Concluziile avocatului general H. Saugmandsgaard Øe prezentate la 14 decembrie 2017.#Fédération des entreprises de la beauté împotriva Ministre des Affaires sociales, de la Santé et des Droits des femmes și alții.#Cerere de decizie preliminară formulată de Conseil d'État (Franța).#Trimitere preliminară – Apropierea legislațiilor – Produse cosmetice – Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 – Articolul 10 alineatul (2) – Evaluarea siguranței produsului cosmetic – Calificarea evaluatorului siguranței – Recunoașterea echivalenței ciclurilor de formare – Discipline similare farmaciei, toxicologiei sau medicinei – Putere de apreciere a statelor membre.#Cauza C-13/17.

Cererea de decizie preliminară formulată de Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța) privește interpretarea articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmetice ( 2 ), într‑un mod inedit ( 3 ). Această dispoziție stabilește calificările necesare persoanei responsabile de efectuarea evaluării siguranței unui astfel de produs ( 4 ), care constau fie într‑un „ciclu de formare universitară de învățământ teoretic și practic în domeniul farmaciei, toxicologiei, medicinei sau al unei discipline similare”, fie într‑un „ciclu de formare recunoscut de către un stat membru ca fiind echivalent”.

Prezenta trimitere preliminară se înscrie în contextul unei acțiuni în anularea decretului privind calificarea profesională a evaluatorilor siguranței produselor cosmetice pentru sănătatea umană, adoptat la 25 februarie 2015 de către miniștrii care sunt pârâți în acțiunea principală ( 5 ) (denumit în continuare „decretul în litigiu”). Prin acest decret, legiuitorul francez a definit ciclurile de formare pe care le‑a recunoscut ca fiind „echivalente” în sensul articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009, menționând doar dovezile oficiale de calificare eliberate în cadrul Spațiului Economic European (denumit în continuare „SEE”), incluzând printre altele diplomele de veterinar și de studii în domeniul ecotoxicologiei.

Instanța de trimitere solicită Curții să stabilească, pe de o parte, dacă recunoașterea echivalenței formărilor pe care un stat membru o poate efectua în temeiul articolului 10 alineatul (2) menționat vizează exclusiv formările acordate în statele terțe în raport cu Uniunea Europeană. Pe de altă parte, îi solicită să determine dacă și, în cazul unui răspuns afirmativ, potrivit căror criterii un stat membru poate să stabilească discipline considerate „similare” farmaciei, toxicologiei sau medicinei în sensul aceleiași dispoziții.

Astfel cum se menționează la considerentele (1) și (69) ale Regulamentul nr. 1223/2009, acesta a procedat la reformarea Directivei 76/768/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la produsele cosmetice ( 6 ), pe care a înlocuit‑o.

Potrivit considerentului (4) al Regulamentului nr. 1223/2009, acesta „armonizează exhaustiv regulile în vigoare în Comunitate pentru a realiza o piață internă a produselor cosmetice, asigurând în același timp un nivel înalt de protecție a sănătății umane”.

Considerentul (19) al acestui regulament prevede că informațiile care trebuie puse la dispoziția autorităților competente includ „în special un raport privind siguranța produsului cosmetic, care să demonstreze că a fost efectuată o evaluare a siguranței”.

Articolul 1, intitulat „Domeniu de aplicare și obiectiv”, prevede că acest „regulament stabilește reguli care trebuie să fie respectate de orice produs cosmetic pus la dispoziție pe piață, pentru a garanta funcționarea pieței interne și a asigura un nivel înalt de protecție a sănătății umane”.

Potrivit articolului 10 din regulamentul menționat, intitulat „Evaluarea siguranței”: „(1) Pentru a demonstra conformitatea produsului cosmetic cu dispozițiile articolului 3, înainte de a introduce un produs cosmetic pe piață, persoana responsabilă se asigură că produsul cosmetic a făcut obiectul unei evaluări a siguranței pe baza informațiilor relevante și că este elaborat un raport privind siguranța produsului cosmetic, în conformitate cu anexa I. […] Comisia, în strânsă cooperare cu toate părțile interesate, adoptă ghiduri corespunzătoare pentru a da posibilitatea întreprinderilor, în special întreprinderilor mici și mijlocii, să respecte cerințele stabilite în anexa I. Ghidurile respective se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare menționată la articolul 32 alineatul (2). (2) Evaluarea siguranței produsului cosmetic, astfel cum este stabilită în partea B a anexei I, este efectuată de către o persoană titulară a unei diplome sau a unei alte dovezi oficiale de calificare, acordată în urma absolvirii unui ciclu de formare universitară de învățământ teoretic și practic în domeniul farmaciei, toxicologiei, medicinei sau al unei discipline similare sau a unui ciclu de formare recunoscut de către un stat membru ca fiind echivalent.”

Anexa I la Regulamentul nr. 1223/2009 se referă la „raportul privind siguranța produsului cosmetic”. În partea B, intitulată „Evaluarea siguranței produsului cosmetic”, la punctul 4 se prevede că raportul respectiv conține „[d]ovada calificării persoanei responsabile de evaluarea siguranței”.

Acest regulament a fost încorporat în Acordul privind SEE (denumit în continuare „Acordul privind SEE”) prin Decizia nr. 49/2013 a Comitetului mixt al SEE din 5 aprilie 2013 de modificare a anexei II (Reglementări tehnice, standarde, încercări și certificare) la respectivul acord ( 7 ).

Anexa la Decizia de punere în aplicare 2013/674/UE a Comisiei din 25 noiembrie 2013 privind orientările vizând anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 ( 8 ) prevede, în secțiunea 4.4, intitulată „Calificările evaluatorului și aprobarea părții B”: „Evaluatorul siguranței trebuie să fie un profesionist care să dețină cunoștințele și experiența necesară pentru a întocmi cu precizia necesară o evaluare a siguranței, astfel cum se indică în cerințele privind calificarea de la articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1223/2009. Secțiunea respectivă din raportul privind siguranța produsului cosmetic are scopul de a garanta că această cerință este îndeplinită și că dovezile necesare sunt furnizate. […] O persoană care a obținut calificările într‑o țară terță poate acționa ca evaluator al siguranței în cazul în care a finalizat un «ciclu de formare recunoscut de către un stat membru ca fiind echivalent [unui ciclu de formare universitară de învățământ teoretic și practic în domeniul farmaciei, toxicologiei, medicinei sau al unei discipline similare]». Se furnizează dovezi referitoare la calificările evaluatorului siguranței (și anume copie a diplomei și, dacă este necesar, dovada unui act echivalent), prevăzute la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1223/2009.”

Potrivit articolului L. 5131‑2 al treilea paragraf din Codul sănătății publice ( 9 ), „[p]ersoanele calificate însărcinate cu evaluarea siguranței trebuie să fie absolvente ale unui ciclu de formare universitară menționată la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 sau ale unui ciclu de formare echivalentă care figurează pe o listă întocmită prin decretul miniștrilor sănătății, industriei și învățământului superior sau ale unui ciclu de formare recunoscut de către un stat membru al Uniunii Europene ca fiind echivalent”.

Decretul în litigiu ( 10 ) are ca obiect, potrivit preambulului său, „definirea ciclurilor de formare recunoscute ca fiind echivalente diplomelor de medic, farmacist și toxicolog necesare evaluatorilor siguranței produselor cosmetice pentru sănătatea umană”. În temeiul articolului 1 din acest decret, „[l]ista ciclurilor de formare recunoscute ca fiind echivalente ciclului de formare universitară prevăzut la articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 și la articolul L.5131‑2 din Codul sănătății publice este stabilită în anexă”, după cum urmează: „1. Diploma franceză de stat de doctor veterinar, diploma de stat de veterinar sau una dintre diplomele, certificatele sau dovezile de calificare de veterinar eliberate de celelalte state membre ale Uniunii Europene, de statele părți la Acordul [privind SEE] sau de Confederația Elvețiană. 2. Diploma națională franceză de doctor sau una dintre diplomele, certificatele sau dovezile de calificare de nivel comparabil cu doctoratul eliberate de celelalte state membre ale Uniunii Europene, de statele părți la Acordul [privind SEE] sau de Confederația Elvețiană, prin care se aprobă lucrări de cercetare în domeniul toxicologiei sau ecotoxicologiei. 3. Diploma națională franceză de master sau una dintre diplomele, certificatele sau dovezile oficiale de calificare eliberate de celelalte state membre ale Uniunii Europene, de statele părți la Acordul [privind SEE] sau de Confederația Elvețiană recunoscute de statul care le eliberează de nivel master (care conferă 120 de credite europene ECTS după o primă diplomă care conferă ea însăși 180 de credite ECTS). Diploma, certificatul sau dovada oficială de calificare trebuie, în plus, să permită justificarea a cel puțin 60 de credite europene ECTS validate în domeniul toxicologiei sau al ecotoxicologiei și în domeniul evaluării riscurilor. 4. Diploma de studii aprofundate (DEA) în domeniul toxicologiei sau ecotoxicologiei. 5. Diploma de studii superioare specializate (DESS) în domeniul toxicologiei sau al ecotoxicologiei.”

Din documentele depuse la dosar rezultă că Fédération des entreprises de la beauté [(Federația Întreprinderilor din Industria de Frumusețe, denumită în continuare „FEBEA”] este o organizație profesională care are ca membri peste 300 de întreprinderi care își desfășoară activitatea în sectorul cosmetic din Franța.

La 4 septembrie 2015, această organizație a introdus, în fața Conseil d’État (Consiliul de Stat), o acțiune în anularea pentru abuz de putere a decretului în litigiu și a deciziei ministeriale din 10 iulie 2015 prin care s‑a respins recursul său grațios îndreptat împotriva acestui decret.

În susținerea cererii sale, FEBEA a invocat, printre alte motive, că decretul atacat în litigiu încalcă dispozițiile articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009, pe de o parte, în măsura în care stabilește disciplinele considerate „similare” farmaciei, toxicologiei sau medicinei, incluzând printre altele ecotoxicologia, în timp ce acest regulament nu conferea o astfel de competență statelor membre, și, pe de altă parte, în măsura în care recunoaște echivalența unor formări acordate în cadrul Uniunii Europene, al SEE sau al Confederației Elvețiene, în timp ce recunoașterea echivalenței prevăzute de această dispoziție nu ar putea privi decât formările primite în state terțe.

Potrivit instanței de trimitere, articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009 încredințează statelor membre sarcina de a recunoaște formările echivalente diplomelor și celorlalte dovezi oficiale de calificare acordate în urma absolvirii unui ciclu de formare universitară de învățământ teoretic și practic în domeniul farmaciei, toxicologiei, medicinei sau al unei discipline similare, pe care trebuie să o dețină orice persoană responsabilă de evaluarea siguranței produsului cosmetic.

Chiar dacă expresia „ciclu de formare recunoscut ca fiind echivalent”, prevăzută de această dispoziție, ar privi doar ciclurile de formare oferite în statele cărora nu li se aplică acest regulament, astfel cum susține FEBEA, s‑ar putea considera că punerea deplină în aplicare a acestei dispoziții impune, pentru a permite recunoașterea echivalenței ciclurilor de formare sus‑menționate, să se precizeze în prealabil atât conținutul noțiunii „discipline similare”, cât și nivelurile de calificare necesare pentru a îndeplini cerințele regulamentului respectiv.

În acest context, prin decizia din 16 decembrie 2016, primită de Curte la 12 ianuarie 2017, Conseil d’État (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Recunoașterea echivalenței formărilor pe care statele membre o pot efectua în temeiul [alineatului (2) al articolului 10 din Regulamentul (CE) nr. 1223/2009] vizează doar formările acordate în statele terțe în raport cu Uniunea Europeană? 2) Dispozițiile alineatului (2) al articolului 10 din regulament permit unui stat membru să stabilească discipline care pot fi considerate «similare» medicinei, farmaciei sau toxicologiei și niveluri de calificare corespunzătoare cerințelor regulamentului? 3) În cazul unui răspuns afirmativ la cea de a doua întrebare, potrivit căror criterii disciplinele pot fi considerate «similare» medicinei, farmaciei sau toxicologiei?”

Au depus observații scrise FEBEA, guvernul francez și Comisia Europeană. În ședința din 19 octombrie 2017, acestea au prezentat toate observații orale.

Instanța de trimitere adresează Curții trei întrebări preliminare. Prima privește noțiunea „ciclu de formare recunoscut de către un stat membru ca fiind echivalent”, care figurează la articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009, în timp ce a doua și a treia privesc noțiunea „disciplină similară” farmaciei, toxicologiei sau medicinei în sensul aceleiași dispoziții. Având în vedere similitudinea obiectului celor două ultime întrebări, acestea trebuie, în opinia noastră, să fie tratate împreună.

Prin prima sa întrebare preliminară, instanța de trimitere solicită Curții în esență să stabilească dacă noțiunea „ciclu de formare recunoscut de către un stat membru ca fiind echivalent”, care este utilizată la respectivul articol 10 alineatul (2), trebuie interpretată în sensul în care ar viza exclusiv ciclurile de formare oferite în statele terțe în raport cu Uniunea.

Din dosarul național rezultă că, în cadrul litigiului principal, FEBEA susține că decretul în litigiu este nelegal în măsura în care recunoaște echivalența diplomelor obținute în cadrul Uniunii printre altele ( 11 ), în timp ce această recunoaștere nu ar fi nicidecum necesară între statele membre ( 12 ). FEBEA adoptă o poziție similară în fața Curții, susținând că o astfel de intervenție națională ar fi necesară numai în cazul unei persoane titulare a unei diplome eliberate într‑o țară terță, deoarece aceasta nu ar putea exercita activitatea în calitate de evaluator al siguranței produselor cosmetice în interiorul Uniunii decât dacă unul dintre statele membre a admis echivalența acestei diplome.

Dimpotrivă, guvernul francez susține că recunoașterea echivalenței formărilor pe care statele membre o pot efectua în temeiul articolului 10 alineatului (2) din Regulamentul nr. 1223/2009 vizează formările acordate în cadrul Uniunii, fără a aduce atingere posibilității ca fiecare stat membru să recunoască, de la caz la caz, echivalența formărilor primite în state terțe de către candidați pentru exercitarea activității de evaluare a siguranței produselor cosmetice.

În mod similar, Comisia consideră în esență că acest ultim tip de recunoaștere nu intră sub incidența articolului 10 alineatul (2) menționat deoarece expresia „ciclu de formare recunoscut ca fiind echivalent”, care figurează în această dispoziție, ar face trimitere la alte cicluri de formare decât cele universitare, iar nu la formările primite în state terțe, care ar putea fi recunoscute de statele membre de la caz la caz, în conformitate cu Directiva 2005/36/CE ( 13 ), fără ca această recunoaștere să fie obligatorie pentru celelalte state membre.

Aceasta este și convingerea noastră, pentru motivele expuse mai jos.

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, rezultă din cerința unei aplicări uniforme a dreptului Uniunii că, atunci când un act al Uniunii nu conține nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre în ceea ce privește definiția unei anumite noțiuni, aceasta din urmă trebuie să primească o interpretare autonomă, care trebuie stabilită de Curte ținând seama nu numai de termenii dispoziției în cauză, ci și de contextul acesteia și de obiectivul urmărit de reglementarea din care face parte ( 14 ).

În primul rând, în ceea ce privește modul de redactare a articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009, subliniem că această dispoziție face, în opinia noastră, o distincție clară între cele două categorii de cicluri de formare care conduc la obținerea unei diplome sau a altei dovezi oficiale de calificare, care permit unei persoane să își asume misiunea evaluării siguranței produselor cosmetice, astfel cum se prevede în partea B din anexa I la regulamentul respectiv. Este vorba, pe de o parte, de cicluri de formare care au fost menționate explicit de către legiuitorul Uniunii – după cum urmează: „un ciclu de formare universitară de învățământ teoretic și practic în domeniul farmaciei, toxicologiei, medicinei sau al unei discipline similare” – și, pe de altă parte, de cicluri de formare care nu au fost menționate explicit, dar care, cu toate acestea, pot fi considerate valabile și care necesită intervenția statelor membre sub forma unei recunoașteri a echivalenței – în conformitate cu următoarea expresie: „ciclu de formare recunoscut de către un stat membru ca fiind echivalent”.

Întrebarea adresată de instanța de trimitere ridică îndoieli în ceea ce privește problema dacă a doua dintre aceste categorii se referă numai la ciclurile de formare oferite în afara Uniunii, așa cum susține FEBEA.

În această privință, observăm că nimic nu indică, nici în Regulamentul nr. 1223/2009, nici – mai precis –la articolul 10 alineatul (2), că expresia „ciclu de formare recunoscut ca fiind echivalent” ar viza numai ciclurile de formare oferite în țări terțe. Astfel, aceste dispoziții nu fac nicio diferență expresă în funcție de statul în care ar fi studiat persoana însărcinată cu evaluarea siguranței produselor cosmetice. Or, dacă legiuitorul Uniunii intenționa să reglementeze problema specifică a interacțiunii cu regimurile unor țări terțe în acest sens, în mod cert, ar fi făcut acest lucru într‑un mod mult mai clar ( 15 ).

La fel ca guvernul francez și Comisia, considerăm că din formularea și din logica internă a articolului 10 alineatul (2) rezultă că această ultimă expresie trebuie înțeleasă ca vizând un ciclu de formare recunoscut ca fiind echivalent cu prima din cele două categorii sus‑menționate, și anume echivalent cu un ciclu de formare universitară de învățământ teoretic și practic obținut fie în domeniul farmaciei, toxicologiei sau medicinei, fie în domeniul unei discipline similare ( 16 ). Comisia oferă un exemplu, bine întemeiat în opinia noastră, conform căruia un stat membru ar putea astfel să recunoască ca echivalent un ciclu de formare urmat nu în universitate, ci în învățământul tehnic sau medical superior. Formularea deschisă a acestei dispoziții permite să se ia în considerare atât marea diversitate a ciclurilor de formare corespunzătoare existente deja în Uniune, cât și posibila evoluție ulterioară a acestora.

În al doilea rând, interpretarea pe care o propunem spre a fi reținută nu este contrazisă și, în opinia noastră, chiar este susținută de elemente ce au la bază geneza respectivei dispoziții.

Desigur, FEBEA susține că Regulamentul nr. 1223/2009 nu ar pune în discuție normele care erau aplicabile înainte de intrarea sa în vigoare, care decurg din Directiva 76/768, astfel încât articolul 10 alineatul (2) din acest regulament s‑ar referi de asemenea la o diplomă obținută în unul dintre statele membre, pe care ar trebui să o dețină persoanele însărcinate cu evaluarea siguranței produselor cosmetice, așa cum impunea legislația anterioară ( 17 ). Aceasta adaugă că nu ar fi necesar ca un stat membru să recunoască echivalența calificărilor obținute în celelalte state membre.

Cu toate acestea, în opinia noastră, conținutul normelor anterioare ar tinde mai degrabă să susțină teza opusă potrivit căreia articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009 se referă la ciclurile de formare oferite în statele membre, întrucât respectivele norme priveau numai dovezile oficiale de calificare „eliberate de o autoritate competentă dintr‑un stat membru” ( 18 ). În plus, considerăm că, în cadrul reformării Directivei 76/768 realizate prin acest regulament, legiuitorul nu a intenționat să păstreze dispozițiile care până atunci au reglementat evaluarea siguranței produselor cosmetice, astfel cum pare să susțină FEBEA, ci a intenționat să îi aducă modificări substanțiale, tocmai pentru a remedia neajunsurile directivei menționate cu privire la acest subiect ( 19 ).

Pe de altă parte, guvernul francez susține, în mod întemeiat în opinia noastră, că din lucrările legislative care au condus la adoptarea articolului 10 alineatul (2) rezultă că scopul acestei dispoziții era de a defini criterii armonizate de calificare minimă care permit fiecărui stat membru să determine ciclurile de formare necesare pentru exercitarea, pe teritoriul său, a misiunii de evaluare a siguranței produselor cosmetice, cu condiția să nu adopte cerințe de formare care ar putea constitui discriminări între resortisanții statelor membre.

Astfel, subliniem că propunerea Comisiei ( 20 ) prevedea, în primul rând, că persoana însărcinată cu această evaluare trebuia să fie titulară a unei dovezi oficiale de calificare, acordată în urma absolvirii unui ciclu de formare universitară sau al unui ciclu de formare recunoscut ca fiind echivalent de statul membru în cauză și, în al doilea rând, că acest ciclu de formare trebuia să fi durat cel puțin trei ani și să fi inclus instruire atât teoretică, cât și practică în cel puțin una dintre disciplinele menționate. Formularea inițială a acestor criterii a fost păstrată în esență ( 21 ) în versiunea finală a dispoziției în cauză și, în opinia noastră, aceasta susține interpretarea conform căreia recunoașterea echivalenței prevăzute la articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009 privește alte cicluri de formare decât cele universitare, și nu, în mod specific, ciclurile de formare oferite în state terțe.

În al treilea rând, în ceea ce privește contextul normativ din jurul articolului 10 alineatul (2), FEBEA argumentează, pe de o parte, că recunoașterea reciprocă a diplomelor obținute în cadrul Uniunii face obiectul unei armonizări separate, în temeiul articolului 53 TFUE, și că numai recunoașterea diplomelor obținute în afara Uniunii ar intra în competența statelor membre și, prin urmare, ar putea fi lăsată la aprecierea discreționară a fiecăruia dintre acestea. Cu toate acestea, subliniem că, potrivit articolului 1 din Regulamentul nr. 1223/2009, acesta nu urmărește să reglementeze recunoașterea diplomelor, pentru a promova libera circulație a persoanelor, ci să „stabile[ască] reguli care trebuie să fie respectate de orice produs cosmetic pus la dispoziție pe piață”, în cadrul liberei circulații a mărfurilor.

Pe de altă parte, FEBEA invocă orientările vizând anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1223/2009, astfel cum au fost definite în decizia de punere în aplicare a Comisiei sus‑menționată, susținând că acestea ar indica în mod expres că recunoașterea echivalenței menționate la articolul 10 alineatul (2) din acest regulament ar trebui să se aplice exclusiv „calificărilor obținute în țări terțe” ( 22 ).

În această privință, subliniem de la bun început că, presupunând chiar că acest pasaj din orientările menționate trebuie înțeles în modul pe care FEBEA îl are în vedere, ipoteză pe care Comisia a respins‑o în cadrul ședinței, nu este mai puțin adevărat că numai interpretarea pe care Curtea o va da articolului 10 alineatul (2), luând în considerare atât formularea, cât și contextul și obiectivele acestei dispoziții, poate avea caracter obligatoriu ( 23 ).

În rest, Comisia a subliniat în observațiile sale orale că pasajul în cauză nu intra în contradicție cu poziția sa în prezenta cauză, potrivit căreia recunoașterea ciclurilor de formare oferite în state terțe nu este reglementată de articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009. Ea a arătat că, în această privință, trebuiau să se aibă în vedere dispozițiile Directivei 2005/36 privind recunoașterea calificărilor profesionale ( 24 ), aspect invocat de asemenea de guvernul francez.

Observăm că, în temeiul articolului 21 din Directiva 2005/36, anumite titluri de formare eliberate de către organismele competente ale unui stat membru beneficiază de recunoaștere automată în celelalte state membre, sub rezerva îndeplinirii condițiilor minime de formare impuse în mod armonizat de această directivă ( 25 ). Printre aceste calificări profesionale figurează cele de medic și de farmacist, care sunt de asemenea menționate la articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009, în cadrul primei categorii de formări pe care trebuie să demonstreze că a primit‑o persoana însărcinată cu evaluarea siguranței produselor cosmetice ( 26 ).

În ceea ce privește titlurile de formare eliberate într‑un stat terț, din considerentul (10) ( 27 ) și din articolul 2 alineatul (2) ( 28 ) din Directiva 2005/36 rezultă că aceasta rezervă posibilitatea fiecărui stat membru de a recunoaște, în conformitate cu reglementarea sa națională, calificările profesionale dobândite în afara Uniunii de către resortisanții unei țări terțe sau ai unui alt stat membru, cu respectarea, cu toate acestea, a condițiilor minime de formare impuse pentru anumite profesii. După cum subliniază Comisia, aceasta este o simplă posibilitate, nu o obligație, iar o astfel de recunoaștere nu obligă celelalte state membre ( 29 ). Prin urmare, guvernul francez subliniază, în mod întemeiat în opinia noastră, că Directiva 2005/36 nu are ca scop să reglementeze recunoașterea calificărilor dobândite în țările terțe, care intră în competența statelor membre, cu condiția să fie îndeplinite anumite cerințe minime, și că raționamentul ar trebui transpus, prin analogie, în cazul ciclurilor de formare care intră sub incidența celei de a doua categorii prevăzute la articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009 ( 30 ).

În al patrulea rând, în ceea ce privește obiectivele generale ale Regulamentului nr. 1223/2009, subliniem că acesta are ca scop „a garanta funcționarea pieței interne și a asigura un nivel înalt de protecție a sănătății umane” ( 31 ), în special prin clarificarea cerințelor referitoare la evaluarea siguranței unui produs cosmetic ( 32 ). În această privință, Curtea a subliniat deja că „reiese din articolele 3, 10 și 11 din regulamentul respectiv că un [produs cosmetic] trebuie să fie sigur pentru sănătatea umană, a făcut obiectul unei evaluări a siguranței pe baza informațiilor relevante și că un raport privind această siguranță trebuie să fie elaborat și inclus în dosarul cu informații despre produsul [respectiv]” ( 33 ).

În ceea ce privește obiectivele specifice ale articolului 10 alineatul (2) din regulamentul menționat, considerăm că această dispoziție urmărește să garanteze că persoana responsabilă de evaluarea siguranței unui produs cosmetic are o calificare corespunzătoare și suficientă pentru a îndeplini această misiune în condiții optime, în scopul protejării pe deplin a sănătății umane ( 34 ).

Considerăm că aceste obiective se opun interpretării propuse de FEBEA. Astfel, așa cum susține guvernul francez, având în vedere obiectivul realizării unei piețe interne a produselor cosmetice pe care îl urmărește Regulamentul nr. 1223/2009 ( 35 ), este puțin probabil ca una dintre dispozițiile sale să aibă în mod specific ca obiect recunoașterea formărilor acordate în state terțe, fără ca acest lucru să fi fost menționat în mod expres. Este adevărat de asemenea că faptul că un stat membru definește în mod precis și exhaustiv ciclurile de formare pe care le recunoaște ca fiind echivalente cu cele menționate la respectivul articol 10 alineatul (2) contribuie la realizarea acestei piețe interne, din moment ce o astfel de definiție facilitează accesul la activitatea de evaluare a siguranței produselor cosmetice pentru resortisanții altor state membre care dețin una dintre formările astfel recunoscute ( 36 ).

În plus, împărtășim opinia acestui guvern potrivit căreia, pentru a se putea asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane, evaluarea trebuie efectuată numai de către persoane care demonstrează că dețin competențe indispensabile pentru a garanta siguranța atât a substanțelor utilizate, cât și a produsului finit, competențe a căror verificare revine statelor membre înainte de a permite persoanelor să exercite această activitate pe teritoriul lor. Din acest motiv, în opinia noastră, articolul 10 alineatul (2) menționat permite fiecărui stat membru să stabilească care sunt ciclurile de formare pe care le consideră a fi echivalente celor, de tip universitar, care au fost menționate în mod expres de legiuitorul Uniunii în această dispoziție, pentru care calificarea suficientă a titularului lor este admisă din oficiu.

În consecință, propunem să se răspundă la prima întrebare preliminară că articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009 trebuie interpretat în sensul că noțiunea „ciclu de formare recunoscut ca fiind echivalent” din această dispoziție privește recunoașterea altor cicluri de formare decât cele universitare, iar nu în mod specific a ciclurilor de formare oferite în state terțe.

Prin intermediul celor două ultime întrebări preliminare, care, în opinia noastră, trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită Curții, în primul rând, să stabilească dacă statele membre au competența de a stabili disciplinele considerate a fi „similare” farmaciei, toxicologiei sau medicinei în sensul articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009. În cazul unui răspuns afirmativ, aceasta solicită Curții să stabilească criteriile care permit autorităților competente ale unui stat membru să identifice caracterul similar al acestor discipline.

Potrivit FEBEA, articolul 10 alineatul (2) menționat nu ar conferi statelor membre nicio competență de a defini în mod limitativ disciplinele care pot fi calificate drept similare farmaciei, toxicologiei sau medicinei ( 37 ). Aceasta susține că decretul în litigiu face o confuzie contrară dreptului Uniunii întrucât din modul de redactare a acestei dispoziții ar rezulta că puterea de recunoaștere a echivalenței care este atribuită în mod expres statelor membre se aplică exclusiv unor „cicluri de formare”, iar nu unor „discipline”. Cu toate că propune astfel să se răspundă negativ la a doua întrebare preliminară, FEBEA solicită Curții să se pronunțe asupra celei de a treia întrebări, care oricum este valabilă doar în cazul unui răspuns contrar, și să precizeze în orice caz criteriile potrivit cărora o disciplină poate fi considerată „similară” în sensul acestei dispoziții ( 38 ).

În schimb, guvernul francez susține că articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009 autorizează un stat membru, atunci când efectuează recunoașterea ciclurilor de formare considerate ca fiind echivalente celor menționate în acest alineat, să decidă că o disciplină este similară farmaciei, toxicologiei sau medicinei, bazându‑se în acest sens pe cunoștințele pe care le acoperă disciplina în cauză. În mod similar, Comisia consideră că statele membre au posibilitatea de a stabili disciplinele „similare” în sensul articolului 10 alineatul (2) și nivelurile de calificare necesare în acest sens, cu condiția ca acestea să respecte atât obiectivele prevăzute de această dispoziție, cât și pe cele urmărite de Regulamentul nr. 1223/2009.

Acesta este și punctul nostru de vedere, pentru motivele expuse în continuare, care respectă normele de interpretare ale dreptului Uniunii amintite în mod repetat de Curte ( 39 ).

În primul rând, constatăm că modul de redactare a dispozițiilor Regulamentului nr. 1223/2009 și în special a articolului 10 nu oferă indicații în mod direct utile pentru a răspunde la a doua și la a treia întrebare preliminară, deoarece noțiunea „disciplină similară” farmaciei, toxicologiei sau medicinei nu este în niciun mod definită în acesta.

Alineatul (2) al acestui articol 10 operează, bineînțeles, o distincție între calificările obținute în urma absolvirii unui ciclu de „formare universitară […] în domeniul farmaciei, toxicologiei, medicinei sau al unei discipline similare” și cele care decurg din absolvirea unui „ciclu de formare recunoscut de către un stat membru ca fiind echivalent”. Totuși, considerăm că din această formulare disociativă nu se poate deduce că statele membre nu ar dispune de nicio competență reziduală ( 40 ) pentru a identifica ce discipline pot fi considerate, în mod concret, ca fiind de natură „similară” în sensul acestei dispoziții.

În al doilea rând, în ceea ce privește geneza articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009, o examinare a lucrărilor legislative care au condus la adoptarea acestui alineat nu furnizează, în opinia noastră, informații decisive.

Observăm că formularea în discuție se regăsea în propunerea inițială a Comisiei, fără să fie precizat ce anume trebuie să se înțeleagă prin o „disciplină similară” farmaciei, toxicologiei sau medicinei nici în pasajul relevant al textului ( 41 ), nici în expunerea de motive a acestei propuneri de regulament ( 42 ). Documentul de lucru pe care Comisia l‑a publicat concomitent cu aceasta din urmă nu a adus clarificări în acest sens ( 43 ). În mod similar, orientările elaborate de Comisie în 2013 vizând anexa I la Regulamentul nr. 1223/2009 nu furnizează elemente precise cu privire la această noțiune ( 44 ).

Subliniem că Directiva 76/768, în cazul căreia prin Regulamentul nr. 1223/2009 s‑a realizat reformarea, conținea deja, la articolul 7a alineatul (1) litera (e), o formulă echivalentă în esență celei utilizate la articolul 10 alineatul (2) din acest regulament, cu excepția faptului că directiva menționată se referea la „dermatologie” ( 45 ) în plus față de cele trei discipline enumerate de acesta din urmă ( 46 ). În cadrul ședinței, Comisia a arătat că legiuitorul Uniunii decisese, în cursul procesului de reformare a Directivei 76/768, să nu mai menționeze ciclurile de formare în domeniul dermatologiei doar pentru a evita redundanța, deoarece Directiva 2005/36, adoptată anterior Regulamentului nr. 1223/2009, încadrase această disciplină printre „formările medicale specializate” ( 47 ), astfel încât termenul „medicină” din regulamentul menționat include, în prezent, dermatologia. Analiza noastră cu privire la lucrările pregătitoare ale Directivei 93/35/CEE ( 48 ), care a introdus articolul 7a în Directiva 76/768, nu a evidențiat nimic hotărâtor pentru a decide asupra întrebărilor adresate în prezenta cauză ( 49 ).

În al treilea rând, în ceea ce privește contextul normativ în care se înscriu cerințele specifice prevăzute la articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009, se poate constata că acest instrument tinde să „nu las[e] statelor membre nicio posibilitate de transpunere divergentă” și are ca scop să „armoniz[eze] exhaustiv regulile în vigoare în [Uniune] pentru a realiza o piață internă a produselor cosmetice”, astfel cum prevăd considerentele sale (2) și (4).

Cu toate acestea, considerăm că acest lucru nu împiedică statele membre să aibă puterea și chiar datoria, în temeiul articolului 291 alineatul (1) TFUE și al principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE ( 50 ), de a lua măsuri naționale destinate completării Regulamentului nr. 1223/2009 pentru a‑i permite să își producă efectul deplin, în măsura în care acestea respectă normele enunțate și obiectivele stabilite de regulamentul respectiv.

În această privință, astfel cum a subliniat guvernul francez ( 51 ), reiese din jurisprudența Curții că, în cazul în care o dispoziție dintr‑un act de drept al Uniunii, inclusiv cu caracter de act normativ, impune adoptarea de măsuri de punere în aplicare la nivel național, statele membre sunt obligate, în conformitate cu principiul sus‑menționat, să adopte toate măsurile generale sau speciale corespunzătoare pentru a asigura aplicarea deplină și completă a acestei dispoziții. Curtea a admis că statele membre adoptă astfel de măsuri suplimentare nu numai atunci când regulamentul în cauză le abilitează în mod expres în acest sens, lăsând în sarcina autorităților naționale adoptarea de norme de punere în aplicare ( 52 ), ci și atunci când acțiunea lor normativă este necesară pentru a se proceda la deplina executare a obligațiilor care decurg din acesta ( 53 ), cu condiția ca statele membre să nu aducă atingere nici domeniului de aplicare, nici eficacității acestui act ( 54 ) și ca acestea să nu pericliteze aplicarea sa uniformă ( 55 ).

În speță, se poate constata că Regulamentul nr. 1223/2009 nu precizează ce anume trebuie să fie considerat ca fiind „similar” farmaciei, toxicologiei sau medicinei în sensul articolului 10 alineatul (2) din acesta. Comisia deduce de aici, în mod întemeiat în opinia noastră, că statele membre dispun de o anumită marjă de apreciere atât pentru nivelul de calificare necesar, cât și pentru definirea disciplinelor similare, cu condiția ca acestea să respecte dispozițiile și obiectivele regulamentului respectiv.

În ceea ce privește nivelul de calificare necesar, subliniem că particularitatea referitoare la durata ciclului de formare care exista inițial în propunerea Comisiei care a condus la adoptarea Regulamentului nr. 1223/2009 ( 56 ) nu mai figurează la articolul 10 alineatul (2) din acesta. Reiese că eliminarea cerinței privind „o durată de cel puțin trei ani de învățământ” s‑a produs pentru a răspunde temerilor ca un astfel de nivel să fie insuficient, care fuseseră exprimate pe parcursul negocierilor ( 57 ). În opinia noastră, omisiunea voluntară a legiuitorului în acest sens poate fi remediată de statele membre, în măsura în care respectă cerințele de drept al Uniunii în materie.

În ceea ce privește identificarea disciplinelor „similare” menționate la articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009, împărtășim opinia guvernului francez potrivit căreia, pentru a proceda la recunoașterea echivalenței unei formări, astfel cum le autorizează în mod expres această dispoziție, statele membre trebuie să stabilească cu ce anume este echivalentă această formare, cu alte cuvinte să definească nu numai nivelul de calificare adecvat, ci și disciplinele a căror stăpânire pare a fi esențială pentru îndeplinirea misiunii de evaluare a produselor cosmetice. Prin urmare, pentru a permite aplicarea completă a acestei dispoziții, este necesar ca fiecare stat membru să identifice disciplinele pe care le consideră similare farmaciei, toxicologiei sau medicinei în sensul Regulamentului nr. 1223/2009, cu respectarea în același timp a obiectivelor stabilite de acesta din urmă.

În al patrulea rând, în ceea ce privește obiectivele reglementării în cauză sus‑menționate ( 58 ), considerăm, precum guvernul francez și Comisia, că, în absența unei precizări a legiuitorului Uniunii privind definirea respectivelor discipline „similare”, statele membre pot și chiar trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a identifica aceste discipline în scopul asigurării efectului deplin al Regulamentului nr. 1223/2009 – care le rezervă o competență în materia recunoașterii echivalenței formărilor –, fără a putea depăși totuși marja de apreciere care le este astfel lăsată. Acestea au, așadar, obligația de a respecta obiectivele stabilite prin regulament și în special pe cel de a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane.

În sfârșit, prin ultima întrebare preliminară se solicită Curții să precizeze criteriile pe care statele membre sunt obligate să le ia în considerare pentru a determina care sunt disciplinele considerate ca fiind similare farmaciei, toxicologiei sau medicinei, în sensul articolului 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009.

La fel ca în cazul punctelor de vedere exprimate în mod convergent în observațiile prezentate Curții, considerăm că, pentru a se stabili dacă o disciplină este „similară” uneia din cele trei discipline menționate în mod expres în această dispoziție, este necesar ca statele membre să verifice că una împărtășește cu cealaltă un trunchi comun de cunoștințe științifice care sunt indispensabile în scopul evaluării siguranței produselor cosmetice la cel mai mare nivel de certitudine posibil, nu numai în ceea ce privește ingredientele care le alcătuiesc pe acestea din urmă, ci și în ceea ce privește produsul finit ( 59 ).

Obiectivul asigurării unui înalt nivel de protecție a sănătății umane, care este urmărit de Regulamentul nr. 1223/2009, nu poate, în opinia noastră, să fie pe deplin realizat decât dacă acest trunchi comun acoperă, astfel cum amintește guvernul francez, atât cunoștințe referitoare la ființa umană și patologiile sale, cât și cunoștințe referitoare la substanțele utilizate în fabricarea produselor cosmetice și la proprietățile lor fizice și chimice ( 60 ). În plus, din modul de redactare a articolului 10 alineatul (2) din acest regulament rezultă că respectivele cunoștințe trebuie obținute în cadrul unei forme de învățământ teoretic, urmată de punerea în aplicare practică, întrucât această dispoziție impune o astfel de instruire dublă pentru ciclurile de formare în farmacie, toxicologie și medicină.

În observațiile sale, atât scrise, cât și orale, FEBEA a susținut că ecotoxicologia nu poate fi considerată o disciplină similară farmaciei, toxicologiei sau medicinei întrucât aceasta ar studia impactul substanțelor chimice asupra unui ecosistem sau a biosferei în general, iar nu asupra sănătății umane ( 61 ). În particular, aceasta a afirmat că, în pofida denumirilor lor apropiate, ecotoxicologia și toxicologia ar fi două specializări complet diferite ( 62 ) care conduc la obținerea unor calificări universitare distincte, afirmații pe care guvernul francez le‑a contestat în cadrul ședinței ( 63 ). Acesta din urmă a adăugat că, deși ecotoxicologia nu ar constitui o „disciplină similară” în sensul articolului 10 alineatul (2), aceasta putea fi „recunoscută ca fiind echivalentă” de către Republica Franceză, astfel cum permite elementul final al acestei dispoziții.

În această privință, considerăm că, desigur, Curtea va trebui să ofere instanței de trimitere toate informațiile utile pentru a permite soluționarea litigiului cu care această instanță este sesizată, dar că, cu toate acestea, îi va reveni exclusiv acesteia sarcina de a se pronunța cu privire la fondul cauzei ( 64 ) și în special asupra aspectului dacă, în raport cu criteriile care vor fi enunțate de Curte în hotărârea care urmează să fie pronunțată, ecotoxicologia a fost menționată în mod eronat sau în mod întemeiat în decretul francez care are ca obiect definirea „ciclurilor de formare recunoscute ca fiind echivalente diplomelor de medic, farmacist și toxicolog necesare evaluatorilor siguranței produselor cosmetice pentru sănătatea umană” ( 65 ).

În consecință, propunem să se răspundă la a doua și la a treia întrebare preliminară că articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009 autorizează un stat membru să stabilească disciplinele considerate „similare” farmaciei, toxicologiei sau medicinei în sensul acestei dispoziții, în măsura în care acesta respectă obiectivele prevăzute de regulamentul respectiv care constau în special în a garanta că persoana responsabilă de evaluarea siguranței produselor cosmetice dispune de o calificare, atât teoretică, cât și practică, care echivalează în esență cu cel puțin una dintre cele trei discipline sus‑menționate și care permite să se asigure un înalt nivel de protecție a sănătății umane.

Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Conseil d’État (Consiliul de Stat, Franța) după cum urmează: „1) Articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind produsele cosmetice trebuie interpretat în sensul că noțiunea «ciclu de formare recunoscut ca fiind echivalent» din această dispoziție privește recunoașterea altor cicluri de formare decât cele universitare, iar nu în mod specific a ciclurilor de formare oferite în state terțe. 2) Articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1223/2009 autorizează un stat membru să stabilească disciplinele considerate «similare» farmaciei, toxicologiei sau medicinei în sensul acestei dispoziții, în măsura în care acesta respectă obiectivele prevăzute de regulamentul respectiv care constau, în special, în a garanta că persoana responsabilă de evaluarea siguranței produselor cosmetice dispune de o calificare, atât teoretică, cât și practică, care echivalează în esență cu cel puțin una dintre cele trei discipline sus‑menționate și care permite să se asigure un înalt nivel de protecție a sănătății umane.”

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

HENRIK SAUGMANDSGAARD ØE

prezentate la 14 decembrie 2017 ( 1 )