participe la evenimentele pentru care erau efectuate cheltuieli de reprezentare și de protocol (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 611).

În sfârșit, în ceea ce privește celelalte întâlniri cu aceleași cinci persoane pe care Curtea le‑a considerat în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), ca fiind de natură privată, Curtea de Conturi invocă activitatea vizată la linia nr. 376 din tabelul de recuperare. Astfel, ea invocă un argument nou în raport cu cele examinate de Curte în această hotărâre, care figurează la punctul 287 de mai sus.

Totuși, în această privință, este suficient să se observe că activitatea vizată la linia nr. 376 din tabelul de recuperare implica persoane care nu erau, toate, prezente la prânzul avut în vedere în cadrul activității vizate la linia nr. 391 din tabelul de recuperare.

Prin urmare, explicațiile noi furnizate de Curtea de Conturi și menționate la punctul 291 de mai sus sunt insuficiente pentru ca misiunea vizată la linia nr. 391 din tabelul de recuperare să poată primi o apreciere diferită de cea reținută de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), amintită la punctele 282, 287, 290 și 292 de mai sus, astfel încât este necesar, în cadrul prezentei proceduri, să se considere această misiune ca fiind legală.

În ceea ce privește misiunile vizate la liniile nr. 137, 143, 155 (în parte) și 290 din tabelul de recuperare, privind întâlnirile reclamantului cu președintele federației întreprinderilor belgiene și participarea sa la forumuri organizate de această federație, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a constatat că rolul important recunoscut federațiilor de întreprinderi cu o întindere națională presupunea că aceste misiuni nu trebuiau privite ca fiind vădit nelegale (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 515).

În prezenta procedură, Curtea de Conturi face trimitere la înscrisurile din dosar, care conține printre altele un extras din raportul OLAF din care ar reieși că majoritatea acestor relații priveau organisme locale precum camera de comerț și industrie a regiunii de origine a reclamantului, un grup industrial din locul de origine al reclamantului și o asociație a angajatorilor locali, al căror domeniu de activitate se limita la regiunea de origine a reclamantului (a se vedea de asemenea punctul 116 de mai sus). În această privință, trebuie să se constate că acest extras din raportul OLAF a fost analizat de Curte în procedura în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), și că misiunile vizate la liniile nr. 137, 143, 155 (în parte) și 290 din tabelul de recuperare nu priveau întâlniri cu organisme locale din regiunea de origine a reclamantului, ci cu federația întreprinderilor belgiene cu o întindere națională.

În ceea ce privește întâlnirile reclamantului cu președintele federației întreprinderilor belgiene, vizate la liniile nr. 137 și 143 din tabelul de recuperare, Curtea de Conturi precizează în prezenta cauză că acestea sunt vădit străine de activitățile Curții de Conturi din două motive. Pe de o parte, ele ar fi avut loc la un interval de numai patru săptămâni, una la 24 ianuarie 2011, iar cealaltă la 21 februarie 2011. Pe de altă parte, ar fi vorba despre o perioadă în care persoana întâlnită părăsea președinția acestei federații. Ea precizează că, la sfârșitul lunii ianuarie 2011, s‑a anunțat în presă că această persoană va fi înlocuită cu o alta.

Însă, având în vedere constatarea Curții precizată la punctul 294 de mai sus, aceste două motive sunt insuficiente pentru a da naștere unei îndoieli cu privire la caracterul privat al întâlnirilor în discuție și pentru ca misiunile vizate la liniile nr. 137 și 143 din tabelul de recuperare să poată primi, în prezenta procedură, o apreciere diferită de cea a Curții în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782).

În ceea ce privește misiunile vizate la liniile nr. 155 (în parte) și 290 din tabelul de recuperare, Curtea de Conturi apreciază că numai o activitate exercitată în interesul serviciului poate justifica un ordin de misiune și rambursarea cheltuielilor aferente. În opinia sa, o distincție în funcție de întinderea regională sau națională a organismelor, efectuată de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), nu este de natură să răspundă acestei cerințe. Mai precis, în ceea ce privește activitatea acoperită de misiunea vizată la linia nr. 155, Curtea de Conturi arată că este vorba despre o activitate de lobby care nu poate servi intereselor și activităților Curții de Conturi, care este auditorul extern al Uniunii. Ea adaugă de asemenea că reclamantul nu a participat la aceasta în calitate de intervenient.

Trebuie să se constate că, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea nu a recunoscut doar rolul important al federațiilor de întreprinderi cu o întindere națională. Ea a arătat totodată că organismele care reprezintă societatea civilă erau susceptibile să exprime poziții referitoare la funcționarea instituțiilor care puteau fi luate în considerare de Curtea de Conturi la redactarea rapoartelor privind respectiva funcționare (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 504). Rezultă că nu este exclus ca participarea la forumuri organizate de federația întreprinderilor belgiene să poată servi intereselor și activităților Curții de Conturi. Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de faptul că reclamantul nu a participat la acestea în calitate de intervenient. Astfel, luarea în considerare a pozițiilor exprimate de organisme care reprezintă societatea civilă poate lua mai multe forme, active sau pasive.

Prin urmare, argumentele menționate la punctul 298 de mai sus sunt insuficiente pentru ca misiunile vizate la liniile nr. 155 (în parte) și 290 din tabelul de recuperare să poată primi, în prezenta procedură, o apreciere diferită de cea reținută de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), amintită la punctele 294 și 299 de mai sus. În aceste condiții, misiunile vizate la aceste linii trebuie considerate ca nefiind nelegale.

În ceea ce privește misiunile vizate la liniile nr. 47, 103, 157, 161, 199, 210, 237, 277, 339 (în parte), 373 și 374 (în parte) din tabelul de recuperare, referitoare la întâlniri cu un responsabil al unui cabinet internațional de audit, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a arătat că nu se poate considera că misiuni destinate unor schimburi cu responsabili ai unor cabinete internaționale de audit sunt vădit nelegale (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 494). Ca răspuns la argumentul Curții de Conturi întemeiat pe faptul că aceste contacte trebuiau să fie încadrate în contracte de achiziții publice sau să se înscrie în activități de formare, Curtea a constatat că astfel de principii nu erau prevăzute de normele interne pe care le‑a menționat Curtea de Conturi și nu corespundeau practicii sale, așa cum reieșea din ordinele de misiune ale reclamantului (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 497).

Mai precis, referitor la misiunea vizată la linia nr. 199 din tabelul de recuperare, cu privire la care Curtea de Conturi susținea că ea avea ca obiect real discutarea unei oferte de muncă care îl putea interesa pe un copil al reclamantului, Curtea a considerat că înscrisurile prezentate de Curtea de Conturi nu permiteau să se demonstreze corespunzător cerințelor legale că această întâlnire a fost organizată în acest scop sau că a avut ca obiect în principal interesele familiale ale reclamantului și, prin urmare, nici să se stabilească nelegalitatea vădită a acestei misiuni. Curtea a recunoscut că, desigur, din e‑mailurile comunicate de Curtea de Conturi reieșea că persoana întâlnită cu ocazia misiunii respective a primit, după întrevederea cu reclamantul, un curriculum vitae al unuia dintre copiii acestuia și a comunicat potențiale perspective de încadrare în muncă pentru acest copil. Cu toate acestea, justificarea furnizată de reclamant, potrivit căreia un prânz de lucru putea fi însoțit de discuții mai informale referitoare, printre altele, la situația familială a invitaților care puteau explica aceste e‑mailuri, nu părea lipsită de plauzibilitate (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 500 și 501).

În prezenta procedură, Curtea de Conturi amintește că contactele cu cabinetele internaționale private de audit trebuie încadrate la fel ca orice contact cu operatori privați prin intermediul unor contracte de achiziții publice. În ceea ce privește mai precis întâlnirea vizată la linia nr. 199 din tabelul de recuperare, ea precizează că, în raportul său, OLAF a considerat această întâlnire ca având un caracter privat, în măsura în care ea a fost urmată de un schimb de e‑mailuri între reclamant și persoana întâlnită, în cadrul căruia aceasta din urmă ar fi primit un curriculum vitae al unuia dintre copiii reclamantului și ar fi comunicat potențiale perspective de încadrare în muncă pentru acest copil. Prin aceste argumente, în prezenta procedură, Curtea de Conturi nu adaugă nimic nou în raport cu argumentele pe care le‑a invocat în fața Curții în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), care figurează la punctele 301 și 302 de mai sus.

Or, astfel cum s‑a precizat la punctele 301 și 302 de mai sus, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a considerat că înscrisurile prezentate de Curtea de Conturi nu permiteau să se demonstreze corespunzător cerințelor legale că întâlnirea vizată la linia nr. 199 a fost organizată în scopuri private și a avut ca obiect în principal interesele familiale ale reclamantului, în condițiile în care nu se poate considera că misiuni destinate unor schimburi cu responsabili ai unor cabinete internaționale de audit sunt vădit nelegale.

În consecință, argumentele menționate la punctul 303 de mai sus sunt insuficiente pentru ca misiunile vizate la liniile nr. 47, 103, 157, 161, 199, 210, 237, 277, 339 (în parte), 373 și 374 (în parte) din tabelul de recuperare să poată primi, în prezenta procedură, o apreciere diferită de cea reținută de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), amintită la punctele 301 și 302 de mai sus, astfel încât aceste misiuni trebuie considerate ca fiind legale.

În ceea ce privește misiunile vizate la liniile nr. 128, 411 și 412 din tabelul de recuperare, care erau legate de evenimente organizate de o organizație care reunește proprietarii și administratorii funciari europeni, de o altă asociație de proprietari funciari și, respectiv, de o fundație pentru conservarea habitatelor, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a considerat că acestea nu puteau fi considerate ca fiind vădit nelegale. În ceea ce privește misiunea vizată la linia nr. 128 din tabelul de recuperare, Curtea a arătat că participarea, în temeiul unui ordin de misiune transparent, la o conferință organizată la Parlament legată de o organizație reprezentativă de dimensiune europeană nu putea fi reproșată reclamantului. În ceea ce privește misiunile vizate la liniile nr. 411 și 412 din tabelul de recuperare, Curtea a indicat că Curtea de Conturi se întemeia pe pretinse legături între aceste organisme și o fundație de mediu din regiunea de origine a reclamantului care nu erau susținute de elemente de probă transmise Curții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 534-536).

În prezenta procedură, Curtea de Conturi amintește considerațiile sale potrivit cărora evenimentele în cauză nu aveau legătură cu exercitarea atribuțiilor reclamantului sau cu interesul său, dar nu prezintă niciun element nou în susținerea acestei afirmații. Astfel, această simplă afirmație este insuficientă pentru ca misiunile respective să poată primi, în prezenta procedură, o apreciere diferită de cea reținută de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), amintită la punctul 306 de mai sus. Prin urmare, aceste misiuni trebuie considerate ca nefiind vădit nelegale.

În ceea ce privește misiunea vizată la linia nr. 347 din tabelul de recuperare, privind întâlnirea cu un responsabil al Băncii Naționale a Belgiei, precum și cu un parlamentar belgian și cu un avocat, care ocupa și funcții în cadrul acestei bănci, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a arătat că aceasta nu putea fi calificată drept vădit nelegală numai în temeiul afirmației Curții de Conturi potrivit căreia această misiune „nu avea legătură cu atribuțiile [reclamantului]”, în condițiile în care acest parlamentar era membru al partidului politic în cauză (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 559).

În prezenta procedură, Curtea de Conturi nu prezintă niciun element referitor la misiunea în cauză, astfel încât este necesar să se considere, asemenea aprecierii Curții din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), amintită la punctul 308 de mai sus, că această misiune nu poate fi calificată drept vădit nelegală.

În ceea ce privește misiunea vizată la linia nr. 310 din tabelul de recuperare, care se referă, în parte, la o vizită la o universitate, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a considerat că, în lipsa oricărei precizări a Curții de Conturi cu privire la motivul pretinsei nelegalități, această misiune nu poate fi considerată ca fiind vădit nelegală, în măsura în care se raporta, în parte, la o vizită la o universitate (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 558).

În prezenta procedură, Curtea de Conturi apreciază că misiunea vizată la linia nr. 310 din tabelul de recuperare trebuie considerată străină de interesul serviciului și, prin urmare, nelegală, fără a aduce elemente noi care să susțină această afirmație. Totuși, trebuie să se considere, asemenea Curții în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782) (a se vedea punctul 310 de mai sus), că această afirmație este insuficientă, ca atare, pentru ca această misiune să poată, în lipsa oricărei precizări a Curții de Conturi, să fie considerată vădit nelegală.

În ceea ce privește misiunea vizată la linia nr. 335 din tabelul de recuperare, având ca obiect participarea la funeraliile tatălui unei asistente a reclamantului, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a observat că participarea la funeraliile tatălui unei asistente a reclamantului putea fi legată de exercitarea atribuțiilor de membru al Curții de Conturi, de la care se putea aștepta în mod rezonabil să îl sprijine personal cu ocazia unui astfel de eveniment pe unul dintre colaboratorii săi apropiați din cadrul Curții de Conturi (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 576).

În prezenta procedură, Curtea de Conturi reiterează argumentația sa potrivit căreia misiunea vizată la linia nr. 335 din tabelul de recuperare, legată de funeraliile unui părinte al asistentei reclamantului, nu poate conduce la angajarea fondurilor Uniunii, în măsura în care decesul unui părinte aparține sferei private. În această privință, asemenea aprecierii reținute de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), amintită la punctul 312 de mai sus, este necesar să se considere că această argumentație este insuficientă ca atare pentru ca această misiune să poată fi considerată nelegală.

În ceea ce privește misiunea vizată la linia nr. 63 din tabelul de recuperare, legată de o „ceremonie de deschidere [a unui] an academic [a unei instituții de studii europene]”, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), cu privire la argumentația Curții de Conturi referitoare la lipsa numelui reclamantului din lista personalităților europene prezente la această ceremonie și la extrasul de pe un site internet prezentat de Curtea de Conturi în această privință, Curtea a considerat că ea nu era suficientă pentru a demonstra absența reclamantului de la respectiva ceremonie, având în vedere atât natura acestui extras, care nu putea fi asimilat unui proces‑verbal ce cuprinde o listă de prezență, cât și termenii utilizați în documentul menționat, care arătau că el nu cita decât o parte dintre personalitățile prezente la aceeași ceremonie (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 567). În plus, Curtea a susținut că, deși s‑a stabilit că reclamantul, la data la care a avut loc misiunea în discuție, a luat prânzul la Bruxelles, probele prezentate de Curtea de Conturi nu permiteau să se stabilească ora acestui prânz (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 568).

În prezenta procedură, Curtea de Conturi susține că misiunea vizată la linia nr. 63 trebuie considerată nelegală în măsura în care, în opinia sa, reclamantul nu a asistat la aceasta. Ea arată că, în mod concomitent, reclamantul a avut un „prânz de lucru” la Bruxelles cu un membru al unui cabinet ministerial belgian. Pe de o parte, Curtea de Conturi precizează că, în măsura în care ceremonia în cauză a avut loc între ora 10.30 și ora 13.00, distanța dintre această ceremonie și prânzul său de lucru la Bruxelles nu i‑ar fi permis să ajungă la timp pentru prânz. Ea explică faptul că distanța dintre locul ceremoniei și restaurantul din Bruxelles este de 99,6 km și că durata unei călătorii fără trafic poate fi estimată la o oră și treisprezece minute. Pe de altă parte, Curtea de Conturi susține că pagina site‑ului internet al instituției de studii europene în cauză pe care o prezintă permite să se constate – prin deducție, cunoscând normele protocolare aplicabile unor astfel de evenimente – că reclamantul nu a fost prezent la ceremonia menționată. Ea face trimitere și la o înregistrare video, disponibilă pe același site internet, din care ar reieși că, în discursul său, rectorul acestei instituții ar fi salutat, în ordinea protocolară, prezența personalităților la ceremonie, fără a o menționa în vreun fel pe cea a reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi.

Rezultă că argumentele Curții de Conturi, menționate la punctul 315 de mai sus, sunt noi în raport cu cele care susțin aprecierea reținută de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782). Totuși, acestea sunt insuficiente pentru ca misiunea vizată la linia nr. 63 din tabelul de recuperare să poată primi, în prezenta procedură, o apreciere diferită de cea a Curții în această hotărâre. Astfel, informațiile privind distanța dintre locul ceremoniei și prânzul de lucru al reclamantului la Bruxelles nu demonstrează că reclamantul nu a fost prezent la ceremonia menționată, în lipsa unor informații cu privire la ora prânzului la restaurant, astfel cum a constatat Curtea în hotărârea menționată (a se vedea punctul 314 de mai sus). În ceea ce privește înregistrarea video din care ar reieși că, în discursul său, rectorul instituției în cauză ar fi salutat, în ordinea protocolară, prezența personalităților la ceremonie fără nicio menționare a reclamantului, acest discurs este disponibil pe același site internet ca extrasul indicat la punctul 314 de mai sus. În această privință, este suficient să se amintească faptul că, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a constatat că extrasul în cauză nu cita decât o parte dintre personalitățile prezente la aceeași ceremonie, astfel încât nu se poate exclude ca discursul rectorului să fi fost realizat în același mod. În sfârșit, nu se poate exclude ca reclamantul să fi decis să părăsească ceremonia înainte de încheierea acesteia pentru a se putea deplasa din timp pentru prânzul menționat la Bruxelles.

În consecință, în lumina aprecierii Curții din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), amintită la punctul 314 de mai sus, este necesar să se considere că misiunea vizată la linia nr. 63 din tabelul de recuperare nu este vădit nelegală.

Având în vedere cele ce precedă, este necesar ca Tribunalul să împărtășească, în cadrul prezentei proceduri, aprecierea Curții din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), privind activitățile care se raportează la misiunile vizate la liniile nr. 47, 57, 63, 103, 128, 137, 138, 143, 155 (în parte), 157, 161, 196, 199, 210, 237, 277, 290, 310 (în parte), 335, 339 (în parte), 347, 373, 374 (în parte), 382, 391, 411 și 412 din tabelul de recuperare. Asemenea Curții, care a considerat că aceste activități nu trebuiau considerate vădit nelegale în raport cu atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi (a se vedea punctul 263 de mai sus), trebuie să se concluzioneze că ordinele de misiune emise, la cererea reclamantului, de către președintele Curții de Conturi privind aceste activități erau de natură să întemeieze o încredere legitimă a reclamantului în legalitatea misiunilor respective. Prin urmare, decizia atacată trebuie anulată în ceea ce privește cheltuielile de misiune sau indemnizațiile zilnice vizate la liniile menționate, care se ridică la un cuantum total de 2018,71 euro. În această privință, în ceea ce privește cheltuielile de misiune și indemnizațiile zilnice vizate la liniile nr. 155, 310, 339, 373 și 374 din tabelul de recuperare, trebuie să se calculeze jumătate din aceste cheltuieli în legătură cu misiunea vizată la linia nr. 155 (48,30 euro), o treime din cheltuielile menționate referitor la misiunea vizată la linia nr. 310 (48,30 euro) și o pătrime din cheltuielile în cauză cu privire la misiunile vizate la liniile nr. 339, 373 și 374 (99,57 euro și, respectiv, 12,075 euro).

Al patrulea motiv trebuie respins în ceea ce privește misiunile vizate la liniile nr. 56, 284, 293, 294, 330 (în parte), 331 (în parte) și 334 (în parte) din tabelul de recuperare.

Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se considere că, în prezenta procedură, ordinele de misiune emise, la cererea reclamantului, de președintele Curții de Conturi referitoare la activitățile vizate la liniile nr. 47, 57, 63, 103, 128, 137, 138, 143, 155 (în parte), 157, 161, 196, 199, 210, 237, 277, 290, 310 (în parte), 314, 319 și 320, 335, 339 (în parte), 347, 373, 374 (în parte), 382, 391, 411 și 412 din tabelul de recuperare erau de natură să întemeieze o încredere legitimă a reclamantului în legalitatea misiunilor în cauză. Prin urmare, trebuie să se anuleze decizia atacată în ceea ce privește cheltuielile de misiune și indemnizațiile zilnice acordate pentru aceste misiuni în cuantum total de 2211,91 euro și să se respingă al patrulea motiv în rest în ceea ce privește aceste cheltuieli.

Dintre cererile reclamantului vizate la liniile din tabelul de recuperare menționate la punctul 184 de mai sus, cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare și de protocol pe care Curtea de Conturi le consideră plătite în mod nejustificat de reclamant privesc liniile nr. 1, 2, 4, 5, 6, 7, 12, 14, 17, 19, 22, 23, 24, 27, 55, 56, 57, 63, 65, 89, 90, 96, 98, 110, 111, 116, 138, 150, 160, 168, 171, 183, 184, 190, 194, 196, 204, 216, 218, 236, 243, 245, 257, 276, 279, 281, 284, 290, 293, 294, 314, 319, 320, 323, 336, 338, 339, 350, 354, 357, 358, 367, 370, 373, 374, 381, 382 și 408 din tabelul de recuperare.

Reclamantul consideră în esență că cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare vizate la liniile menționate la punctul 321 de mai sus se raportează la atribuțiile sale în calitate de membru al Curții de Conturi. În această privință, el face trimitere în esență la aprecierea Curții din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), arătând că această apreciere a Curții trebuie preluată în prezenta procedură. El consideră că prezenta procedură nu poate permite Curții de Conturi să conteste ceea ce a reținut Curtea în această hotărâre în raport cu dosarul care i‑a fost prezentat și cu ceea ce a constatat în fapt și în drept.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în prezenta procedură, astfel cum s‑a precizat la punctul 179 de mai sus, nu este necesar să se examineze pretinsa încălcare a principiului protecției încrederii legitime în ceea ce privește resursele angajate de Curtea de Conturi pentru cheltuieli de reprezentare și de protocol. Prin urmare, referitor la aceste cheltuieli, trebuie să se examineze numai problema dacă Curtea de Conturi a săvârșit „erori vădite” atunci când le‑a considerat ca fiind efectuate în cadrul unor misiuni nelegale.

Dintre liniile menționate la punctul 321 de mai sus, mai multe se referă la relațiile reclamantului cu politicieni sau cu membri ai cabinetelor lor, toți fiind membri ai partidului politic în cauză. Este vorba despre liniile nr. 1, 2, 4, 5, 6, 7, 12, 14, 19, 23, 24, 27, 57, 63, 65, 89, 90, 96, 111, 116, 150, 168, 171, 183, 184, 190, 194, 204, 218, 236, 257, 276, 293, 294, 323, 336, 338, 350, 354, 357, 358, 367, 370, 373, 374, 381, 382 (în parte) și 408 din tabelul de recuperare.

În această privință, trebuie să se constate că cinci dintre aceste cereri de rambursare a cheltuielilor de reprezentare efectuate în temeiul invitațiilor adresate acestor politicieni sau membrilor cabinetelor lor, și anume cele vizate la liniile nr. 1, 7, 19, 171 și 336 din tabelul de recuperare, sunt legate de cererile reclamantului pentru rambursarea cheltuielilor de misiune sau a indemnizațiilor zilnice. În măsura în care aceste din urmă cheltuieli au fost considerate de Tribunal la punctul 239 de mai sus ca neavând legătură cu exercitarea atribuțiilor reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi, această concluzie trebuie transpusă și în privința cheltuielilor de reprezentare efectuate în cadrul misiunilor în cauză.

În ceea ce privește celelalte linii menționate la punctul 324 de mai sus și care se referă de asemenea la relațiile cu politicieni sau cu membri ai cabinetelor lor, toți fiind membri ai partidului politic în cauză, analiza expusă la punctele 230-235 și 237-239 de mai sus este valabilă și pentru rambursarea cheltuielilor de reprezentare legate de aceste linii.

Desigur, astfel cum precizează reclamantul, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), cu privire la cheltuielile de reprezentare și de protocol legate de relațiile profesionale pe care le întreține cu o persoană care pare, în raport cu calitatea sa, susceptibilă să prezinte un interes pentru Curtea de Conturi, Curtea a considerat că o invitație adresată unei astfel de persoane trebuia considerată legală (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 618).

Totuși, ținând seama de sarcina probei care îi revine în speță reclamantului și în lipsa unor explicații sau a unor elemente de natură să dovedească contrariul, contextul relațiilor acestuia cu politicieni sau cu membri ai cabinetelor lor, toți fiind membri ai partidului politic în cauză, amintit la punctul 232 de mai sus, repune în discuție legătura unor astfel de relații cu atribuțiile sale de membru al Curții de Conturi (a se vedea punctul 239 de mai sus).

În consecință, al patrulea motiv trebuie respins în ceea ce privește cheltuielile de reprezentare care se raportează la liniile nr. 1, 2, 4, 5, 6, 7, 12, 14, 19, 23, 24, 27, 57, 63, 65, 89, 90, 96, 111, 116, 150, 168, 171, 183, 184, 190, 194, 204, 218, 236, 257, 276, 293, 294, 323, 336, 338, 350, 354, 357, 358, 367, 370, 373 și 374, 381, 382 (în parte) și 408 din tabelul de recuperare, în măsura în care s‑a stabilit că nu sunt legate de atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi.

În aceste împrejurări, nu mai este necesar să se examineze cuantumul cheltuielilor de reprezentare considerate de Curtea de Conturi ca fiind excesive care sunt vizate la liniile menționate la punctul 329 de mai sus, și anume cele care se raportează la liniile nr. 6, 24, 27, 89, 90, 116, 168, 190, 194, 218, 236, 257, 293, 294, 338, 350, 354, 357, 358, 367, 370, 373, 374 și 408 din tabelul de recuperare, referitoare la prânzurile sau la cinele oferite de reclamant politicieni, de asemenea membri ai partidului politic în cauză.

În orice caz, din liniile menționate la punctul 330 de mai sus reiese că costurile meselor pentru două persoane se ridicau la un cuantum de 124 de euro (linia nr. 350), de 293,50 euro (linia nr. 6), de 482 de euro (linia nr. 24), de 292 de euro (linia nr. 89), de 341 de euro (linia nr. 116), de 225 de euro (linia nr. 194), de 227 de euro (linia nr. 236), de 296 de euro (linia nr. 338), de 226 de euro (linia nr. 354), de 315 euro (linia nr. 357), de 196 de euro (linia nr. 358), de 338,20 euro (linia nr. 367), de 414 euro (liniile nr. 373 și 374) și de 347 de euro (linia nr. 408), cele pentru trei persoane au ajuns la un cuantum de 753 de euro (linia nr. 27), cele pentru patru persoane la un cuantum de 513 euro (linia nr. 190), de 802 euro (linia nr. 257) și de 670 de euro (liniile nr. 293 și 294), cele pentru cinci persoane la un cuantum de 564 de euro (linia nr. 168), iar cele pentru șase persoane la un cuantum de 1159 de euro (linia nr. 90), de 630 de euro (linia nr. 218) și de 1330 de euro (linia nr. 370).

Trebuie să se arate că aceste sume se dovedesc a fi deosebit de ridicate pentru cheltuieli cu restaurantele și că, astfel, Curtea de Conturi le putea considera în mod întemeiat ca fiind a priori vădit excesive. Din moment ce reclamantul nu oferă nicio explicație specifică pentru a demonstra caracterul rezonabil și necesar al sumelor menționate, deși îi revine sarcina de a demonstra că suportarea cheltuielilor de reprezentare din bugetul Uniunii era justificată (a se vedea punctul 193 de mai sus), decizia atacată nu poate fi anulată pentru că în aceasta s‑a considerat că respectivele cheltuieli au fost suportate în mod nejustificat de Curtea de Conturi.

În consecință, ținând seama de constatările OLAF din investigația sa privind frecvența întâlnirilor reclamantului cu politicieni, membri ai partidului politic în cauză (a se vedea punctul 223 de mai sus), apreciate în lumina contextului indicat la punctul 232 de mai sus, este necesar să se respingă argumentația reclamantului din cadrul celui de al patrulea motiv prin care se urmărea contestarea caracterului excesiv al cheltuielilor de reprezentare vizate la liniile menționate la punctul 330 de mai sus.

În ceea ce privește cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare rămase, care sunt legate de întâlnirile reclamantului cu alte persoane decât politicieni, membri ai partidului politic în cauză, trebuie amintit mai întâi, astfel cum a precizat domnul avocat general Hogan în Concluziile prezentate în cauza Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2020:1052), că „conștiința financiară” a Uniunii implică neapărat o responsabilitate deplină în modul în care membrii Curții de Conturi cheltuiesc fondurile publice și, prin urmare, un anumit grad de transparență în modul în care o fac (Concluziile avocatului general Hogan prezentate în cauza Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2020:1052, punctul 76).

În continuare, din anexa 1 la nota din 22 aprilie 2004 reiese că printre exemplele de cheltuieli acceptabile în calitate de cheltuieli de reprezentare figurează „cadourile al căror preț nu poate depăși 50 de euro pentru o invitație”. Această normă oferă o indicație cu privire la suma care poate fi considerată rezonabilă pentru cadouri care pot fi oferite de reclamant persoanelor pe care acesta le invită la un prânz sau la o cină.

În sfârșit, astfel cum s‑a precizat deja la punctele 193 și 332 de mai sus, revine reclamantului sarcina de a demonstra că suportarea cheltuielilor de reprezentare din bugetul Uniunii era justificată și că decizia atacată este nelegală întrucât în aceasta s‑a considerat că respectivele cheltuieli au fost puse în mod nejustificat în sarcina Curții de Conturi.

Având în vedere considerațiile amintite la punctele 334-336 de mai sus, precum și întinderea controlului Tribunalului în prezenta procedură, precizată la punctele 185-193 de mai sus, trebuie să se examineze dacă, astfel cum susține reclamantul, Curtea de Conturi a săvârșit erori de apreciere în ceea ce privește cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare privind întâlnirile sale cu alte persoane decât politicieni membri ai partidului politic în cauză, vizate la liniile nr. 17, 28, 56, 98, 138, 196, 281, 284, 290, 314, 319, 320, 339 și 382 din tabelul de recuperare.

Având în vedere conținutul argumentelor reclamantului în speță, amintite la punctul 322 de mai sus, și observațiile Tribunalului de la punctele 202-205 de mai sus, este necesar, în cadrul examinării cererilor de rambursare a cheltuielilor de reprezentare vizate la punctul 337 de mai sus, să se urmeze raționamentul care figurează la punctele 220 și 264 de mai sus. Prin urmare, trebuie mai întâi să se examineze dacă Curtea de Conturi prezintă argumente și precizări noi în raport cu cele pe care le‑a prezentat în fața Curții cu privire la aceste cereri și, ulterior, în cazul unui răspuns afirmativ, să se aprecieze dacă, ținând seama de aceste elemente, trebuie împărtășită, în cadrul prezentei proceduri, aceeași apreciere precum cea reținută de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), în privința lor (a se vedea punctul 205 de mai sus).

Cheltuielile de reprezentare vizate la liniile nr. 138, 196 și 382 din tabelul de recuperare privesc cinele care au avut ca obiect să permită unor antreprenori flamanzi să întâlnească diplomați belgieni cu posturi în străinătate, cele vizate la linia nr. 56 se referă la un prânz cu un diplomat al Federației Ruse, iar cele vizate la linia nr. 284 sunt legate de o invitație a ambasadorului Regatului Belgiei în Franța, adresată unui număr de cinci persoane, printre care reclamantul și soția sa.

Reclamantul face trimitere în esență la aprecierea Curții din procedura în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782). În procedura menționată, Curtea a apreciat că întâlnirile cu diplomați, vizate la liniile nr. 56, 138, 284 și 382 din tabelul de recuperare, trebuiau considerate ca fiind legale, din moment ce s‑a constatat că nelegalitatea misiunilor în cursul cărora au fost efectuate aceste cheltuieli nu a fost dovedită de Curtea de Conturi (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 643). Același lucru este valabil în ceea ce privește întâlnirea vizată la linia nr. 196, având în vedere concluzia Curții potrivit căreia Curtea de Conturi nu a dovedit corespunzător cerințelor legale că aceasta avea un caracter privat (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 569 și 572-574).

În prezenta procedură, Curtea de Conturi consideră că cinele vizate la liniile nr. 138, 196 și 382 din tabelul de recuperare și prânzurile vizate la liniile nr. 56 și 284 au avut un caracter privat. În opinia sa, cinele vizate la liniile nr. 138, 196 și 382 au avut ca obiect să permită antreprenorilor flamanzi să întâlnească diplomați belgieni cu posturi în străinătate, prânzul vizat la linia nr. 56 cu un diplomat al Federației Ruse era legat de discuții în vederea facilitării unei proceduri de adopție a unui copil de cetățenie rusă de către un cuplu de prieteni ai reclamantului de cetățenie belgiană, iar prânzul vizat la linia nr. 284 privea o invitație din partea ambasadorului Regatului Belgiei în Franța, adresată unui număr de cinci persoane, printre care reclamantul și soția sa, pentru a petrece un weekend la reședința sa la Paris, cu ocazia unei degustări de vinuri, în cadrul căreia reclamantul ar fi plătit prânzul și ar fi organizat livrarea unui buchet de flori în numele tuturor invitaților. În plus, din dosar reiese că Curtea de Conturi consideră excesivă valoarea prânzului vizat la linia nr. 284.

În această privință, în ceea ce privește caracterul privat al întâlnirilor vizate la liniile nr. 138, 196 și 382 din tabelul de recuperare, este suficient să se facă trimitere la punctele 266-270 de mai sus, la care se concluzionează în sensul preluării, în cadrul prezentei proceduri, a aprecierii formulate în această privință de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), amintită la punctele 266 și 269 de mai sus. În măsura în care, prin urmare, aceste întâlniri nu trebuie considerate vădit nelegale în raport cu atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi (a se vedea punctul 263 de mai sus), trebuie să se concluzioneze că, atunci când a considerat că întâlnirile menționate au un caracter privat și a impus recuperarea cheltuielilor de reprezentare legate de acestea, Curtea de Conturi a săvârșit o eroare de apreciere.

În schimb, în ceea ce privește întâlnirile vizate la liniile nr. 56 și 284 din tabelul de recuperare, cheltuielile aferente misiunilor legate de aceste întâlniri au fost considerate de Tribunal ca fiind nelegale la punctul 281 de mai sus. În consecință, cheltuielile de reprezentare aferente acestor misiuni sunt de asemenea nelegale și, prin urmare, nu trebuie puse în sarcina Curții de Conturi.

Având în vedere cele ce precedă, trebuie, pe de o parte, să se anuleze decizia atacată în ceea ce privește cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare care se raportează la liniile nr. 138, 196 și 382 din tabelul de recuperare pentru suma de 382 de euro și, pe de altă parte, să se respingă al patrulea motiv în ceea ce privește cheltuielile de reprezentare care se raportează la liniile nr. 56 și 284 din tabelul de recuperare.

Cheltuielile de reprezentare vizate la liniile nr. 17, 28 și 290 din tabelul de recuperare privesc prânzul cu un înalt responsabil administrativ, cu președintele unui grup reprezentativ de interese al angajatorilor din întreprinderi private pe lângă Uniune și, respectiv, cu un responsabil al unui cabinet internațional de audit.

Reclamantul face trimitere în esență la aprecierea Curții din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782). În această privință, Curtea a considerat că Curtea de Conturi nu a reușit să demonstreze că cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare care se raportau la liniile menționate la punctul 345 de mai sus priveau cheltuieli care nu au fost efectuate în calitatea sa de membru al Curții de Conturi (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 639). În ceea ce privește cheltuielile vizate la linia nr. 17, Curtea a arătat că o invitație adresată unui înalt responsabil administrativ însărcinat să prezideze un comitet de direcție în cadrul Service public fédéral – Finances (Serviciul Public Federal al Finanțelor, Belgia) trebuia considerată, în lipsa unor probe cu privire la caracterul privat al acesteia, ca intrând în această categorie (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 640). În opinia sa, situația era aceeași în ceea ce privește cheltuielile vizate la liniile nr. 28 și 290, în măsura în care invitațiile adresate directorului unui grup reprezentativ de dimensiune europeană și, respectiv, unui responsabil al unui cabinet internațional de audit puteau să fie legate de atribuțiile unui membru al Curții de Conturi (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 642).

În prezenta procedură, Curtea de Conturi consideră că cheltuielile de reprezentare vizate la liniile nr. 17, 28 și 290 din tabelul de recuperare trebuie considerate ca fiind efectuate în cadrul unor întâlniri străine de interesul serviciului și, prin urmare, nelegale.

Mai întâi, în ceea ce privește cheltuielile de reprezentare corespunzătoare liniei nr. 290 din tabelul de recuperare, este suficient să se facă trimitere la punctele 297 și 300 de mai sus, la care s‑a concluzionat că misiunile aferente nu erau vădit nelegale, astfel încât cheltuielile de reprezentare legate de acestea pot face obiectul aceleiași aprecieri.

În continuare, în ceea ce privește cheltuielile de reprezentare efectuate pentru întâlnirea vizată la linia nr. 17 din tabelul de recuperare, în susținerea caracterului străin al acestei activități în raport cu atribuțiile reclamantului, Curtea de Conturi invocă faptul că ea a avut loc în cadrul unei „misiuni fără indemnizație”, ceea ce, în opinia sa, arată că, în percepția reclamantului, ea urmărea, prin definiție, scopuri private.

Totuși, în ceea ce privește un ordin de misiune „fără indemnizație”, trebuie amintit că, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a examinat argumentul Curții de Conturi potrivit căruia reclamantul ar fi recunoscut, în cursul audierii sale de către OLAF, că ansamblul misiunilor prezentate explicit în cererile de ordin de misiune ca fiind „misiuni fără indemnizații” nu aveau legătură cu atribuțiile sale. În această privință, Curtea a constatat că din procesul‑verbal al acestei audieri reieșea că reclamantul a declarat doar că a recurs la o atare prezentare a acestor cereri din motive de transparență atunci când o misiune „avea un obiectiv legat de funcția [sa], dar și un aspect privat” sau când avea „îndoieli cu privire la oportunitatea” misiunii în funcție de obiectul și de importanța activității în cauză. Curtea a concluzionat că misiunile prezentate explicit de reclamant ca fiind „misiuni fără indemnizații” trebuiau examinate în același mod ca și celelalte misiuni care făceau obiectul primului motiv invocat de Curtea de Conturi (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 393-395). Având în vedere această apreciere a Curții, argumentul unic al Curții de Conturi întemeiat pe faptul că cheltuielile de reprezentare erau legate de o „misiune fără indemnizație” este insuficient pentru ca întâlnirea legată de cheltuielile de reprezentare vizate la linia nr. 17 din tabelul de recuperare să poată face obiectul, în prezenta procedură, al unei aprecieri diferite de cea reținută de Curte, amintită la punctul 346 de mai sus, astfel încât este necesar ca aceasta să fie preluată în cadrul prezentei proceduri și să se considere că aceste cheltuieli rămân în sarcina Curții de Conturi.

În sfârșit, în ceea ce privește cheltuielile de reprezentare legate de întâlnirea reclamantului cu directorul unui grup reprezentativ de dimensiune europeană, vizată la linia nr. 28 din tabelul de recuperare, Curtea de Conturi face trimitere la înscrisurile din dosar, care conține printre altele un extras din raportul OLAF din care reiese că această întâlnire era de natură privată.

Trebuie să se constate că acest extras din raportul OLAF făcea parte din dosarul prezentat Curții în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), în măsura în care, astfel cum s‑a constatat la punctul 166 de mai sus, în această din urmă procedură și în prezenta procedură neregulile invocate de Curtea de Conturi împotriva reclamantului sunt identificate prin intermediul aceluiași tabel, care figurează în anexa A.47 la cele două cereri introductive. Prin urmare, Curtea de Conturi nu adaugă nimic nou în completarea argumentelor pe care le‑a prezentat în fața Curții în această cauză. În aceste împrejurări, revine Curții de Conturi sarcina de a suporta cheltuielile de reprezentare legate de întâlnirea vizată la linia nr. 28 din tabelul de recuperare, care nu este vădit nelegală.

Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se concluzioneze că, atunci când a considerat că întâlnirile vizate la liniile nr. 17, 28 și 290 din tabelul de recuperare sunt străine de interesul serviciului și a impus recuperarea cheltuielilor de reprezentare legate de acestea, Curtea de Conturi a săvârșit o eroare de apreciere. Prin urmare, decizia atacată trebuie anulată în ceea ce privește cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare vizate la liniile nr. 17, 28 și 290 din tabelul de recuperare pentru suma de 608,80 euro.

În ceea ce privește cheltuielile de reprezentare vizate la liniile nr. 314, 319 și 320 din tabelul de recuperare, care se raportează la relațiile cu politicieni, care nu erau membri ai partidului politic în cauză, este necesar să se preia în privința acestora aprecierea care figurează la punctele 241-251 de mai sus.

Prin urmare, în speță, asemenea aprecierii reținute în acest sens de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782) (a se vedea punctele 243 și 250 de mai sus), care a considerat ca fiind legale cheltuielile de reprezentare vizate la linia nr. 314 și ca nefiind vădit nelegale cheltuielile de reprezentare vizate la liniile nr. 319 și 320, trebuie să se concluzioneze că Curtea de Conturi a săvârșit o eroare de apreciere atunci când a considerat că întâlnirile legate de aceste cheltuieli sunt nelegale și a impus recuperarea lor. În consecință, decizia atacată trebuie anulată în ceea ce privește cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare care se raportează la liniile nr. 314, 319 și 320 din tabelul de recuperare pentru suma de 209,40 euro.

Cheltuielile de reprezentare vizate la linia nr. 339 din tabelul de recuperare sunt legate de o întâlnire cu șeful de cabinet al Regelui Belgienilor.

Reclamantul se referă în esență la aprecierea Curții din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), în care Curtea a considerat că funcțiile ocupate de persoana întâlnită justificau legalitatea rambursărilor cheltuielilor de reprezentare solicitate de reclamant (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 625).

În prezenta procedură, în susținerea lipsei unei legături a întâlnirii în cauză cu atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi, aceasta se întemeiază pe statutul persoanei întâlnite. Acest argument nu este diferit de cel prezentat în fața Curții în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), astfel încât este necesar să se preia în cadrul prezentei proceduri aprecierea Curții privind cheltuielile de reprezentare vizate la linia nr. 339 din tabelul de recuperare, amintită la punctul 357 de mai sus.

În consecință, trebuie să se constate legalitatea rambursărilor cheltuielilor de reprezentare vizate de linia nr. 339 din tabelul de recuperare, astfel încât, atunci când a impus recuperarea lor, Curtea de Conturi a săvârșit o eroare de apreciere.

Cu toate acestea, Curtea de Conturi consideră excesiv cuantumul cheltuielilor legate de o cină de două persoane în sumă de 158 de euro. În această privință, este necesar să se constate că reclamantul nu prezintă nicio observație cu privire la caracterul rezonabil al cuantumului respectiv, deși îi revine sarcina de a combate critica formulată în această privință de Curtea de Conturi (a se vedea punctul 336 de mai sus).

În aceste împrejurări și ținând seama de observațiile care figurează la punctul 335 de mai sus, este necesar să se considere excesiv cuantumul cheltuielilor de reprezentare vizate la linia nr. 339 din tabelul de recuperare și să se stabilească un cuantum de 50 de euro pe persoană ca fiind justificat pentru cheltuielile de reprezentare efectuate de un membru al Curții de Conturi, ceea ce corespunde în speță unui cuantum de 100 de euro.

Având în vedere cele ce precedă, decizia atacată trebuie anulată cu privire la cererea de rambursare a cheltuielilor de reprezentare la care se referă linia nr. 339 din tabelul de recuperare, în măsura în care privește cheltuielile de reprezentare în cuantum de 100 de euro. Al patrulea motiv trebuie respins în ceea ce privește restul cheltuielilor de reprezentare vizate la linia nr. 339 din tabelul de recuperare.

Cheltuielile de reprezentare vizate la liniile nr. 98 și 281 din tabelul de recuperare se raportează la o cină cu un șef de cabinet al unui membru al Comisiei și, respectiv, la o cină cu un membru al Curții de Conturi, cu un membru al guvernului belgian și cu un „director de cabinet”.

Reclamantul face trimitere în esență la aprecierea reținută de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782). În această privință, pe de o parte, Curtea a considerat, în ceea ce privește cheltuielile efectuate pentru o cină cu șeful de cabinet al unui membru al Comisiei vizată la linia nr. 98 din tabelul de recuperare, că aceste cheltuieli trebuiau în principiu, având în vedere funcțiile exercitate de invitat, să fie considerate ca fiind efectuate în calitate de membru al Curții de Conturi (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 644). În opinia sa, elementele prezentate în această privință de Curtea de Conturi nu erau suficiente pentru a dovedi temeinicia afirmației sale potrivit căreia această cină ar fi avut un caracter privat (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 645). Ea a arătat că, deși Curtea de Conturi se prevala de un schimb de e‑mailuri din 20 mai 2010, din acest schimb reieșea totuși că aspectele punctuale care erau menționate în acesta au fost soluționate înainte de cina respectivă și că niciun element nu arăta că ele ar fi constituit obiectul cinei amintite (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 646). În plus, ea a considerat că argumentul Curții de Conturi potrivit căruia costul cinei în cauză implica o încălcare de către persoana invitată a obligațiilor care îi revin în temeiul articolului 11 din statut nu era, în orice caz, de natură să demonstreze caracterul privat al acestei cine (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 647).

În prezenta procedură, în ceea ce privește caracterul politic al întâlnirii vizate la linia nr. 98 din tabelul de recuperare, Curtea de Conturi arată că afinitățile politice care leagă reclamantul de șeful cabinetului în cauză sunt semnele naturii private a misiunii. În această privință, ea face trimitere la un schimb de e‑mailuri din 20 mai 2010 care figurează în dosar, referitoare la organizarea acestei cine, în care persoana întâlnită ar fi utilizat termenii „cu salutările mele cele mai albastre”, ceea ce, potrivit Curții de Conturi, este o aluzie la culoarea asociată în Flandra (Belgia) cu partidul politic în cauză. Curtea de Conturi arată de asemenea că documentele ridicate de OLAF permit în orice caz să se stabilească faptul că întâlnirea în cauză nu privea aspecte legate de atribuțiile reclamantului.

Curtea de Conturi adaugă că persoana întâlnită era șeful cabinetului unui membru belgian al Comisiei, membru al partidului politic în cauză. Având în vedere utilizarea de către persoana întâlnită, în e‑mailurile din 20 mai 2010, a termenilor „cu salutările mele cele mai albastre”, rezultă că aceasta era de asemenea membru al partidului politic respectiv.

Având în vedere contextul relațiilor reclamantului cu politicieni, membri ai partidului politic în cauză, descris la punctul 232 de mai sus, care trebuie considerat ca fiind lipsit de legătură cu atribuțiile sale de membru al Curții de Conturi (a se vedea punctul 239 de mai sus), argumentul Curții de Conturi menționat la punctul 366 de mai sus este suficient pentru a da naștere unei îndoieli cu privire la natura oficială a întâlnirii în cauză. Fără alte precizări în această privință din partea reclamantului, căruia îi revine totuși sarcina probei, cheltuielile de reprezentare asociate și vizate la linia nr. 98 din tabelul de recuperare trebuie să fie puse în sarcina sa.

În consecință, al patrulea motiv trebuie respins în ceea ce privește cheltuielile de reprezentare vizate la linia nr. 98 din tabelul de recuperare.

Pe de altă parte, în ceea ce privește o cină cu un membru al Curții de Conturi, cu un membru al guvernului belgian și cu un „director de cabinet”, vizată la linia nr. 281 din tabelul de recuperare, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a apreciat că, întrucât articolul 2 din Decizia nr. 7‑2004 nu impunea decât o indicare a invitatului principal pentru a justifica efectuarea unor cheltuieli de reprezentare, prezența unui invitat suplimentar, a cărui calitate nu ar fi justificat prin ea însăși o atare cheltuială, nu era suficientă pentru a stabili nelegalitatea întregii cereri de rambursare a cheltuielilor de reprezentare în cauză (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 627).

În prezenta procedură, trebuie să se constate că rezultă că Curtea de Conturi a desemnat ca fiind invitatul principal al cinei un membru al guvernului belgian. Or, din dosar reiese că această persoană era un membru al partidului politic în cauză în beneficiul căruia reclamantul exercita o activitate politică nedeclarată. În măsura în care s‑a concluzionat la punctul 239 de mai sus că, în contextul descris la punctul 232 de mai sus, trebuia să se considere că misiunile care vizau întâlnirile sale cu politicieni belgieni, membri ai acestui partid politic, trebuiau considerate ca neavând legătură cu exercitarea atribuțiilor reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi, este necesar să se transpună această soluție în ceea ce privește cererea de rambursare a cheltuielilor de reprezentare efectuate pentru întâlnirea vizată la linia nr. 281.

În consecință, cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare efectuate pentru cinele vizate la liniile nr. 98 și 281 din tabelul de recuperare trebuie considerate ca fiind legate de activitatea politică nedeclarată a reclamantului, incompatibilă cu atribuțiile sale de membru al Curții de Conturi. Astfel, al patrulea motiv trebuie respins în această privință.

În aceste împrejurări, nu mai este necesar să se examineze argumentația Curții de Conturi cu privire la caracterul excesiv al cuantumurilor cheltuielilor de reprezentare vizate la liniile nr. 98 și 281 din tabelul de recuperare.

În orice caz, este necesar să se observe că este în discuție o sumă de 799 de euro pentru o cină cu două persoane, vizată la linia nr. 98 din tabelul de recuperare, și de 685 de euro pentru o cină cu trei persoane, vizată la linia nr. 281 din tabelul de recuperare. În această privință, reclamantul nu prezintă nicio observație cu privire la caracterul rezonabil al sumelor menționate, deși îi revine sarcina de a prezenta elemente în această privință (a se vedea punctul 336 de mai sus).

În aceste împrejurări, ținând seama de constatările care figurează în raportul OLAF privind frecvența întâlnirilor reclamantului cu politicieni, membri ai partidului politic în cauză, amintite la punctul 223 de mai sus, care trebuie apreciate în lumina contextului indicat la punctul 232 de mai sus, s‑a dovedit caracterul excesiv al cheltuielilor de reprezentare vizate la liniile nr. 98 și 281 din tabelul de recuperare, iar al patrulea motiv trebuie respins și în această privință.

Având în vedere cele ce precedă, decizia atacată trebuie anulată în măsura în care privește un cuantum total de 1300,20 euro repartizat după cum urmează: – cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare care se raportează la întâlnirile vizate la liniile nr. 17, 28, 138, 196, 290, 314, 319, 320 și 382 din tabelul de recuperare, care se ridică la un cuantum total de 1200,20 euro; – cererea de rambursare a cheltuielilor de reprezentare care se raportează la linia nr. 339 din tabelul de recuperare, care se ridică la 100 de euro.

Al patrulea motiv trebuie respins în rest în ceea ce privește aceste cheltuieli de reprezentare.

Cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare privind mesele la locul de origine al reclamantului sunt vizate la liniile nr. 22, 55, 110, 160, 216, 243, 245 și 279 din tabelul de recuperare. În ceea ce privește aceste cereri, reclamantul face trimitere în esență la aprecierea efectuată de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), pentru a reține că cheltuielile efectuate cu ocazia acestor mese erau legate de atribuțiile sale de membru al Curții de Conturi și că decizia atacată este nelegală în măsura în care în aceasta s‑a considerat că respectivele cheltuieli au fost plătite în mod nejustificat. În această privință, Curtea a considerat că cererile menționate priveau cheltuieli care fuseseră efectuate în legătură cu atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi. Potrivit Curții, rezulta că, în opt cazuri vizate la liniile menționate, calitățile majorității invitaților la o recepție organizată la reședința reclamantului erau de natură să demonstreze că el putea urmări în mod legitim să întrețină, în interesul Curții de Conturi, relații profesionale cu aceștia. Astfel, Curtea a precizat că printre respectivii invitați figurau persoane care exercitau responsabilități de prim‑plan în cadrul instituțiilor Uniunii, și anume membri ai Parlamentului, ai Comisiei, ai Curții de Justiție a Uniunii Europene și ai Curții de Conturi, și în cadrul statelor membre, precum membri ai parlamentului belgian, ai guvernului belgian și ai cabinetului Regelui Belgienilor, precum și ambasadori sau înalți funcționari (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 682 și 683).

În aplicarea raționamentului care figurează la punctele 220, 264 și 338 de mai sus, este necesar, mai întâi, să se examineze dacă Curtea de Conturi prezintă precizări și argumente noi în raport cu cele pe care le‑a explicitat în fața Curții cu privire la cererile în cauză și, în continuare, în cazul unui răspuns afirmativ, să se aprecieze dacă, ținând seama de aceste elemente, este posibil să se transpună în prezenta cauză concluziile Curții referitoare la aceste cereri care figurează în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782) (a se vedea punctul 205 de mai sus).

În prezenta procedură, Curtea de Conturi consideră că cheltuielile de reprezentare legate de mesele la locul de origine al reclamantului, vizate la liniile nr. 22, 55, 110, 160, 216, 243, 245 și 279 din tabelul de recuperare, sunt vădit străine de activitățile sale. În această privință, ea prezintă în principal o scrisoare a reclamantului din data de 28 aprilie 2015, adresată prim‑ministrului Regatului Belgiei pentru a‑l invita la o cină, în care reclamantul a explicat faptul că invita în mod regulat „un anumit număr de prieteni la o cină informală la [domiciliul său]” la care participau „una sau două personalități politice de prim‑plan, precum și câțiva prieteni care ocup[au] o poziție ridicată în mediul de afaceri” pentru a „petrece o seară agreabilă, destinsă și utilă în bună companie”. Potrivit Curții de Conturi, termenii acestei scrisori permiteau să se stabilească în general că mesele organizate la locul de origine al reclamantului urmăreau în realitate reunirea în mod confidențial a prietenilor săi și nu prezentau, așadar, nicio legătură cu atribuțiile sale de membru al Curții de Conturi.

Pe de altă parte, Curtea de Conturi arată că mesele au fost organizate la locul de origine al reclamantului, iar nu la domiciliul său, unde trebuia să se fi instalat oficial în urma numirii sale, sau la sediul său, care dispunea de un loc de reuniune prevăzut în acest scop.

În plus, după ce a amintit că, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a considerat că această scrisoare nu era suficientă pentru a demonstra că toate mesele organizate de reclamant la reședința de la locul său de origine prezentau un caracter privat (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 676-681), Curtea de Conturi adaugă că scrisoarea din 28 aprilie 2015 ilustrează atât obiectul, cât și metoda urmată de reclamant pentru organizarea recepțiilor cu un vădit caracter străin de activitățile sale. În orice caz, potrivit Curții de Conturi, nu revine contribuabilului Uniunii sarcina de a finanța evenimente cu caracter privat de care beneficiază invitații și care se apropie de comportamente de coluziune și de conflicte de interese între prieteni care ocupă funcții publice sau private de nivel înalt.

Argumentele Curții de Conturi, menționate la punctele 379-381 de mai sus, nu adaugă nimic la cele care susțin aprecierea Curții din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), cu privire la scrisoarea reclamantului din 28 aprilie 2015 și la calitatea invitaților la mesele în discuție, amintită la punctul 377 de mai sus. Prin urmare, aceste argumente nu sunt suficiente pentru ca cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile menționate la punctul 377 de mai sus să poată primi, în prezenta procedură, o apreciere diferită de cea a Curții din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782).

Trebuie amintit de asemenea, așa cum s‑a precizat la punctul 152 de mai sus, că, în ceea ce privește cererile de rambursare ale reclamantului vizate la liniile nr. 22, 55, 110, 160, 216, 243 și 245 din tabelul de recuperare, în raportul său, OLAF a precizat printre altele legătura reclamantului cu invitații la astfel de recepții. Potrivit OLAF, printre invitați figurau întotdeauna unul sau doi politicieni belgieni cu câțiva prieteni buni care ocupau funcții înalte în sectorul privat, iar evenimentul fusese organizat pentru a petrece o „seară agreabilă, destinsă și utilă în companie flamandă aleasă”. OLAF a considerat că toți invitații erau prieteni apropiați și că se puteau angaja la discrețiea și la confidențialitatea absolută a conversației. În raportul OLAF s‑a precizat de asemenea că 46 de persoane au participat la aceste cine private și că, pe lângă faptul că acestea erau prietenii săi, legătura lor cu reclamantul putea depinde în general de apartenența la mediul politicii belgiene, al vânătorii, al sectorului privat și al instituțiilor Uniunii.

Mai precis, în ceea ce privește participarea politicienilor belgieni la mesele organizate la locul de origine al reclamantului, corespunzătoare liniilor nr. 22, 55, 110, 160, 216, 243, 245 și 279 din tabelul de recuperare, dosarul de care dispune Tribunalul confirmă constatarea OLAF potrivit căreia, printre invitații la aceste mese, figurau unul sau doi politicieni belgieni. Astfel, în tabelul de recuperare se precizează că la mesele vizate la liniile nr. 22, 55, 216, 245 și 279 a participat un membru al partidului politic în cauză și că la cea vizată la linia nr. 160 au participat doi membri ai acestui partid politic. Acest tabel nu conține nicio precizare cu privire la prezența unor astfel de membri la mesele vizate la liniile nr. 110 și 243.

Desigur, participarea membrilor partidului politic în cauză la astfel de mese pare problematică, ținând seama de constatările OLAF din investigația sa privind frecvența întâlnirilor reclamantului cu acești politicieni, amintite la punctul 223 de mai sus, interpretate în lumina contextului indicat la punctul 232 de mai sus. Pentru acest motiv, asemenea mese ar putea fi considerate ca urmărind, cel puțin în parte, scopuri politice proprii reclamantului, ceea ce nu ar fi compatibil cu atribuțiile sale de membru al Curții de Conturi.

Cu toate acestea, trebuie să se constate, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 383 și 384 de mai sus, că lista persoanelor invitate la mesele în discuție nu se limita la membri ai partidului politic în cauză sau, astfel cum a constatat Curtea în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 678), la „personalități flamande” și cuprindea frecvent una sau mai multe persoane care îndeplineau responsabilități în cadrul instituțiilor Uniunii.

Curtea de Conturi nu precizează care invitați specifici la mesele organizate la locul de origine al reclamantului, vizate la liniile nr. 22, 55, 110, 160, 216, 243, 245 și 279 din tabelul de recuperare, ar demonstra lipsa unor relații profesionale cu reclamantul. Prin urmare, este necesar ca Tribunalul să preia, în cadrul prezentei proceduri, aceeași apreciere precum cea reținută de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), amintită la punctul 377 de mai sus, și anume că cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare legate de aceste mese priveau cheltuieli care au fost efectuate în legătură cu atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi.

În schimb, Tribunalul observă că, în ceea ce privește toate cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare referitoare la mesele de la locul de origine al reclamantului, menționate la punctul 377 de mai sus, Curtea de Conturi evidențiază și cuantumul acestor cheltuieli, reproșându‑le în esență caracterul lor excesiv.

În această privință, trebuie să se constate că cheltuielile privind mesele menționate se ridică la suma de 2520,68 euro pentru 18 persoane (linia nr. 22), de 1976 de euro pentru 12 persoane (linia nr. 55), de 2271,36 euro pentru 11 persoane (linia nr. 110), de 3018,90 euro pentru 16 persoane (linia nr. 160), de 2340 de euro pentru 10 persoane (linia nr. 216), de 1897,28 euro pentru 9 persoane (linia nr. 243), de 2069,76 euro pentru 10 persoane (linia nr. 245) și de 1104 euro pentru 6 persoane (linia nr. 279). Întrucât aceste cheltuieli se situează între aproximativ 140 și 234 de euro pe persoană, trebuie să se considere că ele depășesc în mod vădit ceea ce este necesar pentru recepții la reședința privată a reclamantului, inclusiv, dacă ar fi existat, aranjamentele florale, conform notei din 22 aprilie 2004 (a se vedea punctul 16 de mai sus). În plus, trebuie să se țină seama de faptul că cheltuielile în cauză au fost efectuate în afara locului de repartizare al reclamantului.

Tribunalul constată că reclamantul nu prezintă nicio observație cu privire la caracterul rezonabil al sumelor menționate, deși, astfel cum s‑a precizat la punctul 336 de mai sus, îi revine sarcina de a combate criticile Curții de Conturi și de a demonstra că suportarea cheltuielilor de reprezentare din bugetul Uniunii era justificată și că decizia atacată este nelegală în măsura în care în aceasta s‑a considerat că respectivele cheltuieli au fost plătite în mod nejustificat.

În aceste împrejurări, ținând seama de considerațiile Tribunalului de la punctul 335 de mai sus, care se aplică mutatis mutandis meselor organizate la locul de origine al reclamantului, este necesar să se decidă că se va face o justă apreciere a faptelor din speță considerând că suma de 50 de euro pe persoană nu depășește ceea ce este necesar pentru mesele organizate la locul de origine al reclamantului, vizate la liniile nr. 22, 55, 110, 160, 216, 243, 245 și 279 din tabelul de recuperare.

În plus, din anexa 1 la nota din 22 aprilie 2004 referitoare la sugestiile privind cheltuielile de reprezentare și de protocol ale membrilor Curții de Conturi reiese că costurile referitoare la aceste cheltuieli la reședința privată a unui astfel de membru puteau viza printre altele aranjamentele florale care nu depășeau ceea ce era necesar în vederea organizării unei recepții (a se vedea punctul 17 de mai sus). Însă, Tribunalul constată că facturile din dosar, referitoare la fiecare dintre mesele organizate la locul de origine al reclamantului, vizate la liniile nr. 22, 55, 110, 160, 216, 243, 245 și 279 din tabelul de recuperare, nu conțin nicio precizare cu privire la aranjamentele florale prevăzute pentru aceste mese. Astfel, facturile pentru mesele vizate la liniile nr. 22, 55, 110, 160, 216, 243 și 245 nu privesc în esență decât prețul meniului pe persoană servit în cadrul meselor. Numai factura legată de masa vizată la linia nr. 279 menționează, printre alte servicii asigurate de o firmă de catering, o „decorațiune masă”, fără însă niciun indiciu că ar fi vorba despre aranjamente florale și fără nicio referire la prețul unor astfel de aranjamente, dacă ar fi existat. În orice caz, în măsura în care, în conformitate cu articolul 6 din Decizia nr. 7‑2004, pentru recepțiile la domiciliu, Curtea de Conturi rambursează cheltuielile suportate până la concurența documentelor justificative prezentate (a se vedea punctul 15 de mai sus), o singură mențiune privind un serviciu de „decorare masă” nu este suficientă pentru rambursarea cheltuielilor legate de aranjamentele florale.

În consecință, trebuie să se anuleze decizia atacată în măsura în care dispune recuperarea sumei de 900 de euro corespunzătoare liniei nr. 22, de 600 de euro linia nr. 55, de 550 de euro linia nr. 110, de 800 de euro linia nr. 160, de 500 de euro linia nr. 216, de 450 de euro linia nr. 243, de 500 de euro linia nr. 245 și de 300 de euro linia nr. 279, ceea ce constituie o sumă totală de 4600 de euro, și să se respingă al patrulea motiv în rest în ceea ce privește aceste cheltuieli.

Dintre cererile reclamantului vizate la liniile din tabelul de recuperare menționate la punctul 184 de mai sus, cererile de rambursare a cheltuielilor referitoare la utilizarea mașinii de serviciu și la recurgerea la serviciile unui șofer pe care Curtea de Conturi le consideră plătite în mod nejustificat de reclamant privesc liniile nr. 3, 31, 38, 57, 66, 103, 138, 142, 143, 161, 196, 199, 203, 211, 215, 237, 238, 277, 281, 293, 294, 296 (în parte), 310 (în parte), 313, 317, 319, 320, 330, 335, 336, 339, 347, 352, 354, 355, 373, 374, 379, 381, 382, 391, 402 și 403 din tabelul de recuperare.

Reclamantul consideră în esență că cererile de rambursare a cheltuielilor pentru șofer vizate la liniile menționate la punctul 394 de mai sus sunt legate de atribuțiile sale de membru al Curții de Conturi. În această privință, el face trimitere în esență la aprecierea reținută de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), arătând că prezenta procedură nu poate permite Curții de Conturi să o conteste.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, în prezenta procedură, astfel cum s‑a precizat la punctul 179 de mai sus, nu este necesar să se examineze pretinsa încălcare a principiului protecției încrederii legitime în ceea ce privește resursele angajate de Curtea de Conturi pentru cheltuieli privind utilizarea mașinii de serviciu și recurgerea la serviciile unui șofer. Prin urmare, în ceea ce privește cheltuielile menționate, trebuie să se examineze, având în vedere întinderea controlului Tribunalului în prezenta procedură, amintită la punctele 185-193 de mai sus, numai dacă, prin recuperarea acestora, Curtea de Conturi a săvârșit erori de apreciere.

În ceea ce privește liniile nr. 203, 211, 215, 238, 293, 294, 296 (în parte), 313, 330, 336, 339 (în parte), 352, 355, 381, 382 (în parte) și 402 din tabelul de recuperare, s‑a considerat la punctele 239 și 261 de mai sus că misiunile reclamantului vizate la liniile menționate nu aveau legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de membru al Curții de Conturi. Prin urmare, este necesar să se considere că cheltuielile pentru șofer vizate la aceleași linii sunt în mod corelativ lipsite de o asemenea legătură.

Același lucru este valabil în ceea ce privește cererile de rambursare a cheltuielilor pentru șofer vizate la liniile nr. 281, 293, 294 și 354 din tabelul de recuperare, referitoare la cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare efectuate pentru cine cu membri ai partidului politic în cauză, vizate la aceleași linii și considerate incompatibile cu atribuțiile sale de membru al Curții de Conturi (a se vedea punctele 329 și 371 de mai sus).

Aceeași concluzie se aplică în ceea ce privește cererile de rambursare a cheltuielilor pentru șofer vizate la liniile nr. 3, 31 și 66 din tabelul de recuperare, în măsura în care aceste cereri aveau ca obiect întâlnirea cu membri ai partidului politic în cauză.

În consecință, al patrulea motiv trebuie respins în măsura în care privește cheltuielile pentru șofer vizate la liniile nr. 3, 31, 66, 203, 211, 215, 238, 281, 293, 294, 296 (în parte), 313, 330, 336, 339 (în parte), 352, 354, 355, 381, 382 (în parte) și 402 din tabelul de recuperare.

Dintre cererile de rambursare a cheltuielilor pentru șofer menționate la punctul 394 de mai sus, cele vizate la liniile nr. 3, 31, 57, 66, 103, 143, 157, 161, 199, 237, 277, 310 (în parte), 335, 347, 354 și 391 din tabelul de recuperare sunt legate de cererile privind cheltuieli de misiune sau indemnizații zilnice sau, de asemenea, cheltuieli de reprezentare formulate de reclamant. Aceste din urmă cereri au fost examinate de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), pentru a stabili dacă erau legate de atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi.

În această privință, trebuie să se observe că, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), după ce a apreciat fiecare dintre cererile de rambursare a cheltuielilor de misiune sau a indemnizațiilor zilnice vizate la liniile nr. 31, 57, 66, 103, 143, 157, 161, 199, 237, 277, 310 (în parte), 335, 347 și 391 din tabelul de recuperare, având în vedere neregulile invocate de Curtea de Conturi în această procedură, Curtea a considerat în esență că ele priveau cheltuieli care fuseseră efectuate în legătură cu atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 494, 497, 500, 501, 504, 505, 515, 558, 559, 561-565, 576 și 735).

Reclamantul se întemeiază pe această apreciere a Curții în prezenta procedură pentru a demonstra că suportarea cheltuielilor efectuate ca urmare a cererilor de rambursare vizate la liniile menționate la punctul 401 de mai sus avea legătură cu atribuțiile sale și că decizia atacată este nelegală întrucât în aceasta s‑a considerat că respectivele cheltuieli au fost plătite în mod nejustificat.

Având în vedere argumentele reclamantului și observațiile care figurează la punctele 202-205 de mai sus, în cadrul examinării cererilor de rambursare a cheltuielilor pentru șofer menționate la punctul 401 de mai sus, trebuie să se aplice același raționament precum cel care figurează la punctele 220, 264, 338 și 378 de mai sus. Prin urmare, este necesar, mai întâi, să se examineze dacă Curtea de Conturi prezintă argumente și precizări noi în raport cu cele pe care le‑a prezentat în fața Curții în ceea ce privește aceste cereri și, în continuare, în cazul unui răspuns afirmativ, să se aprecieze dacă, ținând seama de aceste elemente, este necesar să se deducă aceleași concluzii precum Curtea (a se vedea punctul 205 de mai sus) în legătură cu cererile menționate.

În ceea ce privește cererile de rambursare a cheltuielilor de misiune sau a indemnizațiilor zilnice vizate la liniile nr. 57, 103, 143, 157, 161, 199, 237, 277, 310 (în parte), 335, 347 și 391 din tabelul de recuperare, în prezenta procedură s‑a concluzionat, ținându‑se seama de examinarea de la punctele 282-297, 301-305 și 308-313 de mai sus, că trebuie să se împărtășească aprecierea Curții în această privință. În măsura în care, în ceea ce privește cererile de rambursare a cheltuielilor pentru șofer la care se referă liniile menționate, Curtea de Conturi nu adaugă nimic nou în raport cu argumentele sale în fața Curții, este necesar, asemenea Curții, să se rețină că cheltuielile pentru șofer vizate la liniile menționate trebuie considerate ca fiind efectuate în legătură cu atribuțiile sale de membru al Curții de Conturi.

În aceste împrejurări, trebuie să se concluzioneze că, atunci când a considerat că cheltuielile pentru șofer vizate la liniile nr. 57, 103, 143, 157, 161, 199, 237, 277, 310 (în parte), 335, 347 și 391 din tabelul de recuperare sunt străine de atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi și a impus recuperarea lor, Curtea de Conturi a săvârșit o eroare de apreciere. Prin urmare, decizia atacată trebuie anulată în ceea ce privește cheltuielile pentru șofer vizate de liniile menționate pentru suma de 3224,72 euro. În această privință, în ceea ce privește cheltuielile vizate la linia nr. 310, trebuie să se calculeze o treime din aceste cheltuieli (153,65 euro).

În ceea ce privește cererile de rambursare a cheltuielilor pentru șofer vizate la liniile nr. 138, 196, 319, 320, 339 (în parte) și 382 (în parte) din tabelul de recuperare, trebuie să se constate că Curtea nu s‑a pronunțat cu privire la acestea în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782).

Aceste cereri sunt legate de cererile de rambursare a cheltuielilor de reprezentare ale reclamantului pentru care s‑a considerat că activitățile legate de acestea nu erau străine de atribuțiile sale de membru al Curții de Conturi (a se vedea punctele 342, 355 și 359 de mai sus).

În aplicarea aceluiași raționament precum cel care figurează la punctul 404 de mai sus, este necesar să se constate că, în ceea ce privește cererile de rambursare a cheltuielilor pentru șofer legate de liniile în cauză, Curtea de Conturi nu adaugă nimic nou în speță în raport cu argumentele pe care le‑a prezentat în fața Curții. Prin urmare, este necesar să se considere că cheltuielile pentru șofer vizate la liniile nr. 138, 196, 319, 320, 339 (în parte) și 382 (în parte) din tabelul de recuperare au fost efectuate în legătură cu atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi.

În aceste împrejurări, trebuie să se concluzioneze că, atunci când a considerat că cheltuielile pentru șofer vizate la liniile nr. 138, 196, 319, 320, 339 (în parte) și 382 (în parte) din tabelul de recuperare sunt străine de aceste atribuții și a impus recuperarea lor, Curtea de Conturi a săvârșit o eroare de apreciere. Prin urmare, decizia atacată trebuie anulată în ceea ce privește cheltuielile pentru șofer vizate la liniile nr. 138, 196, 319, 320, 339 (în parte) și 382 (în parte) din tabelul de recuperare pentru suma de 1158,83 euro. În această privință, în ceea ce privește cheltuielile pentru șofer vizate la liniile nr. 339 și 382, trebuie să se calculeze o pătrime din aceste cheltuieli în ceea ce privește linia nr. 339 (74,13 euro) și o treime din cheltuielile în cauză cu privire la linia nr. 382 (165,70 euro).

Cele două cereri de rambursare a cheltuielilor pentru șofer menționate la punctul 394 de mai sus și care vizează liniile nr. 379 și 403 din tabelul de recuperare nu au fost examinate în mod expres de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782).

În această privință, având în vedere sarcina probei amintită la punctul 193 de mai sus, revine reclamantului obligația de a demonstra că suportarea din bugetul Uniunii a cheltuielilor pentru șofer în cauză legate de liniile nr. 379 și 403 din tabelul de recuperare era justificată și că decizia atacată este nelegală întrucât în aceasta s‑a considerat că respectivele cheltuieli au fost plătite în mod nejustificat.

Este necesar să se observe că, în ceea ce privește cheltuielile pentru șofer vizate la linia nr. 379, acestea nu erau legate de o misiune pentru reclamant. Din ordinul de misiune al șoferului reiese că obiectul acesteia consta în conducerea reclamantului de la Luxemburg la Bruxelles și ulterior la locul său de origine, șoferul petrecând noaptea la hotel și întorcându‑se la Luxemburg cu trenul.

În schimb, în ceea ce privește cheltuielile pentru șofer vizate la linia nr. 403, acestea erau legate de o misiune a reclamantului fără indemnizații. Din ordinul de misiune reiese că aceasta privea „Avocatul […]” și traseul Luxemburg‑Dijon‑Luxemburg. Potrivit Curții de Conturi, natura reală a activității vizate la această linie era de a achiziționa o podgorie.

Reclamantul se limitează să considere că, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost calificate drept nelegale de Curte, ele nu pot fi considerate ca atare în prezenta procedură.

Or, trebuie să se constate că, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a considerat nelegale misiunile unui șofer care au ca obiect conducerea reclamantului pentru un motiv necunoscut sau clar detașabil de atribuțiile sale (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 711-716).

În lipsa prezentării de către reclamant a unor elemente de natură să dovedească faptul că cheltuielile pentru șofer vizate la liniile nr. 379 și 403 din tabelul de recuperare se raportau la deplasări legate de exercitarea atribuțiilor sale și să conteste afirmațiile Curții de Conturi cu privire la caracterul privat al acestor cheltuieli, este necesar să se considere că în mod întemeiat Curtea de Conturi le‑a calificat drept creanțe și a impus recuperarea lor.

În consecință, al patrulea motiv trebuie respins în ceea ce privește contestarea legalității recuperării referitoare la cheltuielile pentru șofer vizate la liniile nr. 379 și 403 din tabelul de recuperare.

În decizia atacată, Curtea de Conturi consideră nelegală misiunea șoferului vizată la linia nr. 38 din tabelul de recuperare, în cadrul căreia un șofer s‑ar fi deplasat de la Luxemburg la locul de vacanță al reclamantului din Elveția pentru a‑l conduce înapoi la locul său de origine.

Reclamantul se întemeiază în esență pe aprecierea reținută de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), potrivit căreia, deși motivul misiunii șoferului menționate la linia nr. 38 din tabelul de recuperare, invocat de Curtea de Conturi, și anume luarea acestuia cu mașina de la locul său de vacanță, ar fi de natură să dovedească nelegalitatea respectivei misiuni, el nega faptul că a autorizat o atare misiune, iar Curtea de Conturi nu a dovedit că misiunea amintită a avut loc efectiv, dosarul de care dispunea Curtea necuprinzând ordinul de misiune semnat de acesta (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 717).

Curtea a constatat de asemenea că, în cadrul organizării puse în aplicare la Curtea de Conturi până la 5 octombrie 2016, îi revenea unui membru al acesteia din urmă sarcina de a semna ordinele de misiune ale șoferilor ale căror servicii le utiliza (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 698).

În prezenta procedură, Curtea de Conturi arată că nu exista un ordin de misiune în ceea ce îl privește pe reclamant, ceea ce ar fi suficient în sine pentru a constata nelegalitatea misiunii șoferului. Ea susține de asemenea că reclamantul, în calitate de ordonator de credite al șoferului, a solicitat și a validat misiunea în cauză în sistemul electronic MISPROD, utilizat la momentul respectiv de aceasta pentru a atesta realitatea misiunii.

Desigur, dosarul nu conține nicio misiune a șoferului pentru activitatea vizată la linia nr. 38 din tabelul de recuperare, semnată de mâna reclamantului, astfel cum impuneau normele în vigoare la acea dată. Totuși, deși această muncă administrativă nu a fost efectuată, nu este mai puțin adevărat că este cert că cheltuielile pentru activitatea respectivă au fost efectuate de un șofer între 7 și 9 martie 2009, în cuantum de 716,82 euro. În plus, Curtea de Conturi anexează la dosar extrasele din sistemul electronic MISPROD din care reiese că reclamantul era ordonatorul de credite al misiunii șoferului său de a‑l lua cu mașina dintr‑un oraș din Elveția. Aceste extrase confirmă de asemenea afirmațiile Curții de Conturi cu privire la activitățile șoferului legate de cererea de rambursare vizată la linia menționată, potrivit cărora șoferul a petrecut noaptea de 7 spre 8 martie 2009 într‑un hotel din Elveția, l‑a condus pe reclamant înapoi la locul său de origine la 8 martie 2009, unde a petrecut noaptea de 8 spre 9 martie 2009 într‑un hotel, și ulterior s‑a întors la Luxemburg la 9 martie 2009.

Reclamantul nu prezintă nicio observație în ceea ce privește aceste afirmații ale Curții de Conturi, deși îi revine în prezenta procedură sarcina de a demonstra (a se vedea punctul 193 de mai sus) că suportarea din bugetul Uniunii a cheltuielilor pentru șofer în cauză era justificată și că decizia atacată era nelegală întrucât în aceasta s‑a considerat că respectivele cheltuieli au fost plătite în mod nejustificat.

În aceste împrejurări, trebuie să se considere nelegale cheltuielile pentru șofer vizate la linia nr. 38 din tabelul de recuperare și să se respingă al patrulea motiv în ceea ce privește această linie.

Misiunile șoferului vizate la liniile nr. 106, 147, 151, 153, 167 și 214 din tabelul de recuperare aveau ca obiect conducerea cu mașina a reclamantului în cadrul unor misiuni referitoare la programări medicale.

Reclamantul face trimitere în această privință în esență la aprecierea reținută de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782).

Curtea de Conturi susține că misiunile de șofer vizate la liniile menționate la punctul 426 de mai sus erau nelegale, întrucât misiunile corespunzătoare ale reclamantului erau „misiuni fără indemnizație” sau erau „încheia[te] fără cheltuieli”. În opinia sa, din moment ce aceste misiuni nu constituiau o misiune în temeiul reglementării sale interne, ele nu puteau permite recurgerea la serviciile unui șofer.

Trebuie amintit că, în ceea ce privește misiunile de șofer menționate, Curtea a arătat în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), următoarele: „777 Nu se poate considera că misiunile în discuție ale [reclamantului] sunt legate de exercitarea atribuțiilor sale de membru al Curții de Conturi, din moment ce nici nu s‑a susținut, nici a fortiori nu s‑a stabilit că aceste programări ar fi avut legătură cu vizitele medicale obligatorii în această calitate. 778 Cu toate acestea, este necesar să se arate că [reclamantul] nu a solicitat, în temeiul acestor misiuni, rambursarea unor cheltuieli de misiune sau plata unor indemnizații zilnice. Așadar, singurele costuri pe care le‑au implicat misiunile menționate pentru Curtea de Conturi priveau utilizarea mașinii de serviciu și recurgerea la serviciile unui șofer. 779 Or, pe de o parte, comentariile referitoare la Decizia nr. 33‑2004 și comentariile referitoare la Decizia nr. 19‑2009 prezintă o ambiguitate notabilă în ceea ce privește posibilitatea de a considera un traseu destinat deplasării la o programare medicală drept o «altă deplasare legată de exercitarea atribuțiilor», în sensul articolului 4 din fiecare dintre aceste decizii. 780 Astfel, în enumerarea «cazurilor de forță majoră» care pot fi considerate drept o asemenea deplasare figurau «controalele medicale». 781 Desigur, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă a Curții, stabilită în diferite domenii ale dreptului Uniunii, că noțiunea de forță majoră trebuie să fie înțeleasă în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobișnuite și imprevizibile, ale căror consecințe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenței manifestate (Hotărârea din 25 ianuarie 2017, Vilkas,C‑640/15, EU:C:2017:39, punctul 53 și jurisprudența citată). 782 Prin urmare, deși utilizarea noțiunii de «forță majoră» implică, în mod normal, un caracter imprevizibil, atât textul comentariilor referitoare la Decizia nr. 33‑2004, cât și texul comentariilor referitoare la Decizia nr. 19‑2009 cuprindea în această privință o incoerență, întrucât noțiunea de «controale medicale» exclude orice dimensiune de urgență sau de imprevizibilitate. 783 Pe de altă parte, deși recurgerea la un șofer în cadrul unei «alte deplasări legate de exercitarea atribuțiilor» nu impune, prin definiție, ca membrul în cauză al Curții de Conturi să fie în misiune, trebuie să se constate că, solicitând în mod transparent o autorizare din partea respectivei instituții pentru a se deplasa, în cadrul unei misiuni, la o programare medicală, [reclamantul] i‑a permis acesteia să efectueze un control prealabil și să se opună, dacă considera necesar, utilizării resurselor Curții de Conturi pe care o preconiza. 784 Având în vedere aceste două elemente, nelegalitatea misiunilor [reclamantului] și ale șoferului repartizat cabinetului său [vizate în special la liniile nr. 106, 151, 153, 167 și 214 din tabelul de recuperare] nu prezintă un caracter vădit care să permită ca ea să îi fie reproșată [reclamantului] în cadrul prezentei proceduri.”

Aceste considerații și concluzii ale Curții din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), trebuie aplicate în prezenta cauză în ceea ce privește aceleași misiuni de șofer, vizate la liniile nr. 106, 151, 153, 167 și 214 din tabelul de recuperare.

În plus, acest raționament al Curții este aplicabil și misiunii de șofer vizate la linia nr. 147, care include cheltuielile de transport pentru șofer legate de două programări medicale ale reclamantului. În această privință, având în vedere împrejurarea că aceste programări, pentru care reclamantul a solicitat autorizarea Curții de Conturi, au avut loc în timpul unei deplasări, cu utilizarea unui vehicul de serviciu, la o reuniune a Comisiei pentru control bugetar a Parlamentului și la o conferință de prânz a unei asociații (a se vedea de asemenea punctul 132 de mai sus), cererea sa de recurgere la serviciile unui șofer pentru a se întoarce la Luxemburg nu poate fi considerată nelegală, chiar dacă aceasta presupunea ca șoferul în cauză să ia trenul de la Luxemburg până la Bruxelles.

Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se considere că, atunci când a calificat drept creanțe cheltuielile pentru șofer vizate la liniile nr. 106, 147, 151, 153, 167 și 214 din tabelul de recuperare și a impus recuperarea lor, Curtea de Conturi a săvârșit o eroare de apreciere. Prin urmare, decizia atacată trebuie anulată în ceea ce privește cheltuielile pentru șofer vizate de aceste linii pentru suma de 1689,25 euro.

Misiunea de șofer vizată la linia nr. 142 din tabelul de recuperare privește cheltuielile efectuate pentru aducerea vehiculului de serviciu al reclamantului la locul de vacanță al acestuia din Elveția. În decizia atacată, Curtea de Conturi ține seama de rambursarea de către reclamant a sumelor cheltuite cu ocazia acestei deplasări a șoferului. Însă, ea consideră că partea din salariul șoferului utilizată în mod nejustificat nu a fost recuperată.

Reclamantul contestă faptul că salariul șoferului vizat de misiunea prezentată la linia nr. 142 din tabelul de recuperare ar constitui o creanță a Curții de Conturi în privința sa. Astfel, el precizează că, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a considerat că nu era vorba despre o nelegalitate.

În Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), Curtea a concluzionat că, deși nelegalitatea misiunii de șofer citată la linia nr. 142 din tabelul de recuperare nu este contestată, această nelegalitate nu poate fi reproșată reclamantului în cadrul procedurii în fața sa (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 752). În această privință, ea a constatat că, deși părțile erau în dezacord cu privire la obiectul exact al acestei misiuni, afirmația reclamantului potrivit căreia misiunea menționată urmărea, cu acordul responsabilului șoferilor Curții de Conturi, recuperarea mașinii de serviciu în urma unui accident corespundea în esență declarațiilor șoferului vizat în cursul audierii sale de către OLAF la 16 octombrie 2017 (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 754). În plus, Curtea a arătat că s‑a stabilit că, după ce a fost informat cu privire la o posibilă nelegalitate a misiunii șoferului în cauză, reclamantul a contactat administrația Curții de Conturi, în cursul anului 2011, pentru a rambursa sumele care ar fi fost suportate în mod nejustificat de către aceasta din urmă cu ocazia acestei misiuni și că sumele respective au fost deduse din salariul său (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 755).

În speță, este suficient să se constate, astfel cum s‑a amintit la punctul 35 de mai sus, că, în anul 2011, Curtea de Conturi a pus la dispoziția reclamantului serviciile unui șofer, astfel încât salariul acestui șofer trebuia plătit de Curtea de Conturi și că, prin urmare, nu a fost stabilit niciun prejudiciu financiar suferit de aceasta în acest sens.

În consecință, atunci când a calificat drept creanță salariul șoferului vizat la linia nr. 142 din tabelul de recuperare și a impus recuperarea acestuia, Curtea de Conturi a săvârșit o eroare de apreciere. Prin urmare, decizia atacată trebuie anulată în ceea ce privește cheltuielile pentru șofer vizate la această linie pentru suma de 185,43 euro.

Misiunea de șofer vizată la linia nr. 187 din tabelul de recuperare avea ca obiect „invitația oficială [a unei prințese]”. Curtea de Conturi consideră că această misiune era nelegală, întrucât misiunea corespunzătoare a reclamantului era o „misiune fără indemnizație”. Mai precis, ea precizează că reclamantul era în misiune la Bruxelles, însoțit de șoferul său și de vehiculul de serviciu, dar că a decis totuși să păstreze vehiculul de serviciu pentru activitățile sale private în weekend, în timp ce șoferul a fost obligat să se întoarcă la Luxemburg cu trenul.

Reclamantul face trimitere în esență la aprecierea reținută de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), în care Curtea a concluzionat în esență că nu era util să se stabilească dacă Curtea de Conturi putea în mod valabil să îi impute reclamantului o practică potrivit căreia păstrarea de către acesta a vehiculului său de serviciu ar fi determinat o călătorie cu trenul a șoferului (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 798).

În prezenta procedură și potrivit unui raționament similar celui referitor la cererea de rambursare vizată la linia nr. 147 (a se vedea punctul 431 de mai sus), este suficient să se constate că Curtea de Conturi nu contestă legalitatea deplasării reclamantului ca răspuns la o invitație a personalității în cauză și că ea nu precizează nici pentru care activități private reclamantul a păstrat vehiculul de serviciu în weekend. În aceste împrejurări și având în vedere împrejurarea că misiunea corespunzătoare a reclamantului era autorizată de Curtea de Conturi, cererea sa de utilizare a serviciilor unui șofer nu poate fi considerată nelegală.

În consecință, atunci când a calificat drept creanță cheltuielile pentru șofer vizate la linia nr. 187 din tabelul de recuperare și a impus recuperarea acestora, Curtea de Conturi a săvârșit o eroare de apreciere. Prin urmare, decizia atacată trebuie anulată în ceea ce privește aceste cheltuieli pentru șofer, pentru suma de 42,64 euro.

Misiunea șoferului vizată la linia nr. 247 avea ca obiect conducerea mașinii oficiale a reclamantului, utilizată de acesta, la un service în Belgia în vederea efectuării reviziei acesteia.

Reclamantul consideră în esență că trebuie să se țină seama de considerațiile Curții din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782). În această privință, după ce a constatat că misiunea șoferului vizată la linia nr. 247 urmărea, potrivit reclamantului, ducerea mașinii sale de serviciu la un service în vederea efectuării reviziei acesteia, Curtea a considerat că argumentul Curții de Conturi nu putea, în lipsa oricărui document care să susțină acest argument, să fie reținut (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 748 și 749).

În prezenta procedură, Curtea de Conturi arată că service‑ul însărcinat cu revizia mașinii oficiale a reclamantului era situat, potrivit contractului de leasing în vigoare, în Luxemburg, astfel încât obiectul misiunii în cauză nu putea corespunde unei asemenea revizii.

În această privință, urmând același raționament precum cel care figurează la punctul 404 de mai sus, este suficient să se observe că dosarul nu conține niciun alt element care să demonstreze realitatea afirmației Curții de Conturi potrivit căreia revizia acestei mașini era asigurată de un service situat într‑o altă țară. Prin urmare, Tribunalul trebuie să preia, în cadrul prezentei proceduri, aceeași apreciere precum cea reținută de Curte în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), amintită la punctul 443 de mai sus.

În consecință, atunci când a calificat drept creanță cheltuielile pentru șofer vizate la linia nr. 247 din tabelul de recuperare și a impus recuperarea acestora, Curtea de Conturi a săvârșit o eroare de apreciere. Prin urmare, decizia atacată trebuie anulată în ceea ce privește aceste cheltuieli pentru suma de 239,10 euro.

În ceea ce privește cheltuielile pentru șofer vizate la liniile nr. 176, 317, 373 și 374 din tabelul de recuperare, reclamantul consideră în esență că trebuie să se țină seama de considerațiile Curții din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782). În această privință, Curtea nu a constatat nelegalitatea misiunilor de șofer în ceea ce privește liniile nr. 176, 317, 373 și 374 din tabelul de recuperare, din moment ce dosarul de care dispunea nu cuprindea ordinele de misiune ale reclamantului la care se referea Curtea de Conturi și nu permitea, așadar, să se demonstreze că traseele contestate nu erau acoperite în mod justificat de aceste ordine de misiune (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 735).

În aplicarea raționamentului care figurează la punctul 404 de mai sus, trebuie să se constate că, în prezenta procedură, Curtea de Conturi arată, făcând trimitere la ordinele de misiune aferente care figurează în anexe, că misiunile vizate la liniile nr. 176, 317, 373 și 374 din tabelul de recuperare ar fi trebuit să înceapă și să se încheie în Luxemburg.

În această privință, este suficient să se observe, asemenea Curții, că dosarul aflat pe rolul Tribunalului nu cuprinde în speță nici ordinele de misiune ale reclamantului legate de cheltuielile pentru șofer vizate la liniile nr. 176, 317, 373 și 374 din tabelul de recuperare, astfel încât nelegalitatea cheltuielilor în cauză nu este suficient dovedită pentru a putea fi reproșată reclamantului.

În aceste împrejurări, trebuie să se concluzioneze că, atunci când a considerat că cheltuielile pentru șofer vizate la liniile nr. 176, 317, 373 și 374 din tabelul de recuperare sunt străine de atribuțiile reclamantului în calitate de membru al Curții de Conturi și a impus recuperarea lor, Curtea de Conturi a săvârșit o eroare de apreciere. Prin urmare, decizia atacată trebuie anulată în măsura în care prin aceasta se solicită rambursarea acestor cheltuieli pentru suma de 1431,93 euro.

Având în vedere cele ce precedă, decizia atacată trebuie anulată în ceea ce privește cheltuielile pentru șofer vizate la liniile nr. 57, 103, 106, 138, 142, 143, 147, 151, 153, 157, 161, 167, 176, 187, 196, 199, 214, 237, 247, 277, 310 (în parte), 317, 319, 320, 335, 339 (în parte), 347, 354, 373, 374, 382 (în parte) și 391 din tabelul de recuperare pentru suma de 7971,90 euro. Al patrulea motiv trebuie respins în rest în ceea ce privește aceste alte cheltuieli.

Ținând seama de cele ce precedă, decizia atacată trebuie anulată în măsura în care dispune recuperarea privind cererile de rambursare a cheltuielilor vizate la liniile menționate la punctele 320, 375, 393 și 451 de mai sus pentru suma de 16084,01 euro. Al patrulea motiv trebuie respins în rest.

În cadrul acestui motiv, reclamantul susține că, din cauza unei proceduri penale în curs în Marele Ducat al Luxemburgului, Curtea de Conturi nu se putea pronunța înainte de adoptarea unei decizii de către autoritățile penale luxemburgheze sesizate cu privire la aceleași fapte precum cele pe care se întemeiază decizia atacată. Pentru că nu a așteptat finalizarea procedurii penale, aceasta nu ar fi respectat adagiul potrivit căruia penalul ține în loc administrativul. În observațiile sale cu privire la consecințele care trebuie deduse din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), pentru prezenta cauză, reclamantul consideră că Curtea nu s‑a pronunțat cu privire la prezentul motiv.

Curtea de Conturi contestă argumentele reclamantului.

Trebuie să se constate, asemenea Curții de Conturi, că Curtea a respins, în Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), o argumentație similară a reclamantului, întemeiată pe existența unei proceduri penale în curs în Marele Ducat al Luxemburgului. În această privință, mai întâi, Curtea a arătat că nicio dispoziție a dreptului Uniunii nu prevedea că o procedură inițiată în fața acesteia în temeiul articolului 286 alineatul (6) TFUE trebuia suspendată atunci când a fost inițiată o procedură penală privind, în tot sau în parte, aceleași fapte (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 83). În continuare, după ce a invocat articolul 25 din anexa IX la statut, care prevede că, atunci când funcționarul se află sub urmărire penală pentru aceleași fapte, situația sa disciplinară este reglementată definitiv numai după ce hotărârea pronunțată de instanța competentă a devenit definitivă, Curtea a arătat că procedurile care se raportează la încălcarea de către un membru al Curții de Conturi a obligațiilor care decurg din funcția sa țineau de o cale de drept autonomă, prevăzută la articolul 286 alineatul (6) TFUE, și că, așadar, aceste proceduri nu erau guvernate de normele referitoare la procedura disciplinară enunțate de statut (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctele 84 și 85). În sfârșit, Curtea a concluzionat că o eventuală suspendare a procedurii prevăzute la articolul 286 alineatul (6) TFUE în așteptarea rezultatului procedurii penale inițiate în Marele Ducat al Luxemburgului nu era necesară din moment ce, în orice caz, rezultatul acestei proceduri nu era de natură să limiteze întinderea aprecierilor pe care Curtea era ținută să le efectueze pentru a se pronunța asupra prezentei acțiuni (Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten, C‑130/19, EU:C:2021:782, punctul 88).

Acest raționament trebuie transpus în prezenta procedură, introdusă în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE. Astfel, nicio normă de drept al Uniunii nu prevede că o procedură inițiată în fața Tribunalului în temeiul acestei dispoziții trebuie suspendată atunci când a fost inițiată o procedură penală privind, în tot sau în parte, aceleași fapte. În plus, consecințele financiare care rezultă din încălcarea de către un membru al Curții de Conturi a obligațiilor care decurg din funcția sa nu sunt reglementate de normele privind procedura disciplinară prevăzute de statut. Aceste consecințe financiare au fost aplicate în conformitate cu dispozițiile articolelor 98 și 100 din Regulamentul 2018/1046. Pe de altă parte, în cadrul prezentei proceduri, este de asemenea posibil să se concluzioneze că o eventuală suspendare a acestei proceduri, în așteptarea rezultatului procedurii penale inițiate în Marele Ducat al Luxemburgului, nu ar fi necesară, din moment ce, în orice caz, rezultatul acestei proceduri nu ar fi de natură să limiteze întinderea aprecierilor pe care Tribunalul este ținut să le efectueze pentru a se pronunța asupra prezentei acțiuni.

În lumina celor ce precedă, prezentul motiv trebuie respins ca nefondat.

Reclamantul contestă angajarea răspunderii sale în calitatea sa de ordonator de credite pentru cheltuielile pentru șoferii săi, care s‑ar ridica la 30501,27 euro cu titlu de salarii ale acestora și la 40595,15 euro cu titlu de cheltuieli de misiune și de indemnizații zilnice. El face trimitere la articolul 75 din Regulamentul nr. 966/2012 și consideră că această răspundere nu ar putea fi angajată decât în cazul unei „abateri intenționate” sau al unei „neglijențe grave” din partea sa în calitate de ordonator de credite privind misiunile șoferilor. El arată de asemenea că această dispoziție, precum și articolul 94 din Regulamentul 2018/1046 prevăd o sesizare a grupului specializat în domeniul neregulilor financiare în cazul în care este angajată răspunderea unui actor financiar. În plus, reclamantul amintește că el nu este ordonatorul de credite privind indemnizațiile zilnice ale șoferilor care l‑au condus sau remunerația lor.

Reclamantul consideră că Curtea de Conturi a încălcat, pe de o parte, obligația sa de motivare întrucât a omis, în decizia atacată, să răspundă la „unul dintre argumentele invocate de [el] în cadrul exercitării dreptului său de a fi ascultat” și, pe de altă parte, articolul 75 din Regulamentul nr. 966/2012 sau articolul 94 din Regulamentul 2018/1046.

Cu titlu de comparație, reclamantul arată că calitatea de ordonator de credite a celor doi președinți ai Curții de Conturi în cursul celor două mandate ale sale pentru cheltuielile lor de misiune, de reprezentare și de protocol nu a condus la o angajare a răspunderii lor. Pe de altă parte, el susține că cheltuielile de misiune ale șoferilor erau conforme cu cadrul juridic în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiului, și anume în special cu Deciziile nr. 33‑2004 și nr. 19‑2009.

În observațiile sale cu privire la consecințele care trebuie deduse din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), pentru prezenta cauză, reclamantul arată că Curtea nu s‑a pronunțat cu privire la prezentul motiv, care nu a fost invocat în cadrul procedurii cu care a fost sesizată de Curtea de Conturi.

Curtea de Conturi contestă argumentele reclamantului.

În primul rând, în ceea ce privește critica întemeiată pe încălcarea obligației de motivare, reclamantul se limitează să arate că decizia atacată nu răspunde la unul dintre argumentele sale invocate în cadrul exercitării dreptului său de a fi ascultat. Întrucât nu există nicio precizare cu privire la argumentul care ar fi astfel avut în vedere, este necesar să se considere că prezenta critică nu îndeplinește cerințele impuse de articolul 76 litera (d) din Regulamentul de procedură al Tribunalului în ceea ce privește claritatea și precizia și, prin urmare, că trebuie respins ca inadmisibil.

Astfel, în temeiul articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din același statut, precum și al articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, cererea introductivă trebuie să cuprindă obiectul litigiului, motivele și argumentele invocate, precum și o expunere sumară a motivelor menționate. Această expunere trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să aibă nevoie de alte informații. Pentru a asigura securitatea juridică și o bună administrare a justiției, este necesar, pentru a fi admisibilă o acțiune, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta să rezulte în mod coerent și inteligibil din însăși cererea introductivă (a se vedea în acest sens Ordonanța din 28 aprilie 1993, De Hoe/Comisia,T‑85/92, EU:T:1993:39, punctul 20 și jurisprudența citată). Cererea introductivă trebuie, prin urmare, să clarifice în ce constă motivul pe care se întemeiază acțiunea, astfel încât simpla enunțare abstractă a acestuia nu îndeplinește cerințele prevăzute de Regulamentul de procedură. Cerințe similare se impun atunci când o critică este invocată în susținerea unui motiv (a se vedea Hotărârea din 25 martie 2015, Belgia/Comisia, T‑538/11, EU:T:2015:188, punctul 131 și jurisprudența citată, și Ordonanța din 27 noiembrie 2020, PL/Comisia, T‑728/19, nepublicată, EU:T:2020:575, punctul 64).

[Astfel cum a fost îndreptat prin Ordonanța din 24 iunie 2025] În al doilea rând, în ceea ce privește critica întemeiată pe încălcarea articolului 75 din Regulamentul nr. 966/2012 sau a articolului 94 din Regulamentul 2018/1046, reclamantul a precizat în ședință că aceasta viza în realitate articolul 73 din Regulamentul nr. 966/2012 sau articolul 92 din Regulamentul 2018/1046.

În ceea ce privește examinarea pe fond a criticii întemeiate pe încălcarea acestor din urmă dispoziții, este suficient să se observe că din regimul aplicabil recurgerii la serviciile unui șofer de către un membru al Curții de Conturi, astfel cum a precizat Curtea la punctele 695-700 din Hotărârea din 30 septembrie 2021, Curtea de Conturi/Pinxten (C‑130/19, EU:C:2021:782), reiese că îi revenea reclamantului, în calitate de ordonator de credite privind misiunile șoferilor, sarcina de a se asigura că atunci când întocmește ordinele de misiune ale șoferilor, normele aplicabile în această privință sunt respectate. Această cerință trebuie considerată independentă de orice eventuală recurgere la procedura prevăzută la articolul 73 din Regulamentul nr. 966/2012 sau la articolul 92 din Regulamentul 2018/1046 sau chiar la sesizarea OLAF. Prin urmare, aceste dispoziții sunt lipsite de relevanță pentru prezenta procedură.

În plus, răspunderea reclamantului în calitate de ordonator de credite privind misiunile șoferilor pentru fapte săvârșite cu intenție sau din neglijență gravă nu poate fi comparată cu cea a președintelui Curții de Conturi în calitatea sa de ordonator de credite pentru cheltuielile de misiune, de reprezentare și de protocol efectuate de membrii Curții de Conturi. Astfel, misiunile șoferilor sunt legate de activitățile reclamantului însuși, în timp ce între membrul Curții de Conturi și președintele acesteia nu există o asemenea legătură în ceea ce privește misiunile primului.

Având în vedere cele ce precedă, critica întemeiată pe încălcarea articolului 73 din Regulamentul nr. 966/2012 sau a articolului 92 din Regulamentul 2018/1046 trebuie respinsă ca nefondată.

Pe de altă parte, în ceea ce privește critica prin care reclamantul contestă răspunderea sa pentru cheltuielile pentru șoferii săi, care s‑ar ridica la 30501,27 euro cu titlu de salarii ale acestora și la 40595,15 euro cu titlu de cheltuieli de misiune și de indemnizații zilnice, o astfel de critică se suprapune în esență cu cea întemeiată pe existența unor „erori vădite”, examinată deja în cadrul celui de al patrulea motiv (a se vedea punctele 394-451 de mai sus).

Având în vedere cele ce precedă, al șaselea motiv trebuie respins în totalitate.

Având în vedere tot ceea ce precedă, fără a fi necesară adoptarea măsurilor de organizare a procedurii solicitate de reclamant, decizia atacată trebuie anulată în măsura în care se referă, pe de o parte, la cererile de rambursare a cheltuielilor considerate de Tribunal la punctul 162 de mai sus ca fiind prescrise și, pe de altă parte, la cele menționate la punctul 452 de mai sus. În total, cheltuielile legate de toate aceste cereri se ridică la un cuantum total de 19254,20 euro. Cererea de anulare a deciziei atacate trebuie respinsă în rest.

Trebuie să se observe că, în cadrul concluziilor în anulare, imediat după cererea sa de anulare a deciziei atacate, reclamantul solicită, „dacă este necesar”, anularea deciziilor contabilei Curții de Conturi din 4 și 7 iunie 2019. În această privință, este necesar să se considere că, fără a invoca vreo critică îndreptată în mod specific împotriva acestor două decizii, reclamantul solicită anularea lor în ceea ce privește suma care figurează în acestea, majorată cu dobânzi începând de la 31 mai 2019, ceea ce, potrivit calculelor contabilei Curții de Conturi, se ridica la suma de 153584,10 euro la 4 iunie 2019 și la suma de 153495,84 euro la 7 iunie 2019.

În speță, trebuie să se constate că, prin scrisoarea din 7 iunie 2019, contabila Curții de Conturi a constatat că plata a fost efectuată luându‑se în considerare dobânzile datorate la data respectivă (a se vedea punctul 57 de mai sus). Prin urmare, având în vedere concluzia de la punctul 471 de mai sus, este necesar să se admită concluziile în anularea deciziei contabilei Curții de Conturi cuprinse în scrisoarea sa din 7 iunie 2019, în măsura în care aceasta prevede plata dobânzilor de întârziere de 3,5 % din suma indicată la punctul 471 de mai sus.

În aceste împrejurări, nu este necesar să se anuleze Decizia din 4 iunie 2019, care conține o sumă majorată cu dobânzile aferente perioadei 31 mai-4 iunie 2019, alta decât cea constatată de contabila Curții de Conturi la 7 iunie 2019 și plătită efectiv de reclamant.

Reclamantul solicită Tribunalului să oblige Curtea de Conturi să îi ramburseze suma pe care aceasta a calificat‑o drept plată nedatorată și să îi plătească dobânzi de 3,5 % începând de la 31 mai 2019, data limită care i‑a fost impusă prin decizia atacată pentru plata unei sume totale de 153407,58 euro, până la plata integrală.

Trebuie amintit că anularea unui act de către instanța Uniunii are drept efect eliminarea retroactivă a acestui act din ordinea juridică (a se vedea Hotărârea din 30 iunie 2021, Mélin/Parlamentul, T‑51/20, nepublicată, EU:T:2021:398, punctul 68 și jurisprudența citată).

În conformitate cu articolul 266 TFUE, instituția, organul, oficiul sau agenția emitentă a actului anulat trebuie să ia măsurile impuse de executarea hotărârii de anulare. Prin urmare, instituția pârâtă este obligată, în temeiul acestei dispoziții, să ia măsurile necesare pentru a înlătura efectele nelegalităților constatate (a se vedea Hotărârea din 30 iunie 2021, Mélin/Parlamentul, T‑51/20, nepublicată, EU:T:2021:398, punctul 69 și jurisprudența citată).

În plus, atunci când actul anulat a fost deja executat, anularea efectelor acestuia impune în principiu restabilirea situației juridice în care se afla reclamantul anterior adoptării sale (a se vedea Hotărârea din 30 iunie 2021, Mélin/Parlamentul, T‑51/20, nepublicată, EU:T:2021:398, punctul 70 și jurisprudența citată).

În ceea ce privește plata dobânzilor de 3,5 % începând de la 31 mai 2019, trebuie să se observe cele ce urmează.

Din jurisprudența Curții reiese că, atunci când au fost percepute sume cu încălcarea dreptului Uniunii, decurge din acest drept obligația restituirii acestora cu dobândă. Această situație se regăsește printre altele în cazul sumelor care au fost percepute în aplicarea unui act al Uniunii, declarat nevalid sau anulat de instanța Uniunii (Hotărârea din 20 ianuarie 2021, Comisia/Printeos, C‑301/19 P, EU:C:2021:39, punctele 66 și 67).

În ceea ce privește în special anularea de către instanța Uniunii a unui act care a implicat plata unei sume către Uniune, Curtea a statuat că plata dobânzilor moratorii constituie o măsură de executare a hotărârii de anulare, în sensul articolului 266 primul paragraf TFUE, în măsura în care urmărește să compenseze forfetar privarea de beneficiile unei creanțe și să încurajeze debitorul să execute, în cel mai scurt timp, hotărârea de anulare (Hotărârea din 20 ianuarie 2021, Comisia/Printeos, C‑301/19 P, EU:C:2021:39, punctul 68).

În speță, așa cum a precizat Curtea de Conturi în ședință, dobânzile trebuie calculate începând de la 7 iunie 2019, și anume de la plata efectuată de reclamant. Astfel, acordarea dobânzilor moratorii de la data plății sumei în cauză de către reclamant urmărește obiectivul de a despăgubi forfetar privarea reclamantului de beneficiile fondurilor sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 ianuarie 2021, Comisia/Printeos, C‑301/19 P, EU:C:2021:39, punctul 85).

În ceea ce privește rata dobânzilor solicitată de reclamant, și anume 3,5 %, potrivit jurisprudenței, în temeiul articolului 99 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul 2018/1046, rata dobânzii aplicabilă se calculează pe baza ratei utilizate de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru principalele sale operațiuni de refinanțare în vigoare în prima zi calendaristică a lunii de scadență a plății, majorată cu trei puncte procentuale și jumătate (a se vedea prin analogie Ordonanța din 27 ianuarie 2016, ANKO/Comisia și REA, T‑165/14 DEP, nepublicată, EU:T:2016:108, punctul 50).

În măsura în care reclamantul solicită plata unor dobânzi numai la nivelul ratei de 3,5 %, iar nu la nivelul ratei stabilite de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu 3,5 puncte procentuale, trebuie să se statueze numai că, în speță, suma de 19254,20 euro produce, începând de la 7 iunie 2019, dobânzi moratorii de 3,5 %, până la plata integrală de către Curtea de Conturi.

Reclamantul solicită obligarea Curții de Conturi la plata de daune interese în vederea reparării prejudiciului moral pe care l‑ar fi suferit, pe care îl evaluează ex aequo et bono la 50000 de euro. El susține că Curtea de Conturi ar fi adus prejudicii carierei și reputației sale prin comunicările sale succesive privind existența și concluziile raportului OLAF în momentul în care el însuși nu dispunea de acest raport și nici de un eventual raport preliminar al președintelui Curții de Conturi. În această privință, reclamantul arată că raportul OLAF a fost pus la dispoziția membrilor Curții de Conturi și ai Comitetului pentru control bugetar al Parlamentului la 3 iulie 2018, în timp ce raportul preliminar al președintelui Curții de Conturi, care includea raportul OLAF, i‑a fost notificat abia la 5 octombrie 2018. Cu toate acestea, el precizează că, „pe baza unei scurgeri de informații”, la 11 iulie 2018, presa informase deja cu privire la existența și la concluziile raportului OLAF. În acest context, el reproșează Curții de Conturi că nu a efectuat o anchetă pentru a identifica sursa exactă a „scurgerii de informații”. Reclamantul amintește de asemenea că, în aceeași zi, la 11 iulie 2018, Curtea de Conturi a realizat un comunicat de presă și o comunicare către întregul său personal.

Reclamantul consideră că, prin validarea investigației OLAF în comunicări care îl pun în discuție și prin indicarea faptului că ar fi luate măsuri în vederea recuperării cheltuielilor frauduloase, Curtea de Conturi a difuzat informația potrivit căreia el s‑a făcut vinovat de malversații și a pus în discuție în mod serios prezumția de nevinovăție care i se cuvenea. Potrivit reclamantului, procedând astfel, Curtea de Conturi a luat poziție fără a fi lămurită în mod util, cu încălcarea cerințelor principiului bunei administrări prevăzut la articolul 41 din cartă și a competențelor sale. El invocă de asemenea o încălcare a garanțiilor procedurale prevăzute de Tratatul FUE și de Regulamentul de procedură al Curții de Conturi.

În replică, reclamantul invocă încălcarea de către Curtea de Conturi a principiului prezumției de nevinovăție, a principiului bunei administrări, în special a normei privind imparțialitatea și a obligației de diligență care revine instituțiilor Uniunii, și a garanțiilor procedurale, precum și a obligației de confidențialitate.

Curtea de Conturi consideră că cererea de despăgubire a reclamantului este inadmisibilă, întrucât a fost formulată în cadrul unei acțiuni în anulare introduse în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, iar nu al unei acțiuni autonome introduse în conformitate cu articolele 268 și 340 TFUE. În ședință, ea a precizat că nu contestă faptul că este posibil în principiu să se introducă, în cadrul aceleiași acțiuni, o cerere de despăgubire și o cerere de anulare. Însă, în opinia sa, cererea de despăgubire a reclamantului nu este admisibilă, în măsura în care nu dezvoltă corespunzător cerințelor legale toate condițiile cărora le este subordonată angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii. Ea amintește că abia în replică reclamantul a procedat la o prezentare mai structurată a cererii sale de despăgubire.

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, în sensul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, este supusă întrunirii mai multor condiții cumulative, și anume nelegalitatea comportamentului imputat instituției Uniunii, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între comportamentul acestei instituții și prejudiciul invocat (a se vedea Hotărârea din 20 septembrie 2016, Ledra Advertising și alții/Comisia și BCE, C‑8/15 P-C‑10/15 P, EU:C:2016:701, punctul 64 și jurisprudența citată).

În cazul în care una dintre cele trei condiții de angajare a răspunderii extracontractuale a Uniunii nu este îndeplinită, pretențiile de despăgubire trebuie să fie respinse, fără a fi necesar să se examineze dacă sunt îndeplinite celelalte două condiții (a se vedea Ordonanța din 11 noiembrie 2014, Bergallou/Parlamentul și Consiliul, T‑22/14, nepublicată, EU:T:2014:954, punctul 61 și jurisprudența citată).

În susținerea cererii sale de despăgubire, reclamantul reproșează în esență Curții de Conturi două comportamente: pe de o parte, că nu a efectuat o anchetă pentru a identifica sursa exactă a „scurgerii de informații” privind existența și concluziile raportului OLAF în privința sa și, pe de altă parte, că a difuzat un comunicat de presă și o comunicare către întregul său personal la 11 iulie 2018, și anume după această „scurgere de informații”, dar înainte ca raportul OLAF sau raportul preliminar al președintelui Curții de Conturi să îi fi fost notificat.

În această privință, trebuie să se constate că, în ședință, Curtea de Conturi a precizat că nu a existat un comunicat de presă din proprie inițiativă, ceea ce reclamantul nu a contestat. Existența unui comunicat de presă nu reiese nici din dosar. Astfel, în cadrul examinării prezentei cereri de despăgubire, critica reclamantului întemeiată pe existența unui comunicat de presă din partea Curții de Conturi trebuie respinsă de la bun început ca fiind insuficient susținută.

În plus, este suficient să se constate că din observațiile Curții de Conturi formulate în ședință, necontestate în această privință de reclamant, reiese că aceasta din urmă a difuzat o comunicare către întregul său personal la 11 iulie 2018 abia după ce, „pe baza unei scurgeri de informații”, presa informase deja cu privire la existența și la concluziile raportului OLAF. În ședință, Curtea de Conturi a precizat că a răspuns la câteva întrebări adresate în această privință de jurnaliști, răspunsurile sale fiind ulterior difuzate întregului personal. Acest lucru este de asemenea confirmat, pe de o parte, de însuși textul comunicării Curții de Conturi către personalul său, care face trimitere la „întrebările adresate de presă”, și, pe de altă parte, de articolul de presă citat de reclamant la punctul 234 din cererea introductivă, care se referă la o „sursă bine informată care s‑a exprimat sub rezerva anonimatului” și care comunicase informații presei cu privire la investigația OLAF împotriva reclamantului.

Rezultă că această „scurgere de informații” prealabilă în presă din partea unui terț anonim este cea care se află la originea comunicării ulterioare a Curții de Conturi către întregul său personal și care constituie în realitate fundamentul afirmațiilor reclamantului cu privire la prejudiciul pentru cariera și reputația sa. Totuși, în aceste împrejurări, reclamantul nu prezintă un început de probă care să demonstreze că această scurgere de informații în presă privind existența și concluziile raportului OLAF în privința sa era imputabilă Curții de Conturi.

Prin urmare, întrucât reclamantul nu a dovedit că prejudiciul pentru cariera și reputația sa invocat era consecința directă a unui act imputabil Curții de Conturi, este necesar să se considere că nu se poate constata nicio culpă a acesteia din urmă și că prima condiție de angajare a răspunderii Uniunii, dintre cele amintite la punctul 489 de mai sus, nu este îndeplinită. În plus, deși reclamantul reproșează Curții de Conturi că nu a efectuat o anchetă pentru a identifica sursa exactă a „scurgerii de informații” în presa în cauză, el nu indică temeiul juridic al unei astfel de obligații a Curții de Conturi, fiind vorba, în plus, despre o „scurgere de informații” care nu îi era imputabilă.

În consecință, cererea de despăgubire a reclamantului trebuie respinsă, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea acesteia.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Pe de altă parte, potrivit articolului 134 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, în cazul în care părțile cad, fiecare, în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată. Totuși, în cazul în care împrejurările cauzei justifică acest lucru, Tribunalul poate decide că, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, o parte va suporta o fracțiune din cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte.

Deși decizia atacată este anulată pentru suma de 19254,20 euro, ceea ce reprezintă aproximativ o optime din suma totală de 153407,58 euro considerată de Curtea de Conturi ca fiind nejustificată, trebuie să se arate că reclamantul a căzut în pretenții pentru cele șapte optimi din această din urmă sumă și pentru acțiunea sa în despăgubire. Prin urmare, se impune obligarea reclamantului la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de Curtea de Conturi și a patru cincimi din propriile cheltuieli de judecată, Curtea de Conturi suportând restul de o cincime.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra extinsă)

11 septembrie 2024 ( *1 )

[Text îndreptat prin Ordonanța din 24 iunie 2025]

Hotărâre

Cuprins