Concluziile avocatului general G. Hogan prezentate la 12 septembrie 2019.#Dr. Willmar Schwabe GmbH & Co.KG împotriva Queisser Pharma GmbH & Co. KG.#Cerere de decizie preliminară formulată de Bundesgerichtshof.#Trimitere preliminară – Sănătate publică – Informarea și protecția consumatorilor – Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 – Decizia de punere în aplicare 2013/63/UE – Mențiuni nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare – Articolul 10 alineatul (3) – Trimitere la beneficiile generale, nespecifice – Noțiunea de „însoțire” de o mențiune specifică de sănătate – Obligația de a prezenta dovezi științifice – Conținut.#Cauza C-524/18.

În cazul în care ambalajul suplimentelor alimentare prezintă mențiuni de sănătate cu caracter general pe rectoul acestuia, se poate spune că producătorul a respectat cerința prevăzută la articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1924/2006 ( 2 ) conform căruia o astfel de trimitere trebuie neapărat „însoțită de o mențiune specifică de sănătate inclusă în listele prevăzute la articolul 13 sau 14” în situația în care o astfel de mențiune de sănătate este înscrisă pe versoul ambalajului? Aceasta este în esență principala întrebare pe care trebuie să o examineze acum Curtea în urma unei trimiteri în acest sens de la Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania).

Chestiunea referitoare la dovezile științifice a fost abordată în Concluziile avocatului general Bobek în cauza Nelsons (C‑177/15) ( 3 ). Prin urmare, propunem, în conformitate cu solicitarea Curții, să limităm prezentele concluzii, astfel încât să abordăm exclusiv chestiunea referitoare la interpretarea articolului 10 alineatul (3). Înainte de a face acest lucru, este necesar să se stabilească contextul legislativ relevant.

Regulamentul nr. 1924/2006 enunță în considerentul (1) că „un număr sporit de produse alimentare din Comunitate etichetate și care fac obiectul publicității poartă mențiuni nutriționale și de sănătate. Pentru a asigura un nivel ridicat de protecție consumatorilor și pentru a le facilita alegerea, produsele introduse pe piață […] ar trebui să prezinte siguranță și să fie etichetate corespunzător”.

Considerentul (16) arată în plus că „este important ca mențiunile privind produsele alimentare să fie înțelese de consumator și este necesar ca toți consumatorii să fie protejați de mențiunile înșelătoare. Cu toate acestea, de la adoptarea Directivei 84/450/CEE a Consiliului din 10 septembrie 1984 cu privire la publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a considerat că este necesar să se examineze efectele acestora asupra unui consumator reprezentativ virtual, atunci când aceasta deliberează în cauze având ca obiect publicitatea. În conformitate cu principiul proporționalității, și pentru a permite aplicarea efectivă a măsurilor de protecție prevăzute de acesta, regulamentul ia ca reper consumatorul mediu, care este informat, atent și avizat în mod rezonabil, luând în considerare factorii sociali, culturali și lingvistici, astfel cum au fost interpretați de Curtea de Justiție, dar prevede prevenirea exploatării consumatorilor ale căror caracteristici îi fac deosebit de vulnerabili în fața mențiunilor înșelătoare”.

Considerentul 23 enunță că „utilizarea mențiunilor de sănătate nu ar trebui să fie autorizată în Comunitate decât după o evaluare științifică la cele mai înalte standarde posibile. Pentru a asigura o evaluare științifică armonizată a acestor mențiuni, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară ar trebui să efectueze astfel de evaluări”.

Articolul 2 alineatul (2) primul paragraf prevede că o mențiune „înseamnă orice mesaj sau reprezentare care nu este obligatoriu(ie) în temeiul legislației comunitare sau naționale, inclusiv reprezentarea sub formă de imagini, reprezentarea grafică sau simbolică, indiferent de formă, care afirmă, sugerează sau implică faptul că un produs alimentar are caracteristici deosebite”.

Articolul 2 alineatul (2) punctul 5 prevede în plus că o mențiune de sănătate „înseamnă orice mențiune care declară, sugerează sau implică că există o relație între o categorie de produse alimentare, un produs alimentar sau unul din constituenții săi și sănătate”.

Articolul 5 alineatul (1) litera (a) prevede că „utilizarea mențiunilor nutriționale și de sănătate este permisă numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) s‑a dovedit că prezența, absența sau conținutul redus dintr‑un produs alimentar sau dintr‑o categorie de produse alimentare a unui nutrient sau a unei alte substanțe care face obiectul unei mențiuni are un efect nutrițional sau fiziologic benefic, astfel cum s‑a stabilit prin dovezi științifice general acceptate”.

Articolul 6 alineatul (1) prevede că „mențiunile nutriționale și de sănătate se bazează pe dovezi științifice general acceptate și se justifică prin acestea”.

Articolul 10 alineatul (1) prevede că „mențiunile de sănătate sunt interzise cu excepția cazului în care acestea respectă cerințele generale din capitolul II și cerințele specifice din prezentul capitol și sunt autorizate în conformitate cu prezentul regulament și incluse în listele de mențiuni autorizate prevăzute la articolele 13 și 14”.

Articolul 10 alineatul (3) prevede că „nu se poate face trimitere la beneficiile generale, nespecifice nutrientului sau produsului alimentar asupra bunei sănătăți globale sau asupra bunăstării legate de sănătate, decât în cazul în care o astfel de trimitere este însoțită de o mențiune specifică de sănătate inclusă în listele prevăzute la articolul 13 sau 14”.

Articolul 13 alineatul (1) prevede că „mențiunile de sănătate care descriu sau se referă la: (a) rolul unui nutrient sau al unei alte substanțe în creșterea, dezvoltarea și funcțiile organismului; sau (b) funcțiile psihologice și comportamentale […] și care sunt indicate în lista prevăzută la alineatul (3) pot fi formulate fără a fi supuse procedurilor stabilite la articolele 15-19, dacă sunt: (i) bazate pe dovezi științifice general acceptate; și (ii) bine înțelese de consumatorul mediu”.

Articolul 13 alineatul (3) prevede că „După consultarea [Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară], Comisia adoptă […] în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 25 alineatul (3), o listă comunitară, destinată să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament prin completarea acestuia, a declarațiilor autorizate prevăzute la alineatul (1), precum și toate condițiile necesare pentru utilizarea acestor declarații”.

Regulamentul nr. 432/2012 al Comisiei ( 4 ) prevede la articolul 1 că „lista mențiunilor de sănătate care pot fi înscrise pe produsele alimentare, astfel cum se menționează la articolul 13 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, este stabilită în anexa la prezentul regulament. Mențiunile de sănătate menționate la alineatul (1) pot fi înscrise pe produsele alimentare în conformitate cu condițiile stabilite în anexă”.

Anexa include vitamina B sub forma B6 și B12, pentru ambele putându‑se menționa, printre altele, că „contribuie la metabolismul energetic normal”, precum și zinc, pentru care, printre altele, se poate menționa că „contribuie la funcția cognitivă normală”.

Anexa prevede în plus că mențiunile respective pot fi utilizate doar pentru produsele alimentare care sunt cel puțin o sursă de vitamina B6 sau B12 sau de zinc astfel cum este prevăzut în anexa la Regulamentul nr. 1924/2006 la mențiunea „sursă de [denumirea vitaminei/vitaminelor] și/sau [denumirea mineralului/mineralelor]”.

În cadrul acestei mențiuni, anexa la Regulamentul nr. 1924/2006 prevede că „se poate face o mențiune conform căreia un produs alimentar este o sursă de vitamine și/sau minerale, și orice altă mențiune care poate avea același înțeles pentru consumator numai dacă produsul conține cel puțin o cantitate semnificativă, astfel cum este definită în anexa la Directiva 90/496/CEE, sau o cantitate prevăzută prin derogările acordate în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1925/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind adaosul de vitamine și minerale, precum și de anumite substanțe de alt tip în produsele alimentare”.

În fine, prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei 2013/63 ( 5 ) au fost adoptate orientări privind punerea în aplicare a condițiilor specifice pentru mențiunile de sănătate prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 (denumite în continuare „orientările”) ( 6 ).

Potrivit punctului 3 primul paragraf din orientări, „articolul 10 alineatul (3) prevede că utilizarea de mențiuni simple, atractive care fac trimitere la beneficiile generale, nespecifice ale unui produs alimentar asupra bunei sănătăți globale sau asupra bunăstării legate de sănătate, fără autorizare prealabilă, este permisă sub rezerva respectării unor condiții speciale. Utilizarea unor astfel de mențiuni ar putea fi utilă pentru consumatori, deoarece ar transmite mesaje mai aproape de nevoile consumatorilor. Cu toate acestea, ele ar putea fi ușor de înțeles greșit și/sau interpretate în mod greșit de către consumatori, ducând la imaginarea unor alte/mai mari beneficii pentru sănătate ale unui produs alimentar decât cele reale. Din acest motiv, atunci când se referă la beneficii generale, nespecifice pentru sănătate, aceste trimiteri trebuie să fie însoțite de o mențiune specifică de sănătate de pe listele cu mențiunile de sănătate permise din registrul Uniunii. În sensul regulamentului, mențiunile specifice de sănătate autorizate care însoțesc mențiunea care face referire la beneficii de sănătate generale, nespecifice ar trebui să fie incluse «imediat după» respectiva mențiune”.

În continuare, punctul 3 al doilea paragraf prevede că „mențiunile specifice din listele mențiunilor de sănătate permise ar trebui să aibă o oarecare relevanță pentru trimiterea generală. Cu cât această trimitere ar deveni mai generală, de exemplu, «pentru o stare de sănătate bună», tot mai multe mențiuni de sănătate din listele de mențiuni permise ar putea fi eligibile să o însoțească. Cu toate acestea, ar trebui să se acorde atenție faptului că articolul 10 stabilește norme în ceea ce privește contextul în care mențiunile de sănătate sunt utilizate și, având în vedere că articolul 10 se referă în mod specific la normele din capitolele II și IV, aceste norme ar trebui să fie, de asemenea, luate în considerare în cazul în care operatorii doresc să respecte cerința prevăzută la articolul 10 alineatul (3). Prin urmare, pentru a evita inducerea în eroare a consumatorilor, operatorii din sectorul alimentar au responsabilitatea de a demonstra legătura între trimiterea la beneficiile generale, nespecifice ale produsului alimentar și mențiunile de sănătate specifice permise care o însoțesc”.

În fine, punctul 3 al treilea paragraf prevede că „unele mențiuni depuse spre autorizare în timpul evaluării științifice au fost considerate prea generale sau nespecifice pentru a fi evaluate. Aceste mențiuni nu pot fi autorizate și, prin urmare, pot fi găsite în lista de mențiuni neautorizate din registrul Uniunii privind mențiunile nutriționale și de sănătate. Acest lucru nu exclude faptul că mențiunile respective ar putea beneficia de dispozițiile prevăzute la articolul 10 alineatul (3) și, în consecință, pot fi utilizate în mod licit în cazul în care sunt însoțite de o mențiune specifică din lista cu mențiunile de sănătate permise în conformitate cu articolul respectiv”.

Registrul Uniunii privind mențiunile nutriționale și de sănătate este publicat de Comisia Europeană ( 7 ). Acesta conține 40 de mențiuni neautorizate cu privire la vitamina B, incluzând cinci pentru vitamina B2 și șase pentru vitamina B12, precum și șapte mențiuni neautorizate cu privire la zinc. Niciuna dintre mențiunile neautorizate nu pare să corespundă celor din cazul de față.

Articolul 3 alineatul (1) din Gesetz gegen den unlauteren Wettbewerb (UWG, Legea împotriva concurenței neloiale) ( 8 ) prevede că „practicile comerciale neloiale sunt ilegale atunci când sunt de natură să afecteze în mod semnificativ interesele concurenților, ale consumatorilor sau ale altor operatori de pe piață”.

Articolul 5 alineatul (1) primul paragraf din UWG prevede că „orice practică de marketing înșelătoare constituie un act de concurență neloială. O practică comercială este înșelătoare atunci când implică mențiuni inexacte sau alte mențiuni înșelătoare, despre una sau mai multe dintre următoarele: (1) caracteristicile esențiale ale bunului sau serviciului, cum ar fi disponibilitatea, natura, performanța, avantajele, riscurile, compoziția, accesoriile, metoda și data fabricării, livrării sau prestării, utilitatea, utilizările sale posibile, cantitatea, proprietățile sale, service‑ul post‑vânzare și soluționarea plângerilor, originea sa geografică sau comercială, rezultatele așteptate de la utilizarea sa, precum și rezultatele și principalele teste ale caracteristicilor efectuate cu privire la bun sau la serviciu”.

Articolul 11 alineatul (1) din Lebensmittel, Bedarfsgegenstände und Futtermittelgesetzbuch (LFGB, Codul bunurilor alimentare, de consum și furajere) ( 9 ) prevede că „este interzisă comercializarea alimentelor sub un nume înșelător sau cu o reprezentare înșelătoare sau promovarea într‑un mod general sau într‑o anumită situație prin prezentări sau alte declarații înșelătoare. Există înșelăciune în special: (1) în cazul utilizării, pentru produse alimentare, a unor denumiri, indicații, prezentări, descrieri sau a altor mențiuni care pot induce în eroare cu privire la caracteristicile lor, în special tipul, calitatea, compoziția, cantitatea, termenul de valabilitate, originea, proveniența sau metoda de fabricație sau de producție”.

Dr. Willmar Schwabe GmbH & Co. KG, denumită în continuare „reclamanta”, produce și distribuie medicamente din plante pe bază de extract din frunze de ginkgo, autorizate pentru tratamentul simptomatic al unor tulburări mentale organice, care includ tulburările de memorie și de concentrare.

Queisser Pharma GmbH & Co. KG, denumită în continuare „pârâta”, distribuie suplimentul alimentar „Doppelherz aktiv Ginkgo + B‑Vitamine + Cholin” (Doppelherz active ginkgo + vitamina B + colină), constituit în ansamblu din opt ingrediente, între care colină, zinc, extract din frunze de ginkgo și vitaminele B1 (tiamină), B2, B5 (acidul pantotenic) și B12.

Pe rectoul ambalajului exterior se regăsește mențiunea „B‑Vitamine und Zink für Gehirn, Nerven, Konzentration und Gedächtnis” (vitamine B și zinc pentru creier, nervi, concentrare și memorie).

Pe versoul ambalajului exterior sunt tipărite câteva mențiuni, dintre care următoarele privesc vitamina B și zincul cu efecte pentru creier, nervi, concentrare și memorie: „Vitamina B1 și vitamina B12 contribuie la un metabolism energetic normal și la funcționarea normală a nervilor, precum și la o funcționare psihică normală. Vitamina B2, precum și vitamina B1 au un rol în metabolismul energetic normal și în funcționarea normală a nervilor. În plus, aceasta contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ. Acidul folic are de asemenea un rol în desfășurarea normală a activității psihice. În plus, acidul folic contribuie la diviziunea celulară”.

Pe versoul ambalajului se află și alte mențiuni cu privire la vitamina B în legătură cu alte elemente decât creier, nervi, concentrare și memorie, precum și mențiuni suplimentare cu privire la alte ingrediente.

Reclamanta a inițiat o acțiune în fața Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf, Germania) prin care susține că mențiunea de pe rectoul ambalajului exterior încalcă prevederile articolului 5 alineatul (1) litera (a), pe cele ale articolului 6 alineatul (1) și pe cele ale articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1924/2006, precum și prevederile articolului 5 alineatul (1) din UWG și ale articolului 11 alineatul (1) din LFGB. Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf) a respins acțiunea prin hotărârea din 28 august 2014.

Printr‑o hotărâre pronunțată la 30 iunie 2016 de Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf, Germania), apelul reclamantei a fost respins pe motiv că afirmația de pe rectoul ambalajului exterior nu încalcă nici articolul 10 alineatul (1), nici articolul 10 alineatul (3) din regulament.

Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf) a constatat că mențiunea avea caracterul unei mențiuni generale, nespecifice de sănătate, care era însoțită de mențiuni specifice de sănătate pe versoul ambalajului exterior, inclusiv afirmații privind vitaminele B1, B5 și B12, precum și zincul. În plus, Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf) a constatat că articolul 10 alineatul (3) din regulament nu a stabilit cerințe clare pentru modul în care mențiunile specifice trebuiau să însoțească o mențiune generală.

Mai mult, Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf) a constatat că, în cazul în care mențiunea de pe rectoul ambalajului exterior ar fi considerată o mențiune de sănătate specifică, aceasta ar respecta cerințele articolului 10 alineatul (1), deoarece ar fi fost furnizate dovezi pentru mențiunile specifice individuale pe versoul ambalajului exterior. Cu toate acestea, Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf) a constatat că numai o mențiune referitoare la funcțiile specifice ale organismului ar putea fi considerată o mențiune de sănătate specifică, ceea ce nu a fost cazul aici.

În ceea ce privește motivul referitor la articolul 5 alineatul (1) UWG și la articolul 11 alineatul (1) LFGB, Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf) a constatat că, având în vedere concluziile sale referitoare la regulament, nu este necesară examinarea acestor dispoziții.

Reclamanta a formulat recurs la instanța de trimitere, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) în cadrul unei proceduri speciale limitate la chestiuni de drept. În general, instanța de trimitere a confirmat interpretarea dată de Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf) articolului 10 alineatul (3) din regulament, cu excepția concluziei potrivit căreia examinarea alternativă a articolului 10 alineatul (1) nu a fost necesară.

Cu toate acestea, instanța de trimitere a constatat că modalitatea în care mențiunile specifice trebuiau să însoțească o mențiune generală a ridicat probleme de interpretare a regulamentului, mai ales că versiunile lingvistice diferite, precum și jurisprudența anterioară a instanței de trimitere par să impună existența unei legături directe între mențiunile generale și cele specifice, precum, de exemplu, un asterisc care să trimită cititorul de la unul către celălalt.

Mai mult, instanța de trimitere a constatat că soluționarea prezentei cauze ar depinde și de aspectul dacă o mențiune generală de sănătate, pe lângă faptul că este însoțită de mențiuni specifice de sănătate, ar trebui de asemenea să se bazeze pe dovezi științifice, chiar dacă astfel de mențiuni generale de sănătate conform articolului 10 alineatul (3) sunt scutite de procedurile de autorizare prevăzute de regulament.

În acest context, instanța de trimitere a formulat următoarele întrebări preliminare: „(1) Se poate considera că «mențiunile specifice de sănătate incluse în listele prevăzute la articolele 13 sau 14» din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 «însoțesc» o trimitere la beneficiile generale, nespecifice, în materie de sănătate, în sensul articolului 10 alineatul (3) din acest regulament, și atunci când trimiterea este amplasată pe rectoul ambalajului exterior, iar mențiunile autorizate pe versoul ambalajului exterior, în percepția publicului mențiunile fiind asociate în mod clar trimiterii din punctul de vedere al conținutului, însă trimiterea neconţinând nicio indicație clară, cum ar fi de exemplu un simbol sub formă de steluță, care să facă legătura cu datele de pe verso? (2) Este necesar ca în cazul trimiterilor la beneficiile generale, nespecifice, în sensul articolului 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006, să existe, de asemenea, dovezi, astfel cum se prevede la articolul 5 alineatul (1) litera (a) și la articolul 6 alineatul (1) din acest regulament?”

Observații scrise au fost formulate de reclamantă, de pârâtă și Comisie, care au prezentat și observații orale în cadrul ședinței.

Deși remarcă faptul că întrebările adresate de instanța de trimitere se axează pe interpretarea articolului 10 alineatul (3) din regulament, reclamanta susține că ar trebui examinată de către Curte și interpretarea articolului 10 alineatul (1).

Comisia a sugerat de asemenea, într‑o manieră mai puțin explicită, că Curtea ar trebui să se pronunțe cu privire la chestiunea dacă mențiunile generale privind sănătatea, care se referă la efectul combinat al mai multor ingrediente, necesită autorizare în temeiul regulamentului.

Ca punct de plecare, dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că, în conformitate cu articolul 267 TFUE „competența de a formula întrebările preliminare aparține exclusiv instanței naționale, iar părțile nu pot modifica formularea acestor întrebări” ( 10 ).

Tot dintr‑o jurisprudență constantă rezultă însă că pot fi abordate de către Curte chestiuni suplimentare atunci când apreciază că acest lucru îi este util instanței de trimitere ( 11 ).

În prezenta cauză, considerăm că, pentru a răspunde la prima întrebare preliminară, va trebui să abordăm în primul rând distincția dintre mențiunile generale și cele specifice, deși această chestiune nu a fost în mod explicit invocată de instanța de trimitere.

În ceea ce privește efectul combinat al mențiunilor generale de sănătate care indică mai multe ingrediente, acest aspect privește a doua întrebare adresată de instanța de trimitere. Astfel cum am arătat deja, Curtea a solicitat ca prezentele concluzii să se limiteze la prima întrebare.

Prima întrebare se referă în mod esențial la modul în care mențiunile generale de sănătate trebuie să fie însoțite de mențiuni specifice de sănătate, însă, astfel cum s‑a arătat mai sus, considerăm că este necesar mai întâi să se stabilească criteriile de distincție între mențiunile generale de sănătate și cele specifice.

Articolul 2 alineatul (2) al cincilea paragraf din Regulamentul nr. 1294/2006, care definește mențiunile de sănătate, nu prevede nicio distincție între mențiunile specifice și cele generale. De asemenea, nu se face nicio distincție în cuprinsul articolului 5 alineatul (1), care impune dovezi științifice pentru mențiunile de sănătate, sau în cuprinsul articolului 10 alineatul (1), care impune utilizarea unei formulări autorizate pentru mențiunile de sănătate dintre cele prevăzute în anexa la Regulamentul nr. 432/2012.

Utilizarea mențiunilor generale de sănătate este prevăzută în mod expres la articolul 10 alineatul (3), care în plus se referă la acestea prin sintagma „nespecifice” și impune ca acestea să fie însoțite de mențiuni de sănătate „specifice”. În acest context, pare clar că mențiunile specifice și cele generale constituie părți complementare ale mențiunilor privind sănătatea, astfel încât orice mențiune este fie specifică, fie generală.

Această analiză este susținută de poziția adoptată de avocatul general Bobek în cauza Nelsons, unde a afirmat că articolul 10 alineatul (3) nu urmărește „să identifice o nouă categorie diferită de mențiuni care apar pe produse, ci mai degrabă să identifice două tipuri speciale de mențiuni de sănătate – generale și specifice – care trebuie supuse unui tratament diferit” ( 12 ).

Această interpretare este confirmată în continuare de Decizia de punere în aplicare 2013/63 a Comisiei de adoptare a unor orientări privind punerea în aplicare a condițiilor specifice pentru mențiunile de sănătate prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, care prevede la punctul 3 al treilea paragraf că „unele mențiuni depuse spre autorizare în timpul evaluării științifice au fost considerate prea generale sau nespecifice pentru a fi evaluate”. Referitor la acest tip de mențiuni, articolul respectiv menționează în plus că „acest lucru nu exclude faptul că mențiunile respective ar putea beneficia de dispozițiile prevăzute la articolul 10 alineatul (3) și, în consecință, pot fi utilizate în mod licit în cazul în care sunt însoțite de o mențiune specifică din lista cu mențiunile de sănătate permise în conformitate cu articolul respectiv”.

Acest lucru ridică întrebarea dacă stabilirea unor criterii definitorii pentru a distinge între mențiunile specifice de sănătate și cele generale ar avea vreo utilitate. Pentru a fi „licite”, mențiunile specifice de sănătate trebuie să fie „autorizate”, iar formularea acestora trebuie să fie inclusă pe o listă publicată. O mențiune de sănătate care este considerată a fi prea generală va fi refuzată de la autorizare, dar ea poate fi totuși utilizată ca mențiune generală de sănătate dacă este însoțită de o mențiune specifică licită.

În consecință, aplicarea practică a Regulamentului nr. 1924/2006 în această privință pare să impună luarea în considerare a numai două aspecte. Primul este dacă mențiunea de sănătate este o mențiune specifică licită aflată pe lista mențiunilor autorizate, iar în cazul unui răspuns negativ, al doilea este dacă mențiunea de sănătate este însoțită și susținută de mențiuni specifice licite.

Revine instanței naționale sarcina să stabilească, în lumina situației de fapt a cauzei, dacă, într‑o situație determinată, o mențiune de sănătate constituie o mențiune specifică licită sau o mențiune generală susținută. Examinarea mențiunilor generale este, la rândul său, un exercițiu ceva mai complex, deoarece necesită compararea mențiunilor generale cu mențiunile specifice care se presupune că le susțin.

Nici regulamentul, nici măsurile suplimentare adoptate de Comisie nu indică nivelul de susținere care trebuie stabilit, deși orientările indică la punctul 3 al doilea paragraf că „operatorii din sectorul alimentar au responsabilitatea de a demonstra legătura între trimiterea la beneficiile generale, nespecifice ale produsului alimentar și mențiunile de sănătate specifice permise care o însoțesc”.

În prezenta cauză, mențiunea generală pare să fie susținută în parte de o mențiune specifică autorizată referitoare la zinc, întrucât stabilirea măsurii în care ea este susținută de mențiuni specifice autorizate privind vitamina B este un exercițiu destul de complex. Totuși, astfel cum tocmai am indicat, instanța națională este cea care trebuie să stabilească acest aspect, în lumina faptelor cauzei și a oricăror dovezi, științifice sau de altă natură, pe care părțile pot alege să le administreze.

Pârâta susține o interpretare largă a termenului „însoțește”, deoarece consumatorul trebuie să citească și versoul unui pachet, iar reclamanta și Comisia susțin o interpretare restrictivă a termenului „însoțește”, întrucât articolul 10 alineatul (3) constituie o excepție de la regula principală din articolul 10 alineatul (1), care necesită autorizarea mențiunilor de sănătate. De asemenea, acestea susțin că, în speță, presupusele mențiuni de sănătate ajutătoare sunt amestecate într‑o listă mai lungă cu diferite mențiuni, făcând astfel dificil să se stabilească mențiunile care trebuie să susțină mențiunea generală de sănătate.

Orientările prevăd la punctul 3 primul paragraf că „în sensul regulamentului, mențiunile specifice de sănătate autorizate care însoțesc mențiunea care face referire la beneficii de sănătate generale, nespecifice ar trebui să fie incluse «imediat după» respectiva mențiune” ( 13 ).

În cazul în care formularea utilizată în orientări („imediat după”) ar fi interpretată literal, atunci ar sugera că mențiunea specifică de sănătate trebuie să fie imediat adiacentă mențiunii generale de sănătate pentru a respecta cerința impusă de termenul „însoțită” prevăzut la articolul 10 alineatul (3) din regulament. Deși este adevărat că articolul 10 alineatul (4) prevede posibilitatea de a adopta orientări care, potrivit considerentului (2) al Deciziei de punere în aplicare 2013/63 a Comisiei, pot avea ca scop să asigure „coerența în aplicarea acestor dispoziții” și pentru „a se asigura o mai mare claritate și securitate pentru operatorii economici”, este de la sine înțeles faptul că, într‑o Uniune întemeiată pe respectarea statului de drept, formularea propriu‑zisă a articolului 10 alineatul (3) din regulament nu poate fi modificată sau extinsă în vreun fel prin orientări precum cele în discuție.

Rezultă, așadar, că problema trebuie soluționată exclusiv prin raportare la formularea efectivă a articolului 10 alineatul (3). Oricât de subtilă ar fi diferența, termenul „însoțește” este oarecum mai larg și mai extensiv decât termenii „imediat după” utilizați de orientări. Astfel, în limbajul obișnuit, s‑ar putea vorbi, de exemplu, de o scrisoare care „însoțește” un cadou, deși scrisoarea ar putea fi într‑un plic închis, iar cadoul ambalat separat.

Prin urmare, în opinia noastră, utilizarea termenului „însoțește” în acest context sugerează că este suficient ca mențiunile specifice de sănătate impuse de articolul 10 alineatul (3) să fie afișate vizibil în altă parte pe ambalaj. Nu este necesar ca mențiunile specifice de sănătate să fie plasate imediat după, să urmeze sau să fie în alt mod adiacente mențiunilor generale de sănătate plasate în speță pe rectoul ambalajului. De asemenea, articolul 10 alineatul (3) nu conține nicio cerință conform căreia mențiunile generale și cele specifice de sănătate ar trebui să fie legate în vreun fel, cum ar fi printr‑un asterisc. În schimb, este suficient ca mențiunile specifice de sănătate să fie suficient de vizibile, astfel încât acestea să fie accesibile și să poată fi citite de consumator.

Dacă se consideră că, astfel cum s‑a interpretat în mod corect, articolul 10 alineatul (3) este deficitar sau nu protejează în mod adecvat interesele consumatorilor, atunci, desigur, legiuitorul Uniunii are dreptul să remedieze această deficiență. Conform reglementării în forma actuală, totuși, este clar că, în limbaj obișnuit, se poate afirma că o mențiune aflată pe versoul ambalajului „însoțește” o mențiune situată pe rectoul ambalajului.

Această opinie este susținută de Hotărârea Neptun (C‑157/14) ( 14 ), în care Curtea a confirmat că „prin adoptarea dispozițiilor Regulamentului nr. 1924/2006 și ale Directivei 2009/54, legiuitorul Uniunii a considerat necesar să se garanteze că consumatorul primește o informație adecvată și transparentă”.

Mai mult, potrivit Hotărârii Teekanne (C‑195/14) ( 15 ), „din jurisprudența Curții reiese că se admite că consumatorii, a căror decizie de a cumpăra un produs este determinată în special de compoziția produsului pe care își propun să îl achiziționeze, citesc mai întâi lista ingredientelor”.

În opinia noastră, criteriile luate în considerare în jurisprudența invocată pot fi aplicate prin analogie în prezenta cauză, astfel încât poate fi de așteptat ca un consumator care citește o mențiune generală de sănătate pe rectoul ambalajului unui produs alimentar va consulta și informațiile suplimentare menționate pe versoul ambalajului, care, pe lângă o listă de ingrediente, pot include și un set de mențiuni specifice de sănătate menite să susțină mențiunea generală de sănătate.

Astfel, în opinia noastră, nu poate exista o cerință generală ca un instrument de legătură specific, cum ar fi utilizarea unui asterisc, să fie plasat pe ambalaj pentru a ghida consumatorul să citească pe cealaltă parte a ambalajului. Totuși, situația devine mai complexă în cazul în care informațiile de pe versoul ambalajului conțin un amestec de declarații, dintre care doar unele servesc pentru a susține mențiunea generală de sănătate de pe rectoul ambalajului, astfel cum menționează reclamanta și Comisia.

Răspunsul la întrebarea dacă o mențiune generală de sănătate este susținută, de fapt, de mențiuni specifice de sănătate într‑o manieră suficient de clară pentru a fi evaluată de consumator este de competența instanței naționale, în lumina situației de fapt din cauză.

În acest sens, trebuie reținut faptul că în Hotărârea Teekanne (C‑195/14) ( 16 ), Curtea a subliniat că „instanța națională trebuie să se întemeieze în esență pe așteptarea prezumată, din perspectiva acestei etichetări, a unui consumator mediu, normal informat și suficient de atent”.

Mai mult, se poate remarca faptul că, în prezenta cauză, ar putea exista o problemă suplimentară, întrucât mai multe dintre mențiunile de pe versoul ambalajului referitoare la vitamina B par să nu corespundă cu lista mențiunilor de sănătate specifice autorizate. Totuși, aceasta este din nou o chestiune de competența instanței naționale.

După cum s‑a arătat mai sus, prezentele concluzii se limitează la examinarea primei întrebări.

În cauza Nelsons (C‑177/15) ( 17 ), avocatul general Bobek a ajuns la concluzia că „nu este necesar să se furnizeze dovezi științifice directe ale mențiunilor generale de sănătate. În schimb, astfel de mențiuni trebuie să fie însoțite de mențiuni specifice de sănătate care sunt susținute prin astfel de dovezi. Acest lucru conduce la concluzia că în sprijinul mențiunilor generale trebuie să fie furnizate dovezi indirecte”.

Suntem de acord cu această opinie.

Propunem Curții să dea următorul răspuns la prima întrebare preliminară adresată de Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania): „(1) Articolul 10 alineatul (1) și articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare trebuie interpretate în sensul că „mențiunile specifice de sănătate” se referă la mențiunile care au fost autorizate în temeiul regulamentului, în timp ce termenul „mențiuni generale de sănătate” se referă la mențiuni care pot fi însoțite de mențiuni specifice de sănătate. (2) Articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1924/2006 trebuie interpretat în sensul că, atunci când se examinează dacă mențiunile generale de sănătate sunt însoțite de mențiuni specifice de sănătate, trebuie stabilit, în primul rând, dacă mențiunile specifice de sănătate au fost autorizate, în al doilea rând, dacă mențiunile specifice de sănătate susțin mențiunile generale de sănătate și, în al treilea rând, dacă relația dintre mențiunile generale și cele specifice poate fi percepută de un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat. (3) Ca punct de plecare, plasarea unor mențiuni generale de sănătate pe rectoul ambalajului și plasarea unor mențiuni specifice de sănătate pe versoul ambalajului va fi suficientă pentru a stabili o relație între mențiuni, astfel încât mențiunea generală de sănătate să fie astfel „însoțită” de mențiunea specifică de sănătate în sensul articolului 10 alineatul (3). Totuși, instanța națională trebuie să stabilească dacă plasarea altor informații pe ambalaj poate face ca relația să devină insuficient de clară pentru un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat.”

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

DOMNUL GERARD HOGAN

prezentate la 12 septembrie 2019 ( 1 )

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii Europene

Dreptul național

Situația de fapt, procedura națională și întrebările preliminare

Apreciere

Observații introductive

Cu privire la prima întrebare

Mențiunile de sănătate specifice și generale

Mențiuni care însoțesc

A doua întrebare

Concluzie