Punctul 1
Prezenta cauză se referă la un recurs introdus de Gul Ahmed Textile Mills Ltd (denumită în continuare „Gul Ahmed”), prin care aceasta solicită Curții să anuleze în totalitate Hotărârea Tribunalului General din 15 decembrie 2016, T‑199/04 RENV Gul Ahmed Textile Mills/Consiliul ( 2 ). Prin această hotărâre, Tribunalul a respins acțiunea formulată de Gul Ahmed pentru anularea Regulamentului (CE) nr. 397/2004 al Consiliului din 2 martie 2004 de instituire a unui drept antidumping definitiv la importurile de lenjerie de pat din bumbac originară din Pakistan ( 3 ).
Punctul 2
Prezenta cauză ridică întrebarea importantă cu privire la ceea ce constituie interes continuu de a exercita acțiunea. Curtea va avea posibilitatea să aprecieze dacă, având în vedere situațiile de fapt și de drept care ar putea apărea, anularea solicitată este de natură să‑i procure un beneficiu acestui reclamant. În termeni mai generali, Curtea are posibilitatea de a‑și dezvolta jurisprudența cu privire la anumite aspecte procedurale referitoare la evaluarea acestui interes, în special cu privire la sarcina probei și drepturile procedurale ale reclamantului.
Punctul 3
Gul Ahmed este o societate pakistaneză care produce și exportă lenjerie de pat din bumbac în Uniunea Europeană.
Punctul 4
La 4 noiembrie 2002, Comisia Europeană a inițiat o anchetă antidumping cu privire la importurile de astfel de produse în Uniunea Europeană.
Punctul 5
La 2 martie 2004, pe baza rezultatelor acestei anchete, Consiliul a adoptat Regulamentul nr. 397/2004 de instituire a unui drept antidumping de 13,1 % la importurile de lenjerie de pat din bumbac originară din Pakistan, încadrată la codurile din Nomenclatura combinată precizate în acest regulament.
Punctul 6
În urma unei anchete de reexaminare efectuată în temeiul articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului ( 4 ), Regulamentul nr. 397/2004 a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 695/2006 al Consiliului ( 5 ). Acest regulament a stabilit nivelul definitiv al dreptului antidumping aplicabil lenjeriei de pat din bumbac fabricate de Gul Ahmed la 5,6 %.
Punctul 7
Potrivit articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul de bază, dreptul antidumping definitiv astfel stabilit a expirat la 4 martie 2009, adică la cinci ani de la introducerea acestuia.
Punctul 8
La 28 mai 2004, Gul Ahmed a introdus o acțiune în fața Tribunalului, prin care a solicitat anularea Regulamentului nr. 397/2004, în măsura în care acest regulament o viza.
Punctul 9
În cererea sa, Gul Ahmed a invocat cinci motive. În special, prin intermediul celui de al doilea motiv, Gul Ahmed a pretins că Consiliul a săvârșit o eroare evidentă de apreciere și a încălcat articolul 2 alineatele (3) și (5) și articolul 18 alineatul (4) din Regulamentul de bază, precum și din acordulul antidumping ( 6 ), în calculul valorii normale. În plus, prin intermediul celui de al treilea motiv, aceasta a pretins că ajustarea pentru restituire aplicată la compararea valorii normale și a prețului de export a încălcat articolul 2 alineatul (10) din Regulamentul de bază, Acordul antidumping și obligația de a prezenta motive adecvate, în temeiul articolului 296 TFUE.
Punctul 10
Prin Hotărârea sa din 27 septembrie 2011, T‑199/04, Gul Ahmed Textile Mills/Consiliul ( 7 ), Tribunalul a admis cel de al treilea aspect al celui de al cincilea motiv ( 8 ) și, fără a examina celelalte motive, a anulat regulamentul în litigiu în ceea ce privește reclamanta.
Punctul 11
Consiliul, susținut de Comisie, a formulat recurs și a solicitat Curții de Justiție să anuleze această hotărâre.
Punctul 12
Prin Hotărârea sa din 14 noiembrie 2013, C‑638/11 P, Consiliul/Gul Ahmed Textile Mills ( 9 ), Curtea a anulat în întregime Hotărârea din cauza T‑199/04 și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului, amânând pronunțarea cu privire la cheltuielile de judecată.
Punctul 13
La 26 noiembrie 2015, Tribunalul a ținut o ședință în cauza T‑199/04 RENV. În această ședință, Consiliul, sprijinit de Comisie, a susținut că Gul Ahmed nu mai avea niciun interes de a exercita acțiunea.
Punctul 14
În susținerea acestei acțiuni, cele două instituții au afirmat că taxele antidumping impuse prin regulamentul în litigiu au expirat la 2 martie 2009, astfel încât exporturile produsului în cauză nu mai erau supuse acestor taxe. În plus, acestea au susținut că, în conformitate cu articolul 46 din Statutul Curții de Justiție, termenul pentru introducerea oricărei acțiuni în despăgubire pentru prejudiciul cauzat în aplicarea acestor taxe a expirat la 1 mai 2014 ( 10 ), și că dreptul la rambursarea taxelor antidumping în temeiul Codului vamal al Uniunii era, de asemenea, prescris ( 11 ). Acestea au susținut că, în consecință, anularea solicitată nu mai era în măsură să procure niciun avantaj în favoarea Gul Ahmed.
Punctul 15
Tribunalul a acordat în favoarea Gul Ahmed o perioadă de două săptămâni de la data ședinței pentru a‑și prezenta observațiile (împreună cu orice documente justificative care ar putea susține interesul continuu al acesteia în judecarea cauzei) cu privire la excepția de inadmisibilitate astfel ridicată.
Punctul 16
Prin scrisoarea din 10 decembrie 2015, Gul Ahmed și‑a prezentat observațiile, susținând că a continuat să aibă un interes de a exercita acțiunea. Aceasta a înaintat următoarele cinci motive: (i) interesul său de a recupera cheltuielile de judecată de la Consiliu, (ii) posibilitatea de a introduce în viitor o acțiune cu privire la prejudiciile cauzate prin nepronunțarea de către instanțele Uniunii asupra fondului într‑un termen rezonabil, (iii) posibilitatea sa de a obține rambursarea taxei antidumping definitive plătite, (iv) interesul său de a se asigura că o nelegalitate similară nu se va repeta în viitor, și (v) posibilitatea de a introduce în viitor o acțiune în justiție, pentru prejudiciul cauzat de regulamentul în litigiu.
Punctul 17
Prin scrisorile din 6 și 20 ianuarie 2016, Comisia și Consiliul și‑au prezentat observațiile. În esență, acestea au solicitat Tribunalului să respingă argumentele invocate de Gul Ahmed și să declare că această companie a pierdut orice interes de a continua procedura. În consecință, nu ar fi necesar să se pronunțe asupra fondului.
Punctul 18
Prin Hotărârea din 15 decembrie 2016, T‑199/04 RENV, Gul Ahmed Textile Mills/Consiliul, Tribunalul a statuat că (i) un pretins interes de recuperare a cheltuielilor de judecată de la Consiliu, (ii) o pretinsă posibilitate de a introduce o acțiune în viitor cu privire la prejudiciile cauzate prin nepronunțarea de către instanțele Uniunii asupra fondului într‑un termen rezonabil, (iii) un pretins interes de a se asigura că o nelegalitate similară nu se va repeta în viitor, și (iv) un pretins interes de a restabili reputația Gul Ahmed nu au justificat interesul acesteia din urmă de a exercita acțiunea. De asemenea, Tribunalul a statuat că (v) o pretinsă posibilitate de a obține rambursarea taxei antidumping definitive plătite a justificat un astfel de interes, deși numai cu privire la primul, cel de al patrulea și cel de al cincilea motiv ( 12 ).
Punctul 19
În consecință, Tribunalul a statuat că nu a fost necesar să se pronunțe cu privire la cel de al doilea și cel de al treilea motiv, și a examinat doar primul, al patrulea și al cincilea motiv. Tribunalul a concluzionat că aceste din urmă motive au fost neîntemeiate și, prin urmare, a respins acțiunea în întregime.
Punctul 20
Prin recursul formulat, Gul Ahmed solicită Curții să anuleze hotărârea atacată și să se pronunțe pe fond cu privire la toate motivele și, în subsidiar, să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului, pentru o decizie asupra fondului. Aceasta invocă două motive de recurs.
Punctul 21
În primul rând, Gul Ahmed susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a hotărât că aceasta nu mai avea interesul de a continua procedura cu privire la cel de al doilea și la cel de al treilea motiv invocat în cererea sa, și că Tribunalul nu a motivat în mod corespunzător hotărârea. În al doilea rând, Gul Ahmed înaintează o serie de argumente prin care pretinde că Tribunalul a săvârșit diferite erori de drept prin faptul că a respins primele două aspecte ale celui de al cincilea motiv.
Punctul 22
Consiliul și Comisia solicită Curții să respingă recursul ca fiind inadmisibil sau, în subsidiar, ca nefondat.
Punctul 23
În cadrul ședinței din 25 ianuarie 2018, Gul Ahmed, Consiliul și Comisia au prezentat observații orale.
Punctul 24
În conformitate cu solicitarea Curții, ne vom limita în prezentele concluzii la examinarea primului motiv de recurs.
Punctul 25
Cerința de a avea un interes de a exercita acțiunea în anulare, astfel cum a fost interpretată de Tribunal în hotărârea atacată, impune un criteriu strict. Pentru a‑l îndeplini, în cazul în care raționamentul Tribunalului trebuie să fie urmat, Gul Ahmed ar fi trebuit nu doar să inițieze acțiunea în anulare, ci ar fi trebuit, de asemenea, să introducă o acțiune în despăgubiri pentru prejudicii cauzate prin acest regulament și să inițieze procedura pentru solicitarea rambursării taxelor antidumping achitate în diferite perioade, în fața autorităților naționale competente.
Punctul 26
Odată cu trecerea timpului, regulamentul a cărui anulare a solicitat‑o Gul Ahmed a expirat, și orice cerere în despăgubire sau de rambursare a taxelor s‑a prescris. Cu toate acestea, are Gul Ahmed un interes continuu să mențină acțiunea în anulare?
Punctul 27
În opinia noastră, poziția reală este că un reclamant aflat într‑o astfel de situație are datoria de a fi atât prudent, cât și alert. Cu alte cuvinte, este de datoria acestuia să supravegheze cu atenție modificările intervenite în situația sa juridică de‑a lungul timpului și să ia măsurile suplimentare care se pot dovedi necesare pentru a‑și menține interesul de a continua acțiunea. În cazul în care nu procedează astfel, va exista riscul ca pârâtul să ridice cu succes o excepție cu privire la interesul său continuu de a exercita acțiunea.
Punctul 28
Privită din această perspectivă, o acțiune în anulare încununată de succes este un element prealabil esențial pentru repararea prejudiciului suferit. Însă, în majoritatea cazurilor, aceasta nu va putea, prin ea însăși, să îndrepte prejudiciul respectiv. Acest lucru necesită o acțiune în despăgubiri. Aceasta nu înseamnă că prima acțiune (acțiunea în anulare) depinde de acțiunea în despăgubiri. Contrar celor sugerate de Gul Ahmed, caracterul separat dar, cu toate acestea, interconectat al celor două proceduri nu denaturează sistemul de căi de atac pe care tratatul le pune la dispoziția particularilor.
Punctul 29
Condițiile de admisibilitate a unei acțiuni în anulare sunt prevăzute la articolul 263 TFUE. Acestea prevăd, printre altele, (i) ca actul în privința căruia se solicită anularea să fie „[menit] să producă efecte juridice față de terți”, (ii) ca reclamantul să aibă calitate procesuală sub forma unui interes direct și individual, și (iii) ca acțiunea să fie intentată în termenul stabilit în acest articol ( 13 ). În prezenta cauză, nu există nicio îndoială că primul dintre aceste criterii este îndeplinit în raport cu Regulamentul nr. 397/2004. În ceea ce privește cel de al doilea criteriu, în niciun moment nu a fost pusă sub semnul întrebării afirmația potrivit căreia Regulamentul nr. 397/2004 se referă în mod direct și individual la Gul Ahmed. Într‑adevăr, regulamentul în litigiu menționează Gul Ahmed în rândul producătorilor pakistanezi vizați de ancheta antidumping și această societate atestă că au fost impuse taxe într‑o valoare mare la importul produselor sale în Uniunea Europeană. În ceea ce privește cel de al treilea criteriu, nu se contestă că Gul Ahmed a introdus cererea în anulare în termenul prevăzut la articolul 263 TFUE.
Punctul 30
Cu toate acestea, îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute la articolul 263 TFUE nu este suficientă. Potrivit unei jurisprudențe constante, o acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică nu este admisibilă decât în măsura în care această persoană are un interes să obțină anularea actului atacat. Anularea acestui act trebuie să poată avea, în sine, consecințe juridice, astfel încât acțiunea respectivă să poată procura un avantaj persoanei care a intentat‑o, în cazul în care este încununată de succes ( 14 ). Nu se contestă că Gul Ahmed a îndeplinit această cerință la data introducerii acțiunii sale în anulare.
Punctul 31
Cerința unui astfel de interes, deși nu este prevăzută la articolul 263 TFUE, constituie o condiție de admisibilitate analizată de instanțele Uniunii în mod separat de condițiile prevăzute de această dispoziție ( 15 ). Cerința este inspirată de teoria generală a dreptului procedural comună statelor membre, potrivit căreia acesta are scopul de a garanta că nu există un aflux masiv de litigii inițiate „în interesul public”, ceea ce ar risca să transforme acțiunea în anulare într‑o formă de actio popularis.
Punctul 32
Potrivit unei jurisprudențe constante, interesul unui reclamant de a exercita acțiunea trebuie, în raport cu obiectul acțiunii, să existe la momentul introducerii acesteia (altfel, acțiunea va fi inadmisibilă), și trebuie să existe în continuare, până la momentul pronunțării hotărârii judecătorești, sub sancțiunea nepronunțării asupra fondului ( 16 ). Interesul trebuie să fie în același timp legitim și actual ( 17 ).
Punctul 33
Regulamentul nr. 397/2004 a expirat la data de 4 martie 2009. Cu toate acestea, acest lucru nu face ca prezenta acțiune să fie lipsită de obiect, dat fiind că expirarea a avut efecte ex nunc și, în consecință, rezultatele acesteia nu au fost echivalente cu cele pe care le‑ar fi avut, în principiu, o anulare ( 18 ).
Punctul 34
Din jurisprudență reiese în mod clar că interesul reclamantului nu dispare în mod necesar atunci când un act în litigiu nu mai produce efecte pentru viitor ( 19 ). În cazul în care măsura în cauză a încetat să producă efecte pe parcursul procedurii, Curtea trebuie să aprecieze interesul reclamantului de a exercita o acțiune în lumina circumstanțelor specifice, ținând seama, în special, de consecințele nelegalității pretinse și de natura prejudiciului pretins suferit ( 20 ). Acest interes poate fi justificat prin referire la prejudiciul pe care reclamantul se teme că l‑ar putea suferi în viitor. Prejudiciul în cauză poate lua mai multe forme: de exemplu, impunerea nedorită a unor noi taxe, reducerea oportunităților de afaceri, restricții privind dezvoltarea unor potențiale produse noi.
Punctul 35
În hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că interesul Gul Ahmed de a exercita acțiunea a dispărut în cursul procedurii, cu privire la anumite părți ale acțiunii acesteia, și anume cel de al doilea și cel al treilea motiv.
Punctul 36
Ar fi legitim să interpretăm noțiunea de interes de a exercita acțiunea în sensul în care acesta poate fi stins prin simpla trecere a timpului, și împreună cu el, inclusiv dreptul reclamantului de a‑i fi examinată cauza de o instanță?
Punctul 37
În principiu, respingem această abordare.
Punctul 38
O astfel de interpretare ar însemna că durata procedurii, care, în principiu, nu este imputabilă reclamantului ( 21 ), ar putea conduce la dispariția dreptului său la o cale de atac judiciară. Aceasta ar putea duce la inegalități aleatorii în fața legii, în funcție de durata procedurii. I‑ar putea încuraja pe pârâți să adopte tactici de întârziere, în speranța zădărnicirii controlului judiciar.
Punctul 39
Acest lucru ar echivala cu acceptarea faptului că actele instituțiilor ale căror efecte în timp sunt limitate și expiră după introducerea unei acțiuni în anulare, dar înainte ca instanța să fie în măsură să pronunțe hotărârea relevantă, devin imune la controlul din partea instanței Uniunii ( 22 ).
Punctul 40
În Hotărârea sa de referință Les Verts/Parlamentul ( 23 ), Curtea a constatat că Uniunea Europeană este o comunitate bazată pe ordinea de drept, întrucât nici statele sale membre, nici instituțiile sale nu pot să se sustragă controlului ce vizează conformitatea actelor adoptate de acestea cu carta constituțională fundamentală, reprezentată de tratat, sau cu legea care derivă din acesta ( 24 ).
Punctul 41
Situația descrisă mai sus ar fi incompatibilă atât cu această jurisprudență, cât și cu spiritul articolului 263 din TFUE, potrivit căruia instanța Uniunii trebuie să verifice legalitatea actelor adoptate de instituții, menite să producă efecte juridice față de terți ( 25 ).
Punctul 42
În consecință, problema interesului de a exercita acțiunea este de importanță constituțională și trebuie plasată în contextul mai larg al dreptului fundamental la o protecție jurisdicțională efectivă, consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ( 26 ).
Punctul 43
În opinia noastră, toate aceste elemente militează în favoarea interpretării în sens larg a noțiunii de interes de a exercita acțiunea ( 27 ).
Punctul 44
Respingem afirmația Consiliului și a Comisiei în sensul că o astfel de interpretare riscă să transforme acțiunea în anulare într‑o actio popularis. În sistemele naționale ale multor state membre, o interpretare restrictivă a interesului poate servi într‑adevăr la protejarea sistemului judiciar împotriva unui influx masiv de litigii ( 28 ). Cu toate acestea, în dreptul procedural al Uniunii, conceptul este susținut de condițiile stricte cu privire la calitatea procesuală, prevăzute la articolul 263 din TFUE.
Punctul 45
La fel ca avocatul general Bobek, considerăm că existența „interesului de a exercita acțiunea” nu trebuie manipulată pentru a asigura un anumit volum al litigiilor ( 29 ). Mai degrabă, această cerință necesită o lectură democratică efectuată în lumina drepturilor omului ( 30 ). De asemenea, suntem de acord cu avocatul general Kokott, care a argumentat împotriva stabilirii unor cerințe excesive în dovedirea interesului atunci când condițiile stricte ale celei de a doua sau ale celei de a treia posibilități prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf TFUE sunt deja îndeplinite ( 31 ).
Punctul 46
Perspectiva unui beneficiu sau a unui avantaj personal în cazul unui succes în fața instanțelor Uniunii este decisivă pentru a determina existența interesului de a exercita acțiunea. Totuși, acest criteriu este poate în mod nejustificat de subiectiv și volatil, întrucât nu are un prag sau un etalon clar pentru impactul pozitiv necesar pe care câștigarea cauzei trebuie să îl aibă asupra situației reclamantului ( 32 ).
Punctul 47
Evaluarea interesului se poate face numai de la caz la caz, în mod concret, luând în considerare toate consecințele pe care anularea actului în litigiu le‑ar putea avea asupra situației individuale a reclamantului. În acest context, astfel cum a observat avocatul general Wahl, Curtea încearcă să nu rețină o interpretare prea restrictivă a noțiunii „menținerea interesului” ( 33 ). Suntem de acord și împărtășim opinia exprimată deja de avocatul general Bobek în sensul că, pentru stabilirea interesului de a exercita acțiunea, reclamantul ar trebui să fie obligat doar să dovedească prima facie efectele negative ale actului contestat (care presupune existența unui beneficiu personal rezultat din anularea actului) ( 34 ). Faptul de a depăși acest standard în materie de probațiune poate impune reclamantului sarcina unei probe imposibil de administrat ( 35 ).
Punctul 48
În această privință, gradul de probabilitate sau de plauzibilitate al faptului de a obține un avantaj ar trebui să conteze puțin ( 36 ). De asemenea, nu ar trebui să conteze cât de mare este avantajul potențial. În special, dacă un avantaj depinde de o viitoare acțiune în despăgubiri, instanțele Uniunii ar trebui să se abțină de la a se pronunța cu privire la conținutul unei astfel de acțiuni și perspectiva de succes a acesteia. Numai o perspectivă pur ipotetică și incertă de a obține un avantaj în viitor ar trebui să îl lipsească de interes pe reclamant ( 37 ), în timp ce un avantaj viitor care, într‑o perspectivă rezonabilă, este probabil să fie obținut în desfășurarea normală a procedurii va justifica un interes de a exercita acțiunea ( 38 ).
Punctul 49
Nu credem că adoptarea unei abordări generoase va conduce la o împrejurare în care Curtea se va găsi în situația de a pronunța avize consultative cu privire la întrebări generale sau ipotetice ( 39 ). De asemenea, Curtea nu ar trebui să utilizeze, din motive de bună administrare a justiției, de economie de procedură sau de eficacitate, „discursul admisibilității” pentru a evita să examineze fondul cauzei ( 40 ). În cazul în care un reclamant a prezentat un interes suficient de a exercita acțiunea la momentul depunerii cererii, astfel cum a făcut Gul Ahmed în prezenta procedură, Curtea ar trebui să examineze cu o grijă scrupuloasă afirmația potrivit căreia reclamantul a pierdut ulterior acest interes.
Punctul 50
În acest context, ne îndreptăm atenția spre examinarea faptului dacă Gul Ahmed are un interes continuu să acționeze.
Punctul 51
Consiliul solicită Curții să declare inadmisibile diferite părți ale recursului, în măsura în care prin acestea se solicită, în esență, reexaminarea constatărilor de fapt realizate de Tribunal, și se repetă motivele invocate în fața acestei instanțe.
Punctul 52
Este adevărat că recursul nu este întotdeauna exact și, astfel cum observă în mod întemeiat Consiliul, se limitează în unele situații la argumentele deja prezentate în fața Tribunalului ( 41 ).
Punctul 53
Acestea fiind spuse, este clar că Gul Ahmed contestă interpretarea și aplicarea dreptului Uniunii efectuată de Tribunal și, în consecință, aspectele de drept analizate în primă instanță pot fi rediscutate în cadrul unui recurs ( 42 ). În plus, Gul Ahmed invocă, cu toate că în termeni generali, motivarea insuficientă realizată de instanța respectivă. Acesta reprezintă în sine un aspect de drept și poate fi supus, ca atare, controlului judiciar în cadrul recursului ( 43 ).
Punctul 54
În plus, Curtea nu este legată doar de argumentele părților, ci poate, atunci când este cazul, să aplice faptelor care îi sunt prezentate, pe lângă aceste argumente, normele de drept relevante pentru soluționarea litigiului. În caz contrar, aceasta ar putea fi nevoită, în anumite circumstanțe, să își întemeieze deciziile pe considerente juridice eronate ( 44 ).
Punctul 55
Prin urmare, propunem prezentei instanțe să examineze fondul argumentelor invocate de Gul Ahmed, în măsura în care acestea privesc aspecte de drept și nu pun în discuție constatările și aprecierile faptelor realizate de Tribunal ( 45 ).
Punctul 56
Gul Ahmed susține că articolul 129 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, care impune demonstrarea unui interes la momentul depunerii cererii, nu poate fi invocat pentru a solicita unui reclamant să facă acest lucru într‑o etapă ulterioară. Astfel, odată ce un reclamant a demonstrat interesul său de a introduce cererea, acesta este scutit de sarcina de a dovedi interesul continuu pe parcursul procedurii.
Punctul 57
Potrivit unei jurisprudențe constante, reclamantul trebuie să facă dovada interesului său de a exercita acțiunea ( 46 ). De asemenea, potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea poate, în orice stadiu al procedurii, să stabilească dacă interesul reclamantului este unul continuu, fie la cererea pârâtului (sau a oricărei alte părți interesate), fie din oficiu ( 47 ).
Punctul 58
Cu toate acestea, odată ce reclamantul a demonstrat faptul că îndeplinește toate cerințele de admisibilitate pentru depunerea cererii sale ( 48 ), astfel cum a procedat Gul Ahmed, considerăm că trebuie să existe o prezumție în sensul că acesta continuă să le îndeplinească.
Punctul 59
Această prezumție se va aplica atât timp cât nu este contestată. Astfel, reclamantul nu trebuie să depună înscrisuri (de exemplu) la fiecare două luni pentru a demonstra că el continuă să aibă un interes de a exercita acțiunea și pentru a „confirma” cererea inițială. O normă procedurală care ar prevedea o astfel de cerință ar fi neviabilă.
Punctul 60
Pârâtul este autorizat însă, în orice stadiu al procedurii, să încerce să răstoarne această prezumție. Întrucât o astfel de opoziție este echivalentă cu o cerere reconvențională îndreptată împotriva reclamantului, pârâtul este cel care trebuie să indice în mod exact și cu elemente de probă motivele exacte ( 49 ). Aceasta este situația întrucât reclamantul trebuie să cunoască motivele invocate împotriva sa. Acestuia nu i se poate pretinde în mod rezonabil să anticipeze excepția ridicată și să combată toate argumentele posibile în avans. Astfel, Curtea nu trebuie să accepte o contestație pură și simplă față de interesul continuu de a exercita acțiunea ( 50 ).
Punctul 61
Într‑un sistem procedural (precum cel aplicabil în cadrul instanțelor Uniunii), care se bazează în mare măsură pe procedura scrisă, ar fi normal să ne așteptăm ca o astfel de excepție să fie ridicată în scris. În cazul în care, precum în prezenta cauză, excepție este ridicată pentru prima dată oral în ședință, considerăm că instanța ar trebui, în mod obișnuit, să stabilească un termen în care cel care invocă această excepție (și anume, pârâtul) ar trebui să aibă obligația de a formula o excepție formală, care să indice în mod exact obiectul acesteia și să prezinte dovezile necesare în sprijin pentru a justifica prima facie că reclamantul a pierdut într‑adevăr interesul de a exercita acțiunea.
Punctul 62
Odată ce pârâtul a făcut acest lucru, sarcina probei îi va reveni reclamantului, căruia trebuie să i se acorde o posibilitate rezonabilă de a‑și susține cauza în condiții care nu îl plasează într‑o situație de dezavantaj net în raport cu adversarul său ( 51 ). În virtutea principiului egalității armelor, care este un corolar al dreptului la un proces echitabil, Curtea trebuie să îi acorde reclamantului o perioadă de timp în care acesta să încerce să combată excepția, și poate stabili ulterior un termen în care celelalte părți interesate pot prezenta observațiile lor scrise cu privire la aceste susțineri ( 52 ).
Punctul 63
Odată ce Curtea a primit observații din partea ambelor părți, aceasta trebuie să analizeze argumentele ridicate și actele justificative depuse, și trebuie să ia apoi o decizie ( 53 ).
Punctul 64
Totuși, în prezenta cauză nu s‑a urmat această cale. În cadrul ședinței în fața Tribunalului la 25 noiembrie 2015, Consiliul și Comisia au susținut oral că interesul Gul Ahmed a dispărut în cursul procedurii, întrucât regulamentul în litigiu a expirat și orice acțiune în despăgubiri ar fi prescrisă. În același timp, Comisia a înaintat mai multe motive care ar putea justifica un interes pentru a exercita acțiunea și apoi a prezentat argumente detaliate bazate pe o analiză a jurisprudenței pentru a demonstra de ce, în opinia sa, niciunul dintre acestea nu putea justifica un interes în cazul Gul Ahmed ( 54 ). Tribunalul a acordat apoi în favoarea Gul Ahmed două săptămâni pentru a depune observații, după care a oferit Consiliului și Comisiei posibilitatea de a face comentarii asupra acestor observații. Toate părțile și‑au depus observațiile în termenul prevăzut.
Punctul 65
Prezenta cauză este viciată întrucât nu s‑au respectat regulile generale pe care le‑am sugerat la punctele 61-63 de mai sus?
Punctul 66
În opinia noastră, obiecția invocată de instituții a fost dovedită în mod adecvat în cadrul ședinței propriu‑zise (fără obiecții din partea Gul Ahmed). Astfel, Gul Ahmed a fost plasată într‑o poziție în care își putea exprima punctul de vedere referitor la excepția invocată cu privire la interesul său. Este adevărat că, în mod normal, ar fi de așteptat ca o excepție serioasă de această natură să fie ridicată în scris. Cu toate acestea, Gul Ahmed nu a cerut în niciun moment Tribunalului să dispună ca părțile care au formulat excepția să procedeze în acest mod, și nici nu a exprimat vreo obiecție cu privire la procedura astfel urmată. În aceste circumstanțe, considerăm că procedura improvizată urmată de Tribunal nu a încălcat dreptul Gul Ahmed la apărare.
Punctul 67
În lumina celor de mai sus, concluzionăm că Tribunalul nu a încălcat normele de procedură referitoare la sarcina probei și nici principiul egalității armelor.
Punctul 68
Gul Ahmed susține că presupusele erori ale instituțiilor în calculul marjelor de dumping nu sunt specifice cauzei, ci sunt susceptibile de a se repeta în viitor. În consecință, aceasta consideră că este justificată continuarea procedurii, pentru a împiedica Consiliul să repete această nelegalitate în viitor.
Punctul 69
Consiliul susține că nu există un astfel de risc. În primul rând, posibilitatea deschiderii unei noi investigații cu privire la lenjeria de pat din bumbac originară din Pakistan este pur ipotetică. În al doilea rând, în orice caz, presupusele erori sunt specifice cauzei, deoarece metodologia aplicată a rezultat din absența oricăror date verificabile, corelată cu necooperarea Gul Ahmed ( 55 ). Tribunalul a considerat că Gul Ahmed nu a prezentat niciun argument concret și, în consecință, a respins cererea acesteia ( 56 ).
Punctul 70
Interesul unui reclamant nu dispare în mod obligatoriu atunci când un act în litigiu nu mai are niciun efect pentru viitor ( 57 ). Anularea este susceptibilă, prin ea însăși, de a avea consecințe juridice, în special prin faptul de a împiedica instituțiile Uniunii să repete practica reclamată ( 58 ). Însă interesul de a exercita acțiunea va exista numai dacă pretinsa nelegalitate este susceptibilă de a se repeta în viitor, independent de împrejurările care au prilejuit acțiunea formulată de reclamant ( 59 ). Exemplele pot include erori în interpretarea dispozițiilor de drept al Uniunii în lumina acordurilor Organizației Mondiale a Comerțului ( 60 ), în special erorile legate de metodologia, criteriile sau formulele aplicate, spre deosebire de erorile în evaluarea circumstanțelor factuale specifice. În sfârșit, reclamantul nu trebuie să facă dovada că poate fi direct vizat de nelegalitatea recurentă în viitor, în cadrul unor proceduri similare ( 61 ).
Punctul 71
În prezenta cauză, în primul rând, faptul că au trecut câțiva ani de la expirarea taxei antidumping definitive la importurile de produse textile ale Gul Ahmed în Uniunea Europeană nu face ca posibilitatea unei noi anchete să fie pur ipotetică. Dimpotrivă, dacă practicile de stabilire a prețurilor ale producătorilor pakistanezi de lenjerie de pat din bumbac par să corespundă din nou condițiilor pentru aplicarea normelor Uniunii privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping, acestea ar putea fi anchetate din nou.
Punctul 72
În al doilea rând, faptul că, în absența unor surse primare de informații, Consiliul s‑a bazat pe „oric[are] alt[ă] metod[ă] rezonabil[ă]”, în temeiul articolului 2 alineatele (3), (5) și (6) din Regulamentul de bază, nu înseamnă per se că presupusele erori metodologice au fost specifice cauzei. În aplicarea acestei dispoziții, Consiliul a trebuit să adopte o anumită metodologie și să se bazeze pe anumite criterii.
Punctul 73
Nu este ușor de trasat o linie între erorile potențial recurente, pe de o parte, și erorile specifice cauzei, pe de altă parte. O anumită soluție ar fi putut fi aplicată ad‑hoc și pentru a răspunde unei situații noi. Sau aceasta ar putea reflecta o practică administrativă consistentă sau un „model” pe care Comisia l‑a dezvoltat pentru a face față unei situații recurente. În acest caz, se poate presupune în mod plauzibil că situația se va repeta în viitor.
Punctul 74
În opinia noastră, absența unor date primare fiabile și lipsa de cooperare din partea celor care fac obiectul anchetei nu sunt susceptibile de a fi probleme noi în timpul unei anchete antidumping. Rezultă că, în principiu, anumite pretinse erori care ar fi putut fi comise în timpul unei astfel de anchete pot fi într‑adevăr de natură metodologică și, în consecință, este posibil să se repete în viitor în anchete similare.
Punctul 75
Cu toate acestea, în cadrul ședinței, apărătorul Gul Ahmed a fost ferm convins că, prin recursul său, Gul Ahmed contesta în realitate absența oricărei metodologii, precum și de faptul că argumentația sa a fost în sensul în care Comisia și‑a bazat constatările pe alegeri ad‑hoc arbitrare.
Punctul 76
Interpretat astfel, argumentul său nu identifică nicio eroare de drept din partea Tribunalului în clasificarea presupuselor erori ale Comisiei ca fiind specifice cauzei. Astfel cum susțin în mod întemeiat Consiliul și Comisia, acest argument se limitează să solicite Curții să reexamineze argumentele de fapt și de fond prezentate în fața Tribunalului, aspect care nu este de competența Curții. Într‑adevăr, prin acest argument, Gul Ahmed admite, în esență, că erorile pretinse au fost specifice cauzei. Concluzionăm în sensul că Gul Ahmed nu a demonstrat că pretinsa nelegalitate se poate repeta în viitor și în sensul că motivele menționate de Tribunal în această privință îndeplinesc standardul juridic necesar ( 62 ).
Punctul 77
Gul Ahmed susține că Tribunalul nu a motivat hotărârea în ceea ce privește pretinsa respingere parțială a celui de al treilea motiv și nu a pronunțat o hotărâre cu privire la restul motivului.
Punctul 78
După cum observă în mod întemeiat Consiliul și Comisia, argumentul Gul Ahmed se întemeiază pe o evidentă interpretare greșită a punctului 58 din hotărârea atacată. La acest punct, Tribunalul s‑a limitat să identifice cinci circumstanțe specifice acestei cauze, în analiza unui interes continuu cu privire la rezultatul acesteia. Tribunalul a susținut că Gul Ahmed nu avea niciun interes să invoce acest motiv și a considerat că nu este necesar să se pronunțe în această privință.
Punctul 79
Prin urmare, propunem ca acest motiv de recurs să fie respins.
Punctul 80
Gul Ahmed pare să interpreteze Hotărârea Shanghai Excell ca implicând faptul că a declara cauza sa ca fiind inadmisibilă ar însemna a recunoaște că actele ale căror efecte juridice vor expira după introducerea unei acțiuni în anularea lor, dar înainte de pronunțarea hotărârii, pot fi excluse de la controlul judiciar, fapt care este incompatibil cu articolul 263 din TFUE.
Punctul 81
O astfel de interpretare a Hotărârii Shanghai Excell ar presupune că, indiferent dacă se schimbă alte circumstanțe, interesul de a exercita acțiunea trebuie considerat în mod sistematic ca fiind stabilit în procedurile de anulare referitoare la actele ale căror efecte juridice expiră înainte de pronunțarea hotărârii. După cum observă în mod întemeiat Consiliul și Comisia, niciun astfel de principiu nu poate fi dedus din această jurisprudență, și în special din punctul 56 și următoarele din hotărârea menționată.
Punctul 82
Prin urmare, propunem ca acest motiv de recurs să fie respins.
Punctul 83
Gul Ahmed susține, cu toate că în termeni generali, că Tribunalul a încălcat articolul 36 din Statutul Curții de Justiție, întrucât nu a motivat și nu a abordat toate argumentele și dovezile pe care aceasta le‑a invocat pentru a demonstra interesul său continuu.
Punctul 84
Am dezbătut deja caracterul adecvat al motivelor prezentate de Tribunal cu privire la riscul unor nelegalități recurente în viitor ( 63 ). În consecință, vom examina acum în schimb considerentele prezentate de Tribunal cu privire la celelalte motive despre care Gul Ahmed susține că justifică interesul său de a exercita acțiunea.
Punctul 85
Gul Ahmed susține că are un interes legitim să continue procedura în vederea recuperării cheltuielilor sale de judecată. În hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că această anulare a regulamentului în litigiu nu ar conferi prin ea însăși reclamantului dreptul de a recupera cheltuielile de judecată, având în vedere că acestea se încadrează într‑un capăt separat al cererii și faptul că inclusiv o parte care are câștig de cauză poate, în anumite condiții, să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată ( 64 ).
Punctul 86
Suntem de acord cu concluzia Tribunalului, dar nu și cu raționamentul acestuia.
Punctul 87
Solicitarea de a obliga partea care nu a avut câștig de cauză la plata cheltuielilor de judecată nu este un capăt de cerere autonom. Aceasta este accesorie și subordonată cererii principale de anulare a actului atacat. În cazul în care o parte pierde interesul de a exercita acțiunea principală, va pierde și orice interes de a solicita cheltuielile de judecată pentru exercitarea acestei acțiuni.
Punctul 88
Articolul 58 alineatul (2) din Statutul Curții de Justiție prevede că este inadmisibil un recurs îndreptat exclusiv împotriva unei decizii privind cheltuielile de judecată. Având în vedere modul de redactare și scopul acestei dispoziții, interesul de a recupera cheltuielile de judecată nu poate servi ca atare drept bază pentru continuarea procedurii. Pentru a justifica un astfel de interes, reclamantul trebuie să prezinte un interes de a exercita acțiunea dincolo de cel referitor la cheltuielile de judecată ( 65 ). Cerința unui interes de a exercita acțiunea ar deveni lipsită de sens dacă o simplă cerere de a obliga partea adversă la plata cheltuielilor de judecată ar fi suficientă pentru a justifica un interes de a continua procedura privind anularea.
Punctul 89
În consecință, propunem Curții să concluzioneze că dorința de a recupera cheltuielile procedurilor judiciare nu este o bază independentă care să justifice un interes de a exercita acțiunea. Totuși, această constatare nu este de natură să justifice anularea hotărârii atacate, întrucât concluzia Tribunalului rămâne corectă.
Punctul 90
Gul Ahmed se întemeiază, de asemenea, pe intenția sa de a solicita despăgubiri la un anumit moment în viitor pentru pretinsa durată excesivă a procedurilor în fața instanței Uniunii. Tribunalul a considerat că, pentru a solicita astfel de despăgubiri, Gul Ahmed trebuie să introducă o acțiune în despăgubiri în fața acestei instanțe. În consecință, Gul Ahmed nu s‑a putut baza pe acest motiv pentru a‑și justifica interesul în prezenta cauză ( 66 ).
Punctul 91
Suntem de acord cu concluzia la care a ajuns Tribunalul, dar nu și cu raționamentul acestuia.
Punctul 92
Potrivit unei jurisprudențe constante, reclamantul își poate menține interesul de a solicita anularea unui act care îl afectează în mod negativ, în măsura în care o constatare a nelegalității ar putea constitui temeiul unei acțiuni viitoare privind daune materiale sau morale ( 67 ) cauzate acestuia prin actul în litigiu ( 68 ). În special, reclamantul are interesul de a exercita acțiunea în cazul în care anularea actului în litigiu este, în sine, de natură să confere un avantaj în cadrul acțiunii în despăgubire, în special prin sporirea șanselor ca o astfel de acțiune să aibă succes ( 69 ). De asemenea, un reclamant va avea un interes să acționeze dacă anularea ar putea constitui temeiul pentru negocieri extrajudiciare cu autorul actului anulat, având drept scop repararea prejudiciului suferit ( 70 ).
Punctul 93
Cu toate acestea, succesul unei acțiuni în despăgubiri care rezultă din durata excesivă a procedurii nu depinde, ca regulă generală, de faptul de a avea succes în acțiunea anterioară de anulare a actului atacat ( 71 ).
Punctul 94
În consecință, propunem Curții să concluzioneze că dorința de a introduce o viitoare acțiune în despăgubiri care rezultă din durata excesivă a procedurii nu constituie un interes continuu de a exercita acțiunea în cadrul procedurii în anulare pendinte. Totuși, această constatare nu este de natură să justifice anularea hotărârii atacate, întrucât concluzia Tribunalului rămâne corectă.
Punctul 95
Gul Ahmed susține că cererea adresată către autoritățile belgiene de filiala sa, GTM (Europe) Ltd (denumită în continuare „GTM”), pentru rambursarea taxelor antidumping achitate pentru importurile în litigiu începând cu luna august 2007, împreună cu alte cereri similare, justifică interesul continuu al acesteia. Consiliul susține că interesul unei filiale nu este relevant.
Punctul 96
În primul rând, Tribunalul a afirmat că interesul filialei Gul Ahmed „se îmbină” cu al celei din urmă și, în consecință, îl justifică ( 72 ). În continuare, Tribunalul a constatat că cererea formulată de GTM a avut legătură cu taxele plătite ca urmare a modificării Regulamentului nr. 397/2004 prin Regulamentul nr. 695/2006, care a înlocuit regulamentul în litigiu cu privire la anumite elemente referitoare la dumping ( 73 ). De asemenea, Tribunalul a constatat că cel de al doilea și cel de al treilea motiv au avut ca obiect contestarea acestor elemente înlocuite ale regulamentului în litigiu, și că o anulare solicitată pe această bază nu putea avea, prin urmare, niciun efect asupra cererii GTM de rambursare a taxelor percepute în temeiul regulamentului ulterior. În consecință, Tribunalul a considerat că această cerere de rambursare a justificat interesul Gul Ahmed numai cu privire la primul, cel de al patrulea și cel de al cincilea motiv invocat în fața sa ( 74 ). Tribunalul nu a abordat celelalte cereri de rambursare la care Gul Ahmed a făcut trimitere în observațiile sale scrise.
Punctul 97
În cadrul ședinței în fața prezentei instanțe, Gul Ahmed a explicat că nu a prezentat dovezi care să justifice celelalte cereri de rambursare, deoarece acestea au fost formulate de importatori independenți ai produselor sale, ceea ce, în opinia sa, le‑a făcut irelevante în speță.
Punctul 98
În aceste împrejurări, nu se poate reproșa Tribunalului că și‑a întemeiat aprecierea numai pe cererea de rambursare din partea GTM. În plus, Tribunalul nu era obligat în mod special să își justifice poziția cu privire la celelalte cereri, care au fost invocate doar la modul general, și nici nu avea vreo obligație să explice de ce le‑a considerat irelevante ( 75 ).
Punctul 99
În cazul în care regulamentul în litigiu ar fi anulat, temeiul juridic pentru rambursarea taxelor antidumping plătite la importul produselor Gul Ahmed ar fi articolul 116 alineatul (1) litera (a) din Codul vamal al Uniunii (JO 2013, L 269, p. 1) coroborat cu articolul 117 alineatul (1) din acesta. În temeiul articolului 121 alineatul (1) litera (a) din acest cod, o cerere de rambursare trebuie depusă în termen de trei ani de la data notificării datoriei vamale în cauză. Rezultă că numai cererile de rambursare efectuate în cadrul acestei perioade, precum cea efectuată de GTM, ar putea fi invocate de Gul Ahmed pentru a‑și justifica interesul.
Punctul 100
Cel de al doilea și cel de al treilea motiv invocat în cererea formulată de Gul Ahmed se referă într‑adevăr la elemente ale regulamentului în litigiu care au fost înlocuite de Regulamentul nr. 695/2006 ( 76 ). Chiar dacă, într‑o anumită măsură, criteriile și metodologia urmate de Consiliu în sensul regulamentului respectiv ar fi putut fi similare cu cele utilizate pentru regulamentul în litigiu ( 77 ), o eventuală anulare a celui din urmă nu ar avea niciun efect direct asupra legalității Regulamentului nr. 695/2006.
Punctul 101
În plus, chiar dacă Curtea ar anula regulamentul în litigiu și chiar dacă, în mod teoretic, această anulare ar putea determina Consiliul să revizuiască Regulamentul nr. 695/2006 sau să îl retragă cu efect retroactiv, o astfel de ipoteză ar conferi Gul Ahmed cel mult o simplă perspectivă viitoare și incertă de a obține un beneficiu. Acest lucru nu este suficient prin el însuși pentru a justifica interesul Gul Ahmed de a exercita acțiunea ( 78 ).
Punctul 102
Rezultă că motivele prezentate de Tribunal în această privință pentru respingerea argumentelor Gul Ahmed sunt suficient de clare.
Punctul 103
Observațiile scrise ale Gul Ahmed și recursul acesteia nu conțin nicio mențiune a interesului său de a‑și restabili reputația. Tribunalul a statuat că, în această privință, Gul Ahmed „nu și‑a dezvoltat în niciun fel cererea” ( 79 ). În cadrul ședinței din 25 ianuarie 2018, Comisia a explicat că, în cursul ședinței în fața Tribunalului, ea însăși a ridicat și a dezbătut această problemă, ca pe un motiv care ar putea eventual justifica un interes.
Punctul 104
Oportunitatea de a restabili reputația reclamantului nu se referă la situația juridică a acestuia, ci mai degrabă la situația sa factuală. Interesul de a exercita acțiunea poate fi justificat de o oportunitate clară (spre deosebire de o certitudine absolută) de a obține un astfel de beneficiu factual ( 80 ).
Punctul 105
Potrivit unei jurisprudențe consacrate, adoptarea de taxe antidumping reprezintă o măsură de protecție și de prevenire împotriva concurenței neloiale care rezultă din practicile de dumping ( 81 ). În opinia noastră, un regulament de stabilire a unei taxe antidumping definitive este susceptibil să cauzeze o pierdere în materie de reputație persoanelor pe care le enumeră ca responsabile de practicile de dumping. Rezultă că un reclamant care solicită anularea unui astfel de regulament se poate întâmpla să aibă cel puțin un interes nepatrimonial pentru desfășurarea procedurii, pe baza faptului că o eventuală anulare ar putea să atenueze, dacă nu să restabilească pe deplin pierderea sa în materie de reputație ( 82 ). Un astfel de interes poate fi justificat indiferent de natura motivelor invocate ( 83 ).
Punctul 106
Cu toate acestea, pentru ca aceste principii să fie aplicabile, reclamantul trebuie să fi ridicat problema în memoriile sale și să fi prezentat unele elemente de probă privind prejudiciile cauzate reputației sale prin regulamentul a cărui anulare este solicitată. Acesta nu este cazul în speță și, prin urmare, nu vom examina în continuare această posibilitate.
Punctul 107
Gul Ahmed a invocat în fața Tribunalului, deși numai în termeni generali, posibilitatea de a introduce o acțiune în judecată împotriva Consiliului pentru prejudiciile care i‑au fost cauzate prin Regulamentul nr. 397/2004. Consiliul și Comisia au susținut că dreptul la o acțiune în despăgubiri provocate de regulamentul în litigiu era, în orice caz, prescris. Tribunalul a omis să abordeze acest argument în hotărârea atacată.
Punctul 108
În principiu, reclamantul își menține interesul de a solicita anularea unui act, în măsura în care o constatare a nelegalității ar putea să constituie temeiul unei acțiuni viitoare privind daune cauzate acestuia prin actul în litigiu, sau al unei negocieri viitoare cu autorul actului ( 84 ). Cu toate acestea, o viitoare acțiune în despăgubiri poate procura beneficii reclamantului numai dacă nu s‑a prescris și nu este, în consecință, inadmisibilă.
Punctul 109
În conformitate cu articolul 46 din Statutul Curții de Justiție, o acțiune în materie de răspunderea extracontractuală a Uniunii se prescrie după cinci ani de la producerea faptului care a stat la baza acesteia, cu excepția cazului în care acest termen de prescripție este întrerupt fie prin intentarea unei acțiuni în fața Curții, întemeiată pe răspunderea extracontractuală a Uniunii Europene ( 85 ), fie printr‑o cerere prealabilă adresată instituției competente a Uniunii. În cazul în care răspunderea extracontractuală a Uniunii Europene are originea într‑un act de aplicare generală, termenul de prescripție nu începe înainte de producerea efectelor prejudiciabile ale acestei măsuri ( 86 ).
Punctul 110
Prejudiciul suferit de Gul Ahmed în perioada de aplicare a regulamentului în litigiu, în special în ceea ce privește obligația de a achita taxele antidumping asupra importurilor produselor acesteia în Uniune, a făcut obiectul prescripției. Acest regulament a expirat la data de 4 martie 2009, iar termenul de prescripție nu a fost întrerupt niciodată. În special, faptul că Gul Ahmed a introdus o acțiune în anulare nu întrerupe scurgerea timpului în sensul termenului de prescripție ( 87 ).
Punctul 111
Este teoretic posibil ca Gul Ahmed să fi suferit alte daune care s‑au materializat abia ulterior și pentru care termenul de prescripție nu a expirat încă. Ar putea exista de asemenea, la fel de teoretic, și un prejudiciu continuu, cum ar fi plata costurilor de garanție bancară ( 88 ) sau atingerea adusă reputației ( 89 ), pentru care Gul Ahmed încă ar putea să acționeze în judecată Consiliul ( 90 ).
Punctul 112
Am discutat anterior în prezentele concluzii despre prejudicierea reputației ( 91 ). În rest, Gul Ahmed nu a identificat în fața Tribunalului sau a prezentei instanțe niciun prejudiciu continuu sau acțiune în despăgubiri pendinte. În consecință, Gul Ahmed nu poate stabili existența unui interes pe baza unor astfel de argumente vagi și susținute în mod necorespunzător. Tribunalul nu poate fi criticat pentru că nu a prezentat în mod expres motive în această privință ( 92 ).
Punctul 113
În lumina celor de mai sus, concluzionăm că Tribunalul și‑a expus în mod adecvat motivele și că, în consecință, argumentul Gul Ahmed în sens contrar trebuie respins.
Punctul 114
Întrucât Curtea ne‑a solicitat să examinăm doar primul motiv de recurs al Gul Ahmed și întrucât soluționarea finală a recursului va depinde de poziția pe care Curtea o adoptă nu numai în raport cu acest motiv, ci și în ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs, nu facem nicio recomandare cu privire la costuri în această cauză.
Punctul 115
În lumina celor de mai sus și fără a aduce atingere aprecierii de către Curte a celui de al doilea motiv de recurs, propunem Curții să respingă primul motiv de recurs al Gul Ahmed.
Paragraf
CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
Paragraf
ELEANOR SHARPSTON
Paragraf
prezentate la 22 martie 2018 ( 1 )
Paragraf
Situația de fapt și cadrul juridic
Paragraf
Hotărârea atacată și recursul
Paragraf
Evaluare
Paragraf
Observații generale privind noțiunea de interes de a exercita acțiunea
Paragraf
Admisibilitatea contestației
Paragraf
Aspecte procedurale referitoare la presupusa lipsă a interesului continuu de a exercita acțiunea
Paragraf
Deține Gul Ahmed un interes de a exercita acțiunea pentru a preveni riscul unei nelegalități recurente în viitor?
Paragraf
Cu privire la pretinsa respingere parțială a celui de al treilea motiv
Paragraf
Cu privire la pretinsa încălcare a principiului stabilit în Hotărârea Shanghai Excell
Paragraf
A încălcat Tribunalul obligația de a motiva în mod corespunzător?
Paragraf
Recuperarea cheltuielilor de judecată de la Consiliu
Paragraf
Acțiunea viitoare în despăgubiri cauzată de nepronunțarea instanțelor Uniunii într‑un termen rezonabil
Paragraf
Rambursarea taxelor antidumping achitate
Paragraf
Restabilirea reputației Gul Ahmed
Paragraf
Acțiune ulterioară în despăgubiri provocată de regulamentul în litigiu
Paragraf
Concluzie cu privire la respectarea obligației de motivare
Paragraf
Costuri
Paragraf
Concluzie