Paragraf
Cauza T‑121/15
Paragraf
Fortischem a.s.
Paragraf
împotriva
Paragraf
Comisiei Europene
Paragraf
Hotărârea Tribunalului (Camera a șasea) din 24 septembrie 2019
Paragraf
„Ajutoare de stat – Industria chimică – Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața internă – Noțiunea de ajutor de stat – Resurse de stat – Avantaj – Recuperare – Continuitate economică – Principiul bunei administrări – Obligația de motivare”
Paragraf
Ajutoare acordate de state – Noțiune – Acordare, imputabilă statului, a unui avantaj prin intermediul resurselor de stat – Inexistența unui transfer al resurselor de stat – Lipsa incidenței – Intervenție care are ca efect reducerea sarcinilor unei întreprinderi – Includere
Paragraf
[art. 107 alin. (1) și art. 108 TFUE]
Paragraf
(a se vedea punctele 58-61)
Paragraf
Ajutoare acordate de state – Noțiune – Caracter juridic – Interpretare pe baza unor elemente obiective – Control jurisdicțional – Întindere – Apreciere economică complexă – Controlul materialității, al fiabilității și al coerenței elementelor de probă – Controlul exhaustivității datelor pertinente
Paragraf
[art. 107 alin. (1) TFUE]
Paragraf
(a se vedea punctele 62-64)
Paragraf
Ajutoare acordate de state – Noțiune – Acordarea unui avantaj beneficiarilor – Aplicarea unui regim derogatoriu de la dreptul comun în materie de faliment întreprinderilor strategice aflate în stare de insolvență – Includere – Condiții – Obligația administratorului judiciar în procedura falimentului de a continua activitatea întreprinderii, în pofida situației sale economice, și de a împiedica concedierile colective nejustificate – Includere
Paragraf
[art. 107 alin. (1) TFUE]
Paragraf
(a se vedea punctele 72 și 75-79)
Paragraf
Ajutoare acordate de state – Noțiune – Apreciere potrivit criteriului creditorului privat – Aplicarea unui regim derogatoriu de la dreptul comun în materie de faliment întreprinderilor strategice aflate în stare de insolvență – Stat care acționează în calitate de putere publică – Excludere
Paragraf
[art. 107 alin. (1) TFUE]
Paragraf
(a se vedea punctele 85, 86 și 150)
Paragraf
Ajutoare acordate de state – Procedură administrativă – Obligațiile Comisiei – Examinare cu diligență și cu imparțialitate – Luare în considerare a elementelor celor mai complete și fiabile posibile – Întinderea obligației – Posibilitatea adoptării unei decizii pe baza informațiilor disponibile – Condiții
Paragraf
[art. 4 alin. (3) TUE; art. 107 alin. (1) și art. 108 alin. (2) TFUE]
Paragraf
(a se vedea punctele 157 și 158)
Paragraf
Ajutoare acordate de state – Decizie a Comisiei prin care se constată incompatibilitatea unui ajutor cu piața comună și prin care se dispune restituirea acestuia – Posibilitatea Comisiei de a lăsa în sarcina autorităților naționale calcularea cuantumului exact care trebuie restituit
Paragraf
[art. 108 alin. (2) TFUE]
Paragraf
(a se vedea punctele 167-169)
Paragraf
Ajutoare acordate de state – Decizie a Comisiei prin care se constată incompatibilitatea unui ajutor cu piața comună și prin care se dispune desființarea acestuia – Stabilirea obligațiilor statului membru – Obligația de recuperare – Conținut – Restabilirea situației anterioare
Paragraf
[art. 108 alin. (2) TFUE]
Paragraf
(a se vedea punctele 180 și 181)
Paragraf
Ajutoare acordate de state – Recuperarea unui ajutor ilegal – Stabilirea debitorului în cazul cesiunii de active – Întreprindere beneficiară a unor ajutoare intrată în faliment – Constituire a unei noi întreprinderi pentru a continua activitatea acesteia – Rambursare care revine noii întreprinderi – Condiții – Criteriu denumit „al continuității economice” a întreprinderii – Elemente care trebuie luate în considerare – Beneficiul avantajului concurențial – Obligația de luare în considerare a ansamblului elementelor de care se poate ține seama – Inexistență
Paragraf
[art. 108 alin. (2) TFUE]
Paragraf
(a se vedea punctele 205-212)
Paragraf
Rezumat
Paragraf
În Hotărârea Fortischem/Comisia (T‑121/15), pronunțată la 24 septembrie 2019, Tribunalul a respins acțiunea în anulare introdusă de societatea Fortischem împotriva Deciziei 2015/1826 a Comisiei din 15 octombrie privind un ajutor de stat acordat de Slovacia societății Novácké chemické závody, a.s. (denumită în continuare „NCHZ”) ( 1 ).
Paragraf
NCHZ era un producător de produse chimice alcătuit din trei divizii, care exploata o uzină chimică situată în regiunea Trenčín (Slovacia). Întrucât și‑a declarat incapacitatea de a‑și continua activitățile și starea de insolvență, în luna octombrie a anului 2009 această societate a făcut obiectul unei proceduri de faliment. Într‑o primă etapă, cuprinsă între 2 decembrie 2009 și 31 decembrie 2010, în temeiul Legii privind societățile strategice ( 2 ), NCHZ a fost calificată de autoritățile slovace drept „societate strategică” în sensul legii menționate și i s‑a aplicat un regim derogatoriu de la dreptul comun al falimentului, care impunea administratorului judiciar să mențină funcționarea societății și să împiedice concedierile colective nejustificate. Într‑o a doua etapă, NCHZ a fost supusă aplicării Legii privind falimentul. După ce, la 26 ianuarie 2011, creditorii au decis continuarea activității NCHZ, la 7 iunie 2011, Tribunalul din Trenčin a emis o ordonanță executorie prin care a solicitat administratorului judiciar să inițieze o procedură de licitație în vederea vânzării NCHZ. Această procedură a condus la vânzarea NCHZ societății Via Chem Slovakia a.s., finalizată la 31 iulie 2012. La 1 august 2012, Via Chem Slovakia a vândut societății reclamante divizia de substanțe chimice a NCHZ, cu excepția bunurilor imobile (clădiri și terenuri), care au fost puse la dispoziția sa în temeiul unui contract de închiriere.
Paragraf
Prin Decizia 2015/1826, Comisia a constatat că un ajutor în cuantum de 4783424,10 euro fusese acordat NCHZ de Slovacia prin acordarea statutului de societate strategică, că acest ajutor a fost pus în aplicare în mod nelegal și era incompatibil cu piața internă și că, prin urmare, acesta trebuia recuperat de la NCHZ și de la Fortischem, care o achiziționase.
Paragraf
În cadrul acțiunii sale, reclamanta a susținut în esență, mai întâi, că acordarea NCHZ a statutului de societate strategică nu putea fi calificată drept ajutor de stat, în lipsa unui transfer de resurse de stat și a acordării unui avantaj economic. Amintind că, în conformitate cu Hotărârea din 1 decembrie 1998, Ecotrade ( 3 ), aplicarea în privința unei întreprinderi a unui regim derogatoriu de la normele de drept comun în materie de faliment trebuie considerată că determină acordarea unui ajutor de stat atunci când, în special, această întreprindere a fost autorizată să își continue activitatea economică în împrejurări în care o asemenea eventualitate ar fi fost exclusă în cadrul aplicării normelor de drept comun în materie de faliment, Tribunalul a considerat că în speță exista o asemenea situație. Astfel, Tribunalul a constatat că aplicarea Legii privind societățile strategice a condus la a impune NCHZ, pe de o parte, continuarea activității sale, independent de orice luare în considerare a situației sale economice și a capacității sale de a‑și onora datoriile, în special publice, precum și, pe de altă parte, menținerea personalului său, ca urmare a împiedicării concedierilor colective. În acest mod, i s‑a permis astfel să își continue activitatea cu certitudinea dată clienților și furnizorilor săi că aceasta ar putea fi continuată până la sfârșitul anului 2010. În paralel, aplicarea legii menționate a transferat unora dintre creditorii săi, în special publici, riscul unei majorări a cuantumului creanțelor lor în prima perioadă a falimentului, risc care, de altfel, s‑a materializat. Or, în împrejurări care corespund condițiilor normale ale pieței, NCHZ nu ar fi putut obține același avantaj precum cel de care a beneficiat, și anume prin intermediul resurselor de stat.
Paragraf
Reclamanta a susținut de asemenea că nu putea fi extinsă în cazul său obligația de recuperare a ajutorului de stat, în lipsa oricărei continuități economice între ea și NCHZ. În această privință, Tribunalul a amintit mai întâi că, din moment ce întreprinderea care a beneficiat de ajutoarele ilegale se află în faliment și a fost constituită o societate pentru a continua o parte din activitățile acestei întreprinderi în faliment, continuarea acestei activități fără ca ajutoarele ilegale să fie recuperate poate să prelungească denaturarea concurenței cauzată de avantajul concurențial de care această societate a beneficiat pe piață în raport cu concurenții săi. O asemenea situație există în special atunci când achiziționarea activelor societății aflate în lichidare este efectuată fără să se plătească în schimb un preț conform cu condițiile pieței sau atunci când se dovedește că constituirea unei asemenea societăți a avut ca efect eludarea obligației de restituire a ajutoarelor respective, cu precizarea că nu este necesară prezența unui element intențional pentru a se constata că prin transferul activelor se eludează obligația de restituire. Tribunalul a concluzionat pe baza acestor considerații că împrejurarea că prețul transferului este conform condițiilor pieței nu permite, privită individual, să se excludă existența unei continuități economice și nu împiedică, în anumite împrejurări, extinderea obligației de recuperare ca urmare a existenței unui efect de eludare, fără a trebui să existe intenția unei asemenea eludări.
Paragraf
În speță, la finalul unei analize a diferitor elemente care au caracterizat achiziționarea NCHZ de către reclamantă, Tribunalul a statuat că Comisia nu a săvârșit o eroare prin faptul că a apreciat, pe de o parte, că atât importanța operațiunii, cât și logica sa economică puteau constitui indicii ale existenței unei continuități economice și, pe de altă parte, că nu putea fi considerat cert faptul că cele două vânzări succesive au fost realizate la prețul pieței. Prin urmare, Comisia a putut concluziona în mod întemeiat în sensul extinderii obligației de recuperare la reclamantă, independent de orice constatare a intenției unei eludări.
Paragraf
( 1 ) Decizia (UE) 2015/1826 a Comisiei din 15 octombrie 2014 privind ajutorul de stat SA.33797 (2013/C) (ex 2013/NN) (ex 2011/CP) pus în aplicare de Slovacia în favoarea întreprinderii NCHZ (JO 2015, L 269, p. 71).
Paragraf
( 2 ) Legea nr. 493/2009 privind unele măsuri referitoare la societățile comerciale importante din punct de vedere strategic și modificarea anumitor legi.
Paragraf
( 3 ) Hotărârea Curții din 1 decembrie 1998, Ecotrade (C‑200/97, EU:C:1998:579, punctul 45).