Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 4 februarie 2020.#Uniwersytet Wrocławski și Republica Polonă împotriva Agenției Executive pentru Cercetare (REA).#Recurs – Acțiune în anulare – Articolul 19 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene – Reprezentarea părților în acțiunile directe în fața instanțelor Uniunii – Avocat care are calitatea de terț în raport cu reclamanta – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.#Cauzele conexate C-515/17 P și C-561/17 P.

Cauzele conexate C‑515/17 P și C‑561/17 P

Uniwersytet Wrocławski și Republica Polonă

împotriva

Agenției Executive pentru Cercetare (REA)

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 4 februarie 2020

„Recurs – Acțiune în anulare – Articolul 19 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene – Reprezentarea părților în acțiunile directe în fața instanțelor Uniunii – Avocat care are calitatea de terț în raport cu reclamanta – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”

Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare – Cerințe de formă – Condiții privind semnatarul – Calitatea de terț în raport cu părțile – Recurentă reprezentată de un consilier juridic legat de aceasta printr‑un contract privind activitatea didactică – Nerespectarea cerinței de independență – Inexistență

[Statutul Curții de Justiție, art. 19 al treilea paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 51 alin. (1)]

(a se vedea punctele 55, 56, 58 și 60-69)

Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare – Cerințe de formă – Semnare de către un avocat – Noțiunea de avocat – Interpretare autonomă

[Statutul Curții de Justiție, art. 19 al treilea paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 51 alin. (1)]

(a se vedea punctul 57)

Rezumat

Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că existența unui contract privind activitatea didactică între o parte și avocatul său aduce atingere cerinței de independență a reprezentantului în justiție în fața instanțelor Uniunii. Curtea anulează, așadar, ordonanța atacată.

În Hotărârea Uniwersytet Wrocławski și Polonia/REA (cauzele conexate C‑515/17 P și C‑561/17 P), pronunțată la 4 februarie 2020, Curtea, reunită în Marea Cameră, a anulat ordonanța Tribunalului ( 1 ), care respinsese ca vădit inadmisibilă acțiunea introdusă de Universitatea din Wrocław împotriva deciziilor Agenției Executive pentru Cercetare (REA) pentru motivul că consilierul juridic care reprezintă această universitate nu îndeplinea condiția de independență impusă de Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) ( 2 ).

În cadrul unui program de cercetare, REA a încheiat cu Universitatea din Wrocław o convenție de subvenționare. S‑a dovedit însă că universitatea nu respecta prevederile acestei convenții, astfel încât REA a pus capăt convenției menționate și a adresat trei note de debit, pe care Universitatea din Wrocław le‑a achitat.

Universitatea din Wrocław a introdus ulterior la Tribunal o acțiune având ca obiect în special anularea deciziilor REA de reziliere a convenției de subvenționare și de obligare la rambursarea unei părți din subvențiile plătite. Întrucât consilierul juridic care reprezintă universitatea era legat de aceasta printr‑un contract privind activitatea didactică, Tribunalul a respins această acțiune ca vădit inadmisibilă.

Sesizată cu recursuri formulate de Universitatea din Wrocław (cauza C‑515/17 P) și de Republica Polonă (cauza C‑561/17 P), Curtea a amintit că articolul 19 din statut cuprinde două condiții distincte și cumulative în ceea ce privește reprezentarea în cadrul unor acțiuni directe formulate în fața instanțelor Uniunii a unei părți care nu este prevăzută la primele două paragrafe ale acestui articol. Prima ( 3 ) impune obligația unei astfel de părți de a fi reprezentată în fața instanțelor Uniunii de un „avocat”. Cea de a doua ( 4 ) prevede că avocatul care reprezintă această parte trebuie să fie abilitat să practice în fața unei instanțe a unui stat membru sau a unui alt stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE).

Arătând că a doua condiție era respectată de consilierul juridic al Universității din Wrocław, Curtea a examinat dacă prima condiție era îndeplinită în speță.

Aceasta a început prin a aminti că, în lipsa unei trimiteri la dreptul național al statelor membre, noțiunea de „avocat” cuprinsă la articolul 19 din statut trebuie interpretată în mod autonom și uniform, ținând seama nu numai de modul de redactare a acestei dispoziții, ci și de contextul și de obiectivul său. În această privință, Curtea a subliniat că, în conformitate cu modul de redactare a acestui articol, o „parte” care nu este prevăzută la primele două paragrafe ale articolului menționat nu este autorizată să acționeze ea însăși în fața unei instanțe a Uniunii, ci trebuie să recurgă la serviciile unui terț, mai precis ale unui avocat, spre deosebire de părțile menționate la aceste două paragrafe, care pot fi reprezentate, la rândul lor, de un agent. Curtea a precizat că obiectivul misiunii de reprezentare de către un avocat prevăzute la articolul 19 din statut constă mai ales în protejarea și în apărarea în condiții optime a intereselor mandantului, în deplină independență, precum și cu respectarea legii și a normelor profesionale și deontologice. Aceasta a amintit că noțiunea de independență a avocatului, în contextul specific al acestui articol din statut, se definește nu numai în mod negativ, și anume prin lipsa unui raport de muncă, ci și în mod pozitiv, și anume prin referire la disciplina profesională. În acest context, obligația de independență care revine avocatului nu înseamnă lipsa oricărei legături cu clientul său, ci a unor legături care aduc în mod vădit atingere capacității sale de a‑și asigura misiunea de apărare servind în condiții optime interesele clientului său.

Curtea a amintit în această privință că nu este suficient de independent de persoana juridică pe care o reprezintă avocatul care este învestit cu competențe administrative și financiare importante în cadrul acestei persoane juridice, care îi plasează funcția la un nivel executiv ridicat în cadrul său, de natură să compromită calitatea sa de terț independent, avocatul care ocupă funcții înalte de conducere în cadrul persoanei juridice pe care o reprezintă sau avocatul care deține acțiuni ale societății pe care o reprezintă și al cărei consiliu de administrație îl conduce.

Cu toate acestea, nu poate fi asimilată unor asemenea situații cea în care consilierul juridic nu numai că nu asigură apărarea intereselor Universității din Wrocław în cadrul unui raport de subordonare cu aceasta, ci, în plus, este pur și simplu legat de această universitate printr‑un contract privind activitatea didactică din cadrul său. Potrivit Curții, o asemenea legătură este insuficientă pentru a permite să se considere că acest consilier juridic se află într‑o situație care aduce în mod vădit atingere capacității sale de a apăra în cel mai bun mod și în deplină independență interesele clientului său.

În consecință, Curtea a considerat că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că simpla existență, între Universitatea din Wrocław și consilierul juridic care o reprezintă, a unui contract de drept civil privind sarcini didactice era susceptibilă să influențeze independența acestui consilier dată fiind existența unui risc ca opinia profesională a consilierului respectiv să fie, cel puțin în parte, influențată de mediul său profesional. Prin urmare, Curtea a anulat ordonanța atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunal.

( 1 ) Ordonanța din 13 iunie 2017, Uniwersytet Wrocławski/REA (T‑137/16, nepublicată, EU:T:2017:407).

( 2 ) Articolul 19 din statut.

( 3 ) Prevăzută la al treilea paragraf al articolului 19 din statut.

( 4 ) Prevăzută la al patrulea paragraf al articolului 19 din statut.