Concluziile avocatului general Y. Bot prezentate la 14 iulie 2016.#Interservice d.o.o. Koper împotriva lui Sándor Horváth.#Cerere de decizie preliminară formulată de Kúria.#Trimitere preliminară – Codul vamal comunitar – Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 – Articolul 96 – Regim de tranzit extern – Noțiunea „transportator” – Neprezentarea mărfurilor la biroul vamal de destinație – Răspundere – Subcontractant al transportului care a predat mărfurile transportatorului principal în zona de staționare a biroului vamal de destinație și care a preluat din nou aceste mărfuri cu ocazia unui traseu subsecvent.#Cauza C-547/15.

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 96 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar ( 2 ).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Interservice d.o.o. Koper ( 3 ), comisionar în vamă, și domnul Sándor Horváth, transportator, cu privire la recuperarea taxelor vamale plătite de Interservice în calitate de „principal obligat” în urma sustragerii de sub supravegherea vamală a mărfurilor transportate, ca subcontractant, de către domnul Horváth sub regimul de tranzit comunitar extern.

În prezenta cauză, Curtea va fi chemată să răspundă la problema dacă, atunci când executarea transportului este subcontractată de transportatorul principal desemnat de client, obligația de a prezenta intacte la biroul vamal de destinație mărfurile plasate sub regimul de tranzit comunitar extern revine transportatorului subcontractant. În plus, în cazul unui răspuns afirmativ, Curtea va trebui să precizeze întinderea acestei obligații.

În prezentele concluzii, vom susține, pe de o parte, că articolul 96 alineatul (2) din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că noțiunea „transportator” vizează orice persoană care efectuează transportul de mărfuri pe care le‑a acceptat știind că acestea erau plasate sub regimul de tranzit comunitar extern, în temeiul fie al contractului de transport încheiat cu clientul, fie al unui acord de subcontractare încheiat cu transportatorul principal, și, pe de altă parte, că obligația prevăzută de această dispoziție revine transportatorului în perioada în care își asumă răspunderea pentru mărfurile care se află material în posesia sa.

Vom arăta că, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care subcontractantul transportului a transportat efectiv mărfurile până în zona de staționare a biroului vamal de destinație și a predat documentele aferente acestor mărfuri reprezentantului transportatorului principal pentru ca acesta să îndeplinească formalitățile de încheiere a regimului de tranzit comunitar extern, subcontractantul transportului a fost exonerat de obligația sa atunci când a transferat transportatorului principal răspunderea pentru mărfuri și documentele de însoțire.

Vom arăta de asemenea că, deși circumstanța că subcontractantul transportului a continuat apoi transportul de mărfuri până în alt stat membru nu implică obligația acestuia de a verifica, înainte de continuarea transportului, dacă transportatorul principal prezentase în mod real mărfurile la biroul vamal de destinație în vederea încheierii regimului de tranzit comunitar extern, răspunderea sa ar putea fi totuși angajată în cazul în care s‑ar stabili că acesta continuase transportul având informații de natură să demonstreze că acest regim nu se încheiase în mod legal, aspect a cărui stabilire revine instanței de trimitere în raport cu ansamblul elementelor de fapt pertinente.

În temeiul articolului 91 alineatul (1) litera (a) din Codul vamal, regimul de tranzit comunitar extern permite circulația dintr‑un punct în altul pe teritoriul vamal al Comunității a mărfurilor necomunitare, fără ca aceste mărfuri să fie supuse taxelor de import și altor taxe sau măsuri de politică comercială.

Potrivit articolului 96 alineatul (1) din Codul vamal: „Principalul obligat este titularul regimului de tranzit comunitar extern. El răspunde pentru: (a) prezentarea în vamă a mărfurilor intacte la biroul vamal de destinație în termenul prevăzut și cu respectarea întocmai a măsurilor de identificare adoptate de autoritățile vamale; (b) respectarea dispozițiilor referitoare la regimul de tranzit comunitar.”

Articolul 96 alineatul (2) din Codul vamal prevede că, „[s]ub rezerva obligațiilor prevăzute la alineatul (1) ale principalului obligat, un transportator sau destinatar al mărfurilor care acceptă mărfurile știind că ele sunt plasate sub un regim de tranzit comunitar este, de asemenea, obligat să prezinte mărfurile intacte la biroul vamal de destinație în termenul prevăzut și cu respectarea întocmai a măsurilor de identificare adoptate de autoritățile vamale”.

Articolul 92 alineatul (1) din Codul vamal prevede că regimul de tranzit comunitar extern ia sfârșit atunci când mărfurile și documentele aferente sunt prezentate la biroul vamal de destinație.

În cazul sustragerii de sub supravegherea vamală a unor mărfuri supuse taxelor de import, articolul 203 din Codul vamal prevede nașterea unei datorii vamale în sarcina a patru categorii de persoane: — persoana care a sustras mărfurile de sub supraveghere vamală; — orice persoană care a participat la o astfel de acțiune și care știa sau ar fi trebuit să știe în mod normal că mărfurile au fost sustrase de sub supraveghere vamală; — orice persoană care a dobândit sau deținut mărfurile în cauză și care știa sau ar fi trebuit să știe, în mod normal, în momentul cumpărării sau primirii mărfurilor, că ele au fost sustrase de sub supraveghere vamală și — după caz, persoana care trebuie să execute obligațiile care rezultă din depozitarea temporară a mărfurilor sau din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate acele mărfuri.”

În conformitate cu dispozițiile articolului 213 din Codul vamal, codebitorii datoriei vamale sunt obligați să plătească în solidar acea datorie.

La cererea Friedler Spedition GmbH, s‑a încredințat IGAZ Trans Kft. sarcina efectuării transportului sub regimul de tranzit comunitar extern cu privire la mărfuri provenite din China și sosite în portul Koper (Slovenia).

La 8 decembrie 2008, IGAZ Trans a încredințat domnului Horváth sarcina de a transporta mărfurile de la Koper la Viena (Austria) și, după îndeplinirea formalităților vamale, până la Roma (Italia).

La 11 decembrie 2008, Interservice, comisionar în vamă, a inițiat, la cererea IGAZ Trans, procedura de tranzit la biroul vamal din Koper. După deschiderea acestei proceduri, mărfurile trebuiau să fie prezentate la biroul vamal Wiencont Süd, Freilager Wien (Viena, Austria) la 18 decembrie 2008 cel târziu.

Domnul Horváth s‑a prezentat tot la data de 11 decembrie 2008 la sediul Interservice, care a emis documentul de transport CMR ( 4 ), precum și mandatul necesar pentru primirea mărfurilor și a trimis pe cale electronică autorităților vamale slovene documentul T1 care trebuia utilizat în cursul procedurii de tranzit. Apoi, după ce a preluat mărfurile de la biroul vamal din Koper, domnul Horváth le‑a transportat până în zona de staționare a biroului vamal din Viena, menționat pe documentul de transport CMR, unde a predat reprezentantului IGAZ Trans documentele necesare pentru efectuarea formalităților vamale.

Domnul Horváth a rămas apoi în această zonă de staționare de la data de 12 până la data de 17 decembrie 2008 cu containerul în care se aflau mărfurile transportate. La data de 17 decembrie 2008, s‑a întors în Ungaria lăsând containerul la Viena, iar la data de 18 decembrie 2008 a revenit la Viena.

Mărfurile nu au fost prezentate la biroul vamal de destinație în vederea îndeplinirii formalităților vamale. Domnul Horváth a continuat transportul acestora cu un nou document de transport, emis de Friedler Spedition și primit de la reprezentantul IGAZ Trans, și ulterior le‑a transportat până la destinația finală în Italia.

Potrivit constatărilor Kúria (Curtea Supremă, Ungaria), domnul Horváth a acceptat mărfurile știind în mod evident că acestea erau plasate sub regimul de tranzit comunitar extern. Cu toate acestea, nu s‑a asigurat în mod corespunzător, înainte de a continua transportul de la Viena la Roma, dacă IGAZ Trans Kft. sau Friedler Spedition prezentaseră efectiv mărfurile la biroul vamal de destinație. Instanța de trimitere arată de asemenea că nu există mai multe elemente în cadrul procedurii pe fond care să indice că domnul Horváth avea cunoștință de o sustragere a mărfurilor de sub supravegherea vamală.

Dovada că regimul de tranzit comunitar extern a luat sfârșit a fost adusă la biroul vamal de plecare prin prezentarea unei declarații de tranzit pe care era aplicată ștampila unui birou vamal român. Autoritățile vamale slovene au constatat, în urma anchetei, că ștampila biroului vamal român fusese aplicată în mod fraudulos pe declarația de tranzit.

Ca urmare a sustragerii mărfurilor de sub supraveghere vamală, Interservice, în calitate de principal obligat, a trebuit să plătească suma de 11196,49 euro pentru taxe vamale, taxă pe valoarea adăugată și dobânzi de întârziere.

În temeiul răspunderii extracontractuale, Interservice a introdus o acțiune recursorie împotriva domnului Horváth, susținând că, în temeiul articolului 96 alineatul (2) din Codul vamal, transportatorul este răspunzător împreună cu principalul obligat cu privire la prezentarea mărfurilor, chiar dacă acționează în mod concret doar în calitate de subcontractant al transportului.

Întrucât această acțiune a fost respinsă atât în primă instanță, cât și în apel, Interservice a formulat recurs la Kúria (Curtea Supremă), care a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare: „1) Articolul 96 alineatul (2) din [Codul vamal] trebuie interpretat în sensul că se consideră drept transportator al mărfurilor nu numai persoana care încheie un contract de transport privind mărfurile în cauză cu vânzătorul (transportatorul contractual sau principal), ci și persoana care efectuează transportul, total sau parțial, în temeiul unui alt contract de transport încheiat cu transportatorul contractual sau principal (subcontractantul transportului)? 2) În cazul în care răspunsul la prima întrebare este afirmativ, articolul 96 alineatul (2) din [Codul vamal] trebuie interpretat în sensul că, într‑o situație precum cea din litigiul principal, subcontractantul transportului este obligat să se asigure în mod corespunzător, înainte de a continua transportul mărfurilor, că transportatorul principal a prezentat în mod efectiv mărfurile la biroul vamal de destinație conform prevederilor aplicabile?”

Pentru a înțelege mai bine implicațiile acestei cereri de decizie preliminară, nu ne pare inutil să procedăm la o evocare rapidă a contextului de fapt și de drept care însoțește cauza în discuție în litigiul principal.

Instanța de trimitere urmărește, pe de o parte, să obțină precizări cu privire la noțiunea „transportator”, în sensul articolului 96 alineatul (2) din Codul vamal, pentru a decide dacă este sau nu este necesar ca domnul Horváth să fie calificat ca atare și, pe de altă parte, în cazul unui răspuns afirmativ, să stabilească întinderea obligației care revine persoanei în cauză.

Aceste întrebări au fost adresate în cadrul unui litigiu între un comisionar în vamă, recunoscut ca fiind debitor al datoriei vamale în urma sustragerii mărfurilor de sub supravegherea vamală, și subcontractantul transportului acestor mărfuri.

Această situație necesită două observații imediate.

Prima observație privește faptul generator al datoriei vamale.

În această privință, nu suntem de acord cu ezitările Comisiei Europene, care susține că, potrivit prezentării situației de fapt care figurează în decizia de trimitere, există îndoieli cu privire la originea datoriei vamale, care a putut lua naștere fie ca urmare a sustragerii mărfurilor de sub supravegherea vamală, în sensul articolului 203 din Codul vamal, fie în temeiul articolului 204 din acest cod, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor aferente regimului de tranzit comunitar extern, rămas fără efect cu privire la supravegherea vamală.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții, noțiunea „sustragere de sub supravegherea vamală”, care figurează la articolul 203 alineatul (1) din Codul vamal, trebuie înțeleasă ca incluzând orice acțiune sau omisiune care are drept rezultat, chiar dacă numai pe moment, împiedicarea accesului autorității vamale competente la mărfuri aflate sub supraveghere vamală și a efectuării controalelor prevăzute la articolul 37 alineatul (1) din Codul vamal ( 5 ).

În speță, din decizia de trimitere reiese că regimul de tranzit comunitar extern a fost încheiat în mod fraudulos, dovada sosirii mărfurilor la biroul vamal de destinație fiind realizată pe baza unor documente care prezintă ștampile false ale autorităților vamale române ( 6 ). Lipsa unei prezentări legale a mărfurilor la biroul vamal de destinație a împiedicat autoritățile vamale, induse în eroare de documente false, să se asigure de situația lor în momentul totuși decisiv al încheierii regimului respectiv ( 7 ), iar această încheiere obținută în mod fraudulos a creat, în mod evident, un risc de integrare nelegală a mărfurilor în circuitul economic al Uniunii Europene. Prin urmare, considerăm că simpla împrejurare că au fost prezentate documente falsificate pentru a se stabili dacă regimul de tranzit comunitar extern luase sfârșit caracterizează sustragerea de sub supravegherea vamală care dă naștere datoriei vamale în temeiul articolului 203 din Codul vamal.

A doua observație a noastră privește consecințele existenței unei sustrageri de sub supravegherea vamală, în sensul articolului 203 din Codul vamal.

În cazul sustragerii unor mărfuri supuse taxelor de import de sub supravegherea vamală, persoanele care pot fi recunoscute ca fiind debitoare ale datoriei vamale sunt definite la articolul 203 alineatul (3) din Codul vamal, care distinge patru categorii de debitori fiscali.

Primele trei liniuțe ale acestei dispoziții au în vedere persoanele care se află la originea sustragerii mărfurilor de sub supravegherea vamală, pe cele care au participat în orice mod la această sustragere, care știau sau ar fi trebuit să știe în mod normal că aceste mărfuri au fost sustrase de sub supravegherea vamală, precum și pe cele care au dobândit sau au deținut mărfurile în cauză și care știau sau ar fi trebuit să știe, în mod normal, în momentul cumpărării sau al primirii mărfurilor, că acestea au fost sustrase de sub supravegherea vamală. Numitorul comun al acestor trei categorii de persoane este faptul că ele au participat, într‑o calitate sau alta, la infracțiune sau, cel puțin, au obținut avantaje din aceasta, fiind într‑un fel, pentru a prelua calificări împrumutate din dreptul penal, autorii sau complicii acestei infracțiuni sau tăinuitorii mărfurilor introduse în circuitul economic al Uniunii fără a fi fost vămuite.

A patra liniuță a dispoziției menționate are în vedere, dimpotrivă, persoane care nu au participat la sustragerea mărfurilor, dar care, printre altele, trebuiau să execute obligațiile care rezultă din utilizarea regimului vamal sub care sunt plasate acele mărfuri. Astfel cum a statuat Curtea în mod repetat, sub regimul de tranzit comunitar extern, titularul acestui regim este cel care, în calitate de principal obligat în sensul articolului 96 alineatul (1) din Codul vamal, trebuie să execute obligațiile care rezultă din utilizarea regimului menționat și debitorul datoriei vamale în sensul articolului 203 alineatul (3) a patra liniuță din acest cod ( 8 ).

Cu toate acestea, articolul 96 alineatul (2) din Codul vamal permite să se considere de asemenea transportatorul sau destinatarul mărfurilor debitor al datoriei vamale în temeiul articolului 203 alineatul (3) a patra liniuță din acest cod, întrucât impune acestui transportator sau acestui destinatar o obligație de a prezenta mărfurile intacte la biroul vamal de destinație.

În circumstanțele prezentei spețe, reiese din informațiile furnizate de instanța de trimitere, care pornește de la premisa că domnul Horváth nu este implicat în sustragerea mărfurilor de sub supravegherea vamală, că răspunderea subcontractantului transportului nu poate fi examinată în temeiul faptelor generatoare enunțate la primele trei liniuțe ale articolului 203 alineatul (3) din Codul vamal. În schimb, instanța de trimitere ridică problema dacă nu trebuie considerat codebitor al datoriei vamale în temeiul articolului 203 alineatul (3) a patra liniuță din acest cod, ceea ce presupune că trebuie să execute obligația prevăzută la articolul 96 alineatul (2) din codul menționat.

Ne situăm, așadar, într‑o ipoteză în care răspunderea transportatorului sau a destinatarului mărfurilor pare să poată fi angajată numai pentru că articolul 96 alineatul (2) din Codul vamal îi impune o obligație specifică de prezentare a acestor mărfuri la biroul vamal de destinație cu respectarea măsurilor de identificare ( 9 ).

Interpretarea solicitată de instanța de trimitere pentru a obține precizări referitoare la debitorii obligației respective și la întinderea acesteia este necesară, așadar, pentru soluționarea litigiului principal.

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă noțiunea „transportator”, în sensul articolului 96 alineatul (2) din Codul vamal, înseamnă exclusiv transportatorul principal căruia i s‑a încredințat în mod direct transportul mărfurilor plasate sub regimul de tranzit comunitar extern sau include și subcontractantul transportului căruia transportatorul principal i‑a subcontractat executarea contractului de transport.

În opinia noastră, articolul 96 alineatul (2) din Codul vamal privește, fără distincție, orice persoană care își asumă efectuarea transportului mărfurilor plasate sub regimul de tranzit comunitar extern, indiferent dacă este vorba despre un transportator principal sau despre un transportator subcontractant.

Simpla lectură a dispoziției menționate pare să confirme această interpretare.

Astfel cum reiese din modul său de redactare, dispoziția menționată prevede ca unică condiție privind existența obligației transportatorului sau a destinatarului mărfurilor acceptarea acestora cu cunoașterea regimului lor juridic. În lipsa oricărei distincții operate de legiuitorul Uniunii după cum transportul este efectuat în mod direct de transportatorul principal sau este subcontractat unui alt transportator, obligația de a prezenta mărfurile intacte la biroul vamal de destinație revine, fără distincție, oricărei persoane căreia i se încredințează efectuarea transportului mărfurilor despre care se demonstrează că are cunoștință efectivă despre regimul de tranzit comunitar extern. În cazul în care condiția cunoașterii este îndeplinită în privința subcontractantului transportului, acesta este supus, așadar, obligației prevăzute la articolul 96 alineatul (2) din Codul vamal.

În plus, această concluzie pare coroborată cu o interpretare teleologică.

Astfel, obligația stabilită în sarcina transportatorului sau a destinatarului mărfurilor este limitată în însuși obiectul său, care constă în prezentarea mărfurilor intacte la biroul vamal de destinație în termenul prevăzut și cu respectarea măsurilor de identificare adoptate de autoritățile vamale.

Astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat în observațiile sale scrise, motivul pentru care legiuitorul Uniunii a introdus o răspundere în solidar a transportatorului sau a destinatarului mărfurilor este acela de a ține seama de faptul că persoana care deține material mărfurile este singura în măsură să le prezinte în mod efectiv la biroul vamal de destinație.

În această privință, trebuie subliniat că obligația limitată care revine transportatorului sau destinatarului mărfurilor în temeiul articolului 96 alineatul (2) din Codul vamal se distinge de obligația generală care revine principalului obligat în temeiul articolului 96 alineatul (1) din acest cod.

Principalul obligat, în calitatea sa de titular al regimului de tranzit comunitar extern, răspunde nu numai pentru prezentarea mărfurilor intacte la biroul vamal de destinație în termenul prevăzut și cu respectarea măsurilor de identificare adoptate de autoritățile vamale ( 10 ), ci și, mai general, pentru „respectarea dispozițiilor referitoare la regimul de tranzit comunitar” ( 11 ). În temeiul articolului 96 alineatul (1), al articolului 203 alineatul (3) a patra liniuță și al articolului 204 alineatul (1) din Codul vamal, acesta devine debitor al datoriei vamale prin simpla nerespectare a dispozițiilor acestui regim, chiar dacă respectiva datorie nu îi este direct imputabilă, răspunderea care îi este astfel impusă urmărind „asigurarea unei aplicări diligente și uniforme a dispozițiilor în materia recuperării datoriei vamale în interesul protecției intereselor financiare ale Comunității și ale statelor sale membre” ( 12 ). Obligat să se asigure de efectuarea adecvată a operațiunilor de tranzit, principalul obligat rămâne debitor al datoriei vamale chiar dacă este de bună‑credință și infracțiunea la regimul de tranzit comunitar extern rezultă dintr‑o fraudă față de care acesta este străin ( 13 ). Răspunderea obiectivă a principalului obligat îl face, așadar, responsabil de orice încălcare a reglementării referitoare la regimul de tranzit comunitar extern, chiar dacă este săvârșită de altă persoană.

Răspunderea transportatorului sau a destinatarului mărfurilor este mai limitată. Spre deosebire de principalul obligat, acesta nu este ținut să respecte ansamblul dispozițiilor referitoare la regimul de tranzit comunitar extern. Deși trebuie să se considere că articolul 96 alineatul (2) din Codul vamal îi impune o obligație de rezultat, în sensul că este obligat să se asigure că mărfurile sunt prezentate intacte la biroul vamal de destinație, transportatorul sau destinatarul acestor mărfuri este în măsură să procedeze astfel numai în perioada în care mărfurile respective se află material în posesia sa. Cu alte cuvinte, în timp ce obligația prevăzută la articolul 96 alineatul (1) din acest cod se întemeiază pe însăși calitatea principalului obligat care trebuie să își asume consecințele oricărei încălcări sau a oricărei nelegalități care a fost săvârșită, răspunderea transportatorului sau a destinatarului mărfurilor își are atât temeiul, cât și limitele în controlul material al acestor mărfuri.

Deducem, așadar, de aici că, în cazul în care subcontractantul transportului are obligația de a prezenta mărfurile intacte la biroul vamal de destinație, această obligație îi revine numai în perioada în care își desfășoară efectiv activitatea de transport, asumându‑și răspunderea pentru mărfurile în cauză.

Recurgerea la mai mulți transportatori este o practică curentă în transportul internațional de mărfuri. În opinia noastră, în ipoteza în care mai mulți transportatori ar trebui să efectueze o parte a traseului, obligația prevăzută la articolul 96 alineatul (2) din Codul vamal ar reveni în mod succesiv fiecăruia dintre aceștia, întrucât, în perioada în care își asumă răspunderea pentru mărfuri, ei se pot asigura ca mărfurile respective să rămână intacte, evitând printre altele orice deteriorare a sigiliului sau orice transbordare ilegală.

Într‑o ipoteză precum cea în discuție în litigiul principal, în care subcontractantul transportului a transportat în mod efectiv mărfurile până în zona de staționare a biroului vamal de destinație și a predat documentele aferente acestor mărfuri reprezentantului transportatorului principal pentru ca acesta să îndeplinească formalitățile de încheiere a regimului de tranzit comunitar extern, considerăm că subcontractantul transportului a fost exonerat de obligația sa atunci când a transferat răspunderea pentru mărfuri și documentele de însoțire transportatorului principal, care a devenit, în consecință, „transportator”, în sensul articolului 96 alineatul (2) din Codul vamal.

Pentru motivele de mai sus, propunem Curții să răspundă la prima întrebare, pe de o parte, că articolul 96 alineatul (2) din Codul vamal trebuie interpretat în sensul că noțiunea „transportator” vizează orice persoană care efectuează transportul unor mărfuri pe care le‑a acceptat știind că acestea erau plasate sub regimul de tranzit comunitar extern, în temeiul fie al contractului de transport încheiat cu clientul, fie al unui acord de subcontractare încheiat cu transportatorul principal, și, pe de altă parte, că obligația prevăzută de această dispoziție revine transportatorului în perioada în care își asumă răspunderea pentru mărfurile care se află material în posesia sa, astfel încât, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care subcontractantul transportului a transportat efectiv mărfurile până în zona de staționare a biroului vamal de destinație și a predat documentele aferente acestor mărfuri reprezentantului transportatorului principal pentru ca acesta să îndeplinească formalitățile de încheiere a regimului de tranzit comunitar extern, subcontractantul transportului a fost exonerat de obligația sa atunci când a transferat transportatorului principal răspunderea pentru mărfuri și documentele de însoțire.

Cu toate acestea, trebuie să se mai examineze dacă împrejurarea că domnul Horváth a continuat transportul de mărfuri de la Viena până la Roma nu l‑a transformat din nou în debitor al datoriei vamale.

Acesta este tocmai obiectul celei de a doua întrebări.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, subcontractatul transportului trebuie, înainte de a continua transportul de mărfuri până în alt stat membru, să se asigure în mod corespunzător că transportatorul principal le‑a prezentat în mod efectiv la biroul vamal de destinație în conformitate cu prevederile aplicabile.

Considerăm că răspunsul care trebuie dat decurge destul de firesc din considerațiile noastre anterioare referitoare la prima întrebare.

Spre deosebire de principalul obligat care este ținut să se asigure de efectuarea adecvată a operațiunilor de tranzit, transportatorul, în cadrul regimului de tranzit comunitar extern, nu are altă obligație în afara prezentării mărfurilor intacte la biroul vamal de destinație în termenul prevăzut și cu respectarea măsurilor de identificare adoptate de autoritățile vamale.

În împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, în care subcontractantul transportului a predat transportatorului principal documentele de tranzit pentru a îndeplini formalitățile necesare la încheierea regimului vamal, considerăm că acest transportator principal a devenit debitor, începând cu această predare, al obligației care revenea subcontractantului transportului în temeiul articolului 96 alineatul (2) din Codul vamal.

Exonerat de această obligație, subcontractantul transportului nu era obligat să verifice, înainte de continuarea transportului, dacă transportatorul principal prezentase în mod efectiv mărfurile la biroul vamal de destinație în scopul încheierii regimului de tranzit comunitar extern.

Deși nu poate fi stabilită în sarcina subcontractantului transportului, în temeiul articolului 96 alineatul (2) din Codul vamal, o obligație activă de vigilență, considerăm totuși că răspunderea subcontractantului transportului ar putea fi angajată în cazul în care s‑ar stabili că acesta continuase transportul având informații de natură să demonstreze că regimul de tranzit comunitar extern nu luase sfârșit în mod legal, aspect a cărui stabilire revine instanței de trimitere în raport cu ansamblul elementelor de fapt pertinente. În această situație, astfel, ar trebui să se considere că subcontractantul transportului a acceptat să continue transportul de mărfuri știind că acestea rămâneau plasate sub regimul de tranzit comunitar extern, ceea ce ar avea drept consecință constituirea din nou a acestuia ca debitor al obligației prevăzute la articolul 96 alineatul (2) din Codul vamal.

Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Kúria (Curtea Supremă, Ungaria) după cum urmează:

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

YVES BOT

prezentate la 14 iulie 2016 ( 1 )