Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 10 martie 2021.#AM împotriva Băncii Europene de Investiții.#Funcție publică – Personalul BEI – Remunerație – Admisibilitate – Termen de depunere a cererii de deschidere a unei proceduri de conciliere – Act care lezează – Indemnizație de mobilitate geografică – Transfer către un birou extern – Refuzul de a acorda o indemnizație – Acțiune în anulare și în despăgubire.#Cauza T-134/19.

Cauza T‑134/19

împotriva

Băncii Europene de Investiții

Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 10 martie 2021

„Funcție publică – Personalul BEI – Remunerație – Admisibilitate – Termen de depunere a cererii de deschidere a unei proceduri de conciliere – Act care lezează – Indemnizație de mobilitate geografică – Transfer către un birou extern – Refuzul de a acorda o indemnizație – Acțiune în anulare și în despăgubire”

Acțiune introdusă de funcționari – Agenți ai Băncii Europene de Investiții – Acțiune împotriva deciziei prin care s‑a pus capăt procedurii de conciliere – Efect – Sesizarea instanței cu actul contestat – Excepție – Decizie care nu are caracter confirmativ – Luare în considerare a motivării care figurează în aceasta

(Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 41)

(a se vedea punctele 29, 30, 33 și 34)

Acțiune introdusă de funcționari – Agenți ai Băncii Europene de Investiții – Act care lezează – Noțiune – Fișă de remunerație sau de pensie care reflectă o decizie cu obiect pur pecuniar – Includere

(Regulamentul personalului Băncii Europene de Investiții, art. 41)

(a se vedea punctele 40-44)

Funcționari – Agenți ai Băncii Europene de Investiții – Remunerație – Indemnizație de mobilitate geografică – Condiții de acordare – Refuz de acordare unui agent transferat la un birou extern al băncii până la sfârșitul contractului său – Nelegalitate – Acordare condiționată de reintegrarea la sediul băncii – Inexistență

(a se vedea punctele 56, 58, 59, 61, 64 și 65-71)

Acțiune introdusă de funcționari – Agenți ai Băncii Europene de Investiții – Hotărâre de anulare – Efecte – Obligația de a adopta măsuri de executare – Hotărâre de anulare a unei decizii prin care se refuză acordarea unei indemnizații în favoarea unui agent – Cerere de despăgubire a reclamantului pentru prejudiciul material suferit – Caracterul prematur al cererii

(art. 266 primul paragraf TFUE)

(a se vedea punctele 78 și 79)

Rezumat

Reclamantul, AM, a fost angajat de Banca Europeană de Investiții (BEI) la 1 iunie 2014, în temeiul unui contract pe durată determinată de un an, reînnoit ulterior în două rânduri. De la începutul primului său contract cu BEI și până la 31 martie 2017, acesta a fost repartizat la biroul extern al BEI din Viena (Austria). Începând cu 1 aprilie 2017 și până la încetarea contractului său în curs, și anume la 31 mai 2020, reclamantul a fost transferat la biroul extern al BEI din Bruxelles (Belgia). La 30 iunie 2017, BEI a luat o decizie în care se preciza că transferul său nu intra în domeniul de aplicare al dispozițiilor administrative aplicabile personalului BEI (denumite în continuare „dispozițiile administrative”) și că, în consecință, nu avea dreptul să primească indemnizația pentru mobilitate geografică. BEI și‑a reiterat refuzul de a plăti reclamantului această indemnizație printr‑o decizie adoptată în urma cererii acestuia de a deschide o procedură de conciliere (denumite în continuare, împreună, „deciziile atacate”). Pe de altă parte, în pofida faptului că comisia de conciliere a BEI a concluzionat că reclamantul ar fi trebuit să primească indemnizația pentru mobilitate geografică începând de la 1 aprilie 2017, președintele BEI a decis să nu urmeze concluziile acestei comisii, punând astfel capăt procedurii de conciliere.

Tribunalul, sesizat cu o acțiune în anulare și în despăgubire, anulează deciziile atacate și aduce, pentru prima dată, precizări cu privire la condițiile de acordare a indemnizației pentru mobilitate geografică personalului BEI.

Aprecierea Tribunalului

Mai întâi, în ceea ce privește obiectul acțiunii, Tribunalul arată că, pentru agenții BEI intrați în funcție după 1 iulie 2013, decizia președintelui BEI prin care se finalizează procedura de conciliere nu constituie decât o condiție prealabilă pentru sesizarea instanței Uniunii. Tribunalul consideră în această privință, asemenea jurisprudenței referitoare la contenciosul care intră sub incidența Statutului funcționarilor Uniunii Europene sau a reglementării aplicabile personalului Băncii Centrale Europene, că concluziile în anulare îndreptate formal împotriva deciziei președintelui BEI prin care se finalizează o procedură de conciliere au ca efect sesizarea instanței Uniunii cu actul care lezează ce constituie obiectul acestei proceduri, cu excepția ipotezei în care decizia menționată are un conținut diferit de actul care face obiectul procedurii de conciliere. Astfel, atunci când această decizie conține o reexaminare a situației reclamantului, în funcție de elemente noi de drept și de fapt, sau atunci când modifică sau completează actul inițial, ea constituie un act supus controlului instanței Uniunii, care o ia în considerare la aprecierea legalității actului contestat sau chiar o consideră un act care lezează ce se substituie actului contestat. Întrucât nu aceasta este situația în speță, Tribunalul concluzionează că nu este necesar, prin urmare, să se pronunțe în mod specific cu privire la acest capăt de cerere.

În continuare, în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii, Tribunalul respinge argumentația BEI potrivit căreia termenul pentru a contesta neplata indemnizației de mobilitate geografică curgea de la data primirii de către reclamant a primei sale fișe de remunerație în urma transferului său la biroul extern din Bruxelles. Tribunalul observă în această privință că, deși este adevărat că fișa de remunerație a reclamantului aferentă lunii aprilie 2017 exprima, în termeni financiari, efectele deciziei de transfer a acestuia la Biroul extern din Bruxelles, nu este mai puțin adevărat că nici această decizie, nici fișa de remunerație menționată nu stabileau în mod clar poziția BEI cu privire la acordarea indemnizației pentru mobilitate geografică. Astfel, omiterea unei indemnizații în fișa de remunerație a persoanei interesate nu înseamnă neapărat că administrația îi refuză dreptul.

Or, considerând că decizia din 30 iunie 2017 este prima care enunță în mod clar refuzul BEI de a acorda reclamantului indemnizația de mobilitate geografică, Tribunalul concluzionează că această decizie constituie primul act care îl lezează pe reclamant, care a avut ca efect curgerea termenelor de introducere a reclamației și a acțiunii.

În sfârșit, în ceea ce privește condițiile de acordare a indemnizației de mobilitate geografică în cazul unui transfer la un birou extern al BEI în cadrul Uniunii, Tribunalul arată că, potrivit articolului 1.4 din dispozițiile administrative, beneficiul indemnizației pentru mobilitate geografică este supus îndeplinirii a două condiții cumulative, și anume, pe de o parte, transferul la un alt loc de repartizare în cadrul Uniunii pentru o perioadă cuprinsă între unu și cinci ani și, pe de altă parte, realizarea a cel puțin douăsprezece luni de serviciu la locul de repartizare precedent.

În consecință, Tribunalul constată că acest articol nu conține nicio referire explicită la condiția repartizării temporare la un birou extern în cadrul Uniunii, potrivit căreia agentul ar trebui să fie reintegrat la sediul BEI la sfârșitul perioadei de repartizare pentru a putea beneficia de indemnizația în cauză.

Tribunalul precizează în această privință că reintegrarea la sediul BEI, prevăzută la articolul 2 din anexa VII la dispozițiile administrative, nu reprezintă o condiție de acordare a indemnizației pentru mobilitate geografică, ci numai corolarul logic al încheierii perioadei de repartizare temporară la un birou extern pentru agenții al căror contract nu a expirat și care trebuie să se reintegreze la sediul BEI la sfârșitul acestei perioade.

În aceste împrejurări, Tribunalul arată că nu numai că un transfer către un birou extern în temeiul dispozițiilor administrative relevante nu poate fi considerat, prin natura sa, ca fiind permanent, întrucât este de la început limitat la durata maximă prevăzută de dispozițiile menționate, ci, chiar și în ipoteza în care un membru al personalului BEI este repartizat într‑un astfel de birou pentru o perioadă al cărei termen coincide cu încetarea contractului său pe durată determinată, acest membru al personalului este eligibil pentru această indemnizație dacă îndeplinește cele două condiții cumulative prevăzute la articolul 1.4 din statut.