Concluziile suplimentare ale avocatului general M. Szpunar prezentate la 6 februarie 2018.#Christian Louboutin și Christian Louboutin Sas împotriva van Haren Schoenen BV.#Cerere de decizie preliminară formulată de rechtbank Den Haag.#Trimitere preliminară – Mărci – Motive absolute de refuz al înregistrării sau de nulitate – Semn constituit exclusiv din forma produsului – Noțiunea „formă” – Culoare – Poziție pe o parte a produsului – Directiva 2008/95/CE – Articolul 2 – Articolul 3 alineatul (1) litera (e) punctul (iii).#Cauza C-163/16.

Prezenta cauză preliminară oferă Curții posibilitatea de a preciza domeniul de aplicare al motivelor absolute de refuz sau de nulitate referitoare la așa‑numitele semne „funcționale” prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95/CE ( 2 ).

Aplicarea acestor motive este restrânsă la semnele constituite exclusiv din „forma produsului”. Astfel, vor fi necesare precizări cu privire la această noțiune în raport cu marca Benelux care aparține creatorului de modă francez domnul Christian Louboutin, care constă în culoarea roșie aplicată pe talpa unui pantof cu toc înalt.

Cererea a fost formulată în cadrul unei acțiuni în contrafacere între domnul Louboutin și societatea Christian Louboutin SAS (denumite în continuare, împreună, „Louboutin”), pe de o parte, și Van Haren Schoenen BV (denumită în continuare „Van Haren”), pe de altă parte, în legătură cu comercializarea de către aceasta din urmă de încălțăminte cu talpă roșie, care ar aduce atingere mărcii Louboutin.

Articolul 3 din Directiva 2008/95, intitulat „Motive de refuz sau de nulitate”, prevede: „(1) Sunt refuzate înregistrării sau pot să fie declarate nule, dacă sunt înregistrate: […] (e) semnele constituite exclusiv: (i) din forma impusă chiar de natura produsului; (ii) din forma produsului necesar obținerii unui rezultat tehnic; (iii) din forma care dă valoare substanțială produsului; […]”

Directiva 2008/95 va fi înlocuită cu Directiva (UE) 2015/2436 ( 3 ), pentru care data limită de transpunere prevăzută este 14 ianuarie 2019. Articolul 4 alineatul (1) litera (e) punctul (iii) din această directivă se referă la semnele constituite exclusiv „din forma sau din altă caracteristică a produsului, care dă valoare substanțială produsului” ( 4 ).

Dreptul mărcilor din Țările de Jos este reglementat de Convenția Benelux în materie de proprietate intelectuală (mărci și desene sau modele industriale), semnată la Haga la 25 februarie 2005 de Regatul Belgiei, de Marele Ducat al Luxemburgului și de Regatul Țărilor de Jos (denumită în continuare „Convenția Benelux”).

Articolul 2.1 din Convenția Benelux, intitulat „Semne susceptibile să constituie o marcă Benelux”, prevede, printre altele că, „[c]u toate acestea, nu pot fi considerate mărci semnele constituite exclusiv din forma care este impusă de chiar natura produsului, care dă valoare substanțială produsului sau care este necesară obținerii unui rezultat tehnic”.

Din decizia de trimitere reiese că această convenție nu a fost încă modificată în scopul transpunerii Directivei 2015/2436.

Domnul Louboutin este un stilist care creează în special pantofi cu toc înalt pentru femei. Acești pantofi au ca particularitate faptul că talpa exterioară este în mod sistematic de culoare roșie.

La 28 decembrie 2009, Louboutin a depus o marcă ce a condus la înregistrarea, la 6 ianuarie 2010,, a mărcii Benelux nr. 0874489 (denumită în continuare „marca în litigiu”) pentru produse din clasa 25, și anume „încălțăminte (cu excepția încălțămintei ortopedice)”. La 10 aprilie 2013, înregistrarea a făcut obiectul unei adaptări, constând în limitarea produselor vizate la „încălțăminte cu toc înalt (cu excepția încălțămintei ortopedice)”.

Această marcă este descrisă drept marcă ce constă „în culoarea roșie (Pantone 18 1663TP) aplicată pe talpa unui pantof astfel cum este reprezentat (conturul pantofului nu face parte din marcă, însă are ca scop să pună în evidență amplasarea mărcii)”. Aceasta este reprodusă în continuare:

Van Haren desfășoară în Țările de Jos o activitate de comerț cu amănuntul de încălțăminte. În cursul anului 2012, Van Haren a vândut pantofi cu toc înalt pentru femei a căror talpă era de culoare roșie.

Louboutin a sesizat rechtbank Den Haag (Tribunalul din Haga, Țările de Jos), solicitându‑i să constate săvârșirea unei contrafaceri de către Van Haren, cerere care a fost admisă.

Împotriva acestei hotărâri pronunțate în lipsă, Van Haren a formulat opoziție în temeiul articolului 2.1 alineatul 2 din Convenția Benelux, invocând nulitatea mărcii în litigiu.

În decizia de trimitere, rechtbank Den Haag (Tribunalul din Haga) precizează că linia de apărare a Van Haren constă în a afirma că marca în litigiu este în realitate o marcă bidimensională, în speță culoarea roșie, care, aplicată pe talpa pantofilor, corespunde formei pantofilor respectivi și le conferă valoare substanțială.

Instanța de trimitere consideră că marca în discuție nu este o simplă marcă bidimensională, în măsura în care este indisociabil legată de o talpă de pantof. Aceasta observă că, deși este cert că marca în litigiu corespunde unui element al produsului, totuși nu este evident că noțiunea de „formă”, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (e) punctul (iii) din Directiva 2008/95, este limitată doar la caracteristicile tridimensionale ale unui produs, precum contururile, dimensiunea și volumul unui produs, cu excluderea culorilor.

În această privință, potrivit acestei instanțe, dacă s‑ar considera că noțiunea „formă” nu acoperă culorile unui produs, motivele de refuz prevăzute la respectivul articol 3 alineatul (1) litera (e) ar fi inaplicabile, astfel încât o persoană ar putea obține protecție perpetuă pentru mărcile care încorporează o culoare care rezultă dintr‑o funcționalitate a produsului, de exemplu, îmbrăcăminte de siguranță reflectorizantă sau sticle cu ambalaj izolant.

În aceste condiții, Rechtbank Den Haag (Tribunalul din Haga) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară: „Noțiunea de formă în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (e) punctul (iii) din Directiva [2008/95] este limitată la caracteristicile tridimensionale ale produsului, cum ar fi contururile, dimensiunile și volumul (care trebuie exprimat în trei dimensiuni) sau această dispoziție include și alte caracteristici (care nu sunt tridimensionale) precum culoarea?”

Decizia de trimitere a fost primită la grefa Curții la 21 martie 2016. Părțile din litigiul principal, guvernele german, maghiar, portughez și finlandez, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. Părțile din litigiul principal, guvernul german și Comisia au participat la ședință, care a avut loc la 6 aprilie 2017.

Regimul de protecție a mărcilor constituie, pe de o parte, un element indispensabil al sistemului de concurență pe care dreptul Uniunii intenționează să îl stabilească și să îl mențină. Pe de altă parte, marca înregistrată conferă titularului său, pentru anumite produse sau servicii, un drept exclusiv care îi permite să monopolizeze semnul înregistrat ca marcă, fără limitare în timp ( 5 ).

Deși, în general, aceste două considerații nu sunt contradictorii, alta este situația în cazul semnelor care se confundă cu aspectul produsului. Prin urmare, înregistrarea unui astfel de semn ca marcă poate restrânge posibilitatea de a introduce produse concurente pe piață ( 6 ).

Această premisă stă la baza reglementării specifice prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95, aplicabil semnelor constituite din forma produsului.

Observăm că aceste considerații se aplică de asemenea, mutatis mutandis, și în privința altor semne care reprezintă un aspect al produsului pentru care este solicitată înregistrarea.

Astfel, Curtea a arătat că semnele constituite din culori în sine ridică în principiu aceleași obiecții în ceea ce privește riscul de monopolizare a caracteristicilor utilitare ale produsului. În această privință, în Hotărârea Libertel ( 7 ), a fost recunoscută necesitatea unei abordări specifice.

Aceste două categorii de semne, și anume, pe de o parte, cele care sunt constituite din forma produsului și, pe de altă parte, cele constituite dintr‑o culoare în sine, sunt supuse unor regimuri specifice în sistemul Directivei 2008/95, astfel cum a fost interpretată de Curte. Răspunsul la întrebarea adresată de instanța de trimitere presupune, așadar, calificarea prealabilă a mărcii în litigiu în raport cu aceste două categorii.

La un nivel mai general, prezenta cauză demonstrează că acele considerații referitoare la riscul de monopolizare a caracteristicilor esențiale ale produsului în discuție se pot aplica și altor tipuri de mărci – cum ar fi, de exemplu, mărcile de poziție ( 8 ) sau de mișcare ( 9 ), precum și, eventual, mărcile sonore, olfactive sau gustative – care pot, de asemenea, să se confunde cu un aspect al produsului respectiv. Independent de calificarea unor astfel de mărci, este important ca interesul menținerii anumitor semne în domeniul public să poată fi luat în considerare la examinarea acestora în vederea înregistrării.

În această privință, Curtea ar putea urma diferite căi de interpretare. Pe de o parte, articolul 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95 ar putea fi interpretat într‑un mod mai extensiv, astfel cum propunem mai jos în prezentele concluzii. Pe de altă parte, Curtea ar putea admite posibilitatea de a ține seama de interesul menținerii anumitor semne în domeniul public, în cadrul examinării caracterului distinctiv al unui semn în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din această directivă, pentru toate semnele care se confundă cu un aspect al produsului respectiv sau chiar pentru alte categorii de semne a căror disponibilitate este limitată ( 10 ).

Considerăm că punctul de plecare în analiza cererii de decizie preliminară este calificarea mărcii în litigiu în raport, pe de o parte, cu categoria de semne prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95 și, pe de altă parte, cu cea avută în vedere în Hotărârea Libertel ( 11 ).

Instanța de trimitere constată că marca în litigiu, constituită din culoarea roșie a tălpii unui pantof, se confundă cu un aspect al produsului în discuție, însă ezită să califice acest aspect ca ținând de „forma” produsului.

Pozițiile părților din litigiul principal și ale celor patru state care au intervenit în speță sunt divergente sub acest aspect. Louboutin susține, printre altele, că noțiunea de semn constituit „exclusiv” din forma produsului nu include mărcile de poziție, precum marca sa cu talpă roșie, care nu sunt constituite dintr‑un anumit model de produs, însă pot fi aplicate pe diferite modele ale produsului. Van Haren susține, în schimb, că se poate considera că culoarea face parte integrantă din forma produsului, precum în cazul mărcii în litigiu. Comisia observă că nu este exclus ca un semn constituit din forma produsului să poată avea și o culoare, dar că, în contextul în discuție, culoarea în sine este percepută ca un factor autonom în raport cu produsul și, așadar, independent de forma produsului. Aceasta indică, în consecință, că observațiile sale se referă la o culoare în sine.

În această privință, observăm că calificarea mărcii în litigiu constituie o apreciere de fapt care în speță este de competența instanței de trimitere. Această considerație nu împiedică Curtea să furnizeze indicații care pot orienta instanța respectivă în aprecierea sa.

Deși mai multe părți au descris marca în discuție ca fiind o „marcă de poziție”, observăm că Directiva 2008/95 și jurisprudența Curții nu atribuie consecințe juridice unei astfel de calificări. În plus, calificarea drept „marcă de poziție” nu exclude în sine posibilitatea de a considera că aceeași marcă este constituită din forma produsului, dat fiind că această din urmă categorie include de asemenea semnele care reprezintă o parte sau un element al produsului în discuție.

Astfel, în opinia noastră, revine instanței de trimitere sarcina de a stabili dacă în speță este vorba despre o marcă de culoare în sine sau despre o marcă constituită din forma produsului, însă care solicită de asemenea protecție pentru o culoare.

În scopul acestei examinări, instanța de trimitere ar trebui să efectueze o apreciere globală, ținând seama de reprezentarea grafică și de eventualele descrieri furnizate cu ocazia depunerii cererii de înregistrare, precum și, eventual, de alte elemente utile pentru identificarea unor caracteristici esențiale ale mărcii în litigiu ( 12 ).

Mai întâi, faptul că marca în litigiu a fost înregistrată ca marcă figurativă nu se opune ca aceasta să fie calificată drept „marcă constituită din forma produsului” ( 13 ).

Trebuie să se examineze, în schimb, dacă marca în discuție solicită protecție pentru o anumită culoare ca atare, fără nicio delimitare în spațiu ( 14 ), sau dacă, dimpotrivă, această protecție este solicitată împreună cu alte caracteristici legate de forma produsului.

În această privință, dacă aplicarea culorii acoperă o parte bine definită a produsului, apreciem că nu este exclus să se considere că marca este delimitată în spațiu, astfel încât culoarea se confundă cu un element precis al produsului.

Faptul că titularul mărcii nu solicită protecție pentru contururile produsului, ci își acordă libertatea de a varia aceste contururi în funcție de model, nu este în mod necesar decisiv. Este posibil mai ales ca respectivele contururi să nu constituie în niciun caz o caracteristică esențială a semnului. Trebuie să se stabilească mai degrabă dacă caracterul distinctiv al semnului se întemeiază pe însăși culoarea solicitată sau pe amplasarea precisă a acestei culori în raport cu alte elemente legate de forma produsului.

Deși aplicarea acestor considerații este în definitiv de competența instanței de trimitere, observăm că mai multe elemente factuale care reies din decizia de trimitere militează în favoarea concluziei potrivit căreia, în scopul analizei eventualelor sale aspecte funcționale, marca în discuție intră mai mult sub incidența noțiunii „marcă constituită din forma produsului” și care solicită protecție pentru o anumită culoare în raport cu această formă.

Astfel, deși marca în litigiu vizează să obțină protecție pentru o anumită culoare, această protecție nu este solicitată în abstract, ci pentru aplicarea acestei culori pe o talpă de pantof cu toc înalt, astfel cum este reprezentată. Forma unui pantof ca atare nu este vizată de marcă, însă anumite aspecte ale acestei forme, și anume cele care ne permit să ne dăm seama că este vorba despre un pantof cu toc înalt pentru femei, par a face parte din marcă. Din reprezentarea mărcii reiese că culoarea este aplicată pe întreaga talpă, indiferent care sunt contururile precise ale acesteia. Contururile tălpii par a fi, în orice caz, un element neglijabil al mărcii, al cărei caracter distinctiv se întemeiază pe poziționarea neobișnuită a elementului colorat, precum și, eventual, pe contrastul cromatic dintre diferitele părți ale unui pantof.

Pentru a concluziona, apreciem că examinarea caracteristicilor esențiale ale mărcii în litigiu necesită luarea în considerare atât a culorii, cât și a celorlalte aspecte ale produsului în discuție. Această marcă ar trebui asimilată, astfel, unei mărci constituite din forma produsului, care solicită protecție pentru o culoare în raport cu această formă – mai degrabă decât unei mărci constituite dintr‑o culoare în sine.

Totuși, pentru a furniza un răspuns complet la întrebarea preliminară, vom examina cele două ipoteze.

Curtea a examinat caracterul specific al mărcilor de culoare în jurisprudența sa rezultată din Hotărârea Libertel ( 15 ).

Potrivit acestei jurisprudențe, în afara unor împrejurări excepționale, în special pe piețe foarte specifice, culorile în sine nu au caracter distinctiv ab initio, dar îl pot eventual dobândi ca urmare a unei utilizări în raport cu produsele sau cu serviciile solicitate ( 16 ).

În plus, în cadrul analizei caracterului distinctiv al unui semn constituit dintr‑o culoare în sine, trebuie să se aprecieze dacă înregistrarea acestuia nu ar contraveni interesului general de a nu restrânge în mod nejustificat disponibilitatea culorilor pentru ceilalți operatori care oferă produse sau servicii de același tip ( 17 ).

Din această jurisprudență rezultă că, pe de o parte, semnele constituite dintr‑o culoare în sine nu intră sub incidența articolului 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95 și pot dobândi, așadar, caracter distinctiv prin utilizare, însă că, pe de altă parte, întrucât este vorba despre semne care se confundă cu aspectul produsului, înregistrarea lor trebuie apreciată ținând seama de aceleași considerații cu cele care stau la baza articolului 3 alineatul (1) litera (e) menționat ( 18 ).

Astfel, instituind această condiție pentru mărcile de culoare în sine, Hotărârea Libertel ( 19 ) a ținut seama, în esență, de același obiectiv cu cel care stă la baza articolului 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95.

Nu este mai puțin adevărat că, în cazul în care marca în litigiu ar trebuit calificată drept „marcă constituită dintr‑o culoare în sine”, ar trebui să se constate că aceasta nu intră în domeniul de aplicare al articolului 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95.

În continuare, trebuie ridicată problema dacă articolul 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95 se aplică semnelor constituite din forma produsului și care solicită protecție pentru o culoare în raport cu această formă.

Pozițiile părților din litigiul principal sunt divergente sub acest aspect ( 20 ), la fel ca pozițiile celor patru state membre interveniente ( 21 ). Comisia pare să pornească de la premisa că, în speță, culoarea trebuie considerată un aspect autonom în raport cu forma produsului.

Instanța de trimitere arată că răspunsul nu poate fi dedus din textul acestei dispoziții, însă că excluderea semnelor tridimensionale de culoare din domeniul său de aplicare ar fi contrară obiectivului care stă la baza sa, întrucât anumite semne pot încorpora caracteristici funcționale legate deopotrivă de formă și de culoare, cum ar fi un semn reprezentând o haină de securitate, un extinctor sau un produs termoreflectorizant. Prin urmare, aceasta ridică problema dacă, analizând acest tip de semne din perspectiva interzicerii semnelor funcționale, trebuie să se țină seama și de culoare.

Observăm că răspunsul dat la această întrebare trebuie să țină seama de sistemul și de economia articolului 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95.

Potrivit unei jurisprudențe constante, obiectivul urmărit de această dispoziție constă în a evita ca protecția dreptului mărcilor să confere titularului său un monopol asupra unor soluții tehnice sau caracteristici utilitare ale unui produs, susceptibile să fie căutate de utilizator la produsele concurenților ( 22 ). Această dispoziție permite menținerea în domeniul public a caracteristicilor esențiale ale produsului în discuție, care se reflectă în forma acestuia.

Apreciem că prezența unei culori aplicate pe un element de suprafață a produsului poate fi considerată o caracteristică reflectată în forma produsului. În plus, astfel cum demonstrează exemplele citate de instanța de trimitere, culoarea poate constitui o caracteristică utilitară esențială a produsului determinat, astfel încât monopolizarea culorii în raport cu un element al formei produsului ar împiedica concurenții să ofere în mod liber produse care încorporează aceeași funcționalitate.

Prin urmare, în cazul în care semnele constituite deopotrivă din forma și din culoarea produsului nu ar putea fi examinate din perspectiva funcționalității lor, interesul general care stă la baza articolului 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95 nu ar putea fi pe deplin asigurat.

Astfel, Hotărârea Libertel ( 23 ) permite luarea în considerare a acestui interes general numai în privința semnelor constituite dintr‑o culoare în sine ( 24 ), iar nu în privința semnelor care combină culoarea cu aspectele formei.

În cadrul mărcilor de culoare pure, examinate de Curte în hotărârea menționată, culoarea constituie un aspect independent al formei produsului. Situația este diferită în cazul semnelor la care culoarea este aplicată pe o parte precisă a produsului. În cadrul analizei unor astfel de semne, funcționalitatea culorii poate rezulta din poziționarea sa pe produs, astfel încât cele două aspecte – forma și culoarea – trebuie să poată fi examinate împreună.

Prin urmare, în opinia noastră, semnele la care culorile sunt integrate în forma produsului trebuie să facă obiectul unei analize a funcționalității în temeiul articolului 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95.

Pe de altă parte, această interpretare este în concordanță cu principiul potrivit căruia aprecierea unui semn trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu a acestuia, o marcă trebuind să fie considerată un întreg. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, o aplicare corectă a articolului 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95 presupune ca toate caracteristicile esențiale ale semnului în cauză să fie identificate în mod corespunzător, pe baza impresiei globale pe care o degajează acest semn ( 25 ).

Trebuie să se țină seama în această privință de faptul că, potrivit unei jurisprudențe constante, motivele de refuz prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95 nu se opun înregistrării unui semn care, deși este constituit dintr‑o formă a produsului, încorporează un alt element nefuncțional important ( 26 ). Astfel, în opinia noastră, problema dacă, în cadrul unei mărci de formă și de culoare, culoarea constituie sau nu constituie un element funcțional trebuie examinată în cadrul aprecierii globale a semnului, din perspectiva articolului 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95. În plus, din această jurisprudență reiese a contrario că dispoziția în discuție se aplică unei forme de produs care încorporează un alt element atunci când acest element este funcțional.

În sfârșit, în mod contextual, această abordare ne pare susținută de condițiile adoptării Directivei 2015/2436, al cărei articol 4 alineatul (1) litera (e) menționează „forma sau […] altă caracteristică a produsului”.

Această referire la „altă caracteristică a produsului” ține seama de faptul că Directiva 2015/2436, acceptând reprezentarea unei mărci în orice formă corespunzătoare cu ajutorul tehnologiei general disponibile ( 27 ), face posibilă înregistrarea unor noi tipuri de mărci care pot de asemenea să ridice semne de întrebare cu privire la caracterul lor funcțional, precum mărcile sonore și, eventual, cele olfactive sau gustative.

Totuși, în ceea ce privește semnele constituite din forma și din culoarea produsului, care pot fi înregistrate atât sub vechiul regim, cât și sub cel nou, adăugarea mențiunii „altă caracteristică a produsului” se pretează la două interpretări: aceasta poate fi înțeleasă ca modificând regimul juridic aplicabil acestor semne sau ca aducând o simplă clarificare.

Dacă s‑ar considera că aceste semne nu intră sub incidența articolului 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95, ci sub incidența dispozițiilor similare ale noii Directive 2015/2436, o astfel de interpretare ar necesita adoptarea unor dispoziții tranzitorii pentru a proteja încrederea legitimă a titularilor mărcilor înregistrate sub imperiul legislației actuale ( 28 ). Or, faptul că legiuitorul nu a considerat necesar să prevadă astfel de dispoziții tranzitorii poate indica faptul că acesta a apreciat că regimul juridic al acestor semne este același în cadrul celor două directive succesive.

Având în vedere ansamblul acestor considerații, apreciem, așadar, că articolul 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95 se poate aplica în mod potențial semnelor constituite din forma produsului, care solicită protecție pentru o anumită culoare.

Dacă instanța de trimitere ar considera – astfel cum sugerăm în prezentele concluzii ( 29 ) – că marca în discuție trebuie asimilată unor astfel de semne, care combină culoarea și forma, această marcă ar fi susceptibilă să intre sub incidența interdicției prevăzute la articolul 3 alineatul (1) litera (e) punctul (iii) din Directiva 2008/95.

În subsidiar – deoarece acest aspect nu este menționat în mod explicit în cererea de decizie preliminară –, vom aminti condițiile de aplicare a motivului absolut prevăzut la articolul 3 alineatul (1) litera (e) punctul (iii) din Directiva 2008/95, referitor la o „formă care dă valoare substanțială produsului”.

Curtea a precizat deja că această dispoziție nu este limitată la forma unui produs care are exclusiv o valoare artistică sau ornamentală, ci se aplică de asemenea semnelor referitoare la produse care, pe lângă funcția estetică, îndeplinesc și alte funcții esențiale ( 30 ).

Aplicarea motivului în discuție se întemeiază pe o analiză obiectivă, menită să demonstreze că respectivele caracteristici estetice ale formei în cauză exercită asupra caracterului atractiv al produsului o influență atât de importantă încât rezervarea beneficiului acesteia în favoarea unei singure întreprinderi ar denatura condițiile de concurență pe piața respectivă. Modul în care consumatorul percepe forma în discuție nu este un criteriu decisiv al acestei analize, care include în mod potențial un ansamblu de elemente factuale ( 31 ).

În plus, această analiză privește exclusiv valoarea intrinsecă a formei și nu trebuie să țină seama de atracția exercitată de produs care decurge din reputația acestei mărci sau a titularului său ( 32 ).

Trebuie amintit că dispoziția în discuție urmărește să împiedice monopolizarea caracteristicilor exterioare ale produsului care sunt esențiale pentru succesul acestuia pe piață și, astfel, să evite utilizarea protecției mărcii în scopul obținerii unui avantaj neloial, cu alte cuvinte un avantaj care nu se bazează pe o concurență întemeiată pe preț și pe calitate ( 33 ).

În schimb, aplicarea acestei dispoziții nu este justificată atunci când avantajul menționat nu rezultă din caracteristicile intrinseci ale formei, ci din reputația mărcii sau a titularului acesteia. Astfel, posibilitatea de a dobândi o astfel de reputație constituie un aspect important al jocului concurenței, la menținerea căruia contribuie sistemul mărcilor.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de rechtbank Den Haag (Tribunalul din Haga, Țările de Jos) după cum urmează: „Articolul 3 alineatul (1) litera (e) punctul (iii) din Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci trebuie interpretat în sensul că este susceptibil să se aplice unui semn constituit din forma produsului și care solicită protecție pentru o anumită culoare. Noțiunea de formă care «dă valoare substanțială» produsului, în sensul acestei dispoziții, privește exclusiv valoarea intrinsecă a formei și nu permite să se țină seama de reputația mărcii sau a titularului acesteia.”

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

MACIEJ SZPUNAR

prezentate la 22 iunie 2017 ( 1 )

Introducere

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Convenția Benelux

Litigiul principal

Întrebările preliminare și procedura în fața Curții

Analiză

Observații introductive

Cu privire la calificarea mărcii în litigiu

Aplicabilitatea articolului 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95 în privința mărcilor constituite dintr‑o culoare în sine

Aplicabilitatea articolului 3 alineatul (1) litera (e) din Directiva 2008/95 în privința semnelor constituite din forma produsului și dintr‑o anumită culoare

Cu privire la interpretarea noțiunii „formă care dă valoare substanțială produsului”

Concluzie