Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 9 septembrie 2021.#Procedură penală împotriva FO.#Cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation.#Trimitere preliminară – Transporturi rutiere – Armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale – Regulamentul (CE) nr. 561/2006 – Articolul 3 litera (a) – Neaplicarea regulamentului în cazul transporturilor rutiere efectuate de vehicule utilizate pentru transportul de călători prin servicii regulate, traseul liniei nedepășind 50 km – Vehicule destinate unei utilizări mixte – Articolul 19 alineatul (2) – Sancțiune extrateritorială – Încălcare constatată pe teritoriul unui stat membru săvârșită pe teritoriul unui alt stat membru – Principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor – Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 – Aparatură de înregistrare în transportul rutier – Articolul 15 alineatul (2) – Obligația de introducere a cardului de conducător auto – Articolul 15 alineatul (7) – Obligația de a prezenta, la cererea unui inspector de control, cardul de conducător auto – Neintroducere a cardului de conducător auto în aparatul de înregistrare care afectează mai multe dintre cele 28 de zile care au precedat ziua controlului.#Cauza C-906/19.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 3 litera (a) și a articolului 19 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3821/85 și (CE) nr. 2135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului (JO 2006, L 102, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 214) coroborate cu Regulamentul (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier (JO 1985, L 370, p. 8, Ediție specială, 07/vol. 1, p. 234), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 561/2006 (denumit în continuare „Regulamentul nr. 3821/85”).

Această cerere a fost formulată în cadrul unei proceduri penale inițiate de ministère public (Ministerul Public, Franța) împotriva lui FO, administrator al unei societăți de transport rutier cu sediul în Germania, ca urmare a neintroducerii de către unul dintre conducătorii de autocare angajați de societatea sa a cardului de conducător auto în tahograful vehiculului pe care îl conducea acesta din urmă.

Regulamentul nr. 3821/85 a abrogat și a înlocuit Regulamentul (CEE) nr. 1463/70 al Consiliului din 20 iulie 1970 privind introducerea unei aparaturi de înregistrare în transportul rutier (JO 1970, L 164, p. 1). Regulamentul nr. 3821/85 a fost el însuși abrogat și înlocuit prin Regulamentul (UE) nr. 165/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 februarie 2014 privind tahografele în transportul rutier, de abrogare a Regulamentului nr. 3821/85 și de modificare a Regulamentului nr. 561/2006 (JO 2014, L 60, p. 1). Totuși, ținând seama de data faptelor din litigiul principal, este necesar să se aibă în vedere Regulamentul nr. 3821/85.

Articolul 3 alineatul (1) prima teză din Regulamentul nr. 3821/85 prevedea: „Aparatul de înregistrare se instalează și se folosește la bordul vehiculelor înmatriculate în statele membre care folosesc pentru transportul rutier de călători sau mărfuri, cu excepția vehiculelor prevăzute la articolul 3 din Regulamentul [nr. 561/2006].”

Articolul 15 din Regulamentul nr. 3821/85 prevedea: „[…] (2) Conducătorii auto folosesc foi de înregistrare sau carte de conducător auto în fiecare zi în care conduc, începând din momentul în care preiau vehiculul. Foaia de înregistrare sau cartea de conducător auto nu se retrage înainte de sfârșitul zilei de lucru, numai [a se citi «decât»] în cazul în care această acțiune este autorizată. Nicio foaie de înregistrare sau carte de conducător auto nu se folosește pentru a acoperi o perioadă mai lungă decât cea stabilită. […] (3) Conducătorii auto trebuie: – să se asigure de faptul că perioada de timp înregistrată în foaie respectă perioada de timp oficială din statul de înmatriculare a vehiculului; – să opereze mecanismele de schimbare pentru a permite ca următoarele perioade de timp să fie înregistrate separat și distinct: (a) […] timpul de conducere; (b) se înțelege prin «altă muncă» orice altă activitate în afară de cea de conducere, definită la articolul 3 litera (a) din Directiva 2002/15/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2002 privind organizarea timpului de lucru al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier [(JO 2002, L 80, p. 35, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 125)], precum și orice activitate desfășurată pentru același sau un alt angajator din sectorul transporturilor sau din afara acestui sector; […] […] (7) (a) Atunci când conducătorul auto conduce un vehicul echipat cu un aparat de înregistrare în conformitate cu anexa I, acesta trebuie să fie în măsură să prezinte, la cererea unui inspector de control: (i) foile de înregistrare din săptămâna în curs și cele pe care le‑a utilizat pe parcursul celor 15 zile precedente; (ii) cardul de conducător auto în cazul în care este titularul unui asemenea card și (iii) orice informație introdusă manual și orice imprimat scos în timpul săptămânii în curs și în timpul celor cincisprezece zile precedente, în conformitate cu prezentul regulament și cu Regulamentul (CE) nr. 561/2006. Cu toate acestea, după 1 ianuarie 2008, duratele prevăzute la punctele (i) și (iii) se referă la ziua în curs și la o perioadă precedentă de [28] de zile. (b) Atunci când conducătorul auto conduce un vehicul echipat cu un aparat de înregistrare în conformitate cu anexa I B, acesta trebuie să fie în măsură să prezinte, la cererea unui inspector de control: (i) cardul de conducător auto al cărui titular este; (ii) orice informație introdusă manual și orice imprimat scos în timpul săptămânii în curs și în timpul celor cincisprezece zile precedente, în conformitate cu prezentul regulament și cu Regulamentul [nr. 561/2006], și (iii) foile de înregistrare corespunzătoare aceleiași perioade precum cea prevăzută la punctul (ii), în cazul în care acesta ar fi condus, pe parcursul acestei perioade, un vehicul echipat cu un aparat de înregistrare în conformitate cu anexa I. Cu toate acestea, după 1 ianuarie 2008, duratele prevăzute la punctul (ii) se referă la ziua în curs și la o perioadă precedentă de [28] de zile. (c) Un inspector de control autorizat poate verifica respectarea Regulamentului [nr. 561/2006] prin analizarea foilor de înregistrare, a datelor afișate sau imprimate care au fost înregistrate de aparatul de înregistrare sau de cardul conducătorului auto sau, în lipsa acestora, prin analizarea oricărui document justificativ care dovedește nerespectarea dispozițiilor, precum cele prevăzute la articolul 16 alineatele (2) și (3). […]”

Considerentul (17) al Regulamentului nr. 561/2006, care a înlocuit și a abrogat Regulamentul (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985 de armonizare a anumitor dispoziții din domeniul social privind transportul rutier (JO 1985, L 370, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 2, p. 45), are următorul cuprins: „(17) Prezentul regulament urmărește îmbunătățirea condițiilor sociale pentru lucrătorii cărora li se aplică, precum și îmbunătățirea siguranței rutiere în general. […]”

Articolul 1 din Regulamentul nr. 561/2006 are următorul cuprins: „Prezentul regulament stabilește normele referitoare la perioadele de conducere, de repaus și la pauzele care trebuie respectate de către conducătorii auto ce asigură transportul rutier de mărfuri și de călători în vederea armonizării condițiilor de concurență între modurile de transport terestru, în special în ceea ce privește sectorul rutier, și a îmbunătățirii condițiilor de lucru și a siguranței rutiere. De asemenea, prezentul regulament prevede promovarea unor mai bune practici de control și de aplicare a normelor de către statele membre și a unor metode mai bune de lucru în sectorul transportului rutier.”

Articolul 3 litera (a) din acest regulament arată că el nu se aplică transporturilor rutiere efectuate de „vehicule utilizate pentru transportul de călători prin servicii regulate, traseul liniei nedepășind 50 km”.

În temeiul articolului 4 litera (e) din regulamentul menționat, în sensul acestuia, se înțelege prin „altă munc㔄orice activitate, cu excepția conducerii auto, definită ca timp de lucru la articolul 3 litera (a) din Directiva [2002/15], inclusiv orice activitate desfășurată pentru același sau un alt angajator din sectorul transportului sau din alt sector”.

Articolul 6 din Regulamentul nr. 561/2006, care stabilește duratele maxime de conducere zilnice, săptămânale și pe parcursul a două săptămâni consecutive, precizează la alineatul (5): „Un conducător auto înregistrează ca altă muncă orice perioadă, astfel cum este definită la articolul 4 litera (e), precum și orice perioadă petrecută pentru conducerea unui vehicul utilizat pentru operațiuni comerciale care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament și înregistrează orice perioadă de disponibilitate, astfel cum este definită la articolul 15 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul [nr. 3821/85], de la ultima perioadă de repaus zilnic sau săptămânal. Această înregistrare se face manual pe o foaie de înregistrare, pe un imprimat scos sau cu ajutorul funcției de introducere manuală de date oferită de aparatul de înregistrare.”

Capitolul V din Regulamentul nr. 561/2006, intitulat „Proceduri de control și sancțiuni”, cuprinde articolele 16-25 din acesta.

Articolul 19 din acest regulament prevede: „(1) Statele membre stabilesc normele referitoare la sancțiunile pentru încălcarea prezentului regulament și a Regulamentului [nr. 3821/85] și iau toate măsurile necesare pentru a se asigura de aplicarea acestora. Aceste sancțiuni trebuie să fie efective, proporționale, disuasive și nediscriminatorii. Nicio încălcare a prezentului regulament sau a [Regulamentului nr. 3821/85] nu atrage mai mult de o sancțiune sau de o procedură. Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre aceste măsuri, precum și regimul de sancțiuni până la data prevăzută la articolul 29 paragraful al doilea. Comisia informează statele membre în consecință. (2) Orice stat membru permite autorităților competente să aplice o sancțiune unei întreprinderi și/sau unui conducător auto pentru o încălcare a prezentului regulament constatată pe teritoriul său și care nu a fost deja sancționată, chiar dacă acea încălcare a fost comisă pe teritoriul unui alt stat membru sau al unei țări terțe. […] (4) Statele membre se asigură că un sistem de sancțiuni proporționat, care poate include sancțiuni financiare, este aplicat în caz de încălcare a prezentului regulament sau a Regulamentului [nr. 3821/85] de către întreprinderi sau expeditori asociați, exportatori, operatori din turism, furnizori principali de transport, subcontractanți și agenții care utilizează conducători auto care le sunt asociați.”

Potrivit articolului L. 3315-5 primul paragraf din code des transports (Codul transporturilor), se sancționează cu șase luni de închisoare și cu o amendă de 3750 de euro efectuarea unui transport rutier cu un card de conducător auto neconform sau care nu aparține conducătorului care îl utilizează ori fără card introdus în cronotahograful vehiculului.

La 2 aprilie 2013, la Versailles (Franța), funcționarii Diviziei de Prevenire și de Sancționare a Delincvenței Rutiere au efectuat un control rutier al unui vehicul exploatat de o întreprindere de transport cu sediul la Sengenthal (Germania).

Cu ocazia acestui control, conducătorul auto a fost invitat să își justifice activitatea pentru ziua în curs, precum și pentru perioada precedentă de 28 de zile. S‑a constatat atunci că, timp de 9 zile care se încadrează în perioada cuprinsă între 5 și 16 martie 2013, vehiculul circulase fără ca în tahograf să fi fost introdus cardul de conducător auto.

Ca urmare a acestor fapte, FO, administratorul întreprinderii de transport menționate, a fost urmărit penal în temeiul articolului L. 3315-5 primul paragraf din code des transports (Codul transporturilor), pentru săvârșirea în nouă rânduri a infracțiunii prevăzute de această dispoziție.

Tribunal correctionnel de Versailles (Tribunalul Corecțional din Versailles, Franța) a declarat faptele ca fiind dovedite și a obligat persoana urmărită penal la plata unei amenzi de 10125 de euro.

În fața cour d’appel de Versailles (Curtea de Apel din Versailles, Franța), FO a invocat necompetența teritorială a instanțelor penale franceze. Astfel, nici legea franceză, ca urmare a principiului teritorialității legii penale, nici articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul nr. 561/2006 nu ar permite autorităților franceze să urmărească penal autorul faptelor incriminate, acestea fiind săvârșite pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene.

Prin hotărârea din 2 mai 2018, cour d’appel de Versailles (Curtea de Apel din Versailles) a confirmat hotărârea primei instanțe atât cu privire la vinovăție, cât și cu privire la pedeapsă. În ceea ce privește în special excepția de necompetență invocată de FO, aceasta a constatat că faptele incriminate intrau sub incidența dispozițiilor articolului L. 3315-5 din code des transports (Codul transporturilor) adoptate pentru punerea în aplicare a Regulamentului nr. 3821/85 și a subliniat că derogarea expresă de la principiul teritorialității urmăririi penale, prevăzută la articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul nr. 561/2006, viza nu numai dispozițiile acestui din urmă regulament, ci și pe cele ale Regulamentului nr. 3821/85.

FO a formulat recurs la Cour de cassation (Curtea de Casație, Franța), solicitându‑i, cu privire la problema competenței teritoriale a instanțelor penale franceze, să sesizeze Curtea cu o trimitere preliminară.

În plus, FO reproșează cour d’appel de Versailles (Curtea de Apel din Versailles) că nu a răspuns la argumentația sa potrivit căreia reglementarea privind durata de conducere și perioadele de repaus nu se aplica în cazul traseelor liniei care nu depășesc 50 km. În special, FO susține că, în cele 9 zile care se încadrează în perioada de 28 de zile care a precedat ziua controlului, conducătorul vehiculului în discuție în litigiul principal nu era supus obligației de a introduce cardul de conducător auto în tahograf, dat fiind că, în timpul traseelor efectuate în acele zile, vehiculul era utilizat pentru transportul de călători prin servicii regulate, traseul liniei nedepășind 50 km. Potrivit lui FO, întrucât aceste trasee nu intră sub incidența Regulamentului nr. 561/2006, în temeiul articolului 3 litera (a) din acesta, obligațiile prevăzute la articolul 15 din Regulamentul nr. 3821/85 nu se impuneau în privința traseelor menționate.

Cour de cassation (Curtea de Casație) ridică, în primul rând, problema interpretării articolului 19 alineatul (2) din Regulamentul nr. 561/2006.

În această privință, instanța menționată arată că, deși FO consideră că dispoziția menționată permite doar unui stat membru să sancționeze încălcările Regulamentului nr. 561/2006 constatate pe teritoriul său și săvârșite pe teritoriul unui alt stat membru, ar fi posibilă interpretarea dispoziției menționate în sensul că autorizează și sancționarea încălcărilor Regulamentului nr. 3821/85 săvârșite pe teritoriul unui alt stat membru, având în vedere că sancțiunea unor astfel de încălcări ar putea fi considerată necesară pentru pedepsirea încălcărilor Regulamentului nr. 561/2006. În plus și în condițiile în care o dispoziție trebuie interpretată ținând seama nu numai de termenii utilizați, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte, interpretarea largă a articolului 19 alineatul (2) din Regulamentul nr. 561/2006 ar corespunde obiectivului urmărit de acest regulament, care este îmbunătățirea condițiilor de muncă ale personalului din sectorul rutier și în general a siguranței rutiere.

Cour de cassation (Curtea de Casație) arată de asemenea că încălcarea obligației, prevăzută la articolul 15 alineatul (7) din Regulamentul nr. 3821/85, de a prezenta, la cererea unui inspector de control, foile de înregistrare și orice informație pentru ziua în curs și perioada precedentă de 28 de zile, este constatată în mod necesar pe teritoriul statului membru în care are loc controlul și care inițiază urmărirea penală, astfel încât nu s‑ar pune problema dacă încălcarea a fost săvârșită, în parte, pe teritoriul unui alt stat membru.

În al doilea rând, Cour de cassation (Curtea de Casație) ridică problema dacă obligațiile prevăzute la articolul 15 din Regulamentul nr. 3821/85 se impun în cazul utilizării „mixte” a unui vehicul, cu alte cuvinte atunci când vehiculul este utilizat, într‑o perioadă de 28 de zile, atât pentru transporturi de călători prin servicii regulate, traseul liniei nedepășind 50 km în sensul excepției prevăzute la articolul 3 litera (a) din Regulamentul nr. 561/2006, cât și pentru transporturi care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament.

În aceste condiții, Cour de cassation (Curtea de Casație) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Dispozițiile articolului 19 alineatul (2) din Regulamentul [nr. 561/2006], potrivit cărora «[o]rice stat membru permite autorităților competente să aplice o sancțiune unei întreprinderi și/sau unui conducător auto pentru o încălcare a prezentului regulament constatată pe teritoriul său și care nu a fost deja sancționată, chiar dacă acea încălcare a fost comisă pe teritoriul unui alt stat membru sau al unei țări terțe», se aplică numai în cazul încălcării dispozițiilor acestui regulament sau și în cazul încălcării dispozițiilor Regulamentului [nr. 3821/85], care a fost înlocuit prin Regulamentul [nr. 165/2014]? 2) Articolul 3 litera (a) din Regulamentul [nr. 561/2006] trebuie interpretat în sensul că un conducător auto poate deroga de la dispozițiile articolului 15 alineatele (2) și (7) din Regulamentul [nr. 3821/85], care a fost înlocuit prin Regulamentul [nr. 165/2014], potrivit cărora conducătorul auto trebuie să fie în măsură să prezinte, la cererea unui inspector de control, foile de înregistrare și orice informație privind ziua în curs și cele 28 de zile precedente, în cazul utilizării într‑o perioadă de 28 de zile a unui vehicul pe trasee dintre care unele intră sub incidența dispozițiilor excepției menționate anterior, iar altele nu permit nicio derogare de la utilizarea unui aparat de înregistrare?”

Prin intermediul celei de a doua întrebări, la care trebuie să se răspundă mai întâi, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 litera (a) din Regulamentul nr. 561/2006 trebuie interpretat în sensul că un conducător auto care efectuează transporturi rutiere care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament este obligat să prezinte, la cererea unui inspector de control, cardul de conducător auto, foile de înregistrare și orice informație pentru perioada compusă din ziua controlului și perioada precedentă de 28 de zile, în conformitate cu articolul 15 alineatele (2), (3) și (7) din Regulamentul nr. 3821/85, chiar și atunci când, în această perioadă, conducătorul menționat a efectuat de asemenea cu același vehicul transporturi de călători în cadrul unor servicii regulate, traseul liniei nedepășind 50 km.

Din decizia de trimitere reiese că această întrebare este adresată în contextul unui litigiu în cadrul căruia administratorul întreprinderii de transport în cauză a fost urmărit penal ca urmare a faptului că un conducător auto angajat de aceasta nu a introdus în tahograf cardul de conducător auto într‑o perioadă în care a efectuat transporturi de călători ce intră sub incidența unui serviciu regulat, traseul liniei nedepășind 50 km.

Trebuie amintit că Regulamentul nr. 561/2006, astfel cum reiese din articolul 1 din acesta, stabilește normele referitoare la perioadele de conducere, de repaus și la pauzele care trebuie respectate de către conducătorii auto ce asigură transportul rutier de mărfuri și de călători în vederea armonizării condițiilor de concurență între modurile de transport terestru, în special în ceea ce privește sectorul rutier, și a îmbunătățirii condițiilor de lucru și a siguranței rutiere, prevăzând în același timp promovarea unor mai bune practici de control și de aplicare a normelor de către statele membre și a unor metode mai bune de lucru în sectorul transportului rutier. În ceea ce privește Regulamentul nr. 3821/85, acesta stabilește în special cerințele aplicabile omologării, instalării, verificării și utilizării aparatelor de înregistrare utilizate în domeniul transporturilor rutiere pentru a verifica respectarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în materie de transport, în special cele prevăzute de Regulamentul nr. 561/2006.

În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3821/85, vehiculele înmatriculate în statele membre ale Uniunii care le folosesc pentru transportul rutier de călători sau mărfuri, cu excepția vehiculelor prevăzute la articolul 3 din Regulamentul nr. 561/2006, trebuie dotate cu un aparat de înregistrare. Or, potrivit formulării articolului 3 litera (a) din acest din urmă regulament, el nu se aplică transporturilor rutiere efectuate de vehicule utilizate pentru transportul de călători prin servicii regulate, traseul liniei nedepășind 50 km.

Prin urmare, trebuie să se stabilească în ce măsură această excludere din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 561/2006 poate avea o incidență asupra obligațiilor prevăzute la articolul 15 din Regulamentul nr. 3821/85 în materie de înregistrare a timpului de conducere și de control, în cazul utilizării mixte a unui vehicul precum cea în discuție în litigiul principal, care constă în efectuarea în parte a transporturilor rutiere care intră sub incidența dispozițiilor Regulamentului nr. 561/2006 și în parte a transporturilor de călători prin servicii regulate, traseul liniei nedepășind 50 km.

În ceea ce privește modul de redactare a articolului 3 litera (a) din Regulamentul nr. 561/2006, este necesar să se observe că expresia „vehicule utilizate” pentru transportul de călători prin „servicii regulate”, traseul liniei nedepășind 50 km, care figurează în această dispoziție, sugerează, după cum a arătat în esență domnul avocat general la punctul 32 din concluzii, că aceasta acoperă doar vehiculele utilizate exclusiv pentru un astfel de transport, cu excluderea vehiculelor care nu ar fi utilizate decât în mod ocazional în acest scop.

Pe de altă parte, trebuie subliniat că articolul 3 litera (a) din Regulamentul nr. 561/2006, în condițiile în care introduce o excepție de la domeniul de aplicare al acestui regulament, trebuie interpretat în mod strict. În special, o asemenea excepție nu poate fi interpretată astfel încât să se extindă efectele acesteia dincolo de ce este necesar pentru a asigura protecția intereselor pe care urmărește să le garanteze, iar întinderea excepției trebuie stabilită ținând seama de finalitățile reglementării în cauză (a se vedea prin analogie Hotărârea din 3 octombrie 2013, Lundberg, C‑317/12, EU:C:2013:631, punctul 20 și jurisprudența citată).

Or, în ceea ce privește obiectivele urmărite de Regulamentul nr. 561/2006, trebuie amintit că, în conformitate cu considerentul (17) și cu articolul 1, acest regulament urmărește armonizarea condițiilor de concurență între modurile de transport terestru, în special în ceea ce privește sectorul rutier, și îmbunătățirea condițiilor de muncă ale personalului din acest sector, precum și a siguranței rutiere, aceste obiective traducându‑se în special prin obligația de a dota în principiu vehiculele de transport rutier cu un tahograf omologat care permite verificarea respectării perioadelor de conducere și de repaus ale conducătorilor auto (Hotărârea din 2 martie 2017, Casa Noastră, C‑245/15, EU:C:2017:156, punctul 28 și jurisprudența citată).

În această privință, trebuie subliniat că Curtea a statuat deja că obligația conducătorului auto de a înregistra orice perioadă prevăzută la articolul 15 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 3821/85 privește și perioadele consacrate de acesta conducerii în cadrul unui serviciu de transport care, în temeiul articolului 4 punctul 3 din Regulamentul nr. 3820/85 și al articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 3821/85, nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 3821/85. Astfel, o asemenea perioadă constituie o perioadă de activitate reală a conducătorului auto, în care acesta nu dispune liber de timpul său și care, în condițiile în care va avea efecte asupra stării de oboseală a conducătorului auto, poate influența conducerea acestuia din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 ianuarie 2001, Skills Motor Coaches și alții, C‑297/99, EU:C:2001:37, punctele 10, 25 și 36-39).

Influența asupra capacității de a conduce poate interveni chiar dacă zilele în care lipsește înregistrarea sunt diferite de cele în care înregistrarea se efectuează în mod regulat. Astfel, nerespectarea normelor referitoare la perioadele de conducere, la pauze și la perioadele de repaus nedezvăluite de aparatul de înregistrare în zilele în care lipsește înregistrarea poate avea un efect negativ asupra capacității fizice și psihice a conducătorului auto într‑o perioadă ulterioară.

Această interpretare este confirmată de articolul 6 alineatul (5) din Regulamentul nr. 561/2006, care impune conducătorului auto să înregistreze ca „altă muncă” orice perioadă petrecută pentru conducerea unui vehicul utilizat pentru operațiuni comerciale care nu intră în domeniul de aplicare al acestui regulament.

Prin urmare, reținerea unei interpretări a articolului 3 litera (a) din Regulamentul nr. 561/2006 potrivit căreia excluderea din domeniul de aplicare al acestuia prevăzută de dispoziția menționată nu este limitată la utilizarea exclusivă a vehiculului în cauză în scopul transportului rutier special menționat în dispoziția respectivă ar fi contrară obiectivului urmărit de acest regulament, care constă în îmbunătățirea condițiilor de muncă și a siguranței rutiere, făcând ca Regulamentul nr. 561/2006 să devină inaplicabil în cazul anumitor utilizări ale acestui vehicul care ar putea afecta conducerea și excluzând luarea în considerare a acestor utilizări în cadrul verificării respectării articolului 15 alineatele (2), (3) și (7) din Regulamentul nr. 3821/85.

În aceste condiții, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că articolul 3 litera (a) din Regulamentul nr. 561/2006 trebuie interpretat în sensul că un conducător auto care efectuează transporturi rutiere ce intră în domeniul de aplicare al acestui regulament este obligat să prezinte, la cererea unui inspector de control, cardul de conducător auto, foile de înregistrare și orice informație pentru perioada compusă din ziua controlului și din perioada precedentă de 28 de zile, în conformitate cu articolul 15 alineatele (2), (3) și (7) din Regulamentul nr. 3821/85, chiar și atunci când, în această perioadă, conducătorul auto respectiv a efectuat, de asemenea, cu același vehicul, transporturi de călători în cadrul unor servicii regulate, traseul liniei nedepășind 50 km.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul nr. 561/2006 trebuie interpretat în sensul că se opune ca autoritățile competente ale unui stat membru să poată impune o sancțiune conducătorului unui vehicul sau unei întreprinderi de transport pentru o încălcare a Regulamentului nr. 3821/85 săvârșită pe teritoriul unui alt stat membru sau al unei țări terțe, dar constatată pe teritoriul său și care nu a fost deja sancționată.

Trebuie arătat de la început că, potrivit propriilor termeni lipsiți de ambiguitate, articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul nr. 561/2006 prevede că un stat membru permite autorităților competente să aplice o sancțiune unei întreprinderi și/sau unui conducător auto pentru o încălcare constatată pe teritoriul său și care nu a fost deja sancționată, chiar dacă această încălcare a fost comisă pe teritoriul unui alt stat membru sau al unei țări terțe, numai în cazul în care este vorba despre o încălcare „a prezentului regulament”. Utilizarea acestor din urmă termeni evidențiază astfel în mod clar că dispoziția menționată vizează numai încălcările Regulamentului nr. 561/2006, iar nu pe cele ale Regulamentului nr. 3821/85.

Această interpretare literală este confirmată de contextul în care se înscrie articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul nr. 561/2006.

Astfel, este necesar să se arate că, la rândul său, articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 561/2006 impune în mod explicit statelor membre să stabilească norme privind sancțiunile pentru încălcarea acestui regulament „și” a Regulamentului nr. 3821/85 și precizează de asemenea, la alineatul (4), că statele membre trebuie să se asigure că un sistem de sancțiuni proporțional, care poate include sancțiuni financiare, este instituit în caz de încălcare a Regulamentului nr. 561/2006 „sau” a Regulamentului nr. 3821/85.

Or, împrejurarea că acest articol 19 vizează, la alineatele (1) și (4), încălcările Regulamentelor nr. 561/2006 și nr. 3821/85, deși fac referire, la alineatul (2), numai la încălcările Regulamentului nr. 561/2006, confirmă că acest din urmă alineat nu poate fi interpretat ca vizând încălcările Regulamentului nr. 3821/85.

Rezultă că, în stadiul actual al dreptului Uniunii, autoritățile competente ale unui stat membru nu pot impune sancțiuni în cazul unor încălcări ale Regulamentului nr. 3821/85 constatate pe teritoriul acestui stat membru, dar săvârșite pe teritoriul unui alt stat membru. În măsura în care acest aspect al reglementării Uniunii în vigoare poate avea efecte negative asupra condițiilor de muncă ale conducătorilor auto și asupra siguranței rutiere, revine legiuitorului Uniunii sarcina de a decide o eventuală modificare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 ianuarie 2001, Skills Motor Coaches și alții, C‑297/99, EU:C:2001:37, punctul 34).

Această interpretare este, în plus, singura conformă cu principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, consacrat la articolul 49 alineatul (1) prima teză din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care impune ca legea să definească în mod clar încălcările și pedepsele pe care le atrag, această condiție fiind îndeplinită atunci când justițiabilul poate ști, plecând de la textul dispoziției pertinente și, dacă este cazul, cu ajutorul interpretării care este dată acestui text de către instanțe, care sunt acțiunile și omisiunile care angajează răspunderea sa penală (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 decembrie 2017, Vaditrans, C‑102/16, EU:C:2017:1012, punctul 51 și jurisprudența citată).

În consecință, este necesar să se răspundă la prima întrebare adresată că articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul nr. 561/2006 trebuie interpretat în sensul că se opune ca autoritățile competente ale unui stat membru să poată impune o sancțiune conducătorului unui vehicul sau unei întreprinderi de transport pentru o încălcare a Regulamentului nr. 3821/85 săvârșită pe teritoriul unui alt stat membru sau al unei țări terțe, dar constatată pe teritoriul său și care nu a fost deja sancționată.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

9 septembrie 2021 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Regulamentul nr. 3821/85

Regulamentul nr. 561/2006

Dreptul francez

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la a doua întrebare

Cu privire la prima întrebare

Cu privire la cheltuielile de judecată