Hotărârea Curții (Camera a patra) din 28 aprilie 2022.#Changmao Biochemical Engineering Co. Ltd împotriva Comisiei Europene.#Recurs – Dumping – Importuri de aspartam originar din Republica Populară Chineză – Regulamentele nr. 1225/2009 și 2016/1036 – Domeniu de aplicare ratione temporis – Articolul 2 alineatul (7) – Statutul de societate care funcționează în condițiile unei economii de piață – Refuz – Articolul 2 alineatul (10) – Ajustări – Sarcina probei – Articolul 3 – Stabilirea prejudiciului – Obligația de diligență a Comisiei Europene.#Cauza C-666/19 P.

Prin recursul formulat, Changmao Biochemical Engineering Co. Ltd (denumită în continuare „Changmao”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 28 iunie 2019, Changmao Biochemical Engineering/Comisia (T‑741/16, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2019:454), prin care acesta din urmă a respins acțiunea în anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1247 al Comisiei din 28 iulie 2016 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii impuse asupra importurilor de aspartam originar din Republica Populară Chineză (JO 2016, L 204, p. 92, denumit în continuare „regulamentul în litigiu”).

Prin Decizia 94/800/CE din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO 1994, L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3), Consiliul Uniunii Europene a aprobat Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994, precum și acordurile care figurează în anexele 1-3 la acest acord, printre care figurează Acordul privind aplicarea articolului VI al Acordului General pentru Tarife și Comerț din 1994 (denumit în continuare „Acordul antidumping”).

Articolul 2 din Acordul antidumping prevede normele care reglementează „[s]tabilirea existenței unui dumping”.

Articolul 6 din acest acord este intitulat „Elemente de probă”.

Articolul 12 din acordul menționat este intitulat „Avizul public și explicațiile privind determinările”.

La momentul producerii faptelor aflate la originea litigiului, dispozițiile care reglementau adoptarea măsurilor antidumping de către Uniunea Europeană figurau în Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 2009, L 343, p. 51, rectificare în JO 2010, L 7, p. 22), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 37/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 ianuarie 2014 (JO 2014, L 18, p. 1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”).

În schimb, la data adoptării regulamentului în litigiu, dispozițiile care reglementau adoptarea de măsuri antidumping de către Uniune figurau în Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO 2016, L 176, p. 21). Acest regulament a intrat în vigoare, în temeiul articolului 25 din acesta, la 20 iulie 2016. Potrivit articolului 24 primul paragraf din regulamentul menționat, „[r]egulamentul [de bază] se abrogă”.

Articolul 2 din regulamentul de bază și articolul 2 din Regulamentul 2016/1036 privesc „[s]tabilirea existenței dumpingului”. Punctul A al acestor articole, intitulat „Valoarea normală”, cuprinde alineatele (1)-(7) ale acestora. Punctul C al articolelor menționate cuprinde, la rândul său, alineatul (10) și este intitulat „Comparație”.

Potrivit articolului 2 alineatul (7) literele (a)-(c) din regulamentul de bază, care corespunde în esență articolului 2 alineatul (7) literele (a)-(c) din Regulamentul 2016/1036: „(a) În cazul importurilor care provin din țări care nu au economie de piață […], valoarea normală se stabilește pe baza prețului sau a valorii construite într‑o țară terță care are economie de piață sau pe baza prețului dintr‑o astfel de țară terță către alte țări, inclusiv către Comunitate, sau, în cazul în care aceste lucruri nu sunt posibile, în orice alt mod rezonabil, inclusiv pe baza prețului plătit efectiv sau care urmează să fie plătit în Comunitate pentru produsul similar, ajustat în mod corespunzător, în cazul în care este necesar, pentru ca acesta să includă o marjă de profit rezonabilă. O țară terță cu economie de piață adecvată se alege în mod rezonabil, ținând seama de toate informațiile utile disponibile în momentul efectuării alegerii. Se ține de asemenea seama de termene și, după caz, se alege o țară terță cu economie de piață care face obiectul aceleiași anchete. […] (b) În cazul anchetelor antidumping privind importurile din Republica Populară Chineză, Vietnam și Kazahstan, precum și din orice țară care nu are economie de piață și care este membră a OMC la data deschiderii anchetei, valoarea normală se stabilește în conformitate cu alineatele (1)-(6), în cazul în care se stabilește pe baza unor cereri documentate corespunzător prezentate de unul sau mai mulți producători care fac obiectul anchetei și în conformitate cu criteriile și procedurile prevăzute la litera (c) că în cazul acestui producător sau al acestor producători prevalează condițiile economiei de piață în ceea ce privește fabricarea și vânzarea produsului similar respectiv. În cazul în care nu apare o astfel de situație, se aplică dispozițiile de la litera (a). (c) Cererea prezentată în temeiul literei (b) trebuie formulată în scris și să conțină probe suficiente că producătorul își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață, și anume că: […] – întreprinderile utilizează o singură serie de documente contabile de bază, care fac obiectul unui audit independent în conformitate cu standardele internaționale și care sunt utilizate în toate scopurile; – costurile de producție și situația financiară ale întreprinderilor nu fac obiectul niciunei denaturări importante, determinate de vechiul sistem de economie planificată, mai ales în ceea ce privește amortizarea activelor, alte reduceri de valoare, barter sau plăți sub formă de compensare de datorii; […]”

Articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază și articolul 2 alineatul (10) din Regulamentul 2016/1036 prevăd: „Se efectuează o comparație echitabilă între prețul de export și valoarea normală. Această comparație se face în aceeași etapă a procesului comercial pentru vânzări efectuate la date cât mai apropiate posibil și ținând seama în mod corespunzător de alte diferențe care afectează comparabilitatea prețurilor. În cazul în care valoarea normală și prețul de export nu pot fi comparate astfel, se ține seama în fiecare caz, sub formă de ajustări, de diferențele constatate la factorii care se pretinde și se demonstrează că afectează prețurile și, prin urmare, comparabilitatea acestora. Se evită repetarea ajustărilor, mai ales în cazul în care este vorba de diferențe privind reducerile de prețuri, rabaturile, cantitățile sau etapele comercializării. În cazul în care sunt întrunite condițiile specificate, factorii care pot determina efectuarea de ajustări sunt următorii […]”

Articolul 3 din regulamentul de bază și articolul 3 din Regulamentul 2016/1036 privesc „[s]tabilirea existenței unui prejudiciu”.

Potrivit articolului 3 alineatele (2) și (3) din regulamentul de bază, care corespunde în esență articolului 3 alineatele (2) și (3) din Regulamentul 2016/1036: „(2) Stabilirea existenței unui prejudiciu se bazează pe elemente de probă pozitive și implică o examinare obiectivă: (a) a volumului importurilor care fac obiectul unui dumping și a efectului acestor importuri asupra prețului produselor similare pe piața Comunității și (b) a efectului acestor importuri asupra industriei comunitare. (3) În ceea ce privește volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, se analizează dacă a avut loc o creștere substanțială a importurilor care fac obiectul unui dumping, fie în cantități absolute, fie în raport cu producția sau cu consumul în Comunitate. În ceea ce privește efectul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor se analizează dacă a existat, în cazul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor, o subcotare semnificativă a prețului în raport cu prețul unui produs similar din industria comunitară sau dacă aceste importuri au ca efect, în alt mod, diminuarea semnificativă a prețurilor sau împiedicarea în mod semnificativ a creșterii prețurilor care, altfel, s‑ar fi produs. Unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie neapărat o bază decisivă de orientare.”

Articolul 6 din regulamentul de bază și articolul 6 din Regulamentul 2016/1036 poartă titlul „Anchetă” și prevăd la alineatul (8): „Cu excepția circumstanțelor prevăzute la articolul 18, exactitatea informațiilor furnizate de părțile interesate și pe care se bazează constatările trebuie verificată în măsura posibilului.”

Articolul 9 din regulamentul de bază și articolul 9 din Regulamentul 2016/1036 sunt intitulate „Încheierea procedurii fără instituirea de măsuri; impunerea de taxe definitive”.

Potrivit articolului 9 alineatul (4) ultima teză din regulamentul de bază și articolului 9 alineatul (4) al doilea paragraf din Regulamentul 2016/1036: „Cuantumul taxei antidumping nu depășește marja de dumping stabilită, dar ar trebui să fie mai mică decât această marjă în cazul în care această taxă mai mică ar fi suficientă pentru a elimina prejudiciul adus industriei din Uniune.”

Articolul 18 din regulamentul de bază și articolul 18 din Regulamentul 2016/1036 privesc „[l]ipsa cooperării”.

Articolul 20 din regulamentul de bază și articolul 20 din Regulamentul 2016/1036 privesc „[i]nformarea părților”.

Anexa la Regulamentul (CE) nr. 1126/2008 al Comisiei din 3 noiembrie 2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (JO 2008, L 320, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1255/2012 al Comisiei din 11 decembrie 2012 (JO 2012, L 360, p. 78), cuprinde o enumerare a „International Accounting Standards” (standarde internaționale de contabilitate, denumite în continuare „standardele IAS”).

Printre aceste standarde figurează standardul IAS 36, intitulat „Deprecierea activelor”. Această normă prescrie procedurile pe care o entitate le aplică pentru a se asigura că activele sale sunt contabilizate la o valoare mai mică sau egală cu valoarea lor recuperabilă.

Istoricul cauzei este expus la punctele 1-10 din hotărârea atacată. În scopul prezentului recurs, trebuie să se rețină cele ce urmează.

În urma unei plângeri depuse de Ajinomoto Sweeteners Europe SAS, devenită Hyet Sweet SAS, producător de aspartam în Uniune, Comisia Europeană a deschis, la 30 mai 2015, o anchetă antidumping privind importurile de aspartam originar din China în Uniune în temeiul regulamentului de bază.

Ancheta privind dumpingul și prejudiciul a privit perioada cuprinsă între 1 aprilie 2014 și 31 martie 2015 (denumită în continuare „perioada de anchetă”). Examinarea tendințelor pentru evaluarea prejudiciului a privit perioada cuprinsă între luna ianuarie 2011 și sfârșitul perioadei de anchetă.

La 25 februarie 2016, Comisia a adoptat Regulamentul (UE) 2016/262 de instituire a unei taxe antidumping provizorii asupra importurilor de aspartam originar din Republica Populară Chineză (JO 2016, L 50, p. 4, denumit în continuare „regulamentul provizoriu”).

Produsul în cauză corespundea atât aspartamulului [N‑L-α-aspartil‑L-fenilalanină-1-metil ester, esterul N‑metilic al acidului 3-amino‑N-(α-carbometoxi‑fenetil)-succinamic], cu referința CAS 22839-47-0, originar din China care se încadrează în prezent la codul NC ex29242998 (denumit în continuare „aspartamul”), cât și aspartamului conținut în preparate sau amestecuri care conțin și alți îndulcitori sau apă.

La 1 aprilie 2016, Changmao a prezentat Comisiei observații scrise privind concluziile provizorii ale anchetei.

La 12 mai 2016, Changmao a fost audiată de Comisie și de consilierul‑auditor pentru a‑și prezenta observațiile.

La 2 iunie 2016, Comisia a comunicat Changmao constatările finale ale anchetei.

La 13 iunie 2016, Changmao a prezentat Comisiei observații scrise privind constatările finale ale anchetei.

La 5 iulie 2016, Changmao a fost audiată de Comisie și de consilierul‑auditor pentru a‑și prezenta observațiile.

La 28 iulie 2016, Comisia a adoptat regulamentul provizoriu.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 21 octombrie 2016, Changmao a introdus o acțiune având ca obiect anularea regulamentului în litigiu.

Prin Ordonanța președintelui Camerei a doua a Tribunalului din 21 martie 2017, Changmao Biochemical Engineering/Comisia (T‑741/16, nepublicată), și prin Ordonanța din 27 septembrie 2017, Changmao Biochemical Engineering/Comisia (T‑741/16, nepublicată, EU:T:2017:700), a fost admisă cererea de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei formulată de Changmao și s‑a admis în parte cererea de aplicare a regimului de confidențialitate formulată de Changmao în privința sa.

În susținerea acțiunii, Changmao a invocat cinci motive. Primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din Regulamentul 2016/1036, precum și a principiilor protecției încrederii legitime și bunei administrări, privea aprecierea de către Comisie a condițiilor de acordare a statutului de întreprindere care funcționează în cadrul unei economii de piață (denumit în continuare „SEP”). Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (a) din acest regulament, privea stabilirea valorii normale. Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (10), a articolului 3 alineatul (2) litera (a) și alineatul (3), precum și a articolului 9 alineatul (4) din regulamentul menționat și a principiului bunei administrări, privea ajustările în vederea stabilirii marjelor de dumping și a prejudiciului. Al patrulea motiv era întemeiat pe încălcarea articolului 3 alineatele (2) și (6) din același regulament și, cu titlu subsidiar, a articolului 6 alineatul (7) din acesta. În sfârșit, al cincilea motiv era întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (a) și a articolului 3 alineatele (2), (3) și (5) din Regulamentul 2016/1036.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins toate aceste motive și acțiunea în totalitate.

Prin recursul formulat, Changmao solicită Curții: – anularea hotărârii atacate și, – cu titlu principal, admiterea acțiunii în primă instanță, anularea regulamentului în litigiu, în măsura în care o privește, precum și obligarea Comisiei și a Hyet Sweet la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procedurilor în primă instanță și în recurs sau – cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la a doua parte a primului motiv al acțiunii în anulare sau, cu titlu încă mai subsidiar, să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe asupra oricărui alt motiv invocat de aceasta în susținerea acțiunii sale dacă stadiul procedurii justifică acest lucru și soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.

Comisia solicită Curții: – respingerea recursului și – obligarea Changmao la plata cheltuielilor de judecată.

Hyet Sweet, în privința căreia tratamentul confidențial al anumitor elemente din dosar a fost decis prin Ordonanțele președintelui Curții din 22 octombrie 2019, Changmao Biochemical Engineering/Comisia (C‑666/19 P, nepublicată, EU:C:2019:1097), și din 17 martie 2020, Changmao Biochemical Engineering/Comisia (C‑666/19 P, nepublicată, EU:C:2020:213), nu a depus un memoriu în cadrul prezentului recurs.

Conform articolului 61 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Curtea a invitat părțile să răspundă în scris la o întrebare referitoare la domeniul de aplicare ratione temporis al dispozițiilor regulamentului de bază și, respectiv, ale Regulamentului 2016/1036 în scopul prezentului recurs. Acestea au dat curs solicitării respective în termenul prevăzut.

În urma prezentării concluziilor domnului avocat general, Changmao a solicitat, prin înscrisul depus la grefa Curții la 20 octombrie 2021, să se dispună redeschiderea fazei orale a procedurii.

În susținerea acestei cereri, Changmao arată că, la punctele 146 și 150 din concluzii, domnul avocat general consideră că nu a făcut dovada necesității ajustărilor pe care le‑a solicitat în scopul comparației echitabile a valorii normale și a prețului de export, recunoscând totodată că a enumerat elementele de probă în vederea acestor ajustări. Changmao apreciază că această problemă prezintă o importanță fundamentală pentru aprecierea celui de al treilea motiv de recurs și dorește să îl poată aborda mai detaliat cu ocazia unei ședințe de audiere a pledoariilor.

Trebuie amintit că Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și Regulamentul de procedură al acesteia nu prevăd posibilitatea ca părțile să depună observații ca răspuns la concluziile prezentate de avocatul general (Hotărârea din 9 iulie 2015, InnoLux/Comisia, C‑231/14 P, EU:C:2015:451, punctul 26 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 10 septembrie 2015, Bricmate, C‑569/13, EU:C:2015:572, punctul 39).

În temeiul articolului 252 al doilea paragraf TFUE, avocatul general are rolul de a prezenta în mod public, cu deplină imparțialitate și în deplină independență, concluzii motivate în cauzele care, în conformitate cu Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, necesită intervenția sa. Nici concluziile avocatului general, nici motivarea pe care se întemeiază acestea nu sunt obligatorii pentru Curte (Hotărârea din 9 iulie 2015, InnoLux/Comisia, C‑231/14 P, EU:C:2015:451, punctul 27 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 10 septembrie 2015, Bricmate, C‑569/13, EU:C:2015:572, punctul 40).

În consecință, dezacordul unei părți față de concluziile avocatului general, oricare ar fi chestiunile pe care le examinează în cadrul acestora, nu poate constitui prin el însuși un motiv care să justifice redeschiderea procedurii orale (Hotărârea din 9 iulie 2015, InnoLux/Comisia, C‑231/14 P, EU:C:2015:451, punctul 28 și jurisprudența citată).

Cu toate acestea, după ascultarea concluziilor avocatului general, Curtea poate dispune oricând redeschiderea fazei orale a procedurii, în conformitate cu articolul 83 din Regulamentul de procedură, mai ales în cazul în care consideră că nu este suficient lămurită sau în cazul în care trebuie să soluționeze cauza pe baza unui argument care nu a fost pus în discuția părților sau a persoanelor interesate menționate la articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea din 9 iulie 2015, InnoLux/Comisia, C‑231/14 P, EU:C:2015:451, punctul 29 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 10 septembrie 2015, Bricmate, C‑569/13, EU:C:2015:572, punctul 41).

Această situație nu se regăsește în prezenta cauză. Astfel, părțile au putut dezbate în mod contradictoriu toate motivele de recurs invocate de Changmao cu ocazia a două schimburi de memorii scrise. În special, Changmao a putut invoca în mod util argumentele sale, mai ales cu privire la aprecierea de către Tribunal a respingerii de către Comisie a cererilor de ajustare în scopul comparației echitabile a valorii normale și a prețului de export.

Astfel, Curtea consideră, după ascultarea domnului avocat general, că dispune de toate elementele necesare pentru a statua și că aceste elemente au făcut obiectul dezbaterilor purtate în fața sa.

Având în vedere considerațiile care precedă, Curtea apreciază că nu este necesar să dispună redeschiderea fazei orale a procedurii.

Potrivit jurisprudenței Curții, deși temeiul juridic al unui act și normele de procedură aplicabile trebuie să fie în vigoare la data adoptării acestui act, respectarea principiilor care guvernează aplicarea legii în timp, precum și cerințele referitoare la principiile securității juridice și protecției încrederii legitime impun aplicarea dispozițiilor materiale în vigoare la data faptelor din cauză, chiar dacă aceste dispoziții nu mai sunt în vigoare la data adoptării actului în cauză de către instituția Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2016, Comisia/McBride și alții, C‑361/14 P, EU:C:2016:434, punctul 40, precum și jurisprudența citată, și Hotărârea din 15 martie 2018, Deichmann, C‑256/16, EU:C:2018:187, punctul 76).

În lumina acestei jurisprudențe trebuie determinat domeniul de aplicare ratione temporis al Regulamentului de bază și, respectiv, al Regulamentului 2016/1036 în scopul prezentului recurs.

În conformitate cu articolele 24 și 25 din Regulamentul 2016/1036, acesta a abrogat regulamentul de bază și a intrat în vigoare la 20 iulie 2016.

În speță, regulamentul în litigiu a fost adoptat la 28 iulie 2016, respectiv la câteva zile după intrarea în vigoare a Regulamentului 2016/1036. Cu toate acestea, trebuie să se observe că perioada de anchetă era cuprinsă între 1 aprilie 2014 și 31 martie 2015. Prin urmare, la data faptelor vizate de ancheta antidumping, la finalul căreia a fost adoptat regulamentul în litigiu, regulamentul de bază era încă aplicabil.

În consecință, dacă regulamentul în litigiu ar trebui să fie adoptat în temeiul Regulamentului 2016/1036 și în conformitate cu normele de procedură definite de acest regulament, el este, în schimb, supus normelor de drept material definite de regulamentul de bază.

Prin urmare, pentru a evita ca decizia Curții să se întemeieze pe considerații juridice eronate în raport cu domeniul de aplicare ratione temporis al acestor regulamente (a se vedea prin analogie Ordonanța din 27 septembrie 2004, UER/M6 și alții, C‑470/02 P, nepublicată, EU:C:2004:565, punctul 69, precum și Hotărârea din 21 septembrie 2010, Suedia și alții/API și Comisia, C‑514/07 P, C‑528/07 P și C‑532/07 P, EU:C:2010:541, punctul 65) și din moment ce, astfel cum a subliniat domnul avocat general la punctul 21 din concluzii, normele de drept material relevante pentru soluționarea prezentului recurs sunt în esență identice în regulamentul de bază și în Regulamentul 2016/1036, trebuie să se considere că trimiterile la acest din urmă regulament trebuie înțelese ca trimiteri la dispozițiile corespunzătoare din regulamentul de bază.

Prin intermediul primului motiv, îndreptat împotriva punctelor 54, 64-67, 69, 70, 78-80, 87, 97 și 98 din hotărârea atacată, Changmao reproșează Tribunalului că a denaturat fapte și că a săvârșit erori de drept în aplicarea articolului 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază.

În primul rând, Changmao susține că îndeplinește al doilea criteriu de acordare a SEP, prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a doua liniuță din regulamentul de bază (denumit în continuare „al doilea criteriu de acordare a SEP”), din moment ce utilizează, în toate scopurile, o singură serie de registre contabile de bază pregătite potrivit „Hong Kong Financial Reporting Standards” (standardele de raportare financiară din Hong Kong, denumite în continuare „HKFRS”), care sunt echivalente cu cele ale „International Financial Reporting Standards” (standardele internaționale de raportare financiară). Societatea Price Waterhouse Cooper (denumită în continuare „PWC”), însărcinată cu verificarea conturilor sale, ar fi confirmat‑o fără rezerve.

Or, regulamentul provizoriu ar menționa, în considerentele (26) și (36), „deficiențe” în ceea ce privește respectarea celui de al doilea criteriu de acordare a SEP, recunoscând în același timp, în considerentul (28), că conturile Changmao au fost întocmite în conformitate cu HKFRS. S‑ar constata numai, în considerentul (20) al regulamentului în litigiu, că Changmao nu a prezentat niciun element de probă sau argument nou cu privire la acest criteriu, ceea ce ar fi de altfel eronat având în vedere documentele prezentate de aceasta după concluziile provizorii.

Astfel, regulamentul provizoriu și regulamentul în litigiu nu ar conține nicio constatare specifică a lipsei de fiabilitate sau de exactitate a conturilor Changmao și, de altfel, nici erori materiale în raport cu standardele IAS. Dimpotrivă, Comisia ar fi recunoscut, cu ocazia audierii în fața consilierului‑auditor din 6 ianuarie 2016, că, într‑o scrisoare din 22 decembrie 2015, PWC a emis o opinie fără rezerve cu privire la sinceritatea și la fiabilitatea acestor conturi.

Prin urmare, Tribunalul ar fi denaturat faptele statuând, la punctele 69 și 87 din hotărârea atacată, că Comisia concluzionase în mod întemeiat că încălcările invocate de auditori nu permiteau să se asigure sinceritatea contabilității Changmao. Prin urmare, Tribunalul nu putea respinge critica acesteia din urmă la punctul 70 din hotărârea menționată.

În plus, la punctele 60-68 din hotărârea menționată, Tribunalul nu ar fi respectat observațiile detaliate care rezultă dintr‑un audit efectuat de PWC cu privire la practicile contabile ale Changmao referitoare la deprecierea activelor corporale și necorporale. Aceste practici ar fi conforme cu cerințele standardului IAS 36.

Pe de o parte, Changmao susține că uscătorul hibrid conic nu generează singur intrări de numerar, astfel încât putea stabili valoarea sa recuperabilă în raport cu unitatea de producție din care face parte. Având în vedere alineatele 22, 66 și 67 ale standardului IAS 36, nu ar fi necesar să se înregistreze valoarea sa recuperabilă în mod separat, contrar celor statuate de Tribunal la punctul 66 din hotărârea atacată. Aprecierile care figurează la punctele 64 și 65 din această hotărâre ar fi de asemenea eronate, astfel cum ar reieși din elementele de probă suplimentare pe care Changmao le‑ar fi furnizat Comisiei în cursul audierii din luna ianuarie 2016.

Pe de altă parte, Changmao arată că apreciază în mod continuu valoarea recuperabilă a brevetului referitor la tehnologia de producere a acidului fumaric și a acidului DL malic (denumit în continuare „brevetul”) și revizuiește această valoare atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul 10 al standardului IAS 36, ceea ce ar reieși din documentele prezentate în fața Comisiei. Tribunalul ar fi denaturat astfel faptele la punctul 67 din hotărârea atacată.

În al doilea rând, Changmao arată că Tribunalul a denaturat faptele la punctul 54 din hotărârea atacată. Astfel, la punctul 7 din cererea sa introductivă în primă instanță, aceasta ar fi susținut numai că Comisia nu putea invoca simple „greșeli” pentru a refuza SEP, în timp ce auditul efectuat în raport cu standardele IAS constata fără echivoc exactitatea și fiabilitatea conturilor.

În al treilea rând, Changmao susține că Tribunalul a omis să țină seama de faptul că toate activele supuse verificării fuseseră achiziționate de aceasta anterior anului 2003 și că Comisia obținuse deja și verificase informații detaliate cu privire la aceste active cu ocazia unor anchete antidumping anterioare în care în ce privește Changmao s‑a recunoscut SEP. Contrar celor statuate de Tribunal la punctele 78-80 din hotărârea atacată, nu ar fi fost, așadar, imposibil ca Comisia să verifice informațiile obținute cu privire la aceste active în ultima zi a vizitei de verificare.

Pentru toate aceste motive, Changmao consideră că Tribunalul nu putea, la punctul 93 din hotărârea atacată, să respingă primul aspect al primului său motiv de anulare.

Pe cale de consecință, respingerea, la punctele 97 și 98 din această hotărâre, a celui de al doilea aspect al motivului respectiv, care privea, la rândul său, al treilea criteriu de acordare a SEP, enunțat la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază, ar fi, așadar, de asemenea afectată de nelegalitate, iar Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept prin refuzul de a examina acest din urmă aspect.

Comisia apreciază că primul motiv trebuie înlăturat ca fiind în parte inoperant și, în orice caz, nefondat în totalitate.

Prin intermediul primului motiv, Changmao contestă în esență aprecierile Tribunalului referitoare la respingerea de către Comisie a cererii sale de SEP în temeiul articolului 2 alineatul (7) literele (b) și (c) din regulamentul de bază.

În această privință, trebuie amintit, cu titlu introductiv, că, potrivit articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, în cazul importurilor ce provin din țări care nu au economie de piață, prin derogare de la normele conținute de alineatele (1)-(6) ale acestui articol, valoarea normală se stabilește, în principiu, pe baza prețului sau a valorii calculate într‑o țară terță care are economie de piață [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 februarie 2012, Brosmann Footwear (HK) și alții/Consiliul, C‑249/10 P, EU:C:2012:53, punctul 30, precum și Hotărârea din 2 decembrie 2021, Comisia și GMB Glasmanufaktur Brandenburg/Xinyi PV Products (Anhui) Holdings, C‑884/19 P și C‑888/19 P, EU:C:2021:973, punctul 56].

Cu toate acestea, în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază, în cazul anchetelor antidumping privind importurile care provin printre altele din China, valoarea normală se stabilește în conformitate cu articolul 2 alineatele (1)-(6) din acest regulament, în cazul în care se stabilește, pe baza unor cereri documentate corespunzător, prezentate de unul sau mai mulți producători care fac obiectul anchetei și în conformitate cu criteriile și cu procedurile prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul menționat, că, în cazul acestui producător sau al acestor producători, prevalează condițiile economiei de piață în ceea ce privește fabricarea și vânzarea produsului similar respectiv [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 februarie 2012, Brosmann Footwear (HK) și alții/Consiliul, C‑249/10 P, EU:C:2012:53, punctul 31, precum și Hotărârea din 2 decembrie 2021, Comisia și GMB Glasmanufaktur Brandenburg/Xinyi PV Products (Anhui) Holdings, C‑884/19 P și C‑888/19 P, EU:C:2021:973, punctul 57].

Prin urmare, sarcina probei incumbă producătorului care dorește să beneficieze de SEP în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (b) din regulamentul de bază. În acest scop, articolul 2 alineatul (7) litera (c) primul paragraf din acest regulament prevede că o cerere prezentată de un astfel de producător trebuie să conțină probe suficiente, astfel cum sunt specificate în această din urmă dispoziție, ale faptului că își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 februarie 2012, Brosmann Footwear (HK) și alții/Consiliul, C‑249/10 P, EU:C:2012:53, punctul 32, precum și Hotărârea din 2 decembrie 2021, Comisia și GMB Glasmanufaktur Brandenburg/Xinyi PV Products (Anhui) Holdings, C‑884/19 P și C‑888/19 P, EU:C:2021:973, punctul 59].

Printre aceste criterii figurează, la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a doua liniuță din regulamentul de bază, al doilea criteriu de acordare a SEP care este în discuție în cadrul prezentului motiv. Acest criteriu impune ca producătorul în cauză să utilizeze o singură serie de documente contabile de bază, care fac obiectul unui audit independent în conformitate cu standardele internaționale și care sunt utilizate în toate scopurile.

În primul rând, Changmao susține în esență că îndeplinește criteriul menționat, din moment ce conturile sale sunt conforme cu HKFRS, și că aplică în mod corect standardul IAS 36. Hotărând contrariul, Tribunalul ar fi încălcat articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază și ar fi denaturat faptele.

În această privință, trebuie amintit însă, în primul rând, că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, din articolul 256 TFUE și din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă că Tribunalul este singurul competent, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile dosarului care i‑au fost înaintate, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Odată ce Tribunalul a constatat sau a apreciat faptele, Curtea este competentă, în temeiul articolului 256 TFUE, să exercite un control asupra calificării juridice a acestor fapte și asupra consecințelor de drept care au fost stabilite de Tribunal pe baza acestora. Curtea nu este, așadar, competentă să se pronunțe asupra situației de fapt și nici, în principiu, să examineze probele pe care Tribunalul le‑a reținut în susținerea acesteia. Prin urmare, această apreciere nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestor elemente, o problemă de drept supusă ca atare controlului Curții [a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 29, precum și Hotărârea din 14 decembrie 2017, EBMA/Giant (China), C‑61/16 P, EU:C:2017:968, punctul 33].

Atunci când invocă o astfel de denaturare de către Tribunal, reclamantul trebuie, în temeiul articolului 256 TFUE, al articolului 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și al articolului 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Curții, să indice în mod precis elementele care ar fi fost denaturate de acesta și să demonstreze erorile de analiză care, în opinia sa, ar fi condus Tribunalul la această denaturare. Pe de altă parte, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, o denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 septembrie 2009, Moser Baer India/Consiliul, C‑535/06 P, EU:C:2009:498, punctul 33, și Hotărârea din 29 aprilie 2021, Fortischem/Comisia, C‑890/19 P, nepublicată, EU:C:2021:345, punctul 70).

În speță, trebuie să se constate că argumentația dezvoltată de Changmao, vizată la punctul 72 din prezenta hotărâre, nu constă în repunerea în discuție nici a interpretării pe care Tribunalul a efectuat‑o, la punctele 51-53 din hotărârea atacată, a articolului 2 alineatul (7) litera (c) a doua liniuță din regulamentul de bază, nici a celei care figurează la punctele 59-63 din această hotărâre a standardului IAS 36.

Argumentația menționată privește în realitate conformitatea documentelor sale contabile și respectarea standardului IAS 36 și urmărește, astfel, în esență să conteste aprecierea de către Tribunal a regularității acestor documente și a acestei contabilizări. Aprecierea menționată este de natură factuală și, prin urmare, nu poate fi repusă în discuție în stadiul recursului, cu excepția ipotezei unei denaturări. Or, deși Changmao a evocat o denaturare a faptelor de către Tribunal, aceasta nu precizează nici faptele pe care Tribunalul le‑ar fi denaturat, nici în ce mod le‑ar fi denaturat.

Prin urmare, argumentația menționată este inadmisibilă.

În al doilea rând, în măsura în care, prin argumentația prezentată la punctul 56 din prezenta hotărâre, Changmao urmărește să reproșeze Tribunalului că nu a constatat că Comisia a săvârșit o eroare atunci când și‑a întemeiat concluziile referitoare la al doilea criteriu de acordare a SEP pe simple „deficiențe” nesusținute, trebuie amintit că, în cadrul unui recurs, competența Curții este, în principiu, limitată la aprecierea soluției legale date cu privire la motivele dezbătute în fața instanțelor de fond (Hotărârea din 9 noiembrie 2017, SolarWorld/Consiliul, C‑204/16 P, EU:C:2017:838, punctul 62 și jurisprudența citată).

Întrucât Changmao nu a invocat un astfel de argument în fața Tribunalului, acesta este, așadar, inadmisibil.

În orice caz, argumentul menționat este nefondat. Astfel, reiese fără echivoc din înscrisurile din dosarul de care dispune Curtea că al doilea criteriu de acordare a SEP a făcut obiectul unor discuții aprofundate între Comisie și Changmao în cursul procedurii care a condus la adoptarea regulamentului în litigiu și că, în acest context, Comisia a identificat în mod clar motivele pentru care a considerat că Changmao nu îndeplinea criteriul menționat.

În al doilea rând, în ceea ce privește invocarea unei denaturări a faptelor care afectează punctul 54 din hotărârea atacată, este necesar să se arate că, la acest punct, Tribunalul a observat că Changmao părea să susțină că eventualele „erori contabile” nu ar constitui un obstacol în calea recunoașterii SEP. Desigur, Tribunalul a utilizat astfel o terminologie diferită de cea care figurează la punctul 7 din cererea introductivă în primă instanță, în cadrul căreia Changmao susținea că, presupunând chiar că au fost săvârșite „greșeli contabile”, Comisia săvârșise un abuz de putere întrucât a concluzionat că simple erori contabile puteau servi drept bază pentru refuzul acordării SEP. Cu toate acestea, trebuie să se observe că Tribunalul a sesizat substanța acestei argumentații și a examinat‑o pe fond. Variația terminologică nu permite, așadar, să se constate că acesta a denaturat argumentele invocate de Changmao.

În al treilea rând, în ceea ce privește argumentele îndreptate împotriva punctelor 78-80 din hotărârea atacată, trebuie arătat că aceste puncte se înscriu în examinarea de către Tribunal a concluziei Comisiei potrivit căreia Changmao omisese să prezinte anumite documente în timp util pentru analiza lor cu ocazia vizitei de verificare în spațiile sale. Or, la punctul 79 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că respingerea SEP de către Comisie nu s‑a întemeiat pe faptul că Changmao prezentase tardiv anumite documente.

Întrucât Changmao nu a contestat în mod specific această constatare a Tribunalului, argumentele sale întemeiate pe faptul că, datorită unor investigații anterioare, Comisia ar fi fost în măsură să efectueze verificările necesare trebuie, prin urmare, să fie înlăturate ca inoperante.

Pe de altă parte, presupunând că, prin aceste argumente, Changmao intenționează să susțină că Tribunalul a statuat în mod eronat, la punctul 87 din hotărârea atacată, că partea respectivă nu putea invoca decizii anterioare ale Comisiei pentru a pune în discuție constatările efectuate în regulamentul în litigiu, argumentele menționate sunt nefondate. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în domeniul politicii comerciale comune și în special în domeniul măsurilor de protecție comercială, Comisia dispune de o putere largă de apreciere ca urmare a complexității situațiilor economice și politice și e pe care acestea trebuie să le examineze [a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 decembrie 2021, Comisia și GMB Glasmanufaktur Brandenburg/Xinyi PV Products (Anhui) Holdings, C‑884/19 P și C‑888/19 P, EU:C:2021:973, punctul 117 și jurisprudența citată]. Or, operatorii economici nu pot nutri o încredere legitimă cu privire la menținerea unei situații existente care poate fi modificată prin decizii adoptate de o instituție a Uniunii în cadrul puterii sale de apreciere (a se vedea prin analogie Hotărârea din 7 mai 1991, Nakajima/Consiliul, C‑69/89, EU:C:1991:186, punctele 113 și 120, precum și Hotărârea din 10 martie 1992, Canon/Consiliul, C‑171/87, EU:C:1992:106, punctul 41).

În ultimul rând, în ceea ce privește argumentele îndreptate împotriva punctelor 97 și 98 din hotărârea atacată, trebuie arătat că, la aceste puncte, Tribunalul a înlăturat ca inoperant al doilea aspect al primului motiv invocat de Changmao în susținerea acțiunii sale în primă instanță prin care Changmao punea în discuție concluziile Comisiei cu privire la al treilea criteriu de acordare a SEP, prevăzut la articolul 2 alineatul (7) litera (c) a treia liniuță din regulamentul de bază. Astfel, Tribunalul a amintit, la punctul 96 din această hotărâre, care nu este contestat de Changmao în cadrul prezentului recurs, că condițiile de acordare a SEP enunțate la articolul 2 alineatul (7) litera (c) din regulamentul de bază au caracter cumulativ. În această măsură, după ce a arătat, la punctul 97 din hotărârea menționată, că Changmao nu reușise să demonstreze că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a considerat că al doilea criteriu de acordare a SEP nu era îndeplinit, Tribunalul a decis, la punctul 98 din aceeași hotărâre, că acest al doilea aspect trebuia respins ca inoperant.

Întrucât Changmao nu a dovedit în fața Curții nici că decizia Tribunalului de respingere a argumentației sale referitoare la încălcarea de către Comisie a dispozițiilor referitoare la al doilea criteriu de acordare a SEP era afectată de o eroare de drept, argumentele sale urmărind contestarea punctelor 97 și 98 din hotărârea atacată nu pot decât să fie înlăturate ca nefondate.

În consecință, primul motiv trebuie înlăturat ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, Changmao reproșează Tribunalului că a săvârșit, la punctele 113, 115-118, 125, 126 și 128-130 din hotărârea atacată, erori de drept și o denaturare a faptelor întrucât a statuat că Comisia nu a încălcat articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, articolul 6 alineatul (8) din Regulamentul 2016/1036 și articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază și nici nu și‑a încălcat obligația de diligență și principiul bunei administrări prin faptul că a omis să solicite producătorului din țara analogă lista detaliată a tranzacțiilor sale de export.

În primul rând, Changmao arată că Tribunalul a încălcat articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază. Potrivit acestei dispoziții, pentru a stabili valoarea normală, Comisia ar trebui să ia în considerare vânzările producătorului din țara analogă pe piața internă sau, în caz de imposibilitate, vânzările la export ale acestui producător. Numai în ultimă instanță aceasta ar putea utiliza prețuri plătite efectiv sau care urmează să fie plătite în Uniune.

În speță, Comisia ar fi apreciat că nu putea să se bazeze nici pe vânzările interne, nici pe vânzările la export ale producătorului japonez, în calitate de producător din țara analogă, și ar fi determinat, pentru acest motiv, valoarea normală pe baza vânzărilor producătorului din Uniune, care este o filială deținută în proporție de 100 % de acest producător japonez. Comisia ar fi solicitat producătorului menționat liste detaliate de vânzări, tranzacție cu tranzacție, numai pentru vânzările interne. Deși ar fi considerat că listele respective nu erau fiabile, ea s‑ar fi limitat la un rezumat al rezultatelor financiare ale exporturilor acestui producător, furnizat în tabelul nr. 15 din răspunsul acestuia din urmă la chestionarul antidumping. Acest tabel ar fi insuficient de detaliat. Contrar celor arătate de Tribunal la punctul 113 din hotărârea atacată, acesta nu ar permite să se constate că „toate” vânzările la export erau net deficitare, ci numai că, „considerate în ansamblu”, ele erau deficitare. Punctul 113 menționat ar fi, așadar, afectat de o denaturare a faptelor.

Potrivit Changmao, în lipsa unei liste a vânzărilor la export, tranzacție cu tranzacție, nu se poate exclude ca anumite tranzacții la export ale producătorului japonez către țări terțe sau către Uniune să fie suficient de fiabile pentru a servi drept bază pentru determinarea valorii normale. Comisia ar fi trebuit, așadar, să îi solicite o astfel de listă.

Changmao deduce de aici că, contrar celor statuate de Tribunal la punctele 115, 116, 128 și 129 din hotărârea atacată, Comisia a încălcat articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază și că a acționat fără diligența necesară, precum și cu încălcarea principiului bunei administrări.

În al doilea rând, făcând trimitere la punctul 125 din hotărârea atacată, Changmao susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a decis că Comisia nu și‑a încălcat obligațiile care decurg din articolul 6 alineatul (8) din Regulamentul 2016/1036.

În al treilea rând, Changmao susține că, în lipsa erorilor săvârșite de Comisie, marja sa de dumping ar fi fost, după toate probabilitățile, mai puțin ridicată și, potențial, inferioară marjei de prejudiciu. În această privință, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, la punctele 117 și 118 din hotărârea atacată, că aceasta ar fi trebuit să prezinte elementele de probă care stabilesc că marja de dumping ar fi fost inferioară marjei de prejudiciu. Această abordare s‑ar întemeia pe o interpretare eronată a articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază și ar fi contrară jurisprudenței Curții care impune Comisiei să examineze din oficiu toate informațiile disponibile.

Comisia răspunde că al doilea motiv este inoperant și trebuie, în orice caz, să fie înlăturat ca fiind în parte inadmisibil, în parte inoperant și în parte nefondat.

În primul rând, Changmao susține că, la punctele 115, 116, 128 și 129 din hotărârea atacată, Tribunalul a încălcat articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază și a statuat în mod eronat că Comisia a acționat cu diligența necesară, precum și cu respectarea principiului bunei administrări.

Articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază expune metoda aplicabilă, prin derogare de la normele prevăzute la alineatele (1)-(6) ale aceluiași articol, în scopul stabilirii valorii normale în cazul importurilor care provin din țări care nu au economie de piață.

Având în vedere textul și economia acestei dispoziții menționate, reiese că metoda principală de stabilire a valorii normale în cazul unor importuri care provin din țări care nu au economie de piață este cea „a prețului sau a valorii construite într‑o țară terță care are economie de piață” sau „prețului dintr‑o astfel de țară terță către alte țări, inclusiv către [Uniune]”. Altminteri, în cazul în care aceste lucruri nu sunt posibile, o metodă subsidiară de stabilire a valorii normale este definită astfel încât această valoare se stabilește „în orice alt mod rezonabil, inclusiv pe baza prețului plătit efectiv sau care urmează să fie plătit în [Uniune] pentru produsul similar, ajustat în mod corespunzător, în cazul în care este necesar, pentru ca acesta să includă o marjă de profit rezonabilă”. Rezultă că puterea de apreciere de care dispune Comisia în alegerea țării analoge nu îi dă dreptul de a înlătura cerința de a alege o țară terță cu economie de piață într‑un caz în care există această posibilitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 martie 2012, GLS, C‑338/10, EU:C:2012:158, punctele 24 și 26).

În temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (a) al doilea paragraf din regulamentul de bază, o țară terță cu economie de piață adecvată se alege în mod rezonabil, ținând seama de toate informațiile utile disponibile în momentul efectuării alegerii. Astfel, Comisia are obligația, ținând seama de alternativele prezentate, de a încerca să identifice o țară terță în care prețul unui produs similar este stabilit în împrejurări comparabile pe cât posibil cu cele din țara de export, cu condiția să fie vorba despre o țară cu economie de piață (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 martie 2012, GLS, C‑338/10, EU:C:2012:158, punctul 21).

În cadrul controlului jurisdicțional al exercitării puterii de apreciere de care beneficiază Comisia în ceea ce privește alegerea țării analoge, trebuie să se verifice în special dacă această instituție nu a omis să ia în considerare elemente esențiale în vederea stabilirii caracterului adecvat al țării pentru care s‑a optat și dacă elementele din dosar au fost examinate cu toată diligența necesară pentru a se putea considera că valoarea normală a fost stabilită în mod adecvat și rezonabil (Hotărârea din 22 octombrie 1991, Nölle, C‑16/90, EU:C:1991:402, punctele 12 și 13, precum și Hotărârea din 22 martie 2012, GLS, C‑338/10, EU:C:2012:158, punctul 22).

În speță, la punctele 112-114 din hotărârea atacată, Tribunalul a subliniat că atât din regulamentul în litigiu, cât și din explicațiile furnizate de Comisie rezultă că, în primul rând, datele comunicate de producătorul japonez nu erau fiabile în măsura în care printre altele marjele sale de profit variau considerabil și nejustificat în funcție de tipul și de importanța cumpărătorului, că, în al doilea rând, în timp ce toate vânzările interne ale acestui producător erau rentabile, toate vânzările la export erau net deficitare și că, în al treilea rând, părțile interesate, printre care și Changmao, și‑au exprimat îngrijorarea, în urma constatărilor provizorii, cu privire la faptul că Japonia a fost aleasă ca țară analogă.

Având în vedere aceste împrejurări, dintre care prima și a treia nu sunt contestate de Changmao, Tribunalul a considerat, la punctele 115 și 116 din hotărârea atacată, că Comisia nu a încălcat articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază prin recurgerea la datele industriei Uniunii în vederea stabilirii valorii normale a produsului în cauză, în măsura în care informațiile disponibile la momentul alegerii nu erau fiabile și riscau să conducă la o alegere necorespunzătoare și nerezonabilă a țării analoge.

În același context, la punctele 128 și 129 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că nu se poate reproșa Comisiei că nu a dat dovadă de diligență. Tribunalul a ajuns la această concluzie având în vedere un ansamblu de elemente factuale prezentate la punctele 120-124 și 127 din această hotărâre, care nu sunt contestate de Changmao. Elementele menționate se referă la numărul limitat de țări producătoare de aspartam, la desfășurarea anchetei Comisiei și la observațiile pe care aceasta le‑a putut obține.

Procedând astfel, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept.

Desigur, astfel cum susține Changmao, numai în cazul imposibilității de a recurge la metoda țării analoge Comisia poate stabili valoarea normală pe orice altă bază rezonabilă în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, al cărui domeniu de aplicare a fost amintit la punctul 98 din prezenta hotărâre.

Cu toate acestea, contrar celor susținute de Changmao, nu rezultă de aici că, în împrejurările din prezenta cauză, Comisia era obligată să solicite informații detaliate cu privire la tranzacțiile de export ale producătorului japonez.

Astfel, în aceste împrejurări și având în vedere lipsa de fiabilitate a informațiilor detaliate furnizate de acest producător cu privire la vânzările sale la import, precum și informațiile mai sumare furnizate cu privire la vânzările sale la export, nu era nici inadecvat, nici nerezonabil ca Comisia să stabilească valoarea normală în orice alt mod rezonabil, conform articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază și jurisprudenței Curții citate la punctele 99 și 100 din prezenta hotărâre. Comisia putea proceda astfel fără a solicita în prealabil informații mai detaliate cu privire la aceste vânzări la export.

Prin urmare, fără a săvârși o eroare de drept, Tribunalul a statuat în esență, la punctele 115 și 116 din hotărârea atacată, că Comisia nu a încălcat articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază prin recurgerea la datele industriei Uniunii în scopul stabilirii valorii normale a produsului în cauză, chiar fără să fi solicitat în prealabil informații detaliate cu privire la vânzările la export ale producătorului japonez.

Împrejurarea că, la punctul 113 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat, în general, că, potrivit explicațiilor Comisiei, din tabelul prezentat de producătorul japonez reieșea că „toate vânzările la export [ale acestui producător] erau în mod clar deficitare”, în timp ce, astfel cum arată în mod întemeiat Changmao, potrivit acestor explicații, vânzările respective „considerate în ansamblu” erau deficitare, nu este, în sine, de natură să infirme concluzia trasă la punctul anterior. Astfel, această imprecizie a punctului 113 din hotărârea menționată nu afectează cu nimic considerația potrivit căreia datele prezentate de producătorul japonez nu erau, în ansamblu, fiabile. Or, având în vedere această considerație, în împrejurările evidențiate de Tribunal, Comisia putea să stabilească valoarea normală pe baza datelor Uniunii.

În al doilea rând, pe lângă faptul că, la punctul 125 din hotărârea atacată, Tribunalul nu s‑a pronunțat nicidecum cu privire la articolul 6 alineatul (8) din Regulamentul 2016/1036, Changmao susține pentru prima dată în stadiul recursului o încălcare a acestei dispoziții. Conform jurisprudenței citate la punctul 78 din prezenta hotărâre, această susținere este, așadar, inadmisibilă.

În al treilea rând, trebuie constatat că punctele 117 și 118 din hotărârea atacată prezintă un motiv neesențial în susținerea respingerii de către Tribunal a celui de al doilea motiv al acțiunii în primă instanță. Astfel, pe de o parte, acest motiv este introdus prin locuțiunea „în plus”. Pe de altă parte, prin motivul menționat, Tribunalul a înlăturat în esență ca inoperant argumentul invocat de Changmao potrivit căruia Comisia ar fi trebuit să favorizeze utilizarea prețurilor de export ale producătorului din țara analogă, acesta fiind deja înlăturat ca nefondat la punctul 116 din hotărârea atacată.

Rezultă că argumentele Changmao îndreptate împotriva punctelor 117 și 118 din hotărârea atacată sunt inoperante.

Având în vedere cele de mai sus, al doilea motiv trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil, în parte nefondat și în parte inoperant.

Prin intermediul motivului unic, Changmao contestă punctele 141-144, 152, 153 și 155-162 din hotărârea atacată. La aceste puncte, Tribunalul ar fi statuat în mod eronat că, prin respingerea cererilor de ajustare pe care Changmao le prezentase pentru calcularea marjei de dumping, Comisia nu a încălcat nici articolul 2 alineatul (10) și articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază, nici articolul 2.4 din Acordul antidumping. Acest motiv se împarte în trei aspecte.

Prin intermediul primului aspect al celui de al treilea motiv, Changmao susține că Tribunalul a „denaturat fapte în ceea ce privește conceptul de probă”.

Changmao susține că, în cursul procedurii de anchetă, a solicitat Comisiei să efectueze ajustări ale prețurilor în temeiul articolului 2 alineatul (10) literele (a), (b), (e)-(h) și (k) din regulamentul de bază, din moment ce comparabilitatea prețurilor Uniunii utilizate pentru stabilirea valorii normale și a prețului de export a fost afectată de diferențe privind procesul de producție a aspartamului, cerințele de reglementare, serviciile postvânzare, costurile energiei, costurile muncii, accesul la materiile prime, taxele pentru brevete și know‑how, costurile de ambalare, precum și costurile de transport maritim, de asigurare, de manipulare, taxele bancare și costurile de credit.

Comisia ar fi respins toate ajustările solicitate, care ar fi condus la o creștere a prețurilor de export sau la o scădere a valorii normale, pentru motivul că Changmao nu demonstrase că „în mod sistematic, clienții plătesc prețuri diferite pe piața internă din cauza diferențelor în ceea ce privește astfel de factori”. În schimb, aceasta ar fi efectuat ajustări care au condus, în detrimentul Changmao, la o reducere a prețurilor de export și la o creștere a valorii normale fără a solicita o asemenea probă, operând astfel o diferențiere arbitrară.

Or, contrar celor statuate de Tribunal la punctele 141-144 din hotărârea atacată, denaturând faptele, Changmao consideră că a prezentat într‑adevăr elemente de probă în susținerea ajustărilor solicitate. Astfel, aceasta ar fi identificat și ar fi invocat toți factorii care afectează comparabilitatea prețurilor și ar fi demonstrat că fiecare dintre acești factori avea o incidență asupra prețurilor.

Probele furnizate de Changmao ar coincide, pe de altă parte, cu constatările efectuate de Comisie în considerentul (80) al regulamentului provizoriu și în considerentul (76) al regulamentului în litigiu, potrivit cărora, în perioada de anchetă, prețul mediu ponderat practicat de industria din Uniune pentru tipul de aspartam era cu 21,1 % mai ridicat decât prețurile tipurilor de produse comparabile importate.

În plus, Changmao nu ar fi putut furniza elementele de probă care ar fi fost necesare având în vedere abordarea reținută de Tribunal, în măsura în care ar fi fost vorba despre documente confidențiale la care nu ar fi avut acces. În schimb, Comisia ar fi putut avea acces la aceste elemente.

Comisia consideră că aceste argumente, referitoare în esență la procedura administrativă, nu sunt pertinente în stadiul recursului. În opinia sa, primul aspect al celui de al treilea motiv este în parte inadmisibil și în parte nefondat.

Al doilea aspect al celui de al treilea motiv invocat de Changmao cuprinde două critici, întemeiate pe două erori de drept pe care le‑ar fi săvârșit Tribunalul.

Prin intermediul primei critici, aceasta reproșează Tribunalului că a reținut, la punctele 151 și 153 din hotărârea atacată, o interpretare eronată a articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, neținând seama de faptul că, potrivit organului de soluționare a litigiilor al OMC, exportatorul care nu beneficiază de SEP trebuie să dovedească într‑un mod cât mai constructiv posibil faptele care fac necesară o ajustare, în timp ce Comisia trebuie să aprecieze și să acorde ajustările solicitate prin intermediul unor surse de date de piață nedenaturate.

În speță, Changmao nu și‑ar fi întemeiat cererea de ajustări pe propriile costuri de producție în China, contrar celor arătate de Tribunal la punctul 151 din hotărârea atacată, asociind în mod eronat elementele de probă prezentate de aceasta, potrivit cărora diferențele de costuri afectau comparabilitatea prețurilor, cu faptul că costurile erau denaturate în China. Comisia ar fi trebuit să încerce să obțină din partea producătorului Uniunii datele necesare pentru a efectua ajustările solicitate și pentru a evalua diferențele costurilor, în Uniune, ale materiilor prime, ale proceselor de producție, legate de respectarea reglementării, ale transportului maritim și ale asigurării, precum și ale taxelor la import, ale redevențelor de brevet și ale ambalajelor.

În această privință, Changmao consideră că împrejurările prezentei cauze diferă în mod substanțial de cele din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 29 iulie 2019, Shanxi Taigang Stainless Steel/Comisia (C‑436/18 P, EU:C:2019:643).

Întemeindu‑se pe articolul 2.4 din Acordul antidumping, Changmao adaugă că valoarea normală și prețul de export trebuie să facă întotdeauna obiectul unei comparații echitabile, inclusiv atunci când valoarea normală se stabilește pe baza unei țări terțe care are economie de piață și când exportatorului în cauză i s‑a refuzat SEP. A impune unui exportator precum Changmao să dovedească că în mod sistematic clienții plătesc prețuri diferite pe piața internă din cauza pretinselor diferențe în ceea ce privește costurile de producție ar împiedica orice ajustare pe acest temei. Abordarea menționată eronată a Comisiei și a Tribunalului ar fi contrară dreptului OMC, jurisprudenței instanțelor Uniunii, precum și practicii instituțiilor Uniunii.

Prin intermediul celei de a doua critici, Changmao susține că Tribunalul a statuat în mod eronat că articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază supune ajustările condiției ca cumpărătorii să plătească în mod sistematic prețuri diferite pe piața internă din cauza divergenței factorilor în discuție. O astfel de condiție nu ar fi impusă decât în mod specific la articolul 2 alineatul (10) litera (k) din acest regulament, iar nu în mod general la articolul 2 alineatul (10) literele (a)-(j) din regulamentul menționat. Această condiție nu ar fi impusă de articolul 2.4 din Acordul antidumping, potrivit căruia sarcina probei impusă părților interesate nu trebuie să fie nerezonabilă. Or, condiția menționată ar impune o sarcină a probei nerezonabilă exportatorilor care nu provin dintr‑o economie de piață, întrucât aceștia nu dispun de datele producătorului din țara analogă utilizate pentru determinarea valorii normale.

În memoriul său în replică, Changmao precizează că s‑a prevalat de dreptul OMC în fața Tribunalului, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 31 și 33 și din notele de subsol 24-26 din memoriul în replică depus în primă instanță.

Comisia solicită respingerea tuturor acestor argumente. Prima critică, prin care se urmărește contestarea punctelor 151-153 din hotărârea atacată în raport cu dreptul OMC, ar fi inadmisibilă și, în orice caz, nefondată. A doua critică ar fi nefondată.

Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv, Changmao critică, în primul rând, punctele 155-160 din hotărârea atacată. Considerațiile Tribunalului care figurează la aceste puncte ar fi afectate de erori de procedură și de încălcări ale dreptului său la apărare, precum și de obligațiile de bună administrare și de diligență ale Comisiei. În acest context, Tribunalul ar fi încălcat și articolul 20 alineatele (2) și (4) din Regulamentul 2016/1036, precum și articolele 6.2, 6.4, 12.2.1 și 12.2.2 din Acordul antidumping.

Potrivit Changmao, având în vedere aceste dispoziții, punctul 155 din hotărârea atacată este afectat de o eroare, din moment ce Comisia nu i‑a indicat motivul care justifică respingerea elementelor de probă privind diferențele dintre caracteristicile fizice ale produselor producătorului din Uniune cauzate de diferențelor dintre cerințele normative. În plus, cu încălcarea articolului 6.4 din Acordul antidumping, Comisia i‑ar fi acordat un termen de numai zece zile pentru a‑și prezenta observațiile cu privire la schimbarea alegerii producătorului analog, care ar fi intervenit într‑un stadiu tardiv al procedurii. Producătorul din Uniune ar fi furnizat informații insuficiente.

În al doilea rând, Changmao critică punctul 207 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul ar fi refuzat în mod eronat să adopte măsurile de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească pe care le solicitase în legătură cu motivul său privind ajustările și care erau necesare protecției sale jurisdicționale efective.

În sfârșit, referindu‑se la articolul 9 alineatul (4) al doilea paragraf din regulamentul de bază, Changmao subliniază că ajustările solicitate ar fi permis reducerea marjei sale de dumping la niveluri inferioare marjei de prejudiciu.

Comisia solicită respingerea acestui al treilea aspect ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

În ceea ce privește al treilea motiv, întemeiat pe o denaturare a faptelor și pe erori de drept și de procedură, trebuie analizat mai întâi primul aspect și a doua critică din cadrul celui de al doilea aspect, în continuare, al treilea aspect și, în sfârșit, prima critică din cadrul celui de al doilea aspect.

Prin intermediul acestui aspect și al acestei critici, Changmao reproșează în esență Tribunalului că a denaturat fapte și a săvârșit erori de drept în examinarea, la punctele 141-144 din hotărârea atacată, a argumentelor sale prin care urmărește să conteste respingerea de către Comisie a ajustărilor pe care le‑a solicitat în temeiul articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază.

În această privință, trebuie amintit că dispoziția menționată prevede că, în cazul în care valoarea normală și prețul de export nu pot face obiectul unei comparații echitabile, se va ține seama, sub formă de ajustare, de diferențele constatate la factorii care se pretinde și se demonstrează că afectează prețurile și, prin urmare, comparabilitatea acestora.

Potrivit jurisprudenței Curții, rezultă atât din cuprinsul, cât și din economia articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază că o ajustare a prețului de export sau a valorii normale poate fi realizată numai pentru a ține cont de diferențe privind factori care afectează cele două prețuri și care afectează, așadar, comparabilitatea acestora, pentru a asigura realizarea comparării la același stadiu comercial (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP, C‑191/09 P și C‑200/09 P, EU:C:2012:78, punctul 53, precum și Hotărârea din 4 mai 2017, RFA International/Comisia, C‑239/15 P, nepublicată, EU:C:2017:337, punctul 42).

Reiese de asemenea din jurisprudența Curții că, dacă o parte solicită, în temeiul articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, ajustări pentru ca valoarea normală și prețul de export să devină comparabile în vederea stabilirii marjei de dumping, această parte trebuie să facă dovada faptului că cererea sa este justificată. Astfel, sarcina de a dovedi că trebuie operate ajustările specifice enumerate la articolul 2 alineatul (10) literele (a)-(k) din regulamentul de bază revine celor care doresc să se prevaleze de acestea, oricare ar fi aceștia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP, C‑191/09 P și C‑200/09 P, EU:C:2012:78, punctele 58 și 60). Rezultă că revine părții care dorește să se prevaleze de o astfel de ajustare sarcina de a demonstra că factorul în temeiul căruia este solicitată această ajustare este de natură să afecteze prețurile și, prin urmare, comparabilitatea acestora.

În speță, la punctele 139 și 141-143 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat în esență că revenea Changmao sarcina de a dovedi că cererea sa de ajustare în temeiul articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază era justificată și că diferențele de costuri invocate de aceasta se reflectau în diferențe de preț, arătând în același timp că această parte nu contesta constatarea, în considerentul (49) al regulamentului în litigiu, potrivit căreia aceasta nu a prezentat niciun element de probă în susținerea cererii sale de ajustare. În consecință, la punctul 144 din această hotărâre, Tribunalul a statuat că Changmao nu poate reproșa Comisiei că a încălcat articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază prin faptul că a refuzat să opereze ajustările solicitate în vederea stabilirii marjei de dumping.

Aceste aprecieri nu sunt afectate de nicio eroare de drept.

În primul rând, contrar susținerilor Changmao, atât în conformitate cu litera și cu economia articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, cât și cu jurisprudența Curții amintită la punctele 138 și 139 din prezenta hotărâre, Tribunalul a statuat în mod întemeiat că revenea Changmao sarcina de a stabili, în susținerea cererii sale de ajustare, că diferențele de costuri invocate erau de natură să afecteze prețurile și, prin urmare, comparabilitatea acestora.

În al doilea rând, pe de o parte, în măsura în care, prin argumentele rezumate la punctele 116 și 117 din prezenta hotărâre, Changmao pare să susțină că, contrar celor statuate de Tribunal, a făcut dovada faptului că cererile sale de ajustare în temeiul articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază erau justificate, argumentația sa echivalează, în realitate, cu a solicita Curții să efectueze o nouă apreciere a faptelor și a elementelor de probă. În lipsa oricărei demonstrații și chiar a unei afirmații privind o denaturare a acestor fapte și a acestor elemente de probă, argumentația menționată este, așadar, inadmisibilă, conform jurisprudenței constante a Curții amintite la punctul 73 din prezenta hotărâre.

Pe de altă parte, în măsura în care Changmao pare să susțină că Tribunalul a încălcat însăși noțiunea de „probă”, argumentația sa provine dintr‑o confuzie între, pe de o parte, o susținere sau o afirmare a împrejurărilor de fapt, întemeiate pe simple supoziții, și, pe de altă parte, dovada materialității acestor împrejurări. Or, pe lângă faptul că, în fața Curții, Changmao se limitează să formuleze simple afirmații fără a le susține prin elemente de probă care ar permite să se verifice și să se stabilească realitatea diferențelor de costuri invocate, precum și impactul acestora asupra comparabilității prețurilor, în sensul articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, această parte nu identifică niciun element de probă de care Tribunalul ar fi omis să țină seama sau pe care l‑ar fi denaturat.

În al treilea rând, Changmao urmărește în mod greșit să își justifice cererile de ajustare prin considerentul (76) al regulamentului în litigiu, potrivit căruia Comisia a constatat că prețul mediu ponderat practicat de industria din Uniune pentru tipul de aspartam era cu 21,1 % mai ridicat decât prețurile tipurilor de produse comparabile importate. Astfel, această diferență de preț reflectă marja de subcotare și se înscrie în stabilirea existenței unui prejudiciu important suferit de industria din Uniune. În schimb, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 151 din concluzii, acest considerent nu lasă nicidecum să se înțeleagă că marja de subcotare menționată ar fi fost cauzată de diferențe între costurile de producție.

Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se respingă primul aspect, precum și a doua critică din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv ca fiind în parte inadmisibile și în parte nefondate.

Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv, Changmao critică punctele 155-160 și 207 din hotărârea atacată, pentru motivul că, prin respingerea argumentelor sale întemeiate pe o sarcină a probei nerezonabilă, Tribunalul a încălcat dreptul său la apărare, obligațiile de bună administrare și de diligență ale Comisiei, articolele 6.2, 6.4, 12.2.1 și 12.2.2 din Acordul antidumping, precum și articolul 20 alineatele (2) și (4) din Regulamentul 2016/1036.

De la bun început, trebuie constatat că Changmao invocă pentru prima dată în stadiul recursului o încălcare a articolelor 6.2, 6.4, 12.2.1 și 12.2.2 din Acordul antidumping, precum și a articolului 20 alineatele (2) și (4) din Regulamentul 2016/1036. Rezultă că, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctele 124 și 125 din concluzii, conform jurisprudenței amintite la punctul 78 din prezenta hotărâre, al treilea aspect este inadmisibil în măsura în care este întemeiat pe o pretinsă încălcare a acestor dispoziții.

Cât privește fondul, în primul rând, Changmao susține în esență că, la punctele 155-160 din hotărârea atacată, Tribunalul i‑a impus o sarcină a probei nerezonabilă, încălcând astfel dreptul la apărare al Changmao, obligația de diligență care revine Comisiei și principiul bunei administrări.

La aceste puncte, Tribunalul a considerat că, având în vedere datele comunicate de Comisie în cursul anchetei și sarcina probei care revine Changmao în cadrul cererilor sale de ajustare, aceasta din urmă nu poate reproșa Comisiei că i‑a impus o sarcină a probei nerezonabilă.

Or, pe de o parte, contrar a ceea ce pare să susțină Changmao, simpla împrejurare că, în prezenta cauză, valoarea normală a fost stabilită, conform articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, pe baza prețului efectiv plătit sau care urmează să fie plătit în Uniune nu este de natură să impună o relaxare a regulii repartizării sarcinii probei, astfel cum rezultă din articolul 2 alineatul (10) din acest regulament și din jurisprudența amintită la punctele 138 și 139 din prezenta hotărâre. Astfel, după cum a subliniat domnul avocat general la punctul 140 din concluzii, această regulă, potrivit căreia revine părții care solicită o ajustare în temeiul unuia dintre factorii prevăzuți la articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază să demonstreze că factorul respectiv este de natură să afecteze prețurile și, prin urmare, comparabilitatea acestora, se impune independent de metoda în temeiul căreia a fost stabilită valoarea normală.

Pe de altă parte, Changmao susține că, atunci când valoarea normală este stabilită pe baza prețului plătit sau care urmează să fie plătit în Uniune, un producător‑exportator din țara vizată de anchetă este împiedicat să își exercite pe deplin dreptul la apărare din moment ce nu are acces la datele industriei din Uniune, situație care s‑ar fi regăsit în prezenta cauză. Or, reiese în mod expres din constatările efectuate de Tribunal la punctele 155 și 156 din hotărârea atacată că din regulamentul în litigiu reieșea că Comisia a comunicat producătorilor‑exportatori chinezi date referitoare la producătorul din Uniune și că Changmao a putut comenta aceste date. Pe baza constatărilor menționate, care, ca atare, nu sunt repuse în discuție de Changmao în cadrul prezentului recurs, Tribunalul a putut deduce, fără a săvârși o eroare de drept, la punctul 159 din hotărârea atacată, că aceasta nu poate reproșa în mod util Comisiei că nu a acționat în conformitate cu principiul bunei administrări și că i‑a încălcat dreptul la apărare impunându‑i o sarcină a probei nerezonabilă.

Prin urmare, trebuie respinse ca nefondate argumentele invocate de Changmao în susținerea celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv, întemeiate pe faptul că punctele 155-160 din hotărârea atacată ar fi afectate de erori privind dreptul la apărare, obligația de diligență care revine Comisiei și principiul bunei administrări.

În al doilea rând, Changmao critică punctul 207 din hotărârea atacată în măsura în care, prin aceasta, Tribunalul ar fi refuzat în mod eronat să ia măsurile de organizare a procedurii sau de cercetare judecătorească pe care le solicitase.

La acest punct din hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea formulată de Changmao în primă instanță „fără să fie necesară admiterea cererii de măsuri de organizare a procedurii și de cercetare judecătorească formulate de [Changmao]”.

Or, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe consacrate a Curții, numai Tribunalul este competent să se pronunțe asupra eventualei necesități de a completa informațiile de care dispune în legătură cu cauzele cu care este sesizat (Hotărârea din 10 iulie 2001, Ismeri Europa/Curtea de Conturi, C‑315/99 P, EU:C:2001:391, punctul 19, și Hotărârea din 22 octombrie 2020, Silver Plastics și Johannes Reifenhäuser/Comisia, C‑702/19 P, EU:C:2020:857, punctul 28).

Prin urmare, Changmao nu poate contesta în mod util, în stadiul prezentului recurs, decizia Tribunalului de a nu fi adoptat măsurile de organizare a procedurii și de cercetare judecătorească a căror adoptare a sugerat‑o în înscrisurile sale prezentate în fața acestuia.

Rezultă că al treilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie înlăturat ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

Prin intermediul acestei critici, Changmao reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept la punctele 151-153 din hotărârea atacată.

La aceste puncte, Tribunalul a precizat că, „[î]n orice ipoteză”, întrucât Changmao nu beneficiază de SEP, datele care o privesc nu puteau fi luate în considerare în temeiul ajustărilor în sensul articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, care nu poate fi utilizat în scopul de a lipsi de efect articolul 2 alineatul (7) litera (a) din acest regulament.

Din termenii „în orice ipoteză” rezultă că considerațiile care figurează la aceste puncte din hotărârea atacată constituie un motiv neesențial.

Or, reiese din analiza primului și a celui de al treilea aspect, precum și a celei de a doua critici din cadrul celui de al doilea aspect al prezentului motiv că Changmao nu a reușit să demonstreze că motivul principal, care figurează în special la punctele 141 și 144 din hotărârea atacată coroborate cu punctele 155-160 din aceasta, este afectat de o eroare de drept.

În consecință, astfel cum a arătat domnul avocat general la punctele 186 și 187 din concluzii, prezenta critică trebuie înlăturată ca inoperantă, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitate.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, al treilea motiv trebuie respins în totalitate.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, Changmao reproșează Tribunalului că a săvârșit erori de drept și o denaturare a faptelor în măsura în care a statuat, la punctele 148 și 150 din hotărârea atacată, că Comisia nu era obligată să efectueze ajustările prevăzute la articolul 2 alineatul (10) din regulamentul de bază în vederea stabilirii prejudiciului și că, pentru acest motiv, a respins argumentele sale întemeiate pe o încălcare a articolului 3 alineatele (2) și (3) și a articolului 9 alineatul (4) din acest regulament, a principiului bunei administrări și a obligației de diligență.

Changmao deduce din jurisprudența Tribunalului că stabilirea existenței unui prejudiciu suferit de industria din Uniune, în temeiul articolului 3 alineatul (2) din regulamentul menționat, necesită o comparație echitabilă între prețul de export și prețul pe care l‑a obținut sau pe care ar fi trebuit să îl obțină industria din Uniune cu ocazia vânzărilor efectuate pe teritoriul Uniunii. Pentru a realiza o comparație echitabilă, prețurile ar trebui comparate în același stadiu comercial, incluzând toate costurile aferente etapelor comerciale de care trebuie să se țină seama.

În temeiul acestor ajustări, ar trebui să se ia în considerare diferențele de costuri dintre industria din Uniune și exportatori care rezultă din serviciile postvânzare furnizate numai de cea dintâi, din ambalaje, din redevențe de brevete sau de know‑how. Comisia ar avea ca practică să acorde astfel de ajustări prin reducerea în măsura necesară a prețurilor și a costurilor de vânzare ale industriei Uniunii.

Ajustările menționate ar putea, prin urmare, să fie acordate în temeiul articolului 2 alineatul (10) literele (f) și (h) din regulamentul de bază, precum și în temeiul articolului 3 alineatul (2) din acest regulament.

Tribunalul ar fi săvârșit, așadar, o eroare de drept prin faptul că a validat, la punctele 148 și 150 din hotărârea atacată, refuzul Comisiei de a opera ajustările pe care Changmao le‑ar fi solicitat astfel, dovezi în susținere, în vederea stabilirii existenței unui prejudiciu. Tribunalul ar fi considerat de asemenea în mod eronat că Comisia nu încălcase principiul bunei administrări și că acționase cu diligența necesară. Potrivit Changmao, dacă ar fi fost efectuate ajustările solicitate, Comisia nu ar fi putut constata existența unui prejudiciu sau, cel puțin, ar fi concluzionat în sensul existenței unei marje de prejudiciu mai mici. Prin urmare, Tribunalul ar fi săvârșit de asemenea o eroare de drept atunci când a statuat că abordarea Comisiei nu încălca articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază.

Comisia solicită respingerea tuturor acestor argumente ca fiind, după caz, inadmisibile sau inoperante și, în orice caz, nefondate.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, Changmao reproșează Tribunalului că a săvârșit erori de drept la punctele 148 și 150 din hotărârea atacată.

La aceste puncte, Tribunalul a statuat că articolul 3 alineatele (2) și (3), precum și articolul 9 alineatul (4) din regulamentul de bază nu impuneau Comisiei să procedeze, în vederea stabilirii existenței unui prejudiciu, la ajustările prevăzute la articolul 2 alineatul (10) din acest regulament, astfel încât Changmao nu poate reproșa Comisiei că a încălcat această din urmă dispoziție prin refuzul de a efectua ajustările solicitate în vederea stabilirii existenței unui prejudiciu.

Changmao susține în esență că stabilirea existenței unui prejudiciu conform articolului 3 alineatul (2) din regulamentul de bază presupune efectuarea unor ajustări similare celor prevăzute la articolul 2 alineatul (10) din acest regulament atunci când sunt necesare pentru a efectua o comparație echitabilă, și anume o comparație efectuată în același stadiu comercial, între prețul de export și prețul pe care l‑a obținut sau pe care ar fi trebuit să îl obțină industria din Uniune.

Cu toate acestea, chiar presupunând că, astfel cum susține Changmao, articolul 3 alineatul (2) din regulamentul de bază implică, în pofida modului său de redactare, obligația Comisiei de a efectua, cu ocazia stabilirii existenței unui prejudiciu, astfel de ajustări, ar trebui să se considere, astfel cum a procedat domnul avocat general la punctul 206 din concluzii și prin analogie cu jurisprudența amintită la punctul 139 din prezenta hotărâre, că ar reveni părții care se prevalează de o ajustare să prezinte dovada justificării sale.

Pe de o parte, este cert că Changmao solicită în esență aceleași ajustări atât pentru stabilirea existenței dumpingului, cât și pentru stabilirea prejudiciului. De altfel, aceste ajustări au fost abordate într‑un singur motiv în fața Tribunalului. Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 140 și 142-146 din prezenta hotărâre, Tribunalul a statuat, în cadrul puterii sale de apreciere suverană a faptelor și fără a săvârși o eroare de drept, că Changmao nu a făcut dovada că aceste ajustări erau necesare.

Pe de altă parte, Comisia a înlăturat cererile de ajustare în scopul stabilirii existenței unui prejudiciu pentru motivul, expus în considerentul (70) al regulamentului în litigiu, că ancheta „a constatat că nu există nicio diferență de calitate sau de orice altă natură între produsul în cauză și produsul similar care ar fi reflectată în prețuri în mod sistematic”. Astfel cum a arătat domnul avocat general la punctul 207 din concluzii, Tribunalul a validat în esență acest motiv. Or, Changmao critică punctul respectiv numai în cadrul celei de a treia critici a celui de al treilea motiv de recurs, care a fost înlăturată la punctul 164 din prezenta hotărâre.

În aceste condiții, este necesar să se respingă al patrulea motiv ca inoperant, fără a fi necesar să se stabilească dacă, la stabilirea existenței unui prejudiciu în temeiul articolului 3 alineatul (2) din regulamentul de bază, Comisia poate sau chiar trebuie să efectueze ajustări pentru a asigura o comparație a prețurilor în același stadiu comercial.

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, Changmao susține că punctele 187, 189-191, 194, 200, 201 și 203-206 din hotărârea atacată sunt afectate de erori de drept și de o denaturare a faptelor.

Acest motiv este întemeiat pe premisa că producătorul din Uniune și furnizorii săi de materii prime, și anume producătorul japonez și furnizorii din Uniune, care sunt filiale deținute în proporție de 100 % de acesta din urmă, aparțineau unei singure entități economice și sociale. Changmao deduce de aici că prețurile plătite de producătorul din Uniune pentru cumpărarea materiilor prime erau prețuri practicate între părți afiliate și că afectau costurile de producție ale acestui producător, precum și de prețurile sale de vânzare.

Or, din articolul 2 alineatul (7) litera (a) și din articolul 3 din regulamentul de bază ar rezulta că, în vederea stabilirii existenței unui dumping și a unui prejudiciu, Comisia ar fi obligată să se asigure, întemeindu‑se pe probe, că prețurile utilizate sunt fiabile și nedenaturate. Articolul 6 alineatul (8) din Regulamentul 2016/1036 ar impune utilizarea, în măsura posibilului, a datelor părților cooperante. Cu toate acestea, furnizorilor le revine sarcina de a prezenta elemente de probă care să stabilească faptul că prețurile materiilor prime vândute părților afiliate în Uniune sunt prețurile pieței.

Contrar abordării reținute de Tribunal la punctele 187, 200, 201 și 203-206 din hotărârea atacată, practica uzuală a Comisiei ar implica să se solicite părților interesate care cooperează, precum industria din Uniune, să transmită chestionare furnizorilor lor care au legături în afara și în interiorul Uniunii. Changmao ar fi contestat prețul materiilor prime reținut de Comisie.

Tribunalul ar fi săvârșit de asemenea o eroare la punctul 191 din hotărârea atacată, în care ar fi considerat că Comisia se conformase principiului bunei administrări și se întemeiase pe elemente de probă pentru a constata că prețurile materiilor prime practicate de furnizori față de producătorul afiliat din Uniune respectau condițiile pieței. Potrivit Changmao, Comisia nu ar fi verificat exactitatea și fiabilitatea informațiilor pe care le‑a dedus, în această privință, dintr‑un raport general elaborat de o societate chineză cu privire la prețurile materiilor prime din China, pentru a se asigura că acestea constituiau elemente de probă pozitive și obiective. Or, aceste elemente nu ar fi suficiente pentru a se asigura că prețurile practicate de acești furnizori erau efectiv prețuri de piață. Comisia ar fi putut să solicite producătorului din Uniune să completeze un chestionar detaliat cu privire la aceste prețuri și să verifice răspunsurile.

Această obligație de verificare ar exista independent de elementele de probă sau de cererile părților interesate. Punctul 206 din hotărârea atacată ar fi, așadar, eronat.

Changmao adaugă că Hotărârea din 23 septembrie 2015, Hüpeden/Consiliul și Comisia (T‑206/14, nepublicată, EU:T:2015:672), menționată la punctele 187 și 203 din hotărârea atacată, nu este relevantă întrucât cauza în care s‑a pronunțat aceasta nu privea exercitarea de către Comisie a puterii sale de apreciere în ceea ce privește existența unui dumping și a unui prejudiciu în lumina principiului bunei administrări și a obligației de diligență.

Comisia răspunde că prezentul motiv este inadmisibil și, în orice caz, nefondat.

Potrivit articolului 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, motivele și argumentele de drept invocate identifică cu precizie aspectele din motivarea deciziei Tribunalului care sunt contestate. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, o cerere de recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod specific această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză (Hotărârea din 20 septembrie 2018, Agria Polska și alții/Comisia, C‑373/17 P, EU:C:2018:756, punctul 33, precum și jurisprudența citată).

Nu respectă aceste cerințe și trebuie declarat inadmisibil un motiv a cărui argumentare nu este suficient de clară și de precisă pentru a permite Curții să exercite controlul legalității, în special întrucât elementele esențiale pe care se întemeiază motivul nu rezultă în mod suficient de coerent și de comprehensibil din textul acestui recurs, care este formulat într‑un mod obscur și ambiguu în această privință (Hotărârea din 10 iulie 2014, Telefónica și Telefónica de España/Comisia, C‑295/12 P, EU:C:2014:2062, punctul 30 și jurisprudența citată, precum și Ordonanța din 29 iunie 2016, Ombudsmanul/Staelen, C‑337/15 P, EU:C:2016:670, punctul 22).

Or, deși Changmao identifică cu precizie punctele din hotărârea atacată pe care intenționează să le critice prin intermediul celui de al cincilea motiv, aceasta nu a prezentat în mod precis și specific erorile de drept pe care Tribunalul pretinde că le‑ar fi săvârșit.

În plus, nu rezultă că, prin argumentele invocate în cadrul prezentului motiv, Changmao contestă motivarea hotărârii atacate. Dimpotrivă, aceste argumente par în esență să tindă să critice conduita Comisiei în procedura care a condus la adoptarea regulamentului în litigiu.

Rezultă că cincilea motiv este inadmisibil.

Întrucât niciunul dintre motivele invocate de Changmao în susținerea recursului formulat nu poate fi admis, acesta trebuie respins în totalitate.

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât Comisia a solicitat obligarea Changmao la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea Changmao să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de Comisie.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)

28 aprilie 2022 ( *1 )

Hotărâre

Cu privire la cheltuielile de judecată