Hotărârea Tribunalului (Camera a cincea) din 20 septembrie 2019 (Extras).#Jinan Meide Casting Co. Ltd împotriva Comisiei Europene.#Dumping – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1146 – Importuri de accesorii turnate filetate pentru tuburi și țevi, din fontă maleabilă, originare din China și fabricate de Jinan Meide Castings Co., Ltd – Taxă antidumping definitivă – Reluarea procedurii în urma anulării în parte a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 430/2013 – Articolul 2 alineatul (7) litera (a) și alineatele (10) și (11) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 [devenit articolul 2 alineatul (7) litera (a) și alineatele (10) și (11) din Regulamentul (UE) 2016/1036] – Valoare normală – Comparație echitabilă – Tipuri de produs fără corespondent – Articolul 3 alineatele (1)-(3) și articolul 9 alineatele (4) și (5) din Regulamentul nr. 1225/2009 [devenite articolul 3 alineatele (1)-(3) și articolul 9 alineatele (4) și (5) din Regulamentul 2016/1036] – Stabilirea prejudiciului.#Cauza T-650/17.

Reclamanta, Jinan Meide Casting Co. Ltd, este o societate cu sediul în China care produce accesorii turnate filetate pentru tuburi și țevi, din fontă maleabilă, destinate pieței interne și exportului.

Istoricul cauzei în care Tribunalul a pronunțat Hotărârea din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul (T‑424/13, EU:T:2016:378), astfel cum a fost prezentat la punctele 1-51 din această hotărâre, poate fi rezumat după cum urmează.

La 16 februarie 2012, Comisia Europeană a publicat un aviz de deschidere a unei proceduri antidumping privind importurile de accesorii turnate filetate pentru tuburi și țevi, din fontă maleabilă, originare din Republica Populară Chineză, Thailanda și Indonezia (JO 2012, C 44, p. 33).

Ancheta privind dumpingul și prejudiciul a acoperit perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie 2011 (denumită în continuare „perioada de anchetă”). Examinarea tendințelor relevante pentru evaluarea prejudiciului a acoperit perioada cuprinsă între anul 2008 și sfârșitul perioadei de anchetă.

În ceea ce privește exporturile provenite din China, Comisia a selectat un eșantion de trei producători‑exportatori, reprezentând 88 % din volumul exporturilor efectuate de societățile care au cooperat. Reclamanta făcea parte din acest eșantion.

Comisia a refuzat să acorde acestor trei producători‑exportatori statutul de societate care își desfășoară activitatea în condițiile unei economii de piață (denumit în continuare „SEP”), prevăzut de dispozițiile articolului 2 alineatul (7) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 2009, L 343, p. 51) [devenit articolul 2 alineatul (7) litera (b) din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (JO 2016, L 176, p. 21)]. În schimb, aceasta le‑a acordat beneficiul tratamentului individual al marjei lor de dumping, în temeiul articolului 9 alineatul (5) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1225/2009 [devenit articolul 9 alineatul (5) al doilea paragraf din Regulamentul 2016/1036].

Comisia a considerat că, în vederea determinării valorii normale, este adecvată alegerea Indiei ca țară terță care are economie de piață, în sensul articolului 2 alineatul (7) litera (a) din Regulamentul nr. 1225/2009 [devenit articolul 2 alineatul (7) litera (a) din Regulamentul 2016/1036]. Un singur producător indian (denumit în continuare „producătorul din țara analogă”) a acceptat să furnizeze datele necesare pentru determinarea valorii normale.

La 14 noiembrie 2012, Comisia a adoptat Regulamentul (UE) nr. 1071/2012 de instituire a unei taxe antidumping provizorii la importurile de accesorii turnate filetate pentru tuburi și țevi, din fontă maleabilă, originare din Republica Populară Chineză și din Thailanda (JO 2012, L 318, p. 10, denumit în continuare „regulamentul provizoriu”).

La 13 mai 2013, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul de punere în aplicare nr. 430/2013 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de stabilire a perceperii cu titlu definitiv a taxei provizorii instituite la importurile de accesorii turnate filetate pentru tuburi și țevi, din fontă maleabilă, originare din Republica Populară Chineză și din Thailanda și de închidere a procedurii în ceea ce privește Indonezia (JO 2013, L 129, p. 1).

Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 430/2013 prevedea: „Se instituie o taxă antidumping definitivă impusă în cazul importurilor de accesorii turnate filetate pentru tuburi și țevi, din fontă maleabilă, cu excepția componentelor de fitinguri de compresie care utilizează filetaje metrice conforme cu standardul ISO DIN 13 și cutii de joncțiune circulare filetate din fontă maleabilă fără capac, încadrate în prezent la codul NC ex73071910 (cod TARIC 7307191010) și originare din Republica Populară Chineză […] și din Thailanda.”

Articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 430/2013 prevedea, în ceea ce privește exporturile reclamantei, că nivelul taxei antidumping definitive aplicabil prețului net franco‑frontieră a Uniunii Europene, înainte de vămuire, era stabilit, pentru produsul vizat, la 40,8 %.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 7 august 2013, reclamanta a introdus o acțiune (denumită în continuare „acțiunea inițială”) în anularea Regulamentului de punere în aplicare nr. 430/2013, în măsura în care i se aplica (Hotărârea din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul, T‑424/13, EU:T:2016:378, punctul 52).

Acțiunea inițială era întemeiată pe cinci motive (Hotărârea din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul, T‑424/13, EU:T:2016:378, punctul 57).

Primul motiv era întemeiat pe încălcarea de către instituțiile Uniunii a dreptului la apărare al reclamantei, precum și a diferitor dispoziții ale Regulamentului nr. 1225/2009, întrucât aceste instituții refuzaseră să îi divulge informațiile pertinente pentru determinarea valorii normale. În cadrul primului motiv, reclamanta a invocat trei critici. În special, prin intermediul primei critici, aceasta reproșa instituțiilor Uniunii că i‑au refuzat accesul la calculele valorii normale după ce a primit autorizația producătorului din țara analogă pentru a lua la cunoștință datele care au stat la baza acestor calcule (Hotărârea din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul, T‑424/13, EU:T:2016:378, punctul 57).

Al doilea motiv era întemeiat, cu titlu principal, pe erori vădite de apreciere și pe erori de drept, întrucât instituțiile au respins unele cereri de ajustare a valorii normale în funcție de materiile prime și de productivitate, prezentată de reclamante, și, cu titlu subsidiar, pe nemotivare (Hotărârea din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul, T‑424/13, EU:T:2016:378, punctul 57). Al treilea motiv era întemeiat pe erori vădite de apreciere și pe erori de drept, precum și pe încălcarea principiului nediscriminării, întrucât instituțiile au urmat o metodologie nerezonabilă pentru determinarea valorii normale a produselor fără corespondent (Hotărârea din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul, T‑424/13, EU:T:2016:378, punctul 57). Al patrulea motiv era întemeiat pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură, întrucât Comisia a notificat tardiv concluziile referitoare la SEP (Hotărârea din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul, T‑424/13, EU:T:2016:378, punctul 57). Al cincilea motiv era întemeiat pe erori de fapt și pe erori vădite de apreciere, precum și pe o încălcare a Regulamentului nr. 1225/2009, întrucât determinarea prejudiciului suferit de industria Uniunii era întemeiată pe date inexacte în ceea ce privește volumul importurilor provenind din China care fac obiectul unui dumping (Hotărârea din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul, T‑424/13, EU:T:2016:378, punctul 57).

În Hotărârea din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul (T‑424/13, EU:T:2016:378), Tribunalul a respins al patrulea motiv (punctele 59-89 din hotărâre), precum și a doua și a treia critică invocate în cadrul primului motiv (punctele 108-127 din hotărâre).

În schimb, Tribunalul a admis prima critică invocată în cadrul primului motiv (Hotărârea din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul, T‑424/13, EU:T:2016:378, punctele 128-221). Tribunalul a concluzionat în acest sens că Regulamentul de punere în aplicare nr. 430/2013 trebuia să fie anulat, fără a fi nevoie să se examineze al doilea, al treilea și al cincilea motiv ale acțiunii inițiale (Hotărârea din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul, T‑424/13, EU:T:2016:378, punctul 221).

La punctul 1 din dispozitivul Hotărârii din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul (T‑424/13, EU:T:2016:378), Tribunalul a decis: „Anulează Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 430/2013 al Consiliului din 13 mai 2013 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de stabilire a perceperii cu titlu definitiv a taxei provizorii instituite la importurile de accesorii turnate filetate pentru tuburi și țevi, din fontă maleabilă, originare din Republica Populară Chineză și din Thailanda și de închidere a procedurii în ceea ce privește Indonezia, în măsura în care se aplică Jinan Meide Casting Co. Ltd.”

La 28 octombrie 2016, Comisia a publicat un aviz privind [Hotărârea din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul (T‑424/13, EU:T:2016:378)] referitoare la Regulamentul de punere în aplicare nr. 430/2013 (JO 2016, C 398, p. 57, denumit în continuare „avizul din 28 octombrie 2016”).

În al treilea considerent al avizului din 28 octombrie 2016, Comisia a arătat că, în conformitate cu articolul 266 TFUE, cererea producătorului‑exportator în cauză de a divulga calculele valorii normale efectuate pe baza datelor confidențiale oferite de producătorul din țara analogă ar trebui, așadar, să fie reexaminată în lumina circumstanțelor speciale referitoare la acest producător‑exportator.

În al patrulea considerent al avizului din 28 octombrie 2016, Comisia a subliniat că anularea Regulamentului de punere în aplicare nr. 430/2013 privea o etapă a procedurii administrative, și anume divulgarea de informații către producătorul‑exportator. Prin urmare, aceasta a considerat că, pentru a se conforma Hotărârii din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul (T‑424/13, EU:T:2016:378), avea posibilitatea de a remedia aspectele de procedură care determinaseră anularea, fără a modifica însă părțile care nu erau vizate de hotărâre, și că concluziile expuse în Regulamentul de punere în aplicare nr. 430/2013 care nu au fost contestate în termenele stabilite în acest sens sau care au fost contestate, dar Tribunalul i‑a respins reclamantei această contestație, ori care nu au fost examinate de Tribunal, astfel încât nu au dus la anularea Regulamentului de punere în aplicare nr. 430/2013, își păstrau întreaga validitate.

În al cincilea și în al șaselea considerent ale avizului din 28 octombrie 2016, Comisia a arătat că, având în vedere cele de mai sus, redeschidea ancheta antidumping privind importurile de accesorii maleabile originare din China care a condus la adoptarea Regulamentului de punere în aplicare nr. 430/2013, în măsura în care acesta se referea la producătorul‑exportator în cauză și relua această anchetă din punctul în care s‑a produs neregula, prin publicarea avizului menționat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,și că domeniul de aplicare al acestei redeschideri era limitat la punerea în aplicare a hotărârii pronunțate de Tribunal în ceea ce o privea pe reclamantă.

Comisia a comunicat reclamantei mai multe versiuni succesive ale calculelor marjei de dumping, precum și diverse documente referitoare la aceste calcule și datele transmise de producătorul din țara analogă (scrisorile din 23 decembrie 2016, 31 ianuarie 2017, 14 februarie 2017 și 12 aprilie 2017 și scrisorile din 21 aprilie 2017 și 29 mai 2017).

Reclamanta a prezentat observații prin scrisorile din 19 ianuarie 2017 și 2 mai 2017.

La 8 martie 2017, Comisia a organizat o audiere a reclamantei și a doi importatori ai produsului în cauză, iar la 15 martie și la 25 aprilie 2017, alte două audieri ale reclamantei.

La 28 iunie 2017, Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1146 de reinstituire a unei taxe antidumping definitive asupra importurilor de accesorii turnate filetate pentru tuburi și țevi, din fontă maleabilă, originare din Republica Populară Chineză și fabricate de Jinan Meide Castings Co., Ltd (JO 2017, L 166, p. 23, denumit în continuare „regulamentul atacat”).

În considerentele (4)-(6) ale regulamentului atacat, Comisia a justificat modalitățile de executare a Hotărârii din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul (T‑424/13, EU:T:2016:378), în termeni analogi celor din al patrulea-al șaselea considerent ale avizului din 28 octombrie 2016 (a se vedea punctele 20-22 de mai sus).

Articolul 1 alineatul (1) din regulamentul atacat prevede: „Se instituie o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de accesorii turnate filetate pentru tuburi și țevi, din fontă maleabilă, cu excepția componentelor de fitinguri de compresie care utilizează filetaje metrice conforme cu standardul ISO DIN 13 și a cutiilor de joncțiune circulare filetate din fontă maleabilă fără capac, încadrate în prezent la codul NC ex73071910 (cod TARIC 7307191010), originare din Republica Populară Chineză («RPC») și fabricate de Jinan Meide (codul adițional TARIC B336).”

Articolul 1 alineatul (2) din regulamentul atacat prevede: „Nivelul taxei antidumping definitive aplicabile prețului net, franco frontieră a Uniunii, înainte de vămuire, este de 39,2 %.”

Prin cererea introductivă depusă la grefă la 25 septembrie 2017, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

La 22 decembrie 2017, Comisia a depus memoriul în apărare.

Replica și duplica au fost depuse la 20 februarie 2018 și, respectiv, la 3 aprilie 2018.

Prin scrisoarea din 4 aprilie 2018, părțile au fost informate cu privire la închiderea fazei scrise a procedurii și la posibilitatea lor de a solicita organizarea unei ședințe în condițiile prevăzute la articolul 106 din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Prin scrisoarea din 6 aprilie 2018, reclamanta a solicitat organizarea unei ședințe.

La 1 februarie 2019, printr‑o măsură de organizare a procedurii, Tribunalul a adresat părților o serie de întrebări la care acestea să răspundă în scris și le‑a solicitat să prezinte anumite documente. Părțile au răspuns Tribunalului prin actele de procedură din 22 februarie 2019.

La 1 martie 2019, printr‑o nouă măsură de organizare a procedurii, Tribunalul a invitat Comisia să prezinte un document suplimentar. Comisia a răspuns la această solicitare prin actul de procedură din 5 martie 2019.

Ședința de audiere a pledoariilor a avut loc la 7 martie 2019. În cadrul ședinței, reclamanta a confirmat că, după cum indicase în cadrul unui răspuns scris la o întrebare a Tribunalului, renunța să invoce al cincilea motiv al cererii introductive.

Reclamanta solicită Tribunalului: – anularea regulamentului atacat; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

După cum s‑a arătat la punctul 36 de mai sus, reclamanta a renunțat să invoce al cincilea motiv al cererii introductive. Prezenta acțiune este întemeiată, așadar, doar pe patru motive. Primul motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (a) din Regulamentul nr. 1225/2009, din cauza unor erori ale Comisiei referitoare la determinarea valorii normale. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (10) din acest regulament [devenit articolul 2 alineatul (10) din Regulamentul 2016/1036] și a articolului 2.4 din Acordul privind aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț din 1994 (GATT) (JO 1994, L 336, p. 103, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 112), care figurează în anexa 1A la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) (JO 1994, L 336, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 5), din cauza respingerii eronate, de către Comisie, a anumitor cereri de ajustare ale reclamantei. Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (a), alineatul (10) ab initio și litera (a) și alineatul (11) din regulamentul menționat [devenit articolul 2 alineatul (7) litera (a), alineatul (10) ab initio și litera (a) și alineatul (11) din Regulamentul 2016/1036], din cauza unor erori ale Comisiei referitoare la determinarea valorii normale a tipurilor de produs fără corespondent. Al patrulea motiv este întemeiat, pe de o parte, pe încălcarea articolului 3 alineatele (1)-(3) din regulamentul în discuție [devenit articolul 3 alineatele (1)-(3) din Regulamentul 2016/1036], din cauza utilizării de către Comisie a unor date inexacte referitoare la importuri și, pe de altă parte, pe încălcarea articolului 3 și a articolului 9 alineatele (4) și (5) din același regulament [devenit articolul 9 alineatul (4) din Regulamentul 2016/1036], precum și pe nemotivare, întrucât Comisia nu a adoptat în mod explicit, în regulamentul atacat, concluzii referitoare la prejudiciu și la legătura de cauzalitate.

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, în considerentul (19) al regulamentului atacat, Comisia a arătat că legislația aplicabilă redeschiderii anchetei antidumping era Regulamentul nr. 1225/2009, care a reprezentat dreptul material la data adoptării regulamentului anulat de Tribunal. Aceasta a adăugat că, în orice caz, Regulamentul 2016/1036, care a abrogat și a înlocuit Regulamentul nr. 1225/2009 începând de la 19 iulie 2016, este o codificare a acestuia din urmă și a modificărilor sale ulterioare. În cererea introductivă, reclamanta și‑a exprimat acordul față de aceste considerații, cu condiția ca expresia „regulamentul de bază” utilizată în regulamentul atacat să fie interpretată ca făcând trimitere la Regulamentul nr. 1225/2009.

În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante, deși temeiul juridic al unui act și normele de procedură aplicabile trebuie să fie în vigoare la data adoptării acestui act, respectarea principiilor care guvernează aplicarea legii în timp, precum și cerințele referitoare la principiile securității juridice și protecției încrederii legitime impun aplicarea dispozițiilor materiale în vigoare la data faptelor în cauză, chiar dacă aceste dispoziții nu mai sunt în vigoare la data adoptării actului în discuție de către instituția Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2016, Comisia/McBride și alții, C‑361/14 P, EU:C:2016:434, punctul 40 și jurisprudența citată).

Rezultă de aici că, în speță, deși regulamentul atacat trebuia să fie adoptat în temeiul Regulamentului 2016/1036 și în conformitate cu normele de procedură definite prin acest regulament, legalitatea acestui regulament trebuie să fie apreciată în raport cu normele de drept material care erau aplicabile faptelor la care s‑a referit ancheta antidumping, și anume normele definite de Regulamentul nr. 1225/2009. Întrucât motivele cererii introductive privesc exclusiv aplicarea acestor norme de drept material, în cadrul examinării motivelor respective la punctele 44-412 de mai jos, trebuie să se facă referire numai la Regulamentul nr. 1225/2009 (denumit în continuare „regulamentul de bază”).

Tribunalul consideră oportun să examineze mai întâi al treilea motiv.

Al treilea motiv cuprinde două aspecte, primul, întemeiat pe faptul că metoda adoptată de Comisie pentru determinarea valorii normale a tipurilor de produs fără corespondent (denumită în continuare „metoda în litigiu”) nu este rezonabilă, iar al doilea, întemeiat pe faptul că această metodă nu reflectă amploarea reală a dumpingului practicat, contrar articolului 2 alineatul (11) din regulamentul de bază.

Cu titlu introductiv, pe de o parte, trebuie amintit că, în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, sunt posibile două metode pentru determinarea valorii normale atunci când țara exportatoare este o țară care nu are economie de piață.

După cum a arătat Curtea, din modul de redactare și din economia dispozițiilor articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază reiese că metoda principală de determinare a valorii normale într‑o asemenea ipoteză este cea a „prețului sau a valorii construite într‑o țară terță care are economie de piață” sau a „prețului dintr‑o astfel de țară terță către alte țări, inclusiv către [Uniune]”. În cazul în care acest lucru nu este posibil, o metodă subsidiară de stabilire a valorii normale este definită astfel încât această valoare se stabilește „în orice alt mod rezonabil, inclusiv pe baza prețului plătit efectiv sau care urmează să fie plătit în [Uniune] pentru produsul similar, ajustat în mod corespunzător, în cazul în care este necesar, pentru ca acesta să includă o marjă de profit rezonabilă” (Hotărârea din 22 martie 2012, GLS, C‑338/10, EU:C:2012:158, punctul 24).

Potrivit Curții, obiectivul priorității acordate metodei principale prevăzute de aceste dispoziții este de a stabili în mod rezonabil valoarea normală în țara de export prin alegerea unei țări terțe în care prețul produsului similar este format în circumstanțe cât mai comparabile posibil cu cele din țara de export, cu condiția să fie vorba despre o țară cu economie de piață. Rezultă că aplicarea acestei metode principale nu poate fi înlăturată decât în cazul în care nu este posibilă aplicarea sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 martie 2012, GLS, C‑338/10, EU:C:2012:158, punctele 25 și 26).

Pe de altă parte, reiese atât din litera, cât și din economia articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază că o ajustare a prețului de export sau a valorii normale poate fi operată numai pentru a ține seama de diferențele privind factorii care afectează prețurile și, prin urmare, de comparabilitatea acestora. Cu alte cuvinte, acest lucru înseamnă că ajustarea are ca scop restabilirea simetriei dintre valoarea normală și prețul de export al unui produs, astfel încât, dacă ajustarea nu a fost operată în mod valabil, acest lucru presupune a contrario că a fost creată o asimetrie între aceste două valori (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2011, Dashiqiao Sanqiang Refractory Materials/Consiliul, T‑423/09, EU:T:2011:764, punctul 42 și jurisprudența citată).

În special, articolul 2 alineatul (10) litera (a) din regulamentul de bază prevede că se efectuează o ajustare în cazul în care există diferențe între caracteristicile fizice ale produsului respectiv și că valoarea ajustării corespunde unei estimări rezonabile a valorii diferenței pe piață. În schimb, această dispoziție nu precizează în ce mod trebuie să se procedeze pentru a se obține o asemenea estimare rezonabilă. Pe de altă parte, trebuie arătat că această dispoziție nu impune, pentru restabilirea simetriei dintre valoarea normală a produsului similar și prețul de export al produsului în cauză, ca cuantumul ajustării astfel evaluate să reflecte, în mod exact, o asemenea valoare pe piață, ci numai să constituie o estimare rezonabilă.

După cum rezultă din jurisprudență, în limitele definite, pe de o parte, la articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază și, pe de altă parte, la articolul 2 alineatul (10) din acest regulament, Comisia dispune de o largă putere de apreciere, atât în ceea ce privește aprecierea valorii normale a unui produs, cât și în ceea ce privește aprecierea faptelor care justifică caracterul echitabil al comparării valorii normale și a prețului de export efectuate, noțiunile vagi de determinare rezonabilă și de echitate pe care Comisia trebuie să le aplice în cadrul acestor dispoziții trebuind să fie concretizate de aceasta de la caz la caz, în funcție de contextul economic relevant (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 mai 1987, NTN Toyo Bearing și alții/Consiliul, 240/84, EU:C:1987:202, punctul 19, și Hotărârea din 16 decembrie 2011, Dashiqiao Sanqiang Refractory Materials/Consiliul, T‑423/09, EU:T:2011:764, punctele 40 și 41 și jurisprudența citată).

Totuși, pentru a face aceste aprecieri, Comisia ar trebui să se bazeze pe valori și pe parametri de care se poate asigura că reprezintă rezultanta normală a forțelor care se exercită asupra pieței și în special a unei concurențe reale (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 10 septembrie 2015, Fliesen‑Zentrum Deutschland, C‑687/13, EU:C:2015:573, punctele 66-68).

În plus, metodele utilizate trebuie să fie conforme cu obiectivul final al calculării marjei de dumping care este, după cum rezultă din articolul 2 alineatul (11) din regulamentul de bază, acela de a reflecta amploarea reală a dumpingului practicat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2017, Changshu City Standard Parts Factory și Ningbo Jinding Fastener/Consiliul, C‑376/15 P și C‑377/15 P, EU:C:2017:269, punctul 54).

În general, instanța Uniunii are competența de a verifica dacă, în alegerea metodelor de determinare a valorii normale și de asigurare a unei comparații echitabile între valoarea normală și prețurile de export, Comisia nu a omis să ia în considerare elemente esențiale în vederea stabilirii caracterului adecvat al acestor alegeri și dacă toate elementele din dosar au fost examinate cu toată diligența necesară (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 22 martie 2012, GLS, C‑338/10, EU:C:2012:158, punctul 22).

Reclamanta susține că metoda în litigiu se bazează pe ipoteza eronată că valoarea pe piață a diferențelor fizice se reflectă în prețurile de export, în condițiile în care, potrivit concluziilor Comisiei însăși, aceste prețuri de export reflectă, cel puțin în parte, dumpingul. Pe de altă parte, aceasta susține că metoda respectivă se bazează pe ipoteza eronată că prețurile de export ale tipurilor de produs fără corespondent reflectă un nivel de dumping echivalent celui constatat în cazul tipurilor de produs pentru care exista un tip de produs direct comparabil (denumite în continuare „tipurile de produs direct comparabile”). Or, această ipoteză este nerezonabilă și neverificabilă. Comisia ar fi încălcat, așadar, articolul 2 alineatul (7) litera (a) și alineatul (10) ab initio și litera (a) din regulamentul de bază. În plus, în ședință, reclamanta a subliniat că exista un mare număr de metode alternative la care Comisia ar fi putut recurge în cadrul dispozițiilor aplicabile.

Comisia răspunde că valoarea normală medie a fost corectată cu valoarea de piață a diferențelor fizice, în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) litera (a) din regulamentul de bază. Aceasta susține că, în raport cu definiția dată valorii de piață de International Valuation Standard Council (Comitetul internațional pentru standarde de evaluare, IVSC), trebuie să se considere că valoarea de piață se reflectă în prețurile de export. Astfel, potrivit acesteia, trebuie să se prezume că primul client independent plătește valoarea de piață și că prețul de export este prețul plătit pe piața Uniunii. Pe de altă parte, Comisia susține că metoda sa a permis reducerea impactului tipurilor de produs cu marjă mare de dumping și că, pe cale de consecință, marja de dumping globală a fost diminuată în avantajul reclamantei. În cadrul răspunsurilor scrise la întrebările Tribunalului și în ședință, Comisia a insistat pe faptul că metoda în litigiu a fost aplicată, în urma cererilor reclamantei și ținând seama de imposibilitatea de a se proceda la o determinare individuală, pentru fiecare tip de produs, a diferențelor dintre caracteristicile fizice. Aceasta susține în esență că legalitatea metodei menționate trebuie să fie examinată în raport cu dispozițiile articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, iar nu în raport cu dispozițiile articolului 2 alineatul (7) litera (a) sau cu cele ale articolului 2 alineatul (11) din acesta, care privesc etape diferite ale determinării marjei de dumping.

Înainte de examinarea argumentelor reclamantei, este necesar să se revină asupra conținutului metodei în litigiu, precum și asupra proporției din volumul exporturilor reclamantei vizate de aplicarea acestei metode.

După cum rezultă din considerentul (68) al regulamentului provizoriu, Comisia a calculat inițial marja de dumping a reclamantei pe baza unei comparații între valoarea normală medie ponderată a fiecărui tip de produs similar direct comparabil stabilit pentru țara analogă și prețul de export mediu ponderat al tipului corespunzător de produs în cauză. Prin urmare, aceasta nu a inclus în calculul respectiv tranzacțiile aferente tipurilor de produs fără corespondent. Ulterior, Comisia a acceptat cererea reclamantei de a lua în considerare aceste tranzacții la calcularea marjei de dumping, care, potrivit precizărilor necontestate din cererea introductivă, reprezentau 44 % din volumul total al exporturilor sale către Uniune. Astfel, considerentul (18) al Regulamentului de punere în aplicare nr. 430/2013 precizează că, pentru tipurile de produs care nu sunt comparabile în mod direct, valoarea normală a fost calculată pe baza mediei aritmetice normale pentru tipurile de produs direct comparabile, ajustată cu valoarea de piață a diferențelor dintre caracteristicile fizice, în conformitate cu articolul 2 alineatul (10) litera (a) din regulamentul de bază.

Potrivit precizărilor de la punctul 2.2.3 din anexa la documentul de informare al Comisiei din 23 decembrie 2016, intitulat „Calcularea marjei de dumping a Jinan Meide Casting CO., Ltd, «JMCC»” (denumit în continuare „documentul din 23 decembrie 2016”), Comisia a pus în aplicare metoda în litigiu după cum urmează.

Comisia a stabilit că media liniară a prețului de export al tuturor tipurilor de produs direct comparabile se ridica la 16 yuan renminbi (CNY)/kg (aproximativ 2,12 euro/kg). Media liniară a valorii normale pentru tipurile de produs similare corespunzătoare a fost stabilită la nivelul de 20,91 CNY/kg (aproximativ 2,77 euro/kg). În continuare, în vederea determinării unei ajustări în temeiul diferențelor fizice dintre tipurile de produs direct comparabile și tipurile de produs fără corespondent, Comisia a calculat raportul dintre prețul mediu al vânzărilor la export al fiecărui tip de produs fără corespondent și media liniară a prețului de export al tipurilor de produs direct comparabile. În continuare, aceasta a aplicat raporturile menționate, sub formă de procentaj, mediei liniare a valorii normale și a obținut astfel valoarea normală a fiecărui tip de produs fără corespondent, ajustată în funcție de diferențele fizice.

De exemplu, prețul mediu unitar la export al tipului de produs fără corespondent având numărul de control al produsului 0002FF00BN era de 11,83 CNY/kg (aproximativ 1,57 euro/kg), ceea ce reprezintă 73,92 % din media liniară a prețului de export al tipurilor de produs direct comparabile. Comisia a aplicat acest raport de 73,92 % mediei liniare a valorii normale a tipurilor de produs menționate și a obținut astfel, pentru tipul de produs fără corespondent în discuție, valoarea normală, ajustată în funcție de diferențele fizice, de 15,46 CNY/kg (aproximativ 2,05 euro/kg).

Reclamanta a contestat validitatea acestei metode în cadrul procedurii administrative anterioare adoptării Regulamentului de punere în aplicare nr. 430/2013, precum și în fața Tribunalului, în cadrul celui de al treilea motiv din acțiunea sa inițială (Hotărârea din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul, T‑424/13, EU:T:2016:378, punctele 57 și 123). Cu toate acestea, după cum s‑a amintit la punctul 17 de mai sus, Tribunalul a admis primul aspect invocat în cadrul primului motiv, întemeiat pe refuzul Comisiei de a divulga calculele valorii normale, fără să examineze al doilea, al treilea și al cincilea motiv ale acțiunii. Deși, în contextul redeschiderii procedurii, reclamanta și‑a reiterat observațiile, Comisia nu a reexaminat această chestiune, astfel încât a efectuat un nou calcul al marjei de dumping a reclamantei aplicând, din nou, metoda în litigiu.

Cu toate acestea, trebuie arătat că, după cum se poate deduce din cuprinsul punctului 2.2.3 din documentul din 23 decembrie 2016 și după cum au confirmat părțile în cadrul unui răspuns scris la o întrebare a Tribunalului, în scopul calculării valorii normale și a marjei de dumping, Comisia a identificat, în cazul mai multor tipuri de produs direct comparabile și tipuri de produs fără corespondent, o a treia categorie de tipuri de produs, și anume tipurile de produs „corespunzătoare parțial”.

În această privință, în ceea ce privește categoria tipurilor de produs „corespunzătoare parțial”, din precizările de la punctul 2.2.3 din documentul din 23 decembrie 2016 rezultă că aceasta cuprinde tipurile de produs vândute de reclamantă care se disting de cele direct comparabile numai prin faptul că suprafața lor nu este galvanizată. Valoarea normală a tipurilor de produs din această categorie a fost ajustată pe baza valorii normale a tipului de produs similar galvanizat corespunzător. Atunci când a fost vorba despre un tip de produs cu suprafață neagră (B), valoarea normală a fost stabilită la 80 % din valoarea normală a tipului de produs similar galvanizat corespunzător. Pentru celelalte suprafețe (A, E și M) a fost utilizată aceeași valoare normală a tipului de produs similar galvanizat, în întregime.

Potrivit precizărilor părților din răspunsurile lor scrise la întrebările adresate de Tribunal, repartizarea celor 1528 de tipuri de produs vândute la export între cele trei categorii enunțate la punctul 62 de mai sus se prezintă după cum urmează.

În primul rând, 202 tipuri de produs, reprezentând 55 % din volumul total al exporturilor reclamantei, au fost considerate tipuri de produs direct comparabile. Prin urmare, pentru aceste tipuri de produs, marja de dumping a fost determinată prin calcularea valorii normale, în conformitate cu indicațiile din considerentele (17) și (19) din Regulamentul de punere în aplicare nr. 430/2013, pe baza vânzărilor interne ale producătorului din țara analogă efectuate în cursul unor operațiuni comerciale normale sau pe baza valorii construite. În al doilea rând, 343 de tipuri de produs, reprezentând 17 % din volumul total menționat, au fost considerate tipuri de produs „corespunzătoare parțial”, pentru care marja de dumping a fost determinată prin ajustarea valorii normale pe baza metodologiei descrise la punctul 63 de mai sus. În al treilea rând, restul tipurilor de produs, și anume 983 de tipuri de produs reprezentând 28 % din același volum total, au fost considerate ca făcând parte din categoria tipurilor de produs fără corespondent, pentru care valoarea normală a fost calculată și ajustată în conformitate cu metoda în litigiu.

Prin urmare, din ceea ce precedă rezultă că metoda în litigiu a fost aplicată în vederea determinării marjei de dumping a unei părți din exporturile reclamantei reprezentând între o pătrime și o treime din volumul total al acestora, și anume o parte semnificativă din volumul menționat. Este posibil, așadar, ca recurgerea la această metodă să fi avut o incidență semnificativă asupra calculului marjei de dumping determinate pentru toate exporturile respective.

Trebuie să se examineze, mai întâi, argumentul reclamantei potrivit căruia metoda în litigiu se întemeiază pe un postulat, și anume acela că prețurile de export ale reclamantei reflectă valoarea pe piață a diferențelor dintre caracteristicile fizice, care ar fi în contradicție cu concluzia Comisiei potrivit căreia aceste prețuri de export fac obiectul unui dumping, cel puțin în parte.

Trebuie arătat că, având în vedere precizările de la punctele 57-59 de mai sus, metoda în litigiu poate fi descrisă ca îmbinând două etape, și anume, pe de o parte, determinarea valorii normale în conformitate cu metoda principală prevăzută la articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază (a se vedea punctele 46 și 47 de mai sus) și, pe de altă parte, aplicarea unei ajustări în funcție de diferențele fizice, în condițiile stabilite la articolul 2 alineatul (10) litera (a) din același regulament. În concluzie, după cum rezultă din aceste precizări, Comisia a considerat că diferențele dintre prețurile de export practicate de reclamantă pentru tipurile de produs fără corespondent și aceleași prețuri privind tipurile de produs direct comparabile constituiau o estimare rezonabilă a valorii diferențelor fizice dintre tipurile de produs menționate în scopul efectuării unei ajustări a valorii normale.

Reclamanta nu repune în discuție, ca atare, legalitatea primei etape a acestei metode, și anume raportarea la prețul unitar mediu al produsului similar pe piața indiană pentru determinarea valorii normale, ci numai legalitatea celei de a doua, și anume utilizarea raportului dintre prețul fiecărui tip de produs fără corespondent și prețul unitar mediu la export al tipurilor de produs direct comparabile pentru determinarea cuantumului ajustării valorii normale în scopul unei comparații echitabile, în sensul articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază.

Trebuie să se constate că argumentul reclamantei se întemeiază pe o premisă corectă. Astfel, un preț care poate fi afectat de un dumping nu poate să constituie baza unei estimări rezonabile a valorii pe piață a diferențelor dintre caracteristicile fizice, în sensul articolului 2 alineatul (10) litera (a) din regulamentul de bază, întrucât un asemenea preț poate să nu fie rezultanta forțelor care se exercită în mod normal asupra pieței.

Acesta este motivul pentru care pare paradoxal că Comisia ajustează valoarea normală a unui anumit tip de produs similar prin intermediul unei valori potențial afectate de un dumping, deși urmărește să stabilească valoarea normală menționată pe baza valorii acestuia dintr‑o țară terță care are economie de piață, cu scopul de a identifica un preț stabilit în circumstanțe cât mai apropiate cu putință de cele din țara exportatoare.

Astfel, prin definiție, Comisia nu poate prezuma că o asemenea valoare, care este potențial afectată de un dumping, ar fi fost stabilită în condițiile unei economii de piață. Prin urmare, în acest stadiu al procedurii, Comisia nu poate exclude că valoarea respectivă este rezultatul unei subevaluări artificiale care a condus la un cuantum inferior celui la care ar fi fost stabilită valoarea respectivă dacă ar fi rezultat numai din forțele care se exercită liber asupra pieței.

Pe de altă parte, trebuie să se constate că utilizarea, în scopul unei comparații echitabile, a unei ajustări a valorii normale corespunzătoare unui cuantum determinat pe baza acelor prețuri de export a căror subevaluare din cauza dumpingului urmărește Comisia să o aprecieze nu reprezintă un demers coerent.

În această privință, trebuie arătat că, pentru a putea determina în mod rezonabil și obiectiv marja de dumping, calculul valorii normale a unui anumit tip de produs trebuie să fie întemeiat, în principiu, pe date independente de acele prețuri de export a căror subevaluare urmărește Comisia să o aprecieze, prin stabilirea valorii normale menționate.

Astfel, valoarea normală constituie valoarea de referință cu care este comparat prețul de export potențial afectat de un dumping. Această comparație este denaturată dacă se introduce, în calculul unei asemenea valori de referință, un element constitutiv al prețului de export care trebuie comparat.

Desigur, Comisia era îndreptățită să opereze, în speță, o ajustare a valorii normale, deoarece aceasta din urmă fusese determinată pe baza valorii medii unitare a tipurilor de produs direct comparabile pe piața indiană. Or, după cum a arătat Comisia în cadrul unui răspuns scris la o întrebare adresată de Tribunal, aplicarea uniformă a acestei valori medii unitare pentru determinarea valorii normale a tuturor tipurilor de produs fără corespondent nu era adecvată în speță, întrucât aceasta constatase că variația prețurilor de export medii ale diferitor tipuri de produs fără corespondent era semnificativă, pornind de la mai puțin de 10 CNY/kg (aproximativ 1,32 euro/kg), până la peste 100 CNY/kg (aproximativ 13,2 euro/kg). Astfel, în lipsa unei ajustări, o asemenea aplicare uniformă a valorii medii unitare nu ar fi permis să se asigure comparabilitatea între valoarea normală și prețul de export al fiecărui tip de produs fără corespondent.

Cu toate acestea, Comisia nu a demonstrat că utilizarea unui element constitutiv al prețurilor de export ale tipurilor de produs fără corespondent pentru a corecta valoarea normală la care sunt comparate aceste prețuri era de natură să restabilească simetria dintre prețurile menționate și valoarea normală amintită, în conformitate cu obiectivul articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază. În special, nu exista nicio indicație că raportul dintre prețul de export al fiecărui tip de produs fără corespondent și prețul unitar mediu de export al tipurilor de produs direct comparabile reflecta în mod corect valoarea diferențelor fizice dintre această din urmă categorie de tip de produs și tipul de produs fără corespondent în discuție.

Este adevărat că nu poate fi exclus ca, în anumite cazuri, diferența dintre prețurile de export ale unor tipuri de produs fără corespondent specifice și prețurile de export ale tipurilor de produs direct comparabile să corespundă valorii pe piață a particularităților fizice pe care le prezintă tipurile de produs fără corespondent în discuție. Pe de altă parte, articolul 2 alineatul (10) litera (a) din regulamentul de bază nu impune ca ajustarea să reflecte perfect această valoare, ci numai să constituie o estimare rezonabilă.

În aceste condiții, în speță, metoda în litigiu se întemeiază pe prezumția că această diferență de preț corespunde valorii pe piață a diferențelor fizice pentru toate tipurile de produs fără corespondent.

Or, după cum a arătat reclamanta fără a fi contrazisă de Comisie asupra acestui aspect, această prezumție presupune în mod necesar să se pornească de la premisa că exporturile tuturor acestor tipuri de produs sunt afectate de un dumping având un nivel echivalent celui constatat pentru tipurile de produs direct comparabile.

Astfel, prezumția că diferența de preț dintre cele două categorii de tipuri de produs în discuție corespunde valorii pe piață a diferențelor dintre caracteristicile fizice echivalează cu a afirma că, dacă nu ar fi existat aceste diferențe între caracteristicile fizice, tipurile de produs fără corespondent ar fi vândute la export la același preț ca tipurile de produs direct comparabile.

O asemenea prezumție presupune, așadar, prin definiție, ca marja de dumping de natură să afecteze prețurile acestor două categorii de tipuri de produs să fie la același nivel. Astfel, în ipoteza contrară, diferențele de preț existente între cele două categorii de tipuri de produs în cauză pot rezulta, cel puțin în parte, din diferențele de marjă de dumping și, prin urmare, nu se poate considera cu suficientă fiabilitate că reflectă doar diferențele dintre caracteristicile fizice.

În aceste condiții, după cum susține reclamanta în mod întemeiat, în cel de al doilea argument enunțat în cadrul prezentului aspect, ipoteza unor marje de dumping echivalente pentru cele două categorii de tipuri de produs în discuție nu poate fi considerată nici rezonabilă, nici verificabilă.

Astfel, pe de o parte, acest postulat este greu de conciliat cu recurgerea la calcularea marjei de dumping pe tip de produs, care presupune, dimpotrivă, că această marjă de dumping poate fi diferită în funcție de tipul de produs avut în vedere și că este necesar să se efectueze acest calcul pentru a se reflecta în mod corect amploarea reală a dumpingului practicat, în conformitate cu articolul 2 alineatul (11) din regulamentul de bază (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2017, Changshu City Standard Parts Factory și Ningbo Jinding Fastener/Consiliul, C‑376/15 P și C‑377/15 P, EU:C:2017:269, punctul 54).

Pe de altă parte, tabelul cu calculele detaliate ale marjei de dumping a reclamantei pentru fiecare tip de produs, anexat la documentul comunicat de Comisie reclamantei la 29 mai 2017 și transmis Tribunalului în cadrul unei măsuri de organizare a procedurii (denumit în continuare „tabelul din 29 mai 2017”) nu permite confirmarea acestui postulat.

Astfel, acest tabel demonstrează că, în ceea ce privește tipurile de produs direct comparabile sau „corespunzătoare parțial”, există o amplitudine deosebit de semnificativă a marjelor de dumping, care este cuprinsă între valori negative mai mici de ‑50 % și valori pozitive apropiate de 500 %. Or, Comisia nu a furnizat niciun element de natură să sprijine ipoteza că situația ar fi diferită în ceea ce privește tipurile de produs fără corespondent.

De altfel, asemenea reclamantei, trebuie să se constate că, așa cum reiese din descrierea metodei în litigiu, care figurează la punctul 2.2.3 din documentul din 23 decembrie 2016 (a se vedea punctul 59 de mai sus), și cum confirmă exemplul simplificat referitor la această metodă, care figurează în cererea introductivă, aplicarea metodei menționate ar trebui să conducă, în principiu, la o cotă identică a marjei de dumping medii a tipurilor de produs direct comparabile cu cea a fiecăruia dintre tipurile de produs fără corespondent.

Astfel, după cum a arătat reclamanta, dacă se pornește de la ipoteza teoretică, pe de o parte, că valoarea normală și prețul de export mediu al tipurilor de produs direct comparabile sunt 13 și, respectiv 10 și, pe de altă parte, că prețul de export al unui anumit tip de produs fără corespondent este 7, aplicarea metodei Comisiei conduce la aplicarea raportului dintre acest preț de 7 și prețul de export mediu de 10 – cu alte cuvinte a unei cote de 70 % – valorii normale medii de 13, pentru a se obține valoarea normală, după ajustare, a tipului de produs fără corespondent în discuție, și anume 9,1. Or, după cum a evidențiat reclamanta, acest calcul are ca rezultat, în forma simplificată care figurează în cererea introductivă și care nu a fost repusă în discuție de Comisie, o marjă de dumping pentru tipul de produs fără corespondent identică cu marja de dumping medie a tipurilor de produs direct comparabile, și anume, în exemplul fictiv utilizat de reclamantă, de 30 %.

Exemplul furnizat de Comisie la punctul 2.2.3 din documentul din 23 decembrie 2016, care este bazat pe cifrele utilizate în mod real pentru stabilirea valorii normale ajustate a produselor fără corespondent, produce un rezultat analog.

Astfel, după cum s‑a arătat la punctul 59 de mai sus, Comisia a stabilit un preț unitar mediu de export al produsului în cauză de 16 CNY/kg și un preț unitar mediu al produsului similar pe piața indiană de 20,91 CNY/kg Dacă marja de dumping medie a tipurilor de produs direct comparabile ar fi calculată numai pe baza comparației dintre aceste două prețuri, aceasta ar fi de 30,7 %.

După cum precizează Comisia, aplicarea metodei în litigiu pentru determinarea valorii normale ajustate a tipului de produs fără corespondent având numărul de control al produsului (NCP) 0002FF00BN, al cărui preț unitar mediu de export era de 11,83 CNY, are ca rezultat un cuantum de 15,46 CNY. Or, trebuie să se constate că acest calcul ar avea ca rezultat, pentru tipul de produs fără corespondent în discuție, o marjă de dumping în cotă de 30,7 %, și anume aceeași cotă cu cea a marjei de dumping medii prevăzute la punctul 90 de mai sus.

Este adevărat că, așa cum rezultă din răspunsul scris al Comisiei la o întrebare adresată de Tribunal, calculul marjei de dumping pentru fiecare tip de produs, precum și pentru produsul în cauză în ansamblul său este mai complex decât în exemplele menționate mai sus și presupune operațiuni suplimentare.

Astfel, după cum arată Comisia, pentru fiecare tip de produs, diferența dintre prețul de vânzare la export și valoarea normală se înmulțește cu cantitatea exportată pentru a se obține cuantumul total al dumpingului. Ulterior, acest cuantum al dumpingului se împarte la cuantumul total al exporturilor pentru a se obține marja de dumping care se raportează la tipul de produs în discuție, care este exprimată ca procent din prețul CIF (cost, asigurare și navlu) la frontiera Uniunii, înainte de vămuire. După cum se arată în tabelul din 29 mai 2017, aceleași operațiuni sunt efectuate în ceea ce privește determinarea marjei de dumping pentru întregul produs în cauză, după adăugarea cuantumurilor de dumping ale fiecărui tip de produs.

Pe de altă parte, după cum a precizat reclamanta în cererea introductivă, în practică, pentru un anumit tip de produs, prețul de export care este utilizat în cadrul comparației echitabile dintre valoarea normală și prețul respectiv este prețul acestuia la ieșirea din fabrică, în timp ce prețul de export la care se raportează cuantumul dumpingului pentru determinarea marjei de dumping a acestui tip de produs este un preț CIF, mai precis unul care include toate cheltuielile de expediere până la frontiera Uniunii.

În aceste condiții, tabelul din 29 mai 2017 arată că diferențele menționate dintre exemplele simplificate ale reclamantei și ale Comisiei și calculele marjei de dumping efectuate în practică de aceasta din urmă nu au modificat în mod semnificativ rezultatul metodologiei în litigiu. Astfel, din acest tabel reiese că marjele de dumping calculate pentru cele 983 de tipuri de produs fără corespondent se regăsesc într‑un interval de valori cuprins între 24 % și 28 %. Or, amplitudinea redusă a acestor marje de dumping nu se compară cu cea constatată în cazul marjelor de dumping ale tipurilor de produs direct comparabile și „corespunzătoare parțial”, care, după cum s‑a arătat la punctul 86 de mai sus, este cuprinsă între valori negative mai mici de ‑50 % și valori pozitive apropiate de 500 %.

Din ansamblul celor ce precedă rezultă că Comisia nu a demonstrat că a efectuat, prin metoda în litigiu, o estimare rezonabilă a valorii de piață a diferențelor existente la nivelul caracteristicilor fizice între tipurile de produs fără corespondent și tipurile de produs direct comparabile. Prin urmare, aceasta nu a demonstrat că aplicarea metodei menționate avea ca rezultat o comparație echitabilă între valoarea normală și prețurile de export. Pe de altă parte, Comisia nu a demonstrat că ajustarea valorii normale a tipurilor de produs fără corespondent pe care a efectuat‑o astfel păstra determinarea rezonabilă a acestei valori normale, mai precis o determinare întemeiată pe valori și pe parametri care pot fi considerați ca fiind rezultanta normală a forțelor care se exercită asupra pieței. Prin urmare, aplicarea metodei în litigiu eronate nu este conformă nici cu articolul 2 alineatul (7) litera (a), nici cu articolul 2 alineatul (10) ab initio și litera (a) din regulamentul de bază.

Desigur, o eroare care viciază raționamentul autorului actului sau metoda utilizată de acesta nu poate fi suficientă pentru a justifica anularea actului respectiv, dacă, în împrejurările specifice ale cauzei, această eroare nu a putut să aibă o influență determinantă în ceea ce privește rezultatul (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 9 iulie 2008, Alitalia/Comisia, T‑301/01, EU:T:2008:262, punctul 307 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 15 decembrie 2010, CEAHR/Comisia, T‑427/08, EU:T:2010:517, punctul 161 și jurisprudența citată).

Cu toate acestea, trebuie să se constate că situația a fost diferită în speță.

Astfel, pe de o parte, după cum rezultă din cuprinsul punctului 66 de mai sus, ținând seama de partea deloc neglijabilă din volumul exporturilor reclamantei vizată de aplicarea metodei în litigiu, nu poate fi exclus ca aceasta să fi avut o incidență semnificativă asupra cotei marjei de dumping a reclamantei stabilite la punctul 1 din dispozitivul regulamentului atacat.

Pe de altă parte, caracterul rezonabil al estimării valorii diferențelor fizice dintre tipurile de produs fără corespondent și tipurile de produs direct comparabile și caracterul echitabil al comparației care a rezultat din ajustarea bazată pe această estimare nu pot fi apreciate în raport cu existența sau cu inexistența unor metode alternative mai adecvate.

Astfel, după cum a constatat Curtea, deși din coroborarea alineatelor (10) și (11) ale articolului 2 din regulamentul de bază rezultă că calculul marjei de dumping trebuie să se bazeze pe o comparație echitabilă, noțiunea de „comparație mai echitabilă” nu figurează niciunde în aceste dispoziții. În orice caz, din moment ce o metodă nu poate fi considerată un mijloc de a asigura o comparație echitabilă, nu se poate susține că recurgerea la o altă metodă de calcul al valorii normale nu ar fi garantat o comparație mai echitabilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 aprilie 2017, Changshu City Standard Parts Factory și Ningbo Jinding Fastener/Consiliul, C‑376/15 P și C‑377/15 P, EU:C:2017:269, punctul 71). Aceste considerații sunt aplicabile mutatis mutandis noțiunii de estimare rezonabilă care figurează la articolul 2 alineatul (10) litera (a) din regulamentul de bază.

În speță, fiind invitată de Tribunal, printr‑o întrebare cu solicitare de răspuns scris, să precizeze dacă a avut în vedere alte metode decât metoda în litigiu, în ceea ce privește tipurile de produs fără corespondent, Comisia a precizat că a ales‑o pe aceasta din urmă după ce a exclus trei posibilități. În primul rând, având în vedere numărul mare de tipuri de produs exportate de reclamantă (aproximativ 1500), în special de tipuri de produs fără corespondent (aproape 1000), Comisia a exclus efectuarea unei determinări individuale a valorii normale a fiecărui tip de produs fără corespondent. În al doilea rând, pentru aceleași motive, Comisia a considerat de asemenea imposibilă identificarea produselor care prezintă asemănări mari. În al treilea rând, după cum s‑a arătat la punctul 76 de mai sus, Comisia a înlăturat de asemenea posibilitatea de a aplica o valoare normală uniformă pentru toate tipurile de produs fără corespondent, din cauza variației semnificative a prețurilor de export ale acestor diferite tipuri de produs.

Pe de altă parte, în cadrul aceluiași răspuns scris și în ședință, Comisia a considerat că nu era adecvat să aibă în vedere să se bazeze pe prețurile tipurilor de produse pe care producătorul din țara analogă le distribuia pe piața indiană, dar nu le producea el însuși. Astfel, aceasta a afirmat că nu deținea nicio informație cu privire la prețurile tipurilor de produse respective, că era posibil ca aceste tipuri de produs, importate din China, să fi făcut obiectul unui dumping și că utilizarea lor în speță presupunea în esență compararea exporturilor chineze în Uniune cu exporturile chineze în India. În plus, Comisia a arătat în ședință că articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază nu îi permitea să aplice, pentru o parte din tipurile de produs în cauză, metoda principală de determinare a valorii normale prevăzută de aceste dispoziții și, pentru cealaltă parte, metoda subsidiară. Prin urmare, nu era posibil, în opinia sa, să recurgă, pentru tipurile de produs fără corespondent, la prețurile producătorilor din Uniune. Aceasta a adăugat că, în ipoteza în care ar fi putut să recurgă la prețurile menționate, ar fi trebuit, în orice caz, să facă ajustări din cauza numărului mare de tipuri de produse vândute la export de reclamantă.

Cu toate acestea, trebuie arătat că, chiar și în ipoteza în care Comisia ar fi îndreptățită să considere că toate aceste metode alternative fie ar fi fost inadecvate sau imposibil de aplicat, fie nu ar fi preîntâmpinat efectuarea unor ajustări precum cele aplicate în temeiul metodei în litigiu, din cuprinsul punctului 96 de mai sus reiese că Comisia nu a demonstrat că aplicarea metodei în litigiu permitea să se ajungă la o comparație echitabilă între valoarea normală și prețurile de export și că aceasta păstra caracterul rezonabil al determinării valorii normale respective.

În orice caz, Comisia nu a demonstrat lipsa oricărei metode alternative posibile.

În această privință, pe de o parte, după cum a precizat Curtea, într‑un caz precum cel în speță, în care producătorul din țara analogă nu produce și nici nu vinde un anumit tip de produs, instituțiile Uniunii pot fie să decidă să excludă acest tip de produs din definiția „produsului în cauză”, fie să construiască valoarea normală pentru tipul menționat astfel încât să poată lua în considerare tranzacțiile de export al aceluiași tip de produs în cadrul calculului marjei de dumping (a se vedea prin analogie Hotărârea din 5 aprilie 2017, Changshu City Standard Parts Factory și Ningbo Jinding Fastener/Consiliul, C‑376/15 P și C‑377/15 P, EU:C:2017:269, punctul 70).

Pe de altă parte, presupunând că, în speță, numărul mare de tipuri de produs fără corespondent a făcut dificilă aplicarea vreuneia dintre aceste soluții, trebuie arătat că Comisia, la invitația Tribunalului de a se exprima în ședință pe acest subiect, nu a demonstrat că nu ar fi fost în măsură să facă alegeri metodologice conforme cu normele aplicabile dacă ar fi examinat într‑un stadiu anterior al anchetei antidumping aspectele referitoare la calculul valorii normale a tipurilor de produs fără corespondent și al eventualelor ajustări necesare.

Astfel, trebuie amintit că, după cum s‑a arătat la punctul 57 de mai sus, în regulamentul provizoriu, Comisia a exclus inițial tipurile de produs fără corespondent din calculul valorii normale, iar instituțiile au decis să ia în considerare, în cuprinsul Regulamentului de punere în aplicare nr. 430/2013, aceste tipuri de produs în cadrul calculului respectiv abia după ce au luat cunoștință de observațiile reclamantei în acest sens.

Or, explicațiile Comisiei din ședință nu demonstrează că aceasta nu ar fi putut, anterior adoptării regulamentului provizoriu, să preconizeze alte metode pentru a lua în considerare tipurile de produs fără corespondent în calculul marjei de dumping, din moment ce era în măsură să observe încă din acest stadiu, pe baza comparației datelor producătorului din țara analogă cu datele reclamantei, că producătorul din țara analogă menționat nu producea decât un număr limitat din tipurile de produs vândute la export de reclamantă.

În special, Comisia nu a furnizat niciun element concret care să permită excluderea posibilității ca aceasta să utilizeze, pentru a se proceda la o estimare rezonabilă a valorii pe piață a diferențelor fizice în vederea efectuării ajustărilor necesare asupra valorii normale a tipurilor de produs fără corespondent, datele de care dispunea la acel moment în ceea ce privește prețurile producătorilor din Uniune [a se vedea considerentul (109) din regulamentul provizoriu].

Desigur, după cum a arătat Comisia, având în vedere jurisprudența amintită la punctele 46 și 47 de mai sus, modul de redactare a articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază se opunea ca aceasta să utilizeze, pentru a determina valoarea normală a unei părți din tipurile de produs în cauză, metoda principală prevăzută de aceste dispoziții și, în paralel, pentru cealaltă parte, metoda subsidiară, care include, printre altele, posibilitatea de a se recurge la prețurile din Uniune. De asemenea, Comisia susține în mod întemeiat că nu putea să înlăture recurgerea la metoda principală decât dacă aceasta nu putea fi aplicată.

Cu toate acestea, modul de redactare a articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază nu se opune ca, după obținerea valorii normale prin aplicarea metodei principale prevăzute de aceste dispoziții, să se efectueze, potrivit articolului 2 alineatul (10) din acest regulament, o ajustare a valorii normale menționate prin utilizarea altor prețuri decât prețurile interne din țară analogă sau prețurile de export din aceasta, în măsura în care acestea sunt rezultatul forțelor care se exercită în mod normal asupra pieței, în special al presiunii concurențiale.

Or, din aceste dispoziții rezultă că legiuitorul nu a exclus ca „preț[ul] plătit efectiv sau care urmează să fie plătit în [Uniune] pentru produsul similar, ajustat în mod corespunzător, în cazul în care este necesar, pentru ca acesta să includă o marjă de profit rezonabilă” să poată servi, în anumite condiții, drept mod rezonabil pentru determinarea valorii normale. Cu atât mai mult nu este exclus ca, în scopul comparației echitabile, o estimare rezonabilă a valorii pe piață a diferențelor fizice să poată fi constituită, în lipsa altor date disponibile, din diferența dintre prețul tipului de produs fără corespondent în discuție și prețul mediu al tipului de produs direct comparabil practicat de unul sau de mai mulți producători din Uniune.

Din toate cele ce precedă rezultă că primul aspect al celui de al treilea motiv este fondat și este de natură să determine anularea regulamentului atacat.

Această concluzie nu este repusă în discuție de argumentele Comisiei.

Astfel, în primul rând, contrar celor susținute de Comisie, aceasta nu s‑a conformat dispozițiilor articolului 2 alineatul (10) litera (a) din regulamentul de bază atunci când a determinat valoarea de piață a diferențelor fizice dintre tipurile de produs apreciate pe baza prețului de export al tipurilor de produs fără corespondent, care este, potrivit argumentului său, prețul plătit în Uniune pentru acest bun de primul client independent.

În această privință, potrivit Comisiei, prezumția că valoarea de piață a unui bun este reflectată de prețul plătit de primul client independent este confirmată de definiția noțiunii de valoare de piață potrivit standardelor internaționale de evaluare definite de IVSC. Astfel, potrivit acestei definiții, valoarea de piață este „suma estimată pentru care un bun ar putea fi schimbat, la data evaluării, între un cumpărător și un vânzător care consimt, în cadrul unei tranzacții legal îndeplinite, după o activitate de marketing cu o durată adecvată, în care ambele părți au acționat în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângere”.

Or, pentru motivele prezentate la punctele 70-75 de mai sus, faptul că prețul de export al tipurilor de produs fără corespondent constituie prețul plătit de primul client independent în Uniune nu poate, fără îndoială, să fie suficient pentru a putea fi considerat o estimare rezonabilă a valorii pe piață. Astfel, în raport cu obiectivul articolului 2 alineatul (7) litera (a) și al articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, această noțiune nu presupune doar ca prețul în discuție să fie plătit de un client independent în cadrul unei tranzacții legal îndeplinite, astfel cum a fost definită de IVSC. Trebuie, în plus, să fie posibil să se stabilească dacă acest preț este rezultanta normală a forțelor care se exercită asupra pieței. Or, această situație nu se poate regăsi în speță, din moment ce prețul menționat poate fi afectat de un dumping.

În al doilea rând, argumentul Comisiei potrivit căruia aplicarea metodei în litigiu a avut ca efect reducerea marjei de dumping a reclamantei nu este pertinent. Astfel, presupunând că aceasta ar fi situația, trebuie arătat că metoda menționată a fost aplicată pentru 28 % din volumul exporturilor reclamantei, cu alte cuvinte, pentru o parte semnificativă a acestora. Prin urmare, nimic nu permite să se excludă că, în ipoteza în care estimarea valorii de piață a diferențelor fizice dintre tipul de produs similar și tipurile de produs fără corespondent s‑ar fi întemeiat pe o metodă rezonabilă și conformă cu dispozițiile aplicabile, această marjă de dumping ar fi fost redusă în proporție și mai mare.

În al treilea rând, argumentul Comisiei potrivit căruia, în esență, legalitatea metodei în litigiu trebuie să fie apreciată numai în raport cu cerințele articolului 2 alineatul (10) litera (a) din regulamentul de bază, iar nu cu cerințele articolului 2 alineatul (7) litera (a) sau alineatul (11) din acest regulament, pentru motivul că această metodă se referă numai la stadiul comparației echitabile, nu poate fi acceptat.

Astfel, pe de o parte, ajustarea valorii normale efectuată în temeiul metodei în litigiu are incidență, prin definiție, asupra nivelului la care a fost determinată această valoare normală și, pe cale de consecință, asupra determinării marjei de dumping. Prin urmare, dacă aplicarea metodei respective conduce la o determinare a acestor doi parametri, care nu respectă fie obiectivele articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, fie pe cele ale articolului 2 alineatul (11) din același regulament, o încălcare a acestor dispoziții poate sau chiar trebuie să fie constatată de instanța Uniunii.

Pe de altă parte, în orice caz, reclamanta a invocat o încălcare a articolului 2 alineatul (10) ab initio și litera (a) din regulamentul de bază. Or, după cum s‑a arătat la punctul 77 de mai sus, Comisia nu a demonstrat că, prin aplicarea metodei în litigiu, a restabilit simetria dintre valoarea normală și prețul de export al tipurilor de produs fără corespondent.

În al patrulea rând, argumentul Comisiei potrivit căruia, în cadrul metodei principale prevăzute la articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, nu avea obligația de a se baza pe un „mod rezonabil”, în sensul metodei subsidiare prevăzute la acest articol, este vădit lipsit de pertinență. Astfel, după cum a constatat Curtea, referirea, în cadrul dispozițiilor acestui articol care privesc metoda subsidiară, la „orice alt mod rezonabil”, implică a fortiori că, în cadrul metodei principale, baza pe care Comisia determină valoarea normală trebuie să fie rezonabilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 martie 2012, GLS, C‑338/10, EU:C:2012:158, punctul 25). În plus, după cum s‑a arătat în mod repetat, articolul 2 alineatul (10) litera (a) impune ca estimarea valorii pe piață a diferențelor fizice, utilizată în scopul comparației echitabile, să fie rezonabilă.

În al cincilea rând, Comisia nu poate invoca faptul că a aplicat metoda în litigiu ca urmare a cererii reclamantei privind luarea în considerare, în cadrul marjei de dumping, a tranzacțiilor de export referitoare la tipurile de produs fără corespondent.

Astfel, pe de o parte, după cum s‑a amintit la punctele 57 și 108 de mai sus, în regulamentul provizoriu, Comisia a exclus pur și simplu aceste tranzacții din calculul marjei de dumping. Or, după cum amintește reclamanta în cadrul celui de al doilea aspect al prezentului motiv, o asemenea excludere contravine, potrivit Curții, obiectivului diferitor metode de calcul al marjei de dumping care este, în conformitate cu obiectivul articolului 2 alineatul (11) din regulamentul de bază, acela de a reflecta amploarea reală a dumpingului practicat. Astfel, potrivit Curții, corolarul unei asemenea excluderi este imposibilitatea Comisiei de a măsura impactul pe care aceste tranzacții îl pot avea asupra calculului menționat, așa încât aceasta nu se poate asigura că marja de dumping calculată reflectă o asemenea amploare (Hotărârea din 5 aprilie 2017, Changshu City Standard Parts Factory și Ningbo Jinding Fastener/Consiliul, C‑376/15 P și C‑377/15 P, EU:C:2017:269, punctul 55).

Pe de altă parte, după cum a arătat reclamanta în mod întemeiat în ședință, aceasta a solicitat Comisiei numai să ia în considerare tranzacțiile referitoare la tipurile de produs fără corespondent pentru determinarea valorii normale. În schimb, nu a solicitat nicidecum utilizarea metodei în litigiu pentru calcularea valorii normale a acestor tipuri de produs. Dimpotrivă, după cum rezultă din examinarea de către Tribunal a celui de al treilea aspect invocat în cadrul primului motiv al acțiunii inițiale, înainte de adoptarea Regulamentului de punere în aplicare nr. 430/2013, reclamanta s‑a opus adoptării acestei metode și chiar a propus utilizarea unei metode alternative (Hotărârea din 30 iunie 2016, Jinan Meide Casting/Consiliul, T‑424/13, EU:T:2016:378, punctul 123).

Din toate cele ce precedă rezultă că primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie să fie respins.

Reclamanta susține că, prin adoptarea unei metode care conduce la o prezumție de dumping pentru tipurile de produs fără corespondent de același nivel cu cel al tipurilor de produs direct comparabile, marja de dumping obținută în final nu reflectă amploarea reală a dumpingului practicat, cu încălcarea articolului 2 alineatul (11) din regulamentul de bază. Aceasta afirmă că metoda respectivă conduce la excluderea de facto a tranzacțiilor referitoare la acest tip de produs și se bazează pe prezumția eronată că tranzacțiile menționate nu au avut niciun impact real asupra marjei de dumping globale. În replică, reclamanta afirmă că poziția Comisiei cu privire la acest aspect este în contradicție cu Hotărârea din 5 aprilie 2017, Changshu City Standard Parts Factory și Ningbo Jinding Fastener/Consiliul (C‑376/15 P și C‑377/15 P, EU:C:2017:269).

Pe de o parte, Comisia răspunde că nu a fost exclus niciun tip de produs. Pe de altă parte, Comisia susține că, în orice caz, chiar dacă s‑ar fi constatat că metoda aplicată a exclus de facto tipurile de produs fără corespondent, această metodă nu ar constitui o încălcare a articolului 2 alineatul (11) din regulamentul de bază, din moment ce din jurisprudență și din articolul 2.4.2 din acordul antidumping rezultă că tranzacțiile de export care nu sunt comparabile pot fi excluse în vederea garantării unei comparații echitabile.

În această privință, pe de o parte, trebuie arătat de la bun început că, întrucât prezentul aspect se bazează pe postulatul potrivit căruia metoda în litigiu ar fi determinat Comisia să excludă de facto tranzacțiile referitoare la tipurile de produs fără corespondent, acesta trebuie să fie respins.

Astfel, chiar dacă metoda în litigiu a determinat Comisia să calculeze pentru toate aceste tipuri de produs o marjă de dumping identică sau cel puțin foarte asemănătoare, nu este mai puțin adevărat că luarea în considerare a acestor tipuri de produs a avut impact asupra marjei de dumping globale. În această privință, trebuie amintit că, după cum s‑a arătat la punctul 93 de mai sus, pentru a obține marja de dumping globală, Comisia însumează cuantumurile dumpingurilor obținute pentru fiecare tip de produs și obține astfel un cuantum total al dumpingului pentru produsul în cauză în întregime, pe care îl împarte ulterior la cuantumul total al tranzacțiilor de export realizate de reclamantă. În consecință, chiar dacă corespundeau, pentru fiecare dintre acestea, unei marje de dumping identice sau foarte similare, cuantumurile de dumping obținute pentru tipurile de produs fără corespondent, care au fost adăugate la cuantumurile de dumping ale altor tipuri de produs, au avut în mod necesar impact asupra marjei de dumping globale. Nu este exclus ca, după cum susține Comisia, metoda în litigiu să fi contribuit chiar la scăderea nivelului acestei marje de dumping globale.

Totuși, pe de altă parte, în măsura în care prezentul aspect echivalează cu a susține că metoda în litigiu este contrară obiectivului articolului 2 alineatul (11) din regulamentul de bază, întrucât rezultatul aplicării acestei metode nu permite să se reflecte amploarea reală a dumpingului, acesta trebuie să fie admis pe baza raționamentului prezentat la punctele 83-86 de mai sus.

Din toate cele ce precedă rezultă că cele două aspecte ale celui de al treilea motiv trebuie să fie admise, astfel încât regulamentul atacat trebuie să fie anulat. Prin urmare, nu este necesar, în principiu, să se examineze celelalte motive. [omissis]

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a cincea)

20 septembrie 2019 ( *1 )

Hotărâre ( 1 )