Ordonanța Curții (Camera a zecea) din 11 aprilie 2019.#Vanessa Gambietz împotriva Erika Ziegler.#Cerere de decizie preliminară formulată de Bundesgerichtshof.#Trimitere preliminară – Dreptul societăților comerciale – Combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale – Directiva 2011/7/UE – Articolul 6 – Compensația pentru costurile de recuperare – Plata unei sume fixe și a unei despăgubiri rezonabile – Deducerea sumei fixe din cheltuielile suportate în vederea angajării unui avocat înainte de sesizarea unei instanțe.#Cauza C-131/18.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 6 alineatul (3) din Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale (JO 2011, L 48, p. 1).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Vanessa Gambietz și doamna Erika Ziegler cu privire la recuperarea creanței celei dintâi de la cea de a doua.

Potrivit considerentelor (19) și (20) ale Directivei 2011/7: „(19) Este necesară despăgubirea echitabilă a creditorilor pentru cheltuielile de recuperare în cazul efectuării cu întârziere a plăților, astfel încât să fie descurajată efectuarea cu întârziere a plăților. Cheltuielile de recuperare ar trebui să includă, de asemenea, recuperarea costurilor administrative și compensarea costurilor interne suportate din cauza efectuării cu întârziere a plăților, pentru care prezenta directivă ar trebui să stabilească o sumă fixă minimă care să poată fi cumulată cu dobânda pentru întârzierea efectuării plăților. Acordarea de despăgubiri sub forma unei sume fixe ar trebui să aibă drept scop limitarea costurilor administrative și interne legate de recuperare. Despăgubirile pentru cheltuielile de recuperare ar trebui să fie stabilite fără a aduce atingere dispozițiilor de drept intern conform cărora o instanță națională ar putea acorda despăgubiri creditorului pentru orice prejudiciu suplimentar legat de efectuarea cu întârziere a plății de către debitor. (20) Pe lângă dreptul la plata unei sume fixe pentru acoperirea cheltuielilor de recuperare interne, creditorii ar trebui să aibă, de asemenea, dreptul la rambursarea celorlalte cheltuieli de recuperare pe care trebuie să le suporte din cauza efectuării cu întârziere a plăților de către un debitor. Asemenea cheltuieli ar trebui să includă, în special, cheltuielile suportate de creditori în vederea angajării unui avocat sau a unei firme de colectare a debitelor.”

Articolul 6 din directiva menționată, intitulat „Compensația pentru costurile de recuperare”, prevede: „(1) Statele membre se asigură că, atunci când dobânda pentru efectuarea cu întârziere a plăților în tranzacțiile comerciale devine exigibilă în conformitate cu articolul 3 sau 4, creditorul are dreptul de a obține de la debitor o sumă fixă de 40 [de euro], în calitate de despăgubire minimă. (2) Statele membre se asigură că suma fixă menționată la alineatul (1) este exigibilă fără a fi necesară o notificare și reprezintă o despăgubire pentru cheltuielile de recuperare ale creditorului. (3) În plus față de suma fixă menționată la alineatul (1), creditorul este îndreptățit să solicite o despăgubire rezonabilă de la debitor pentru orice cheltuieli de recuperare care depășesc suma fixă respectivă angajate din cauza efectuării cu întârziere a plăților de către debitor. Aceste cheltuieli ar putea să includă cheltuielile suportate, printre altele, în vederea angajării unui avocat sau a unei firme de colectare a debitelor.”

Doamna Gambietz a solicitat obligarea doamnei Ziegler, debitoarea sa, la plata creanței sale principale și a dobânzilor datorate, precum și a unei sume suplimentare de 112 euro, care corespunde, pe de o parte, sumei fixe de 40 de euro prevăzute la articolul 288 alineatul 5 prima teză din Bürgerliches Gezetsbuch (Codul civil, denumit în continuare „BGB”) și, pe de altă parte, cheltuielilor cu angajarea unui avocat în valoare de 72 de euro.

Întrucât Amtsgericht Eilenburg (Tribunalul Districtual, Germania) a admis această cerere, cu excepția părții referitoare la suma fixă de 40 de euro, reclamanta din litigiul principal a declarat apel împotriva hotărârii pronunțate în fața Landgericht Leipzig (Tribunalul Regional din Leipzig, Germania). Acesta a respins acțiunea, statuând că această sumă fixă trebuie dedusă, în conformitate cu articolul 288 alineatul 5 a treia teză din BGB, din cheltuielile cu avocatul aferente perioadei precontencioase.

Reclamanta din litigiul principal a declarat recurs împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere.

Instanța de trimitere consideră, în primul rând, că suma fixă de 40 de euro, care, în temeiul articolului 288 alineatul 5 prima teză din BGB, este datorată reclamantei, trebuie dedusă, în conformitate cu articolul 288 alineatul 5 a treia teză din BGB, din cheltuielile cu avocatul în valoare de 72 de euro pe care aceasta le‑a suportat în faza precontencioasă pentru a‑și apăra drepturile.

Aceasta ridică totuși, în al doilea rând, problema dacă această interpretare a articolului 288 din BGB este compatibilă cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2011/7.

În această privință, instanța de trimitere tinde să considere că dispoziția menționată prevede de asemenea o astfel de deducere a sumei fixe. Totuși, aceasta arată că considerentele (19) și (20) ale Directivei 2011/7 ar putea conduce la o interpretare contrară. De asemenea, s‑ar putea întâmpla, în cazul deducerii sumei fixe din cheltuielile cu avocatul acordate pentru recuperarea creanței, ca suma fixă menționată să fie absorbită în mare măsură sau chiar în totalitate, ceea ce ar face ca creditorul să nu poată solicita în definitiv decât suma corespunzătoare cheltuielilor cu avocatul efectuate în faza precontencioasă.

În aceste condiții, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolul 6 alineatul (3) din [Directiva 2011/7] trebuie interpretat în sensul că suma fixă de 40 euro, menționată la articolul 6 alineatul (1) din această directivă, trebuie dedusă din cheltuielile externe aferente urmăririi drepturilor, care sunt suportate ca urmare a angajării unui avocat în faza premergătoare procesului din cauza efectuării cu întârziere a plății de către debitor și pentru care trebuie acordată astfel o despăgubire în temeiul articolului 6 alineatul (3) din directiva menționată?”

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2011/7 trebuie interpretat în sensul că trebuie dedusă din despăgubirea rezonabilă prevăzută de această dispoziție suma fixă de 40 de euro recunoscută creditorului în temeiul articolului 6 alineatul (1) din directiva menționată.

În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când o întrebare formulată cu titlu preliminar este identică cu o întrebare asupra căreia Curtea s‑a pronunțat deja, atunci când răspunsul la o astfel de întrebare poate fi în mod clar dedus din jurisprudență sau atunci când răspunsul la întrebarea formulată cu titlu preliminar nu lasă loc niciunei îndoieli rezonabile, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.

Este necesar să se aplice această dispoziție în cadrul prezentei trimiteri preliminare.

Articolul 6 din Directiva 2011/7 urmărește să asigure o compensație pentru costurile de recuperare suportate de creditor atunci când dobânda pentru efectuarea cu întârziere a plăților devine exigibilă în temeiul acestei directive. Alineatul (1) al acestui articol prevede acordarea în favoarea creditorului a unei sume fixe de 40 de euro. În temeiul alineatului (3) al articolului menționat, acest creditor are dreptul, în plus, la o despăgubire rezonabilă pentru orice cheltuieli de recuperare care depășesc această sumă fixă.

Prin urmare, rezultă din însuși modul de redactare a articolului 6 alineatul (3) din Directiva 2011/7 că despăgubirea rezonabilă prevăzută de dispoziția menționată privește orice cheltuieli de recuperare care nu sunt despăgubite prin suma fixă acordată creditorului în temeiul articolului 6 alineatul (1) din aceeași directivă.

În plus, Curtea a precizat la punctele 22-24 din Hotărârea din 13 septembrie 2018, Česká pojišťovna (C‑287/17, EU:C:2018:707), că, prin utilizarea, la articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2011/7, a expresiei „care depășesc suma fixă respectivă”, legiuitorul Uniunii a intenționat să sublinieze că pot face astfel obiectul unei despăgubiri rezonabile cheltuielile de recuperare, oricare ar fi acestea, care depășesc suma de 40 de euro.

Prin urmare, reiese din însuși textul dispoziției în discuție că despăgubirea rezonabilă pe care o prevede privește toate cheltuielile, de orice natură ar fi, care nu sunt deja despăgubite prin suma fixă de 40 de euro acordată în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2011/7.

O astfel de interpretare este confirmată de obiectivul urmărit de Directiva 2011/7.

Aceasta din urmă urmărește, astfel, combaterea întârzierii în efectuarea plăților în tranzacțiile comerciale, această întârziere constituind, potrivit considerentului (12) al acestei directive, o încălcare a contractului care a devenit atractivă din punct de vedere financiar pentru debitori, în special datorită dobânzilor mici sau inexistente aplicate pentru întârzierea în efectuarea plăților (Hotărârea din 16 februarie 2017, IOS Finance EFC, C‑555/14, EU:C:2017:121, punctul 24, și Hotărârea din 13 septembrie 2018, Česká pojišťovna, C‑287/17, EU:C:2018:707, punctul 25).

Rezultă că directiva menționată are ca obiectiv protecția eficientă a creditorului împotriva întârzierilor în efectuarea plăților. O asemenea protecție presupune să se ofere creditorului menționat o despăgubire cât mai completă posibil pentru cheltuielile de recuperare pe care le‑a suportat, astfel încât să se descurajeze asemenea întârzieri în efectuarea plăților (Hotărârea din 13 septembrie 2018, Česká pojišťovna, C‑287/17, EU:C:2018:707, punctul 26).

Totuși, întrucât despăgubirea prevăzută la articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2011/7 trebuie să fie rezonabilă, această despăgubire nu poate acoperi nici partea din cheltuielile menționate care este deja acoperită prin intermediul sumei fixe de 40 de euro prevăzute la alineatul (1) al acestui articol, nici cheltuielile care apar drept excesive, având în vedere ansamblul împrejurărilor speței (Hotărârea din 13 septembrie 2018, Česká pojišťovna, C‑287/17, EU:C:2018:707, punctul 30).

Mai trebuie adăugat că împrejurarea că despăgubirea rezonabilă nu poate acoperi partea din cheltuieli deja despăgubită prin suma fixă de 40 de euro nu este de natură să repună în discuție obiectivul disuasiv al despăgubirii prevăzute la articolul 6 din Directiva 2011/7. Astfel, acest articol conferă, în orice caz, creditorului dreptul de a obține, pe lângă suma fixă de 40 de euro care îi revine în mod automat, o despăgubire rezonabilă pentru cheltuielile suportate care depășesc această sumă, evitând ca aceleași cheltuieli de recuperare să fie despăgubite de două ori.

Rezultă, așadar, atât din modul de redactare a articolului 6 din Directiva 2011/7, cât și din finalitatea acestei directive că articolul menționat trebuie interpretat în sensul că despăgubirea rezonabilă prevăzută la alineatul (3) al acestuia pentru cheltuielile de recuperare suportate de creditor trebuie calculată excluzând din cuantumul cheltuielilor menționate cheltuielile de recuperare care sunt deja acoperite de suma fixă de 40 de euro acordată creditorului în temeiul alineatului (1) al articolului menționat.

Prin urmare, instanțele naționale trebuie să acorde creditorului o despăgubire rezonabilă în temeiul articolului 6 alineatul (3) din Directiva 2011/7, în măsura în care suma totală a cheltuielilor de recuperare suportate de creditor pe care instanțele menționate le consideră rezonabile depășește 40 de euro și după ce au dedus din acest cuantum suma fixă de 40 de euro deja acordată.

Această interpretare nu este susceptibilă să fie repusă în discuție de considerentele (19) și (20) ale Directivei 2011/7.

Astfel, nu se poate deduce din aceste considerente că cheltuielile de recuperare „interne” ar putea fi despăgubite numai prin suma fixă de 40 de euro, în timp ce celelalte cheltuieli de recuperare ar trebui să facă obiectul unei despăgubiri autonome, în temeiul articolului 6 alineatul (3) din Directiva 2011/7 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 septembrie 2018, Česká pojišťovna, C‑287/17, EU:C:2018:707, punctele 34-37).

Pe de altă parte și în orice caz, preambulul unui act al Uniunii nu are valoare juridică obligatorie și nu poate fi invocat nici pentru a deroga de la înseși dispozițiile actului în cauză, nici pentru a interpreta aceste dispoziții într‑un sens vădit contrar modului de redactare a acestora (Hotărârea din 13 septembrie 2018, Česká pojišťovna, C‑287/17, EU:C:2018:707, punctul 33). Or, astfel cum arată, de altfel, instanța de trimitere, articolul 6 din Directiva 2011/7 nu stabilește nicio distincție între cheltuielile de recuperare interne și celelalte cheltuieli de recuperare.

Din ceea ce precedă rezultă că trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2011/7 trebuie interpretat în sensul că suma fixă de 40 de euro, recunoscută creditorului în temeiul articolului 6 alineatul (1) din directiva menționată, trebuie dedusă din despăgubirea rezonabilă prevăzută de această dispoziție.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

ORDONANȚA CURȚII (Camera a zecea)

11 aprilie 2019 ( *1 )

Ordonanță

Cadrul juridic

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la cheltuielile de judecată