Concluziile avocatei generale J. Kokott prezentate la 23 aprilie 2020.#Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) împotriva lui Chantal Hebberecht.#Recurs – Funcție publică – Funcționari – Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) – Politica de rotație a funcționarilor – Post de șef al Delegației Uniunii Europene în Etiopia – Decizie prin care se refuză prelungirea repartizării pe acest post – Interesul serviciului – Principiul egalității de tratament – Discriminare pozitivă în favoarea sexului subreprezentat – Articolul 1d din Statutul funcționarilor Uniunii Europene.#Cauza C-93/19 P.

Angajatorul unei funcționare a Uniunii Europene poate exclude de la bun început considerațiile referitoare la gen atunci când adoptă o decizie privind prelungirea repartizării acesteia și, prin urmare, menținerea sa pe un anumit post?

Această problemă se ridică în cadrul unui litigiu între Serviciul European de Acțiune Externă (denumit în continuare „SEAE”) și una dintre funcționarele acestuia, care solicită prelungirea repartizării sale pe un post de conducere, și anume postul de șef al Delegației Uniunii Europene în Etiopia. Pentru a respinge această cerere, SEAE a apreciat că trebuia luat în considerare numai interesul serviciului și că genul nu putea juca niciun rol în această decizie.

În schimb, în Hotărârea pronunțată la 27 noiembrie 2018, Hebberecht/SEAE (T‑315/17, EU:T:2018:842, denumită în continuare „hotărârea atacată”), Tribunalul a considerat că egalitatea de gen era un element determinant care trebuia luat în considerare în toate deciziile adoptate în temeiul Statutului funcționarilor. Pentru acest motiv, Tribunalul a anulat decizia atacată.

Astfel, într‑o perioadă în care conceptul „gender mainstreaming” ( 2 ) este pe buzele tuturor, Curtea de Justiție va trebui să statueze, pentru prima dată, care este importanța juridică a egalității de gen pentru deciziile Uniunii în materie de personal și, eventual, care sunt consecințele care trebuie deduse din aceasta.

Astfel, potrivit SEAE, obligația de a lua în considerare aspectele referitoare la gen ar echivala cu obligarea sa la prelungirea repartizării funcționarei în cauză. Or, pentru o astfel de „discriminare pozitivă” ar lipsi un temei juridic direct aplicabil. În orice caz, Tribunalul nu ar fi trebuit să anuleze decizia doar pentru motivul că SEAE nu a luat în considerare, în acest context, argumente referitoare la gen.

Statutul funcționarilor Uniunii Europene a fost instituit prin Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a Statutului funcționarilor Comunităților Europene, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai acestor Comunități și de instituire a unor măsuri speciale tranzitorii aplicabile funcționarilor ( 3 ).

Al șaptelea considerent al Regulamentului (CE, Euratom) nr. 723/2004 al Consiliului din 22 martie 2004 de modificare a Statutului funcționarilor Comunităților Europene și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai acestor Comunități ( 4 ) prevede: „Trebuie vegheat la aplicarea principiului nediscriminării consacrat de Tratatul CE, urmărindu‑se, astfel, dezvoltarea unei politici de personal care să garanteze egalitatea de șanse pentru toți, fără deosebire de sex, capacitate fizică, vârstă, apartenență rasială sau etnică, orientare sexuală sau situație matrimonială.”

Conform articolului 1b din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1023/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 ( 5 ) (denumit în continuare „statutul”), dispozițiile acestui statut se aplică funcționarilor SEAE.

Articolul 1d din statut prevede: „(1) În aplicarea prezentului statut se interzice orice discriminare, precum discriminarea bazată pe sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală. […] (2) Pentru a asigura în mod concret deplina egalitate dintre bărbați și femei în viața profesională, fapt ce constituie un element esențial de care trebuie să se țină seama la punerea în aplicare a tuturor aspectelor din prezentul statut, principiul egalității de tratament nu împiedică instituțiile Uniunii Europene să mențină sau să adopte măsuri care prevăd avantaje specifice destinate să faciliteze exercitarea unei activități profesionale de către sexul subreprezentat sau să prevină ori să compenseze dezavantajele din cariera profesională. (3) Autoritățile împuternicite să facă numiri ale instituțiilor stabilesc, de comun acord, după obținerea avizului Comitetului pentru statutul funcționarilor, măsuri și acțiuni de promovare a egalității de șanse între bărbați și femei în domeniile reglementate de prezentul statut și adoptă dispoziții adecvate, în special în vederea remedierii inegalităților de facto care afectează șansele femeilor în domeniile reglementate de statut. […] (6) Respectând principiul nediscriminării și principiul proporționalității, orice limitare a punerii în aplicare a acestor principii trebuie justificată în mod obiectiv și rezonabil și trebuie să răspundă unor obiective legitime de interes general în cadrul politicii privind personalul. […]”

În scopul prezentului recurs, istoricul litigiului și procedura în fața Tribunalului pot fi rezumate după cum urmează.

Intimata în recurs este funcționară în cadrul SEAE. La 1 septembrie 2013, ea a fost numită șefa Delegației Uniunii Europene în Etiopia, pentru o perioadă de patru ani.

La 15 aprilie 2016, ea a solicitat prelungirea repartizării sale cu un an, până la 1 septembrie 2018. Aceasta și‑a justificat cererea prin aceea că dorea să valorifice experiența sa în Etiopia în decursul unui al cincilea an, înainte de a se pensiona, la 1 septembrie 2018.

Prin decizia din 30 iunie 2016 (denumită în continuare „decizia atacată”), autoritatea împuternicită să facă numiri din cadrul SEAE a respins cererea, arătând că, „în interesul de a asigura o rotație periodică a șefilor de delegație, o politică clară de mobilitate după cel mult patru ani în post este pusă în general în aplicare”.

Împotriva acestei decizii, intimata în recurs a introdus, într‑o primă etapă, o reclamație în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut și, după respingerea acesteia, o acțiune la Tribunal.

În motivare, aceasta a susținut în special că prelungirea repartizării sale era în interesul serviciului și că plecarea sa ar fi determinat o discontinuitate a serviciului la nivelul conducerii SEAE. Pe de altă parte, prelungirea sa în funcția de șef de delegație, ca femeie cu gradul AD 14, ar fi constituit o măsură de discriminare pozitivă exemplară.

În schimb, SEAE a apreciat, atât în cadrul procedurii de reclamație, cât și în fața Tribunalului, că prelungirea nu era în interesul serviciului. În plus, în lipsa unei obligații în acest sens, la examinarea prelungirii solicitate nu poate fi luată în considerare împrejurarea că autoarea este femeie, întrucât prelungirea trebuie să fie motivată numai de interesul serviciului.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a admis cererea formulată de reclamanta în primă instanță‑intimata în recurs, în măsura în care aceasta viza anularea deciziei atacate.

Potrivit Tribunalului, intimata în recurs nu ar fi demonstrat că aprecierea referitoare la interesul serviciului făcută de SEAE era vădit eronată ( 6 ). În plus, SEAE ar fi putut considera, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, că continuitatea serviciului putea fi asigurată și prin menținerea șefului adjunct al delegației ( 7 ). Cu toate acestea, prin faptul că nu a ținut seama de egalitatea de gen în soluționarea cererii de prelungire formulată de reclamantă, deși acest principiu din statut prezintă un caracter esențial pentru legiuitor, SEAE ar fi încălcat articolul 1d alineatele (2) și (3) din statut ( 8 ). În această privință, Tribunalul a arătat că SEAE a subliniat, atât în cursul procedurii scrise, cât și în ședința în fața Tribunalului, că nu exista nicio legătură între politica privind egalitatea de șanse și politica de mobilitate și că cererile de prelungire erau soluționate independent de aspectul dacă solicitantul era un bărbat sau o femeie ( 9 ).

Întrucât dispozitivul deciziei atacate ar fi putut fi diferit dacă egalitatea de gen nu ar fi fost exclusă de la bun început, în principiu, de la aprecierea efectuată de SEAE, Tribunalul a anulat decizia atacată ( 10 ).

Prin recursul formulat la 6 februarie 2019, primit de Curte la 8 februarie 2019, SEAE solicită Curții: – anularea Hotărârii Tribunalului din 27 noiembrie 2018, Hebberecht/SEAE (T‑315/17, EU:T:2018:842); – respingerea acțiunii în fața Tribunalului și – obligarea [intimatei în recurs] la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata în recurs nu s‑a prezentat la recurs.

Împrejurarea că intimata în recurs nu s‑a prezentat este lipsită de relevanță. Astfel, recursul privește numai chestiunea dacă erorile de drept invocate justifică anularea hotărârii atacate. Această chestiune necesită un răspuns obiectiv, independent de concluziile celeilalte părți.

Prin intermediul motivului unic de recurs invocat, SEAE reproșează Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când și‑a întemeiat hotărârea pe încălcarea articolului 1d alineatul (2) din statut.

Potrivit SEAE, Tribunalul „pare să considere”, la punctele 93 și 94 din hotărârea atacată, că articolul 1d alineatul (2) din statut conține un principiu direct aplicabil privind promovarea femeilor, care obligă această instituție să ia o decizie în favoarea reclamantei. Această apreciere ar constitui o eroare de drept, întrucât autoritatea împuternicită să facă numiri nu ar fi obligată să adopte anumite măsuri „de discriminare pozitivă” decât dacă ar fi adoptat dispoziții corespunzătoare referitoare la astfel de măsuri, în sensul articolului 1d alineatul (3) din statut.

Formularea motivului de recurs arată deja că acesta se întemeiază pe o anumită interpretare a hotărârii de către SEAE. Acesta este motivul pentru care este necesar să se ia în considerare pasajele determinante ale hotărârii atacate în conformitate cu modul lor exact de redactare.

Tribunalul a statuat, la punctele 93 și 94 din hotărârea atacată, că, „în articolul 1d alineatul (2) din statut, legiuitorul statutar nu se limitează să anunțe adoptarea unor măsuri de către instituții. El declară de asemenea, fără ca această declarație să fie însoțită de vreun termen sau de vreo condiție și fără ca ea să fie subordonată adoptării anumitor măsuri, că egalitatea de gen constituie un element «esențial» de care trebuie să se țină seama la punerea în aplicare a «tuturor» aspectelor din statut. În consecință, prin faptul că a înlăturat egalitatea de gen din considerațiile care au însoțit adoptarea deciziei privind cererea de prelungire introdusă de reclamantă, deși această dimensiune prezintă un caracter esențial pentru legiuitorul statutar, SEAE a încălcat dispozițiile statutare citate de reclamantă”.

Potrivit Tribunalului, din cauza acestei erori de drept, decizia atacată trebuia anulată, întrucât „dispozitivul acestei decizii ar fi putut fi diferit dacă egalitatea de gen nu ar fi fost exclusă de la bun început, în principiu, de la aprecierea efectuată de SEAE, deși deciziile privind organizarea serviciilor sale trebuie să se înscrie în cadrul legal stabilit prin statut” ( 11 ).

Așadar, la prima vedere, recursul formulat de SEAE se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate. Astfel, din pasajele atacate reiese doar că Tribunalul a considerat împrejurarea că SEAE a exclus de la bun început, în decizia sa, considerațiile referitoare la gen drept o încălcare a articolului 1d alineatul (2) din statut. Potrivit Tribunalului, această împrejurare justifică, prin ea însăși, anularea deciziei atacate.

Contrar celor susținute de SEAE, Tribunalul nu a constatat că SEAE ar fi fost obligată să ia decizia în favoarea intimatei.

Totodată, este necesar să se examineze, în primul rând, dacă Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că, din articolul 1d alineatul (2) din statut, reiese că autoritatea împuternicită să facă numiri, atunci când adoptă o decizie de prelungire a repartizării unui funcționar, este obligată, în orice caz, să ia în considerare aspectele referitoare la gen (a se vedea secțiunea A de mai jos).

În al doilea rând, este necesar să se analizeze dacă Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că decizia SEAE ar fi putut fi diferită dacă s‑ar fi ținut seama de aceste aspecte și, prin urmare, ar fi trebuit să fie anulată. În acest context, vom examina de asemenea dacă Tribunalul a statuat astfel, în mod implicit, că SEAE ar fi fost obligată să pronunțe o prelungire a repartizării intimatei, ca măsură de „discriminare pozitivă” (a se vedea secțiunea B de mai jos).

Potrivit SEAE, din prima parte a tezei alineatului (2) al articolului 1d din statut, potrivit căreia „deplina egalitate între femei și bărbați în viața profesională […] constituie un element esențial de care trebuie să se țină seama la punerea în aplicare a tuturor aspectelor din prezentul statut”, nu se poate deduce o obligație generală a autorităților de a lua în considerare exact aceste elemente în cadrul tuturor deciziilor pe care trebuie să le adopte. Dimpotrivă, prima parte a acestei dispoziții ar trebui interpretată în mod obligatoriu în coroborare cu a doua parte a acesteia, potrivit căreia autoritățile împuternicite să facă numiri pot să prevadă avantaje specifice în favoarea sexului defavorizat. Cu alte cuvinte, prima parte a acestei dispoziții nu ar avea o semnificație autonomă, ci s‑ar referi exclusiv la autorizația de a adopta măsuri „de discriminare pozitivă”.

Potrivit Tribunalului, articolul 1d alineatul (2) din statut conține două dispoziții care trebuie considerate distincte una în raport cu cealaltă. În această privință, Tribunalul a arătat, la punctul 84 din hotărârea atacată, că din această dispoziție rezultă, pe de o parte, că egalitatea dintre sexe este un element „esențial” pentru punerea în aplicare a statutului, care trebuie luat în considerare în „toate” aspectele legate de această punere în aplicare. Pe de altă parte, această dispoziție ar abilita instituțiile să ia măsuri pentru a compensa subreprezentarea femeilor în anumite funcții.

O privire asupra genezei articolului 1d alineatul (2) din statut arată că autorizarea adoptării unor astfel de măsuri există din momentul modificării statutului prin Regulamentul (CE, CECO, Euratom) nr. 781/98 al Consiliului din 7 aprilie 1998 ( 12 ), în timp ce inserarea formulării potrivit căreia egalitatea dintre bărbați și femei în viața profesională „constituie un element esențial de care trebuie să se țină seama la punerea în aplicare a tuturor aspectelor din prezentul statut” a fost introdusă abia prin Regulamentul nr. 723/2004. Se poate deduce de aici că inserarea acestei formulări are într‑adevăr o semnificație autonomă.

Reiese, în acest context, din al șaptelea considerent al acestui din urmă regulament că obiectivul modificării a fost aplicarea principiului nediscriminării consacrat în dreptul primar și în special garantarea egalității de șanse pentru toți, indiferent de sex.

Egalitatea și promovarea egalității între bărbați și femei sunt obiective‑cheie ale Uniunii, care influențează, în principiu, toate domeniile politicii și activității Uniunii. O dovadă în acest sens este consacrarea lor în dispoziții cu caracter transversal precum articolul 2 TUE, articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf TUE și articolul 8 TFUE.

În acest context, interzicerea oricărei discriminări pe criterii de sex nu este decât un aspect al politicii Uniunii privind egalitatea. În ceea ce privește munca și încadrarea în muncă, Tratatul CEE conținea deja, la articolul 119, o astfel de interdicție, pentru statele membre, a discriminării în ceea ce privește remunerarea muncii, consacrată în prezent la articolul 157 TFUE. Prin Tratatul de la Amsterdam, actualul articol 157 TFUE a fost completat cu al patrulea alineat, care autorizează statele membre să adopte și măsuri „de discriminare pozitivă”.

Or, pe lângă simpla interdicție a discriminării, pe de o parte, și autorizarea instituirii anumitor avantaje, pe de altă parte, asigurarea generală a egalității de șanse și a egalității de tratament între femei și bărbați necesită de asemenea includerea unor considerații referitoare la gen în toate conceptele și acțiunilor Uniunii ( 13 ). O astfel de obligație ține seama de natura asigurării egalității de gen ca responsabilitate transversală a Uniunii.

Faptul că asigurarea generală a egalității în drepturi între bărbați și femei include și acest din urmă aspect este demonstrat de asemenea de dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), care se adresează, potrivit articolului 51 alineatul (1) din aceasta, instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.

Pe lângă interdicția discriminării pe motive de sex, prevăzută la articolul 21 din cartă, articolul 23 al doilea paragraf din aceasta autorizează adoptarea de măsuri „de discriminare pozitivă”. În plus, articolul 23 primul paragraf din cartă prevede că egalitatea dintre femei și bărbați trebuie asigurată în toate domeniile, inclusiv în ceea ce privește încadrarea în muncă, munca și remunerarea ( 14 ). Din explicațiile cu privire la cartă reiese că această reglementare face referire la articolul 8 TFUE, potrivit căruia Uniunea urmărește, în toate acțiunile sale, să elimine inegalitățile și să promoveze egalitatea dintre bărbați și femei.

Desigur, anumite decizii ale Uniunii nu necesită o dezbatere cu privire la aceste obiective. Astfel, instituțiile Uniunii nu sunt obligate, în deciziile pe care le adoptă, să ia în considerare elemente care sunt vădit nerelevante, lipsite de semnificație sau care au în mod clar o semnificație secundară pentru decizie ( 15 ). Cu toate acestea, nu se poate considera că unele considerații referitoare la gen sunt lipsite de pertinență în ceea ce privește deciziile de gestionare a personalului, din moment ce tocmai în domeniul muncii și al încadrării în muncă egalitatea de gen joacă un rol central.

Astfel, articolul 1d din statut nu face decât să codifice ceea ce rezultă în mod concret din articolele 21 și 23 din cartă în ceea ce privește practica decizională a autorităților împuternicite să facă numiri: articolul 1d alineatul (1) din statut prevede, mai întâi, interzicerea oricărei discriminări bazate pe sex. În continuare, prima parte a alineatului (2) prevede obligația de a ține seama, la punerea în aplicare a tuturor aspectelor statutului, de aspectele referitoare la egalitatea de gen, iar, în sfârșit, a doua parte a alineatului (2) autorizează acordarea de avantaje specifice în favoarea sexului subreprezentat.

În plus, astfel cum Tribunalul a constatat în mod întemeiat la punctul 93 din hotărârea atacată, obligația de a ține seama de egalitatea dintre femei și bărbați, prevăzută la articolul 1d alineatul (2) din statut, nu este supusă vreunui termen sau vreunei condiții. Pe de altă parte, având în vedere formularea generală a acestei dispoziții, nu se poate considera că aceasta ar trebui să excludă anumite decizii de gestionare a personalului, precum cele referitoare la prelungirea repartizării.

Acest lucru corespunde caracterului de drept subiectiv al articolului 23 primul paragraf din cartă. Astfel, „asigurarea” egalității dintre femei și bărbați în toate domeniile, spre deosebire de instituirea unor avantaje specifice prevăzută la articolul 23 al doilea paragraf din cartă, nu necesită nicio altă măsură de punere în aplicare. Pentru acest motiv, ea nu poate fi considerată un simplu principiu în sensul articolului 52 alineatul (5) din cartă, care necesită mai întâi punerea în aplicare. În această privință, trebuie amintit că Curtea a recunoscut încă de foarte devreme că egalitatea de tratament între femei și bărbați are caracterul unui drept fundamental (care poate fi invocat în instanță) ( 16 ).

Poziția SEAE, potrivit căreia, în decizii individuale precum cele atacate în speță, autoritatea împuternicită să facă numiri nu este obligată să ia în considerare aspecte referitoare la gen ( 17 ), pare, așadar, inaplicabilă în raport cu considerațiile care precedă și cu modul de redactare clar a articolului 1d alineatul (2) din statut.

Motivul de recurs invocat de SEAE merge însă mai departe. Astfel, în opinia SEAE, Tribunalul nu s‑a limitat, în realitate, să constate că autoritatea împuternicită să facă numiri trebuia să țină seama de aspectele referitoare la gen în adoptarea unei decizii de prelungire a repartizării unui funcționar, ci acesta ar fi statuat implicit că SEAE era obligat, în temeiul articolului 1d alineatul (2) din statut, să prelungească repartizarea intimatei ca măsură de „discriminare pozitivă”. Potrivit SEAE, în orice caz, o încălcare a obligației de a lua în considerare aspectele referitoare la gen nu ar putea determina anularea deciziei atacate, întrucât ar prevala interesul serviciului cu privire la rotație. De altfel, Tribunalul nu ar fi criticat aprecierea pe care SEAE a făcut‑o în privința interesului serviciului.

În acest context, trebuie amintit, mai întâi, că din cuprinsul punctelor 93 și 94 din hotărârea atacată ( 18 ) reiese că, potrivit Tribunalului, încălcarea articolului 1d alineatul (2) din statut rezultă numai din lipsa totală a considerațiilor referitoare la gen din procesul decizional. Tribunalul nu a statuat nicidecum că ar constitui o încălcare a articolului 1d alineatul (2) din statut faptul că SEAE nu a luat o anumită măsură în favoarea intimatei.

Cu toate acestea, SEAE pare să deducă alte consecințe de la punctul 97 din hotărârea atacată. În cadrul acestui punct, Tribunalul a constatat că decizia ar fi putut fi diferită dacă egalitatea de gen nu ar fi fost exclusă de la bun început, în principiu, de la aprecierea efectuată de SEAE ( 19 ). SEAE interpretează acest punct în sensul că Tribunalul a constatat, în cuprinsul acestuia, că decizia ar fi trebuit să fie diferită dacă ar fi fost luate în considerare aceste aspecte. În consecință, acesta i‑ar fi impus totuși să adopte o anumită măsură, și anume prelungirea repartizării intimatei, fără ca o astfel de obligație să rezulte din articolul 1d alineatul (2) din statut.

În acest context, SEAE expune, de altfel, pe larg, în cadrul cererii de recurs, motivele pentru care, în speță, chiar ținând seama de aspectele referitoare la gen, decizia sa nu ar fi fost diferită. Acest lucru ar demonstra, potrivit SEAE, că Tribunalul a considerat în mod eronat, la punctul 97 din hotărârea atacată, că decizia ar fi putut fi diferită și că, pe baza acestei erori de drept, Tribunalul a anulat în mod eronat decizia atacată.

Totuși, această argumentație nu ține seama de natura și de funcționarea controlului de legalitate efectuat de instanțele Uniunii în privința deciziilor discreționare ale administrației.

Puterea discreționară este recunoscută administrației, printre altele, în cazurile în care, precum în speță, decizia impune o evaluare și o analiză comparativă a diferitor interese ( 20 ). În măsura în care administrația dispune, în deciziile sale, de o asemenea putere discreționară, instanțele Uniunii se limitează să controleze – astfel cum a statuat în mod întemeiat Tribunalul la punctul 28 din hotărârea atacată – dacă administrația nu a săvârșit o eroare vădită în exercitarea acestei puteri discreționare sau dacă aceasta nu a depășit în mod vădit limitele puterii sale discreționare ( 21 ). În special, instanțele Uniunii controlează dacă administrația a examinat cu atenție și cu imparțialitate toate elementele pertinente ale cauzei ( 22 ).

Separarea puterilor și principiul echilibrului instituțional, care interzice ca instanța să adopte o decizie în locul autorității, sunt motive pentru care controlul unei astfel de decizii are un caracter limitat ( 23 ).

În cazul în care, în cadrul controlului său, Tribunalul ajunge la concluzia că administrația a săvârșit o eroare, această eroare poate să conducă însă, în principiu, la anularea deciziei administrative numai dacă a putut influența conținutul deciziei, astfel cum a arătat Tribunalul în mod întemeiat la punctul 96 din hotărârea atacată ( 24 ).

Problema dacă o eroare a putut să influențeze conținutul unei decizii este o problemă de drept. La examinarea acestei probleme, este relevant tipul de eroare și dacă este vorba despre o decizie discreționară sau nediscreționară.

De exemplu, în cazul anumitor erori de formă și de procedură, este exclus în mod logic ca acestea să aibă un efect asupra conținutului deciziei, de exemplu atunci când decizia este adoptată în exact același temei cu și fără eroarea respectivă ( 25 ).

De asemenea, în cazul unei decizii nediscreționare, este exclus, în principiu, ca unele considerații suplimentare să conducă la un rezultat diferit, întrucât autoritatea este obligată, în orice caz, să adopte decizia impusă atunci când sunt îndeplinite condițiile ( 26 ).

În schimb, în cazul unei decizii discreționare, la adoptarea căreia autoritatea trebuie să analizeze și să evalueze comparativ diferite aspecte, nu este exclus de regulă niciodată faptul că decizia ar fi fost diferită dacă s‑ar fi ținut seama de un element pertinent care a fost înlăturat de la bun început de autoritate ( 27 ). Altfel, în caz contrar, instanța ar lua decizia pe fond în locul administrației, ceea ce este însă exclus de jurisprudență ( 28 ).

Contrar a ceea ce consideră SEAE, nu rezultă că, în cadrul reexaminării cererii, decizia adoptată de administrație trebuie să fie în mod necesar una diferită ( 29 ). Astfel, adoptarea deciziei pe fond revine exclusiv administrației. Prin urmare, SEAE era obligat, în speță, ca, pe lângă interesul serviciului, pe care, potrivit Tribunalului, l‑a apreciat de altfel fără a săvârși o eroare vădită de apreciere ( 30 ), să includă de asemenea în decizia sa discreționară considerațiile referitoare la gen în discuție.

Astfel, se poate întâmpla ca, în anumite împrejurări, intimata în recurs să obțină, în final, o decizie identică în urma reexaminării cererii sale. Cu toate acestea, singurul aspect relevant în vederea anulării deciziei este că, în considerarea naturii deciziei sau a tipului de eroare, nu este exclus ca eroarea să fi avut un efect asupra conținutului deciziei ( 31 ).

De altfel, o decizie identică poate fi adoptată în cazurile în care decizia atacată este anulată pentru încălcarea unei norme fundamentale de procedură. Acest lucru nu face decât să confirme că destinatarii deciziilor administrative au dreptul, în anumite limite, la o acțiune administrativă legitimă per se – și, în special, la o decizie adoptată fără săvârșirea unor erori de apreciere.

Din considerațiile care precedă rezultă că, într‑o situație precum cea din speță, în care autoritatea împuternicită să facă numiri din cadrul SEAE ar fi trebuit să analizeze și să evalueze comparativ diferite aspecte, Tribunalul nu putea decât să constate că decizia ar fi putut fi diferită, în cazul în care ar fi fost luate în considerare toate elementele pertinente. Din rândul acestora fac parte, astfel cum s‑a arătat mai sus, considerațiile referitoare la gen ( 32 ).

În schimb, dacă Tribunalul ar fi constatat că decizia nu ar fi putut fi diferită, acesta s‑ar fi substituit în mod necesar autorității împuternicite să facă numiri din cadrul SEAE. Astfel, pentru a ajunge la această concluzie, Tribunalul ar fi trebuit să evalueze el însuși aspectele referitoare la gen și să realizeze un echilibru între acestea și interesul serviciului. Cu toate acestea, Tribunalul nu ar putea efectua această evaluare comparativă în locul administrației ( 33 ).

Din ansamblul considerațiilor anterioare, rezultă că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a concluzionat, pornind de la împrejurarea că, în decizia sa discreționară, SEAE nu a luat în considerare un element pertinent, că decizia ar fi putut fi diferită dacă acest element ar fi fost luat în considerare. În consecință, Tribunalul a anulat în mod întemeiat decizia atacată.

În concluzie, sugerăm Curții să se pronunțe după cum urmează: 1) Respinge recursul formulat de Serviciul European de Acțiune Externă împotriva Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 27 noiembrie 2018, Hebberecht/SEAE (T‑315/17, EU:T:2018:842). 2) Obligă Serviciului European de Acțiune Externă la plata cheltuielilor de judecată.

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOAMNA JULIANE KOKOTT

prezentate la 23 aprilie 2020 ( 1 )