Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea extinsă) din 13 decembrie 2018 (Extras).#Transavia Airlines CV împotriva Comisiei Europene.#Ajutoare de stat – Contract de servicii aeroportuare și de servicii de marketing – Acord încheiat de Camera de Comerț și Industrie din Pau Béarn cu Transavia – Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața internă și prin care se dispune recuperarea sa – Noțiunea de ajutor de stat – Imputabilitate în sarcina statului – Cameră de comerț și industrie – Avantaj – Criteriul investitorului privat – Recuperare – Articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale – Dreptul de acces la dosar – Dreptul de a fi ascultat.#Cauza T-591/15.

Reclamanta, Transavia Airlines CV, este o companie aeriană cunoscută sub numele de low‑cost, cu sediul în Țările de Jos, care asigură de pe trei aeroporturi din această țară zboruri charter și linii regulate către mai mult de 100 de destinații în Europa și în Africa de Nord.

Aeroportul Pau‑Pyrénées (denumit în continuare „aeroportul din Pau”) este situat în departamentul Pyrénées‑Atlantiques, în Franța. Acesta este exploatat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) din Pau Béarn (denumită în continuare „CCIPB”). La 1 ianuarie 2007, proprietatea aeroportului din Pau a fost transferată de la Republica Franceză la o grupare de colectivități locale, syndicat mixte de l’aéroport Pau Pyrénées [Sindicatul Mixt al Aeroportului Pau Pyrénées], ai cărui membri sunt conseil régional Nouvelle‑Aquitaine [Consiliul Regional Nouvelle‑Aquitaine], conseil départemental des Pyrénées‑Atlantiques [Consiliul Departamentului Pyrénées‑Atlantiques], communauté d’agglomération de Pau Béarn Pyrénées [Comunitatea Aglomerării Pau Béarn Pyrénées] și mai mult de zece comunități ale comunelor. Întrucât a devenit proprietarul aeroportului din Pau, sindicatul mixt a preluat rolul de autoritate concedentă deținut anterior de stat și a preluat contractul de concesiune încheiat cu CCIPB, care a rămas, așadar, operatorul aeroportului după transferul proprietății către sindicatul mixt menționat.

La 23 ianuarie 2006, CCIPB a încheiat un contract cu reclamanta (denumit în continuare „contractul din 2006”), prin care aceasta din urmă s‑a angajat să asigure o linie aeriană de cel puțin 156 de zboruri între aeroportul din Pau și aeroportul din Schiphol, care deservește orașul Amsterdam (Țările de Jos), pe an, repartizate în cel puțin trei zile pe săptămână. Pentru utilizarea infrastructurii aeroportului din Pau, reclamanta avea obligația să plătească o remunerație. Acest contract a fost încheiat pentru o perioadă de trei ani începând cu 26 aprilie 2006, data deschiderii liniei aeriene în cauză, și putea fi reînnoit pentru o perioadă suplimentară de doi ani.

În plus, contractul din 2006 cuprindea angajamentul reclamantei de a furniza servicii de marketing, care constau printre altele în servicii de publicitate pe site‑ul său internet, în schimbul plății de către CCIPB a unei sume de 250000 de euro pentru primii doi ani, pe baza numărului de 156 de zboruri pe an. În cazul în care acest număr minim de zboruri nu era atins, suma trebuia să fie ajustată în mod proporțional. În al treilea an, plata a fost stabilită la 12,50 euro pentru fiecare pasager la plecare, cu un plafon anual de 250000 euro. Pe de altă parte, s‑a prevăzut ca, în cazul reînnoirii contractului din 2006, reclamanta să primească pentru al patrulea și al cincilea an sume stabilite pentru fiecare pasager la plecare.

Contractul din 2006 a determinat efectuarea de către CCIPB către reclamantă a unor plăți în valoare totală de 700 000-900 000 de euro pentru serviciile de marketing prestate de aceasta din urmă între 26 aprilie 2006 și 29 octombrie 2009. Contractul din 2006 a fost reînnoit tacit la 26 aprilie 2009. Cu toate acestea, reclamanta a decis să rezilieze contractul din 2006 din cauza rezultatelor decepționante ale liniei aeriene. [omissis]

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 13 octombrie 2015, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

Prin înscrisul separat depus la grefa Tribunalului la 11 aprilie 2016, reclamanta a introdus o cerere de măsuri de organizare a procedurii, prin care a solicitat Comisiei să depună anumite documente.

Comisia și‑a prezentat observațiile în termenul stabilit.

Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul a decis să deschidă faza orală a procedurii și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 88 din Regulamentul de procedură, a invitat Comisia și reclamanta să răspundă la anumite întrebări și a solicitat Comisiei să depună anumite documente.

Prin Decizia din 21 iunie 2017, Tribunalul a decis să trimită cauza în fața Camerei a șasea extinse.

Pledoariile părților au fost ascultate în ședința din 26 octombrie 2017.

Reclamanta solicită Tribunalului: – anularea articolului 1 alineatul (3) și, în măsura în care o privesc, a articolelor 3-5 din decizia atacată; – obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Comisia solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă șase motive întemeiate, în primul rând, pe încălcarea principiului bunei administrări consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și a dreptului la apărare, în al doilea rând, pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE prin faptul că Comisia a imputat în mod eronat Republicii Franceze ajutorul constatat, în al treilea rând, pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE și pe o insuficiență a motivării, prin faptul că Comisia a aplicat în mod eronat criteriul operatorului în economia de piață întrucât a concluzionat că contractul din 2006 conferea un avantaj economic, în al patrulea rând, pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE prin faptul că Comisia a considerat în mod eronat că avantajul prezumat era selectiv, în al cincilea rând, pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE și pe o eroare vădită de apreciere prin faptul că Comisia nu a examinat dacă avantajul prezumat avea efectiv efecte negative pentru concurență și, în al șaselea rând, pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) și a articolului 108 alineatul (2) TFUE, precum și pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de Comisie în ceea ce privește stabilirea cuantumului ajutorului care trebuie rambursat.

Reclamanta susține că Comisia a încălcat principiul bunei administrări consacrat la articolul 41 alineatul (1) și alineatul (2) literele (a) și (b) din cartă prin faptul că nu i‑a dat posibilitatea să își exprime punctul de vedere înainte de adoptarea deciziei atacate, fiindu‑i refuzat accesul la dosarul administrativ. Din această cauză, Comisia ar fi adus atingere dreptului la apărare al reclamantei. Aceste erori de procedură ar justifica anularea în parte a deciziei atacate. [omissis]

În această privință, trebuie să se sublinieze că reclamanta este o parte în cauză în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE, astfel încât ea are dreptul de a observa că investigația Comisiei referitoare la contractul din 2006 este desfășurată în mod imparțial și echitabil, în sensul articolului 41 alineatul (1) din cartă, cu atât mai mult cu cât constatarea unui ajutor de stat în privința contractului din 2006 poate determina în cazul său consecințe financiare în termeni de recuperare a sumelor primite.

Totuși, raționamentul reclamantei nu poate fi urmat atunci când ea consideră că articolul 41 alineatul (2) din cartă îi acordă dreptul de a fi solicitată personal de Comisie să își prezinte observațiile sau să își exprime punctul de vedere în alt mod înainte de adoptarea deciziei atacate și dreptul de a avea acces la dosarul administrativ al Comisiei în materie de ajutoare de stat.

Astfel, deși dreptul la bună administrare prevăzut la articolul 41 alineatul (1) din cartă reflectă obligația de examinare cu atenție și cu imparțialitate a tuturor elementelor cauzei, articolul 41 alineatul (2) din cartă enumeră la rândul său un ansamblu de drepturi care trebuie respectat de administrația Uniunii, inclusiv dreptul la apărare, care cuprind dreptul de a fi ascultat și dreptul de acces la dosar. [omissis]

În această privință, în primul rând, trebuie să se constate că reclamanta, fiind o parte în cauză în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE, nu poate să se prevaleze de o încălcare a articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă pentru motivul că Comisia nu ar fi solicitat personal observațiile sale în ceea ce privește procedura de investigare a ajutorului. Astfel, acordarea dreptului de a fi contactat în mod individual de Comisie, astfel cum este revendicat de reclamantă, ar determina modificarea rolului de sursă de informații pe care persoanele în cauză îl au în esență în procedura de control al ajutoarelor de stat. Așadar, trebuie respins argumentul reclamantei potrivit căruia articolul 41 alineatele (1) și (2) din cartă ar fi golit de sens dacă o întreprindere ar fi obligată să verifice în fiecare zi în Jurnalul Oficial dacă au fost inițiate investigații sau dacă au fost adoptate decizii în privința sa.

Pe de altă parte, împrejurarea că investigația Comisiei avea ca obiect în mod specific contractul din 2006 la care reclamanta a fost parte, astfel încât Comisia nu ar fi avut nicio dificultate să o identifice pe reclamantă printre toate părțile în cauză potențiale, nu era de natură să oblige Comisia să o solicite în mod individual pe reclamantă.

Astfel, trebuie să se observe că „persoanele în cauză” vizate la articolul 108 alineatul (2) TFUE sunt nu numai întreprinderea sau întreprinderile favorizate de au ajutor, ci și toate celelalte persoane, întreprinderi sau asocieri ale căror interese sunt eventual afectate prin acordarea ajutorului, îndeosebi întreprinderile concurente și organizațiile profesionale. Potrivit jurisprudenței, este vorba, cu alte cuvinte, de un ansamblu nedeterminat de destinatari, iar publicarea unui aviz în Jurnalul Oficial este un mijloc adecvat de înștiințare a tuturor persoanelor în cauză (Hotărârea din 14 noiembrie 1984, Intermills/Comisia, 323/82, EU:C:1984:345, punctul 17).

În consecință, Comisia putea să se limiteze să publice avizul în Jurnalul Oficial referitor la deschiderea procedurii care viza contractul din 2006 fără să încalce principiul bunei administrări prevăzut la articolul 41 din cartă. În această privință, în decizia de extindere, Comisia a acționat cu diligență pentru a invita autoritățile franceze să transmită imediat o copie a acestei decizii beneficiarilor potențiali ai ajutorului. [omissis]

În al cincilea rând, reclamanta arată că Comisia și‑a întemeiat alegerea privind analiza rentabilității incrementale pe Orientările din 2014. Or, aceste orientări nu intraseră încă în vigoare la momentul semnării contractului din 2006 și, așadar, nu erau aplicabile pentru evaluarea contractului din 2006 din perspectiva criteriului operatorului în economia de piață. Aplicarea lor ar fi ireconciliabilă cu principiul securității juridice. Orientările comunitare privind finanțarea aeroporturilor și ajutorul la înființare pentru companiile aeriene cu plecare de pe aeroporturile regionale, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 9 decembrie 2005 (JO 2005, C 312, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 14, p. 188, denumite în continuare „Orientările din 2005”), aplicabile în acea perioadă, nu cuprindeau nicio mențiune cu privire la aplicarea acestui criteriu. Prin urmare, orientările aplicabile litigiului nu permiteau să se stabilească un mod de evaluare.

În această privință, trebuie să se constate că, potrivit punctului 171 din Orientările din 2014, ele se aplică începând cu 4 aprilie 2014 și înlocuiesc Orientările din 1994 privind sectorul aviației intitulate „Aplicarea articolelor 92 și 93 din Tratatul CE și a articolului 61 din Acordul privind SEE la ajutoarele de stat din sectorul aviației”, publicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene la 10 decembrie 1994 (JO 1994, C 350, p. 5), precum și Orientările din 2005 cu începere de la acea dată.

Totuși, printr‑un aviz publicat în Jurnalul Oficial la 15 aprilie 2014 (a se vedea punctul 11 de mai sus), având în vedere intrarea în vigoare a Orientărilor din 2014, Comisia a invitat părțile în cauză să își prezinte observațiile asupra măsurilor în privința cărora Comisia deschisese procedurile oficiale de investigare, inclusiv cea referitoare la aeroportul din Pau. La punctele 54-66 din Orientările din 2014, Comisia explică motivele pentru care apreciază că analiza rentabilității incrementale constituie criteriul cel mai pertinent pentru aprecierea acordurilor încheiate între aeroporturi și companiile aeriene.

În consecință, deși contractul din 2006 dintre reclamantă și CCIPB a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a Orientărilor din 2014, trebuie să se constate că Comisia a explicat motivele pentru care a considerat că trebuia preferată în principiu analiza rentabilității incrementale în raport cu analiza comparativă și, pe de altă parte, a permis părților în cauză, inclusiv reclamantei, să își exprime punctul de vedere în această privință.

În plus, alegerea metodei adecvate, între analiza comparativă sau analiza rentabilității incrementale, pentru aplicarea criteriului operatorului în economia de piață intră în sfera noțiunii obiective de ajutor, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Astfel, în cadrul obligației sale de a face o analiză completă a tuturor elementelor pertinente ale acordului în cauză și a contextului său, pentru a verifica dacă întreprinderea beneficiară a ajutorului a primit un avantaj pe care nu l‑ar fi obținut în condiții normale de piață (a se vedea punctul 122 de mai sus), Comisiei îi revine sarcina să aleagă metoda cea mai adecvată având în vedere împrejurările speței în vederea aplicării criteriului menționat, Orientările din 2014 constituind în această privință un element de context în raport cu care a fost adoptată decizia atacată.

În consecință, faptul că Comisia a făcut trimitere la Orientările din 2014 pentru a alege metoda adecvată în vederea aplicării criteriului operatorului în economia de piață nu poate fi criticată, deși contractul din 2006 a fost încheiat înainte de intrarea în vigoare a Orientărilor din 2014.

Prin urmare, argumentul reclamantei privind Orientările din 2014 trebuie respins.

Rezultă din cele ce precedă că primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins.

Reclamanta arată că, prin efectuarea analizei rentabilității incrementale, Comisia nu și‑a îndeplinit obligația de diligență și de imparțialitate și a săvârșit erori vădite de apreciere. Mai mult, Comisia nu ar fi motivat suficient concluziile sale.

În special, reclamanta invocă patru critici întemeiate, în primul rând, pe faptul că Comisia s‑a comportat în mod neglijent întrucât nu a contactat expertul contabil care efectuase controlul planului de afaceri, în al doilea rând, pe faptul că Comisia a avut în vedere un orizont de timp foarte scurt, în al treilea rând, pe faptul că Comisia nu a luat în considerare, în mod eronat, motivele CCIPB care constituiau temeiul încheierii contractului din 2006 și, în al patrulea rând, pe faptul că Comisia nu a indicat în mod clar veniturile și avantajele pe care le‑a luat în considerare.

Întrucât a patra critică privește o nemotivare, trebuie să fie examinată înaintea celorlalte trei critici, după care vor fi examinate prima, a treia și a doua critică. [omissis]

Reclamanta arată că Comisia a avut în vedere un orizont de timp foarte scurt în cadrul aplicării criteriului operatorului în economia de piață. Afirmând că un asemenea operator, care acționează în locul CCIPB, nu ar fi contat pe reînnoirea contractului din 2006 după durata inițială de trei ani, Comisia nu ar fi luat în considerare diverse împrejurări specifice ale realității economice în care activează reclamanta și aeroporturile atunci când ele se angajează într‑o colaborare.

În această privință, în primul rând, reclamanta arată că Comisia nu a luat în considerare durata de viață medie a rutelor sale aeriene. O privire de ansamblu a acestor rute asigurate începând cu anul 2005 ar demonstra că colaborarea sa cu aeroporturile de destinație avea o durată în general mai mare de trei ani și că o durată de șase ani nu era excepțională. CCIPB putea, așadar, încă de la semnarea contractului din 2006, să prezume în mod rezonabil că această colaborare cu reclamanta ar continua după primul termen și chiar după orizontul de timp reținut în planul de afaceri.

În al doilea rând, reclamanta apreciază că Comisia a neglijat faptul că, prin definiție, ea are în vedere colaborări pe termen mai lung. Un operator în economia de piață și‑ar asuma unele riscuri calculate pentru extinderea întreprinderii sale. Pentru reclamantă, deschiderea unei noi rute aeriene reprezenta o investiție care putea să producă profit doar pe termen lung. În sectorul aviației, unele pierderi determinate de lansarea unei rute noi ar fi frecvente.

Contractul inițial pe care reclamanta îl încheia cu un aeroport prevedea lansarea unei noi rute aeriene care era prezumată că va conferi celor două părți avantaje pe termen lung. O durată a contractului limitată inițial la trei ani nu ar contraveni intenției părților de a colabora pe termen lung. Operatorii nu ar încheia contracte independent de contextul lor real care include modelul comercial și experiența părților contractului. Contractul din 2006 prevedea în mod expres posibilitatea unei prelungiri. Perspectiva pe termen lung în care se plasa reclamanta ar reieși de asemenea din intențiile exprimate în cursul negocierilor contractuale dintre părți. Pe de altă parte, prelungirea inițială de către reclamantă a contractului din 2006 în pofida deficienței rutei aeriene ar demonstra că făcea toate eforturile pentru a menține colaborarea cu CCIPB după primul termen al contractului.

În al treilea rând, reclamanta consideră că Comisia nu a ținut seama de criza financiară mondială din anul 2008, la doi ani după încheierea contractului din 2006 și cu un an înaintea reînnoirii sale eventuale. Această împrejurare neprevăzută ar fi pertinentă pentru stabilirea orizontului de timp la momentul încheierii contractului din 2006, deoarece punea în discuție rentabilitatea și durata de viață a rutei aeriene în cauză. La momentul încheierii contractului din 2006, CCIPB nu ar fi avut obligația să prezume că rentabilitatea și durata de viață a rutei vor fi fost influențate în mod negativ de criza financiară din anul 2008.

Comisia solicită respingerea argumentației reclamantei.

În această privință, reiese din jurisprudență (a se vedea punctul 120 de mai sus) că trebuie să se examineze dacă Comisia a putut să considere în mod întemeiat că un operator în economia de piață, care acționează în locul CCIPB, ar fi evaluat interesul de a încheia contractul din 2006 reținând un orizont de timp limitat la durata contractului menționat.

Comportamentul unui operator într‑o economie de piață este ghidat de perspective de rentabilitate pe termen mai lung (Hotărârea din 21 martie 1991, Italia/Comisia, C‑305/89, EU:C:1991:142, punctul 20). Un asemenea operator care dorește să își maximizeze profiturile este pregătit să suporte riscuri calculate în cadrul stabilirii remunerației adecvate care urmează să fie luată în calcul pentru investiția sa.

În speță, Comisia a considerat în decizia atacată că, la evaluarea interesului de a încheia contractul din 2006, un operator în economia de piață ar fi ales ca orizont de timp pentru evaluarea sa durata contractului menționat. Comisia a considerat de asemenea că un operator în economia de piață nu ar fi luat în considerare reînnoirea contractului din 2006 la expirarea lui, în aceiași termeni sau în termeni diferiți, cu atât mai mult cu cât companiile low‑cost precum reclamanta erau cunoscute pentru modul dinamic în care asigură evoluția activităților în ceea ce privește deschiderea și închiderea rutelor și creșterea și reducerea frecvenței zborurilor. Pe baza acestor considerații, Comisia a concluzionat că orice reînnoire a contractelor reprezenta o perspectivă îndepărtată și mult prea nesigură pentru ca un operator în economia de piață să își poată întemeia pe această perspectivă unele decizii economice rezonabile [considerentele (393) și (394) ale deciziei atacate].

De asemenea, Comisia a apreciat în considerentul (439) al deciziei atacate că analiza rentabilității incrementale trebuia să vizeze perioada de aplicare a contractului din 2006, astfel cum a fost prevăzută inițial, iar nu o perioadă mai lungă, deoarece un operator în economia de piață rezonabil și prudent nu se putea baza, la momentul încheierii contractului, pe reînnoirea acestuia, indiferent dacă termenii contractului erau aceiași sau diferiți.

În plus, este cert că contractul din 2006 a fost încheiat doar pentru o durată inițială de trei ani, fără o clauză de reînnoire automată. Pe de altă parte, reclamanta nu precizează natura intențiilor părților, exprimate în cursul negocierilor precontractuale în ceea ce privește o colaborare pe termen mai lung.

În acest context, fără a săvârși o eroare, Comisia putea să considere că un operator în economia de piață ar fi evaluat rentabilitatea contractului din 2006 având în vedere costurile și veniturile preconizate pentru durata aplicării sale, și anume trei ani.

În plus, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, Comisia a putut să considere că pentru un organism de administrare a unui aeroport era foarte dificil să evalueze probabilitatea ca o companie aeriană să dorească să opereze în continuare o rută aeriană după expirarea perioadei pe parcursul căreia s‑a angajat să o opereze în contractul de servicii aeroportuare, având în vedere că companiile aeriene, în special cele low‑cost, au arătat că gestionau într‑un mod foarte dinamic deschiderea și închiderea rutelor aeriene [a se vedea considerentele (355) și (394) ale deciziei atacate]. În aceste condiții, Comisia a putut să considere fără a săvârși o eroare că un operator în economia de piață prudent care ar fi acționat în locul CCIPB nu ar fi mizat pe voința companiei aeriene de a prelungi operarea rutei aeriene în cauză la expirarea contractului din 2006.

Desigur, CCIPB a adoptat un plan de afaceri având o durată de șapte ani, care acoperea, așadar, o perioadă mai lungă decât durata contractului din 2006. Totuși, este semnificativ că planul de afaceri pregătit de CCIPB nu angajează în nicio măsură reclamanta, care își recâștigă libertatea de a nu continua operarea rutei aeriene la expirarea duratei inițiale a contractului din 2006.

În aceste condiții, Comisiei nu i se poate imputa că a considerat că un operator în economia de piață avizat, care acționează în locul CCIPB, luând în considerare unele riscuri calculate, nu putea să mizeze la momentul încheierii contractului din 2006 pe reînnoirea acestuia.

Pe de altă parte, elementele prezentate de reclamantă pentru a demonstra că durata de viață medie a rutelor aeriene pe care le opera era efectiv mai lungă de trei ani nu pot fi determinante. Comportamentul unui operator în economia de piață trebuie apreciat prin plasarea acestuia în situația cea mai apropiată posibil de cea organismului de administrare a aeroportului din Pau. Or, astfel cum subliniază Comisia, durata inițială a contractului din 2006 încheiat de CCIPB cu reclamanta se limita la trei ani.

În sfârșit, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia Comisia nu ar fi ținut seama, în mod eronat, de evenimentul neprevăzut pe care l‑a constituit criza financiară din anul 2008, trebuie amintit că, în special pentru aplicarea criteriului investitorului privat, sunt pertinente numai elementele disponibile și evoluțiile previzibile la data la care a fost adoptată decizia de a efectua operațiunea respectivă (Hotărârea din 5 iunie 2012, Comisia/EDF, C‑124/10 P, EU:C:2012:318, punctul 105, și Hotărârea din 27 aprilie 2017, Germanwings/Comisia, T‑375/15, EU:T:2017:289, punctul 66).

În speță, atunci când Comisia a constatat în decizia atacată că, la momentul încheierii contractului din 2006, un operator în economia de piață avizat nu ar fi ținut seama de o prelungire a acestuia, a concluzionat în acest sens efectuând o analiză ex ante a rentabilității unei investiții efectuate în anul 2006, iar nu pe baza unor evenimente ulterioare imprevizibile.

De asemenea, faptul că reclamanta a reînnoit efectiv contractul din 2006 la 26 aprilie 2009 nu constituie un element pertinent.

Având în vedere toate cele ce precedă, trebuie să se concluzioneze că Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că a considerat că, în vederea analizei rentabilității incrementale, un operator în economia de piață avizat care ar acționa în locul CCIPB nu ar fi reținut, la momentul încheierii contractului din 2006, un orizont de timp care depășea perioada inițială de aplicare a contractului menționat. [omissis]

Rezultă că al cincilea motiv trebuie respins.

Reclamanta susține că Comisia a asimilat în mod eronat pretinsul avantaj cu fluxurile suplimentare negative ale aeroportului din Pau.

În această privință, reclamanta arată că, în cazul în care, precum în speță, Comisia decide să dispună recuperarea cuantumului stabilit, ea trebuie să stabilească într‑un mod pe cât de precis posibil, valoarea reală a ajutorului de care a beneficiat întreprinderea. Întemeindu‑se pe Hotărârea din 5 februarie 2015, Ryanair/Comisia (T‑500/12, nepublicată, EU:T:2015:73), reclamanta consideră, în primul rând, că Comisia ar fi trebuit să examineze măsura în care pretinsul avantaj ar fi fost transferat de reclamantă pasagerilor săi, în al doilea rând, că Comisia nu a evaluat, în mod eronat, avantajul concurențial de care reclamanta a beneficiat în mod real din cauza pierderilor presupuse în cazul aeroportului din Pau și, în al treilea rând, că Comisia nu a explicat suficient motivul pentru care recuperarea cuantumului în discuție era necesară pentru restabilirea situației anterioare, întrucât, pe de o parte, din acest cuantum ar trebui să fie deduse toate efectele externe pozitive pe care contractul din 2006 le‑ar fi adus aeroportului din Pau și întrucât, pe de altă parte, reclamanta nu ar trebui să ramburseze pierderile rezultate din acțiunile ineficiente ale aeroportului din Pau.

Potrivit reclamantei, faptul că stabilirea cuantumului care trebuie recuperat ar putea să facă parte dintr‑un proces complex nu poate justifica neluarea în considerare de către Comisie a principiilor amintite în Hotărârea din 5 februarie 2015, Ryanair/Comisia (T‑500/12, nepublicată, EU:T:2015:73). Din această hotărâre nu ar reieși că este necesar ca natura involuntară și caracterul indirect al măsurilor fiscale în cauză să fie considerate condiții de aplicare a acestor principii.

Comisia respinge toate argumentele reclamantei ca fiind nefondate.

Trebuie amintit că obligația statului membru în cauză de a elimina, prin recuperare, un ajutor considerat de Comisie ca fiind incompatibil cu piața unică urmărește, potrivit unei jurisprudențe constante, restabilirea situației anterioare acordării ajutorului. Acest obiectiv este îndeplinit de îndată ce ajutorul în cauză, împreună, acolo unde este cazul, cu dobânzi de întârziere, a fost rambursat de beneficiar sau, cu alte cuvinte, de întreprinderile care au beneficiat efectiv de acest ajutor. Prin această restituire, beneficiarul pierde astfel avantajul de care beneficiase pe piață în raport cu concurenții săi, iar situația anterioară plății ajutorului este restabilită (a se vedea Hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/Aer Lingus și Ryanair Designated Activity, C‑164/15 P și C‑165/15 P, EU:C:2016:990, punctele 89 și 90 și jurisprudența citată).

Trebuie amintit de asemenea că nicio dispoziție de drept al Uniunii nu impune Comisiei să stabilească cuantumul exact al ajutorului care trebuie restituit atunci când aceasta dispune restituirea unui ajutor declarat incompatibil cu piața comună. Astfel, este suficient ca decizia Comisiei să cuprindă informații care să îi permită destinatarului să stabilească el însuși, fără dificultăți excesive, acest cuantum (a se vedea Hotărârea din 20 martie 2014, Rousse Industry/Comisia, C‑271/13 P, nepublicată, EU:C:2014:175, punctul 77 și jurisprudența citată).

Cu toate acestea, în cazul în care Comisia decide să dispună recuperarea unei cuantum determinat, aceasta trebuie, potrivit obligației de examinare cu diligență și cu imparțialitate a unui dosar în cadrul articolului 108 TFUE, să determine, în cel mai precis mod posibil ținând seama de împrejurările cauzei, valoarea ajutorului de care a beneficiat întreprinderea (Hotărârea din 30 aprilie 2014, Dunamenti Erőmű/Comisia, T‑179/09, nepublicată, EU:T:2014:236, punctul 177).

Prin restabilirea situației anterioare acordării ajutorului, pe de o parte, Comisia este obligată să se asigure că avantajul real produs de ajutor este eliminat și să dispună, astfel, recuperarea întregului ajutor. Aceasta nu poate, din dorința de a arăta clemență față de beneficiar, să dispună recuperarea unei sume inferioare valorii ajutorului primit de acesta din urmă. Pe de altă parte, Comisia nu este abilitată, pentru a‑și face cunoscută dezaprobarea cu privire la gravitatea nelegalității, să dispună recuperarea unei sume superioare valorii ajutorului primit de beneficiar (Hotărârea din 30 aprilie 2014, Dunamenti Erőmű/Comisia, T‑179/09, nepublicată, EU:T:2014:236, punctul 198).

Această jurisprudență este aplicabilă și atunci când Comisia stabilește în decizia sa o valoare indicativă a ajutorului care trebuie recuperat.

În speță, pentru a stabili cuantumul ajutorului care trebuie recuperat, Comisia a calculat în cazul contractului din 2006 cuantumul ajutorului anual recuperabil pentru fiecare an în de aplicare a contractului menționat, pornind de la partea negativă a fluxului suplimentar previzibil (venituri minus costuri) la momentul încheierii contractului din 2006, astfel cum a fost stabilită pe baza analizei rentabilității incrementale efectuate. Comisia a precizat că acest cuantum corespunde sumelor care ar fi trebuit să fie prevăzute în fiecare an pentru deducerea din suma aferentă serviciilor de marketing sau care ar fi trebuit adăugate taxelor de aeroport și taxelor pentru serviciile de handling la sol percepute reclamantei pentru ca valoarea actualizată netă a contractului din 2006 să fie pozitivă, cu alte cuvinte pentru ca acesta să se conformeze principiului operatorului în economia de piață [considerentul (589) al deciziei atacate].

Rezultă că Comisia și‑a îndeplinit obligația de a calcula valoarea ajutorului de care reclamanta a beneficiat pe baza contractului din 2006. Astfel, în mod contrar celor susținute de reclamantă, din cuprinsul punctului 305 de mai sus reiese că, pentru a proceda astfel, Comisia a efectuat o analiză a rentabilității incrementale și a comparat, pe de o parte, sumele pe care un operator în economia de piață ar fi fost pregătit să le plătească pentru serviciile de marketing sau le‑ar fi solicitat reclamantei pentru furnizarea serviciilor sale aeroportuare și, pe de altă parte, sumele pe care CCIPB le‑a plătit sau le‑a primit efectiv.

În schimb, pentru stabilirea cuantumului ajutorului ce trebuia recuperat, Comisia nu avea obligația să examineze dacă și în ce măsură reclamanta a utilizat efectiv avantajul economic rezultat din sumele corespunzătoare fluxurilor suplimentare anuale negative pe care le‑a obținut datorită contractului din 2006 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/Aer Lingus și Ryanair Designated Activity, C‑164/15 P și C‑165/15 P, EU:C:2016:990, punctul 100).

Astfel, recuperarea unui ajutor ilegal implică restituirea avantajului conferit de acesta beneficiarului său, iar nu restituirea eventualului beneficiu economic realizat de beneficiar prin exploatarea acestui avantaj. Un asemenea beneficiu poate să nu fie identic cu avantajul pe care îl constituie ajutorul menționat, poate chiar să se dovedească inexistent, fără ca această împrejurare să poată justifica nerecuperarea aceluiași ajutor sau recuperarea unei sume diferite de cea care constituie avantajul conferit de ajutorul ilegal în cauză (Hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/Aer Lingus și Ryanair Designated Activity, C‑164/15 P și C‑165/15 P, EU:C:2016:990, punctul 92).

În consecință, orice decizie a reclamantei de a transfera integral sau parțial clienților săi avantajul obținut prin contractul din 2006 este lipsită de pertinență pentru stabilirea cuantumului ajutorului care trebuie restituit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/Aer Lingus și Ryanair Designated Activity, C‑164/15 P și C‑165/15 P, EU:C:2016:990, punctul 99).

De asemenea, avantajul, astfel cum a fost identificat de Comisie în decizia atacată, nu consta în faptul că reclamanta a putut să își îmbunătățească poziția concurențială pe piață. El consta doar în faptul că reclamanta a încasat suma nominală a fluxurilor suplimentare anuale negative rezultată din contractul din 2006. Chestiunea dacă reclamanta a exploatat acest avantaj într‑un anumit mod pe piață privește evaluarea beneficiului eventual pe care a putut să îl realizeze prin exploatarea avantajului respectiv, o asemenea evaluare fiind lipsită de pertinență pentru recuperarea ajutorului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2016, Comisia/Aer Lingus și Ryanair Designated Activity, C‑164/15 P și C‑165/15 P, EU:C:2016:990, punctul 102).

În sfârșit, întrucât Comisia a dispus recuperarea avantajului, al cărui cuantum este egal cu fluxul suplimentar previzibil rezultat din contractul din 2006 încheiat cu CCIPB, care a acționat ca un operator în economia de piață, trebuie să se considere că decizia atacată a restabilit doar situația legală anterioară plății ajutorului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 iunie 1999, Belgia/Comisia, C‑75/97, EU:C:1999:311, punctele 64-66). Astfel, recuperarea acestui cuantum deposedează reclamanta de avantajul de care a beneficiat pe piață în raport cu concurenții săi, care consta în condiții financiare pe care nu le‑ar fi primit în condiții normale de piață.

Atât valoarea pretinselor externalități pozitive pentru aeroportul din Pau, cât și eventuala ineficiență a acestui aeroport sunt lipsite de pertinență pentru realizarea obiectivului de restabilire a situației anterioare, care este atins din momentul în care reclamanta pierde avantajul de care a beneficiat. Cu titlu suplimentar, criteriul operatorului în economia de piață, care este aplicat în scopul de a se stabili dacă o măsură conferă un avantaj, nu urmărește să impună o eficiență minimă în desfășurarea unei activități. Astfel, potrivit jurisprudenței, aplicarea acestui criteriu urmărește să se stabilească dacă un investitor privat comparabil ar fi putut să fie determinat să adopte măsura în discuție (a se vedea punctul 119 de mai sus). În această privință, trebuie luată în considerare structura costurilor și a veniturilor entității publice al cărei comportament este comparat cu cel al unui operator în economia de piață.

Reiese din considerațiile expuse mai sus că al șaselea motiv nu poate fi reținut și că, în consecință, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele ale Comisiei, conform concluziilor acesteia din urmă.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea extinsă)

13 decembrie 2018 ( *1 )

Hotărâre ( 1 )

Istoricul cauzei

Măsurile în cauză

Procedura și concluziile părților

În drept

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea principiului bunei administrări consacrat la articolul 41 din cartă și a dreptului la apărare

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE și pe o insuficiență a motivării prin faptul că criteriul operatorului în economia de piață a fost aplicat în mod eronat

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe faptul că Comisia a motivat insuficient alegerea sa de a aplica analiza rentabilității incrementale în locul analizei comparative

Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe neîndeplinirea de către Comisie a obligației sale de diligență și de imparțialitate, pe erori vădite de apreciere și pe motivarea insuficientă a deciziei atacate în ceea ce privește analiza rentabilității incrementale

Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE și pe o eroare vădită de apreciere, prin faptul că Comisia nu a cercetat dacă existau în mod efectiv pentru concurență efecte negative ale contractului din 2006

Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) și a articolului 108 alineatul (2) TFUE și pe o eroare vădită de apreciere săvârșită de Comisie în ceea ce privește stabilirea cuantumului ajutorului de stat

Cu privire la cheltuielile de judecată