Concluziile avocatului general M. Campos Sánchez-Bordona prezentate la 29 octombrie 2020.#Republica Cehă împotriva Comisiei Europene.#Recurs – Fondul social european (FSE) – Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) – Anulare în parte a unor ajutoare pentru programe operaționale din Republica Cehă – Directiva 2004/18/CE – Articolul 16 litera (b) – Excludere specială – Contracte de achiziții publice de servicii referitoare la programe destinate difuzării.#Cauza C-862/19 P.

Recursul are ca obiect interpretarea articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18/CE ( 2 ), conform căruia aceasta nu se aplică contractelor de achiziții publice „care au ca obiect achiziția, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe destinate difuzării de către organele de radiodifuziune”.

Autoritățile din Republica Cehă au atribuit în mod direct anumite contracte cofinanțate din fondurile FEDR și FSE ( 3 ), în vederea producerii de spoturi televizate care promovează utilizarea fondurilor europene. Comisia a considerat că aceste atribuiri nu se puteau întemeia pe articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18, astfel încât a efectuat corecția financiară corespunzătoare, decizie pe care Republica Cehă a atacat‑o în fața Tribunalului.

În Hotărârea din 12 septembrie 2019 ( 4 ), Tribunalul a respins acțiunea formulată de Republica Cehă, care în prezent declară recurs la Curte.

În litigiu se confruntă două poziții divergente: a) potrivit Republicii Cehe, orice autoritate contractantă poate beneficia de excluderea în litigiu ( 5 ), cu condiția să respecte obiectul contractelor, b) potrivit Comisiei, sunt excluse numai contractele atribuite de organismele de radiodifuziune, situație care nu se regăsea în prezenta cauză.

Deși este cert interesul de a stabili care dintre aceste două interpretări trebuie să prevaleze, importanța generală a problemei (și a soluționării sale) nu mai este de actualitate, deoarece, în opinia noastră, noua Directivă 2014/24/UE ( 6 ) a optat pentru teza Comisiei ( 7 ).

Articolul 1 prevedea: „În sensul prezentei directive: (a) «contractele de achiziții publice de servicii» sunt contracte cu titlu oneros, încheiate în scris între un prestator de servicii și o autoritate contractantă, cu excepția: […] (iv) contractelor care urmăresc cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe de către organismele de radiodifuziune și a contractelor privind achiziția de timpi de emisie; […]” [traducere neoficială]

În considerentul (25) se arăta: „Atribuirea contractelor de achiziții publice pentru anumite servicii audiovizuale în domeniul radiodifuziunii trebuie să țină seama de aspecte de importanță culturală și socială, care fac inadecvată aplicarea normelor de atribuire a contractelor. Din aceste motive, trebuie prevăzută o excepție pentru contractele de achiziții publice de servicii care urmăresc cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe gata de difuzare și de alte servicii pregătitoare, precum cele privind scenariile sau alte prestații artistice necesare pentru realizarea programului, precum și contractele privind timpii de emisie. Cu toate acestea, această excludere nu trebuie să se aplice furnizării de echipamente tehnice necesare pentru producția, coproducția și emisia respectivelor programe. Prin «emisie» se înțelege transmisia și difuzarea prin intermediul oricărei rețele electronice.”

Conform articolului 16: „Prezenta directivă nu se aplică contractelor de achiziții publice de servicii: […] (b) care au ca obiect achiziția, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe destinate difuzării de către organele de radiodifuziune și privind timpii de emisie; […]”

Considerentul (23) indică: „Atribuirea de către furnizorii de servicii media a contractelor de achiziții publice pentru anumite servicii media în domeniul audiovizualului și al radiodifuziunii ar trebui să țină seama de aspecte de importanță culturală și socială care fac inadecvată aplicarea normelor privind achizițiile publice. Din aceste motive, trebuie prevăzută, prin urmare, o excepție pentru contractele de achiziții publice de servicii, atribuite direct de furnizorii de servicii media, pentru cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe gata de difuzare și de alte servicii pregătitoare, precum cele privind scenariile sau alte prestații artistice necesare pentru realizarea programului. De asemenea, ar trebui să se clarifice faptul că excluderea respectivă ar trebui să se aplice în egală măsură serviciilor media de emisie și serviciilor la cerere (servicii neliniare). Cu toate acestea, excluderea respectivă nu ar trebui să se aplice furnizării de echipamente tehnice necesare pentru producția, coproducția și emisia respectivelor programe.”

Articolul 10 prevede: „Prezenta directivă nu se aplică contractelor de achiziții publice de servicii care au ca obiect: […] (b) cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de materiale pentru programe destinate serviciilor media audiovizuale sau serviciilor media de radiodifuziune, atribuite de prestatorii de servicii media audiovizuale sau de radiodifuziune, și nici contractelor pentru spațiu de emisie sau furnizarea de programe atribuite prestatorilor de servicii media audiovizuale sau de radiodifuziune. […]”

Situația de fapt din litigiu este prezentată la punctele 1-6 din hotărârea atacată și poate fi rezumată astfel: – Prin Deciziile C(2007) 5113 din 12 octombrie 2007, C(2007) 6920 din 27 decembrie 2007 și C(2008) 5344 din 25 septembrie 2008, Comisia a adoptat programele operaționale „Formare în materie de competitivitate”, „Cercetare și dezvoltare pentru inovare” și, respectiv, „Ajutor tehnic”, propuse de Republica Cehă în conformitate cu articolul 32 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 ( 9 ). – În luna aprilie 2014, în cadrul programelor operaționale menționate, Comisia a efectuat un audit cu privire la contractele de achiziții publice referitoare la serviciile de radiodifuziune cofinanțate de Republica Cehă din fonduri FEDR și FSR. Comisia a constatat că patru dintre aceste contracte au fost atribuite în mod direct, fără publicarea unui anunț de participare, de Ministerele Dezvoltării Regionale și Educației, Tineretului și Sportului. – Potrivit Comisiei, atribuirea directă era inacceptabilă, având în vedere că aceste contracte nu puteau beneficia de excluderea prevăzută la articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18, care era aplicabilă numai autorităților contractante care aveau calitatea de organisme de radiodifuziune. – În cursul procedurii de corecție financiară inițiate de Comisie la 17 iunie 2016, Republica Cehă a susținut că excluderea era aplicabilă oricărei autorități contractante. – În sfârșit, Comisia, prin Decizia de punere în aplicare C(2017) 4682 final din 6 iulie 2017, a anulat în parte ajutorul din FSE pentru programul operațional „Formare în materie de competitivitate” și ajutorul din FEDR pentru programele operaționale „Cercetare și dezvoltare pentru inovare” și „Ajutor tehnic”, aplicând corecțiile financiare corespunzătoare împotriva Republicii Cehe.

Republica Cehă a atacat decizia Comisiei la Tribunal, reiterând interpretarea sa cu privire la articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18. Aceasta a fost susținută de Republica Polonă.

Acțiunea a fost respinsă prin hotărârea atacată.

Tribunalul a subliniat că excluderea, care trebuia să facă obiectul unei interpretări restrictive ( 10 ), era deja prevăzută la articolul 1 litera (a) punctul (iv) din Directiva 92/50, care a fost interpretat de Curte în Hotărârea Bayerischer Rundfunk și alții ( 11 ) într‑un mod care ar confirma teza Comisiei.

În special, potrivit Tribunalului, conform hotărârii respective, excluderea se întemeiază pe misiunea de serviciu public a organismelor de radiodifuziune și nu vizează, așadar, autoritățile contractante care nu îndeplinesc această misiune specifică ( 12 ).

În opinia Tribunalului, concluzia respectivă nu era infirmată de argumentele Republicii Cehe. Aceasta nu numai că aprecia că Hotărârea Bayerischer Rundfunk este irelevantă în prezenta cauză, ci susținea că, aplicând criteriile interpretării literale, sistematice și teleologice, dispoziția nu permitea limitarea domeniului de aplicare al excluderii la organismele de radiodifuziune publice.

În ceea ce privește relevanța Hotărârii Bayerischer Rundfunk, Tribunalul apreciază că, deși Curtea s‑a pronunțat în hotărârea respectivă asupra altor chestiuni decât cea din prezenta cauză, a explicat ce contracte de achiziții publice sunt supuse dreptului Uniunii. Precizarea Curții în sensul că excluderea se aplică numai în cazul contractelor unei autorități contractante în sensul Directivei 92/50 nu implică faptul că aceasta se aplică tuturor autorităților contractante ( 13 ).

Tribunalul amintește, în plus, că hotărârea respectivă a insistat asupra faptului că articolul 1 litera (a) punctul (iv) din Directiva 92/50 era similar cu articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18, astfel încât este pertinent să i se aplice jurisprudența stabilită în legătură cu acesta din urmă ( 14 ).

Desigur – subliniază Tribunalul – expresia „destinate difuzării” nu figura în cuprinsul articolului 1 litera (a) punctul (iv) din Directiva 92/50. Cu toate acestea, din examinarea lucrărilor legislative rezultă că adăugarea respectivă răspundea „intenției legiuitorului de a face referire expresă la contractele de achiziții publice de servicii atribuite de organisme de radiodifuziune referitoare la programe destinate difuzării în orice rețea de comunicații electronice, inclusiv pe internet, ceea ce reflectă spiritul ultimei teze a considerentului (25) al directivei menționate” ( 15 ).

Tribunalul arată că serviciile care fac obiectul contractelor la care face referire dispoziția coincid cu cele menționate în excepția conținută la nota de subsol 3 din anexa II B la Directiva 2004/18, modificată prin Regulamentul (CE) nr. 213/2008 ( 16 ), care nu conține expresia „destinate difuzării”.

Prin urmare, rezultă că, având în vedere că, „pentru motive ce țin de coerența internă a directivei, trebuie să se considere că excluderea prevăzută la articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18 și excepția care figurează la nota de subsol 3 a anexei II B la aceasta au același domeniu de aplicare, expresia «destinate difuzării» nu poate fi interpretată în sensul că are scopul de a extinde domeniul de aplicare al excluderii în litigiu” ( 17 ).

Tribunalul admite că modul de redactare a articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18 „nu permite, ca atare, o interpretare univocă a dispoziției respective și că există mai multe interpretări literale potențial plauzibile ale acesteia” ( 18 ). Diferențele constatate în diversele versiuni lingvistice ale dispoziției lipsesc de valoare argumentele bazate pe interpretarea sa literală ( 19 ).

În ceea ce privește interpretarea sistematică, Tribunalul nu este de acord cu faptul că singurul criteriu adoptat de legiuitor atunci când a stabilit excepțiile prevăzute la articolul 16 din directivă este cel referitor la conținutul contractului: se introduc de asemenea limitări subiective, precum în cazul excluderii în litigiu și al celei prevăzute la litera (d) ( 20 ).

Tribunalul respinge faptul că structura dispoziției impune ca toate contractele menționate la aceeași literă a articolului 16 din Directiva 2004/18 să fie definite în mod identic în ceea ce privește obiectul lor, autoritatea contractantă sau furnizorul. Astfel, autoritățile contractante care nu sunt organisme de radiodifuziune pot încheia în mod direct contracte privind timpii de emisie, spre deosebire de situația celor în litigiu în prezenta cauză ( 21 ).

În ceea ce privește interpretarea teleologică, Tribunalul consideră că excluderea include numai contractele de achiziții publice încheiate de organismele de radiodifuziune, având în vedere că scopul lor nu este altul decât acela de a garanta în special îndeplinirea misiunii de serviciu public a organismelor respective ( 22 ). De această excludere nu pot beneficia celelalte instituții publice care îndeplinesc alte misiuni de serviciu public în domeniul cultural sau social ( 23 ).

În ceea ce privește acest din urmă aspect, Tribunalul consideră că interpretarea respectivă nu lipsește dispoziția în litigiu de efectul său util, deoarece nu sunt excluse toate contractele privind programele destinate difuzării, ci numai cele de servicii referitoare la funcția specifică a organismelor de radiodifuziune. Excluderea trebuie să producă efecte numai în ceea ce privește contractele de servicii și, în orice caz, trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte ( 24 ).

Având în vedere că scopul excluderii privește misiunea de serviciu public specifică organismelor de radiodifuziune, autoritățile contractante care nu sunt organisme de radiodifuziune nu se află în aceeași situație ca acestea, ceea ce nu permite să se constate încălcarea principiului egalității de tratament ( 25 ).

Directiva 2014/24, care este inaplicabilă ratione temporis, nu ar admite o altă interpretare a dispoziției în litigiu ( 26 ).

Republica Cehă a declarat recurs la 26 noiembrie 2019, solicitând anularea hotărârii atacate și a deciziei Comisiei, precum și obligarea acesteia din urmă la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia solicită respingerea recursului și obligarea Republicii Cehe la plata cheltuielilor de judecată.

Republica Cehă invocă un motiv unic de recurs, prin care critică pretinsa eroare de drept săvârșită de Tribunal în ceea ce privește interpretarea articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18.

Motivul de recurs este divizat în patru aspecte referitoare la geneza dispoziției în litigiu și la interpretarea sa literală, teleologică și, respectiv, sistematică ( 27 ).

Astfel cum am arătat anterior, litigiul dedus Tribunalului a vizat aspectul dacă excluderea se referea numai la autoritățile contractante care sunt organisme de radiodifuziune – astfel cum sugerează Comisia – sau dacă, dimpotrivă, include orice alte autorități contractante – astfel cum susține Republica Cehă.

Problema în discuție nu poate fi mai clară, iar abordările părților nu ar putea fi mai divergente, acestea având argumente solide în favoarea pozițiilor adoptate.

Curtea se confruntă, așadar, cu o problemă dificilă de interpretare într‑un context normativ care este prea general și imprecis – și chiar contradictoriu, ca urmare a divergențelor dintre diversele versiuni lingvistice – pentru a oferi un răspuns neechivoc.

Republica Cehă susține, în primul rând, că propunerea Comisiei care a condus la adoptarea Directivei 92/50 limita excluderea la achiziția de programe de către organismele de radiodifuziune. Procesul legislativ a extins această ipoteză și a inclus de asemenea dezvoltarea, producția sau coproducția de programe de către organismele de radiodifuziune. Prin urmare, conform articolului 1 litera (a) punctul (iv) din Directiva 92/50, organismul de radiodifuziune este cel care furnizează serviciul de dezvoltare, producție sau coproducție de programe și acesta nu poate avea, în consecință, calitatea de autoritate contractantă, astfel încât excluderea a fost extinsă ( 28 ).

În al doilea rând, Republica Cehă subliniază că lucrările pregătitoare ale Directivei 2004/18 ar confirma faptul că legiuitorul a dorit să pună accentul mai curând pe obiectul și pe utilizarea contractului decât pe persoana autorității contractante sau a furnizorului ( 29 ).

În sfârșit, Republica Cehă susține că propunerea Comisiei (de a limita în mod expres excluderea la autoritățile contractante care sunt organisme de radiodifuziune) a eșuat de asemenea în cursul elaborării Directivei 2014/24, întrucât articolul 10 litera (b) din aceasta prevede o excludere care nu are legătură cu autoritatea contractantă. În definitiv, în opinia Republicii Cehe, legiuitorul nu numai că a respins din nou încercările de limitare ale Comisiei, ci a optat pentru extinderea domeniului de aplicare al excluderii ( 30 ).

Comisia pretinde că modificările versiunilor succesive răspund necesității de a lua în considerare evoluția tehnologică (extinderea difuzării pe internet) și legislativă (punerea în aplicare a unei reglementări europene pentru furnizorii de servicii mass‑media), fără ca acest lucru să fi implicat o modificare substanțială a conținutului lor. În plus, acesta din urmă ar respecta, în principiu, propunerea inițială a Comisiei cu privire la cercul autorităților contractante eligibile pentru a beneficia de excludere ( 31 ).

În cadrul acestui aspect al motivului de recurs, Republica Cehă își exprimă opinia cu privire la istoricul legislativ al dispoziției, dar nu indică în mod concret ce puncte din hotărârea atacată sunt criticabile. Prin urmare, acest aspect al motivului de recurs ar putea fi considerat inadmisibil, deoarece nu îndeplinește condiția privind menționarea exactă a aspectelor hotărârii atacate care sunt considerate afectate de o eroare de drept. Vom analiza conținutul acestui aspect, în ipoteza în care nu va fi considerat inadmisibil.

Predecesorul imediat al articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18 este articolul 1 litera (a) punctul (iv) din Directiva 92/50, conform căruia sunt excluse din noțiunea de „contracte de achiziții publice de servicii” care fac obiectul directivei respective „contractele care urmăresc cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe de către organismele de radiodifuziune și a contractelor privind achiziția de timpi de emisie” [traducere neoficială].

Propunerea inițială a Comisiei se referea exclusiv la „achiziția de programe”, fără a menționa dezvoltarea, producția sau coproducția ( 32 ). Scopul era ca directiva să se aplice organismelor de radiodifuziune numai atunci când desfășoară alte activități decât cele „destinate difuzării” ( 33 ).

În opinia noastră, includerea ulterioară a termenilor „dezvoltare, producție sau coproducție” are scopul de a defini mai clar activitățile specifice radiodifuziunii. Similar Comisiei, apreciem că legiuitorul nu a extins excluderea în litigiu din punct de vedere subiectiv, ci s‑a limitat să impună obligația de a avea calitatea de organisme de radiodifuziune autorităților contractante care doresc să încheie contracte fie pentru achiziția de programe, fie pentru dezvoltarea, producția sau coproducția acestora.

În ceea ce privește Directiva 2004/18, propunerea Comisiei excludea contractele care au ca obiect „achiziția, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe de către organele de radiodifuziune și privind timpii de emisie” ( 34 ).

Modul de redactare respectiv – care era practic identic cu cel al articolului 1 litera (a) punctul (iv) din Directiva 92/50 – figura în versiunea definitivă a articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18, termenului „programe” fiindu‑i adăugată expresia „destinate difuzării”.

Adăugarea respectivă a dat naștere dificultăților de interpretare a dispoziției. Aceasta poate fi interpretată fie în sensul că se referă la organismele de radiodifuziune (versiunea în limba germană), fie, pur și simplu, în sensul că urmărește să califice programele a căror achiziție, dezvoltare, producție sau coproducție fac obiectul contractului (versiunea în limba spaniolă și, desigur, cele care nu conțin adăugarea respectivă) ( 35 ).

În opinia noastră, introducerea termenilor „destinate difuzării” nu se mai justifică în sensul indicat de Tribunal ( 36 ), ci astfel cum se arată în considerentul (25) al Directivei 2004/18, atunci când face referire la necesitatea de a fi „prevăzută o excepție pentru contractele de achiziții publice de servicii care urmăresc cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe gata de difuzare” ( 37 ).

Considerăm că, în ceea ce privește „serviciile audiovizuale în domeniul radiodifuziunii”, astfel cum se arată la începutul considerentului respectiv, „programele gata de difuzare” sunt „programele gata de transmitere”, cu alte cuvinte, gata pentru a‑și îndeplini scopul pe care îl au în mod normal.

Precizarea se explică prin faptul că considerentul limitează excluderea la programe și la „alte servicii pregătitoare, precum cele privind scenariile sau alte prestații artistice necesare pentru realizarea programului, precum și contractele privind timpii de emisie”, dar nu și la „furniz[area] de echipamente tehnice necesare pentru producția, coproducția și emisia respectivelor programe”.

Prin urmare, este vorba despre limitarea excluderii la programele propriu‑zise și la activitățile pregătitoare, dar nu și la materialele indispensabile pentru realizarea lor.

În definitiv, „programele destinate difuzării” prevăzute la articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18 ar fi „programele gata de difuzare” menționate în considerentul (25) al acesteia. Prin urmare, adăugarea termenilor respectivi în propunerea inițială a Comisiei ar trebui interpretată ca o calificare a programelor de radiodifuziune, iar nu ca făcând referire la organismele care le difuzează.

În orice caz, examinarea genezei legislative a excluderii nu oferă rezultate concludente, deși înclinăm spre abordarea Comisiei. Dacă interpretarea noastră privind sensul articolului 1 litera (a) punctul (iv) din Directiva 92/50 este corectă, termenul „destinate difuzării” s‑ar referi mai degrabă la obiectul contractelor excluse decât la părțile contractante (acestea din urmă ar fi strict „organismele de radiodifuziune”).

Această interpretare ar fi confirmată a posteriori de Directiva 2014/24. Chiar dacă nu este aplicabilă ratione temporis, poate fi util să se ia în considerare conținutul său, deoarece aceasta reprezintă ultima secvență din evoluția excluderii.

Conform propunerii Comisiei, erau excluse contractele referitoare la „cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe destinate serviciilor media audiovizuale atribuite de instituțiile de radiodifuziune”, precum și cele referitoare la „spațiu de emisie atribuite furnizorilor de servicii media audiovizuale” ( 38 ).

Comisia nu a considerat indispensabil să insiste asupra motivelor care justificau propunerea sa, ceea ar fi fost inacceptabil dacă ar fi urmărit să modifice în mod substanțial regimul excluderilor aplicabile în temeiul Directivei 2004/18.

În conformitate cu dispoziția adoptată în cele din urmă de legiuitor [articolul 10 litera (b) din Directiva 2014/24], această directivă nu se aplică contractelor de achiziții publice de servicii care au ca obiect „cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de materiale pentru programe destinate serviciilor media audiovizuale sau serviciilor media de radiodifuziune, atribuite de prestatorii de servicii media audiovizuale sau de radiodifuziune, și nici contractelor pentru spațiu de emisie sau furnizarea de programe atribuite prestatorilor de servicii media audiovizuale sau de radiodifuziune” ( 39 ).

Spre deosebire de modul de redactare anterior (Directiva 2004/18), noua dispoziție, în opinia noastră, înlătură îndoielile precedente, deoarece limitează excluderea la contractele încheiate de autoritățile contractante care au calitatea de organisme media audiovizuale și de radiodifuziune ( 40 ).

Dacă legiuitorul ar fi considerat că, prin noua dispoziție, introducea o modificare radicală față de cea anterioară, ar fi indicat acest lucru în considerentul (23), în care sunt enumerate motivele de excludere. Totuși, este cert că acest considerent reproduce practic conținutul considerentului (25) al Directivei 2004/18.

Există totuși o excepție: în timp ce considerentul (25) al Directivei 2004/18 se referea la faptul că trebuie „prevăzută o excepție pentru contractele […] care urmăresc cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe” – fără să menționeze eventualele autorități contractante –, în considerentul (23) al Directivei 2014/24 se vorbește despre „atribuirea de către furnizorii de servicii media a contractelor de achiziții publice pentru anumite servicii media în domeniul audiovizualului și al radiodifuziunii”, adăugându‑se că „trebuie prevăzută, prin urmare, o excepție pentru contractele de achiziții publice de servicii, atribuite direct de furnizorii de servicii media, pentru cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe […]” ( 41 ).

Prin urmare, a existat o modificare a modului de redactare care nu poate fi interpretată, în opinia noastră, ca o schimbare de criteriu, ci mai degrabă ca o precizare privind sensul pe care excluderea îl avea deja în Directiva 2004/18.

În concluzie, analiza evoluției excluderii, începând cu Directiva 92/50 până la Directiva 2014/24 în vigoare în prezent, trecând prin Directiva 2004/18, care este cea aplicabilă în prezentul recurs, permite să se opteze pentru poziția susținută de Comisie și adoptată în hotărârea atacată.

Prin urmare, primul aspect al motivului de recurs, în cuprinsul căruia Republica Cehă se limitează să afirme că interpretarea Tribunalului este „contrară rezultatului procesului legislativ și intenției evidente a legiuitorului” ( 42 ), nu poate fi admis.

Republica Cehă susține că „există o legătură între termenii «organisme de radiodifuziune» și termenii «programe destinate difuzării» în versiunea în limba germană, dar nu numai în aceasta”, contrar celor arătate de Tribunal ( 43 ).

În orice caz, Republica Cehă susține că, chiar dacă Tribunalul ar avea dreptate, excluderea nu ar viza numai organismele de radiodifuziune care au calitatea de autoritate contractantă, deoarece, dacă dezvoltarea, producția sau coproducția de programe este realizată de un organism de radiodifuziune, acest organism nu poate fi autoritatea contractantă care atribuie contractul de achiziții publice ( 44 ).

În sfârșit, Republica Cehă contestă interpretarea articolului 10 litera (b) a Directivei 2014/24 adoptată de Tribunal în hotărârea atacată ( 45 ).

Comisia susține, în primul rând, că, în urma includerii termenilor „destinate difuzării”, cele mai multe dintre versiunile lingvistice ale articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18 au devenit ambigue din punct de vedere gramatical. Prin urmare, divergențele lingvistice ar justifica relativizarea valorii interpretării literale a dispoziției ( 46 ).

În al doilea rând, Comisia contestă că excluderea se aplică situațiilor în care un organism de radiodifuziune furnizează unul dintre serviciile sale specifice și, prin urmare, nu și‑ar putea asuma rolul de autoritate contractantă. În opinia Comisiei, este vorba despre un argument neîntemeiat, care, în plus, ar conduce la rezultate absurde și contrare funcționării pieței serviciilor audiovizuale ( 47 ).

Potrivit Comisiei, dacă legiuitorul ar fi dorit să aplice excluderea în modul în care pretinde Republica Cehă, ar fi fost inutil să se adauge expresia „de către organismele de radiodifuziune”. În plus, în cazul în care această expresie s‑ar referi la „programe destinate difuzării”, s‑ar genera o situație ilogică în cazul difuzării pe internet: autoritatea contractantă care nu este organism de radiodifuziune ar putea atribui în mod direct un contract privind producția unui program destinat difuzării de către un organism de radiodifuziune (televiziune sau radio), dar nu ar avea această posibilitate dacă ar dori să producă un program identic pentru difuzarea sa pe internet ( 48 ).

Spre deosebire de primul aspect al motivului său de recurs, Republica Cehă arată în cuprinsul celui de al doilea aspect care sunt punctele din hotărârea atacată pe care le consideră criticabile. Cu toate acestea, astfel cum vom explica în continuare, criticile sale nu pot determina admiterea motivului, întrucât concluzia la care a ajuns în definitiv Tribunalul în această privință este corectă.

Nu este ușor de găsit o normă de drept al Uniunii al cărei sens să varieze atât de mult în funcție de limba în care a fost redactată.

Conform versiunii în limba spaniolă a articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18, având în vedere construcția sintactică a frazei, rezultă: (a) că „achiziția, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe destinate difuzării” se referă în ansamblul lor la obiectul contractelor excluse și (b) că obiectul respectiv include de asemenea „contractele privind timpii de emisie”.

Obiectul contractelor excluse este, prin urmare, dublu: pe de o parte, achiziția, dezvoltarea și producția sau coproducția de programe destinate difuzării și, pe de altă parte, timpii de emisie.

În ceea ce privește subiectul acțiunilor care constituie obiectul contractelor excluse, și acesta este dublu: pe de o parte, organismele de radiodifuziune, a căror mențiune se referă în special, în ansamblul său, la achiziția, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe destinate difuzării, pe de altă parte, orice alte organisme, dar numai în legătură cu contractele care au ca obiect timpii de emisie.

Sensul literal al dispoziției în versiunea sa în limba spaniolă ar confirma, așadar, interpretarea susținută de Comisie și adoptată de Tribunal.

Totuși, dacă am avea în vedere versiunea în limba germană, ar prevala interpretarea contrară ( 49 ). Conform acesteia, organismele de radiodifuziune („Rundfunk‑ oder Fernsehanstalten”) nu figurează ca subiecte care achiziționează, dezvoltă, produc sau coproduc programe destinate difuzării, ci ca subiecte care difuzează aceste programe. Obiectul contractelor excluse rămâne dublu (deoarece la cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe se adaugă de asemenea timpii de emisie), dar subiectul este unic în ambele cazuri, deoarece poate fi orice organism. Excluderea ar fi definită doar din perspectiva obiectului său, ceea ce este exact ceea ce susține Republica Cehă.

În opinia noastră, versiunile în limbile franceză ( 50 ), engleză ( 51 ), italiană ( 52 ) și portugheză ( 53 ) sunt în acord cu versiunea în limba germană, cu toate că Tribunalul consideră că în special cele în limbile engleză și franceză pot fi interpretate de asemenea în sensul susținut de Comisie ( 54 ).

Considerațiilor anterioare li se adaugă faptul că, astfel cum a subliniat Tribunalul ( 55 ), versiunile în limbile bulgară și slovenă nici măcar nu conțin expresia „destinate difuzării” ( 56 ). Această omisiune sporește diferențele dintre enunțuri și contribuie, dacă este necesar, la reducerea utilității interpretării literale a dispoziției ( 57 ).

Astfel, disparitatea dintre versiunile lingvistice este atât de radicală, încât orice încercare de a utiliza formularea literală a vreuneia dintre aceste versiuni ale dispoziției drept parametru pentru a descifra adevărata sa semnificație este inutilă ( 58 ).

Aceasta a fost opinia – de altfel, întemeiată – a Tribunalului, care nu săvârșește nicio eroare de drept atunci când subliniază că, având în vedere caracterul ambiguu (ar fi putut să îl califice inclusiv drept contradictoriu) al diverselor versiuni lingvistice, nu trebuia să prevaleze cea sugerată de Republica Cehă și era necesar să se recurgă la celelalte criterii de interpretare ( 59 ).

Prin urmare, cel de al doilea aspect al motivului de recurs trebuie respins.

Republica Cehă susține, în primul rând, că obiectivul excluderii este indicat în considerentul (25) al Directivei 2004/18, care nu menționează organismele de radiodifuziune, astfel cum s‑ar impune dacă doar aceste organisme ar putea fi autorități contractante ( 60 ).

În al doilea rând, Republica Cehă contestă poziția Tribunalului, potrivit căruia termenii „destinate difuzării” ar corespunde intenției legiuitorului de a face trimitere expresă la contractele de servicii încheiate de organisme de radiodifuziune cu privire la programele destinate difuzării prin orice rețea de comunicații electronice, inclusiv pe internet. Republica Cehă consideră că acest rezultat ar putea fi obținut fără a fi necesară adăugarea expresiei respective ( 61 ).

În al treilea rând, Republica Cehă arată că Tribunalul a stabilit scopul excluderii pe baza unei interpretări scoase din context a Hotărârii Bayerischer Rundfunk ( 62 ).

Comisia susține că, în conformitate cu considerentul (25) al Directivei 2004/18, scopul excluderii este acela de a se ține seama de considerații de natură culturală și socială care fac inadecvată aplicarea normelor de atribuire a contractelor.

În opinia sa, organismele de radiodifuziune care sunt autorități contractante – și anume mijloacele de comunicare publice – furnizează un serviciu specific de interes general care trebuie realizat în conformitate cu principiile obiectivității, independenței, imparțialității și neutralității. Prin urmare, acestea se află într‑o poziție foarte specială, incomparabilă cu cea a altor autorități contractante care, nefiind organisme de radiodifuziune, promovează sau produc programe mai mult sau mai puțin ocazional și fără a fi obligate să țină seama cu rigurozitate (precum mijloacele de comunicații publice) de considerente de natură socială, culturală, politică, educativă, artistică etc. Pentru aceste alte autorități contractante este suficientă protecția obiectivității și a pluralismului pe care o oferă normele privind achizițiile publice ( 63 ).

În ceea ce privește expresia „destinate difuzării”, Comisia susține că teza Republicii Cehe este în contradicție cu geneza dispoziției. Astfel cum se arată în hotărârea atacată, aceasta a fost adăugată cu intenția de a garanta securitatea juridică în ceea ce privește difuzarea pe internet ( 64 ).

În sfârșit, Comisia susține că aluziile Tribunalului la Hotărârea Bayerischer Rundfunk se încadrează în contextul analizei unei multitudini de aspecte, decizia sa neavând la bază doar această hotărâre. În rest, Comisia achiesează la interpretarea efectuată de Tribunal cu privire la hotărârea respectivă ( 65 ).

După ce a subliniat că, potrivit jurisprudenței Curții, excepțiile privind domeniul de aplicare material al dreptului Uniunii în sectorul achizițiilor publice trebuie interpretate în mod restrictiv ( 66 ), Tribunalul, luând în considerare Hotărârea Bayerischer Rundfunk, a concluzionat că obiectivul excluderii este acela de a garanta îndeplinirea misiunii de serviciu public a organismelor publice de radiodifuziune.

Considerăm că această apreciere este în esență corectă, inclusiv în cazul în care (astfel cum insistă Republica Cehă) considerentul (25) al Directivei 2004/18 nu se referă în mod explicit la organismele de radiodifuziune. În ceea ce privește Hotărârea Bayerischer Rundfunk, chiar dacă nu este pe deplin decisivă pentru soluționarea acestui recurs, deoarece a fost pronunțată într‑un context diferit, aceasta oferă indicații pentru interpretarea excluderii, pe care le vom aborda ulterior ( 67 ).

Având în vedere că excepțiile privind domeniul de aplicare al dreptului Uniunii trebuie interpretate în mod restrictiv, pare rezonabil să se concluzioneze că „aspectele de importanță culturală și socială” care, conform considerentului (25) al Directivei 2004/18, justifică faptul că „trebuie prevăzută o excepție” pentru contractele de achiziții publice care au ca obiect o anumită activitate sunt relevante numai pentru subiectele care desfășoară această activitate în mod principal sau specific.

Este adevărat că, de lege ferenda, nimic nu ar împiedica aplicarea excluderii nu numai organismelor de radiodifuziune, ci și altor instituții publice (autorități contractante) care intenționează ocazional să încheie contracte privind servicii de achiziționare, dezvoltare, producție sau coproducție de programe destinate difuzării. Aceste instituții publice pot fi interesate în mod justificat să difuzeze sau să comunice publicului anumite programe pe care le consideră necesare din motive de ordin cultural sau social.

Cu toate acestea, având în vedere necesitatea unei interpretări stricte a excepțiilor privind aplicarea dreptului Uniunii, este necesar să se considere că excluderea nu urmărește să favorizeze contractele inerente oricărei misiuni de serviciu public, „ci, în special, misiun[ii] de serviciu public specific[e] organismelor de radiodifuziune” ( 68 ).

În opinia noastră, în alegerea obiectivului urmărit prin excludere a prevalat componenta subiectivă, iar nu cea obiectivă. S‑a considerat „inadecvată” aplicarea normelor generale ale Directivei 2004/18 în ceea ce privește contractele cele mai specifice autorităților contractante care își desfășoară în general activitatea în domeniul radiodifuziunii, fiindu‑le acordată o libertate mai mare în acest domeniu.

În opinia noastră, acest obiectiv nu se extinde la celelalte instituții publice care trebuie să încheie mult mai rar contracte de achiziții publice de servicii pentru cumpărarea (sau dezvoltarea, producția și coproducția) de programe audiovizuale în vederea difuzării lor. În privința acestora, nu se aplică aceleași motive legate de caracterul inadecvat pentru a le exonera de regimul Directivei 2004/18.

În rest și astfel cum susține Comisia ( 69 ), posibilitatea oferită la articolul 31 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2004/18 rămâne deschisă pentru majoritatea instituțiilor publice: acestea pot atribui contracte prin procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, „în cazul în care, din motive tehnice, artistice sau referitoare la protecția drepturilor de exclusivitate, contractul nu poate fi atribuit decât unui anumit operator economic”.

Republica Cehă susține de asemenea că, chiar și în cazul în care s‑ar admite interpretarea adoptată de Tribunal, nimic nu justifică faptul că excluderea nu include și situațiile în care organismele de radiodifuziune nu sunt autorități contractante, ci furnizori de programe destinate difuzării.

În această privință, împărtășim opinia Comisiei, potrivit căreia posibilitatea ca organismele de radiodifuziune să își asume rolul de furnizori nu afectează concluzia că, în ceea ce privește autoritățile contractante, excluderea se aplică numai organismelor de radiodifuziune, iar nu oricărei alte autorități contractante ( 70 ), aceasta fiind problema în discuție în prezentul recurs.

Prin urmare, considerăm că interpretarea teleologică a excluderii pe care a susținut‑o Tribunalul nu este afectată de nicio eroare de drept. Prin urmare, al treilea aspect al motivului de recurs trebuie respins.

Potrivit Republicii Cehe, inexactitatea interpretării Tribunalului este demonstrată de faptul că dispoziția prevede de asemenea o excludere referitoare la contractele privind timpii de emisie: în ceea ce privește aceste contracte, „nu există nicio îndoială că organismul de radiodifuziune nu trebuie să aibă calitatea de autoritate contractantă, ci pe cea de furnizor al serviciului specific, cu alte cuvinte al propriului timp de emisie” ( 71 ).

Astfel, obiectivul articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18, în ansamblul său, nu poate fi limitat la organismele de radiodifuziune care sunt autorități contractante, deoarece cel puțin o parte a dispoziției nu permite o astfel de restricție. Această împrejurare ar confirma faptul că „activitatea organismelor de radiodifuziune trebuie să facă de asemenea obiectul excluderii atunci când un organism de radiodifuziune furnizează el însuși serviciul specific și, în cadrul unei cereri de ofertă, nu ar avea calitatea de autoritate contractantă, ci de ofertant” ( 72 ).

Comisia răspunde că argumentele Republicii Cehe trebuie respinse pentru motivele prezentate în hotărârea atacată. În plus, aceasta subliniază că în recursul formulat de Republica Cehă nu se contestă sensul notei de subsol 3 din anexa II B la Directiva 2004/18, care ar confirma teza Tribunalului ( 73 ).

Potrivit Comisiei, contextul normativ general confirmă această teză. Astfel, Directiva 2004/17/CE ( 74 ) nu prevede excluderea, chiar dacă autoritățile contractante din sectoarele vizate de această directivă ar putea fi de asemenea interesate să încheie contracte privind producția de programe: de exemplu, nu sunt ieșite din comun anunțurile publicitare ale societăților publice sau semipublice care promovează produse și servicii energetice ( 75 ).

La fel cum a procedat și în ceea ce privește primul aspect al motivului unic de recurs, Republica Cehă nu indică în mod exact nici în cuprinsul acestui aspect punctele din hotărârea atacată pe care le consideră viciate de erori de drept. În plus, aceasta face referire la punctul 61 din hotărârea respectivă numai pentru a susține că Tribunalul nu contestă o anumită abordare.

Pentru cazul în care Curtea consideră că acel viciu nu determină inadmisibilitatea acestui ultimul aspect al motivului unic de recurs, vom aborda conținutul său din două perspective: (a) din cea a criticii potrivit căreia hotărârea atacată a adoptat o interpretare incompatibilă cu articolul 16 litera (b) din Directiva 2004/18 și (b) din cea a interpretării excluderii în contextul Directivei 2004/18 în ansamblul său.

Potrivit Tribunalului (punctul 61 din hotărârea atacată), nimic nu împiedică definirea diverselor contracte prevăzute la fiecare literă a articolului 16 din Directiva 2004/18 prin raportare la obiectul lor, la autoritatea contractantă sau la furnizor.

În același sens, Tribunalul explică (punctul 59 din hotărârea atacată) că această situație se regăsește în ceea ce privește toate literele dispoziției, întrucât unele contracte sunt definite numai prin obiectul lor ( 76 ), altele numai prin furnizor ( 77 ) și, în sfârșit, altele atât prin obiect, cât și prin raportare la condițiile inerente autorității contractante ( 78 ).

În opinia noastră, răspunsul Tribunalului este corect și clarifică orice incoerență din structura normativă a articolului 16 din Directiva 2004/18, în general, și din cuprinsul literei (b) a acestuia, în special.

O problemă diferită este că, potrivit sistematicii respective, excluderea nu acoperă ipotezele în care organismele de radiodifuziune nu participă în calitate de autorități contractante, ci ca „ofertanți”. Aceasta este, în realitate, critica principală a Republicii Cehe atunci când invocă prejudiciile care decurg din hotărârea Tribunalului din perspectiva interpretării sistematice ( 79 ).

În opinia noastră, această obiecție se referă însă în special la abordarea teleologică a interpretării adoptate de Tribunal, pe care am analizat‑o anterior.

În ceea ce privește prezenta cauză, considerăm că hotărârea atacată nu perturbă sistemul ad intra al articolului 16 din Directiva 2004/18, cu alte cuvinte coerența sa internă. Prin urmare, vom examina dacă soluția sa este conformă și cu directiva în ansamblul său.

Interpretarea articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18 nu poate fi separată de restul conținutului său normativ. Concret, trebuie să se aibă în vedere: – pe de o parte, considerentul (25), pe care l‑am analizat anterior; – pe de altă parte, nota de subsol 3 din anexa II B la Directiva 2004/18, conform căreia sunt excluse din noțiunea de „contract de achiziții publice de servicii”, în sensul articolului 1 alineatul (2) litera (d) din directiva menționată, „contractel[e] de achiziție, de dezvoltare, de producție sau de coproducție de programe de către organisme de radiodifuziune și […] contractel[e] privind timpul de emisie”.

Această notă de subsol nu conține expresia „destinate difuzării”, astfel încât lecturarea sa evocă sensul articolului 1 litera (a) punctul (iv) din Directiva 92/50. Prin urmare, domeniul de aplicare al excluderii se limitează la contractele atribuite de organismele de radiodifuziune, astfel cum susține Comisia și cum a admis Tribunalul.

În cazul în care, ca urmare a discrepanțelor insurmontabile dintre diferitele versiuni lingvistice ale articolului 16 litera (b) din Directiva 2004/18, se impune relativizarea conținutului său literal pentru a determina domeniul de aplicare al excluderii, va fi necesară interpretarea concordantă a considerentului (25) al acesteia și a notei de subsol 3 din anexa II B.

În opinia noastră, nota de subsol (a cărei valoare normativă este identică cu cea a restului Directivei 2004/18) nu lasă loc de îndoieli: sunt excluse numai contractele atribuite de organismele de radiodifuziune. Această notă de subsol este incompatibilă cu considerentul (25) sau poate fi găsită o soluție armonioasă între cele două? În cazul unui răspuns afirmativ, interpretarea sistematică a fiecăreia dintre ele ar conduce la acceptarea sensului împărtășit de ambele.

Republica Cehă susține în mod corect că considerentul (25) al Directivei 2004/18 se concentrează în special pe obiectul, iar nu pe subiectul contractelor excluse. Or, astfel cum am subliniat anterior ( 80 ), acest obiect se referă la activități specifice și proprii organismelor de radiodifuziune. Prin urmare, considerentul (25) ar limita în mod indirect domeniul de aplicare al excluderii în special la aceste organisme.

Aceasta a fost interpretarea pe care Tribunalul a oferit‑o la punctul 39 din hotărârea atacată, bazându‑se pe Hotărârea Bayerischer Rundfunk.

Deși nu se referea la interpretarea excluderii în discuție în prezenta cauză ( 81 ), hotărârea amintită a analizat domeniul de aplicare al excluderii prevăzute la articolul 1 litera (a) punctul (iv) din Directiva 92/50. Astfel, aceasta a concluzionat că directiva menționată nu se aplica în cazul „contractelor de achiziții publice având ca obiect serviciile care au legătură cu funcția specifică a organismelor de radiodifuziune, și anume crearea și realizarea de programe, din motive de ordin cultural și social evocate în considerentul (11) al Directivei 92/50 și, în mod mai explicit, în considerentul (25) al Directivei 2004/18, care fac inadecvată o astfel de aplicare” ( 82 ).

Potrivit Curții, această excludere urmărește „garantarea îndeplinirii funcției de serviciu public a organismelor publice de radiodifuziune în deplină independență și imparțialitate” ( 83 ). Reiese că legiuitorul a avut în vedere funcțiile specifice organismelor respective drept criteriu pentru a delimita domeniul de aplicare al excluderii.

Această interpretare a considerentului (25) al Directivei 2004/18 permite concilierea conținutului său cu cel al notei de subsol 3 din anexa II B și cu cel al versiunilor lingvistice care limitează domeniul de aplicare al excluderii în funcție de subiectul contractelor de achiziții publice, iar nu în funcție de obiectul acestora.

Desigur, în mod teoretic și izolat, ar fi posibilă și interpretarea considerentului (25) susținută de Republica Cehă. Cu toate acestea, teza propusă de Comisie și adoptată de Tribunal este cea care evită cel mai bine contradicția dintre acest considerent și nota de subsol 3 din anexa II B. Prin urmare, din perspectiva interpretării sistematice a Directivei 2004/18, se impune respingerea celui de al patrulea aspect al motivului unic de recurs și, odată cu acesta, a recursului în ansamblul său.

În conformitate cu articolul 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil în recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, propunem Curții să oblige Republica Cehă la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul considerațiilor anterioare, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează: – Respinge recursul. – Obligă Republica Cehă la plata cheltuielilor de judecată.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL CAMPOS SÁNCHEZ‑BORDONA

prezentate la 29 octombrie 2020 ( 1 )