Ordonanța Curții (Camera a treia) din 30 ianuarie 2014.#Industrias Alen SA de CV împotriva Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI).#Recurs – Articolul 181 din Regulamentul de procedură – Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare verbale CLORALEX – Marca națională verbală anterioară CLOROX – Risc de confuzie – Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) – Recurs incident – Articolul 176 din Regulamentul de procedură – Cerință de a formula recursul incident prin înscris separat.#Cauza C‑422/12 P.

Prin recursul formulat, Industrias Alen SA de CV (denumită în continuare „Alen”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 10 iulie 2012, Clorox/OAPI – Industrias Alen (CLORALEX) (T‑135/11, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care s‑a anulat Decizia Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 16 decembrie 2010 (cauza R 521/2009‑4) privind o procedură de opoziție între The Clorox Company (denumită în continuare „Clorox”) și Alen (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146) a fost abrogat și înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1), care a intrat în vigoare la 13 aprilie 2009.

Sub titlul „Motive relative de refuz”, articolul 8 din Regulamentul nr. 207/2009 prevede la alineatul (1): „La opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când: [...] (b) din cauza identității sau a asemănării sale cu marca anterioară și din cauza identității sau a asemănării produselor sau a serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie pe teritoriul în care este protejată marca anterioară; riscul de confuzie include riscul de asociere cu marca anterioară.”

Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 avea același cuprins cu dispoziția corespunzătoare din Regulamentul nr. 207/2009.

La 24 septembrie 2004, Alen a prezentat OAPI o cerere de înregistrare ca marcă comunitară a semnului verbal „CLORALEX”.

Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasele 3, „Preparate pentru albit și alte substanțe pentru spălat; produse de curățare, lustruire, degresare și abrazare (preparate abrazive); săpunuri pentru uz casnic”, și 5, „Dezinfectanți (cu excepția produselor pentru uz uman)”, în sensul Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, din 15 iunie 1957, cu revizuirile și cu modificările ulterioare (denumit în continuare „Aranjamentul de la Nisa”).

La 22 martie 2006, Clorox a formulat o opoziție la înregistrarea semnului menționat ca marcă comunitară. Această opoziție se întemeia pe existența unor mărci anterioare înregistrate pentru produse din clasele 3 și 5 în sensul Aranjamentului de la Nisa identice cu cele indicate în cererea respectivă.

Prin Decizia din 16 martie 2009, divizia de opoziție a OAPI a admis opoziția formulată, considerând că exista un risc de confuzie în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 între semnul „CLORALEX” și marca greacă Clorox înregistrată la 19 ianuarie 2004 pentru produse din clasele 3 și 5 în sensul Aranjamentului de la Nisa.

La 7 mai 2009, Alen a formulat o cale de atac la OAPI împotriva deciziei menționate. Prin decizia în litigiu, Camera a patra de recurs a OAPI (denumită în continuare „camera de recurs”) a anulat decizia diviziei de opoziție și a respins opoziția în totalitate. Camera de recurs a considerat, în esență, că semnele CLOROX și CLORALEX nu sunt suficient de similare din punct de vedere vizual, fonetic sau conceptual pentru a exista un risc de confuzie.

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 4 martie 2011, Clorox a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.

În susținerea acțiunii formulate, Clorox a invocat un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009. Aceasta a criticat camera de recurs pentru că a apreciat că elementul „clor” are un caracter distinctiv slab și pentru că, în consecință, nu a ținut seama de acesta în faza comparării semnelor aflate în conflict.

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a admis acțiunea și a anulat decizia în litigiu.

Tribunalul a amintit, cu titlu introductiv, principiile stabilite de jurisprudența Curții privind aplicarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009. Acesta a arătat, printre altele, la punctul 17 din hotărârea atacată că, în sensul acestei dispoziții, riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, în funcție de percepția pe care o are publicul relevant asupra semnelor și a produselor sau a serviciilor în discuție și ținând seama de toți factorii care caracterizează cauza, în special de interdependența dintre similitudinea semnelor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate. În continuare a precizat, la punctul 18 din această hotărâre, că un risc de confuzie, în sensul dispoziției menționate, presupune în același timp o identitate sau o similitudine între mărcile aflate în conflict, precum și o identitate sau o similitudine între produsele sau serviciile pe care le desemnează acestea. În sfârșit, la punctele 19 și 20 din hotărârea menționată, Tribunalul a amintit că, în cadrul aprecierii globale a riscului de confuzie, trebuie să se ia în considerare consumatorul mediu, în speță consumatorul grec, al categoriei de produse în cauză, normal informat și suficient de atent și de avizat, precizând că nivelul de atenție a consumatorului mediu poate să varieze în funcție de categoria de produse sau de servicii în cauză.

După ce a constatat că doar comparația semnelor și aprecierea globală a riscului de confuzie erau în litigiu, Tribunalul a examinat, pe rând, fiecare dintre aceste două elemente.

În ceea ce privește comparația semnelor, Tribunalul a amintit la punctul 22 din hotărârea atacată jurisprudența Curții potrivit căreia consumatorul mediu percepe o marcă în mod normal ca pe un tot și nu face o examinare a diferitor detalii ale sale. Acesta a subliniat de asemenea la punctul 27 din hotărârea menționată că, în percepția unui semn verbal, consumatorul îl va descompune în elemente verbale care îi sugerează o semnificație concretă sau care seamănă cu anumite cuvinte pe care le cunoaște. Tribunalul a aprobat la punctele 29-31 din hotărârea atacată constatarea, efectuată de camera de recurs, privind caracterul distinctiv al elementului „clor”, care descrie unul dintre ingredientele produselor desemnate de marca a cărei înregistrare se solicită sau care fac parte din familia produselor de curățare.

Tribunalul a examinat în continuare critica Clorox potrivit căreia camera de recurs ar fi trebuit să ia în considerare caracterul distinctiv slab al elementului „clor” doar în faza aprecierii riscului de confuzie. Acesta a arătat la punctul 33 din hotărârea atacată că Clorox a invocat în mod greșit punctul 42 din Ordonanța Curții din 27 aprilie 2006, L’Oréal/OAPI (C‑235/05 P), potrivit căruia caracterul distinctiv al mărcii anterioare nu este relevant în cadrul comparării semnelor în cauză, întrucât această normă privește caracterul distinctiv al mărcii anterioare în ansamblu, iar nu caracterul distinctiv al unui element al acestei din urmă mărci.

Tribunalul a constatat totuși la punctele 34 și 35 din hotărârea atacată că, având în vedere circumstanțele cauzei, nu se impunea nici să se excludă luarea în considerare a elementelor descriptive la momentul examinării similitudinii semnelor în cauză, deoarece caracterul distinctiv slab al unui element aparținând unei mărci nu presupune în mod necesar că respectivul element nu va fi luat în considerare de publicul relevant. Instanța menționată a statuat că aceasta era situația în speță, subliniind la punctul 36 din respectiva hotărâre că elementul comun „clor” determină, în mare măsură, impresia de ansamblu produsă de cele două semne aflate în conflict. Tribunalul a concluzionat la punctul 37 din hotărârea atacată că, în circumstanțele cauzei, camera de recurs a săvârșit o eroare prin neglijarea elementului verbal comun „clor” la momentul comparării semnelor aflate în conflict.

Tribunalul a examinat, așadar, dacă această eroare a avut un impact asupra aprecierii riscului de confuzie de către camera de recurs.

În ceea ce privește compararea vizuală a semnelor aflate în conflict, Tribunalul a constatat la punctul 39 din hotărârea atacată o puternică similitudine vizuală care, contrar concluziilor camerei de recurs, nu poate fi compensată, într‑o măsură semnificativă, de diferența dintre cele două mărci. Prin urmare, Tribunalul a apreciat că în mod eronat a concluzionat camera de recurs că există un grad scăzut de similitudine vizuală.

La punctul 40 din hotărârea atacată, Tribunalul a efectuat o constatare similară în ceea ce privește similitudinea fonetică.

În sfârșit, la punctul 41 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat, spre deosebire de camera de recurs, că respectivul caracter descriptiv al referirii la produse de curățare care conțin clor nu se opune constatării oricărei similitudini conceptuale între mărcile aflate în conflict.

Având în vedere aceste elemente, Tribunalul a concluzionat la punctul 42 din hotărârea atacată existența unor erori din partea camerei de recurs în examinarea similitudinii vizuale, fonetice și conceptuale dintre mărcile aflate în conflict. Prin urmare, Tribunalul a examinat impactul acestor erori asupra aprecierii globale a riscului de confuzie efectuate de camera de recurs în temeiul constatării potrivit căreia similitudinea mărcilor în cauză este medie din punct de vedere vizual și fonetic și puternică din punct de vedere conceptual.

Ținând seama de acest grad de similitudine mediu, chiar ridicat, Tribunalul a concluzionat la punctul 46 din hotărârea atacată că exista un risc de confuzie între marca a cărei înregistrare se solicită și marca anterioară în pofida faptului că marca anterioară, apreciată în mod global, nu este deosebit de distinctivă. În consecință, Tribunalul a admis motivul și a anulat decizia în litigiu.

Prin recursul formulat, Alen solicită Curții anularea hotărârii atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal și obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

OAPI, prin recurs incident, solicită Curții anularea hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulate împotriva deciziei în litigiu sau trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal și obligarea Clorox la plata cheltuielilor de judecată.

Clorox solicită Curții respingerea recursului și obligarea Alen la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit articolului 181 din Regulamentul de procedură, atunci când recursul este, în tot sau în parte, în mod vădit inadmisibil sau în mod vădit nefondat, Curtea poate oricând, pe baza raportului judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, să respingă recursul, în tot sau în parte, prin ordonanță motivată, și aceasta fără a dispune deschiderea procedurii orale.

Se impune aplicarea acestei dispoziții în prezenta cauză.

În susținerea recursului formulat, Alen invocă, în esență, un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.

În primul rând, Alen reproșează Tribunalului că a luat în considerare elementul descriptiv „clor” în compararea globală a semnelor „CLOROX” și „CLORALEX”, în timp ce acest element este perceput de public ca o referire la clor, iar nu la marcă în ansamblul său.

Alen consideră că analiza Tribunalului este ilogică și eronată. Aceasta susține că nu poate exista un risc de confuzie între două mărci ale căror unice elemente similare sunt descriptive, cu excepția ultimei lor litere. În plus, prezența unor elemente descriptive în cadrul unei mărci ar interzice titularului său să invoce aceste elemente împotriva unor mărci terțe. Alen consideră că soluția contrară ar echivala cu a acorda titularului mărcii un monopol asupra unui semn descriptiv. Or, nu ar fi posibil să se împiedice utilizarea sau înregistrarea unui element descriptiv al unui produs precum clorul [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 6 iulie 2004, Grupo El Prado Cervera/OAPI – Héritiers Debuschewitz (CHUFAFIT), T-117/02, Rec., p. II-2073, punctele 50-53].

În al doilea rând, Alen contestă aprecierile Tribunalului referitoare la compararea vizuală, fonetică și conceptuală a semnelor aflate în conflict.

În al treilea rând, Alen contestă aprecierea riscului de confuzie între mărcile aflate în conflict.

Alen consideră, mai întâi, că un astfel de risc nu există pentru că: — impresia globală a celor două mărci este diferită; — elementele distinctive sunt diferite; — „CLORALEX” este un semn distinctiv care nu poate fi confundat cu „CLOROX” pentru motivul că aceste semne au în comun același element descriptiv și — sufixul „alex” este întotdeauna dominant în raport cu sufixul „ox”.

În continuare, Alen susține că există numeroase alte exemple de mărci pentru clasele 3 și 5 în sensul Aranjamentului de la Nisa care conțin semnul „clor”.

În cele din urmă, Alen susține că a încheiat acorduri de coexistență a mărcilor cu Clorox, care demonstrează că aceasta din urmă consideră de asemenea că nu există un risc de confuzie între mărcile aflate în conflict.

Trebuie amintit totuși că, potrivit articolului 256 alineatul (1) TFUE și articolului 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, recursul este limitat la chestiuni de drept. Tribunalul este singurul competent să constate și să aprecieze faptele pertinente, precum și să aprecieze elementele de probă. Aprecierea faptelor și a elementelor de probă nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării acestora, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs (a se vedea în special Hotărârea din 19 septembrie 2002, DKV/OAPI, C-104/00 P, Rec., p. I-7561, punctul 22, și Hotărârea din 18 decembrie 2008, Les Éditions Albert René/OAPI, C-16/06 P, Rep., p. I-10053, punctul 68).

În această privință, trebuie amintit că aprecierea similitudinii dintre semnele aflate în conflict este o analiză de natură factuală care, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă menționate anterior, nu poate să facă obiectul controlului Curții (Hotărârea din 2 septembrie 2010, Calvin Klein Trademark Trust/OAPI, C-254/09 P, Rep., p. I-7989, punctul 50). Or, prin argumentele sale cu privire la lipsa similitudinii semnelor aflate în conflict din punct de vedere vizual, fonetic și conceptual, Alen contestă doar aprecierea faptelor efectuată de Tribunal, fără a invoca vreo denaturare a faptelor sau a elementelor de probă.

Trebuie amintit de asemenea că reiese din cuprinsul articolului 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, al articolului 58 primul paragraf din Statutul Curții, precum și al articolului 112 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, în versiunea sa în vigoare la data introducerii recursului, că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere (a se vedea în special Hotărârea din 4 iulie 2000, Bergaderm și Goupil/Comisia, C-352/98 P, Rec., p. I-5291, punctul 34, precum și Ordonanța din 23 octombrie 2009, Comisia/Potamianos și Potamianos/Comisia, C‑561/08 P și C‑4/09 P, punctul 58).

Argumentele prezentate de Alen referitoare la natura ilogică și eronată a aprecierii Tribunalului, precum și la înregistrarea unor mărci verbale care cuprind elementul „clor” și la existența unor acorduri între Alen și Clorox nu arată cu precizie elementele criticate din hotărârea atacată, nici eroarea de drept săvârșită de Tribunal. Prin urmare, acestea trebuie respinse ca vădit inadmisibile.

În consecință, doar în măsura în care recursul prezentat de Alen îndeplinește condițiile amintite la punctele 37 și 39 din prezenta ordonanță este necesar să se statueze cu privire la fond.

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre semnele aflate în conflict, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante (a se vedea Hotărârea din 11 noiembrie 1997, SABEL, C-251/95, Rec., p. I-6191, punctul 23, Hotărârea din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer, C-342/97, Rec., p. I-3819, punctul 25, Hotărârea din 12 iunie 2007, OAPI/Shaker, C-334/05 P, Rep., p. I-4529, punctul 35, și Hotărârea din 3 septembrie 2009, Aceites del Sur‑Coosur/Koipe, C-498/07 P, Rep., p. I-7371, punctul 60).

În special, Curtea a statuat că aprecierea similitudinii dintre două mărci nu se poate limita la luarea în considerare a unei singure componente a unei mărci complexe și la compararea acesteia cu o altă marcă, ci comparația trebuie să se facă prin examinarea mărcilor în cauză, apreciate, fiecare, ca întreg (a se vedea Hotărârea din 6 octombrie 2005, Medion, C-120/04, Rec., p. I-8551, punctul 29, și Hotărârile citate anterior OAPI/Shaker, punctul 41, și Aceites del Sur‑Coosur/Koipe, punctul 61).

Cu siguranță, în anumite împrejurări, impresia de ansamblu produsă în memoria publicului relevant de o marcă complexă poate să fie dominată de una sau de mai multe dintre componentele sale, astfel încât aprecierea similitudinii se va putea face exclusiv pe baza elementului dominant dacă toate celelalte componente ale mărcii sunt neglijabile (a se vedea Hotărârea OAPI/Shaker, citată anterior, punctele 41 și 42, Hotărârea din 20 septembrie 2007, Nestlé/OAPI, C‑193/06 P, punctele 42 și 43, precum și Hotărârea Aceites del Sur‑Coosur/Koipe, citată anterior, punctul 62). Cu toate acestea, nu se poate deduce din această jurisprudență referitoare la situații excepționale că doar elementul distinctiv al unei mărci compuse dintr‑un element descriptiv și un element distinctiv este decisiv pentru aprecierea existenței unui risc de confuzie (Ordonanța din 15 ianuarie 2010, Messer Group/Air Products and Chemicals, C‑579/08 P, punctul 72).

De asemenea, trebuie amintit faptul că constatarea de către Tribunal a existenței unui risc de confuzie conduce doar la protecția unei anumite combinații de elemente, fără a proteja totuși, ca atare, un element descriptiv care face parte din această combinație (a se vedea în acest sens Ordonanța Messer Group/Air Products and Chemicals, citată anterior, punctul 73).

Prin urmare, sunt vădit nefondate criticile invocate de Alen îndreptate împotriva luării în considerare a unui element descriptiv care face parte din semnul a cărui înregistrare se solicită.

Rezultă din cele de mai sus că recursul principal trebuie să fie respins ca fiind în parte vădit inadmisibil și în parte vădit nefondat.

Trebuie amintit că, potrivit articolului 172 din Regulamentul de procedură, intrat în vigoare la 1 noiembrie 2012, orice parte din cauza relevantă care s‑a aflat pe rolul Tribunalului care are interes în admiterea sau în respingerea recursului poate depune un memoriu în răspuns în termen de două luni de la notificarea cererii de recurs. Articolul 176 alineatul (1) din acest regulament menționează, în plus, că părțile prevăzute la articolul 172 din prezentul regulament pot depune un recurs incident în același termen precum cel prevăzut pentru depunerea memoriului în răspuns. În sfârșit, articolul 176 alineatul (2) din regulamentul menționat prevede că recursul incident trebuie formulat prin înscris separat, distinct de memoriul în răspuns.

În speță, OAPI a depus la 29 noiembrie 2012 la grefa Curții un memoriu intitulat „Memoriu în răspuns” prin care oficiul declară că aprobă raționamentul și concluziile prezentate de Alen.

În plus, în acest memoriu, OAPI dezvoltă patru motive suplimentare.

Primul motiv este întemeiat pe o eroare de drept săvârșită de Tribunal atunci când acesta a considerat la punctul 35 din hotărârea atacată că elementul „clor” ocupă o poziție autonomă în impresia de ansamblu produsă de mărcile aflate în conflict.

Al doilea motiv este întemeiat pe lipsa de motivare, întrucât în hotărârea atacată Tribunalul nu oferă niciun motiv prin care explică de ce a considerat că sufixele „alex” și „ox” nu pot caracteriza în sine semnele aflate în conflict în percepția publicului relevant.

Al treilea motiv este întemeiat pe o denaturare a faptelor atunci când Tribunalul, la punctul 37 din hotărârea atacată, a arătat că camera de recurs a săvârșit o eroare prin neluarea în considerare a elementului verbal comun „clor” la momentul comparării semnelor aflate în conflict. Această constatare a Tribunalului ar fi contrazisă de punctele 19-22 din decizia în litigiu, în care camera de recurs a luat într‑adevăr în considerare elementul verbal „clor” în cadrul comparării semnelor.

Al patrulea motiv este întemeiat pe o eroare de drept săvârșită la momentul examinării similitudinii mărcilor aflate în conflict. OAPI reproșează Tribunalului că nu a efectuat o apreciere globală a mărcilor aflate în conflict pentru a evalua riscul de confuzie. În plus, Tribunalul ar fi viciat hotărârea atacată printr‑o motivare contradictorie afirmând la punctul 39 din aceasta că există o similitudine vizuală ridicată între mărcile aflate în conflict și considerând la punctul 43 din respectiva hotărâre că similitudinea mărcilor aflate în conflict este doar „medie din punct de vedere vizual”. Or, semne puțin distinctive ar putea conduce doar la un risc redus de confuzie. Tribunalul ar fi refuzat înregistrarea mărcii CLORALEX întemeindu‑se pe elementul „clor”, care este descriptiv, ceea ce ar conferi Clorox un monopol asupra acestui element și ar interzice terților să îl utilizeze pentru produsele de curățare.

Trebuie remarcat că aceste patru motive urmăresc anularea hotărârii atacate și diferă de cele invocate în recursul principal la care OAPI declară, în memoriul în răspuns, că se raliază. În consecință, este necesar să se considere că, prin aceste motive, OAPI a formulat un recurs incident. Or, acesta nu a fost formulat prin înscris separat, distinct de memoriul în răspuns. Prin urmare, nu îndeplinește cerința prevăzută la articolul 176 alineatul (2) din Regulamentul de procedură. În consecință, recursul incident al OAPI trebuie respins ca vădit inadmisibil.

Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că recursul principal și recursul incident trebuie, în aplicarea articolului 181 din Regulamentul de procedură, să fie respinse în totalitate.

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Clorox a solicitat obligarea Alen la plata cheltuielilor de judecată, iar Alen a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Clorox.

Întrucât OAPI a căzut de asemenea în pretenții, se impune să se statueze că acesta suportă propriile cheltuieli de judecată.

ORDONANȚA CURȚII (Camera a treia)

30 ianuarie 2014 ( *1 )

Ordonanță

Cadrul juridic

Istoricul cauzei

Acțiunea la Tribunal și hotărârea atacată

Concluziile părților în fața Curții

Cu privire la recursul principal

Cu privire la recursul incident

Cu privire la cheltuielile de judecată