Hotărârea Curții (Camera întâi) din 15 noiembrie 2018.#Hellenische Republik împotriva lui Leo Kuhn.#Cerere de decizie preliminară formulată de Oberster Gerichtshof.#Trimitere preliminară – Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 – Competență judiciară în materie civilă și comercială – Domeniu de aplicare – Articolul 1 alineatul (1) – Noțiunea „materie civilă și comercială” – Obligațiuni emise de un stat membru – Participarea sectorului privat la restructurarea datoriei publice a acestui stat – Modificare unilaterală și retroactivă a condițiilor împrumutului – Clauze de acțiune colectivă – Acțiune exercitată împotriva statului respectiv de către creditori privați care dețin aceste obligațiuni în calitate de persoane fizice – Răspunderea statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorității publice.#Cauza C-308/17.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 7 punctul 1 litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Hellenische Republik (Republica Elenă), pe de o parte, și domnul Leo Kuhn, pe de altă parte, în legătură cu o cerere având ca obiect executarea condițiilor de împrumut referitoare la obligațiuni emise de acest stat membru sau despăgubirea pentru neexecutarea acestora.

La 2 februarie 2012, a fost încheiat la Bruxelles (Belgia), Tratatul de instituire a Mecanismului European de Stabilitate între Regatul Belgiei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Irlanda, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Republica Cipru, Marele Ducat al Luxemburgului, Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă și Republica Finlanda (denumit în continuare „Tratatul MES”). Articolul 12 alineatul (3) din acest tratat prevede că, începând cu 1 ianuarie 2013, pentru a le asigura un efect juridic identic, în toate titlurile de stat noi cu scadența de peste un an care vor fi emise în zona euro vor figura clauze de acțiune colectivă.

Considerentele (4), (15) și (16) ale Regulamentului nr. 1215/2012 prevăd: „(4) Anumite diferențe între normele interne care reglementează competența judiciară și recunoașterea hotărârilor împiedică buna funcționare a pieței interne. Adoptarea de dispoziții care să unifice normele referitoare la conflictele de competență în materie civilă și comercială și care să asigure recunoașterea și executarea rapidă și simplă a hotărârilor pronunțate într‑un stat membru este indispensabilă. […] (15) Normele de competență ar trebui să prezinte un mare grad de previzibilitate și să se întemeieze pe principiul conform căruia competența este determinată, în general, de domiciliul pârâtului. Astfel, competența ar trebui să fie întotdeauna determinată pe baza acestui criteriu, cu excepția câtorva situații bine definite în care materia litigiului sau autonomia părților justifică un alt punct de legătură. În cazul persoanelor juridice, domiciliul trebuie să fie definit în mod independent, în vederea ameliorării transparenței normelor comune și a evitării conflictelor de competență. (16) În afară de instanța domiciliului pârâtului, ar trebui să existe și alte instanțe autorizate în temeiul unei legături strânse între instanță și acțiune sau în scopul bunei administrări a justiției. Existența unei legături strânse ar trebui să asigure securitatea juridică și să evite posibilitatea de a se introduce o acțiune împotriva pârâtului în fața unei instanțe dintr‑un stat membru care nu era previzibilă în mod rezonabil de către acesta. Acest lucru este important în special în litigiile privind obligații necontractuale care rezultă din încălcări ale intimității și ale drepturilor legate de personalitatea sa, inclusiv privind calomnia.”

Articolul 1 alineatul (1) din acest regulament dispune: „Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială, indiferent de natura instanței. Acesta nu se aplică, în special, în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorității publice (acta iure imperii).”

Articolul 4 alineatul (1) din regulamentul respectiv prevede: „Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor respectivului stat membru.”

Articolul 7 punctul 1 litera (a) din același regulament are următorul cuprins: „O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru: 1. (a) în materie contractuală, în fața instanțelor de la locul de executare a obligației în cauză.”

Conform deciziei de trimitere, sistemul de cont curent al Băncii Centrale a Greciei cuprinde conturile deschise în numele fiecăruia dintre participanții autorizați de guvernatorul băncii centrale să participe la acest sistem.

În temeiul articolului 6 alineatul 2 din Legea 2198/1994, participanții la sistemul de cont curent al Băncii Centrale a Greciei pot acorda unor terți investitori drepturi aferente unor obligațiuni, însă actul juridic prin care sunt acordate aceste drepturi produce efecte numai între părțile în cauză, fiind exclus în mod expres orice efect în favoarea sau în detrimentul Republicii Elene.

Potrivit articolului 6 alineatul 4 din legea menționată, o obligațiune este transmisă prin înscriere în contul participantului la sistemul respectiv.

Pe de altă parte, Legea 4050/2012 din 23 februarie 2012 privind normele de modificare a titlurilor emise sau garantate de statul elen cu acordul purtătorilor de obligațiuni (FEK A’ 36/23.2.2012) prevede în esență că deținătorii de anumite obligațiuni de stat elene primesc o propunere de „restructurare”, prin care sunt invitați de statul elen să decidă dacă acceptă modificarea titlurilor eligibile vizate de această propunere.

Potrivit articolului 1 alineatul 4 din această lege, modificarea titlurilor în cauză necesită întrunirea unui cvorum care reprezintă 50 % din totalul obligațiunilor respective, precum și o majoritate calificată care corespunde unei cote de două treimi din capitalul participant.

Articolul 1 alineatul 9 din legea menționată prevede de asemenea introducerea unei clauze de restructurare sau a unei „clauze de acțiune colectivă” (denumită în continuare „CAC”) care permite modificarea condițiilor inițiale de împrumut prin intermediul unor decizii adoptate cu majoritatea calificată a capitalului restant datorat și care se aplică și titularilor aflați în minoritate.

Potrivit acestei dispoziții, decizia luată de deținătorii de obligațiuni de a accepta sau de a refuza oferta de restructurare prezentată de statul elen se aplică erga omnes, este obligatorie pentru toți creditorii obligatari în cauză și abrogă orice lege generală sau specială, orice decizie administrativă și orice contract contrar.

La o dată neprecizată, anterioară anului 2011, domnul Kuhn, cu domiciliul la Viena (Austria), a achiziționat, prin intermediul unei bănci depozitare stabilite în Austria, obligațiuni de stat cu o valoare nominală de 35000 de euro, emise de Republica Elenă, supuse legislației elene și tranzacționate la Bursa din Atena (Grecia) ca „drepturi asupra unor titluri de valoare”, cu alte cuvinte creanțe înregistrate în contul datoriei publice. Aceste drepturi asupra unor titluri de valoare au fost înregistrate în sistemul de cont curent al Băncii Centrale a Greciei.

Aceste obligațiuni de stat, cu scadența la 20 februarie 2012, au fost înregistrate în contul de instrumente financiare, administrat de banca depozitară, al cărui titular este domnul Kuhn. Este vorba despre titluri la purtător care dau dreptul, în conformitate cu condițiile de împrumut, la rambursarea capitalului și la plata dobânzilor.

Instanța de trimitere consideră că nu există nicio relație contractuală între domnul Kuhn și Republica Elenă.

Potrivit acestei instanțe, decurge atât din dispozițiile Legii 2198/1994, cât și din condițiile de împrumut referitoare la obligațiunile de stat în cauză că, mai întâi, participanții la sistemul respectiv de cont curent al Băncii Centrale a Greciei au devenit deținători și creditori ai acestor obligațiuni, transmise prin înregistrarea în contul acestor participanți, fiind de la sine înțeles că, deși aceștia din urmă pot acorda drepturile aferente acestor obligațiuni unor terți investitori, actul juridic prin care sunt acordate aceste drepturi produce efecte numai între părțile în cauză, fiind exclus în mod expres orice efect în favoarea sau în detrimentul Republicii Elene.

În urma adoptării Legii 4050/2012, Republica Elenă a procedat la conversiunea obligațiunilor dobândite de domnul Kuhn, înlocuindu‑le cu obligațiuni de stat noi cu o valoare nominală mai redusă.

Instanța de trimitere arată că, în conformitate cu afirmațiile domnului Kuhn, Republica Elenă a plătit, până la data acestei conversiuni, dobânzi într‑un cont deschis pe numele acestuia la o bancă stabilită în Austria. Această instanță precizează că domnul Kuhn ar fi vândut obligațiunile astfel convertite cu7831,58 euro, suferind un prejudiciu în cuantum de 28673,42 euro, această sumă corespunzând valorii nominale a obligațiunilor la data scadenței, și anume 20 februarie 2012, majorată cu dobânzi și cheltuieli.

Domnul Kuhn a introdus o acțiune la Landesgericht für Zivilrechtssachen Wien (Tribunalul Regional pentru Cauze Civile din Viena, Austria) împotriva Republicii Elene, pentru a obține executarea condițiilor de împrumut inițiale referitoare la obligațiunile în cauză sau o despăgubire ca urmare a neexecutării acestora.

Prin ordonanța din 8 ianuarie 2016, această instanță a declarat că nu are competența internațională să soluționeze acțiunea respectivă.

Fiind sesizat cu un apel declarat împotriva acestei ordonanțe, Oberlandesgericht Wien (Tribunalul Regional Superior din Viena, Austria) a respins, prin ordonanța din 25 februarie 2016, excepția de necompetență a instanțelor austriece pentru motivul că cererea domnului Kuhn nu se întemeia pe un act legislativ elen, ci pe condițiile de împrumut inițiale referitoare la obligațiunile de stat în cauză și că instanța competentă este desemnată de legislația elenă, în speță cea a domiciliului creditorului sau locul unde datoria pecuniară trebuia executată.

Republica Elenă a formulat un „recurs extraordinar” împotriva acestei ordonanțe la Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă).

Conform acestei jurisdicții, întrucât domnul Kuhn solicită executarea de către Republica Elenă a condițiilor de împrumut cu privire la obligațiunile de stat în cauză, acesta se referă în mod corect la un raport juridic invocat între el, în calitate de dobânditor al obligațiunilor de stat, și Republica Elenă, în calitate de emitent al acestor obligațiuni, astfel încât există un drept contractual „secundar”, în temeiul articolului 7 punctul 1 din Regulamentul nr. 1215/2012.

În aceste condiții, Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Articolul 7 punctul 1 litera (a) din Regulamentul [nr. 1215/2012] trebuie interpretat în sensul că: – chiar și în cazul unor contracte succesive de cesiune a unei creanțe – precum cea în speță –, locul de executare a obligației, în sensul acestei dispoziții, se stabilește potrivit stipulațiilor contractuale inițiale; – în cazul exercitării dreptului la respectarea condițiilor unei obligațiuni de stat – precum cea emisă în speță de Republica Elenă – sau în cazul despăgubirilor pentru nerespectarea acestor condiții, locul efectiv de executare este stabilit deja prin plata de dobânzi în temeiul acestei obligațiuni de stat în contul de instrumente financiare al titularului de pe teritoriul național; – împrejurarea că, prin intermediul stipulațiilor contractuale inițiale, s‑a stabilit un loc legal de executare în sensul [dispoziției menționate] se opune ca executarea efectivă, ulterioară a contractului să conducă la un alt loc de executare în sensul [aceleiași] dispoziții?”

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care o persoană a dobândit, prin intermediul unei bănci depozitare, obligațiuni de stat emise de un stat membru, articolul 7 punctul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că „locul de executare a obligației în cauză” este determinat de condițiile de împrumut stabilite la momentul emiterii obligațiunilor respective sau de locul de executare efectivă a condițiilor de împrumut respective, precum plata dobânzilor.

Republica Elenă, precum și guvernele elen și italian, susțin că litigiul principal nu privește „materia civilă și comercială”, în sensul articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012, întrucât se referă la dreptul suveran al unui stat membru de a legifera în vederea restructurării datoriei sale publice.

În consecință, este necesar, cu titlu introductiv, să se stabilească dacă se poate considera că un litigiu precum litigiul principal în discuție privește „materia civilă și comercială”, în sensul articolului 1 alineatul (1) menționat.

Potrivit acestei dispoziții, Regulamentul nr. 1215/2012 nu se aplică în special „răspunderii statului pentru actele sau omisiunile sale în exercitarea autorității publice (acta iure imperii).”

În măsura în care Regulamentul nr. 1215/2012 abrogă și înlocuiește Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000, privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74), interpretarea dată de Curte în ceea ce privește dispozițiile acestui din urmă regulament este valabilă și pentru Regulamentul nr. 1215/2012 atunci când dispozițiile celor două instrumente ale dreptului Uniunii Europene pot fi calificate ca echivalente (Hotărârea din 16 noiembrie 2016, Schmidt, C‑417/15, EU:C:2016:881, punctul 26, și Hotărârea din 9 martie 2017, Pula Parking, C‑551/15, EU:C:2017:193, punctul 31).

Această situație se regăsește în cazul articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 și al articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012, care limitează domeniul de aplicare al acestor regulamente la „materie civilă și comercială”, fără a defini totuși conținutul și domeniul de aplicare al acestei noțiuni, în legătură cu care Curtea a statuat că trebuie considerată ca fiind o noțiune autonomă, ce trebuie interpretată prin referire, pe de o parte, la obiectivele și la sistemul acestor regulamente și, pe de altă parte, la principiile generale care reies din ansamblul sistemelor juridice naționale (Hotărârea din 11 iunie 2015, Fahnenbrock și alții, C‑226/13, C‑245/13 și C‑247/13, EU:C:2015:383, punctul 35, precum și Hotărârea din 9 martie 2017, Pula Parking, C‑551/15, EU:C:2017:193, punctul 33).

Această interpretare conduce la excluderea anumitor acțiuni sau decizii judecătorești din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1215/2012 din cauza elementelor ce caracterizează natura raporturilor juridice dintre părțile din litigiu sau obiectul acestuia (Hotărârea din 15 februarie 2007, Lechouritou și alții, C‑292/05, EU:C:2007:102, punctul 30 și jurisprudența citată).

Astfel, Curtea a statuat că, deși anumite litigii dintre o autoritate publică și o persoană de drept privat pot intra în domeniul de aplicare al acestui regulament, situația este diferită atunci când autoritatea publică acționează în exercitarea puterii publice (Hotărârea din 15 februarie 2007, Lechouritou și alții, C‑292/05, EU:C:2007:102, punctul 31 și jurisprudența citată).

O astfel de situație apare printre altele în cazul contestațiilor care își au originea în manifestarea prerogativelor de autoritate publică de către una dintre părțile din litigiu, ca urmare a exercitării de către aceasta a unor puteri exorbitante în raport cu normele de drept comun aplicabile în relațiile dintre particulari (Hotărârea din 15 februarie 2007, Lechouritou și alții, C‑292/05, EU:C:2007:102, punctul 34).

În ceea ce privește litigiul principal, trebuie să se stabilească, în consecință, dacă acesta își are originea în actele Republicii Elene care decurg din exercitarea prerogativelor de autoritate publică.

După cum a arătat avocatul general la punctul 62 și următoarele din concluzii, în speță, manifestarea exercitării acestor prerogative rezultă atât din natura și din modalitățile modificărilor relației dintre Republica Elenă și proprietarii obligațiunilor de stat în discuție în litigiul principal, cât și din circumstanțele excepționale în care au apărut aceste modificări.

Astfel, aceste titluri au fost înlocuite, ca urmare a adoptării Legii 4050/2012 de către legiuitorul elen și a introducerii retroactive a unei CAC prin efectul acestei legi, cu titluri noi cu o valoare nominală mult mai mică. O astfel de substituire de titluri nu era prevăzută nici în condițiile inițiale ale împrumutului, nici în dreptul elen în vigoare în momentul emiterii titlurilor supuse acestor condiții.

Prin urmare, această introducere retroactivă a unei CAC a permis Republicii Elene să impună o modificare substanțială a condițiilor financiare ale acestor titluri tuturor purtătorilor de titluri, inclusiv celor care ar fi intenționat să se opună acestei modificări.

Pe de altă parte, această modalitate inedită de a recurge la introducerea retroactivă a unei CAC și modificarea condițiilor financiare menționate care rezultă din aceasta se înscriau într‑un context și în circumstanțe excepționale de criză financiară gravă. Acestea au fost impuse printre altele de necesitatea de a restructura, în cadrul unui mecanism interguvernamental de asistență, datoria publică a statului elen și de a preveni riscul de eșec al planului de restructurare a acesteia, pentru a evita incapacitatea de plată a acestui stat, precum și pentru a asigura stabilitatea financiară a zonei euro. Prin declarațiile din 21 iulie și din 26 octombrie 2011, șefii de stat sau de guvern din zona euro au afirmat astfel că, în ceea ce privește participarea sectorului privat, situația Republicii Elene impunea o soluție excepțională.

Caracterul excepțional al acestei situații rezultă și din faptul că, potrivit articolului 12 alineatul (3) din Tratatul MES, CAC vor fi incluse, începând cu data de 1 ianuarie 2013, în toate titlurile de stat noi cu scadența de peste un an care vor fi emise în zona euro, pentru a le asigura un efect juridic identic.

Rezultă că, ținând seama de caracterul excepțional al condițiilor și al circumstanțelor în care s‑a înscris adoptarea Legii 4050/2012, în temeiul căreia condițiile inițiale de împrumut ale obligațiunilor de stat în discuție în litigiul principal au fost modificate în mod unilateral și retroactiv prin introducerea unei CAC, precum și de obiectivul de interes general al acesteia, litigiul principal își găsește originea în manifestarea autorității publice și rezultă din acte ale statului elen în exercitarea acestei autorități publice, astfel încât acest litigiu nu ține de „materia civilă și comercială”, în sensul articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012.

În aceste condiții, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că un litigiu precum cel în discuție în cauza principală, referitor la o acțiune introdusă de o persoană fizică care a dobândit obligațiuni emise de un stat membru, împotriva acestuia și având ca obiect contestarea schimbului acestor obligațiuni cu obligațiuni cu o valoare mai mică, impus acestei persoane fizice prin efectul unei legi, adoptată în circumstanțe excepționale de legiuitorul național, în temeiul căreia aceste condiții au fost modificate în mod unilateral și retroactiv prin introducerea unei CAC care permite majorității deținătorilor obligațiunilor vizate să impună acest schimb titularilor de obligațiuni aflați în minoritate, nu ține de „materia civilă și comercială”, în sensul acestei dispoziții.

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

15 noiembrie 2018 ( *1 )

Hotărâre

Cadrul juridic

Tratatul MES

Dreptul Uniunii

Dreptul elen

Litigiul principal și întrebarea preliminară

Cu privire la întrebarea preliminară

Cu privire la cheltuielile de judecată