Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 5 februarie 2020.#Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid împotriva J. și alții.#Trimitere preliminară – Regulamentul (UE) 2016/399 – Codul Frontierelor Schengen – Control la frontierele externe – Resortisanți ai unor țări terțe – Articolul 11 alineatul (1) – Ștampilarea documentelor de călătorie – Ștampilă de ieșire – Determinarea momentului ieșirii din spațiul Schengen – Înrolarea unor marinari la bordul unor nave amarate pe termen lung într‑un port maritim.#Cauza C-341/18.

Cauza C‑341/18

Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid

împotriva

J. și alții

[cerere de decizie preliminară formulată de Raad van State (Țările de Jos)]

Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 5 februarie 2020

„Trimitere preliminară – Regulamentul (UE) 2016/399 – Codul Frontierelor Schengen – Control la frontierele externe – Resortisanți ai unor țări terțe – Articolul 11 alineatul (1) – Ștampilarea documentelor de călătorie – Ștampilă de ieșire – Determinarea momentului ieșirii din spațiul Schengen – Înrolarea unor marinari la bordul unor nave amarate pe termen lung într‑un port maritim”

Controale la frontiere, azil și imigrare – Codul Uniunii privind trecerea frontierelor – Controlul la frontierele externe și refuzarea intrării – Ștampilarea documentelor de călătorie – Ștampilă de ieșire – Determinarea momentului ștampilării – Marinar resortisant al unei țări terțe înrolat la bordul unei nave amarate pe termen lung într‑un port maritim – Ștampilare la momentul informării de către comandant a autorităților naționale competente despre plecarea iminentă a navei

[Regulamentul 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 11 alin. (1)]

(a se vedea punctele 44-53, 62-64 și 69-76 și dispozitivul)

Rezumat

Prin Hotărârea din 5 februarie 2020, Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (Înrolarea marinarilor în portul din Rotterdam) (C‑341/18), Curtea a afirmat că, atunci când un marinar care are calitatea de resortisant al unei țări terțe se înrolează pe o navă amarată pe termen lung într‑un port maritim al unui stat care face parte din spațiul Schengen, în scopul de a efectua o muncă la bordul acesteia, înainte de a părăsi acest port pe nava respectivă, trebuie să se aplice o ștampilă de ieșire, atunci când aplicarea acesteia este prevăzută de Codul Frontierelor Schengen ( 1 ), pe documentele de călătorie ale acestui marinar nu la momentul înrolării acestuia, ci atunci când comandantul navei respective informează autoritățile naționale competente despre plecarea iminentă a acesteia.

Această hotărâre se înscrie în cadrul unui litigiu între Staatssecretaris van Justitie en Veiligheid (secretarul de stat pentru justiție și securitate, Țările de Jos), pe de o parte, și mai mulți marinari resortisanți ai unor țări terțe care au intrat în spațiul Schengen prin aeroportul internațional Schiphol din Amsterdam, pe de altă parte, în legătură cu refuzul, confirmat de secretarul de stat, de a aplica o ștampilă de ieșire din spațiul Schengen pe pașapoartele acestor marinari la momentul înrolării lor pe nave amarate pe termen lung în portul Rotterdam. Acest refuz era motivat de faptul că data la care navele respective ar părăsi în mod efectiv portul nu era precizată. Or, potrivit marinarilor, acest refuz avea drept consecință că durata de ședere autorizată a acestora în spațiul Schengen ar expira mai rapid, aceștia fiind autorizați, în principiu, să rămână în acest spațiu pentru o perioadă de maximum 90 de zile într‑o perioadă de 180 de zile.

În acest context, Curtea a precizat, într‑o primă etapă, la ce moment trebuia să se considere că acești marinari au ieșit din spațiul Schengen. În această privință, aceasta a arătat mai întâi că din Codul Frontierelor Schengen reiese că simpla trecere de către o persoană a unui „punct de trecere a frontierei” în sensul codului menționat nu poate fi înțeleasă ca o ieșire din spațiul Schengen a acestei persoane, dacă aceasta este prezentă încă pe o parte a teritoriului unui stat care face parte din acest spațiu. În plus, Curtea a subliniat că Codul Frontierelor Schengen se bazează pe premisa potrivit căreia controlul resortisanților unor țări terțe la un punct de trecere a frontierei va fi urmat în scurt timp, chiar dacă persoana respectivă rămâne pentru moment pe teritoriul statului membru în cauză, de trecerea efectivă a frontierei externe a spațiului Schengen. Din această perspectivă, prezentarea unei persoane la un punct de trecere a frontierei dintr‑un port maritim al unui stat care face parte din spațiul Schengen nu înseamnă că această persoană părăsește spațiul Schengen, ci reflectă cel mult intenția sa de a părăsi acest spațiu. În sfârșit, Curtea a considerat că, cu riscul de a permite unui resortisant al unei țări terțe să rămână în spațiul Schengen peste durata maximă de ședere autorizată, nu se poate considera că un astfel de resortisant a ieșit din spațiul Schengen atunci când este prezent încă pe teritoriul unui stat care face parte din acest spațiu. Asimilând astfel ieșirea din spațiul Schengen cu trecerea unei frontiere externe a acestui spațiu, Curtea a concluzionat că nu se poate considera că un marinar care se înrolează pe o navă amarată pe termen lung în portul maritim al unui stat care face parte din spațiul Schengen, în scopul șederii în acest port în toată perioada în care a fost înrolat pentru a efectua munca la bord sau într‑o parte din aceasta, a ieșit din acest spațiu în momentul în care s‑a înrolat.

Într‑o a doua etapă, Curtea a precizat momentul la care, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, trebuie să fie aplicată ștampila de ieșire de către autoritățile naționale competente. Cu privire la acest aspect, ea a enunțat că, atunci când rezultă că controlul persoanelor vizate la un punct de trecere a frontierei nu va fi urmat în scurt timp de trecerea unei frontiere externe a spațiului Schengen, este important ca ștampila de ieșire să fie aplicată pe documentele de călătorie ale acestora de către autoritățile naționale competente la un moment apropiat de această trecere, pentru a asigura că aceste autorități rămân în măsură să controleze respectarea efectivă a limitelor șederii de scurtă durată în spațiul Schengen. În continuare, Curtea a considerat că un marinar angajat pentru a lucra la bordul unei nave amarate pe termen lung într‑un port maritim al unui stat care face parte din spațiul Schengen, care nu intenționează, în momentul înrolării sale pe această navă, să părăsească în termen scurt acest spațiu, nu are dreptul, așadar, să îi fie aplicată o ștampilă de ieșire pe documentele sale de călătorie la momentul acestei înrolări. Aceasta a statuat că numai atunci când plecarea acestei nave dintr‑un astfel de port maritim către un loc situat în afara spațiului Schengen devine iminentă, această ștampilă de ieșire trebuie să fie aplicată pe documentele sale de călătorie. Or, potrivit Codului Frontierelor Schengen, comandantul navei trebuie să informeze autoritățile naționale competente despre această plecare „în timp util” în conformitate cu normele în vigoare în portul respectiv.

( 1 ) Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen) (JO 2016, L 77, p. 1). A se vedea în special articolul 11 alineatul (1) din regulamentul menționat.