Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea) din 7 septembrie 2017 (Extras).#VM Vermögens-Management GmbH împotriva Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.#Marcă a Uniunii Europene – Procedură de declarare a nulității – Marca Uniunii Europene verbală Vermögensmanufaktur – Motive absolute de refuz – Caracter descriptiv – Lipsa caracterului distinctiv – Articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Articolul 52 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009.#Cauza T-374/15.

La 18 decembrie 2009, reclamanta, VM Vermögens‑Management GmbH, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1).

Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul verbal Vermögensmanufaktur.

Serviciile pentru care s‑a solicitat înregistrarea fac parte din clasele 35 și 36 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri: – clasa 35: „Publicitate; servicii de gestiune a afacerilor; administrație comercială; lucrări de birou”; – clasa 36: „Asigurări; afaceri financiare; afaceri monetare; gestionare de portofolii, consultații în domeniul financiar; afaceri imobiliare”.

La 8 februarie 2011, cererea de înregistrare a mărcii Uniunii Europene a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 26/2011. La 18 mai 2011, marca în discuție a fost înregistrată sub nr. 8770042.

La 30 iulie 2012, intervenienta, DAT Vermögensmanagement GmbH, a depus o cerere la EUIPO având ca obiect declararea nulității mărcii contestate pentru toate serviciile pentru care fusese înregistrată. În susținerea cererii formulate, intervenienta a prezentat anexele 1-6, citate la punctul 3 din decizia din 29 aprilie 2015 (denumită în continuare „decizia atacată”), prin care Camera a cincea de recurs a EUIPO i‑a admis calea de atac.

Motivul de nulitate invocat în susținerea acestei cereri era cel vizat la articolul 52 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 coroborat cu articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din acest regulament.

La 15 ianuarie 2013, reclamanta a formulat observații, purtând data de 9 ianuarie 2013, și a solicitat respingerea cererii de declarare a nulității în totalitate. În această privință, ea a prezentat anexele 1-17, citate la punctul 5 din decizia atacată.

La 7 iunie 2013, intervenienta a formulat observații cu privire la observațiile reclamantei din 15 ianuarie 2013 (denumite în continuare „observațiile din 7 iunie 2013”) și a prezentat anexele 7-25, citate la punctul 3 din decizia atacată. Ea a solicitat de asemenea o prelungire a termenului pentru a prezenta elementele de probă suplimentare a căror consultare a solicitat‑o la Deutsches Patent- und Markenamt (Oficiul German pentru Brevete și Mărci), pe care însă nu le primise încă. [omissis]

La 23 august 2013, intervenienta a prezentat noi observații (denumite în continuare „observațiile din 23 august 2013”), la care erau atașate anexele 26-30, citate la punctul 3 din decizia atacată. Divizia de anulare a calificat, din greșeală, aceste observații ale intervenientei drept observații ale reclamantei și le‑a notificat, ca atare, intervenientei la 2 septembrie 2013. Ea a informat de asemenea cele două părți că faza contradictorie a procedurii era încheiată. În aceeași zi, divizia de anulare, observându‑și greșeala, și‑a anulat comunicarea precedentă din aceeași zi în privința reclamantei.

La 14 octombrie 2013, EUIPO a informat reclamanta despre respingerea cererii de prelungire a termenului formulate de intervenientă la 7 iunie 2013, pentru motivul că aceasta din urmă nu o motivase, precum și despre neluarea în considerare a observațiilor din 23 august 2013. EUIPO i‑a precizat că o copie a scrisorii intervenientei din 23 august 2013 îi era transmisă doar cu titlu informativ.

La 10 decembrie 2013, divizia de anulare a respins cererea de declarare a nulității în totalitate. În esență, ea și‑a întemeiat decizia în special pe faptul că termenul german „Manufaktur” nu putea avea o semnificație concretă în ceea ce privește serviciile vizate, dat fiind caracterul lor imaterial. În consecință, potrivit acesteia, combinarea cuvântului german „Vermögen” și a cuvântului german „Manufaktur” prezenta, la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii contestate (denumită în continuare „data relevantă”), un caracter distinctiv și nu era de natură să descrie servicii.

La 5 februarie 2014, intervenienta a formulat o cale de atac la EUIPO împotriva deciziei diviziei de anulare, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009. La 10 aprilie 2014, ea a depus un memoriu în care expunea motivele căii de atac și a prezentat documentele menționate la punctul 8 din decizia atacată. La 25 iunie 2014, reclamanta a formulat observații și a prezentat documentele citate la punctul 9 din decizia atacată.

Prin decizia atacată, Camera a cincea de recurs a EUIPO a admis calea de atac a intervenientei. În primul rând, ea a apreciat că documentele prezentate în fața sa de reclamantă și de intervenientă nu erau decât dovezi care completau și concretizau dovezile deja prezentate și că, în consecință, își exercita puterea de apreciere pentru a le accepta. În al doilea rând, aceasta a apreciat că marca contestată era descriptivă și lipsită de caracter distinctiv. Prin urmare, a anulat decizia diviziei de anulare și a declarat nulitatea mărcii contestate.

Reclamanta solicită Tribunalului: – anularea deciziei atacate; – obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

EUIPO solicită Tribunalului: – respingerea acțiunii; – obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Intervenienta nu a prezentat în mod formal concluzii în memoriul în răspuns.

Reclamanta susține în esență că în mod greșit camera de recurs a apreciat că marca solicitată era descriptivă în ceea ce privește serviciile vizate, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009. Argumentele sale sunt întemeiate, în primul rând, pe o eroare în ceea ce privește definiția publicului relevant și, în al doilea rând, pe o eroare de apreciere a percepției asupra mărcii contestate privite atât global, cât și în elementele sale individuale.

EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei.

Camera de recurs a indicat în esență, la punctul 25 din decizia atacată, referindu‑se la versiunea online a dicționarului german Duden, dar omițând, în urma unei greșeli de redactare evidente, să reproducă cuvântul „ridicată”, că termenul german „Manufaktur” provine din cuvintele latine „manus” (mână) și „facere” (a face) și desemnează o mică întreprindere industrială sau comercială în care produse foarte specializate sunt fabricate în tot sau în parte manual, ceea ce conduce la o calitate ridicată.

Deși este cert că termenul german „Manufaktur” se raportează la un loc de fabricare a unor produse, reclamanta contestă că acesta putea, la data relevantă, pe de o parte, să desemneze și o întreprindere furnizoare de servicii și, pe de altă parte, să facă trimitere la servicii individualizate și de calitate ridicată.

În primul rând, în ceea ce privește utilizarea cuvântului german „Manufaktur” cu referire la servicii, camera de recurs a apreciat, la punctul 27 din decizia atacată, că intervenienta a dovedit în mod convingător posibilitatea unei asemenea utilizări, la data relevantă, în special pentru servicii financiare. Ea a citat astfel combinațiile lexicale germane „Finanzmanufaktur” și „Kreditmanufaktur” (denumite în continuare „combinația «Finanzmanufaktur»” și, respectiv, „combinația «Kreditmanufaktur»”).

Trebuie arătat că intervenienta a furnizat, în anexă la observațiile sale din 7 iunie 2013, diverse elemente, citate la punctul 3 din decizia atacată, care demonstrează că la data relevantă cuvântul german „Manufaktur” era utilizat în legătură cu servicii, în special financiare. Astfel, intervenienta a prezentat anexele 10, 11 și 18-21, din care reiese că combinația „Finanzmanufaktur” și combinația „Kreditmanufaktur” erau utilizate cu mult înaintea acestei date.

Reclamanta arată însă că trebuie luat în considerare faptul că publicul relevant este compus din publicul larg, în timp ce anexele 10, 11 și 20 la observațiile din 7 iunie 2013 ar proveni din presa specializată financiară, și că anexele 18 și 19 ar fi întemeiate pe lucrări specializate englezești traduse în germană. În această privință, pe de o parte, trebuie considerat că faptul că termenul german „Manufaktur” apare în presa specializată nu înseamnă că publicul relevant nu va fi în măsură să perceapă legătura dintre acest cuvânt și servicii. Astfel, având în vedere serviciile vizate, care fac parte din clasele 35 și 36, este posibil ca publicul relevant, fie el alcătuit în parte din publicul larg (a se vedea punctele 36 și 37 de mai sus), să citească presa specializată, în special presa financiară. Pe de altă parte, din anexele 18 și 19 la observațiile din 7 iunie 2013 nu rezultă că este vorba despre traduceri. În orice caz, în aceste documente redactate în germană, cuvântul „Manufaktur” este utilizat în asociere cu servicii.

De asemenea, argumentul reclamantei potrivit căruia combinația „Finanzmanufaktur” era utilizată în anexele 11 și 17 la observațiile din 7 iunie 2013 între ghilimele sau ca denumire a societății, ceea ce nu ar fi permis să se demonstreze caracterul său descriptiv, este lipsit de pertinență. Astfel, problema care se pune este dacă, la data relevantă, cuvântul german „Manufaktur” putea fi utilizat cu referire la servicii. Or, din anexele respective rezultă că aceasta era situația, a fortiori pentru servicii financiare. Pentru același motiv, argumentul potrivit căruia combinația verbală germană „Vermögensmanufaktur” (denumită în continuare „combinația «Vermögensmanufaktur»”) nu figurează în exemplele citate și cel potrivit căruia semnificația termenilor germani „Finanz” și „Kredit”, utilizați cu termenul german „Manufaktur”, ar fi mai concretă decât cea a cuvântului german „Vermögen” utilizat cu acest din urmă termen sunt lipsite de pertinență.

Prin urmare, trebuie considerat că în mod întemeiat camera de recurs a putut aprecia la punctul 27 din decizia atacată că, la data relevantă, cuvântul german „Manufaktur” putea fi asociat cu servicii.

În al doilea rând, în ceea ce privește utilizarea cuvântului german „Manufaktur” ca raportându‑se la servicii individualizate și de calitate ridicată, camera de recurs a apreciat, la punctul 27 din decizia atacată, că intervenienta a dovedit în mod convingător existența unei asemenea utilizări la data relevantă.

Or, reclamanta consideră că nu s‑a dovedit că termenul german „Manufaktur” reprezintă un angajament în sensul unor produse individualizate sau de calitate ridicată. Această argumentație trebuie însă respinsă.

Astfel, în primul rând, în ceea ce privește referința privind calitatea ridicată, de la punctul 25 din decizia atacată, camera de recurs a precizat în esență, referindu‑se la versiunea online a dicționarului german Duden, că termenul german „Manufaktur” desemnează o mică întreprindere în care produse foarte specializate sunt fabricate în tot sau în parte manual, ceea ce conduce la o calitate ridicată (a se vedea punctul 40 de mai sus). Or, reclamanta nu repune în discuție această definiție rezultată din dicționarul respectiv. Deși camera de recurs nu a precizat că ea exista la data relevantă, trebuie arătat că atât reclamanta, cât și intervenienta au prezentat extrase din versiunea online a dicționarului german Duden, care datează din 2012, care conțineau o definiție a cuvântului german „Manufaktur” identică celei reținute de camera de recurs, cu menționarea termenului „ridicată”. În plus, din compararea celei de a șasea și a celei de a șaptea ediții ale versiunii pe hârtie a dicționarului german Duden, din 2006 și, respectiv, din 2011, reiese că referirea la o calitate ridicată a fost adăugată în a doua dintre aceste ediții. În consecință, ținând seama, precum EUIPO, de faptul că evoluția semnificației unui termen se produce de‑a lungul timpului și că o nouă ediție a unui dicționar presupune un timp de pregătire și de redactare, trebuie să se considere că evoluția semnificației termenului german „Manufaktur” a intervenit în mod necesar cu mult înaintea anului 2011.

În al doilea rând, în ceea ce privește referirea la produse individualizate, întrucât este cert că la data relevantă cuvântul german „Manufaktur” trimitea la ideea de muncă manuală, el exprima ideea că producția era mai individualizată decât producția în uzină și în lanț. În plus, în anexa 10 la observațiile din 7 iunie 2013, care constă într‑un articol de presă din 15 iunie 2009, combinația lexicală germană „Finanzmanufakturen” este menționată cu o conotație care indică diferența dintre, pe de o parte, producția în uzină și în lanț și, pe de altă parte, producția manufacturieră. De asemenea, ideea unei evoluții a producției manufacturiere spre o producție în uzină și, astfel, spre producția în lanț și mai puțin individualizată reiese și din anexa 21 la observațiile din 7 iunie 2013, care datează din 2007, în care se menționează expresiile germane „Industrialisierung der Kreditprozesse” (industrializarea procesului de creditare), „Die Kreditmanufaktur als Ausgangbasis” (manufactura de credit ca punct de plecare) și „Von der Kreditmanufaktur zur Kreditfabrik” (de la manufactura de credit la fabrica de credit). În sfârșit, ideea unei producții mai industrializate pe care trebuie să o ofere băncile reiese din anexele 18 și 19 la observațiile din 7 iunie 2013, care cuprind informații care datează din anii 1927 și 1981 și potrivit cărora în esență băncile nu trebuie să fie centre de intermediere financiară, ci manufacturi de credit.

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie stabilită existența unor elemente anterioare și ulterioare datei relevante care să confirme definiția cuvântului german „Manufaktur” reținută în decizia atacată. În această privință, trebuie amintit că în repetate rânduri Curtea a statuat că pot fi luate în considerare, fără vreo eroare de drept, elemente care, deși ulterioare datei depunerii cererii de înregistrare, permit să se tragă concluzii cu privire la situația existentă la aceeași dată (a se vedea Hotărârea din 6 martie 2014, Pi‑Design și alții/Yoshida Metal Industry, C‑337/12 P‑C‑340/12 P, nepublicată, EU:C:2014:129, punctul 60 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Ordonanța din 5 octombrie 2004, Alcon/OAPI, C‑192/03 P, EU:C:2004:587, punctul 41).

Prin urmare, fără a săvârși vreo eroare de apreciere, camera de recurs a concluzionat în esență că, deși în semnificația sa de origine cuvântul german „Manufaktur” desemna, desigur, o întreprindere în care produsele erau fabricate manual, la data relevantă, acesta trimitea și la ideea unei producții individualizate și de calitate ridicată și putea fi utilizat cu referire la servicii.

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)

7 septembrie 2017 ( *1 )

Hotărâre ( 1 )