Concluziile avocatului general H. Saugmandsgaard Øe prezentate la 28 iunie 2018.#Verbraucherzentrale Baden-Württemberg e.V. împotriva Germanwings GmbH.#Cerere de decizie preliminară formulată de Bundesgerichtshof.#Trimitere preliminară – Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 – Articolul 2 punctul 18 – Articolul 23 alineatul (1) – Transport – Norme comune pentru operarea serviciilor aeriene în Uniunea Europeană – Informare – Indicarea prețului final care urmează să fie plătit – Includerea tarifului pentru transportul aerian de pasageri în prețul final care urmează să fie plătit – Obligația de a indica tarifele pentru transportul aerian de pasageri în euro sau în moneda locală – Alegerea monedei locale pertinente – Criterii de legătură.#Cauza C-330/17.

Cererea de decizie preliminară formulată de Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) privește interpretarea articolului 2 punctul 18 și a articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 ( 2 ).

Cererea respectivă a fost adresată în cadrul unui litigiu între o asociație de consumatori și un transportator aerian cu sediul în Germania în legătură cu o practică comercială a acestuia din urmă, presupus neloială, constând în vânzarea pe site‑ul său internet, în special unui consumator aflat în Germania, a unui zbor cu punctul de plecare în Regatul Unit cu indicarea tarifului doar în lire sterline.

În esență, instanța de trimitere solicită Curții să stabilească întinderea obligației de informare cu privire la prețuri care incumbă transportatorilor aerieni ce operează în Uniune, în temeiul articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1008/2008 și din perspectiva definiției „tarife pentru transportul aerian de pasageri” de la articolul 2 punctul 18 din acest regulament, potrivit căreia tarifele trebuie să fie „exprimate în euro sau în moneda locală”.

Mai precis, Curtea este invitată să stabilească, pe de o parte, dacă transportatorii aerieni, atunci când intenționează să recurgă la o altă monedă decât euro pentru a indica prețurile serviciilor pe care le propun unor potențiali pasageri, sunt liberi să opteze pentru o monedă locală aleasă sau, dimpotrivă, sunt obligați să utilizeze o anumită monedă și, pe de altă parte, în această din urmă situație, potrivit căror criterii trebuie să fie identificată.

În prezentele concluzii, vom expune motivele pentru care considerăm că dispozițiile sus‑menționate trebuie să fie interpretate în sensul că din textul lor nu rezultă că transportatorii în cauză au obligația de a utiliza o monedă locală care ar fi prestabilită de legiuitorul Uniunii, atunci când comunică tarifele pentru transportul aerian de pasageri.

În subsidiar, pentru a acoperi situația în care Curtea ar statua că din dispozițiile respective rezultă o asemenea obligație, vom prezenta observații referitoare la criteriile relevante pentru identificarea monedei locale care ar trebui să fie utilizată în acest scop.

Potrivit considerentului (16) din Regulamentul nr. 1008/2008, „[c]lienții ar trebui să fie în măsură să compare efectiv prețurile serviciilor aeriene ale diferitor companii aeriene. Prin urmare, prețul final care urmează să fie plătit de către client pentru serviciile aeriene cu punctul de plecare în Comunitate ar trebui să fie indicat în orice moment și să includă toate tarifele, impunerile și comisioanele. De asemenea, transportatorii aerieni comunitari sunt încurajați să indice prețul final pentru serviciile lor aeriene din țări terțe spre Comunitate”.

Articolul 2 punctul 18 din regulamentul menționat definește noțiunea „tarife pentru transportul aerian de pasageri” ca fiind „prețurile exprimate în euro sau în moneda locală, care trebuie plătite transportatorilor aerieni sau agenților acestora sau altor vânzători de bilete pentru transportul pasagerilor prin intermediul serviciilor aeriene, precum și condițiile în care se aplică aceste prețuri, inclusiv remunerarea și condițiile oferite agențiilor și alte servicii auxiliare”.

Articolul 23 din același regulament, intitulat „Informare și nediscriminare”, prevede la alineatul (1): „Tarifele pentru transportul aerian de pasageri și, respectiv, de marfă, aflate la dispoziția publicului larg includ condițiile aplicabile atunci când sunt oferite sau publicate sub orice formă, inclusiv pe internet, în cazul serviciilor aeriene oferite de pe un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru în care se aplică tratatul. Prețul final care urmează să fie plătit este indicat în orice moment și cuprinde tariful aplicabil, precum și toate tarifele, impunerile, tarifele suplimentare și alte comisioane aplicabile, care nu pot fi evitate și sunt previzibile în momentul publicării. Pe lângă precizarea prețului final, se specifică cel puțin următoarele: (a) tariful pentru transportul aerian de pasageri, respectiv de marfă; (b) taxele; (c) tarifele de aeroport și (d) alte tarife, impuneri, tarife suplimentare și comisioane, precum cele referitoare la securitate sau carburant, în cazul în care la tariful pentru transportul aerian de pasageri, respectiv de marfă s‑au adăugat elementele enumerate la literele (b), (c) și (d). Suplimentele de preț opționale sunt comunicate în mod clar, transparent și lipsit de ambiguitate la începutul oricărui proces de rezervare, iar acceptarea lor de către client se face pe baza alegerii clientului.”

Germanwings GmbH este un transportator aerian cu sediul în Germania. În septembrie 2014, un consumator din această țară a cumpărat, de pe pagina de internet „www.germanwings.de” operată de societatea respectivă, un zbor cu decolare din Londra (Regatul Unit) și având ca destinație Stuttgart (Germania). Tariful pentru acest zbor a fost exprimat exclusiv în lire sterline și, ulterior rezervării sale, consumatorul a primit o factură în care tariful menționat și alte costuri au fost exprimate de asemenea în lire sterline.

Fiind sesizată de consumatorul în cauză, Verbraucherzentrale Baden‑Württemberg eV (Asociația consumatorilor din landul Baden‑Würtemberg, Germania, denumită în continuare „Verbraucherzentrale”) a introdus împotriva Germanwings o acțiune în încetare la Landgericht Köln (Tribunalul Regional din Köln, Germania), pentru motivul că neindicarea tarifelor în moneda germană (euro), în astfel de împrejurări, constituie un comportament neloial. Pârâta a obiectat afirmând că și concurenții săi indică în lire sterline tarifele pentru zborurile cu decolare din Londra. Prin Decizia din 22 aprilie 2015, tribunalul menționat a admis cererea reclamantei.

În urma apelului formulat de Germanwings, Oberlandesgericht Köln (Tribunalul Regional Superior din Köln, Germania) a infirmat decizia respectivă prin Hotărârea din 4 septembrie 2015, în special pentru motivele că articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1008/2008 precizează doar că este necesar să se indice prețul final, fără a prevedea în care monedă și că nu se poate deduce din definiția de la articolul 2 punctul 18 din acest regulament că „moneda locală” trebuie să fie întotdeauna cea a țării în care își are sediul transportatorul aerian.

Sesizată cu recurs de Verbraucherzentrale, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție), prin decizia din 27 aprilie 2017 primită de Curte la 2 iunie 2017, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Tarifele aferente serviciilor intracomunitare de transport aerian de pasageri, care trebuie specificate potrivit articolului 23 alineatul (1) a doua și a treia teză din Regulamentul nr. 1008/2008, trebuie indicate într‑o anumită monedă atunci când nu sunt exprimate în euro? 2) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: În ce monedă locală pot fi indicate tarifele menționate la articolul 2 punctul 18 și la articolul 23 alineatul (1) a doua și a treia teză din Regulamentul nr. 1008/2008, dacă un transportator aerian cu sediul într‑un stat membru (în speță Germania) face publicitate și oferă pe internet consumatorilor un serviciu aerian cu locul decolării situat în alt stat membru (în speță Regatul Unit)? Este relevant în acest context faptul că pentru ofertă s‑a utilizat o adresă de internet a unui domeniu național de prim nivel (în speță: www.germanwings.de), care face trimitere la statul membru de reședință al transportatorului aerian, iar consumatorul este rezident în acel stat membru? Este relevant faptul că toți sau majoritatea transportatorilor aerieni indică tarifele în discuție în moneda locală de la locul decolării?”

Verbraucherzentrale, Germanwings și Comisia Europeană au depus observații scrise. Doar ultimele două au prezentat observații orale în ședința din 19 aprilie 2018.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1008/2008 coroborat cu articolul 2 punctul 18 din acest regulament trebuie să fie interpretat în sensul că, în contextul serviciilor aeriene furnizate în interiorul Uniunii care sunt reglementate prin acest instrument normativ ( 3 ), „tarifele pentru transportul aerian de pasageri” trebuie indicate într‑o monedă locală prestabilită de legiuitor „atunci când nu sunt exprimate în euro” ( 4 ).

O asemenea interpretare coroborată a articolului 23 alineatul (1) și a articolului 2 punctul 18 nu rezultă în mod direct din textul primei întrebări preliminare. Totuși, în opinia noastră, ea se poate deduce, pe de o parte, din considerațiile instanței de trimitere privind explicarea acestei întrebări în special prin prisma motivelor deciziei atacate în fața sa ( 5 ) și, pe de altă parte, din conținutul celei de a doua întrebări preliminare, care este adresată ca o continuare a primei întrebări și care asociază în mod expres dispozițiile menționate.

La fel ca societatea Germanwings și Comisia ( 6 ) considerăm, contrar Verbraucherzentrale ( 7 ), că răspunsul la întrebarea, reformulată întrucâtva, trebuie să fie negativ pentru motivele care urmează.

În prealabil, amintim că, potrivit unei jurisprudențe constante, rezultă din cerința aplicării uniforme a dreptului Uniunii că, atunci când un act al Uniunii nu conține nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre în ceea ce privește definiția unei anumite noțiuni ( 8 ), aceasta din urmă trebuie să primească o interpretare autonomă, care trebuie stabilită de Curte ținând seama nu doar de termenii dispozițiilor în cauză ci și de contextul lor și de obiectivul urmărit de reglementarea din care fac parte, precum și de geneza lor ( 9 ).

În decizia sa de trimitere, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) subliniază că din textul articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1008/2008 nu rezultă în mod expres nicio obligație de indicare a tarifelor pentru transportul aerian de pasageri într‑o anumită monedă locală. În opinia sa, această împrejurare ar pleda pentru o libertate de alegere în favoarea transportatorilor aerieni, după cum a apreciat instanța care a statuat în apel. Suntem de acord cu raționamentul său.

Astfel, observăm că obiectul articolului 23 alineatul (1) îl constituie impunerea unei obligații de „informare” ( 10 ) transportatorilor aerieni, care propun zboruri cu decolare dintr‑un stat membru, și stabilirea limitelor acesteia. În special, a doua și a treia teză a alineatului (1), care sunt vizate în mod concret de întrebarea adresată de instanța de trimitere, cuprind cerințe privind indicarea „prețului final” care trebuie plătit de client ( 11 ). Or, deși această dispoziție enumeră în detaliu elementele de informare care trebuie să fie comunicate ( 12 ), nu există nicio referire la moneda în care ar trebui să fie indicat prețul respectiv pentru îndeplinirea obligației prevăzute în cuprinsul său.

Considerentul (16) al Regulamentului nr. 1008/2008, care se referă de asemenea la necesitatea de a aduce la cunoștința clienților prețul final cu toate elementele sale, nu menționează decât că o anumită monedă trebuie utilizată în acest scop.

Subliniem deja că aceasta este situația până în prezent, cu toate că nu doar dimensiunea intracomunitară, ci și cea internațională a obligației de transparență și de informare completă asupra prețului, care rezultă din articolul 23, a fost luată în considerare pe deplin de legiuitor ( 13 ) la elaborarea regulamentului în cauză ( 14 ).

În ceea ce privește articolul 2 punctul 18 din regulament, care definește noțiunea „tarife pentru transportul aerian de pasageri” în sensul acestui instrument normativ, acesta vizează desigur în mod explicit „prețuri exprimate în euro sau în moneda locală”, fără a preciza însă ce trebuie să se înțeleagă prin ultimele două cuvinte ale expresiei menționate, în special fără a indica dacă este vorba despre „moneda locală” a unui stat membru ( 15 ) și mai ales, în speță, fără a specifica dacă transportatorii au sau nu au libertatea să opteze pentru orice monedă doresc ( 16 ).

În opinia noastră, faptul că adjectivul „locală” este utilizat în mai multe versiuni lingvistice ale acestei dispoziții ( 17 ) nu este decisiv. Chiar dacă un astfel de adjectiv este de natură să reflecte mai mult ideea de proximitate decât termenii care fac trimitere la o țară care sunt utilizați în alte versiuni ( 18 ), este necesar să constatăm că Regulamentul nr. 1008/2008 nu conține niciun indiciu privind ceea ce trebuie înțeles aici prin caracter „local” și care ar fi criteriul de proximitate relevant în această privință ( 19 ). De altfel, presupunând că această variație terminologică ar putea fi considerată decisivă în speță, potrivit unei jurisprudențe constante, în caz de neconcordanță între diferitele versiuni lingvistice, dispoziția în cauză trebuie să fie interpretată în funcție de economia generală și de finalitatea reglementării din care face parte ( 20 ).

Observăm că expresia „prețuri exprimate în euro sau în moneda națională” invocată de instanța de trimitere, este utilizată, fără alte precizări, și la punctul 19 din același articol 2 pentru a defini noțiunea „tarife pentru transportul aerian de marfă”, apropiată de noțiunea „tarife pentru transportul aerian de pasageri”. În opinia noastră și în opinia Comisiei exprimată în ședință, va trebui să fie luată în considerare această similitudine terminologică atunci când se va interpreta în prezenta cauză punctul 18 sus‑menționat ( 21 ).

În plus, observăm că noțiunea „preț final” avută în vedere la articolul 23 alineatul (1) și în considerentul (16) al Regulamentului nr. 1008/2008, nu este echivalentă cu noțiunea „tarife pentru transportul aerian de pasageri”, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 18 din același regulament ( 22 ). Desigur, ele se suprapun parțial întrucât prima noțiune o înglobează pe a doua ( 23 ), astfel încât dispozițiile menționate trebuie să fie interpretate împreună în prezenta cauză ( 24 ). Totuși, după cum au arătat Germanwings și Comisia, elementele „prețului final” care se adaugă „tarifului pentru transportul aerian de pasageri” în sensul articolului 23 nu sunt acoperite de articolul 2 punctul 18, întrucât acesta definește doar ultima noțiune ( 25 ), ceea ce pledează în defavoarea teoriei potrivit căreia formula „în euro sau în moneda locală” de la articolul 2 ar impune recurgerea la o anumită monedă națională pentru furnizarea informațiilor prevăzute la articolul 23.

Mai ales, în acord cu Germanwings și Comisia, subliniem că legiuitorul Uniunii s‑a abținut ca, la articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1008/2008, să dea o dispoziție explicită și mai ales să stabilească criterii precise de identificare a monedei care trebuie să fie utilizată de transportatorii aerieni pentru informarea clienților despre tarifele lor. Legiuitorul a procedat astfel deși avea în mod evident cunoștință despre faptul că alternativ cu euro puteau fi utilizate diferite monede naționale, după cum reiese din textul articolului 2 punctul 18 din regulament, și chiar dacă a urmărit adoptarea unor norme detaliate referitoare la obligația transportatorilor aerieni de a indica întotdeauna în mod complet și definitiv prețul zborurilor pe care le comercializează ( 26 ).

Apreciem că omiterea intenționată a indicațiilor referitoare la moneda care trebuie utilizată poate fi înțeleasă în sensul că reflectă voința legiuitorului de a nu impune anumite constrângeri transportatorilor în această privință ( 27 ). Punctul nostru de vedere este susținut de considerațiile care urmează.

Considerăm că interpretarea literală propusă mai sus este confirmată de o analiză a evoluției dispozițiilor respective din Regulamentul nr. 1008/2008 în cursul lucrărilor legislative care au condus la formularea lor actuală. Astfel, nimic nu indică faptul că legiuitorul a intenționat sau fie doar a avut în vedere introducerea anumitor cerințe legate de monedă în cadrul normelor prevăzute la articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1008/2008.

Precizăm că dispoziția menționată constituie o reformare a articolului 4 din Regulamentul (CEE) nr. 2409/92 privind tarifele serviciilor aeriene pentru transportul de pasageri și de marfă ( 28 ), care prevedea deja obligația de informare în legătură cu tarifele pentru transportul aerian de pasageri ( 29 ), dar care era mai puțin precisă și mai puțin strictă decât cea prevăzută în prezent.

Autorii Regulamentului nr. 1008/2008 au urmărit în mod clar prin articolul 23 din acesta consolidarea obligației de informare ce revine transportatorilor aerieni pentru a favoriza, pe de o parte, o mai bună transparență a prețurilor pentru pasageri, prin impunerea publicării tarifelor incluzând toate tarifele, impunerile sau tarifele suplimentare și, pe de altă parte, o tarifare mai corectă, pentru combaterea denaturării concurenței generate de lipsa de transparență ( 30 ). În schimb, nu rezultă deloc că s‑a pus problema impunerii utilizării unei anumite monede în această privință.

Singurele mențiuni cu privire la monedă care figurează în lucrările pregătitoare ale Regulamentului nr. 1008/2008 sunt cele legate de definițiile generale de la articolul 2. Arătăm că expresia „prețuri exprimate în euro sau în moneda locală”, utilizată la articolul 2 punctele 18 și 19 din regulamentul în cauză, exista deja în esență în dispozițiile corespunzătoare ale articolului 2 literele (a) și (d) din Regulamentul nr. 2409/92, care face referire la „prețuri exprimate în ECU sau în monedă locală”. Considerăm că înlocuirea termenului „ECU” cu termenul „euro” în Regulamentul nr. 1008/2008 a fost determinată pur și simplu de introducerea monedei euro ca monedă unică în anumite state membre ( 31 ).

În ceea ce privește expresia „în monedă locală”, care apare de patru ori la articolul 2 din Regulamentul nr. 2409/92 ( 32 ), lucrările sale pregătitoare nu furnizează niciun indiciu care să susțină teza potrivit căreia legiuitorul ar fi urmărit să impună transportatorilor aerieni utilizarea unei anumite monede naționale pentru comunicarea tarifelor lor. Dimpotrivă, din ele rezultă cu claritate că inițiatorii regulamentului respectiv vizau să permită societăților să „ofere consumatorilor o gamă largă de servicii aeriene la prețuri rezonabile” ( 33 ).

Remarcăm că expresia „în monedă locală” era de asemenea utilizată, fără alte precizări, la articolul 2 litera (a) din precedentele instrumente normative privind tarifele serviciilor aeriene la care face referire preambulul Regulamentului nr. 2409/92 ( 34 ). În acesta din urmă, expresia amintită completa, ca alternativă, varianta „în ECU”, singura avută în vedere inițial de Comisie ( 35 ), ca urmare a unei cereri de modificare puțin diferită, provenită de la Parlamentul European ( 36 ) și susținută de Comitetul Economic și Social ( 37 ). În ședință, Comisia a arătat că nu dispune de elemente privind motivele exacte ale modificărilor efectuate succesiv pentru a ajunge la expresia „prețuri exprimate […] în monedă locală” de la articolul 2 litera (a) din Regulamentul nr. 2409/92 ( 38 ), expresie preluată la articolul 2 punctul 18 din Regulamentul nr. 1008/2008.

În orice caz, considerăm că din ansamblul lucrărilor pregătitoare evocate mai sus reiese că nu s‑a pus niciodată problema adoptării unei norme și cu atât mai puțin a unor criterii de identificare corelative, care să impună utilizarea unei anumite monede locale în temeiul articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1008/2008. Abordarea pe care o propunem nu este contrazisă, ci, dimpotrivă, este confirmată de elementele contextuale care vor fi analizate în continuare.

În primul rând, constatăm că articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1008/2008, pe care se întemeiază acțiunea reclamantei din acțiunea principală, figurează în capitolul IV din acest regulament, intitulat „Dispoziții privind stabilirea tarifelor”, în timp ce articolul 2 punctul 18, unde se face mențiunea „prețurile exprimate […] în moneda locală”, se află în capitolul I, intitulat „Dispoziții generale”.

Prin urmare, legătura materială dintre cele două dispoziții, astfel cum a fost stabilită în decizia de trimitere, nu este evidentă, chiar dacă definițiile de la articolul 2 sunt valabile pentru articolul 23, ca de altfel pentru toate celelalte dispoziții din regulament, ceea ce justifică interpretarea ultimului dintre aceste articole din perspectiva celui dintâi ( 39 ). În plus, amintim că noțiunea „tarife pentru transportul aerian de pasageri” care este definită la articolul 2 punctul 18 nu se suprapune în totalitate cu noțiunile cuprinse în articolul 23 alineatul (1) ( 40 ).

În acest context, apreciem că, în lipsa unei trimiteri exprese între aceste dispoziții din Regulamentul nr. 1008/2008, nu trebuie să se considere că, prin expresia utilizată la articolul 2 punctul 18, legiuitorul a urmărit limitarea opțiunilor transportatorilor în ceea ce privește moneda locală în care este necesar să comunice informațiile privind tarifele pe care sunt obligați să le furnizeze în conformitate cu articolul 23 alineatul (1).

În al doilea rând, menționăm că instanța de trimitere face referire la „libertatea de stabilire a tarifelor” consacrată la articolul 22 din Regulamentul nr. 1008/2008 ( 41 ) pentru a susține teza că articolul 23 alineatul (1) din același regulament nu impune utilizarea unei anumite monede locale. Verbraucherzentrale a obiectat că această libertate nu ar fi limitată prin simplul fapt că ar trebui să se indice tarifele într‑o anumită monedă, în timp ce Germanwings susține că norma astfel prevăzută ar include libertatea de alegere a monedei în care sunt exprimate tarifele pentru transportul aerian de pasageri.

Suntem de acord cu poziția prezentată anterior, dar nu și cu punctul de vedere al societății Germanwings potrivit căruia articolul 22 din regulamentul amintit ar trebui să joace un rol decisiv în ceea ce privește răspunsul la prima întrebare preliminară. Astfel, din jurisprudența Curții reiese că libertatea consacrată la articolul menționat este rezultatul unei eliminări progresive a controlului prețurilor exercitat de statele membre, liberalizarea pieței aeriene având scopul de a obține o mai mare diversificare a ofertei, precum și stabilirea unor tarife mai reduse în beneficiul consumatorilor ( 42 ).

Articolul 22 are ca obiect dereglementarea sectorului ( 43 ), ceea ce permite transportatorilor aerieni să stabilească în mod liber valoarea atribuită prestării serviciilor lor. Prin urmare, în opinia noastră, nu are niciun efect asupra alegerii monedei în care trebuie să fie comunicate tarifele pentru transportul aerian de pasageri. Totuși, spiritul liberalizării care stă la baza dispoziției în cauză, după cum a arătat Comisia ( 44 ), este clar de natură să susțină interpretarea potrivit căreia Regulamentul nr. 1008/2008 nu impune constrângeri în acest sens.

În al treilea rând, în ceea ce privește contextul mai general în care se înscrie articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1008/2008, observăm că, după cum a menționat Comisia, Directiva 98/6/CE ( 45 ), care privește în mod specific indicarea prețurilor produselor oferite consumatorilor, nu conține mai multe norme constrângătoare privind moneda în care trebuie să fie exprimat prețul care urmează să fie plătit, chiar dacă legiuitorul nu a trecut sub tăcere această problematică ( 46 ). Directiva 2011/83/UE ( 47 ), care are ca obiect protecția consumatorilor– în special din perspectiva informării asupra prețului– în contextul încheierii contractelor cu persoane juridice nu prevede nimic în acest sens ( 48 ).

În opinia noastră, considerațiile de mai sus sunt perfect compatibile cu interpretarea teleologică, prezentată în continuare, a dispozițiilor vizate de prezenta cerere de decizie preliminară.

După cum a subliniat deja Curtea, rezultă clar, atât din titlul articolului 23 din Regulamentul nr. 1008/2008, cât și din termenii alineatului (1) al acestui articol, că această dispoziție „urmărește să asigure în special informarea și transparența prețurilor pentru serviciile aeriene cu originea într‑un aeroport situat pe teritoriul unui stat membru și contribuie, în consecință, la asigurarea protecției clientului care recurge la aceste servicii” ( 49 ).

În aceeași optică, considerentul (16) din regulamentul menționat prevede că „[c]lienții ar trebui să fie în măsură să compare efectiv prețurile serviciilor aeriene ale diferitor companii aeriene”. El adaugă că, „[p]rin urmare, prețul final care urmează să fie plătit de către client” pentru serviciile aeriene cu punctul de plecare pe un aeroport situat pe teritoriul Uniunii „ar trebui să fie indicat în orice moment și să includă toate tarifele, impunerile și comisioanele”.

Potrivit instanței de trimitere și societății Verbraucherzentrale, obiectivul comparării efective a prețurilor, indicat în prima teză a considerentului (16), ar fi compromis dacă transportatorii aerieni ar putea indica în moneda aleasă tarifele pentru transportul aerian de pasageri în cazul unui zbor în interiorul Uniunii. Nu achiesăm la acest punct de vedere, dar nici Germanwings sau Comisia.

În primul rând precizăm că, în opinia noastră, având în vedere geneza articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1008/2008, consolidarea protecției clienților ( 50 ) este, desigur, unul dintre scopurile care au determinat adoptarea acestei dispoziții, dar ea a avut drept obiectiv și asigurarea unei concurențe mai sănătoase între transportatorii aerieni ( 51 ). Această dublă preocupare reiese totodată din instrumentele normative anterioare ( 52 ) și ulterioare ( 53 ) din domeniu.

Prin urmare, ar fi oportună, în opinia noastră, abținerea de la o interpretare a dispoziției în cauză în sens atât de larg încât să conducă la favorizarea preferențială, chiar exclusivă, a intereselor clienților ( 54 ), fără a se ține suficient cont de constrângerile care sunt în mod explicit în sarcina transportatorilor aerieni și de marjele de manevră care le‑au fost lăsate în mod implicit, având în vedere regulamentul menționat.

În acest sens arătăm, în al doilea rând, că pentru a permite realizarea obiectivelor sus‑menționate, legiuitorul Uniunii a limitat libertatea de stabilire a tarifelor acordată transportatorilor aerieni. În mod expres a impus transportatorilor respectivi să publice informații complete privind tarifele lor pentru transportul de pasageri și condițiile aferente acestora din urmă și a precizat că tarifele respective trebuie să cuprindă toate tarifele, impunerile și alte comisioane aplicabile ( 55 ).

Astfel, articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1008/2008 enunță foarte detaliat o serie de cerințe privind datele care trebuie comunicate sistematic în acest context ( 56 ), cerințele în cauză fiind însoțite de sancțiuni eventuale ( 57 ). Subliniem că obligația de a indica în orice moment suma finală care trebuie plătită favorizează transparența prețurilor și permite combaterea practicii neloiale la care au recurs anterior anumiți transportatori aerieni, care consta în propunerea unui preț incomplet la începutul tranzacției și adăugarea diferitor tarife suplimentare cu puțin înainte de finalizarea sa ( 58 ).

Considerentul (16) al regulamentului în cauză urmează aceeași logică, arătând care sunt elementele care trebuie să fie incluse obligatoriu în prețul final, după cum confirmă a doua teză a acestui considerent, care vine să clarifice conținutul primei teze, care este eronat invocată de o manieră izolată de Verbraucherzentrale.

Contrar ideii care pare să fie susținută de această din urmă parte din litigiul principal, dispozițiile menționate nu au drept scop să permită clientului aprecierea caracterului mai mult sau mai puțin ridicat al tarifului pentru transportul aerian de pasageri în moneda care îi este cea mai familiară, ci să asigure o transparență constând în indicarea în prețul final a tuturor elementelor prețului și, prin urmare, să garanteze clientului posibilitatea reală de a compara. Adăugăm că achiesăm la opinia exprimată de Comisie în ședință, potrivit căreia nu există nimic care să indice că protecția consumatorilor avută în vedere de Regulamentul nr. 1008/2008 include protecția acestora din urmă împotriva riscului unor pierderi generate de operațiunile de schimb valutar.

În plus, dacă utilizarea unei anumite monede a părut să constituie un element decisiv pentru atingerea obiectivelor urmărite privind informarea și transparența prețurilor, autorii Regulamentului nr. 1008/2008 nu ar fi omis să instituie o asemenea regulă și să indice criteriile care permit identificarea monedei pertinente. Considerăm că, întrucât legiuitorul nu a procedat astfel, Curtea nu trebuie să procedeze astfel substituindu‑i-se, cu atât mai puțin cu cât că adoptarea unei astfel de norme nu era necesară pentru asigurarea protecției clienților.

Astfel, subliniem în al treilea rând că, pe lângă dificultățile pe care le implică eventuala definire a criteriilor adecvate ( 59 ), nu este sigur în opinia noastră că impunerea utilizării unei anumite monede locale permite în mai mare măsură clientului să analizeze efectiv prețul serviciilor oferite de diferiți transportatori aerieni, în concordanță cu obiectivul privind comparabilitatea efectivă și transparența prețurilor urmărit de articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1008/2008, interpretat din perspectiva considerentului (16) al acestuia ( 60 ).

Este adevărat că, chiar dacă nu rezultă că a fost prevăzută în Regulamentul nr. 1008/2008, o limitare a numărului de monede locale care pot fi utilizate de transportatorii aerieni pentru exprimarea tarifelor pentru transportul aerian de pasageri ar permite la prima vedere, după cum susține Verbraucherzentrale, facilitarea comparării ofertelor propuse pentru un serviciu identic.

Totuși, presupunând că existența unei obligații de utilizare a oricărei monede locale ar fi admisă de către Curte, dificultatea generată de folosirea unor monede diferite nu ar dispărea însă în totalitate. Astfel, după cum a arătat Comisia, dacă modul de redactare a articolului 2 punctul 18 din regulamentul în cauză ar trebui să fie considerat decisiv în această privință, formularea alternativă „prețuri exprimate în euro sau în moneda locală” din cuprinsul său poate fi interpretată în sensul că permite întotdeauna unui transportator aerian să își exprime prețurile în euro ( 61 ), în timp ce concurenții săi ar putea opta, dimpotrivă, pentru moneda locală determinată. Prin urmare, dată fiind posibilitatea indicării tarifului pentru un serviciu în două moduri distincte, compararea efectivă a prețurilor ar putea teoretic să rămână dificilă pentru client, deși, în opinia noastră, această presupusă dificultate nu se confirmă neapărat în practică.

Problemele legate de posibilitatea utilizării unor monede diferite pot fi de fapt limitate de mai mulți factori care facilitează compararea ( 62 ). De altfel, considerăm că nu este indispensabil să se impună indicarea prețurilor zborurilor într‑o monedă determinată întrucât o coordonare se poate, într‑o anumită măsură, realiza în mod natural pe această piață prin simplul fapt că un client potențial tinde să renunțe în mod spontan la transportatorii aerieni care indică prețurile într‑o monedă care i se pare necorespunzătoare sau inutilizabilă.

Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, propunem să se răspundă la prima întrebare preliminară că articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1008/2008 coroborat cu articolul 2 punctul 18 din acesta trebuie interpretat în sensul că, atunci când publică tarifele pentru transportul aerian de pasageri, transportatorii aerieni nu sunt obligați să indice aceste tarife într‑o anumită monedă locală în cazul în care ele nu sunt exprimate în euro.

A doua întrebare preliminară este adresată doar în ipoteza în care răspunsul Curții la prima întrebare preliminară ar fi acela că articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1008/2008 obligă transportatorii aerieni să publice tarifele pentru transportul aerian de pasageri într‑o anumită monedă locală. Ținând cont de faptul că propunem un răspuns opus la prima întrebare, considerăm că nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare. Prin urmare, observațiile succinte care urmează vor fi prezentate doar cu titlu subsidiar.

Prin această întrebare, instanța de trimitere invită Curtea să stabilească moneda locală în care pot fi indicate tarifele pentru transportul aerian de pasageri, în conformitate cu dispozițiile sus‑menționate, într‑o situație de tipul celei din cauza principală, și anume atunci când un transportator aerian cu sediul într‑un stat membru (în speță Germania) vinde, prin intermediul site‑ului său internet cu nume de domeniu național de prim nivel care este legat de acest stat (în cazul de față „www.germanwings.de” ( 63 )), unui consumator care se află în același stat, un serviciu aerian cu locul decolării în alt stat membru (în speță Regatul Unit). De asemenea, ea ridică problema dacă este relevant în această privință faptul că toți sau marea majoritate a transportatorilor aerieni indică tarifele în discuție în moneda locală de la locul decolării.

Verbraucherzentrale susține că este necesară întemeierea pe moneda locală a statului membru a cărui legislație este aplicabilă în ceea ce privește executarea contractului încheiat între transportatorul aerian și consumatorul căruia îi este adresată publicitatea, în temeiul normelor privind conflictul de legi cuprinse în articolul 5 din Regulamentul nr. 593/2008 ( 64 ). Din textul său ar rezulta că, în împrejurările litigiului principal, tariful pentru zborul în cauză ar fi trebuit să fie indicat în moneda germană, și anume în euro, iar nu în moneda britanică, și anume în lire sterline.

În schimb, Germanwings susține că tarifele pentru transportul aerian de pasageri trebuie să fie indicate în euro sau în moneda locală a statului membru în care este situat locul decolării și că celelalte criterii de legătură menționate în a doua întrebare preliminară nu influențează stabilirea monedei naționale în sensul Regulamentului nr. 1008/2008. Instanța de trimitere pare să încline spre această interpretare.

La rândul său, Comisia propune ca articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1008/2008 să fie interpretat în sensul că nu se opune posibilității ca transportatorii aerieni să exprime tarifele pentru transportul aerian de pasageri, prețurile finale și celelalte elemente menționate în dispoziția respectivă în moneda locului de decolare. Suntem de acord cu această din urmă opinie în subsidiar, cu precizarea că, în opinia noastră, articolul 23 alineatul (1) nu conține nicio dispoziție referitoare la acest aspect ( 65 ).

În primul rând, apreciem că criteriul privind locul decolării poate fi relevant pentru determinarea monedei locale în care trebuie să fie indicate tarifele pentru transportul aerian de pasageri. Astfel, după cum a subliniat instanța de trimitere, întrucât locul decolării este în mod necesar un element comun tuturor serviciilor aeriene comparate, moneda locală utilizată de diferiți transportatori pentru formularea ofertelor lor ar fi aceeași pentru toate serviciile respective, ceea ce ar facilita în special compararea efectivă a prețurilor care este vizată de Regulamentul nr. 1008/2008 ( 66 ). De asemenea, Comisia a susținut în mod corect că este vorba despre un criteriu care este în mod obiectiv legat de tranzacție, întrucât în acest loc începe executarea serviciului convenit ( 67 ). În plus, pare rezonabil să considerăm că un client care trebuie să ajungă la locul decolării pentru zborul pe care intenționează să îl achiziționeze trebuie să cunoască și să știe să utilizeze moneda țării în cauză, la fel ca transportatorul care furnizează serviciul.

Precizăm că, în opinia noastră, nu este decisiv să se cunoască dacă toți sau marea majoritate a transportatorilor aerieni indică tarifele în moneda locală de la locul decolării, astfel cum este evocat în finalul întrebării adresate ( 68 ). Totuși, eventuala existență a unei asemenea practici, presupunând că este demonstrată, ar putea susține ideea că transportatorii ar putea cu ușurință respecta criteriul menționat.

În plus, reținerea drept criteriu a locului decolării ar fi compatibilă cu faptul că ar trebui să se dea expresiei „monedă locală” de la articolul 2 punctul 18 din regulament, referitor la tarifele pentru transportul aerian de pasageri, un sens care să fie valabil și pentru expresia utilizată în mod identic la punctul 19 al aceluiași articol, care privește tarifele pentru transportul aerian de marfă ( 69 ), ceea ce nu ar permite adoptarea criteriului propus de Verbraucherzentrale ( 70 ).

În al doilea rând, la fel ca instanța de trimitere și Germanwings, considerăm că criteriul privind locul unde se află sediul transportatorului aerian care oferă serviciul în cauză nu poate fi reținut întrucât monedele utilizabile pentru indicarea tarifului pentru un serviciu identic ar varia atunci proporțional cu numărul de țări în care își au sediul diverșii transportatori care oferă serviciile respective ( 71 ), ceea ce nu ar ajuta clienții să compare prețurile.

În al treilea rând, nu ar fi mai oportună adoptarea criteriului privind numele de domeniu de prim nivel al adresei de internet utilizate de transportatorul aerian care oferă serviciul respectiv. La fel ca instanța de trimitere, apreciem că ar fi ușor pentru un transportator aerian să eludeze un asemenea criteriu alegând, în mod arbitrar, un nume de domeniu de prim nivel corespunzător țării în a cărei monedă urmărește să își poată indica tarifele. În plus, Germanwings arată în mod întemeiat că numele de domeniu nu sunt întotdeauna naționale și, prin urmare, nu trimit în mod necesar la o anumită țară, cum ar putea fi situația dacă adresa se termină cu „.com”, ipoteză în care criteriul de legătură în cauză ar lipsi.

În al patrulea rând, considerăm că nu sunt mai potrivite nici criteriul privind locul de ședere al clientului, nici criteriul privind locul reședinței obișnuite a acestuia, având în vedere că cele două locuri nu coincid în mod necesar întrucât se poate întâmpla ca o persoană să intenționeze să achiziționeze un serviciu aerian într‑o țară în care nu locuiește în mod obișnuit. În opinia noastră, chiar dacă se poate presupune că clientul este familiarizat cu monedele utilizate în locurile menționate, astfel de criterii nu sunt adecvate întrucât, în momentul în care își elaborează oferta de vânzare, transportatorul aerian nu poate să cunoască țara în care se află publicul care își va manifesta în mod efectiv interesul. După cum arată instanța de trimitere, o asemenea abordare ar impune companiilor aeriene să determine în prealabil toți clienții potențiali și să afișeze de fiecare dată tarife diferite pentru transportul aerian de pasageri pentru diferitele zone monetare avute în vedere, ceea ce ni se pare a fi o constrângere excesivă având în vedere dubla finalitate a dispoziției în cauză.

În al cincilea rând, considerăm că argumentul invocat de Verbraucherzentrale ( 72 ) nu este convingător pentru motivele prezentate în continuare. Pe de o parte, se poate constata că Regulamentul nr. 1008/2008 nu stabilește nicio legătură cu dispozițiile Regulamentului nr. 593/2008, deși acesta a fost adoptat cu câteva luni înaintea sa. Pe de altă parte, potrivit Verbraucherzentrale, în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul nr. 593/2008, în măsura în care nu a fost aleasă de părți, legea aplicabilă este legea țării în care pasagerul are reședința obișnuită și, prin urmare, moneda acestei țări trebuie să fie utilizată la publicarea tarifelor, cu condiția ca locul de plecare sau cel de sosire să fie de asemenea situat în țara respectivă. Or, o asemenea abordare ar necesita localizarea viitorului pasager prin intermediul unui program sau ca acesta să indice în mod sistematic locul de reședință obișnuit pentru a putea afla tarifele propuse, ceea ce ar putea ridica probleme practice și eventual juridice, în special în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal după cum a arătat Germanwings. În sfârșit, interpretarea propusă de Verbraucherzentrale nu ține cont de faptul că alineatul (3) al aceluiași articol 5 conține o normă suplimentară referitoare la un criteriu de legătură care poate conduce de fapt la desemnarea unei alte țări ( 73 ), iar nu doar a celei în care pasagerul are reședința.

În consecință, în ipoteza în care Curtea ar considera că articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1008/2008 impune transportatorilor aerieni obligația de a‑și exprima tarifele pentru transportul aerian de pasageri într‑o anumită monedă națională, considerăm că ar trebui să se răspundă la a doua întrebare preliminară că această dispoziție coroborată cu articolul 2 punctul 18 din același regulament nu se opune indicării tarifelor în cauză în moneda locală de la locul decolării.

Având în vedere considerațiile precedente, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) după cum urmează: „Articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1008/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate coroborat cu articolul 2 punctul 18 din acesta trebuie interpretat în sensul că, atunci când publică tarifele pentru transportul aerian de pasageri, transportatorii aerieni nu sunt obligați să indice aceste tarife într‑o anumită monedă locală, în cazul în care ele nu sunt exprimate în euro.”

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

HENRIK SAUGMANDSGAARD ØE

prezentate la 28 iunie 2018 ( 1 )