Hotărârea Curții (Camera a patra) din 2 septembrie 2021.#Toropet Ltd împotriva Landkreis Greiz.#Cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgericht Gera.#Trimitere preliminară – Sănătate publică – Norme sanitare privind subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman – Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 – Articolul 9 litera (d) și articolul 10 literele (a) și (f) – Clasificare a produselor – Descompunere, deteriorare și prezența corpurilor străine în material – Incidență asupra clasificării inițiale.#Cauza C-836/19.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 9 litera (d) și a articolului 10 literele (a) și (f) din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1774/2002 (Regulament privind subprodusele de origine animală) (JO 2009, L 300, p. 1).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Toropet Ltd, o societate de drept englez care exploatează o unitate de prelucrare a organelor comestibile, cu sediul în Germania, pe de o parte, și Landkreis Greiz (districtul Greiz, Germania), pe de altă parte, în legătură cu o decizie a acestuia din urmă prin care se dispune eliminarea anumitor subproduse de origine animală.

Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (JO 2002, L 31, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 8, p. 68) prevede la articolul 14 alineatul (5): „Atunci când se determină dacă un produs alimentar nu este adecvat consumului uman, trebuie să se aibă în vedere dacă produsul alimentar este inacceptabil pentru consumul uman potrivit utilizării căreia îi era destinat, din motive de contaminare, indiferent dacă aceasta se face printr‑o substanță străină sau în alt mod sau prin putrefacție, deteriorare sau descompunere.”

Articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri (JO 2006, L 190, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 16, p. 172) definește noțiunea de „deșeuri periculoase” prin trimitere la definiția prevăzută la articolul 1 alineatul (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind deșeurile periculoase (JO 1991, L 377, p. 20, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 91).

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală (JO 2004, L 139, p. 55, Ediție specială, 03/vol. 56, p. 71) prevede la punctele 1.9 și 8.1: „1.9 «carcasă»: corpul unui animal crescut pentru carne după sacrificare și eviscerare; […] 8.1 «produse de origine animală»: – produsele alimentare de origine animală, inclusiv mierea și sângele; – moluștele bivalve, echinodermele, tunicatele și gasteropodele marine vii destinate consumului uman, și celelalte animale destinate preparării pentru a fi furnizate vii consumatorului final”.

Considerentele (2), (5), (6), (11), (29), (35), (36) și (38) ale Regulamentului nr. 1069/2009 au următorul cuprins: „(2) Subprodusele de origine animală apar mai ales cu ocazia sacrificării animalelor pentru consumul uman, în cursul producției de produse de origine animală, ca de exemplu produse lactate, și în cursul eliminării animalelor moarte și în cadrul măsurilor de control al bolilor. Indiferent de originea lor, ele constituie un risc potențial pentru sănătatea publică și animală și pentru mediu. Acest risc trebuie să fie controlat în mod adecvat, fie prin direcționarea acestor produse către mijloace de eliminare sigure[, fie] prin utilizarea lor în scopuri diferite, cu condiția aplicării unor măsuri stricte care să minimalizeze riscurile sanitare în cauză. […] (5) Normele sanitare comunitare cu privire la colectarea, transportul, manipularea, tratarea, transformarea, prelucrarea, depozitarea, introducerea pe piață, distribuția, utilizarea și eliminarea subproduselor de origine animală ar trebui să fie stabilite într‑un cadru coerent și cuprinzător. (6) Aceste norme generale trebuie să fie proporționale cu riscul pentru sănătatea publică și animală pe care‑l reprezintă subprodusele de origine animală atunci când acestea sunt manipulate de către operatori, în cursul diferitor etape ale procesului ce duce de la colectare la utilizarea sau eliminarea lor. Normele ar trebui să țină seama, de asemenea, de riscurile pentru mediu apărute în timpul acestor operațiuni. Cadrul comunitar trebuie să includă, după caz, norme sanitare legate de introducerea pe piață, inclusiv de schimburile comerciale intracomunitare și importul de subproduse de origine animală. […] (11) […] Principalele obiective ale normelor privind subprodusele de origine animală, și anume controlul riscurilor pentru sănătatea publică și cea animală și protecția siguranței lanțului alimentar și furajer, ar trebui stabilite în mod clar. Prevederile prezentului regulament ar trebui să permită atingerea acestor obiective. […] (29) Pe baza evaluărilor de risc, subprodusele de origine animală și produsele derivate ar trebui să fie clasificate în trei categorii care reflectă gradul de risc reprezentat de acestea pentru sănătatea publică și animală. În timp ce subprodusele de origine animală și produsele derivate care prezintă un risc important ar trebui să fie utilizate doar în afara lanțului furajer, utilizarea acestora care prezintă un risc mai redus ar trebui să fie permisă în condiții de siguranță. […] (35) […] Pentru orice alte subproduse de origine animală care nu sunt cuprinse în una din cele trei categorii, clasificarea automată în categoria 2 ar trebui menținută din considerente preventive, în special pentru a întări excluderea generală a unor astfel de materiale din lanțul furajer al animalelor de fermă, altele decât animalele pentru blană. (36) Alte acte legislative intrate în vigoare după adoptarea Regulamentului (CE) nr. 178/2002 […], și anume Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare [(JO 2004, L 139, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 44, p. 173)], Regulamentul (CE) nr. 853/2004 și Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 ianuarie 2005 de stabilire a cerințelor privind igiena furajelor [(JO 2005, L 35, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 62, p. 199)], dispoziții la care Regulamentul (CE) nr. 1774/2002 [al Parlamentului European și al Consiliului din 3 octombrie 2002 de stabilire a normelor sanitare privind subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman (JO 2002, L 273, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 44, p. 113)] este complementar, situează responsabilitatea primordială de a se conforma legislației comunitare, destinată protecției sănătății publice și animale, în sarcina operatorilor din industria alimentară și furajeră. În acord cu respectiva legislație, operatorii care își desfășoară activitatea în temeiul prezentului regulament ar trebui, de asemenea, să fie principalii responsabili de asigurarea conformității cu prezentul regulament. Obligația respectivă ar trebui să fie clarificată mai detaliat și ar trebui specificate mijloacele de asigurare a trasabilității, cum ar fi colectarea și direcționarea în mod separat a subproduselor de origine animală. […] […] (38) Subprodusele de origine animală ar trebui folosite doar dacă riscurile afectării sănătății publice sau animale sunt minimizate în cursul prelucrării lor și în cursul introducerii pe piață a produselor derivate fabricate pe bază de subproduse de origine animală. Dacă această opțiune nu este disponibilă, subprodusele de origine animală ar trebui eliminate în condiții de siguranță. Opțiunile disponibile pentru utilizarea subproduselor de origine animală de diferite categorii ar trebui clarificate astfel încât să fie coerente cu legislația comunitară. În general, opțiunile pentru o categorie de risc mai ridicat ar trebui să fie disponibile și pentru categoriile de risc mai scăzut, cu excepția cazului în care se aplică criterii speciale având în vedere riscurile aferente anumitor subproduse de origine animală.”

Articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1069/2009 are următorul cuprins: „Prezentul regulament se aplică la: (a) subprodusele de origine animală și produsele derivate care sunt excluse de la consum uman în temeiul legislației comunitare; […]”

Articolul 3 din regulamentul menționat, intitulat „Definiții”, prevede la punctele 3, 4, 10 și 11: „În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții: […] 3. «produse de origine animală» înseamnă produse de origine animală astfel cum sunt definite la punctul 8.1 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 853/2004; 4. «carcasă» înseamnă carcasă astfel cum e definită la punctul 1.9 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 853/2004; […] 10. «autoritate competentă» înseamnă autoritatea centrală a unui stat membru care are competența de a asigura respectarea cerințelor prezentului regulament sau orice autoritate căreia i‑a fost delegată competența respectivă; include, de asemenea, acolo unde este cazul, autoritatea corespunzătoare dintr‑o țară terță; 11. «operator» înseamnă persoanele fizice sau juridice care au un subprodus de origine animală sau produs derivat sub controlul lor direct, incluzând transportatorii, comercianții și utilizatorii”.

Articolul 4 din Regulamentul nr. 1069/2009, intitulat „Punctul de început în lanțul de prelucrare și obligații”, prevede la alineatele (1)-(3): „(1) Din momentul în care operatorii generează subproduse de origine animală sau produse derivate care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, aceștia le identifică și se asigură că sunt manevrate în conformitate cu prezentul regulament (punctul de început). (2) Operatorii se asigură că în toate etapele de colectare, transport, manipulare, tratare, transformare, prelucrare, depozitare, introducere pe piață, distribuire, utilizare și eliminare din cadrul activităților economice aflate sub controlul lor, subprodusele de origine animală și produsele derivate satisfac cerințele prezentului regulament relevante pentru activitățile lor. (3) Statele membre monitorizează și verifică îndeplinirea cerințelor relevante din prezentul regulament de către operatori pe parcursul întregului lanț al subproduselor de origine animală și al produselor derivate, astfel cum este menționat la alineatul (2). În acest scop, mențin un sistem de controale oficiale în conformitate cu legislația comunitară relevantă.”

Articolul 7 din acest regulament, intitulat „Clasificarea subproduselor de origine animală și a produselor derivate”, prevede la alineatul (1): „Subprodusele de origine animală sunt clasificate în categorii specifice care reflectă nivelul de risc pentru sănătatea publică și animală reprezentat de aceste subproduse de origine animală, în conformitate cu listele stabilite la articolele 8, 9 și 10.”

Articolul 8 din regulamentul menționat, intitulat „Materialul de categoria 1”, prevede la litera (g): „Materialul de categoria 1 cuprinde următoarele subproduse de origine animală: […] (g) amestecuri de material de categoria 1 fie cu material de categoria 2, fie cu material de categoria 3 sau cu ambele.”

Articolul 9 din același regulament, intitulat „Materialul de categoria 2”, prevede la literele (d) și (h): „Materialul de categoria 2 cuprinde următoarele subproduse de origine animală: […] (d) produse de origine animală care au fost declarate improprii alimentației umane din cauza prezenței corpurilor străine în aceste produse; […] (h) subproduse de origine animală, altele decât material de categoria 1 sau material de categoria 3.”

Articolul 10 din Regulamentul nr. 1069/2009, intitulat „Materialul de categoria 3”, prevede la literele (a) și (f): „Materialul de categoria 3 cuprinde următoarele subproduse de origine animală: (a) carcase și părți de animale sacrificate sau, în cazul vânatului, cadavre sau părți de animale ucise și care sunt adecvate alimentației umane în conformitate cu legislația comunitară, dar nu sunt destinate alimentației umane din motive comerciale; […] (f) produse de origine animală sau alimente care conțin produse de origine animală, care nu mai sunt destinate consumului uman din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricație sau defecte de ambalare sau a altor defecte din care nu poate apărea niciun risc pentru sănătatea publică sau animală; […]”

Articolul 14 din acest regulament, intitulat „Eliminarea și utilizarea materialului de categoria 3”, are următorul cuprins: „Materialul de categoria 3 este: (a) eliminat ca deșeuri prin incinerare, cu sau fără prelucrare prealabilă; (b) eliminat sau recuperat prin coincinerare, cu sau fără prelucrare prealabilă, dacă materialul de categoria 3 reprezintă deșeuri; (c) eliminat într‑o rampă de gunoi autorizată, în urma prelucrării; (d) prelucrat, cu excepția cazului în care materialul de categoria 3 s‑a schimbat prin descompunere sau deteriorare astfel încât să prezinte un risc inacceptabil pentru sănătatea publică sau animală, prin intermediul produsului în cauză […] […]”

Articolul 24 din regulamentul menționat, intitulat „Autorizarea unităților sau instalațiilor”, prevede: „(1) Operatorii se asigură că unitățile sau instalațiile subordonate sunt autorizate de autoritatea competentă, în cazul în care aceste unități sau instalații efectuează una sau mai multe din următoarele activități: (a) prelucrarea subproduselor de origine animală prin sterilizare sub presiune, prin metodele de prelucrare menționate la articolul 15 alineatul (1) primul paragraf litera (b) sau prin metodele alternative autorizate în conformitate cu articolul 20; […] (h) manipularea subproduselor de origine animală după colectarea lor, prin operațiuni precum sortarea, tăierea, răcirea, congelarea, sărarea, înlăturarea pieilor sau a materialului care prezintă riscuri specificate; […]”

Articolul 25 din același regulament, intitulat „Cerințe generale de igienă”, prevede la alineatul (1) litera (e): „Operatorii se asigură că unitățile sau instalațiile subordonate care efectuează activitățile menționate la articolul 24 alineatul (1) literele (a) și (h): […] (e) beneficiază de aranjamente adecvate pentru curățarea și dezinfectarea containerelor și a vehiculelor care au ca scop evitarea riscului contaminării.”

Potrivit articolului 28 din Regulamentul nr. 1069/2009, intitulat „Verificările proprii”: „Operatorii trebuie să creeze, să implementeze și să întrețină verificări proprii în unitățile sau instalațiile lor pentru monitorizarea conformității cu prezentul regulament. Operatorii se asigură că niciun subprodus de origine animală sau produs derivat suspect sau despre care se știe că nu respectă prezentul regulament nu părăsește unitatea sau instalația, cu excepția cazului în care este destinat eliminării.”

Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 1069/2009 și de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce privește anumite probe și produse care sunt scutite de la controalele sanitar‑veterinare la frontieră în conformitate cu directiva menționată (JO 2011, L 54, p. 1) prevede în capitolul I secțiunea 4 punctul 3: „În plus față de condițiile generale stabilite în secțiunea 1, se aplică și următoarele cerințe: […] 3. Instalațiile de prelucrare a materialelor de categoria 3 trebuie să fie prevăzute cu o instalație de verificare a prezenței corpurilor străine, cum ar fi materialele de ambalaj sau bucățile de metal, din subprodusele de origine animală sau produsele derivate, dacă acestea prelucrează materiale destinate hrănirii animalelor. Astfel de corpuri străine se îndepărtează înainte sau în cursul prelucrării.”

Tierische Nebenprodukte‑Beseitigungsgesetz (Legea privind eliminarea subproduselor de origine animală) din 25 ianuarie 2004 (BGBl. 2004 I, p. 82), în versiunea aplicabilă litigiului principal (BGBl. 2016 I, p. 1966) (denumită în continuare „Legea privind eliminarea subproduselor de origine animală”), prevede la articolul 1, intitulat „Domeniul de aplicare”: „Prezenta lege vizează punerea în aplicare a [Regulamentului nr. 1069/2009], precum și a actelor juridice ale Comunității sau ale Uniunii Europene de aplicare directă, adoptate în temeiul sau în aplicarea acestui regulament.”

Articolul 3 din Legea privind eliminarea subproduselor de origine animală, intitulat „Obligația de eliminare”, are următorul cuprins: „1. În cazul în care, în conformitate cu dispozițiile menționate la articolul 1, 1) subprodusele de origine animală de categoria 1 în sensul articolului 8 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, 2) subprodusele de origine animală de categoria 2 în sensul articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, cu excepția gunoiului de grajd, a guanoului, a conținutului tubului digestiv, a laptelui, a produselor lactate, a colostrului, a ouălor și a produselor din ouă, sau 3) produsele derivate din subprodusele de origine animală menționate la punctul 1 sau 2 trebuie recuperate, colectate, identificate, transportate, depozitate, tratate, prelucrate, utilizate sau eliminate, autoritatea competentă stabilește condițiile de recuperare, de colectare, de identificare, de transport, de depozitare, de tratare, de prelucrare, de utilizare și de eliminare. Autoritatea competentă trebuie să recupereze, să colecteze, să identifice, să transporte, să depoziteze, să prelucreze, să transforme, să utilizeze sau să elimine 1) subprodusele de origine animală de categoria 1, 2) subprodusele de origine animală de categoria 2, cu excepția gunoiului de grajd, a guanoului, a conținutului tubului digestiv, a laptelui, a produselor lactate, a colostrului, precum și a ouălor și a produselor din ouă și 3) produsele derivate din subprodusele de origine animală menționate la punctul 1 sau 2 care sunt generate pe teritoriul său în conformitate cu actele juridice direct aplicabile menționate la articolul 1, cu prezenta lege și cu dispozițiile adoptate în temeiul acesteia. Până la recuperarea acestora de către autoritatea competentă, obligațiile proprietarilor de a identifica, de a transporta și de a depozita subprodusele de origine animală și produsele derivate pe care le‑au generat, prevăzute de dispozițiile actelor juridice direct aplicabile menționate la articolul 1, rămân neschimbate. Autoritatea competentă poate apela la terți pentru a‑și îndeplini obligațiile care îi revin în temeiul celei de a doua teze. A doua teză se aplică de asemenea animalelor sălbatice moarte, în măsura în care autoritatea competentă a dispus utilizarea, prelucrarea sau eliminarea din motive legate de combaterea bolilor animalelor. 2. A doua teză a alineatului 1 nu se aplică în cazul în care subprodusele de origine animală și produsele derivate sunt destinate fabricării hranei pentru animale și a produselor derivate menționate la articolele 33 și 36 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009, iar subprodusele de origine animală și produsele derivate au fost colectate, identificate, transportate, depozitate, tratate, prelucrate sau utilizate de operatori, unități sau instalații înregistrate în conformitate cu articolul 23 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009 sau autorizate în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 1069/2009. 3. În ceea ce privește subprodusele de origine animală și produsele derivate menționate la alineatul 1 prima teză, autoritatea competentă poate transfera parțial sau integral unei persoane fizice sau juridice de drept privat care exploatează o unitate de prelucrare sau o instalație de incinerare sau de coincinerare, cu consimțământul acesteia, obligația de a recupera, de a colecta, de a identifica, de a transporta, de a depozita, de a prelucra, de a transforma, de a utiliza sau de a elimina subprodusele de origine animală sau produsele derivate, cu condiția ca: 1) interese publice superioare să nu i se opună; 2) unitatea de prelucrare sau instalația de incinerare sau de coincinerare să respecte cerințele aplicabile metodei de prelucrare avute în vedere, prevăzute la articolele 6, 8 și 9 din Regulamentul (UE) nr. 142/2011 al Comisiei din 25 februarie 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1069/2009 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală și produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman și de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce privește anumite probe și produse care sunt scutite de la controalele sanitar-veterinare la frontieră (JO 2011, L 54, p. 1), în versiunea sa actualizată, și 3) respectarea celorlalte dispoziții ale Regulamentului (CE) nr. 1069/2009, a actelor juridice adoptate în vederea punerii sale în aplicare, a prezentei legi și a dispozițiilor adoptate în temeiul acesteia să fie garantată. În cazul unui transfer parțial, acesta poate fi supus condiției ca unitatea de prelucrare ori instalația de incinerare sau de coincinerare să recupereze, să colecteze, să identifice, să transporte, să depoziteze, să prelucreze, să transforme, să utilizeze sau să elimine subprodusele de origine animală și produsele derivate generate într‑o anumită zonă, atunci când interesul public impune acest lucru. 4. Autoritatea competentă poate obliga o unitate de prelucrare ori o instalație de incinerare sau de coincinerare să autorizeze temporar, în schimbul unei remunerații rezonabile, ținând seama de costuri și de produse, utilizarea în comun a unității sau a instalației în vederea prelucrării sau a eliminării subproduselor de origine animală sau a produselor derivate menționate la alineatul 1 prima teză, care sunt generate în afara zonei de intervenție a unității de prelucrare ori a instalației de incinerare sau de coincinerare, cu condiția ca acest lucru să fie rezonabil, iar subprodusele de origine animală sau produsele derivate să nu poată fi prelucrate în mod util sau eliminate în alt mod ori acest lucru să nu poată fi realizat decât cu costuri suplimentare considerabile. În cazul în care nu este posibil să se ajungă la un acord cu privire la remunerație, aceasta este stabilită de autoritatea competentă.”

Articolul 12 din Legea privind eliminarea subproduselor de origine animală, intitulat „Verificarea”, prevede: „(1) Respectarea dispozițiilor actelor juridice direct aplicabile menționate la articolul 1, respectarea dispozițiilor prezentei legi și a normelor adoptate în temeiul acesteia, precum și a ordinelor cu caracter executoriu pronunțate în conformitate cu actele juridice direct aplicabile menționate la articolul 1, cu prezenta lege sau cu o normă adoptată în temeiul acesteia, fac obiectul verificării de către autoritatea competentă, iar în domeniul Bundeswehr (armata federală), de către serviciile desemnate de Ministerul Federal al Apărării. (2) Autoritatea competentă poate pronunța, de la caz la caz, ordinele necesare pentru respectarea dispozițiilor actelor juridice direct aplicabile menționate la articolul 1 din prezenta lege, precum și a normelor adoptate în temeiul acesteia. Prezenta dispoziție se aplică și după înregistrarea prevăzută la articolul 23 din Regulamentul […] nr. 1069/2009 sau după acordarea unei autorizații în temeiul articolului 24 din Regulamentul […] nr. 1069/2009.”

Thüringer Ausführungsgesetz zum Tierische Nebenprodukte‑Beseitigungsgesetz (Legea landului Turingia de punere în aplicare a Legii federale privind eliminarea subproduselor de origine animală) din 10 iunie 2005 (Thür GVBl. 2005, p. 224) prevede la articolul 2, intitulat „Organismele responsabile de prelucrarea și eliminarea subproduselor de origine animală de categoriile 1 și 2”: „(1) Colectivitățile teritoriale și municipiile cu statut de colectivitate teritorială sunt colectivități de drept public competente (organisme responsabile cu eliminarea) în sensul articolului 3 alineatul (1) din Legea privind eliminarea subproduselor de origine animală. Ele îndeplinesc aceste atribuții în cadrul autoadministrării. (2) Pentru a‑și îndeplini aceste atribuții, organismele responsabile cu eliminarea menționate la alineatul (1) pot constitui o asociație de colectivități locale. Modalitățile de funcționare sunt stabilite prin statut. Acest organism responsabil cu eliminarea este singurul însărcinat să îndeplinească atribuțiile menționate prin intermediul asociației.”

Articolul 3 din Legea landului Turingia de punere în aplicare a Legii federale privind eliminarea subproduselor de origine animală, intitulat „Zone de intervenție”, are următorul cuprins: „(1) Ministerul responsabil cu afacerile veterinare stabilește prin regulament, prin consultare cu organismele responsabile cu eliminarea, zonele în interiorul cărora organismele menționate au obligația să recupereze, să colecteze, să transporte, să depoziteze, să prelucreze, să transforme sau să elimine subprodusele de origine animală menționate la articolul 3 alineatul (1) prima teză din Legea privind eliminarea subproduselor de origine animală. În această privință, trebuie să fie luate în considerare interesele privind protecția împotriva bolilor animale, producția subproduselor de origine animală menționate la articolul 3 alineatul (1) prima teză din Legea privind eliminarea subproduselor de origine animală, condițiile de circulație și capacitatea instalațiilor de prelucrare. (2) Ministerul responsabil cu afacerile veterinare poate, în cazuri excepționale, să autorizeze prelucrarea, transformarea sau eliminarea subproduselor de origine animală prevăzute la articolul 3 alineatul (1) prima teză din Legea privind eliminarea subproduselor de origine animală în unități de prelucrare ori în instalații de incinerare sau de coincinerare din afara zonei de intervenție stabilite în conformitate cu alineatul (1).”

Thüringer Verordnung über die Einzugsbereiche nach dem Tierische Nebenprodukte‑Beseitigungsgesetz (Regulamentul landului Turingia referitor la zonele de intervenție adoptat în temeiul Legii federale privind eliminarea subproduselor de origine animală) din 11 octombrie 2005 (Thür GVBl. 2005, p. 355) prevede la articolul 1: „Zona de intervenție a unității de prelucrare situate în Elxleben, colectivitatea teritorială Sömmerda, cuprinde, în ceea ce privește materialele menționate la articolul 3 alineatul (1) prima teză din [Legea privind eliminarea subproduselor de origine animală], în versiunea aplicabilă la data faptelor, întregul teritoriu al landului.”

Toropet exploatează în Germania o unitate autorizată în temeiul Regulamentului nr. 1069/2009 ca unitate intermediară de prelucrare a materialului de categoria 3, în sensul articolului 10 din acest regulament, și este înregistrată de asemenea ca transportator de subproduse de origine animală. Această societate nu este însă autorizată să manipuleze materiale de categoria 1 și de categoria 2, în sensul articolelor 8 și 9 din regulamentul menționat. În cadrul activităților sale, Toropet prelucrează și comercializează organe comestibile de animale, printre altele, către producători de hrană pentru animale, către operatori care reciclează grăsimea animală și către instalații de producție de biogaz.

La 23 ianuarie 2018, în cadrul unui control administrativ efectuat în această unitate intermediară, districtul Greiz a constatat prezența mucegaiului, a putrefacției și a unor corpuri străine precum bucăți de tencuială, reziduuri de plastic și rumeguș în 38 de boxpaleți care conțineau subproduse de origine animală de categoria 3. Ca urmare a acestor deficiențe, districtul Greiz a reclasificat materialul în cauză în categoria 2 și a dispus eliminarea imediată a celor 38 de boxpaleți prin intermediul unei executări silite prin intervenția unui terț, care a fost realizată în aceeași zi. Cheltuielile legate de aceste operațiuni, în cuantum de 2346,17 euro, au fost puse în sarcina Toropet.

Executarea silită menționată a fost confirmată prin decizia districtului Greiz din 25 ianuarie 2018, prin care acesta a precizat că, din cauza deficiențelor menționate, materialul în cauză nu mai putea fi clasificat în categoria 3, ci trebuia să fie clasificat în categoria 2. Or, nici Toropet, nici partenerul său comercial, care era responsabil cu prelucrarea acestor materiale, nu ar fi autorizați să manipuleze material de categoria 2. În plus, în lipsa unei camere frigorifice separate, materialul în discuție nu ar fi putut să fie depozitat la fața locului până la găsirea unei soluții amiabile.

La 9 octombrie 2018, Toropet a formulat o acțiune în fața Verwaltungsgericht Gera (Tribunalul Administrativ din Gera, Germania) prin care a solicitat anularea deciziei din 25 ianuarie 2018.

În cadrul acțiunii sale, Toropet reproșează districtului Greiz că a săvârșit o eroare prin reclasificarea materialelor în discuție în categoria 2 fără a efectua o examinare științifică. Societatea contestă temeinicia aprecierii potrivit căreia aceste materiale ar fi deteriorate, intrate în putrefacție sau mucegăite. Toropet consideră că criteriul utilizat de medicii veterinari și de districtul Greiz, și anume cel întemeiat pe faptul că produsele sunt adecvate pentru consumul uman, ar depăși dispozițiile articolului 10 din Regulamentul nr. 1069/2009.

Toropet arată că din articolul 14 litera (d) din acest regulament reiese că descompunerea și deteriorarea subproduselor de origine animală nu justifică o reclasificare într‑o categorie inferioară, întrucât o valorificare în conformitate cu articolul 14 litera (b) din regulamentul menționat este posibilă, iar o eliminare nu este întotdeauna necesară. Potrivit Toropet, subprodusele de origine animală în discuție puteau intra sub incidența articolului 10 litera (f) din același regulament, din moment ce această dispoziție exclude numai produsele care prezintă riscuri majore cauzate de bolile animalelor. Or, în opinia Toropet, carnea alterată de mucegai sau de putrefacție nu presupune un astfel de risc. În ceea ce privește prezența unor corpuri străine în materialele avute în vedere, precum bucăți de tencuială, reziduuri de plastic și rumeguș, aceasta nu poate conduce la o reclasificare, în măsura în care este posibilă o simplă separare mecanică.

În special, această societate susține că, întrucât materialul de categoria 3 nu este destinat consumului uman, faptul că materialele în discuție sunt sau nu adecvate pentru un astfel de consum nu este relevant.

Instanța de trimitere arată că subprodusele de origine animală în discuție priveau în principal materiale clasificate inițial în categoria 3, fie în temeiul articolului 10 litera (a) din Regulamentul nr. 1069/2009, care acoperă carcasele și părțile de animale sacrificate adecvate alimentației umane, dar care nu sunt destinate unei astfel de alimentații, fie în temeiul articolului 10 litera (f) din acest regulament, care acoperă produsele de origine animală sau alimentele care conțin astfel de produse, care nu mai sunt destinate consumului uman din motive comerciale sau din alte motive din care nu poate apărea niciun risc pentru sănătatea publică sau animală.

Potrivit acestei instanțe, descompunerea și deteriorarea materialului de categoria 3 îl fac, în principiu, impropriu pentru consumul uman și implică un risc pentru sănătatea publică și animală. În consecință, instanța de trimitere ridică problema dacă astfel de modificări trebuie să conducă la o reclasificare a materialului în discuție într‑o categorie diferită.

Instanța de trimitere arată că obiectivul principal al Regulamentului nr. 1069/2009, astfel cum reiese din considerentul (11) al acestuia, precum și din articolul 1, este de a controla riscurile pentru sănătatea publică și animală și de a proteja siguranța lanțului alimentar și furajer. Prin urmare, periculozitatea nu ar fi limitată la sănătatea umană. Articolul 14 litera (d) din acest regulament ar sublinia, de altfel, că descompunerea și deteriorarea implică riscuri pentru sănătatea publică și animală.

Totuși, instanța de trimitere consideră că articolul 14 litera (d) din Regulamentul nr. 1069/2009 se poate opune modificării clasificării inițiale a materialului în discuție, ca urmare a unei descompuneri sau a unei deteriorări a acestuia. Astfel, în opinia instanței menționate, se poate deduce din dispoziția respectivă că descompunerea și deteriorarea nu afectează, în principiu, clasificarea, ci numai utilizarea materialului de categoria 3. Potrivit acesteia, deși utilizarea materialului respectiv în scopul fabricării de hrană pentru animale este exclusă în temeiul articolului 14 litera (d) din acest regulament, pare, în schimb, posibilă utilizarea materialului menționat în alte scopuri, în special prin valorificarea sa prin coincinerare, în conformitate cu articolul 14 litera (b) din regulamentul amintit.

Instanța de trimitere ridică de asemenea problema interpretării articolului 9 litera (d) din Regulamentul nr. 1069/2009. Astfel, în temeiul acestei dispoziții, materialul care a fost declarat impropriu alimentației umane din cauza prezenței corpurilor străine trebuie clasificat în categoria 2. Totuși, din cuprinsul punctului 3 din capitolul I secțiunea 4 din anexa IV la Regulamentul nr. 142/2011 ar reieși că prezența unor corpuri străine nu este suficientă pentru a conduce la clasificarea materialului în discuție în categoria 2, din moment ce dispoziția impune ca instalațiile de prelucrare a materialului de categoria 3 să fie prevăzute cu o instalație de verificare a prezenței acestor corpuri străine, care trebuie să fie îndepărtate înainte sau în cursul prelucrării. În plus, instanța de trimitere ridică problema dacă prevenirea riscului prezenței unor corpuri străine este relevantă atunci când materialul de categoria 3 nu este destinat să fie transformat în hrană pentru animale, ci incinerat sau destinat producerii de biodiesel.

În aceste condiții, Verwaltungsgericht Gera (Tribunalul Administrativ din Gera) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 10 litera (a) din [Regulamentul nr. 1069/2009] trebuie interpretat în sensul că clasificarea inițială ca material de categoria 3 nu mai poate fi păstrată în cazul în care, ca urmare a descompunerii și a deteriorării, materialul devine neadecvat pentru consumul uman? 2) Articolul 10 litera (f) din [Regulamentul nr. 1069/2009] trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește produsele de origine animală sau alimentele care conțin produse de origine animală, clasificarea inițială ca material de categoria 3 se pierde în cazul în care, în urma unor procese ulterioare de descompunere sau de deteriorare, materialul prezintă un risc pentru sănătatea publică sau animală? 3) Dispoziția prevăzută la articolul 9 litera (d) din [Regulamentul nr. 1069/2009] trebuie interpretată în mod restrictiv în sensul că materialul amestecat cu corpuri străine, cum este rumegușul, trebuie să fie clasificat ca material de categoria 2 numai în cazul în care materialul urmează să fie prelucrat și este destinat hranei animalelor?”

Prin intermediul celor trei întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă articolul 10 literele (a) și (f) din Regulamentul nr. 1069/2009 trebuie să fie interpretat în sensul că subprodusele de origine animală clasificate inițial ca material de categoria 3, în conformitate cu această dispoziție, alterate printr‑un fenomen de descompunere sau printr‑o deteriorare ori amestecate cu corpuri străine precum bucăți de tencuială sau rumeguș, astfel încât nu mai sunt adecvate alimentației umane și/sau nu sunt lipsite de orice risc pentru sănătatea publică sau animală, nu respectă nivelul de risc asociat acestei clasificări și, prin urmare, trebuie să fie reclasificate într‑o categorie inferioară.

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie, într‑o primă etapă, să se precizeze modalitățile de clasificare a unui subprodus de origine animală într‑o anumită categorie înainte de a se analiza, într‑o a doua etapă, dacă o astfel de clasificare este imuabilă sau dacă un subprodus de origine animală poate fi reclasificat fie ca urmare a unui fenomen de descompunere sau a unei deteriorări, fie ca urmare a amestecării acestuia cu corpuri străine, survenită după clasificarea sa inițială.

În primul rând, în ceea ce privește modalitățile de clasificare a unui subprodus de origine animală într‑o anumită categorie, trebuie arătat că clasificarea subproduselor de origine animală și a produselor derivate este reglementată de titlul I capitolul I secțiunea 4 din Regulamentul nr. 1069/2009, care cuprinde articolele 7-10 din acesta.

Potrivit articolului 7 alineatul (1) din acest regulament, subprodusele de origine animală sunt clasificate în categorii specifice în raport cu criteriul nivelului de risc pe care îl prezintă pentru sănătatea publică și animală. Mai concret, regulamentul menționat prevede trei categorii, în conformitate cu articolele 8, 9 și 10 din acesta, care acoperă materialul de categoria 1, 2 și, respectiv, 3, iar subprodusele de origine animală trebuie să intre în mod necesar în una dintre aceste trei categorii. Astfel, în categoria 3 este inclus materialul care a fost considerat cu risc scăzut de legiuitorul Uniunii, în timp ce materialul de categoria 1 și 2 prezintă un risc ridicat pentru sănătatea publică și animală, materialul de categoria 1 fiind cel care prezintă riscul cel mai ridicat.

Primo, din modul de redactare a articolului 9 litera (h) din Regulamentul nr. 1069/2009 reiese că lista cu materialul de categoria 2 cuprinde subprodusele de origine animală, altele decât materialul de categoria 1 sau materialul de categoria 3, astfel încât categoria 2 constituie o categorie reziduală. În plus, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 62 din concluzii, articolul 9 litera (h) din regulamentul menționat trebuie, în lumina considerentului (35) al acestuia, potrivit căruia orice subprodus de origine animală care nu este cuprins în una din cele trei categorii ar trebui să fie clasificat automat în categoria 2, să fie interpretat în sens larg ca acoperind orice subprodus de origine animală care nu a fost clasificat într‑o altă categorie.

Rezultă de aici că listele cu materialul de categoriile 1 și 3, prevăzute la articolele 8 și 10 din Regulamentul nr. 1069/2009, au caracter exhaustiv și, prin urmare, trebuie să fie interpretate în mod strict, în sensul că, pe de o parte, includ numai materialele care sunt menționate în mod expres în acestea și, pe de altă parte, materialele respective trebuie să respecte, potrivit articolului 7 alineatul (1) din regulamentul amintit, nivelul de risc asociat categoriei în cauză.

Rezultă că în categoria 3 intră numai materialele care sunt menționate în mod expres în aceasta și care respectă nivelul de risc asociat categoriei respective.

Secundo, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 54 din concluzii, trebuie subliniat că nivelul de risc constituie de asemenea criteriul pertinent pentru utilizarea finală a subproduselor de origine animală. Regulamentul nr. 1069/2009 a prevăzut, la articolele 12-14, interpretate în lumina considerentului (38) al acestuia, liste de utilizări și de eliminări posibile pentru fiecare categorie de materiale, precum și norme aplicabile fiecăreia dintre ele pentru ca acest nivel de risc să fie redus la minimum, fără a exclude însă posibilitatea ca utilizările și eliminările aplicabile unei categorii cu risc ridicat să se extindă și la materiale care fac parte din categorii cu risc scăzut.

În speță, din decizia de trimitere reiese că materialele în discuție în litigiul principal au fost inițial clasificate în categoria 3, în conformitate cu articolul 10 literele (a) și (f) din Regulamentul nr. 1069/2009.

În timp ce articolul 10 litera (a) din acest regulament prevede că din acea categorie fac parte carcasele și părțile de animale sacrificate care sunt adecvate alimentației umane, dar care nu sunt destinate unei astfel de alimentații din motive comerciale, articolul 10 litera (f) din regulamentul menționat acoperă materialele precum produsele de origine animală, care nu mai sunt destinate consumului uman din motive comerciale sau din cauza unor probleme de fabricație ori a unor defecte de ambalare sau a altor defecte din care nu poate apărea niciun risc pentru sănătatea publică sau animală. Rezultă că criteriul care permite să se stabilească dacă un subprodus de origine animală intră sub incidența uneia dintre aceste dispoziții constă în cerința de a fi adecvat alimentației umane și/sau de a fi lipsit de orice risc pentru sănătatea publică sau animală.

În această privință, în ceea ce privește în special stabilirea caracterului adecvat alimentației umane al produselor alimentare, articolul 14 alineatul (5) din Regulamentul nr. 178/2002 prevede că un produs care nu este adecvat consumului uman este acel produs inacceptabil pentru un astfel de consum din motive de contaminare, indiferent dacă aceasta se face printr‑o substanță străină sau în alt mod sau prin putrefacție, deteriorare sau descompunere.

În al doilea rând, trebuie analizat dacă deficiențele legate de un fenomen de descompunere sau de deteriorare și de prezența corpurilor străine, precum cele care au fost constatate în cadrul controlului administrativ din 23 ianuarie 2018, descris la punctul 26 din prezenta hotărâre, sunt de natură să modifice nivelul de risc pe care îl prezintă materialele clasificate inițial drept material de categoria 3, în sensul articolului 10 literele (a) și (f) din Regulamentul nr. 1069/2009, astfel încât să justifice o reclasificare a acestor materiale în categoria 2.

Trebuie subliniat mai întâi că nici articolul 7 din Regulamentul nr. 1069/2009, nici o altă dispoziție din acest regulament nu prevede în mod expres reclasificarea într‑o categorie inferioară a materialelor clasificate inițial în categoria 3. Astfel, în măsura în care se limitează să prevadă că clasificarea unui subprodus de origine animală reflectă nivelul de risc al acestuia pentru sănătatea publică și animală, modul de redactare a acestui articol 7 nu permite să se stabilească dacă un material poate face obiectul unei reclasificări.

Prin urmare, având în vedere lipsa unor precizări utile care să figureze la articolul 10 literele (a) și (f) din Regulamentul nr. 1069/2009, pentru interpretarea acestei dispoziții trebuie să se țină seama în special de contextul în care aceasta se înscrie și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 octombrie 2017, Vion Livestock, C‑383/16, EU:C:2017:783, punctul 35 și jurisprudența citată).

În ceea ce privește, primo, obiectivele urmărite de Regulamentul nr. 1069/2009, din articolul 1 și din considerentele (2), (5), (6) și (11) ale acestui regulament reiese că obiectivele principale urmărite de reglementarea referitoare la subprodusele de origine animală constau în controlul adecvat al riscurilor pentru sănătatea publică și animală și în protejarea siguranței lanțului alimentar și furajer, precum și în stabilirea unui cadru coerent și cuprinzător de norme sanitare care să fie proporționale cu riscul pentru sănătatea publică și animală pe care îl reprezintă subprodusele de origine animală atunci când acestea sunt manipulate de operatori, în cursul diferitor etape ale procesului ce duce de la colectare la utilizarea sau eliminarea lor.

Rezultă că legiuitorul Uniunii a intenționat să controleze riscurile pentru sănătatea publică și animală pe tot parcursul valorificării subproduselor de origine animală, în mod adecvat și proporțional, ceea ce implică faptul că clasificarea unui subprodus de origine animală poate fi reevaluată în orice moment al valorificării sale și, prin urmare, poate conduce la o reclasificare a subprodusului respectiv în cazul în care acesta nu mai îndeplinește condițiile impuse pentru clasificarea sa inițială.

Această interpretare este susținută, secundo, de contextul în care se înscriu articolele 7 și 10 din Regulamentul nr. 1069/2009.

Astfel, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din acest regulament, tuturor operatorilor le revine obligația de a se asigura că subprodusele de origine animală respectă normele regulamentului menționat „în toate etapele de colectare, transport, manipulare, tratare, transformare, prelucrare, depozitare, introducere pe piață, distribuire, utilizare și eliminare” a acestor subproduse de origine animală.

În plus, trebuie subliniat de asemenea că Regulamentul nr. 1069/2009, în conformitate cu considerentul (36) al acestuia, prevede că operatorii sunt principalii responsabili de asigurarea respectării cerințelor acestui regulament în vederea protejării sănătății publice și animale. În această privință, operatorii sunt obligați să respecte cerințele regulamentului menționat care se aplică activităților lor atunci când prelucrează subproduse de origine animală. În acest context, articolul 28 din Regulamentul nr. 1069/2009 impune operatorilor obligația de a se asigura, prin intermediul unui sistem de verificări proprii, că niciun subprodus de origine animală suspect sau despre care se știe că nu respectă regulamentul menționat nu părăsește unitatea sau instalația, cu excepția cazului în care este destinat eliminării.

De asemenea, în temeiul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1069/2009, statele membre mențin un sistem de controale oficiale în cadrul cărora monitorizează și verifică îndeplinirea cerințelor relevante din regulamentul menționat de către operatori pe parcursul întregului lanț al subproduselor de origine animală. Această dispoziție confirmă de asemenea că operatorii au obligația de a verifica în fiecare etapă a lanțului de operațiuni dacă subprodusele de origine animală rămân în continuare în categoria în care au fost clasificate inițial.

Prin urmare, din contextul în care se înscrie articolul 10 literele (a) și (f) din Regulamentul nr. 1069/2009 și din obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte aceste dispoziții rezultă că clasificarea inițială a materialelor într‑o categorie specifică trebuie să fie monitorizată și verificată pe parcursul întregului lanț de operațiuni, astfel încât, dacă aceste materiale nu mai corespund nivelului de risc care le‑a fost asociat inițial, trebuie să fie efectuată reclasificarea lor pentru a se garanta siguranța lanțului alimentar și furajer. În consecință, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 80 din concluzii, clasificarea într‑o categorie nu este imuabilă, ci depinde de menținerea nivelului de risc asociat acesteia.

Rezultă că o alterare a unor materiale precum cele în discuție în litigiul principal, clasificate inițial în categoria 3 în conformitate cu articolul 10 literele (a) și (f) din Regulamentul nr. 1069/2009, printr‑un fenomen de descompunere sau printr‑o deteriorare ori prin prezența unor corpuri străine, astfel încât aceste materiale nu mai sunt adecvate alimentației umane și/sau nu sunt lipsite de orice risc pentru sănătatea publică sau animală, trebuie să conducă în mod necesar la reclasificarea lor într‑o categorie inferioară.

Astfel, după cum au arătat atât instanța de trimitere, cât și Comisia Europeană, un fenomen de descompunere sau o deteriorare a materialului de categoria 3 dă naștere unor toxine care îl fac, în principiu, impropriu alimentației umane și produce, de asemenea, un risc pentru sănătatea publică și animală.

În consecință, subprodusele de origine animală clasificate inițial în categoria 3, precum cele în discuție în litigiul principal, care prezintă un nivel de risc mai ridicat decât cel permis pentru a fi clasificate astfel, nu își pot păstra clasificarea în această categorie.

Rezultă că, astfel cum s‑a arătat la punctul 42 din prezenta hotărâre, în conformitate cu articolul 9 litera h) din Regulamentul nr. 1069/2009, în categoria 2 se încadrează subprodusele de origine animală, altele decât materialul de categoria 1 sau materialul de categoria 3. Prin urmare, această din urmă dispoziție ar trebui să se aplice subproduselor de origine animală care, din cauza unui fenomen de descompunere sau a unei deteriorări, prezintă un nivel de risc prea ridicat pentru a îndeplini cerințele materialului de categoria 3.

În ceea ce privește prezența unor corpuri străine precum bucățile de tencuială sau rumegușul în materialele în discuție în litigiul principal, în primul rând, din informațiile aflate în cererea de decizie preliminară și în dosarul de care dispune Curtea reiese că, având în vedere natura lor, acestea nu sunt considerate deșeuri periculoase în sensul Regulamentului nr. 1013/2006. Prin urmare, după cum a arătat domnul avocat general la punctul 43 din concluzii, un asemenea amestec este, în principiu, supus aplicării Regulamentului nr. 1069/2009 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2020, P. F. Kamstra Recycling și alții, C‑21/19-C‑23/19, EU:C:2020:636, punctul 55).

În al doilea rând, trebuie arătat că, potrivit punctului 3 din capitolul I secțiunea 4 din anexa IV la Regulamentul nr. 142/2011, instalațiile de prelucrare a materialului de categoria 3 trebuie să fie prevăzute cu o instalație de verificare a prezenței corpurilor străine, cum ar fi materialele de ambalaj sau bucățile de metal. Astfel, după cum au arătat domnul avocat general la punctul 45 din concluzii, precum și Comisia și districtul Greiz, sub incidența acestei dispoziții intră numai corpurile străine amestecate cu material de categoria 3 care pot fi extrase cu ușurință, în deplină siguranță și cu respectarea cerințelor privind nivelul de risc prevăzute pentru această categorie în Regulamentul nr. 1069/2009.

Or, corpurile străine precum bucățile de tencuială sau rumegușul, presupunând că pot fi detectate, se pot amesteca cu subprodusul de origine animală atât de bine încât extragerea acestor corpuri străine ar putea deveni imposibilă sau măcar dificil de realizat, astfel încât acestea nu ar putea fi considerate corpuri străine care intră în domeniul de aplicare al punctului 3 din capitolul I secțiunea 4 din anexa IV la Regulamentul nr. 142/2011.

În această privință, trebuie subliniat, asemenea domnului avocat general la punctul 74 din concluzii, că amestecul de subproduse de origine animală cu corpuri străine precum bucățile de tencuială sau rumegușul prezintă aceleași caracteristici și, în special, același nivel de risc ca materialul de categoria 2 menționat la articolul 9 litera (d) din Regulamentul nr. 1069/2009, care acoperă „produsele de origine animală care au fost declarate improprii alimentației umane din cauza prezenței corpurilor străine”. Prin urmare, un amestec precum cel în discuție în litigiul principal ar trebui să fie clasificat în categoria 2, fie în temeiul articolului 9 litera (d), în ceea ce privește produsele de origine animală, în sensul acestei dispoziții, fie în temeiul articolului 9 litera (h) din regulamentul menționat, în ceea ce privește alte subproduse de origine animală.

În cele din urmă, argumentația potrivit căreia din articolul 14 litera (d) din Regulamentul nr. 1069/2009 s‑ar putea deduce că descompunerea sau deteriorarea nu afectează clasificarea, ci utilizarea materialului de categoria 3 nu poate fi admisă, întrucât această interpretare ar contraveni atât obiectivului, cât și structurii Regulamentului nr. 1069/2009.

Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 45 din prezenta hotărâre, articolele 12-14 din Regulamentul nr. 1069/2009 au stabilit liste cu utilizările și eliminările posibile pentru materialul de categoria 1-3, menționat la articolele 8-10 din acest regulament, urmând întotdeauna nivelul de risc pe care îl prezintă diferitele categorii. În consecință, articolul 14 din regulamentul menționat nu prevede cerințe care trebuie îndeplinite în scopul clasificării materialelor în categorii, care sunt definite exclusiv la articolele 8-10 din același regulament, și, prin urmare, nu poate aduce atingere logicii inerente clasificării instituite de legiuitorul Uniunii la aceste articole.

În același context, nu poate fi acceptată argumentația Toropet, potrivit căreia clasificarea inițială a materialelor în categoria 3 ar putea fi menținută, în pofida descompunerii sau a deteriorării care le afectează sau în pofida amestecării lor cu corpuri străine, întrucât aceste materii nu ar putea fi utilizate în scopul prelucrării în furaje, ci în alte scopuri, precum incinerarea sau transformarea în biogaz. Schimbarea destinației inițiale a materialelor în discuție nu poate justifica menținerea lor în categoria 3, având în vedere nivelul de risc ridicat al acestora pentru sănătatea publică și animală.

Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că este necesar să se răspundă la cele trei întrebări că articolul 7 alineatul (1), articolul 9 litera (h) și articolul 10 literele (a) și (f) din Regulamentul nr. 1069/2009, citite în lumina articolului 4 alineatul (2) din acest regulament, trebuie să fie interpretate în sensul că subprodusele de origine animală clasificate inițial ca material de categoria 3, în conformitate cu articolul 10 literele (a) și (f) din acesta din urmă, alterate printr‑un fenomen de descompunere sau printr‑o deteriorare ori amestecate cu corpuri străine precum bucăți de tencuială sau rumeguș, astfel încât nu mai sunt adecvate alimentației umane și/sau nu sunt lipsite de orice risc pentru sănătatea publică sau animală, nu respectă nivelul de risc asociat acestei clasificări și, prin urmare, trebuie să fie reclasificate într‑o categorie inferioară.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

2 septembrie 2021 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Regulamentul (CE) nr. 178/2002

Regulamentul (CE) nr. 1013/2006

Regulamentul (CE) nr. 853/2004

Regulamentul nr. 1069/2009

Regulamentul (UE) nr. 142/2011

Dreptul german

Legea privind eliminarea subproduselor de origine animală

Legea landului Turingia de punere în aplicare a Legii federale privind eliminarea subproduselor de origine animală

Regulamentul landului Turingia referitor la zonele de intervenție adoptat în temeiul Legii federale privind eliminarea subproduselor de origine animală

Litigiul principal și întrebările preliminare

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la cheltuielile de judecată