Hotărârea Curții (Camera întâi) din 23 ianuarie 2019.#Deza, a.s. împotriva Agenţiei Europene pentru Produse Chimice (ECHA).#Recurs – Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 (Regulamentul REACH) – Anexa XIV – Întocmirea unei liste de substanțe supuse autorizării – Includere în lista substanțelor candidate la o eventuală includere în anexa XIV – Actualizare privind includerea substanței ftalat de di(2‑etilhexil) (DEHP) în listă – Erori de interpretare și de aplicare a Regulamentului REACH și a principiului securității juridice – Denaturarea faptelor și a elementelor de probă – Întinderea controlului.#Cauza C-419/17 P.

Prin recursul formulat, Deza a.s. solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 11 mai 2017, Deza/ECHA (T‑115/15, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2017:329), prin care s‑a respins acțiunea acesteia având ca obiect anularea Deciziei ED/108/2014 a directorului executiv al Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) din 12 decembrie 2014 de actualizare și de completare a intrării existente privind substanța chimică ftalat de di(2‑etilhexil) (CE nr. 204‑211‑0, CAS nr. 117‑81‑7) (denumită în continuare „DEHP”) în lista substanțelor candidate (denumită în continuare „decizia în litigiu”), în vederea unei eventuale includeri în anexa XIV la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO 2006, L 396, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 60, p. 3, rectificare în JO 2007, L 136, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 895/2014 al Comisiei din 14 august 2014 (JO 2014, L 244, p. 6) (denumit în continuare „Regulamentul REACH”).

Articolul 57 din Regulamentul REACH, intitulat „Substanțe care trebuie incluse în anexa XIV”, prevede: „În anexa XIV pot fi incluse următoarele substanțe în conformitate cu procedura stabilită la articolul 58: (a) substanțele care îndeplinesc criteriile de clasificare în clasa de pericol cancerigenitate categoria 1A sau 1B în conformitate cu secțiunea 3.6 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008; (b) substanțele care îndeplinesc criteriile de clasificare în clasa de pericol mutagenicitatea celulelor embrionare categoria 1A sau 1B în conformitate cu secțiunea 3.5 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008; (c) substanțele care îndeplinesc criteriile de clasificare în clasa de pericol toxicitate pentru reproducere categoria 1A sau 1B, efecte adverse asupra funcției sexuale și fertilității sau asupra dezvoltării, în conformitate cu secțiunea 3.7 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008; (d) substanțele care sunt persistente, bioacumulative și toxice, în conformitate cu criteriile formulate în anexa XIII la prezentul regulament; (e) substanțele care sunt foarte persistente și foarte bioacumulative, în conformitate cu criteriile formulate în anexa XIII la prezentul regulament; (f) substanțele, cum ar fi cele care afectează sistemul endocrin sau cele care au proprietăți persistente, bioacumulative și toxice sau foarte persistente și foarte bioacumulative, care nu îndeplinesc criteriile menționate la litera (d) sau (e), pentru care există dovezi științifice ale unor probabile efecte grave asupra sănătății umane și a mediului, care suscită un nivel de îngrijorare echivalent cu cel pentru alte substanțe enumerate la literele (a)-(e) și care sunt identificate individual, de la caz la caz, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 59.”

Articolul 59 din Regulamentul REACH, intitulat „Identificarea substanțelor menționate la articolul 57”, prevede: „(1) Procedura stabilită în alineatele (2)-(10) de la prezentul articol se aplică în scopul identificării substanțelor care îndeplinesc criteriile menționate la articolul 57 și al întocmirii unei liste a substanțelor candidate la o eventuală includere în anexa XIV. […] […] (3) Orice stat membru poate să întocmească un dosar în conformitate cu anexa XV pentru substanțele care, în opinia sa, îndeplinesc criteriile formulate la articolul 57 și să îl transmită [ECHA] […] […] (7) Atunci când se prezintă sau se primesc observații, [ECHA] transmite dosarul Comitetului statelor membre în termen de 15 zile de la încheierea perioadei de 60 de zile menționate la alineatul (5). (8) În cazul în care, în termen de 30 de zile de la transmitere, Comitetul statelor membre ajunge la un acord unanim cu privire la identificare, [ECHA] include substanța în lista menționată la alineatul (1). [ECHA] poate să includă substanța respectivă în recomandările pe care le face în conformitate cu articolul 58 alineatul (3). (9) În cazul în care Comitetul statelor membre nu ajunge la un acord unanim, Comisia elaborează un proiect de propunere privind identificarea substanței, în termen de trei luni de la primirea avizului Comitetului statelor membre. Decizia finală privind identificarea substanței se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 133 alineatul (3). (10) [ECHA] publică și actualizează lista menționată la alineatul (1) pe pagina sa de internet, de îndată ce s‑a adoptat o decizie privind includerea unei substanțe.”

Recurenta, Deza, societate pe acțiuni de drept ceh, își desfășoară activitatea în sectorul chimic. Ea produce, comercializează și utilizează printre altele DEHP.

Printr‑o decizie din 28 octombrie 2008, directorul executiv al ECHA a inclus DEHP în „lista substanțelor candidate”, și anume lista substanțelor candidate la o eventuală includere în anexa XIV la Regulamentul REACH.

În urma adoptării Regulamentului (UE) nr. 143/2011 al Comisiei din 17 februarie 2011 (JO 2011, L 44, p. 2), DEHP a fost inclus în anexa XIV la Regulamentul REACH.

La 12 august 2013, recurenta a depus o cerere de autorizare pentru utilizarea DEHP și a anexat la aceasta o serie de studii și de documente detaliate, inclusiv un raport privind siguranța chimică, o analiză a soluțiilor de înlocuire și o analiză socio‑economică.

La 26 august 2014, Regatul Danemarcei a prezentat patru dosare conforme cu anexa XV la acest regulament, propunând, pe de o parte, ca DEHP și alte trei substanțe chimice, și anume ftalatul de dibutil (denumit în continuare „DBP”), ftalatul de benzil și de butil (denumit în continuare „BBP”) și ftalatul de diisobutil (denumit în continuare „DIBP”), să fie de asemenea identificate drept substanțe care afectează sistemul endocrin pentru care ar exista dovezi științifice ale unor probabile efecte grave asupra sănătății umane, precum și a mediului și, pe de altă parte, ca lista substanțelor candidate să fie completată în acest sens.

Propunerea inițială a Regatului Danemarcei a fost supusă unei consultații a părților interesate. Mai multe state membre și câteva entități nestatale, printre care se află și recurenta, și‑au prezentat observațiile.

În cadrul examinării acestor dosare, a rezultat că, în urma opoziției mai multor reprezentanți ai statelor membre, propunerea inițială a Regatului Danemarcei nu urma să fie aprobată în unanimitate. Numai identificarea DEHP drept substanță care afectează sistemul endocrin, putând avea efecte grave asupra mediului, nu a întâmpinat opoziție din partea membrilor Comitetului statelor membre.

Ținând seama de acest rezultat, Regatul Danemarcei și‑a împărțit propunerea inițială în opt părți, și anume: – în patru părți privind identificarea celor patru substanțe chimice DBP, BBP, DIBP și DEHP drept substanțe care afectează sistemul endocrin, putând avea efecte grave asupra sănătății umane, în sensul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH, și privind completarea, prin această nouă identificare, a intrării existente pentru aceste patru substanțe în lista substanțelor candidate; – în patru părți privind identificarea acestor patru substanțe chimice drept substanțe care afectează sistemul endocrin, putând avea efecte grave asupra mediului, în sensul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH și privind completarea, prin această nouă identificare, a intrării existente pentru aceste patru substanțe în lista substanțelor candidate.

Comitetul statelor membre nu a ajuns la un acord unanim în ceea ce privește părțile din propunerea inițială a Regatului Danemarcei care vizau identificarea substanțelor DEHP, DBP, BBP și DIBP drept substanțe care afectează sistemul endocrin pentru care ar exista dovezi științifice ale unor probabile efecte grave asupra sănătății umane.

În schimb, acest comitet a aprobat în unanimitate partea din propunere care urmărea identificarea DEHP drept substanță care afectează sistemul endocrin pentru care ar exista dovezi științifice ale unor probabile efecte grave asupra mediului.

La 12 decembrie 2014, directorul executiv al ECHA a adoptat decizia în litigiu, actualizând și completând intrarea existentă privind DEHP în lista substanțelor candidate și identificând această substanță drept substanță ce posedă proprietăți care afectează sistemul endocrin, pentru care există dovezi științifice ale unor probabile efecte grave asupra mediului, care suscită un nivel de îngrijorare echivalent cu cel pentru alte substanțe enumerate în Regulamentul REACH.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 5 martie 2015, Deza a introdus o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins această acțiune.

Recurenta solicită Curții: – anularea hotărârii atacate; – anularea deciziei în litigiu; – obligarea ECHA la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul prezentei proceduri de recurs, precum și al procedurii în fața Tribunalului.

ECHA solicită Curții: – respingerea recursului ca nefondat; – obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul prezentei proceduri de recurs, precum și al procedurii în fața Tribunalului, inclusiv a celor din cadrul procedurii privind măsurile provizorii.

Regatul Danemarcei și Regatul Suediei susțin concluziile formulate de ECHA.

Prin intermediul primului motiv, împărțit în trei aspecte, Deza susține că Tribunalul, atunci când a statuat, la punctele 48-82, precum și 85-98 și 105-132 din hotărârea atacată, că ECHA dispunea de competența de a adopta decizia în litigiu și că aceasta din urmă a fost adoptată în urma unei proceduri legale, a săvârșit o eroare de drept.

Recurenta susține că ECHA nu dispune nici de competența explicită, nici de competența implicită de a completa o identificare existentă privind DEHP. Ea subliniază că Tribunalul a recunoscut că nici dreptul general al Uniunii, nici Regulamentul REACH, mai precis articolul 59 alineatul (8) din acesta din urmă, nu atribuiau în mod expres agenției o asemenea competență. Ea arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că din cuprinsul articolului 59 alineatul (8) din Regulamentul REACH, referitor la procedura de identificare a substanțelor vizate la articolul 57 din acest regulament, rezulta că ECHA era abilitată în mod implicit să completeze identificarea existentă privind DEHP.

Recurenta arată în această privință că Tribunalul a încălcat Hotărârile Curții din 15 martie 2017, Polynt/ECHA (C‑323/15 P, EU:C:2017:207) și Hitachi Chemical Europe și Polynt/ECHA (C‑324/15 P, EU:C:2017:208), din care ar reieși că, atunci când o substanță chimică a fost considerată ca putând fi inclusă în lista substanțelor supuse autorizării prevăzută în anexa XIV la Regulamentul REACH pentru motivul că întrunește unul dintre criteriile prezentate la literele (a)-(e) ale articolului 57 din acest regulament, ea nu ar mai putea fi identificată ca fiind o substanță care întrunește criteriile stabilite la litera (f) a acestui articol.

Potrivit Deza, articolul 57 litera (f) din Regulamentul REACH privește identificarea substanțelor care nu pot fi identificate pe baza criteriilor prevăzute la articolul 57 literele (a)-(e) din acest regulament sau care nu au fost încă identificate și incluse în lista substanțelor candidate pe baza acestor criterii. Or, nu aceasta ar fi situația DEHP, care ar fi fost identificată în aplicarea articolului 57 litera (c) din regulamentul respectiv, cu șase ani înainte de adoptarea deciziei în litigiu.

Potrivit recurentei, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a recunoscut ECHA o asemenea competență implicită, în condițiile în care existența unei competențe implicite ar constitui o derogare de la principiul atribuirii competențelor consacrat la articolul 13 alineatul (2) TUE, care ar trebui să fie de strictă interpretare și care ar presupune că respectiva competență implicită recunoscută este necesară pentru atingerea obiectivului Regulamentului REACH și, mai precis, pentru asigurarea efectului util al acestuia. Ea arată că, prin conferirea către ECHA a unei asemenea competențe implicite, competențele acestei agenții astfel cum sunt delimitate de Regulamentul REACH sunt extinse substanțial, cu încălcarea principiului atribuirii competențelor.

Recurenta susține de asemenea că, atunci când a considerat că ECHA putea completa identificarea existentă a DEHP, Tribunalul ar fi aplicat în mod eronat doctrina competențelor implicite interne. Ea amintește că Tribunalul a indicat, la punctul 52 din hotărârea atacată, că, „[d]esigur, termenii «[ECHA] include această substanță în lista menționată», care figurează la articolul 59 alineatul (8) din Regulamentul [REACH], privesc în primul rând situația în care Comitetului statelor membre îi este transmis un dosar elaborat în conformitate cu anexa XV la acest regulament care privește o substanță ce nu a fost încă supusă atenției acestuia”. Ea apreciază că Tribunalul a statuat în mod eronat, la punctul 53 din această hotărâre, că „nu se poate deduce că Comitetul statelor membre nu este competent decât pentru identificarea substanțelor care nu au fost încă incluse în lista substanțelor candidate”.

Ea arată că, dacă respectiva competență implicită a agenției ar fi necesară pentru a asigura efectul util al Regulamentului REACH, Curtea nu ar fi exclus, prin jurisprudența sa, identificarea substanței în aplicarea articolului 57 litera (f) din acest regulament, în condițiile în care această substanță a fost deja identificată anterior în temeiul uneia dintre literele (a)-(e) ale articolului 57 din regulamentul menționat.

În plus, recurenta susține că reiese din articolul 58 alineatul (8) din Regulamentul REACH, care atribuie în mod expres Comisiei, iar nu ECHA, competența de a retrage din anexa XIV la acest regulament substanțele care nu mai îndeplinesc criteriile vizate la articolul 57 din acesta, că, dacă legiuitorul Uniunii ar fi urmărit să prevadă în regulamentul menționat o procedură care să permită completarea sau modificarea unei liste de substanțe și să încredințeze această sarcină unei agenții precum ECHA, ar fi prevăzut‑o în mod explicit.

ECHA consideră că argumentul recurentei potrivit căruia identificarea în temeiul articolului 57 literele (a)-(e) din Regulamentul REACH împiedică identificarea în temeiul articolului 57 litera (f) din acest regulament este inadmisibil în măsura în care nu a fost prezentat în fața Tribunalului. Ea concluzionează că argumentele prezentate în ansamblu sunt, în orice caz, neîntemeiate.

Regatul Danemarcei, precum și Regatul Suediei consideră că argumentele recurentei nu sunt întemeiate.

În ceea ce privește jurisprudența Curții invocată de recurentă și menționată la punctul 22 din prezenta hotărâre, trebuie amintit mai întâi că decizia în litigiu a fost adoptată în temeiul articolului 59 alineatul (8) din Regulamentul REACH. În această privință, trebuie arătat că articolul 59 din Regulamentul REACH descrie procedura identificării substanțelor care îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 57 din Regulamentul REACH în vederea includerii lor în lista substanțelor candidate, care servește drept bază pentru elaborarea anexei XIV. Atunci când substanța vizată este inclusă în această anexă XIV, această substanță nu mai poate fi utilizată sau introdusă pe piață decât în cazul în care a fost acordată o autorizație pentru o utilizare specifică în temeiul articolului 60 din același regulament.

Interpretarea propusă de recurentă cu privire la Hotărârile din 15 martie 2017, Polynt/ECHA (C‑323/15 P, EU:C:2017:207) și Hitachi Chemical Europe și Polynt/ECHA (C‑324/15 P, EU:C:2017:208), rezultă însă dintr‑o interpretare eronată a acestora. La punctul 24 din fiecare dintre aceste hotărâri, Curtea a considerat că articolul 57 literele (a)-(c) din Regulamentul REACH vizează mai întâi substanțele care îndeplinesc criteriile de clasificare drept substanțe cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere, categoria 1A sau 1B, în conformitate cu secțiunile 3.5-3.7 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 (JO 2008, L 353, p. 1). În continuare, acest articol 57 literele (d) și (e) vizează substanțele care sunt persistente, bioacumulative și toxice și pe cele care sunt foarte persistente și foarte bioacumulative, în conformitate cu criteriile menționate în anexa XIII la Regulamentul REACH. Aceste criterii se întemeiază pe evaluarea pericolelor prezentate de substanțele respective. În sfârșit, articolul 57 litera (f) din respectivul regulament vizează toate celelalte substanțe care nu îndeplinesc niciunul dintre criteriile anterioare, dar „pentru care există dovezi științifice ale unor probabile efecte grave asupra sănătății umane și a mediului, care suscită un nivel de îngrijorare echivalent cu cel pentru alte substanțe enumerate la literele (a)-(e) și care sunt identificate individual, de la caz la caz, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 59” (Hotărârea din 15 martie 2017, Polynt/ECHA, C‑323/15 P, EU:C:2017:207, punctul 24).

Curtea a precizat că articolul 57 litera (f) din Regulamentul REACH instituie un mecanism autonom care permite să se identifice ca prezentând motive de îngrijorare deosebită substanțe care nu au fost deja desemnate ca atare potrivit acestei dispoziții (Hotărârile din 15 martie 2017, Polynt/ECHA, C‑323/15 P, EU:C:2017:207, punctul 25, și Hitachi Chemical Europe și Polynt/ECHA, C‑324/15 P, EU:C:2017:208, punctul 25). Astfel cum Curtea a afirmat la punctul 29 din fiecare dintre hotărârile respective, domeniul de aplicare al articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH se întinde în mod expres la perturbatorii endocrini, chiar dacă acest tip de efecte nu se încadrează în nicio clasă de pericol enumerată în această anexă.

În această privință, Curtea a arătat la punctele 24-40 din Hotărârile din 15 martie 2017, Polynt/ECHA (C‑323/15 P, EU:C:2017:207) și Hitachi Chemical Europe și Polynt/ECHA (C‑324/15 P, EU:C:2017:208), că identificarea unei substanțe în temeiul acestei dispoziții presupunea întrunirea a două condiții cumulative, și anume, pe de o parte, că este probabil ca substanța vizată să aibă efecte grave asupra sănătății umane sau a mediului și, pe de altă parte, că aceste efecte „suscită un nivel de îngrijorare echivalent” cu cel pentru alte substanțe enumerate la literele (a)-(e) ale articolului 57 din Regulamentul REACH. Dacă a considerat că prima condiție impunea o analiză a pericolelor rezultate din proprietățile intrinseci ale substanței vizate, situația nu era aceeași în ceea ce privește cea de a doua condiție. Astfel, pentru a stabili dacă o substanță suscită „un nivel de îngrijorare echivalent”, în sensul articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH, Curtea a apreciat că nu era necesar să se restrângă natura preocupărilor care pot fi luate în considerare doar la pericolele rezultate din proprietățile intrinseci ale substanței vizate.

Astfel, contrar celor afirmate de recurentă și după cum avocatul general a arătat la punctele 50-56 din concluzii, din Hotărârile din 15 martie 2017, Polynt/ECHA (C‑323/15 P, EU:C:2017:207) și Hitachi Chemical Europe și Polynt/ECHA (C‑324/15 P, EU:C:2017:208), nu reiese că articolul 57 litera (f) din Regulamentul REACH trebuie interpretat în sensul că o substanță chimică precum DEHP, care a fost inclusă deja în lista substanțelor candidate pentru o proprietate periculoasă care întrunește criteriile prevăzute la articolul 57 litera (c) din acest regulament, nu poate fi apoi identificată și în aplicarea articolului 57 litera (f) din regulamentul menționat pentru o proprietate intrinsecă diferită.

Astfel, la punctele 24-40 din aceste hotărâri, Curtea a prezentat criteriile în aplicarea cărora o substanță poate fi identificată în temeiul uneia dintre literele (a)-(f) ale articolului 57 din Regulamentul REACH, fără a prevedea o limitare a motivelor pentru care o substanță poate fi inclusă în lista substanțelor candidate. În consecință, Tribunalul a putut considera, fără a săvârși o eroare de drept, că nu era exclus ca proprietățile intrinseci ale unei substanțe să poată corespunde mai multor motive prevăzute la articolul 57 literele (a)-(f) din Regulamentul REACH.

Nici argumentul recurentei referitor la aplicarea eronată de către Tribunal a doctrinei competențelor implicite nu poate fi admis. Astfel cum avocatul general a arătat la punctul 63 din concluzii, din cuprinsul punctului 54 din hotărârea atacată rezultă că, pentru a recunoaște competența ECHA de a adopta decizia în litigiu, Tribunalul a considerat că nici textul articolului 57 și al articolului 59 alineatul (8) din Regulamentul REACH, nici textul vreunei alte dispoziții a acestuia nu interziceau ECHA să verifice dacă o substanță poseda alte proprietăți intrinseci decât cele care au condus la includerea inițială a acestei substanțe în lista substanțelor candidate. Pe de altă parte, la punctul 55 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că identificarea unei substanțe ca întrunind criteriile unei alte litere a articolului 57 din Regulamentul REACH decât cea care a condus la includerea inițială în lista substanțelor candidate lua, din punct de vedere tehnic, forma unei completări privind intrarea existentă. Potrivit Tribunalului, acesta este sensul în care trebuie înțeles argumentul ECHA potrivit căruia aceasta dispune de o „competență implicită” de a completa o intrare existentă.

În speță, la momentul identificării DEHP în temeiul articolului 57 litera (c) din Regulamentul REACH, informațiile disponibile nu erau suficiente pentru a se concluziona că efectele adverse ale substanței asupra mediului întruneau criteriile de identificare vizate la articolul 57 litera (f) din acest regulament. Astfel cum Tribunalul a constatat la punctele 57 și 58 din hotărârea atacată, o substanță chimică posedă proprietăți diverse care nu sunt susceptibile să genereze riscuri de natură diferită.

Este necesar să se considere, în această privință, după cum avocatul general a expus la punctele 76 și 77 din concluzii, că negarea competenței ECHA de a completa o identificare existentă privind o substanță chimică pentru motivul că această substanță a fost identificată deja ar conduce la un rezultat eronat și contrar obiectivelor Regulamentului REACH. Astfel, o asemenea interpretare a acestui regulament ar avea drept consecință fixarea aprecierii științifice a substanței respective la momentul identificării sale inițiale și ar fi contrară însăși misiunii ECHA de „evaluare a pericolelor pe care le prezintă substanțele”, așa cum este prevăzută de regulamentul menționat, în condițiile în care această evaluare, pentru a fi eficientă și efectivă, trebuie să poată fi realizată și ulterior identificării inițiale, pentru a putea fi completată cu noi date științifice.

Astfel, fără a săvârși o eroare de drept, Tribunalul a statuat că ECHA era abilitată să completeze intrările existente în lista substanțelor candidate cu noi motive în sensul articolului 57 din Regulamentul REACH.

În consecință, trebuie să se respingă primul aspect al prezentului motiv.

Recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că procedura de adoptare a deciziei în litigiu era legală, deși Regatul Danemarcei, care a prezentat un dosar în scopul includerii a patru substanțe chimice, dintre care DEHP, în lista substanțelor candidate, a înlocuit propunerea sa inițială cu o nouă propunere în care doar propunerea privind includerea DEHP era menținută.

Propunerea inițială, care urmărea completarea Regulamentului REACH cu o nouă identificare a patru substanțe dintre care DEHP, în aplicarea articolului 57 litera (f) din acest regulament și care trebuia să facă obiectul unui vot comun, a fost înlocuită cu o nouă propunere prezentată în opt părți, vizând identificarea suplimentară a unor substanțe chimice și care urma să fie supusă unui vot separat.

Recurenta susține că această modificare a propunerii daneze a avut consecința că a permis adoptarea deciziei în litigiu. Ea apreciază astfel că, în speță, Comitetul statelor membre nu ar fi ajuns la un acord unanim pe baza propunerii inițiale. Ea amintește în această privință că, în temeiul unei jurisprudențe constante a Curții, o neregularitate procedurală nu determină anularea în tot sau în parte a unei decizii decât dacă s‑a stabilit că, în lipsa acestei neregularități, decizia atacată ar fi putut avea un conținut diferit. Procedura de adoptare în cauză ar fi contrară Regulamentului REACH și jurisprudenței Curții, iar Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a apreciat că nu aceasta era situația.

ECHA și Regatul Danemarcei apreciază că al doilea aspect al acestui motiv nu este întemeiat.

Trebuie remarcat în primul rând că, astfel cum Tribunalul a amintit la punctul 85 din hotărârea atacată, procedura de identificare a substanțelor vizate la articolul 57 din Regulamentul REACH, prevăzută la articolul 59 din acest regulament, are ca scop să asigure că statele membre și părțile interesate de această procedură pot fi ascultate înainte de elaborarea unei decizii de a include o substanță în lista substanțelor candidate. Pe de altă parte, după cum Tribunalul a observat în mod întemeiat la punctul 86 din hotărârea atacată, articolul 59 din Regulamentul REACH nu precizează modul în care trebuie prezentate mai multe propuneri de identificare a unei substanțe drept substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită, în sensul articolului 57 din acest regulament.

De asemenea, astfel cum Tribunalul a constatat în mod întemeiat la punctul 86 din hotărârea atacată, Regulamentul REACH nu conține nicio dispoziție care să interzică unui stat membru să modifice sau să retragă în cursul procedurii una sau mai multe dintre propunerile sale de includere privind substanțele care apreciază că întrunesc criteriile prevăzute la articolul 57 din acest regulament.

În plus, aceste două articole nu prevăd nicio obligație de a regrupa propuneri în unul și același document atunci când aceste propuneri sunt adresate în același timp de același autor.

În speță, astfel cum Tribunalul a arătat la punctul 88 din hotărârea atacată, Regatul Danemarcei nu a procedat decât la o împărțire a propunerii sale inițiale în opt părți distincte. Această împărțire a fost urmată de o retragere parțială a propunerilor privind DBP, BBP și DIBP, în măsura în care aceste propuneri priveau efectele grave asupra mediului, în timp ce propunerea privind DEHP a fost menținută.

În ceea ce privește partea din propunere referitoare la DEHP, trebuie arătat că Tribunalul a constatat, la punctul 89 din hotărârea atacată, că recurenta nu a demonstrat în ce măsură conținutul material al propunerii inițiale a Regatului Danemarcei era diferit de cel al propunerii care a făcut obiectul votului în cadrul reuniunii Comitetului statelor membre care a avut loc între 8 și 11 decembrie 2014.

În sfârșit, Tribunalul a constatat, la punctele 93 și 94 din hotărârea atacată, că acordul unanim al Comitetului statelor membre referitor la DEHP nu era afectat de neregularitate pentru motivul că nu s‑ar întemeia decât pe „efectele grave asupra mediului” ale acestei substanțe, în timp ce motivele de identificare a acesteia din urmă, care figurau în propunerea de identificare inițială și în dosarul prezentat în conformitate cu anexa XV la Regulamentul REACH, priveau „efectele grave asupra sănătății umane și a mediului” ale substanței respective. Astfel, din textul articolului 57 litera (f) din acest regulament rezultă că proprietățile vizate în cuprinsul acestei dispoziții sunt cele care pot avea efecte grave fie asupra sănătății umane, fie asupra mediului, aceste criterii fiind alternative.

În consecință, este necesar ca al doilea aspect al primului motiv să fie respins.

Recurenta apreciază că decizia în litigiu și procedura desfășurată de ECHA înainte de adoptarea acestei decizii nu sunt conforme cu procedura juridic‑obligatorie prevăzută de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene și că, în consecință, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a respins argumentația pe care a dezvoltat‑o în această privință în fața sa.

Decizia nr. 1386/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 noiembrie 2013 privind un Program general al Uniunii de acțiune pentru mediu până în 2020 intitulat „O viață bună, în limitele planetei noastre” (JO 2013, L 354, p. 171) prevede că „Uniunea va elabora criterii armonizate bazate pe riscuri pentru identificarea perturbatorilor endocrini […] în întreaga legislație relevantă a Uniunii”. Din această decizie ar reieși că criteriile de aplicare armonizate elaborate de Uniune în vederea identificării substanțelor care afectează sistemul endocrin trebuie aplicate în cadrul tuturor textelor din dreptul Uniunii, inclusiv Regulamentul REACH. Ar reveni Comisiei sarcina de a adopta aceste criterii. Recurenta arată în această privință că, în temeiul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (JO 2012, L 167, p. 1), Comisia era obligată să adopte cel târziu la 13 decembrie 2013 acte de specificare a criteriilor științifice pentru determinarea proprietăților care perturbă sistemul endocrin. De asemenea, Comisia ar fi fost obligată să prezinte la 14 decembrie 2013 cel târziu propuneri de măsuri privind criteriile științifice specifice pentru determinarea substanțelor care perturbă sistemul endocrin.

Recurenta susține astfel că competența de stabilire a criteriilor în scopul identificării substanțelor periculoase aparține Comisiei, care nu ar fi exercitat‑o. ECHA nu ar dispune însă, într‑o asemenea situație, de competența de a determina ea însăși aceste criterii. Astfel, identificarea substanței DEHP în aplicarea articolului 57 litera (c) din Regulamentul REACH în temeiul propriilor criterii ad‑hoc ale agenției ar fi nelegală.

Potrivit recurentei, Tribunalul a considerat în mod eronat că ECHA nu a săvârșit un abuz de putere prin faptul că a stabilit ea însăși propriile criterii de identificare, deși anumite norme de drept al Uniunii nu confereau o asemenea competență acestei agenții.

ECHA, Regatul Danemarcei, precum și Regatul Suediei resping argumentele recurentei.

În ceea ce privește Decizia nr. 1386/2013, astfel cum avocatul general a constatat la punctele 100 și 101 din concluzii, Tribunalul a considerat în esență la punctele 120 și 121 din hotărârea atacată, fără a săvârși o eroare de drept, că aceasta avea un caracter programatic care reieșea clar din termenii utilizați în a doua teză a celui de al treilea paragraf al punctului 50 din anexa la această decizie, și anume Uniunea „va elabora” criterii armonizate.

În ceea ce privește Regulamentul nr. 528/2012, Tribunalul a indicat în mod întemeiat, la punctul 109 din hotărârea atacată, că acest regulament, după cum rezultă din articolul 2 alineatul (3) litera (j), se aplică fără a aduce atingere Regulamentului REACH. Astfel, întocmai ca Decizia nr. 1386/2013, Regulamentul nr. 528/2012 nu are vocația de a pune în discuție aplicabilitatea criteriilor de identificare a perturbatorilor endocrini, prevăzute la articolul 57 din Regulamentul REACH și aplicate de ECHA în cadrul procedurii prevăzute la articolul 59 din acest regulament.

Aceeași situație este valabilă în ceea ce privește punctul 3.6.5 din anexa II la Regulamentul nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (JO 2009, L 309, p. 1). Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 103 din concluzii, în mod întemeiat Tribunalul a constatat, la punctele 117 și 118 din hotărârea atacată, că din această dispoziție rezultă că este posibil să se verifice dacă o substanță are efecte care perturbă sistemul endocrin și care pot fi adverse, nu doar „în baza evaluării liniilor directoare privind testarea adoptate la nivel[ul Uniunii] sau internațional”, ci și pe baza „altor date și informații disponibile”, inclusiv a unei analize a literaturii științifice, efectuate de [Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară]”.

În sfârșit, fără a săvârși o eroare de drept, Tribunalul a considerat că foaia de parcurs a Comisiei din anul 2014 nu avea forță juridică obligatorie.

Or, în lipsa unei definiții armonizate, Regulamentul REACH autorizează ECHA să continue să gestioneze un sistem integrat de control al substanțelor chimice care include înregistrarea, evaluarea, precum și autorizarea și, eventual, restricționarea utilizării acestora (Hotărârile din 15 martie 2017, Hitachi Chemical Europe și Polynt/ECHA, C‑324/15 P, EU:C:2017:208, punctul 20), care trebuie să includă, în scop de efectivitate și de eficacitate, perturbatorii endocrini.

Rezultă din cele ce precedă că este necesar să se înlăture al treilea aspect al primului motiv și, în consecință, să se respingă primul motiv în totalitate.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta arată că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, la punctele 135-153 din hotărârea atacată, că decizia în litigiu nu era contrară principiului securității juridice în timp ce ar fi generat o situație juridică confuză, imprecisă și imprevizibilă pentru recurentă.

Recurenta susține că identificarea actuală a substanței DEHP în anexa XIV la Regulamentul REACH în aplicarea articolului 57 litera (c) din acest regulament, completată cu o nouă identificare în aplicarea articolului 57 litera (f) din regulamentul respectiv, este problematică. Ea dorește să știe în această privință dacă vor fi stabilite noi termene pentru depunerea cererii de autorizare a DEHP identificat în aplicarea articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH, termenul pentru depunerea unei asemenea cereri potrivit legislației în vigoare expirând la 21 august 2013. Ea se întreabă care este „soarta” cererii de autorizare actuale pe care a prezentat‑o pentru DEHP în aplicarea articolului 57 litera (c) din Regulamentul REACH și care este impactul utilizării DEHP în dispozitivele medicale, nevizate în mod global de acest regulament, deși o asemenea utilizare nu ar necesita, potrivit textelor actuale, o autorizație în sensul titlului VII din regulamentul respectiv.

Tribunalul însuși ar fi admis în mod expres, la punctul 146 din hotărârea atacată, că, dacă anexa XIV la Regulamentul REACH era completată cu o nouă identificare a DEHP în aplicarea articolului 57 litera (f) din acest regulament, „cererea de autorizare [a acestei substanțe identificate potrivit articolului 57 litera (c) din regulamentul respectiv prezentată de recurentă] [trebuia] modificată astfel încât să țină seama de această evoluție”, iar „recurenta [ar trebui] să țină seama de această modificare a anexei XIV” la Regulamentul REACH. Cu toate acestea, Tribunalul nu ar indica modul în care ar trebui să fie efectuată respectiva „modificare”, nici nu ar trimite la o dispoziție concretă a Regulamentului REACH sau la un alt text care să reglementeze această chestiune.

ECHA contestă argumentația recurentei.

Trebuie arătat că Tribunalul a examinat, la punctele 133-153 din hotărârea atacată, dacă decizia în litigiu nu încălca principiile previzibilității, securității juridice și protecției încrederii legitime.

Tribunalul, după ce a amintit că principiile securității juridice și protecției încrederii legitime constituiau principii generale de drept al Uniunii, a verificat dacă decizia în litigiu îndeplinea cerințele care rezultau din aceste principii.

El a arătat astfel, la punctele 135 și 137 din hotărârea atacată, că din jurisprudența Curții reiese că principiul securității juridice impune în special ca normele de drept să fie clare și precise, iar efectele lor să fie previzibile, mai ales atunci când pot produce consecințe defavorabile pentru persoanele fizice și pentru întreprinderi și că, în ceea ce privește principiul protecției încrederii legitime, Curtea a statuat că nu se poate invoca încălcarea acestui principiu în cazul în care administrația nu a furnizat asigurări precise (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 decembrie 2017, Global Starnet, C‑322/16, EU:C:2017:985, punctul 46 și jurisprudența citată).

Astfel, posibilitatea de a invoca principiul protecției încrederii legitime este deschisă oricărui agent economic pe care o instituție l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate. Constituie în această privință asigurări de natură să dea naștere unor asemenea speranțe, indiferent de forma în care sunt comunicate, informații precise, necondiționate, concordante și emise de surse autorizate și de încredere (Hotărârea din 14 martie 2013, Agrargenossenschaft Neuzelle, C‑545/11, EU:C:2013:169, punctele 24 și 25, precum și jurisprudența citată).

În schimb, în situația în care un operator economic prudent și avizat este în măsură să prevadă adoptarea unei măsuri a Uniunii de natură a‑i afecta interesele, acesta nu poate invoca beneficiul principiului protecției încrederii legitime atunci când este adoptată această măsură (Hotărârea din 14 martie 2013, Agrargenossenschaft Neuzelle, C‑545/11, EU:C:2013:169, punctul 26).

Tribunalul a căutat să stabilească dacă, în conformitate cu cerințele principiului securității juridice, decizia în litigiu enunța în mod clar temeiul său juridic, precum și efectele sale juridice. El a constatat că această decizie făcea trimitere în mod clar la articolul 59 alineatul (8) din Regulamentul REACH ca temei juridic pentru adoptarea sa. El a considerat de asemenea, în mod întemeiat, că recurenta era în măsură să cunoască fără ambiguitate sfera acestei decizii, întrucât reieșea clar din aceasta că urmărea să completeze intrarea existentă referitoare la DEHP în lista substanțelor candidate printr‑o identificare, în aplicarea articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH.

Pe de altă parte, nu reiese din hotărârea atacată că Tribunalul ar fi creat el însuși o situație de insecuritate juridică. Ca urmare a acestei hotărâri, clasarea DEHP a fost confirmată, iar această substanță chimică va continua să fie evaluată în conformitate cu Regulamentul REACH.

Astfel, în mod întemeiat Tribunalul a apreciat că recurenta nu a prezentat niciun element de natură să demonstreze că o instituție sau o agenție a Uniunii i‑au furnizat în mod direct asigurări precise. Tribunalul a putut aprecia, în consecință, că decizia în litigiu nu încălca principiile securității juridice și protecției încrederii legitime.

În aceste condiții, al doilea motiv de recurs trebuie respins ca nefondat.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurenta arată că Tribunalul, la punctele 163-202 din hotărârea atacată, a examinat decizia în litigiu fără a respecta cerințele privind întinderea controlului jurisdicțional al deciziilor instituțiilor și organelor Uniunii și a denaturat în plus faptele și dovezile care i‑au fost prezentate.

Potrivit recurentei, chiar dacă larga putere de apreciere a instituțiilor Uniunii, în special pentru examinarea unor elemente științifice și tehnice foarte complexe, este supusă unui control jurisdicțional limitat, acest control jurisdicțional impune ca instituțiile Uniunii, autoare ale actului în cauză, să fie în măsură să stabilească în fața Curții că acest act a fost adoptat „prin exercitarea efectivă a puterii lor de apreciere”, care presupune luarea în considerare a tuturor elementelor și împrejurărilor relevante ale situației pe care acest act a urmărit să o reglementeze.

Recurenta consideră de asemenea că Tribunalul a denaturat dovezile atunci când a apreciat că studiile pe care se întemeia dosarul elaborat în conformitate cu anexa XV la Regulamentul REACH referitor la DEHP (denumit în continuare „documentul de sprijin”) nu constituiau decât o parte din totalitatea elementelor de probă examinate de Comitetul statelor membre. Ea arată că niciunul dintre studiile științifice realizate asupra peștilor după anul 2008 nu arată că DEHP are efecte adverse asupra sănătății umane și a mediului, ceea ce, și în opinia Tribunalului, ar fi o condiție pentru ca această substanță să fie identificată în aplicarea articolului 57 litera (f) din Regulamentul REACH.

Recurenta susține pe de altă parte că documentul de sprijin se întemeiază pe studii științifice care au fost realizate pe șobolani și care au avut consecințe la nivelul efectelor substanței DEHP nu doar asupra mediului, ci și a sănătății umane în caz de expunere directă la DEHP, deși se punea problema de a „demonstra” efectul acestei substanțe asupra mediului. Un asemenea demers ar fi incorect din punct de vedere științific. Tribunalul ar fi omis în mod eronat să țină seama de această împrejurare în hotărârea atacată.

ECHA arată, ca răspuns, că al treilea motiv este lipsit de temei și că elementele de probă au fost examinate în mod corect.

Tribunalul a examinat dovezile și studiile științifice care au stat la baza deciziei în litigiu la punctele 157-202 din hotărârea atacată, în cadrul unei analize lungi și minuțioase care îndeplinește cerințele unui control jurisdicțional efectiv.

După ce a amintit principiile jurisprudențiale care reglementează intensitatea controlului jurisdicțional privind aprecierea elementelor factuale de ordin științific și tehnic extrem de complexe, acesta s‑a referit la ansamblul studiilor științifice asupra peștilor și a șobolanilor care făceau parte din documentul de sprijin.

Tribunalul s‑a referit în special, în mod explicit, la concluziile a numeroase studii asupra peștilor privind perturbarea sistemului lor endocrin în urma unei expuneri la DEHP.

La punctul 166 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat însă că, „astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 5.1.6 din documentul de sprijin, potrivit unei aprecieri globale a unei părți a studiilor utilizate, este foarte probabil ca modul de acțiune estrogenic al DEHP să aibă efecte adverse asupra caracteristicilor fenotipice sexuale și de reproducere a peștilor masculi și femele. Această împrejurare, precum și efectele DEHP, astfel cum au fost observate în studiile asupra șobolanilor, efecte pe care le menționează capitolul 4 din documentul de sprijin, sunt suficiente pentru a se ajunge la concluzia că DEHP poate avea efecte adverse asupra mediului”.

Or, din dosarul de care dispune Curtea pare să reiasă că studiile asupra șobolanilor urmăresc să stabilească efectele DEHP asupra sănătății umane, iar nu asupra mediului.

Rezultă că Tribunalul a denaturat elementele de probă referindu‑se la studiile asupra șobolanilor care au avut consecințe la nivelul efectelor DEHP asupra sănătății umane în caz de expunere directă la DEHP, pentru a deduce că această substanță avea efecte asupra mediului.

Cu toate acestea, conform unei jurisprudențe constante a Curții, dacă motivele unei decizii a Tribunalului conțin o încălcare a dreptului Uniunii, însă dispozitivul acesteia apare ca fiind întemeiat pentru alte motive de drept, o asemenea încălcare nu este de natură să determine anularea acestei decizii și este necesar să se procedeze la o substituire de motive (Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Mamoli Robinetteria/Comisia, C‑619/13 P, EU:C:2017:50, punctul 107 și jurisprudența citată).

Deși, la punctul 166 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑a referit în mod eronat la studiile asupra șobolanilor, acesta a făcut de asemenea referire la acest punct la studiile asupra peștilor, care demonstrează efectele DEHP asupra mediului. Astfel, aprecierea efectuată de Tribunal cu privire la numărul important al studiilor asupra peștilor și efectul DEHP asupra sistemului lor endocrin este suficientă pentru a justifica respingerea de către Tribunal a motivului întemeiat pe insuficiența dovezilor științifice.

Având în vedere aceste considerații, al treilea motiv trebuie înlăturat ca inoperant.

Recurenta arată că Tribunalul a încălcat drepturile fundamentale și principiile consacrate în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”) și în Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). Interpretând și aplicând în mod eronat dreptul Uniunii, Tribunalul ar fi încălcat de asemenea drepturile recurentei și principiile consacrate în CEDO și în cartă, în special dreptul la un proces echitabil prevăzut la articolul 6 din CEDO și la articolul 47 din cartă, dreptul de a se bucura de bunurile sale conform articolului 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO și articolului 17 din cartă, precum și principiul securității juridice.

ECHA contestă argumentația recurentei.

Trebuie constatat mai întâi că acest motiv este vădit lipsit de orice motivare și precizie în măsura în care nu conține decât enunțarea abstractă a unor norme de drept pe care Tribunalul le‑ar fi încălcat și nu este însoțit de nicio argumentație.

Or, de la articolul 256 TFUE și de la articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și de la articolul 168 alineatul (1) litera (d) și de la articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere (Hotărârea din 4 iulie 2000, Bergaderm și Goupil/Comisia, C‑352/98 P, EU:C:2000:361, punctul 34).

De asemenea, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că elementele recursului care nu conțin nicio argumentație care să urmărească în mod specific identificarea erorii de drept de care ar fi afectată hotărârea atacată nu întrunesc această cerință și trebuie îndepărtate ca fiind în mod vădit inadmisibile (Ordonanța din 24 noiembrie 2016, Petraitis/Comisia, C‑137/16 P, nepublicată, EU:C:2016:904, punctul 17).

Rezultă din cele ce precedă că este necesar ca al patrulea motiv să fie înlăturat ca inadmisibil și, în consecință, ca recursul să fie respins în totalitate.

În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Articolul 138 alineatul (1) din același regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, prevede că partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

Articolul 140 alineatul (1) din același regulament prevede că statele membre care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.

Întrucât ECHA a solicitat obligarea Deza la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Regatul Danemarcei și Regatul Suediei suportă propriile cheltuieli de judecată.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

23 ianuarie 2019 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Istoricul cauzei și decizia în litigiu

Acțiunea în fața Tribunalului și hotărârea atacată

Concluziile părților

Cu privire la recurs

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe eroarea de drept a Tribunalului în interpretarea și în aplicarea Regulamentului REACH

Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe recunoașterea eronată de către Tribunal a competenței implicite a ECHA de a completa o identificare existentă privind DEHP

Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe aprecierea eronată a Tribunalului privind lipsa încălcării procedurii de adoptare a deciziei în litigiu

Cu privire la al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Tribunal, în măsura în care nu a recunoscut existența unui abuz de putere al ECHA

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe interpretarea și pe aplicarea eronate de către Tribunal ale principiului securității juridice

Argumentele părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe nerespectarea de către Tribunal a întinderii controlului său jurisdicțional și pe denaturarea elementelor de probă

Argumentele părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Tribunal a drepturilor fundamentale ale recurentei

Argumentele părților

Aprecierea Curții

Cu privire la cheltuielile de judecată